ICCJ. Decizia nr. 360/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 360/2014
Dosar nr. 8853/120/2011
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 482 din data de 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, în Dosarul nr. 8853/120/2011, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracţiunea prev. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.D., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 C. pen.
În baza art. 14 cu art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului - reprezentat prin A.N.A.F. Bucureşti, suma de 107.364 RON, cu dobânzi şi accesorii aferente, calculate până la ziua plăţii integrale.
A fost respinsă cererea formulată de procuror, privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului.
În baza art. 192 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti din 20 august 2009, s-a dispus punerea în mişcare şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicare art. 41 şi art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpatul a fost împuternicit de mama sa - M.A., să îndeplinească atribuţiile de administrator al SC C.N. SRL Mătăsaru, care are ca obiect de activitate recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile, deţinând în acest scop autorizaţia de colectare din 14 noiembrie 2005.
În urma unui control operativ şi inopinant efectuat la data de 23 februarie 2007 la sediul societăţii, comisarii Gărzii Financiare Dâmboviţa au verificat perioada iunie 2004 - ianuarie 2007 şi au constatat că în perioada august 2004 - mai 2006, reprezentantul societăţii a înregistrat în evidentele contabile aprovizionări fictive cu deşeuri metalice, în baza unor facturi fiscale având ca emitenţi societăţi comerciale cu comportament specific firmelor - fantoma din Bucureşti, în scopul deducerii nelegale a TVA-ului şi pentru a justifica achiziţiile de deşeuri metalice de la persoane fizice fără documente de provenienţă.
S-a reţinut că în perioada indicată, societatea s-a aprovizionat cu cantitatea de 3.898.196 kg deşeuri fier vechi în valoare totală de 2.498.860 RON, din care TVA 394.439 RON de la societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, în baza unor facturi fiscale, societăţi care la momentul emiterii facturilor erau radiate din evidentele Oficiului Registrului Comerţului, nu funcţionau la sediul declarat neavând depuse la organele fiscale declaraţii privind activitatea fiscală şi decontul de TVA.
Cu ocazia controlului, s-a stabilit că prin înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor emise în numele firmelor menţionate, societatea administrată de inculpat s-a sustras de la plata TVA cu suma de 107.364 RON.
Deşi reprezentantul societăţii a depus la A.F.P. Găeşti, deconturi de TVA şi declaraţii fiscale pentru perioada iulie 2004 - iunie 2006, la rubrica „achiziţii de bunuri/servicii destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere”, rubrica unde se încadrează şi achiziţiile de deşeuri metalice de la persoane fizice, nu era declarata nicio suma, deşi suma de 843.000 RON a fost ridicată din conturile bancare ale firmei tocmai pentru achiziţii de deşeuri de la populaţie, situaţie care, în opinia, organelor de control, rezultă din verificarea extraselor de cont ale societăţii.
S-a mai arătat că organele de control ale Gărzii Financiare au efectuat verificări încrucişate în ceea ce priveşte societăţile comerciale ce au emis facturile fiscale prezentate de societatea administrată de inculpat, stabilindu-se că toate societăţile emitente sunt societăţi fantomă, 19 persoane nefiind identificate, iar pentru restul persoanelor stabilindu-se că cele menţionate în facturile fiscale aparţin unor date ale altor persoane.
S-a mai reţinut că în ceea ce priveşte autovehiculele menţionate pe facturile fiscale la rubrica „mijloc de transport”, cea mai mare parte a acestora le-au fost atribuite numere de înmatriculare ce au combinaţii de litere şi cifre care nu sunt specifice celor eliberate pe teritoriul României, iar dintre cele identificate majoritatea erau improprii efectuării de transport rutier de mărfuri.
Situaţia de fapt expusă mai sus a fost probată în faza de urmărire penala prin declaraţii martori, înscrisuri, declaraţii inculpat.
Dosarul penal a fost înregistrat la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 8853/120/2011, inculpatul, în prezenţa apărătorului ales, fiind audiat la termenul de judecată din 04 mai 2012.
