ICCJ. Decizia nr. 384/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Nerespectarea obligaţiilor de a nu transmite informaţii privind operaţiuni ce intră sub incidenţa Legii 656/2002 (Legea 656/2002 art. 24), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 384/2014

Dosar nr. 1/118/2012

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 290 din 18 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 1/118/2012 s-a dispus:

I. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

S-a constatat că infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., au fost săvârşite în concurs ideal sau formal în condiţiile art. 33 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate, inculpatul R.I. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) şi executarea acesteia alăturat pedepsei stabilite.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru infracţiunea de spălare de bani, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea tuturor pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul R.I. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) şi executarea acesteia alăturat pedepsei cu închisoarea stabilite prin prezenta sentinţă penală.

În final, inculpatul R.I. execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

II. În baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

S-a constatat că infracţiunile prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., au fost săvârşite în concurs ideal sau formal în condiţiile art. 33 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul G.V. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru infracţiunea de spălare de bani, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea tuturor pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul G.V. execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., art. 1003 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti, prin D.G.F.P. Constanţa.

A fost obligat inculpatul R.I. la plata sumei de 226.312,80 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti, prin D.G.F.P. Constanţa (din care suma de 103.231,76 RON reprezentând impozit pe profit şi suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA), plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

A fost obligat inculpatul G.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanţa, la plata sumei de 123.081,04 RON reprezentând TVA, dedus fără drept, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti, prin D.G.F.P. Constanţa, plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a celor 19 facturi, respectiv: din 05 septembrie 2006, din 09 septembrie 2006, din 12 septembrie 2006, din 04 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, din 27 septembrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 01 noiembrie 2006, 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 februarie 2006, din 18 decembrie 2006, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 29 februarie 2008, din 03 martie 2008 şi din 12 martie 2008.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti de condamnare instanţa să comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului acesteia.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul R.I. la plata sumei de 1.150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 300 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru faza de judecată - avocat D.I. - în favoarea Baroului Constanţa, urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei).

În baza art. 191 alin. (2), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul G.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 RON reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanţa - avocat M.S. - urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei).

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 912/P/2009 din data de 29 decembrie 2011 s-a dispus:

1. punerea în mişcare a acţiunii penale şi 2. trimiterea în judecată a inculpaţilor:

R.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:

- art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

- art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., ultimele două infracţiuni cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen. şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005;

- art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul R.I., în perioada 2006-2008, în calitate de administrator al SC T. SRL Constanţa nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii veniturile în sumă de 768.279,54 RON, încasate şi retrase în numerar din cont, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON, reprezentând suma de 103.231,76 RON impozit pe profit şi suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

S-a mai reţinut că inculpatul R.I., în perioada menţionată în calitate de administrator al SC T. SRL Constanţa prin întocmirea unui număr de 19 facturi reprezentând operaţiuni nereale cu SC L.G. SRL l-a ajutat pe inculpatul G.V., administrator al acestei societăţi, să evidenţieze în contabilitate cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, în sumă de 577.936 RON reprezentând contravaloarea materialelor cu care a fost majorată în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) şi suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus, la care acesta nu avea dreptul.

S-a mai reţinut în sarcina inculpatului R.I. şi transferul sumei de 768.279,54 RON provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune din conturile SC L.G. SRL Constanţa în conturile SC T. SRL Constanţa, în scopul disimulării originii ilicite acestei sume de bani.

S-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul G.V., în perioada 2006-2008, în calitate de administrator al SC L.G. SRL Constanţa, prin înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a celor 19 facturi a evidenţiat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus la care nu avea dreptul şi a produs inducerea în eroare cu privire la obligaţiile către bugetul statului prezentând ca adevărate operaţiuni comerciale între SC T. SRL şi SC L.G. SRL pentru materiale în valoare de 577.936 RON care în realitate nu au existat în materialitatea lor şi care au majorat în mod nereal valoarea mijlocului fix, cu această sumă, cu efecte asupra cheltuielilor societăţii reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viaţă a construcţiei.

S-a mai reţinut şi complicitatea inculpatului G.V. la infracţiunea de evaziune fiscală, urmare înţelegerii intervenite cu coinculpatul R.I., de a nu înregistra în contabilitate veniturile în sumă de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi emise de către acesta către SC L.G. SRL.

S-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul G.V. a transferat suma de 768.279,54 RON provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de înşelăciune din conturile SC L.G. SRL în conturile SC T. SRL, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: sesizarea Gărzii Financiare Constanţa; sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; note de constatare întocmite de Garda Financiară Constanţa la SC T. SRL şi la SC L.G. SRL; proces-verbal de inspecţie fiscală întocmit de D.G.F.P. Constanţa la SC T. SRL; documente financiar-contabile şi documente bancare privind relaţiile comerciale dintre SC T. SRL şi SC L.G. SRL; raport de expertiză financiar-contabilă şi obiecţiuni la raportul de expertiză; adresa de prejudiciu şi cerere de constituire de parte civilă; adresa din 30 aprilie 2010 întocmită de SC E.T. SRL Constanţa; adresa din 15 martie 2010 întocmită de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Brăila; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa; adresa din 11 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Constanţa; procura autentificată la notariat din 04 decembrie 2008; documente din care rezultă demersul învinuitului R.I. de achiziţiona un alt imobil; proces-verbal de confruntare; declaraţiile martorilor; declaraţiile învinuiţilor R.I. şi G.V.

În faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de probă: adresa Oficiului Registrului Comerţului din 03 februarie 2012 privind SC T. SRL Constanţa şi SC L.G. SRL Constanţa; acte de constituire a SC L.G. SRL; sentinţa civilă nr. 4098/COM din 17 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa privind SC T. SRL Constanţa (Dosar nr. 2116/118/2010); adresă Oficiului Registrului Comerţului 15 iunie 2012 privind SC T. SRL Constanţa; adresa din 28 martie 2012 emisă de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - A.F.P. Constanţa privind menţinerea pretenţiilor civile formulate în faza de urmărire penală prin adresa din 26 iulie 2011, la care a fost anexat raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 17 martie 2009; depoziţiile martorilor H.C., H.G., M.A.M., L.R.M., R.J., G.L., B.M.G., M.P., C.M.; referate de evaluare întocmite pentru inculpaţii R.I. şi G.V. de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; documente medicale depuse de către inculpatul R.I., privind starea sa de sănătate; -fişe de cazier judiciar; declaraţiile inculpaţilor.

Din coroborarea materialului probator administrat în cursul procesului penal, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul R.I., în calitate de administrator la SC T. SRL cu sediul în municipiul Constanţa, a întocmit la solicitarea şi în înţelegere cu coinculpatul G.V., administrator la SC L.G. SRL cu sediul în municipiul Constanţa, (şi a numitului G.S., fără vreo calitate în vreuna din cele două societăţi), un număr de 19 facturi din care a rezultat derularea unor operaţiuni comerciale între cele două societăţi, facturi a căror contravaloare nu a înregistrat-o însă în evidenţa contabilă a SC T. SRL, regăsindu-se înregistrate doar în evidenţa contabilă a SC L.G. SRL.

Operaţiunile comerciale au constat în livrarea de mărfuri, efectuarea unor lucrări şi manoperă, în valoare totală de 768.279,54 RON conform facturilor emise în 05 septembrie 2006, în 09 septembrie 2006, în 12 septembrie 2006, în 14 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, în 27 septembrie 2006, în 02 octombrie 2006, în 01 noiembrie 2006, în 08 noiembrie 2006, 02 decembrie 2006, în 05 februarie 2006, în 18 decembrie 2006, în 14 mai 2007, în 21 mai 2007, în 29 februarie 2008, în 03 martie 2008 şi în 12 martie 2008.

Din conţinutul facturilor menţionate (în număr de 19) a reieşit că au fost livrate mărfuri, precum: tărâţe, stâlpi beton, picamer, generator, centrală termică, cutii PVC, plăci beton, motor marca P., plăci azbociment, fier beton, beton, lăzi PVC, piei bovină, piei ovine, BCA, şi au fost efectuate lucrări de manoperă şi construcţii.

În realitate însă aceste operaţiuni comerciale nu au fost reale, ci fictive, deoarece mărfurile menţionate în respectivele facturi nu au fost livrate niciodată în materialitatea lor de către SC T. SRL către SC L.G. SRL şi, de asemenea, lucrările nu au fost niciodată executate.

Facturile în valoare totală de 768.279,54 RON, deşi nereale, au fost însă înregistrate de către inculpatul G.V. în contabilitatea SC L.G. SRL Constanţa, acesta dispunând şi efectuarea plăţii către SC T. SRL conform ordinelor de plată din 16 octombrie 2006, din 18 octombrie 2006, din 16 octombrie 2006, din 18 octombrie 2006, din 24 octombrie 2006, din 07 noiembrie 2006, din 13 noiembrie 2006, din 15 noiembrie 2006, din 16 noiembrie 2006, din 17 noiembrie 2006, din 29 noiembrie 2006, din 30 noiembrie 2006, din 18 decembrie 2006, din 15 decembrie 2006, din 21 decembrie 2006, din 21 decembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 27 februarie 2007, din 11 mai 2011, din 11 mai 2007, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 05 martie 2008, din 05 martie 2008, din 18 martie 2008.

Toate ordinele de plată au fost semnate de către inculpatul G.V., cu excepţia unui singur ordin semnat de numitul G.S. (fratele lui G.V.), care a avut calitatea de administrator al societăţii SC L.G. SRL de la înfiinţarea acesteia în anul 1999 şi până la numirea ca administrator a inculpatului G.V.

După intrarea banilor în contul SC T. SRL, inculpatul G.V. la început şi ulterior numitul G.S., îl însoţeau la bancă de fiecare dată pe coinculpatul R.I. care le remitea sumele retrase în numerar din contul societăţii sale.

Cu ocazia audierii sale, inculpatul R.I. a recunoscut că operaţiunile comerciale efectuate cu SC L.G. SRL nu au fost reale şi nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţii pe care o administra, respectiv SC T. SRL mărfurile înscrise în respectivele facturi nu au existat niciodată în materialitatea lor, iar SC T. SRL nu a deţinut vreun document din care să rezulte că la rândul său a achiziţionat şi recepţionat aceste mărfuri.

Conform declaraţiei inculpatului R.I. (confirmată de documentele bancare aflate la dosar), acesta a retras în numerar toate sumele virate în contul societăţii sale SC T. SRL de către SC L.G. SRL, reprezentând contravaloarea facturilor şi le-a remis conform înţelegerii, inculpatului G.V. şi numitului G.S., primind asigurări din partea acestora că activitatea infracţională desfăşurată nu va avea consecinţe asupra sa.

După virarea contravalorii fiecărei facturi în contul SC T. SRL, inculpatul R.I. se deplasa la bancă şi retrăgea sumele în numerar, apoi le remitea, la început inculpatului G.V. (o singură dată) şi ulterior numitului G.S., care îl aşteptau la ieşirea din bancă.

