ICCJ. Decizia nr. 809/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 809/2014

Dosar nr. 1474/30/2011

Şedinţa publică din 5 martie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3 din 3 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1474/30/2011, în baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 ore şi arestul preventiv pe perioada 11 martie 2009-30 iunie 2009.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.B.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de: 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 ore şi arestul preventiv pe perioada 11 martie 2009-27 iunie 2009.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În baza art. 23 lit. a), lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 ore şi arestul preventiv pe perioada 1 iulie 2009-20 august 2009.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.V.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.T.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume de bani: 13.717 euro sau echivalentul în RON la data plăţii de la inculpatul C.A.; 18.409 euro sau echivalentul în RON la data plăţii de la inculpatul C.B.A. şi 32.126 euro sau echivalentul în RON la data plăţii de la inculpatul P.A.G.

În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.B.A. a cantităţii de 15,98 grame substanţe stupefiante ce se află depuse la I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. şi pe cale de consecinţă, distrugerea stupefiantelor cu păstrare de contraprobe.

În baza art. 191 alin. (2) C. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 33/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M., S.T.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 23 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 (cu privire la inculpaţii P.A.G. şi C.B.A.) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în ceea ce în priveşte numai pe inculpatul C.B.A.), constând în aceea că, începând cu anul 2003, s-au constituit într-un grup infracţional organizat, au accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, mai multe sisteme informatice aparţinând unor instituţii guvernamentale şi neguvernamentale din S.U.A. şi ţări europene, au introdus, modificat şi obţinut date informatice fără drept, în scopul obţinerii unui beneficiu material. De asemenea, s-a reţinut că începând cu anul 2007, s-au constituit într-un grup infracţional, care prin clonarea paginilor Web a unor bănci din Italia, Germania şi Spania, au obţinut datele de identificare a conturilor bancare ale clienţilor băncilor respective, pe care le-au folosit la plata unor credite telefonice pentru reîncărcarea cartelelor telefonice, respectiv pentru retragerea de numerar.

S-a mai reţinut că inculpatul C.B.A. a deţinut la domiciliul său, fără drept, în vederea consumului propriu droguri de risc identificat de organele judiciare cu ocazia percheziţie domiciliare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că în cursul lunii ianuarie 2004 (în jurul datei de 30 ianuarie 2004) numitul C.I.M., folosind identitatea virtuală „X5” şi „D.S.”, a încălcat măsurile de securitate (a traversat firewall-ul) şi a accesat fără drept serverul companiei W.R. INC din Champaign Illinois, S.U.A. (o companie de soft). Accesarea ilegală s-a făcut prin folosirea mai multor programe informatice specializate în crearea de breşe de securitate (exploit de secure sockets layer SSL) astfel că, împreună cu inculpatul C.A. a deturnat sistemul de operare al serverului obţinând control cu drept de utilizator şi apoi cu drept de administrare pe serverul X1 (drepturi de root). După ce au obţinut dreptul de administrare, cei doi inculpaţi au înlocuit mai multe date informatice care priveau securitatea sistemului şi asigurau funcţionarea acestuia cu date modificate care permiteau accesul de la distanţă şi executarea unor comenzi privind transferul de fişiere. Modificarea datelor informatice s-a realizat prin descărcarea prin protocolul de transfer al fişierelor (FTP) de pe site-ul X2, creat şi administrat de către inculpaţii C.A., C.V.D. (S.) şi C.I.M. (D.S.).

Accesările ilegale asupra serverelor companiei W.R. INC s-au efectuat de la calculatoare aparţinând cluburilor de „internet cafee” D.C., E.N., C.B.N. şi F.I., toate situate în oraşul Caransebeş.

Din probatoriile administrate a rezulta că inculpaţii au înregistrat domeniul X3, căruia îi corespunde adresa de email X4 şi X2, pe numele M.A., plătind apoi dreptul de folosire a acestuia prin utilizarea fără drept a datelor de identificare a numitului M.A., cetăţean american.

De pe serverul companiei au fost luate fără drept fişierele care conţineau datele de identificare ale conturilor utilizatorilor de drept (fişiere shadow) şi transferate în contul de e-mail X5, al cărui utilizator era numitul C.I.M. (D.S.).

Prin activităţile realizate inculpaţii C.A. şi C.I.M. au accesat fără drept sistemul informatic al firmei W.R. INC din Champaign Illinois, S.U.A. cu scopul de a instala programe informatice de tip Z., care să ascundă adresa IP reală a calculatorului folosit în discuţiile purtate cu alte persoane prin intermediul I.R.C.

Audiat cu privire la infracţiunilor reţinute în sarcina sa, inculpatul C.A. a recunoscut că a folosit identitatea virtuală „C.”, precizând că a accesat fără drept severele mai multor instituţii, fără să poată specifica denumirea acestora şi perioada în care s-au efectuat acestea. A arătat că împreună cu C.I.M., alias „D.S.”, a creat site-ul X2 cu scopul de a depozita fişiere şi programe informatice. Inculpatul a precizat că după crearea acestui site, a permis accesul mai multor persoane care puteau să depoziteze şi să descarce programe informatice, fişiere, date informatice, conturi.

Inculpatul C.I.M. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

În baza probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a mai reţinut că, în luna aprilie a anului 2005, inculpatul C.A., folosind identitatea virtuală „C.”, a accesat în mod ilegal sistemele informatice Z1 şi Z2, aparţinând Universităţii din S.D., S.U.A. În concret, inculpatul a accesat mai multe sisteme informatice din cadrul universităţii, sisteme care erau interconectate cu cele două servere accesate ilegal şi pe care a instalat aplicaţii de tip Z. (programe informatice care ascund identitatea IP a calculatorului de la care s-a efectuat accesarea ilegală), în scopul realizării de conexiuni I.R.C. Datele de identificare şi accesare ale serverelor atacate de inculpat au fost păstrate în contul de email personal „X6”.

În urma verificărilor efectuate de anchetatorii americani privind atacul informatic desfăşurat asupra sistemelor informatice ale Universităţii din S.D., S.U.A. s-a constatat în fişierele jurnal ale severelor prezenţa a patru adrese de email pe care au fost descărcate fără drept, date informatice care privesc identificarea şi modul de accesare ale severelor universităţii. Printre adresele de email se află şi „ X6”, folosită de inculpatul C.A.

Audiat despre săvârşirea infracţiunilor de scrise mai sus, inculpatul C.A. a declarat că împreună cu C.B.A. şi A.O., au folosit adresa de email „X6”.

S-a mai constatat în baza probatoriului administrat că, în luna iulie 2005, inculpatul C.A. folosind identitatea virtuală „C.”, împreună cu C.I.M., cu identitatea virtuală „D.S.”, S.T.F., cu identitatea virtuală „D.J.” şi C.V.D., cu identitatea virtuală „S.” au atacat serverele Universităţii I.U. din S.U.A., pe care au instalat programe informatice de monitorizare a tastelor apăsate, (programe Z3) şi au transferat două fişiere tip arhivă, care conţineau date informatice necesare dobândirii accesului cu drept de administrator (drept de root) pe sistemul atacat, respectiv fişiere de tip Z. (programe informatice care ascund identitatea IP a calculatorului de la care s-a efectuat accesarea ilegală), în scopul realizării de conexiuni I.R.C.

