ICCJ. Decizia nr. 386/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 386/2014

Dosar nr. 14605/3/2008

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 292/F din 31 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală s-au hotărât următoarele:

În baza prev. art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost condamnat inculpatul Z.C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost condamnat inculpatul I.F., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr 43/2002, a fost condamnat inculpatul M.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 334 C. proc. pen s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului P.D. din art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr 78/2000 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza prev. art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul T.E.C., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza prev. art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.V., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul S.I., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata B.N., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul N.I., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpaţilor Z.C.M., I.F., M.I. şi P.D., pe un termen de încercare de 4 ani conform art. 82 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor T.E.C., S.I. şi N.I. pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor T.V. şi B.N., pe un termen de încercare de 5 ani.

Li s-a atras atenţia inculpaţilor asupra art. 83 C. pen.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul luării de mită, astfel: inculpatului Z.C.M., suma de 200 mii. ROL şi un telefon mobil în val de 10.175.000 ROL (marca M.); inculpatului I.F., suma de 200 mii ROL şi un telefon mobil în valoare de 10.175.000 RON vechi (marca M.) şi inculpatul M.I., suma de 230 mii ROL.

S-a constatat că inculpatul I.F. a fost arestat preventiv în prezenta cauză de la 18 martie 2003 şi pus în libertate prin decizia nr 98 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător pe bunurile aparţinând inculpaţilor, astfel:

I.F., auto D.S., în valoare de 110 mii ROL, un număr de 344 acţiuni deţinute la SC F.S. SRL Craiova. S-a constatat că prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, s-a ridicat măsura sechestrului asigurător, în parte, pentru bunurile inserate în procesul-verbal de inventariere;

Z.C.M., suma de 200 milioane, depusă la C.E.C., Sucursala F., cu chitanţa din 23 martie 2004;

- M.I., suma de 230 mii ROL, depusă la sucursala C.E.C. V. Bucureşti.

În baza art. 357 lit. c) C. proc. pen s-a dispus măsura ridicării sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului P.D., astfel: suma de 150 mii. ROL depusă la C.E.C., Sucursala O.; 975 acţiuni deţinute la S.I.F. B.-C.

T.V., apartament situat în municipiul Iaşi în valoare de 200 mii ROL;

S.I., bunuri mobile în valoare de 31.500.000 ROL.

B.N., bunuri mobile în valoare de 211.000.000 ROL.

N.I., imobil situat în comuna J., sat S., judeţ Giurgiu;

T.E.C. apartament situat în mun. C., judeţ Bacău şi bunuri mobile în valoare de 101.500.000 ROL.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.V.T., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., conform art. 65 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 121 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infr. prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză la data de 17 octombrie 2003 şi eliberat prin decizia penală nr. 102 din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti Militară.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri: 40 acţiuni deţinute la SC P. SA Bucureşti, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M. şi 10 acţiuni S.I.F. O.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) conform art. 65 C. pen.

În baza art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 17 octombrie 2003, eliberat prin decizia penală nr. 98 din 30 august 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia militară.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor ce au constituit obiectul luării de mită: un telefon mobil şi suma de 36.060,376 ROM (c/val. facturii convorbirilor telefonice).

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea inculpatului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D., în valoare de 500 mii. ROL.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.V.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.F., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor ce au constituit obiectul luării de mită, suma de 160 mii. ROL.

În baza art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea prev. art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la 23 octombrie 2003 pus în libertate prin decizia penală nr. 103 din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri: apartament situat în Bucureşti, sector 5, de 26.000 euro, imobil parter plus unu situat în localitatea T., judeţ Iaşi cu terenul aferent în valoare de 51.000 euro; auto A. în valoare de 70 mii RON, bunuri mobile în valoare de 164 mii RON; a fost menţinută indisponibilizarea şi oprirea la tranzacţionare a unui număr de 126 acţiuni deţinute de inculpat la SC A.R.O.C. SA Bucureşti, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M. şi 10 acţiuni S.I.F. O. precum şi sumele aflate în conturile curente deţinute de inculpat la Banca C.R. şi Banca R.D.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.D.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor ce au constituit obiectul luării de mită: sumele de 4.500.000 ROL şi 445.500.000 ROL.

În baza art. 248 C. pen. cu referire la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 121 C. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41. alin. (2) C. pen. şi art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa ce mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conf. art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

S-a-constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la 23 octombrie 2003 şi eliberat prin decizia penală nr. 102 din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra unui apartament situat în Iaşi, în valoare de 700 mii RON, autovehicul în valoare de 10 mii RON, bunuri mobile în valoare de 62 mii RON, 6 acţiuni deţinute la S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M., 10 acţiuni S.I.F. O. şi auto F.F.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata L.T.D., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 121 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru infr. prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost arestată preventiv la 21 noiembrie 2003 şi eliberată prin decizia penală nr. 98 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

S-a constatat că prin rezoluţia 25 martie 2004 (Parchetul Naţional Anticorupţie), s-a ridicat măsura sechestrului asigurător instituit asupra unui imobil din Târgu Trotuş şi auto F.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.G., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la 3 februarie 2004 şi eliberat prin decizia penală nr. 98 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra apartamentului situat în Oneşti în valoare de 200 mii RON precum şi bunuri mobile în valoare de 24.500 RON.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.G., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 121 C. pen. s-a încetat procesul pornit împotriva inculpatului pentru infr. prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71, art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în municipiul Satu Mare, în valoare de 650 mii RON; auto C. valoare 90 mii RON, 696 acţiuni B.F. Satu-Mare, 31 acţiuni S.I.F. B.-C., 26 acţiuni S.I.F. M., 41 acţiuni S.I.F. T., 134 acţiuni S.I.F. M.M. şi 54 acţiuni S.I.F. O.

În baza prev. art. 334 C. proc. pen s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului P.S., din art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (contract din 17 aprilie 2003); art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (contracte derulate în perioada 1997-2000), art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/200, art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în art. 248 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr 78/2000, art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr 78/2000, şi art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr 78/2000 (anul 2003) şi art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anul 2000).

În baza prev. art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul P.S., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza prev. art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. a mai condamnat pe inculpat la două pedepse de câte 4 ani închisoare (fapte din anul 2003 şi anul 2000) şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor ce au constituit obiectul mitei, 150 mii ROL şi 70 mii ROL.

În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a mai condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea prev. art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la 17 octombrie 2003 şi a fost pus în libertate prin decizia nr. 102 din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător în limita sumei de 220 mii ROL asupra următoarelor bunuri: auto D. în valoare de 50 mii RON şi acţiuni, 40 acţiuni SC E. SA Bucureşti, o acţiune SC E.P. SA, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M. şi 10 acţiuni S.I.F. O.

În baza art. 357 lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil parter plus unu şi suprafaţa de teren aferentă de 343,22 mp situat în Bucureşti, sector 5, apartament situat în Bucureşti, sectorul 3, în valoare de 40.000 euro, imobil plus terenul aferent situat în comuna C., judeţ Giurgiu în valoare de 20.000 euro.

Au fost respinse cererile de schimbare a calificării juridice a faptelor solicitate de inculpaţii L.T.D., M.V.T., T.G., L.G., Z.C.M., I.F., T.F., ca nefondate.

În ceea ce priveşte latura civilă, în baza prev. art. 14, art. 346 C. proc. pen raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpaţii la plata despăgubirilor civile către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale, după cum urmează:

M.V.T./V.I., solidar la plata sumei de 14.211.653.195.030 ROL (derulare contract din 16 septembrie 2002 SC E.C. SRL).

M.V.T./T.V.A., solidar la plata sumei de 196.920.000 ROL (parţial derulare contract, în limita cantităţii de 24.615 produse petroliere, facturate cu factura din 4 februarie 2003 de la SC P.-NOTĂ DE RECEPŢIE ŞI CONSTATARE DE DIFERENŢE SRL din 4 februarie 2003);

T.F./O.D.G., solidar suma de 9.403.095.544,66 ROL derulare contract din 15 iulie 2002 U.M. X Iasi/SC B. SRL);

L.G./T.V.A./T.G./L.T.D., solidar la plata sumei de 45.427.573.738,11 ROL (derulare contract din 17 aprilie 2003 U.M. X Iaşi şi contract din 13 iunie 2003, U.M. Y Bucureşti);

La sumele datorate cu titlu de despăgubiri civile s-a calculat dobânda aferentă până la momentul achitării integrale a debitului.

În baza prevederilor art. 357 lit. f) C. proc. pen, s-au ridicat sigiliile aplicate pe combustibilul lăsat în custodia Ministerului Apărării Naţionale (depozitul Statului Major al Ministerului Apărării Naţionale).

În baza dispoziţiilor art. 357 lit. e) C. proc. pen, s-a dispus restituirea către SC L.E. SRL a cantităţii de 32 tone combustibil de încălzire, reţinut în U.M. din Râmnicu-Sărat, subordonată U.M. X Iaşi.

Conform art. 348 C. proc. pen. instanţa a dispus anularea înscrisurilor falsificate.

S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara, până la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, pentru inculpaţii: V.I., I.F., M.I., T.G., L.T.D., P.S., T.F., O.D.G. şi M.V.T.

În baza art. 191 C. proc. pen, au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 10.000 RON, cu excepţia inculpaţilor P.S., T.F., V.I., O.D.G. şi B.N. care au fost obligaţi la câte 10.500 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

V.I., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen.;

M.V.T., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

P.S., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 248 C. pen. cu referire la art. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000; infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi infr. prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Z.C.M., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002;

I.F., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002;

T.F., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi infr. prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

O.D.G., pentru săvârşirea infr. prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

L.T.D., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infr. prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

T.G., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

M.I., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002;

L.G., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; infr. prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

P.D., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002.

T.V.A., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen., au aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

T.E.C., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000;

T.V., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S.I., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

N.I., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

B.N., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La data de 1 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti s-a înregistrat dosarul nr. 122/2004, secţia pentru combaterea infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari (18 inculpaţi, militari şi civili).

Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2004, instanţa a reunit cauzele privind pe inculpatul V.I. La termenul din 22 octombrie 2004, prin încheiere, instanţa a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul T.V.A. pentru o mai bună administrare a justiţiei (la acel moment inculpatul se afla în străinătate). Ulterior, prin încheierea din 22 aprilie 2005 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 323/2004 cu Dosarul nr. 122/2004.

La data de 26 ianuarie 2007 instanţa, a suspendat judecarea cauzei şi a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de inculpatul T.F. cu privire la disp. art. III alin. (2) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea C. proc. pen. Această excepţie a fost respinsă prin Decizia nr. 670/2007 ca devenind inadmisibilă ca urmare a faptului că s-a pronunţat anterior asupra acestor dispoziţii criticate prin decizia nr. 61/P din 20 iunie 2007 când s-a constatat ca prev. art. III alin. (2) şi alin. (3) teza I din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea C. proc. pen. sunt neconstituţionale.

Prin sentinţa penală nr. 69 din 14 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, s-a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţi în favoarea Tribunalului Bucureşti în raport cu prevederile Deciziei nr. 670/2007 ale Curţii Constituţionale coroborate cu prevederile Deciziei nr 610/2007 ale Curţii Constituţionale.

La momentul primirii cauzei spre soluţionare, prim termen fixat 6 mai 2008, prin încheierea de şedinţa din 23 septembrie 2008 s-au luat în discuţie excepţiile de neregularitate ale actului de sesizare al instanţei, excepţii ce au fost respinse ca nefondate.

În faza de urmărire penală s-au administrat în cauză următoarele probatorii: raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi suplimentul la acest raport dispus de instanţa de judecată, facturi emise de SC P.R.S. SRL către SC V.G.B. SRL Vaslui, situaţia livrărilor SC P.R.S. SRL către SC L.E. SRL, procesele-verbale de preluare de probe emise la solicitările unităţilor militare beneficiare de combustibil, relaţii comunicate de Banca Naţională a României cu privire la conturile inculpaţilor şi referitoare la conturile SC E.C. SRL, SC B. SRL, SC L.E. SRL, SC E.P.A. SRL, rapoarte şi procese-verbale de audit încheiate în anii 2002 şi 2003 la baza 4 Logistica N., baza 4 Logistica S., datele existente în calculatoarele inculpaţilor L.G., P.D., M.V.T. şi P.S., notele de redare a convorbirilor telefonice certificate şi autorizaţiile aferente, relaţii comunicate de operatorii de telefonie mobilă şi fixă, actele de calitate referitoare la produsele petroliere livrate unităţilor militare de SC E.C. SRL, SC L.E. SRL, SC B. SRL, contract de furnizare produse din 2003, documentele licitaţiei U.M. Y, facturi emise de SC L.E. SRL, către U.M. Y şi declaraţiile de conformitate, contracte de achiziţie publică din 2002 încheiat între U.M. Z Oradea şi SC E.C. SRL, caietul de sarcini şi acte depuse de societăţile comerciale participante la licitaţie, contract din 2003 încheiat între U.M. X Iaşi şi SC L.E. SRL, caiet de sarcini, acte adiţionale, documente depuse de firmele participante la licitaţie, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi actele ridicate cu acest prilej de la inculpatul P.S., chitanţa din 20 august 2003 privind depunerea sumei de 3.445.000.000 ROL, în contul firmei SC T. SRL, de către T.E.C., act găsit în biroul inculpatului O.D.G., acte ridicate de la inculpatul T.F., procesele-verbale de predare a telefoanelor mobile primite cu titlu de mita de către inculpaţii Z.C.M. şi I.F., adresa din 2003 D.G.F.P. Vaslui, acte ridicate de Grada Financiară de la SC P.R.S. SRL şi facturile privind livrarea de produse petroliere de către diverse firme către aceasta, contract din 28 februarie 2003 şi 18 ianuarie 2000 încheiate între SC E.P. SRL cu U.M. Y şi respectiv SC R. SRL, procesul-verbal de identificare a autoturismului F.F., primit de inculpatul O.D.G., precum şi actele de vânzare-cumpărare ale acestuia, atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor militari, adresa din 12 decembrie 2003 emisă de Ministerul Economiei şi Comerţului prin care comunica organelor de urmărire penală ca SC R.E. SRL nu produce produse petroliere supuse accizării, procesele-verbale de confruntare, declaraţiile a 190 martori, constatarea tehnico-ştiinţifică efectuata în cauză de specialiştii D.N.A., declaraţii inculpaţi.

În faza cercetării judecătoreşti s-au administrat următoarele probatorii: s-au audiat aproximativ 150 martori din acte, martori proveniţi în cea mai mare măsură din cadrul Unităţilor Militare, beneficiare a combustibilului livrat, parte dintre aceştia fiind membrii comisiilor de recepţie, parte fiind angajaţi ai societăţilor comerciale furnizoare, fie persoane fizice cu care inculpaţii au intrat în relaţii de afaceri.

În temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a dispus refacerea în totalitate a constatării tehnico-ştiinţifice întocmite în faza de urmărire penală, motivat de faptul că în concluziile finale nu se argumenta în mod concret cuantumul prejudiciului rezultat din diferenţele valorice privind calitatea produselor livrate şi accizele aferente.

Deşi, iniţial, inculpaţii nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize contabile, respectiv suportarea costurilor acesteia susţinând că este obligaţia „acuzării să facă dovada existenţei prejudiciului, ulterior (după circa trei ani de la înregistrarea dosarului) au revenit asupra poziţiei iniţiale, solicitând întocmirea unei expertize contabile, proba respinsă de instanţă, cu motivarea că în faza cercetării judecătoreşti s-a refăcut în totalitate constatarea tehnico-ştiinţifică care a avut ca principal obiectiv „eventuale pagube produse bugetului Ministerului Apărării Naţionale pentru fiecare contract de achiziţie produse petroliere derulat, urmând a fi evidenţiat, prin defalcarea concreta a sumelor incluse în eventualul prejudiciu a diferenţelor valorice rezultate între calitatea produselor menţionate scriptic/produse livrate şi separat accizele aferente cu indicarea concretă a produsului scutit sau nu de accize, conform art. 26 din O.U.G. nr. 158/2001.

La solicitarea inculpaţilor s-au încuviinţat probe cu acte, evidenţe contabile, acte în circumstanţiere, extras regulament militar privind modalitatea de executare a ordinelor şi raporturile dintre militari.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză instanţa de fond a reţinut următoarele:

Licitaţia din 22 august 2002

În intervalul de timp 1 aprilie 2002-15 februarie 2003, inculpatul V.I. a îndeplinit funcţia de comandant al U.M. Z Oradea, unitate care, la 1 ianuarie 2003, şi-a mutat sediul în Cluj-Napoca. În această calitate, inculpatul avea, printre alte atribuţii de serviciu şi cele menţionate în Ordinul M. 197 din 28 decembrie 2001 al Ministerului Apărării Naţionale privitor la achiziţia produselor şi serviciilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fiind totodată ordonator de credite, având obligaţia achiziţionării de combustibili lichizi uşori pentru toate unităţile militare arondate centrului 46.

La momentul respectiv, legislaţia privind achiziţia de produse şi servicii în acest domeniu era stipulată în: O.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, H.G. nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.G. nr. 60/2001 şi H.G. nr. 1186/2001 privind aprobarea procedurilor privind achiziţii publice de produse şi servicii care implica apărarea naţională, ordinea publică, securitatea şi siguranţa naţională.

Conform art. 52 din O.G. nr 60/2001, inculpatul V.I. a constituit prin ordinul de zi din 7 mai 2002, comisia de evaluare a ofertelor pentru achiziţionarea cantităţii de 5508 tone combustibil lichid uşor şi 110 tone combustibil lichid, necesar unităţilor militare arondate, iarna 2002-2003. Comisia a fost prezidată de lt. col. A.T., iar printre membrii comisiei au intrat atât civili cât şi militari.

U.M. Z Oradea a organizat licitaţia fără ca aceasta să aibă la baza programul anual al achiziţiilor publice aprobate, situaţie ce rezultă din raportul de audit intern din 27 august 2003 a Ministerului Apărării Naţionale, secţia de audit intern Cluj Napoca.

Pentru combustibili, obiect al licitaţiei, nu a existat buget aprobat la data de 22 august 2002 şi, cu toate acestea, licitaţia s-a desfăşurat şi a angajat fonduri bugetare neaprobate la data respectivă în valoare estimata la 50,15 miliarde ROL, conform notei de fundamentare întocmită de ing. M.C.

În perioada 12 iulie 2002-14 august 2002 au fost cumpărate un număr de 14 caiete de sarcini, printre aceştia figurând doar doi producători: S.N.P. P., Sucursala P.B. Ploieşti şi SC P.S.S. SA Suplacu de Barcău.

Conform Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. 19/2000, la 14 august 2002 U.M. Z a înaintat structurii de siguranţă militară, numele societăţilor comerciale care au cumpărat caietul de sarcini pentru a fi verificate în vederea participării acestora la licitaţia publică stabilită pentru data de 22 august 2002.

Până la termenul limită de depunere a ofertelor 20 august 2002, au ofertat SC P.S.S. SA şi SC E.C. SRL Oradea, administrator fiind inculpatul M.V.T.

Conform procesului-verbal, întocmit la momentul deschiderii ofertelor primite, s-au solicitat unele clarificări de la SC P.S.S. SA, referitor la depunerea de documente privind criteriile de calitate, declaraţii care să conţină informaţii privind mijloacele de transport pe care ofertantul urma să le utilizeze, baza de calcul pentru stabilirea preţului transportului, bilanţ contabil, certificatul de atestare fiscală, precizări privind plata C.A.S.S. SC E.C. SRL i s-au solicitat bilanţul contabil, autorizaţia în original pentru livrarea produselor şi statutul societăţii. Pentru depunerea acestor documente s-a acordat un termen limită 27 august 2002, orele 15:00.

S-a menţionat că, la data de 22 august 2002, s-au deschis şi plicurile cu ofertele de preţ ale celor două societăţi comerciale.

La data de 28 august 2002, comisia de evaluare a ofertelor a hotărât descalificarea societăţilor comerciale participante cu motivare ca SC P.S.S. SA, avea datorii la bugetul statului de peste 500 miliarde ROL, iar SC E.C. SRL avea o cifră anuală de afaceri de 1,6 miliarde ROL şi nu de 202.908.000.000 ROL, cum se specificase în caietul de sarcini, consecinţă acestui fapt fiind repetarea licitaţiei.

Deşi teoretic comisia de evaluare a ofertelor a hotărât repetarea licitaţiei, în mod practic la data de 28 august 2002 a fost declarată câştigătoare a licitaţiei firma SC E.C. SRL, administrată de inculpatul M.V.T.

Din probatoriile administrate în cauză pe acest aspect, au rezultat următoarele:

Martorul C.F., desemnat de generalul C. la U.M. Z Oradea să acorde asistenţă juridică în cadrul licitaţiei a relatat instanţei că a avut oarecari suspiciuni privind SC E.C. SRL dar şi faţă de persoana inculpatului M.V.T. datorită unui proces derulat în cursul anului 1998 cu SC O. SRL, administrată de acesta, şi U.M. H. Bacău, context în care a constatat că nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.

Au existat probleme şi cu SC S.B. SRL, legat de existenţa unor datorii la stat, aspecte ce au fost comunicate de martor superiorului său.

Cu privire la inculpatul V.I., martorul a relatat că acesta a fost chemat din concediu pentru a purta o discuţie cu generalul C. pe aspectul organizării/rezultatului licitaţiei pentru care organul de specialitate de siguranţă şi protecţie a dat un aviz negativ.

Martorul R.G., consultant SC E.C. SRL din vara anului 2002, circa un an de zile, a relatat instanţei că inculpatul M.V.T. i s-ar fi confesat că l-a sunat pe inculpatul P.S. pentru a interveni să accelereze procedura de deliberare privind licitaţia din august 2002, înţelegând prin aceasta „reducerea timpului pentru desemnarea unui câştigător”. Martorul a mai relatat instanţei ca prin luna martie a anului 2003, inculpatul M.V.T. a făcut nişte cadouri inculpatului P.S. şi unui maior din Dej, constând în coliere din aur.

Depoziţia martorului M.I.A. a confirmat împrejurarea că inculpatul M.V.T. îl cunoştea pe inculpatul V.I. dinaintea organizării licitaţiei. În acest context a rezultat că în vara anului 2002 a fost apelat telefonic de inculpatul M.V.T. sau de martorul R.G., fiind solicitat să intermedieze o întâlnire între cei doi inculpaţi, la care a şi asistat. La această întâlnire s-a discutat despre licitaţiile organizate de U.M. Z Oradea privind achiziţia de combustibil şi alte servicii context în care inculpatul M.V.T. a luat un şerveţel de pe masă pe care a scris nişte cifre, mai exact nişte procente cuprinse între 1-3%, fără să dea vreo explicaţie legat de acestea, plimbând însă şerveţelul pe masă în aşa fel încât V.I. să-l poată citi.

Martorul A.T. a relatat în declaraţia sa, că a fost desemnat preşedinte al comisiei privind licitaţia din august 2002, la întocmirea documentaţiei participând şi martora M.C. Deoarece cele două firme participante la licitaţie, SC E.C. SRL şi SC S.B. SRL, s-a constatat că aveau probleme, fie datorii, fie cifra de afaceri era mai mică decât cea declarată, membrii comisiei au hotărât descalificarea ambelor societăţi şi reorganizarea licitaţiei, fiind întocmite înştiinţări scrise, semnate de comandantul unităţii, la acea dată inculpatul V.I. La scurt timp de la acest moment, martorul a fost chemat de inculpatul V.I. care i-a solicitat să ia legătura telefonic cu inculpatul P.S. Din discuţia telefonică cu inculpatul P.S., de faţă fiind şi inculpatul V.I., după relatarea motivelor ce au determinat descalificarea ofertanţilor, inclusiv ca SC E.C. SRL are un preţ mai mic decât cel al producătorului, acesta i-a ordonat să reia licitaţia.

În baza ordinului primit, a precizat martorul, deşi ştia că acesta este în afara prevederilor legale, a procedat la reluarea licitaţiei tot în ziua de 22 august 2002, orele 19.00 ora la care a convocat pe toţi membrii comisiei de licitaţie la sediul U.M. Z Oradea, context în care le-a adus la cunoştinţa ordinul primit de la inculpatul P.S. Pe baza criteriului „preţul cel mai mic” a fost declarată câştigătoare firma administrată de inculpatul M.V.T., SC E.C. SRL.

A mai rezultat din declaraţia martorului A.T., că, deşi se primise o adresă de la Oradea, Protecţia Siguranţei Militarilor din care rezulta că SC E.C. SRL, nu i se acorda avizul de securitate în vederea încheierii contractului de licitaţie, inculpatul V.I. a afirmat că „nu este absolut necesar să ţinem cont de avizul nefavorabil dat de Protecţia Siguranţei Militarilor, solicitând încheierea contractului”.

S-a remarcat că preţurile cuprinse în oferta SC E.C. SRL, 10.607.017 ROL/tona CLU tip III şi 12.273.017 ROL/tona CL. tip M, erau cu mult sub preţul producătorului, fapt ce rezultă din adresa din 20 august 2002 a SC R.A.R. SA Ploieşti (10379.040 ROL inclusiv accize TVA şi 12.329.040 ROL/tona CL.tip M, inclus în accize, fără TVA.

Inculpatul M.V.T. cunoştea care este nivelul preturilor practicate de producători, fiindu-i comunicat la data de 15 august 2002 adresa SC R.E. SA.

În acest context s-a concluzionat că, întrucât SC E.C. SRL, avea doar calitatea de comerciant fără a deţine vreo rafinărie şi nefiind nici măcar autorizat ca şi procesator de produse petroliere, nu avea cum să livreze, în mod practic, produse de calitate la preţul oferit conform contractului.

Autorizaţia din 2 august 2002, depusă de inculpatul M.V.T. cu ocazia participării sale la licitaţia din 22 februarie 2002, eliberată de SC R.V. SA Ploieşti, privind autorizarea pentru livrarea produselor petroliere s-a dovedit a fi falsă deoarece prin adresa din 21 martie 2003 R.P. a comunicat U.M. Z că documentul respectiv nu a fost emis de SC R.V. SA Ploieşti, ştampilele aplicate fiind folosite până în luna ianuarie 2002, iar SC E.C. SRL, nu figura în baza de date a acesteia, neachiziţionând produse petroliere de la această societate.

S-a arătat că important este şi faptul că, la data de 5 septembrie 2002, structura de siguranţă militară a comunicat cu adresa din 5 septembrie 2002 că, urmare a verificărilor întreprinse, firma SC E.C. SRL Oradea nu poate face obiectul derulării unor contracte cu Ministerul Apărării Naţionale, iar în cazul în care firma este agreată, răspunderea revine unităţii conform Ordinului nr. 19/2000.

Instanţa a reţinut că susţinerea inculpatului V.I. că acest aviz ar fi fost facultativ este contrazisă categoric de adresa din 17 noiembrie 2003, emisă de Statul Major al Forţelor Terestre care specifică „indiferent de situaţie, autorităţile contractante nu puteau încheia contracte de achiziţie publică decât cu avizul favorabil al structurilor de siguranţă militară, conform prev. Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. 19/2000 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind autorizarea furnizorilor de bunuri, lucrări şi servicii.

Contractul din 16 septembrie 2002

La data de 13 septembrie 2002 reprezentanţii U.M. Z Oradea prin inculpatul V.I., în calitate de comandant şi inculpatul M.V.T., în calitate de administrator al SC E.C. SRL, au semnat contractul de achiziţionare a cantităţii de 5778 tone CLU tip III şi 110 tone CL TIP M, în valoare de 62.637.376.096 ROL, echivalentul a 1.917.686 euro, la data de 15 august 2002.

Din clauzele acestui contract a rezultat că inculpatul V.I., la momentul semnării contractului, nu a respectat menţiunea din fişa de date a achiziţiei în care se stipula în mod explicit „cuantumul garanţiei de buna execuţie a contractului de furnizare este de 5% din valaoarea contractului de furnizare, ce se constituie pe toată durata contractului de achiziţia şi urmează a fi restituită în maxim 10 zile de la îndeplinirea tuturor obligaţiilor contractuale. Realizarea practica a acestei obligaţii trebuia să se facă prin depunerea scrisorii de garanţie bancară, în cuantumul stabilit până la momentul semnării contractului de achiziţie.

Art. 25 din contractul semnat de inculpaţi la 16 septembrie 2002 stipula un procent de 5% din valoarea contractului, prin reţineri succesive aferente facturilor parţiale, depuse în cont separat la o bancă agreată de ambele părţi la dispoziţia autorităţii contractante, căreia îi şi revenea obligaţia alimentarii acestuia, până la concurenţa sumei stabilite.

Pentru recepţionarea combustibilului lichid în fiecare unitate militară s-a constituit prin ordin de zi, la începutul fiecărui an, o comisie de recepţie compusă din cadre militare dar şi din salariaţii civili, în multe dintre cazuri aceştia neavând pregătirea tehnică necesară pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni.

Deşi în caietul de sarcini era prevăzut în mod expres documentele ce trebuiau să însoţească marfa la destinaţie, respectiv: scrisoare de trăsură, nota de greutate, aviz de expediţie, certificat de calitate, certificat de origine, clauzele contractuale nu mai prevedeau şi obligaţia de a depune certificatul de origine, fapt ce a avut drept consecinţă livrarea unor combustibili inferior calitativ CLU tip III.

Cu adresa din 2002 transmisă comandanţilor unităţilor militare beneficiari ai combustibilului, inculpatul V.I. le-a indicat ce documente urmau să solicite furnizorului, respectiv: nota de greutate, certificatul de calitate, aviz de expediţie, scrisoare de trăsură pentru C.F.R. sau factura de transport, omiţând indicarea certificatului de origine.

Instanţa de fond a reţinut că, pe parcursul derulării acestui contract, inculpatul M.V.T. i-a dat în luna octombrie 2002 inculpatului V.I. un telefon mobil racordat la reţeaua Z., telefon ce a fost folosit până în luna februarie, facturile lunare fiind achitate de inculpatul M.V.T. (conform relaţiilor primite de la operatorul de telefonie, însumând circa 35 milioane ROL).

Pentru perioada 17 septembrie 2002-31 martie 2003 s-a întocmit un grafic de livrări astfel:

Conform graficului întocmit în perioada 17 septembrie 2002-31 martie 2003 SC E.C. SRL urma să livreze CLU tip III, produs petrolier accizat, aşa cum prevede art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2001, la U.M. X1 Oradea, 350 tone; U.M. X2 Oradea, 200 tone; U.M. X3 Oradea, 350 tone, U.M. X4 Beiuş, 250 tone; U.M. X5 Marghita, 150 tone; U.M. X6, Şimeleul Silvanei, 300 tone; U.M. X7 Satu-Mare, 300 tone; U.M. X8 Carei, 250 tone; U.M. X9 Borşa, 225 tone; U.M. X10 Bistriţa, 50 tone; U.M. X11 Prundu-Bârgăului, 600 tone; U.M. X12 Floreşti, 125 tone; U.M. X13 Turda, 8 tone; U.M. X14 Jucu, 100 tone; U.M. X15 Someşeni, 75 tone; U.M. X16 Târgu-Mureş, 25 tone; U.M. X17 Gorneşti, 150 tone; U.M. X18 Alba-Iulia, 100 tone; U.M. X19 Arad, 50 tone; U.M. X20 Gai, 125 tone; U.M. X21 Ineu, 625 tone; U.M. X22 Lipova, 300 tone; U.M. X23 Brad, 250 tone; U.M. X24, Timişoara, 200 tone; U.M. X25 Timişoara, 225 tone; U.M. X26 Caransebeş, 125 tone, Total, 5778 tone.

În aceeaşi perioadă, SC E.C. SRL trebuia să furnizeze 110 CL tip M repartizată la U.M. X4 Beiuş, 50 tone; U.M. X27 Cluj-Napoca, 60 tone.

Pe parcursul perioadei de derulare a contractului SC E.C. SRL a livrat cantitatea de 4.326.336 to combustibil evidenţiat ca fiind CLU tip III şi 289.754 to combustibil evidenţiat ca fiind CL tip M.

Până la data de 15 februarie 2003, data înlocuirii inculpatului V.I. de la comanda U.M. Z Oradea firma administrată de inculpatul M.V.T. a furnizat 1.364.603 to combustibil evidenţiat ca fiind CLU tip III şi cantitatea de 54.725 to combustibil evidenţiat ca fiind CL tip M.

Pentru a putea derula contractul încheiat cu U.M. Z Oradea SC E.C. SRL s-a aprovizionat cu combustibili de la un număr de 14 furnizori. Lista acestora este prezentată în dosarul de urmărire penală şi în anexă la raportul de constatare, din care a rezultat că cea mai mare cantitate de combustibil a fost achiziţionată de la SC M.O. SRL (2.129,202 to) şi de la SC F. SRL (1.017,348 to) astfel:

- 33,100 to aprovizionate cu factura din 28 noiembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe. Delegat H.G.;

- 24,280 to aprovizionate cu factura SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe. Delegat H.N.;

- 171,300 to aprovizionate cu factura din 19 decembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură TIP I au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 19 decembrie 2002. Delegat S.M.I.;

- 30,240 to aprovizionate cu factura din 18 decembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând combustibil pentru centrale termice au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 19 decembrie 2002. Delegat A.V.;

- 150,328 to aprovizionate cu factura din 4 decembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură TIP I D. au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 4 decembrie 2002. Delegat S.M.I.;

- 54,437 to aprovizionate cu factura din 23 ianuarie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând combustibil lichid pentru focare industriale au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 23 ianuarie 2003. Delegat H.V.;

- 131,150 to aprovizionate cu factura din 23 ianuarie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură TIP I D. au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 23 ianuarie 2003 constatare;

- 38,000 to aprovizionate cu factura din 3 martie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 3 martie 2003. Delegat S.M.I.;

- 54,650 to aprovizionate cu factura din 12 martie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 12 martie 2003. Delegat S.M.I.;

- 90,560 to aprovizionate cu factura din 30 martie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 30 martie 2003. Delegat S.M.I.;

- 24,615 to aprovizionate cu factura din 4 februarie 2003 de la SC P.A. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 4 februarie 2003. Delegat M.S. şi B.D.;

- 28,00 to aprovizionate cu factura din 13 decembrie 2002 de la SC P.T.C. SRL reprezentând CLU tip III au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 13 decembrie 2003. Delegat S.I.A. Din verificarea actelor contabile prezentate de către administratorul SC P.T.C. SRL rezultă faptul că societatea mai sus menţionată s-a aprovizionat, în fapt, cu:

- 200,0 to păcură cu conţinut sulf 1%, factura fiscală din 20 iulie 2002, furnizor SC R.A. SA;

- 22.970,0 to solvent uşor TIP I, factura fiscală din 30 august 2002, furnizor SC B.C. SRL;

- 3,968 to solvent uşor, factura fiscală din 23 iulie 2002, furnizor SC C.R. SRL.

- 215,20 to aprovizionate cu factura din 26 septembrie 2002 de la SC C.A. SRL. reprezentând CL Tip PI D., recepţionate drept combustibil, fără menţionarea tipului acestuia pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe. Delegat A.D.;

- 96,550 to aprovizionate cu factura din 30 octombrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură tip I D., recepţionate drept păcură, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe, delegat M.V.T.;

- 174,222 to aprovizionate cu factura din 30 octombrie 2002 de la SC M.O. SRL, reprezentând păcură, recepţionate drept păcura, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe, delegat M.V.T.;

- 55,0 to aprovizionate cu factura din 19 noiembrie 2002 de la SC M.O. SRL, reprezentând păcură, recepţionate drept combustibil III pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe, delegat M.V.T.;

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică a rezultat că, prin însumarea cantităţilor de mai sus menţionate, rezultă că SC E.C. SRL s-a aprovizionat cu o cantitate de combustibil neaccizaţi de 1.371,632 to (14.484.028.214 ROL) sub altă denumire decât CLU TIP III care în final au fost livraţi la U.M. Z sub denumirea de CLU TIP III, schimbându-se în mod practic doar denumirea produsului din notele de recepţie.

Produsul petrolier CLU tip III este un ulei mineral accizat, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) lit. e) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 158/2001 cu modificările ulterioare, iar acciza este fixată după destinaţie, respectiv la nivelul prevăzut pentru combustibil.

Conform O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor art. 26 statuează în mod expres: „uleiurile minerale pentru care se datorează accize sunt: benzine fără/cu plumb, motorine, petrol turboreactor, alte uleiuri mediu şi grele utilizate pentru combustibil de încălzit, gaze petroliere lichefiate uleiuri pentru motoare auto, hidrocarburi ciclice, precum benzen, toluen, xileni şi amestecuri de izomeri ai xilenului.

Pentru uleiuri minerale, accizele datorate bugetului de stat sunt stabilite în suma fixă, pe unitate de măsură şi sunt prevăzute în anexa O.U.G. nr 158/2001.

Faptul că produsul CLU tip III este accizabil a rezultat şi din structura preţului prezentat de câştigătorul procedurii de achiziţie, atunci când acesta a depus oferta financiară, în baza căreia a şi fost încheiat contractul din 16 septembrie 2002.

O.U.G. nr. 158/2001, privind regimul accizelor, prevede în mod expres că păcura este un produs, neaccizabil.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, (refăcut în totalitate în faza cercetării judecătoreşti) în perioada derulării contractului cu U.M. Z, SC E.C. SRL nu a efectuat livrări de combustibili către alţi clienţi, iar cantitatea de combustibil aprovizionată de la cei 14 furnizori ai săi a fost livrată către U.M. Z drept CLU TIP III şi CL TIP M;

În derularea contractului încheiat cu U.M. Z, SC E.C. SRL s-a aprovizionat cu o cantitate de 1,371,632 to de păcură şi CLG pentru focare pe care le-a livrat U.M. Z sub denumirea de CLU Tip III (produs accizat);

- pe de altă parte, în contabilitatea SC E.C. SRL au fost înregistrate facturi fiscale care atestau aprovizionări de CLU Tip III, dar care în fapt (documentele) nu aparţineau emitenţilor acestora. În acest mod, SC E.C. SRL a procurat documente prin care dorea să ateste că s-ar fi aprovizionat cu CLU TIP III (produs accizat) şi nu cu păcură şi CLG pentru focare industriale;

SC E.C. SRL, în documentele care au stat la adjudecarea contractului din 16 septembrie 2002 a declarat că va furniza combustibili având ca provenienţă SC R.P. SRL-SC R.V. SA;

- 2.020,257 to combustibili, au fost livraţi de SC E.C. SRL cu titlul de CLU TIP III cu documente de calitate neconforme prevederilor contractuale şi care s-au dovedit a nu aparţine emitenţilor acestora.

După începerea urmăririi penale, s-a dispus prelevarea de probe de produse petroliere de la toate unităţile militare aprovizionate de SC E.C. SRL, din bazinele sau rezervoarele unde se mai afla numai combustibil petrolier aprovizionat de această firmă. O parte din probele ridicate au fost analizate la SC R.C. SA, care prin certificatele de calitate a comunicat că „probele declarate combustibil lichid uşor tip 3 nu corespund standardului de produs combustibil lichid uşor.

S-a arătat de prima instanţă că în cauza au fost audiaţi peste 150 martori pe situaţia de fapt, parte dintre aceştia relatând în concret modalitatea de recepţie/control calitativ şi cantitativ al combustibilului, problemele ivite în folosirea acestuia.

Astfel, a rezultat din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, B.I., R.V.A., B.S., G.D., B.T., H.G.A., că după recepţia combustibilului au constatat că, dat fiind vâscozitatea mare a acestuia nu putea fi tras în conducte, probleme apărute în perioada octombrie-noiembrie 2003. Pentru a-l putea totuşi folosi au fost nevoiţi să confecţioneze artizanal instalaţii de preîncălzire a combustibilului şi în acest context de regula se prelevau probe trimise la laborator. Explicaţiile martorilor legate de aceste probleme, ca şi persoane neavizate, au fost că aceste probleme se datorau pe de o parte fie întreţinerii necorespunzătoare a bazinelor în care se descărca combustibilul, fie unei cantităţi de apă/reziduuri aflate în exces în combustibil, fie temperaturilor scăzute din timpul iernii. Au existat situaţii când combustibilul nu a fost recepţionat fiind rerurnat, primind în schimb în echivalent alt combustibil.

Asemenea situaţii nu au fost generale, în sensul că au existat martori, C.L., P.B., D.A., M.A., R.B., P.C., care au relatat instanţei că nu au fost probleme în recepţia cantitativă/calitativă a combustibilului sau în folosirea lui.

Problemele apărute la unele unităţi militare privind folosirea combustibilului s-au datorat, conform probatoriului administrat în cauză, faptului că inculpatul M.V.T. a achiziţionat în realitate păcură, pe care a transformat-o, numai în acte, în produs CLU TIP III sau TIP M, în momentul recepţiei.

Pentru obţinerea produsului petrolier, inculpatul M.V.T. le-a contactat pe martorele V.A. şi D.A.A., ca prin intermediul firmei SC F. SRL să fie efectuate o serie de tranzacţii cu produse petroliere provenite de la numitul C.V., cetăţean din Republica Moldova, către firma sa. În acest context s-au întocmit facturi în care s-a menţionat livrarea produselor petroliere către SC E.C. SRL, fără să existe documente de intrare pentru acest produs.

Acest gen de operaţiuni a fost derulat în timp, în mod repetat, în realitate achiziţionându-se păcura de la diverse firme precum: SC M.O. SRL, păcura tip D., solvent uşor de la SC B.C. SRL, păcură cu conţinut de sulf de la SC R.A. SA, parte din aceste produse fiind procesate artizanal, fără a înregistra produsul obţinut, produse ce ajungeau doar scriptic la SC F. SRL Oradea, în realitate fiind dirijate imediat către unităţile militare.

Toate aceste aspecte au rezultat din evidentele contabile ale firmelor SC F. SRL, SC M.O. SRL, SC A.B. SRL, SC P.T.C. SRL, cu ocazia controalelor financiare efectuate de Garda Financiară.

Martora D.A.A. confirmat, atât în faza de urmărire penală cât şi în instanţă, activitatea desfăşurată de martora V.A., ultima locuind o perioadă în locuinţa sa. Din discuţiile purtate de V.A. şi M.V.T., la care a fost de faţă, a înţeles că V.A. procura produse petroliere pentru M.V.T., facturile fiind întocmite la indicaţia inculpatului M.V.T., care insistă de regulă pe natura combustibilului ce trebuia menţionat în facturi şi de regulă nu se întocmeau documente de calitate specifică. În instanţă, martora şi-a nuanţat cumva declaraţia cu privire la natura combustibilului precizând că acesta era combustibil lichid uşor, aspect nemenţionat în declaraţia din faţa procurorului, menţionând că nu a făcut o astfel de precizare deoarece „s-a simţit ameninţată de procuror”.

La rândul său martora V.A., deşi la urmărirea penală a relatat în detaliu colaborarea sa cu inculpatul M.V.T., în instanţă a precizat că menţine doar prima parte a declaraţiei, pentru partea a doua precizând că „deşi este scrisă de ea, semnată şi nu i-a fost dictată de procuror, s-a simţit ameninţată”. În acest context, s-a arătat de către tribunal că, în prima parte a declaraţiei sale martora a relatat în concret cum şi în ce condiţii a colaborat cu inculpatul M.V.T., cum întocmea facturile, cum şi în ce condiţii i-a contactat pe F., S. GH (care la momentul efectuării urmăririi penale a dispărut de la domiciliu şi nu a mai putut fi audiat).

Definitorie s-a apreciat a fi şi declaraţia martorului C.I., care a relatat că, la un moment dat, în cursul anului 2003, a fost contactat de numitul M.R. care i-a promis că îl angajează la firma sa şi i-a solicitat să-l însoţească la Ploieşti la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, unde a semnat mai multe documente, despre care a avut reprezentarea că sunt acte necesare angajării sale. A precizat totodată martorul ca nu a livrat nici o cantitate de combustibil vreunei firme, fiind verificat în cursul anului 2003 de I.PJ. Prahova, pentru probleme asemănătoare.

S-a menţionat că martorul C.I. era administrator al SC T.C. SRL Ploieşti şi, conform facturii emisă de SC E.C. SRL, a livrat cantitatea de 28,39 to combustibil lichid în val. de 287.164.850 ROL.

Colaborarea dintre inculpatul M.V.T. şi T.V.A. în derularea contractului din 16 septembrie 2002.

Potrivit declaraţiei dată în faţa judecătorului militar, inculpatul T.V.A. l-a cunoscut pe inculpatul M.V.T. prin intermediul inculpatului V.I. manifestându-şi interesul pentru livrarea de combustibil pentru armată. La sugestia şi prin intermediul inculpatului V.I., l-a contactat pe inculpatul M.V.T.

O primă colaborare între cei doi s-a concretizat prin încheierea de la data de 13 decembrie 2001 a contractului de furnizare de produse între SC E.C. SRL şi SC L.E. SRL, administrator fiind inculpatul L.G., prietenul şi partenerul de afaceri al inculpatului T.V.A.

Conform acestui contract, L.G. trebuia să livreze SC E.C. SRL, până la data de 18 decembrie 2002 cantitatea de 700 to CLU tip III, la preţul de 8.500.000 ROL/to cu TVA inclus, preţul fiind fixat sub preţul producătorilor.

La data de 15 ianuarie 2003, cele două firme au încheiat un act adiţional în care au stabilit că durata contractului se prelungeşte până la 30 martie 2003, iar cantitatea ce urma a fi livrată se majorează la 3000 tone.

Livrarea acestui produs către firma administrată de inculpatul M.V.T. s-a făcut prin intermediul inculpatului T.V.A. care l-a achiziţionat prin firma SC P.A. SRL Baia-Mare, administrată de numitul B.D. (urmărit general), ajungând la o astfel de soluţie prin mai mulţi intermediari.

Astfel, prin intermediul lui C.M., I.V. l-a cunoscut pe B.D., administratorul SC P.A. SRL Baia-Mare, căruia i-a vândut cantitatea de 21,850 tone ulfarom conform facturii din 30 ianuarie 2003 şi 4,06 tone benzină de extracţie, marfă expediată cu factură fiscală din 30 ianuarie 2003, fără a elibera vreun document de calitate pentru cele două produse petroliere ce nu sunt accizate. I.V. cumpărase pe firma sa, SC G. SRL respectivele cantităţi de la SC R.V. SA Ploieşti la datele de 29 ianuarie 2003 şi Rafinăria V. Râmnicu-Sărat la 30 ianuarie 2003.

Cele două produse petroliere au fost transportate în aceeaşi cisternă la Oradea, de dirijarea autovehiculului ocupându-se T.V.A. ce se afla în permanentă legătură telefonică cu C.P.S. şi C.M.A., aspecte ce rezultă din conţinutul notelor de redare convorbirilor telefonice, înregistrate în baza autorizaţiei din 24 decembrie 2002.

Amestecul de produse petroliere a fost predat la SC E.C. SRL inculpatului M.V.T., fiind facturat de către SC P.A. SRL ca fiind combustibil lichid uşor fără a se specifica tipul său, aşa cum reiese din factura din 4 februarie 2003. La rândul său, inculpatul M.V.T. a făcut recepţia mărfii ca fiind CLU tip III şi a livrat-o în baza contractului din 16 septembrie 2002 la o unitate militară din Oradea., plata făcându-se de SC E.C. SRL direct la SC G. SRL în numele SC P.A. SRL Baia Mare, conform ordinului de plată din 6 februarie 2003, fapt ce demonstrează că inculpatul M.V.T. cunoştea provenienţa produsului petrolier şi calitatea acestuia.

De asemenea, s-a arătat că, deşi contractul din 16 septembrie 2002 nu prevedea că furnizorul era obligat să prezinte certificatul de origine al produsului petrolier şi nota de conformitate, inculpatul M.V.T. a prezentat totuşi pentru o parte din combustibilul livrat documentele respective, care însă s-au dovedit a fi false. Astfel, pentru cantitatea de 994 tone combustibil livrat, inculpatul a prezentat 5 declaraţii de conformitate cu antetul SC R.A.R. SA Ploieşti, din 16 ianuarie 2003; din 30 noiembrie 2002; din 11 decembrie 2002; din 18 noiembrie 2002; din 24 februarie 2003, toate false, deoarece din adresa din 19 decembrie 2003 a SC R.A.R. SA reiese că nu au fost eliberate de această societate sau că unele din ele se referă la livrarea altor produse, W.S.

Pentru 459,685 tone combustibil livrat la U.M. X28; U.M. X29; U.M. X15; U.M. X7; U.M. X6; U.M. X9; U.M. X13; U.M. X11; U.M. X21, inculpatul a folosit declaraţiile de conformitate din 16 noiembrie 2002; din 26 octombrie 2002; din 19 septembrie 2002; din 30 octombrie 2002 şi din 15 octombrie 2002, care ar fi fost emise de S.N. P. SA sucursala P.B. Cu adresa din 16 februarie 2004, această societate comercială a comunicat că respectivele declaraţii de conformitate nu îi aparţin.

Pentru 454 tone combustibil trimis la U.M. X6; U.M. X30; U.M. X18; U.M. X21; U.M. X9; U.M. X21; U.M. X17 şi U.M. X31 M.V.T., pentru a argumenta provenienţa mărfii, a predat raportul de încasări din 16 decembrie 2002 emis de SC R.P. SA, care cu adresa din 16 ianuarie 2004 a specificat că nu eliberează astfel de documente la livrarea produselor sale.

Acelaşi inculpat a mai predat la U.M. X1 Oradea 33.707 tone combustibil pentru care a prezentat declaraţia de conformitate, document fals, deoarece SC P. SA, sucursala A. Piteşti nu a eliberat un astfel de act. Acest produs provine de la SC M.N. SRL Drăgăşani, administrator I.N. SC M.N. SRL a vândut de fapt la SC E.C. SRL combustibil lichid uşor tip I, pe care îl cumpărase de la SC L.A. SRL Bucureşti. Administratorul A.T.A. i-a dat lui I.N. odată cu marfa şi declaraţiile de conformitate cu numerele din 3 decembrie 2003 şi din 9 ianuarie 2003 emise de SC R.A.R. SA Ploieşti. Deoarece M.V.T. contractase cu U.M. Z Oradea CLU tip III, ei aveau nevoie de o declaraţie de conformitate pentru acest produs. Declaraţia cu nr. 9374/2002 - falsă - a fost trimisă prin fax la sediul SC E.C. SRL de la sediul SC M.N. SRL la 15 decembrie 2003 ora 08.52 PM, oră la care I.N. se întâlnise deja la Oradea cu M.V.T.

În perioada septembrie 2002- martie 2003 inculpatul a mai livrat 166,30 tone combustibil lichid la U.M. X31 unde a prezentat notele de conformitate din 25 septembrie 2002 şi din 26 septembrie 2002 emise de „producătorul de produse petroliere” SC E.C. SRL în emiterea acestor note de conformitate, M.V.T. a avut ca sursă de inspiraţie parametrii tehnici consemnaţi în nota de conformitate emisă de SC N.S. SRL şi trimisă inculpatului prin fax, cu deosebirea că la temperatura de congelare, M.V.T. nu a mai trecut valoarea de 10 şi a scris în faţa cifrei zece semnul minus. De asemenea, în emiterea notelor sale de conformitate, inculpatul s-a inspirat şi din parametrii menţionaţi şi în alte declaraţii de conformitate care ar fi fost emise de SC P. SA.

Rezultatele analizelor efectuate de SC R.C. SA au confirmat concluziile desprinse din verificarea actelor contabile ale SC E.C. SRL şi ale sub, furnizorilor săi, referitoare la aprovizionarea cu combustibil petrolier, indicând cert că inculpatul M.V.T. a livrat unităţilor militare un alt produs petrolier şi nu CLU tip III, combustibilul lichid ajuns la armată a avut parametri calitativi cu mult inferiori CLU tip III, generând dereglări în lanţ în activitatea multor unităţi militare, diminuarea capacităţii de pregătire militară a acestora prin îmbolnăvirea lor, defectarea centralelor termice în plină iarnă, defectarea instalaţiilor de producere a hranei pentru soldaţi şi cadrelor militare (conform dovezilor ce atesta acest fapt).

În sprijinul acestui fapt a fost invocată şi declaraţia martorului C.G., comandantul U.M. X32 care a relatat instanţei că, în toamna anului 2002, deoarece la momentul recepţiei combustibilului livrat SC E.C. SRL conducătorul auto nu a putut prezenta foaia de parcurs, avizul de însoţire al mărfii şi declaraţia de conformitate, s-au prelevat probe din produs şi transmise la laborator. Analizele efectuate la SC P.S.S. SA au scos în evidenţă că produsul conţine gudroane de cărbune, care sunt cancerigene.

Important de menţionat este şi faptul că martorul C.G. a relatat în declaraţia sa că a procedat telefonic şi la verificarea declaraţiei de conformitate ce îi fusese dată de inculpatul M.V.T. şi care provenea de la SC N.S. SRL, prilej cu care a aflat de la interlocutorul sau telefonic, că firma aparţine fiului său, iar la sediul acesteia se afla „numai un scaun şi un telefon”.

Având aceste date, comandantul U.M. X1 Oradea a refuzat la 26 septembrie 2002 să primească combustibilul adus de inculpatul M.V.T. În aceeaşi zi s-a prezentat la sediul U.M. X1 inculpatul V.I., cu un buletin de analiză emis de SC P.P. SA, sucursala Peco B. conform căruia combustibilul corespunde STAS-ului CLU tip III, fapt ce i-a dat de gândit It. col. C.G., deoarece cu o zi în urmă intenţionase să facă analiza tot la SC P. SA, de unde i se comunicase că va dura cel puţin 24 de ore, astfel că a rămas ferm pe poziţia sa de a refuza transportul de combustibil.

Combustibilul refuzat de U.M. X1 Oradea a fost dus de inculpatul M.V.T., la indicaţia inculpatului V.I., la Spitalul Militar Oradea, unde pe timpul iernii a devenit ca o „piftie”, putând fi manipulat cu lopata şi evident neputând fi folosit.

În luna ianuarie 2003, lt. col. A.T. s-a deplasat la U.M. X7 la Satu-Mare pentru a verifica calitatea combustibilului petrolier, întrucât comandantul unităţii raportase că s-a întrerupt încălzirea dormitoarelor datorită calităţii inferioare a produsului adus de SC E.C. SRL. Cu prilejul verificării s-a constatat că la U.M. X7 se aduseseră în mai multe tranşe 87,2 tone „CLU tip III” şi 18,38 tone „CL tip M”, însă în urma analizelor efectuate la fiecare transport în parte, nici o probă nu a indicat că produsul corespunde STAS -ului CLU tip III şi CL tip M. La vizualizarea combustibilului livrat de M.V.T., acesta avea aspect de „nămol” şi nicidecum de CLU tip III.

Aspectele constatate au fost raportate şi inculpatului V.I., care a continuat sa plătească produsul petrolier chiar dacă acesta nu prezenta toate documentele justificative în vederea efectuării plăţilor.

Şi de la U.M. X31 Oradea, unde, în noaptea Revelionului 2003 se repară centrala termică ce se defectase din cauza combustibilului furnizat de SC E.C. SRL, s-au prelevat probe ce au fost duse pentru analiză la Centrul Naţional pentru încercarea şi expertizarea produselor L. Conform raportului de încercări din 31 ianuarie 2003, produsul expertizat nu corespundea nici unui tip de combustibil lichid uşor.