Inculpatul R.I. a recunoscut că nu a avut documente de intrare-recepţie a mărfurilor şi nici documente de intrare a mărfurilor, i se dădea un bon de mână cu tot ce trebuia să cuprindă factura emisă, după care emitea această factură.

Aceleaşi aspecte au rezultat şi din declaraţia martorei R.M.S. - soţia inculpatului R.I. declaraţie dată în faza de urmărire penală - aspecte despre care aceasta a precizat că le cunoaşte de la soţul său cu menţiunea că a văzut personal facturile întocmite de acesta în care erau înscrise materiale de construcţii şi alte mărfuri pe care SC T. SRL nu le-a deţinut niciodată în evidenţa contabilă, deoarece societatea nu a desfăşurat activităţi în domeniul construcţiilor.

Martora l-a indicat pe numitul G.S. ca fiind persoana pe care a văzut-o de două ori în prezenţa soţului său, odată la sediul societăţii, care era şi domiciliul său şi odată la un magazin al societăţii de comercializare a peştelui, fiind de asemenea şi persoana care i-a împrumutat suma de 5.000 euro soţului său pentru plata avansului în vederea achiziţionării unui apartament.

În contul acestui împrumut, pe care ulterior a fost în imposibilitate să-l mai restituie, inculpatul R.I. a acceptat emiterea de facturi de către SC T. SRL pentru SC L.G. SRL fără a deţine însă în realitate mărfurile înscrise în facturi şi fără a le înregistra în contabilitate, urmată de retragerea din cont a sumelor în numerar şi remiterea acestora fie coinculpatului G.V., fie numitului G.S.

Prin încheierea Oficiului Registrului Comerţului din 03 iulie 2007, martora R.M.S. - soţia inculpatului R.I. - a fost cooptată în SC T. SRL ca administrator şi a deţinut această calitate până la data de 04 decembrie 2008, conform procurii autentificată la notariat în 04 decembrie 2008.

Martora R.M.S. a preluat calitatea de administrator ulterior întocmirii facturilor datorită stării precare de sănătate a soţului său şi doar în drept, fără a efectua vreun act de administrare şi în fapt.

Martorele B.M.G. şi C.M., care au ţinut evidenţa contabilă a SC T. SRL, în perioada respectivă, au declarat că inculpatul R.I. nu le-a prezentat facturi pentru comercializarea materialelor de construcţii sau alte mărfuri care să ateste vreo relaţie comercială cu SC L.G. SRL, fapt recunoscut de altfel şi de inculpat.

Răspunderea pentru emiterea facturilor către SC L.G. SRL revine însă în totalitate inculpatului R.I. deoarece niciuna dintre cele două martore, contabile, nu a fost angajată cu contract de muncă la SC T. SRL aspect confirmat prin adresa din 18 iulie 2011 întocmită de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa.

Inculpatul G.V., în declaraţiile sale, nu a recunoscut săvârşirea faptelor ce i-au fost reţinute în sarcină şi a susţinut în mod constant, că operaţiunile comerciale dintre cele două societăţi au fost reale, că materialele consemnate în cele 19 facturi i-au fost livrate de către SC T. SRL cu mijloacele de transport şi lucrătorii acestei societăţi, facturile fiind înregistrate în contabilitatea SC L.G. SRL pe care o administrează şi achitate prin bancă cu ordine de plată.

S-a mai precizat de către inculpatul G.V. că materialele de construcţie achiziţionate de la SC T. SRL, le-a folosit pentru construirea unui hotel aparţinând SC L.G. SRL, situat în municipiul Constanţa.

Despre inculpatul R.I., inculpatul G.V. a susţinut în prima sa declaraţie olografă din data de 26 ianuarie 2009 că l-a văzut o singură dată, iar pe parcursul derulării relaţiei comerciale a ţinut legătura cu un şef de echipă pe nume „l.”.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile din data de 26 ianuarie 2011 ale inculpatului G.V. - date în calitate de învinuit - cu precizarea că singura dată când l-a văzut pe inculpatul R.I., acesta s-a prezentat la sediul SC L.G. SRL pentru a lăsa oferta cu preţurile produselor comercializate de SC T. SRL, iar recepţia materialelor achiziţionate de la SC T. SRL era făcută de martorul M.P., socrul său şi numitul G.S., vărul său, care îl ajutau la construirea hotelului, fără a avea însă vreo calitate în societate.

Cu ocazia audierii la data de 12 decembrie 2011, inculpatul G.V. a declarat că de fapt s-a întâlnit de două ori cu coinculpatul R.I., deoarece în afara ofertei de materiale a mai semnat şi un contract, pentru livrarea acestor materiale, în realitate contractul fiind de antrepriză, pentru executarea unor lucrări în perioada 19 ianuarie 2008 - 15 iunie 2008.

În declaraţia pe care a dat-o în mod nemijlocit în faţa instanţei inculpatul G.V. a arătat că în privinţa tuturor produselor, bunurilor pe care le-a cumpărat de la societatea inculpatului R.I., nu cunoaşte de unde proveneau, dar el le-a facturat legal prin bancă şi s-a înregistrat în mod legal cu ele în contabilitate.

Susţinerile inculpatului G.V. au fost însă contrazise în totalitate de probele aflate la dosar, declaraţiile sale fiind vădit nesincere.

În majoritatea facturilor întocmite de SC T. SRL Constanţa s-a menţionat la rubrica privind „delegatul” numele inculpatului G.V., iar la rubrica privind „mijlocul de transport” autovehiculul înmatriculat sub nr. CT - X.

Acest autovehicul este, conform adresei din 10 martie 2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, un autovehicul marca O. din categoria autoutilitară - furgon, aflată la data comiterii faptelor în proprietatea SC E.C. SRL Constanţa şi utilizată în leasing de SC L.G. SRL.

Această probă este în totală contradicţie atât cu declaraţia inculpatului G.V., cât şi cu declaraţia martorului M.P. şi a numitului G.S. (din 10 februarie 2011 în calitate de martor), potrivit căreia transportul mărfii s-a efectuat cu mijloacele de transport ale furnizorului. Pentru a susţine afirmaţia M.P. şi G.S. au precizat că inculpatul G.V. nu deţinea mijloace de transport marfă.

Inculpatul G.V. a declarat despre această împrejurare că, deşi în facturi figurează numele său, nu a transportat personal marfa, iar autovehiculul pe care îl deţinea în leasing i-ar fi permis transportul chiar şi a fierului beton (marfă înscrisă în facturi) având în vedere că era o autoutilitară de cca. 5-6 metri lungime.

Susţinerea inculpatului G.V. s-a apreciat a fi nesinceră, fiind evident că autovehiculul este impropriu pentru transportul acestui fel de marfă, deoarece conform certificatului de înmatriculare masa totală maxim autorizată pentru a fi transportată cu acest autovehicul este de 3.500 kg, iar cu titlu de exemplu, din cuprinsul facturii din 14 septembrie 2006, rezultă că au fost transportate 14 tone de fier OB 0 18 şi 15 tone fier OB 0 20.

Şi menţiunile din celelalte facturi cu privire la „delegat „şi „autovehiculele” cu care s-a efectuat transportul, dovedesc că în fapt marfa nu a fost livrată în realitate către SC L.G. SRL.

Numărul de înmatriculare B-35-XXX care figurează alături de numele inculpatului G.V. ca delegat al beneficiarului în facturile din 01 noiembrie 2006, din 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 decembrie 2006 şi 18 decembrie 2006, este atribuit conform adresei din 15 martie 2010 a Direcţiei Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, unui autoturism marca D., proprietatea numitului V.I. din Bucureşti, înmatricularea având loc la data de 22 noiembrie 2006.

Fiind vorba despre un autoturism, este evidentă imposibilitatea de a transporta cu acest autovehicul marfa înscrisă în facturile menţionate, respectiv piei ovine, beton şi fier. În raport de data înscrisă în facturi, o parte din transporturile efectuate cu acest autovehicul au avut loc înainte de data atribuirii numărului de înmatriculare.

În ceea ce priveşte numărul de înmatriculare BR-35-XXX înscris pe factura din 14 mai 2007 şi numărul B-216-XXX înscris pe factura din 12 martie 2008, acestea nu figurează ca fiind atribuite vreunui autovehicul, potrivit adresei din 15 martie 2010 întocmită de Direcţia Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti şi din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Brăila.

Pentru numărul de înmatriculare B-216-XXX, există şi precizarea în cuprinsul adresei că a fost atribuit în acest format abia în anul 2010.

Numărul de înmatriculare CL-38-XXX ce apare pe facturile din 29 februarie 2008 şi din 03 martie 2008, este atribuit conform adresei din 10 martie 2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, unui autoturism marca F., al cărui proprietar este martora H.G. din Constanţa, în fapt autoturismul fiind folosit de fiul acesteia, martorul H.C.

Cu ocazia audierii celor doi martori, H.G. şi H.C. aceştia au declarat că nu au avut niciodată relaţii comerciale cu SC T. SRL sau cu SC L.G. SRL, dar martorul H.C. în calitate de administrator al SC U. SRL Constanţa, a arătat că a cedat folosinţa autoturismului angajaţilor săi R.J., G.L. şi T.T.C., pentru a se deplasa în interesul rezolvării problemelor societăţii. SC U. SRL Constanţa s-a preocupat numai de intermedieri imobiliare, respectiv auto, şi niciodată de materiale de construcţii, era o maşină veche, cu probleme tehnice.

Conform declaraţiilor martorilor R.J., G.L. şi T.T.C. aceştia nu i-au cunoscut pe inculpaţii R.I. sau G.V. şi nu au avut relaţii comerciale cu SC T. SRL sau SC L.G. SRL.

Din cuprinsul adresei din 10 martie 2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, reiese că autovehiculul înmatriculat sub nr. CT-07-XXX, înscris pe factura din 21 mai 2007, aparţine numitului B.M. din Constanţa, care potrivit declaraţiei martorei L.R.M., fiica acestuia, a decedat la data de 06 aprilie 2007. În perioada 2006-2007 autovehiculul s-a aflat în localitatea Dobrovăţ, judeţul Iaşi, şi nu a fost înstrăinat sau împrumutat altor persoane.

Martora L.R.M. a susţinut că maşina era carosată, şi nu se puteau transporta decât bunuri de mici dimensiuni.

Din probele aflate la dosar - adresa din 11 martie 2010 şi fişele privind evidenţa populaţiei-a reieşit că sunt nereale şi menţiunile referitoare la ceilalţi delegaţi înscrişi în cuprinsul facturilor din 29 februarie 2008, din 03 ianuarie 2008 şi din 12 martie 2008 respectiv S.M. şi P.A.