În urma verificării fişierelor jurnal ale severelor atacate, anchetatorii americani au stabilit că accesările menţionate au fost realizate de către C.A., C.I.M., S.T.F. şi C.V.D. Astfel, identitatea virtuală „C.” este folosită de către C.A. care a deţinut şi utilizat în cursul anului 2005 telefonul cu numărul Y1, utilizatorul I.R.C. „D.S.” este C.I.M. iar despre utilizatorul „D.J.” s-a stabilit că se numeşte S.T.F.

Audiaţi despre săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, inculpatul C.A. a arătat că a instalat pe mai multe servere programe de tip „Z.” iar inculpaţii C.I.M., S.T.F., şi C.V.D. nu au recunoscut implicarea în activităţile infracţionale.

Tot în luna iulie a anului 2005, inculpatul C.A. împreună cu C.I.M., cu identitatea virtuală „D.S.”, C.V.D. cu identitatea „S.” şi S.T.F., cu identitatea „D.J.”, au accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, serverul X7, aparţinând C.Z.S.G. Accesarea s-a efectuat de la calculatoarele cu adresele IP A1; A2, A3, A4, înregistrate la R. Bucureşti, situate la firma de „internet cafee” D.C., din Caransebeş, str. M.V. Pe serverul menţionat infractorii au instalat programe de tip „Z.”, pentru a-şi ascunde identitatea reală şi pentru a se conecta, prin intermediul serverului, la canalul de comunicare şi discuţii I.R.C.

Inculpatul C.V.D. a recunoscut că a folosit id-ul „S.” şi că în urma mai multor discuţii avute cu C.A. pe canalul I.R.C., a constatat că acesta s-a prezentat cu IP de C.Z.S.G., arătând că a şi primit de la C.A. un program de tip „Z.”, care să îi dea posibilitatea să apară pe canalele de comunicare I.R.C., cu IP de C.Z.S.G.

De asemenea, inculpatul C.I.M. a recunoscut că a folosit identitatea virtuală „D.S.” pentru accesările canalului I.R.C. dar nu că ar fi accesat severele C.Z.S.G. iar inculpatul S.T.F. a arătat că, în perioada 2003-2004, a creat identitatea virtuală „D.J.” şi constatând că utilizatorul id-ului „X5”, i-a folosit în mod fraudulos identitatea virtuală, i-a cerut lui C.A., să îi pună la dispoziţie un program de tip „Z.”, care să îi protejeze identitatea, lucru care s-a şi realizat, programul fiind cu IP de C.Z.S.G., pe care inculpatul l-a folosit pentru accesările canalului I.R.C.

Deşi, inculpatul C.A. nu a recunoscut că a accesat servul instituţiei menţionate, apărarea sa este combătută de susţinerile celorlalţi coinculpaţi care au arătat că au primit de la acesta un program de tip „Z.”, care le-a dat posibilitatea să apară pe canalele de comunicare cu IP de C.Z.S.G. De asemenea, în urma percheziţiei informatice efectuate asupra unui laptop folosit de C.A. şi care i-a fost împrumutat de A.P., s-a constatat că la momentul accesărilor pe internet, s-a folosit expresia „C.Z.S.G.”, fapt care confirmă că aparatul menţionat, a fost folosit pentru conectarea la serverele C.Z.S.G.

Începând cu luna septembrie 2007, inculpaţii C.A. şi C.B.A., folosindu-se de calculatoarele de la domiciliu şi de adresele de email X8 şi X9 au realizat mai multe operaţiuni de phishing. Astfel, în perioada ianuarie-octombrie 2008, folosind programul informatic Z4, inculpaţii au accesat de la distanţă mai multe servere, pe care au postat paginile clonate ale mai multor bănci, cum sunt P.I., B.I. şi D.B., sucursala din Italia, obţinând în mod ilegal posibilitatea de a le administra (serverele), în sensul că puteau să creeze, să şteargă şi să modifice fişiere şi programe informatice.

Pentru a obţine datele de identificare ale clienţilor băncilor, inculpaţii au folosit programe informatice, care au colectat adresele de email ale mai multor persoane, de pe mai multe pagini web. În continuare inculpaţii au trimis din partea unor bănci ale căror pagini au fost clonate, mesaje email de tip phishing, (fişierul a fost găsit la percheziţia informatică în fişierele de tip text şi a fost menţionat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică).

În conţinutul scrisorii (modele de scrisoare au fost descoperite în fişierele supuse constatării tehnico-ştiinţifice), care era prezentat ca venind din partea unei bănci, destinatarilor mesajului electronic, li se comunică, în mod mincinos, că banca va suspenda contul dacă nu vor introduce datele de identificare (nume, prenume, cont bancar, număr card, codul PIN, codul de verificare de pe card, numele de utilizator, codul şi parola pentru operaţiuni de online-banking) şi li se solicita să acceseze un link (o legătură către o pagină de internet), care conducea utilizatorul spre pagina clonată a băncii. Acţionând în această modalitate cei doi inculpaţi (C.A. şi C.B.A.) au obţinut datele de identificare (numele, prenumele, data naşterii, numărul contului bancar şi parola pentru accesul la serviciul online-banking) a mai multor cetăţeni, în special italieni, care induşi în eroare de pagina falsificată a băncii, au comunicat informaţiile solicitate. Dintre aceştia, în perioada 19 mai 2008-20 mai 2008 şi 26 mai 2008 au fost identificaţi următorii: A.G., M.S., A.F., D.D.A., C.C.R., M.D.S., E.N.S.R., A.M., A.C., M.G., R.S., K.K., M.P. şi A.C.A.

Datele obţinute de către cei doi inculpaţi, au fost stocate pe calculatoarele personale sau pe unele împrumutate de la cunoscuţi (este cazul inculpatului C.A., care a împrumutat un laptop de la martorul A.P.) şi apoi au fost transferate prin intermediul programului Z5, numitului P.A.G. aflat în Italia. Acesta, împreună cu alte persoane neidentificate aflate în Italia, au efectuat retrageri de numerar din conturile bancare ale mai multor cetăţeni italieni, apoi sumele de bani au fost trimise în România prin sistemul W.U.

Din probele administrate în cauză s-a stabilit că inculpatul P.A.G. a fost plecat în Italia de mai mulţi ani şi, prin intermediul internetului, i-a cunoscut pe inculpaţii C.B.A. şi C.A. Cei trei inculpaţi s-au hotărât ca datele de identificare obţinute prin infracţiunile informatice de clonare a paginilor băncii P.I. (operaţiuni de phishing), să fie transmise inculpatului P.A.G., la adresa de messenger „X10”. Acesta împreună cu alte persoane neidentificate au efectuat operaţiuni de transfer online a banilor din conturile fraudate ale clienţilor P.I., în conturi bancare controlate de aceştia de unde apoi erau retrase şi însuşite de către infractori.

La data de 3 iunie 2008, printr-un mesaj telefonic interceptat în baza autorizaţiei din 2 iunie 2008, emisă de Tribunalul Timiş, inculpatul P.A.G. i-a cerut inculpatului C.A., să îi încarce două cartele telefonice, cu suma de 200 euro. În ziua următoare P.A.G. a revenit cu un mesaj transmis inculpatului C.A., căruia i-a solicitat să îi transfere credit pe telefon. La data de 5 iunie 2008, inculpatul C.A. i-a trimis un mesaj inculpatului P.A.G., prin care l-a înştiinţat că i-a încărcat cartela.