Disfuncţionalităţi s-au înregistrat şi la U.M. X10 Bistriţa tot ca urmare a calităţii inferioare a combustibilului folosit, livrat de asemenea de SC E.C. SRL.

În raport de situaţia de fapt anterior expusă reţinute, instanţa de fond a concluzionat următoarele:

Fapta inculpatului M.V.T., care a promis inculpatului V.I., o sumă egală cu 1,5% din valoarea de 62.637.376.092 ROL a contractului de achiziţionare de CLU tip III şi CL tip M, încheiat de U.M. Z Oradea (ulterior Cluj), în scopul ca acesta, în calitate de comandant, să-i aprobe hotărârea de adjudecare a licitaţiei, iar apoi să-i asigure efectuarea la timp a plăţilor pentru cantitatea de combustibil livrate, iar pe parcursul derulării contractului i-a remis, ca beneficiu, un telefon mobil pentru care a şi achitat c/valoarea convorbirilor telefonice în suma de 36.060.376 ROL, pentru a nu întârzia cu efectuarea plăţilor către firma SC E.C. SRL pentru produse petroliere furnizate, întruneşte elementele constitutive ale infr. de dare de mită, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.V.T. constând în falsificarea notelor de recepţie şi constatare a diferenţei pentru produsele petroliere cumpărate de la subfurnizorii firmei sale, facturi fiscale ce au însoţit livrările de produse către unităţile militare, notele şi declaraţiile de conformitate a combustibilului petrolier, întruneşte în drept elementele constitutive ale infr. de fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. şi ped. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.V.T., care a indus în eroare U.M. Z Oradea (Cluj) cu prilejul încheierii contractului din 16 septembrie 2002, conform căruia trebuia să furnizeze cantitatea de 5778 to CLU tip III şi 119 tone CL tip M, însă prin folosirea unor înscrisuri false a livrat 2020,257 tone reziduri petroliere neaccizate, producând un prejudiciu de 14.211.850.115.030 ROL, întruneşte elementele constitutive ale infr. de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În faza de urmărire penală inculpatul M.V.T. a recunoscut faptul că i-a promis inculpatului V.I. procentul de 1,5% din val. contractului, pentru a fi declarat câştigător al licitaţiei, dar şi că a completat o parte din actele evidenţiate a fi false, precizând însă că o parte a acestora au fost completate de angajaţii săi, la solicitarea sa, susţinând, fără temei, ca ar fi fost indus în eroare de numitul S.M.I. care l-ar fi asigurat ca livrează CLU Tip III. Instanţa de fond a constatat că susţinerea inculpatului este contrazisă de ansamblul probator administrat în cauză, respectiv declaraţia martorului S.M.I. şi confruntarea inculpatului cu acesta dar şi de declaraţiile martorelor D.A.A. şi V.A.

Inculpatul V.I. a precizat că a primit telefonul mobil de la inculpatul M.V.T. doar pentru a-i facilita cumva legăturile pentru derularea contractului, contestând însă infr. de luare de mită şi abuzul în serviciu. Poziţia inculpatului este contrazisa însă de ansamblul probator administrat în cauză, declaraţiile inculpatului M.V.T., coroborându-se cu declaraţiile martorilor M.I.A. şi R.G. A rezultat totodată din declaraţiile comandanţilor unităţilor militare, beneficiari ai combustibilului, ca inculpatul V.I. cunoştea calitatea necorespunzătoare a combustibilului şi problemele pe care acesta le genera, însă nu a întreprins în mod practic nici o măsura pentru remedierea situaţiei.

Inculpatul P.S. a contestat în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, poziţie ce a fost apreciată de judecătorul fondului ca fiind nesinceră şi contrazisă de probele administrate în cauza, respectiv declaraţiile martorilor A.T., D.A.M., S.I., dar şi de conţinutul documentelor găsite în locuinţa sa, parte din acestea fiind legate de licitaţia organizata de U.M. Z Oradea dar şi documente privind prezentarea ofertei şi numărul de telefon al firmei SC E.C. SRL,care au condus la concluzia unui interes deosebit manifestat de inculpat pentru afacerile acestei firme.

La termenul din 10 martie 2011, inculpatul M.V.T. a depus în dosarul cauzei rechizitoriul nr. 67/P/2004, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infr. de corupţie săvârşite de militari în care este trimis în judecată pentru infr. prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. alături de inculpatul M.I.A., martor în prezenta cauză, susţinând că întrucât în această cauză a formulat denunţ îi sunt aplicabile disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Sub acest aspect, instanţa de fond a arătat că dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 limitează, din punct de vedere temporal aplicabilitatea ei la faza de urmărire penală. Problema s-ar pune însă, în ce măsura inculpatul beneficiază de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002. Din considerentele rechizitoriului nr. 67/P/2004 a rezultat că inculpatul M.V.T. s-a autodenunţat cu privire la infr. de dare de mită şi înşelăciune, dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru infr. de dare de mită, dar şi trimiterea sa în judecata pentru infr. de înşelăciune.

Aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, potrivit cărora persoana care are calitatea de martor în sensul acestei legi şi care a comis o infr. gravă, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

S-a arătat că prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pot fi invocate numai cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, pentru a se aprecia dacă în raport cu denunţul formulat s-au putut descoperi şi trage la răspundere penală persoanele care au săvârşit infracţiunile grave arătate de către denunţător, iar nu pe calea contestaţiei la executare, după ce denunţătorul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă şi se afla în executarea pedepsei.

În speţă s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 19 din legea specială motivat de faptul că inculpatul M.V.T. a formulat un autodenunţ, necontribuind în vreun mod la identificarea şi respectiv tragerea la răspundere penală a altor persoane.

Calculul prejudiciului (conform suplimentului la raportul de constatare tehnico/ştiinţifică dispus în cauza) SC E.C. SRL a livrat, iar U.M. Z Cluj a achitat în mod nejustificat accize şi TVA aferentă acestor accize pentru o cantitate de 2.020,257 to combustibil care a fost livrat cu declaraţii de conformitate (certificate de calitate) care în fapt nu aparţin emitenţilor acestora.

Cantitatea de 2.020,257 tone de combustibil care nu deţine declaraţii de conformitate (certificate de calitate) a fost livrată U.M. Z astfel: 1.173,697 to în perioada 16 septembrie 2002-2 ianuarie 2003, acciza 115 euro/to, în conformitate cu anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 158/200;

- 1.173.697 to în perioada 16 septembrie 2002-2.01.2003, acciza 115 euro/to conform anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 158/2001;

- 846,56 to în perioada 22 ianuarie 2003-1 aprilie 2003, acciză 187 euro/to în conformitate cu anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 158/2001, modificată de O.G. nr. 3/2003.

- 1.173,697 to X 115 euro/to = 134.975,155 euro, accize necuvenite 846,56 to X 187 euro/to = 158.306,72 euro, accize necuvenite

- 134.975,155 euro X 19% TVA = 25.645,279 euro, TVA necuvenită 158.306.72 euro X 19% TVA = 30.078,28 euro, TVA necuvenită

- Total sumă necuvenită = 134.975,155 euro + 158.306,72 euro + 25.645,279 euro + 30.078,27 euro = 349.005,424 euro

- 349.005,434 euro X 40.721 ROL/euro = 14.211.850.115,030 ROL.

Cursul ROL/euro folosit la calculul prejudiciului este cel din data de 13 februarie 2004, data finalizării raportului de constatare ştiinţifică.

- Fapta inculpatului lt. Col. V.I., care în calitate de comandant al U.M. Z Oradea (Cluj) nu a respins promisiunea făcuta în luna august 2002 de inculpatul M.V.T. de a primi 1,5% din 637.376.092 ROL a contractului de achiziţionare a 5.778 tone CLU tip III şi 110 to CL tip M, în scopul de a-i aproba hotărârea de adjudecare a licitaţiei şi de a-i efectua la timp plăţile pentru cantităţile de combustibil livrate, iar în timpul derulării contractului a primit de la acelaşi inculpat un telefon mobil, fiindu-i achitate şi c/valoarea convorbirilor telefonice în suma de 36.060.376 ROL, pentru efectuarea cu prioritate a plăţilor, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. şi ped. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului V.I., care în calitate de comandant al U.M. Z Oradea (Cluj), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a acceptat să încheie cu SC E.C. SRL, un contract de achiziţionare de combustibili petrolieri cu încălcarea prevederilor legale şi să achite către aceasta firma contravaloarea unui produs petrolier inferior, neaccizat, cauzând o pagubă de 14.211.850.115.030 ROL şi perturbând buna desfăşurare a activităţii în unităţile militare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248¹ C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului P.S. care în calitate de şef birou domenii şi construcţii din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre (funcţie îndeplinită din anul 2002, având printre atribuţii şi acea de a coordona, conduce şi verifica activitatea de achiziţie de combustibil din unităţile subordonate, calitate în care putea participa personal sau delega o alta persoana pentru a participa la licitaţiile de combustibil, atribuţii confirmate de inculpat în declaraţia olografă din dosarul de urmărire penală) a impus, ca şef ierarhic superior, lt. col. V.I. şi membrilor comisiei de licitaţii din cadrul U.M. Z Oradea (Cluj) să declare drept câştigător al licitaţiei din august 2002 firma SC E.C. SRL pentru a încheia contractul, deşi cunoştea la acel moment că această firmă nu îndeplineşte condiţiile de calificare cauzând în acest mod o tulburare însemnata a bunului mers al activităţii de aprovizionare cu CLU tip III şi CL tip M în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, întruneşte elementele constitutive ale infr. de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. şi ped. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 din Legea nr. 78/2000.

În sarcina inculpatului P.S. s-a reţinut şi varianta tulburării însemnate a bunului mers al unei unităţi referitor la art. 145 C. pen. motivat de faptul că prin „intervenţia sa” a făcut posibil ca SC E.C. SRL, să câştige licitaţia, neavând însă nici o contribuţie/participare efectivă la derularea contractului şi deci implicit la producerea pagubei.

Fapta inculpatului T.V.A., care l-a ajutat pe inculpatul M.V.T. să livreze către U.M. Z Oradea (Cluj) cantitatea de 24.615 to produse petroliere neaccizate contribuind la producerea unei pagube de 196.920.000 ROL, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.

Pentru inculpatul T.V.A., judecătorul fondului a avut în vedere contribuţia sa parţială în derularea contractului din 16 septembrie 2002, în limita cantităţii de 24.615 to produse petroliere neaccizate.

Licitaţia din 26 iunie 2002, U.M. X Iaşi

Contractul din 15 iulie 2002 U.M. X Iaşi şi SC B. SRL SRL

În cursul anului 2002, luna iunie, U.M. X Iaşi, al cărui comandant era inculpatul T.F., a organizat o licitaţie pentru achiziţionarea cantităţii de 5.495 tone CLU tip III şi 175 TO CL tip M, cu termen de livrare până la finele anului 2002, fiind stabilită data limită pentru depunerea ofertelor 26 iunie 2002 orele 10:00. Criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică fiind, conform fişei de date a achiziţiei, oferta cu preţul cel mai scăzut.

În caietul de sarcini, semnat de preşedintele Comisiei de Evaluare a Ofertelor, maior O.D.G., şef birou energetic, şi aprobat şi de inculpatul T.F., a rezultat ca produsele vor avea caracteristici fizico-chimice minime, publicat în catalogul produselor petroliere, ediţia 1993. Printre documentele obligatorii a fi depuse figurau: autorizarea pentru livrarea produselor, formularul B, iar documentele necesare plaţii, factura, aviz de expediţie din partea vânzătorului şi act de primire „proces-verbal de recepţie din partea unităţii utilizatoare”.

Pentru această licitaţie au cumpărat caietul de sarcini un număr de 4 societăţi comerciale însă s-au prezentat la licitaţie numai SC B. SRL SRL, SC E.A. SRL şi SC A. SRL, ultima fiind ulterior descalificată pentru nedepunerea garanţiei de participare la licitaţie.

Deoarece criteriul de atribuire a contractului era oferta cu preţul cel mai scăzut la data de 26 iunie 2002, comisia de evaluare a emis hotărârea de adjudecare, văzută şi aprobată şi de inculpatul T.F., prin care a declarat câştigătoare firma SC B. SRL.

Contestaţia formulată de SC E.A. SRL Zalău, care a invocat oferta neserioasa a SC B. SRL SRL, cu referirea expresă la preţul sub cel al producătorului, a fost respinsă de Comisia de contestaţie, decizie confirmată de inculpatul T.F.

La data de 15 iulie 2002 a fost încheiat contractul nr. 12 între U.M. X Iaşi, reprezentată de inculpatul T.F., în calitate de comandant şi maiorul V.O., în calitate de achizitor şi SC B. SRL, reprezentată de inculpatul T.E.C., pentru achiziţionarea cantităţii de 3.260 to CLU tip III, valoarea contractului fiind de 33.252.000.000 ROL din care TVA 6.317.880.000 ROL.

Ulterior, la data de 7 octombrie 2002 s-a încheiat între părţi un act adiţional pentru majorarea cantităţii iniţiale de combustibil, cu 540 to pentru U.M. Câmpulung Moldovenesc, valoarea contractului majorându-se la 38.760.000.000 ROL din care TVA 7.364.400.000 ROL.

La contractul iniţial s-a mai încheiat la data de 23 octombrie 2002 încă un act adiţional, suplimentându-se cantitatea de CLU tip III cu încă 375 to, motivaţia fiind ca furnizorul nu şi-a modificat preţul din oferta iniţială. A intervenit şi un al treilea act adiţional prin care de asemenea s-a mărit cantitatea de combustibil achiziţionată iniţial cu încă 974 to, iar preţul de furnizare a acestui tip de combustibil a devenit 10.504.980 ROL/tona.

Prin însumarea valorilor contractului, de la momentul semnării lui şi până la încheierea actelor adiţionale, valoarea contractului s-a majorat la suma totală de 52.811.850.520 ROL, din care TVA 8.432.144.201 ROL. Fiecare act adiţional a fost semnat de aceleaşi persoane, iar fundamentările încheierii actelor adiţionale au fost semnate de inculpatul O.D.G.

Deoarece inculpatul O.D.G. avea printre atribuţiile de serviciu şi cea privind organizarea activităţii de aprovizionare a unităţii militare arondate cu combustibil lichid şi solid, a fost numit preşedinte al comisiei de evaluare constituită la U.M. X Iaşi, pentru achiziţionarea combustibililor lichizi şi solizi.

S-a arătat că inculpatul T.E.C. îi cunoştea pe inculpaţii O.D.G. şi T.F. de circa 2-3 ani şi urmare acestui fapt a fost invitat, înainte de data licitaţiei, în biroul inculpatului T.F. unde a primit indicaţii legate de desfăşurarea licitaţiei, sugerându-i că-l pot ajuta să-şi adjudece contractul.

Faptul ca cei doi inculpaţi T.F. şi O.D.G. au pretins inculpatului T.E.C. 3% din valoarea contractului pentru a-i asigura derularea în bune condiţii a acestuia a rezultat, fără putinţă de tăgadă, din declaraţia inculpatului T.E.C. coroborată cu declaraţiile inculpaţilor L.G. şi P.D.

Astfel, inculpatul T.E.C., atât în faţa procurorului, cât şi a judecătorului militar, a precizat ca preţul oferit de el la momentul participării la licitaţie era sub cel al producătorului, că i s-a pretins procentul de 3% din valoarea contractului de către inculpaţii O.D.G. şi T.F.

Judecătorul instanţei de fond a încuviinţat inculpatului T.F. suplimente de declaraţii la declaraţiile inculpaţilor T.E.C. şi L.G., motivat de susţinerea inculpatului că, la momentul confruntării, nu ar fi putut adresa întrebări celor doi inculpaţi. Cei doi inculpaţi au precizat în instanţă că declaraţiile date la procuror le menţin în totalitate şi nu doresc să mai facă alte precizări.

Împrejurarea că cei doi inculpaţi au pretins dar şi primit sumele de bani mai sus menţionate este confirmată şi de relaţiile furnizate de Banc Naţională a României care au relevat faptul că, după încheierea contractului cu U.M. X, în conturile celor doi inculpaţi au intrat în mod regulat sume importante de bani, de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de ROL, confirmate încă o dată şi de documentele găsite în locuinţa inculpatului T.F. (documente ce dovedeau existenta conturilor bancare).

În total, conform susţinerilor inculpatului T.E.C. şi documentelor bancare, cei doi inculpaţi, T.F. şi O.D.G. au primit suma de 900.000.000 ROL.

Derularea contractului din 15 iulie 2002

În derularea contractului SC B. SRL a efectuat livrări (până la data de 19 decembrie 2002) în cantitate de 4.599,54 to sub denumirea de CLU TIP III în valoare de 47.212.276.410 ROL, iar U.M. X Iaşi a achitat integral cantitatea livrată, deşi potrivit contractului încheiat iniţial dar şi actelor adiţionale cantitatea ce trebuia livrata era de 5.119 to.

Combustibilii livraţi de SC B. SRL, proveneau de la următorii furnizori: F.I.T. Unltd Irlanda, 1419 to; SC C.R.I. SRL; SC C.R. SRL 38,5 to, SC E.B. SA, 476,5 to; SC F.R.D., 54,3 to; SC G.T.C. SRL, 538,95 to; SC I. SRL, SC I.F.A. SRL, 10 to; SC I.S. SRL, 44,5 to; SC M.T. SRL, 8,97 to; SC P.G. SRL, 40,52 to, SC P.E. SRL, 701,4 to; SC P.T.C. SRL, 26 to; SC P.C.A. SRL, 2.086,70 to.

În baza art. 26 din contractul din 15 iulie 2002, furnizorul avea obligaţia de a transmite autorităţii contractante, odată cu produsele livrate, facturi fiscale, avize de expediere şi certificate de calitate. În temeiul art. 29, din acelaşi contract, U.M. X Iaşi efectua decontarea produselor livrate în baza aceloraşi documente.

Respectivele prevederi au fost ignorate cu desăvârşire de către cei doi inculpaţi.

Acest fapt coroborat cu indulgenţa cumpărată a inculpaţilor T.F. şi O.D.G. a determinat ca la unităţile militare să ajungă şi combustibil cu alte caracteristici, inferioare celor conform CLU tip III. În toată perioada de livrare a produsului petrolier, T.E.C. a prezentat un singur certificat de calitate al produsului, respectiv declaraţia de conformitate din 6 iunie 2002 emisă de SC R.D. SA, care a însoţit o livrare la U.M. X33 Câmpulung Moldovenesc şi care declaraţie a fost falsă deoarece a fost eliberată pentru motorină şi nu CLU tip III.

În data de 24 octombrie 2002 SC B. SRL, cu factura fiscală din 24 octombrie 2002, a cumpărat de la SC P.T.C. SRL Bârlad 26 tone combustibil lichid uşor tip III fără documente de calitate emise de furnizor. În realitate SC P.T.C. SRL a livrat un amestec de păcură sulf 1% solvent uşor şi solvent uşor tip I. Respectivul amestec a ajuns la unităţile militare, iar SC B. SRL a încasat cu titlu de contravaloare marfa, accize în suma de 2.990 euro de la U.M. X Iaşi, care nu au fost declarate bugetului statului de către SC P.T.C. SRL.

Cu factura din 18 iulie 2002, firma inculpatului T.E.C. a cumpărat de la SC I.F.A. SRL, administrator P.L., 10 tone combustibil lichid, fără a se specifica tipul său, provenit din prelucrarea a 79,2 tone reziduri petroliere, 40 tone MTBE şi 10 tone. La rândul său, T.E.C., a livrat acest amestec de produse la U.M. X Iaşi cu denumirea de combustibil lichid uşor (fără specificarea tipului său) fiindu-i plătit la preţul de CLU tip III preţ care a inclus şi valoarea accizelor de 1.150 euro.

Tot din evidenţele contabile ale SC B. SRL mai reiese că inculpatul T.E.C. s-a aprovizionat cu 44,5 tone combustibil în valoare de 440.550.014 ROL cu factura din 11 iulie 2002 de la SC I.S. SRL, firmă care conform declaraţiei administratorului său G.I., nu a funcţionat niciodată, nu a livrat produse petroliere şi nici nu a plătit accize.

La data de 15 octombrie 2002, SC B. SRL a achiziţionat de la SC F.R.D. SRL din comuna P., jud. Bacău, cantitatea totală de 54,3 tone de combustibil lichid pentru arzătoare, rezultat din procesarea reziduurilor petroliere.

Din declaraţia martorului P.O., împuternicitul administratorului SC F.R.D. SRL, P.L.V. reiese că inculpatul T.E.C. i-a cerut în mod expres să-i vândă acest produs şi nu combustibil lichid uşor, produs care nu era accizat fiind livrat la U.M. X Iaşi.

O situaţie specială a reprezentant-o aprovizionarea cu combustibil a SC B. SRL de la SC P.E. SRL, administrator T.I.

Conform datelor de evidenţă contabilă rezultă că firma lui T.I. a livrat firmei inculpatului cantitatea totală de 701,04 tone combustibil lichid greu pentru focare.

Tot din evidenţa contabilă reiese că acest produs a fost livrat de către SC B. SRL la SC P.C.A. SRL, de unde, în urma procesării s-ar fi restituit la SC B. SRL, combustibil lichid uşor tip III care ulterior a fost furnizat la armată. În urma verificărilor făcute de Garda Financiară Bacău la SC P.C.A. SRL al cărui administrator M.N.A. e plecat din ţară, s-a stabilit că în 2002 a produs o pagubă proprietăţii publice de 11.869.924.103 ROL, prin neplata impozitului pe profit. În prezent M.N.A. are dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti.

Dispariţia de la domiciliu a lui M.N.A. care este dat în urmărire generală prin ordinul I.G.P. din 9 octombrie 2003, coroborată cu împrejurarea că SC P.C.A. SRL nu era autorizat să proceseze produse petroliere, fapt cunoscut şi de T.E.C. ce se afla în relaţii apropiate cu M.N.A., constituie elemente de natura a contura concluzia că SC B. SRL a livrat la unităţile militare sub denumirea de CLU tip III întreaga cantitate de 701,04 tone, combustibil lichid greu pentru focare industriale cumpărată de la SC P.E. SRL.

La data de 20 mai 2002 SC B. SRL Comăneşti a încheiat contractul din 20 mai 2002 cu SC F.I.T. Unltd cu sediul în Dublin, care are ca obiect cumpărarea de produse petroliere fără specificarea sortimentului. În anexa nr. 1 a contractului din 20 mai 2002 SC F.I.T. Unltd prin directorul său S.L. s-a angajat să vândă cumpărătorului SC B. SRL 20.000 mt. combustibil pentru focare industriale tip păcură produsă în CSI-Ucraina.

În baza acestui contract şi a licenţei de import din 24 mai 2002 prin care firma inculpatului T.E.C. este autorizată să importe cantitatea de 20.000 tone păcură (combustibilul pentru focare industriale) cele două societăţi încep să efectueze operaţiuni de import-export.

Astfel, la data de 3 octombrie 2002 cu declaraţia vamală din 3 octombrie 2002 SC B. SRL SRL a importat din Ucraina cantitatea de 412,95 tone combustibil pentru focare industriale tip păcură, cantitate ce a intrat în ţară cu opt vagoane cisternă tip CSI, în perioada 26 august 2002-29 august 2002.

La data de 30 august 2002, SC R.C. SA a prelevat probe de combustibil din şapte vagoane, întocmind procesul-verbal de prelevare din 30 august 2002. De asemenea, aceeaşi instituţie a mai prelevat probe şi din al optulea vagon din lotul respectiv întocmind procesul-verbal de prelevare din 30 septembrie 2002. Probele recoltate în prezenţa inculpatului au fost analizate de SC R.C. SA care prin certificatele de expertiză tehnică din 12 septembrie 2002 şi din 2 septembrie 2002 a concluzionat că produsul importat de SC B. SRL este un ţiţei cu 1% sulf.

Urmare a solicitării Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Iaşi, din data de 18 septembrie 2002, inculpatul T.E.C. a comunicat la 2 octombrie 2002 că „marfa importată se livrează la consumatori finali ca păcură sub denumirea comercială de combustibil pentru focare industriale-păcură”.

La data de 4 decembrie 2002, cu adresa Direcţiei Generale a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi a comunicat Biroului Vamal de Control şi Vămuire la interior Bacău, că la data de 3 octombrie 2002, SC B. SRL Comăneşti a importat 412,950 tone combustibil pentru focare industriale, tip păcură care a fost valorificat către U.M. X Iaşi pentru ardere în centralele termice pentru încălzire.

Deşi aşa cum rezultă din certificatele de expertiză tehnică emise de SC R.C. SA la 2 septembrie 2002 şi 12 septembrie 2002 SC B. SRL a importat ţiţei cu sulf 1%, iar din declaraţia vamală produsul a fost declarat (liber) la vamă la 3 octombrie 2002, totuşi firma inculpatului T.E.C. a emis către U.M. X Iaşi facturile din 29 august 2002 şi din 28 august 2002, conform cărora a livrat combustibil pentru focare industriale în cantităţile de 103,800 tone; 136,600 tone; 106,300 tone şi 99,25 tone, în total 412,950 tone, fix cantitatea de păcură importată în luna octombrie 2002. În exemplarul nr. 2 al facturilor mai sus menţionate, respectiv exemplarul care rămâne la furnizor, la rubrica denumirea şi destinaţia produselor s-a adăugat după „combustibil pentru focare industriale” „tip păcură”.

La U.M. X Iaşi s-au întocmit (notele de recepţie din 29 august 2002; din 28 august 2002 semnate de inculpatul O.D.G. în calitate de primitor în gestiune şi de către mr. A.I., plt. P.S.A. şi T.T. membrii comisiei de recepţie, în care se menţionează că s-a recepţionat combustibil centru focare industriale. Prin acest mod s-au încălcat prevederea art. 21 din contractul din 15 iulie 2002 care stipulează că recepţia calitativă a CLU tip M se face în unităţile militare utilizatoare şi nu la autoritatea contractantă.

Pe baza acestor facturi şi a notelor de recepţie şi constatare de diferenţe, U.M. X Iaşi i-au plătit cu ordinele de plată din 28 august 2002; din 29 august 2002 şi în data de 30 august 2002 în avans suma 4.212.090.000 ROL învinuitului T.E.C.

Plata s-a făcut prin semnarea fiecărei facturi cu viza de control financiar intern a contabilului şef mr. V.O. De asemenea, inculpatul O.D.G. a certificat legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea şi realitatea operaţiilor, iar inculpatul T.F. a aprobat plata în calitate de comandant, semnând şi ordinele de plată.

Anterior acestor manopere frauduloase, pentru a da aparenţă de legalitate U.M. X Iaşi a încheiat cu SC B. SRL contractul de depozit din 27 august 2002, în care se arată că U.M. X Iaşi încredinţează spre depozitare la SC B. SRL cantitatea de 523,6 tone CLU tip M pe o durată de 15 zile. Depozitarea s-a făcut, conform actului fără plată prevăzându-se că depozitarul se obligă printre altele să asigure secretul depozitului. Respectivul act este semnat din partea U.M. X Iaşi de inculpaţii T.F. şi O.D.G. şi de mr. V.O.

Prin aceste „inginerii financiare” U.M. X Iaşi a plătit în (avans) la SC B. SRL suma de 4.212.090.300 ROL, pentru o marfă ce nu a făcut obiectul contractului din 15 iulie 2002. Mai mult decât atât inculpaţii T.F. şi O.D.G. au acceptat să plătească preţul CLU tip III, pentru un produs neaccizat care conform facturilor semnate şi avizate şi de ei, era combustibil lichid pentru focare industriale (tip păcură) dar în realitate acesta era ţiţei cu sulf 1%.

Prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu şi acţionând cu bună ştiinţă contrar prevederilor legale, T.F. şi O.D.G. au creditat practic din bani publici firma SC B. SRL, contribuind de asemenea la crearea unei pagube în bugetul Ministerului Apărării Naţionale reprezentând valoarea accizelor achitate pentru 41.292 tone combustibil, T.V.A.-ul aferent valorii accizelor şi diferenţa de calitate între CLU tip III şi produsul primit efectiv.

De remarcat că, în luna decembrie 2002 inculpaţii T.F. şi O.D.G. şi inculpatul T.E.C., au procedat în mod identic cu deosebirea că, de această dată, s-a plătit în avans o cantitate mai mare şi anume 973,7 tone însumând 10.229.118.893 ROL.

În mod concret SC B. SRL a importat la datele de 20 decembrie 2002 şi 23 decembrie 2002 de la SC F.I.T.A. SRL cantitatea de 1.016,05 tone combustibil pentru focare industriale tip păcură, iar la data de 16 decembrie 2002 între U.M. X şi firma inculpatului T.E.C. s-a încheiat un contract de depozit pentru cantitatea de 974 tone CLU III cu clauze asemănătoare contractului din 27 august 2002.

La 17 decembrie 2002; 18 decembrie 2002 şi 19 decembrie 2002, SC B. SRL a facturat către U.M. X Iaşi cantităţile de 320,50 tone; 340,40 tone şi 312,83 tone „combustibil pentru focare industriale” aşa cum rezultă din facturile din 17 decembrie 2002; din 18 decembrie 2002 şi din 19 decembrie 2002, deci o cantitate totală de 973,7 tone însumând 10.229.118.893 ROL. În exemplarul de pe factura rămasă la furnizor s-a adăugat ulterior după denumirea produsului scris iniţial „tip păcură”.

Recepţia s-a făcut cu nota de recepţie şi constatare de diferenţe din 18 decembrie 2002; din 17 decembrie 2002 şi din 19 decembrie 2002 în care la denumirea produsului la solicitarea inculpatului O.D.G. care semnează şi nota de recepţie şi constatare de diferenţe în calitate de primitor în gestiune, se menţionează că acesta e combustibil pentru focare CLU tip III. Cele trei note de recepţie şi constatare de diferenţe sunt semnate de comisia de recepţie formată din mr. A.I., plt. P.S.A. şi T.T., la ordinul inculpatului T.F. şi inculpatului O.D.G.

Facturile cu numerele mai sus menţionate au fost vizate pentru control financiar preventiv de mr. V.O., pentru „legalitate, necesitate oportunitate, economicitate şi realitate” de către inculpatul O.D.G. şi aprobate pentru plată de comandantul unităţii, inculpatul T.F. Tot acesta a semnat şi ordinele de plată.

Şi aceste plăţi sunt făcute în avans, produsul fiind primit de furnizor după 20 decembrie 2002 şi livrat în perioada 1 ianuarie 2003-5 martie 2003.

De altfel, chiar inculpatul O.D.G. a recunoscut în declaraţia sa din data de 7 ianuarie 2004 că a semnat nota de recepţie şi constatare de diferenţe din: 7 decembrie 2002; 18 decembrie 2002 şi 20 decembrie 2002, consemnând că a primit de la SC B. SRL CLU tip III, deoarece T.E.C. a prezentat documente din care rezulta că produsul este importat din Ucraina şi este de calitate superioară.

Acest fapt nu era posibil deoarece importurile s-au făcut la 20 decembrie 2002 şi 23 decembrie 2002. Nici calitatea produsului adus de SC B. SRL nu putea fi superioară, deoarece nu s-a făcut de către inculpat nici o analiză a acestuia cum au susţinut în apărare inculpaţii cum că probele au fost analizate la P. Iaşi. O.D.G. a afirmat că personal a făcut recepţia produselor în luna iunie 2002, cât şi în luna decembrie 2002 deplasându-se la locul de depozit, recunoscând însă că nu avea nici o calitate în acest sens nefăcând parte din comisia de recepţie. Pentru depozitul care s-ar fi constituit în luna decembrie 2002 O.D.G. nu a putut indica locul unde se aflau rezervoarele, iar inculpatul T.E.C. a recunoscut că aceste depozite erau fictive.

Instanţa de fond a reţinut că şi de această dată inculpaţii T.F. şi O.D.G. şi-au încălcat grav atribuţiile de serviciu prin faptele lor creditând din nou din bani publici o firmă privată, plătind produse neaccizate şi de calitatea inferioară celor controlate, toate acestea din dorinţa de a primi cât mai repede sumele de bani cu titlu de mită de la T.E.C.

După introducerea în ţară a produsului petrolier, inculpatul T.E.C. l-a depozitat la SC R.E. SRL Oneşti, de unde a început să-l livreze unităţilor militare consumatoare după 1 ianuarie 2003, cantitatea furnizată până la 5 martie 2003 fiind de 991,12 tone.

De fiecare dată când scotea produsele din custodia constituită la SC R.E. SRL, această firmă emitea avizul de însoţire a mărfii în, care menţiona în baza notelor de greutate cantităţile efectiv scoase şi predate delegatului SC B. SRL, nimeni altul decât numitul V.L., reprezentantul SC A. SRL Comăneşti, care a depus oferta la licitaţia organizată de U.M. X Iaşi la 26 iunie 2002.

Cu aceleaşi mijloace de transport ce ieşeau din SC R.E. SRL, combustibilul era dirijat direct de V.L. la unităţile arondate la U.M. X Iaşi, ocazie cu care acesta primea avizul de însoţire a mărfii emis de SC R.E. SRL şi completa un nou aviz de însoţire a mărfii în numele SC B. SRL, în care la cantitatea de marfa livrată consemna la solicitarea inculpatului T.E.C. o cifră mai mare cu 2 până la 5 tone în plus de combustibil expediat către armată. În acest mod, inculpatul T.E.C. a reuşit să livreze faptic cu 128,61 tone combustibil mai puţin decât valoarea scriptică de 4.999,54 tone, numai prin respectivul procedeu reuşind să creeze o pagubă de 1.351.048.050 ROL.

Calitatea necorespunzătoare a produselor vândute de SC B. SRL la unităţile militare este probată nu numai de către actele contabile ce evidenţiază livrarea altor produse decât cel contractat, CLU tip III, dar şi de certificatele emise de SC R.C. SA care specifică că probele analizate nu corespund STAS-ului 54/80.

Din probatorii a rezultat că au fost cazuri în care comisiile de recepţie din cadrul unităţilor militare utilizatoare au refuzat combustibilul deoarece nu corespundea parametrilor aşa cum s-a întâmplat la U.M. X34 Huşi, U.M. X35 Miercurea Ciuc.

Potrivit suplimentului la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, prejudiciul produs Ministerului Apărării Naţionale, prin livrarea cantităţii de 1.553,8 tone de combustibil petrolier neaccizat şi de calitate inferioară celui menţionat din contractul de achiziţie publică, care în realitate erau produse neaccizate, neînsoţite de declaraţii de conformitate care sa emane de la SC R.D. SA este de 9.403.095.544,66 ROL pagubă ce a fost posibilă şi prin abuzurile inculpaţilor T.F. şi O.D.G. în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În raport de considerentele menţionate, judecătorul fondului a concluzionat următoarele:

Fapta inculpatului T.F., care în calitate de comandant al U.M. X Iaşi a pretins şi primit de la T.E.C. suma de 4.500.000 ROL în scopul de a-i asigura buna derulare a contractului din 15 iulie 2002 pe care l-a încheiat cu unitatea sa, precum şi efectuarea la timp a plăţilor pentru cantităţile de combustibil livrate din contract constituie infr. de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului O.D.G., care în calitate de şef birou energetic la U.M. X Iaşi a pretins şi primit de la T.E.C. suma de 4.500.000 ROL în scopul de a-i asigura buna derulare a contractului din 15 iulie 2002 pe care l-a încheiat cu unitatea sa, precum şi efectuarea la timp a plăţilor pentru cantităţile de combustibil livrate din contract constituie infr. de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele inculpaţilor T.F. şi O.D.G. care şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul derulării contractului din 15 iulie 2002, admiţând plata în avans a unor produse necorespunzătoare calitativ, cauzând o pagubă Ministerului Apărării Naţionale de 228.215,4 euro şi a perturbat bunul mers al unităţilor militare utilizatoare a combustibilului, constituie infr. de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma codificată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului O.D.G., care a semnat în fals notele de recepţie şi constatare de diferenţe din 17 decembrie 2002; din 18 decembrie 2002 şi din 19 decembrie 2002; din 28 august 2002 şi din 29 august 2002 consemnând în mod fals că a recepţionat CLU tip III, constituie infr. de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit raportului de constatare întocmit în cauza U.M. X Iaşi a încheiat contractul din 15 iulie 2002 cu SC B. SRL pentru cantitatea de 5.149,0 to CLU TIP III.

În derulare, SC B. SRL a efectuat livrări (până la data de 19 decembrie 2002) în cantitate de 4.599,54 to sub denumirea de CLU TIP III în valoare 2-3 decembrie 2002 emise de SC R.C. SA care specifică că probele analizate nu corespund STAS-ului 54/80. SC R.C. SA a efectuat analizele probelor recoltate în luna noiembrie de 47.212.276.410 ROL, iar U.M. X Iaşi a achitat integral cantitatea livrată.

La obiectivul VI, pct. 4 din raportul de constatare combustibili neaccizaţi pe care i-a livrat către U.M. X Iaşi sub denumirea de CLU TIP III (produs accizat).

Calitatea necorespunzătoare a produselor livrate de către SC B. SRL la unităţile militare este probată nu numai de către actele contabile ce evidenţiază livrarea altor produse decât cel contractat, CLU TIP III, dar şi din rezervoarele unităţilor militare unde s-a aflat numai combustibil petrolier furnizat de SC B. SRL.

De asemenea din analiza modului de efectuare a plăţilor s-a constatat şi faptul că SC B. SRL a facturat cantitatea de 412,95 to combustibil pentru focare industriale „tip păcură” cu facturile din 29 august 2002, 103,8 to, valoare 1.058.759.929 ROL, din 29 august 2002, 103,6 to, valoare 1.056.719.928 ROL, din 28 august 2002, 106,3 to, valoare 1.084.259.927 ROL şi din 28 august 2002, 99,25 to, valoare 1.012.349.932 ROL, cu toate că în realitate combustibilii au fost importaţi în fapt la data de 3 octombrie 2002 (declaraţia vamală de import din 3 octombrie 2002, anexă la raportul de constatare).

Separat de cele de mai sus, s-a constatat şi faptul că, SC B. SRL a înscris în avizele de însoţire a mărfii cantităţi mai mari cu 128,61 to decât cele preluate pe relaţia: SC R.E. SRL, SC P.E. SRL şi livrate către unităţile beneficiare din raza de responsabilitate a U.M. X Iaşi.

Calculul prejudiciului SC B. SRL SRL a livrat, iar U.M. X Iaşi a achitat în mod nejustificat accize şi TVA aferentă acestor accize pentru o cantitate de 1.553,8 to combustibil care în fapt erau produse neaccizate şi care nu au fost însoţite de declaraţii de conformitate (certificate de calitate) emise de SC R.D. SA (aşa cum s-a convenit la adjudecarea contractului).

Cantitatea de 1.553,8 tone de combustibil care nu deţine declaraţii de conformitate (certificate de calitate) a fost livrată U.M. X în perioada 15 iulie 2002-1 decembrie 2002, acciza 115 euro/to, în conformitate cu anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 158/2001.

- 1.553,8 to X 115 euro/to = 178.687 euro, accize necuvenite

- 178.687 euro X 19% TVA = 33.950,53 euro, TVA necuvenită

- Total sumă necuvenită = 178.687 euro + 33.950,53 euro = 212.637,53 euro

- 212.637,53 euro X 40.721 ROL/euro = 8.658.812.859,13 ROL.

Cursul ROL/euro folosit la calculul prejudiciului este cel din data de 13 februarie 2004, data finalizării raportului de constatare ştiinţifică.

Pentru cantitatea de 412,95 to combustibil lichid pentru focare tip păcură importată conform DVT din 3 octombrie 2002, în valoare de 4.212.090.000 ROL, şi facturată înainte de a fi importată au fost calculate majorări de întârziere. Facturile de livrare către U.M. X Iaşi au fost emise de S.C SC B. SRL, astfel:

- din 29 august 2002, 103,8 to, valoare 1.058.759.929 ROL;

- din 29 august 2002, 103,6 to, valoare 1.056.719.928 ROL;

- din 28 august 2002, 106,3 to, valoare 1.084.259.927 ROL;

- din 28 august 2003, 99,25 to, valoare 1.012.349.932 ROL.

Pentru a da aparenţa unor operaţiuni reale înscrise în facturile fiscale, SC B. SRL şi U.M. X au încheiat contractul de depozit din 27 august 2002 prin care s-a consemnat că U.M. X Iaşi depozitează cantitatea de 523,6 to CLU TIP M în depozitul SC B. SRL.

Pentru perioada 29 august 2002-3 octombrie 2002 respectiv 36 zile calendaristice, U.M. X Iaşi a avansat suma de 4.212.090.000 ROL (pentru marfă facturată dar nelivrată) necalculând majorări de întârziere a livrărilor şi care însumează 109.935.549 ROL (0,1% pentru 3 zile, H.G. nr. 1043/2001 şi 0,07% pentru 33 zile, H.G. nr. 874/2002).

Majorările de întârziere au fost calculate astfel: 4.212.090.000 ROL X 0,1% X 3 zile, 12.636.270 ROL; 4.212.090.000 ROL X 0.07% X 33 zile = 97.299.279 ROL

Total majorari = 109.935.549 ROL

Pentru cantitatea de 128,61 to combustibili evidenţiată în avizele de însoţire a mărfii şi facturată de SC B. SRL, în plus faţă de cantitatea aprovizionată pe relaţia SC R.E. SRL, SC P.E. SRL a fost creat U.M. X Iaşi un prejudiciu în valoare de 15.577,9 euro (634.347.136,53 ROL) calculat astfel, 128,61 to combustibil X 121,125 euro/to = 15,577,9 euro (634.347.136,53 ROL)

Preţul combustibilului livrat (exclusiv accize şi TVA) este de 121,125 euro/to (4.932.331 ROL/to).

Prejudiciul creat U.M. X Iaşi ca urmare:

- a recepţiei şi achitării unei cantităţi de produse neaccizate (1.553,8 to) drept produse accizabile este de 212.637,53 euro, 8.658.812.859,13 ROL;

- a plăţii în avans a unor combustibili recepţionaţi ulterior achitării acestora este de 109.935.549 ROL;

- a plăţii unei cantităţi mai mari decât cea livrată, este de 15.577,9 euro, 634.347.136,53 ROL totalizând 9.403.095.544,66 ROL.

Pentru inculpatul T.E.C., prin rechizitoriu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 255 alin. (3) C. pen., pentru infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi instigare la fals sub înscrisuri sub semnătură privata prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În declaraţiile date cu ocazia audierii lor la instanţă, inculpaţii T.F. şi O.D.G., au precizat că au respectat legislaţia în vigoare privind organizarea licitaţiei şi a contractului de achiziţie publică, contestând împrejurarea că ar fi pretins sume de bani de la inculpatul T.E.C.

Licitaţia din data de 20 august 2003.

Contractul din 5 septembrie 2003

La data de 20 august 2003 U.M. X Iaşi a organizat o licitaţie pentru achiziţionarea cantităţii de 700 to combustibil lichid tip M în valoare de 16.730.000.000 ROL. Din comisie au făcut parte inculpatul O.D.G. şi mai mulţi angajaţi din cadrul U.M. X Iaşi, biroul energetic comandat de către inculpat. Prin caietul de sarcini s-a stabilit drept criteriu de câştigare a licitaţiei oferta cu preţul cel mai mic.

La data de 5 septembrie 2003 U.M. X Iaşi, reprezentată de inculpatul T.F. şi contabilul şef mr. V.O. a încheiat cu SC E.P.A. SRL, reprezentată de inculpatul T.E.C. contractul din 5 septembrie 2003 pentru achiziţionarea cantităţii de 700 tone combustibil lichid tip M.

Conţinutul convorbirilor interceptate, au relevat faptul că inculpatul O.D.G. a avut mai multe discuţii telefonice cu inculpatul T.E.C. despre data organizării licitaţiei sugerându-i, în acest context să găsească o firmă din alt judeţ care să participe la licitaţie, asigurându-l totodată că nu vor fi probleme în auditarea contractului. Important de menţionat este şi faptul că inculpatul O.D.G. i-a comunicat inculpatului T.E.C. şi preţul pe care acesta trebuia să-l treacă în oferta SC E.P.A. SRL.

Faptul că inculpatul T.E.C. a trecut în nota de fundamentare întocmită din 21 august 2003 preţul indicat de inculpatul O.D.G., demonstrează că licitaţia din 20 august 2003 a fost „aranjată” procesul-verbal de deschidere a ofertelor fiind datat 20 august 2003 şi înregistrat la din 20 august 2003, vizat şi semnat şi de inculpatul T.F. care făcea menţiunea „să fie solicitată structura preţului la societatea care a prezentat valoarea cea mai mică”, menţiune care duce la concluzia că la data de 20 august 20033 SC E.P.A. SRL nu depusese în realitate oferta de preţ.

Conform facturilor fiscale din 30 iunie 2003 şi din 30 septembrie 2003 s-a achiziţionat pe numele inculpatului O.D.G. un autoturism F.F. O parte din suma necesară pentru cumpărarea acestui autoturism a provenit de la inculpatul T.E.C. care a depus în contul Băncii A. suma de 445.500.000 ROL pe numele SC T. SRL.

Aceste acte coroborate şi cu transcrierea convorbirii telefonice interceptată la data de 18 august 2003, ora 18:21, purtată între cei doi inculpaţi (discuţii legate de licitaţie, dar şi de plăţile efectuate pentru achiziţionarea autoturismului), în încercarea de a da o aparenţă de legalitate acestei tranzacţii „deci o cumpăram dar trebuie făcut un act”, duc la concluzia că inculpatul O.D.G. a pretins, iar inculpatul T.E.C. a promis acestuia achitarea integrală a contravalorii autoturismului F.F. în scopul de a-l ajuta la efectuarea rapidă a plăţilor în derularea contractului din 5 septembrie 2003.

Potrivit raportului de constatare dispus în cauză, în derularea contractului din 5 septembrie 2003, plata facturii din 23 septembroie 2003 în valoare de 2.796.299.914 ROL s-a efectuat în avans faţă de recepţia combustibililor şi contrar prev. art. 29 din contract, „plata facturilor se va efectua în termen de 3 zile de la prezentarea documentelor, factura în original, act de primire, proces-verbal de recepţie, certificat de calitate”.

S-a concluzionat totodată că au existat majorări aferente sumei plătite în avans, contrar prevederilor contractuale şi H.G. nr. 85/1997.

În raport de considerentele reţinute, judecătorul fondului, a constatat următoarele:

Fapta inculpatului O.D.G., de a pretinde/primi de la inculpatul T.E.C. suma de 445.500.000 ROL pentru achiziţionarea unui auto F.F., dar şi acceptarea promisiunii acestuia de a-i da şi diferenţa de bani până la preţul integral de 608.119.871 ROL pentru a-i asigura câştigarea licitaţiei şi încheierea contractului de achiziţie de CL tip M, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului O.D.G., de a falsifica procesul-verbal din 20 august 2003 prin consemnarea nereală a faptului că SC E.P.A. SRL ar fi depus o ofertă de 23.900.000/to de CL tip M, în condiţiile în care oferta a fost depusă abia la data de 25 august 2003, întruneşte elementele constitutive ale infr prev. de art. 289 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului T.E.C., care la data de 20 august 2003 i-a remis inculpatului O.D.G. suma de 445.000.000 ROL şi i-a promis că-i va achita şi diferenţa de preţ pentru achiziţionarea unui auto F.F., în scopul de a-l declara câştigător la licitaţia publică şi încheierea contractului de achiziţionare CL tip M, cu scopul de a-i asigura buna derulare a contractului şi plata la timp a preţului pt. combustibilul livrat, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr 78/2000.

În sarcina inculpatului O.D.G., s-a reţinut, totodată şi infr. de luare de mită din data de 1 septembrie 2003, în raport cu următoarele considerente:

La data de 25 septembrie 2003, U.M. X Iaşi a organizat o licitaţie prin selecţie de oferte pentru achiziţionarea cantităţii de 251 tone lemne de foc necesare încălzirii cazărmii ocupate de unitate.

Comisia de evaluare a ofertelor a fost formata din inculpatul O.D.G., preşedinte şi angajaţi ai U.M.

La data de 1 septembrie 2003 inculpatul S.I., administrator al SC S.R. SRL, participant la licitaţie, l-a contactat telefonic pe inculpatul O.D.G. propunându-i un procent de 10% din valoarea contractului pentru câştigarea licitaţiei.

Din convorbirea telefonică interceptată şi transcrisă, a rezultat că inculpatul O.D.G. a acceptat oferta, fără echivoc: „O.D.G., bine stabilim asta, e foarte bine, nu-i nici o problemă”, interceptare ce s-a coroborat cu declaraţia inculpatului S.I. de recunoaştere a faptei, cu menţiunea că totuşi acesta nu a câştigat licitaţia.

În drept, fapta inculpatului O.D.G., care nu a refuzat promisiunea inculpatului S.I., de a-i oferi 10% din valoarea de 313.750.000 ROL a unui contract de achiziţie de material lemnos pentru câştigarea licitaţiei, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu refereire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului S.I., care i-a promis inculpatului O.D.G. 10% din valoarea contractului de 313.750.000 ROL în scopul de a-i atribui acest contrat întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Infracţiuni de corupţie, art. 254 C. pen. şi art. 255 C. pen.

În cursul anului 2003 inculpaţii L.G. şi T.V.A., l-au cunoscut, prin intermediul martorului G.M., pe inculpatul P.D. În discuţiile purtate aceştia au hotărât să participe direct la licitaţiile organizate de unităţile militare ale Ministerului Apărării Naţionale, stabilind şi atribuţii precise pentru fiecare, respectiv: firma SC L.E. SRL, înscrisă la licitaţii, inculpatul T.V.A. se ocupa de găsirea furnizorilor, iar P.D. de găsirea beneficiarilor, acesta din urma având foarte multe cunoştinţe printre ofiţerii Ministerului Apărării Naţionale, tatăl său fiind administratorul cabanei militare S.V.

La licitaţia din 17 martie 2002 organizata de U.M. X Iaşi, Centrul de întreţinere, reparaţii şi exploatare a cazărmii, a fost numită comisia de analiză a ofertelor formată din inculpatul O.D.G., preşedinte şi mai mulţi salariaţi, în calitate de membri. Inculpatul P.S. fusese desemnat de Statul Major al Forţelor Terestre să participe la aceasta licitaţie, prezent fiind şi consilierul juridic M.D.

Comisia a declarat câştigătoare firma SC L.E. SRL Satu-Mare.

Conform depoziţiei martorei M.D., consilier juridic, aceasta a precizat în şedinţă, fără a se consemna în scris, că autoritatea contractantă îşi rezerva dreptul de a solicita o serie de lămuriri privind preţul oferit, cu mult sub preţul producătorului, fapt ce l-a iritat pe inculpatul P.S.

Urmare adresei primită, SC L.E. SRL a comunicat structura preţului în care a inserat preţul de achiziţie şi adaosul comercial „taxa vamală plus comisionul vamal, taxa transvazare din vagoane în cisterne şi acciza plus cheltuielile de transport, fără TVA, în total suma 14.700.000 ROL/tonă.

S-a depus totodată şi licenţa de import valabilă până la data de 30 septembrie 2003 pentru importul a 5.000 to combustibil uleiuri grele cu conţinut de sulf peste 0,2% provenind de la un partener extern SUA.

Hotărârea din 2 aprilie 2003 a adjudecat oferta, hotărârea fiind aprobată de inculpatul T.F.

La data de 17 aprilie 2003 s-a încheiat contractul din 17 aprilie 2003 între U.M. X Iaşi, reprezentata de inculpatul T.F. şi mr. V.O., în calitate de achizitor şi SC L.E. SRL în calitate de furnizor, reprezentată de inculpatul L.G., având ca obiect furnizarea cantităţii de 4.009 to CLU tip III la preţul de 14.700.000 ROL/to, inclusiv transportul şi TVA.

La acest contract s-au încheiat două acte adiţionale din 20 iunie 2003 şi din 15 iulie 2003 fiind majorat preţul la 17.204 ROL/to cu indicarea cursului de referinţa euro, pentru 3.201 to CLU tip M.

Trebuie menţionat că firma SC L.E. SRL a câştigat şi licitaţia din 13 mai 2003 organizată de U.M. Y Bucureşti comandant inculpatul mr. Z.C.M. şi inginer şef mr. I.F., pentru achiziţionarea a 5.000 to CLU tip III şi 500 to CL tip M. Cererea de ofertă a fost adjudecată „cu preţul cel mai mic” impusă prin caietul de sarcini, al cărui preţ s-a situat sub nivelul preţurilor oferite de concurenţă.

Din documentaţia privind oferta SC L.E. SRL nu a rezultat în nici un mod natura documentului de atestare a calităţii pentru CLU tip III şi CL tip M.

Conform contractului din 13 iunie 2003,cantitatea de CLU tip M ce urma a fi achiziţionată era de 5.500 to, iar cea de CL tip M de 300 to, în valoare de 92.219.9999.263 ROL.

Evident că şi de această dată au existat două acte adiţionale, de majorare a preţului respectiv 17.275.342 ROL/to CL tip III şi 20.175.342 ROL/to CL tip M, valoarea finală a contractului devenind 103.832.435.490 ROL.

După primele livrări de combustibil către unităţile militare din zona Moldova, inculpaţii P.D., L.G. şi T.V. s-au întâlnit şi au hotărât să dea 100 ROL/kg de marfă livrată inculpaţilor T.F. şi O.D.G., precum şi 150 ROL/kg marfa livrată inculpatului P.S., în scopul ca SC L.E. SRL să primească banii pe combustibil la termenele fixate şi să evite riscul de a intra în incapacitate de plată către furnizori.

În luna mai 2003, inculpatul T.V., cumnatul inculpatului L.G., la indicaţia acestuia, s-a întâlnit cu inculpatul O.D.G., căruia i-a înmânat o pungă în care se afla suma de 100.000.000 ROL.

După acelaşi scenariu, fie personal, fie prin intermediul cumnatului său, inculpatul L.G. i-a remis inculpatului O.D.G. suma de 85.000.000 ROL şi un telefon mobil. În luna septembrie 2003 inculpatul O.D.G. a refuzat suma de 60 mii. ROL, indicând inculpatului T.V. ca aceasta suma să-i fie remisă direct inculpatului T.F. lucru care s-a şi întâmplat în întâlnirea ce a avut loc la Iaşi, în apropierea locuinţei inculpatului T.F.

Inculpatul P.D., s-a întâlnit în luna mai 2003 cu inculpatul P.S., pe care-l cunoştea prin prisma relaţiilor avute de tatăl său, rugându-l să intervină pentru derularea în bune condiţii a contractului cu U.M. X Iaşi, cerinţa cu care inculpatul P.S. a fost de acord solicitând în schimb suma de 50 ROL/kg de combustibil livrat.

În acest context, după circa două săptămâni de la aceasta discuţie, inculpatul P.S. a primit suma de 50.000.000 ROL, iar la data de 12 octombrie 2003 s-a depus la oficiul poştal din O., prin mandat on-line suma de 100.000.000 ROL expeditor fiind B.T.S., iar la destinatar fiind trecută soţia inculpatului.