În declaraţia sa, inculpatul a învederat instanţei că nu se consideră răspunzător de faptele ce i se impută, câtă vreme nu s-a ocupat personal de înregistrările în contabilitate, iar majoritatea actelor contabile erau semnate de mama sa şi că acesta se ocupa doar cu ridicarea banilor din bancă şi numai în mică măsură s-a ocupat de operaţiunile contabile ale firmei.
A mai arătat inculpatul că organele de control nu au avut în vedere situaţia reală din cadrul firmei, că facturile înregistrate chiar dacă provin de la persoane necunoscute, nu avea obligaţia să le verifice şi identitatea declarată sau sediul acestora, de aceea a apreciat că activitatea societăţii a fost în limite legale şi nu se consideră răspunzător pentru facturile emise de alte societăţi, iar la momentul emiterii lor a apreciat că sunt perfect valabile, cu atât mai mult cu cât unor societăţi le cerea şi actele societăţii.
De asemenea, inculpatul a mai arătat că mărfurile achiziţionate în baza acelor facturi au intrat în patrimoniul societăţii, iar transportul lor se făcea de cele mai multe ori cu maşinile aparţinând firmelor furnizoare, transportul cu maşini proprii făcându-se doar către SC M. SA Târgovişte, că societatea sa este în proces de insolvenţă şi a fost numit un lichidator.
Pornind de la declaraţiile inculpatului, instanţa a dispus conceptarea şi citarea în cauză a lichidatorului numit pentru societatea administrată în fapt de inculpat.
La acelaşi termen de judecată, inculpatul a solicitat, în apărare, admiterea probei cu 1 martor pe situaţia de fapt, probă încuviinţată, iar la termenul din 03 iulie 2012 prima instanţă a dispus şi efectuarea unei expertize financiar-contabile, obiectivele fiind: dacă în contabilitatea SC C.N. SRL Mătăsaru sunt înregistrate cele 431 facturi fiscale, consemnate în nota de constatare întocmită de Garda Financiară; dacă în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare şi adresa din 02 noiembrie 1999 a Ministerului Finanţelor, SC C.N. SRL, pentru perioada august 2004 - mai 2006 avea drept de deducere TVA, având în vedere ca societăţile emitente fie nu funcţionau la sediile declarate, fie erau radiate din registrul comerţului ori figurau fără activitate; dacă SC C.N. SRL s-a sustras de la plata vreunei obligaţii fiscale către stat pentru perioada august 2004 - mai 2006, în raport de cele 431 facturi fiscale; dacă în raport de legislaţia fiscală financiar contabilă în vigoare, dar şi ţinând cont de legislaţia societăţilor comerciale şi de faptul că inculpatul nu avea nicio calitate în cadrul societăţii, expertul să precizeze dacă în sarcina inculpatului poate fi atrasă răspunderea fiscală.
La dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză contabilă - expert I.D., înscris care răspunde punctual obiectivelor stabilite de instanţă.Inculpatul a mai depus la dosarul cauzei note scrise, prin intermediul apărătorului ales.
Partea civilă A.N.A.F. Bucureşti - reprezentată de D.G.F.P. Dâmboviţa s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1.361.389 RON, cu dobânzi şi accesorii aferente, arătând totodată că este de acord cu efectuarea expertizei contabile solicitate de inculpat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în lumina susţinerilor inculpatului, a probelor administrate, a înscrisurilor depuse, în special raportul de expertiză contabilă efectuat, instanţa de fond a reţinut următoarele:
SC C.N. SRL Mătăsaru are ca obiect de activitate recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile, deţinând în acest sens autorizaţie de colectare emisă de instituţia Prefectului Dâmboviţa. Administratorul de drept al societăţii - M.A., a împuternicit pe fiul ei, inculpatul G.D., să îndeplinească atribuţiile sale, iar în urma unui control operativ şi inopinat efectuat la data de 23 februarie 2007, comisarii Gărzii Financiare Dâmboviţa au constatat că în perioada august 2004 - mai 2006 s-a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii aprovizionări fictive cu deşeuri metalice, în baza unor facturi fiscale având ca emitent societăţi comerciale cu comportament specific firmelor fantomă din municipiul Bucureşti, în scopul deducerii nelegale a TVA-ului şi pentru a justifica achiziţiile de deşeuri metalice de la persoane fizice fără documente de provenienţă.