În realitate, seria şi numărul cărţii de identitate care figurează în facturi ca aparţinând delegatului S.M., a aparţinut numitului S.I., decedat încă de la data de 14 octombrie 2005, anterior întocmirii facturilor, iar cea care figurează ca aparţinând delegatului P.A., a aparţinut martorului M.A.M. Acesta a declarat că în vara anului 2007, i-au fost sustrase documentele de identitate în timp ce se afla pe str. I. din Zona Industrială a municipiului Constanţa. După cca. o săptămână, a găsit la tomberonul de gunoi documentele care i-au fost sustrase, iar în vara anului 2008 a schimbat cartea de identitate deoarece expirase termenul de valabilitate.

Martorul a mai precizat că nu a cunoscut pe niciunul dintre inculpaţi şi nici nu a avut relaţii comerciale cu SC T. SRL sau SC L.G. SRL.

Cu ocazia audierii la data de 12 decembrie 2011 în prezenţa apărătorului ales, dar şi în faţa instanţei, inculpatul G.V. a declarat că nu deţine o explicaţie pentru toate aceste menţiuni nereale din cuprinsul facturilor, dar a susţinut în continuare că marfa a existat în materialitatea ei şi i-a fost livrată cu mijloacele de transport înscrise în respectivele documente, de către SC T. SRL.

Prin sentinţa civilă nr. 4098/COM din 17 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa (Dosar nr. 2116/118/2010) s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei aplicată faţă de debitoarea SC T. SRL Constanţa, şi radierea debitoarei din Registrul Comerţului.

În cauză a fost efectuată şi o expertiză contabilă de către expertul desemnat Ş.L., concluzia fiind aceea că din punct de vedere contabil operaţiunile comerciale dintre SC T. SRL şi SC L.G. SRL, sunt nereale.

Anterior, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre existenţa indiciilor de comitere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare a banilor, iar la data de 17 martie 2009, inspectori din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa au efectuat o inspecţie fiscală având ca obiect stabilirea obligaţiilor datorate bugetului de stat de SC T. SRL.

După verificarea documentelor contabile, expertiza a constatat că în perioada 2006-2008, SC T. SRL Constanţa nu a organizat şi nici întocmit evidenţa contabilă în conformitate cu dispoziţiile legale din care să rezulte operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate. în perioada menţionată, a întocmit un număr de 19 facturi din care rezultă că a vândut SC L.G. SRL marfă în valoare de 768 279,54 RON.

SC T. SRL, deşi a înregistrat o parte din facturi, nu a înregistrat contravaloarea acestora ca venit în evidenţa contabilă, şi nu a făcut dovada provenienţei mărfurilor, deoarece nu deţine facturi de aprovizionare la rândul său de la furnizori şi documente de intrare-recepţie a mărfurilor şi nici documente privind achitarea mărfurilor.

Fără aceste cerinţe prevăzute de Legea nr. 82/1991 privind organizarea şi conducerea contabilităţii, H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a Normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1850/2004, privind registrele şi formularele financiar contabile, facturile nu îndeplinesc condiţiile legale de formă şi de fond pentru a fi înregistrate în contabilitate.

SC L.G. SRL a organizat şi întocmit evidenţa contabilă în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu excepţia celor 19 facturi pe care le-a înregistrat în contabilitate fără ca acestea să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui documente justificative, deoarece nu a existat nici un document care să facă dovada livrării efective a mărfurilor şi a recepţiei acestora, respectiv avizele de însoţire a mărfurilor şi notele de intrare-recepţie.

Coroborat şi cu declaraţiile inculpatului R.I., potrivit cărora mărfurile din cele 19 facturi nu au existat în materialitatea lor, a reieşit că operaţiunile comerciale dintre SC T. SRL şi SC L.G. SRL sunt nereale.

Deşi în fapt inculpatul R.I. nu a livrat niciodată mărfurile coinculpatului G.V., acesta a achitat contravaloarea celor 19 facturi, respectiv suma de 768.279,54 RON prin patru unităţi bancare, Banca R.D., Banca B., C. Bank şi Banca T. şi a fost retrasă în numerar de către inculpatul R.I. din conturile SC T. SRL deschise la Banca R.D., R. Bank şi F. Bank (în prezent C.E. Bank), fiind restituită, inculpatului G.V., la început personal, iar apoi prin intermediul numitului G.S. care îl aşteptau Ia bancă.

Întrucât SC T. SRL a încasat contravaloarea celor 19 facturi, dar nu a înregistrat-o ca venit şi nu poate face dovada cu documente legale a achitării acestor mărfuri la furnizorii săi, expertiza a reţinut că a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON reprezentând, suma de 103.231,36 RON impozit pe profit şi suma de 123.081,04 RON TVA.

Prin evidenţierea în contabilitate a cele 19 facturi, SC L.G. SRL a produs bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA-ului dedus de societate lunar din TVA-ul colectat datorat bugetului de stat, la care aceasta nu avea dreptul, deoarece operaţiunile erau nereale.

Suma de 577.936 RON, reprezentând contravaloarea materialelor din cele 19 facturi, pe care inculpatul G.V. susţine că le-a folosit la construirea hotelului, a fost înregistrată în patrimoniul SC L.G. SRL Constanţa în contul 231 „Imobilizări în curs de execuţie” şi a majorat în mod nejustificat valoarea totală a mijlocului fix, afectând cheltuielile societăţii pe toată durata de viaţă normală a investiţiei, de la data punerii în funcţiune până la amortizarea integrală.

La efectuarea expertizei a participat şi expertul parte O.Z., desemnat de inculpatul G.V., care a refuzat consemnarea punctului său de vedere la obiectivele din lucrarea întocmită de expertul desemnat şi până la termenul stabilit prin ordonanţa procurorului, motivând faptul că expertul Ş.L. nu i-a pus la dispoziţie răspunsurile sale, pentru ca în raport de acestea să-şi poată formula propriile răspunsuri.

Faţă de cererea expertului parte O.Z., care avea obligaţia de a-şi formula punctul de vedere pe baza actelor contabile şi nu pe baza concluziilor formulate de expertul desemnat, prin ordonanţa procurorului din 09 iunie 2011 s-a dispus expertului O.Z. să procedeze la consemnarea punctului său de vedere la obiectivele menţionate pe baza documentelor contabile, care i-au fost puse la dispoziţie conform procesului-verbal întocmit la aceeaşi dată. În acest fel se explică existenţa la dosar a două lucrări separate, una întocmită de expertul desemnat şi cealaltă de expertul parte.

Răspunsurile expertului parte la obiectivele expertizei reprezintă doar afirmaţii potrivit cărora operaţiunile aferente relaţiilor comerciale dintre cele două societăţi sunt reale, fiind respectată disciplina financiar-contabilă deoarece facturile au fost înregistrate în contabilitatea SC L.G. SRL şi au fost achitate cu ordine de plată, fără a oferi vreun argument financiar-contabil bazat pe legislaţia în vigoare.

La raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat Ş.L., inculpatul G.V. a formulat obiecţiuni, iar după răspunsul primit nu au mai fost formulate noi obiecţiuni.

La data de 12 decembrie 2011, cu ocazia audierii, inculpatul G.V. a depus la dosar prin intermediul avocatului ales, note scrise în care se menţionează că potrivit legislaţiei în vigoare, SC L.G. SRL nu avea obligaţia de a verifica provenienţa mărfurilor achiziţionate de la SC T. SRL, astfel că nu poate fi considerată incorectă înregistrarea în evidenţa contabilă efectuată doar în baza facturilor. În cuprinsul notelor este invocată folosirea în mod nejustificat a dispoziţiilor Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008, deoarece la data emiterii facturilor acesta nu se afla în vigoare, producând efecte abia la 01 ianuarie 2009.

Conţinutul notelor scrise nu poate fi avut în vedere deoarece se referă în exclusivitate la facturi ca documente contabile, făcând abstracţie de documentele referitoare la menţiunile nereale înscrise în facturi, referitoare la delegaţi şi autovehiculele menţionate că ar fi efectuat transporturile.

Referitor la incidenţa Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008, în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat s-a precizat că acest act normativ care a abrogat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1850/2004, aplicabil până la data de 31 decembrie 2008, „reia şi nominalizează la pct. 2 elementele principale pe care trebuie să le cuprindă documentele justificative, fiind aceleaşi din actul normativ precedent.”

În faza de cercetare judecătorească inculpatul G.V. a solicitat administrarea probei cu o altă expertiză contabilă, având ca obiective exact aceleaşi obiective formulate şi în faza de urmărire penală, la care de altfel s-a răspuns de către expert.

Ţinând seama de cele trei lucrări efectuate în faza de urmărire penală (cea a expertului desemnat, a expertului parte şi răspunsul la obiecţiunile formulate), poziţia expertului parte, instanţa a respins această probă.

Prin adresa din 26 iulie 2011 şi adresa din 28 martie 2012 Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti, prin D.G.F.P. Constanţa s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpatului R.I. cu suma de totală de 226.312,80 RON (din care suma de 103.231,76 RON reprezentând impozit pe profit şi suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA) şi în contra inculpatului G.V. cu suma de 123.081,04 RON sumă dedusă fără drept, pentru ambii plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

Situaţia de fapt redată şi reţinută de către instanţă rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: sesizarea Gărzii Financiare Constanţa; sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; note de constatare întocmite de Garda Financiară Constanţa la SC T. SRL şi la SC L.G. SRL; proces-verbal de inspecţie fiscală întocmit de D.G.F.P. Constanţa la SC T. SRL; documente financiar-contabile şi documente bancare privind relaţiile comerciale dintre SC T. SRL şi SC L.G. SRL; cele 19 facturi fiscale - din 05 septembrie 2006, din 09 septembrie 2006, din 12 septembrie 2006, din 14 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, din 27 septembrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 01 noiembrie 2006, din 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 februarie 2006, din 18 decembrie 2006, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 29 februarie 2008, din 03 martie 2008, din 12 martie 2008; model de bon de mână; raport de expertiză financiar-contabilă şi obiecţiuni la raportul de expertiză; adresa de prejudiciu şi cerere de constituire de parte civilă; adresa din 30 aprilie 2010 întocmită de SC E.C. SRL Constanţa; adresa din 15 martie 2010 întocmită de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Brăila; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa; adresa din 11 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Constanţa; procura autentificată la notariat în 04 decembrie 2008; documente din care rezultă demersul inculpatului R.I. de achiziţiona un alt imobil; proces-verbal de confruntare din data de 12 decembrie 2011 între inculpaţii G.V. şi R.I.; adresa Oficiului Registrului Comerţului din 03 februarie 2012 privind SC T. SRL Constanţa şi SC L.G. SRL Constanţa; acte de constituire a SC L.G. SRL; sentinţa civilă nr. 4098/COM din 17 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa privind SC T. SRL Constanţa (Dosar nr. 2116/118/2010); adresă Oficiului Registrului Comerţului din 15 martie 2012 privind SC T. SRL Constanţa; adresa din 28 martie 2012 emisă de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - A.F.P. Constanţa privind menţinerea pretenţiilor civile formulate în faza de urmărire penală prin adresa din 26 iulie 2011, la care a fost anexat raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 17 martie 2009; declaraţiile martorilor H.C., H.G., M.A.M., L.R.M., R.J., G.L., B.M.G., M.P., C.M.; referate de evaluare întocmite pentru inculpaţii R.I. şi G.V. de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; declaraţiile inculpaţilor R.I. şi G.V.