Toate aceste aspecte sunt evidenţiate de următoarele probatorii: din 10 octombrie 2003 C.N.P.R. care a confirmat că soţia inculpatului P.S., apare în baza de date cu mandatul on-line din 8 octombrie 2003 în valoare de 100 mii ROL, declaraţia martorului B.T.S. care a confirmat faptul că în luna septembrie 2003 P.D. i-a cerut ca în contul unei datorii suma de 100 mii ROL să-i trimită prin poşta la Bucureşti; declaraţiile inculpatului T.V., care a relatat în declaraţia dată în fata judecătorului militar modalitatea în care a remis sumele de bani inculpaţilor O.D.G. şi T.F., coroborată şi cu declaraţiile inculpaţilor L.G. şi P.D., ultimul relatând modalitatea în care inculpatul P.S. a pretins sume de bani „orice intervenţie în acest sens costă” preţul fiind de 50 ROL/kg marfă livrată, menţionând totodată că are „o casă de vacanţă, iar pentru acoperiş i-ar mai trebui suma de 250 milioane ROL”.

După începerea derulării contractului din 13 iunie 2003, inculpatul I.F., inginer şef al U.M. Y Bucureşti, i-a dat de înţeles inculpatului P.D., de faţă fiind şi inculpatul Z.C.M., că s-au ivit unele probleme cu documentele de însoţire a mărfii. În aceeaşi zi, inculpaţii P.D., T.V.A. şi L.G. au mers la masă cu inculpaţii Z.C.M. şi I.F., context în care, ultimul i-a spus direct inculpatului P.D. că, pentru derularea fără probleme a contractului trebuie să-i dea 200 ROL/kg de combustibil livrat, pentru fiecare.

Acest fapt a fost comunicat de inculpatul P.D. şi inculpaţilor T.V.A. şi L.G. care au fost de acord cu plata acestor bani pentru derularea în bune condiţii a contractului.

Conform acestei înţelegeri, în luna iulie 2003 şi august 2003 inculpatul P.D. a remis inculpatului I.F. suma de 400 mii. ROL, în două tranşe pe care acesta i-a împărţit în mod egal cu inculpatul Z.C.M.

Derularea contractelor din 13 iunie 2003 şi din 17 aprilie 2003.

În perioada 17 aprilie 2003-21 mai 2003 SC P.C.B. SRL administrator C.F.A., a livrat SC L.E. SRL 152,7 to în valoare de 2.112.026.821 ROL produs petrolier neaccizat, de calitate inferioară, livrat ulterior unităţilor militare.

SC R.E. SRL Oneşti, administrator L.E.A., le-a oferit inculpaţilor L.G. şi T.V.A. cantitatea de 500 to combustibil focare industriale la preţul de 14.000.000 ROL/to, comunicându-le însă că societatea administrată de el nu produce combustibil lichid uşor, fapt confirmat şi de martorul C.M.B. În acest context, la sugestia numitului L.E.A. inculpaţii L.G. şi T.V.A. i-au contactat pe inculpaţii T.G. administrator la SC M.T.A. SRL şi asociat SC P.R.S. SRL Oneşti şi L.T.D., administrator SC P.R.S. SRL Oneşti.

În perioada 23 aprilie 2003-13 mai 2003 SC L.E. SRL s-a aprovizionat de la SC M.T.A. SRL cu cantitatea de 137,2 to combustibil, livrat U.M. X Iaşi cu documente de calitate falsă. În acest context este de menţionat procesul-verbal de producţie prin aditivare combustibil lichid uşor, încheiat de SC P.C.B. SRL din care rezultă că s-a procesat combustibil lichid greu pentru focare 80% şi combustibil motoare diesel 20%, produsul rezultat fiind combustibil lichid uşor STAS 066/2000, produs nepurtător de accize, sub semnătura martorului C.F.A. Pe acest document exista şi o rezoluţie olografă „produs neaccizat, a se livra cu informaţii despre produs”.

La data de 1 mai 2003 SC L.E. SRL, în calitate de cumpărător şi SC P.R.S. SRL Oneşti au înclieiat contractul de vânzare-cumpărare din 1 mai 2003, prin care ultima se obliga să vândă produse petroliere nedefinite ca sortimente, fără specificaţia cantităţii şi a preţului, contract semnat de inculpatul T.V.A. şi T.G. SC P.R.S. SRL s-a aprovizionat cu produse petroliere de la SC R.E. SRL Oneşti, SC P.E. SRL Oneşti, SC A.O. SRL Bacău, SC R.C.A. SRL, SC L.P.C. SRL şi SC G.A. SRL.

Potrivit depoziţiilor martorilor T.I., S.L.A., I.V. la sediul acestor societăţi s-au prezentat, personal, inculpaţii T.G. şi L.T.D. care au solicitat în mod expres produse petroliere neaccizate, respectiv combustibil pentru focare industriale împrejurare ce a condus la concluzia că aceştia au cunoscut de la bun început condiţiile în care s-a încheiat contractul SC L.E. SRL cu U.M. X Iaşi.

S-a menţionat că de la SC R.E. SRL, care se ocupa cu procesarea nămolului provenit de la SC R.E. SA, SC P.R.S. SRL, a achiziţionat în cursul anului 2003, cantitatea totală de 2.042,14 to păcură tip Dărmăneşti şi combustibil lichid greu în valoare de 19.702.694.956 ROL, conform contractului intervenit la data de 22 aprilie 2003. Inculpaţii L.T.D. şi T.G. au mai achiziţionat păcură de la: SC P.E. SRL Oneşti 2.649 to (contract din 1 august 2003), 1.099,99 to păcură de la SC L.P.C. SRL. Din toate aceste cantităţi s-a livrat către SC L.E. SRL Satu-Mare cantitatea de 5.404,23 to în val. de 74.307.892,586 ROL, livrate ulterior către U.M., urmare derulării contractului din 17 aprilie 2003, încheiat cu U.M. X Iaşi şi contractul din 13 iunie 2003 încheiat cu U.M. Y Bucureşti.

Deoarece conform celor două contracte, SC L.E. SRL trebuia să furnizeze unităţilor militate CLU tip M, STAS 54/80, inculpaţii T.G., L.T.D., L.G. şi T.V.A. au găsit varianta „procesării” scriptice a CLG-ului şi a păcurii în CLU tip M.

Astfel, SC P.R.S. SRL a încheiat la data de 10 mai 2003 un contract fictiv cu SC V.G.B. SRL Vaslui în care se stipula că această societate se obliga să livreze cantitatea de 4.000 to combustibil lichid uşor nespecificându-se tipul, plata urmând a fi făcută prin compensare cu produse petroliere. A existat şi un al doilea contract, încheiat la data de 11 iunie 2003, pentru achiziţionarea cantităţii de 5.000 to combustibil lichid uşor, cu aceeaşi modalitate de plată.

Conform declaraţiei martorei M.D.A., administratorul real al firmei SC V.G.B. SRL nu a existat nici o relaţie comercială între aceasta şi firma SC P.R.S. SRL. A rezultat totodată că ştampilele aplicate pe facturile emise de SC V.G.B. SRL sunt false deoarece impresiunea ştampilei pe facturi nu corespunde cu impresiunea ştampilei originale a acestei societăţi, neexistând nici punctaj pentru decontarea sumelor datorate.

Conducătorii auto ai autocisternelor cu care se transporta combustibilul, martorii O.N., O.F., F.G., M.M., R.V.B., I.V.A., C.D., au relatat că la poarta SC R.E. SRL de unde încărcau, erau aşteptaţi de inculpaţii T.G. şi L.T.D. ce le luau documentele eliberate pentru marfă, eliberându-le în locul lor un alt set de documente fiind apoi dirijaţi de inculpaţi direct către unităţile militare din ţară. La poarte unităţilor militare erau aşteptaţi de martorul U.F., iubitul inculpatei L.T.D. care se ocupa de întocmirea documentelor de recepţie mărfii.

Aceste atribuţii reveneau în zona Moldovei inculpatului T.V., cumnatul inculpatului L.G., care se ocupa de descărcarea produselor în unităţile militare. Declaraţiile de conformitate emise de SC R.E. SA pentru produsele petroliere s-au dovedit a fi false, deoarece cu aceleaşi numere au fost emise declaraţii la alte date pentru alte produse şi alţi beneficiari. În acest context este de menţionat ca s-a stabilit ca inculpata L.T.D. a falsificat declaraţiile de conformitate.

Conform raportului de constatare întocmit în cauză, în derularea contractului, SC L.E. SRL a efectuat livrări (până la data de 11 octombrie 2003) în cantitate de 2.468,181 to sub denumirea de CLU tip III în valoare de 41.601.095.559 ROL şi 178,500 to sub denumirea de CL tip M în valoare de 3.453.144.773 ROL.

În total SC L.E. SRL a efectuat livrări în valoare de 45.054.240.332 ROL.

U.M. Y Bucureşti a achitat suma de 37.978.521.353 ROL aferentă cantităţii de 2.264,474 to livrată sub denumirea de CLU tip III (203,707 to livrate şi neachitate la data de 11 octombrie 2003) şi 178,500 to CL tip M în valoare de 3.453.144.773 ROL.

În derularea contractului s-a constatat faptul că produsele au fost livrate cu facturi fiscale însoţite de declaraţii de conformitate (n.n., a calităţii) emise sub antetul SC R.E. SA Oneşti, în loc de certificate de origine şi de calitate emise de autorităţile ukrainiene (conform prevederilor din propunerea tehnică şi financiară a SC L.E. SRL, din contractul de livrare).

Însă, din analiza efectuată asupra declaraţiilor de conformitate prezentate de către SC L.E. SRL a rezultat că acestea nu au fost emise de SC R. SA (adresa din 8 decembrie 2003 emisă de SC R.E. SA şi din 13 februarie 2004).

De asemenea, s-a constatat faptul că declaraţiile de conformitate prezentate, atestă calitatea combustibililor ca fiind STAS 51/83. În realitate, calitatea CLU tip III corespunde sub aspectul standardelor de calitate STAS-lui 54/80.

Faţă de calitatea produsului STAS 51/83 (care corespunde produsului neaccizabil păcură) înscrisă în declaraţiile de conformitate, SC L.E. SRL a înscris în facturile fiscale emise către U.M. Y Bucureşti, la rubrica „denumirea produselor şi destinaţia acestora”, CLU tip III (produs accizabil).

SC L.E. SRL s-a aprovizionat, în fapt, de la un număr de 4 furnizori. Lista acestora este prezentată în anexa la raportul de constatare, din care rezultă că 5.408,23 to provin de la SC P.R.S. SRL.

În obiectivul, din raportul de constatare a fost descrisă metoda scriptică prin care SC P.R.S. SRL (acesta având calitatea de furnizor pentru SC L.E. SRL) a transformat în acte produsele CLU STAS 51/83, păcură tip I Dărmăneşti, păcură tip II şi păcură 1% sulf în CLU tip III (produse neaccizate), în produse accizate (CLU tip III), în fapt, acestea fiind transportate direct de la SC R.E. SRL Oneşti la unităţile militare din raza de responsabilitate a U.M. Y Bucureşti.

După începerea urmăririi penale, în cauza s-a dispus prelevarea de probe pentru analiză, din rezervoarele unităţilor militare aprovizionate de SC L.E. SRL. O parte din probele prelevate au fost expertizate de SC R.C. SA Bucureşti. Conform certificatelor se concluzionează că probele declarate „Combustibil lichid uşor tip M” nu corespund standardului de produs STAS 54/80.

Calculul prejudiciului

SC L.E. SRL a livrat, iar U.M. Y Bucureşti a achitat în mod nejustificat accize şi TVA aferentă acestor accize pentru o cantitate de 2.264,474 to combustibil care au fost livraţi cu declaraţii de conformitate (certificate de calitate) care în fapt nu aparţin emitenţilor acestora, şi care s-au dovedit a fi produse neaccizate (CLU STAS 51/83, păcură tip I Dărmăneşti, păcură tip II şi păcură 1% sulf).

Cantitatea de 2.264,474 tone de combustibil care nu deţine declaraţii de conformitate (certificate de calitate) a fost livrată către U.M. Y în perioada 13 iunie-11 octombrie 2003, acciza 221 euro/to, în conformitate cu anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 158/2001, modificată de O.G. nr. 3/2003.

- 2.264,474 to X 221 euro/to = 500.448,76 euro, accize necuvenite

- 500.448,76 euro X 19% TVA = 95.085,27 euro, TVA necuvenită

- Total sumă necuvenită = 500.448,76 euro + 95.085,27 euro = 595.534,03 euro

- 595.534,03 euro X 40.721 ROL/euro = 24.250.741.235,63 ROL.

Cursul ROL/euro folosit la calculul prejudiciului este cel din data de 13 februarie 2004, data finalizării raportului de constatare ştiinţifică.

În derularea contractului, din 2003 potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică SC L.E. SRL a efectuat livrări (până la data de 16 octombrie 2003) în cantitate de 2.219.5 to sub denumirea de CLU tip III în valoare de 35.277.560.992 ROL, din care U.M. X Iaşi a achitat până la aceiaşi dată cantitatea de 2.188,205 to în valoare de 34.739.059.919 ROL (diferenţa de 538.501.073 ROL reprezintă sume în curs de decontare aferente cantităţii de 31,30 to sub denumirea de CLU tip III), anexă la raportul de constatare. Anexa nr. 8 la prezentul supliment al raportului de constatare prezintă cantitatea de combustibili livrată de SC L.E. SRL către U.M. X Iaşi, precum şi valoarea achitată aferentă acestor livrări.

SC L.E. SRL a efectuat livrări către U.M. X Iaşi din alte surse decât cele prevăzute la adjudecarea contractului, respectiv a caietului de sarcini, document prevăzut în mod expres ca făcând parte din contract.

În derularea contractului s-a constatat faptul că produsele au fost livrate cu facturi fiscale însoţite de declaraţii de conformitate (n.n., a calităţii) emise sub antetul SC R.E. SA Oneşti, în loc de certificate de origine şi de calitate emise de autorităţile ukrainiene (conform prevederilor din propunerea tehnică şi financiară a SC L.E. SRL, din contractul de livrare).

Din analiza efectuată asupra declaraţiilor de conformitate prezentate de către SC L.E. SRL a rezultat că acestea nu au fost emise de SC R.E. SA (adresa din 8 decembrie 2003 emisă de SC R. SA şi din 13 februarie 2004).

De asemenea, s-a constatat faptul că declaraţiile de conformitate prezentate atestă calitatea combustibililor ca fiind STAS 51/83. S-a precizat că prin contract calitatea CLU tip III corespunde sub aspectul standardelor de calitate STAS 54/80.

Faţă de calitatea produsului STAS 51/83 (care corespunde produsului neaccizabil păcură) înscrisă în declaraţiile de conformitate, SC L.E. SRL a înscris în facturile fiscale emise către U.M. X Iaşi, la rubrica „denumirea produselor şi destinaţia acestora”, CLU tip III.

SC L.E. SRL s-a aprovizionat în fapt de la un număr de 4 furnizori. Lista acestora este prezentată în anexa la raportul de constatare, din care rezultă că 5.408,23 to provin de la SC P.R.S. SRL.

În obiectivul din raportul de constatare a fost descrisă metoda scriptică prin care SC P.R.S. SRL (acesta având calitatea de furnizor pentru SC L.E. SRL) a transformat în acte produsele CLG STAS 51/83, păcură tip I Dărmăneşti, păcură tip II şi păcură 1% sulf în CLU tip III (produse neaccizate), în produse accizate (CLU tip III), în fapt, acestea fiind transportate direct de la SC R.E. SRL la unităţile militare din raza de responsabilitate a U.M. X Iaşi. În cauza s-a dispus prelevarea de probe pentru analiză, din rezervoarele unităţilor militare aprovizionate de SC L.E. SRL. O parte din probele prelevate au fost expertizate de SC R.C. SA. Conform certificatelor se concluzionează că probele declarate „Combustibil lichid uşor tip III nu corespund standardului de produs STAS 54/80.

Calculul prejudiciului

SC L.E. SRL a livrat, iar U.M. X Iaşi a achitat în mod nejustificat accize şi TVA aferentă acestor accize pentru o cantitate de 2.188,205 to combustibil care au fost livraţi cu declaraţii de conformitate (certificate de calitate) care în fapt nu aparţin emitenţilor acestora şi care s-au dovedit a fi produse neaccizate (CLG STAS 51/83, păcură tip I Dărmăneşti, păcură tip II şi păcură 1% sulf).

Cantitatea de 2.188,205 tone de combustibil care nu deţine declaraţii de conformitate (certificate de calitate) a fost livrată U.M. X astfel:

- 1.369,972 to în perioada 17 aprilie 2003-1 iulie 2003, acciza 187 euro/to, în conformitate cu anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 158/2001, modificată de art. VI alin. (2) din O.G. nr. 3/2003.

- 818,233 to în perioada 1 iulie 2003-16 octombrie 2003, acciză 221 euro/to, în conformitate cu anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 158/2001, modificată de art. VI alin. (2) din O.G. nr. 3/2003.

- 1.369,972 to X 187 euro/to = 256.184,764 euro, accize necuvenite

- 881,233 to X 221 euro/to = 180.829,493 euro, accize necuvenite 256.184,764 euro X 19% TVA = 48.675,105 euro - TVA necuvenită 180.829,493 euro X 19% TVA = 34.357,60 euro - TVA necuvenită Total sumă necuvenită = 256.184,764 euro + 180.829,493 euro + 48.675,105 euro + 34.357,60 euro = 520.046,966 euro

- 520.046,966 euro X 40.721 ROL/euro = 21.176.832.502,48 ROL.

Cursul ROL/euro folosit la calculul prejudiciului este cel din data de 13 februarie 2004, data finalizării raportului de constatare ştiinţifică.

S-a menţionat că, din interceptările convorbirilor telefonice dintre L.G./T.V., discuţii legate de întârzierea plăţilor; găsirea unei soluţii privind eludarea O.U.G. nr. 3/2003; T.V., L.G., T.G., L.T.D., U.F., a rezultat că aceştia se cunoşteau de o lungă bucată de timp, T.G. fiind omul de legătură dintre T.V. şi L.G. dar şi L.T.D., acesta fiind şi cel care se ocupa de dirijarea autocisternelor la unităţile militare.

În raport de aspectele de fapt reţinute mai sus judecătorul fondului a concluzionat în sensul vinovăţiei inculpaţilor, astfel:

Fapta inculpatului P.S. care a pretins 50 ROL/kg de combustibil livrat din care a primit în două transe 150.000.000 ROL de la reprezentanţii SC L.E. SRL în scopul de a le ordona comandanţilor U.M. Y Bucureşti şi U.M. X Iaşi, care i se subordonau pe linie militară, să încheie cât mai repede contractele de achiziţie de combustibil lichid cu această firmă şi de a efectua cu operativitate plăţile constituie infr. de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru această faptă reprezentantul parchetului a solicitat şi instanţa a admis schimbarea calificării juridice a faptei prin înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., pretinderea realizând-se o singură faptă, neavând relevanţă aspectul că banii au fost daţi în două tranşe.

Fapta inculpatului T.F. care în calitate de comandant al U.M. X Iaşi a pretins de la reprezentanţii SC L.E. SRL suma de 350 ROL/kg de combustibil livrat ca urmare a derulării contractului din 17 aprilie 2004, din care a primit în două tranşe suma de 160.000.000 ROL, în scopul de a le asigura buna derulare a contractului şi efectuarea la timp a plăţilor pentru cantităţile de combustibil livrate constituie infr. de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului O.D.G., care în calitate de şef birou energetic la U.M. X Iaşi a pretins şi primit de la reprezentanţii SC L.E. SRL suma de 85 milioane şi un telefon mobil şi a facilitat primirea sumei de 160 milioane ROL de către inculpatul T.F., în scopul de a asigura desfăşurarea normală a contractului încheiat de U.M. X Iaşi cu SC L.E. SRL constituie infr. de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului Z.C.M. care în calitate de comandant al U.M. Y Bucureşti a pretins de la reprezentanţii SC L.E. SRL suma de 200 ROL/kg de combustibil livrat din care a primit 200.000.000 ROL, precum şi un telefon mobil în valoare de 10.175.000 ROL, în scopul de a asigura desfăşurarea normală a contractului şi a efectua la timp plăţile pentru combustibilul livrat, constituie infr. de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului I.F. care în calitate de inginer şef la U.M. Y Bucureşti a pretins de la reprezentanţii SC L.E. SRL suma de 200 ROL/kg de combustibil livrat din care a primit 200.000.000 ROL, precum şi un telefon mobil în valoare de 10.175.000 ROL, în scopul de a asigura desfăşurarea normală a contractului şi a efectua la timp plăţile pentru combustibilul livrat constituie infr. de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului P.D., care în calitate de reprezentant al SC L.E. SRL i-a dat inculpatului P.S. şi a acceptat pretenţiile acestuia de a-i da 50 ROL/kg de combustibil livrat, înmânându-i 150 milioane ROL în scopul de a ordona comandanţilor U.M. X Iaşi şi U.M. Y Bucureşti pentru a nu şicana firma în efectuarea plăţilor pentru combustibilul livrat conform contractelor încheiate, constituie infr. de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Pentru această faptă reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea calificării juridice a faptei prin înlăturarea disoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se doar fapta de a accepta pretenţiile inculpatului P.S. de a-i da 50 ROL/kg combustibil livrat, pentru restul sumelor date cu titlu de mită, inculpatul denunţând fapta autorităţilor înainte ca acesta să se sesizeze.

Fapta inculpatului L.G. care în calitate de administrator al SC L.E. SRL a dat inculpatului P.S. 150.000.000 ROL, inculpatului T.F. 160 milioane ROL; inculpatului O.D.G. 85 milioane ROL şi un telefon mobil; inculpatului Z.C.M. 200 milioane ROL şi un telefon şi inculpatului I.F., 200 milioane ROL şi un telefon în scopul de a-i asigura derularea normală a contractelor încheiate de firma sa cu U.M. X Iaşi şi U.M. Y Bucureşti, precum şi pentru a-i efectua la timp plăţile pentru combustibilul livrat, constituie infr. de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatul L.G. care a indus în eroare Ministerul Apărării Naţionale a încheiat cu U.M. X Iaşi şi U.M. Y Bucureşti două contracte conform cărora trebuia să livreze CLU tip III, însă folosindu-se în mod repetat de facturi fiscale false şi declaraţii de conformitate false pentru a furniza un produs petrolier inferior calitativ neaccizat producând un prejudiciu de 1.015.580,99 euro echivalentul a 45.427.573.738,11 ROL, constituie infr. de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului T.V.A. care i-a ajutat pe P.D. şi L.G. să trimită suma de 200 milioane ROL inculpaţilor Z.C.M. şi I.F. în scopul de a asigura buna derulare a contractului încheiat de SC L.E. SRL cu U.M. Y Bucureşti constituie complicitate la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului T.V.A. care l-a ajutat pe L.G. să livreze Ministerului Apărării Naţionale combustibili petrolieri inferiori calitativ şi neaccizaţi, alţii decât CLU tip IlI aşa cum s-a prevăzut în contractele încheiate cu U.M. X Iaşi şi U.M. Y Bucureşti, contribuind la producerea unei pagube de 1.015.580,99 euro echivalentul a 45.427.573.737,11 ROL, constituie complicitate la infr. de înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen.

Fapta inculpatului T.V. care l-a ajutat pe L.G. să dea suma de 235 milioane ROL inculpaţilor T.F. şi O.D.G. pentru ca aceştia să asigure buna derulare a contractului încheiat de U.M. X Iaşi cu SC L.E. SRL constituie complicitate la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatei L.T.D. care a falsificat mai multe facturi fiscale şi declaraţii de conformitate ajutându-l pe L.G. să înşele Ministerul Apărării Naţionale în derularea contractelor încheiate de firma acestuia cu U.M. X şi U.M. Y prin furnizarea unor produse inferioare calitativ şi neaccizate, constituie infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi complicitate la infr. de înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului T.G. care l-a ajutat pe L.G. să furnizeze armatei produse petroliere inferioare calitativ şi neaccizate altele decât cele prevăzute în contractele încheiate de SC L.E. SRL cu U.M. X Iaşi şi U.M. Y Bucureşti, contribuind la producerea unei pagube de 1.015.580,99 euro echivalentul a 45.427.573.737,11 ROL, constituie complicitate la infr. de înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Audiat, inculpatul P.S. a contestat în totalitate învinuirile aduse prin actul de sesizare al instanţei susţinând pe de o parte că nu avea atribuţii pe linia achiziţionării combustibilului şi nu „participa la licitaţii”. În cuprinsul aceleaşi declaraţii (dată în faţa judecătorului militar) inculpatul însăşi nuanţează declaraţia precizând că în fapt „monitoriza activitatea de licitaţii, înţelegând prin aceasta ţinerea unei evidenţe a acţiunilor desfăşurate”.

Trebuie menţionat ca în cuprinsul unei declaraţii olografe, inculpatul precizând că avea atribuţii privind organizarea licitaţiilor şi încheierea contractelor de achiziţii privind combustibilul.

Poziţia inculpatului P.S. a fost apreciată de judecătorul fondului, ca nefiind sinceră motivat de faptul că potrivit declaraţiilor inculpaţilor P.D., L.G., T.V.A., Z.C.M. şi I.F., coroborată şi cu declaraţia martorului B.T.S. a rezultat că inculpatul P.S. a primit sume de bani de la P.D. În sprijinul acestei concluzii vine şi recipisa eliberată de Oficiul Poştal O., pentru trimiterea banilor în sistemul on-line pe numele P.S.A., precum şi conţinutul convorbirilor telefonice purtate pe această temă între inculpaţii P.S. şi P.D., pe de o parte, şi P.S. şi soţia sa pe de altă parte.

De asemenea, în prima sa declaraţie din 23 octombrie 2003 şi inculpatul T.F. a recunoscut că a luat 50 milioane ROL de la T.E.C., în anul 2002, bani pe care i-ar fi dat lui P.S., pentru ca acesta să nu creeze nici un fel de problemă în derularea contractului. Ulterior, T.F. a revenit asupra acestei poziţii negând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa.

Inculpatul Z.C.M. a recunoscut comiterea faptei, iar în timpul urmăririi penale a denunţat şi a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere şi a altor persoane care au comis fapte de corupţie urmând a-i fi aplicate prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

O atitudine asemănătoare a avut-o şi inculpatul I.F. care şi el şi-a recunoscut fapta şi a denunţat acte de corupţie comise de alte persoane ce sunt cercetate în prezent în altă cauză urmând a-i fi aplicate prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002.

Prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002 au fost aplicate şi inculpatului P.D., care şi el pe lângă recunoaşterea faptei comise, încă de la începutul audierii sale, a denunţat şi alte fapte de corupţie pe care le-au comis şi alţi ofiţeri ai Ministerului Apărării Naţionale.

Inculpatul L.G. a recunoscut faptele de corupţie săvârşite însă a negat comiterea infracţiunilor de înşelăciune. Documentele contabile, depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi conţinutul notelor de redare a convorbirilor telefonice, sunt probe concludente privind modalitatea de comitere a faptelor.

Semnificative în acest sens sunt discuţiile din 6 mai 2003 şi 7 mai 2003, între inculpaţii L.G. şi P.D. din care reiese că SC L.E. SRL a livrat la U.M. X36 Iaşi reziduuri petroliere rezultate din spălarea vagoanelor. Cei doi au hotărât să nu recunoască nimic despre transportul respectiv, iar situaţia creată s-o motiveze prin aceea că livrarea produselor respective s-ar fi făcut de firma care a pierdut licitaţia.

S-a menţionat că prin concluziile scrise formulate în cauza inculpatul a menţionat că fost „forţat” să dea sume de bani cu titlu de mită inculpaţilor T.F., O.D.G., Z.C.M. şi I.F., întrucât dacă nu se conforma ar fi avut mari probleme în încasarea preţului mărfii livrate, iar consecinţele ar fi fost falimentarea societăţii sale şi plata unor despăgubiri uriaşe pentru partenerii săi de afaceri.

În acest context trebuie menţionat că inculpatul nu a făcut nici o dovadă a acestor susţineri de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 255 alin. (2) C. pen., din probatoriul administrat în cauză, rezultând fără putinţă de tăgadă că aceste sume s-au dat tocmai pentru a „câştiga bunăvoinţa inculpaţilor în încălcarea unor prevederi legale sau clauze contractuale şi pentru efectuarea plăţilor la timp”.

Inculpaţii T.V. şi S.I. au recunoscut cu sinceritate faptele comise.

Inculpatul T.V.A. a fost oscilant în recunoaşterea faptelor de corupţie şi a negat comiterea infr. de înşelăciune. Mai mult, pe data de 31 ianuarie 2004 el a părăsit ţara, la ieşirea de pe teritoriul României i s-a adus la cunoştinţă că trebuie să se prezinte la Parchet în vederea audierii, înştiinţare pe care a ignorat-o.

Inculpaţii L.T.D. şi T.G. nu au recunoscut comiterea faptelor.

S-a menţionat că inculpata L.T.D. a solicitat proba cu martori pe aspecte ce ţineau de evidenţe contabile, derulare contract şi bilanţ contabil, probă ce a fost apreciată de instanţă ca nefiind concludentă şi utilă. A motivat totodată că ar fi fost „timorată”, dar „împiedicată de judecătorul militar să declare tot” (declaraţia dată de inculpată la instanţa militară fiind extrem de detaliată pe aspectele de fapt). În ultimul cuvânt, inculpata a detaliat toate aceste aspecte, parte din ele cu trimiteri, personale la procurorul de ancheta, parte cu trimiteri la afaceri din domeniu, care nu aveau nici o legătură cu cauza de faţă.

În perioada 1996-2000 inculpatul P.S. a îndeplinit funcţia de inginer şefia U.M. X37, iar în perioada 2000-2001 a fost comandantul acestei unităţi militare.

În virtutea acestor funcţii inculpatul P.S. a avut printre atribuţiile de serviciu şi pe cele referitoare la organizarea şi executarea de lucrări de reparaţii pentru obiectele de inventar şi utilajele din cazărmile administrate; stabilirea necesarului de fonduri pentru reparaţii curente în cazărmile administrate, necesar ce-l înainta la eşaloanele în drept pentru aprobare; îndrumarea şi controlarea activităţii compartimentelor de cazare din cazărmile administrate; participarea în comisiile de recepţie a lucrărilor de investiţie şi reparaţii capitale în cazărmile administrate.

Atribuirea lucrărilor de reparaţii de construcţii se făcea de către U.M. X37 în urma unor selecţii de oferte, declarându-se câştigătoare firma ce oferea preţul cel mai mic, cu care se încheia apoi contractul de prestări de servicii. De cele mai multe ori inculpatul P.S., în calitatea sa de inginer şef a fost preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, iar în calitate de comandant a semnat ca reprezentant al U.M. X37 Bucureşti contractele de prestări de servicii cu societăţile comerciale care au adjudecat licitaţia.

Important de semnalat este faptul că erau invitate aproape în permanenţă de U.M. X37 Bucureşti să depună oferte la toate licitaţiile organizate, aceleiaşi societăţi comerciale, în număr de circa 8-10, iar câştigătoare să fie declarate societăţile comerciale agreate de inculpat. Pentru a fi însă în graţiile inculpatului administratorii firmelor ce încheiau contractul de prestări de servicii trebuiau să-i dea inculpatului un procent de 5% din valoarea contractului, în scopul de a le atribui lucrările de reparaţii prin metoda licitaţiilor trucate, iar ulterior pentru a suplimenta valoarea iniţială a contractului. Pentru recuperarea sumelor ce erau date de P.S. administratorii firmelor ce executau lucrările de reparaţii nu respectau întocmai procesul tehnologic şi consemnau în devizele de lucrări ca fiind executate anumite lucrări care în realitate nu erau făcute. Respectivele aspecte erau cunoscute de inculpat însă, în momentul recepţiei obiectivului avea grijă să fie trecute cu vederea lucrările ascunse ce nu se executau.

N.I. era administrator la SC E.P. SA jud. Giurgiu. În anul 1996 acesta l-a cunoscut prin intermediul vărului său B.I.A. pe inculpatul P.S., pe care l-a rugat să-i atribuie o lucrare de reparaţie. Inculpatul a fost de acord însă i-a pretins lui N.I. 5% din valoarea contractului, cerinţă cu care acesta a fost de acord.

În acest context este de amintit declaraţia olografă dată de inculpatul N.I. în care specifica modul cum l-a cunoscut pe inculpat, discuţiile purtate şi condiţia inculpatului pentru a-i facilita câştigarea contractului, primirea unui procent de 5% din valoarea acestuia. Detalii a dat inculpatul şi asupra modului în care i-a remis inculpatului suma de 30 mii ROL, la începutul anului 2003, în prezenţa unei alte persoane, căruia inculpatul i se adresa cu „D.”.

La data de 7 noiembrie 1996 U.M. X37 a încheiat contractul din 7 noiembrie 1996 cu SC E.P. SA SRL având ca obiect lucrările de reparaţii hidroizolaţii, terasa pavilionului E7 de la U.M. X38 valoarea lui fiind 56.768.622 ROL. La licitaţia organizată au depus oferte SC S.C. SRL şi SC V.C. SRL administrator N.V. fratele inculpatului. Preşedintele comisiei de analiză a ofertelor a fost inculpatul P.S. care a primit suma de bani de la N.I., reprezentând procentul de 5% din valoarea contractului, aproximativ 2.500.000 ROL la nivelul anului 1996.

La data de 17 februarie 1997, între U.M. X37 şi firma lui N.I. s-a încheiat contract de data acesta în valoare de 514.514.805 ROL. Ofertele au fost depuse de SC V.C. SRL, SC S.C. SRL, de această dată, iar SC S.C. SRL nu a răspuns, aşa cum rezultă din procesul-verbal de analiză al ofertelor şi atribuire a contractelor, încheiat de comisie al cărui preşedinte a fost P.S.

Pe măsura trecerii vremii relaţiile de afaceri între P.S. şi N.I. au devenit tot mai strânse, astfel ca U.M. X37 a încheiat cu SC E.P. SA SRL contractul din 24 octombrie 1997, în valoare de 1.802.265.911 ROL. Oferte au depus la licitaţia SC R.E.C. SRL şi SC I.C.V. SA, valoarea ofertelor celor două firme fiind aproape cu 3 miliarde de ROL mai mare decât a ofertei depuse de N.I. La începutul anului 1998 SC E.P. SA, după aceeaşi metodă, a mai câştigat o selecţie de oferte pentru o lucrare de reparaţie la U.M. X39 şi U.M. X40 în valoare de 975.840.409 ROL.

Tot în anul 1998 SC E.P. SA a încheiat contract în data de 26 octombrie 1998 în valoare de 287.358.961 ROL, oferta sa fiind selectată din ofertele depuse de SC V.C. SRL şi SC T.C.P. SRL. La data de 27 noiembrie 1998 SC E.P. SA a mai încheiat cu U.M. X37 contractul în valoare 551.753.160 ROL, acest contract fiind semnat din partea U.M. X37 de inculpatul P.S., în calitate comandant al unităţii. La selecţia de oferte în afara firmei „câştigătoare” a mai depus oferte SC V.C. SRL şi U.M. X41 Bucureşti.

La data de 1 martie 1999, U.M. X37 la comanda căreia se afla P.S. i-a atribuit direct firmei SC E.P. SA contractul în valoare de 1.143.712.685 ROL.

În luna mai 1999 U.M. X37 a trimis invitaţii SC V.C. SRL, SC E.P. SA şi SC R.E.C. SRL să depună oferte pentru atribuirea unui contract ce avea ca obiect executarea de reparaţii la construcţiile şi instalaţiile pavilionului A din U.M. X42 şi pavilionului B din U.M. X43. După depunerea ofertelor comisia de analiză a ofertelor şi atribuire a contractelor a constatat că firma inculpatului N.I. a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pentru autoritatea contractantă, astfel că i-a fost atribuit contractul din 16 iunie 1999 în valoare de 1.913.106.188 ROL, contract ce a fost semnat din partea U.M. X37 de către înlocuitorul la comandă P.S.

În luna august 1999 se organizează o nouă selecţie de oferte la U.M. X37, unde sunt invitate pentru a depune oferte SC E.P. SA, SC V.C. SRL şi U.M. X44. Evident că oferta depusă de administratorul N.I. a fost cea mai mică, motiv pentru care U.M. X37, reprezentată de înlocuitorul la comandă inculpatul P.S. a încheiat cu SC E.P. SA contractul din 4 septembrie 1999, în valoare de 2.159.058.197 ROL.

La data de 7 februarie 2000 P.S. i-a mai atribuit lui N.I. un contract în valoare de 1.188.213.846 ROL, în urma unei selecţii de oferte unde SC E.P. SA a fost „concurată” de SC R. SRL, reprezentată de inculpata B.N. şi SC T.C.P. SRL, administrator T.S.

La data de 31 iulie 2001 unitatea comandată acum de către P.S. a mai încheiat cu SC E.P. SA un contract, având ca obiect reparaţii curente, hidroizolaţie acoperiş la U.M. 45, în valoare de 1.559.355.070 ROL.

În contul sumelor pe care inculpatul N.I. trebuia să i le dea inc. P.S. pentru atribuirea fiecărei lucrări de reparaţii în diferite unităţi militare, este inclusă şi suma de 3.000 dolari S.U.A. ce reprezintă contravaloarea reparaţiilor pe care inculpatul le-a executat în 1999 la imobilul deţinut de inculpat în proprietate în comuna C., jud. Giurgiu, precum şi suma de 9.000 dolari S.U.A. ce reprezintă valoarea lucrărilor de construcţie a casei situată în sectorul 5, Bucureşti, casă ce aparţine familiei P.S.

Pentru a da aspect de legalitate pentru cele două lucrări executate la imobilele menţionate s-au încheiat contracte formale, primul la 5 mai 1999, pentru casa de la C., între P.S. şi N.I., cel de-al doilea la 3 aprilie 2003, pentru casa din Bucureşti, între P.S.A., soţia inculpatului, şi N.I. În nici unul din cazuri inculpatul nu a plătit contravaloarea manoperei către N.I. Este de menţionat că la percheziţia efectuată în domiciliul inculpatului s-au ridicat o serie de documente, contract de prestări lucrări reparaţii, situaţia lucrărilor efectuate la imobil, neexistând, şi nici inculpatul nefăcând vreo dovadă a plăţii contravalorii acestora.

Valoarea totală a contractelor încheiate de SC E.P. SA cu U.M. X37 este de 12.251.975.554 RON, inculpatul N.I. susţinând că pentru atribuirea lor i-a dat lui P.S. suma de aproximativ 500 milioane ROL.

Tot în scopul ca firmei SC E.P. SA să-i fie atribuite contracte de reparaţii, construcţii prin selecţii de oferte trucate, inculpatul N.I. a acceptat, la solicitarea lui P.S., de a cesiona 50% din firma SC V.C. SRL, fără nici o plată către P.S.A.

În luna decembrie 2003, după ce s-a dispus cercetarea în stare de arest preventiv a lui P.S., P.S.A. s-a retras din SC V.C. SRL. în toată această perioadă de timp soţia inculpatului a primit de la N.I. un salariu lunar de 1.750.000 ROL, fără să presteze vreo activitate.

Inculpatul N.I. a recunoscut în totalitate fapta de dare de mită, precizând că în afara sumei de 70 milioane, pentru care este sesizată instanţa, a remis, în diverse ocazii, sume de bani inculpatului P.S. declaraţia acestuia coroborându-se cu contractele încheiate între inculpatul P.S. şi firmele administrate de inculpatul N.I., dar şi cu documentele găsite în locuinţa inculpatului P.S. Este evident că numărul mare de contracte intervenite între cei doi inculpaţi duce, categoric, la concluzia că inculpatul N.I. a fost preferat/favorizat în încheierea/derularea acestor contracte pentru avantaje materiale.

Trebuie menţionat că în „sesizarea” din 2 februarie 2004 inculpatul N.I. reclama faptul că a fost contactat de soţia inculpatului P.S. care şi-a manifestat interesul faţă de declaraţia sa în faţa procurorului, lăsându-i un bilet pe care a notat numărul de telefon al avocatului soţului său şi o schiţă menita să-l ajute în găsirea locuinţei acestuia.

În raport de declaraţiile inculpatului N.I. judecătorul fondului a reţinut că suma primită efectiv de inculpatul P.S., cu titlu de mită este de 70 milioane ROL.

Firmele lui T.S. au încheiat cu U.M. X37 contractul din 24 iunie 1996, în valoare de 66.359.562 ROL, preşedintele comisiei de analiză a ofertelor fiind P.S. Tot cu SC T.C.P. SRL a mai încheiat cu aceeaşi unitate militară contractul din 2 februarie 1996 în sumă de 99.037.041 ROL.

În anul 1997 SC T.C.P. SRL a avut încheiate cu U.M. X37 patru contracte respectiv din data de 10 ianuarie 1997 în sumă de 12.309.517 ROL, din data de 7 februarie 1997 în sumă de 363.193.778 ROL; din data de 8 septembrie 1997 în valoare de 682.047.906 ROL şi din data de 27 octombrie 1997 în valoare de 189.975.223 ROL.

Şi în anii 1998-1999 respectiva societate comercială a mai avut încheiate cu U.M. X37 contractele din data de 23 martie 1998 şi din data de 17 martie 1999, în valoare de 571.414.114 ROL şi respectiv 173.397.492 ROL, preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor fiind P.S.

În anul 2000 T.S., în calitate de administrator la SC S.C.A. SRL a mai încheiat cu unitatea comandată de inculpatul P.S. un contract în valoare de 1.946.712.942 ROL.

Cu privire la T.S., în actul de sesizare s-a reţinut că aceasta a autodenunţat faptele sale, fiind exonerat de răspundere penală, conform art. 255 alin. (2) C. pen.

Din declaraţiile numitului T.S., a rezultat că în discuţia avută cu inculpatul P.S., acesta i-a sugerat să mai vină cu încă 4 firme care să depună oferte care să includă criterii/condiţii de neacceptat. În discuţiile ulterioare inculpatul P.S. i-a sugerat că „trebuie să-i de bani pentru a primi în continuare lucrări de reparaţii”. A rezultat totodată că, în general, contractele încheiate cu unitatea comandată de inculpatul P.S., prin selecţie de ofertă erau trucate, în această poziţie aflându-se şi alţi patroni de firme precum B.N., N.I. şi R.B.

Declaraţiile martorului T.S. sunt singulare, necoroborându-se în fapt cu nici un alt mijloc de probă, aspect în raport de care, în considerarea principiului în dubio pro reo judecătorul fondului nu a reţinut ca dovedit acest act material în componenţa infr. continuate.

S-a arătat că procurorul s-a limitat la simpla declaraţie a martorului T.S., fără a administra şi alte probatorii de natură a duce la concluzia fără echivoc a comiterii faptei de către inculpat.

Fapta inculpatului P.S., care în calitate de inginer şef şi ulterior comandant la U.M. X37, a pretins de la N.I., administrator la SC E.P. SA 5% din valoarea fiecărui contract atribuit firmei acestuia în scopul de a-i da lucrări de reparaţii în unităţile militare, primind efectiv suma de 70 milioane ROL de la N.I., precum şi de a pretinde şi primi de la T.S., administrator la SC T.C.P. SRL şi SC S.C.A. SRL, suma de 45 milioane ROL, tot în scopul de a atribui contracte de construcţii celor două societăţi comerciale, constituie infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cel de al doilea act material din componenţa infr. continuate nefiind reţinut de instanţa motivat de faptul că nu s-a dovedit existenta faptei).

Fapta inculpatului N.I. de a-i fi remis inculpatului P.S. suma de 70 milioane ROL cu titlu de mită pentru atribuirea unor contracte - lucrări, reparaţii, construcţii, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În cursul anului 2000, inculpatul P.S. l-a cunoscut pe inculpatul M.I. Acesta din urmă a îndeplinit până la data de 1 decembrie 2003 funcţia de şef birou finanţare în cadrul Direcţiei financiar-contabile a Ministerului Apărării Naţionale. Într-o discuţie între cei doi, M.I. a afirmat că poate să obţină fonduri care au ca sursă veniturile extrabugetare colectate la Direcţia financiar-contabilă, fonduri ce puteau să fie dirijate către U.M. X37 şi folosite pentru lucrările de reparaţii şi construcţii ce se executau de societăţile comerciale ce aveau încheiate contracte în acest scop cu respectiva unitate militară. Respectivele posibilităţi constau în aceea că se puteau trece fondurile de la o subdiviziune bugetară la alta, în cadrul ordonatorului secundar de credite.

Pentru aceasta, după intrarea în vigoare a Legii nr. 500/2002, comandantul unităţii, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, trebuia să solicite ierarhic la ordonatorul secundar, adică la Corpul de Armată virarea de credite de la o subdiviziune la alta a aceluiaşi capitol bugetar. La rândul său, ordonatorul secundar de credite cerea Direcţiei financiar-contabile efectuarea operaţiunii respective, adică virarea de credite de la o subdiviziune la alta. Centralizările virărilor se făcea de către inculpatul M.I., care propunea aprobarea lor pe scară ierarhică. După ce virările erau aprobate, acestea ajungeau la solicitantul lor iniţial, adică ordonatorul terţiar de credite prin intermediul ordonatorului secundar de credite, care cunoştea destinaţia sumelor.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 500/2002, ordonatorul terţiar de credite putea solicita direct la Direcţia financiar-contabilă virări de credite provenite din venituri extrabugetare colectate de Direcţia financiar-contabilă.

În acelaşi timp, Direcţia financiar-contabilă, prin angajaţii acesteia, avea posibilitatea de a vira la ordonatorii secundari de credite şi de la aceştia mai departe la cei terţiari, sume de bani nesolicitate de către ordonatorii terţiari de credite, care în situaţia concretă din anul 2002, referitoare la U.M. Y Bucureşti, se prezentau în următoarea ierarhie: Ministerul Apărării Naţionale avea calitatea de ordonator principal de credite, U.M. X46 Bucureşti pe cea de ordonator secundar de credite şi, în fine, U.M. Y Bucureşti avea calitatea de ordonator terţiar de credite.

Inculpatul M.I., pe perioada cât îşi desfăşura activitatea la Direcţia financiar-contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, avea şi atribuţii de serviciu referitoare la repartizarea creditelor bugetare.

Pe considerentele expuse mai sus, inculpatul P.S. i-a prezentat-o inculpatului M.I. pe inculpata B.N., rugându-l să o ajute.

În anul 2001, B.N. l-a contactat pe M.I., rugându-l s-o ajute în sensul de a repartiza fonduri la unitatea militară U.M. X37 pentru contractele ce le avea în derulare. M.I. a fost de acord să vireze fondurile necesare pentru plata lucrărilor de reparaţii executate de firmele inculpatei, însă a solicitat un procent de 6% din valoarea fondurilor alocate. După negocieri, acest procent a fost fixat la 3%. La câtva timp, B.N. a primit banii pentru contractul ce îl avea în derulare. Ulterior, inculpata a mai încheiat alte contracte, atât cu U.M. X37, cât şi cu U.M. Y, şi ori de câte ori nu i se făceau plăţile pentru lucrările efectuate, îl contacta pe M.I. Acesta era de acord să vireze fondurile la cele două unităţi militare, în scopul de a-şi achita obligaţiile faţă de B.N., însă cuantumul sumei percepute de inculpat s-a ridicat la 6% din valoarea sumei virate.

În perioada 2001-toamna 2003, B.N. s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul M.I. şi i-a dat sume de bani, în total 200 milioane ROL. Banii erau daţi seara, în maşina cu care venea B.N., în parcarea din preajma blocului unde locuieşte M.I.

Astfel, în declaraţia olografa dată în faţa procurorului la data de 10 februarie 2004 inculpata a precizat în ce context a ajuns în cursul anului 1996, la Centrul de Reparaţii al Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul în O. Martorul I. i-a recomandat să discute aspectele legate de selecţiile de ofertă cu col. P.S., inginerul şef al Centrului de Reparaţii. Discuţii cu inculpatul P.S. au avut loc atât în cadrul U.M. cât şi în afara acesteia „relaţia evoluând la nivel de prietenie, context în care îşi făceau, reciproc, diverse cadouri. Inculpata a precizat că nu a câştigat la fiecare prezentare de selecţie oferta şi nu a remis niciodată inculpatului P.S. sume de bani.

Cu privire la inculpatul M.I. a rezultat că aceasta l-a cunoscut prin intermediul inculpatului P.S., în cursul anului 2002, când obţinuse, prin selecţie de oferta, un contract de reparaţii la U.M. X47. În discuţiile cu acesta, a precizat inculpata că, în schimbul rezolvării problemei, respectiv repartizarea fondurilor pentru reparaţii, acesta i-a pretins un comision de 3%. Pe toată perioada derulării contractului, a susţinut inculpata, s-a întâlnit cu inculpatul M.I., în apropierea locuinţei acestuia prilej cu care îi remitea sumele de bani.

Declaraţia inculpatei B.N. s-a coroborat cu adresa remisă de U.M. Y Bucureşti, din care a rezultat că în luna noiembrie 2002 s-a transmis acestei unităţi o alocaţie bugetară în valoare de 1.500.000.000 ROL, bani ce au fost folosiţi de comandantul U.M. Y2, la solicitarea inculpatului M.I., pentru plata unei creanţe izvorâte din contractul din data de 18 noiembrie 2002 încheiat între această nitate şi inculpata B.N.

În luna decembrie 2002 inculpatul M.I. a mai virat în mod asemănător U.M. Y suma de 1 miliard ROL tot pentru a fi plătită inculpatei B.N., bani ce au fost însă cheltuiţi în alte scopuri, după ce condamnatul unităţii a sesizat anumite nereguli, dispunând ca aceste sume să fie folosite pentru achiziţionarea de materiale necesare unităţilor militare administrate de unitate.

Din probatoriu a rezultat că inculpatul M.I. mai era cunoscut sub pseudonimul „D.”, precum şi sub numele de M., conform declaraţiei inculpatului N.I. care la un moment dat în declaraţia sa, a specificat că s-a întâlnit cu inculpatul P.S. însoţit de un bărbat căruia i se adresa cu apelativul „D.”. Din aceeaşi declaraţie a inculpatului a mai rezultat că, la un moment dat, întrucât avea probleme cu efectuarea plăţilor pentru contractul încheiat cu U.M. Y, lucrări reparaţii unitatea militară din N. i-a solicitat ajutorul inculpatului P.S. pentru a interveni pe lângă inculpatul M.I., pentru rezolvarea problemei. În acest context, a relatat inculpatul, la începutul anului 2003 însoţit de P.S. s-au deplasat în zona D.T., după care s-au deplasat la locul de munca al inculpatului M.I. La un moment dat a apărut lângă maşina inculpatul M.I., căruia inculpatul P.S. i s-a adresat cu apelativul „D.”, a luat de la inculpatul N.I. o punga în care se afla suma de 30 mii ROL, bani ce au fost remişi inculpatului M.I.

Susţinerea inculpatului N.I. a fost confirmată de faptul că la câteva zile de la această întâlnire, s-a decontat contravaloarea lucrărilor efectuate la unitatea militară din N., dar şi de declaraţia inculpatului M.I., care a relatat în declaraţia dată în faţa judecătorului militar, că a fost apelat telefonic de inculpatul P.S. În întâlnirea ce a avut loc în zona D.T., întrucât a refuzat sa discute personal cu N.I., i-a fost înmânată o pungă de către inculpatul P.S., în care se afla suma de 30 milioane ROL.

Inculpatul M.I. a recunoscut în totalitate, faptele reţinute în sarcina sa, confirmând declaraţiile inculpaţilor B.N. şi N.I., contribuind la identificarea şi tragerea la răspundere penală şi a altor persoane.

În raport de considerentele arătate, judecătorul fondului a concluzionat în sensul vinovăţiei inculpaţilor B.N., M.I. şi P.S., astfel:

Fapta inculpatului M.I., care în calitate de şef birou buget finanţare la Direcţia Financiară, a primit de la inculpaţii B.N. şi N.I., suma de 230 milioane ROL, în scopul de a aloca fonduri extrabugetare şi a suplimenta fondurile necesare pentru plata lucrărilor de construcţii executate de firmele administrate de cei doi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) cu ref. la art. 6 din Legea nr 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatei B.N., care în mod repetat a remis inculpatului M.I. suma de 200 mii. RON, în scopul de a aloca fonduri pentru a i se plăti lucrările de construcţii pe care le contactase firmele sale cu unităţile militare, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 255 alin. (1) cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului P.S., care l-a ajutat pe inculpatul M.I. sa primească suma de 30 milioane ROL de la inculpatul N.I. în scopul de a aloca fonduri la plata lucrărilor de construcţie ce le executa la unitatea militară din N., întruneşte elementele constitutive ale infr. de complicitate la infr. de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr 78/2000.

Referitor la cererile inculpaţilor P.D., Z.C.M., I.F. şi T.F. care au solicitat schimbarea calificării juridice a faptelor reţinute în sarcina lor prin înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infr. prev. art. 255 C. pen. (inculpatul P.D.) şi respectiv art. 254 C. pen. (inculpaţii I.F., Z.C.M., T.F.), instanţa le-a respins ca nefondate motivat de faptul că darea/primirea de mită s-a derulat în timp, rezultând din probatorii pretinderi/primiri succesive pe perioada derulării contractelor (conform menţiunilor reţinute în motivarea situaţiei de fapt).

Cu privire la inculpaţii P.S. şi P.D., reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea calificării juridice a faptelor inculpaţilor de dare/primire de mită, prin înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. motivat de faptul că din probatorii a rezultat ca pretinderea sumelor de bani s-a făcut o singura dată, neavând relevanţă că banii s-au dat în două tranşe.

În acest context este de menţionat că din probatorii a rezultat ca inculpatul P.D. a acceptat pretenţiile inculpatului P.S. de a-i da 50 ROL/kg de combustibil livrat, iar pt. restul sumelor date cu titlu de mita întrucât inculpatul P.D.

Dorin a denunţat fapta autorităţilor înainte ca acestea să se sesizeze, i-au fost aplicabile disp. art. 255 alin. (3) C. pen.

La rândul lor inculpaţii M.V.T., L.G., L.T.D. şi T.G. au solicitat schimbarea calificării juridice a faptelor din art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. în art. 297 C. pen.

Cererile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate pentru următoarele considerente: infr. de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor este o infr. comisivă, care presupune, sub aspectul elementului material, falsificarea sau substituirea de mărfuri sau a oricăror alte produse, expunerea spre vânzare sau vânzarea de bunuri falsificate sau substituite, operaţii în urma cărora acestea devin bunuri de calitate inferioara.

În alin. (3) al art. 215 C. pen. este prevăzută o formă specială a infr. de înşelăciune, cunoscută în literatura juridică sub denumirea de înşelăciunea în convenţii, realizată fie prin inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii/executării unui contract. Neexecutarea clauzelor contractuale însoţite de manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei realizează latura obiectivă a infr. de înşelăciune. Important de menţionat este faptul că inducerea/menţinerea în eroare trebuie să se fi produs în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul.

Din reglementarea dispoziţiilor art. 215 alin. (3) C. pen., ce nu este caracteristică şi infr. prev. de art. 297 C. pen., este evident că în cazul infr. de înşelăciune în convenţii există o situaţie premisă, respectiv încheierea unei convenţii, în speţă, participarea la licitaţii şi ulterior încheierea contractelor de achiziţii publice.