În urma controlului, s-a stabilit că prin înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor emise în numele acestor firme, societatea al cărei reprezentant legal fusese împuternicit a fi inculpatul, s-a sustras de la plata TVA, cu o sumă în valoare de 107.364 RON.
Aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriul Parchetului, reprezentantul societăţii a depus la A.F.P. Găeşti, deconturi de TVA şi declaraţii fiscale pentru perioada iulie 2004 - iunie 2006, situaţie confirmată de inculpat şi de altfel, şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Coroborând probele administrate şi având în vedere şi raportul de expertiză contabilă, care are la bază atât constatările organelor de control ale Gărzii Financiare, cât şi pe cele ale expertului C.N., cel care a întocmit primul raport contabil în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut că în mod cert, în evidenţa contabilă a societăţii au fost înregistrate cele 431 facturi fiscale luate în analiză de organele de control ale Gărzii Financiare. În baza acestor facturi emise de diferiţi furnizori şi înscrise în Jurnalul de Cumpărături al SC C.N. SRL Mătăsaru s-a putut înregistra de către societate TVA deductibil, fapt consemnat şi de organele de control şi în nota de control.
Actul normativ care a stat la baza reglementarii dreptului de deducere a TVA în perioada analizată a fost Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., acesta neprevăzând obligaţia beneficiarului de a verifica situaţia în care se afla furnizorul, ci doar îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 145 alin. (8), care face referire doar la obligaţia beneficiarului de a verifica întocmirea corectă a documentelor, celelalte responsabilităţi revenind furnizorului de bunuri sau prestatorului.
S-a concluzionat în expertiza contabilă efectuată în faza cercetării judecătoreşti, că nici organele de control ale Gărzii Financiare, nici organele de cercetare din cadrul I.P.J. Dâmboviţa nu au infirmat realitatea operaţiunilor de aprovizionare realizate de SC C.N. SRL Mătăsaru, aceste organe rezumându-se la a infirma doar autenticitatea calităţii unor furnizori de bunuri.
Acelaşi expert contabil I.D., menţionează că societatea administrată în fapt de inculpat nu a pierdut dreptul de a deduce TVA deductibilă din documentele înregistrate de societate, mai mult decât atât, încasarea facturilor prin conturile bancare conferind un grad de autenticitate tranzacţiilor înregistrate de această societate, iar în urma verificărilor sale, expertul a arătat că societatea nu poate fi considerată răspunzătoare pentru sustragerea de la plată a sumei de 107.364 RON.
Faţă de toate aceste concluzii ale expertizei contabile, s-a constatat că într-adevăr, inculpatul a achiziţionat deşeuri metalice de la mai multe societăţi, că bunurile au intrat în patrimoniul SC C.N. SRL Mătăsaru, operaţiunile comerciale fiind reale şi înregistrate în contabilitate. Utilizarea acelor facturi care au făcut obiectul controlului nu poate determina caracterul fictiv al acestor operaţiuni şi nu poate atrage răspunderea penală a inculpatului.
Ori, trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut în special pe acuzaţia că acesta a înregistrat în contabilitate operaţiuni nereale, ceea ce în cauză nu s-a putut dovedi, date fiind toate probele administrate.
Pe cale de consecinţă, nici infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului. Potrivit acestui articol de lege, constituie infracţiune stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având drept rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului.
Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul nu a înregistrat operaţiuni nereale în contabilitate şi ca urmare, nici nu se poate susţine că a stabilit cu rea credinţă TVA-ul pentru bunurile ce au intrat în patrimoniul societăţii sale.
Este adevărat că suma reţinută ca fiind TVA de plată către bugetul general consolidat al statului, în cuantum de 107.364 RON, trebuie sa fie plătită cu acest titlu statului, însă aceasta se poate face fără a reţine şi răspunderea penală a inculpatului.
Aşa cum în mod corect s-a stabilit în practica judiciară în materie, în cazul tuturor infracţiunilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, simpla majorare a cheltuielilor şi/sau întocmirea unor evidente eronate de către contribuabili, care au ca efect reducerea impozitului datorat asupra profitului, nu poate duce la măsuri sancţionatorii.
Pentru a se aplica asemenea măsuri este necesar să existe probe certe, din care să rezulte că faptele au fost săvârşite în scopul de a reduce impozitul pe profit şi că acest scop a avut un caracter neîndoielnic îndreptat către diminuarea obligaţiilor de plată.
În speţa dedusă judecăţii, nu s-a făcut dovada tocmai a acestui scop ilicit în sarcina inculpatului, această obligaţie fiind în exclusivitate a organelor judiciare care trebuie să respecte, în acelaşi timp, şi principiul prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul.
Plecând de la toate considerentele ce preced şi constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni pentru care inculpatul G.D. a fost trimis în judecată, prima instanţă a dispus achitarea acestuia, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind însă că se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 107.364 RON către bugetul statului, suma datorată cu titlu de TVA deductibil, pentru bunurile achiziţionate în perioada 2004-2006.
Soluţia de achitare a inculpatului are la bază şi considerente legate de admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, anume de înlăturarea stării de recidivă reţinută în sarcina inculpatului. Această soluţie a instanţei a avut în vedere faptul că în rechizitoriul Parchetului se arată că faptele inculpatului au fost comise în perioada august 2004 - mai 2006, adică în perioada de timp cât sentinţa penală nr. 100 din 27 februarie 2006 (sentinţă care ar atrage starea de recidivă) nu rămăsese definitivă.
Ca urmare, nu poate fi vorba în cauză de o stare de recidivă postcondamnatorie, motiv pentru care instanţa a dispus înlăturarea acestor dispoziţii legale ce reglementează o atare stare.
De asemenea, ca o consecinţă a achitării inculpatului, instanţa de fond a respins şi cererea parchetului de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, această măsură nemaigăsindu-şi justificarea în cauza, câtă vreme inculpatul nu este găsit răspunzător sub aspect penal de prejudiciul creat statului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul G.D. şi partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa.
Parchetul a criticat hotărârea atacată, ca fiind nelegală şi netemeinică, ca urmare a interpretării şi aplicării eronate a prevederilor legale privitoare la aprecierea probelor, ceea ce a dus la achitarea greşită a inculpatului. S-a învederat că prima instanţă a ignorat situaţia tipizatelor cu regim special ridicate de la firmele furnizoare ca şi constatarea tehnico-ştiinţifică grafică, achitarea inculpatului având la bază doar expertiza contabilă efectuată în cursul cercetării judecătoreşti ca şi declaraţia dată de inculpat în această fază.
Apelanta parte civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Dâmboviţa a solicitat admiterea apelului său şi obligarea inculpatului la despăgubiri în cuantum total de 1.361.389 RON şi nu la nivelul sumei de 107.364 RON cu dobânzi şi accesorii aferente, cum a dispus prima instanţă faţă de înscrisurile existente la sediul firmei şi activitatea ilicită desfăşurată.
Referitor la recursul declarat de inculpat, cu prilejul dezbaterilor, acesta a declarat că înţelege să-şi retragă apelul şi că îşi menţine declaraţiile anterioare.
Prin decizia penală nr. 93 din 08 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 482 din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latură penală şi, în consecinţă:
S-a dispus condamnarea inculpatului G.D., după cum urmează:
- în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracţiunea de stabilire cu rea-credinţă de contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidate, faptă din perioada august 2004 - mai 2006, parte vătămată A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmboviţa, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a fi ales, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
- în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracţiunea de evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă din perioada august 2004 - mai 2006, parte vătămată A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmboviţa, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a fi ales, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.D., urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a fi ales, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Dâmboviţa, judeţul Dâmboviţa şi inculpatul G.D., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, examinând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel invocate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de control judiciar a constatat că este fondat numai apelul Parchetului, pentru considerentele următoare:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, din 20 august 2009 a fost trimis în judecată inculpatul G.D., pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi obţinerea fără drept a unor sume de bani de la bugetul general consolidat prev. de art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege.
În fapt, s-a reţinut prin actul de inculpare că acesta a evidenţiat în contabilitatea SC C.N. SRL Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa, unele facturi fiscale ce conţin date neconforme cu realitatea remise în numele unor firme care nu funcţionează la sediul declarat, nu au depus deconturi TVA, declaraţii privind activitatea fiscală, având drept consecinţă deducerea nelegală a TVA în sumă de 107.364 RON, cele 431 facturi fiind întocmite fictiv, fără ca marfa înscrisă să fi fost livrată, mărfurile ce formează obiectul acestor facturi fiind în valoare de 2.498.860 RON.
În contabilitatea firmei au fost evidenţiate achiziţii de la populaţie în valoare de 43.066 RON în perioada 15 septembrie 2005 - 30 aprilie 2006, dar valoarea ridicată în numerar a fost mult mai mare.
Din analiza facturilor şi chitanţelor emise societăţilor SC C.N. SRL şi SC A. SRL Mătăsaru, aceasta din urmă având ca administrator pe G.M., fratele inculpatului, s-a constatat că cele două societăţi au înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale emise de societăţi specifice firmelor de tip fantomă din Bucureşti, care fie nu funcţionau la sediile declarate, fie erau radiate la data emiterii lor, nu aveau raporturi fiscale ori figurau fără activitate.
Aceasta, în condiţiile în care facturile şi chitanţele emise provin din aceleaşi facturiere şi chitanţiere, unele având serii şi numere emise la o dată ulterioară, cu serie şi număr mai mare.
Din probele administrate în cauză la urmărirea penală, rezultă că, în perioada august 2004 - mai 2006, SC C.N. SRL Mătăsaru al cărei administrator era inculpatul G.D., s-a aprovizionat cu fier vechi în cantitate de 38.981.196 kg, în valoare de 2.498.860 RON de la societăţi comerciale având sediul în Bucureşti, însă în momentul emiterii facturilor, cele 15 societăţi erau radiate din evidenţele Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ori nu funcţionau la sediul social declarat.
Pe de altă parte, unele din aceste societăţi nu aveau depuse la organele fiscale declaraţii privind activitatea fiscală şi decontul, TVA, toate aceste aspecte fiind constatate de organele Gărzii Financiare Dâmboviţa, cu prilejul verificărilor ce au fost efectuate.
Din extrasele de cont ale societăţii reiese că, din conturile bancare ale societăţii respective, a fost ridicată suma totală de 843.000 RON pentru achiziţionarea de deşeuri metalice de la populaţie, dar la rubrica unde se încadrează la achiziţii de deşeuri nu era declarată nicio sumă.
De asemenea, din tipizatele cu regim special ridicate de la firmele furnizoare s-a constatat că o parte din facturile fiscale ar fi fost emise înainte de a fi tipărite şi ridicate de la tipografia care le-a imprimat, ca de exemplu facturile fiscale din 22 iunie 2005 şi respectiv 01 iulie 2005.
Totodată, din constatările tehnico-ştiinţifice grafice, rezultă că s-au constatat situaţii că unele facturi şi chitanţe emise de societăţi diferite - din cele 431 de facturi şi 471 de chitanţe fiscale aferente au fost scrise de acelaşi scriptor către 21 persoane.
Astfel, sunt evidenţiate la litera N facturi şi chitanţe emise de 3 societăţi comerciale diferite, scrise de un singur scriptor, iar la litera O un singur scriptor a efectuat menţiuni pentru două societăţi diferite.