Din verificarea transferurilor de bani prin W.U., a rezultat că în cursul anilor 2008-2009, C.B.A. a primit suma de 18.409 euro, prin 20 de transferuri, iar C.A., suma de 13.717 euro, prin 9 transferuri. Cei doi inculpaţi au arătat că au primit sumele de bani menţionate din Italia, de la diferite persoane pe care nu le cunosc, precizând că acestea erau în legătură cu P.A.G. Tot din verificarea transferurilor de bani efectuate de către inculpatul P.A.G., a rezultat că acesta a transferat în cursul anilor 2008-2009 suma de 24.914 euro, prin 40 de transferuri.

La data de 11 martie 2009, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Timiş, au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele inculpaţilor, de unde au fost ridicate calculatoare, suporţi de stocare a datelor informatice de tip stik, cd-uri, dvd-uri. De asemenea, la locuinţa inculpatului C.A. s-a găsit şi ridicat suma de 800 de euro, pe care acesta a primit-o de la inculpatul P.A.G. (depusă la Banca C.R. la data de 17 martie 2009).

În timpul cercetărilor inculpatul C.A. a recunoscut că s-a ocupat de operaţiuni de phishing şi că a obţinut sume de bani în condiţiile arătate mai sus, arătând că în activităţile infracţionale a fost implicat şi C.B.A.

Susţinerile inculpatului C.B.A. că nu a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat au fost infirmate de declaraţiile inculpaţilor C.A., S.C., acesta din urmă arătând că ştia că inculpatul C.B.A. se ocupă cu accesarea ilegală a unor site-uri de pe internet şi că obţine câştiguri de bani din această activitate, sumele fiind risipite la jocuri e noroc şi diferite distracţii. De asemenea, martorul G.C.D. a arătat că inculpatul C.A. avea sume mari de bani asupra sa, precizând că a fost împrumutat de către acesta cu suma de 200 de euro.

În urma interceptării traficului de internet efectuat de către inculpatul C.A., în baza autorizaţiei din 1 septembrie 2008, emisă de Tribunalul Timiş, s-au stabilit că prin accesări ilegale, inculpaţii au compromis mai multe servere, pe care au fost active paginile de phishing ale băncilor, B.P.M. şi P.I., au clonat paginile B.I., care însă nu au funcţionat, iar datele capturate de către inculpaţi prin phishing, au fost trimise pe adresele de e-mail X8 şi X9, controlate de aceştia (procesul-verbal din data de 5 august 2009, privind studiul traficului de internet interceptat).

De asemenea, s-a reţinut că potrivit concluziilor raportului de constatare din 30 aprilie 2009, emis de către I.T.A. Bucureşti, inculpatul C.A. a deţinut programe şi a desfăşurat activităţi de phishing, programul informatic Z4 folosit de către inculpat şi C.B.A., a permis conectarea de la distanţă pe alte calculatoare, fără acordul administratorului.

La percheziţia informatică asupra laptopul-ui pe care inculpatul C.A. l-a împrumutat de la A.P., au fost identificate urme ale capturilor ilegale privind date de acces la conturi bancare şi servere de date, precum şi urme de accesare ilegală ale unor servere. De asemenea, au fost identificate urme ale identităţii virtuale „X10”, utilizate de către P.A.G., confirmându-se astfel legătura dintre cei doi inculpaţi (proces-verbal de percheziţie informatică şi anexe şi proces-verbal de verificare a datelor informatice). De altfel, chiar şi inculpatul P.A.G., a recunoscut că a folosit identitatea virtuală „X10”.

La data de 11 martie 2009, în baza mandatului din 10 martie 2009, emis de către Tribunalul Timiş, a fost efectuată o percheziţie la locuinţa inculpatului C.B.A. şi cu acest prilej, au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde oliv, care se ailau într-o pungă şi bucăţi de masă vegetală solidă despre care exista suspiciunea că sunt stupefiante. Tot în locuinţa inculpatului au fost găsite mai multe dispozitive utilizate pentru consumul de droguri, cum sunt; narghilele, pipe, care au fost ridicate în vederea cercetărilor.

Probele ridicate din locuinţa inculpatului C.B.A., au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice şi potrivit raportului din 16 aprilie 2009, emis de către B.C.C.O. Timişoara, acestea conţin cantitatea de 15,98 grame de rezină de canabis. Audiat despre infracţiunea pentru care a fost cercetat, C.B.A. a recunoscut că a deţinut la domiciliul său, droguri de risc pentru consum.

În declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei inculpatul C.B.A. a recunoscut că a deţinut la domiciliul său, droguri de risc pentru consum propriu.

Declaraţiile acestui inculpat se coroborează cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în faza de urmărire penală, precum şi cu procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziţiei.

Analizând probatoriul administrat, prima instanţă a reţinut că, fapta inculpatului C.A., care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, prin încălcarea măsurilor de securitate, a accesat fără drept site-urile mai multor instituţii publice din diferite ţări, în scopul obţinerii de date informatice, constituie infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, în formă continuată, prevăzută de art. 42, alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, prima instanţă a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând numai în parte săvârşirea faptei.

Raportat la împrejurările în care fapta a fost săvârşită, prima instanţă a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune, şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A mai reţinut că, fapta aceluiaşi inculpat care a obţinut fără drept, datele de identificare ale clienţilor mai multor, bănci, pe care apoi le-a transmis neautorizat, altor persoane, în vederea efectuării retragerilor frauduloase de numerar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, prima instanţă a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei.

Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârşită, precum şi dispoziţiile legii mai sus arătate, prima instanţă a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune, şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Având în vedere că faptele mai sus arătate şi săvârşite de către inculpatul C.A. se află în concurs real, prima instanţă, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, prima instanţă a avut în vedere jurisprudenţa C.E.D.O., astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit şi Sabou şi Pârcălab contra România, precum şi decizia nr. XXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-lit. c) nu se face de drept, ci instanţa trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) şi la principiul constituţional al proportionalitătii şi a apreciat că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei şi de persoana infractorului, se impune pe lângă pedeapsa principală şi aplicarea pedepsei accesori a interzicerii drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Cu privire la inculpatul C.B.A. a reţinut că fapta acestuia de a încălca măsurile de securitate, a accesa fără drept site-urile mai multor instituţii publice din diferite ţări, în scopul obţinerii de date informatice, constituie infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, în formă continuată, prevăztă de art. 42, alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege, intenţia directă.

Deşi, în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2011, inculpatul C.B.A. a arătat că doreşte să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen. prima instanţă nu a putut da eficienţă acestor dispoziţii legale deoarece se depăşise momentul procedural până la care se putea cere urmarea acestei proceduri. Mai mult decât atât, în declaraţia dată la dosar, acest inculpat nu a recunoscut în întregime faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu astfel încât să poată da eficienţă dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen., însă atitudinea procesuală a acestui inculpat a fost avută în vedere de către prima instanţă la individualizarea pedepsei.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. şi faţă de natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând numai în parte săvârşirea faptei, a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Totodată, fapta aceluiaşi inculpat, care a obţinut fără drept, datele de identificare ale clienţilor mai multor, bănci, pe care apoi le-a transmis neautorizat, altor persoane, în vederea efectuării retragerilor frauduloase de numerar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. şi a reţinut că, faţă de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, circumstanţele personale ale inculpatului se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

Fapta aceluiaşi inculpat de a deţine la domiciliu droguri de risc pentru consum, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar instanţa reţinând vinovăţia inculpatului i-a aplicat o pedeapsă orientată minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune, şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Având în vedere că faptele arătate şi săvârşite de către inculpatul C.B.A. se află în concurs real, prima instanţă, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani închisoare.

Ţinând cont de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei şi de persoana infractorului (precizate mai sus), a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată pedeapsa accesorie şi a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A mai reţinut că fapta inculpatului P.A.G. de a primi datele de identificare ale clienţilor P.I. şi de a le transmite în mod neautorizat altor persoane neidentificate, în vederea efectuării de transferuri de fonduri din conturi bancare, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, fiind dovedită fără tăgadă intenţia inculpatului în comitere faptei.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. şi analizând împrejurările în care fapta a fost săvârşită precum şi circumstanţele personale ale inculpatului a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune, şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Fapta aceluiaşi inculpat care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a dobândit şi a transferat în mod repetat, sume de bani provenite din infracţiuni informatice, prin sistemul W.U., către inculpaţii C.B.A. şi C.A., constituie infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a), lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în modalitatea dobândiri şi transferului de bunuri, provenite din infracţiuni, iar fapta acestuia de a beneficia de reîncărcarea cartelei telefonice cu sume de bani provenite din infracţiuni informatice, constituie infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în modalitatea dobândirii de bunuri, provenite din infracţiuni.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen., circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului caracterul continuat al infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi concurenţa faptelor, a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special este suficientă pentru realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă, la aplicarea acestora, a avut în vedere jurisprudenţa C.E.D.O., astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit şi Sabou şi Pârcălab contra România, precum şi decizia nr. XXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie ş Justiţie care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-lit. c) nu se face de drept, ci instanţa trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) şi la principiul constituţional al proporţionalităţii.

Prin urmare, ţinând cont de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei şi de persoana infractorului (precizate mai sus), a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată pedeapsa accesorie şi a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

De asemenea, a reţinut că faptele inculpaţilor C.V.D., C.I.M. şi S.T.F. care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin încălcarea măsurilor de securitate, au accesat fără drept site-urile mai multor firme şi instituţii publice din diferite ţări, în scopul obţinerii de date informatice, constituie infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, în formă continuată, prev. de art. 42, alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a fost comisă de inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege, intenţia directă.

La individualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. şi raportat la natura şi gravitatea faptelor, numărul persoanelor implicate, modalitatea de comitere a faptelor, durata în timp a activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpaţi precum şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat în parte, a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune, în cuantum de 4 ani, este îndestulătoare şi satisface scopul preventiv, educativ şi corecţional al sancţiunii astfel cum este prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, pentru aceleaşi argumente reţinute şi în cazul celorlalţi coinculpaţi, prima instanţă a aplicat pe lângă pedeapsa principală şi pedeapsa accesorie şi a interzis celor trei inculpaţi exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., constând în dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Având în vedere faptul că, în urma desfăşurării activităţii infracţionale, inculpaţii C.A., C.B.A. şi P.A.G. au dobândit diferite sume de bani, astfel cum s-a reţinut de către instanţă, s-a dispus în baza art. 118 lit. e) C. pen. confiscarea de la aceştia a următoarelor sume de bani: 13.717 euro sau echivalentul în RON la data plăţii de la inculpatul C.A.; 18.409 euro sau echivalentul în RON la data plăţii de la inculpatul C.B.A.; 32.126 euro sau echivalentul în RON la data plăţii de la inculpatul P.A.G.

Întemeiat pe dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpatul C.B.A. a cantităţii de 15,98 grame substanţe stupefiante ce se află depuse la I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. şi, pe cale de consecinţă, distrugerea stupefiantelor cu păstrare de contraprobe.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel, în termen legal, inculpaţii C.V.D., C.I.M., S.T.F., C.A., C.B.A. şi P.A.G., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Inculpatul C.I.M. a solicitat casarea sentinţei şi constatarea incidenţei art. 10 lit. a) C. pen., arătând, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lui, a folosit identitatea virtuală „D.S.” şi programul de tip „Z.” în scopul de a ţine activ nickname-ul pe canalele de comunicare I.R.C., iar prin folosirea acestor programe nu a accesat sisteme informatice în mod ilegal, îi cunoaşte relativ bine pe C.A. şi C.B.A., întrucât cu inculpatul C.A. a avut relaţii de serviciu, dar nu cunoaşte activitatea acestuia în afara programului de lucru; singura legătură între el şi ceilalţi inculpaţi o reprezintă faptul că toţi locuiesc în municipiul Caransebeş, deci implicit se cunosc.

A mai arătat că nu sunt probe care să-i susţină vinovăţia, la domiciliul său nefiind efectuată o percheziţie care să confirme că a desfăşurat activităţi infracţionale de natura celor pentru care a fost condamnat.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei pe care apreciat-o ca fiind prea mare şi prea severă sub aspectul modalităţii de executare, respectiv prin privare de libertate, fiind o discrepanţă enormă de aplicare a pedepsei în spiritul şi litera legii raportat la faptele comise de el, practic aceeaşi pedeapsă au primit-o şi ceilalţi coinculpaţi cărora le-a fost probate săvârşirea infracţiunilor comise.

Inculpaţii C.V.D., S.T.F., C.A., C.B.A. şi P.A.G. deşi nu şi-au motivat apelul, cu ocazia dezbaterilor au solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, inculpatul S.T.F. solicitând în plus achitarea în baza art. 10 lit. b1) C. pen. deoarece fapta nu există, iar inculpatul P.A.G. verificarea coordonării sumelor din transferurile bancare, schimbarea încadrării a faptei şi aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 104/A din 15 mai 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.V.D., C.I.M., S.T.F., C.A., C.B.A., P.A.G., împotriva sentinţei penale nr. 3/PI din 3 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1474/30/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C.I.M. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare, pe inculpatul P.A.G. la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare, iar pe ceilalţi inculpaţi apelanţi la plata a câte 200 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel precum şi din oficiu, Curtea a constatat că, prima instanţă a reţinut în mod corect stările de fapt şi încadrările juridice date faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor. Totodată, a analizat şi interpretat în mod corespunzător, pentru fiecare infracţiune descrisă în rechizitoriu, mijloacele de probă avute în vedere la stabilirea stării de fapt, cu menţionarea textelor de lege aplicabile şi a răspuns principalelor argumente aduse de acuzare şi apărare, motivarea instanţei susţinând soluţia pronunţată în cauză.

În baza unei analize proprii a probatoriului administrat, instanţa de control judiciar a reţinut că infracţiunile de acces fără drept la sisteme informatice, reţinute în sarcina inculpaţilor C.V.D., C.I.M., S.T.F., C.A., C.B.A., P.A.G. sunt probate cu declaraţiile inculpaţilor din care rezultă că inculpaţii C.I.M., S.T.F. şi C.A. erau administratori de reţea la un club de internet frecventat şi de ceilalţi coinculpaţi, folosirea de către inculpaţi a identităţilor care au accesat ilegal server-ul W.R. INC şi C.Z.S.G., utilizarea programelor de tip „Z.”, instalate pe mai multe servere, pentru ascunderea adresei IP reale a calculatoarelor folosite în discuţiile purtate cu alte persoane prin intermediul I.R.C., canal de comunicare; discuţiile purtate pe canalul de comunicare I.R.C. între administratorii companiei americane W.R. INC şi inculpatul C.A. din care rezultă că inculpatul C.A. s-a lăudat că a penetrat sistemul unei universităţi americane, trimiţând dovezi în acest sens, şi că inculpatul C.B.A. a accesat ilegal sisteme informatice; verificările fişierelor jurnal ale servere-lor atacate din care reiese că accesările au fost făcute de identităţile virtuale folosite de inculpaţii C.V.D., C.I.M., S.T.F. şi C.A., inclusiv la server-ul Universităţii I.U. din S.U.A.; verificarea urmelor lăsate de accesul ilegal în sistemul informatic al C.Z.S.G. care a permis stabilirea faptului că accesarea s-a făcut de către identităţile virtuale folosite de inculpaţii C.V.D., C.I.M., S.T.F. şi C.A.; verificările sistemului informatic al Universităţii din S.D., S.U.A. care atestă că accesarea s-a făcut de către contul folosit de inculpatul C.A., declaraţiile martorului A.P., acesta arătând că a împrumutat de câtva ori un laptop inculpatului C.A.

Infracţiunile de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, reţinute în sarcina inculpaţilor C.A., C.B.A. şi P.A.G. au fost probate cu declaraţiile inculpaţilor care arată că au realizat operaţiuni de „phishing” folosind programul informatic Z4 şi că o parte din conturile capturate erau transmise prin programul „Z5” către inculpatul P.A.G., acesta din urmă folosind datele la efectuarea de transferuri online şi apoi la retrageri de numerar, fie direct din cont, fie prin intermediul cardurilor bancare, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate din care rezultă trimiterea către clienţii băncilor ale căror pagini au fost clonate a unor mesaje de tip „phishing” în scopul obţinerii datelor de identificare ale titularilor de conturi, precum şi trimiterea către adresele de e-mail deţinute de inculpaţii C.A. şi C.B.A. a datelor conturilor clienţii băncilor, nume de utilizator şi parolă de acces, declaraţiile inculpatului P.A.G. care arată că a folosit identitatea virtuală „X10”, că era plecat de mai mulţi ani în Italia şi că i-a cunoscut prin Internet pe inculpaţii C.A. şi C.B.A.; procesul-verbal de percheziţie informatică efectuată asupra laptop-ului împrumutat de martorul A.P. inculpatului C.A. care atestă găsirea de urme ale capturilor ilegale de date de acces la conturi bancare şi servere de date, urme de accesare ilegală a unor servere şi urme ale identităţii virtuale „X10” utilizate de inculpatul P.A.G., prezentă în lista cu adrese favorite a identităţii virtuale „X11” utilizate de inculpatul C.A.

Infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului P.A.G. a fost probată cu declaraţiile acestui inculpat care arată că a utilizat identitatea virtuală „X10” şi a trimis sume de bani prin W.U. către inculpaţii C.B.A. şi C.A. contra unui comision de 10% din suma transferată; înscrisurile care atestă transferurile bancare efectuate de acesta în perioada de referinţă, declaraţiile inculpaţilor C.B.A. şi C.A. care au arătat că au primit sume de bani de la persoane din Italia aflate în legătură cu inculpatul P.A.G.; declaraţiile martorilor M.M.M. şi C.V. care au arătat că au trimis din Italia în România sume de bani la solicitarea inculpatului P.A.G.; procesul-verbal de percheziţie informatică efectuată asupra laptop-ului împrumutat de martorul A.P. inculpatului C.A. care atestă găsirea de urme ale capturilor ilegale de date de acces la conturi bancare şi servere de date, urme de accesare ilegală a unor servere şi urme ale identităţii virtuale „X10” utilizate de inculpatul P.A.G., prezentă în lista cu adrese favorite a identităţii virtuale „X11” utilizate de inculpatul C.A. precum şi mesajele transmise între inculpaţii P.A.G. şi C.A. din care rezultă că lui P.A.G. i s-au încărcat două cartele telefonice de către C.A. Cuantumul sumelor expediate rezultă chiar din înscrisurile care atestă transferurile bancare efectuate.

Infracţiunea de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, reţinută în sarcina inculpatului C.B.A. a fost probată cu declaraţiile de recunoaştere faptei, procesul-verbal de percheziţie domiciliară din care rezultă că în locuinţa acestui inculpat s-au găsit fragmente vegetale şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din care reiese că fragmentele vegetale găsite la percheziţie conţin rezină de canabis.

De altfel, inculpaţii C.V.D., C.A. şi C.B.A. nu au contestat existenţa faptelor sau săvârşirea lor cu vinovăţie, solicitând doar reindividualizarea pedepselor şi a modului de executare, iar inculpatul P.A.G. nu a criticat în mod concret soluţia de condamnare, solicitând doar verificarea coordonării sumelor din transferurile bancare şi a încadrării juridice şi aplicarea art. 3201 C. proc. pen., acest ultim aspect implicând recunoaşterea vinovăţiei.

În privinţa încadrărilor juridice date faptelor inculpatului P.A.G. acestea sunt corespunzătoare stării de fapt reţinute. Astfel, primirea şi transmiterea de către acesta a datelor de identificare ale clienţilor băncilor în scopul retragerii de numerar fără drept din conturile titularilor constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, iar dobândirea, deţinerea şi expedierea prin transferuri bancare a unor sume despre care ştia că provin din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos constituie infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002.

A apreciat ca fiind lipsită de relevanţă observaţia apărării în sensul că în cauză nu există constituire de parte civilă. Inexistenţa constituirii ca parte civilă nu echivalează cu lipsa unui prejudiciu. Constituirea sau nu ca parte civilă este opţiunea persoanei vătămate, neavând importanţă motivul pentru care a ales să nu participe în procesul penal ca parte civilă (ex. existenţa unei asigurări a fondurilor băneşti, dorinţa de a nu divulga vulnerabilităţile sistemului informatic).

Nu a fost primită nici susţinerea inculpatului P.A.G. în sensul că art. 3201 C. proc. pen. se poate aplica în orice stadiu al procesului penal, conform deciziilor Curţii Constituţionale. În opinia instanţei de control judiciar, dispoziţiile art. 3201alin. (1) C. proc. pen. condiţionează judecarea cauzei după procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei de manifestarea voinţei inculpatului, în acest sens până la începerea cercetării judecătoreşti. Or, în cauză, acest moment procesual a fost depăşit. Deciziile nr. 1470/2011 şi nr. 1483/2011 ale Curţii Constituţionale au în vedere situaţiile tranzitorii, respectiv care este calea de urmat în cazul recunoaşterii vinovăţiei de către inculpaţii care au fost trimişi în judecată sub imperiul legii vechi (înainte de introducerea art. 3201 C. proc. pen.), dar care, depăşind momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit noii legi (după introducerea art. 3201C. proc. pen.), ipoteză care nu se regăseşte în cauză, trimiterea în judecată având loc în anul 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Referitor la sancţiunile aplicate inculpaţilor, instanţa de control judiciar a reţinut că pedepsele principale au fost stabilite în cuantumul minim prevăzut de lege, cea pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu reţinută în sarcina inculpatului C.B.A. (6 luni închisoare) şi în cuantumuri orientate spre minimele speciale (5 ani închisoare inculpatului C.A. şi câte 4 ani închisoare inculpaţilor C.V.D., C.I.M., S.T.F. şi C.B.A. pentru infracţiunea de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 12 ani; 1 an şi 6 luni închisoare inculpatului C.B.A. şi câte 2 ani închisoare inculpaţilor C.A. şi P.A.G. pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 12 ani; 4 ani închisoare inculpatului P.A.G. pentru infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 12 ani), iar cu ocazia contopirilor nu s-au aplicat sporuri de pedeapsă.

În opinia instanţei de prim control judiciar, aceste pedepse au fost just individualizate şi nu pot fi reduse, având în vedere numărul mare de inculpaţi implicaţi în activitatea infracţională, durata acesteia, numărul actelor materiale în cazul infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice şi de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, nivelul şi importanţa instituţiilor asupra cărora au fost lansate atacuri informatice, aria geografică întinsă vizată şi felul şi cantitatea de droguri deţinută reprezintă împrejurări care nu justifică un tratament sancţionator mai blând decât cel aplicat de prima instanţă.

Astfel, corect a fost aleasă şi pedeapsa închisorii pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum, având în vedere cantitatea de rezină de canabis (15,98 grame) găsită la domiciliul inculpatului, amenda penală nefiind în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei.

În legătură cu individualizarea modului de executare a pedepselor închisorii, a constatat că, pentru inculpaţii C.A., C.B.A. şi P.A.G. cuanturnurile pedepselor rezultante impun executarea lor în regim privativ de libertate, iar pentru inculpaţii C.V.D., C.I.M. şi S.T.F., raportat la modul de viaţă deprins de aceştia prin desfăşurarea în formă continuată a activităţii infracţionale reţinute în cauză şi atitudinea lor procesuală (nu au recunoscut săvârşirea faptelor, încercând să inducă în eroare organele judiciare şi îngreunând aflarea adevărului în cauză) impun executarea pedepselor închisorii conform naturii lor, în regim de detenţie.

Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a individualizat în mod corect şi pedepsele accesorii, interzicând inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata pedepselor închisorii, deoarece, prin săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, inculpaţii devin nedemni să fie aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În privinţa confiscării speciale a reţinut că în mod just s-a dispus atât confiscarea drogurilor găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului C.B.A., întrucât rezina de canabis a făcut obiectul deţinerii fără drept de droguri de risc, cât şi a sumelor de bani de 13.717 euro, de 18.409 euro şi de 32.126 euro, deoarece acestea provin din săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţii C.A., C.B.A. şi P.A.G.

Soluţia instanţei de apel a fost criticată de inculpaţii C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F. sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Inculpatul P.A.G. a invocat în drept dispoziţiile art. 3859 pct. 172 şi pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în esenţă, să se constate că pentru niciuna dintre faptele pentru care s-a dispus condamnarea, nu sunt probe care să dovedească implicare sa în activitatea infracţională, cu referire la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 şi art. 23 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002.

A mai susţinut că, în cauză, s-a făcut o greşită aplicare a legii în sensul că nu s-au reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. deşi a recunoscut comiterea faptelor, iar în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. şi aplicarea unei pedepse în limite mai reduse.

Întemeiat pe cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12, pct. 13, pct. 172şi pct. 14 C. proc. pen., inculpaţii C.V.D. şi C.B.A. au susţinut, în esenţă, următoarele:

- achitarea sub aspectul comiterii infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prevăzut de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă implicarea lor în comiterea faptei, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior; inculpatul C.B.A. solicitând, în plus, achitarea şi sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, justificată tot lipsa unor elemente probatorii (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12, pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen.).

- achitarea inculpatului C.B.A. pentru infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, motivat de împrejurarea că probele administrate nu dovedesc că ar fi clonat un site prin care s-ar fi gestionat informaţii şi ar fi spart coduri sau parole, iar pentru sumele pretins a fi încasate de inculpat nu s-a putut dovedi că proveneau din comiterea de infracţiuni (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.).

- greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului C.B.A. întrucât i-au fost aplicate pedepse în alte limite (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.).

- nemotivarea hotărârii de condamnare şi lipsa unor probatorii care să le dovedească vinovăţia fapt ce impune achitarea celor doi inculpaţi (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), şi aplicarea legii penale mai favorabile (din perspectiva dispoziţiilor art. 5 C. pen.).

Inculpaţii C.I.M. şi S.T.F. în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 12, pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen. au solicitat, pronunţarea unei soluţii de achitare şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ întrucât faptele pentru s-a dispus condamnarea lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni (art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.); pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât probele administrate nu dovedesc cu certitudine participatia lor penală la activitatea infracţională (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.); trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel urmare nemotivării hotărârii care s-a întemeiat doar pe susţinerile anchetatorilor americani fără a se administra alte probatorii, cu referire la percheziţii informatice şi a expertizei de specialitate şi care ar putea lămuri situaţia de fapt (art. 3859pct. 172 C. proc. pen.); schimbarea încadrării juridice dată faptelor în sensul reţinerii doar a infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 360 alin. (2) şi alin. (3) din noul C. pen. cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicate inculpatului (art. 3859 pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen.).

Întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 14 C. proc. pen., inculpatul C.A. a solicitat, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru efectuarea expertizei informatice care deşi a fost încuviinţată de către instanţă nu a mai fost efectuată însă are relevanţă sub aspectul reţinerii vinovăţiei inculpatului şi, în subsidiar, dacă se va reţine vinovăţia acestuia să se aplice dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., faţă de recunoaşterea parţială a faptelor şi în raport de circumstanţele personale să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei ce i se va aplica. A mai solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F. prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi a incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

La stabilirea limitelor analizării recursului, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare şi Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, Înalta Curte constată că pentru situaţiile tranzitorii, în art. 12 este menţionat expres că, recursurile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziţii procedurale, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod, astfel că, verificarea instanţei de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu [art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.].

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, în cauză, s-a pronunţat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare iar decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 15 mai 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

Raportat la aceste considerente şi stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile inculpaţilor C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F., Înalta Curte constată că recurenţii au depus motivele de recurs la datele de 6 noiembrie 2013, 17 decembrie 2013 şi 7 ianuarie 2014, cu respectarea termenului de 5 zile stabilit de dispoziţiile art. 38510 alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza cazurile de casare invocate în limitele impuse de Legea nr. 2/2013 şi incidenţa dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 5 C. pen.

1. Referitor la criticile recurentului inculpat P.A.G. care a invocat dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că din expunerea motivelor care susţin această critică, în esenţă, rezultă că sunt critici ce vizează situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească implicarea sa în activitatea infracţională, cu referire la infracţiunile prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 şi art. 23 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002, prin urmare, criticile sale se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu referire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, dar şi ca urmare a omisiunii instanţei de a reţine dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în esenţă, acestea vizează, aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi conţinutul art. 3859pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, inculpatul P.A.G. a criticat sentinţa şi decizia penală sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului pe care l-a apreciat prea mare şi a modalităţii de executare, invocând şi nereţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., în raport cu gravitatea faptei şi conduita acestuia de recunoaştere a faptelor precum şi datele personale ale inculpatului, situaţii ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În legătură cu aspectele invocate privind omisiunea instanţelor de a face aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., cu efecte asupra aplicării unor pedepse în alte limite decât cele legale, Înalta Curte constată că, la termenul din data de 9 decembrie 2011, inculpatul P.A.G. a consimţit să dea declaraţie în faţa instanţei de fond însă nu a recunoscut că a efectuat retrageri de numerar din contul mai multor persoane din Italia, prin urmare, instanţa în mod justificat nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dispoziţii care pentru a fi incidente implică recunoaşterea în totalitate a faptelor descrise în actul de sesizare şi însuşirea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.

2. Cu privire la criticile inculpaţilor C.V.D. şi C.B.A., circumscrise cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 13 şi pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în realitate, acestea vizează greşita lor condamnare sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în cazul ambilor inculpaţi) şi a infracţiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în cazul inculpatului C.B.A.), în lipsa unor elemente probatorii care să le dovedească participaţia penală şi activităţile desfăşurate în concret în comiterea acestor fapte. Prin urmare, se constată că aspectele invocate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârilor ci o eroare gravă de fapt în soluţionarea laturii penale, critică care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi care nu mai poate face obiectul verificării instanţei de recurs, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., inculpaţii au invocat împrejurarea că nu ar fi accesat fără drept un sistem informatic ci ar fi indus în eroare persoanele care au accesat site-urile respective, să le comunice parolele de acces şi, pe cale de consecinţă, ar fi comis o infracţiune de înşelăciune şi nu o infracţiune informatică, cum, în mod eronat, au reţinut cele două instanţe. Or, nici aceste critici nu pot face obiectul verificării de către instanţa de recurs întrucât se tinde la o modificare a situaţiei de fapt reţinută de instanţele inferioare, printr-o schimbare a încadrării juridice dată faptei, caz de casare care a fost abrogat în mod expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013.

Inculpaţii au criticat sentinţa şi decizia penală şi sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate, respectiv, al cuantumului pe care l-au apreciat ca fiind prea mare, în raport cu gravitatea faptei şi datele personale ale acestora, situaţii ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pentru aceleaşi argumente enunţate anterior.

O altă critică a inculpaţilor a vizat nemotivarea hotărârii, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., dar care nu a mai fost susţinută cu ocazia susţinerii orale a recursului.

3. Înalta Curte constată că şi criticile recurenţilor inculpaţi C.I.M. şi S.T.F., întemeiate pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12, pct. 14 şi pct. 172C. proc. pen., vizează aspecte privind situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe inferioare, cu referire la inexistenţa unor probatorii care să le dovedească activitatea infracţională sau la interpretarea eronată a probelor care au justificat soluţia de condamnare şi, prin urmare, reţinând că aceste critici se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013, faţă de limitele impuse judecăţii în cale de atac a recursului, nu va mai analiza aceste critici.

Înalta Curte nu va analiza nici critica inculpaţilor privind greşita lor condamnare sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. motivat de faptul că nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, întrucât vizează aspecte de netemeinicie care ar fi putut fi analizate tot prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., ce nu poate face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpaţii au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, determinat de nemotivarea hotărârii şi de faptul că soluţia de condamnare s-a întemeiat doar pe susţinerile anchetatorilor americani fără a se administra alte probatorii, cu referire la percheziţii informatice şi a expertizei de specialitate şi care ar putea lămuri situaţia de fapt. Înalta Curte constată că aceste critici nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin adoptarea Legii nr. 2/2013.

Aspectele privind nemotivarea hotărârii şi respingerea cererii de probatorii privind efectuarea expertizei informatice care iniţial a fost încuviinţată de instanţă, ar fi putut fi examinate în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. pen., care au fost încă abrogate în mod expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, faţă de limitele judecării recursului o analiză a acestor critici nu mai poate fi realizată.

Tot în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. inculpaţii au solicitat şi schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că inculpaţii doar au accesat un server al unei instituţii din S.U.A. şi nu că ar fi transferat două fişiere tip arhivă, întrucât transferul acestor fişiere nu se poate realiza şi nici nu a fost dovedit cu vreun mijloc de probă, având în vedere că fişierele nu pot fi divizibile.

Susţinerile inculpaţilor vizează, în esenţă, modificarea situaţiei de fapt reţinută de cele două instanţe, constând în aceea că prin accesarea sistemelor informatice ale unor instituţii din S.U.A., folosind programe informatice, aceştia au urmărit obţinerea unor date informatice, prin urmare, fiind chestiuni de fapt ce au rezultat din administrarea şi interpretarea probatoriului, aceste critici nu pot face obiectul unei analize de către instanţa de control judiciar.

Ambii inculpaţi au criticat hotărârile şi sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate, respectiv, al cuantumului pe care l-au apreciat ca fiind prea mare în raport cu gravitatea faptei şi datele personale ale acestora, situaţii ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pentru aceleaşi argumente enunţate anterior.

4. Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpatul C.A. în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., privind restituirea cauzei la instanţa de fond pentru efectuarea expertizei informatice încuviinţate iniţial de către instanţă, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., această critică ar fi putut fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. dar care a fost abrogat expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013.

Totodată, recurentul a criticat hotărârile şi cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepsei respectiv, al cuantumului şi a modalităţii de executare, susţinând că în raport cu gravitatea faptelor, circumstanţele reale ale comiterii lor şi circumstanţele personale ale inculpatului, se impunea aplicarea unei sancţiuni într-un cuantum mai redus şi în altă modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere, situaţii ce vizează aspecte de netemeinicie şi care nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pentru argumentele enunţate anterior.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 6 noiembrie 2013, iar de la data pronunţării deciziei în apel, 15 mai 2013 şi până la soluţionarea recursului, 5 martie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Astfel, în ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) în prezent art. 29 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 141/2000 raportat la acuzaţiile aduse inculpaţilor C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F., se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 130 pct. 1, art. 247 din Legea nr. 187/2012, art. 6 O.U.G. nr. 34/2014, art. 111 pct. 2 lit. l), art. 247 din Legea nr. 187/2012, art. 81 pct. 3 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012 textele articolelor menţionate din legile speciale nu au suferit modificări privind conţinutul constitutiv al infracţiunii care să atragă incidenţa în cauză a dispoziţiilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracţiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăţie cerută de lege), acestea regăsindu-se în conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 360 C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen., respectiv, art. 29 alin. (1) lit. a), lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată şi republicată şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 141/2000, modificată şi republicată.

Astfel, la data de 1 februarie 2014 au fost modificate dispoziţiile art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 şi cuprinse în dispoziţiile art. 360 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., noua incriminare prevede aceleaşi elemente constitutive ale laturii obiective, ca modalităţi alternative de comitere a faptei, respectiv, la alin. (1) este sancţionată fapta de a accesa fără drept un sistem informatic (astfel cum este definit în art. 181 C. pen.), la alin. (2) este sancţionată fapta descrisă în alin. (1) săvârşită în scopul obţinerii de date informatice [definite în art. 181 alin. (2) C. pen.], iar în alin. (3) este sancţionată fapta descrisă la alin. (1) cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unei proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori. Singurele modificări aduse normei de incriminare faţă de reglementarea anterioară vizează faptul că la alin. (3) este menţionată fapta săvârşită în condiţiile alin. (1) prin modalităţile alternative descrise nu şi cea comisă şi în condiţiile alin. (2), iar modalitatea comiterii faptei „prin încălcarea măsurilor de securitate” a fost înlocuită cu referirea „cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unei proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori” fără relevanţă sub aspectul existenţei laturii obiective şi subiective a faptei, în realitate, fiind preluate elementele care definesc noţiunea de „măsuri de securitate” din cuprinsul art. 35 alin. (1) lit. h) din legea specială.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor C.A., C.B.A., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F., respectiv, că în perioada 2004-2005, 2007-2008 au accesat fără drept, în scopul obţinerii de date informatice şi prin încălcarea măsurilor de securitate, mai multe sisteme informatice aparţinând unor instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale din S.U.A. şi unor instituţii publice din mai multe ţări din Uniunea Europeană (Germania, Italia şi Spania), se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu sunt diferenţe între textul art. 42 alin. (1), alin. (2) şi art. (3) din Legea nr. 161/2003 şi cel cuprins în dispoziţiile art. 360 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., cu excepţia celor relevate anterior dar care nu au eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie, prin urmare, legea nouă nu va retroactiva sub acest aspect.

De asemenea, dispoziţiile art. 27 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 365/2002 au fost cuprinse în dispoziţiile art. 250 C. pen., noua incriminare preluând sub aspectul conţinutului constitutiv vechile dispoziţii, dar sub o altă formulare, respectiv, în alin. (1) sunt enumerate operaţiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 fiind înlocuită formularea „prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizare acestuia” cu cea de „prin utilizarea unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizare acestuia”, în alin. (2) se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile descrise la alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare fictive, prin urmare, conţinutul laturii obiective este mai larg decât în vechea reglementare, iar în alin. (3) este incriminată transmiterea neautorizată către o altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1).

Ca atare, raportat la acuzaţiile aduse inculpaţilor C.A., C.B.A. şi P.A.G., constând în aceea că în aceeaşi perioadă de referinţă au obţinut fără drept datele de identificare ale clienţilor mai multor bănci şi ai P.I., pe care le-au transmis neautorizat către alte persoane, în scopul efectuării unor retrageri frauduloase de numerar, se constată că în noua incriminare nu a fost înlăturat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie, prin urmare, legea nouă nu este mai favorabilă sub acest aspect.

De asemenea, nici infracţiunea de spălare de bani reglementată de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, nu a suferit modificări de conţinut, fiind incriminate în continuare faptele de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei respectiv, de dobândire, deţinere sau folosirea de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni.

Având în vedere că noua incriminare prevede aceleaşi elemente constitutive ale laturii obiective, ca modalităţi alternative de comitere a faptei, deci şi modalităţile dobândirii şi transferului unor sume de bani provenite din infracţiuni informatice, reţinută în sarcina inculpatului P.A.G., care în cursul anului 2008, în mod repetat, a transferat sume de bani prin W.U. către inculpatul C.B.A. şi a dobândit sume de bani, cunoscând că provin din comiterea de infracţiuni informatice, nu se poate aprecia că legea penală este mai favorabilă sub acest aspect.

Nici dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu au suferit modificări de conţinut, textul incriminând, în continuare, activităţile de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, astfel că faţă de acuzaţiile aduse inculpatului C.B.A. constând în aceea că, la data de 11 martie 2009 a deţinut, fără drept, la domiciliul său, cantitatea de 15,98 grame droguri de risc, în vederea consumului propriu, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu sunt diferenţe între cele două reglementări.

În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F., se constată că sub aspectul pedepsei principale, modificarea legislativă din 1 februarie 2014, stabileşte în cazul infracţiunii prevăzute de art. 360 C. pen., o limită minimă şi maximă mai redusă pentru fapta de acces fără drept la un sistem informatic săvârşită în condiţiile alin. (3), respectiv, de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de vechea reglementare unde pedeapsa era închisoarea de la 3 la 12 ani; în cazul infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen., pentru fapta de transmitere neautorizată către alte persoane de date de identificare în scopul efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1), stabileşte o limita maximă de pedeapsă mai redusă de la 12 ani închisoare în vechea reglementare la 7 ani închisoare în noile dispoziţii, majorând limita minimă de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare; în cazul infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 stabileşte o limită maximă mai redusă, de la 12 ani în vechea reglementare la 10 ani în noile dispoziţii, păstrând aceeaşi limită minimă de pedeapsă de 3 ani închisoare şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 141/2000 stabileşte o limită minimă mai redusă, de la 6 luni în vechea reglementare la 3 luni în noile dispoziţii, păstrând aceiaşi limită maximă de 2 ani sau amendă.

În legătură cu individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului C.A. pentru cele două fapte, în concurs real, reţinute în sarcina sa, ambele în formă continuată, se constată următoarele:

Raportat la sancţiunea individualizată de către instanţa de fond care a stabilit o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orientată spre minimul special prevăzut de legea veche şi care se încadrează şi în noile limite de pedeapsă (de la 2 la 7 ani închisoare), sancţiunea individualizată cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 într-un cuantum orientat spre minimum special, care s-a modificat în noua reglementare în sensul majorării lui (de la 1 an la 2 ani), la tratamentul sancţionator pentru infracţiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, şi nu obligatoriu, spor care nu a fost aplicat în cauză, faptul că în raport de noile dispoziţii ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reţine caracterul continuat al faptelor determinat de lipsa aceluiaşi subiect pasiv şi având în vedere regulile de la concursul de infracţiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, se constată că legea nouă nu va retroactiva întrucât s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpaţilor C.V.D., C.I.M. şi S.T.F. pentru infracţiunea, în formă continuată, prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina lor, Înalta Curte reţine că raportat la sancţiunea individualizată de către instanţa de fond care a stabilit pedepse de câte 4 ani închisoare pentru fiecare inculpat, la tratamentul sancţionator pentru infracţiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, şi nu obligatoriu, spor care nu a fost aplicat în cauză şi la faptul că potrivit noilor dispoziţii ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reţine caracterul continuat al faptelor, determinat de lipsa aceluiaşi subiect pasiv, fiind aplicabile regulile de la concursul de infracţiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, se constată că legea nouă nu va retroactiva, întrucât s-ar ajunge la aplicarea unor pedepse mai mari inculpaţilor.

Nici în cazul inculpatului C.B.A. legea nouă nu va retroactiva, având în vedere că raportat la sancţiunea individualizată de către instanţa de fond care a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orientată spre minimul special prevăzut de legea veche şi care se încadrează şi în noile limite de pedeapsă (de la 2 la 7 ani închisoare), sancţiunea individualizată cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 într-un cuantum orientat spre minimum special, care s-a modificat în noua reglementare în sensul majorării lui (de la 1 an la 2 ani), sancţiunea individualizată cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 într-un cuantum egal cu minimum special, care a redus în noua reglementare de la 6 luni la 3 luni, tratamentul sancţionator pentru infracţiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, şi nu obligatoriu, care nu a fost aplicat în cauză, faptul că în raport de noile dispoziţii ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reţine caracterul continuat al faptelor determinat de lipsa aceluiaşi subiect pasiv şi având în vedere regulile de la concursul de infracţiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, întrucât s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului.

Referitor la individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului P.A.G. pentru cele două fapte, în concurs real, reţinute în sarcina sa, ambele în formă continuată, se constată că, raportat la sancţiunea individualizată de către instanţa de fond care a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orientată spre minimul special prevăzut de legea veche şi care se încadrează şi în noile limite de pedeapsă (de la 2 la 7 ani închisoare), sancţiunea individualizată cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 într-un cuantum orientat spre minimum special, care nu s-a modificat în noua reglementare, la tratamentul sancţionator pentru infracţiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, şi nu obligatoriu, care nu a fost aplicat în cauză, faptul că în raport de noile dispoziţii ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reţine caracterul continuat al faptelor determinat de lipsa aceluiaşi subiect pasiv şi având în vedere regulile de la concursul de infracţiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, legea nouă nu va retroactiva, întrucât s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului.

Pentru toate aceste considerente expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F. împotriva deciziei penale nr. 104/A din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceştia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. şi S.T.F. împotriva deciziei penale nr. 104/A din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 395/2014. Penal  ICCJ. Decizia nr. 322/2014. Penal. Plângere soluţii de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 809/2014. Penal