Sintagma „expunerea spre vânzare a unor asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite”, presupune intenţia directă, aceasta rezultând din sublinierea că acţiunea trebuie săvârşită, cunoscând că bunurile sunt falsificate sau substituite. Mai mult decât atât, deşi de cele mai multe ori făptuitorul urmăreşte un folos material pentru sine sau pentru altul, existenţa infr. de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor nu este condiţionată de vreun scop special, spre deosebire de infr. de înşelăciune care reclamă un scop bine definit, acela de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

Instanţa de fond a considerat că, din modul de derulare al faptelor, detaliat în cele ce preced, a rezultat cu evidenţă că participând la licitaţie prin oferta „sub preţul producătorilor” şi „procesări pe hârtie”, inculpaţii au urmărit realizarea unui folos injust.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, tribunalul a avut în vedere, pentru fiecare inculpat, următoarele aspecte:

Pentru inculpaţii Z.C.M., I.F., M.I. şi P.D., gradul de pericol social al faptelor deduse judecăţii, împrejurarea că aceştia sunt la primul conflict cu legea penală, au avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2000 prin denunţarea unor fapte de natură penală comise de alte persoane.

S-a constatat că inculpaţii T.E.C., T.V., S.I., B.N. şi N.I., sunt de asemenea infractori primari şi au avut cu o conduită sinceră pe parcursul procesului penal.

Pentru aceşti inculpaţi, Z.C.M., P.D., M.I., I.F., T.E.C., T.V., S.I., B.N. şi N.I., tribunalul a apreciat că scopul educativ, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioada determinată, conform prev. art. 82 C. pen.

Li s-a atras inculpaţilor asupra prev. art. 83 C. pen. ce privesc revocarea suspendării condiţionate.

În baza prev. art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul luării de mită, astfel: Z.C.M., suma de 200 mii ROL şi un telefon mobil în valoare de 10.175.000 ROL; I.F. suma de 200 mii ROL şi un telefon mobil în valoare de 10.175.000 ROL, M.I. suma de 230 mii ROL.

S-a constatat că inculpatul I.F. a fost arestat preventiv de la 18 martie 2003 şi pus în libertate prin decizia nr. 98 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

S-a menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor I.F., Z.C.M. şi M.I.

În baza art. 357 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului P.D., pentru suma de 150 mii ROL depusă la CEC şi 975 acţiuni deţinute la S.I.F. B.-C.; T.V., apartament situat în municipiul Iaşi; S.I., bunuri mobile în valoare de 31.500.000 ROL; B.N., bunuri mobile în valoare de 211.000.000 ROL; N.I., imobil situat în comuna J., judeţul Giurgiu; T.E.C., apartamentul situat în municipiul C., judeţul Bacău.

Pentru inculpaţii V.I., T.F. şi O.D.G., la individualizarea pedepselor aplicate, tribunalul a avut în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social deosebit de ridicat al acestora, conduita total nesinceră pe parcursul procesului penal, inculpatul V.I. recunoscând doar primirea telefonului mobil şi a sumelor achitate în contul facturilor aferente, dar şi cuantumul prejudiciului deosebit de mare.

Pentru inculpatul V.I. s-a constatat că a fost arestat preventiv de la 17 octombrie 2003, eliberat prin decizia penală nr. 98 din 30 august 2004 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia militară.

S-a făcut aplicarea prev. art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza prev. art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor ce au constituit obiectul luării de mită: un telefon mobil şi suma de 36.060.376 ROL.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea inculpatului situat în municipiul Cluj-Napoca, în valoare de 500 mii ROL.

S-a făcut aplicarea prev. art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru inculpaţii T.F. şi V.I.

S-a constatat că inculpatul T.F. a fost arestat preventiv la 23 octombrie 2003 şi pus în libertate prin decizia penală nr. 103 din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri: apartament situat în Bucureşti, sector 5, în valoarea de 26.000 euro, imobil parter plus unu situat în localitatea T., judeţul Iaşi, cu terenul aferent în valoare de 51.000 euro; autoturism în valoare de 70 mii RON, bunuri mobile în valoare de 164 mii RON, s-a menţinut indisponibilizarea şi oprirea la tranzacţionare a unui număr de 126 acţiuni deţinute de inculpat la SC A.R.O.C. SA Bucureşti, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M., 10 acţiuni S.I.F. O. precum şi sumele aflate în conturile curente deţinute de inculpat la Banca C.R. şi Banca R.D.

S-a făcut aplicarea prev. art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru inculpatul O.D.G.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la 23 octombrie 2003 şi eliberat prin decizia penală nr. 102 din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia militară.

Li s-au interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen. pe o perioada determinată.

În baza prev. art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 121 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului O.D.G. pentru infr. prev. de art. 290 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr 78/2000.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra unui apartament situat în Iaşi în valoare de 700 mii RON, autoturism în valoare de 10 mii RON, bunuri mobile în valoare de 62 mii RON, 6 acţiuni deţinute la S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M., 10 acţiuni S.I.F. O. şi auto F.F.

În baza prev. art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor ce au constituit obiectul luării de mită, sumele de 4.500.000 ROL şi 445.500.000 ROL (inculpatul O.D.G.).

Referitor la inculpatul M.V.T., tribunalul a avut în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social, conduita total nesinceră, împrejurarea că inculpatul este cercetat în alte dosare dar şi cuantumul prejudiciului destul de ridicat.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen.

S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pe o perioadă determinată.

În baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 121 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infr. prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri: 40 acţiuni deţinute la SC P. SA Bucureşti, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M. şi 10 acţiuni S.I.F. O.

Pentru inculpaţii L.T.D., T.G. şi T.V.A., instanţa a avut în vedere, de asemenea, împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social deosebit de ridicat, conduita total nesinceră şi cuantumul destul de ridicat al prejudiciului.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen.

S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pe o perioadă determinată conform art. 65 C. pen.

S-a constatat că inculpaţii au fost arestaţi preventiv.

În privinţa inculpatului L.G. s-au avut în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social, conduita parţial sinceră şi faptul că nu are antecedente penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infr. prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru inculpatul P.S., s-a avut în vedere, de asemenea, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise, împrejurările concrete ale comiterii acestuia, conduita total nesinceră dar şi faptul că nu are antecedente penale. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. şi de asemenea s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pe o perioadă determinată.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător în limita sumei de 220 mii ROL asupra următoarelor bunuri: autoturism în valoare de 50 mii RON şi acţiuni: 40 acţiuni SC E. SA Bucureşti, o acţiune SC E.P. SA, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M. şi 10 acţiuni S.I.F. O.

În baza prev. art. 357 lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil parter plus unu şi suprafaţa de teren aferentă de 343,22 mp situat în Bucureşti, sector 5, apartament situat în Bucureşti, sectorul 3, în valoare de 40.000 euro, imobil plus terenul aferent situat în comuna C., judeţ Giurgiu în valoare de 20.000 euro.

Au fost respinse cererile de schimbare a calificării juridice a faptelor solicitate de inculpaţii L.T.D., M.V.T., T.G., L.G., Z.C.M., I.F., T.F., ca nefondate.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a obligat inculpaţii la plata despăgubirilor civile către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale, după cum urmează: M.V.T./V.I., solidar la plata sumei de 14.211.653.195.030 ROL (derulare contract din 16 septembrie 2002 SC E.C. SRL); M.V.T./T.V., solidar la plata sumei de 196.920.000 ROL (parţial derulare contract, în limita cantităţii de 24.615 to produse petroliere, facturate cu factura din 4 februarie 2003 de la SC P.A. SRL); T.F./O.D.G., solidar suma de 9.403.095.544,66 ROL (derulare contract din 15 iulie 2002 U.M. X laşi/SC B. SRL); L.G./T.V./T.G./L.T.D., solidar la plata sumei de 45.427.573.738,11 ROL (derulare contract din 17 aprilie 2003 U.M. X Iaşi şi contract din 13 iunie 2003, U.M. Y Bucureşti).

La sumele datorate cu titlu de despăgubiri civile s-a dispus a se calcula şi dobânda aferentă până la momentul achitării integrale a debitului.

În baza art. 357 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sigiliilor aplicate pe combustibilul lăsat în custodia Ministerului Apărării Naţionale.

În baza art. 357 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către SC L.E. SRL a cantităţii de 39 to combustibil de încălzire tip CLU III, reţinut la unitatea militară din Râmnicu-Sărat.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate.

A menţinut obligarea măsurii de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpaţi.

A obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva sentinţei penale nr. 292 din 31 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi inculpaţii I.F., T.V., S.I., P.D., B.N., N.I., M.V.T., V.I., T.V.A., T.F., O.D.G., L.T.D., T.G., L.G., P.S., M.I. şi T.E.C. şi partea responsabilă civilmente SC L.E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În faza apelului, au fost audiaţi inculpaţii M.V.T., L.T.D., O.D.G., T.F., V.I., P.S. şi T.V.A. şi s-au depus, de asemenea, înscrisuri, iar ceilalţi inculpaţi nu au dorit să dea declaraţii.

Curtea de apel a constatat că declaraţiile inculpaţilor audiaţi şi înscrisurile depuse nu au adus elemente noi şi nu au schimbat situaţia de fapt reţinută în sentinţa apelată.

S-a arătat că tribunalul a expus pe larg situaţia de fapt, a motivat sub toate aspectele de fapt şi de drept, a indicat probele din care rezultă vinovăţia inculpaţilor, astfel că nu s-a mai impus reluarea stării de fapt şi a argumentaţiei în drept, instanţa de apel însuşindu-şi această motivare.

Cu referire la criticile punctuale formulate în apelurile declarate în cauză, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Critica Ministerului Public prin care s-a susţinut că în mod neîntemeiat instanţa de fond a aplicat inculpaţilor Z.C.M., I.F., M.I., M.V.T., V.I., T.V.A., T.F., O.D.G., L.T.D., T.G., L.G. şi P.S., interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) în loc de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen., a fost apreciată nefondată.

S-a arătat în acest sens că, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-lit. e) C. pen. nu se face în mod automat, în cazul sentinţei apelate, judecătorul fondului a apreciat în mod justificat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen. în raport de faptele reţinute în sarcina inculpaţilor.

În privinţa modului cum instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a considerat că aspectele invocate ţin de tehnica de redare, neputând constitui motive de apel care să ducă la desfiinţarea hotărârii. În acest sens s-a arătat că tribunalul, făcând aplicarea art. 88 C. pen. a constatat perioadele de timp în care inculpaţii au stat arestaţi preventiv, înţelegându-se implicit că aceste perioade se scad din pedepsele aplicate.

A fost considerată însă întemeiată critica Parchetului referitoare la constatarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în cazul infr. prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului O.D.G.

Pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru infr. de fals intelectual este închisoarea de la 6 luni la 5 ani închisoare, iar în cauză, în sarcina inculpatului s-a reţinut şi aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, situaţie în care maximul pedepsei se majorează cu 2 ani, deci pedeapsa este de la 6 luni la 7 ani.

Raportat la maximul pedepsei, Curtea a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen. coroborat cu art. 122 lit. c) C. pen. este de 12 ani, şi, întrucât fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită la data de 20 august 2003, a rezultat că termenul de prescripţie nu s-a împlinit.

Cu privire la această infr. s-a apreciat că vinovăţia inculpatului O.D.G. rezultă din aceea că a semnat în fals notele de recepţie şi constatare de diferenţe din 17 decembrie 2002; din 18 decembrie 2002 şi din 19 februarie 2002; din 28 februarie 2002 şi din 29 august 2002, consemnând în mod fals că a recepţionat CLU tip III.

Aşa fiind, s-a dispus condamnarea inculpatului, aplicându-i-se o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., circumstanţele reale în care a fost comisă fapta şi circumstanţele personale ale acestuia.

Întemeiată s-a constatat a fi şi critica prin care Parchetul arată că în mod greşit instanţa de fond a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra unor bunuri aparţinând inculpatului P.S.

S-a arătat că se impune menţinerea sechestrului asupra tuturor bunurilor indisponibilizate, deoarece valoarea maşinii şi valoarea acţiunilor deţinute de inculpat nu acoperă toată întinderea prejudiciului.

Instanţa de apel a apreciat că nu este întemeiată solicitarea Parchetului ca inculpaţilor Z.C.M., I.F., M.I., P.D., T.E.C., T.V., S.I., N.I. şi B.N., să li se înlocuiască suspendarea condiţionată prevăzută de art. 81 C. pen. cu suspendarea sub supraveghere prevăzută de art. 86¹ C. pen. în acest sens s-a arătat că scopul pedepselor poate fi atins în condiţiile art. 81 C. pen. având în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, atitudinea lor procesuală, contribuţia lor la comiterea faptelor, dar şi durata mare de timp care a trecut de la momentul comiterii faptelor, respectiv anul 2002.

Referitor la cererea de majorare a cheltuielilor stabilite de instanţa de fond, s-a considerat că instanţa de fond a stabilit cheltuieli judiciare într-un cuantum destul de ridicat, respectiv de 10.000 RON pentru fiecare inculpat, suficient să acopere toate actele procesuale efectuate în dosar.

S-a considerat întemeiată critica Parchetului prin care se arată că instanţa de fond în mod greşit nu a dedus perioada de la 12 februarie 2004 la 30 august 2004 cât inculpatul M.I. a stat arestat preventiv, fiind pus liber prin decizia penală nr. 98 din 30 august 2004 a Curţii Militare de Apel.

Referitor la motivul de apel legat de modul de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. în cazul inculpaţilor L.G., T.G., L.T.D., T.V.A. şi M.V.T., din punct de vedere al instanţei de apel din sentinţa atacată rezultă clar aceşti inculpaţi menţionaţi nu au dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celora de care s-au folosit în activitatea infracţională.

Cu privire la inculpatul O.D.G., ca şi prima instanţă, Curtea a considerat că nu era necesară interzicerea ca pedeapsă complementară şi accesorie a dreptului de a participa în comisii de evaluare, atât timp cât în baza art. 64 lit. b) C. pen. i s-a interzis dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În privinţa apelului declarat de inculpatul I.F., s-a constatat că în mod justificat instanţa de fond a menţinut sechestrul, acesta fiind necesar pentru acoperirea prejudiciului, rezultând din sentinţa penală apelată că s-a ridicat, în parte, măsura asigurătorie cu privire la o parte din bunuri, prin încheierea din 15 septembrie 2004.

Referitor la apelul declarat de inculpatul M.I. s-a constatat întemeiată solicitarea de a se deduce corect arestarea preventivă, acesta fiind reţinut de la 12 februarie 2004 la 30 august 2004.

Celelalte motive de apel, legate de înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) C. pen. şi ridicarea sechestrului, au fost considerate neîntemeiate.

S-a arătat că, în mod justificat instanţa de fond a dispus aplicarea art. 64 lit. a) C. pen. faţă de faptele comise de inculpat, iar menţinerea sechestrului este necesară pentru acoperirea prejudiciului, inculpatul neproducând dovezi că ar fi achitat prejudiciul.

Aspectul cheltuielilor judiciare a fost analizat şi la motivele de apel ale Parchetului, iar instanţa de apel arătând, pentru toţi inculpaţii, că stabilirea cheltuielilor judiciare s-a făcut în raport de complexitatea cauzei, de termenele acordate, de actele întocmite, aceste cheltuieli fiind stabilite în mod temeinic şi justificat de instanţa de fond.

Referitor la apelul inculpatului S.I., acesta a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că infr. de care este acuzat îi lipseşte latura obiectivă, deoarece din convorbirea telefonică înregistrată rezultă că se face referire la un procent despre care inculpatul a arătat că acea afirmaţie a fost făcută pentru a-l încerca pe inculpatul O.D.G.

Curtea a constatat că cererea inculpatului de achitare este total nefondată, pe lângă înregistrările telefonice existând şi alte probe şi în primul rând declaraţia inculpatului de recunoaştere a infr. de dare de mită. Aceste aspecte au fost dezvoltate pe larg de instanţa de fond şi au fost expuse la analizarea sentinţei apelate.

În cazul inculpatului S.I. nu se poate pune nici problema aplicării art. 18¹ C. pen. raportat la tipul infr. comise, la suma promisă şi la urmările faptelor sale.

În privinţa pedepsei aplicate inculpatului S.I., s-a arătat că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 72. C. pen., a ţinut cont de circumstanţele reaie şi personale ale inculpatului şi nu sunt motive pentru reducerea pedepsei.

Apelantul inculpat P.D. a solicitat redozarea pedepselor şi reţinerea de circumstanţe atenuante. Curtea de apel a arătat că nici în cazul acestui inculpat nu sunt motive care să impună reducerea pedepsei, instanţa de fond dând dovadă de clemenţă şi aplicând o pedeapsă orientată către minimum în condiţiile art. 81 C. pen. privind suspendarea executării.

Apelanta inculpată B.N. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece persoana căreia i-a dat banii nu avea atribuţii privind aprobarea unor plăţi din fonduri extrabugetare.

Curtea a apreciat că această critică nu poate fi primită, deoarece inculpatul M.I., căruia i-a dat banii, avea atribuţii în a aproba majorarea plafoanelor bugetare pentru a se efectua decontări, astfel că în mod justificat instanţa de fond a reţinut vinovăţia sa.

S-a considerat de asemenea că pedeapsa aplicată a fost bine individualizată, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., iar în baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea executării.

Apelantul inculpat N.I. şi-a retras apelul, astfel că instanţa va lua act de această retragere în baza art. 369 C. proc. pen.

Apelantul inculpat O.D.G. a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea art. 86¹ C. pen., iar pe latură civilă reducerea daunelor la care a fost obligat.

În privinţa acestui inculpat, s-a arătat la analiza apelului Parchetului că se impune condamnarea sa şi pentru infr. prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, deoarece nu s-a împlinit termenul de prescripţie.

Referitor la solicitarea de a fi redusă pedeapsa, instanţa o apreciat-o întemeiată, astfel că a redus de la 7 ani la 5 ani pedeapsa pentru infr. prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., gravitatea faptelor, prejudiciul cauzat, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, constatând că pedeapsa de 5 ani este suficient de mare pentru reeducarea inculpatului, dar şi ca măsură de constrângere.

În privinţa daunelor materiale la care inculpatul a fost obligat, s-a constatat că acestea au fost stabilite pe baza documentelor şi a constatărilor contabile făcute în cauză.

Referitor la apelul inculpatului M.V.T., s-a arătat că nu este întemeiată solicitarea acestuia de trimitere a cauzei spre rejudecare. Inculpatul a avut asigurat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, având posibilitatea să se prezinte cu avocat ales şi să formuleze toate apărările în condiţiile legii, nerezultând din dosar şi din sentinţa apelată motive pentru restituirea cauzei la instanţa de fond.

Deşi inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că la dosar nu sunt probe din care să rezulte vinovăţia sa, Curtea a constatat că aceste susţineri sunt infirmate de dovezile care indică vinovăţia inculpatului.

Astfel, s-a arătat că este cert dovedit faptul că inculpatul M.V.T. a dat telefonul mobil inculpatului V.I., acesta l-a folosit fără a achita preţul convorbirilor telefonice.

Inculpatul M.V.T. a recunoscut faptul că i-a promis inculpatului V.I. procentul de 1,5% din valoarea contractului. De asemenea, s-a stabilit din probele administrate că inculpatul M.V.T. a falsificat documentele de însoţire şi a livrat combustibil de o calitate necorespunzătoare unităţilor militare.

Instanţa de apel a arătat că la analiza sentinţei penale apelate au fost expuse pe larg aceste aspecte şi nu mai este necesară reluarea lor, impunându-se doar sublinierea că inculpatul a recunoscut că a completat o parte din actele false, ceea ce dovedeşte, fără tăgadă, vinovăţia sa.

În privinţa individualizării pedepsei aplicate inculpatului M.V.T., s-a apreciat că se impune reducerea sancţiunii de 12 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infr. de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. la o durată de 7 ani, făcând aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

În acest sens s-a arătat că, faţă de circumstanţele reale în care au fost comise faptele, este necesară reţinerea prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen. ca şi circumstanţă atenuantă, raportat doar la fapta de înşelăciune şi stabilirea unei pedepse de 7 ani, care este destul de mare pentru a asigura scopul educativ dar şi rolul de constrângere.

În raport de valoarea prejudiciului, care este mai mare de 200.000 RON, critica inculpatului legată de reţinerea agravantei prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen. a fost apreciată nefondată.

Faţă de considerentele anterioare, solicitarea inculpatului de achitare în baza art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost apreciată de asemenea nefondată, vinovăţia sa fiind dovedită, fapta existând şi fiind comisă cu intenţie.

Inculpatul V.I. a solicitat, prin motivele de apel, achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infr. de luare de mită. Curtea a constata că în cauză s-a dovedit că inculpatul a primit telefonul mobil şi nu a achitat contravaloarea convorbirilor. De asemenea, martorul M.I.A. a declarat că la o întâlnire dintre inculpaţii V.I. şi M.V.T., pe un şerveţel inculpatul a scris procente de 1-3%, care reprezentau un comision.

Curtea a apreciat că nu se impune reluarea celorlalte aspecte expuse la analiza sentinţei penale apelate, arătând că din toate probele administrate rezultă vinovăţia certă a acestui inculpat, iar împrejurarea că şi ceilalţi martori ai comisiei de licitaţie au semnat documentele nu înlătură vinovăţia inculpatului V.I.

Prejudiciul a fost stabilit pe baza documentelor transmise de Ministerul Apărării Naţionale şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice, astfel că s-a constatat neîntemeiată critica privind cuantumul prejudiciului. De asemenea, s-a arătat că nu au apărut elemente noi care să determine ridicarea sechestrului, acesta fiind necesar pentru acoperirea prejudiciului.

Apelantul inculpat T.V.A. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu a participat la recepţia de produse petroliere şi nu a avut nicio calitate contractuală cu societăţile care au produs combustibili şi nici cu intermediarii. Critica a fost considerată neîntemeiată, din probele administrate rezultând că acesta a ajutat la transmiterea sumei de 200.000.000 ROL către inculpaţii Z.C.M. şi I.F. pentru a asigura buna desfăşurare a contractelor încheiate.

De asemenea, inculpatul T.V.A. l-a ajutat pe inculpatul L.G. să livreze Ministerului Apărării Naţinale combustibili inferior calitativ şi neaccizaţi, ducând la un prejudiciu de peste 1.000.000 euro.

S-a invocat declaraţia inculpatului P.D. care a relatat că i-a comunicat inculpaţilor T.V.A. şi L.G. că trebuie să dea 200 RON/kg de combustibil livrat, sumă care trebuia să ajungă la inculpaţii I.F. şi Z.C.M. pentru a asigura buna desfăşurare a livrărilor, inculpatul T.V.A. fiind de acord.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul T.V.A. împreună cu inculpaţii T.G., L.T.D. şi L.G. au trecut în documentele de livrare combustibil CLU tip III, deşi în realitate era vorba de combustibil calitativ inferior, acest aspect rezultând din livrările făcute de SC L.E. SRL către armată. Martora M.D.A., administratorul real al firmei SC V.G.B. SRL a declarat că nu a existat nicio relaţie comercială între societatea sa şi SC P.R.S. SRL, de la această firmă aprovizionându-se şi SC L.E. SRL care a livrat combustibil armatei, rezultând că ştampilele sunt false.

Referitor la cererea inculpatului T.V.A. de reducere a pedepsei, instanţa de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a redus pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infr. de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare făcând aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. privind circumstanţele atenuante doar pentru această faptă.

S-a arătat că, deşi infr. reţinută în sarcina acesteia este gravă, cu un prejudiciu mare, totuşi, o pedeapsă de 7 ani închisoare este suficientă pentru atingerea scopului educativ al pedepsei.

Referitor la apelantul inculpat T.F., care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., Curtea a apreciat că cererea sa nu poate fi primită, din probele administrate şi din situaţia de fapt, aşa cum a fost expusă la analiza sentinţei penale apelate, rezultând vinovăţia acestui inculpat. S-a subliniat faptul că inculpatul T.E.C. a declarat că inculpaţii T.F. şi O.D.G. au pretins 3% din valoarea contractului, declaraţie care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor L.G. şi P.D.

În privinţa cererii de reducere a pedepsei, instanţa o constatat-o întemeiată şi a redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru infr. prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare. S-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin această durată, atât cel educativ, cât şi cel de măsură de constrângere.

Referitor la inculpaţii L.T.D. şi T.G., care au solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., Curtea a constat că şi în privinţa acestor inculpaţi, din probele administrate şi din situaţia de fapt expusă la analiza sentinţei penale apelate, rezultă vinovăţia acestora. S-a arătat că martorii, au declarat că la poarta SC R.E. SRL de unde încărcau combustibil erau aşteptaţi de inculpaţii T.G. şi L.T.D. care le luau documentele eliberate pentru marfă, apoi le dădeau alte documente, după care inculpaţii îi dirijau către unităţile militare din ţară.

Solicitarea de a fi ridicat sechestrul asigurător formulată de inculpatul T.G. a fost apreciată ca neîntemeiată, această măsură fiind necesară pentru acoperirea prejudiciului.

În privinţa inculpaţilor L.T.D. şi T.G. s-a arătat că se impune reducerea pedepselor de câte 12 ani închisoare aplicate pentru infr. de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la câte 7 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen. S-a apreciat că lipsa antecedentelor penale, dar şi gravitatea faptelor în sine justifică reducerea pedepselor la 7 ani închisoare, pedepse suficient de mari pentru atingerea scopului pedepsei.

A fost de asemenea avută în vedere şi de durata mare de timp care a trecut de la data comiterii faptelor, respectiv anii 2002 şi 2003.

Referitor la inculpatul L.G., s-a constatat că nu sunt întemeiate solicitările acestuia de a fi achitat. S-a arătat că, din probele administrate şi din situaţia de fapt, aşa cum a fost expusă la prezentarea sentinţei penale apelate, rezultă cu certitudine vinovăţia acestuia.

Inculpaţii Z.C.M., P.D. şi I.F. au recunoscut că au primit bani de la inculpatul L.G., Curtea considerând că nu se poate pune problema achitării în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infr. de dare de mită. S-a apreciat că nici solicitarea de achitare pentru infr. de înşelăciune şi infracţiunile de uz de fals nu este întemeiată deoarece, întrucât prejudiciul s-a calculat pe baza documentelor de la unităţile militare, raportul de constatare a fost efectuat de specialişti, iar din declaraţiile martorilor şi actele dosarului a rezultat că documentele de însoţire ale cantităţilor de combustibil livrate erau falsificate. În derularea contractului, s-a constatat faptul că produsele au fost livrate cu facturi false, însoţite de declaraţii de conformitate emise cu antetul SC R.E. SA, în loc de certificate de origine şi de calitate emise de autorităţile ucrainene (conform prevederilor din propunerea tehnică şi financiară a SC L.E. SRL).

În privinţa infr. prevăzute de art. 291 C. pen., instanţa de fond a încetat procesul în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 121 C. pen., intervenind prescripţia răspunderii penale.

Referitor la inculpatului L.G. s-a apreciat că este necesară reducerea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată pentru infr. de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 7 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. S-a arătat că pedeapsa de 12 ani închisoare este prea mare în raport de fapta comisă, astfel că se impune reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. ca şi circumstanţă atenuantă doar pentru această faptă.

Apelantul inculpat P.S. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că nu a avut atribuţii directe în achiziţionarea combustibilului, nu a semnat nici un document, iar de la dosar lipseşte fişa postului.

Şi în cazul acestui inculpat Curtea a constatat că din probele administrate şi din situaţia de fapt aşa cum a fost prezentată la expunerea sentinţei apelate, vinovăţia apelantului. S-a arătat că inculpatul P.S. a luat telefonic legătura cu martorul A.T. căruia i-a ordonat reluarea licitaţiei şi să fie declarată câştigătoare societatea cu oferta de preţ cel mai mic. De asemenea, s-a învederat că din declaraţiile inculpaţilor T.V., O.D.G. şi T.F., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor L.G. şi P.D., rezultă cu certitudine că inculpatul P.S. a pretins câte 50 RON/kg de marfă livrată.

Inculpatul P.D. a relatat şi modalitatea în care inculpatul P.S. a solicitat bani. S-a făcut referire şi la convorbirile telefonice dintre inculpatul P.S. şi P.D. pe de o parte şi P.S. şi soţia sa pe de altă parte.

În declaraţia sa, inculpatului T.F. a recunoscut că a dat 50 mii RON inculpatului P.S. pentru ca acesta să nu creeze nici un fel de probleme în derularea contractelor. Au fost reţinute şi declaraţiile inculpatului N.I. care îl învinovăţesc pe inculpatul P.S., N.I. recunoscând că a dat mită 70 milioane ROL pentru atribuirea unor contracte privind reparaţii la clădiri aparţinând unităţilor militare.

Curtea de apel a considerat că pedeapsa aplicată acestui inculpat a fost bine individualizată, ţinându-se cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi nu sunt motive pentru reducerea acesteia, faţă şi de atitudine inculpatului, care în pofida unor probe certe de vinovăţie, a negat în mod total, neîntemeiat, comiterea faptelor.

S-a subliniat pentru toţi inculpaţii care au solicitat suspendarea sub supraveghere a pedepselor că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a beneficia de dispoziţiile art. 86¹ C. pen. având în vedere durata pedepselor, dar nici nu s-ar putea acorda acest beneficiu, deoarece nu s-ar atinge scopul pedepselor, faţă de gravitatea faptelor comise.

Referitor la apelantul inculpat T.E.C. s-a arătat că solicitarea de a se constata că s-a împlinit termenul de prescripţie, nu este întemeiată, acesta fiind trimis în judecată pentru infr. prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 2 la 7 ani, deoarece maximul stabilit de C. pen. se majorează cu 2 ani potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, deci termenul de prescripţie este potrivit art. 124 C. pen., de 12 ani. Inculpatul nu a contestat situaţia de fapt, iar pedeapsa aplicată a fost considerată corect individualizată raportat atât la circumstanţele reale cât şi cele personale şi la dispoziţiile art. 72 C. pen.

În ceea ce priveşte apelul declarat de SC L.E. SRL acesta a fost considerat inadmisibil întrucât din cuprinsul sentinţei penale şi al dispozitivului acesteia rezultă că împotriva acestei societăţi nu s-a luat nicio măsură, astfel că nu se justifică de către aceasta nici un interes în declararea apelului.

Referitor la cererile inculpaţilor de ridicare a măsurii sechestrului asigurător acestea au fost considerate neîntemeiate, având în vedere cuantumul prejudiciul care trebuie acoperit.

S-a mai arătat că instanţa de fond a stabilit în mod corect calitatea de partea civilă a Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere că prejudiciul s-a produs în patrimoniul acesteia, unităţile militare fiind subordonate ministerului, iar acestea au primit bani să achite produsele de la minister.

Totodată, s-a apreciat că, cheltuielile judiciare la care inculpaţii au fost obligaţi de către instanţa de fond sunt justificate, având în vedere complexitatea cauzei şi termenele care au fost acordate.

În privinţa măsurii preventive a obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara, s-a dispus revocarea acesteia, ţinând cont de durata de timp care a trecut de la data comiterii faptelor, de atitudinea inculpaţilor, dar şi de intervalul de timp cât a fost în vigoare această măsură.

În concluzie, faţă de toate considerentele arătate, prin decizia penală nr. 105/A din 2 aprilie 2012 Curtea de apel Bucureşti, secţia a II-a penală în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii M.I., O.D.G., M.V.T., T.V.A., T.F., L.T.D., T.G. şi L.G., împotriva sentinţei penale nr. 292 din 31 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi rejudecând:

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului O.D.G.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul O.D.G. la 2 ani închisoare.

A redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru infr. prev. de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare.

În baza art. 34 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul O.D.G. având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

S-a înlăturat măsura de ridicare a sechestrului asigurător asupra unui imobil situat în Bucureşti, sector 5, apartament situat în Bucureşti, sector 3 şi imobil plus teren situat în comuna C., judeţul Giurgiu, privind pe inculpatul P.S. şi va menţine sechestrul asigurător.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.I. durata de la 12 februarie 2004 la 30 august 2004.

S-au repus pedepsele aplicate inculpatului M.V.T. în individualitatea lor. S-a redus pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infr. de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

În baza art. 34 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul M.V.T. având de executat pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a), lit. b) şi lit. c) C. pen., conform art. 65 C. pen.

S-au repus pedepsele aplicate inculpatului T.V.A. în individualitatea lor. S-a redus pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infr. prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul T.V.A. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., conform art. 65 C. pen.

S-au repus pedepsele aplicate inculpatului T.F. în individualitatea lor. S-a redus pedeapsa de 7 ani aplicată pentru infr. prev. de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul T.F. va executa pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei L.T.D. de la 12 ani la 7 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului T.G. de la 12 ani la 7 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen.

S-au repus pedepsele aplicate inculpatului L.G. în individualitatea lor. S-a redus pedeapsa aplicată pentru infr. prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 12 ani la 7 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul L.G. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., conform art. 65 C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul N.I.

S-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de SC L.E. SRL.

În temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I.F., T.V., S.I., P.D., B.N., T.E.C., P.S. şi V.I.

S-a revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpaţii V.I., I.F., M.I., T.G., L.T.D., P.S., T.F., O.D.G. şi M.V.T.

Împotriva aceste decizii au declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., inculpaţii M.V.T., I.F., T.V., S.I., B.N., M.I., V.I., T.V.A., T.F., O.D.G., T.G. L.T.D., T.G., L.G., P.S., T.E.C., Z.C.M. şi părţile responsabile civilmente SC L.E. SRL şi SC E.C. SRL.

La termenul din data de 30 ianuarie 2014, având în vedere situaţia inculpatului M.V.T., care, pe parcursul audierii sale a acuzat dureri cardiace, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă F. în vederea acordării de îngrijiri medicale (urmare a apelării serviciului medical de urgenţă 112), Înalta Curte a încuviinţat cererea formulată de apărare şi a dispus disjungerea cauzei în ceea ce priveşte recursul formulat de acesta, de partea responsabilă civilmente SC E.C. SRL, precum şi recursul formulat de Ministerul Public cu privire la inculpatul M.V.T., fiind acordat termen de judecată la data de 18 februarie 2014.

Asupra recursului declarat de către inculpatul T.F. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Recurentul inculpat T.F. şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., prin motivele scrise depuse la dosar la data de 4 octombrie 2012 invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 6, pct. 9, pct. 10, pct. 12 şi pct. 18 C. proc. pen. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul din oficiu al inculpatului a formulat critici şi din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Criticile parchetului au vizat greşita individualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului dar şi a celor accesorii şi complementare [art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.] greşita deducere a perioadei arestării preventive [art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.], netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare către stat la care au fost obligaţi inculpaţii, care a fost apreciat prea scăzut.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a. cazurilor de casare în care acestea se încadrează, precum şi din oficiu, în limitele art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., recurentul susţine în esenţă că urmărirea penală s-ar fi desfăşurat în condiţiile încălcării dreptului său la apărare, învederând că nu a fost asistat de apărător cu ocazia percheziţiei domiciliare, iar după ce a fost adus la sediul Parchetului Naţional Anticorupţie procurorii militari nu i-au permis accesul la dosarul cauzei şi nu a putut să se consulte cu un avocat, neaducându-i-se la cunoştinţă dreptul de a fi asistat de către un apărător. S-a arătat că, deşi în declaraţii este menţionat numele unui apărător desemnat din oficiu, în realitate acesta nu a fost prezent, împrejurarea demonstrată prin aceea că adresa prin care Parchetul Naţional Anticorupţie a solicitat desemnarea unui apărător a fost emisă ulterior ascultării sale din 22 octombrie 2003, respectiv la data de 23 octombrie 2003, pe când în cazul celorlalţi inculpaţi acestea au fost emise la data de 22 octombrie 2003. S-a mai învederat împrejurarea că numele apărătorului din oficiu a fost consemnat greşit în conţinutul declaraţiilor, împrejurare ce ar fi fost observată de apărătorul din oficiu, în cazul în care acesta era prezent.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând actele dosarului, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie potrivit legii.

Aşa cum s-a arătat anterior, recurentul invocă lipsa sa de apărare la două momente din cursul urmăririi penale, respectiv cu ocazia percheziţiei domiciliare şi cu ocazia audierii sale anterior dispunerii măsurii arestării preventive.

Referitor la percheziţia domiciliară, Înalta Curte constată că învinuitul de la acel moment T.F. nu se afla în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., în forma în vigoare la acea dată, pentru care asistenţa juridică era obligatorie (minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în altă cauză). Urmărirea penală a fost începută prin rezoluţia nr. 232/P/2003 din 21 octombrie 2003, iar percheziţia domiciliară a avut loc la data de 22 octombrie 2003, anterior punerii în mişcare a acţiunii penale şi arestării preventive provizorii (ordonanţele din 23 octombrie 2003).

Asistenţa juridică era însă obligatorie, potrivit art. 149¹ alin. (1) C. proc. pen., în forma aplicabilă în octombrie 2003, textul prevăzând că obligativitatea procurorului de a proceda la ascultarea inculpatului în prezenţa apărătorului ales sau desemnat din oficiu, anterior dispunerii măsurii arestării provizorii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, contrar susţinerilor inculpatului că asistenţa juridică a acestuia a fost asigurată printr-un apărător desemnat din oficiu, aspectele invocate în recurs fiind în mod vădit nefondate.

Astfel, după aducerea la cunoştinţă a învinuirii, activitate ce s-a desfăşurat în prezenţa apărătorului din oficiu P.A.A., T.F. semnând procesul-verbal alături de acesta, în declaraţia olografă din 22 octombrie 2003, inculpatul consemnează personal că aceasta este dată „în prezenţa avocatului din oficiu P.A.A.”, fiind semnată de către apărătorul din oficiu pe fiecare pagină, alături de inculpat-învinuit la acel moment.

În declaraţia luată de către procuror la aceeaşi dată se menţionează că i s-au explicat toate drepturile procesuale, punându-i-se în vedere să declare tot ce ştie cu privire la fapta şi învinuirea ce i se aduce, acesta arătând: „în prezenţa d-lui apărător din oficiu P.A.A. declar următoarele: Am mai dat o declaraţie olografă, tot în prezenţa apărătorului din oficiu pe care o menţin cu următoarele precizări (...)”. la finalul declaraţiei precizând că „atât declar susţin şi semnez după ce am citit prezenta declaraţie şi am constatat că ea corespunde afirmaţiilor mele”.

La aceeaşi dată inculpatul este confruntat cu coinculpaţii L.G., P.D. şi T.V., procesele-verbale încheiate cu această ocazie fiind semnate de către părţile confruntate, cât şi de apărătorii acestora.

Ipoteza pe care îşi construieşte inculpatul apărarea, respectiv că apărătorul din oficiu nu a fost prezent, acesta fiind solicitat şi desemnat ulterior ascultării sale, dincolo de faptul că este contrazisă de actele dosarului este şi total neplauzibilă, acesta neoferind nicio justificare rezonabilă asupra faptului că personal a consemnat în declaraţii că este asistat de un apărător din oficiu precum şi numele său. Împrejurarea susţinută, că „procurorii militari indicau cu insistenţă inculpatului să scrie în declaraţii că acestea sunt date în prezenţa unui apărător numit din oficiu”, nu poate fi acceptată dat fiind gradul ridicat de instrucţie al inculpatului, colonel, comandant al unei unităţi militare. De asemenea, în varianta inculpatului apare inexplicabilă „coincidenţa” între numele apărătorului din oficiu pe care acesta l-a indicat şi avocatul desemnat de către Baroul Bucureşti, în condiţiile în care este de notorietate faptul că numărul acestora este extrem de ridicat, împrejurare ce rezultă cu evidenţă şi din verificarea seriilor împuteiriicirilor avocaţiale emise într-o singura zi (aceasta valorificând doar informaţiile din prezenta cauză referitoare delegaţiile apărătorilor din oficiu).

În realitate, inculpatul T.F. speculează o evidentă eroare materială cu privire la data de 23 octombrie 2003 menţionată în adresa efectuată de către Ministerul Public Parchetul Naţional Anticorupţie către Baroul Bucureşti prin care se solicita desemnarea unui apărător din oficiu, faţă de data de 22 octombrie 2003 când au fost efectuate în realitate toate adresele pentru inculpaţii (învinuiţi la acea data) faţă de care s-au dispus măsuri în perioada 22-23 octombrie 2003. În acest sens se constată că delegaţia apărătorului din oficiu P.A.A. a fost emisă de Baroul Bucureşti în Dosarul nr. 232/03 din 22 octombrie 2003 astfel cum rezultă în mod expres din conţinutul acesteia. Delegaţia apărătorului din oficiu P.G.M. desemnat de către Baroul Bucureşti pentru inculpatul T.V. pentru care adresa parchetului este datată 22 octombrie 2003 poartă un număr mai mare, fiind în mod evident emisă ulterior celei pentru inculpatul T.F. Aceeaşi este şi situaţia împuternicirilor avocaţiale, avocat B.M.D. pentru inculpaţii T.E.C. şi S.I. şi avocat P.A.F. pentru inculpatul O.D.G. pentru care adresele parchetului sunt datate 22 octombrie 2003.

Se mai impune a fi menţionată şi practica constantă a Baroului Bucureşti, acceptată de organele judiciare, ca, în situaţiile urgente, cum a fost cea din prezenta cauză când a fost necesară desemnarea avocaţilor care să asigure asistenţa juridică din oficiu chiar în aceeaşi zi, împuternicirile avocaţiale să fie emise şi depuse la dosar ulterior. În acest fel se explică împrejurarea că în conţinutul împuternicirilor avocaţiale se face referire la Dosar nr. 232/03 din 22 octombrie 2003, data când s-a solicitat numirea, acestea fiind emise ulterior, la 23 octombrie 2003. Ceea ce este important în cauză este faptul că, la momentul procesual în discuţie, asistenţa juridică a fost asigurată prin intermediul unui apărător din oficiu, astfel cum rezultă neîndoielnic din toate actele dosarului de urmărire penală, fiind total lipsită de relevanţă împrejurarea că nu era emisă împuternicirea avocaţială.

În raport de considerentele anterioare, critica inculpatului, formulată din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. este în mod evident nefondată.

Un al doilea motiv de recurs, încadrat în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. vizează nerespectarea de către instanţa de apel a obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti pronunţate, recurentul invocând faptul că aceasta s-a limitat într-o singură frază, a susţine că îşi însuşeşte motivarea instanţei de fond.

Verificând decizia recurată prin prisma acestei critici, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, într-adevăr Curtea de apel şi-a însuşit motivarea primei instanţe, însă ulterior, în cuprinsul deciziei, a răspuns şi criticilor formulate de către inculpat, prin care solicita pronunţarea unei soluţii de achitare. Astfel, instanţa de apel a arătat că cererea este neîntemeiată, în raport de probatoriul administrat în cauză, făcându-se trimitere la declaraţia inculpatului T.E.C. care a arătat că inculpaţii T.F. şi O.D.G. au pretins o sumă egală cu 3% din valoarea contractului, declaraţie care a fost coroborată cu declaraţiile coinculpaţilor L.G. şi P.D. De asemenea, s-a apreciat întemeiată solicitarea apărării de reindividualizare a pedepsei, aceasta fiind coborâtă la 5 ani închisoare. În aceste condiţii, nu se poate susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar împrejurarea că instanţa de apel nu a răspuns şi celorlalte critici formulate de către inculpat, urmează a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor anterior indicate, hotărârile sunt supuse casării atunci când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la o faptă reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate sau asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia asupra procesului.

Pentru a opera cazul de casare, omisiunea instanţei de apel trebuie să fie gravă în înţelesul art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., respectiv să îndeplinească cumulativ două cerinţe: să fie de natură să garanteze drepturile părţii şi, să fie natură să influenţeze soluţia asupra procesului, în sensul că dacă această nu ar fi existat în cauză ar fi existat posibilitatea pronunţării unei alte soluţii.

Exigenţele textului obligă instanţa de recurs la o analiză a fiecăruia dintre motivele de apel invocate de către inculpatul T.F., pentru a verifica în ce măsura omisiunea are un caracter esenţial şi impune, ca remediu procesual, soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Inculpatul a depus la dosar, la data de 27 septembrie 2011 un memoriu cuprinzând motivele de apel, însoţit de un set de înscrisuri, în principal fotocopii ale unor acte din dosarul de urmărire penală şi ale unor cereri formulate în faţa tribunalului, prin care se aduceau următoarele critici soluţiei pronunţate de către prima instanţă: încălcarea obligaţiei de ascultare a inculpatului, lipsa unei analize privind existenţa faptei şi întrunirea elementelor constitutive ale acesteia, nerespectarea obligaţiei de a verifica toate probele strânse în cursul urmăririi penale şi de a proceda la readministrarea lor în şedinţă publică, neascultarea martorilor propuşi de către apărare în aceleaşi condiţii cu martorii acuzării, respingerea nemotivată a excepţiilor legate de nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate în condiţiile încălcării dispoziţiilor legale referitoare la asistarea învinuitului de către apărător, neascultarea părţii civile, nerespectarea deciziei nr. 542/RO din 1 aprilie 2010 a Curţii de apel Bucureşti, nerespectarea dreptului privind acordarea ultimului cuvânt cu ocazia dezbaterilor. La data de 1 noiembrie 2011 acesta a depus un nou memoriu prin care dezvolta motivele de apel formulate anterior, iar la 18 ianuarie 2012 inculpatul a formulat un „Punct de vedere cu privire la motivele de apel formulate de Ministerul Public depuse la dosarul cauzei în data de 7 iulie 2011”, prin care invoca încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 8 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Ulterior, la data de 24 februarie 2012 inculpatul depune un nou memoriu prin care dezvoltă aspectele legate de încălcarea dispoziţiilor Convenţiei.

Cu ocazia dezbaterilor asupra apelului nu toate aceste motive au fost susţinute de către apărătorul său ales, avocat L.M. Astfel, apărarea a solicitat în principal achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina acestuia, în subsidiar reindividualizarea pedepsei, făcând referire la circumstanţele personale favorabile acestuia, pentru ca, în finalul pledoariei, să menţioneze că „au existat perioade în care asupra inculpatului s-au săvârşit abuzuri, respectiv s-a efectuat o percheziţie fără mandat, a fost reţinut în anchetă 12 ore fără a se începe urmărirea penală, fără să i se aducă la cunoştinţă învinuirea, nu a fost asistat de apărător la acel moment”, solicitând să se constate nulitatea actelor de urmărire penală.

Chiar acceptând că instanţa de apel trebuia să se pronunţe cu privire la toate aspectele anterior menţionate, deşi, astfel cum s-a arătat ele nu au fost susţinute de către apărare, Înalta Curte constată că omisiunea nu conduce pronunţarea unei soluţii în sensul solicitat de recurent (rejudecarea cauzei).

Astfel, deşi formulate ca şi critici aduse hotărârii primei instanţe, o parte din motivele de apel invocate de către inculpat, neascultarea sa de către tribunalul Bucureşti în urma declinării competenţei în favoarea acestuia şi neadministrarea întregului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, în condiţii de contradictorialitate, nerespectarea principiului egalităţii de arme prin aceea că nu s-a admis ascultarea martorilor propuşi în apărare în aceleaşi condiţii cu martorii acuzării, constituie în realitate cereri de probatorii care au fost susţinute de către apărare în faţa instanţei de apel. Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat la ascultarea inculpatului T.F. în şedinţa publică din data de 27 februarie 2012 şi s-a pronunţat asupra acestor cereri, respingându-le prin încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2012, astfel că, în privinţa aspectelor analizate, nu se ridică problema incidenţei dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Referitor la motivele de apel legate de încălcarea dispoziţiilor art. 8 parag. 1 din Convenţie, prin aplicarea legislaţiei interne care nu răspundea exigenţelor impuse de preeminenţa dreptului într-o societate democratică întrucât lăsau la discreţia procurorilor măsurile ce aduceau atingere dreptului la respectarea vieţii private (convorbirile telefonice înregistrate pe baza autorizaţiei dată de către procuror); încălcarea prevederilor art. 5 parag. 1 din Convenţie prin aceea că procurorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive nu a enunţat motivele pentru care considera că lăsarea în libertate a inculpatului prezenta pericol pentru ordinea publică şi care atrăgea incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen.; încălcarea dispoziţiilor art. 5 parag. 1 şi parag. 3 din Convenţie prin aceea că mandatul de arestare, încheierile de prelungire emise de judecătorii de la Tribunalul Militar teritorial nu cuprind motivele concrete nu cuprind motivele concrete care justifică menţinerea în stare de arest şi nici nu au fost avute în vedere măsurile alternative privării de libertate; încălcarea dispoziţiilor art. 6 parag. 1 şi parag. 3 lit. b) şi lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin lipsa de asistenţă juridică în cursul efectuării percheziţiei, care s-ar fi desfăşurat în lipsa unei autorizaţii emise de către judecător şi în absenţa consimţământului inculpatului, şi lipsa de apărare cu ocazia audierii din data de 22 octombrie 2003, pe care instanţa de apel, nu le-a analizat în nici un fel, Înalta Curte constată că omisiunea nu este de natură a atrage trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, după cum recunoaşte chiar inculpatul şi după cum rezultă din conţinutul hotărârii primei instanţe, convorbirile telefonice interceptate în baza autorizaţiei emisă de către procuror nu au stat la baza soluţiei de condamnare, astfel că cererea inculpatului nu satisface ce-a dea doua condiţie impusă de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., respectiv să fie de natură să influenţeze soluţia asupra procesului. Aceeaşi este şi situaţia ordonanţei şi încheierilor prin care s-a dispus asupra stării de arest preventiv. În mod evident, soluţia privind fondului cauzei nu depinde de caracterul întemeiat sau nu al criticilor legate de motivarea încheierile prin care s-a menţinut starea de arest, aspectele respective putând fi invocate prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva încheierilor în discuţie.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, acest motiv de apel a fost reluat şi ca motiv de recurs, fiind verificat de Înalta Curte prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., statuând asupra caracterului total nefondat al acestuia. Critica era prioritară analizei cazului de casare prevăzut de pct. 10 al art. 385⁹ C. proc. pen., întrucât prin aceasta se urmărea pronunţarea unei soluţii de restituire a cauzei la parchet (acesta fiind remediul procesual prevăzut de lege pentru ipoteza încălcării dreptului la apărare în cursul urmăririi penale), faţă de cea prin care se tindea la rejudecarea de către instanţa de apel.

În aceste circumstanţe, deşi cererea formulată de către inculpat în faţa instanţei de apel poate fi calificată că o cerere esenţială, din perspectiva garantării drepturilor acestuia şi influenţării soluţiei asupra procesului, în cauză, în raport de analiza fondului său şi de concluzia la care a ajuns Înalta Curte, nu mai poate fi pronunţată o soluţie de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare. Aceasta întrucât rejudecarea ar avea caracter strict formal, instanţa de apel fiind ţinută de considerentele Înaltei Curţi, neputând dispune o soluţie de restituire a cauzei la parchet pentru încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.

Referitor la percheziţia domiciliară, inculpatul a invocat lipsa de asistenţă juridică, inexistenţa unei autorizaţii dată de către judecător, lipsa consimţământului său scris, inexistenţa unei cereri prin care i s-ar fi cerut să predea vreun obiect sau înscris, împrejurarea că autorizaţiile au fost semnate indescifrabil de către un procuror fără a fi temeinic justificate în scris şi motivate, lipsa de competenţă a procurorului care a efectuat percheziţia, acesta având un grad inferior persoanei anchetate, încălcându-se astfel art. 5 alin. (2) din Legea nr. 54/1993 privind organizarea instanţelor şi parchetelor militare.

Înalta Curte constată că, la data efectuării percheziţiei domiciliare, 22 octombrie 2003, C. proc. pen. fusese modificat prin Legea nr. 281/2003, aplicabilă în ceea ce priveşte arestarea preventivă şi percheziţia de la data de 1 iulie 2003, care, deşi ca regulă generală, în art. 100 C. proc. pen. se prevedea competenţa judecătorului de a decide la cererea procurorului această măsură, pentru situaţiile urgente şi procurorul putea dispune efectuarea percheziţiei cu obligaţia de încunoştinţare, de îndată a judecătorului. În cauză, autorizaţiile de percheziţie au fost emise de către un procuror, nefiind necesar consimţământul scris al persoanei la domiciliul căreia se efectua percheziţia [dispoziţiile art. 101 alin. (2) la care se face trimitere fiind modificate prin Legea nr. 281/2003].

De asemenea, pentru a se putea dispune, art. 100 C. proc. pen. prevedea două ipoteze: 1) persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate la art. 98 făgăduia existenţa sau deţinerea acestora; 2) ori de câte ori existau indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor. În cauză, în mod evident a fost avută în vedere cea de-a doua variantă a art. 100 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care din autodenunţul inculpatului L.G. din 16 octombrie 2003 şi declaraţia inculpatului P.D. de la aceeaşi dată rezultă că, T.F. pretinsese şi primise importante sume de bani pentru efectuarea la timp a plăţilor combustibilului livrat.

Referitor la lipsa de competenţă a procurorului militar, care avea un grad inferior celui percheziţionat (căpitan-colonel), Înalta Curte reţine că, potrivit art. art. 5 alin. (2) din Legea nr. 54/1993, în forma aplicabilă în octombrie 2003, când procurorul nu avea gradul egal cu cel anchetat, era necesar să fie asistat de un alt procuror cu grad corespunzător. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 101 C. proc. pen. percheziţia se efectuează de către procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz de lucrători operativi.

Instanţa constată, pe de o parte, că „asistenţa” la care se referă textul Legii nr. 54/1993 a fost asigurată în cauză prin aceea că urmărirea penală a fost efectuată şi de către un procuror ce avea gradul militar egal cu cel al inculpatului T.F. (colonel), astfel că, dat fiind compunerea colegială a colectivului de procurori toate actele şi măsurile procesuale dispuse reprezintă rezultatul unei decizii colective, chiar dacă actul procedural (prin care se aduce la îndeplinire un act sau o măsură procesuală) este semnat de către un singur procuror. Pe de altă parte, potrivit art. 101 C. proc. pen. participarea procurorului la efectuarea percheziţiei nu era obligatorie, aceasta putând fi făcută şi numai în prezenţa organului de cercetare penală, în cauză participând şi un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie.

În ceea ce priveşte lipsa de motivare, aceasta putea fi invocată chiar în cursul urmăririi penale, prin procedura plângerii prevăzută de dispoziţiile art. 275 şi urm. C. proc. pen. la procurorul ierarhic superior, sancţiunea nulităţii acoperindu-se în condiţiile art. 197 alin. (1) şi alin. (4) teza I C. proc. pen.

Dar, chiar în condiţiile în care s-ar accepta punctul de vedere formulat de către inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că înlăturarea din ansamblul probator a procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare nu poate produce consecinţe asupra soluţiei, atâta timp cât celelalte probe care au fundamentat pronunţarea hotărârii nu derivă din datele obţinute cu ocazia percheziţiei domiciliare. Percheziţia a fost dispusă urmare a informaţiilor oferite de către inculpaţii L.G. şi P.D., iar de la domiciliul inculpatului au fost ridicate chitanţe şi înscrisuri privind deschiderea de conturi bancare, retrageri şi depuneri de numerar, care nu au avut un caracter esenţial în cauză.

Referitor la neacordarea ultimului cuvânt, un alt motiv de apel asupra căruia Curtea de apel nu s-a pronunţat, Înalta Curte constată că nici în acest caz soluţia nu poate fi influenţată în condiţiile în care inculpatul a lipsit la termenul la din 10 martie 2011 la care au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, iar în apel s-a procedat la ascultarea sa, acesta neînvederând aspecte suplimentare care să fie de natură a conduce la reevaluarea stării de fapt. Totodată, deşi ascultarea inculpatului de către instanţa de recurs nu era obligatorie, pentru a asigura respectarea caracterului echitabil al procedurii în ansamblul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de criticile formulate de către inculpat, a pus în discuţia tuturor inculpaţilor posibilitatea de a da declaraţii în cauză, singurii care şi-au manifestat dorinţa în acest sens fiind inculpaţii L.G., P.S. şi M.V.T., refuzul recurentului T.F. fiind consemnată în încheierea de şedinţă din data de 30 ianuarie 2014.

