ICCJ. Decizia nr. 395/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 395/2014
Dosar nr. 3307/62/2013
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul D.R.N. împotriva sentinţei penale nr. 9/2012 a Tribunalului Braşov, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, reţinându-se, în esenţă, că niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează între cele prev. de art. 394 C. proc. pen.
Astfel, revizuentul a solicitat reducerea cuantumului sancţiunilor aplicate şi implicit a pedepsei rezultante stabilite, precum şi solicitarea de schimbare a modalităţii de executare a sancţiunii, ce nu este admisibilă în cadrul revizuirii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul D.R.N., care a solicitat admiterea apelului şi, în consecinţă, admiterii cererii având ca obiect revizuire împotriva sentinţei penale nr. 9/2012 a Tribunalului Braşov.
Condamnatul a precizat că motivele cererii de revizuire vizează faptul că au apărut elemente noi care dacă ar fi fost cunoscute la momentul la care s-a dispus condamnarea sa, cuantumul sancţiunii şi modalitatea de executare ar fi fost alta.
În acest sens, condamnatul a depus la dosarul cauzei un contract de muncă prin care susţine că a făcut dovada existenţei locului de muncă ce îi permite întreţinerea familiei sale, iar suspendarea sub supraveghe prevăzută de art. 861 C. pen. şi cele 300 de ore de muncă în folosul comunităţii dispuse în baza art. 863 C. pen. ar duce la pierderea locului său de muncă.
Prin decizia penală nr. 84/Ap din 09 iulie 2013 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de condamnatul D.R.N. împotriva sentinţei penale nr. 120 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov, pe care a menţinut-o.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul D.R.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că recurentul munceşte legal în Franţa şi că efectuat un test privind detectarea drogurilor în organism, rezultatul fiind negativ.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuire poate fi cerută când:
a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la faptul că munceşte legal în Franţa şi că a efectuat un test, privind detectarea drogurilor în organism, rezultatul fiind negativ.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a invocat aspecte ce pot forma obiectul unei cereri de contestaţie la executare, nicidecum al revizuirii, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.R.N. împotriva deciziei penale nr. 84/Ap din 09 iulie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 809/2014. Penal → |
|---|
