ICCJ. Decizia nr. 534/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 534/2014
Dosar nr. 6786/2/2013
Şedinţa publică din 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 573 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută sentinţa penală, definitivă, pronunţată la 16 mai 2011, în Dosarul nr. 082 Hv50/11i de Tribunalul pentru Cauze penale Viena, s-a dispus transferarea persoanei condamnate T.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală recunoscută, s-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada de la 26 ianuarie 2011 la zi şi s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii Ia data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 07 octombrie 2013 în Dosarul nr. 2018/11-5/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, în vederea recunoaşterii sentinţei penale definitive pronunţată la 16 mai 2011 în Dosarul nr. 082 Hv50/11i de Tribunalul pentru Cauze penale Viena, de condamnare a numitului T.A. la 6 ani închisoare şi punerii în executare a acesteia, conform art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004.
S-a reţinut că prin adresa nr. 76980/SIW din 04 septembrie 2013, Ministerul Justiţiei -Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulata.de Ministerul Federal de Justiţie ai Republicii, Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T.A. deţinut în Penitenciarul Sonnberg din Republica Austria, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia prin care persoana condamnată nu a consimţit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
În urma verificărilor şi prin adresa nr. 1981498/10 din data de 19 septembrie 2013 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că persoana transferabilă este cetăţean român.
A mai rezultat că numitul T.A. a fost condamnat pentru infracţiunea de furt calificat, printr-o hotărâre definitivă.
Referitor la situaţia executării pedepsei, s-a reţinut că a fost arestat preventiv la 26 ianuarie 2011 şi va finaliza executarea pedepsei la 26 ianuarie 2017.
Condamnatul nu a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, iar prin hotărârea de condamnare s-a dispus măsura interdicţiei de şedere pe durată nelimitată în statul de condamnare.
Examinând sesizarea şi documentele anexate, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 lit. a), b), c), e) din Legea nr. 302/2004 şi a art. 3 lit. a), b), c), e) din Convenţia Europeană, astfel a admis sesizarea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs persoana transferabilă T.A.
Înalta Curte, analizând recursul condamnatului persoană transferabilă prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen., constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În mod corect a dispus instanţa de fond admiterea sesizării formulate de Parchet, recunoaşterea sentinţei pronunţată în Dosarul nr. 082 Hv50/11i la data de 16 mai 2011 de Tribunalul pentru Cauze penale Viena, definitivă şi a dispus transferarea persoanei condamnate T.A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani închisoare, deducând prevenţia executată, având în vedere că la momentul pronunţării soluţiei erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege.
Din examinarea hotărârii de condamnare se constată că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum şi cerinţele art. 131 şi art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), faptele comise de persoana condamnată având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
Totodată, din actele dosarului rezultă că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 143 lit. a), b), c), d), f) din aceeaşi lege, în sensul că:
- persoana condamnată T.A. este cetăţean român cu domiciliul în România, oraşul Oţelu Roşu, Bdul. L., judeţul Caras Severin;
- hotărârea penală de condamnare este definitivă;
- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale de 6 ani închisoare;
Din relaţiile referitoare la lichidarea condamnării transmise de statul solicitant, reiese că persoana condamnată a fost arestată preventiv în perioada 26 ianuarie 2011-16 mai 2011, data terminării executării pedepsei fiind 26 ianuarie 2017;
- deşi persoana condamnată nu şi-a manifestat consimţământul pentru a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar din România, prin decizia emisă de Direcţia Federală de Poliţie Viena - nr. lIl - 1286650/FrB/11 din 28 iulie 2011, definitivă la 17 august 2011, s-a dispus măsura interdicţiei de şedere pe durată nelimitată;
- din examinarea tuturor actelor cauzei rezultă că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.
Sub aspectul naturii şi duratei pedepsei de 6 ani închisoare aplicate condamnatului, Înalta Curte constată că acestea corespund prevederilor legii române, astfel încât continuarea executării sancţiunii este conformă exigenţelor art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată).
Evaluând şi oportunitatea transferului din perspectiva ansamblului datelor cauzei, Înalta Curte reţine că persoana transferabila T.A. este cetăţean român, cu domiciliul în România, iar legăturile sale cu statul de origine continuă să fie semnificative. Prin urmare, măsura transferului într-un penitenciar românesc ar facilita contactul direct al cetăţeanului român cu familia, o atare măsură creând premisele atingerii scopului Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate şi reintegrării sociale mai uşoare a condamnatului.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă T.A.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat persoană transferabilă va fi obligat la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă T.A. împotriva sentinţei penale nr. 573 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 567/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 384/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