Înalta Curte va analiza în continuare, în raport de aspectele invocate de către inculpat constând în nerespectarea principiului nemijlocirii, prin neaudierea tuturor martorilor şi neascultarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii cu martorii acuzării, în cea măsură se impune, din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului, şi în acest sens se va raporta la probele solicitate de către inculpat în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, care au fost respinse.

Astfel, în faţa primei instanţe inculpatul T.F. a solicitat „efectuarea unei alte expertize tehnico-contabile”, încuviinţarea probei testimoniale în cadrul căreia să fie ascultaţi martorii R.D.A., D.D., martorilor V.L. şi a „contabilului şef, precum şi proba cu înscrisuri.

Prin încheierea de şedinţă din 15 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis doar în parte probele solicitate, arătând, cu referire la cererea de efectuare a unei noi expertize că acesta nu a formulat obiecţiuni la raportul şi suplimentul raportului de constatare tehnico-ştiinţific, făcând doar unele consideraţii care vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fondul său, iar în ceea ce-l priveşte pe martorul V.L., că în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. constatându-se imposibilitatea audierii, fiind plecat din ţară. Referitor la „contabilul şef” s-a arătat că solicitarea de ascultare este eliptică, nemotivată, fără indicarea numelui martorului, consideraţii ce fac imposibilă aprecierea pertinenţei probei, aceeaşi concluzie formulând tribunalul şi referitor la martorii R.D.A. şi D.D., considerente în raport cu care probele au fost respinse. Înalta Curte constată că ulterior inculpatul nu a revenit cu precizări suplimentarea pentru a demonstra utilitatea probelor solicitate, deşi cunoştea motivele care au condus la respingerea cererii sale.

În apel, inculpatul şi-a restrâns acest probatoriu solicitând efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă prin activitatea de achiziţii din anul 2002 s-a produs o pagubă, ascultarea martorilor V.L. şi V.O., fără a indica teza probatorie, solicitarea fişei postului cu atribuţiile comandantului, confruntarea cu inculpatul L.G. şi care au fost respinse prin încheierea de şedinţă din 12 martie 2012 a Curţii de apel Bucureşti ca neutile, instanţa apreciind că materialul probator administrat în cauză este suficient pentru lămurirea stării de fapt.

Înalta Curte constată că nu se impunea efectuarea unei expertize contabile cu obiectivul solicitat de către inculpat, având în vedere că, în mod evident prejudiciul nu se putea stabili pe baza înregistrărilor din contabilitate, în evidenţe neputând fi înregistrată vreo pagubă. Aceasta întrucât potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În contabilitatea U.M. X Iaşi condusă de către inculpatul T.F., au fost înregistrate operaţiunile ecomonico-financiare dintre U.M. X Iaşi şi furnizori, în speţă SC B. SRL, pe baza facturilor emise de către aceasta, care cuprindeau şi valoarea accizei şi a taxei pe valoare adăugată majorată corespunzător acestei accize, pentru produse care, în realitatea, erau neaccizabile. Ca atare, strict din punct de vedere contabil, nu putea fi înregistrată vreo pagubă, în condiţiile în care s-a primit combustibilul şi s-a plătit preţul conform facturii.

Împrejurarea că la baza stabilirii prejudiciului a stat un raport de constatare întocmit de către specialiştii din cadrul D.N.A. nu este de natură să aducă atingere caracterului echitabil al procedurii şi să impună efectuarea unei expertize, în condiţiile în care rolul acestora a vizat doar un simplu calcul matematic, constând în stabilirea accizei şi a valorii TVA-ul suplimentar, plătite fără a fi datorate (cantitatea totală de combustibil cu care s-a aprovizionat unitatea înmulţită cu valoarea accizei, urmată de aplicarea procentului de 19%), şi stabilirea cuantumului unor penalităţi de întârziere al căror procent era prevăzut de dispoziţii legale (H.G. nr. 1043/2001 şi H.G. nr. 874/2002) care putea fi făcut şi de către instanţă, fără a fi necesare cunoştinţe de specialitate.

În ceea ce-l priveşte pe martorul V.L. s-a constatat imposibilitatea administrării probei, acesta fiind plecat în Italia, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., iar martorul V.O. a fost ascultat de către Tribunalul militar teritorial la termenul din 14 aprilie 2006, în prezenţa inculpatului T.F. asistat de apărător ales astfel că acesta a avut posibilitatea să îi adreseze întrebări, neînvederând în calea de atac a apelului împrejurări care ar fi fost necesar să fie lămurite prin reaudierea martorului de către instanţă.

Totodată, Înalta Curte reţine că atribuţiile de serviciu ale comandantului U.M. X Iaşi legate de achiziţia de combustibil rezultă din înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală, iar în ceea ce priveşte confruntarea cu coinculpatul L.G., se constată că inculpatul a avut posibilitatea să îi adreseze întrebări şi să conteste credibilitatea acestui coinculpat încă din timpul urmăririi penale, cei doi fiind confruntaţi, proces-verbal, dar şi ulterior pe parcursul cercetării judecătoreşti cu ocazia audierii de către Tribunalului militar teritorial (în faţa Tribunalului Bucureşti afirmând că îşi menţine în totalitate declaraţiile date anterior), precum şi în faţa instanţei de recurs când inculpatul L.G. a fost de acord să dea declaraţii.

În fine, mai este de precizat şi faptul că, pe lângă imposibilităţile obiective de ascultare a unor martori (decedaţi, plecaţi din ţară, etc.) şi care au condus la aplicarea prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., neascultarea tuturor martorilor menţionaţi în citativul rechizitoriului s-a datorat renunţării la aceştia în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 329 C. proc. pen., administrarea probelor fiind apreciată inutilă. Inculpatul T.F. a fost de acord cu renunţarea pusă în discuţie de către instanţă la termenul din data de 22 iunie 2009, poziţie exprimată la data de 28 iulie 2009, când cauza a fost amânată pentru a se acorda posibilitatea apărării să ia cunoştinţă de conţinutul depoziţiilor date de martori în cursul urmăririi penale. Esenţial este însă faptul că instanţa nu şi-a fundamentat hotărârea de condamnare pe depoziţiile niciunuia dintre aceşti martori.

Ca atare, se constată că dreptul la apărare a inculpatului T.F. nu a fost încălcat, iar în raport de toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie constată că nu există motive care să justifice pronunţarea unei decizii de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, soluţie care, deşi solicitată în principal de către recurent ar conduce şi mai mult la încălcarea duratei rezonabile de soluţionare a cauzei, împrejurare criticată de către acelaşi inculpat.

În ceea ce priveşte motivele substanţiale de recurs, acestea au fost încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., inculpatul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni pentru care a fost condamnat, respectiv luarea de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. şi abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 raportat la 248¹ C. pen. În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine că, în ceea ce priveşte infr. de luare de mită, principalele mijloace de probă reţinute de către instanţă sunt declaraţia inculpatului L.G. şi ale coinculpaţilor, că în cauză nu există alte probe cu care aceste depoziţii să se coroboreze, astfel că se impunea aplicarea principiului in dubio pro reo. Totodată se învederează faptul că în conţinutul hotărârii nu se face referire la vreun act privitor la atribuţiile de control sau la alte atribuţii concrete, prevăzute în fişa postului comandantului unităţii care să justifice reţinerea că fapta ar fi fost comisă în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act corespunzător îndatoririlor sale de serviciu, sau pentru a face un act contrar acestor îndatoriri. În acest sens s-a arătat că atribuţiile de serviciu privind achiziţia de combustibil rezultau din legislaţia civilă, O.U.G. nr. 60/2001, iar modul de îndeplinire a acestora nu putea face obiectul unei infracţiuni, această constatare producând efecte şi în ceea ce priveşte infr. de abuz în serviciu. Totodată s-a învederat faptul că în cauză nu există un prejudiciu sau o tulburare însemnată a bunului mers al unităţii, cu atât mai mult neputând fi reţinută agravanta prev. de art. 248¹ C. pen., în acest sens făcându-se referire atât la declaraţiile martorilor (comandanţii unităţilor utilizatoare şi membrii comisiilor de recepţie), cât şi la concluziile controlului efectuat de către Curtea de Conturi care a verificat modul de desfăşurare a contractului şi a dispus descărcarea de gestiune pentru anul bugetar 2002.

În primul rând, Înalta Curte constată că, criticile circumscrise de către inculpat cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., nu pot fi analizate, în ansamblul lor, din perspectiva acestei dispoziţii legale. Astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină dar şi în jurisprudenţa instanţei supreme (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 815 din 20 martie 2012), neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii constituie o problemă de drept şi nu de fapt, cazul de casare invocat implicând o analiză în drept a situaţiei de fapt stabilite, pentru a verifica, în raport de aceasta, dacă s-a făcut o corectă aplicare a legii, respectiv dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. Aşadar, dispoziţiile legale în care au fost încadrat acest motiv de recurs nu permit o cenzură a stării de fapt, aşa cum se solicită, singurul caz de casare care conferă dreptul de a verifica concordanţa dintre starea de fapt şi conţinutul probelelor administrate fiind cel prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., intervenţia instanţei de recurs fiind şi aici limitată, astfel cum se va arăta ulterior.

De asemenea, se constată că inculpatul antamează şi o altă critică, ce se referă la încadrarea juridică dată faptei, prin reţinerea dispoziţiilor alin. (2) ale art. 254 C. pen., care a fost invocată distinct şi care urmează a fi verificată în raport de cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Ca atare, faţă de precizările anterioare cu privire la limitele efectului devolutiv în ipoteza invocării art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., Înalta Curte reţine că singurele aspecte ridicate de către inculpat care pot fi analizate vizează împrejurarea că în conţinutul hotărârii nu s-ar fi reţinut că fapta de luare de mită ar fi fost comisă în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act corespunzător îndatoririlor sale de serviciu, sau pentru a face un act contrar acestor îndatoriri. În acest sens, s-a arătat că atribuţiile de serviciu privind achiziţia de combustibil rezultau din legislaţia civilă, O.U.G. nr. 60/2001, iar modul de mdeplinire a acestora nu putea face obiectul unei infracţiuni, această constatare producând efecte şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu

Înalta Curte costată că, în sarcina inculpatului T.F., comandant al U.M. X Iaşi, s-a reţinut că, împreună cu inculpatul O.D.G., a pretins şi ulterior primit de la inculpatul T.E.C. 3% din valoarea contractului din 15 iulie 2002 încheiat între U.M. X Iaşi şi SC B. SRL SRL, pentru a-i asigura buna derulare a acestui contract, precum şi efectuarea la timp a plăţilor pentru cantităţile de combustibil livrate.

Deşi potrivit art. 26 din contractul anterior menţionat, furnizorul avea obligaţia de a transmite autorităţii contractante, odată cu produsele livrate, facturi fiscale, avize de expediere şi certificate de calitate, decontarea urmând a fi făcută, conform art. 29, din acelaşi contract, în baza aceloraşi documente, inculpatul T.F. a admis plata în avans a unor produse necorespunzătoare calitativ, creditând din fonduri publice SC B. SRL plătind produse neaccizate şi de calitate inferioară celor conform CLU tip M STAS 54/80, şi la un prejudiciu constând în principal din achitarea nejustificată a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată corespunzătoare acestei accize.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul T.F. avea atribuţii de serviciu în derularea acestuia contract, în condiţiile în care acesta este cel care aproba plata facturilor emise de către SC B. SRL şi a semna ordinele de plată.

De asemenea, s-a stabilit că acesta, în aceeaşi calitate de comandant al U.M. X Iaşi, a pretins de la reprezentanţii SC L.E. SRL suma de 350 ROL/kg de combustibil livrat ca urmare a derulării contractului din 17 aprilie 2003 încheiat între unitatea militară şi această societate comercială, din care a primit în două tranşe suma de 160.000.000 ROL, în scopul de a le asigura buna derulare a contractului şi efectuarea la timp a plăţilor pentru cantităţile de combustibil livrate.

În raport de situaţia de fapt stabilită de către tribunal şi la care a achiesat şi instanţa de apel, Înalta Curte constată că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa, respectiv luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor publice în forma codificată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, pretinderea şi ulterior primirea unor sume de bani în vederea desfăşurării în bune condiţii a contractelor încheiate între U.M. X Iaşi şi SC B. SRL şi SC L.E. SRL, respectiv pentru plata la termen a contravalorii produselor livrate, are legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului T.F., acesta fiind cel care aproba plata facturilor emise de către cele două societăţi comerciale.

Împrejurarea că atribuţiile legate de achiziţionarea de combustibil erau prevăzute în acte normative nu conduce la concluzia că, în ipoteza încălcării lor, cu consecinţa producerii unui prejudiciu, fapta nu ar constitui infracţiune, ci s-ar plasa exclusiv în planul răspunderii civile. În realitate, obligaţia de respectare, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a tuturor dispoziţiilor legale şi chiar a prevederilor contractuale derivă tot din obligaţiile de serviciu, încălcarea acestora atrăgând răspunderea civilă sau penală, după caz.

În prezenta cauză sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile care incriminează abuzul în serviciu în varianta calificată. Astfel, deşi prevederile contractului stabileau că decontarea produselor livrate se făcea pe baza documentelor prezentate de către furnizor, printre care şi certificatul de calitate, inculpatul T.F. a aprobat efectuarea plăţilor şi a semnat ordinele de plată, în condiţiile în care în toată perioada de desfăşurare a contractului SC B. SRL a prezentat un singur certificat de calitate, împrejurarea ce a permis livrarea unor produse necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, preţul fiind însă corespunzător pentru CLU tip III STAS 54/80, cuprinzând accize şi tva-ul majorat corespunzător acestora. De asemenea, inculpatul a aprobat efectuarea de plăţi pentru produse care la acel moment nici nu erau importate (ex. plăţi aprobate la finalul lunii august pentru produse ce au fost importate la începutul lunii octombrie), acoperind creditarea din fonduri publice a SC B. SRL, prin încheierea unor contrate fictive de depozitare gratuită de către furnizor a întregii cantităţi de combustibil achiziţionată. Toate acestea au condus la crearea unei pagube în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale reprezentând contravaloarea accizelor achitate pentru un produs care în realitate nu era accizabil, taxa pe valoare adăugată aferentă valorii accizelor, la care se adaugă şi diferenţa de calitate dintre CLU tip III şi produsul primit efectiv.

Înalta Curte constată că există legătură de cauzalitate între modul defectuos în care şi-a exercitat inculpatul atribuţiile de serviciu şi prejudiciul înregistrat de minister, în condiţiile în care respectarea prevederilor art. 29 din contract, respectiv decontarea să fie făcută pe baza documentelor justificative şi a certificatelor de calitate a combustibilului ar fi făcut imposibilă livrarea unui alt produs decât CLU tip III, neaccizabil şi necorespunzător din punct de vedere calitativ.

Cuantumul prejudiciului, care, astfel cum s-a arătat constă în contravaloarea accizelor şi a taxei pe valoare adăugată aferentă valorii accizelor depăşeşte 228.000 euro (la care s-au adăugat şi majorările de întârziere ce trebuiau percepute pentru marfa facturată şi nelivrată), suma fiind în mod evident superioară valorii de 2.000.000 ROL, împrejurarea ce a atras reţinerea variantei agravante prevăzută de art. 248¹ C. pen. Fapta este în legătură directă cu o infr. de corupţie, respectiv luarea de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care, în sarcina aceluiaşi inculpat, s-a reţinut că a pretins şi ulterior primit, de la coinculpatul T.E.C., reprezentat al SC B. SRL, diverse sume de bani tocmai pentru a facilita efectuarea plăţii combustibilului, astfel că, în mod corect a fost reţinut şi elementul circumstanţial agravant prevăzut de art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la concluziile formulate de către Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, în sensul că s-ar impune înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, întrucât acestea au fost introduse prin Legea nr. 521/2004, deci după consumarea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte le consideră neîntemeiate.

Prin Legea nr. 521/2004 pentru modificarea Legii nr. 78/2000 nu a fost introdusă prevederea de la lit. d) a art. 17, ci a fost modificat conţinutul acesteia. Astfel, în forma iniţială, în vigoare la data faptelor, textul statua că, sunt infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie „abuzul în serviciu contra intereselor publice săvârşit în realizarea scopului urmărit print-o infracţiune prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a”, art. 17 lit. d). Prin Legea nr. 521/2004 s-a lărgit doar sfera acestor infracţiuni, adăugându-se abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, textul prevăzând că, constituie infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie „abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi săvârşite în realizarea scopului urmărit print-o infracţiune prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a”.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.

Tot în acest context, dar din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte va analiza în ce măsură este corectă sau nu reţinerea agravantei prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. constând în săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control.

În literatura juridică s-a opinat în sensul că, persoana cu atribuţii de control este aceea care, în baza atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de control a activităţilor desfăşurate de alte persoane din subordine sau din unitate. Criteriile de apreciere a caracterului acestor atribuţii sunt obiective, fiind întemeiate tocmai pe analiza dispoziţiilor legale care definesc statutul funcţionarului respectiv, precum şi a fişei postului, act care aprofundează responsabilităţile şi limitele de competenţă ale celui în cauză

Jurisprudenţa a precizat, la rândul ei, sfera sintagmei, stabilind că exercitarea de „atribuţii de control” presupune examinarea sau analiza permanentă ori periodică a unei activităţi sau situaţii, în vederea urmăririi evoluţiei acesteia sau luării unor măsuri de remediere, iar nu simpla constatare, surprindere sau înregistrare a unei realităţi (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, decizia nr. 67/1999) sau că prin funcţionar cu atribuţii de control, în accepţiunea art. 254 alin. (2) C. pen., trebuie înţeles salariatul căruia îi revine îndatorirea de a realiza o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii, în vederea urmăririi sau luării de eventuale măsuri de remediere (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, decizia nr. 566/1999). S-a decis că are această calitate directorul de bancă, care a pretins sume de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu legate de acordarea unui împrumut, (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 744/2004) sau directorul general al unei societăţi comerciale (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 6860/2004), directorul unei regi autonome (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 3714 din 26 noiembrie 2013), primarul unei localităţi (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, decizia nr. 178 din 20 septembrie 2013).

Instanţa de recurs, păstrând aceeaşi linie trasată de doctrină şi jurisprudenţa anterioară, reţine că, prin noţiunea de funcţionar cu atribuţii de control se înţelege salariatul căruia îi revine îndatorirea de a realiza o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii, în vederea luării de decizii, măsuri de rezolvare a acestora. Legiuitorul nu limitează în nici un fel activitatea de control, în sensul că aceasta ar trebui să fie exterioară unităţii din care face parte cel care exercită controlul, noţiunea de funcţionar cu atribuţii de control nesuprapunându-se peste cea de funcţionar cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, care reprezintă o altă variantă agravantă prevăzută alternativ de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul T.F. avea calitatea de comandant al U.M. X Iaşi (unitatea ce era ordonator terţiar de credite), calitatea în care, dincolo de faptul că exercita un control direct asupra personalului militar din subordine, în legătură cu achiziţionarea de combustibil avea obligaţia, prevăzută de normele interne care reglementau activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naţionale de a organiza controlul preventiv propriu, tocmai în scopul de a se verifica respectarea dispoziţiilor legale cu privire la gestionarea şi administrarea eficientă a bunurilor materiale şi a fondurilor publice; utilizarea cu eficienţă a creditelor bugetare şi a bunurilor materiale aflate în folosinţă, întărirea ordinii în gestionarea acestora, precum şi apărarea patrimoniului public aflat în administrarea unităţilor militare; angajarea răspunderii tuturor persoanelor care administrează sau folosesc credite bugetare sau bunuri materiale. Unul dintre principalele obiective era acela de a se interveni operativ pentru preîntâmpinarea cheltuielilor care nu corespund din punct de vedere al realităţii, legalităţii şi regularităţii precum şi eliminarea oricăror neajunsuri din activitatea economică şi financiar contabilă a unităţii militare, înainte de a se produce consecinţele negative ale acestora.

De asemenea, astfel cum s-a arătat anterior, acesta era cel căruia în final îi aparţinea decizia de a aproba sau nu efectuarea plăţii către furnizori, rolul său fiind cunoscut de către „mituitor” devenind astfel evident interesul acestuia de a „capta” bunăvoinţa unei astfel de persoane căreia îi aparţine decizia finală, în urma verificării actelor întocmite de subordonaţii săi.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul T.F. avea calitatea de funcţionar cu atribuţii de control, iar criticile formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu sunt fondate, încadrarea juridică stabilită pentru infr. de luare de mită, respectiv art. 254 alin. (2) C. pen., fiind corectă.

Ultimul motiv de recurs formulat de către inculpat a fost circumscris cazului de casare prevăzut de dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., incidenţa acestuia fiind atrasă de împrejurarea că „nu există un prejudiciu cert, dovedit, susţinut cu probe, justificat prin acte contabile şi expertize de specialitate”. Cu ocazia dezbaterilor s-a invocate şi faptul că inexistenţa prejudiciului a fost demonstrată prin aceea că Curtea de Conturi Iaşi care, prin încheierea nr. VII din 19 martie 2003, a pronunţat descărcarea de gestiune pentru anul bugetar 2002, precum şi existenţa adresei din 12 septembrie 2012 a Direcţiei Financiare Contabile din Ministerul Apărării Naţionale care confirmă faptul că nu există prejudicii materiale. Instanţa de recurs, va analiza, din perspectiva acelaşi caz de casare, şi criticile inculpatului legate de lipsa oricărui suport probator pentru reţinerea infraţiunii de luare de mită, pe care acesta le-a încadrat în dispoziţiile pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Pentru a reţine acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi controversat contrară probelor existente la dosar. Sfera de acţiune a instanţei de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluţia pronunţată, dacă există discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia în interesul Legii nr. 8/2009, statuând că incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată. Aşadar, prin eroare de fapt, se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicaţii din considerentele deciziei în interesul Legii nr. 8/2009, dezvoltate anterior şi de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probele administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, instanţele s-au întemeiat pe declaraţiile coinculpatului T.E.C., care a arătat că i-a fost pretinsă suma de 3% din valoarea contractului, în vederea desfăşurării în bune condiţii a acestuia, şi că, ulterior a dat atât inculpatului T.F. cât şi lui O.D.G. importante sume de bani fie în numerar, fie prin alimentarea cardurilor celor doi inculpaţi, T.E.C. depunând la dosarul de urmărire penală o foaie de vărsământ din 18 noiembrie 2002 din care rezultă a depus la Banca C.R. sucursala C. suma de 50.000.000 ROL pe cardul aparţinând inculpatului T.F.

Împrejurarea invocată în recurs respectiv că, în foaia de vărsământ din 18 noiembrie 2002 este consemnat numele de T.F. ca fiind deponentul, nu poate fi primită ca element ce conturează o gravă eroare de fapt. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că inculpatul şi-a formulat variate apărări, iniţial, cu ocazia confruntării cu inculpatul T.E.C., recunoscând că a primit pe card de la acesta suma de 50 milioane ROL, el fiind cel care i-a comunicat şi numărul contului, sumă de care ar fi retras-o şi i-ar fi dat-o inculpatului P.S., în mai multe tranşe „pentru a ne facilita asigurarea fondurilor pentru derularea contractului cu T.E.C.” pentru ca ulterior, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, în declaraţia dată în faţa judecătorului, să arate că nu cunoaşte persoana care i-a alimentat cardul, nu îşi explică cum a aflat aceasta numărul contului, că nu a încunoştinţat bancă cu privire la acest incident şi că, din întreaga suma a cheltuit 25 milioane ROL, pentru ca în faţa instanţei să invoce faptul că el este cel care figurează ca deponent.

Dacă menţiunea numelui inculpatului în calitate de deponent este perfect explicabilă prin aceea că persoana care a depus banii şi-a declinat identitatea titularului contului de card, al cărui număr îl cunoştea, inculpatul nu oferă nicio explicaţie plauzibilă asupra deplasării sale tocmai în oraşul C., unde se afla domiciliul inculpatului T.E.C., nici asupra motivelor pentru care înscrisul se afla în posesia acestui din urmă inculpat, şi nici cu privire la susţinerile din declaraţiile anterioare.

Înalta Curte constată că soluţia de condamnare se fundamentează şi pe declaraţiile coinculpaţilor L.G. şi P.D., recunoscând faptul că li s-a pretins şi au dat sume de bani inculpatului T.F., au oferit informaţii inclusiv cu privire la fapta de luare de mită săvârşită în legătură cu contractul încheiat în anul 2002 (cu SC B. SRL), cei doi arătând că inculpatul T.F. nu era mulţumit de suma oferită, acesta din urmă susţinând că în anul anterior (în 2002) primea mai mult. Totodată inculpatul T.V. a relatat, inclusiv cu ocazia confruntării cu inculpatul T.F., modalitatea în care, la solicitarea inculpatului L.G., la data de 13 septembrie 2003 s-a întâlnit cu T.F., în faţa blocului unde acesta locuia, unde i-a înmânat din partea lui L.G. un pachet în care se afla suma de 80 milioane ROL.

Instanţa de recurs reţine că inculpatul L.G. nu a avut o poziţie procesuală oscilantă, astfel cum susţine recurentul, afirmându-se şi că tribunalul şi curtea de apel nu ar fi avut în vedere aceste aspecte.

Se constată că, într-adevăr, la începutul cercetărilor L.G. a arătat că nu i s-a pretins şi nu a oferit nicio sumă de bani pentru adjudecarea licitaţiilor şi derularea contactelor, însă ulterior formulării denunţului din data de 16 octombrie 2003 acesta a avut o poziţie constantă, inclusiv cu ocazia confruntării cu inculpatul T.F., declaraţiile sale fiind valorificate prin coroborare cu restul materialului probator administrat, neputându-se reţine că, prin ignorarea primelor declaraţii, s-ar fi comis o gravă eroare de fapt. De altfel, inculpatul L.G. a fost ascultat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţinându-şi aceeaşi poziţie, încercând să justifice motivele pentru care a dat sumele de bani, prin constrângere la care a fost supus, neplata la termen a facturilor ducându-l în imposibilitatea de a-şi continua activitatea.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu există împrejurări esenţiale care au fost reţinute şi care au condus la antrenarea răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită, fără ca acestea să fie susţinute de probele administrate, susţinerile apărării fiind în mod evident nefondate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, apărarea invocă grava eroare de fapt comisă de instanţe prin reţinerea unui prejudiciu, ignorându-se faptul că, Curtea de Conturi Iaşi a dispus descărcarea de gestiune pentru anul bugetar 2002, precum şi adresa din 12 septembrie 2012 a Direcţiei Financiare Contabile din Ministerul Apărării Naţionale.

Aceste aspecte au fost analizate de către instanţa de recurs şi în cele ce preced, atunci când a stabilit că nu era necesară efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă în contabilitatea Ministerului Apărării Naţionale este înregistrat un prejudiciu.

Având în vedere dispoziţiile legale care reglementează modul în care se fac înregistrările în contabilitate [art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991], respectiv pe baza documentelor justificative, în cazul de faţă acestea fiind facturile emise de către furnizori, niciodată existenţa unui prejudiciu generat de o plată pentru produse supraevaluate nu se va regăsi în evidenţele contabile. Această nu înseamnă că paguba nu există, ci doar că, pentru determinarea sa, nu sunt relevante aceste înregistrări.

Revenind la cele arătate, Înalta Curte reţine că în contabilitate s-au înregistrat facturi în care se consemna faptul că se achiziţionase CLU III precum şi preţul plătit pentru acest produs, corespunzător facturii care cuprindea accize şi un TVA majorat. În realitate, produsul cumpărat şi livrat nu era CLU III ci un amestec de păcură cu sulf sau combustibil provenit din prelucrarea de reziduuri petroliere, produse neaccizabile, aceste din urmă împrejurări fiind demonstrate de întregul material probator (actele contabile ale furnizorilor SC B. SRL, certificatele emise de către SC R.C. SA care au concluzionat că probele analizate nu corespund STAS-ului 54/80, declaraţiile de martori din cadrul U.M. H., U.M. M.C. care au evidenţiat calitatea necorespunzătoare şi au refuzat combustibilul).

Ca atare, descărcarea de gestiune dispusă de Curtea de Conturi este fără relevanţă, aceasta neputând identifica vreun prejudiciu, la fel şi adresa Direcţiei Financiare Contabile din Ministerul Apărării Naţionale.

Faţă de toate considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 18 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.

Prealabil verificării hotărârii prin prisma motivelor de recurs formulate de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A., va analiza aspectele invocate de către inculpatul T.F. prin cererea depusă la dosar privind acordarea de daune materiale şi morale pentru depăşirea duratei rezonabile a procedurilor judiciare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa penală nu este competentă să se pronunţe asupra cererii de acordare de despăgubiri, ceea ce nu înseamnă că împrejurările legate de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil nu se impun fi analizate, având în vedere şi dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Chiar dacă este de necontestat complexitatea cauzei dată de numărul mare de inculpaţi şi martori a căror citare şi ascultare s-a impus, de faptul că instanţele nu au înregistrat perioade lungi de inactivitate şi că au existat situaţii în care amânările au fost imputabile exclusiv inculpaţilor (ex. schimbarea domiciliului fără încunoştinţarea instanţei, necomunicarea de către inculpaţi sau de apărătorii aleşi ai acestora a împrejurări că au fost arestaţi în alte cauze, etc.), Înalta Curte recunoaşte faptul că o durată de peste 10 ani de zile, timp în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţiei, nu poate fi considerată rezonabilă.

Recunoscând această încălcare a dreptului inculpatului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil, drept garantat atât de legislaţia internă cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că singurul remediu de care poate beneficia inculpatul din partea instanţei penale, este acela ca aspectele anterior constatate să fie avute în vedere la individualizarea sancţiunilor aplicate inculpatului, atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare.

Înalta Curte reţine că pedepsele prevăzute de lege pentru faptele pentru care vinovăţia inculpatului a fost reţinută sunt cuprinse între 5 şi 17 ani infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi în legătură directă cu o infracţiunea de corupţie prevăzută de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi între 3 şi 15 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa de apel a redus pedeapsa pentru infr. prev. de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de Ia 7 ani la 5 ani închisoare, dispoziţia Curţii de apel fiind însă contestată de către parchet care, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (14) C. proc. pen. solicită majorarea acesteia.

Deşi inculpatul beneficiază de circumstanţe penale favorabile, necunoscut cu antecedente penale, cu un grad ridicat de instrucţie, faptele reţinute în sarcina sa sunt foarte grave, modalitatea de operare în cazurile analizate anterior fiind extinsă şi la nivelul altor unităţi militare, poziţia sa procesuală a fost oscilantă, iar prejudiciul cauzat Ministerului Apărării Naţionale nu este până în prezent recuperat.

Recunoscând însă durata nerezonabilă a procedurii judiciare, în toată această perioadă de peste 10 ani inculpatul fiind într-o stare de incertitudine cu priveşte situaţia sa, apreciind şi că trecerea unui interval lung de timp de la săvârşirea infracţiunii este de natură să atenueze din rezonanţa negativă a acesteia, Înalta Curte va valorifica aceste aspecte în condiţiile circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. cu consecinţa coborârii ambelor pedepse sub minimul special conform art. 76 lit. c) şi lit. b) C. pen., până la 3 ani închisoarea pentru săvârşirea infr. prev. de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv până la 2 ani închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi poate fi înlăturată în ipoteza reţinerii de circumstanţe atenuante, însă, Înalta Curte apreciază, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului că se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe aceeaşi durată cu cea a pedepselor principale, drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Sub acest aspect au fost avute în vedere şi criticile formulate în recursul Ministerului Public, instanţa de ultim control, judiciar considerând că interzicerea dreptului de a alege nu este nici proporţională justificată şi nici justificată, faptele inculpatului, deşi săvârşite în exercitarea unei funcţii publice, neavând conotaţie electorală.

Pedepsele accesorii urmează să aibă acelaşi conţinut ca şi pedepsele complementare, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Faţă de intervalul de timp scurs de la data săvârşirii infracţiunii, perioadă în care inculpatul a avut un comportament corect în societate, supravegheat de organele de poliţie, în condiţiile existenţei măsurii obligării de a nu părăsi ţară (între 17 septembrie 2004 şi 2 aprilie 2012), faţă şi de împrejurarea că acesta a fost arestat preventiv aproximativ 11 luni, interval suficient pentru a conştientiza gravitatea faptelor comise şi situaţia în care se află, în raport şi cu cele anterior precizate referitoare la durata procedurilor judiciare, Înalta Curte apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar şi fără executarea pedepsei nu va mai săvârşi alte infracţiuni. Ca atare, se va dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, însă pe un termen de încercare lung, egal durata maximă care poate fi stabilită potrivit legii, de 8 ani, instanţa considerând că, în acest fel, scopul pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin art. 52 C. pen., va fi pe deplin atins.

Pe cale de consecinţă, motivul de recurs al parchetului, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. privind greşita individualizare a pedepselor va fi apreciat nefondat.

Referitor la cea de-a doua critică, legată de modalitatea în care instanţa a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. făcând menţiunea „constată” şi nu „deduce”, Înalta Curte consideră că, în condiţiile în care perioada arestului preventiv a fost în mod corect reţinută, aspectele invocate vizează tehnica de redactare a minutei şi nu reprezintă un motiv nelegalitate care să poată fi cenzurat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.mai mult, chiar dacă s-ar considera că aceasta ar fi putut fi analizată, în contextul în care instanţa de recurs a schimbat modalitatea de executare a pedepsei,

Întrucât motivul de recurs a fost formulat şi referitor la inculpaţii V.I., O.D.G., L.T.D., T.G. şi P.S., instanţa de recurs nu va mai relua ulterior această argumentaţie, considerând a răspuns criticii Ministerului Public.

Aceeaşi concluzie, a neîncadrării criticii în niciunul dintre cazurile de cazul de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., se impune şi în ceea ce priveşte cererea parchetului prin care se solicită instanţei de recurs să reaprecieze cuantumul cheltuielilor judiciare la care inculpaţii au fost obligaţi (pct. 5 al motivelor scrise de recurs).

Faţă de toate aceste considerente, în limitele arătate, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa în parte ambele hotărâri şi rejudecând:

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. (în considerarea art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului) îl va condamna pe inculpatul T.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. (în considerarea art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului) îl va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile 86² C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supravegherersă se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul T.F.

Asupra recursului declarat de către inculpatul O.D.G. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat.

Inculpatul O.D.G. nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată care a fost stabilit pentru data de 9 octombrie 2012. Ulterior, la data de 28 februarie 20013 inculpatul a depus un memoriu cuprinzând motivele sale de recurs. Acestea au fost reformulate după angajarea apărătorului ales, avocat L.M., şi depuse la dosar la termenul din data de 11 iunie 2013, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10, pct. 12, pct. 17 şi în subsidiar pct. 14 C. proc. pen.

Aceste motive au fost din nou restrânse cu ocazia dezbaterilor, nemaifiind susţinut cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. privind nepronunţarea cu privire la unele probe sau asupra unor cereri esenţiale în cauză. Având în vedere efectul devolutiv limitat al recursului dar şi principiul disponibilităţii, părţile fiind libere să renunţe la criticile formulate anterior, Înalta Curte va analiza hotărârea recurată doar prin prisma motivelor de recurs care au fost susţinute de către apărare cu ocazia dezbaterilor.

Deşi motivarea recursului nu au fost făcută în termen, criticile se circumscriu unor cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu conform art. 385¹⁰ alin. (2¹)şi art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen.

Motivele de recurs ale Ministerul Public au vizat greşita individualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului, dar şi a celor accesorii şi complementare [art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 17² C. proc. pen.] greşita deducere a perioadei arestării preventive art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. şi netemeinicia cheltuielilor judiciare la care a fost obligat către stat. În ceea ce priveşte ultimele două motive de recurs, Înalta Curte le-a analizat anterior în cazul inculpatului T.F., argumentele prezentate fiind pe deplin incidente, nemaifiind necesar să fie reluate.

Analizând decizia recurată Înalta Curte reţine următoarele:

Printr-un prim motiv de recurs, apărarea inculpatului O.D.G. critică modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului, cu consecinţe atât asupra încadrării juridice, cât şi a întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului prin efectuarea unei expertize contabile.

Această critică a fost analizată de către instanţa şi în cazul inculpatului T.F., reţinându-se caracterul său nefondat, argumentele prezentate anterior fiind pe deplin incidente. În esenţă, Înalta Curte arată că, în condiţiile în care prin probatoriul administrat (actele contabile ale furnizorilor SC B. SRL, certificatele emise de către SC R.C. SA care au concluzionat că probele analizate nu corespund STAS-ului 54/80, declaraţiile de martori din cadrul U.M. H., U.M. M.C. care au evidenţiat calitatea necorespunzătoare şi au refuzat combustibilul) s-a stabilit că combustibilul livrat de către SC B. SRL nu era CLU III, ci un amestec de păcură cu sulf sau combustibil provenit din prelucrarea de reziduuri petroliere, produse neaccizabile, determinarea prejudiciului constă într-un simplu calcul matematic, constând în stabilirea accizei şi a valorii TVA-ul suplimentar, plătite fără a fi datorate. Valoarea acestuia nu se poate stabili printr-o expertiză contabilă, astfel cum s-a arătat şi anterior, prejudiciul neputându-se regăsi în evidenţele contabile ale U.M. X Iaşi şi nici ale Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile în care operaţiunile ecomonico-financiare dintre U.M. X Iaşi şi SC B. SRL au fost înregistrate în contabilitate pe baza facturilor emise de către această societate comercială, facturi din care rezulta că produsul livrat era unul accizabil.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs al inculpatului, ce a fost încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., Înalta Curte reţine că apărarea solicită pronunţarea unor soluţii întemeiate pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (2) C. pen. susţinând că nu există dovezi din care să rezulte existenţa infracţiunilor, făcându-se referire la materialul probator administrat, aceeaşi situaţie fiind învederată şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu.

În aceste condiţii, se constată că criticile recurentului nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale invocate, care vizează modalitatea de aplicare a legii la situaţia de fapt aşa cum aceasta a fost stabilită, fără a putea fi cenzurată de către instanţa de ultim control judiciar. De altfel, şi temeiul de drept în baza căruia se solicită achitarea, art. 10 a C. proc. pen., nu este permis de cazul de casare pe care se întemeiază apărarea.

Înalta Curte urmează să analizeze concordanţa dintre soluţia de condamnare pronunţată şi conţinutul probelor din perspectiva cazului de casare privind grava eroare de fapt, prevăzut art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., făcând trimitere la înţelesul acestei noţiuni astfel cum a fost explicată prin decizia în interesul Legii nr. 8/2009 şi la limitele controlului ce poate fi efectuat de către instanţa de recurs, arătate anterior în prezenta decizie.

Se constată că în sarcina inculpatului O.D.G. s-a reţinut că, în calitate de şef birou energetic la U.M. X Iaşi a pretins şi primit de la T.E.C. suma de 4.500.000 ROL în scopul de a-i asigura buna derulare a contractului din 15 iulie 2002 pe care l-a încheiat cu unitatea sa, precum şi efectuarea la timp a plăţilor pentru cantităţile de combustibil livrate din contract; că a pretins şi a primit de la acelaşi inculpat T.E.C. suma de 445.500.000 ROL pentru achiziţionarea unui auto F.F., dar a şi acceptat promisiunea acestuia de a-i da şi diferenţa de bani, până la preţul integral de 608.119.871 ROL, în scopul de a-i asigura câştigarea licitaţiei şi încheierea contractului de achiziţie de CL tip M din data de 20 august 2003 (contractul din 5 septembrie 2003); că în calitate de şef birou energetic la U.M. X Iaşi a pretins şi primit de la reprezentanţii SC L.E. SRL suma de 85 milioane ROL şi un telefon mobil şi a facilitat primirea sumei de 160 milioane ROL de către inculpatul T.F., în scopul de a asigura desfăşurarea normală a contractului încheiat de U.M. X Iaşi cu SC L.E. SRL; că nu a refuzat promisiunea inculpatului S.I., de a-i oferi 10% din valoarea de 313.750.000 ROL a unui contract de achiziţie de material lemnos pentru câştigarea licitaţiei, fapte care în drept întrunesc elementele constitutive ale infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai stabilit că şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul derulării contractului din 15 iulie 2002, admiţând plata în avans a unor produse necorespunzătoare calitativ, cauzând o pagubă Ministerului Apărării Naţionale de 228.215,4 euro şi a perturbat bunul mers al unităţilor militare utilizatoare a combustibilului, în drept fapta mtrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma codificată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a reţinut că inculpatului O.D.G. a falsificat procesul-verbal din 20 august 2003, prin consemnarea nereală a faptului că SC E.P.A. SRL ar fi depus o ofertă de 23.900.000/to de CL tip M, în condiţiile în care oferta a fost depusă abia la data de 25 august 2003, faptă care a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 289 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. c) din Legea nr 78/2000.

Înalta Curte, examinând conţinutul materialului probator, constată că starea de fapt stabilită de instanţa de fond, la care a achiesat şi Curtea de apel, nu este rezultatul denaturării probelor, ci a analizării şi aprecierii coroborate a acestora. De altfel, este de precizat faptul că apărarea nici nu a identificat în conţinutul hotărârii aspecte esenţiale care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu conţinutul probelor, ceea ce se critică în realitate fiind modul de apreciere al acestora, care nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, întrucât aceasta „nu judecă cauza, ci hotărârea”.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită (primul act material), soluţia se fundamentează pe declaraţiile coinculpatului T.E.C., din care rezultă aspectele reţinute de către instanţe, respectiv că inculpatul O.D.G. i-a pretins (alături de inculpatul T.F.) suma de 3% din valoarea contractului desfăşurat între U.M. X Iaşi şi SC B. SRL pentru a asigura derularea în bune condiţii a acestuia şi plata la timp a combustibilului, că i-a dat acestuia sume de bani în mai multe rânduri, fie în numerar fie prin virarea pe card. Inculpatul T.E.C. a predat organelor de urmărire penală un bileţel pe care se afla notat contul şi numărul de card al inculpatului O.D.G., precum şi două chitanţe din care rezultă că, la data de 2 octombrie 2002, a fost depusă, în contul inculpatului O.D.G., la Banca R.D. Sucursala M. suma de 10.000.000 ROL, iar la data de 29 octombrie 2002, la Banca C.R. Sucursala C. suma de 150.000.000 ROL.

Referitor la licitaţia din 20 august 2003, care s-a finalizat prin încheierea contractului din 5 septembrie 2003 între U.M. X Iaşi şi aceeaşi societate comercială reprezentată de către inculpatul T.E.C., Înalta Curte constată concordanţa dintre conţinutul probelor şi cele reţinute în hotărârea de condamnare, în acest sens fiind relevante convorbirile telefonice purtate între cei doi inculpaţi O.D.G. şi T.E.C. în perioada anterioară datei stabilite pentru deschiderea ofertelor.

Astfel, inculpatul O.D.G. îi confirma coinculpatului data licitaţiei din 20 august, sugerându-i să găsească alte două firme „din Bacău dar să fie una şi din alt judeţ”, şi să contacteze reprezentanţii SC D.P. SRL; în 15 august 2003 inculpatul îi comunică numele societăţii comerciale SC A. SRL C., O.D.G. atrăgându-i atenţia asupra aspectelor de formă pe care trebuie să le îndeplinească această societate şi că „plicul la acesta să fie cumva, să nu fie lipite, să le pot lipi cu ştampilă cu tot, (...). Adică să nu fie lipite, să fie ştampilate aşa şi după aceea le lipim cu ştampilă”; discuţia dintre inculpaţi din 18 august 2003 când cei doi stabilesc să se întâlnească să inventarieze documentele, O.D.G. interesându-se dacă „plicul de la B.” are pusă ştampila pe exterior şi dacă este lipit sau nu, arătând că „o să vedem cum le-apus”, „ mâine (...) să ne inventariem un pic documentele pe care le-ai pus acolo, că trebuie să bag şi chitanţele în plic, chitanţele (pentru caietele de sarcini) sunt la mine”, context în care inculpatul T.E.C. îi comunică că „şi cu aia am vorbit cu un jurist, deci trebuie să fie cât mai legal cu maşina dumneavoastră. Deci, o cumpărăm dar trebuie făcut un act”. Înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală confirmă faptul că, la data de 20 august 2003, inculpatul T.E.C. a depus suma de 445.500.000 ROL, în cont pe numele SC T. SRL.

Apărările formulate de către inculpat privind existenţa unei relaţii de prietenie şi a unui împrumut în vederea achiziţionării autoturismului F.F., în contextul materialului probator expus anterior, nu pot susţine ideea unei grave erori de fapt. Fără a face reaprecieri cu privire la probatoriu, Înalta Curte constată că fie şi numai modul în care inculpatul T.E.C. i se adresa inculpatului O.D.G., dovedeşte faptul că nu se putea vorbi de o relaţie de prietenie între cei doi.

Discuţia telefonică din data de 23 august 2003, când O.D.G. îi comunica inculpatului T.E.C. preţul pe care acesta trebuie să îl treacă în oferta SC E.P.A. SRL şi anume 23.900.000/tonă: „mai, fii atent aşa: la preţ pui 23,9 şi acolo detaliezi să-ţi iasă 23,9” susţine concluzia instanţei referitoare la falsificarea procesului-verbal din 20 august 2003 în care se consemna nereal faptul că SC E.P.A. SRL a fi depus o ofertă de 23.900.000/tona, oferta a fost depusă abia la data de 25 august 2003.

Referitor la faptele reţinute în legătură cu contractul încheiat între U.M. X Iaşi şi SC L.E. SRL, se au în vedere declaraţiile inculpaţilor L.G. şi T.V. care au oferit detalii relevante cu privire la momentele şi circumstanţele în care au fost remişi banii inculpatului O.D.G. Dumitru, iar în ceea ce priveşte fapta legată de contractul de achiziţie de material lemnos, Înalta Curte reţine discuţia telefonică dintre inculpat şi coinculpatul S.I., în care acesta din urmă îi propune un procent de 10% din valoarea contractului, propunere acceptată de către inculpatul O.D.G.:

S.I.: Un lucru ce nu v-am zis eu.

O.D.G.: Vă rog

S.I.: Zece la sută din valoare este a dumneavoastră

O.D.G.: Bine, stabilim, asta e foarte bine, nu-i nicio problemă.

S.I.: Da?

O.D.G.: Bine, foarte bine.

Şi în ceea ce priveşte infr. de abuz în serviciu există concordanţă între conţinutul probelor şi starea de fapt reţinută de instanţe şi care a condus la condamnarea acestui inculpat, alături de inculpatul T.F.

Înalta Curte constată faptul că inculpatul O.D.G. avea printre atribuţiile de serviciu şi pe aceea de organizare a activităţii de aprovizionare a unităţilor militare cu combustibil, fiind numit preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor constituită la nivelul U.M. X Iaşi, iar după încheierea contractelor, certifica pe facturile emise de către furnizori legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi realitatea operaţiilor.

Dispoziţiile contractului din 15 iulie 2002 încheiat între U.M. X Iaşi şi SC B. SRL prevedeau că furnizorul avea obligaţia de a transmite autorităţii contractante, odată cu produsele livrate, facturi fiscale, avize de expediere şi certificate de calitate (art. 26), decontarea urmând a fi făcută, conform art. 29, în baza aceloraşi documente. De asemenea, conform art. 21, recepţia calitativă a combustibilului se făcea în unităţile militate utilizatoare şi nu la autoritatea contractantă.

Înalta Curte reţine declaraţia vamală din 3 octombrie 2002 din care rezultă că, la aceeaşi dată, SC B. SRL a important din Ucraina cantitatea de 412,95 tone combustibil pentru focare industriale tip păcură, cantitate ce a intrat în tară în perioada 26 august 2002-29 august 2002 cu 8 vagoane cisternă. Combustibilul importat a fost expertizat de către SC R.C. SA, prelevându-se probe din toate cele 8 vagoane, certificatele de expertiză tehnică din 30 august 2002 şi din 30 septembrie 2002 concluzionând că produsul importat de SC B. SRL este un ţiţei cu 1% sulf;

Produsul a fost declarat liber de vamă la aceeaşi dată, de 3 octombrie 2002, după ce, la solicitarea Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Iaşi din 18 septembrie 2002, inculpatul a comunicat la 2 septembrie 2002 că „marfa importată le livrează la consumatorii finali ca păcură sub denumirea comercială de combustibil pentru focare industriale-păcură”.

SC B. SRL SRL a emis către U.M. X Iaşi facturile din 29 august 2002 şi din 28 august 2002, conform cărora a livrat combustibil pentru focare industriale în cantităţile de 103,800 tone; 136,600 tone; 106,300 tone şi 99,25 tone, în total 412,950 tone, exact cantitatea de păcură importată în luna octombrie 2002. În exemplarul care a rămas la furnizor, la rubrica denumirea şi destinaţia produselor s-a adăugat după „combustibil pentru focare industriale” menţiunea „tip păcură”.

La U.M. X Iaşi s-au întocmit notele de recepţie din 29 august 2002 şi din 28 august 2002 semnate de inculpatul O.D.G. în calitate de primitor în gestiune şi de către ceilalţi membrii ai comisiei de recepţie, în care se menţionează că s-a recepţionat combustibil centru focare industriale tip III, iar pe baza acestora în perioada 28-30 august 2002 a fost achitată T.E.C. suma de 4.212.090.000 ROL, recurentul O.D.G. certificând legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea şi realitatea operaţiilor.

Rezultă aşadar că susţinerea ambelor instanţe, în sensul încălcării dispoziţiilor contractuale prin plata produselor în avans, este în concordanţă cu conţinutul probelor, acestea confirmând totodată şi că, contractul de depozit din 27 august 2002, prin care U.M. X Iaşi încredinţează spre depozitare la SC B. SRL cantitatea de 523,6 tone CLU tip III pe o durată de 15 zile, a fost întocmit tocmai pentru a acoperi nelegalitatea plăţilor efectuate, întrucât, la acea dată, combustibilul nu primise liber de vamă.

De asemenea, din declaraţiile vamale din 20 decembrie 2002 şi din 23 decembrie 2003 rezultă că SC B. SRL a importat de la SC F.I.T.A. SRL cantitatea de 1.016,05 tone combustibil pentru focare industriale tip păcură.

La data de 16 decembrie 2002 între U.M. X şi firma inculpatului T.E.C. s-a încheiat un contract de depozit pentru cantitatea de 974 tone CLU III pentru o perioadă de 2 luni şi jumătate.

La 17 decembrie 2002-19 decembrie 2002, SC B. SRL a facturat către U.M. X Iaşi cantitatea totală de 973,7 tone „combustibil pentru focare industriale”, în exemplarul de pe factura rămasă la furnizor s-a adăugat ulterior menţiunea „tip păcură”.

Recepţia s-a făcut cu notele de recepţie şi constatare de diferenţe din 18 decembrie 2002; din 17 decembrie 2002 şi din 19 decembrie 2002 în care, la denumirea produsului, se menţionează că acesta e combustibil pentru focare CLU tip III, martorul P.S.A., membru al comisiei de recepţie arătând, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi menţinută în faţa instanţei de fond, că, atunci când a semnat nota de recepţie şi constatare de diferenţe acestea i-au fost aduse de maiorul O.D.G., fiind deja completate, că nu i-a arătat documentele de primise spunându-i că „factura trebuie dată la plată că ştie colonelul T.F (...) recepţia s-a făcut scriptic întrucât O.D.G. nu a prezentat nici un act de primire a mărfii. Acestea nu sunt singurele note de recepţie şi constatare de diferenţe pe care le-am semnat la solicitarea lui O.D.G. şi fără a avea documente de primire cu toate că am solicitat de fiecare dată să mi se prezinte documente justificative.” Martorul susţine, în continuare, că, după ce a constatat, în urma verificărilor făcute personal la unităţile militare, că, deşi semnase pentru recepţie, combustibilul lichid nu ajunsese în cazarmă, a refuzat să mai semneze nota de recepţie şi constatare de diferenţe în anul 2003, „dar O.D.G. mi-a spus că este ordinul comandantului”.

Inculpatului O.D.G. a semnat nota de recepţie şi constatare de diferenţe în calitate de primitor în gestiune, precum şi facturile din 17 decembrie 2002, din 18 decembrie 2002 şi din 19 decembrie 2002 pentru „legalitate, necesitate oportunitate, economicitate şi realitate”, ulterior fiind aprobate şi de către comandantul unităţii inculpatul T.F.

În condiţiile în care produsul a fost primit de furnizor după 20 decembrie 2002 (importurile s-au făcut între data de 20 şi 23 decembrie 2002) şi livrat în perioada 1 ianuarie 2003-5 martie 2003, Înalta Curte constată că, şi în acest caz, concluzia instanţelor are susţinere în conţinutul probelor, plăţile fiind făcute în avans. Deşi criticile punctuale formulate de către inculpat nu s-au circumscris, astfel cum s-a arătat anterior, cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., instanţa va face şi o analiză din perspectiva acestor dispoziţii, raportat la starea de fapt reţinută de către instanţe, cu privire la care anterior s-a concluzionat că este concordantă cu probele administrate.

Instanţa de recurs constată că în mod corect s-a stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Astfel, deşi prevederile contractului stabileau că decontarea produselor livrate se făcea pe baza documentelor prezentate de către furnizor, printre care şi certificatul de calitate, inculpatul, cu ştiinţă, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, semnând în calitate de primitor în gestiune şi avizând în vederea efectuării plăţii, pentru legalitate, necesitate oportunitate, economicitate şi realitate, facturile emise de furnizori, aceasta în condiţiile în care produsele nu intraseră efectiv în gestiunea unităţii, sau nici măcar nu erau importate la respectivele momente, în toată perioada de desfăşurare a contractului SC B. SRL prezentând un singur certificat de calitate.

ul de Probaţiune de pe lângă patul O.D.G., alături de inculpatul T.F., a permis livrarea altor produse decât cele facturate, necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, preţul achitat fiind pentru CLU tip III STAS 54/80, cuprinzând accize şi tva-ul majorat corespunzător acestora.

Înalta Curte constată că există legătură de cauzalitate între modul defectuos în care şi-a exercitat inculpatul atribuţiile de serviciu şi prejudiciul înregistrat de minister, în condiţiile în care respectarea prevederilor art. 29 din contract, respectiv decontarea să fie făcută pe baza documentelor justificative şi a certificatelor de calitate a combustibilului ar fi făcut imposibilă livrarea unui alt produs, neaccizabil şi necorespunzător din punct de vedere calitativ.

Legătura dintre infr. de abuz în serviciu prev. de art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. cu infr. de corupţie este evidentă, astfel că sunt întrunite şi condiţiile pentru reţinerea dispoziţiilor, art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la concluziile formulate de către Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, în sensul că s-ar impune înlăturarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost introduse prin Legea nr. 521/2004, după consumarea infr. reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte le consideră neîntemeiate, argumentele prezentate în cazul inculpatului T.F., pentru care s-a formulat aceeaşi cerere, găsindu-şi pe deplin aplicarea.

Sunt mtrunite şi elementele constitutive ale infr. de fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, inculpatul O.D.G., în calitate de preşedinte al preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor, atestând în conţinutul procesului-verbal din 20 august 2003 în mod nereal faptul că SC E.P.A. SRL a depus o ofertă de 23.900.000/tona de CL tip M, dispoziţiile din Legea nr. 78/2000 fiind corect reţinute având în vedere că, în sarcina inculpatului, s-a stabilit şi faptul că a primit de la reprezentantul acestei societăţi, inculpatul T.E.C., sume de bani pentru achiziţionarea unui auto F.F., tocmai în vederea câştigării licitaţiei din 20 august 2002 şi desfăşurării în bune condiţii a contractului.

Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. în condiţiile în care sumele de bani au fost primite de către inculpat tocmai pentru a-şi îndeplini necorespunzător atribuţiile de serviciu legate de achiziţionarea de combustibil.

Referitor la agravanta prevăzută de dispoziţiile alin. (2) al art. 254 C. pen., respectiv comiterea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control, critică analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că încadrarea juridică dată faptelor este corectă.

Astfel cum s-a arătat şi în cazul inculpatului T.F., cu referire la doctrina şi practica judiciară în materie, prin funcţionar cu atribuţii de control se înţelege salariatul căruia îi revine îndatorirea de a realiza o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii, în vederea luării de decizii, măsuri de rezolvare a acestora. Asemenea atribuţii avea şi inculpatul O.D.G., în condiţiile în care acesta era şeful biroului energetic din cadrul U.M. X, îndeplinind şi funcţia de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor depuse pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică. De asemenea, după stabilirea câştigătorului şi încheierea contractului, inculpatul era cel care trebuie să verifice documentele prezentate de către furnizori în vederea plăţii produselor şi să certifice pentru legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea şi realitatea acestora.

Referitor la ultimul motiv de recurs al inculpatului, prin care se solicită, prin prisma dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., reindividualizarea pedepselor aplicate şi stabilirea unei modalităţi de executare fără privare de libertate, Înalta Curte arată că aspectele reţinute cu privire la inculpatul T.F., legate de nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, şi valorificate în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., sunt incidente şi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi, astfel că, va da eficienţă acestor dispoziţii cu consecinţa coborârii pedepselor ce au fost aplicate inculpatului O.D.G. sub minimul prevăzut de lege, de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 3 ani închisoare pentru săvârşirea iirfracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Deşi s-au reţinut circumstanţe atenuante, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi poate fi înlăturată, instanţa apreciază, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului, că se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe aceeaşi durată cu cea a pedepselor principale aplicate pentru cele două infracţiuni, drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Sub acest aspect au fost avute în vedere şi criticile formulate în recursul Ministerului Public, instanţa de ultim control judiciar considerând că interzicerea dreptului de a alege nu este nici proporţională justificată şi nici justificată, faptele inculpatului, deşi săvârşite în exercitarea unei funcţii publice, neavând conotaţie electorală.

În ceea ce priveşte solicitarea parchetului de a se interzice şi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte consideră că simpla pronunţare a hotărârii de condamnare pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei îl fac incompatibil cu exercitarea acesteia în viitor, inculpatul fiind de altfel trecut în rezervă încă din anul 2005.

Pedepsele accesorii urmează să aibă acelaşi conţinut ca şi pedepsele complementare, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Având în vedere intervalul de timp scurs de la data săvârşirii infr., perioadă în care inculpatul a avut un comportament corect în societate, fiind supravegheat de organele de poliţie, în condiţiile existenţei măsurii obligării de a nu părăsi ţară (între 17 septembrie 2004 şi 2 aprilie 2012), faţă şi de împrejurarea că acesta a fost arestat preventiv aproximativ 11 luni, interval suficient pentru a conştientiza gravitatea faptelor comise şi situaţia în care se află, în raport şi cu cele anterior precizate referitoare la durata procedurilor judiciare, Înalta Curte apreciază că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment pentru inculpat şi că, chiar în condiţiile neexecutării pedepsei acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni. Ca atare, se va dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, însă pe un termen de încercare lung, egal durata maximă care poate fi stabilită potrivit legii, de 8 ani, instanţa considerând că, în acest fel, scopul pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin art. 52 C. pen., va fi pe deplin atins.

Pe cale de consecinţă, motivul de recurs al parchetului, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. privind greşita individualizare a pedepselor va fi apreciat nefondat.

Faţă de toate aceste considerente, în limitele arătate, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa în parte ambele hotărâri şi rejudecând:

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. îl va condamna pe inculpatul O.D.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. îl va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., îl va condamna pe acelaşi inculpat la 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile 86² C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În temeiul art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul O.D.G.

Asupra recursului declarat de către inculpatul T.V. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Recurentul inculpat T.V. nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată care a fost stabilit pentru data de 9 octombrie 2012. Cu ocazia dezbaterilor, acesta a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., arătând că în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Totodată a fost susţinut şi cazul de art. 385⁹ alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., arătându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, impunându-se încetarea procesului penal.

În subsidiar, s-au formulat critici din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.

Motivul de recurs ale parchetului a fost încadrat în cazul de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, Ministerul Public solicitând suspendarea executării acesteia sub supraveghere, conform prevederilor art. 86⁴ C. pen.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi recurentul inculpat nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., toate criticile acestuia au fost circumscrise unor cazuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în sarcina inculpatului s-a reţinut că l-a ajutat pe inculpatul L.G. să dea suma de 235.000.000 ROL inculpaţilor T.F. şi O.D.G. pentru ca aceştia să asigure buna derulare a contractului încheiat între U.M. X Iaşi cu SC L.E. SRL, faptă ce, în drept, a fost încadrată în dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

Agravata prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 este atrasă de săvârşirea faptei de dare de mită faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, calitatea pe care au avut-o ambii inculpaţi, T.F. şi O.D.G., astfel cum s-a arătat cu ocazia analizării motivelor de recurs ale acestora.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a fost în mod corect stabilită şi, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infr. analizată, respectiv de 6 luni la 7 ani, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Referitor la modul de calcul al termenului de prescripţie, Înalta Curte constată că, de la data săvârşirii infr. şi până la data soluţionării definitive a cauzei, 31 ianuarie 2014, dispoziţiile art. 124 C. pen. anterior au suferit modificări (prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 63/2012) în sensul majorării termenului în care operează prescripţia specială, la depăşirea cu încă o dată a termenului prevăzut de art. 122 C. pen., faţă de varianta anterioară când, pentru a opera prescripţia specială a răspunderii penale era necesar ca termenul prevăzut de dispoziţiile art. 122 să fie depăşit cu încă jumătate. Rezultă aşadar că, sub acest aspect, se ridică problema aplicării legii penale mai favorabile, care, în mod evident este reprezentată de conţinutul art. 124 C. pen. în redactarea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 63/2012.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (6 luni-7 ani) termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este, conform art. 122 lit. c) şi art. 124 C. pen. de 12 ani.

La acest termen urmează a fi adăugată perioada de timp în care procesul penal a fost suspendat, ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale, fiind incidente dispoziţiile art. 128 alin. (1) C. pen. potrivit cu care, cursul termenului de prescripţie este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică continuarea procesului penal. Or, dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. (ulterior a fost abrogat prin Legea nr. 177/2010) au împiedicat continuarea procesului penal, textul prevăzând în mod expres că judecarea cauzei se suspendă până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.

Referitor la durata suspendării, aceasta este cuprinsă între data pronunţării încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituţională, respectiv 26 ianuarie 2007, acesta fiind momentul de la care instanţa nu a mai putut dispune nicio altă măsură în cauză, şi data la care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei, respectiv 11 septembrie 2007, când a fost pronunţată Decizia nr. 670/2007 [dispoziţiile legale în vigoare la data suspendării prevăzând expres că aceasta vizează perioada soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen.], rezultând o durată de 7 luni şi 15 zile, deci în final un terme de 12 ani, 7 luni şi 15 zile.

Momentul de la care acest termen curge este reprezentat, conform art. 122 alin. (2) teza finală C. pen., de data ultimei acţiuni, care, în cazul inculpatului T.V. se situează în luna septembrie 2003, când acesta i-a remis o sumă de bani inculpatului T.F.

În raport de acest moment, septembrie 2003, în mod evident la data pronunţării prezentei decizii acţiunea penală nu era stinsă prin intervenţia prescripţie speciale a răspunderii penale (aceasta intervenind în cursul lunii aprilie 2016), astfel că nici criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹alin. (1) pct 15 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Referitor la ultimul motiv de recurs, legat de individualizarea pedepsei aplicată de prima instanţă şi menţinută de curtea de apel, Înalta Curte, astfel cum a arătat în cazul inculpatului T.F., va valorifica aspectele vizând durata în care procedurile judiciare s-a desfăşurat, care a fost apreciată ca fiind nerezonabilă, ca şi circumstanţă atenuantă, conform art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă de 6 luni închisoare prevăzută de lege, până la 5 luni închisoare.

Cu privire la recursul formulat de Ministerul Public, Înalta Curte apreciază neîntemeiată solicitarea de a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În raport de circumstanţele personale favorabile inculpatului, de poziţia sa procesuală, de contribuţia redusă la comiterea faptelor, dar mai ales de durata de timp scursă de la momentul săvârşirii infr., Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţele anterioare, că inculpatul dispune de suficiente resorturi interioare necesare reeducării şi că nu este necesară supravegherea sa pe durată termenului de încercare.

Ca atare, urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. Totodată va dispune, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. şi suspendarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lila teza a II-a şi b C. pen.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte va admite recursul inculpatului T.V., va casa în parte sentinţa şi decizia în ceea ce îl priveşte, şi, rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

Asupra recursului declarat de către inculpatul T.E.C. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Inculpatul T.E.C. nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată care a fost stabilit pentru data de 9 octombrie 2012, însă toate criticile acestuia, comune cu cele ale inculpatului T.V. se circumscriu unor cazuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. Astfel, recurentul invocă greşita încadrare juridică dată faptei, prin reţinerea ca agravantă a infr. de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. a prevederilor art. 7 alin. (2) din legea 78/2000, motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., şi, ca o consecinţă a schimbării încadrării juridice, încetarea procesului penal prin împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Ministerul Public formulează de asemenea critici identice cu cele invocate în cazul inculpatului T.V., acestea referindu-se la greşita aplicare a prevederilor art. 81 C. pen., susţinându-se că, o corectă individualizare a modalităţii de executare a pedepsei ar fi condus la concluzia incidenţei dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, la data de 20 august 2003 i-a remis inculpatului O.D.G. suma de 445.000.000 ROL şi i-a promis că-i va achita şi diferenţa de preţ pentru achiziţionarea unui auto F.F., în scopul de a-l declara câştigător la licitaţia publică şi pentru încheierea contractului de achiziţionare CL tip M în vederea derulării în bune condiţii a acestuia şi plata la timp a combustibilului livrat, faptă ce în drept a fost încadrată în dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Agravata prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost atrasă de săvârşirea faptei de dare de mită faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, calitatea pe care au avut-o inculpatul O.D.G., astfel cum s-a arătat cu ocazia analizării recursului acestuia.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a fost în mod corect stabilită şi, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infr. analizată, maximul special fiind de 7 ani, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 12 ani 7 luni şi 15 zile, stabilit conform art. 122 lit. c), art. 124 şi art. 128 C. pen. (aspectele privind calculul acestui termen în cazul inculpatului T.V. fiind pe deplin aplicabile) şi care curge de la 20 august 2003, nu s-a împlinit.

Ca atare, criticile inculpatului sunt nefondate, însă, din oficiu, astfel cum s-a arătat în cazul inculpatului T.F., Înalta Curte va avea în vedere şi va valorifica în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. durata de peste 10 ani în care s-au desfăşurat procedurile judiciare împotriva inculpatului, astfel că pedeapsa va fi redusă, conform art. 76 lit. d) C. pen. sub minimul special de 6 luni, până la 5 luni închisoare.

Va fi menţinută aceeaşi modalitate de executare a pedepsei, respectiv suspendarea condiţionată a executării, instanţa de recurs considerând şi în acest caz neîntemeiată cererea parchetului. Astfel, în condiţiile în care pe toată durata desfăşurării procesului penal inculpatul a avut un bun comportament în societate, nesăvârşind noi infracţiuni, scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile în care comportamentul său ulterior rămânerii definitive a hotărârii nu va fi supravegheat de către un organ al statului.

Ca atare, în limitele anterior arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul inculpatului T.E.C., va a casa în parte sentinţa şi decizia în ceea ce îl priveşte, şi, rejudecând:

În baza art. art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. îl va condamna pe inculpatul T.E.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni conform art. 82 C. pen. şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul T.E.C.

Asupra recursului declarat de către inculpatul S.I. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Nici inculpatul S.I. nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată din 9 octombrie 2012, însă toate criticile acestuia, în parte comune cu cele ale inculpaţilor T.V. şi T.E.C., se circumscriu unor cazuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Un prim motiv de recurs formulat de către recurent a fost încadrată în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., apărarea solicitând achitarea inculpatului S.I., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând lipsa probatoriului care susţină concluzia că acesta i-ar fi oferit o sumă de bani inculpatului O.D.G.

În subsidiar, a fost susţinut cazul de casare întemeiat pe prevederile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., încadrare juridică dată faptei fiind considerată greşită prin reţinerea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, şi, ca o consecinţă a schimbării încadrării juridice, s-a soliciat încetarea procesului penal prin împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Un ultim motiv de recurs, încadrat în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., vizează individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.

Ministerul Public a formulat de asemenea critici identice cu cele invocate în cazul inculpatului T.V. şi T.E.C., acestea referindu-se la greşita aplicare a prevederilor art. 81 C. pen., susţinându-se că, o corectă individualizare a modalităţii de executare a pedepsei ar fi condus la concluzia incidenţei dispoziţiilor art. 86 C. pen.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la primul motiv de recurs al inculpatului, încadrat în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. explicaţiile teoretice anteriore privind cazul de casare ce permite verificarea criticilor privind corespondenţă între conţinutul probelor şi starea de fapt reţinută sunt pe deplin aplicabile. Ca atare, analizând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, în sarcina inculpatului S.I., administrator la SC S.R. SRL, participant la licitaţia prin selecţie de oferte organizată de U.M. X Iaşi în vederea achiziţionării cantităţi de 251 tone de lemne de foc necesare încălzirii cazărmii din unitate, s-a stabilit că, la data de 1 septembrie 2003, l-a contactat telefonic pe inculpatul O.D.G., preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor şi i-a propus un procent de 10% din valoarea contractului, pentru câştigarea licitaţiei.

Această bază factuală este susţinută de procesul verbal de redare a convorbirii telefonice dintre cei doi inculpaţi inculpatul S.I. afirmând „zece la sută din valoare este a dumneavoastră”, propunere acceptată de către coinculpatul O.D.G.: „Scuze, stabilim, asta e foarte bine, nu-i nicio problemă”, infr. de dare de mită consumându-se în momentul promisiunii, aceasta îndeplinind condiţia de a fi serioasă.

Situaţia de fapt anterior expusă a primit o corectă încadrare juridică, şi criticile formulate din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. fiind nefondate.

Agravata prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost atrasă de săvârşirea faptei de dare de mită faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, calitate pe care au avut-o inculpatul O.D.G., acesta îndeplinind funcţia de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul U.M. X Iaşi, astfel cum s-a arătat şi cu ocazia analizării recursului acestui din urmă inculpat.

De asemenea, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 12 ani 7 luni şi 15 zile, stabilit conform art. 122 lit. c), art. 124 şi art. 128 C. pen. (aspectele privind calculul acestui termen anterior dezvoltate fiind pe deplin aplicabile) şi care curge de la 1 septembrie 2003, nu s-a împlinit, acesta fiind de altfel, un motiv de recurs subsecvent schimbării încadrării juridice solicitată.

Critica formulată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. teza I C. proc. pen. este considerată întemeiată, în raport de argumentele expuse anterior, cu privire la depăşirea unei durate rezonabile de soluţionare a cauzei, justificând şi în cazul acestui inculpat reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei, conform art. 76 lit. d) C. pen. sub minimul prevăzut de lege, până la 5 luni închisoare.

Referitor la motivul de recurs invocat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., prin care s-a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, Înalta Curte apreciază, ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, că nu se justifică schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în condiţiile în care, pe toată durata de peste 10 ani a desfăşurării procesului penal, inculpatul a avut un bun comportament în societate, nesăvârşind alte infracţiuni, „dovedind astfel că dispune de resorturi interne necesare reeducării fără a se impune o intervenţie şi o supraveghere a sa din partea Serviciului de probaţiune.

Ca atare, în limitele anterior arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul inculpatului S.I., va casa în parte sentinţa şi decizia în ceea ce îl priveşte, şi, rejudecând:

În baza art. art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. îl va condamna pe inculpatul S.I. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni conform art. 82 C. pen. şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul S.I.

Asupra recursului declarat de către inculpatul V.I. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Motivele de recurs formulate de către inculpatul V.I. au fost depuse la dosar la data de 30 ianuarie 2013, ulterior primului termen de judecată din 9 octombrie 2012. Criticile au fost circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, pct. 10, pct. 12, pct. 17², pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., dezvoltarea acestora urmând să fie făcută ulterior, cu ocazia analizei fiecărui motiv de recurs.

Ministerului Public a criticat individualizarea pedepselor complementare şi accesorii, arătând că instanţele i-au interzis inculpatului dreptul de a alege, fără să facă o analiză asupra necesităţii şi proportionalităţii acestei interdicţii, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 88 C. pen. şi cuantumul nejustificat de mic, în opinia parchetului, al cheltuielilor judiciare la care inculpatul a fost obligat către stat. În ceea ce priveşte ultimele două critici, acestea au fost analizate anterior în cazul inculpatului T.F., neimpunându-se reluarea argumentelor, care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, sunt pe deplin incidente.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate de către recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul V.I. nu s-a conformat dispoziţiilor art. 3 85¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. privind obligaţia de a depune motivele de recurs cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, astfel că efectul devolutiv al recursului formulat de către acesta este limitat, potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., la cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu. Se constată astfel că motivul recurs legat de nemotivarea deciziei de către instanţa de apel, şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., nu mai poate face obiectul analizei, în condiţiile în care acesta nu se regăseşte printre cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., respectiv cele care pot fi puse în discuţie şi din oficiu.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de casare, respectiv art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., se invocă, în principal, nepronunţarea de către instanţa de fond asupra uneia dintre fapte, respectiv unul dintre actele materiale ale infr. de luare de mită. Este de menţionat şi faptul că aceste critici au fost formulate doar oral, prin motivele scrise de recurs inculpatul invocând doar nepronunţarea instanţei de apel asupra probelor solicitate.

În acest sens, s-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată, reţinându-se ca prim act material al infr. de luare de mită, împrejurarea că ar fi pretins de la inculpatul M.V.T. un procent de 1%-3% din valoarea contractului de furnizare de produse, act material asupra căruia instanţa de fond ar fi omis să se pronunţe, reţinând în sarcina inculpatului o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv că nu ar fi respins această promisiune a inculpatului M.V.T., apărarea solicitând ca această critică să fie analizată şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385 pct. 12 teza a II-a C. proc. pen.

Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa niciunuia dintre cazurile de casare invocate. În primul rând, este de precizat că, şi în ipoteza în care instanţa ar fi omis să se pronunţe cu privire la vreuna din faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, principiul non reformatio în pejus, reglementat de dispoziţiile art. 385⁸ C. proc. pen., s-ar fi opus dispunerii, în calea de atac a inculpatului (parchetul necriticând hotărârea sub acest aspect), unei soluţii de casare cu trimitere spre rejudecare.

Pe de altă parte, instanţa nici nu a omis şi nici nu s-a pronunţat cu privire la o altă faptă decât cea pentru care inculpatul V.I. a fost trimis în judecată, ci, în urma analizării ansamblului probator administrat în cauză, a concluzionat că nu se poate reţine varianta susţinută de actul de sesizare, respectiv că suma de bani ar fi fost pretinsă de către inculpatul V.I., ci că inculpatul M.V.T. este cel care a scris pe un şerveţel procente cuprinse între 1 şi 3%, ofertă pe care inculpatul V.I. nu a respins-o (instanţa de fond făcând în acest sens referire la declaraţia martorului M.I.A.). În aceste condiţii, s-a reţinut că fapta pentru care a fost trimis în judecată a fost comisă într-o altă variantă a elementului material al laturii obiective a infr. de luare de mită, respectiv nerespingerea promisiunii.

Instanţa de ultim control judiciar constată că nici argumentele susţinute prin motivele scrise de recurs nu justifică pronunţarea unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare, Curtea de apel neomiţând să se pronunţe cu privire la cererile de probe care au fost formulate în scris şi puse în discuţia la termenul din data de 27 februarie 2012. Instanţa de apel a prorogat pronunţarea asupra acestora după formularea probatoriilor de către toţi inculpaţii, iar prin încheierea de şedinţă din 12 martie 2013 probele au fost respinse ca neutile cauzei, apreciindu-se că materialul probator administrat este suficient pentru stabilirea stării de fapt.

Analizând în ce măsură se impunea administrarea acestor probe, în condiţiile în care recurentul solicită pronunţarea unei soluţii întemeiată pe dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În apel inculpatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese la Ministerul Apărării Naţionale pentru a depune documentele care au stat la baza constituirii de parte civilă, audierea părţii civile pentru ca aceasta să menţioneze data la care s-a constituit parte civilă şi dacă Ministerul Apărării Naţionale a prezentat motivat dacă a înregistrat sau nu un prejudiciu; efectuarea unei expertize contabile, ascultarea martorilor C.A.A., C.A.B., S.C.B., T.I.A., reaudierea martorei M.C., ale căror depoziţii ar viza calitatea şi recepţia CLU tip III livrat de către inculpatul M.V.T., stabilirea dacă aceştia aveau pregătirea tehnică necesară recepţionării combustibilului, dacă s-au făcut presiuni asupra membrilor comisiei de recepţie de către alte persoane din afara unităţii, dacă combustibilul recepţionat de unităţi a generat dereglări în activitatea acestora.

În recurs s-a mai susţinut că martora M.C. a fost membră în Comisia de evaluare de la licitaţia din august 2002 şi şef birou energetic şi ar putea să aducă elemente de noutate în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile în care s-a desfăşurat licitaţia. Totodată, s-a susţinut că nu au fost audiaţi martorii care au făcut parte din Comisiile de recepţie pentru unităţile beneficiare ale contractului din 2002, apărarea considerând că se impune ascultarea martorilor R.V.C., H.S.I., care fac parte din U.M. X4, a martorilor B.G., O.I., C.D.A., persoane care ştiau tipul de combustibil livrat la U.M. X5, precum şi a martorilor Z.D., N.A., B.D.A. şi C.I.A. „care puteau oferi date despre netemeinicia acuzaţiilor”.

Înalta Curte, în raport de conţinutul acuzaţiei formulată împotriva inculpatului şi de teza probatorie susţinută de către apărare, consideră că nu este necesară suplimentarea probatoriului prin administrarea probelor solicitate. Astfel, în sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în calitate de comandant al U.M. Z, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a acceptat să încheie cu SC E.C. SRL, un contract de achiziţionare de combustibili petrolieri cu încălcarea prevederilor legale, şi să achite către aceasta firma contravaloarea unui produs petrolier inferior, neaccizat, cauzând o pagubă de 14.211.850.115.030 ROL şi perturbând buna desfăşurare a activităţii în unităţile militare.

Pe baza probelor administrate, respectiv verificările efectuate în contabilitatea societăţilor de la care SC E.C. SRL s-a aprovizionat cu combustibil, a rezultat că, pentru a putea derula contractul încheiat cu U.M. Z, SC E.C. SRL această societate a achiziţionat combustibili neaccizaţi, dar care, în final, au fost livraţi la U.M. Z sub denumirea de CLU TIP III, la care s-a achitat acciza şi TVA-ul corespunzător, astfel: 33,100 to aprovizionate cu factura din 28 noiembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură, recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe; 24,280 to aprovizionate de către SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil M, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe; 171,300 to aprovizionate cu factura din 19 decembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcura TIP I au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 19 decembrie 2002; 30,240 to aprovizionate cu factura din 18 decembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând combustibil pentru centrale termice au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 19 decembrie 2002; 150,328 to aprovizionate cu factura din 4 decembrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură TIP I Dărmăneşti au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 4 decembrie 2002; 54,437 to aprovizionate cu factura din 23 ianuarie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând combustibil lichid pentru focare industriale au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 23 ianuarie 2003; 131,150 to aprovizionate cu factura din 23 ianuarie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând păcură TIP I Dărmăneşti au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 23 ianuarie 2003 constatare; 38,000 to aprovizionate cu factura din 3 martie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 3 martie 2003; 54,650 to aprovizionate cu factura din 12 martie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 12 martie 2003; 90,560 to aprovizionate cu factura din 30 martie 2003 de la SC M.O. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 30 martie 2003; 24,615 to aprovizionate cu factura din 4 februarie 2003 de la SC P.A. SRL reprezentând CLU au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil III, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 4 februarie 2003; 28,00 to aprovizionate cu factura din 13 decembrie 2002 de la SC P.T.C. SRL reprezentând CLU tip III au fost recepţionate de SC E.C. SRL drept combustibil UE, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe din 13 decembrie 2003, din verificarea actelor contabile prezentate de către administratorul SC P.T.C. SRL rezultând faptul că societatea s-a aprovizionat, în fapt, cu: 200 to păcură cu conţinut sulf 1%, furnizor SC R.A. SA; 22.970,0 to solvent uşor TIP I; 3,968 to solvent uşor; 215,20 to CL Tip III Dărmăneşti; 96,550 to aprovizionate cu factura din 30 octombrie 2002 de la SC M.O. SRL reprezentând păcura tip I Dărmăneşti, recepţionate drept păcură, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe; 174,222 to aprovizionate cu factura din 30 octombrie 2002 de la SC M.O. SRL, reprezentând păcură, recepţionate drept păcura, pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe; 55,0 to aprovizionate cu factura din 19 noiembrie 2002 de la SC M.O. SRL, reprezentând păcură, recepţionate drept combustibil M pentru care s-a întocmit notă de recepţie şi constatare de diferenţe.

Este de precizat faptul că, tot din verificările efectuate, a rezultat că, în toată perioada derulării contractului cu U.M. Z, SC E.C. SRL nu a efectuat livrări de combustibil către alţi clienţi.

De asemenea, în cursul urmăririi penale s-au prelevat probe din bazinele sau rezervoarele unde se afla combustibil petrolier livrat de SC E.C. SRL, care au fost analizate de către SC R.C. SA, concluzionându-se că probele declarate combustibil uşor tip M nu corespund standardului pentru combustibil uşor STAS 54/80.

În acest context probator, care stabileşte dincolo de orice îndoială, faptul că combustibilul livrat de către SC E.C. SRL (cu care s-a aprovizionat de la societăţile anterior arătate) nu era CLU M sau CL tip M, ci produse neaccizabile, respectiv păcură, păcură cu sulf, păcură tip Dărmăneşti, solven uşor, CLG pentru focare, reziduuri petroliere, Înalta Curte constată că nu este utilă cauzei efectuarea unei expertize contabile, în condiţiile în care stabilirea prejudiciului (reprezentat de contravaloarea accizelor şi diferenţei de taxă pe valoare adăugată), astfel cum s-a arătat şi în cazul celorlalţi inculpaţi, constă într-un simplu calcul matematic, respectiv înmulţirea cantităţii totale de combustibil neaccizabil cu valoarea accizei şi aplicarea procentului de 19%, reprezentând taxa pe valoare adăugată plătită suplimentar.

Ascultarea unor martori prin care se tinde a se demonstra faptul că nu au existat probleme în legătură cu calitatea combustibilului livrat de către SC E.C. SRL nu este concludentă, în raport de două împrejurări: chiar în actul de sesizare se arată că nu toată cantitatea de combustibil livrată de către această societate a fost necorespunzătoare calitativ, fiind reţinută doar cantitatea de 2.020,257 to combustibil din totalul de 4.326,336 to combustibil evidenţiat ca CLU tip III şi 54,725 to combustibil CL tip M; încadrarea juridică în art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. cu referire la art. 146 C. pen. a avut în vedere doar prima teză a noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, constând în producerea unei pagube de peste 200.000 RON, nefiind reţinută şi varianta perturbării deosebit de grave a activităţii unităţilor militare, astfel că, şi în cazul în care s-ar susţine că ar fi existat şi unităţile militare la care combustibilul livrat a putut fi utilizat în bune condiţii, împrejurarea este fără relevanţă în privinţa încadrării juridice şi stabilirii răspunderii penale a inculpatului V.I.

Referitor la ascultarea martorei M.C., membră în Comisia de evaluare de la licitaţia din august 2002 şi şef birou energetic, Înalta Curte constată, pe de o parte, că teza probatorie nu este clar stabilită de apărare, susţinându-se că aceasta „ar putea să aducă elemente de noutate în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile în care s-a desfăşurat licitaţia”. Pe de altă parte, acuzaţia ce i se aduce inculpatului în legătură cu desfăşurarea licitaţiei constă în ignorarea adresei din 5 septembrie 2002 (prin care Structura de Securitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale preciza că SC E.C. SRL Oradea nu poate face obiectul derulării unor contracte cu Ministerul Apărării Naţionale), în condiţiile în care prevederile Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 19/2000 stabileau că „indiferent de situaţie, autorităţile contractante nu puteau încheia contracte de achiziţie publică decât cu avizul favorabil al structurilor de siguranţă militară”, circumstanţe în care audierea de martori sub acest aspect nu este concludentă.

Solicitarea din apel, de administrare a probei cu înscrisuri sub aspectul laturii civile a cauzei, nu a mai fost reluată în cea de-a doua cale de atac, şi oricum nu putea atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că dispoziţiile art. 385¹ alin. (1) C. proc. pen. permit instanţei de recurs să verifice hotărârea şi prin prisma înscrisurilor noi, prezentate de către părţi. Pe de altă pare, prin aceste cereri, în realitate era criticată soluţia de admitere a acţiunii civile, aspect care va fi analizat ulterior, în condiţiile în care constituie motiv distinct de recurs.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte consideră că nu se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea suplimentării probatoriului, criticile formulate din această perspectivă nefiind fondate.

O altă critică a fost subsumată cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., apărarea arătând că lipseşte unul din elementele constitutive a infr. de abuz în serviciu, respectiv urmarea socialmente periculoasă, argumentând că prejudiciu acestei infracţiuni coincide cu prejudiciul reţinut în cazul săvârşirii infr. de înşelăciune pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.V.T. S-a arătat că, nu este posibil ca, fapte juridice diferite să producă acelaşi rezultat şi că, în condiţiile în care s-a reţinut în sarcina inculpatului M.V.T. elementul circumstanţial agravant prevăzut de la alin. (2) art. 215 C. pen. constând în folosirea de mijloace frauduloase în vederea inducerii în eroare este evident că se acceptă faptul că unitatea militară, prin reprezentanţii ei, nu a cunoscut că acel combustibil era altul decât cel care trebuia să fie livrat conform contractului.

Sintetizând concluziile apărării, Înalta Curte reţine faptul că problema de drept care este ridicată se referă la posibilitatea sau nu a reţinerii celor două infracţiuni, respectiv abuz în serviciu şi înşelăciune, în raport de acelaşi prejudiciu.

Această chestiune a fost analizată în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă, achiesând la punctele de vedere exprimate în doctrină, a statuat că „analizând coroborat şi, totodată, comparativ, conţinuturile constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 215 C. pen. şi art. 246 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, astfel după cum s-a arătat şi în doctrină, realizarea activităţilor specifice elementului material al infr. de înşelăciune de către un subiect activ calificat, respectiv de un funcţionar în exercitarea atribuţiilor funcţiei, strămută fapta în sfera infracţiunilor de serviciu, întrucât funcţionarul ce nu îndeplineşte ori îndeplineşte eronat o atribuţie de serviciu acţionează, nu în interes propriu, ci pentru instituţia în cadrul căreia funcţionează. Obiectul ocrotirii penale, specific acestor infracţiuni şi care prevalează este constituit de buna desfăşurare a activităţii diferitelor instituţii şi, corelativ, ocrotirea persoanelor de activităţi nelegale ale funcţionarilor, iar nu ocrotirea patrimoniului în mod exclusiv, după cum este cazul infr. de înşelăciune” (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1393 din 23 aprilie 2013).

Ca atare, Înalta Curte constată că împrejurările invocate de apărare nu pot conduce la pronunţarea unei soluţii întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, în speţă, persoanele care, prin folosirea unor acte fictive, au fost induse în eroare cu privire la calitatea necorespunzătoare a combustibilului, erau cele de la unităţi militare la care se făcea livrarea acestuia, şi nu inculpatul V.I.

În altă ordine de idei, dar în cadrul aceluiaşi caz de casare, referitor la prejudiciu, s-a arătat de către apărare că dispoziţiile art. 26 alin. (4) din O.G. nr. 158/2001 prevăd că uleiurile minerale, altele decât cele prevăzute la alin. (2) din acelaşi act normativ, se supun unor accize dacă sunt utilizate sau puse în vânzare drept combustibil sau carburant; în atare situaţie, chiar şi păcură era accizabilă, şi atunci prejudiciul ar fi constat în diferenţa dintre acciza care trebuia să fie aplicabilă păcurei devenită accizabilă urmare a folosirii ei ca şi combustibil şi cea efectiv plătită. Înalta Curte apreciază că împrejurările invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., întrucât nu se susţine lipsa unui prejudiciu, ci, mai degrabă, se contestă cuantumul lui.

Verificând acest motiv de recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., sub aspectul modului de soluţionare a acţiunii civile, instanţa de recurs constată neîntemeiate criticile formulate, având în vedere că, pentru derularea contractului cu U.M. Z, SC E.C. SRL Oradea s-a aprovizionat cu produse sub denumirea de combustibil pentru centrale termice, combustibil pentru focare industriale şi combustibil lichid uşor au STAS-ul 51/83 adică stas-ul corespunzător păcurii, produs care, potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 158/2001, era un produs petrolier neaccizat. SC E.C. SRL Oradea nu a plătit nici un fel de accize pentru aceste produse, însă ulterior a încasat acciza, şi nu pentru că combustibilul era sau devenise accizabil, ci datorită faptului că, doar în acte, fictiv, era transformat într-unui accizabil, respectiv CLU tip III.

Păcura, chiar şi în situaţia în care era folosită pentru încălzit, era un produs neaccizabil, împrejurare prevăzută expres în anexa nr. I a O.U.G. nr. 158/2001, ce cuprinde lista cu taxele speciale de consumaţie, unde la lit. c), pct. 13, alte uleiuri medii şi grele utilizate drept combustibil de încălzit, la pct. 13.1. este menţionată păcura (nu se percepe acciză).

Susţinerea apărării, în sensul că prejudiciul nu se localizează în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, ci în cel al Ministerului Finanţelor Publice, întrucât SC E.C. SRL Oradea trebuia să plătească către stat acciza încasată precum şi taxa pe valoare adăugată majorată, astfel că acesta nu ar fi rezultatul comiterii de către inculpatul V.I. a infr. de abuz în serviciu, ci a unei infracţiuni de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul M.V.T., nu poate fi primită. Astfel cum s-a arătat şi anterior, Ministerul Apărării Naţionale a fost cel care a suferit o pagubă, constând în contravaloarea accizei şi tva majorat, ce au fost incluse în preţ, în condiţiile în care i s-a livrat un produs neaccizabil.

Adresa Ministerului Apărării Naţionale, Direcţia Financiar Contabilă, din 12 septembrie 2012 prin care se comunică faptul că, „din datele centralizate a situaţiilor financiar contabile rezultă că în perioada 2002-2004 nu au fost autentificate pagube materiale la U.M. Z Oradea, U.M. X Iaşi şi U.M. Y Bucureşti” nu infirmă constatările anterioare referitoare la existenţa unui prejudiciu. Aceasta întrucât, după cum s-a menţionat şi în cazul celorlalţi inculpaţi, în raport cu dispoziţiile legale care reglementează modul în care se fac înregistrările în contabilitate [art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991], respectiv pe baza documentelor justificative, în cazul de faţă fiind facturile emise de către furnizori, niciodată existenţa unui prejudiciu generat de o plată pentru produse supraevaluate nu se va regăsi în evidenţele contabile. Această nu înseamnă că paguba nu există, ci doar că, pentru determinarea sa, nu sunt relevante aceste înregistrări.

În fine, o ultimă critică încadrată de apărare în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. se referă la unul dintre actele materiale ale infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., susţinându-se că telefonul mobil nu a fost primit de către inculpatul V.I. în interes personal, pentru folosinţa sa exclusivă, ci a fost pus la dispoziţie de către inculpatul M.V.T. în vederea menţinerii unei legături pe timpul derulării contractului de furnizare de combustibil.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate dispune o soluţie de achitare pentru acte materiale, astfel că, acest motiv de recurs se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în realitate fiind criticată încadrarea juridică dată faptei, prin reţinerea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care, pentru unul dintre cele două acte materiale, nu ar fi întrunite condiţiile de existenţă a formei continuate, respectiv fapta nu ar întruni elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni.

Analizând apărările formulate, având în vedere limitele acestei verificări care vizează strict stabilirea încadrării juridice faţă de starea de fapt reţinută, instanţa de ultim control judiciar apreciază că acestea nu sunt întemeiate. Dincolo de faptul că se invocă o situaţie de fapt diferită de cea conturată de prima instanţă, care a înlăturat susţinerile inculpatului sub acest aspect, se constată că, şi în varianta expusă de către acesta, fapta ar întruni elementele constitutive ale infr. de luare de mită, plata facturii telefonului mobil, primit de inculpatul V.I. în vederea derulării în condiţii bune a contractului încheiat de U.M. Z Oradea cu SC E.C. SRL Oradea, reprezentând un folos necuvenit în sensul art. 254 C. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la grava eroare de fapt, făcând trimitere la consideraţiile teoretice şi de la explicaţia noţiunii dată prin decizia nr. 8/2009, expuse anterior în cazul inculpatului T.F., Înalta Curte constată că nu se identifică, în conţinutul stării de fapt reţinute de către prima instanţă şi la care a achiesat şi Curtea de apel, împrejurări care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu conţinutul probelor administrate.

Astfel, în ceea ce priveşte infr. de abuz în serviciu, soluţia de condamnare se fundamentează pe declaraţia martorului A.T. care a susţinut că, deşi se primise un aviz negativ din partea B.H. Oradea, protecţia siguranţei militarilor, prin care nu se acorda avizul de securitate pentru încheierea contractului de licitaţia cu SC E.C. SRL, inculpatul V.I. a intervenit în vederea încheierii contractului cu această societate, arătând că acest aviz nu este obligatoriu; de asemenea a fost avută în vedere şi adresa din 17 noiembrie 2003, emisă de Statul Major al Forţelor Terestre care la pct. 5 menţionează că, indiferent de situaţie, autorităţile contractante nu puteau încheia contracte de achiziţie publică decât cu avizul favorabil al structurilor de siguranţă militară, conform prevederilor Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. 19/2000 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind autorizarea furnizorilor de bunuri, lucrări şi servicii.

Referitor la modul de desfăşurare a contractului din 16 septembrie 2002, concluzia instanţei în sensul că, SC E.C. SRL nu a livrat CLU tip III şi CL tip M, ci un produs neaccizabil, de calitate necorespunzătoare, care „în timpul iernii devenea o piftie şi putea fi manipulat cu lopata”, şi totodată că, în pofida faptului că avea cunoştinţă de calitatea acestor produse inculpatul V.I. a continuat să le plătească, este susţinută probator de: raportul de constatare tehnico ştiinţifică ce a stabilit că în perioada derulării contractului cu U.M. Z, SC E.C. SRL nu a efectuat livrări de combustibili către alţi clienţi, iar cantitatea de combustibil aprovizionată de la cei 14 furnizori ai săi a fost livrată către U.M. Z drept CLU tip III şi CL tip M, SC E.C. SRL aprovizionându-se cu o cantitate de 1.371.632 to de păcură şi CLG pentru focare (ambele având STAS-ul 51/83, produse neaccizate) pe care le-a livrat U.M. Z sub denumirea de CLU tip III (produs accizat); certificatele de calitate, eliberate de SC R.C. SA, în urma analizării produselor petroliere prelevate de la unităţile militare aprovizionate de SC E.C. SRL, din bazinele sau rezervoarele unde se mai afla numai combustibil petrolier primit de la această firmă, concluzionându-se că „probele declarate combustibil lichid uşor tip M nu corespund standardului de produs combustibil lichid uşor, STAS 54/80”; declaraţiile martorilor C.I., D.A.A referitore la facturile întocmite de către inculpatul M.V.T.

Înalta Curte are în vedere şi declaraţia martorului C.G., comandantul U.M. X1, care a arătat că a dispus prelevarea de probe din combustibilul livrat de către inculpatul M.V.T., iar analizele efectuate de către SC P.S.S. SA au scos în evidenţă faptul că produsul conţine gudroane de cărbune, care sunt cancerigene, şi că, contactând telefonic societatea menţionată în declaraţia de conformitate, respectiv SC N.S. SRL, i-a răspuns o persoană în vârstă, care a afirmat că societatea aparţine fiului său, iar la sediul acesteia se află un scaun şi un telefon. În aceste condiţii martorul a refuzat să primească combustibilul, iar în aceeaşi zi s-a prezentat la sediul U.M. X1 inculpatul V.I., cu un buletin de analiză emis de SC P.P. SA, sucursala P.P. Bihor, conform căruia combustibilul corespunde STAS -ului CLU tip III, deşi, cu o zi în urmă, acelaşi martor intenţionase să facă analizele tot la SC P. SA, de unde i se comunicase că va dura cel puţin 24 de ore.

Combustibilul refuzat de U.M. X1 Oradea nu a fost restituit inculpatului M.V.T., ci, la indicaţia inculpatului V.I., a fost dus la Spitalul Militar Oradea, unde în timpul iernii a devenit o piftie şi putea fi manipulat cu lopata, neputând fi folosit.

Concluzia instanţei că inculpatul V.I. cunoştea calitatea necorespunzătoare a combustibilului, şi a dispus efectuarea plăţilor în aceste condiţii este susţinută şi de declaraţia martorului A.T., care, la sesizarea comandantului U.M. X7 din Satu-Mare cu privire la calitatea necorespunzătoare a combustibilului livrat de SC E.C. SRL, s-a deplasat la această unitate, iar cu prilejul verificării s-a constatat că se aduseseră în mai multe tranşe 87,2 tone „CLU tip III” şi 18,38 tone „CL tip M”, iar în urma analizelor efectuate la fiecare transport în parte, nici o probă nu a indicat că produsul corespunde STAS-ului CLU tip III şi CL tip M, combustibilul având aspect de „nămol”, aspecte constatate fiindu-i raportate inculpatului V.I.

În ceea ce priveşte infr. de luare de mită, starea de fapt reţinută este susţinută de declaraţia martorului M.I.A., care a arătat că i-a facilitat o întâlnire inculpatului M.V.T. cu comandantul U.M. Z, V.I., la un restaurant din Oradea, discuţia având ca principal subiect licitaţiile organizate de către unitatea militară pentru achiziţionarea de combustibil şi alte prestări servicii, şi că „la un moment dat inculpatul M.V.T. a luat un şerveţel aflat într-un pahar pe masă pe care a scris nişte cifre, mai exact procente cuprinse între 1-3% fără să explice ce reprezintă acestea (...). Am afirmat în declaraţia de la procuror că inculpatul V.I. a văzut suma scrisă pe şerveţel şi confirm acest lucru acum pentru că inc. M.V.T. a plimbat şerveţelul pe masă, în faţa ochilor noştri şi în acest context eu am afirmat că acel procent reprezintă mită pentru inculpatul V.I., şi în acel moment eu i-am spus să rupă şerveţelul”; de declaraţiile martorului S.M.I. administrator la SC M.O. SRL, (de la care se aproviziona SC E.C. SRL în vederea derulării contractului cu U.M. Z Oradea) care a susţinut că, cunoaşte de la inculpatul M.V.T. că inculpatul V.I. îi cere sume de bani, fără însă a menţiona motivele sau dacă sumele au fost sau nu remise; de actele care susţine plata facturilor pentru telefonul mobil de către inculpatul M.V.T., dar şi de comportamentul inculpatului pe parcursul derulării contractului cu SC E.C. SRL.

Referitor la apărările formulate de către inculpat din perspectiva cazului de casare analizat, se constată că acesta solicită în realitate reaprecierea probatoriului, şi pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată de principiul „in dubio pro reo” împrejurarea care nici nu se poate circumscrie dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct 18 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, ca şi ceilalţi inculpaţi, şi recurentul V.I. a susţinut că încadrarea juridică dată faptei nu este corectă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea agravantei prev. de alin. (2) a art. 254 C. pen. justificat prin aceea că nu a avut calitatea de funcţionar cu atribuţii de control. Critica, analizată prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., este neîntemeiată, argumentele expuse în cazul inculpatului T.F. fiind pe deplin incidente, în condiţiile în care inculpatul V.I. ocupa o funcţie similară acestuia, fiind comandantul unei unităţi militare, şi avea atribuţii identice legate de achiziţionarea de combustibil.

Tot cu ocazia dezbaterilor s-a susţinut că latura civilă a cauzei nu a fost corect soluţionată, întrucât inculpatul a fost obligat la plata integrală a prejudiciului, în condiţiile în care acesta şi-a încetat activitatea la conducerea U.M. Z Oradea în luna februarie 2003, astfel că nu el a fost cel care a dispus plăţile ulterioare pentru combustibilul livrat de către SC E.C. SRL.

Examinând această critică din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., referitor la modul de soluţionare a acţiunii civile, Înalta Curte constată că, în mod evident, după momentul la care acesta nu s-a mai aflat la conducerea U.M. Z Oradea, inculpatului nu i se mai poate reproşa săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, constând în plata facturilor SC E.C. SRL. Faptul că produsul livrat de către această societate comercială era necorespunzător calitativ devenise de notorietate datorită incidentelor produse la mai multe unităţi militare, împrejurări ce au determinat efectuarea de analize, care au concluzionat că acesta nu corespunde STAS-ului CLU tip M. În aceste condiţii, solicitarea de înlocuire a produsului, de sistare a plăţilor sau, eventual, de reziliere a contractului încheiat cu societatea administrată de inculpatul M.V.T. erau în sarcina noii conduceri a unităţii militare.

Ca atare, sub acest aspect, criticile inculpatului sunt întemeiate, astei că Înalta Curte va reduce suma la care acesta a fost obligat în solidar cu inculpatul M.V.T., la valoarea de 6.450.624.692,914 ROL (645.062 RON), reprezentând contravaloarea accizelor şi a diferenţei de taxă pe valoare adăugată plătită în perioada în care la conducerea unităţii s-a aflat inculpatul V.I. (astfel cum aceasta rezultă din raportul de constatare), restul sumei urmând să fie suportat doar de către inculpatul M.V.T.

Referitor la ultimul motiv de recurs al inculpatului, prin care se solicită, prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., reindividualizarea pedepselor aplicate şi stabilirea unei modalităţi de executare fără privare de libertate, Înalta Curte arată că aspectele reţinute cu privire la inculpatul T.F., legate de nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, şi valorificate în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., sunt incidente şi în ceea ce-l priveşte pe acest recurent, astfel că, va da eficienţă acestor dispoziţii cu consecinţa coborârii pedepselor ce au fost aplicate inculpatului sub minimul prevăzut de lege, de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 3 ani închisoare pentru săvârşirea infr. de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La stabilirea acestor pedepse, Înalta Curte a avut în vedere şi circumstanţele personale favorabile inculpatului, respectiv faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, iar după săvârşirea infr. a avut un comportament corect în societate şi în faţa organelor judiciare, prezentându-se în faţa acestora.

Deşi s-au reţinut circumstanţe atenuante, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi poate fi înlăturată, instanţa apreciază că, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului, se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe aceeaşi durată cu cea a pedepselor principale aplicate pentru cele două infracţiuni, drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Sub acest aspect au fost avute în vedere şi criticile formulate în recursul Ministerului Public, instanţa de ultim control, judiciar considerând că interzicerea dreptului de a alege nu este nici proporţională justificată şi nici justificată, faptele inculpatului, deşi săvârşite în exercitarea unei funcţii publice, neavând conotaţie electorală.

Pedepsele accesorii urmează să aibă acelaşi conţinut ca şi pedepsele complementare, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Având în vedere intervalul de timp scurs de la data săvârşirii infr., perioadă în care inculpatul a avut un comportament corect în societate, fiind supravegheat de organele de poliţie, în condiţiile existenţei măsurii obligării de a nu părăsi ţară (între 30 august 2004 şi 2 aprilie 2012), faţă şi de împrejurarea că acesta a fost arestat preventiv aproximativ 10 luni, interval suficient pentru a conştientiza gravitatea faptelor comise şi situaţia în care se află, în raport şi cu cele anterior precizate referitoare la durata procedurilor judiciare, Înalta Curte apreciază că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment pentru inculpat şi că, chiar în condiţiile neexecutării pedepsei acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni. Ca atare, se va dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, însă pe un termen de încercare lung, egal durata maximă care poate fi stabilită potrivit legii, de 8 ani, instanţa considerând că, în acest fel, scopul pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin art. 52 C. pen., va fi pe deplin atins.

Faţă de toate aceste. considerente, în limitele arătate, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa în parte ambele hotărâri şi rejudecând:

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. îl va condamna pe inculpatul V.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. îl va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile 86² C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul va fi obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va reduce suma pentru care operează solidaritatea inculpatului V.I. cu inculpatul M.V.T. la valoarea de 6.450.624.692,914 ROL (654.062,47 RON). Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul V.I.

Asupra recursurilor declarate de către inculpaţii T.G. şi T.G. (L.T.D.) a şi al Ministerului Public cu privire la aceşti inculpaţi.

Prin motivele scrise formulate la data de 3 octombrie 2012, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii T.G. şi T.G. (L.T.D.), inculpaţii au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, pct. 21, pct. 12, pct. 18 şi, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.

Ulterior, la data de 15 noiembrie 2012, cei doi inculpaţi au depus la dosar declaraţii notariale prin care au învederat faptul că recunosc săvârşirea faptelor astfel cum acestea au fost reţinute în actul de sesizare şi că solicită ca judecarea lor să se facă doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în procedura simplificată.

Totodată, inculpaţii au învederat faptul că în cursul judecăţii au facilitat tragerea la răspundere penală a persoanelor cercetate în Dosarul penal nr. 100/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău, depunând la dosar fotocopii de pe declaraţiile date în respectiva cauză, la solicitarea Înaltei Curţi, fiind ataşat şi rechizitoriul întocmit în Dosarul penal nr. 100/P/2011.

Cu ocazia dezbaterilor, motivele de recurs formulate în scris au fost restrânse, apărarea, faţă de poziţia procesuală a inculpaţilor, susţinând doar cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 (raportat la imposibilitatea de prezentare a inculpatului T.G. în faţa instanţei de apel) şi pct. 14 C. proc. pen. (referitor reducerea limitelor de pedeapsă prin reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor) fiind invocate şi dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (sub aspectul intervenirii unei legi penale mai favorabile inculpaţilor, respectiv dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.), dar şi ale art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (sub aspectul încadrării juridice, susţinându-se că fapta acestora ar întruni elementele constitutive ale infr. de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută de art. 297 C. pen.). Totodată s-a solicitat ca, în ipoteza în care nu este admisă cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. să fie avute în vedere şi celelalte motive de recurs.

Criticile parchetului au vizat greşita individualizare a pedepselor principale aplicate celor doi inculpaţi, dar şi a celor accesorii şi complementare [art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.] greşita deducere a perioadei arestării preventive [art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.] şi netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare către stat la care au fost obligaţi inculpaţii, care a fost apreciat prea scăzut. Ultimele două motive de recurs sunt comune tuturor inculpaţilor şi au fost anterior analizate, neimpunându-se reluare lor, fiind incidente aceleaşi argumente, legate de neîncadrarea lor în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de ari 385 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, precum şi din oficiu, în limitele art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Verificând prioritar cazurile de casare care conduc la pronunţarea unei soluţii de trimitere spre rejudecare, respectiv cele prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi pct. 21 C. proc. pen., instanţa de recurs constată neîntemeiate criticile formulate.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., se invocă lipsa de motivare a deciziei şi împrejurarea că dispozitivul acesteia nu se înţelege, întrucât nu se regăseşte menţiunea expresă de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice.

Înalta Curte, constată că, deşi extrem de sumar, curtea de apel şi-a motivat totuşi decizia de menţinere a soluţiei de condamnare, achiesând în totalitatea la starea de fapt prezentată de prima instanţă şi arătând că, deşi inculpaţii au susţinut că au livrat produsul care le-a fost solicitat, probatoriul administrat în cauză, constând în declaraţiile conducătorilor auto care transportau combustibilul, a relevat faptul că cei doi inculpaţi schimbau documentele care erau eliberate pentru marfă, dându-le acestora acte noi, după care îi dirijau la unităţile militare din ţară, aspecte de fapt ce conturează vinovăţia acestora în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

Pe de altă parte, poziţia procesuală a inculpaţilor din faţa instanţei de recurs, independent de faptul că aceasta mai poate sau nu să fie valorificată în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., a fost aceea de recunoaştere în totalitate a faptelor în forma în care au fost reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, astfel că, din această perspectivă, nu se mai poate susţine o soluţie de rejudecare a cauzei, în vederea analizării unor apărări asupra cărora s-a revenit, iar vinovăţia a fost recunoscută.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispozitivul decizie este foarte clar, rezultând cu evidenţa că aceştia au fost condamnaţi pentru infr. de înşelăciune, faptă comisă în forma de participaţie a complicităţii, nefiind necesar ca instanţa să se pronunţe în mod expres în sensul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., acesta este susţinut doar de inculpatul T.G. care a învederat faptul că a fost în imposibilitate de prezentare la termenul la care au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de apel, întrucât era internat în spital, iar instanţa, în mod nejustificat, a respins cererea sa de amânare a cauzei.

Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., casarea hotărârii intervine atunci când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc în lipsa unei părţi legal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această imposibilitate.

Înalta Curte constată că inculpatul T.G. s-a prezentat la unele din termenele de judecată în faţa instanţei de apel, astfel că, potrivit art. 291 alin. (3) C. proc. pen. acesta a luat termen în cunoştinţă, nemaifiind citat la termenele ulterioare.

Nici cea de-a doua teză a art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. nu este incidenţă, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de lege. Astfel, deşi inculpatul se alfa în imposibilitate de prezentare, acesta nu era şi în imposibilitate de a anunţa instanţa despre situaţia sa. Dimpotrivă, inculpatul T.G. a formulat cerere de amânare a cauzei, învederând starea sa de sănătate, cerere care a fost însă respinsă de curtea de apel, după ce a fost pusă în discuţie.

Referitor la celelalte motive de recurs, vizând fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Un prim motiv de recurs care se impune a fi analizat cu prioritate este cel încadrat în dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., referitor la încadrarea juridică dată faptei (în raport de aceasta urmează a se stabili incidenţa art. 19 din Legea privind protecţia martorilor), apărarea invocând că aceasta ar întruni elementele constitutive ale infr. de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută în art. 297 C. pen. în argumentarea acestui motiv de recurs s-a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deciziile nr. 4012 din 26 septembrie 2001 şi nr. 5524 din 27 noiembrie 2003.