De asemenea, s-a constatat că 19 persoane nu au fost identificate, iar pentru celelalte s-a stabilit că seriile şi numerele cărţilor de identitate menţionate pe facturile fiscale aparţin altor persoane decât cele indicate pe facturi ca de exemplu cele privind pe M.I., F.L., care în realitate aparţine numitei P.D.I. ca şi în altele similare.
Mai mult, autovehiculelor menţionate în unele facturi fiscale la rubrica „mijloace de transport” le-au fost atribuite numere de înmatriculare ce au combinaţii de cifre, litere care nu sunt specifice celor eliberate pe teritoriul României, în condiţiile în care majoritatea erau improprii efectuării de transport de mărfuri.
Toate aceste constatări şi-au găsit reflectarea şi în expertiza contabilă efectuată la urmărirea penală, care se coroborează astfel cu toate aceste înscrisuri şi cu care prin unele din concluziile lucrării se precizează că, din probe rezultă că au fost întocmite fictiv cele 431 facturi fără ca marfa să fie livrată, SC C.N. SRL Mătăsaru datorează bugetului de stat TVA în cuantum de 104.364 RON.
Astfel, s-a constatat că faptele reţinute prin actul de sesizare a instanţei sunt pe deplin dovedite.
S-a apreciat că instanţa de fond a interpretat şi apreciat greşit probatoriile administrate, dispunând achitarea inculpatului doar pe declaraţia dată de inculpat la instanţă şi pe raportul de expertiză contabilă efectuat cu prilejul cercetării judecătoreşti, lucrare prin care au fost ignorate în cea mai mare parte probatoriile administrate la urmărirea penală, care au fost înlăturate nejustificat, ajungându-se la concluzii contrare, pe baza unor aprecieri superficiale şi contrare probelor.
Astfel, s-a reţinut că din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă fără îndoială că inculpatul a comis faptele deduse judecăţii, acestea fiind săvârşite cu vinovăţie.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, s-a apreciat că este nefondat, întrucât cuantumul prejudiciului solicitat de partea civilă nu este dovedit şi nici componenţa sa concretă, cuantumul pagubei rezultate din activitatea infracţională reţinut şi prin actul de sesizare a instanţei la care inculpatul a fost obligat la fond, fiind de 107.364 RON.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpatul G.D. şi partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa.
Prin motivele de recurs, formulate de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, depuse la dosarul cauzei la data de 05 noiembrie 2013, cu respectarea termenului legal, prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei, susţinându-se, în esenţă, că soluţia de condamnare a inculpatului, pronunţată de instanţa de apel, este greşită, raportat la probatoriul administrat în cauză.
Ulterior, la data de 07 ianuarie 2014, inculpatul a mai depus la dosar un memoriu cuprinzând motive de recurs, prin care a invocat şi cazul de casare prevăzut art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., însă aceste critici nu mai pot fi luate în considerare, întrucât au fost formulate cu depăşirea termenului legal.
Partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, şi-a încălcat obligaţia de a motiva recursul declarat, la dosarul cauzei nefiind depuse motive scrise de recurs.
Analizând decizia recurată, atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate.
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la 08 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.
În ce priveşte motivul de recurs invocat în termenul legal de inculpatul G.D., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
În esenţă, ceea ce se solicită de către inculpat este reevaluarea situaţiei de fapt, cu consecinţa menţinerii soluţiei de achitare pronunţată de instanţa de fond, însă, în prezent, o asemenea verificare nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ca urmare a modificării cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.
Reevaluarea situaţiei de fapt ar fi fost posibilă doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la grava eroare de fapt, în prezent abrogat, astfel că, în absenţa unui caz de casare care să permită reevaluarea probatoriului şi, implicit, a situaţiei de fapt, criticile formulate nu pot fi primite.
Fată de cele reţinute şi neidentificând niciuna din situaţiile care pot fi încadrate în cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul G.D. şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, împotriva deciziei penale nr. 93 din 08 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat şi recurenta parte civilă vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul G.D. şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, împotriva deciziei penale nr. 93 din 08 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 356/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 381/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