În termen legal, împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel inculpaţii R.I. şi G.V.

Apelul declarat de către inculpatul R.I. vizează greşita soluţionare a acţiunii penale, cât şi greşita soluţionare a acţiunii civile.

În ceea ce priveşte acţiunea penală, apelantul R.I. a solicitat să fie reapreciate circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa şi, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, să se dispună redozarea pedepsei aplicate prin reducerea cuantumului acesteia.

În ceea ce priveşte critica privind greşita soluţionare a acţiunii civile apelantul inculpat R.I. a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi înlăturarea obligării sale de plata sumei de 226.312,80 RON, întrucât a susţinut acesta, nu a beneficiat de nici o sumă de bani aşa cum s-a reţinut prin actul de inculpare.

Apelul declarat de către inculpatul G.V. vizează nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei primei instanţe, în sensul că, în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa vreunei infracţiuni, astfel încât se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar dacă se va constata că există vreo faptă de natură penală să se dispună achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d), întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

În plus faţă de motivele de apel scrise, apelul inculpatului G.V. critică greşita condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2000, întrucât această infracţiune nu există.

Cu privire la celelalte infracţiuni, respectiv aceea de evaziune fiscală, a susţinut că se impune, în raport de modalitatea de comitere şi de consecinţele acesteia, în principal, achitarea, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse reindividualizate cu aplicarea art. 81 sau art. 86 C. pen.

Prin decizia penală nr. 156/P din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a dispus:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de inculpaţii R.I. şi G.V. împotriva sentinţei penale nr. 290 din 18 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1/118/2012.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.I. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci în pedepsele componente de 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa) şi sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa şi s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa şi s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare şi 1 an şi 10 luni închisoare, stabilite ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final R.I. urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului R.I. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.V. din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului G.V. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului G.V. pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³alin. (1) C. pen. inculpatul G.V. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul R.I. către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii R.I. şi G.V., iar inculpatul G.V. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanţa către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 150 RON reprezentând onorarii parţiale apărători desemnaţi din oficiu - avocat B.C.T. (75 RON) şi avocat I.S. (75 RON) urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de criticile formulate cât şi din oficiu, Curtea a constatat următoarele:

Instanţa de fond a dispus în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului R.I. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

A constatat că infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., au fost săvârşite în concurs ideal sau formal în condiţiile art. 33 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul R.I. executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) şi executarea acesteia alăturat pedepsei stabilite.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru infracţiunea de spălare de bani, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., şi cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea tuturor pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul R.I. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare.

A făcut aplic. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) şi executarea acesteia alăturat pedepsei cu închisoarea stabilite prin prezenta sentinţă penală.

În final, inculpatul R.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 8 luni închisoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2006-2008, inculpatul R.I. în calitate de administrator al SC T. SRL Constanţa, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii veniturile în sumă de 768.279,54 RON, încasate şi retrase în numerar din contul societăţii, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON din care 103.231,76 RON impozit pe profit şi 123.081,04 RON reprezentând TVA.

În aceeaşi perioadă de timp, respectiv 2006-2008, în calitate de administrator al SC T. SRL Constanţa, inculpatul a întocmit un număr de 19 facturi, reprezentând operaţiuni nereale, cu SC L.G. SRL l-a ajutat pe inculpatul G.V. să evidenţieze în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale; contravaloarea celor 19 facturi fiscale este în sumă de 577.936 RON şi ea reprezintă contravaloarea materialelor cu care a fost majorată în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) şi suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloare TVA dedus, la care inculpatul G.V. nu avea dreptul.

Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, fiind indicate motivele şi mijloacele de probă ce susţin săvârşirea faptelor în maniera descrisă prin sentinţa penală apelată.

Inculpatul R.I. a efectuat livrări de mărfuri, prin intermediul societăţii pe care o administra - SC T. SRL Constanţa - în favoarea societăţii administrate de inculpatul G.V., având o valoare totală de 768.279,54 RON, operaţiunile fiind înscrise în facturile din 05 septembrie 2006, din 09 septembrie 2006, din 12 septembrie 2006, din 14 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, din 27 septembrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 01 noiembrie 2006, din 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 februarie 2006, din 18 decembrie 2006, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 29 februarie 2008, din 03 martie 2008 şi din 12 martie 2008.

Au fost livrate bunuri de genul tărâţe, stâlpi beton, picamer, generator, centrală termică, cutii PVC, plăci beton, motor marca P., plăci azbociment, fier beton, beton, lăzi PVC, piei bovină, piei ovine, BCA şi au fost efectuate lucrări de manoperă şi construcţii.

Bunurile livrate către SC L.G. SRL au fost înregistrate în contabilitatea SC L.G. SRL Constanţa; totodată inculpatul G.V. a plătit către SC T. SRL Constanţa contravaloarea bunurilor, conform ordinelor de plată din 16 octombrie 2006, din 18 octombrie 2006, din 24 octombrie 2006, din 07 noiembrie 2006, din 13 noiembrie 2006, din 15 noiembrie 2006, din 16 noiembrie 2006, din 17 noiembrie 2006, din 29 noiembrie 2006, din 30 noiembrie 2006, din 18 decembrie 2006, din 15 decembrie 2006, din 21 decembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 27 februarie 2007, din 11 mai 2011, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 05 martie 2008, din 18 martie 2008. Ordinele de plată au fost semnate de către inculpatul G.V., cu excepţia unui singur ordin semnat de numitul G.S.

Toate aceste operaţiuni comerciale sunt confirmate de inculpaţii R.I. şi G.V. Inculpatul R.I. a recunoscut şi fictivitatea acestor operaţiuni comerciale, declarând că operaţiunile comerciale efectuate cu SC L.G. SRL nu au fost reale, nu au fost înregistrate în contabilitatea SC T. SRL Constanţa, mărfurile înscrise în respectivele facturi nu au existat niciodată în materialitatea lor şi nu a deţinut vreun document din care să rezulte că la rândul său a achiziţionat şi recepţionat aceste mărfuri.

Inculpatul R.I. a declarat că a procedat de această manieră la solicitarea inculpatului G.V., pe care l-a cunoscut prin intermediul numitului G.I. A mai declarat că a retras în numerar toate sumele virate în contul SC T. SRL de către SC L.G. SRL, reprezentând contravaloarea facturilor menţionate mai sus, iar aceste sume au fost remise inculpatului G.V. sau numitului G.S., conform unei înţelegeri prealabile.

Declaraţiile inculpatului R.I. au fost susţinute de declaraţiile martorei R.M.S., care a descris tot acest mecanism pus în practică la solicitarea inculpatului G.V., dar şi de declaraţiile martorelor B.M.G. şi C.M., care au ţinut evidenţa contabilă a SC T. SRL Constanţa, acesta declarând că nu au văzut documente care să ateste relaţiile comercial dintre SC T. SRL Constanţa şi SC L.G. SRL.

În consecinţă, inculpatul R.I. a recunoscut săvârşirea faptelor, respectiv întocmirea unor facturi fiscale ce atestau operaţiuni comerciale nereale, înregistrarea în parte a acestora în contabilitatea SC T. SRL Constanţa, primirea contravalorii bunurilor din facturile fiscale, retragerea acestora în numerar şi remiterea către inculpatului G.V., personal sau prin intermediar, dar în baza unei înţelegeri prealabile.

Inculpatul G.V. a recunoscut înregistrarea facturilor fiscale în contabilitate, achitarea acestora către SC T. SRL Constanţa, dar a negat înţelegerea frauduloasă cu inculpatul R.I., susţinând că nu avea cunoştinţă despre caracterul nereal al facturilor, după cum a negat că primea ulterior de la inculpatul R.I. sumele plătite în mod legal, prin ordine de plată.

Apărarea inculpatului a fost infirmată de declaraţiile persoanelor menţionate mai sus, dar şi faptul că societatea inculpatului nu a dispus niciodată de resursele materiale, logistice, umane pentru livrarea unor cantităţi de mărfuri de genul celor enumerate în facturi.

Menţiunile din cuprinsul facturilor privind persoanele delegate, autovehiculele cu care s-ar fi realizat transportul vizează persoane a căror identitate nu are corespondent în realitate ori care nu aveau cunoştinţă despre aceste livrări de mărfuri, autovehicule care nu permiteau transportul de mărfuri sau cu numere de înmatriculare nereale.

În măsura în care inculpatul G.V. nu ar fi cunoscut fictivitatea menţiunilor din facturi, apare inexplicabil cum nu a sesizat la primirea mărfurilor, personal sau prin angajaţii săi, neconcordanţele din menţiunile din facturi cu privire la numele delegaţilor, numerele de înmatriculare a autovehiculelor.

Având în vedere contextul în care a avut loc livrarea mărfurilor, declaraţiile inculpatului R.I., martorilor R.M.S., B.M.G. şi C.M., dar şi declaraţiile persoanelor audiate în legătură cu menţiunile de pe facturi privind numele delegaţilor şi datele de identificare ale autovehiculelor, în mod corect prima instanţă a reţinut că inculpatul G.V. avea cunoştinţă despre caracterul fictiv al facturilor, pe care le-a înregistrat în contabilitate.

Ca urmare, s-a impus a se da eficienţă juridică declaraţiilor inculpatului R.I., ale cărui susţineri se coroborează cu restul probatoriul administrat în cauză.

Ţinând seama de starea de fapt reţinută de prima instanţă, Curtea a apreciat însă că faptele comise de inculpaţii R.I. şi G.V. au primit o încadrare juridică greşită, iar pentru unele dintre fapte s-a dispus în mod neîntemeiat condamnarea celor doi inculpaţi.

Prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului R.I. de a întocmi 19 facturi reprezentând operaţiuni nereale cu SC L.G. SRL prin care l-a ajutat pe inculpatul G.V., administrator ale acestei societăţi, să evidenţieze în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv suma de 577.936 RON reprezentând contravaloarea materialelor cu care a fost majorată în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) şi suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus, la care nu avea dreptul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pentru inculpatul G.V. s-a reţinut că fapta de a înregistra în evidenţa contabilă a societăţii 19 facturi care nu au avut la bază operaţiuni reale, prin care a obţinut suma de 123.081,04 RON, reprezentând contravaloarea TVA dedus la care nu avea dreptul şi a produs inducerea în eroare cu privire la obligaţiile către bugetul statului, prezentând ca adevărate operaţiuni comerciale intervenite între SC T. SRL şi SC L.G. SRL pentru materiale în valoare de 577.936 RON, care în realitate nu au existat în materialitatea lor, fiind fictive, şi care au majorat în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) cu această sumă, cu efecte asupra cheltuielilor societăţii reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viaţă a construcţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

Rezumând, s-a reţinut că înregistrarea celor 19 facturi ce atestau operaţiuni nereale a avut ca urmare atât o inducere în eroare cu privire la obligaţiile către bugetul statului, cât şi majorarea în mod nereal a valorii mijlocului fix pentru care s-a dedus fără drept, de la bugetul statului suma de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

Potrivit art. 215 C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obţine pentru sine ori pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

Constituie infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Infracţiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, cum este şi cazul prezentei speţe, implică o acţiune de inducere în eroare a organelor cu competenţe în domeniul verificărilor evidenţelor fiscale şi a stabilirii obligaţiilor fiscale datorate statului de SC L.G. SRL, ca efect al efectuării unor înregistrări nereale, astfel că se poate susţine că infracţiunea de evaziune fiscală reglementată de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 constituie o formă specială de înşelăciune, pe care legiuitorul a înţeles să o încrimineze distinct.