Instanţa de ultim control judiciar constată că în sarcina inculpaţilor T.G. şi T.G. (L.T.D.) s-a reţinut că l-au ajutat pe inculpatul L.G. să inducă în eroare Ministerul Apărării Naţionale în derularea contractelor încheiate de U.M. X şi U.M. Y cu SC L.E. SRL prin furnizarea unor produse inferioare calitativ şi neaccizate, cei doi inculpaţi intervenind pentru „procesarea scriptică a CLG-ului şi a păcurii” în CLU tip III, produs accizabil.

Încadrarea juridică a faptei în infr. de înşelăciune, în forma de participaţie a complicităţii este corectă, iar aceasta corespunde chiar jurisprudenţei invocată de către apărare. Astfel, prin decizia nr. 5524 din 27 noiembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că: „fapta administratorului unei societăţi comerciale, de a achiziţiona marfă de calitate inferioară, scutită de taxe şi accize, de a o vinde drept produse de calitate superioară, purtătoare de taxe şi accize, şi de a însuşi valoarea acestor din urmă componente ale preţului constituie infr. de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., săvârşită în dauna cumpărătorilor, iar nu infracţiunile de delapidare prevăzută în art. 215 şi de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută în art. 297 din acelaşi cod. Ultimele infracţiuni nu pot fi reţinute deoarece societatea comercială nu este prejudiciată prin fapta săvârşită, iar marfa nu a fost falsificată ori substituită”. Starea de fapt reţinută este similară celei din prezenta cauză, în fapt reţinându-se că, inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere, a achiziţionat în perioada iulie 1999-februarie 2000 mari cantităţi de produse petroliere inferioare, scutite de plata accizelor şi a taxei FSDP, şi le-a revândut ca fiind benzină premium şi motorină, purtătoare de taxe şi accize. Instanţa supremă a arătat că „în sarcina inculpatului nu se poate reţine săvârşirea infr. de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, nici sub forma participaţiei directe, nici sub cea a participaţiei improprii, din lipsa elementelor constitutive, neexistând o falsificare şi nici substituire de mărfuri sau produse. Sub acest aspect este de reţinut că falsificarea mărfurilor înseamnă denaturarea lor prin contrafacere sau alterare; în cazul contrafacerii, mărfurile sau produsele sunt falsificate ori sunt preparate din alte materiale decât cele din care ele trebuie fabricate, iar în cel al alterării se schimbă conţinutul acestora prin adăugarea de componente străine. Substituirea constă în înlocuirea unor mărfuri sau produse cu altele asemănătoare, dar de calitate inferioară. În speţă produsele petroliere nu au fost falsificate, nici alterate şi nici substituite, ci au primit o altă denumire şi un preţ care le conferea aparenţă de autenticitate. Inculpatul, prin faptele sale a înşelat pe cumpărători care, fiind convinşi că li se livrează benzină premium şi motorină, au achiziţionat, în realitate, produse calitativ inferioare. Întrucât eticheta sub care s-au vândut aceste produse petroliere inferioare, scutite de taxa FSDP şi accize, a fost aceea de benzină şi motorină, produse purtătoare de taxe şi accize, preţul plătit de cumpărători a inclus şi aceste diferenţe suplimentare nejustificate, ei fiind induşi în eroare cu privire la calitatea şi costul produsului cumpărat. Valoarea taxelor şi accizelor nedatorate, inclusă în preţul plătit, nu reprezintă obligaţii către bugetul de. stat, ci, aşa cum s-a arătat, constituie prejudiciul cauzat cumpărătorilor şi folosul material injust dobândit de inculpat în mod fraudulos”.

Argumentele expuse în această decizie îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea şi în prezenta speţă, criticile formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct 17 C. proc. pen. fiind neîntemeiate, în drept faptele celor doi inculpaţi, astfel cum au fost descrise, întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infr. de înşelăciune prevăzută de art. 26 rap. la 215 alin. (1), (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (2) pct. 20 C. proc. pen., intervenţia unei legi penale mai favorabile inculpaţilor, apărarea solicită aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. faţă de declaraţia acestora de recunoaştere a faptelor, susţinând că instanţa de apel nu a avut rol activ şi nu le-a adus la cunoştinţă existenţa acestei posibilităţi şi consecinţele legale ale unei atare poziţii procesuale.

Înalta Curte constată că inculpaţii, deşi prin declaraţii autentice au recunoscut săvârşirea faptelor şi au solicitat instanţei de recurs ca judecarea lor să se facă în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu ¹/₃, cererea acestora este tardiv formulată în raport cu dispoziţiile art. XI din O.U.G nr. 121/2011.

Urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853/2.12.2011, şi nr. 1483/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., publicata în M. Of. al României, Partea I, nr. 853/2.12.2011, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile art. 320¹ C. proc. pen., legiuitorul a intervenit legislativ prin O.U.G. nr. 121/2011, statuând în art. XI că, în cauzele aflate în curs de judecata în care cercetarea judecătoreasca în prima instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. se aplica în mod corespunzător la primul termen cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Or, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită a avut loc la data de 27 februarie 2012, când inculpaţii au fost prezenţi, alături de apărătorul lor ales avocat Z.L.C. De asemenea, ascultată în faţa instanţei de apel, la termenul din 12 martie 2012 inculpata T.G. (L.T.D.) nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimisă în judecată, arătând că se consideră nevinovată.

Chiar şi dacă s-ar accepta poziţia apărării, în sensul că instanţa de apel ar fi trebuit să le aducă la cunoştinţă existenţa acestei posibilităţi, deşi nu există dispoziţii în acest sens, se constată că schimbarea poziţiei procesuale a inculpaţilor a intervenit ulterior primului termen de judecată în recurs şi ulterior formulării motivelor de recurs prin care îşi susţineau nevinovăţia, respectiv la data de 15 noiembrie 2012.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., însă poziţia procesuală a inculpaţilor din faţa instanţei de recurs urmează să fie avută în vedere şi să fie valorificată la individualizarea pedepselor.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. invocat atât de către parchet în sensul majorării pedepselor precum şi de inculpaţi care au solicitat reducerea acestora şi reţinerea dispoziţiilor art. 19 din legea privind protecţia martorilor, instanţa de ultim control judiciar constată următoarele:

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reprezentând copii ale declaraţiilor luate în calitate de martori inculpaţilor T.G. şi T.G. (L.T.D.) în Dosarul penal nr. 100/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău şi rechizitoriul întocmit în respectiva cauză, prin depoziţiile date cei doi recurenţi inculpaţi au facilitat tragerea la răspundere penală a numiţilor P.D.M. şi C.G.A., trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infr. de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. Din conţinutul rechizitoriului rezultă contribuţia esenţială a martorilor T.G. şi T.G. (L.T.D.) în stabilirea vinovăţiei inculpatului C.G.A., pe baza declaraţiilor acestora înlăturându-se apărările formulate în cauză de către coinculpatul P.D.M. care încerca să excludă implicarea lui C.G.A. în comiterea faptei.

Conform dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi pct. 2, şi care a comis o infr. gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecaţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Potrivit art. 2. lit. a) din aceeaşi lege, martorul este persoana care se afla în una dintre următoarele situaţii: 1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; 2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în aceasta categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză.

Art. 2 lit. h) defineşte infr. Gravă, ca fiind infr. care face parte din una dintre următoarele categorii: infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile contra siguranţei statului sau contra siguranţei naţionale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi orice altă infr. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 10 ani sau mai mare.

Se constată că recurenţii inculpaţi T.G. şi T.G. (L.T.D.) au calitatea de martori în sensul art. 2 din Legea nr. 682/2002, fiind cercetaţi pentru o infr. gravă (complicitate la infr. de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave), iar în cursul judecăţii au facilitat tragerea la răspundere penală a unor persoane cercetate pentru o infr. gravă, în sensul art. 2 lit. h) din aceeaşi lege, respectiv o infr. de corupţie (trafic de influenţă), fiind astfel îndeplinite condiţiile pentru reţinerea cauzei de reducere cu jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 19 din Legea privind protecţia martorilor.

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curte va valorifica ca şi circumstanţe atenuante în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., aspectele legate de durata de soluţionare a cauzei, dar şi cele privind poziţia procesuală a inculpaţilor din faţa instanţei de recurs, care au revenit asupra declaraţiilor anterioare şi au recunoscut săvârşirea faptelor. Nu se impune înlăturarea circumstanţei atenuante prevăzută de dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., reţinută de către instanţa de apel, astfel cum s-a solicitat în recursul declarat de Ministerul Public, comportamentul corect al inculpaţilor în societate anterior săvârşirii infr., rezultat şi din lipsa antecedentelor penale, justificând decizia instanţei de prim control judiciar sub acest aspect.

Pe cale de consecinţă, având în vedere incidenţa cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 282/2002 precum şi a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., Înalta Curte va reduce pedepsele aplicate celor doi inculpaţi sub limita minimă de 5 ani închisoare, până la 3 ani, apreciind că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de dispoziţiilor art. 52 C. pen.

Deşi s-au reţinut circumstanţe atenuante, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi poate fi înlăturată, instanţa apreciază că, în raport de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe aceeaşi durată cu cea a pedepsei principale aplicată fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

Sub acest aspect au fost avute în vedere şi criticile formulate în recursul Ministerului Public, instanţa de ultim control judiciar considerând că interzicerea dreptului de a alege nu este nici proporţională justificată şi nici justificată, iar în ceea ce priveşte pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. este necesară indicarea în hotărârea de condamnare a drepturilor ce urmează a fi interzise, respectiv dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială.

Pedepsele accesorii urmează să aibă acelaşi conţinut ca şi pedepsele complementare, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

Faţă de intervalul de timp scurs de la data săvârşirii infr., faţă de împrejurarea că inculpata T.G. (L.T.D.) a fost arestată preventiv aproximativ 9 luni, interval suficient pentru a reflecta asupra comportamentului pe care trebuie să îl adopte, date fiind şi dovezile ulterioare de îndreptare, aceasta având un bun comportament în societate, în perioada 30 august 2004-12 aprilie 2012 fiind supravegheată de organele de poliţie, împotriva sa fiind instituită măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, Înalta Curte apreciază că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment pentru aceasta şi chiar în condiţiile neexecutării pedepsei nu va mai săvârşi alte infracţiuni. În aceste condiţii se va dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 5 ani, instanţa considerând că, în acest fel, scopul pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin art. 52 C. pen., va fi pe deplin atins.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.G., având în vedere că acesta în prezent se află în executarea unei pedepse privative de libertate, pedeapsa aplicată prin prezenta urmează să fie executată efectiv.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile inculpaţilor şi al Ministerului Public, va casa în parte decizia şi sentinţa penală şi rejudecând:

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna pe inculpata T.G. (L.T.D.) la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi adrninistrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, iar în temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă TribunalulBacău; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

Vor fi menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpata T.G. (L.T.D.).

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. îl va condamna pe inculpatul T.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b, lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. va deduce perioada prevenţiei de la data de 3 februarie 2004-30 august 2004, inclusiv.

Va lua act că este arestat în altă cauză.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul T.G.

Asupra recursului declarat de către inculpatul L.G. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Deşi citaţia pentru primul termen de judecată a fost primită la data de 1 august 2012, recursul a fost motivat de inculpatul L.G. ulterior datei de 9 octombrie 2012 , respectiv la 14 noiembrie 2012. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, pct. 10, pct. 12, pct. 14, pct. 15, pct. 17² şi pct. 18 C. proc. pen., prezentarea criticilor formulate urmând a fi făcută cu ocazia analizei motivelor de recurs.

Motivele de recurs ale parchetului au vizat greşita individualizare a pedepselor principale, accesorii şi complementare [art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.] şi netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare către stat la care au fost obligat inculpatul, care a fost apreciat prea scăzut. Ultimul motiv este comun tuturor inculpaţilor şi a fost anterior analizat, neimpunându-se reluare considerentelor, în condiţiile în care sunt incidente aceleaşi argumente legate de neîncadrarea acestei critici în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) C. proc. pen. Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Astfel cum s-a arătat şi în cazul celorlalţi inculpaţi care nu şi-au motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., efectul devolutiv al recursului inculpatului este restrâns la cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, astfel că instanţa de ultim control judiciar nu mai poate analiza criticile formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. privind lipsa de motivarea a hotărârii.

Cea de-a doua critică, circumscrisă dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. vizează omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la unele probe administrate, care, în opinia recurentului, erau de natură să conducă la stabilirea nevinovăţiei sale sub aspectul săvârşirii infr. de înşelăciune. Astfel, s-a arătat că în faţa instanţei de fond au fost depuse procesele-verbale şi nota de constatare încheiate în urma controalelor efectuate de către Ministerul Finanţelor prin Garda Financiară în perioada 21 ianuarie 2003-8 octombrie 2003, perioada în care societatea a furnizat combustibil în baza contractelor încheiate cu unităţile militare, şi că nu s-a reţinut în sarcina societăţii obligaţia de plată a accizelor aferente combustibilului livrat, şi nici a taxei pe valoare adăugată. De asemenea, s-a invocat rezoluţia din data de 2 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. şi art. 290 C. pen., apărarea susţinând că cercetările au vizat un contract încheiat cu U.M. X48 Bucureşti, care a avut acelaşi conţinut cu contractele din prezenta cauză, iar livrarea produselor către această unitate militară s-a făcut concomitent cu livrările către U.M. Y şi U.M. X. Alte probe administrate în cauză şi care nu au fost avute în vedere constau în procesul verbal de adjudecare a selecţiei de ofertă din data de 11 noiembrie 2003 pentru achiziţia serviciului „Analize fizico-chimice de laborator la combustibili pentru încălzit CLU şi tip M”; rapoartele de încercare emise de rafinăria SC R.A.R. SA câştigătoarea acestei selecţii prin care s-a stabilit că toată cantitatea de combustibil livrată U.M. X48 a fost corespunzătoare standardelor de calitate, fiind CLU tip III; răspunsul U.M. X Iaşi la ordinul din 25 octombrie 2003 din care rezultă că toată cantitatea de combustibil pe care SC L.E. SRL a livrat-o acestei unităţi a fost corespunzătoare calitativ.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au analizat probele la care face referire apărarea, însă această împrejurare nu este suficientă pentru a atrage incidenţa cazului de casare invocat, condiţia cumulativă prevăzută de lege fiind aceea ca probele să aibă caracter esenţial, respectiv să fie de natură să influenţeze soluţia în cauză. Verificând caracterul esenţial al probelor invocate de către inculpat, instanţa reţine că în sarcina acestuia s-a stabilit că, în executarea contractelor încheiate de către SC L.E. SRL cu U.M. Y şi U.M. X, prin folosirea de facturi fiscale şi declaraţii de conformitate false a indus în eroare reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, furnizând un produs necorespunzător calitativ şi neaccizabil, prezentat ca fiind CLU tip III, pentru care a încasat acciza corespunzătoare şi o taxă pe valoare adăugată majorată.

Probatoriul administrat în cauză şi avut în vedere de către instanţă la pronunţarea hotărârii de condamnare a constat în verificările efectuate cu privire la combustibilul livrat de către SC L.E. SRL, rezultând următoarele:

În perioada 23 aprilie 2003-13 mai 2003 SC L.E. SRL s-a aprovizionat cu cantitatea de 137,2 to combustibil de la SC M.T.A. SRL pe care l-a livrat la U.M. X Iaşi, documentele de calitatea fiind false, produsul livrat fiind procesat din combustibil lichid greu pentru focare 80% şi combustibil motoare disel 20%, produs neaccizabil, pe documentele de provenienţă existând menţiunea expresă „produs neaccizat, a se livra cu informaţii despre produs”.

La data de 1 mai 2003 SC L.E. SRL, în calitate de cumpărător şi SC P.R.S. SRL Oneşti, avându-l asociat pe inculpatul T.G. şi administrator pe inculpata T.G. (L.T.D.), au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 1 mai 2003, prin care ultima se obliga să vândă produse petroliere nedefinite ca sortimente, fără specificaţia cantităţii şi apretului. SC P.R.S. SRL a livrat cantitatea către SC L.E. SRL cantitatea totală de 5.408,23 to combustibil, transformând doar scriptic, în acte, produsele CLG STAS 51/83, păcură Tip I Dărmăneşti, păcură Tip II şi păcură 1% sulf (produse neaccizate, cu care se aprovizionase la rândul său de la diferite societăţi), în produse accizate (CLU TIP III). Produsele au fost livrate către unităţile militare cu facturi fiscale însoţite de declaraţii de conformitate emise sub antetul SC R.E. SA Oneşti, în loc de certificate de origine şi de calitate emise de autorităţile ukrainiene [conform prevederilor din propunerea tehnică şi financiară a SC L.E. SRL, ar.l VI lit. c) din contractul de livrare], acestea fiind false (adresa din 8 decembrie 2003 emisă de SC R. SA şi din 13 februarie 2004).

În cauză, după începerea urmăririi penale, s-a dispus prelevarea de probe pentru analiză, din rezervoarele unităţilor militare aprovizionate de SC L.E. SRL. O parte din probele prelevate au fost expertizate de SC R.C. SA Bucureşti. Conform certificatelor, probele declarate „Combustibil lichid uşor tip III” nu corespund standardului de produs STAS 54/80.

De asemenea, au fost avute în vedere convorbirile telefonice dintre inculpaţii L.G. şi T.V.A., legate de întârzierea plăţilor şi găsirea unei soluţii privind eludarea O.U.G. nr. 30/2003; discuţiile dintre aceştia şi inculpaţii T.G., L.T.D. (în prezent T.G.) din care a rezultat că aceştia se cunoşteau de o lungă perioadă de timp, inculpatul T.G. fiind cel care se ocupa de dirijarea autocisternelor la unităţile militare, asigurând legătura dintre inculpaţii L.G. şi T.V.A. pe de o parte şi L.T.D. (în prezent T.G.), pe de altă parte. Semnificative sunt şi convorbirile dintre inculpat şi coinculpatul P.D. din 6 mai 2003 şi 7 mai 2003, din care rezultă că SC L.E. SRL a livrat la U.M. Y reziduuri petroliere rezultate din spălarea vagoanelor, cei doi stabilind să nu recunoască nimic despre acest transport, iar situaţia creată să o motiveze prin aceea că livrarea produselor respective s-ar fi făcut de firme care a pierdut licitaţia.

În tot acest context probator, care nu ridică nici un fel de îndoieli cu privire la natura combustibilului distribuit de SC L.E. SRL în baza contractelor din 13 iunie 2003 şi din 17 aprilie 2003, aspectele rezultate din înscrisurile invocate de către inculpat sunt fără elevanţă probatorie, nefiind de natură să înlăture concluzia certă că produsul livrat nu era CLU tip III, ci unul neaccizabil. Astfel, în condiţiile în care s-a demonstrat faptul că SC L.E. SRL s-a aprovizionat numai cu combustibil neaccizabil, împrejurarea că, la controlul efectuat de către Garda Financiară nu s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de plată a accizelor aferente combustibilului livrat şi nici a taxei pe valoare adăugată nu prezintă importanţă, după cum nu este relevantă nici soluţia de neîncepere a urmăririi penale pronunţată cu privire la un alt contract încheiat de aceeaşi societate comercială cu U.M. X48 Bucureşti sau faptul că probatoriul administrat cu privire la respectivul contract a demonstrat faptul că produsul era corespunzător standardelor. Aceeaşi este şi situaţia adresei emisă de către U.M. X Iaşi din octombrie 2003, lipsa unor probleme generate de combustibilul livrat neprezentând importanţă, în condiţiile în care prejudiciul cauzat Ministerului Apărării Naţionale a constat în diferenţa de preţ achitată suplimentar, reprezentată de accize şi TVA majorat. Pe de altă parte, răspunsul acestei unităţi militare trebuie evaluat în tot contextul cauzei, personalul de la această unitate fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită în legătură directă cu faptele inculpatului L.G.

Ca atare, criticile formulate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. sunt neîntemeiate şi, întrucât analiza susţinerilor apărării a impus o verificare a probatorului care susţine acuzaţia, Înalta Curte consideră că în acest fel s-a răspuns şi criticilor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., între starea de fapt stabilită şi conţinutul probelor existând o totală concordanţă.

Un alt motiv de trimitere spre rejudecare formulat de către apărare a vizat necesitatea administrării de noi probe, constând într-o expertiză prin care să se stabilească proprietăţile fizico-chimice ale combustibilului livrat de SC L.E. SRL, pe baza mostrelor ridicate de la această societate şi de la unităţile militare, precum şi o expertiză contabilă, probe ce ar fi fost respinse nemotivat de către ambele instanţe.

În contextul probator anterior expus, dezvoltat pe larg de către prima instanţă, la care se adaugă elementele noi intervenite în recurs, constând în poziţia inculpaţilor T.G. şi T.G. (L.T.D.) de recunoaştere a faptelor astfel cum acestea au fost descrise prin rechizitoriu, Înalta Curte constată că nu este utilă cauzei efectuarea unei expertize tehnice, aceeaşi concluzie impunându-se şi în ceea ce priveşte expertiza contabilă, argumentele dezvoltate anterior, cu ocazia examinării cererilor similare ale coinculpaţilor, fiind pe deplin incidente.

În ceea ce priveşte infr. de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apărarea a invocat faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. întrucât inculpatul L.G. ar fi fost constrâns de către coinculpaţi să dea mită, în caz contrar plăţile nu ar fi fost făcute la timp, iar societatea sa ar fi intrat în faliment, critică circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.

Tot referitor la această infr., s-a arătat că încadrarea juridică prin reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 nu este corectă, întrucât inculpatul L.G. nu cunoştea atribuţiile de serviciu ale persoanelor cărora le-a dat sume de bani, art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Niciuna dintre cele două critici nu este fondată. Astfel, chiar dacă infr. de luare de mită s-a comis în varianta pretinderii şi ulterior primirii, nu se poate considera că ar fi existat o constrângere la săvârşirea infr. de dare de mită, în condiţiile în care ceea ce a urmărit inculpatul L.G. a fost câştigarea bunăvoinţei coinculpaţilor T.F. O.D.G., Z.C.M., I.F., în vederea executării contactelor, a acceptării produselor în alte condiţii decât cele stabilite la încheierea acestora (din alte surse) şi pentru obţinerea rapidă a preţului, care era majorat substanţial prin accize aplicate unui combustibil substituit şi neaccizabil.

De asemenea, inculpatul cunoştea faptul că inculpaţii T.F. O.D.G., Z.C.M. şi I.F. (funcţionari cu atribuţii de control, astfel cum s-a arătat în cele ce preced) cărora le dădea sume de bani erau cei care aveau puterea de decizie în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor pe baza documentelor pe care acesta le prezenta, şi tocmai de aceea a înţeles să „onoreze” solicitările acestora.

În raport de încadrarea juridică ce este apreciată corectă, în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, aşa cum se arată de către apărare. Limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt cuprinse între 6 luni şi 7 ani, astfel că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este, conform art. 122 lit. c) şi art. 124 C. pen., de 12 ani, la care se adăugă perioada de timp în care procesul penal a fost suspendat, urmare a sesizării Curţii Constituţionale, fiind incidente dispoziţiile art. 128 alin. (1) C. pen., durata suspendării fiind de 7 luni şi 15 zile, deci în final un termen de 12 ani, 7 luni şi 15 zile. Momentul de la care acest termen curge se situează în septembrie anului 2003, astfel că, la data pronunţării prezentei decizii acţiunea penală nu era stinsă prin intervenţia prescripţie speciale a răspunderii penale (aceasta intervenind în cursul anului 2016), şi, ca atare, nici criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Sub aspectul laturii civile, hotărârea a fost criticată prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. susţinându-se că suma la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri, în solidar cu inculpaţii T.G. şi T.G. (L.T.D.), nu poate fi în legătură de cauzalitate cu infr. de înşelăciune. Ca şi argumente în susţinerea faptului că nu sunt întrunite condiţiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală cu privire la sumele constând în contravaloarea accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, inculpatul a arătat că, în calitatea sa de persoană fizică nu datora accize şi TVA pentru operaţiunile comerciale efectuate de către SC L.E. SRL; că societatea a fost verificată de către organele de control ale Ministerului de Finanţe şi nu s-au constatat debite; adresa din 12 septembrie 2012 emisă de către Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia financiar contabilă din care rezultă că nu au fost identificate sume aferente pagubelor materiale produse unităţilor militare.

Criticile ce stau şi la baza solicitării de achitare întemeiată pe art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infr. de înşelăciune, pe considerentul lipsei unui prejudiciu, sunt în mod evident nefondate.

Reluând cele prezentate anterior, Înalta Curte constată că inculpatul L.G. s-a obligat, prin cele două contracte, să livreze unităţilor militare CLU tip III şi CI tip M, produse accizabile, în structura preţului stabilit regăsindu-se, printre alte elemente (preţ de achiziţie, adaos comercial, taxa de transvazare, cheltuieli de transport, etc.) şi acciza, la toate acestea urmând să fie stabilită şi taxa pe valoare adăugată. Folosind facturi fiscale şi declaraţii de conformitate fictive, acestea din urmă emise cu antetul SC R.E. SA Oneşti, inculpatul a livrat în realitate produse neaccizate, respectiv CLG STAS 51/83, păcură tip I Dărmăneşti, păcură tip II şi păcură 1% sulf, pentru care a încasat preţul corespunzător pentru CLU tip III şi CL tip M, preţ ce cuprindea şi valoarea accizei, şi o taxă pe valoare adăugată majorată (corespunzător contravalorii accizei). Ca atare, fapta sa a cauzat un prejudiciu Ministerului Apărării Naţionale, care a plătit pentru combustibilul livrat un preţ mai mare decât cel real, achitând accize şi o taxă pe valoare adăugată majorată corespunzător valorii accizei, pentru un produs care nu era purtător de asemenea taxe.

Explicaţia faptului că în contabilitatea Ministerului Apărării Naţionale nu se înregistrează acest prejudiciu este fără relevanţă din punct de vedere penal întrucât aceasta ţine de modul de înregistrare în evidenţele contabile (pe baza facturilor emise de furnizori), aspecte detaliate în prezenta decizie în cazul inculpatului T.F. care a ridicat aceeaşi problemă.

Ultimul motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., vizează greşita individualizare a pedepselor, fiind criticat şi faptul că nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, deşi prin denunţul formulat şi prin declaraţiile ulterioare inculpatul a facilitat tragerea la răspundere penală a ofiţerilor militari sub aspectul comiterii infracţiunilor de corupţie.

Critici sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului au fost formulate şi de către Ministerul Public, arătându-se că din conţinutul deciziei nu rezultă care sunt aspectele pe care instanţa de apel a înţeles să le aprecieze ca şi circumstanţe atenuante. Totodată, s-a invocat faptul că dreptul de a alege a fost interzis automat, fără a se face o analiză a necesităţii şi proporţionalităţii acestei măsuri, şi că în deşi se face referire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. nici în considerente şi nici în dispozitiv nu precizează exact care este dreptul a cărui exercitare îi este interzisă inculpatului.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 19 din Legea privind protecţia martorilor, Înalta Curte reţine că, potrivit textului, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi pct. 2, şi care a comis o infr. gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecaţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Potrivit art. 2 lit. a) din aceeaşi lege, martorul este persoana care se afla în una dintre următoarele situaţii: 1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; 2. fără a avea o calitate procesuala în cauza, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în aceasta categorie este inclusa şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză

Lit. h) a aceluiaşi articol se defineşte infr. gravă ca fiind infr. care face parte din una dintre următoarele categorii: infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile contra siguranţei statului sau contra siguranţei naţionale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi orice altă infr. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 10 ani sau mai mare.

Se constată că în privinţa inculpatului L.G. şi a infracţiunilor pentru care acesta este cercetat sunt mdeplinite condiţiile prev. de art. 2 lit. a) şi lit. h), urmând a fi verificat, în ce măsură acesta a denunţat sau facilitat tragerea la răspundere penală a coinculpaţilor T.F., O.D.G., Z.C.M., I.F. şi P.S.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, deşi în declaraţiile iniţiale inculpatul L.G. a arătat că „pentru adjudecarea licitaţiilor şi derularea contractelor, plata contravalorii facturilor nu mi s-a pretins şi nici nu am dat bani şi alte foloase”, la data de 16 octombrie 2003 inculpatul L.G. a formulat un autodenunţ, în care oferea detalii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită de către T.F., O.D.G., Z.C.M., I.F. şi P.S., arătând sumele care i-au fost solicitate de către aceştia, împrejurările în care a plătit banii, precum şi persoanele prin intermediul cărora a făcut aceste plăţi.

Este adevărat că, la aceeaşi dată şi inculpatul P.D. a oferit, în declaraţia olografă aceleaşi informaţii, cu menţiunea că, acesta a arătat că, o parte aspectele de fapt relatate le cunoaşte de la inculpatul L.G. „În aceeaşi perioada L.G. mi-a spus că a fost chemat la Iaşi pentru un punctaj. Când s-a întors mi-a spus că s-a întâlnit cu col. T.F. la un restaurant şi că acesta i-a cerut un comision de 350 de ROL/kg. Pentru a nu mai şicana efectuarea plăţilor, mi-a spus că atunci i-a lăsat cach 100.000.000 ROL, iar în legătură cu comisionul i-a promis că va vedea cât îi permite adaosul comercial. Tot de la L.G. ştiu că a acceptat să-i dea lui T.F. 100 ROL/kg (...).”. În declaraţiile ulterioare, inculpatul L.G. şi-a menţinut aceeaşi poziţie, inclusiv cu ocazia confruntării cu cei acuzaţi, declaraţiile acestuia, alături de cele ale inculpatului P.D. conducând la începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii T.F. şi O.D.G. sub aspectul săvârşirii infr. de luare de mită.

Este de reţinut de asemenea că aceeaşi poziţie procesuală a avut-o şi în faţa instanţei, inclusiv a celei de recurs, declaraţiile sale fiind avute în vedere la stabilirea vinovăţiei coinculpaţilor.

În aceste condiţii, chiar dacă momentul formulării auto denunţului său este ulterior declaraţiei inculpatului P.D., în mod evident inculpatului L.G. a facilitat prin declaraţiile sale tragerea la răspundere penală cel puţin a inculpaţilor T.F. şi O.D.G. care nu au recunoscut săvârşirea faptelor.

Având în vedere că cele două variante sunt prevăzute de lege alternativ (denunţă sau facilitează) şi că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor T.F. şi O.D.G. sunt infracţiuni grave în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 (infracţiuni de corupţie) Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile stabilite de art. 19, pentru reţinerea cauzei de reducere cu jumătate a limitelor de pedeapsă.

În ceea ce priveşte criticile parchetului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, din decizia penală recurată nu rezultă care sunt împrejurările cărora instanţa de apel le-a dat relevanţa unor circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (2) C. pen., aceasta limitându-se a susţine că „pedeapsa este prea mare în raport de fapta comisă, astfel că se impune reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen.”

Pe de altă parte, aspectele legate de nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, şi valorificate în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., sunt incidente şi în ceea ce-l priveşte pe inculpat, astfel că nu se impune înlăturarea lor.

Ca atare, dând eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cât şi a art. 74 alin. (2) C. pen. înalta Curte va reduce pedepse ce au fost aplicate inculpatului sub minimul prevăzut de lege, până la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infr. înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 5 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de dare de mită.

Deşi s-au reţinut circumstanţe atenuante caz în care aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi poate fi înlăturată, instanţa apreciază, în raport de natura şi gravitatea infr. de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave reţinută în sarcina inculpatului, că se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe aceeaşi durată cu cea a pedepsei principale, drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen. Sub acest aspect au fost avute în vedere şi criticile formulate în recursul Ministerului Public, instanţa de ultim control judiciar considerând că interzicerea dreptului de a alege nu este nici proporţională justificată şi nici justificată, iar în ceea ce priveşte pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. este necesară indicarea în hotărârea de condamnare a drepturilor ce urmează a fi interzise, respectiv dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială.

Pedepsele accesorii urmează să aibă acelaşi conţinut ca şi pedepsele complementare, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

Faţă de intervalul de timp scurs de la data săvârşirii infr., de peste 10 ani, faţă de împrejurarea că în toată această perioadă inculpatul a avut un bun comportament în societate, nefiind implicat în comiterea altor fapte penale, Înalta Curte apreciază că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment pentru aceasta şi chiar în condiţiile neexecutării pedepsei nu va mai săvârşi alte infracţiuni. În aceste condiţii se va dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 8 ani, instanţa considerând că, în acest fel, scopul pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin art. 52 C. pen., va fi pe deplin atins.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va desfiinţa în parte hotărârile recurate şi rejudecând:

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. îl va condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 19 Legea nr. 682/2002 îl va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen. În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar în temeiul art. 86³ C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind pe inculpatul L.G.

Asupra recursului declarat de către inculpatul T.V.A. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14, pct. 15, pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a arătat că niciuna din cele trei fapte reţinute nu au fost săvârşite de acesta, argumentându-se că inculpatul T.V.A. nu a avut nici un raport juridic cu societăţile comerciale şi că nu a fost prezent la recepţia produselor petroliere. A fost criticată, de asemenea, reţinerea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în ceea ce priveşte infr. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice şi încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale art. 385 alin. (1) pct. 17 şi pct. 15 C. proc. pen. în subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare.

Motivul de recurs al Ministerul Public a vizat greşita individualizare a pedepselor principale aplicate inculpatului [art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.].

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte reţine următoarele: În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la grava eroare de fapt care a condus la pronunţarea unei greşite hotărâri de condamnare (doar în ceea ce priveşte complicitatea la cele două infracţiuni de înşelăciune), se constată că apărarea nu a evidenţiat în conţinutul stării de fapt reţinută de către instanţă aspecte care vin în contradicţie evidentă şi necontroversată cu conţinutul probelor administrate. Se invocă doar faptul că inculpatul nu a avut raporturi juridice cu unităţile militare şi că nu a fost prezent la recepţia produselor petroliere, aspecte reţinute chiar în hotărârea de condamnare, participaţia acestuia la săvârşirea faptelor îmbrăcând forma complicităţii.

Astfel, în sarcina inculpatului T.V.A., s-a reţinut că l-a ajutat pe inculpatul M.V.T. să livreze către U.M. Z Oradea cantitatea de 24.615 to produse petroliere neaccizate contribuind la producerea unei pagube de 196.920.000 RON, inculpatul intervenind în cadrul contractului de furnizare de produse încheiat între SC E.C. SRL şi SC L.E. SRL, administrată de inculpatul L.G., prietenul şi partenerul de afaceri al inculpatului T.V.A. Conform acestui contract, SC L.E. SRL trebuia să livreze SC E.C. SRL, cantitatea totală de 3.000 tone CLU tip III. Livrarea acestui produs către firma administrată de inculpatul M.V.T. s-a făcut prin intermediul inculpatului T.V.A., care l-a achiziţionat prin firma SC P.A. SRL Baia Mare, administrată de B.D.

Astfel, prin intermediul lui C.M., I.V. l-a cunoscut pe B.D., administratorul SC P.A. SRL Baia Mare, căruia i-a vândut cantitatea de 21,850 tone ulfarom conform facturii din 30 ianuarie 2003 şi 4,06 tone benzină de extracţie, marfă expediată cu factură fiscală din 30 ianuarie 2003, fără a elibera vreun document de calitate pentru cele două produse petroliere ce nu sunt accizate. I.V. cumpărase pe firma sa, SC G. SRL respectivele cantităţi de la SC R.V. SA Ploieşti la datele de 29 ianuarie 2003 şi Rafinăria V. Râmnicu Sărat la 30 ianuarie 2003.

Cele două produse petroliere au fost transportate în aceeaşi cisternă la Oradea, de dirijarea autovehiculului ocupându-se T.V.A. ce se afla în permanentă legătură telefonică cu C.P.S. şi C.M.A. Amestecul de produse petroliere a fost predat la SC E.C. SRL inculpatului M.V.T., fiind facturat de către SC P.A. SRL ca şi combustibil lichid uşor fără a se specifica tipul său, aşa cum reiese din factura din 4 februarie 2003. La rândul său, inculpatul M.V.T. a făcut recepţia mărfii ca fiind CLU tip III şi a livrat-o în baza contractului (din 16 septembrie 2002 la o unitate militară din Oradea, plata făcându-se de SC E.C. SRL direct la SC G. SRL în numele SC P.A. SRL Baia Mare, conform ordinului de plată din 6 februarie 2003. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul T.V.A. l-a ajutat pe inculpatul L.G. să livreze Ministerului Apărării Naţionale combustibili petrolieri inferiori calitativ şi neaccizaţi, alţii decât CLU tip III, în executarea contractelor pe care SC L.E. SRL le încheiase cu U.M. X Iaşi şi U.M. Y Bucureşti, inculpatul neintervenind în relaţia directă cu unităţile militare, ci doar în ceea ce priveşte achiziţionarea combustibilului de către SC L.E. SRL şi transformarea scriptică a acestuia în CLU tip III.

Ca atare, aspectele invocate de către apărare, lipsa unor relaţii juridice cu unităţile militare sau împrejurarea că nu a fost prezent la recepţia produselor, nu evidenţiază o gravă eroare de fapt, fiind criticile formulate din perspectiva cazului de casare analizat fiind în mod evident nefondate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. prin care se invocă greşita reţinere a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pe lângă infr. prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reţine că, în sarcina inculpatului s-a mai stabilit că i-a ajutat pe inculpaţii P.D. şi L.G. să trimită suma de 200 milioane ROL inculpaţilor Z.C.M. (comandantul U.M. Y Bucureşti) şi I.F. (inginerul şef din cadrul aceleiaşi unităţi) în scopul de a asigura buna derulare a contractului încheiat de SC L.E. SRL cu U.M. Y Bucureşti.

Instanţa de recurs constată că ambii inculpaţi Z.C.M. şi I.F. aveau calitatea de funcţionari cu atribuţii de control, aspectele reţinute în cazul inculpaţilor T.F. (comandantul U.M. X Iaşi) şi O.D.G. (şef birou energetic) analizate anterior, fiind pe deplin aplicabile, în condiţiile în care activitatea acestora se desfăşura în baza aceloraşi regulamente militare. De altfel, cei doi recurenţi nici nu au contestat reţinerea, în ceea ce-i priveşte, a agravantei prev. de art. 254 alin. (2) C. pen.

În aceste condiţii, şi, având în vedere că inculpatul T.V.A. cunoştea calitatea acestora, participând şi la discuţia ce a avut loc între inculpaţii Z.C.M. şi I.F., pe de o parte, şi L.G. şi P.D., pe de altă parte, în cadrul căreia inculpatul I.F. a pretins suma de 200 ROL/kg combustibil livrat, în scopul de a asigura desfăşurarea normală a contractului încheiat cu SC L.E. SRL şi de a efectua plăţile la timp, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptelor este corectă.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infr. analizată, respectiv de 6 luni la 7 ani, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Referitor la modul de calcul al termenului de prescripţie, Înalta Curte constată că, de la data săvârşirii infr. şi până la data soluţionării definitive a cauzei, 31 ianuarie 2014, dispoziţiile art. 124 C. pen. anterior au suferit modificări (prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 63/2012) în sensul majorării termenului în care operează prescripţia specială, la depăşirea cu încă o dată a termenului prevăzut de art. 122 C. pen., faţă de varianta anterioară când, pentru a opera prescripţia specială a răspunderii penale era necesar ca termenul prevăzut de dispoziţiile art. 122 să fie depăşit cu încă jumătate. Rezultă aşadar că, sub acest aspect, se ridică problema aplicării legii penale mai favorabile, care, în mod evident este reprezentată de conţinutul art. 124 C. pen. în redactarea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 63/2012.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (6 luni-7 ani) termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este, conform art. 122 lit. c) şi art. 124 C. pen. de 12 ani.

La acest termen urmează a fi adăugată perioada de timp în care procesul penal a fost suspendat, ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale, fiind incidente dispoziţiile art. 128 alin. (1) C. pen. potrivit cu care, cursul termenului de prescripţie este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică continuarea procesului penal. Or, dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. (ulterior a fost abrogat prin Legea nr. 177/2010) au împiedicat continuarea procesului penal, textul prevăzând în mod expres că judecarea cauzei se suspendă până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.

Referitor la durata suspendării, aceasta este cuprinsă între data pronunţării încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituţională, respectiv 26 ianuarie 2007, acesta fiind momentul de la care instanţa nu a mai putut dispune nicio altă măsură în cauză, şi data la care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei, respectiv 11 septembrie 2007, când a fost pronunţată Decizia nr. 670/2007 [dispoziţiile legale în vigoare la data suspendării prevăzând expres că aceasta vizează perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen.], rezultând o durată de 7 luni şi 15 zile, deci în final un terme de 12 ani, 7 luni şi 15 zile.

Momentul de la care acest termen curge se situează în perioada iulie-august 2003, iar în raport de acest moment, în mod evident la data pronunţării prezentei decizii acţiunea penală nu era stinsă prin intervenţia prescripţie speciale a răspunderii penale (aceasta intervenind în cursul lunii martie 2016), astfel că nici criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., acesta a fost invocat atât de către parchet, în sensul majorării pedepselor prin înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute de instanţa de apel, fără să se arate concret în ce constau, cât şi de către inculpatul T.V.A., în sens contrar. Înalta Curte, astfel cum a arătat în cazul inculpatului T.F., va valorifica aspectele vizând durata în care procedurile judiciare s-au desfăşurat, care a fost apreciată ca fiind nerezonabilă, ca şi circumstanţă atenuantă, conform art. 74 alin. (2) C. pen. Ca atare, va coborî pedepsele sub minimul prevăzut de lege, până la 2 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.; 5 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [având în vedere şi depoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. referitoare la limita până la care pedeapsa poate fi coborâtă în ipoteza reţinerii de circumstanţe atenuante în cazul infracţiunilor de au produs consecinţe deosebit de grave].

Este adevărat că şi instanţa de apel a aplicat această circumstanţă atenuată numai în ceea ce priveşte complicitatea la infr. de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, însă, din cuprinsul deciziei nu rezultă care au fost împrejurările de reţinute de către curte în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. Sub acest aspect susţinerile parchetului sunt întemeiate dar nu justifică menţinerea pedepsei aplicată de prima instanţă, având în vedere aspectele ţinând de durata nerezonabilă a procedurii, care au fost valorificate ca şi circumstanţe atenuante judiciare, în mod evident, trecerea unei perioade însemnate de timp de la data săvârşirii faptelor atenuând în mod semnificativ impactul negativ al acestora în opinia publică.

Instanţa apreciază că, în raport de natura şi gravitatea infr. de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave reţinută reţinute în sarcina inculpatului sub forma complicităţii, se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

Pedepsele accesorii urmează să aibă acelaşi conţinut ca şi pedepsele complementare, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, având în vedere cuantumul pedepsei rezultante, aceasta nu poate avea loc decât în regim de detenţie, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86¹ alin. (1) C. pen. pentru a se putea dispune, ca în cazul celorlalţi coinculpaţi, suspendarea sub supraveghere.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul inculpatului T.V.A., va casa în parte hotărârile recurate şi rejudecând:

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul T.V.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind pe inculpatul T.V.A.

Asupra recursului declarat de către inculpata B.N. şi al Ministerului Public cu privire la această inculpată

Motivele de recurs formulate de inculpata B.N. au fost depuse la termenul din data de 20 noiembrie 2012, recurenta invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi pct. 18 C. proc. pen.

În primul rând s-a arătat faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. de dare de mită, având în vedere că inculpatul M.I. nu avea atribuţii de serviciu privind repartizările de fonduri extrabugetare, or, în absenţa unui act de serviciu care se fi fost îndeplinit de inculpat ca un contraechivalent al foloaselor necuvenite primite, nu se poate reţine nici infr. corelativă prevăzută de art. 255 C. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. s-a susţinut că inculpata a revenit asupra autodenunţului formulat în cursul urmăririi penale, arătând în faţa instanţei condiţiile în care acesta a fost făcut, respectiv sub ameninţarea privării de libertate, iar restul materialului probator administrat nu susţine soluţia de condamnare. În cadrul aceluiaşi caz de casare, a fost învederat faptul că hotărârea este nemotivată, încălcându-se exigenţele dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor s-a solicitat, în subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. a invocat, greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, arătând că în cauză se impunea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi nu suspendarea condiţionată a acesteia. Au fost invocate dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. referitoare la greşita aplicare a legii.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum s-a arătat anterior, inculpata nu s-a conformat dispoziţiilor art. art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. privind motivarea recursului cu 5 zile înaintea primului termen de judecată (stabilit pentru data de 9 octombrie 2012), astfel că efectul devolutiv al căii de atac promovată de către aceasta este restrâns la cazurile de casare care, conform art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen. şi art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pot fi luate în considerare şi din oficiu. Se constată că, deşi în drept au fost invocate cazuri de casare care se circumscriu sferei stabilite anterior, inculpata a formulat şi critici care nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în această situaţie fiind cele legate de nemotivarea hotărârilor, care se încadrează în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

O primă critică a inculpatei, încadrată în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. vizează neîntrunirea elementelor constitutive ale infr. de dare de mită, s-a argumentat că în sarcina sa s-ar fi stabilit că i-a dat în mod repetat suma de bani totalizând 200.000 RON inculpatului M.I. în scopul de a aloca fonduri pentru a se plăti lucrările de construcţii pe care le contractaseră firmele sale cu unităţile militare, pe când în sarcina inculpatului M.I. s-a reţinut că ar fi comis infr. de luare de mită în scopul de a aloca fonduri extrabugetare şi de a suplimenta fondurile necesare pentru plata lucrărilor de construcţii executate de firmele administrate de B.N. Apărarea critică concluzia instanţei în sensul că inculpatul M.I. avea atribuţii de serviciu privind repartizarea creditelor extrabugetare, arătând că această concluzie este contrazisă de fişa postului inculpatului. Totodată se invocă faptul că nu a fost avută în vedere declaraţia martorului C.L.A. care a arătat că în anul 2003 U.M. Y nu a utilizat mijloace băneşti extrabugetare, astfel că nu se putea reţine în sarcina inculpatului M.I. că ar fi alocat fonduri extrabugetare pentru plata firmelor administrate de către inculpată. Concluzionându-se s-a susţinut că în absenţa unui act de serviciu care să fi fost îndeplinit de inculpat ca un contraechivalent al foloaselor necuvenite primite, nu există o faptă de luare de mită şi, pe cale de consecinţă, nici infr. corelativă de dare de mită.

În primul rând este de menţionat că aspectele privind starea de fapt nu pot fi cenzurate din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., cazul de casare vizând strict o problemă de drept.

Ca atare, pornind de la situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită, Înalta Curte constată că fapta inculpatei B.N. întruneşte elementele constitutive ale infr. de dare de mită.

Astfel, pe baza probatoriului administrat, instanţa a stabilit că, inculpatul M.I. a îndeplinit, până la data de 1 decembrie 2003, funcţia de şef birou finanţare în cadrul Direcţiei financiar-contabile a Ministerului Apărării Naţionale. Într-o discuţie între acesta şi inculpatul P.S., inculpatul M.I. a afirmat că poate să obţină fonduri care au ca sursă veniturile extrabugetare colectate la Direcţia financiar-contabilă, fonduri ce puteau să fie dirijate către U.M. X37 şi folosite pentru lucrările de reparaţii şi construcţii ce se executau de societăţile comerciale ce aveau încheiate contracte în acest scop cu respectiva unitate militară. Respectivele posibilităţi constau în aceea că se puteau trece fondurile de la o subdiviziune bugetară la alta, în cadrul ordonatorului secundar de credite.

Pentru aceasta, după intrarea în vigoare a Legii nr. 500/2002, comandantul unităţii, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, trebuia să solicite ierarhic la ordonatorul secundar, adică la Corpul de Armată virarea de credite de la o subdiviziune la alta a aceluiaşi capitol bugetar. La rândul său, ordonatorul secundar de credite cerea Direcţiei financiar-contabile efectuarea operaţiunii respective, adică virarea de credite de la o subdiviziune la alta. Centralizările virărilor se făcea de către inculpatul M.I., care propunea aprobarea lor pe scară ierarhică. După ce virările erau aprobate, acestea ajungeau la solicitantul lor iniţial, adică ordonatorul terţiar de credite prin intermediul ordonatorului secundar de credite, care cunoştea destinaţia sumelor.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 500/2002, ordonatorul terţiar de credite putea solicita direct la Direcţia financiar-contabilă virări de credite provenite din venituri extrabugetare colectate de Direcţia financiar-contabilă.

În acelaşi timp, Direcţia financiar-contabilă, prin angajaţii acesteia, avea posibilitatea de a vira la ordonatorii secundari de credite şi de la aceştia mai departe la cei terţiari, sume de bani nesolicitate de către ordonatorii terţiari de credite, care în situaţia concretă din anul 2002, referitoare la U.M. Y Bucureşti, se prezentau în următoarea ierarhie: Ministerul Apărării Naţionale avea calitatea de ordonator principal de credite, U.M. X46 Bucureşti pe cea de ordonator secundar de credite şi, în fine, U.M. Y Bucureşti avea calitatea de ordonator terţiar de credite. Inculpatul M.I., pe perioada în care şi-a desfăşurat activitatea la Direcţia financiar-contabilă din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, avea şi atribuţii de serviciu referitoare la repartizarea creditelor bugetare.

În aceste circumstanţe, inculpatul P.S. i-a prezentat-o inculpatului M.I. pe inculpata B.N., rugându-l să o ajute.

La rândul său, inculpata B.N. l-a contactat ulterior pe M.I., rugându-l s-o ajute în sensul de a repartiza fonduri la unitatea militară U.M. X37 pentru contractele ce le avea în derulare. M.I. a fost de acord să vireze fondurile necesare pentru plata lucrărilor de reparaţii executate de firmele inculpatei, însă a solicitat un procent de 6% din valoarea fondurilor alocate. După negocieri, acest procent a fost fixat la 3%. La câtva timp, B.N. a primit banii pentru contractul ce îl avea în derulare. Ulterior, inculpata a mai încheiat alte contracte, atât cu U.M. X37, cât şi cu U.M. Y, şi ori de câte ori nu i se făceau plăţile pentru lucrările efectuate, îl contacta pe M.I. Acesta era de acord să vireze fondurile la cele două unităţi militare, în scopul de a-şi achita obligaţiile faţă de B.N., însă cuantumul sumei percepute de inculpat s-a ridicat la 6% din valoarea sumei virate.

În perioada 2001-toamna 2003, inculpata B.N. s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul M.I. şi i-a dat sume de bani, totalizând 200 milioane ROL.

Fapta inculpatei întruneşte, astfel cum s-a arătat anterior, elementele constitutive ale infr. de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. cu aplicarea art. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., sumele de bani fiind remise inculpatului M.I. pentru ca acesta să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv ca, în calitatea sa de şef birou finanţare în cadrul Direcţiei financiar-contabile a Ministerului Apărării Naţionale, să aloce fonduri U.M. X37 şi U.M. Y pentru ca acestea să poată onora contractele pe care le încheiaseră cu societăţile administrate de către inculpată.

Împrejurarea că aceste sume de bani proveneau sau nu din venituri extrabugetare este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte încadrarea juridică, câtă vreme inculpatul M.I. avea atribuţii de serviciu legate de repartizarea fondurilor către unităţile militare, astfel că, şi în ipoteza avansată de către apărare, fapta întruneşte elementele constitutive ale infr. pentru care a fost trimisă în judecată. De altfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpat, în sarcina acestuia s-a stabilit că ar fi primit banii în scopul de a aloca fonduri extrabugetare, dar şi în scopul de a suplimenta fondurile necesare pentru plata lucrărilor de construcţii efectuate de firmele administrate de inculpată.

Ca atare, criticile formulate prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., sunt nefondate. Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte motivul de recurs circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Simpla împrejurarea că în faţa instanţei inculpata a revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, în prezenţa apărătorului ales, în care aducea detalii asupra circumstanţelor în care i-au fost pretinse sume de bani de către inculpatul M.I. în vederea deblocării fondurilor necesare pentru plata lucrărilor de construcţii, sume pe care ulterior le-a plătit, iar hotărârea de condamnare a avut în vedere primele declaraţii, nu conduce la constatarea unei grave erori de fapt.

Instanţa de fond şi ulterior, cea de apel, în baza puterii depline de apreciere a probelor, au analizat materialul probator administrat, reţinând că declaraţiile iniţiale de recunoaştere a faptelor se coroborează cu declaraţiile coinculpatului M.I. care de asemenea a recunoscut faptele astfel cum acestea au fost descrise de către inculpata B.N., precum şi adresa U.M. Y Bucureşti, din care a rezultat că în luna noiembrie 2002 s-a transmis acestei unităţi o alocaţie bugetară în valoare de 1.500.000.000 ROL bani ce au fost folosiţi de comandantul unităţii, la solicitarea inculpatului M.I., pentru plata unei creanţe izvorâte din contractul din 18 noiembrie 2002 încheiat cu SC R. SRL administrată de soţul inculpatei B.N. De asemenea, în cursul lunii decembrie 2002, inculpatul M.I. a virat în contul U.M. Y Bucureşti suma de 1 miliard de ROL, pentru acoperirea plăţilor către inculpata B.N., suma fiind însă folosită de comandantul unităţii în alte scopuri.

Ceea ce se solicită de către apărare este o reapreciere a materialului probator, or, grava eroare de fapt nu se confundă cu greşita apreciere a probelor, ci aceasta constă într-o discordanţă vădită între starea de fapt stabilită şi conţinutul probelor.

Înalta Curte constată că nu există o atare neconcordanţă, iar reaprecierea probelor nu poate fi făcută în recurs, atunci când acesta este cea de-a doua cale ordinară de atac.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., cu referire la împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, se reţin următoarele:

Aşa cum s-a arătat şi în cazul celorlalţi inculpaţi, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infr. de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cuprinse între 6 luni şi 7 ani termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este, conform art. 122 lit. c) şi art. 124 C. pen., de 12 ani, la care se adăugă perioada de timp în care procesul penal a fost suspendat, ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale, fiind incidente dispoziţiile art. 128 alin. (1) C. pen. potrivit cu care, cursul termenului de prescripţie este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică continuarea procesului penal. Or, dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. (ulterior a fost abrogat prin Legea nr. 177/2010) au împiedicat continuarea procesului penal, textul prevăzând în mod expres că judecarea cauzei se suspendă până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.

Durata suspendării este cuprinsă între data pronunţării încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituţională, 26 ianuarie 2007, şi data la care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei, 11 septembrie 2007, când a fost pronunţată Decizia nr. 670/2007 [dispoziţiile legale în vigoare la data suspendării prevăzând expres că aceasta vizează perioada soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen.], rezultând o durată de 7 luni şi 15 zile, deci în final un termen de 12 ani, 7 luni şi 15 zile.

Momentul de la care acest termen curge se situează în toamna anului 2003 (nefiind stabilită o dată exactă a ultimului act material al infr.), iar în raport cu acest moment, la data pronunţării prezentei decizii acţiunea penală nu era stinsă prin intervenţia prescripţie speciale a răspunderii penale (aceasta mtervenind în cursul anului 2016), astfel că nici criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Din oficiu, Înalta Curte va analiza hotărârea din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., sub aspectul individualizării pedepsei, şi, prin prisma aceloraşi dispoziţii vor fi verificate şi motivele de recurs ale parchetului care vizează modalitatea de individualizare a executării pedepsei, acestea neîncadrându-se în prevederile pct. 17², întrucât nu se invocă o greşită aplicare a legii prin reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen., ci aspecte ce ţin strict de aprecierea făcută de judecătorii cauzei.

Instanţa de recurs a stabilit, în analiza cererii formulate de către inculpatul T.F., că soluţionarea prezentei cauze a depăşit limitele unei durate rezonabile, culpa aparţinând şi organului judiciar, aceasta începând de la modul în care a fost concepută ancheta, prin reunirea mai multor cauze, unele fără legătură între ele, ceea ce a condus la o cercetare judecătorească anevoioasă, dată de numărul mare de inculpaţi şi de martori la a căror audiere a trebuit să se procedeze, cu incidente legate de necesitatea asigurării asistenţei juridice obligatorii sau prezenţei obligatorii a inculpaţilor arestaţi la judecarea cauzei. În aceste circumstanţe, pentru o infr. de date de mită (care nu are nicio legătură cu infracţiunile de înşelăciune şi abuz în serviciu privind livrările de combustibil), cu un probatoriu relativ extrem de simplu de administrat, s-a ajuns la pronunţarea unei soluţii definitive la un interval de aproximativ 10 ani de zile, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.

Aşa cum s-a mai arătat, aceste aspecte vor fi valorificate în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. ca şi circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă sub minimul de 6 luni prevăzut de lege, însă vor fi avute în vedere şi la analiza criticilor formulate de către parchet. În condiţiile în care pe tot parcursul procesului penal inculpata a avut un bun comportament în societate, nesăvârşind alte infracţiuni, prezentându-se în mod regulat în faţa instanţei, Înalta Curte apreciază că nimic nu justifică solicitarea Ministerului Public ca perioada ulterioară rămânerii definitive a hotărârii, pe durata termenului de încercare, comportamentul acesteia să fie supravegheat de către serviciul de probaţiune.

Ca atare, instanţa de recurs urmează să menţină aceeaşi modalitate de individualizare a executării pedepsei, prin suspendarea condiţionată, considerând că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte va admite recursul inculpatei, va casa în parte hotărârile recurate şi rejudecând:

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. o va condamna pe inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. îi va interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. va suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. şi va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind-o pe inculpata B.N.

Asupra recursului declarat de către inculpatul Z.C.M. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Recursul inculpatului Z.C.M. vizează strict măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, recurentul arătând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acestei măsuri, în condiţiile în care pentru toţi ceilalţi coinculpaţi a dispus revocarea ei.

Ministerul Public, cu privire la acest inculpat, a criticat sentinţa penală sub aspectul aplicării greşite a pedepsei accesorii, constând în interzicerea automată a dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., precum şi sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, apreciind că în cauză, scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. anterior, poate fi atins numai prin aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. şi nu art. 81 C. pen. astfel cum a dispus instanţa de fond, critică subsumată cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 din acelaşi cod. Ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi s-a invocat cuantumul scăzut al cheltuielilor judiciare stabilite de către instanţa de fond, asupra acestui motiv Înalta Curte pronunţându-se anterior.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea au fost încadrate, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 27 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 122/2004, a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului Z.C.M., dispunându-se lăsarea acestuia în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.

Prin sentinţa penală nr. 69 din 14 noiembrie 2007 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, ţinând cont de dispoziţiile Deciziei nr. 670/2007 pronunţată de Curtea Constituţională, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Prin sentinţa penală nr. 292 din 31 martie 2011,Tribunalul Bucureşti a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara, până la data rămânerii definitive a sentinţei, numai pentru inculpaţii V.I., I.F., M.I., T.G., L.T.D., P.S., T.F., O.D.G. şi M.V.T., iar prin decizia penală nr. 105/A din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a revocat măsura preventivă pentru aceiaşi inculpaţi.

Se observă, aşadar, că niciuna dintre instanţele anterior menţionate nu a dispus asupra măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul Z.C.M.

Se constată că, faţă de inculpatul Z.C.M., măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara nu a fost luată pe o durată determinată, respectiv până la soluţionarea definitivă a cauzei, astfel cum s-a dispus în privinţa celorlalţi coinculpaţi, iar, instanţele de fond şi apel au omis să se pronunţe asupra măsurii preventive, încălcând dispoziţiile art. 350 C. proc. pen.

Ca atare, critica recurentului inculpat, sub acest aspect este întemeiată, instanţa de recurs urmând a constata încetarea de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul Z.C.M.

Din oficiu, Înalta Curte va analiza şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. raportat la circumstanţa ce este incidenţă în cazul tuturor inculpaţilor, respectiv durata procedurii judiciare, ce va fi valorificată ca şi circumstanţă atenuantă potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, până la 1 an şi 4 luni închisoare.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii, instanţa de recurs reţine că aceasta trebuie realizată atât în baza art. 71 şi art. 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurispnidenţei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O., dar şi a deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că „dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.” instanţa nu poate aplica în mod automat, ope Iegis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I, (astfel cum s-a procedat în cauză) ci trebuie să analizeze în ce măsură, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infr. săvârşite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, natura faptei săvârşite determină instanţa de recurs să aprecieze că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pedeapsă accesorie aplicată alăturat pedepsei principale aplicate în cauză.

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs legat de modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, Înalta Curte apreciază neîntemeiată solicitarea Ministerului Public de a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În raport de circumstanţele personale favorabile inculpatului, de poziţia sa procesuală, de contribuţia redusă la comiterea faptelor, dar mai ales de durata de timp scursă de la momentul săvârşirii infr., Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţele anterioare, că inculpatul dispune de suficiente resorturi interioare necesare reeducării şi că nu este necesară supravegherea sa pe durată termenului de încercare.

Ca atare, urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. Totodată va dispune, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. şi suspendarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte va admite recursurile Ministerului Public şi al inculpatului Z.C.M., va casa în parte sentinţa şi decizia în ceea ce îl priveşte, şi, rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

Asupra recursului declarat de inculpatul M.I. şi Ministerul Public cu privire la acest inculpat

Inculpatul a criticat hotărârile, sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii dreptului de a alege, invocând dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct 17² C. proc. pen. Din perspectiva aceluiaşi caz de casare a fost criticată dispoziţia de menţinere a măsurii asigurătorii în condiţiile în care măsura confiscării speciale a fost luată pentru o sumă mult mai mică decât cea consemnată la C.E.C., precum şi cuantumul ridicat al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Cu toate că inculpatul M.I. nu şi-a motivat recursul în termenul legal de 5 zile prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., memoriul cuprinzând criticile formulate fiind depus la data de 9 decembrie 2012, cazurile de casare care se circumscriu criticilor susţinute, art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 (individualizarea pedepselor accesorii şi complementare) şi art. 17² C. proc. pen. fac parte dintre cele a căror analiză poate fi făcută şi din oficiu.

Recursul Ministerului Public cu privire la acest inculpat vizează aplicarea greşită a pedepsei accesorii şi complementare, sub aspectul interzicerii dreptului de a alege, greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, solicitându-se aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., precum şi cuantumul scăzut al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În primul rând, cu toate că nici inculpatul şi nici Ministerul Public nu au formulat critici cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.I., Înalta Curte, astfel cum a arătat în cazul inculpatului T.F., din oficiu, va analiza hotărârea şi din această perspectivă, urmând a valorifica, în condiţiile cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. care poate fi avut în vedere şi din oficiu, aspectele vizând durata în care procedurile judiciare s-au desfăşurat, care a fost apreciată ca fiind nerezonabilă, ca şi circumstanţă atenuantă, conform art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, până la 1 an şi 4 luni închisoare.

Pe cale de consecinţă, va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi aplicată de instanţele anterioare, nemaifiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi dispusă, astfel că nu va mai analiza nici motivul de recurs legat de greşita individualizare a acesteia.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, se constată că instanţa de fond a interzis, în mod automat, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I şi teza a II-a C. pen., fără a proceda la analiza concretă factuală, împrejurare criticat în jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind permisă interzicerea automată a dreptului la vot, fără a exista indicii ale necesităţii interzicerii, raportat la circumstanţele reale ale cauzei şi cele personale ale inculpatului.

Prin urmare, raportat la natura faptelor săvârşite, instanţa de recurs apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pedeapsă accesorie aplicată alăturat pedepsei principale aplicate în cauză.

În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei, Înalta Curte va menţine aceeaşi formă ca cea dispusă de instanţa de fond, prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., apreciind, prin raportare la circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, la comportamentul acestuia pe parcursul procesului penal, că nu este necesară supravegherea acestuia pe durata termenului de încercare, criticile formulate de Ministerul Public sub acest aspect nefiind fondate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., critica inculpatului vizează greşita menţinere a măsurii asigurătorii în condiţiile în care confiscarea speciale a fost dispusă cu privire la o sumă mult mai mică decât cea consemnată la C.E.C.

Înalta Curte reţine că, în urma percheziţiei efectuate în cursul urmăririi penale la domiciliul inculpatului M.I., la data de 11 februarie 2004, a fost ridicată suma de 661.500.000 ROL, sumă ce a fost consemnată la C.E.C. Agenţia V. Bucureşti din 12 februarie 2004 la dispoziţia Tribunalului Militar Teritorial.

Având în vedere că instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., confiscarea sumei de 230.000.000 ROL de la inculpatul M.I., urmare a condamnării acestuia pentru infracţiuni de corupţie, în acelaşi timp trebuia să decidă restituirea celorlalte bunuri ridicate la percheziţie (respectiv restul sumei de bani de 44.150 RON), constatând acoperită suma pentru care a fost instituită măsura de siguranţă a confiscării speciale.

În fine, instanţa de recurs constată că atât inculpatul, cât şi Ministerul Public au formulat critici şi cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare, primul apreciind cuantumul prea mare în raport de culpa sa în cauza de faţă, de domiciliul său care a impus ca actele procedurale efectuate cu cercetarea judecătorească să fie mult mai mici în comparaţie cu cele ale coinculpaţilor, iar din punctul de vedere al acuzării acest cuantum este mult prea mic raportat la multitudinea actelor procedurale care s-au concretizat în 64 de volume ale dosarului de urmărire penală, 10 volume ale dosarului de instanţă, suma de doar 10.000 RON stabilită în sarcina fiecărui inculpat neputând fi considerată corespunzătoare. Astfel cum s-a arătat şi anterior, această critică nu poate fi analizată de Înalta Curte întrucât nu există caz de casare care să permită instanţei de control judiciar să o cenzureze.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte va admite recursurile Ministerului Public şi al inculpatului M.I., va casa în parte sentinţa şi decizia în ceea ce îl priveşte, şi, rejudecând:

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr 43/2002, art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. îl va condamna pe inculpatul M.I., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. va suspenda condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni conform art. 82 C. pen. şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va dispune restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare 11 februarie 2004, constatând acoperită suma de 230 milioane ROL (cu privire la care se menţine măsura confiscării speciale dispusă de prima instanţă) conform recipisei C.E.C. la Sucursala C.E.C. V. Bucureşti.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul M.I.

Asupra recursului declarat de inculpatul I.F. şi şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Recurentul inculpat I.F. nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată care a fost stabilit pentru data de 9 octombrie 2012 ci ulterior, la termenul din 20 noiembrie 2012. Prin memoriul depus, acesta a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., arătând că instanţa de apel în considerentele deciziei nu a indicat motivele pentru care se impune menţinerea sechestrului asigurător. S-a solicitat Înaltei Curţi ridicarea acestei măsuri, având în vedere împrejurarea că inculpatul a consemnat la C.E.C. suma de 200.000.000 ROL, care coincide cu suma pentru care prima instanţă a dispus confiscarea specială.

Criticile parchetului au fost încadrate în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, solicitând suspendarea executării acesteia sub supraveghere, conform prevederilor art. 86¹ C. pen. şi cel prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., prin prisma căruia se invocă aplicarea automată a pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum s-a arătat anterior, recurentul inculpat nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen. efectul devolutiv al recursului promovat de către acesta este limitat la cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. în aceste circumstanţe, Înalta Curte nu mai poate analiza critica formulată prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. acest caz de casare neregăsindu-se între cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Recurentul a solicitat instanţei de recurs şi o soluţie pe fondul cererii sale, astfel că, circumscriind critica privind greşita menţinere a măsurii sechestrului asigurător cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată caracterul fondat al acesteia.

Astfel, potrivit recipisei din data de 10 septembrie 2004 inculpatul I.F. a consemnat la C.E.C. Agenţia A. Bucureşti sector 5, suma de 200.000.000 ROL, pe seama şi la dispoziţia tribunalului Militar Teritorial.

În baza acestei recipise, prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2004 pronunţată în Dosar nr. 122/2004, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a ridicat în parte măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului I.F. prin ordonanţa din 13 ianuarie 2004 a Parchetului Naţional Anticoruţie, dispusă în Dosarul nr. 232/P/2002.

Instanţa de fond, dispunând confiscarea specială de la inculpat a sumei de 200.000.000 ROL, a menţinut sechestrul asigurător, inclusiv asupra autoturismului D.S., bun cu privire la care, anterior, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti dispusese ridicarea măsurii.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 163 alin. (1) C. proc. pen. măsurile asigurătorii pot fi luate şi menţinute în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infr., precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Singura infr. reţinută în sarcina inculpatului I.F. a fost cea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii. În aceste condiţii, se constată că suma ce a fost confiscată coincide cu suma consemnată la C.E.C. de către inculpat în vederea executării acestei măsuri, neexistând alte motive pentru menţinerea măsurilor asigurătorii.

Apreciind, aşadar, întemeiate criticile formulate, sub aspectul analizat vor fi casate ambele hotărâri, urmând a se dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului I.F. prin ordonanţa din 13 ianuarie 2004 a Parchetului Naţional Anticorupţie, dispusă în Dosarul nr. 232/P/2002.

Deşi inculpatul nu a formulat critici sub aspectul individualizării pedepsei, astfel cum s-a arătat în cazul inculpatului T.F., aspectele reţinute legate de depăşirea unei durate rezonabile de judecare a cauzei vor fi valorificate în acelaşi sens şi în cazul inculpatului I.F., respectiv prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul ei special de 1 an şi 6 luni închisoare, astfel cum acesta a fost redus urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, până la 1 an şi 4 luni închisoare.

Constatând că, şi în cazul acestui inculpat, instanţa de fond a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) C. pen., fără a exista o motivare în concret care să justifice acestei măsuri, pentru considerentele expuse şi în cazul inculpatului M.I., Înalta Curte, raportat la natura faptei săvârşite, în baza art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pedeapsă accesorie aplicată alăturat pedepsei principale aplicate în cauză.

Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Înalta Curte apreciază, în raport de durata de aproximativ 10 ani în care inculpatul s-a aflat sub supravegherea organelor de poliţie ca urmare a existenţei în cauză a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi teritoriul ţării, perioadă în care acesta a avut un comportament ireproşabil, prezentându-se la toate termenele de judecată şi având o atitudine procesuală corespunzătoare, că solicitarea Ministerului Public de a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este neîntemeiată.

Ca atare, instanţa de ultim control judiciar urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. Totodată va dispune, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. şi suspendarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte va admite recursurile Ministerului Public şi al inculpatului I.F., va casa în parte sentinţa şi decizia în ceea ce îl priveşte, şi, rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

Asupra recursului declarat de către inculpatul P.S. şi al Ministerului Public cu privire la acest inculpat

Prin memoriul depus la dosar la data de 20 noiembrie 2012, inculpatul P.S. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, pct. 17, pct. 18 şi, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen., prezentarea criticilor formulate urmând a fi făcută cu ocazia analizei motivelor de recurs.

Motivele de recurs ale parchetului au vizat greşita individualizare a pedepselor accesorii şi complementare [art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.], greşita aplicare a dispoziţiilor art. 88 C. pen. şi netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare către stat la care au fost obligat inculpatul, care a fost apreciat prea scăzut. Ultimele două motive este sunt comune şi altor inculpaţi şi a fost anterior analizate, neimpunându-se reluare considerentelor, în condiţiile în care sunt incidente aceleaşi argumente legate de neîncadrarea lor în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte a pus în discuţie încadrarea juridică dată infr. prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu referire la incidenţa sau nu a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 78/2000 şi împlinirea termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, inculpatul arătând că solicită continuarea procesului penal.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din perspectiva cazurilor de casare care pot fi avute în vedere din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Asupra criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.:

Cu privire la infr. de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, apărarea a invocat faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. din perspectiva laturii obiective, elementul material şi urmarea imediată, dar şi a laturii subiective. Astfel, s-a arătat că cerinţa esenţială pentru ca fapta inculpatului să constituie element material al laturii obiective a infr. prev. de art. 248 C. pen., este ca aceasta să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Deşi instanţele au reţinut că una dintre atribuţiile sale era şi aceea de a coordona, conduce şi verifica activitatea de achiziţie de combustibil din unităţile subordonate, la dosar nu există probe care sa susţină o atare concluzie, nefiind depusă fişa postului din care să rezulte atribuţiile de serviciu ale inculpatului. S-a susţinut că inculpatul nu avea atribuţii pe linia achiziţii de combustibil şi nici nu îi putea da ordine inculpatului V.I., pentru că nu era subordonatul său. Totodată, s-a învederat că nu este îndeplinită nici urmarea imediată, întrucât nu s-a produs o tulburare însemnată a bunului mers al unităţii, fapta sa neavând nicio legătură cu prejudiciul înregistrat de Ministerul Apărării Naţionale în ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a arătat că din probatoriul administrat nu rezultă intenţia de a cauza o vătămare intereselor legale ale unităţilor militare.

În primul rând, ceea ce se observă din expunerea criticilor formulate de către inculpat, este faptul că se contestă reţinerile în fapt ale instanţelor, arătându-se că motivarea acestora, în sensul că inculpatul P.S. avea atribuţii de serviciu în legătură cu achiziţia de combustibil, nu are nicio susţinere probatorie. în atare condiţii, verificarea acestui motiv de recurs urmează să se facă din perspectiva dispoziţiilor punctului 18 al art. 385 alin. (1) C. proc. pen., şi nu a cazului de casare invocat, prin prisma căruia instanţa de recurs verifică doar corecta aplicare a legii la situaţie de fapt deja stabilită şi necontestată. întrucât inculpatul a formulat critici distincte întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte le va avea în vedere, apărarea învederând, sub acest aspect, că declaraţia inculpatului dată în cursul cercetării judecătoreşti se coroborează cu declaraţia inculpatului V.I. şi că în mod greşit acestea au fost înlăturate.

Înalta Curte reţine că licitaţiile pentru achiziţionarea de combustibil au fost organizate de către Centrele de întreţinere, Reparaţii Curente şi Exploatare Cazărmi (U.M. Y Bucureşti,; U.M. X49 Cluj; U.M. X Iaşi), care erau organe de specialitate teritoriale de construcţii şi domenii militare.

U.M. Y Bucureşti, centrul de întreţinere se subordona U.M. X50 Târgovişte (Baza 2 Logistică Sud/Corpul 1 Armată Teritorial), iar U.M. X49 Cluj şi U.M. X Iaşi, se subordonau U.M. X51 Dej (Baza 4 Logistică Nord/Corpul 4 Armată Teritorial).

U.M. X50 Târgovişte (Baza 2 Logistică Sud/Corpul 1 Armată Teritorial) şi U.M. X51 Dej (Baza 4 Logistică Nord/Corpul 4 Armată Teritorial) se subordonau, la rândul lor, Biroului Domenii şi construcţii Militare din cadrul Statului Major al Forţelor terestre, U.M. X52 Bucureşti, unitate în cadrul căreia inculpatul P.S. îndeplinea de şef de birou domenii şi construcţii militare.

Potrivit ordinul ministrului apărării naţionale din 26 august 2002 privind exercitarea de către Direcţia Domenii şi Infrastructuri a controlului de specialitate la categoriile de forţe ale armatei, acest organ avea, printre alte competenţe şi pe acea de asigurare cu lucrări de investiţii şi reparaţii capitale pentru nevoile ministerului apărării naţionale şi exercitarea controlului în domeniu [art. 3 lit. c)].

Ca atare, în primul rând, Înalta Curte constată faptul că exista o subordonare ierarhică între unităţile militare care aveau competenţe de achiziţionare a combustibilului, respectiv centrele de întreţinere, reparaţii curente şi exploatare cazărmi, organe teritoriale de construcţii şi domenii militare faţă de Biroul Domenii şi Construcţii Militare din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre (organul central), în cadrul căruia funcţiona inculpatul P.S.

Este adevărat că la dosar nu există o fişă a postului ocupat de către inculpat, iar Statul major al forţelor terestre a comunicat că nu mai deţine alte acte în afara celor înaintate Parchetului Naţional Anticorupţie, însă atribuţiile de serviciu pe care le avea acesta le relatează chiar în prima sa declaraţiei dată în cursul urmăririi penale, la data de 16 octombrie 2003: „îndeplinesc funcţia de şef de birou domenii şi construcţii militare din anul 2002, având următoarele atribuţii:

Coordonez, conduc şi verific activitatea de achiziţii de combustibil din unităţile militare subordonate;

Particip sau deleg reprezentantul biroului pentru a participa la licitaţiile de combustibil;

Urmăresc asigurarea cu combustibil a unităţilor subordonate.

Potrivit ordinului şefului Statului major am monitorizat activitatea de asigurare cu combustibil, am îndrumat activitatea pentru desfăşurarea licitaţiei şi încheierea contractului. În luna august sau septembrie 2002 în urma şedinţei şefilor statelor majore s-a hotărât urgentarea încheierii contractelor de achiziţii combustibili pentru cazărmile Ministerului Apărării Naţionale. Urmare a acestui ordin structurile cu atribuţii au declanşat acţiunea care a fost monitorizată de subsemnatul.

Participarea la licitaţii în anul 2003 a fost făcută în baza ordinului şefului Statului major al forţelor terestre (general B.E.).

Înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală privind participarea inculpatului P.S. la licitaţii sau la verificarea documentelor de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor privind achiziţia de combustibil, confirmă aceste atribuţii de serviciu, menţionate de către inculpat.

Astfel, conform extrasului din O.G.U. 50/2003, cap. I pct. 5, la licitaţia publică organizată de către U.M. X „participă ca invitat din partea Statului major al forţelor terestre dl. col.ing. P.S.”; conform extrasului din ordinul de zi din 13 mai 2003, probleme de natură logistică „Comisia de evaluare a ofertelor de atribuire a contractului de achiziţie publică CLU tip III şi M din cadrul U.M. Y Bucureşti numită pentru licitaţia din data de 13 mai 2003 se completează cu dl. colonel ing. P.S. din U.M. X52 Bucureşti (...)”; extrasul din ordinul de zi din 6 mai 2003, emis de şeful Statului major al forţelor terestre: „înperioada 7-8 mai 2003, col. ing. P.S. se va deplasa în garnizoana Cluj-Napoca pentru verificarea documentelor de organizare şi desfăşurare a licitaţiei pentru achiziţia combustibilului uşor”.

Tot acest probatoriu susţine concluzia instanţei de fond, iar împrejurarea că, inculpatul, în declaraţiile ulterioare, a negat faptul că ar fi avut vreo atribuţie de serviciu pe linia achiziţiilor de combustibil, este fără relevanţă. Lipsa unei fişe a postului nu mai prezintă importanţă, în condiţiile în care atribuţiile inculpatului P.S. rezultă din ordinele şi regulamentele militare existente la dosar, precum şi din activitatea sa concretă, respectiv participarea sa la licitaţiile organizate de centrele de întreţinere, reparaţii curente şi exploatare cazărmi sau de a controla modul în care acestea s-au desfăşurat. Tot în acest context, dar în ceea ce priveşte infr. de luare de mită, se impune precizarea că este corectă şi reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut de alin. (2) al art. 254 C. pen., respectiv comiterea faptelor de către un funcţionar cu atribuţii de control.

Înalta Curte constată, de asemenea, că există concordanţă între conţinutul probelor şi starea de fapt stabilită de către instanţa şi în ceea ce priveşte acţiunea concretă desfăşurată de inculpatul P.S., respectiv aceea de a-i ordona martorului A.T. să reia licitaţia.

În acest sens, se are în vedere declaraţia martorului care a susţinut că, după descalificarea ambelor firme participante, întrucât acestea aveau probleme (datorii, cifră de afaceri mai mică decât cea declarată), după ce i-a comunicat telefonic inculpatului P.S. motivele ce au condus la această decizie, inclusiv faptul că SC E.C. SRL are un preţ mai mic decât al producătorului, acesta i-a ordonat să reia licitaţia. În aceste circumstanţe s-a procedat la reluarea licitaţiei, martorul aducând la cunoştinţa tuturor membrilor comisiei ordinul primit de la inculpatul P.S. Soluţia se fundamentează şi pe declaraţiile martorilor D.A.M. şi S.I., iar înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului P.S., legate de licitaţia desfăşurată de către U.M. Z Oradea, prezentarea ofertei şi numărul de telefon al SC E.C. SRL, au condus la reţinerea faptului că inculpatul avea un interes în legătură cu această societate.

Ceea ce se solicită de către apărare, cu referire la această stare de fapt, este reaprecierea probatoriului, prin coroborarea declaraţiilor inculpatului V.I. cu cele ale coinculpatului P.S., situaţie ce nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a arătat şi în cazul celorlalţi inculpaţi care au formulat critici similare.

Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infr. de abuz în serviciu, fapta inculpatului de a le ordona subordonaţilor ierarhici reluarea procedurii de licitaţie cu cele două firme care fuseseră descalificate din pricina faptului că nu îndeplineau condiţiile legale, una dintre ele, declarată ulterior câştigătoare, prezentând un preţ de vânzare situat sub preţul producătorului (ceea ce ridică de la început serioase suspiciuni referitoare la calitatea produsului livrat), a condus la o tulburare însemnată a bunului mers a activităţii de aprovizionare cu combustibil, creându-se astfel toate premisele desfăşurării activităţilor infracţionale ulterioare. În condiţiile în care inculpatul P.S. cunoştea motivele pentru care societăţile au fost descalificate, inclusiv cele referitoare la preţ, sub aspectul laturii subiectivă, acesta a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, neurmărind producerea rezultatului, dar prevăzând şi acceptând posibilitatea intervenirii acestuia.

Ca atare, în raport cu cele expuse, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, nefiind incidente dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 sau pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la fapta anterior descrisă, Înalta Curte a pus în discuţie încadrarea juridică, instanţa de fond şi cea de apel reţinând ca agravantă, dispoziţiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000. Apărarea a invocat acelaşi caz de casare (susţinând în motivarea scrisă a recursului că fapta ar fi fost comisă în forma instigării), însă, cu ocazia dezbaterilor s-a renunţat la criticile iniţiale, solicitându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu motivarea că acestea au fost introduse prin Legea nr. 521/2004.

Dispoziţiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 nu sunt incidente în cauză, şi aceasta nu pentru argumentele apărării, ci pentru că, în sarcina inculpatului P.S., în legătură cu această faptă, nu a fost reţinută nicio infr. de corupţie, astfel că nu se poate susţine că abuzul ar fi fost comis în realizarea scopului urmărit printr-o infr. prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000.

Prin Legea nr. 521/2004 pentru modificarea Legii nr. 78/2000 nu a fost introdusă prevederea de la lit. d) a art. 17, ci a fost modificat conţinutul acesteia. Astfel, în forma iniţială, în vigoare la data faptelor, textul statua că, sunt infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie „abuzul în serviciu contra intereselor publice săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o infr. prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a”, art. 17 lit. d). Prin Legea nr. 521/2004 s-a lărgit doar sfera acestor infracţiuni, adăugându-se abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, textul prevăzând că, constituie infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie „abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi săvârşite în realizarea scopului urmărit print-o infr. prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a”.

Reţinând aşadar incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Înalta Curte urmează să dispună schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infr. de abuz în serviciu contra intereselor publice, cuprinse între 6 luni şi 5 ani, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, care în cauză este, conform art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen., de 7 ani şi 6 luni, la care se adaugă, potrivit art. 128 C. pen. intervalul de timp în care procesul a fost suspendat ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale, de 7 luni şi 15 zile, deci în final 8 ani, 1 lună şi 15 zile, curgând de la data de 22 august 2002, s-a împlinit, urmând să se dispună încetarea procesului penal.

În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinute în sarcina inculpatului P.S., s-au formulat, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., aceleaşi critici privind lipsa unor atribuţii de serviciu în legătură cu încheierea şi derularea contractelor de achiziţie de combustibil, asupra cărora instanţa de ultim control judiciar s-a pronunţat în cele ce preced (exceptând infr. legată de contracte derulate în perioada 1997-2000 cu inculpatul N.I., care va fi analizată ulterior, inculpatul ocupând o altă funcţie la acel moment), considerându-le nefondate.

Referitor la aceleaşi fapte a fost susţinut şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. arătându-se că soluţia de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt, situaţia de fapt stabilită neavând susţinere în materialul probator administrat.

Cu privire la prima infr. de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în sarcina inculpatului s-a reţinut că a pretins de la reprezentanţii SC L.E. SRL 50 RON/Kg combustibil, din care a primit în două tranşe 150.000.000 RON, în scopul de a le ordona comandanţilor U.M. Y Bucureşti şi U.M. X Iaşi, care i se subordonau pe linie militară, să încheie contracte cu această firmă să şi efectueze cu operativitate plăţile.

Înalta Curte constată că nu există neconcordanţe între probele administrare şi situaţia de fapt reţinută în hotărârea de condamnare, vinovăţia inculpatului fiind stabilită prin analiza coroborată a întregului material probator. De altfel, inculpatul nici nu a indicat în motivele de recurs aspecte esenţiale care vin în contradicţie evidentă şi necontroversată cu probele administrate, solicitând doar o reapreciere a acestora, cerere ce nu poate fi cenzurată din perspectiva cazului de casare invocat.

Instanţa de ultim control judiciar reţine că soluţia se fundamentează pe declaraţiile constante ale inculpatului P.D. care a arătat că i s-a plâns inculpatului P.S. că are probleme cu unitatea din Iaşi, iar „dânsul a promis că o să intervină pentru a înceta şicanele, precizându-mi să-i dau o cotă parte din afacere, mai precis cerând 50 RON pentru fiecare litru livrat unităţii militare urmând ca banii să fie daţi treptat. Eu în principiu am fost de acord şi la cea două săptămâni de la această discuţie m-am dus în biroul acestuia, care este situat în cazarmă, la o clădire pe la ultimul etaj, biroul fiind mic, cu două mese faţă în faţă şi cum se intră pe uşă, în stânga, în colţul din stânga era un televizor, împrejurare în care i-am dat suma de 50 milioane RON fără să mai fie cineva de faţă. Reţin că am intimat pe poarta unităţii şi ştiu că unitatea respectivă este sediul Statului major al forţelor terestre (...). Din câte reţin în 2003 am fost la biroul ofiţerului de 3 sau 3 ori, singur. La una din discuţiile purtate cu ofiţerul acesta mi-a cerut suma de 250 milioane RON, motivând că trebuie să facă un acoperiş la o casă. Această sumă era mult prea mare după aprecierea mea şi am luat-o ca pe o glumă. În urmă cu 2-3 săptămâni faţă de data prezentei confruntări, conform înţelegerii, i-am trimis prin priori post ofiţerului 100 milioane RON, rugându-l să pună banii la poştă pe un prieten pe care îl cheamă B.T.S. căruia i-am dat adresa unei persoane de sex feminin care mi-a fost indicată de ofiţer ca fiind soţia sau fiica acestuia, banii fiind trimişi la Oficiul Poştal conform aceloraşi indicaţii ale ofiţerului. Nu i-am dat ofiţerului direct sau prin persoane interpuse vreo sumă de bani împrumut (proces-verbal de confruntare între inculpaţii P.S. şi. P.D.), aspectele învederate de către acesta fiind cunoscute şi de inculpatul L.G.

Martorul B.T.S. confirmă declaraţiile inculpatului, arătând în esenţă că avea o datorie la inculpatul P.D., rezultată în urma cumpărării unei maşini, că acesta i-a dat un bileţel pe care era scris numele unei persoane, căruia trebuia să îi trimită suma de 100 milioane RON. Martorul susţine că pe data de 1 octombrie 2003 a mers împreună cu inculpatul P.D. să depună banii la poştă, iar ulterior P.D. a dat un telefon, de pe telefonul martorului, acesta indicând cele 2 numere care îi aparţin. Conform declaraţiei martorului, unul dintre telefoane are numărul N1.

Înalta Curte reţine şi convorbirile telefonice din data de 1 octombrie 2003, ora 15:23 purtate între inculpatul P.S. şi „D.”, aflat la nr. de telefon N1:

D.: Deci, notaţi nr. de (...).

P.S.: Numai puţin. Cât?

D.: Cu destinaţie OP Bucureşti.

P.S.: OP Bucureşti, da?

D.: Da.

P.S.: Expediat?

D.: P.S.A.

P.S.: Nu, nu. Cine expediază?

P.S.: Două secunde staţi. B.T.S., da?, dar şi cea dintre inculpat şi soţia acestuia P.S.A., de la ora 15:27 când i-a cerut acesteia să meargă să ridice banii, la ora 17:55 având ulterior confirmarea că „e 100% rezolvat”.

C.N. P.R., prin adresa din 10 octombrie 2003 a înaintat organelor de urmărire penală mandatul on-line, din data de 1 octombrie 2003, ora 15:10 eliberat de O.P. Oradea, pentru trimiterea sumei de 100 milioane RON, pe numele P.S.A.

În tot acest context, susţinerea că s-ar fi produs o gravă eroare, întrucât probatoriul nu ar susţine starea de fapt reţinută, este în mod evident nefondată, singura neconcordanţă între conţinutul probelor şi situaţia de fapt fiind cea referitoare la data de 1 octombrie 2003, reţinută de către instanţă ca fiind 12 octombrie2003, aspect nerelevant însă în ceea ce priveşte soluţia asupra fondului cauzei.

Nu aceeaşi concluzie se impune în ceea ce priveşte cea de-a doua faptă, constând în pretinderea şi primirea de la N.I., administrator la SC E.P. SA, a 5% din valoarea fiecărui contract atribuit firmei acestuia, în scopul de a-i da lucrări de reparaţii în unităţile militare, urmată de primirea sumei de 70 milioane ROL.

S-a reţinut că aceasta a fost comisă în perioada 1996-2000, când inculpatul P.S. a îndeplinit funcţia de inginer şefia U.M. X37 Bucureşti, calitate în care a fost şi preşedintele comisiei de selecţie a ofertelor formulate în vederea atribuirii contractelor de lucrări de reparaţii.

Înalta Curte constată că soluţia de condamnare a inculpatului P.S. se fundamentează în exclusivitate de depoziţiile coinculpatului N.I., care a arătat că i-ar fi dat acestuia în mod repetat sume de bani în vederea câştigării contractelor pentru lucrările de reparaţii, că a efectuat şi astfel de lucrări şi la două imobile aparţinând inculpatului, în cursul anului 1999 şi 2003 (ulterior perioadei avută în vedere de acuzare, şi într-o perioadă în care inculpatul nici nu îşi mai desfăşura activitatea la U.M. X37 Bucureşti). În raport cu această declaraţie şi inversând sarcina probei, inculpatul fiind pus în situaţia să probeze că a plătit lucrările de reparaţii efectuate la cele două imobile, în condiţiile în care parchetul nu a reuşit să demonstreze contrariul prin probe sigure, certe, care nu lasă loc de îndoieli, instanţa de fond a concluzionat că „este evident că numărul mare de contracte intervenite între cei doi inculpaţi duce categoric la concluzia că inculpatul N.I. a fost preferat/favorizat în încheierea/derularea acestor contracte pentru avantaje materiale”.

Nu rezultă din hotărâre când au fost primite aceste sume, pentru care dintre contractele încheiate (exceptând contractul încheiat în anul 1996), din ce se compune cuantumul de 70 milioane ROL, în condiţiile în care inculpatul N.I. afirma că valoarea totală a sumelor pe care i le-a dat inculpatului P.S. se ridică la 500 milioane ROL, precum şi cesionarea a 50% din firma SC V.C. SRL în favoarea soţiei acestuia P.S.A., (aspecte ce nu se regăsesc în acuzaţia formulată de către parchet, care s-a limitat la suma de 70 milioane ROL, nerezultând cum a fost aceasta calculată). Mai mult, deşi se descriu fapte care s-ar fi petrecut în anul 2003, într-o perioadă în care inculpatul nici nu îşi mai desfăşura activitatea la U.M. X37 Bucureşti, condamnarea pronunţată vizează fapte săvârşite în anul 2000, menţionat expres chiar în dispozitivul hotărâri, Înalta Curte neidentificând însă în considerentele sentinţei o situaţie de fapt din care să rezulte o acţiune (comisă în anul 2000) care să se circumscrie elementului material al infr. de luare de mită.

În aceste condiţii, Înalta Curte consideră că starea de fapt stabilită de către instanţă nu este susţinută de probatoriul administrat, criticile inculpatului fiind întemeiate, urmând ca, faţă de lipsa probelor certe cu privire la existenţa faptelor, să se dispună achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. Pe cale de consecinţă, va înlătura măsura confiscării speciale a sumei de 70 milioane ROL.

Referitor la ultima faptă, reţinută în sarcina inculpatului sub forma complicităţii la infr. de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul M.I. să primească suma de 30 milioane ROL de la inculpatul N.I. în scopul de a aloca fonduri pentru plata lucrărilor de construcţii executate la unitatea militară din N., instanţa de ultim control judiciar constată că nu există discordanţă între cele stabilite în hotărârea de condamnare şi conţinutul real al probelor.

Înalta Curte reţine declaraţiile inculpatului N.I. care a arătat că, având probleme cu plăţile ce trebuiau să îi fie făcute în baza unui contract încheiat cu U.M. Y Bucureşti pentru lucrări de reparaţii la unitatea militară din Negoieşti, i-a relatat aceste aspecte inculpatului P.S., care i-a promis că va discuta cu „D.”, inculpatul M.I., cerându-i însă să vină a doua zi în faţa complexului O., având asupra sa 6% din valoarea contractului, respectiv 30 milioane ROL. A doua zi s-a întâlnit cu inculpatul P.S. în locul stabilit, i-a dat acestuia o pungă în care se găsea suma de 30 milioane ROL, iar acesta, la rândul său i-a transmis-o inculpatului M.I. care îl însoţea.

În acelaşi sens este şi declaraţia inculpatului M.I. care a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, arătând că a fost contactat telefonic de inculpatul P.S., că a mers la o întâlnire din zona staţiei O., dar a refuzat să discute personal cu inculpatul N.I., şi că a primit o pungă în care se afla sume de 30 milioane ROL de la inculpatul P.S.

Totodată se reţine că la scurt timp, inculpatul N.I. a primit contravaloarea lucrărilor efectuate la unitatea militară din N.

Apărările formulate în recurs de către inculpatul P.S. au vizat şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. argumentându-se că inculpatul M.I. nu avea nici un fel de atribuţii de serviciu legate de acordarea de fonduri pentru plăţile ce trebuiau făcute societăţilor comerciale, urmare a unor contracte derulate cu unităţile militare.

Înalta Curte constată că în hotărârea de condamnare s-a făcut o prezentare pe larg a modului în care inculpatul M.I. era implicat şi avea atribuţii, în calitatea sa de şef birou finanţare în cadrul Direcţiei financiar-contabile a Ministerului Apărării Naţionale, în obţinerea de fonduri ce erau dirijate către unităţile militare şi folosite pentru plata lucrărilor de reparaţii şi construcţii, prin trecerea fondurile de la o subdiviziune bugetară la alta, în cadrul ordonatorului secundar de credite. Aceste atribuţii nu au fost contestate de către inculpatul M.I., şi, pe de altă parte, reluând cele arătate anterior, cazul de casare invocat nu permite stabilirea unei alte stări de fapt pe baza căreia să se dispună o soluţie de achitare, ci implică doar verificarea unor aspecte de drept prin raportate la aspectele de fapt statuate de tribunal şi curtea de apel.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în conţinutul stării de fapt stabilită de către prima instanţă şi la care a achiesat şi Curtea de apel, nu se identifică aspecte esenţiale care să contravină evident cu probele administrate, iar, în raport cu starea de fapt, ajutorul dat de către inculpatul P.S., constând în facilitarea legăturii dintre inculpaţii N.I. şi M.I. şi transmiterea sumei de bani acestuia din urmă de la primul, întruneşte condiţiile complicităţii la infr. de luare de mită [sub acest aspect este discutabilă soluţia parchetului de a nu fi reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat şi complicitate la infr. corelativă de dare de mită, împrejurarea că faţă de N.I. a fost pronunţată o soluţie întemeiată pe dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen. fiind fără relevanţă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatului P.S.].

În fine, ultimul motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. vizează individualizarea pedepsei, apărarea solicitând să fie valorificate ca şi circumstanţe atenuante datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale, are studii superioare, a fost şef de promoţie în şcoala militară, pe parcursul desfăşurării activităţii sale de 32 de ani în cadrul Ministerului Apărării Naţionale fiind notat cu calificativul foarte bine, are o familie organizată şi un copil major. De asemenea a fost invocată şi durata de timp scursă de la data săvârşirii faptelor, arătând că nu se mai justifică pronunţarea unei soluţii de condamnare cu executare în regim de detenţie la mai bine de 10 ani de la data comiterii acestora.

Înalta Curte consideră că singurele aspecte care pot fi valorificate ca şi circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (2) C. pen. sunt cele legate de durata excesivă a procedurii judiciare, care a menţinut inculpatul o perioadă de aproximativ 10 ani într-o stare de incertitudine cu privire la situaţia sa, cele reţinute în cazul inculpatului T.F. fiind incidente şi în ceea ce-l priveşte pe acest recurent. Circumstanţele personale favorabile pe care inculpatul le invocă nu vor fi însă reţinute conform art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că acestea reprezentau un element de normalitate pentru orice persoană ce ocupa funcţia deţinută de inculpatul P.S.

Ca atare, Înalta Curte va reduce pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina acestuia, sub minimul special, până la 2 ani închisoare, instanţa considerând că, în acest fel, scopul pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin art. 52 C. pen., va fi pe deplin atins.

Deşi potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi poate fi înlăturată în cazul reţinerii de circumstanţe atenuante, Înalta Curte apreciază, în raport de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, că se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe aceeaşi durată cu cea a pedepsei principale, drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b). Sub acest aspect au fost avute în vedere şi criticile formulate în recursul Ministerului Public, instanţa de ultim control judiciar considerând că interzicerea dreptului de a alege, care este o valoarea fundamentală într-o societate democratică, nu este nici proporţională justificată şi nici justificată.

Pedepsele accesorii urmează să aibă acelaşi conţinut ca şi pedepsele complementare, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Faţă de intervalul de timp scurs de la data săvârşirii infr., faţă de împrejurarea că inculpatul P.S. a fost arestat preventiv aproximativ 9 luni, interval suficient pentru a reflecta asupra comportamentului pe care trebuie să îl adopte, date fiind şi dovezile ulterioare de îndreptare, aceasta având un bun comportament în societate, în perioada 30 august 2004-12 aprilie 2012 fiind supravegheat de organele de poliţie, împotriva sa fiind instituită măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, Înalta Curte apreciază că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment pentru acesta şi chiar în condiţiile neexecutării pedepsei nu va mai săvârşi alte infracţiuni, astfel că va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va desfiinţa în parte hotărârile recurate şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului P.S. din infr. prev. de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infr. prev. de art. 248 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu ref. la art. 121 C. pen. va înceta procesul pornit împotriva mculpatului P.S. pentru infr. prev. de art. 248 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. îl va achita pe inculpatul P.S. (contracte derulate în perioada 1997-2000 cu inculpatul N.I.) pentru infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

Va înlătura măsura confiscării speciale a sumei de 70 milioane ROL.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (2) cu art. 76 lit. b) C. pen. îl va condamna pe inculpatul P.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 art. 74 alin. (2) cu art. 76 lit. b) C. pen. îl va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi îl va obliga pe inculpat ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Va menţine măsura sechestrului asigurător doar în limita sumei de 15.000 RON asupra următoarelor bunuri: auto în valoare de 50 mii RON şi acţiuni, 40 acţiuni SC E. SA Bucureşti, o acţiune SC E.P. SA, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F. T., 38 acţiuni S.I.F. M.M. şi 10 acţiuni S.I.F. O.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind pe inculpatul P.S.

Asupra recursului declarat de Ministerul Public cu privire la inculpatul P.D.

Recursul Ministerului Public vizează modalitatea de executare a pedepsei, apreciindu-se că suspendarea sub supraveghere este singura modalitate aptă de a asigura scopului pedepsei astfel cum este prev. de art. 52 C. pen., precum şi cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina acestui inculpat, care este apreciat mult prea redus. Astfel cum s-a mai arătat, asupra acestui motiv instanţa s-a pronunţat anterior, argumentele vizând neîncadrarea acestei critici în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen.

Chiar dacă inculpatul nu a declarat recurs, achiesând la pedeapsa aplicată de către prima instanţă, menţinută în apel, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din şi oficiu potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., apreciază că şi în cazul acestuia se impune valorificarea aspectelor vizând durata nerezonabilă în care procedurile judiciare s-a desfăşurat, conform art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă de 6 luni închisoare prevăzută de lege pentru săvârşirea infr. de dare de mită, până la 5 luni închisoare.

Referitor critica parchetului, analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., instanţa constată că în sarcina inculpatului P.D. este reţinută săvârşirea unei singure infracţiuni de dare de mită. Având în vedere contribuţia redusă la comiterea activităţii infracţionale, circumstanţele personale favorabile inculpatului, poziţia procesuală a acestuia, dar mai ales de durata de timp scursă de la momentul săvârşirii infr., Înalta Curte apreciază că instanţele anterioare au făcut o justă individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, care va fi menţinută.

Ca atare, urmează a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. Totodată va dispune, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. şi suspendarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Aşa fiind, se va admite recursul Ministerului Public, se va casa, în parte, sentinţa şi decizia, şi, rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

Asupra recursului declarat de Ministerul Public cu privire la inculpatul N.I.

Critici similare cu cele invocate în cazul inculpatului P.D. au fost formulate şi în ceea ce-l priveşte pe intimatul inculpat N.I. Apărătorul intimatului inculpatul a solicitat încetarea procesului penal urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale.

Referitor inculpat N.I., se constată că în sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea infr. de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că ar fi remis inculpatului P.S. suma totală de 70 milioane ROL pentru atribuirea unor contracte-lucrări de reparaţii construcţii.

Înalta Curte a dispus achitarea inculpatului P.S. pentru infr. corelativă de luare de mită, constatând insuficienţa probatoriului pe care se întemeia soluţia de condamnare, acesta fiind rezumat doar la declaraţiile coinculpatului N.I., neexistând descrisă o situaţie de fapt din care să rezulte datele, împrejurările la care sumele de bani au fost primite, pentru care dintre contractele încheiate de către SC E.P. SA SRL cu unitatea militară 02310 Bucureşti, sau măcar cum s-a ajuns la stabilirea acestei sume. De asemenea, s-a constatat că, în ceea ce priveşte lucrările reparaţii efectuate de către de către inculpat la cele două imobile ale inculpatului P.S., efectuate în cursul anului 1999 şi respectiv 2003, a fost inversată sarcina probei, în sensul că vinovăţia a fost stabilită având în vedere că inculpatul P.S. nu a fost în măsură să-şi dovedească nevinovăţia, respectiv să facă dovada că a achitat aceste lucrări.

Mai mult, dincolo de relaţiile apropiate dintre cei doi inculpaţi (inculpatul N.I. asigurând întreţinerea soţiei inculpatului P.S. după arestarea preventivă a acestuia), în anul 2003 inculpatul P.S. nici nu se mai afla la conducerea U.M. X37 Bucureşti, şi nici s-a reţinut că SC E.P. SA ar fi încheiat vreun contract în acea perioada cu Ministerul Apărării Naţionale, faptele descrise în rechizitoriu limitându-se la intervalul de timp în care acesta a ocupat funcţia de inginer şef şi apoi comandant la U.M. X37 Bucureşti, respectiv 1996-2001.

În ceea ce priveşte calcularea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale (inculpatul N.I. nerecurând hotărârea şi nesolicitând, în recursul parchetului, continuarea procesului penal, astfel că soluţia pronunţată cu privire la coinculpat nu poate produce efecte în ceea ce-l priveşte), instanţa va avea în vedere situaţia de fapt descrisă în hotărâre şi perioada vizată de acuzare, prima instanţă menţionând expres chiar în dispozitivul sentinţei împrejurarea că soluţia de condamnare vizează fapte petrecute în anul 2000.

Astfel, singurele acţiuni descrise care se pot circumscrie elementului infr. de dare de mită sunt cele din anul 1996, respectiv din data de 7 noiembrie 1996 când a fost încheiat contractul între SC E.P. SA SRL şi U.M. X37 Bucureşti, având ca obiect lucrările reparaţii hidroizolaţii terasa pavilionului de la U.M. X38, caz în care se susţine că inculpatul P.S. a fost preşedintele comisiei de analiză a ofertelor şi a primit de la inculpatul N.I. suma de aproximativ 2.500.000 ROL. Ulterior, în cuprinsul hotărârii, se procedează la o prezentare a contractelor încheiate de aceeaşi societate comercială cu ministerul apărării naţionale în cursul anilor 1997-2001, fără a se arăta că pentru vreunul dintre aceste contracte inculpatul N.I. i-ar fi oferit inculpatului P.S. vreo sumă de bani şi care este cuantumul acesteia.

În final, se menţionează lucrările de reapariţii din 1999 şi 2003, la cele două imobile aparţinând inculpatului P.S., cele din anul 2003 neputând fi avute în vedere pentru considerentele anterior expuse.

Rezultă aşadar că momentul de la care curge termenul se situează în cursul anului 1999 (mai 1999), astfel că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 12 ani, 7 luni şi 15 zile s-a împlinit (modalitatea de calcul a acestuia fiind anterior dezvoltată în cazul celorlalţi inculpaţi în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, neimpunându-se reluarea argumentelor la care Înalta Curte va face doar trimitere), condiţii în care urmează a fi admis recursul declarat de către Ministerului Public, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 şi art. 128 C. pen. se va dispune încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului N.I. pentru infr. de dare de mită.

Este de menţionat şi faptul că termenul de prescripţie era împlinit chiar şi în situaţia în care Înalta Curte s-ar fi raportat la data stabilită de instanţa de fond ca fiind data săvârşirii infr. corelative de luare de mită de către inculpatul P.S., respectiv anul 2000.

Asupra recursului declarat de partea responsabilă civilmente SC L.E. SRL

Partea responsabilă civilmente SC L.E. SRL nu şi-a motivat recursul nici ulterior primului termen de judecată, acesta nefiind prezentă, prin practicianul în insolvenţă R.L. SPRL numit prin sentinţa comercială nr. 994/F din 12 iunie 2013 a Tribunalului Satu-Mare, cu ocazia dezbaterilor.

Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa niciunuia dintre cazurile de casare care pot fi avute în vedere din oficiu conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere că împotriva părţii responsabile civilmente nu s-a dispus nicio măsură, aceasta nefiind obligată, în solidar cu inculpatul L.G. la plata despăgubirilor civile.

În aceste condiţii, urmează să se respingă recursul declarat de partea responsabilă civilmente ca nefondat, soluţie în raport cu care aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru motivele şi în limitele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., inculpaţii I.F., T.V., S.I., B.N., M.I., V.I., T.V.A., T.F., O.D.G., T.G. L.T.D., T.G., L.G., P.S., T.E.C., Z.C.M., va casa, în parte, hotărârile recurate şi rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., inculpaţii I.F., T.V., S.I., B.N., M.I., V.I., T.V.A., T.F., O.D.G., T.G. (L.T.D.), L.G., P.S., T.E.C., Z.C.M., împotriva deciziei penale nr. 105/A din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.

Casează, în parte, decizia penală nr. 105/A din 2 aprilie 2012 şi, în parte, sentinţa penală nr. 292 din 31 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală şi, în rejudecare:

I. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă inculpatul Z.C.M., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului Z.C.M. pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

Constată încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Menţine celelalte dispoziţii ale otărârilor cu privire la inculpatul Z.C.M.

II. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă inculpatul I.F. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului I.F. pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor aparţinând inculpatului I.F. prin ordonanţa Parchetului Naţional Anticorupţie din 13 ianuarie 2004 dispusă în Dosarul nr. 232/P/2003.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul I.F.

III. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. condamnă inculpatul M.I., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului M.I. pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Dispune restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare 11 februarie 2004, constatând acoperită suma de 230 milioane ROL (cu privire la care se menţine măsura confiscării speciale dispusă de prima instanţă) conform recipisei C.E.C. la Sucursala C.E.C. V. Bucureşti.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul M.I.

IV. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. condamnă inculpatul P.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului P.D. pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul P.D.

V. În baza art. art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul T.E.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului T.E.C. pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul T.E.C.

VI. În baza art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul T.V. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului T.V. pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul T.V.

VII. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul S.I. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului S.I. pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind inculpatul S.I.

VIII. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpata B.N. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatei B.N., pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind inculpata B.N.

IX. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului N.I. pentru infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

X. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul V.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Reduce suma pentru care operează solidaritatea inculpatului V.I. cu inculpatul M.V.T. la valoarea de 6450624692,914 ROL (654.062,47 RON)

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul V.I.

XI. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul T.V.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind pe inculpatul T.V.A.

XII. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. (în considerarea art. 13 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) condamnă pe inculpatul T.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248¹ C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. (în considerarea art. 13 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. în baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În temeiul art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul T.F.

XIII. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul O.D.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 248 C. pen. cu ref. la art. 2481 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul O.D.G. la 5 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul O.D.G.

XIV. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpata T.G. (L.T.D.) la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău. În temeiul art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpata T.G. (L.T.D.).

XV. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul T.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. deduce perioada prevenţiei de la data de 3 februarie 2004-30 august 2004, inclusiv.

Ia act că este arestat în altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la inculpatul T.G.

XVI. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul L.G. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 19 Legea nr. 682/2002 şi condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

În temeiul art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind pe inculpatul L.G.

XVII. În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului P.S. din infr. prev. de art. 248 C. pen. cu ref. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infr. prev. de art. 248 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu ref. la art. 121 C. pen. încetează procesul pornit împotriva inculpatului P.S. pentru infr. prev. de art. 248 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită inculpatul P.S. (contracte derulate în perioada 1997-2000 cu inculpatul N.I.) pentru infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

Înlătură măsura confiscării speciale a sumei de 70 milioane ROL.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (2) cu art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul P.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 art. 74 alin. (2) cu art. 76 lit. b) C. pen. condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

Menţine măsura sechestrului asigurător în limita sumei de 15.000 RON asupra următoarelor bunuri: autovehicul în valoare de 50 mii RON şi acţiuni: 40 acţiuni SC E. SA Bucureşti, o acţiune SC E.P. SA, 6 acţiuni S.I.F. B.-C., 5 acţiuni S.I.F. M., 8 acţiuni S.I.F T., 38 acţiuni S.I.F. M.M. şi 10 acţiuni S.LF. O.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor privind pe inculpatul P.S.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC L.E. SRL prin practician în insolvenţă redresare lichidare SPRL.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000 RON.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi T.V., S.I., T.F., T.V.A. şi inculpatul N.I. în sumă de câte 800 RON se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi I.F., M.I., B.N., V.I., O.D.G., T.G. (L.T.D.), T.G., L.G., P.S., T.E.C., Z.C.M. şi inculpatul P.D. în sumă de câte 400 RON se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 36/2014. Penal. Contestaţie la executare...		ICCJ. Decizia nr. 78/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: