ICCJ. Decizia nr. 408/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 408/A/2014
Dosar nr.887/36/2013
Şedinţa publică din 3 decembrie 2014
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15/P din 29 ianuarie 2014 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza prevederilor art.2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petenţii A.A., A.S. şi A.E., împotriva rezoluţiei nr. 515/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din 13 august 2013, confirmată prin rezoluţia nr. 483/11/2/2013 din 06 decembrie 2013 a Procurorului General Adjunct al aceluiaşi parchet, ca nefondată.
În baza prevederilor art.192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenţii să plătească statului câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că la data de 18 octombrie 2013 petenţii A.A., A.E. şi A.S. au formulat plângere penală împotriva rezoluţiei din 13 august 2013 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 515/P/2011 confirmată prin rezoluţia nr. 483/II/2/2013 din 6 decembrie 2013 a Procurorului General Adjunct al aceluiaşi parchet prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.
În motivarea plângerii petenţii A.A., A.E. şi A.S. au arătat, că intimata făptuitoare M.A.C., cu numai două sau trei zile înainte de decesul numitei C.E., a legalizat un testament, prin care aceasta lăsa întreaga sa avere numitului M.G., preot şi reprezentant al Parohiei III Tuzla, precum şi o declaraţie prin care defuncta revoca testamentul făcut în favoarea lor şi autentificat la B.N.P. - B.C. şi Asociaţii din mun. Constanţa, fără a solicita un certificat medical care să ateste existenţa discernământului testatoarei încălcând prevederile legale referitoare la actele de dispoziţie încheiate de persoanele vârstnice, cauzându-le o vătămare intereselor lor legale prin deposedarea de bunuri testate în favoarea lor.
În concluzie, petenţii au solicitat admiterea plângerii lor, desfiinţarea rezoluţiilor parchetului şi trimiterea cauzei aceluiaşi organ de urmărire penală pentru verificarea aspectelor invocate, inclusiv prin efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă numita C.E. avea discernământ la data întocmirii actelor notariale menţionate.
S-a dispus ataşarea Dosarului nr. 515/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în care s-a pronunţat rezoluţia din 13 august 2013.
Examinând actele şi lucrările dosarului s-au reţinut următoarele;
Prin rezoluţia din 13 august 2013 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. 515/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.A.C. din cadrul Biroului Notarului Public „M.A.C. ” pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale respectivelor infracţiuni.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate parchetul a reţinut că petenţii A.A., A.E. şi A.S. sunt moştenitorii defunctei C.E., în baza testamentului autentificat la B.N.P. - B.C. şi Asociaţii din mun. Constanţa sub nr. 107 din 27 februarie 2007, că în ziua de 142009 numita C.E. a fost luată la plimbare de soţia preotului Mihai Gheorghe de la Parohia III Tuzla şi nu a mai fost adusă înapoi, ulterior preotul comunicându-le că C.E. a suferit un atac cerebral fiind internată în Spitalul Judeţean Constanţa.
Când petenţii au vizitat-o la spital pe C.E. au constatat că aceasta se afla într-o stare gravă, suferind o hemipareză pe partea stângă, motiv pentru care nu se exprima normal.
La externarea din spital C.E. a fost dusă de preotul M.G., fără aprobarea petenţilor, la casa parohială din Tuzla iar la data de 5 noiembrie 2009, cu numai trei zile înainte de deces, a întocmit un testament autentificat din 5 noiembrie 2009 la B.N.P. - M.A.C. prin care C.E. testa în favoarea Parohiei III Tuzla toate bunurile sale.
Faţă de împrejurarea că numita C.E. era înaintată în vârstă şi avea o stare de sănătate precară petenţii A.A., A.E. şi A.S. au formulat plângere împotriva notarului public M.A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen., plângere care a fost soluţionată definitiv, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii respective şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Din declaraţia notarului public M.A.C. a rezultat că aceasta o cunoştea pe defuncta C.E. şi că, la data de 5 noiembrie 2009 când i s-a solicitat încheierea testamentului cu nr. 403 din 5 noiembrie 2009 a constatat că C.E. era conştientă, lucidă şi a dorit să semneze personal actul notarial, pentru a nu putea fi contestat ulterior.
În condiţiile în care nu au fost probate acte ale notarului public de neîndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu, în scopul prejudicierii intereselor petenţilor, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea M.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi în legătură cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 C. pen.
Critica petenţilor se referă, în esenţă, la împrejurarea că notarul public M.A.C. nu a solicitat un aviz medical privind discernământul defunctei C.E. la momentul întocmirii actelor notariale şi nici nu a dispus sesizarea autorităţii tutelare, pentru acordarea de consiliere gratuită, conform dispoziţiilor art.30 din Legea nr. 17 din 06 martie 2000 republicată, absolut obligatorii în cazul unor acte de dispoziţie.
S-a reţinut că, din conţinutul cererii înregistrată sub nr. 1062/403 din 5 noiembrie 2009 la Biroul Notarului Public - M.A.C. din localitatea Tuzla str. Cişmelei nr. 3A judeţul Constanţa reiese, că defuncta C.E., sub semnătură proprie, a solicitat deplasarea notarului la Casa Parohială, pentru a semna un testament, întrucât are o vârstă înaintată şi o hemipareză pe partea stângă.
Faţă de solicitarea personală a numitei C.E., a împrejurării că aceasta era cunoscută de mai mult timp de notarul public M.A.C. şi, că din discuţiile purtate la data întocmirii testamentului autentificat din 5 noiembrie 2009 a rezultat, că testatoarea este conştientă, lucidă şi realiza consecinţele actelor ce urmau a fi încheiate, s-a constatat, 6ă nu au existat motive întemeiate care să pună sub semnul întrebării discernământul testatoarei şi care să facă necesar un aviz medical în această privinţă. Din niciun act medical nu rezultă, că numita C.E. ar fi suferit de afecţiuni care să-i abolească discernământul iar exprimarea greoaie datorită vârstei înaintate şi bolilor de care suferea testatoarea nu echivalează cu o lipsă de discernământ.
S-a reţinut că având în vedere că petenţii nu au furnizat probe, în sensul că la data întocmirii actelor notariale de către notarul public M.A.C. testatoarea C.E. era lipsită de discernământ, respectiv acte medicale, nu există temeiuri pentru a se considera că notarul a acţionat abuziv şi astfel a urmărit intenţionat vătămarea intereselor personale ale petenţilor.
În lipsa indiciilor care să nască îndoieli privind discernământul numitei C.E. la data întocmirii actelor notariale de către făptuitoarea notar public M.A.C. nu i se poate imputa acesteia că nu a respectat legea şi că intenţionat a vătămat interesele petenţilor inclusiv prin întocmirea unor acte false.
Faţă de împrejurarea că în prezent C.E. este decedată, o expertiză medico-legală asupra discernământului ei la data de 5 noiembrie 2009 nu ar putea să se facă decât pe baza unor acte medicale, care să ateste existenţa unor afecţiuni de natură a aboli total sau parţial discernământul, ori astfel de documente nu există.
Împotriva acestei hotărâri la data de 4 februarie 2014 petiţionarul A.A. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa o cerere de recurs care a fost înaintată spre soluţionare la data de 27 octombrie 2014 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art.10 alin. (2) din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursul a fost calificat ca fiind apel.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art.13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Soluţionarea de către instanţă a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată era reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. anterior.
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
Prin urmare, sentinţa penală atacată, pronunţată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, este definitivă, legea neprevăzând posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Astfel, având în vedere că petentul A.A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, investind înalta Curte cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate, aceasta nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A.A. împotriva sentinţei penale nr. 15/P din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.A. împotriva sentinţei penale nr. 15/P din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 463/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 409/2014. Penal. Falsul material în... → |
|---|