În cauză este evident că există o singură faptă, aşa cum de altfel a menţionat explicit prima instanţă, dar nu s-a putut reţine în concurs ideal infracţiunea încriminată prin norma generală, respectiv înşelăciunea cu infracţiunea încriminată prin norma specială, anume evaziunea fiscală. În condiţiile săvârşirii unei singure fapte care este de natură să întrunească elementele constitutive ale unei infracţiune încriminate prin legea generală, dar şi ale altei infracţiuni încriminată într-o lege specială nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen., cum greşit a reţinut prima instanţă, ci îşi găseşte aplicarea principiul specialia generalibus derogant, potrivit cu care reglementarea specială are prioritate faţă de reglementarea specială.

Infracţiunea de evaziune fiscală include şi consecinţele produse prin majorarea în mod nereal a valorii mijlocului fix (hotel) cu suma de 577.936 RON, cu efecte asupra cheltuielilor societăţii reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viaţă a construcţiei, fiind un prejudiciu ce se produce în timp, pe perioada amortizării valorii mijlocului fix, dar tot în considerarea aceloraşi înregistrări nereale în contabilitatea societăţii, astfel că această urmare nu a putut fi analizată distinct pentru a atrage şi incidenţa infracţiunii de înşelăciune.

Din situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, cât şi în sentinţa primei instanţe, rezultă fără nici un dubiu că tranzacţiile comerciale, care în realitate nu au avut loc, au vizat diminuarea cuantumului impozitului care revenea statului prin majorarea artificială a cheltuielilor pe care le-a avut de suportat şi prin evidenţierea unor facturi ce reflectă operaţiuni nereale, aspecte ce constituie doar infracţiunea de evaziune fiscală.

În consecinţă, s-a impus a se reţine pentru inculpaţii G.V. şi R.I. săvârşirea unei infracţiuni prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma autoratului pentru inculpatul G.V., respectiv forma complicităţii pentru inculpatul R.I.

Astfel, s-a schimbat încadrarea faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.I. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea unică prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pentru inculpatul G.V. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Urmează ca inculpatul G.V. să fie condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 la o pedeapsă egală în cuantum cu cea stabilită de prima instanţă, respectiv 1 an şi 10 luni închisoare, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., ce nu poate fi înlăturată în calea de atac a inculpatului, conform art. 372 C. proc. pen.

La fel, inculpatul R.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, cuantum identic cu cel stabilit de prima instanţă, din raţiuni identice cu cele menţionate în cazul inculpatului G.V., respectiv respectarea principiului non reformatio in pejus.

Prin stabilirea acestor pedepse pentru inculpaţi, prima instanţă a dat dovadă de suficientă clemenţă, în condiţiile în care a aplicat pedepse sub minimul special, deşi prejudiciul este semnificativ, iar durata activităţii infracţionale este mare, aşa încât o reducere mai mare a pedepselor nu ar mai asigura atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.

În sarcina inculpatului R.I. s-a mai reţinut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu a înregistrat în evidenţa contabilă a SC T. SRL Constanţa veniturile în sumă de 768.279,54 RON încasate şi retrase în numerar din contul societăţii, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON, reprezentând suma de 103.231,76 RON impozit pe profit şi suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

Prima instanţă a pronunţat în mod corect condamnarea inculpatului R.I. pentru săvârşirea acestei infracţiuni. Inculpatul R.I. a recunoscut încasarea sumei totale de 768.279,54 RON de la SC L.G. SRL, valoare aferentă celor 19 facturi prin care se atesta în mod fictiv că SC T. SRL Constanţa ar fi livrat către SC L.G. SRL diferite bunuri.

Expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală analizează plăţile încasate de SC T. SRL Constanţa de la SC L.G. SRL, concluzionând că aceste încasări nu au fost înregistrate în contabilitate de inculpatul R.I., consecinţa fiind neplata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, motiv pentru care este justificată soluţia de condamnare a inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sub acest aspect urmând a fi menţinută hotărârea primei instanţe.

De asemenea, în sarcina inculpatului G.V. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât urmare unei înţelegerii avute cu inculpatul R.I. acesta din urmă nu a înregistrat în contabilitate veniturile în sumă de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi emise de acesta ,respectiv de SC T. SRL către SC L.G. SRL.

Pentru a stabili în ce măsură există o activitate de complicitate a inculpatului G.V. la săvârşirea de către inculpatul R.I., în calitate de autor, a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 trebuie observat că această infracţiune a constat, sub aspectul elementului material specific laturii obiective, într-o inacţiune - neînregistrarea în contabilitate a veniturilor în sumă de 768.279,54 RON.

Având în vedere specificul elementului material al infracţiunii, care nu a presupus o activitate materială, în mod evident nu a putut exista din partea inculpatului G.V. o complicitate materială la săvârşirea infracţiunii. Astfel, în cauză poate subzista doar o complicitate morală din partea inculpatului G.V.

Complicitatea morală presupune efectuarea de acte de sprijinire a infracţiunii, din perspectiva laturii subiective, cum ar fi acte de consolidare sau întreţinere a rezoluţiei infracţionale, promisiunea de ajutor, oferirea de indicaţii.

În cauză s-a constatat existenţa unei înţelegeri între inculpaţi, în baza căreia inculpatul R.I. urma să întocmească facturi privind livrări fictive de bunuri către SC L.G. SRL, iar sumele de bani primite de SC T. SRL Constanţa cu titlu de contravaloare a bunurilor livrate către SC L.G. SRL să fie retrase din bancă şi remise, direct sau indirect, inculpatului G.V.

S-a observat interesul inculpatului G.V. ca prin săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală să reuşească să scoată ilicit din patrimoniul SC L.G. SRL sume de bani, prin crearea aparenţei că sumele au fost plătite pentru achiziţionarea unor bunuri.

Nu sunt date că inculpatul G.V. ar fi manifestat vreun interes pentru situaţia inculpatului R.I. sau a SC T. SRL Constanţa, care au fost simple instrumente în atingerea scopului său infracţional.

De altfel, inculpatul R.I. nici nu s-a întâlnit în mod regulat cu inculpatul, declarând că s-au întâlnit o singură dată, când i-a solicitat emiterea unei facturi pentru SC L.G. SRL, fără a avea o înţelegere explicită cu inculpatul G.V., întâlnirile mai frecvente fiind cu numitul G.S.

Curtea a reţinut că nu sunt probe care să susţină aprecierea că inculpatul G.V. a ajutat, din punct de vedere subiectiv, pe inculpatul R.I. să săvârşească infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Interesul inculpatului G.V. viza exclusiv obţinerea sumelor de bani prin operaţiunile comerciale fictive, fără a fi interesat de modul în care inculpatul R.I. evidenţia sau nu în contabilitatea SC T. SRL Constanţa toate aceste operaţiuni comerciale fictive. Din declaraţia inculpatului R.I. rezultă că i se dădeau datele necesare pentru completarea facturilor şi era anunţat când trebuia să ridice sumele de bani din contul bancar, inculpatul G.V. neavând vreo implicarea în activitatea de evidenţiere contabilă a SC T. SRL Constanţa.

În consecinţă, Curtea a apreciat că nu există în cauză vreun element care să susţină săvârşirea de către inculpatul G.V. a unor acte de complicitate morală la săvârşirea de către inculpatul R.I. a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, aşa încât s-a dispus achitarea inculpatului G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru ambii inculpaţi s-a dispus trimiterea în judecată, iar prima instanţă a dispus condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, fapta constând în transferarea sumei de 768.279,54 RON de la SC L.G. SRL la SC T. SRL Constanţa, ce provenea din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de înşelăciune, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constituie infracţiune de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepse.

Operaţiunea de spălare a banilor este un proces prin care se dă o aparenţă de legalitate unor profituri obţinute din infracţiuni. Acest proces dinamic se desfăşoară în trei etape, respectiv obţinerea fondurilor obţinute în mod direct sau indirect din infracţiuni, ascunderea originii infracţionale a veniturilor, disponibilizarea banilor şi reinvestirea lor în activităţi legale.

Ceea ce interesează din perspectiva infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 este etapa a doua a ascunderii originii infracţionale a veniturilor prin diferite operaţiuni.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie un bun care provine din săvârşirea unei alte infracţiuni, care are caracterul de infracţiune principală în raport cu infracţiunea de spălare de bani. Prioritară este săvârşirea unei infracţiuni care are drept rezultat obţinerea unor bunuri, acestea constituind şi obiectul material al infracţiunii de spălare de bani.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 constă într-o acţiune de schimbare sau transfer de bunuri, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestuia.

În speţă, s-a reţinut că s-a realizat un transfer de bunuri, care a constat în operaţiuni de deplasare a capitalului de la SC L.G. SRL la SC T. SRL Constanţa. S-a afirmat în actul de acuzare, dar şi în hotărârea primei instanţe, că a fost transferată suma de 768.279,54 RON, provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune.

Situaţia premisă de la care s-a pornit este vădit eronată, întrucât suma de 768.279,54 RON nu are o origine ilicită anterioară, provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune; nu s-a demonstrat în cauză că suma plătită de către SC L.G. SRL şi deţinută în conturi bancare de această societate ar fi avut o provenienţă ilicită sau provenind din săvârşirea altor infracţiuni.

Această sumă nu s-a dovedit că avea origini ilicite la momentul la care a fost transferată de la SC L.G. SRL către SC T. SRL Constanţa, nu constituia la momentul transferului rezultatul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală sau înşelăciune. Abia după realizarea transferului fondurilor prezumate licite a fost comisă infracţiunea de evaziune fiscală al cărei produs îl constituie suma de 768.279,54 RON. Aşadar, suma de 768.279,54 RON nu avea iniţial o origine infracţională, dar după introducerea în circuitul evazionist şi retragerea din conturile bancare de către inculpatul R.I. a reprezentat produsul unei infracţiuni.

Pentru a fi reţinută această infracţiune, condiţia cerută de Legea nr. 656/2002 este originea ilicită anterioară a bunurilor care au format obiectul transferului ulterior, legea definind caracterul ilicit al provenienţei bunurilor numai identificându-le drept bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni.

Întrucât suma de 768.279,54 RON nu provenea la momentul transferului între cele două societăţi din săvârşirea unei infracţiuni, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, urmând ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. d) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpaţilor R.I. şi G.V. pentru această infracţiune.

Concluzionând, Curtea a reţinut că inculpatul R.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar inculpatul G.V. se face vinovat de comiterea infracţiunii prev. de art. prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul R.I. a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 255 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Constanţa, inculpatul R.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 81 C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci inculpatul R.I. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., iar în baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa. Conform art. 36 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată de 1 an închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa, urmând să execute în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 81 C. pen.

Faptele din prezenta cauză au fost comise de inculpatul R.I. în perioada 2006-2008, astfel că în raport de condamnarea stabilită prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa au fost stabilite în stare de recidivă postcondamantorie (această pedeapsă nu era considerată executată la data comiterii faptelor); în raport cu infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, cele două infracţiuni din prezenta cauză se află în concurs real.

Prima instanţă a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, însă faptele din prezenta cauză nu au fost comise în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, ci au început a fi comise anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Este adevărat că epuizarea infracţiunilor din prezenta cauză a avut loc după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, însă în cazul infracţiunilor continue sau continuate, cum este cazul în speţă, consecinţele juridice de genul stabilirii stării de recidivă, revocării liberării condiţionate, suspendării condiţionate a executării pedepsei, întreruperea cursului prescripţiei şi a termenului de reabilitare, se produc din momentul în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, fără legătură cu momentul epuizării.

Astfel, faptele din prezenta cauză atrag incidenţa dispoziţiilor art. 85 C. pen. privind anularea suspendării condiţionate a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, deoarece consumarea infracţiunilor s-a produs anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Starea de recidivă postcondamnatorie este incidentă în raport de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa, dar dispoziţiile art. 83 C. pen. nu sunt aplicabile nici măcar pentru această pedeapsă, dat fiind că suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse a fost anulată prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, caz în care nu mai poate interveni revocarea suspendării condiţionate (în acest sens este decizia nr. 42/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii).

S-au aplicat dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., art. 39 alin. (1) C. pen. pentru cele două pedepse stabilite inculpatului R.I. în prezenta cauză prin raportare la pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa, iar pedepsele rezultate au fost contopite, potrivit regulilor concursului de infracţiuni, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, la care s-a adăugat sporul de 6 luni, stabilit cu caracter definitiv prin acesta hotărâre, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat şi nu poate fi înlăturat.

Pedeapsa finală aplicată inculpatului R.I. se va executa în regim privativ de libertate, întrucât reţinerea stării de recidivă, raportat la o pedeapsă anterioară de 1 an şi 6 luni închisoare, împiedică aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 86¹ C. pen., care sunt condiţionate de inexistenţa unei hotărâri anterioare de condamnare mai mari de 6 luni închisoare, respectiv 1 an închisoare.

Cu privire la inculpatul G.V., în raport de unica pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Curtea a avut în vedere datele personale ale inculpatului care este o persoană tânără, este căsătorit, studii medii, este la primul conflict cu legea penală, participând la toate chemările organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere asigură şi finalitatea urmărită de legiuitor prin încriminarea evaziunii fiscale - evitarea prejudicierii bugetului de stat prin omisiunea plăţii taxelor şi impozitelor sau recuperarea prejudiciilor deja produse, întrucât în perioada cât inculpatul se află în termenul de încercare are obligaţia de a plăti despăgubirile civile, sub sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în timp ce o pedeapsă privativă de libertate ar îngreuna substanţial posibilităţile de acoperire a prejudiciului.

În concluzie, Curtea a apreciat că prezenta condamnare constituie un avertisment suficient pentru inculpatul G.V. pentru ca în viitor să nu mai comită alte fapte penale, mai ales că aceasta nu a dezvoltat până în prezent un comportament infracţional repetat şi pe perioada termenului de încercare va fi supusă unor măsuri de supraveghere de natură a-i controla comportamentul.

În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, Curtea a constatat că prima instanţă a obligat inculpatul R.I. la plata sumei de 226.312,80 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 103.231,76 RON reprezentând impozit pe profit şi suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA, plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

Inculpatul G.V. a fost obligat în solidar cu SC L.G. SRL Constanţa la plata sumei de 123.081,04 RON - reprezentând TVA - către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti, prin D.G.F.P. Constanţa, plus majorări de întârziere.

S-a constatat că suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA a fost stabilită distinct în sarcina fiecărui inculpat, deşi este un prejudiciu care rezultă din săvârşirea aceleiaşi infracţiuni la a cărei comitere au participat ambii inculpaţi. Suma de 123.081,04 RON reprezintă TVA aferent sumei de 768.279,54 RON înscrisă în 19 facturi fiscale emise de inculpatul R.I., în calitate de administrator al SC T. SRL Constanţa, către SC L.G. SRL Constanţa, administrată de inculpatul G.V.

Întrucât suma are acelaşi izvor, iar la producerea prejudiciului au contribuit ambii inculpaţi, sunt incidente dispoziţiile art. 1003 din vechiul C. civ., care prevăd că atunci când „delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”.

Astfel, Curtea a constatat caracterul unic al prejudiciului decurgând din neplata TVA, iar pentru repararea sa sunt ţinuţi să răspundă ambii inculpaţi, urmând ca inculpaţii R.I. şi G.V., iar inculpatul G.V. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanţa să fie obligaţi către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

Prejudiciul în cuantum de 103.231,76 RON reprezintă impozit pe profit aferent sumei de 768.279,54 RON încasată de SC T. SRL Constanţa de la SC L.G. SRL şi care nu a fost evidenţiată în contabilitate de inculpatul R.I., fiind consecinţa săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Întrucât inculpatul G.V. nu are vreo contribuţie la săvârşirea acestei infracţiuni, fiind achitat de instanţa de apel pentru săvârşirea acestei infracţiuni, nu poate răspunde civil alături de inculpatul R.I. pentru repararea acestui prejudiciu, motiv pentru care doar inculpatul R.I. a fost obligat la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a acordat şi majorările de întârziere aferente debitului principal, urmând a fi înlăturate.

Curtea a reţinut că răspunderea civilă a inculpatului este reglementată de dispoziţiile C. civ., iar nu de cele ale dreptului fiscal, dat fiind că aceasta nu este debitor fiscal, motiv pentru care nu se poate realiza o combinare a celor două tipuri de răspundere civilă. Ca atare, nu s-au putut acorda penalităţi şi dobânzi pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 sunt, de regulă, infracţiuni de rezultat, care au ca urmare producerea unui prejudiciu material constând în taxele, impozitele sau contribuţiile neachitate către bugetul de stat.

În ipoteza săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală există posibilitatea, ca de altfel în cazul oricărei infracţiuni de rezultat, exercitării acţiunii civile alăturat acţiunii penale în cadrul procesului penal.

Acţiunea civilă, conform art. 14 C. proc. pen., are drept scop repararea pagubei produsă prin săvârşirea infracţiunii, iar repararea pagubei se face într-una din modalităţile prevăzute de art. 14 alin. (3) lit. a) - c) C. proc. pen.

În cazul infracţiunilor de evaziune fiscală acţiunea civilă se exercită de A.N.A.F., în calitate de reprezentant al Statului Român, conform H.G. nr. 109/2009 (art. 4 pct. 37).

În practică se constată, ca şi în speţa de faţă, că în cererile de constituire de parte civilă, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, A.N.A.F. solicită pe lângă taxele, impozitele sau contribuţiile neachitate către bugetul de stat şi dobânzile, penalităţile de întârziere şi majorările de întârziere aferente obligaţiilor principale, astfel cum sunt prevăzute de C. proc. fisc.

În art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., în redactare actuală, se prevede că, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În art. 120 alin. (1) se prevede că „dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv”. Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

În art. 120¹alin. (1) se arată că „plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale”, iar cuantumul acestora este prevăzut în alin. (2).

Dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează cumulat şi se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Conform art. 124¹, majorările de întârziere, prin excepţie de la prevederile art. 119 alin. (1) şi art. 120¹, se datorează pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale.

Pentru a stabili în ce măsură se pot acorda dobânzile, penalităţile de întârziere şi majorări de întârziere aferente obligaţiilor principale este necesar a examina principiile care stau la baza rezolvării acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal.

Este acceptat că acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal se soluţionează după regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, chiar dacă săvârşirea infracţiunii este în legătură cu alt tip de răspundere civilă, cum ar fi, de exemplu, răspunderea contractuală.

Dacă persoana fizică sau juridică doreşte să exercite acţiunea civilă în cadrul procesului penal trebuie să accepte rezolvarea acţiunii civile potrivit regulilor răspunderii civile delictuale prevăzute în art. 998 - 1003 C. civ. În cazul în care persoana prejudiciată doreşte rezolvarea acţiunii civile conform regulilor stabilite pentru alte tipuri de răspundere civile, are posibilitatea de a se adresa instanţei civile pentru repararea pagubei, astfel cum se prevede în art. 19 alin. (1) C. proc. pen.

Aceleaşi reguli acceptate ca aplicabile în cazul în care persoana prejudiciată are drept de opţiune între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea contractuală trebuie considerat că sunt aplicabile atunci când persoana prejudiciată are drept de opţiune între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea fiscală.

Angajarea răspunderii fiscale intervine în conformitate cu regulile instituite de C. proc. fisc. şi aceste reguli nu pot fi combinate cu principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală, dat fiind deosebirile de esenţă dintre acestea. Pentru a evidenţia diferenţele dintre cele două tipuri de răspundere civilă este necesar a examina noţiunile specifice dreptului fiscal, care individualizează acest tip de răspundere civilă şi care nu pot fi aplicate răspunderii civile delictuale.

Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal, iar subiectele raportului de juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport. Debitorul este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii, iar creditorul este statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor prin A.N.A.F. şi unităţile sale teritoriale (art. 16, 17 C. proc. fisc.).

Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale are loc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 23).

Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc:

a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri. (art. 85 C. proc. fisc.).

Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz, iar titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii (art. 110 C. proc. fisc.).

Din prezentarea succintă a acestor noţiuni specifice răspunderii fiscale Curtea a opinat în sensul imposibilităţii aplicării unora dintre prevederile legale ce reglementează răspunderea fiscală în cazul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, în referire la repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Răspunderea fiscală presupune existenţa unor raporturi juridice de drept fiscal, a unor creanţe fiscale stabilite în condiţiile C. proc. fisc., iar executarea poate fi pornită în baza unui titlu de creanţă, pe când în cazul răspunderii civile delictuale raportul juridic ia naştere prin săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii şi dreptul de creanţă este stabilit, în lipsa convenţiei părţilor, de instanţa de judecată, iar nu printr-o declaraţie a contribuabilului sau o decizie de impunere a organului fiscal.

În cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, de cele mai multe ori, inculpatul (persoana împotriva căreia se exercită acţiunea civilă) nu are calitatea de debitor fiscal, potrivit regulilor prevăzute în C. proc. fisc., aşa cum este şi în cazul de faţă. Debitor fiscal, aşa cum s-a arătat, este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, dar în practică se constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, societate comercială care deţinea calitatea de debitor fiscal.

În condiţiile în care inculpatul nu are calitatea de debitor fiscal, nu îi sunt aplicabile regulile răspunderii fiscale. Inculpatul este ţinut să repare prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, dar acesta nu datorează obligaţiile bugetare propriu-zise, nefiind debitor fiscal, ci echivalentul acestora. Atât timp cât inculpatul nu datorează obligaţiile bugetare propriu-zise, care reprezintă obligaţiile fiscale principale, acesta nu poate fi obligat nici la plata obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere). Obligaţiile fiscale accesorii sunt datorate de debitorul fiscal numai în cazul neplăţii obligaţiile fiscale principale scadente stabilite potrivit C. proc. fisc., ceea ce nu este cazul în situaţia exercitării acţiunii civile în cadrul procesului penal.

Nu s-ar putea susţine că prin acordarea cumulată a dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi majorărilor de întârziere se urmăreşte acoperirea integrală a prejudiciului creat bugetului de stat, cu motivarea că obligaţiile fiscale ar fi trebuit achitate la data scadenţei, iar unul dintre principiile răspunderii civile delictuale este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere nu reprezintă modalităţi de acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a obligaţiilor fiscale principale, ci aceste instituţii specifice răspunderii fiscale constituie sancţiuni pentru neplata la termen, independent de producerea vreunui prejudiciu prin întârzierea la plată. Prejudiciul creat prin neplata la termen a obligaţiilor fiscale este acoperit prin obligarea debitorului la plata dobânzii.

Astfel, în cadrul procesului penal A.N.A.F. este îndreptăţită la acordarea dobânzii aferente debitului principal, dar nu dobânda prevăzută de dreptul fiscal (pentru argumentele deja arătate), ci dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 privind dobânda în materie civilă. Acordarea dobânzii este posibilă, deoarece, în cazul săvârşirii unei fapte ilicite, autorul faptei ilicite este de drept în întârziere şi datorează dobânda, conform art. 1088 C. civ. De asemenea, A.N.A.F. ar putea solicita, alternativ, actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând obligaţia principală, în acest fel asigurându-se respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Dobânda, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere nu pot fi acordate nici pentru motivul că acestea sunt prevăzute de C. proc. fisc. pentru obligaţii certe, lichide şi exigibile, pe când în cazul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal obligaţia de plată a inculpatului devine certă, lichidă şi exigibilă doar la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, astfel că nu s-ar putea acorda majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere pentru o dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În concluzie, Curtea a apreciat că nu se pot acorda majorările de întârziere prevăzute de C. proc. fisc., în cazul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal de către A.N.A.F., în vederea acoperirii pagubei cauzate prin săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală de rezultat.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Curtea a admis apelurile formulate de inculpaţii R.I. şi G.V. împotriva sentinţei penale nr. 290 din 18 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1/118/2012.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.I. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci în pedepsele componente de 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa) şi sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa şi s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanţa şi s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare şi 1 an şi 10 luni închisoare, stabilite ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentinţa penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final R.I. va executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului R.I. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.V. din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului G.V. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹C. pen s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului G.V. pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³alin. (1) C. pen. inculpatul G.V. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

b) să anunţe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul R.I. către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii R.I. şi G.V., iar inculpatul G.V. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanţa către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 150 RON reprezentând onorarii parţiale apărători desemnaţi din oficiu - avocat B.C.T. (75 RON) şi avocat I.S. (75 RON) urmează a se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii R.I. şi G.V.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a solicitat admiterea recursului declarat de parchet astfel cum a fost formulat, apreciind că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

A arătat că din probele dosarului rezultă că inculpatul R.I., în calitate de administrator al SC T. SRL a întocmit la solicitarea şi în înţelegere cu coinculpatul G.V. 19 facturi a căror contravaloare nu a înregistrat-o în evidenţa contabilă a SC T. SRL.; în realitate însă aceste operaţiuni comerciale nu au fost reale, ci fictive, deoarece mărfurile menţionate în respectivele facturi nu au fost livrate niciodată în materialitatea lor de către SC T. SRL către SC L.G. SRL; facturile au fost însă înregistrate de către inculpatul G.V. în contabilitatea SC L.G. SRL Constanţa, acesta dispunând şi efectuarea plăţii către SC T. SRL conform ordinelor de plată. După intrarea banilor în contul SC T. SRL, inculpatul G.V. îl însoţea la bancă pe coinculpatul R.I. care îi remitea sumele retrase.

A apreciat că în mod greşit a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 întrucât sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni întrucât suma de 768.279,54 RON nu provenea din săvârşirea vreunei infracţiuni. Aşadar, infracţiunile de evaziune fiscală şi înşelăciune s-au consumat în momentul neînregistrării, respectiv a înregistrării facturilor fiscale de către inculpaţii R.I. şi G.V. în scopul obţinerii unor fonduri sub aparenţa de legalitate şi transferul sumei de 768.279,54 RON din contul SC L.G. SRL în contul SC T. SRL, pentru ca, în realitate, întreaga sumă să ajungă tot în posesia inculpatului G.V., în scopul reinvestirii în alte activităţi.

Reprezentantul Ministerului Public a învederat faptul că nu susţine cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen. A susţinut că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de inculpatul G.V. din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, apreciind că ambele infracţiuni există în concurs ideal întrucât prin efectuarea unor înregistrări nereale în contabilitatea SC L.G. SRL Constanţa s-a produs atât prejudiciul specific evaziunii fiscale, dar şi amortizarea hotelului pe care societatea inculpatului G.V. îl avea în construcţie.

Cu privire la latura civilă a solicitat disjungerea cauzei având în vedere că nu s-a deschis succesiunea în urma decesului inculpatului R.I. şi trimiterea acesteia la Curtea de Apel Constanţa.

Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate apreciază că recursurile formulate sunt întemeiate însă pentru considerentele ce vor fi expuse:

Analiza incidenţei primului caz de casare întemeiat pe art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, relevă în opinia Înaltei Curţi o abordare diferită în raport de datele ce au stat la baza analizei situaţiei de fapt din prezenta speţă, ce nu îşi găseşte suport în actele şi probele administrate în dosarul cauzei şi conduc astfel cum a constatat şi instanţa de control judiciar la achitarea inculpatului pentru această infracţiune.

Deşi actul de sesizare reţine în sarcina inculpatului G.V. printre alte acuzaţii şi această complicitate morală la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în sensul că l-ar fi încurajat pe acesta să nu înregistreze în contabilitate suma de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi fiscale emise de SC T. SRL către SC L.G. SRL Constanţa, criticile Parchetului vizează şi descriu implicarea acestuia raportat la infracţiunea de evaziune fiscală pentru care de altfel a şi fost condamnat, fără să releve în nici un mod în ce constau actele de complicitate ale acestuia.

Înalta Curte apreciază că analiza acestei acuzaţii implică în primul rând, clarificarea noţiunii de complicitate şi situaţia când ea poate fi reţinută.

Dispoziţiile C. pen. analizând această instituţie arată că este complice persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită (art. 26 C. pen.).

Aşadar prin complicitate se înţelege, în general, sprijinul dat de o persoană, în orice mod şi prin orice mijloace, unei alte persoane, la săvârşirea unei infracţiuni. Complicele colaborează la săvârşirea faptei şi prin acţiuni indirecte şi mediate, care atribuie acţiunii sale caracterul unei participaţii accesorii, secundare, iar complicitatea imaterială sau morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreţinerea intenţiei autorului de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală.

Pornind de la aceste scurte consideraţiuni şi raportându-le la datele cauzei, Înalta Curte în consens cu instanţa de apel, constată că nu s-a demonstrat nici o secundă care au fost actele de complicitate imaterială comise de inculpatul G.V. şi cum a reprezentat sau în ce a constat ajutorul moral pe care acesta l-a acordat inculpatului R.I. pentru ca acesta să nu înregistreze în contabilitatea societăţii suma de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi fiscale emise de SC T. SRL către SC L.G. SRL Constanţa.

Nu s-a arătat şi identificat care activitate a inculpatului recurent G.V. a constituit o încurajare a autorului faptei respectiv a inculpatului R.I. şi care, singur, nu ar fi îndrăznit să comită singur infracţiunea de evaziune fiscală, nu s-au făcut din punctul de vedere al Înaltei Curţi nici un fel de probe în sprijinul acestei acuzaţii şi însăşi motivele de recurs prezentate în cauză prezintă şi detaliază activitatea infracţională a inculpatului R.I., considerându-se sine die implicarea morală sub forma complicităţii şi a inculpatului G.V., ca o consecinţă firească a faptului că urma să primească sumele de bani generate de înregistrarea fictivă a facturilor privind livrarea de bunuri.

Din punctul de vedere al Înaltei Curţi nu se poate reţine participaţia penală sub forma complicităţii morale a inculpatului G.V. la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către inculpatul R.I., nu s-a identificat cum s-a implicat şi în ce fel s-ar fi interesat de modul în care inculpatul R.I. a evidenţiat sau nu în contabilitatea SC T. SRL contravaloarea celor 19 facturi şi drept urmare soluţia de achitare pronunţată în cauză reprezintă consecinţa firească a unui probatoriu inexistent nefiind rezultatul unei erori de fapt astfel cum s-a arătat,pentru că pronunţarea unei soluţii de condamnare trebuie să aibă la bază probe certe şi convingătoare şi nu simple deducţii şi conexiuni.

Cea de-a doua critică vizând soluţia de achitare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 întrucât în mod greşit s-a reţinut sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni întrucât suma de 768.279,54 RON nu provenea din săvârşirea vreunei infracţiuni, Înalta Curte de asemenea apreciază că nu-şi găseşte aplicabilitatea.

Astfel cu titlu de premisă se reţine ca incident cazul de casare circumscris dispoziţiilor art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., şi se motivează că prezenţa acestuia este generată de existenţa unei contradicţii esenţiale, greşit interpretate şi ca hotărârea atacată de achitare a celor doi inculpaţi este rezultatul unei grave erori de fapt, aspecte care însă nu se confirmă în speţa de faţă.

Instanţa de apel a reţinut o corectă situaţie de fapt şi a delimitat şi prezentat clar care sunt condiţiile ce trebuiesc a fi îndeplinite pentru a fi antrenată răspunderea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, susţinerile că instanţa de control i-a achitat în mod eronat pe cei doi inculpaţi sunt aprecieri subiective, fără suport probator.

Literatura de specialitate a consemnat variate definiţii ale sintagmei „spălarea banilor”. Concizia şi rigoarea definiţiei citată în continuare pledează pentru a fi reţinută: „activitate complexă care se desfăşoară în principal în trei faze: producerea ilicită de bogăţii, transformarea acestora în capital licit şi reinvestirea sau reamplasarea mijloacelor financiare obţinute în acest mod.

Doctrina este unitară în a recunoaşte că ascunderea provenienţei ilicite a produsului financiar provenit dintr-o infracţiune implică trei faze independente: 1. plasarea - plasamentul cantităţii de bani ca atare; 2. stratificarea - separarea banilor proveniţi din activitatea criminală de originea lor, prin intermediul unor activităţi financiare; 3. integrarea, găsirea unei explicaţii plauzibile pentru banii iliciţi sau procesul de onorabilizare a lor.

Fiecare etapă reprezintă în sine un mic mecanism, un segment al complexului proces de spălare a banilor.

În cazul de faţă, instanţa de apel printr-o raportare corectă, concretă şi certă la toate probele administrate în cauză a apreciat neechivoc că nu poate fi reţinută această succesiune de operaţiuni aptă să antreneze răspunderea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.

Pornind de la acuzaţiile aduse prin actul de sesizare în sensul că fapta inculpatului G.V. de a transfera suma de 768.279,54 RON provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune în conturile SC L.G. SRL în conturile SC T. SRL în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, Înalta Curte în deplin consens cu instanţa de apel constată că în mod corect s-a apreciat că suma de 768.279,54 RON nu are o origine ilicită anterioară ca şi etapă a mecanismului infracţional, provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune şi că nu s-a demonstrat în cauză că suma plătită de către SC L.G. SRL şi deţinută în conturi bancare de această societate ar fi avut o provenienţă ilicită sau provenind din săvârşirea altor infracţiuni.

Nu s-a probat în nici un mod că această sumă avea origini ilicite la momentul la care a fost transferată de la SC L.G. SRL către SC T. SRL Constanţa, nu constituia la momentul transferului rezultatul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală sau înşelăciune. Abia după realizarea transferului fondurilor prezumate licite a fost comisă infracţiunea de evaziune fiscală al cărei produs în constituie suma de 768.279,54 RON astfel că această sumă nu avea iniţial o origine infracţională, a dobândit acest caracter abia după introducerea în circuitul evazionist şi retragerea din conturile bancare de către inculpatul R.I.; în acest moment a reprezentat produsul unei infracţiuni.

Toate aceste aspecte relevă în opinia Înaltei Curţi, că motivele Parchetului în sensul greşitei achitări sunt nefondate, de altfel ele nici nu redau cele trei etape ce trebuiesc parcurse pentru a fi antrenată răspunderea penală în cazul existenţei infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2002, sens în care urmează a nu face aplicabilitatea cazului de casare invocat nici în ceea ce priveşte această critică.

A treia critică adusă deciziei atacate vizează faptul că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de inculpatul G.V. din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, apreciind că ambele infracţiuni există în concurs ideal întrucât prin efectuarea unor înregistrări nereale în contabilitatea SC L.G. SRL Constanţa s-a produs atât prejudiciul specific evaziunii fiscale, dar şi amortizarea hotelului pe care societatea inculpatului G.V. îl avea în construcţie.

Înalta Curte constată că aşa cum a apreciat şi instanţa de apel şi de altfel cum a statuat şi această instanţă pe calea recursului în interesul legii prin decizia nr. 9/2005 publicată în M. Of. nr. 123/09.02.2006 nu se poate reţine în concurs ideal infracţiunea încriminată prin norma generală, respectiv înşelăciunea cu infracţiunea încriminată prin norma specială, anume evaziunea fiscală. În condiţiile săvârşirii unei singure fapte care este de natură să întrunească elementele constitutive ale unei infracţiune încriminate prin legea generală, dar şi ale altei infracţiuni încriminată într-o lege specială nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen., ci îşi găseşte aplicarea principiul specialia generalibus derogant, potrivit cu care reglementarea specială are prioritate faţă de reglementarea specială.

Infracţiunea de evaziune fiscală include şi consecinţele produse prin majorarea în mod nereal a valorii mijlocului fix (hotel) cu suma de 577.936 RON, cu efecte asupra cheltuielilor societăţii reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viaţă a construcţiei, fiind un prejudiciu ce se produce în timp, pe perioada amortizării valorii mijlocului fix, dar tot în considerarea aceloraşi înregistrări nereale în contabilitatea societăţii, astfel că această urmare nu poate fi analizată distinct pentru a atrage şi incidenţa infracţiunii de înşelăciune, însăşi situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, cât şi în sentinţa primei instanţe, rezultă fără nici un dubiu că tranzacţiile comerciale, care în realitate nu au avut loc, au vizat diminuarea cuantumului impozitului care revenea statului prin majorarea artificială a cheltuielilor pe care le-a avut de suportat şi prin evidenţierea unor facturi ce reflectă operaţiuni nereale, aspecte ce constituie doar infracţiunea de evaziune fiscală.

Faţă de toate aceste aspecte şi raportat la criticile aduse şi analizate, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică corectă a fost cea generată de norma specială şi că nu poate fi admisă varianta existenţei formei ideale a concursului de infracţiuni astfel cum a susţinut Parchetul.

Criticile aduse laturii civile în sensul că în mod greşit au fost obligaţi inculpaţii în solidar şi că ar fi trebuit obligaţi în funcţie de contribuţia pe care au avut-o la săvârşirea infracţiunilor şi în raport de societăţile unde erau administratori este în opinia Înaltei Curţi greşită.

Ceea ce este esenţial a arăta este faptul că dincolo de modul în care au acţionat inculpaţii au prejudiciat una şi aceeaşi parte şi anume Statul Român, respectiv A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa, iar suma datorată are acelaşi izvor, şi anume săvârşirea de infracţiuni, iar la producerea prejudiciului au contribuit ambii inculpaţi, fără a avea importanţă care şi prin ce societate; astfel că incidenţa dispoziţiilor din C. civ. care reglementează solidaritatea prevăd că atunci când „delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că era necesar şi obligatoriu să se constate caracterul unic al prejudiciului decurgând din comiterea infracţiunilor de către cei doi inculpaţi R.I. şi G.V. şi nu să defalcheze pe operaţiuni şi societăţi comerciale şi să le raporteze în funcţie de calitatea fiecăruia de administrator al câte unei societăţi comerciale, pentru că de natura solidarităţii este repararea integrală a prejudiciului de la oricare dintre inculpaţi, urmând ca ulterior aceştia să se îndrepte cu acţiune în regres în raport de modul în care s-a recuperat paguba.

În cursul judecăţii în recurs inculpatul R.I. a decedat fiind depus la dosarul cauzei certificatul de deces care atestă acest lucru.

Totodată inculpatul G.V. a depus mai multe chitanţe cu care atestă că a achitat suma de 123.081,04 RON prejudiciul parţial în opinia Înaltei Curţi reprezentând TVA.

Întrucât inculpatul R.I. a decedat iar până la data soluţionării recursului nu a fost deschisă succesiunea, Înalta Curte, în baza considerentelor expuse mai sus, apreciază că tocmai în baza acestui principiu al solidarităţii se impune acoperirea integrală a prejudiciului de la inculpatul G.V., urmând ca ulterior acesta să se îndrepte cu acţiune civilă împotriva moştenitorilor legali ai inculpatului R.I., pentru recuperarea părţii de prejudiciu ce a fost plătită şi în contul inculpatului decedat.

Raportat la criticile inculpatului G.V. conform cărora a solicitat admiterea recursului declarat astfel cum a fost formulat cu consecinţa achitării sale în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), iar în subsidiar reţinerea dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în mod greşit a fost condamnat şi că cel puţin din perspectiva sa, activităţile desfăşurate au fost reale, în sensul în care, fără a verifica provenienţa mărfurilor pe care coinculpatul R.B.I. le livra, a înregistrat în contabilitate cu bună credinţă absolut toate plăţile, Înalta Curte apreciază că sunt total nefondate.

Inculpatul G.V. încearcă prin criticile sale să schimbe sau mai exact să dea o altă valoare unor operaţiuni vădit nelegale, încercând să arate că nu a cunoscut nici un moment faptul că operaţiunile efectuate nu erau reale şi că a acţionat în totală necunoştinţă de cauză.

Înalta Curte constată că s-a demonstrat în cauză fără putinţă de tăgadă astfel cum s-a reţinut şi prin actul de sesizare că inculpatul G.V., în perioada 2006-2008, în calitate de administrator al SC L.G. SRL Constanţa, prin înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a celor 19 facturi a evidenţiat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus la care nu avea dreptul şi a produs inducerea în eroare cu privire la obligaţiile către bugetul statului prezentând ca adevărate operaţiuni comerciale între SC T. SRL şi SC L.G. SRL pentru materiale în valoare de 577.936 RON care în realitate nu au existat în materialitatea lor şi care au majorat în mod nereal valoarea mijlocului fix, cu această sumă, cu efecte asupra cheltuielilor societăţii reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viaţă a construcţiei.

Apărarea inculpatului în sensul că potrivit legislaţiei în vigoare, SC L.G. SRL nu avea obligaţia de a verifica provenienţa mărfurilor achiziţionate de la SC T. SRL, astfel că nu poate fi considerată incorectă înregistrarea în evidenţa contabilă efectuată doar în baza facturilor şi că în mod nejustificat nu s-au luat în considerare dispoziţiile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008 nu pot fi luate în considerare, deoarece la data emiterii facturilor acest ordin nu se afla în vigoare, producând efecte abia la 01 ianuarie 2009.

Conţinutul notelor scrise nu poate fi avut în vedere deoarece se referă în exclusivitate la facturi ca documente contabile, făcând abstracţie de documentele referitoare la menţiunile nereale înscrise în facturi, privitoare la delegaţii şi autovehiculele menţionate că ar fi efectuat transporturile.

Referitor la incidenţa Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008, în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat s-a precizat că acest act normativ care a abrogat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1850/2004, aplicabil până la data de 31 decembrie 2008, „reia şi nominalizează la pct. 2 elementele principale pe care trebuie să le cuprindă documentele justificative, fiind aceleaşi din actul normativ precedent”.

Toate aceste date relevă că inexistenţa faptei ca şi ipoteză susţinută în apărare nu poate fi primită, după cum nu poate fi primită nici varianta bazată pe lipsa intenţiei şi în baza căreia acesta a solicitat achitarea, ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni probată neechivoc cu înscrisuri, ce nu au fost contestate sau combătute în vreun mod şi care nu pot fi ignorate astfel că soluţia de achitare solicitată de inculpat este nefondată.

În raport de considerentele expuse şi pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii R.I. şi G.V. împotriva deciziei penale nr. 156/P din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 290 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. ca urmare a decesului inculpatului.

Va constata că inculpatul G.V. a achitat parţial prejudiciul în sumă de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

Va obliga pe inculpatul G.V. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanţa către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G.V., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul R.I., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii R.I. şi G.V. împotriva deciziei penale nr. 156/P din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 290 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. ca urmare a decesului inculpatului.

Constată că inculpatul G.V. a achitat parţial prejudiciul în sumă de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

Obligă pe inculpatul G.V. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanţa către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G.V., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul R.I., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 534/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 346/2014. Penal. Infracţiuni privind legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: