ICCJ. Decizia nr. 419/2014. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 419/A/2014
Dosar nr. 122/43/2012
Şedinţa publică din 10 decembrie 2014
Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 119 din 01 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ţ.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 modif. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată, prevăzută de art. 12 lita din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
- instigare la reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 272 C. pen.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 28 februarie 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în Dosar nr. 49/P/2010 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi asupra sumei de 5.480 RON depuse în contul deschis la C. Bank - Sucursala Târgu Mureş la dispoziţia D.N.A. şi restituirea acestei sume către inculpat.
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul Ţ.G. de restituire a amenzilor administrative şi cheltuielilor de judecată către numiţii B.A., N.L., G.F. şi S.I., iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul teritorial Tîrgu-Mureş din 15 martie 2012 în Dosar nr. 49/P/2010, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul Ţ.N., fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, jud. Harghita (până la data pensionării, conform Decretului nr. 634 din 04 iulie 2011), pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);
- instigare la reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, faptă prevăzută de art. 25 C. pen., cu referire la art. 272 C. pen.
În sarcina acestuia s-a reţinut că în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 252/P/2006 privind pe învinuiţii B.B. (minor) şi D.D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în schimbul adoptării unei soluţii favorabile de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B.B., a pretins tatălui acestuia, B.A. să-i execute (fie singur, fie împreună cu alte rude), în mai multe rânduri, lucrări la instalaţiile sanitare şi de canalizare la vila sa din Costineşti, jud. Constanţa, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către aceştia şi neachitate (uneori în totalitate) ridicându-se la suma de 680 RON.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 219/P/2007 privind pe învinuiţii N.L. şi T.A.A., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere, în schimbul determinării părţii vătămate să-şi retragă plângerea şi adoptării unei soluţii favorabile de scoatere de sub urmărire penală a ambilor învinuiţi, a pretins învinuitului N.L. să-i execute, în cursul anului 2007, diferite lucrări la vila sa din Costineşti, jud. Constanţa, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către acesta şi neachitate ridicându-se la suma de 640 RON.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 821/P/2007 privind pe învinuiţii N.L., C.M.V. şi B.L.V., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, în schimbul determinării părţii vătămate să-şi retragă plângerea şi adoptării unei soluţii favorabile de încetare a urmăririi penale a celor trei învinuiţi, a pretins învinuitului N.L. să-i execute, în cursul anului 2008, diferite lucrări la vila sa din Costineşti, jud. Constanţa, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către acesta şi neachitate ridicându-se la suma de 3.960 RON.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 151/P/2009 privind pe învinuiţii G.F. şi G.P., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol, în schimbul adoptării unei soluţii favorabile de scoatere de sub urmărire penală a acestora şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, a pretins învinuitului G.F. să-i execute, în cursul anului 2009, diferite lucrări la gospodăria sa, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către acesta şi neachitate ridicându-se la suma de 200 RON.
De asemenea, s-a reţinut că, în perioada 2004-2011, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de procuror, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, oferind contracost servicii hoteliere la vila din Costineşti, jud. Constanţa, unde este administrator de fapt. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii decembrie 2008, înainte de Crăciun, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de procuror, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, oferind în pieţele din mun. Reghin şi com. Sîngeorgiu de Mureş, jud. Mureş, spre vânzare, brazi, fiind surprins de către organele de control cu mai multe nereguli.
În acelaşi timp s-a stabilit că, la data de 16 mai 2011, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, i-a cerut grefierei şef, numita S.I., să scoată din Dosarul nr. 308/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, ordonanţa privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de învinuitul R.I. şi să o distrugă, pentru ca acesta să-i fie restituit paşaportul.
În rechizitoriu a fost expusă următoarea situaţie de fapt:
1. În legătură cu infracţiunea de luare de mită
a) în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 252/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa din verificările dosarului a reieşit faptul că martorul B.B. a fost cercetat, alături de numitul D.D., pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, faptă comisă afirmativ la data de 04 mai 2006.
Din actele acestui dosar mai reiese faptul că faţă de cei doi s-a confirmat începerea urmăririi penale de către procurorul M.P., la data de 26 iulie 2006, iar la data de 19 octombrie 2006, prin ordonanţa prim procurorului - învinuit Ţ.N., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a martorului B.B. (în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. - „fapta nu există” -, deşi acesta, în prezenţa avocatului şi a părintelui său, făptuitorul B.A., la data de 05 august 2006, a recunoscut fapta imputată) şi scoaterea de sub urmărire penală faţă de numitul D.D., prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Probele administrate au stabilit faptul că la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie 2006, profitând de înregistrarea la Parcliet a Dosarului 252/P/2006 (privind pe B.B. şi D.D.), învinuitul - prim procuror Ţ.N. i-a cerut făptuitorului B.A., tatăl minorului B.B., să se ducă la lucru la Costineşti, la vila sa: „...eu am fost la lucru la vila d-lui prim procuror în primăvară spre vară, cred că undeva spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie... deja la mare începeau să vină turiştii...”. Făptuitorul B.A. a declarat faptul că s-a dus la lucru pentru prima dată la vila prim procurorului Ţ.N., unde a efectuat lucrări de instalaţii sanitare la etajele 1 şi 2, muncă pe care în parte a făcut-o în aproximativ 6 zile, iar finisajele le-a făcut în toamna anului 2006 sau în primăvara anului 2007 şi că pentru întreaga lucrare a primit suma de 10 milioane ROL, la final. Probele administrate au mai dovedit că făptuitorul B.A. a fost ajutat la lucrările de instalaţii sanitare de la vila inculpatului, de la Costineşti şi de fratele său - martorul B.I. şi că pentru muncile prestate de către acesta a fost plătit de către inculpat cu suma de 3 milioane ROL.
Cu ocazia audierii în calitate de învinuit, prim procurorul Ţ.N. a declarat că l-a cunoscut pe numitul B.A. cu mult înainte ca fiul acestuia să aibă probleme cu legea şi că ar fi apelat la serviciile sale, pentru că este un bun meseriaş: „...Pe acesta l-am cunoscut încă dinainte ca fiul său să aibă probleme cu legea. Acesta a lucrat pentru mine anterior problemelor fiului său...”. Inculpatul a mai susţinut că făptuitorul B.A. a lucrat în mai multe rânduri la vila de la Costineşti până în anul 2008, când între ei au intervenit nişte neînţelegeri. Ţ.N. a declarat că de fiecare dată l-a plătit pe lucrător, cu excepţia anului 2008 şi că de fiecare dată preţul lucrărilor era fixat chiar de către prim procurorul Ţ.N.: „...o zi de lucru în gospodărie poate valora între 50-60-70 RON sau pentru anumite lucrări calificate chiar şi până la 100 RON...”.
Martorul B.A. a negat categoric însă că l-ar fi cunoscut înaintea anului 2006 pe prim procurorul Ţ.N., anul în care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa Dosarul nr. 252/P/2006. Asupra contravalorii prestaţiilor efectuate la vila de la Costineşti de către martorul B.A., acesta a declarat că lucrările ar fi constat mai mult, dar prim procuror Ţ.N. i-a spus că: „...am copii şi dacă aceştia vor veni la mare, vor fi cazaţi la un preţ bun...”.
Cu ocazia audierii, martorul B.I., fratele numitului B.A., a declarat că: „...Chiar dacă contravaloarea muncii prestate de noi ar fi fost mai mare, noi ne-am mulţumit cu această sumă, pentru că dumnealui avea o anumită funcţie şi am acceptat să muncim pentru dumnealui”.
Faptul că munitul B.A. a acceptat să muncească, forţat de împrejurări, doar după ce fiul său a avut probleme cu legea (din 2006-2008), reiese din afirmaţia martorului B.I., care a declarat că: „...fratele meu este un foarte bun instalator, tot a refuzat să lucreze pentru dl. prim procuror, însă acesta umbla foarte mult după el şi în cele din urmă a fot nevoit să lucreze pentru acesta...”.
Chiar dacă învinuitul - prim procuror Ţ.N. - i-a plătit făptuitorului B.A. lucrările efectuate la vila din Costineşti, la subpreţ, motivând că-i va face reducere la cazare la vilă pentru copii, martorul B.B., fiul făptuitorului B.A., cu ocazia audierii a arătat că o singură dată a fost cazat la vila învinuitului la Costineşti, dar că a plătit mai puţin, doar pentru că a stat în cameră cu 2 băieţi şi că nu şi-a închiriat pat separat:
„...Cred că în anul 2007 sau în anul 2008, împreună cu nişte prieteni, ...am fost la mare şi ne-am cazat la vila d-lui prim procuror Ţ.N.... Eu am plătit mai puţin, deoarece, camera fiind de doar două paturi, eu am luat o saltea şi am dormit pe acea saltea, deci practic nu am plătit un pat. Cu siguranţă nu am plătit mai puţin pentru că tatăl meu ar fi lucrat pentru dl. prim procuror...”.
Atât făptuitorul B.A., cât şi martorul B.B., fiul său, au negat categoric că ar fi intervenit la prim procurorul Ţ.N. pentru soluţionarea Dosarului 252/P/2006, însă cu ocazia audierii, martorul B.B. a declarat că pe parcursul urmăririi penale a fost la Poliţie şi ulterior la Parchet, la Ţ.N., care l-a recunoscut ca fiind fiul munitului B.A. B.A. a mai arătat faptul că la momentul când fiul său s-a întors de la parchet i-a relatat că prim procurorul Ţ.N. i-a spus că dosarul nu va merge mai departe: „...După ce băiatul meu a venit acasă de la Parchet, mi-a spus că a fost la dl. prim procuror Ţ.N. şi că dosarul lui nu va merge mai departe...”.
Anterior începerii urmăririi penale, martorii B.A. şi B.I., în declaraţiile date au avut unele neconcordanţe cu privire la numărul de zile lucrate efectiv la vila inculpatului de la Costineşti şi cu privire la sumele de bani pe care aceştia le-ar fi primit ca urmare a prestaţiilor efectuate. Pentru lămurirea cu aproximaţie a contravalorii unei zile de lucru, s-a efectuat o solicitare la Institutul Naţional de Statistică, iar din adresa-răspuns din 21 octombrie 2011, reiese faptul că în construcţii, un muncitor - instalator apă, canal, pentru o lună (23 de zile lucrătoare), a fost plătit cu un salariu mediu brut de circa 1.085 RON.
Neexistând o convenţie scrisă între prim procurorul Ţ.N. şi martorul B.A. şi date fiind declaraţiile acestora din care reiese că o zi de lucru ar fi echivalentul între 60-70-100 RON, faptul că au lucrat fără zile libere şi de dimineaţa până seara, făcând o medie, s-a constatat că Ţ.N. a achitat numitului B.A. aproximativ jumătate din valoarea prestaţiilor efectuate, iar plata a fost efectuată foarte târziu: 6 zile în anul 2006 x 2 persoane x 70 RON/zi (media) = 840 RON 6 zile în anul 2007 x 2 persoane x 70 RON/zi (media) = 840 RON.
Total 1.680 RON, din care s-a achitat 1.000 RON, rămânând neachitată suma de 680 RON - reprezentând valoarea serviciilor neachitate, dar efectuate.
Faţă de cele arătate mai sus, s-a apreciat că suma de aproximativ 680 RON, reprezentând contravaloarea muncilor efectuate şi neachitate, pretinse şi acceptate de prim procurorul Ţ.N., pe baza înţelegerii din primăvara-vara anului 2006, este un folos material necuvenit pentru acesta, obţinut pentru soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. 252/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, iar prestaţia efectuată de către martorul B.A. a fost acceptată de către acesta pentru soluţionarea favorabilă a Dosarului 252/P/2006, în care fiul său B.B. era cercetat.
Apărarea inculpatului Ţ.N. a susţinut că acesta nu este proprietarul vilei, procurorul a considerat că probele administrate au dovedit contrariul.
b) în legătură cu soluţionarea Dosarului 219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa
În Dosarul nr. 219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, prin rezoluţia din 05 martie 2007 s-a confirmat de către procurorul M.P., începerea urmăririi penale faţă de făptuitorul N.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 193 alin. (1) C. pen., iar faţă de martorul T.A.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) şi art. 193 alin. (1) C. pen., fapte comise la data de 02 februarie 2007, în jurul orelor 19.00, la locuinţa martorului P.V. Deşi, conform normelor interne, dosarul era în supravegherea procurorului M.P., prim procurorul Ţ.N. s-a implicat în soluţionarea acestui dosar. Astfel, la data de 04 aprilie 2007, Ţ.N. a luat declaraţii învinuiţilor şi martorilor din Dosarul nr. 219/P/2007 (respectiv făptuitorului N.L. şi martorului T.A.A.) şi martorului P.V., după care, în cursul aceleiaşi zile, a emis rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a lui N.L. şi T.A.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. (probabil în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc.pen.) şi încetarea urmăririi penale faţă de N.L. şi T.A.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. (probabil în temeiul art. 10 lit. h) C. proc.pen.).
Dând dovadă de o lipsă totală de rol activ, la data de 04 aprilie 2007, prim procurorul Ţ.N. a dispus încetarea urmăririi penale faţă de N.L. şi T.A.A. şi scoaterea de sub urmărire penală a acestora pentru distrugere şi ameninţare, în condiţiile în care toate probele administrate în Dosarul nr. 219/P/2007 duceau la concluzia că cei doi au săvârşit faptele. Procurorul a considerat surprinzătoare soluţia de încetare a urmăririi penale faţă de N.L. şi T.A.A., pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, în condiţiile în care, atât partea vătămată, cât şi martorii prezenţi şi audiaţi, au arătat că cei doi au pătruns fără drept, pe timp de noapte, în curtea numitului P.V., pe care l-au ameninţat, după ce în prealabil i-au distrus poarta.
După declanşarea anchetei de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, cu ocazia audierii, martorul P.V. (partea vătămată din Dosarul nr. 219/P/2007) a declarat că în primăvara anului 2007 a fost căutat la locuinţa sa de N.L. şi T.A.A., care i-au cerut să se împace şi totodată să meargă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, la Ţ.N. Cu toţii s-au deplasat la biroul acestuia, unde s-a perfectat împăcarea, ca urmare a presiunilor exercitate de inculpat: „...în faţa d-lui prim procuror Ţ.N. le-am spus celor doi să nu mai aibă treabă cu mine, iar aceştia mi-au promis că nu o să mai fie probleme, inclusiv dl. prim procuror mi-a spus că sigur nu o să mai aibă treabă cu mine, înţelegând că afirmaţia d-lui prim procuror este o garanţie pentru mine că nu o să mai am probleme cu cei doi”.
Cele menţionate de martorul P.V. au fost confirmate de făptuitorul N.L., care, cu ocazia declaraţiei sale, a arătat că: „...dl. prim procuror Ţ.N. efectiv a garantat pentru noi, afirmând că nu o să mai avem probleme cu el şi să ne împăcăm, pentru a nu intra la puşcărie”. Martorul N.L. a declarat faptul că îl cunoştea pe prim procurorul Ţ.N. de pe vremea când acesta a fost judecător, întrucât l-a judecat într-un dosar şi că a lucrat aproape în fiecare sezon la vila de la Costineşti a acestuia. În sensul celor menţionate mai sus, martorul N.L. a arătat:
„Doresc să precizez că în urmă cu aproximativ 11-12 ani am fost arestat şi condamnat, fiind cercetat de dl. Ţ.N. După ce am fost liberat din penitenciarul Miercurea Ciuc, am fost contactat de dl. prim procuror Ţ.N. şi periodic i-am lucrat acasă la munca câmpului (cosit, adunat fân, scos cartofi) inclusiv pe litoral la vila sa, prima dată când am lucrat pe litoral era ridicat doar nivelul 1. Astfel că din acel moment anual am fost la muncă pe litoral câte o săptămână sau două, în total am fost de vreo şase-şapte ori, aproape în fiecare an până în 2008. După cum am precizat, din 2008 când am lucrat ultimele luni am refuzat să mai merg”. Cu ocazia audierii, N.L. a mai declarat că imediat după comiterea faptelor din Dosarul nr. 219/P/2007, împreună cu T.A.A., au fost duşi la audieri la Poliţia Municipiului Topliţa şi ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, la dl. prim procuror Ţ.N., care i-ar fi scos din birou pe poliţişti şi pe T.A.A. Rămaşi amândoi în birou, dl. prim procuror Ţ.N. i-a spus făptuitorului N.L. că situaţia sa este foarte gravă şi că ar fi bine să se împace cu partea vătămată. Totodată, în cadrul aceleiaşi discuţii, dl. prim procuror Ţ.N. i-a cerut făptuitorului N.L. să meargă la lucru, pentru circa 1-2 săptămâni, la vila sa de la Costineşti, la reparat de geamuri, mutat de mobilă, la cosit şi la ceea ce mai era nevoie. N.L. a declarat că ştia faptul că nu va fi plătit corespunzător de către dl. prim procuror Ţ.N. pentru munca prestată, dar a acceptat solicitarea crezând astfel că Dosarul nr. 219/P/2007 va fi soluţionat favorabil: „...eu am înţeles că, dacă accept propunerea dumnealui, situaţia dosarului meu va fi una favorabilă mie”. N.L. a susţinut că: „...ştiam că este destul de rău platnic, că nu plăteşte aproape deloc, dar m-am gândit că, acceptând propunerea dumnealui, mi se va da o soluţie favorabilă în acest dosar”.
În aceste condiţii N.L. a mers la lucru la vila din Costineşti, unde, a lucrat de dimineaţa până seara, circa 2 săptămâni. După ce s-a întors în Topliţa, dl. prim procuror Ţ.N. i-a achitat făptuitorului N.L. suma de 200 RON pentru întreaga muncă efectuată. Martorul N.L. a mai arătat faptul că de fiecare dată când era trimis la Costineşti, la muncă, pleca fie cu trenul, fie cu vreun tir, însă niciodată nu i s-a dat bani pentru transport. Conform declaraţiei numitului N.L., după întoarcerea de la vila din Costineşti, acasă şi-a găsit soluţia dispusă de către învinuitul - prim procuror Ţ.N., în Dosarul nr. 219/P/2007.
Procurorul de caz a susţinut în actul de sesizare că dl. prim procuror Ţ.N. i se părea absolut normal să folosească persoanele cercetate în unele dosare penale, la muncă, la vila sa de la Costineşti, aspect ce reiese din atitudinea acestuia faţă de aceste persoane. Astfel, martorul N.L. a arătat că: „...Ţin să mai arăt faptul că atitudinea d-lui prim procuror Ţ.N. faţă de noi cei care lucram la vilă, chiar de dimineaţa până seara, era una nefirească, întrucât ne vorbea foarte urât, nu ne lăsa în pauze şi au fost situaţii când ne înjura”.
Faptul că dl. prim procuror Ţ.N. s-a implicat în soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. 219/P/2007 reiese şi din declaraţia martorului T.A.A. (fost învinuit în acelaşi dosar) care, cu ocazia audierii, a arătat că în ziua când au fost duşi la Parchet, la audieri, la prim procuror, acesta l-a scos din birou pe poliţist, după care le-a cerut să meargă la partea vătămată şi să-l aducă la el, ceea ce s-a şi întâmplat: „...iniţial am ajuns la Parchet împreună cu cumnatul meu N.L. şi cu poliţistul, după care dl. prim procuror i-a cerut poliţistului să plece, iar nouă ne-a cerut să mergem la partea vătămată şi să-l chemăm să vină cu noi la Parchet”. Martorul a mai declarat că nu ştie dacă între cumnatul său, N.L. şi dl. prim procuror Ţ.N. a existat vreo înţelegere, în legătură cu soluţionarea favorabilă a acestui dosar, dar „...ştiu că ulterior cumnatul meu a fost la lucru la Costineşti, la vila d-lui prim procuror Ţ.N.”.
Procurorul a concluzionat că pentru cele aproximativ 12 zile lucrate de către N.L., luând ca preţ mediu, contravaloarea unei zile de muncă, dl. prim procuror Ţ.N. ar fi trebuit să-i mai achite încă cel puţin suma de 640 RON pentru prestaţia celor două săptămâni la vila de la Costineşti, pentru care i-a achitat doar suma de 200 RON.
12 zile x 70 RON/zi (mediu) = 840 RON - 200 RON achitaţi = 640 RON neachitaţi
S-a arătat că suma de 640 RON este un folos necuvenit pentru prim procurorul Ţ.N., reprezentând contravaloarea muncilor prestate de N.L. la vila din Costineşti, pe baza înţelegerii dintre cei doi, din data de 04 aprilie 2007. Acest folos necuvenit a fost obţinut de către prim procurorul Ţ.N. pentru soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. 219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa.
Aşa cum de altfel reiese şi din declaraţia martorului N.L., prestaţia sa a fost în considerarea soluţionării favorabile a dosarului în care era cercetat.
c) în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 821/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa
Din actele dosarului sus-menţionat a reieşit faptul că la data de 06 noiembrie 2007, pe raza municipiului Topliţa, într-un bar, s-a iscat un scandal, în urma căruia s-a înregistrat Dosarul nr. 821/P/2007, având ca parte vătămată pe numitul P.J. Plângerea numitului P.J. a fost formulată împotriva făptuitorilor N.L., C.M.V. şi B.L.V. Ulterior, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de cele trei persoane susmenţionate, iar la data de 21 ianuarie 2008, prin rezoluţia procurorului D.A., s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale. Chiar dacă Dosarul nr. 821/P/2007 era în supravegherea d-nei procuror D.A., la data de 19 iunie 2008, dl. prim procuror Ţ.N. a emis o rezoluţie de încetare a urmăririi penale faţă de cele trei persoane cercetate, inclusiv faţă de N.L., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. h) C. proc. pen.
Cu privire la modul de soluţionare al acestui dosar, inculpatul Ţ.N. a ţinut să sublinieze, în cadrul declaraţiei de învinuit, că niciodată nu a amestecat problemele de serviciu cu cele personale, dar a recunoscut că N.L. a fost în nenumărate rânduri la lucru la vila de la Costineşti: „...L-am luat pe N.L. la Costineşti, deoarece era omul care se pricepea şi la cosit, la aşezat de mobilă sau la ceea ce era nevoie”. Inculpatul a negat categoric faptul că i-ar fi promis făptuitorului N.L. soluţii favorabile în dosarele în care acesta a fost cercetat, arătând că: „...N.L. este cunoscut în zonă caftind o persoană agresivă, însă, aşa cum am arătat, este un bun muncitor...”, ceea ce denotă că era folosit ori de câte ori avea nevoie.
N.L. a arătat faptul că la sfârşitul anului 2007 a avut un conflict, într-un bar din municipiul Topliţa şi că i s-a întocmit dosarul penal nr. 821/P/2007. Imediat după incident, N.L. a declarat că a fost la domiciliul dl. prim procuror Ţ.N., cu diferite treburi, că i-a povestit acestuia ce s-a întâmplat, ocazie cu care învinuitul l-ar fi asigurat că va face ca totul să fie bine: „...După ce am avut acest incident în barul din municipiul Topliţa, m-am întâlnit cu dl. prim procuror Ţ.N., cred că m-am dus la domiciliul dumnealui de l-am ajutat să-şi mute nişte mobilă, ocazie cu care i-am povestit că iar am o problemă cu legea... Dl. prim procuror Ţ.N. mi-a spus că lasă că o să vedem ce putem face...”. Dată fiind promisiunea dl. prim procuror Ţ.N., N.L. a acceptat solicitarea acestuia de a merge la lucru la vila de la Costineşti: „...sub promisiunea că lucrurile vor fi rezolvate favorabil, am acceptat să mă duc la lucru la dl. prim procuror, în primăvara anului 2008”. Pe baza solicitării exprese a dl. prim procuror Ţ.N. şi sub promisiunea soluţionării favorabile a Dosarului nr. 821/P/2007 (cu atât mai mult cu cât era recidivist), N.L. s-a dus în primăvara anului 2008 la lucru la Costineşti, unde a stat circa 8 săptămâni, perioadă pentru care nu a primit niciun ban, iar la întoarcerea în Topliţa ar fi primit suma de doar 200 RON: „...Chiar dacă suma de 200 RON a fost una foarte mică comparativ cu munca pe care am prestat-o de dimineaţa până seara, eu m-am gândit că această muncă mi-a fost plătită tocmai prin soluţia pe care am primit-o în Dosarul nr. 871/P/2007, când dl. prim procuror Ţ.N. a dispus încetarea procesului penal”.
Cu privire la perioada de muncă efectuată de N.L., în cursul anului 2008, la vila dl. prim procuror Ţ.N., acesta a arătat că pentru o perioadă de circa 2-3 săptămâni a stat la Costineşti şi inculpatul, care însă s-a întors acasă de sărbătorile pascale, fără a le lăsa bani de mâncare: „Îmi aduc aminte că după ce dl. prim procuror Ţ.N. s-a întors la Topliţa, pentru mâncare dânsul a lăsat nişte bani la o alimentară din zonă, iar colegul meu M.I. se ducea şi lua pâinea şi ce mai putea să se încadreze în suma respectivă. Chiar dacă au fost unele situaţii în care am fost înjosiţi şi am rămas fără mâncare, am acceptat să lucrăm pentru dl. prim procuror Ţ.N., care deţinea o funcţie importantă într-un oraş mic, pentru ca în schimb dumnealui să ne ajute în dosarele penale în care eram cercetaţi. Niciodată nu m-am gândit să-l reclam pe acesta, pentru că eu eram prea mic, comparativ cu funcţia pe care dumnealui o avea la momentul respectiv”.
Cu privire la suma care i s-ar fi cuvenit pentru muncile efectuate la vila de la Costineşti, în primăvara anului 2007, martorul N.L. a declarat că o zi de muncă ar fi fost undeva între 70-100 RON/zi, fapt confirmat de altfel chiar de către dl. prim procuror Ţ.N.
În cadrul aceleiaşi declaraţii, N.L. a ţinut să mai arate faptul că, deşi concubina sa a rămas acasă cu copiii, fără bani de mâncare, el a acceptat să meargă la lucru la vila de la Costineşti, pentru că trebuia să-şi rezolve problema cu dosarul penal: „Concubina mea, T.M.M., cu care sunt împreună de circa 7 ani, ştie faptul că am muncit la dl. prim procuror Ţ.N., aceasta a rămas singură acasă cu copiii, fără bani de mâncare şi fără niciun sprijin, însă aceasta a acceptat această situaţie, gândindu-se la faptul că eu trebuie să-mi rezolv problema cu dosarul penal şi bucurându-se totodată că nu am ajuns în puşcărie. Îmi aduc aminte că pentru acest ultim dosar, la un moment dat am refuzat să mă mai duc la mare, să lucrez pentru dl. prim procuror Ţ.N., iar acesta a venit personal la blocul unde eu locuiam în chirie, dimineaţa, pe la ora 6, iar atunci când acesta a ajuns la uşă, eu m-am ascuns pe balcon, iar când soţia i-a deschis uşa, a intrat peste ea în casă şi a venit şi m-a găsit pe balcon, reproşându-mi că mă ascund de el şi că atunci când am avut nevoie, m-a ajutat, că a fost bine şi că acuma mă ascund de el”.
Martora T.M.M. a declarat faptul că: „... mi-a spus că dl. prim procuror Ţ.N. i-a cerut să meargă la muncă în Costineşti, promiţăndu-i că îl ajută cu dosarul” şi că „...iar când a refuzat să mai meargă la muncă, în dimineaţa unei zile, în faţa blocului a venit dl. prim procuror Ţ.N. şi l-a strigat pe concubinul meu să iasă afară. Acesta s-a ascuns în balcon, iar eu l-am lăsat înăuntru pe dl. prim procuror Ţ.N., care i-a reproşat concubinului meu că se ascunde de el în balcon şi că atunci când a avut nevoie, a fost bine. Concubinul meu s-a îmbrăcat şi a plecat cu dl. prim procuror Ţ.N., revenind acasă după mai multe zile, spunăndu-mi că l-a dus la muncă la Costineşti... Înainte de apleca, concubinul meu i-a spus d-luiprim procuror Ţ.N. că nu am mâncare pentru copii, iar acesta mi-a dat 10 RON, după care au plecat”.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, P.J. - parte vătămată în Dosarul nr. 821/P/2007 - a declarat că în dimineaţa imediat următoare conflictului din bar, a fost dus la Poliţie, unde era prezent şi dl. prim procuror Ţ.N., care i-ar fi cerut să se împace cu agresorii: „...Dl. prim procuror Ţ.N., în faţa celor prezenţi, mi-a cerut să mă împac cu agresorii, motivând că aceştia nu au de unde să-mi dea bani. Eu am fost de acord cu solicitarea d-lui prim procuror Ţ.N., ţinând cont că de dânsul depindea felul în care se efectuau cercetările şi eram conştient că nu voi avea câştig de cauză. Dacă nu îmi solicita dânsul acest lucru, mergeam mai departe şi nu eram de acord să îmi retrag plângerea, dar în condiţiile precizate mai sus, nu aveam de ales”.
Totodată, acesta a mai declarat faptul că, la scurt timp după incidentul din bar, N.L. i-ar fi transmis, prin intermediul unei rude, că: „...dacă nu mă împac cu el, oricum dl. prim procuror Ţ.N. va rezolva favorabil dosarul...”, arătând totodată că personal l-a văzut pe acesta la lucru în curtea inculpatului şi că oamenii din oraş au cunoştinţă că N.L. ar fi lucrat mult timp la vila de la Costineşti.
În contextul celor arătate mai sus, 52 zile x 80 RON/zi = 4.160 RON, din care inculpatul i-a achitat numitului N.L. doar 200 RON, de unde rezultă un rest de 3.960 RON.
Suma de 3.960 RON reprezintă contravaloarea muncii prestate de către martorul N.L. la solicitarea dl. prim procuror Ţ.N., în primăvara anului 2008, pentru soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. 821/P/2007, sumă ce reprezintă un avantaj obţinut fără nedrept.
d) în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 151/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa
La data de 26 februarie 2009, în zona localităţii Gălăuţaş, jud. Harghita, numiţii G.F. şi G.P., au fost surprinşi la pescuit, cu unelte confecţionate manual, pentru care nu deţineau autorizaţie, motiv pentru care în cauză s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa dosarul penal cu nr. 151/P/2009, în care aceştia au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol. La data de 08 mai 2009, dl. prim procuror Ţ.N. a confirmat prin rezoluţie începerea urmăririi penale faţă de cei doi fraţi G., după care dosarul a fost trimis la Poliţia Municipiului Topliţa, pentru continuarea cercetărilor. La data de 27 mai 2009, cele două persoane cercetate au fost invitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, unde dl. prim procuror Ţ.N. le-a luat câte un supliment de declaraţie. Ulterior, la data de 29 iunie 2009, dl. prim procuror Ţ.N. a emis ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de cele două persoane cercetate, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 91 C. pen.
Cu privire la modul de soluţionare al acestui dosar, în cadrul declaraţiei de învinuit, dl. prim procurorul Ţ.N. a arătat că îi ştie pe cei doi fraţi G.P. şi F. încă dinainte ca aceştia să aibă probleme cu legea, declarând totodată că G.F. a lucrat sporadic, câte una-două zile pe an, în gospodăria sa, la munci necalificate, respectiv: „...la întărit de garduri, la strânsul fânului, la adunatul cartofilor sau poate chiar şi la prăşit...”. Inculpatul Ţ.N. a ţinut însă să precizeze faptul că de fiecare dată l-a plătit pe numitul G.F. pentru muncile prestate şi că nu are nicio datorie faţă de acesta şi că sub nicio formă nu ar fi condiţionat soluţionarea Dosarului nr. 151/P/2009, de efectuarea de munci în gospodăria sa. Inculpatul nu a negat faptul că şi după soluţionarea de către Dosarului nr. 151/P/2009, G.F. să fi desfăşurat munci în gospodăria sa.
Martorul G.F. a declarat că în primăvara anului 2008, împreună cu fratele său, martorul G.P., au fost invitaţi la Poliţia Municipiului Topliţa, de unde ulterior au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, unde li s-au luat declaraţii: „...în faţa d-lui prim procuror Ţ.N., atât eu, cât şi fratele meu am dat câte o declaraţie”. Acestă situaţie a fost confirmată şi de martorul G.P.: „...şi-mi aduc aminte că dl. prim procuror ne-a spus că vom fi trimişi în judecată sau vom primi o amendă...”.
Pentru a le crea celor doi fraţi impresia că situaţia lor este una destul de gravă, inculpatul le-a spus că: „dosarul... poate să ajungă la judecătorie, înţelegând prin aceasta că urmează să fiu trimis în judecată...”.
Din declaraţia numitului G.F. a mai reieşit faptul că la plecare din sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, după consemnarea declaraţiilor în Dosarul nr. 151/P/2009, dl. prim procuror Ţ.N. i-a cerut să-l aştepte puţin afară. În curtea instituţiei, dl. prim procuror Ţ.N. l-a întrebat pe martorul G.F. dacă vrea să lucreze pentru el câteva zile la ferma sa, în apropierea municipiului Topliţa, promiţându-i-se mâncare şi bani în schimb. G.F. a arătat că, în mod expres nu i s-a condiţionat soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. 151/P/2009, de muncile pe care el urma să le presteze în gospodăria dl. prim procuror Ţ.N., dar a înţeles că dacă va accepta propunerea, are şanse ca el şi fratele său să primească o soluţie favorabilă: „...eu m-am gândit însă că întrucât totul a avut loc în acea zi, dacă voi accepta propunerea d-lui prim procuror voi primi cu siguranţă o soluţie favorabilă, respectiv o soluţie cu o amendă şi să nu fiu trimis în judecată”.
Acceptând practic propunerea inculpatului Ţ.N., dar şi asigurarea tacită din partea acestuia că Dosarul nr. 151/P/2009 (în care era cercetat împreună cu fratele său - martorul G.P.), va fi soluţionat favorabil, martorul G.F. s-a dus la lucru la chiar în acea zi. Din cele declarate de G.F., reiese că acesta ar fi lucrat circa 4 jumătăţi de zi, pentru care inculpatul i-ar fi plătit circa 20 RON.
Martorul C.N., agent şef de poliţie, consătean cu G.F., a declarat că acesta i s-ar fi plâns că dl. prim procuror Ţ.N. i-ar fi cerut să lucreze la el în gospodărie circa 2 săptămâni, pentru ca în schimb să primească o soluţie favorabilă în dosarul în care era cercetat alături de fratele său, pentru braconaj. În cadrul aceleiaşi declaraţii, martorul C.N. a mai arătat că G.F. i-ar fi spus că a fost lăsat fără mâncare de către inculpat, că nu a fost plătit şi că la soluţionarea Dosarului nr. 151/P/2009 ar fi primit o sancţiune administrativa destul de mare.
Aducându-i-se la cunoştinţă cele arătate de martorul C.N., numitul G.F. a negat categoric că ar fi lucrat mai mult de 2-3 zile în gospodăria inculpatului Ţ.N., deşi chiar şi acesta din urmă a declarat că G.F. a lucrat de mai multe ori pentru el, la diferite munci.
În atare situaţie procurorul a reţinut existenţa unei neconcordanţă cu privire la numărul de zile de muncă efectuate de către G.F. în gospodăria dl. prim procuror Ţ.N., motiv pentru care la stabilirea contravalorii prestaţiei s-a ţinut cont doar de cele declarate de martorul G.F. şi inculpatul Ţ.N., care aşa cum am arătat mai sus, a precizat că o zi de muncă este între 50-60-80 şi chiar 100 RON.
4 zile x 70 RON = 280 RON, din care s-au achitat 80 RON (câte 20 RON/zi), rămânând neachitaţi 200 RON. Suma de 200 RON reprezintă un folos material necuvenit pentru inculpatul Ţ.N., care în schimbul muncilor a adoptat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală a celor doi fraţi G. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. Prestaţia martorului G.F. neachitată de inculpatul prim procuror Ţ.N., a vizat obţinerea unei soluţii favorabile.
Deşi din ansamblul probelor administrate pe parcursul urmăririi penale nu s-au putut dovedi decât cele 4 acte materiale ale infracţiunii de luare de mită, declaraţiile persoanelor audiate au demonstrat faptul că aceste cazuri, de folosire a persoanelor cercetate în dosarele penale, la unele munci (vila din Costineşti, în gospodăria proprie - prăşit, cosit, etc.), nu au fost izolate, acesta fiind un mod de lucru al dl. prim procuror Ţ.N.
2. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor: „Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.”
a) în legătură cu oferirea contracost de servicii hoteliere la vila din Costineşti, jud. Constanţa
Cu ocazia audierii, în calitate de învinuit şi cu privire la această acuzare, prim procurorul Ţ.N. a recunoscut faptul că familia sa are în proprietate vila din Costineşti, dar a precizat că cel care s-a ocupat de achiziţionarea terenului şi ulterior de ridicarea, în mare parte, a clădirii este fostul său socru B.M. (decedat în anul 2010). În cadrul aceleiaşi declaraţii Ţ.N. a mai arătat faptul că în vara anului 2000, împreună cu familia sa, inclusiv socrul, au fost în concediu pe litoral şi că atunci au luat decizia achiziţionării unei suprafeţe de teren în vederea construirii unei vile: „...Chiar dacă iniţial socrul meu a demarat lucrările la această vilă cu destinaţia de concediu pentru familia noastră, dată fiind zona de amplasare a acesteia, pe parcurs socrul meu s-a gândit că ar putea fi o sursă bună de profit din închirierea camerelor”. Totodată, a mai declarat faptul că vila s-a construit pe etape, că atât el, cât şi membrii familiei sale şi-au petrecut concediile la muncile de la vilă şi că abia „...de prin anul 2007 au început să se facă cazări”, ţinând să precizeze că socrul său şi fetele sale s-au ocupat de cazări. Inculpatul a mai arătat că au fost unele situaţii când anumite persoane nu au achitat costurile cazării, ca de exemplu situaţia rudelor sau persoanelor care au lucrat la construcţia vilei. Inculpatul a mai susţinuit că, deşi nu au restaurant la vila de la Costineşti, totuşi au fost multe situaţii când turiştii cazaţi erau serviţi cu mâncare făcută în bucătăria vilei: „...La vila de la Costineşti nu avem un restaurant, însă au fost foarte multe situaţii când, fără nicio obligaţie, i-am servit pe oameni cu mâncare. Au fost situaţii când unele persoane erau cazate la alte vile şi veneau în vizită la noi şi mâncau”.
În cadrul aceleiaşi declaraţii de învinuit, prim procurorul Ţ.N. a mai arătat că în mai multe rânduri l-a ajutat pe socrul său să-şi găsească muncitori la lucru sau că i-a indicat acestuia de unde să cumpere unele materiale de construcţii sau de tâmplărie sau mobilier. Fiind întrebat dacă s-a ocupat de rezervări şi cazare la vila din Costineşti, dl. prim procuror Ţ.N. a negat: „...aşa cum am arătat, tangenţial, la diferiţi prieteni şi colegi, însă niciodată nu le-am luat bani”.
În actul de sesizare s-a mai susţinut că în raport cu probele administrate, proprietarul şi administratorul de fapt al acestei vile nu este nimeni altul decât dl. prim procuror Ţ.N.
Astfel, pornind de la accesarea site-ului vilei, se poate constata că la rubrica „contactează proprietari” apare numărul de telefon mobil şi numele Ţ.N. Ca urmare, procurorul a reţinut că prim procurorul Ţ.N. a pus la punct un adevărat sistem de comercializare a serviciilor de cazare la vila din Costineşti, reuşind astfel să desfăşoare adevărate activităţi de marketing-vânzări prin materialele publicitare publicate pe site-urile menţionate mai sus, crearea şi difuzarea de imagini, etc.
Aşa cum reiese din declaraţia învinuitului - prim procuror Ţ.N., această vilă, deşi iniţial construită doar pentru familie, ulterior s-a dovedit a fi o bună sursă de profit din închirierea celor 48 de camere. Din declaraţia de învinuitului, cât şi din înscrisurile trimise de Primăria Costineşti, reiese faptul că această vilă turistică a fost construită fără să fi avut eliberată o autorizaţie de funcţionare.
În realitate dl. prim procuror Ţ.N. este cel care s-a ocupat de construirea vilei, de procurarea materialelor de construcţii, de mobilarea şi de cazarea la această vilă, în cauză s-a procedat la audierea mai multor martori. Atât făptuitorul N.L. (cercetat în Dosarele nr. 219/P/2007 şi nr. 821/P/2007), cât şi făptuitorul B.A. (tatăl minorului B.B., cercetat în Dosarul nr. 252/P/2006) au declarat că au acceptat propunerile venite din partea prim procurorului Ţ.N. şi că s-au dus la lucru la vila de la Costineşti a acestuia.
Astfel, făptuitorul N.L. a declarat că: „...mi-a mai spus faptul că dânsul ar avea nevoie de serviciile mele, cerându-mi să mă duc o săptămână sau două la vila dumnealui de la Costineşti pentru a munci la vopsitul geamurilor, la mutat de mobilă, la cosit şi la tot ceea ce era nevoie”.
Totodată, făptuitorul N.L. a mai declarat faptul că şi în anul 2008 a acceptat propunerea dl. Ţ.N. şi a lucrat la vila acestuia de la Costineşti circa 2 luni şi că „...dl. prim procuror Ţ.N. a stat circa 2-3 săptămâni cu noi la mare, la vilă, el este cel care m-a dus cu maşina..., pentru mâncare dânsul a lăsat nişte bani la o alimentară din zonă...”. Acesta a mai declarat faptul că de regulă dl. prim procuror Ţ.N. se ocupa de cazările la vilă, uneori şi fiicele sale: „...pe perioada vacanţelor” şi că „...o cameră se închiria cu circa 40-70 RON de către dl. prim procuror Ţ.N.”.
Martorul B.A. a declarat că după ce l-a cunoscut pe prim procurorul Ţ.N., a acceptat să lucreze pentru acesta la vila sa de la Costineşti: „...mi-a spus că are ceva de lucru la instalaţiile sanitare, la vila dumnealui din Costineşti... M-am dus, împreună cu dl. Ţ., la vila dumnealui, mi-a arătat despre ce este vorba...”.
Martora D.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, cu ocazia audierii a arătat că are cunoştinţă despre faptul că familia dl. prim procuror Ţ.N. deţine o vilă la Costineşti, despre care ştia că a fost construită pe numele socrului său - B.M. şi că în prezent vila este transcrisă pe cele 3 fiice ale învinuitului. Aceasta a mai declarat faptul că în urmă cu câţiva ani a acceptat invitaţia şefului său, prim procurorul Ţ.N. şi împreună cu familia i-a făcut acestuia o vizită la vila din Costineşti, unde a stat doar câteva ore, timp în care au vizitat şi câteva camere. Martora a declarat că nu l-a văzut pe socrul inculpatului la vilă. Cu privire la cazare, martora a arătat că: „...niciodată nu l-am întrebat pe dl. prim-procuror Ţ.N. care este contravaloarea chiriei pentru că nu mă interesa. ...Ştiu că dl. prim-procuror Ţ.N. mai primeşte telefoane pentru cazare, dar niciodată nu vorbeşte în prezenţa noastră”.
Martora B.M.M., grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, a declarat că are cunoştinţă de faptul că familia inculpatului are o vilă la Costineşti şi că fostul său şef s-a ocupat personal de construcţiile la această vilă, întrucât socrul său era o persoană în vârstă: „...îmi aduc aminte că ne spunea că în concediu urma să se ducă la muncă pe litoral”. În ceea ce priveşte cazările la această vilă, aceeaşi martoră a declarat că în fiecare an, fostul său şef îi invita să-şi petreacă concediul la vila din Costineşti: „...la începutul verii, în fiecare an, şeful ne invita pe toţi să mergem să ne cazăm la vilă la Costineşti...”.
Martorul M.M., primarul com. Sărmaş, jud. Harghita, care este şi naşul de cununie al uneia dintre fiicele inculpatului, a declarat faptul că în urmă cu 2-3 ani a dat curs unei invitaţii mai vechi şi a făcut o vizită „...să vedem vila pe care dumnealui o are la Costineşti”. Tot acesta ne-a mai declarat faptul că vila era finalizată aproape în întregime, că a vizitat câteva camere şi că la vilă erau cazaţi turişti. Fiind întrebat dacă are cunoştinţă cine se ocupa de cazarea la vilă, martorul M.M. a declarat că din familia prim procurorului Ţ.N., doar acesta şi soţia sa erau prezenţi.
Martorul C.E., actualul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, cu ocazia audierii, a declarat că are cunoştinţă de faptul că inculpatul Ţ.N. deţine o vilă mare la Costineşti: „...cu două sau trei nivele, cu circa 50 de camere”. Martorul a mai declarat că nu ştie cu exactitate cine este proprietarul de fapt al acestei vile, însă a precizat că are cunoştinţă de faptul că socrii învinuitului sunt dintr-un sat din judeţul Neamţ: „...o familie modestă, care cu siguranţă nu ar fi putut să ridice o vilă cu 50 de camere la Costineşti”. De asemenea, acest martor a mai arătat faptul că personal nu a discutat cu învinuitul - prim procuror Ţ.N. - despre achiziţia de materiale de construcţii, mobilier şi tâmplărie, însă din auzite ştie că acesta s-a ocupat de toate cele necesare construirii vilei de la Costineşti, de transportul materialelor, arătând totodată că ar fi auzit de nemulţumirile unor oameni care ar fi lucrat pentru învinuit, iar acesta nu şi-ar fi achitat datoriile: „...chiar am auzit de un anume M. din loc. Hodoşa, care i-ar fi transportat cu maşina materiale şi ar fi confecţionat ceva dulapuri pentru camerele de la vilă, i le-a dus la Costineşti şi că nu ar fi fost plătit”.
Martorul V.G., şoferul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, fiind întrebat în legătură cu acest aspect, a declarat că are cunoştinţă de vila de la Costineşti şi că „...ştiu că aparţine familiei Ţ.”. Acest martor a mai declarat că în fiecare an, fostul său şef, învinuitul - prim procuror Ţ.N. - îl invita în concediu pe litoral, la vila de la Costineşti: „...dl. prim procuror Ţ.N. mă invita în fiecare an, de prin 2005-2006, în concediu să mergem cu familia la vila de la Costineşti...”.
Martorul V.G. a mai arătat că de multe ori l-a auzit pe fostul său şef vorbind la telefon: „...discuta cu unele persoane care doreau să se cazeze la vilă la Costineşti, pe o anumită perioadă...” şi că are cunoştinţă că foarte mulţi tineri din municipiul Topliţa s-au cazat la Costineşti la vila învinuitului. Totodată, a precizat faptul că după ieşirea la pensie a fostului său şef, prin oraş a auzit zvonuri cum că acesta s-ar fi folosit la lucru de persoane cercetate în dosare penale, că a văzut în mai multe rânduri oameni la lucru la prim procurorul Ţ.N., dar nu ştie dacă aceştia erau sau nu plătiţi.
Martora S.V., fostă grefier şef în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, cu privire la acest aspect, a arătat următoarele: „faptul că în perioada cât am lucrat ca grefier şef, în sezonul estival dl. prim procuror Ţ.N. se ocupa cu planificarea cazării turiştilor la vila din Costineşti, sens în care îşi întocmea notiţe, tabele, liste de persoane cu perioadele de cazare... Tot în perioada cât am lucrat l-am auzit pe dl. prim procuror Ţ.N. discutând la telefon cu diferite persoane pe care le întreba dacă nu merg în concediu la Costineşti că mai sunt locuri, efectiv îi trimitea să meargă la vila sa pentru a-şipetrece sejurul”.
Martorul F.I.P., propus în apărare, a arătat că are cunoştinţă de faptul că familia d-lui prim procuror Ţ.N. deţine o vilă de vacanţă la Costineşti. Fiind întrebat cine se ocupa de cazările la vilă pe perioada cât martorul a fost cazat acolo, acesta a arătat că: „...eu am văzut că toată familia se ocupa de cazare în frunte cu dl. Ţ.N., care de fapt coordona întreaga activitate”.
Martorul B.B. a declarat că împreună cu 2 prieteni au fost la mare, la Costineşti, unde s-au cazat „...la vila d-lui prim procuror Ţ.N.”. Acesta a mai arătat faptul că în acea perioadă la vilă erau cazaţi şi alţi turişti şi că rezervarea au fâcut-o pe internet: „...Ştiu că rezervarea la vilă a fost făcută de unul dintre prietenii mei, care a luat numărul de pe internet, a sunat şi astfel am ajuns să fim cazaţi acolo. Cred că palierul pe care noi am fost cazaţi era ocupat în proporţie de aproape 100%”. Acest martor a mai declarat că la plecare au predat camera unei cameriste.
Martorul B.I. a declarat că împreună cu fratele său au fost la lucru la vila inculpatului şi că acesta este cel care a făcut negocierile. Martorul a mai declarat faptul că inculpatul şi fetele sale se ocupau de cazarea turiştilor, de procurarea materialelor de construcţie, dar a ţinut să precizeze că niciodată nu l-a văzut pe socrul învinuitului - prim procuror Ţ.N. la Costineşti.
Martorul S.I., unul dintre oamenii care a lucrat foarte mult la construcţia vilei, a declarat că: „l-am cunoscut pe socrul d-lui Ţ.N., acesta a venit la Costineşti în anul 2000. Nu se pricepea la lucrări de construcţii, am aflat de la acesta că era agricultor. A stat doar câteva zile, a îndreptat cuie, curăţa scândurile de mortar. La un moment dat, dl. Ţ.N. chiar s-a supărat pe dânsul deoarece încerca să facă ordine prin curte, însă dl. Ţ. i-a spus că ordinea se face la sfârşit şi să nu mai încurce. Până în anul 2007 l-am mai văzut pe socrul d-lui Ţ.N. de vreo trei ori, însă venea doar în vizită. ...Când construiam nivelul doi al vilei, a venit un control pentru a verifica apometrele. Persoana care a venit ne-a întrebat dacă aici locuieşte B.M., iar eu i-am răspuns că aici locuieşte dl. Ţ.N., însă persoana ne-a arătat că pe documente figurează B.M. Atunci am ştiut că vila este pe socrul d-lui Ţ.N. Când dl. Ţ.N. a revenit la vilă, i-am spus că au fost în control de la apă şi pe documente figura socrul dânsului. Dl. Ţ.N. mi-a cerut ca altă dată să nu mai spun nimănui că vila îi aparţine dânsului deoarece a trecut-o pe numele socrului său”.
Martorul S.Ş.A. a declarat că: „pe socrul d-lui Ţ.N. l-am cunoscut, ne-a ajutat puţin la confecţionarea cofrajelor şi făcea curăţenie prin curte. Nu a lucrat efectiv la construcţie. În următorii ani a fost doar în vizită pe litoral. Am înţeles că era agricultor şi se pricepea la construcţii din lemn”.
Martorul M.I. a declarat că: „în al doilea an, la solicitarea d-lui Ţ.N. împreună cu acesta şi socrul său ne-am deplasat cu trenul în Costineşti. Mi-a spus că mergem cu trenul deoarece socrul său era pensionar şi bolnav şi avea reduce la biletele de călătorie. De asemenea, mi-a mai spus că socrul său are dreptul la un însoţitor şi că doreşte să vadă vila. La aproximativ trei-patru zile, dl. Ţ.N. împreună cu socrul său s-au reîntors la Topliţa. În perioada celor trei zile, socrul său nu a lucrat la vilă deoarece de abia stătea pe picioare, fiind bolnav”.
Martora S.V., fost grefier şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, a declarat că într-o discuţie mai restrânsă cu colegii, dl. prim procuror Ţ.N. a afirmat „Eu nu am nimica pe numele meu, vila este a socrului, maşina pe o fată, casa pe numele soţiei”.
La data de 09 iunie 2011, s-a procedat la audierea martorei B.E. (soacra inculpatului), care a ţinut să precizeze că soţul său (decedat în 2010) este cel care a cumpărat terenul de la Costineşti, pe care ulterior a fost construită vila, cu intenţia de a-l lăsa moştenire fiicei sale şi celor trei nepoate (soţia, respectiv fiicele inculpatului). Martora a mai declarat că împreună cu soţul său au decis să facă o vilă pentru fete. Întrebată fiind de unde a câştigat banii necesari, aceasta a declarat că a crescut vaci, oi, a ţesut cuverturi şi au confecţionat spete pentru războaiele de ţesut, pe care le-au vândut ulterior prin ţară. Martora a mai arătat că soţul său a avut o pensie de veteran de război pe care a investit-o în vilă şi la fel şi pensia sa de 300 RON a investit-o tot în vilă. Aceasta a mai declarat că iniţial au început cu construcţia unei camere şi în final au construit 43 de camere, deşi în realitate vila are 48 de camere.
Procurorul a evaluat ca fiind nesinceră această declaraţie plecând de la faptul că socrii inculpatului s-au dovedit a fi o familie foarte modestă (o casă de 60 m.p. şi un grajd, teren arabil 0,97 ha teren arabil, păşune 0,21 ha, fâneaţă 0,06 ha şi curţi-construcţii - 0,31 ha, conform adresei din 20 ianuarie 2012 a Primăriei com. Păstraveni, jud. Neamţ) soacra fiind nevoită să se împrumute pentru înmormântarea soţului său, ca urmare nu poare verosimil că ar fi reuşit cu propriile venituri să construiască o vilă de 48 de camere în staţiunea Costineşti: „...când a murit (n.n. soţul său) chiar m-am împrumutat cu 2.000 RON de l-am îngropat şi ulterior am dat banii înapoi, după ce am primit ajutorul de înmormântare...” şi, în plus, „...în fiecare iarnă, ginerele meu Ţ.N. îmi aduce lemne de foc, pentru că nu am cu ce să-mi cumpăr”.
Faptul că dl. prim procuror Ţ.N. a efectuat operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sa de procuror reiese şi din discuţiile ambientale purtate în biroul său şi din discuţiile telefonice purtate de acesta în perioada 25 martie 2011 - 22 iunie 2011, discuţii înregistrate în baza încheierilor şi autorizaţiilor emise de către Curtea de Apel Târgu Mureş, sus-menţionate. Astfel, la data de 07 aprilie 2011, ora 18:26, inculpatul a fost contactat pe telefonul mobil (cel ce apare ca număr de contact pe internet - numele proprietarului vilei), de o doamnă care se interesa de închirierea unei camere cu patru paturi pentru sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august. În acest context inculpatul a dat de înţeles că o cunoaşte pe interlocutoare, a asigurat-o că se poate caza la vilă şi i-a comunicat acesteia că o va costa cazarea înjur de 100 RON.
În acelaşi context, la data de 09 aprilie 2011, pe acelaşi număr de telefon, inculpatul a fost contactat telefonic (ora 12:15 şi ora 18:36) de numitul M.D., administratorul unei societăţi, care s-a interesat dacă poate închiria mai multe camere în perioada sărbătorilor pascale. Inculpatul Ţ.N. i-a transmis interlocutorului faptul că nu au deschis vila pentru sărbătorile pascale, dar i-a sugerat acestuia să-l sune mai târziu pentru a-i da un număr de telefon al unui prieten care are vilă la Costineşti şi care poate să-l cazeze. În cele din urmă, inculpatul i-a recomandat numitului M.D. o altă cazare, dar i-a transmis totodată telefonic că-l aşteaptă, la vila sa, în concediul din vară.
La data de 26 aprilie 2011, ora 10:41, inculpatul, pe acelaşi număr de telefon, a fost contactat de o persoană identificată ca fiind M.I. Acesta i-a transmis telefonic că doreşte să închirieze două camere la vila de la Costineşti a învinuitului, în cursul lunii august.
Cu ocazia audierii, martorul M.I. a declarat următoarele: „După ce am coborât din tren, am fost abordaţi de mai multe persoane care aveau cheile în mână şi ofereau spaţii de cazare. Unii au cerut aproximativ 100 RON, iar la un moment dat a apărut o persoană mai vârstă şi ne-a întrebat de unde suntem. I-am răspuns că suntem din Harghita, moment în care acesta ne-a spus că sunteţi de-ai mei din Harghita şi ne cazează la un preţ mai mic, astfel am convenit 70 RON/cameră. Cu ocazia audierii mi s-a prezentat imaginea foto a d-lui Ţ.N. Într-adevăr aceasta este persoana care era în apropierea Gării CFR din Costineşti şi ne-a cazat.
În anul 2008 împreună cu soţia, fiica mea, prietenul fiicei mele şi fiul meu, cu autoturismul ne-am deplasat în Costineşti la vila unde am fost cazaţi în anul 2006. Aici l-am găsit pe dl. Ţ.N. şi am fost cazaţi trei sau patru nopţi la etajul superior. La plecare i-am achitat d-lui Ţ.N. suma convenită la cazare pentru nopţile dormite. Cu această ocazie am închiriat două camere. Precizez că înainte de cazare ne-am interesat de tarife la mai multe persoane, iar la vilă am fost cazaţi de dl. Ţ.N. la un preţ mai avantajos... Precizez că în 2006 când am fost prima dată cazaţi la Costineşti, i-am cerut să ne comunice un număr de telefon mobil pentru a-l putea contacta când vom mai reveni la mare”.
La data de 30 aprilie 2011 ora 16:54, dl. prim procuror Ţ.N., pe acelaşi număr de telefon, a fost contactat de o persoană neidentificată, care l-a întrebat dacă mai are camere libere pentru 1 mai 2011. Inculpatul i-a răspuns: „...Nu. Ne pare rău. Nu avem.”.
Un alt aspect din care reiese că dl. Ţ.N. este cel care se ocupă în permanenţă de buna administrare a vilei de la Costineşti reiese şi din discuţia telefonică a acestuia din 03 mai 2011, când pe acelaşi număr de telefon a fost contactat de numita S.A., care s-a interesat de locuri de muncă la vila din Costineşti.
Apropiindu-se sezonul estival din vara anului 2011, învinuitul - prim procuror Ţ.N. - a fost preocupat de angajarea unor lucrători la vila din Costineşti. Astfel, la data de 09 mai 2011 ora 19:10, inculpatul a primit un telefon din partea unei persoane din Remetea, care la rândul său i-a indicat numele şi numărul de telefon al unei doamne G.I., care ar fi interesată să lucreze la vila de la Costineşti.
Un alt aspect din care reiese că inculpatul este cel care se ocupă efectiv de administrarea şi bunul mers al vilei de la Costineşti reiese şi din discuţia ambientală purtată de acesta la data de 01 iunie 2011, ora 10:08, în biroul său, cu un anume domn „M.”, care i-a făcut oferte pentru mobilierul cu care urma să se mobileze mai multe camere din vila de la Costineşti. În cadrul discuţiei pe care inculpatul Ţ.N. a avut-o la data de 09 iunie 2011, ora 11:53, în biroul său, cu martorul cms. S.I., ofiţer de poliţie judiciară, la un moment dat, învinuitul i-a spus acestuia că este aşa de stresat de ancheta D.N.A.-ului, încât: „...mă pensionez şi mă duc şi io acolo la Costineşti, să ne vedem de treabă...”.
Faţă de toate acestea procurorul a concluzionat că inculpatul este cel care s-a ocupat de achiziţionarea terenului de la Costineşti, de construcţia vilei cu 48 de camere, de achiziţionarea mobilierul, de administrare şi implicit cazările din perioada 2004 la zi. Chiar dacă în unele situaţii fiicele inculpatului s-au ocupat de cazarea de la vila şi chiar dacă în realitate sunt cele trei proprietare de drept ale clădirii (ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 31 mai 2006, când acestea aveau 20 de ani, 21 de ani, respectiv 23 de ani), în realitate însă această interpunere avea drept scop protejarea inculpatului şi acoperirea incompatibilităţii prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Pentru lămurirea cu exactitate a situaţiei terenului achiziţionat de familia inculpatului în loc. Costineşti, jud. Constanţa şi ulterior construcţia vilei, s-au făcut mai multe verificări. Primăria Costineşti a înaintat adresa din 15 octombrie 2010, din care rezultă că numitul Ţ.N., căsătorit cu Ţ.A., figurează în evidenţe ca plătitor de impozite şi taxe cu teren intravilan în suprafaţă de 72 m.p., situat în str. P., com. Costineşti, jud. Constanţa. La adresă s-a ataşat şi o copie de pe contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2003, la notarul public l.A. din Constanţa, încheiat între Primăria Costineşti, în calitate de vânzătoare şi Ţ.N., căsătorit cu Ţ.A., în calitate de cumpărător. Din cuprinsul contractului reiese că, în baza H.C.L. nr. 114/2000 şi a procesului-verbal de adjudecare la licitaţia publică din 23 septembrie 2003, Comuna Costineşti a vândut cumpărătorului Ţ.N. suprafaţa de 72 m.p. Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa - Biroul de Carte Funciară Mangalia a înaintat copie de pe cartea funciară, precum şi documentele care au stat la baza menţiunilor din această carte funciară. Din aceste documente reiese că Ţ.N. şi soţia sa Ţ.A. figurează în cartea funciară cu suprafaţa de 199,44 m.p. teren intravilan.
Împreună cu copia cărţii funciare a fost înaintat în copie şi contractul de vânzare-cumpărare, autentificat la biroul notarului public S.F.E. din Mangalia din 20 septembrie 1999. Acest contract a fost încheiat între numiţii I.G. şi I.L., în calitate de vânzători şi Ţ.N., în calitate de cumpărător, având ca obiect suprafaţa de 199,44 m.p. teren intravilan fără construcţii.
Din cele expuse mai sus rezultă că inculpatul prim procuror Ţ.N. nu figurează în evidenţele Primăriei Costineşti ca plătitor de impozite şi taxe pentru imobilului în suprafaţă de 199,44 m.p. teren intravilan.
S-a solicitat Biroului de Carte Funciară Mangalia copia fidelă a cărţii funciare, precum şi copii de pe documentele care au stat la baza menţiunilor din această carte funciară. Din documentele înaintate rezultă că numiţii B.M., căsătorit cu B.E. (socrii inculpatului), figurează în cartea funciară cu 814,13 m.p. teren intravilan fără construcţii. Terenul a fost achiziţionat în anul 2000 de la numitul C.Z., prin mandatar C.I.L., fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 18 iulie 2000, la notarul public S.F.E. din Mangalia.
În baza cererii depuse de numiţii B.M. şi E. şi înregistrată la Primăria Costineşti în 07 septembrie 2000, această instituţie a eliberat autorizaţia de construire din 08 septembrie 2000, prin care s-a autorizat „Construire locuinţă P+M” pe terenul situat în com. Costineşti, autorizaţie valabilă 6 luni de la data eliberării (durata executării lucrărilor nu va depăşi 24 luni).
În 08 mai 2006, la Biroul Notarilor Publici S. şi C. Mangalia s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între numiţii B.M. şi B.E., în calitate de vânzători şi numitele Ţ.A., Ţ.E., Ţ.O., în calitate de cumpărători. Primii au vândut cumpărătoarelor nuda proprietate din întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în comuna Costineşti, jud. Constanţa, alcătuit din teren în suprafaţă de 804,13 m.p. şi construcţie cu destinaţie de locuinţă edificată pe acest teren, care urmează să fie edificată în regim P+M şi care este realizată, afirmativ, la data vânzării în proporţie de 50% (parter).
La data de 31 iulie 2007, comisia de recepţie formată din B.M. - viceprimar, B.M.A. - referent şi G.N. - referent, toţi din cadrul Primăriei Costineşti, au încheiat proces-verbal de recepţie finală din 31 august 2007 şi ulterior înregistrat la Primărie în 31 august 2007, din care rezultă că obiectivul a fost finalizat, fiind compus din parter+etaj.
S-a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa efectuarea unei verificări pe linia legalităţii edificării imobilului situat în Costineşti. Din răspunsul acestei instituţii rezultă că la adresă există o construcţie cu suprafaţă construită la sol de aprox. 250 m.p., cu regim de înălţime parter, două etaje şi mansardă. Faţă de proiectul anexă, autorizaţiei de construire din 08 septembrie 2000, care prevedea o locuinţă parter şi mansardă, pentru care a fost întocmit procesul verbal de recepţie din 31 august 2007, s-a constatat că au fost executate lucrări constând în modificarea construcţiei recepţionate în 2007 prin supraetajarea cu două niveluri, fără autorizaţie de construire. Constatările efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa au fost materializate în procesul-verbal de inspecţie din 12 septembrie 2011, care a fost înaintat la Primăria Costineşti. La capitolul „Măsuri dispuse” din procesul-verbal de inspecţie se prevede că personalul de specialitate din cadrul Primăriei Costineşti va întocmi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pentru executarea de lucrări fără autorizaţie de construire. Astfel, inspectorul principal de urbanism din cadrul Primăriei Costineşti a încheiat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 23 septembrie 2011, fiind aplicată amendă în valoare de 1.000 RON contravenientei Ţ.O.
b) în legătură cu vânzarea pomilor de crăciun în pieţele din mun. Reghin şi com. Sîngeorgiu de Mureş, jud. Mureş, de către învinuitul - prim procuror Ţ.N.
Probele administrate pe parcursul urmăririi penale au dovedit că în cursul lunii decembrie 2008, inculpatul a fost depistat de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov - Serviciul Controlul Regimului Silvic valorificând, în două rânduri, pomi de iarnă pe raza com. Sîngiorgiu de Mureş, jud. Mureş şi Piaţa Agroalimentară din mun. Reghin, jud. Mureş. În aceeaşi perioadă, martorul L.B.S. - consilier la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov - Serviciul Controlul Regimului Silvic, împreună cu şeful Postului de Poliţie Sîngiorgiu de Mureş, la data de 21 decembrie 2008, a efectuat un control comun pe linia legalităţii valorificării pomilor de iarnă pe raza localităţii Sîngeorgiu de Mureş, jud. Mureş. Pe str. Ş. din localitate cei doi l-au depistat pe martorul R.G.F. comercializând pomi de iarnă. Acesta nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă şi transport, motivând că acestea se află la dl. prim procuror Ţ.N., sens în care l-a contactat să se prezinte.
Conform legislaţiei în vigoare, martorul L.B.S. a încheiat proces-verbal de predare în custodie, în care la Cap. 4 a menţionat „comercializare pomi de crăciun fără documente legale de provenienţă”.
Din declaraţia martorului R.G.F. rezultă că în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2008, la solicitarea inculpatului, de la locuinţa acestuia, a încărcat înjur de 30-35 pomi de iarnă, pe care i-a transportat în com. Sîngiorgiu de Mureş şi împreună cu dl. prim procuror Ţ.N. au valorificat aproximativ 5-6 bucăţi, după care acesta a plecat, lăsându-l pe martor singur în piaţă. La controlul efectuat de reprezentantul I.T.R.S.V. Braşov - Serviciul Controlului Regimului Silvic, martorul nu a putut prezenta documentele de provenienţă şi transport, motiv pentru care l-a contactat pe inculpat să se prezinte cu documentele care erau asupra sa: „...în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2008 la solicitarea d-lui prim procuror Ţ.N., de la locuinţa sa am încărcat o cantitate de pomi de iarnă în autodubă şi împreună cu acesta m-am deplasat pe raza com. Sîngiorgiu de Mureş...
...Am încărcat din garaj acest pomi şi au mai rămas aproximativ 6-7 bucăţi. Dl. prim procuror Ţ.N. mi-a spus că deţine documente legale de provenienţă şi transport, însă nu mi le-a arătat.
După cum îmi amintesc am încărcat în jur de 30-35 pomi de iarnă. Când am ajuns în com. Sîngiorgiu de Mureş am descărcat pomii de iarnă cu excepţia 5-6 bucăţi care au rămas în autodubă. Am vândut atât eu, cât şi dl. prim procuror aproximativ 5-6 buc. pomi de iarnă din cei descărcaţi, cu preţul cuprins între 15 RON şi 50 RON.
La un moment dat dl. prim -procuror Ţ.N. s-a urcat la volanul autodubei spunându-mi că cele 5-6 bucăţi pe care nu le-am descărcat trebuie să le ducă în oraş la cineva, eu rămânând să vând în continuare.
După aproximativ 1 oră de la plecare domnului prim procuror Ţ.N. la locul unde vindeam pomi de Crăciun, au sosit în control 2 persoane, una de la I.T.R.S.V., cu numele de L., şi un poliţist în ţinută militară. Mi-au solicitat să le prezint documentele însoţitoare, însă le-am spus că nu sunt la mine, ci se află la proprietar, şi anume la dl. Ţ.N.
Aceştia mi-au spus că nu mai am dreptul să vând pomi de iarnă deoarece nu am documente justificative. L-am sunat pe mobil pe dl. prim procuror Ţ.N., spunându-i că au venit în control de la I.T.R.S.V. şi poliţie, nu mă mai lasă să vând şi trebuie să le prezint actele. Dl. prim procuror mi-a spus să am răbdare, însă a sosit după aproximativ 1 oră şi jumătate. Până la sosirea acestuia organele de control au întocmit un document, cred că era un document privind lăsarea în custodie”.
După mai multe apeluri telefonice din partea martorului R.G.F. şi a martorului L.B.S., dl. prim procuror Ţ.N. a sosit la faţa locului, procedând la ameninţarea şi intimidarea organelor de control, declinându-şi calitatea de prim procuror şi prezentându-şi legitimaţia (încă neschimbată). Martorul L.B.S. a declarat că: „...a sosit dl. Ţ., care mi-a fluturat prin faţă o legitimaţie afirmând pe un ton ridicat că este prim procurorul Ţ.N. de la Topliţa, l-a chemat pe R.G.F. şi l-am auzit când îl învăţa pe acesta, ca în situaţia în care vor fi probleme să afirme că eu i-am cerut bani. Auzind această discuţie i-am spus d-lui prim procuror Ţ.N. să-i fie ruşine că îl învaţă aşa ceva, la care dânsul mi-a replicat „Bă, ai fost vreodată cercetat de un procuror să vezi cum este?”, eu răspunzăndu-i că nu am fost cercetat, însă îmi fac doar datoria. ...Prin atitudinea şi comportamentul său încerca să mă intimideze. Şeful de post i-a solicitat d-lui prim procuror Ţ.N. să aibă un comportament civilizat şi să nu mai ameninţe.
Văzând comportamentul d-lui Ţ.N., i-am contactat telefonic pe poliţiştii M.D. şi N.A. de la I.P.J. Mureş - S.I.F. Precizez că şi la sosirea celor doi poliţişti, dl. Ţ.N. avea acelaşi comportament, însă cei doi au reuşit să-l liniştească”.
Martorul R.G.F. a confirmat discuţia aprinsă între inculpat şi organele de control, inclusiv faptul că la faţa locului, la un moment dat, au mai sosit două persoane în ţinută civilă: „Când a sosit dl. prim procuror a prezentat celor aflaţi în control documentele, am sesizat că între acesta şi cei aflaţi în control discuţia a fost mai aprinsă, moment în care eu m-am retras. ...La un moment dat în locul unde discutau au mai venit două persoane în ţinută civilă, iar ulterior am aflat de la dl. prim procuror că erau poliţişti”.
Inculpatul Ţ.N. a prezentat organelor de control avizul de însoţire din 19 decembrie 2008 şi bonul de vânzare din 19 decembrie 2008. Urmare a prezentării documentelor, martorul L.B.S. a încheiat proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice din 21 decembrie 2008, fiind aplicat un avertisment.
Din analiza documentelor menţionate mai sus s-a constatat de către procuror că în baza avizului de însoţire din 19 decembrie 2008, numitul Ţ.V. a expediat către martorul R.G. 50 buc. pomi de crăciun specia brad. La numele delegatului care însoţeşte transportul a fost menţionat Ţ.N. Pe avizul de însoţire, la rubrica documente de provenienţă, figura actul de punere în valoare, bonul de vânzare din 19 decembrie 2008 şi data expedierii transportului - 21 decembrie 2008, ora 07.00. Actul de punere în valoare a fost eliberat pe numele Ţ.V., pentru 100 pomi de iarnă.
Bonul de vânzare care figurează la rubrica „Documente de provenienţă” din avizul de însoţire din 19 decembrie 2008, a fost eliberat de pădurarul Ţ.G., în data de 16 decembrie 2008, pentru numitul C.N. din loc. Bilbor, jud. Harghita, pentru 150 pomi de iarnă.
Pe avizul de însoţire din 19 decembrie 2008 figurează totodată chitanţa din 02 decembrie 2008.
În carnetul cu chitanţiere, chitanţa din 02 decembrie 2008 a fost eliberată pe numele inculpatului Ţ.N., de la care s-a încasat suma de 150 RON, reprezentând „Taxă inventar apv. pomi de crăciun 250 buc.”.
Ulterior, în data de 23 decembrie 2008, cu ocazia controlului efectuat în Piaţa Agroalimentară din municipiul Reghin, pe linia legalităţii valorificării pomilor de iarnă, martorul C.F.I., referent de specialitate în cadrul I.T.R.S.V. Braşov, l-a identificat pe dl. prim procuror Ţ.N. şi pe martorul R.G.F. valorificând pomi de iarnă, fără a avea aplicate sigiliile crotal. Şi de această dată dl. prim procuror Ţ.N. a prezentat organelor de control o legitimaţie, declinându-şi calitatea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa.
La solicitarea martorului C.F.I., la faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti, respectiv martorul P.M.A., şef Birou de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin şi subinspector M.C., ofiţer în cadrul aceluiaşi birou. Lucrătorii de poliţie au solicitat martorului R.G.F. să prezinte documentele de provenienţă şi transport, moment în care a intervenit dl. Ţ.N., care şi-a declinat astfel calitatea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, fără însă a prezenta legitimaţia. Ulterior, la insistenţele lucrătorului de poliţie, dl. prim procuror Ţ.N. şi-a prezentat cartea de identitate şi avizul de însoţire pentru pomii de iarnă.
Martorului C.F.I. a arătat că: sesizând că unii pomi de iarnă expuşi spre vânzare nu aveau sigiliu-crotal i-am întrebat pe cei doi de ce nu au crotalii, la care persoana mai în vârstă mi-a răspuns că au crotalii, i-a scos din buzunar şi i-a prezentat. De asemenea, persoana respectivă mi-a prezentat o legitimaţie spunându-mi că este prim procurorul Ţ. Tot cu acea ocazie mi-a spus că legitimaţia respectivă este doar pentru procuror şi nu cea de prim-procuror, motivând că este recent numit în funcţie. După cum am precizat, sigiliile-crotal fiind asupra d-lui procuror Ţ. şi nu aplicaţi pe pomii de iarnă cum prevede legislaţia, am solicitat sprijinul Poliţiei Municipiului Reghin. Telefonic, am luat legătura cu dl. inspector principal P., spunându-i ce am constatat la faţa locului, inclusiv faptul că una dintre persoanele depistate s-a legitimat ca fiind prim procurorului Ţ.”.
Martorul P.M.A., şeful Biroului de Investigare a Fraudelor a declarat că: „în data de 23 decembrie 2008 am fost contactat de către C.F.I. din cadrul I.T.R.S.V. Braşov, care mi-a solicitat sprijinul pentru a efectua un control pe linia comercializării pomilor de crăciun, deoarece sunt ceva probleme cu nişte brazi. Ajungând în Piaţa din municipiul Reghin împreună cu colegul meu subinspector M.C.I., referentul C.F. ne-a indicat pomii de crăciun care trebuiau verificaţi, spunându-mi că ar putea exista unii fără sigilii-crotali. La întrebarea mea referitoare la vânzător o persoană s-a apropiat de noi şi s-a prezentat cu numele de R. În timp ce discutam cu R., s-a apropiat o persoană în vârstă de aproximativ 45 ani, s-a prezentat că îl cheamă Ţ. şi că este prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, spunându-mi că brazii sunt ai prietenului său R. I-am solicitat numitului R. să-mi prezinte avizul de însoţire, mi-a răspuns că nu-l are asupra sa, iar dl. Ţ. mi-a spus că avizul se află la dânsul că este prim procuror şi nu umblă cu prietenul său fără acte. Fiind deranjat de insistenţele d-lui Ţ. care îşi declina calitatea de prim procuror fără a-mi prezenta o legitimaţie, m-am retras în apropiere şi l-am contactat pe dl. prim procuror D.D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, care mi-a confirmat că prim procurorul de la Topliţa este un domn Ţ.
După discuţia cu dl. prim procuror D.D. am avut convingerea că acea persoană este dl. prim procuror Ţ. de la Parchetul Topliţa şi i-am solicitat să-mi prezinte avizul de însoţire, lucru pe care l-a şi făcut, înmânându-mi avizul şi 12 sigilii-crotal pe care le avea în buzunar. L-am întrebat pe dl. Ţ. de ce are sigiliile-crotal asupra dânsului, la care mi-a răspuns că aşa le-a primit de la pădurar împreună cu brazii de pe aviz. L-am invitat pe dl. Ţ. la sediul Poliţiei Reghin, unde s-a încheiat un proces-verbal de constatare în care s-a descris starea de fapt constatată, dl. Ţ. şi R. au semnat acest proces-verbal. I-am solicitat d-lui Ţ. să consemneze o declaraţie, însă a refuzat pe motiv că nu este obligat să dea o astfel de declaraţie”.
Proces-verbal de constatare încheiat cu această ocazie a făcut obiectul lucrării din 29 decembrie 2008. Lucrarea a fost înaintată la Poliţia Topliţa pentru efectuarea de verificări, rezultatul verificărilor fiindu-ne comunicat cu adresa acestei instituţii din 19 ianuarie 2009.
În concluzie, transportul pomilor de iarnă în Piaţa Agroalimentară din muncipiul Reghin s-a efectuat în baza avizului de însoţire din 23 decembrie 2008.
Conform avizului de însoţire, documentele de provenienţă au fost: actul de punere în valoare şi bonul de vânzare din 19 decembrie 2008.
Actul de punere în valoare a fost eliberat pe numele lui Ţ.V., pentru 100 pomi de iarnă, iar bonul de vânzare din 19 decembrie 2008, a fost eliberat în data de 16 decembrie 2008, pentru numitul C.N., pentru 150 pomi de iarnă.
Pe avizul de însoţire a fost menţionată chitanţa din 02 decembrie 2008, care a fost eliberată pe numele dl. prim procuror Ţ.N., de la care afirmativ s-a încasat suma de 150 RON, reprezentând „taxă inventar apv. pomi de crăciun 250 buc.”.
Bonul de vânzare şi avizul de însoţire au fost eliberate de către martorul Ţ.G., pădurar la Ocolul Silvic Topliţa.
În carnetul cu chitanţiere înaintat de Ocolul Silvic Topliţa, se regăseşte şi chitanţa din 10 decembrie 2008, emisă pe numele inculpatului, de la care s-a încasat suma de 1.350 RON, reprezentând diferenţă de valoare a 250 buc. pomi de crăciun la chitanţa din 02 decembrie 2008.
S-a constatat astfel că organele silvice au aprobat tăierea a 100 pomi de iarnă de către numitul Ţ.V. şi 150 pomi de iarnă de către numitul C.N. Bonurile de vânzare şi chitanţele privind încasarea contravalorii prestaţiilor silvice au fost întocmite de martorul Ţ.G., pădurar la Ocolul Silvic Topliţa, prestaţiile silvice fiind achitate cu chitanţa din 02 decembrie 2008 şi chitanţa din 10 decembrie 2008, de către învinuitul - prim procuror Ţ.N., care a valorificat pomi de iarnă pentru care au avut aprobare de tăiere numiţii Ţ.V. şi C.N.
Martorul Ţ.G., pădurar la Ocolul Silvic Topliţa, a declarat faptul că numitul Ţ.V., fratele dl. prim procuror Ţ.N., a avut aprobare pentru tăierea a 100 pomi de iarnă, iar numitul C.N., care este cuscrul numitului Ţ.V., a avut aprobare pentru tăierea a 150 pomi de iarnă.
Tot din declaraţia acestuia rezultă că prestaţiile silvice au fost achitate de dl. prim procuror Ţ.N. şi că pomii de iarnă tăiaţi au fost transportaţi la domiciliul inculpatului, iar la solicitarea acestuia a marcat cu ciocanul cantităţile de pomi de iarnă care urmau să fie transportaţi. Totodată, acesta urma să îi precizeze destinaţia şi celelalte date trecute în avizele de însoţire şi să aplice pe pomii care urmau să fie transportaţi sigiliile-crotal. Tot din declaraţia acestuia mai rezultă că, întrucât învinuitul - prim procuror Ţ.N. a achitat prestaţiile silvice pentru 250 pomi de iarnă, transportând doar o anumită cantitate din aceştia, a aplicat sigiliile-crotal doar pe pomii transportaţi, diferenţa până la 250 bucăţi sigilii crotal i le-a predat învinuitului: „După cum îmi amintesc la nivelul anului 2008 Ţ.V., fratele d-lui prim procuror Ţ.N. a depus o cerere prin care solicita aprobarea tăierii din proprietate a unei cantităţi de pomi de iarnă. Este posibil ca cererea să fi fost în numele d-lui prim procuror Ţ.N.”
Când a fost depusă cererea la ocolul Silvic Topliţa au venit amândoi fraţii, iar dl. Ţ.N. m-a rugat să fac un inventar pentru pomi de crăciun.
M-am deplasat la faţa locului împreună cu un membru al familiei, posibil să fi fost chiar dl. prim procuror şi am făcut inventarul în teren pe care l-am predat celui prezent la faţa locului, pentru a-şi achita taxa pentru inventariere.
Cantitatea de pomi aprobată a fost tăiată şi transportată la domiciliul d-lui prim procuror Ţ.N., eliberând în acest sens un aviz de însoţire.
La scurt timp dl. prim procuror Ţ.N. m-a chemat la domiciliul său pentru a elibera documentul cu care urma să plece cu pomii la vânzare în piaţă. La solicitarea d-lui prim procuror Ţ.N. am eliberat aviz de însoţire pentru cantitatea pe care urma să o valorifice în pieţe din judeţul Mureş.
Pomii de iarnă pe care trebuia să-i transporte i-am marcat cu ciocanul dreptunghiular şi am aplicat sigiliile-crotal. Cu acea ocazie am dus numărul de sigilii crotal a căror contravaloare era achitată. Am aplicat sigiliile crotal doar pentru cantitatea de pomi de iarnă care se transporta în momentul respectiv, iar restul sigiliilor crotal le-am predat d-lui prim procuror Ţ.N., urmând să-i aplic pe următoarea cantitatea de pomi de iarnă pe care dorea să o transporte în vederea valorificării.
Deoarece cu ocazia încheierii primei chitanţe nu am încasat întreaga sumă, am mai eliberat chitanţa din 10 decembrie 2008 în valoare de 1.350 RON ca diferenţă la valoare la chitanţa iniţială. Am eliberat această chitanţă tot pe numele d-lui prim procuror Ţ.N.
Avizul de însoţire din 23 decembrie 2008 l-am întocmit eu. La expeditor am trecut pe Ţ.V., la beneficiar am trecut pe R.G. din Tulgheş care efectua transportul pomilor de iarnă în pieţele din judeţul Mureş, iar la delegat am trecut pe Ţ.V. şi Ţ.N. Am trecut datele respective la solicitarea d-lui prim procuror Ţ.N. Cu acel aviz trebuiau să transporte 46 buc. pomi iarnă.
Îmi amintesc faptul că referitor la acest transport de pomi de iarnă am fost audiat la Poliţia Topliţa şi atunci am aflat că dl. prim procuror Ţ.N. a fost surprins în judeţul Mureş cu sigilii crotal avute asupra sa. După cum am precizat, eu am aplicat sigilii-crotal doar pentru cantitatea trecută în avizul de însoţire, iar restul sigiliilor crotal achitate le-am predat d-lui prim procuror Ţ.N. ...Eu am întocmit documentele legale..., iar datele referitoare la cantităţi, beneficiar, destinatar, delegat le-am menţionat conform solicitării d-lui prim procuror Ţ.N.”.
În legătură cu comercializarea pomilor de crăciun, cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că în luna decembrie 2008, înainte de Crăciun, a fost în pieţele din Reghin şi com. Sîngeorgiu de Mureş, unde a comercializat brazi, fiind surprins de către organele de poliţie. Acesta a ţinut însă să precizeze faptul că aceşti brazi au fost tăiaţi de fratele său, numitul Ţ.V., care ar fi achitat toate taxele necesare, dar care nu a mai putut să-i valorifice, deoarece s-a îmbolnăvit în acea perioadă şi a fost internat în spital. Totodată, inculpatul Ţ.N. a mai arătat, în apărare, faptul că, întrucât el a fost cel care a suportat cheltuielile de spitalizare ale fratelui său, în înţelegere cu familia acestuia, pentru a-şi recupera o parte din cheltuielile, a luat brazii şi a decis ca el, însoţit de ale două persoane, să-i valorifice în pieţele din Reghin şi com. Sîngeorgiu de Mureş, jud. Mureş. Inculpatul a recunoscut că o parte din brazi nu erau crotaliaţi şi că acest lucru ar fi stârnit nemulţumirea altor comercianţi din zonă, care ar fi şi declarat organelor de control: precizez că o parte din crotalii nu erau ataşaţi pe brazi, ceea ce a stârnit indignarea unor comercianţi din zonă. Aceştia au fost nemulţumiţi şi de faptul că nu am vrut să le vindem lor brazii la nişte preţuri derizorii”. De asemenea, inculpatul nu a negat nici faptul că a fost condus la sediul Poliţiei Reghin, unde s-a verificat „...dacă într-adevăr sunt procuror”, după care „...în cele din urmă am decis să plec să vând brazii în Sîngeorgiu de Mureş”.
Martorul F.I.P., apropiat al inculpatului şi propus în apărare de către acesta, a declarat: „După sosirea d-lui Ţ.N. în piaţă, am început să vindem brazi şi eu, şi dumnealui şi R.G. şi cred că am vândut circa 15-20-25 de bucăţi. ...Pe drum, l-am întrebat pe dl. Ţ.N. ce facem cu brazii rămaşi, iar acesta mi-a răspuns că a doua zi urma să venim la Mureş să vindem aceşti pomi de Crăciun, fapt ce s-a şi întâmplat. ...Am început toţi trei să vindem brazi, însă piaţa a mers destul de prost”.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată, sunt incriminate ca fapte „efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană”.
Din anul 2001 până la data de 07 iulie 2011, inculpatul Ţ.N. a îndeplinit funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, în mare perioadă de timp având şi funcţia de prim procuror al acestui Parchet.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată, este necesară mtainirea cumulativă a celor două condiţii: pe de-o parte cazul de incompatibilitate prevăzut expres de lege, iar pe de altă parte efectuarea de operaţiuni comerciale ca acte de comerţ.
Procurorul a considerat că potrivit practicii judiciare, prin „operaţiuni financiare”, în sens comun, se înţeleg acele operaţiuni care implică circulaţia banilor sau a creditelor. În condiţiile în care termenii folosiţi în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată, în prima modalitate, nu au fost definiţi în concret în textul legii, practica judiciară a dat o interpretare şi a statuat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile C. com., se pot considera ca activităţi de comerţ toate celelalte contracte de obligaţiuni ale unui comerciant, dacă acestea nu sunt de natură civilă, în sensul că se înţelege ca act de comerţ, în accepţiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată, desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor (a se vedea în acest sens sentinţa penală nr. 234 din 09 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Dosar nr. 10888/1/2006 şi decizia penală nr. 775/R din 05 decembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş - Dosar nr. 14289/320/2009).
În actul de sesizare s-a conchis în sensul că dl. prim procuror Ţ.N. a acţionat cu intenţie directă, scopul acestuia fiind acela de a obţine bani pentru sine şi pentru familia sa, prin închirierea camerelor de la vila din Costineşti şi prin comercializarea pomilor de crăciun.
3. în legătură cu infracţiunea de instigare la reţinerea sau distrugerea de înscrisuri reţinută în sarcina inculpatului, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:
La data de 13 mai 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa s-a înregistrat Dosarul nr. 308/P/2011 privind pe R.I., cercetat în legătură cu comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
Din actele Dosarului nr. 308/P/2011 reiese că la data de 13 mai 2011 s-a dispus, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale faţă de R.I., iar în aceeaşi zi, prim procuror Ţ.N., prin rezoluţie, a dispus confirmarea începerii urmăririi penale faţă de această persoană. În aceeaşi zi, odată cu înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, lucrătorul de poliţie din cadrul Poliţiei Borsec, martorul C.N. a întocmit şi un referat prin care a propus emiterea ordonanţei şi dispunerea unei măsuri preventive din cele prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., respectiv obligarea învinuitului R.I. de a nu părăsi ţara pe perioada 13 mai - 11 iunie 2011 (fiind vorba de un cetăţean moldovean). Deşi s-a făcut această propunere, în Dosarul nr. 308/P/2001 nu s-a regăsit ordonanţa prin care procurorul s-a pronunţat asupra acelei măsuri preventive.
Din discuţia ambientală din biroul inculpatului Ţ.N., obţinută ca urmare a autorizaţiei din 21 aprilie 2011, reiese faptul că în data de 16 mai 2011, ora 15:53, acesta i-a cerut subordonatei sale, S.I., grefier şef, să ia de la numitul R.I. ordonanţa prin care s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, să nu o mai trimită cu poşta şi să o distrugă.
Probele administrate ulterior acestei discuţii dintre cei doi învinuiţi au dovedit faptul, că la data de 13 mai 2011, s-a admis propunerea lucrătorului de poliţie şi s-a dispus prin ordonanţă, de către prim procurorul Ţ.N., admiterea propunerii şi luarea măsurii preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de numitul R.I.
Martora S.I., grefier şef a declarat, în prezenţa apărătorului ales: „După ce ordonanţa de a nu părăsi ţara a fost redactată de către colega mea B.M., a fost adusă de către poliţistul C.N. la secretariat, în mai multe exemplare, din care un exemplar s-a predat, pe bază de semnătură, d-lui C.N., împreună cu o adresă. Faptul că s-a înmânat un exemplar d-lui poliţist C.N. rezultă şi din condica semnată de către acesta. Un exemplar al ordonanţei s-a predat învinuitului R.I., care a semnat de primire pe adresa întocmită către acesta.
Întrucât era zi de vineri, după ora 17.00, celelalte două exemplare ale ordonanţei privind măsura obligării de a nu părăsi ţara, împreună cu adresele către Biroul Emigrări şi Poliţia de Frontieră, au rămas la urma dosarului, la secretariatul Parchetului, unde eu personal le-am pus în dulap, urmând să le trimitem marţea, când vine poşta specială”. Martora grefier şef S.I. a mai arătat că, ulterior, în cursul zilei de luni, 16 mai 2011, inculpatul Ţ.N. i-a cerut urma Dosarului nr. 308/P/2011 (în care erau cele 2 exemplare ale ordonanţei privind măsura preventivă) şi i-a solicitat totodată să-i ceară şi lui R.I. exemplarul ordonanţei pe care i l-a înmânat. În cadrul aceleiaşi declaraţii, martora a mai arătat că a sesizat lipsa ordonanţei, dar nu l-a întrebat pe şeful său ce s-a întâmplat, negând într-o primă fază că ar fi distrus exemplarele acestei ordonanţe privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara: „Din câte am înţeles eu, când dosarul a ajuns la d-na procuror D.A., la data de 16 mai 2011, pentru a-l audia pe învinuitul R.I., la dosar nu mai exista ordonanţa privind măsura obligării de a nu părăsi ţara”.
Ca urmarea solicitării D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, prin adresa din 21 septembrie 2011, a fost înaintată la dosar o copie de pe fila din Registrul R2, pe care apare înregistrat Dosarul nr. 308/P/2011, iar în dreptul acestuia este făcută menţiunea „Ordonanţă de a nu părăsi ţara”.
Ulterior, prin adresa din 06 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa ne-a comunicat faptul că la urma Dosarului nr. 308/P/2011 nu se regăseşte niciun exemplar al ordonanţei emise de către inculpat la data de 13 mai 2011, dar a fost înaintat un exemplar al ordonanţei, nesemnată, astfel cum a fost listată de pe calculatorul unităţii.
Martorul C.N. (lucrătorul de Poliţie care a instrumentat Dosarul nr. 308/P/2011) a declarat că după înregistrarea dosarului a luat legătura cu prim procurorul Ţ.N. şi că acesta a fost de acord cu propunerea de a dispune în cauză măsura obligării de a nu părăsi ţara. Acesta a mai declarat că personal, în biroul d-nei grefier - martora B.M.M. şi pe calculatorul acesteia a redactat referatul cu propunerea de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de R.I. Ulterior, a primit 2 exemplare ale ordonanţei emisă de învinuitul - prim procuror Ţ.N., sens în care a şi semnat de primire.
Martorul a mai declarat că în cursul zilei de luni, 16 mai 2011, a predat dosarul inculpatului Ţ.N. şi că în dosar erau cele 2 exemplare ale ordonanţei, iar la câteva zile când a primit dosarul, această ordonanţă nu exista: „La câteva zile după ce dosarul mi-a fost predat de d-na procuror D., am constatat că ordonanţa cu măsura preventivă nu mai era la dosar, însă am crezut că a rămas la Parchet la dosarul de casă. Oricum nu mi-aş fi permis să o întreb pe d-na procuror acest lucru. Cert este faptul că eu am semnat pentru primirea unui exemplar al acestei ordonanţe”.
Faptul că învinuitul - prim procuror Ţ.N. a emis o ordonanţă privind luarea unei măsuri preventive faţă de R.I., la data de 13 mai 2011, în Dosarul nr. 308/P/2011 şi că ulterior aceasta a dispărut din dosar reiese şi din declaraţia martorei D.A., procurorul care a instrumentat acest dosar. Astfel, martora D.A. a declarat că până la momentul solicitării de către D.N.A a Dosarului nr. 308/P/2011, nu a avut cunoştinţă de faptul că în acea cauză s-ar fi emis o asemenea ordonanţă şi că abia atunci a discutat cu grefiera şef - S.I., care i-ar fi comunicat că toate exemplarele ordonanţei i-au fost predate inculpatului Ţ.N., la solicitarea acestuia, pe motiv că: „...nu se mai impune această măsură şi că ar fi revocat-o”.
Martora B.M.M., grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, a declarat că nu a avut cunoştinţă de dispariţia din Dosarul nr. 308/P/2011 a ordonanţei privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, decât după solicitarea dosarului de către D.N.A. Târgu Mureş. Aceeaşi martoră a mai declarat că: „îmi aduc aminte că într-o zi de vineri, după terminarea programului, dl. C.N. a venit la dl. prim procuror Ţ.N. cu dosarul, dl. prim procuror mi-a cerut să redactez ordonanţa cu măsura preventivă de a nu părăsi ţara, eu am redactat-o, după care am dus-o sus la Secretariat şi am predat-o d-lui prim procuror”.
Din declaraţia numitului R.I. din data de 13 mai 2011 (din Dosarul nr. 308/P/2011), dată în faţa prim procurorului Ţ.N., reiese faptul că acestuia i s-a adus la cunoştinţă că s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara: „Regret comiterea acestei fapte şi sunt de acord cu ordonanţa de a nu părăsi ţara...”. Ulterior, în vederea soluţionării Dosarului nr. 308/P/2011, s-a procedat la consemnarea unui supliment de declaraţie numitului R.I., din conţinutul acesteia reieşind că, la data de 13 mai 2011, s-a dispus prin ordonanţă măsura preventivă de a nu părăsi ţara, ordonanţă care la data de 16 mai 2011 i-a fost anulată, având astfel posibilitatea să meargă la Poliţie şi să-şi ridice documentele (fiind vorba de cetăţean din Republica Moldova): „în data de 12 mai 2011, mi-au fost ridicate actele respectiv paşaportul, permisul de conducere şi toate actele maşinii în original de către organele de poliţie. În data de 13 mai 2011 am fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, ocazie cu care am primit în mână o hârtie însă nu am citit-o şi mi s-a spus verbal să nu părăsesc ţara... astfel în data de 16 mai 2011 m-am prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa... mi-a cerut acea hârtie pe care scria să nu părăsesc ţara... după care mi-a spus să merg la Poliţie să-mi iau actele”.
La data de 01 martie 2012, în cadrul declaraţiei, după ce i s-a adus la cunoştinţă faptul că în baza autorizaţiei dată de către instanţă, în biroul său de la Parchet s-au efectuat înregistrări ambientale, inculpatul Ţ.N. iniţial a contestat în integralitate conţinutul acestor discuţii, dar ulterior a recunoscut în parte conţinutul discuţiei avute cu grefierul şef S.I. în data de 16 mai 2011, ora 15:53, mai puţin discuţia legată de distrugerea documentelor.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei S.I. pentru săvârşirea infracţiunii de reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, faptă prev. şi ped. de art. 272 C. pen., în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., coroborat cu disp. art. 181 C. pen. şi art. 91 C. pen., şi neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii B.A., N.L., şi G.F., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată, în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., coroborat cu disp. art. 181 alin. (2) C. pen. şi art. 91 C. pen. şi aplicarea amenzii administrative.
Cauza a fost iniţial înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş sub nr. 122/43/2012, iar ca urmare a sentinţei penale nr. 886 din 06 iunie 2012 în Dosar nr. 2872/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj, a fost trimisă spre competentă soluţionare acestei instanţe, fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
Inculpatul a fost audiat, conform art. 70 C. proc. pen., declarând că nu se consideră vinovat pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Cu privire la infracţiunea de luare de mită, a susţinut că este real că persoanele indicate în rechizitoriu şi cercetate în dosarele menţionate, au prestat servicii la solicitarea sa la vila din Costineşti, însă de fiecare dată, au fost plătite cu sumele cerute, iar pe lângă acestea, au primit ţigări, mâncare, băutură, li s-a achitat transportul şi cazarea. De asemenea, a arătat că el nu a promis niciuneia din persoanele cercetate că îi va ajuta sau va soluţiona favorabil dosarele. Inculpatul a mai susţinut că în dosarele respective, competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine poliţiei, iar acesta a confirmat doar soluţiile propuse de organul de cercetare penală şi singurul caz în care a dat soluţie a fost acela în care partea vătămată şi-a retras plângerea (P.V.).
În legătură cu infracţiunea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a declarat că vila de la Costineşti a fost construită de socrii cu ajutorul său, iar din anul 2005, se află în coproprietatea fiicelor sale, că a fost folosită pentru închiriere cu sume relativ mici, dar sporadic, întrucât nu existau condiţii corespunzătoare. Sumele cu care a fost închiriată vila a fost de 50-70 RON pe cameră, din care nu se puteau achita nici măcar taxele şi impozitele.
Cu privire la vânzarea unor brazi oferiţi pe pieţele din judeţul Mureş, inculpatul a precizat că acea cantitate de brazi provine din pădurea proprietate personală a familiei şi că fratele său s-a ocupat până atunci de această activitate, însă la momentul respectiv a avut probleme de sănătate şi l-a rugat să îl înlocuiască, în sensul de a însoţi în piaţă o persoană indicată de acesta urmând ca în avizul de însoţire a mărfii să fie trecut ca şi proprietar inculpatul. În consecinţă, nu este vorba de un act de comerţ, deoarece este vorba de un bun propriu, pentru care existau avize de comercializare.
Referitor la instigarea la distrugerea de înscrisuri oficiale prevăzută de 25 rap. la art. 272 C. pen., inculpatul a susţinut că nu a săvârşit această faptă, în sensul că nu a întocmit ordonanţa privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi nu a luat nicio măsură în acest sens. în concluziile scrise, inculpatul a arătat că din probele administrate a rezultat faptul că ordonanţa privind măsura preventivă nu era semnată şi ştampilată, deci nu putea produce efecte juridice, lipsind astfel unul din elementele constitutive ale infracţiunii, adică „înscris emis de organele de urmărire penală”.
Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale, şi anume: proces-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare; declaraţii făptuitori: N.L., B.A., G.F.; declaraţii învinuiţi: Ţ.N., S.I.; declaraţii martori: D.A., B.M.M., C.E., V.G., B.E., C.N., B.B., B.I., T.M.M., T.A.A., P.V., C.M.V., P.J., G.P., F.I.P., D.N., Ţ.G., R.G.F., M.I., S.I., P.O., K.L., M.D.D., F.T.; proces-verbal de confruntare - martor C.N. şi făptuitor G.F. şi cele administrate în faza de cercetare judecătorească, respectiv: declaraţia inculpatului Ţ.N., declaraţiile martorilor S.I., N.L., G.F., B.A., B.B., G.P., M.M., H.I., Ţ.G., P.J., C.N., C.E., C.F., P.M.A., L.S.B., R.G.F., C.M.V., T.A.A., B.E., B.M.M., V.G., D.A., S.V., S.Ş.A., S.I., M.N., F.T., U.E., G.A., P.O., P.V., F.E., R.O., M.I., Ţ.V., F.I.P., D.N., C.D., B.A., instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Ţ.N. a avut calitatea de judecător în perioada anilor 1985-2001, iar de la 1 mai 2001 la 7 iulie 2011 când s-a pensionat prin Decretul nr. 634/2011 publicat în M. Of. nr. 484/07.07.2011, a îndeplinit funcţia de procuror, inclusiv prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, jud. Harghita.
La data de 6 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către Ţ.N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 modificată, iar pe parcursul actelor premergătoare efectuate în legătură cu această infracţiune, s-a sesizat din oficiu, conform proceselor verbale întocmite în perioada 30 septembrie 2010 - 30 august 2011 şi cu privire la comiterea infracţiunilor ce fac obiectul prezentului dosar. Au fost audiate o serie de persoane în vederea începerii urmăririi penale şi s-au analizat mai multe acte care au fost consemnate în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare întocmit la 25 octombrie 2011.
Ulterior, prin rezoluţia din 26 octombrie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; de art. 25 C. pen. rap. la art. 242 alin. (1) C. pen., pentru toate acestea fiind trimis în judecată în prezenta cauză.
Referitor la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., s-au analizat actele materiale reţinute în sarcina inculpatului, care, pentru a fi în prezenţa formei continuate, fiecare în parte, trebuie să întrunească elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni.
În ceea ce priveşte Dosarul nr. 252/P/2006 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa la data de 23 mai 2006, prin rezoluţia din 26 iulie 2006 s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de numiţii D.D. şi B.B. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen. de către procurorul P.M., la propunerea organului de cercetare penală.
Urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, iar la data de 19 octombrie 2006, prin ordonanţa dată în Dosarul nr. 252/P/2006, inculpatul Ţ.N., în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.D. în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului minor B.B., conform art. 10 lit. c) C. proc. pen., reţinându-se că, pe de o parte, prejudiciul cauzat în valoare de 164 RON este redus, recuperat, iar învinuitul D.D. a avut o comportare corespunzătoare, nu a mai fost sancţionat anterior, iar pe de altă parte, în privinţa lui B.B., acesta nu a participat la săvârşirea faptei.
În cursul anului 2006, înainte de începerea sezonului estival, numitul B.A., tatăl lui B.B. a fost contactat de către inculpat pentru a efectua anumite lucrări de instalaţii la vila din Costineşti (aflată în proprietatea familiei inculpatului) şi astfel, acesta a lucrat efectiv câte 6 zile împreună cu fratele său B.I., atât în vara anului 2006, cât şi în toamna anului 2006 (sau 2007) când au fost finalizate lucrările, costul acestora fiind negociat de B.A. la suma de 10 milioane ROL, din care 3-4 milioane au fost date lui B.I.
Conform declaraţiei date în faţa instanţei de B.A. şi declaraţiei martorului B.I., acesta a fost plătit conform celor propuse şi tarifelor care erau pe piaţă în momentul respectiv.
În cursul urmăririi penale, B.A. a fost audiat în calitate de făptuitor, fiind la rândul său cercetat pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 C. pen., pentru care prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. Cu acea ocazie, a susţinut că poate lucrările ar fi costat mai mult decât a primit, dar atunci când a negociat cu inculpatul, acesta i-a spus că are copii şi dacă vor merge la mare vor fi cazaţi la un preţ mai bun, ceea ce s-a şi întâmplat, aspect confirmat şi de martorul B.B., care a susţinut că împreună cu 2 prieteni au stat la vila din Costineşti, iar el a plătit mai puţin.
Din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat că, pe lângă sumele de bani, inculpatul şi familia acestuia au asigurat şi mesele pentru muncitorii aflaţi la vilă, inclusiv pentru B.A. şi B.I.
Faţă de starea de fapt mai sus expusă, s-a stabilit că inculpatul, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 252/P/2006 privind pe învinuiţii B.B. (minor) şi D.D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a solicitat tatălui celui dintâi - B.A. - să-i execute (fie singur, fie împreună cu alte rude), în perioada anului 2006-2007, lucrări la instalaţiile sanitare şi de canalizare la vila sa din Costineşti, jud. Constanţa, ulterior dând soluţie în dosar, însă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât nu există scopul prevăzut de lege şi nici folosul necuvenit.
Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul, de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. S-a arătat că dintre modalităţile alternative de comitere a infracţiunii, în raport de starea de fapt, se impune a fi analizată acţiunea de pretindere, care presupune acţiunea făptuitorului, celelalte modalităţi implicând iniţiativa mituitorului sau o inacţiune a făptuitorului, în cazul nerespingerii promisiunii. Pretinderea trebuie, însă, să aibă la bază un anumit scop, iar în schimbul realizării acestuia să se obţină un folos.
S-a reţinut că din probele de la dosar nu reiese ca inculpatul să fi solicitat efectuarea unor lucrări în scopul pronunţării unei soluţii favorabile pentru fiul lui B.A. De altfel, chiar acesta a susţinut că nu au purtat niciodată discuţii cu inculpatul despre dosarul aflat de rolul parchetului şi nici nu l-a însoţit pe B.B. la audieri. Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de luare de mită, acţiunea de pretindere (una din modalităţile alternative de comitere a infracţiunii) trebuie să fie neechivocă, să se refere la un folos necuvenit şi să fie condiţionată de îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu. Împrejurarea că inculpatul a solicitat efectuarea unor lucrări, pentru care a plătit o anumită sumă de bani, conform înţelegerii cu cel care urma să le presteze, în perioada în care dosarul fiului acestuia se afla pe rolul parchetului unde îşi desfăşura activitatea în calitate de prim procuror, iar ulterior a dat o soluţie favorabilă, s-a apreciat că nu este suficientă pentru a reţine că a urmărit obţinerea unui folos necuvenit şi că aceste lucrări au fost pretinse în scopul unei astfel de soluţii, în lipsa unor probe concrete care să întărească această presupunere.
În consecinţă, latura subiectivă a infracţiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., respectiv intenţia directă, calificată prin scop, s-a apreciat că nu este întrunită.
Cât priveşte folosul necuvenit, condiţie esenţială a laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, în situaţia existenţei unei înţelegeri referitoare la o sumă de bani, ce reprezintă contravaloarea prestaţiilor efectuate, în lipsa unei promisiuni directe sau indirecte pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, nu s-a putut aprecia de plano, că plata făcută este insuficientă, raportat la preţul practicat pe piaţă pentru activităţi de acelaşi gen, iar diferenţa reprezintă un avantaj pentru inculpat. În acelaşi timp, algoritmul de calcul menţionat în rechizitoriu are în vedere suma de 70 RON pe zi de muncă, în condiţiile în care părţile au susţinut că 50 RON era o sumă practicată de aceştia, iar la calculul respectiv nu s-a avut în vedere contravaloarea meselor şi acea săptămână petrecută de fiul lui B.A. în Costineşti.
S-a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., întrucât prestarea activităţii de către B.A. a fost pretinsă şi acceptată anterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpat, însă, fără a exista o condiţionare a acestora. Infracţiunea de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani sau foloase să aibă loc după ce funcţionarul a îndeplinit actul la care era obligat, fără să fi existat o înţelegere sau acceptare anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite. Primirea unor foloase ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu trebuie, de asemenea, să fie într-o legătură interdependentă cu acestea, ori din cele reţinute, lucrările nu au fost efectuate ca o contraprestaţie pentru soluţia dată de inculpat.
Referitor la Dosarul nr. 219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, înregistrat la 22 februarie 2007, prin rezoluţia din 5 martie 2007 s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de N.L. şi T.A.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1), art. 193 alin. (1) C. pen. şi respectiv art. 192 alin. (2) şiart. 193 alin. (1) C. pen.
La data de 4 aprilie 2007, inculpatul, având calitatea de prim procuror, a luat în acest dosar două declaraţii învinuiţilor şi părţii vătămate P.V., iar în aceeaşi zi, a dispus prin rezoluţie scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 217 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii şi încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În perioada instrumentării acestui dosar, când cei doi învinuiţi au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, inculpatul le-a atras atenţia că este bine să se împace cu partea vătămată, întrucât situaţia este gravă, iar cu acea ocazie i-a cerut făptuitorului N.L. să meargă la lucru la vila de la Costineşti la reparat de geamuri, mutat de mobilă, cosit şi ce este nevoie. Astfel, inculpaţii au căutat-o pe partea vătămată P.V. acasă spunându-i că doresc să se împace, iar acesta a fost de acord, ulterior prezentându-se la parchet, unde în faţa inculpatului a declarat că este de acord să-şi retragă plângerea, semnând o declaraţie în acest sens.
Conform declaraţiilor lui N.L., confirmate şi de inculpat, anterior înregistrării acestui dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, a lucrat de mai multe ori la vila din Costineşti, precum şi acasă, la munca câmpului, cosit, adunat fân, scos cartofi, astfel că şi în anul 2007 a acceptat să lucreze şi fiind întrebat dacă ştie care este plata, i-a spus inculpatului că da, deşi ştia că va fi prost plătit, după cum a fost plătit şi anterior. Astfel, conform probelor administrate în cauză a rezultat că în primăvara-vara anului 2007, N.L. a prestat anumite servicii la vila din Costineşti pe o perioadă de aproximativ 12 zile, pentru care a primit suma totală de 200 RON, precum şi trei mese pe zi şi un pachet de ţigări. N.L. a fost ascultat ca martor în instanţă, arătând că inculpatul nu a condiţionat soluţionarea favorabilă a dosarului de efectuarea unor munci la vilă. În declaraţia de făptuitor dată în cursul urmăririi penale a susţinut că inculpatul nu i-a cerut imperios să meargă să lucreze la vilă, dar a înţeles că dacă acceptă propunerea, situaţia dosarului va fi una favorabilă acestuia.
Din cele mai sus reţinute şi având în vedere că inculpatul nu a exercitat presiuni asupra părţii vătămate pentru a-şi retrage plângerea, ci aceasta a făcut-o în mod liber, la propunerea făptuitorilor, şi că, deşi a pretins martorului N.L. să-i execute, în cursul anului 2007, diferite lucrări la vila sa din Costineşti, jud. Constanţa, nu a condiţionat executarea acestor lucrări de exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. 219/P/2013, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., lipsind latura subiectivă, respectiv scopul prevăzut de lege.
În acelaşi timp, în privinţa laturii obiective, şi anume folosul necuvenit, se reţine că, N.L. a lucrat în repetate rânduri la vila din Costineşti, fiind plătit de fiecare dată la fel, iar atunci când i s-a solicitat din nou să meargă la muncă, a acceptat în aceleaşi condiţii ca şi anterior existenţei dosarului. Plata contravalorii muncii prestate pe durata a 12 zile, conform declaraţiilor martorului N.L. a reprezentat-o suma de 200 RON, precum şi cele 3 mese pe zi şi un pachet de ţigări, inculpatul suportând şi cheltuielile de transport.
În lipsa altor probe care să confirme susţinerea martorului, în condiţiile în care inculpatul a arătat că acesta a fost plătit în mod corespunzător, plata a fost cunoscută şi acceptată, fiind în acord cu cutuma dintre cei doi, în lipsa unor elemente care să conducă la concluzia unei legături între soluţia dată în dosar şi o plata mai mică pentru serviciile efectuate, nu s-a putut reţine că diferenţa dintre plata făcută şi cea calculată conform rechizitoriului este un folos necuvenit pentru inculpat. De altfel, la acest calcul nu s-a avut în vedere contravaloarea meselor suportate de inculpat.
În consecinţă, s-a apreciat că nu este întrunită nici latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen.
Nu s-a reţinut nici infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., în primul rând pentru că a existat o înţelegere anterioară îndeplinirii atribuţiilor de serviciu şi, în al doilea rând, pentru că nu s-a primit un folos necuvenit în legătură cu aceste atribuţii.
În legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 821/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, înregistrat la 08 noiembrie 2007, ca urmare a plângerii formulate de partea vătămată P.J. împotriva numiţilor N.L., C.M.V. şi B.L.V., prin rezoluţia din 19 iunie 2008 dată de inculpat, s-a dispus încetarea urmăririi penale cu privire la învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Şi în acest dosar urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, începerea urmăririi penale fiind confirmată de procuror D.A. prin rezoluţia din 21 ianuarie 2008.
În primăvara anului 2008, la solicitarea inculpatului, N.L. a mers din nou la Costineşti, unde a lucrat pentru o perioadă mai lungă. În privinţa perioadei de timp lucrate şi a sumelor de bani cu care a fost plătit, N.L. a dat declaraţii contradictorii, în cursul urmăririi penale arătând că a fost de 8 săptămâni, fiind plătit cu 200 RON, iar în faza de judecată că cel mai mult a fost plătit pentru o perioadă de o lună cu 280 RON, dar i s-a asigurat şi masa, iar fiica sa a stat aproximativ 2 săptămâni la mare, la vilă, asigurându-i-se, de asemenea, transportul şi cazarea.
De asemenea, martorul M.I. a arătat că a lucrat împreună cu N.L., că a fost plătit corespunzător, cu circa 65-70 RON pe zi, masa fiind asigurată de inculpat, N.L. lucrând ca ajutor, nu ca meseriaş, motiv pentru care era plătit mai puţin. Totodată, în cursul urmăririi penale, făptuitorul N.L. a susţinut că la solicitarea inculpatului şi sub promisiunea că se vor rezolva lucrurile, a acceptat să lucreze la acesta, în timp ce în faza de cercetare judecătorească, audiat fiind ca martor, a susţinut că nu i s-a condiţionat niciodată prestarea unor activităţi, de soluţionarea favorabilă a dosarelor.
Având în vedere aceste contradicţii, precum şi valoarea probatorie a declaraţiei făptuitorului, în raport de cea dată în calitate de martor, că acestea nu se coroborează cu alte probe nici în ceea ce priveşte pretinderea condiţionată de prestarea unor activităţi şi nici în legătură cu sumele de bani primite, nu se poate considera că pretinderea s-a făcut în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, respectiv soluţionării favorabile a dosarului, sau că s-a realizat un folos necuvenit pentru inculpat.
Suma stabilită în actul de acuzare ca fiind folos necuvenit pentru inculpat a avut la bază strict declaraţia făptuitorului din faza de urmărire penală, atât cu privire la perioada de timp lucrată, cât şi cu privire la suma pe care ar fi trebuit să o primească pentru fiecare zi, fără a se lua în considerare masa şi acele 2 săptămâni petrecute la mare de fiica inculpatului, deci nu s-a dovedit în mod cert că inculpatul nu a achitat integral contravaloarea muncii prestate de N.L.
În acelaşi timp, soluţia pronunţată în dosar a fost determinată de împăcarea părţilor, nefiind favorizată de inculpat, acesta încercând împăcarea părţilor în limitele prevăzute delege, fără exercitarea unor presiuni asupra părţii vătămate.
Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite latura subiectivă şi obiectivă a infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
S-a mai apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., întrucât prestarea activităţii de către N.L. a fost pretinsă şi acceptată anterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpat, însă, fără a exista o condiţionare a acestora.
Cu privire la Dosarul nr. 151/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, înregistrat la 27 februarie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale ca urmare a rezoluţiei din 8 mai 2009 dată de inculpatul Ţ.N. cu privire la săvârşirea de către numiţii G.P. şi G.F. a infracţiunii de braconaj prevăzută de art. 64 lit. k) din O.U.G. nr. 23/2008, probele fiind administrate de organul de cercetare penală, care prin referatul din 28 mai 2009 a propus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, urmarea căruia, prin ordonanţa din 29 iunie 2009, inculpatul a dispus în sensul celor propuse.
În primăvara anului 2009, după ce au fost audiaţi în calitate de învinuiţi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, inculpatul a solicitat făptuitorului G.F. să lucreze pentru câteva zile la ferma sa, promiţându-i-se mâncare şi bani. G.F. a acceptat şi chiar în ziua respectivă, a acceptat să lucreze la ferma inculpatului, lucrând astfel 4 jumătăţi de zi, respectiv câte 5 ore, pentru care a fost plătit cu 20 RON sau 30 RON pentru fiecare zi. Totodată, a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei că pe lângă banii primiţi pentru munca prestată, a primit şi masa de cină, un pachet de ţigări pentru fiecare zi şi o dată sau de două ori câte un litru de vin şi 1 kg de slănină, iar în perioada respectivă pentru o zi de muncă întreagă putea să primească circa 40-50 RON şi mesele.
Este de observat că, deşi în actul de acuzare se reţine că perioada în care a lucrat pentru inculpat, făptuitorul G.F., a fost de 4 jumătăţi de zi, la calculul sumei pe care ar fi trebuit să o primească s-au avut în vedere 4 zile întregi şi valoarea unei zile de muncă la 70 RON. Cu toate acestea, făcând un calcul pentru sumele cuvenite, raportat la munca prestată, s-ar ajunge la valoarea de 140 RON din care se susţine că s-au achitat 80 RON sau chiar mai mult, precum şi cina, un pachet de ţigări pe zi şi alte produse alimentare, deci nu există pentru inculpat un avantaj material. Chiar dacă ar fi avută în vedere suma de 70 RON pentru o zi de muncă, ar fi rămas de achitat 60 RON şi nu 200 RON, cât s-a reţinut în actul de acuzare, iar suma de 60 RON poate fi considerată ca intrând în valoarea acelor produse. La 50 RON ziua de muncă, nu mai există nicio diferenţă.
Din declaraţiile martorilor audiaţi şi a inculpatului, a reieşit că acesta din urmă nu a condiţionat soluţionarea dosarului de muncile pe care urma să le presteze în gospodărie, G.F. presupunând doar că va obţine o soluţie favorabilă, dacă va accepta. Presupunerea numitului G.F. şi împrejurarea că soluţia a fost una de netrimitere în judecată, s-a apreciat că nu sunt suficiente pentru a reţine în mod cert că inculpatul a pretins anumite servicii, în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, mai ales că acestea au fost remunerate. Chiar dacă martorul C.N. a susţinut că G.F. i s-ar fi plâns că inculpatul i-a cerut să lucreze în schimbul unei soluţii favorabile cea 2 săptămâni, s-a arătat că această declaraţie nu este susţinută de nicio probă administrată în cauză, fiind contrazisă chiar de către făptuitor.
Faţă de această situaţie şi văzând că din probele aflate la dosar nu rezultă ca inculpatul să fi solicitat numitului G.F. prestarea unor activităţi lucrative în schimbul soluţionării favorabile a dosarului în care era cercetat, că acesta nu a urmărit şi obţinut un folos necuvenit, cu atât mai mult cu cât munca a fost plătită conform înţelegerii şi chiar preţurilor de pe piaţă, s-a apreciat că nu sunt întrunite latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen., neexistând scopul - intenţie directă - şi elementul material -folosul necuvenit.
Întrucât acţiunea de pretindere şi chiar executarea lucrărilor au avut loc înainte de îndeplinirea actului, conform celor arătate mai sus, nu sunt realizate nici elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen.
Se mai reţine că în nicio situaţie dintre cele prezentate, soluţiile adoptate de inculpat nu au fost infirmate, legalitatea şi temeinicia acestora neputând fi pusă la îndoială.
Această practică a inculpatului de a-şi „recruta” forţa de muncă din rândul persoanelor cercetate penal în dosarele aflate în supravegherea parchetului unde avea funcţia de prim procuror, nu este una care să aducă cinste imaginii justiţiei şi onoarei funcţiei de magistrat, putând fi analizată eventual ca o abatere de la deontologia profesională, dar în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că pretinderea unor servicii prestate în interes personal s-a făcut în scopul îndeplinirii sau nu a atribuţiilor de serviciu şi că s-a obţinut un folos necuvenit, s-a apreciat că nu se poate reţine infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., motiv pentru care şi în concordanţă cu cele arătate în considerentele de mai sus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru motivele prezentate pe larg.
Cu privire la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, în sensul că în perioada 2004-2011, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de procuror, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, oferind contracost servicii hoteliere la vila din Costineşti, jud. Constanţa, unde este administrator de fapt, iar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii decembrie 2008, înainte de Crăciun, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de procuror, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, oferind în pieţele din Reghin şi com. Sîngeorgiu de Mureş, jud. Mureş, spre vânzare, brazi, fiind surprins de către organele de control cu mai multe nereguli, s-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2000 numiţii B.M. şi B.E. (socrii inculpatului Ţ.N.) au achiziţionat un teren în suprafaţă de 814,13 m.p. teren intravilan fără construcţii, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 18 iulie 2000, pe care s-a edificat conform autorizaţiei de construire o construcţie locuinţă P+M, iar ulterior în baza contractului de vânzare-cumpărare din 08 mai 2006, terenul în suprafaţă de 804,13 m.p. şi construcţia edificată, realizată la data vânzării în proporţie de 50% parter a fost vândută fiicelor inculpatului Ţ.A., Ţ.E. şi Ţ.O., în cote egale pentru fiecare, vânzătorii B.M. şi B.E. păstrându-şi dreptul de uzufruct viager.
La 31 iulie 2007, s-a încheiat proces-verbal de recepţie finală a construcţiei edificate pe terenul mai sus menţionat, din care a rezultat că obiectivul a fost finalizat, fiind compus din parter plus etaj, iar ulterior s-a constatat că au fost executate lucrări prin supraetajarea cu două niveluri fără autorizaţia de construcţie.
Din modul în care a fost edificată şi utilizată, construcţia a avut destinaţia unei structuri de primire turistică, aceasta fiind prevăzută cu 48 camere, care au început să fie oferite pentru cazare începând cu anul 2007.
Din declaraţiile martorilor, precum şi a inculpatului a rezultat că începând cu anul 2004 până în anul 2011, acesta s-a implicat în lucrările de construcţie şi amenajare a vilei, de aprovizionarea cu materiale de construcţie şi angajarea unor muncitori pentru diferite servicii, alături de familia sa, respectiv socrii şi fiicele acestuia, care, de altfel figurau în actele de proprietate ca titulari ai dreptului asupra terenului şi ulterior asupra construcţiei. De asemenea, s-a reţinut că în afară de fiicele inculpatului, care îşi petreceau fiecare sezon estival la vila din Costineşti, asigurând masa muncitorilor şi desfăşurând diferite activităţi necesare pentru acele lucrări de construcţie, precum şi de cazarea turiştilor, în mod sporadic s-a ocupat de cazarea turiştilor interesaţi şi inculpatul, în mare parte pentru prieteni, fără o plată, dar şi pentru persoane străine, contra cost.
Aceasta rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice şi din declaraţiile martorilor V.G., S.V., F.I.P., I.M., M.I., R.O., S.I., dar şi din faptul că pe site-ul „turist info” a fost menţionat, ca date de contact, numărul de telefon pe care îl utiliza inculpatul, chiar dacă acesta figura pe numele SC R. SRL, a cărei administrator era soţia lui, fiind apelat de câteva ori de diferiţi clienţi.
Pentru a fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este necesar ca subiectul activ al infracţiunii să fi efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri în condiţiile legii.
Efectuarea de operaţiuni financiare are relevanţă penală şi poate constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca acte de comerţ şi dacă acestea sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o anumită persoană.
Din ansamblul probelor administrate, s-a reţinut că prin implicarea în edificarea unei construcţii cu destinaţia de a fi închiriată, iar apoi oferirea de servicii hoteliere contra cost, inculpatul a realizat acte de comerţ, în sensul disp. art. 3 C. com., însă acesta nu a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ.
Operaţiunile financiare nu au fost definite în lege, iar potrivit dicţionarului explicativ, acestea reprezintă orice operaţiuni care ţin de organizarea finanţelor, de circulaţia banilor, a creditului, titlurilor de valoare, operaţiuni de bancă şi schimb, iar ca acte de comerţ sunt reglementate în art. 3 pct. 2 doar operaţiunile de bancă şi schimb, care reprezintă acte de comerţ.
În practica judiciară, au fost interpretări diferite asupra noţiunii de operaţiune financiară ca act de comerţ, unele instanţe apreciind că aceasta se limitează la operaţiunile de bancă, iar altele, pornind de la sentinţa nr. 234 din 09 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămasă definitivă prin decizia nr. 1144 din 06 iunie 2011, au apreciat că prin operaţiuni financiare ca acte de comerţ se înţelege desfăşurarea oricărei activităţi apreciată ca act de comerţ, conform art. 3 pct. 2 şi art. 4 C. com., care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor. Deci, elementul material nu poate fi limitat la efectuarea de operaţiuni bancare. Cu toate acestea, în considerentele hotărârii, se face precizarea că în cauză subiectul activ al infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a întocmit o serie de facturi fiscale, acte contabile, implicându-se în activitatea unei societăţi comerciale.
Având în vedere cele de mai sus, precum şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 365/2002 care incriminează infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi enumera ce astfel de operaţiuni pot reprezenta o operaţiune financiară, respectiv transferuri de fonduri, retrageri de numerar, precum şi cele de mai sus, s-a concluzionat că activitatea inculpatului de oferire a unor servicii de cazare contra cost nu se poate circumscrie noţiunii de operaţiuni financiare, în condiţiile în care acesta nu s-a implicat în încheierea unor acte contabile, nu a întocmit facturi şi chiar încasarea banilor s-a făcut de către acesta în mod cert în 2 sau 3 situaţii.
În jurisprudenţa C.E.D.O., a fost subliniată importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, instituindu-se şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe. Astfel, în mai multe cauze (Rotaru împotriva României, Damman împotriva Elveţiei etc.), C.E.D.O. a subliniat că o normă este previzibilă, numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita şi în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. De asemenea, se impune ca legislaţia să fie clară, predictibilă, unitară şi coerentă (cauzele Facini Doriv Recre, Foto-Frostv Hauptzollamt Lubeck Ost).
Transpunând principiile mai sus amintite în materia dreptului penal şi mai exact a speţei de faţă, curtea a constatat că deficienţele arătate mai sus cu privire la definirea noţiunii de „operaţiuni financiare”, element constitutiv a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, profită acestuia.
Chiar şi aşa fiind, o condiţie esenţială pentru a se putea reţine această infracţiune este ca activitatea desfăşurată, respectiv operaţiunile financiare ca acte de comerţ, să fie prevăzută printre incompatibilităţile prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte incompatibilităţile procurorului, calitate deţinută de inculpat la data săvârşirii faptei, acestea vizează exercitarea unei funcţii publice sau private, aşa cum este reglementată în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel că operaţiunile financiare ca acte de comerţ trebuie să se circumscrie noţiunii de funcţie publică sau privată.
Funcţia publică este definită în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ca ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, de către administraţia publică centrală, locală şi autorităţile administrative autonome, reprezentând o grupare de atribuţii, puteri şi competenţe în cadrul unui serviciu public. Este evident că în cazul activităţii desfăşurate de inculpat, nu s-a exercitat o funcţie publică.
În ceea ce priveşte funcţia privată, nu există definiţie în lege, însă orice funcţie presupune o activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat şi organizat într-o instituţie, în schimbul unui salariu. Inculpatul nu a desfăşurat o astfel de activitate într-un cadru organizat şi nici nu a fost remunerat pentru aceasta, deci nu a îndeplinit o funcţie privată.
Pentru aceste considerente, nu s-a putut reţine ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată, în legătură cu fapta de a fi oferit contra cost servicii hoteliere la vila din Costineşti, judeţul Constanţa, această faptă putea fi eventual analizată ca o încălcare a dispoziţiilor legale care atrag răspunderea disciplinară a magistratului.
În legătură cu vânzarea pomilor de crăciun în pieţele din Reghin şi Sîngeorgiu de Mureş, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2008, numitul R.G.F. a fost însoţit de inculpatul Ţ.N. în piaţa din com. Sîngeorgiu de Mureş, unde au valorificat o cantitate de circa 5-6 brazi, fiind solicitate de către organele de control documentele necesare din care s-a constatat că în baza avizului de însoţire din 19 decembrie 2008 numitul Ţ.V. (fratele inculpatului) a expediat către martorul R.G. 50 bucăţi de pomi de crăciun. Actul de punere în valoare a fost eliberat pe numele lui Ţ.V. pentru o cantitate de 100 de pomi de iarnă, iar bonul de vânzare care figurează la rubrica documente de provenienţă a fost eliberat de pădurarul Ţ.G. la data de 16 decembrie 2008 pentru numitul C.N., pentru 150 pomi de iarnă. La numele delegatului care însoţeşte transportul a fost menţionat inculpatul Ţ.N. cu datele din cartea de identitate.
La data de 23 decembrie 2008, în piaţa agroalimentară din Reghin, inculpatul şi martorul R.G.F. au transportat, de asemenea, în vederea comercializării, circa 46 bucăţi de pomi de iarnă în baza avizului de însoţire din 23 decembrie 2008, a actului de punere în valoare şi a bonului de vânzare din 19 decembrie 2008, aceleaşi ca şi în cazul de mai sus, din care s-au vândut o parte, rămânând circa 12 brazi.
Inculpatul a recunoscut că s-a deplasat în cele două pieţe, însoţind transportul unor cantităţi de brazi pentru care a existat aprobare legală de tăiere din pădurea proprietate personală, că în mod obişnuit fratele său Ţ.V. era cel care se ocupa de această activitate, însă la data respectivă, acesta a fost nevoit să se deplaseze în Ungaria pentru tratament medical, aspect confirmat de probele administrate în cauză, motiv pentru care inculpatul a fost trecut pe avizele de însoţire, însă vânzarea efectivă a fost făcută de numitul R.G., care a şi efectuat transportul.
Faţă de această situaţie de fapt şi analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut că:
Potrivit art. 3 pct. 2 C. com. - constituie acte de comerţ vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate, când au fost cumpărare cu scop de revânzare sau închiriere. De asemenea, conform art. 5 C. com. în vigoare la data săvârşirii faptei, nu sunt considerate fapte de comerţ vânzările produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are pe pământul său ori pe care le-a cultivat.
Având în vedere că tăierea brazilor a fost efectuată din pădurea proprietate personală la solicitarea lui Ţ.V. şi a martorului C.N., obţinându-se toate avizele necesare în acest scop, că inculpatul nu a cumpărat în scop de revânzare o anumită cantitate de brazi, s-a apreciat că activitatea sa nu poate fi considerată act de comerţ.
În acelaşi timp, această activitate nu se circumscrie noţiunii de operaţiune financiară pentru argumentele expuse mai sus şi nici nu are caracterul unei funcţii private pentru a se încadra la incompatibilităţile prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Pentru aceste considerente, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată, s-a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În condiţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive pentru nicinul din actele materiale analizate, cu toate că raportat la conţinutul acestora, modalitatea diferită de comitere, perioada de timp în care s-au săvârşit şi specificul fiecărei acţiuni, nu s-a reţinut că a existat o singură rezoluţie în vederea săvârşirii ambelor fapte, deci nu sunt incidente disp. art. 41 alin. (2) C. pen., nu s-a dispus nici schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii a două infracţiuni prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen., aşa cum a fost pusă în discuţie cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei.
Cu privire la infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 25 rap. la art. 272 C. pen. au fost audiaţi în calitate de martori S.I., D.A., C.N., B.M., din declaraţiile cărora, coroborate cu actele de la dosar şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultă următoarele.
La data de 13 mai 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa s-a înregistrat Dosarul nr. 308/P/2011 privind pe învinuitul R.I., cercetat în legătură cu comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., iar inculpatul, prim procuror Ţ.N., prin rezoluţie, a dispus confirmarea începerii urmăririi penale faţă de această persoană. În aceeaşi zi, odată cu înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, lucrătorul de poliţie din cadrul Poliţiei Borsec, martorul C.N. a întocmit şi un referat prin care a propus emiterea ordonanţei şi dispunerea unei măsuri preventive din cele prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., respectiv obligarea învinuitului R.I. de a nu părăsi ţara pe perioada 13 mai - 11 iunie 2011. Ulterior a fost confirmată măsura de către inculpat, a fost întocmită ordonanţa în mai multe exemplare, dintre care una a fost înmânată lucrătorului de poliţie, cealaltă persoanei cercetate R.I., iar restul au rămas la dosar.
Totodată, au fost întocmite adresele către Biroul Emigrări şi Poliţia de Frontieră, care au rămas la urma dosarului, la secretariatul parchetului.
S-a arătat că ordonanţa privind măsura preventivă a fost dispusă şi întocmită de inculpat rezultă din declaraţiile martorilor, atât din faza de urmărire penală, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti, precum şi din registrul aflat la parchet, unde în dreptul Dosarului nr. 308/P/2011 se face menţiune despre măsura obligării de a nu părăsi ţara şi menţiunea făcută de R.I., în sensul că este de acord cu măsura luată.
Din discuţia ambientală din biroul inculpatului Ţ.N., prim-procuror, obţinută ca urmare a autorizaţiei din 21 aprilie 2011, coroborată cu declaraţia martorei S.I., grefier şef, a reieşit totodată faptul că în data de 16 mai 2011, ora 15:53, acesta i-a cerut subordonatei sale, să nu mai trimită cu poşta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, şi să o distrugă. În faza cercetării nu a mai fost găsit niciun exemplar al ordonanţei în forma originală, iar martorii audiaţi au confirmat faptul că aceasta a fost semnată de către inculpat, însă nu şi ştampilată. În acelaşi timp, rezultă că înscrisul respectiv a fost redactat în data de 13 mai 2011 (vineri), iar la 16 mai 2011, inculpatul a revenit asupra măsurii dispuse şi a solicitat distrugerea înscrisului.
Potrivit art. 272 C. pen. constituie infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri, reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele arătate să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze.
Prin urmare, pentru ca distrugerea unui înscris emis de un organ judiciar să constituie infracţiune, se impune ca acesta să fie necesar soluţionării unei cauze. În doctrină, s-a apreciat că este vorba de înscrisul care poate ajuta organul judiciar la luarea unei măsuri sau darea unei hotărâri judecătoreşti, ori pronunţarea unei soluţii pe parcursul desfăşurării activităţii procesuale. În consecinţă, este vorba de o acţiune de împiedicare a înfăptuirii justiţiei. În speţă, distrugerea înscrisului a fost dispusă tocmai de organul de urmărire penală care a luat măsura preventivă. Inculpatul, în calitate de prim procuror, avea oricând posibilitatea legală să revină asupra acesteia, revocând-o. Ţinând cont că ordonanţa privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara nu a fost ştampilată şi nu a fost expediată la organele în drept să o pună în executare, aceasta nu era aptă să-şi producă efectele. În acelaşi timp, revenirea asupra măsurii luate, desigur într-o altă manieră decât cea prevăzută de lege, nu a afectat soluţionarea cauzei, respectiv luarea unei măsuri, în condiţiile în care cel care a distrus înscrisul, a fost tocmai organul judiciar competent să-l întocmească.
În consecinţă, s-a apreciat că nu este îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 272 C. pen., cu aplic. art. 25 C. pen.
Cu privire la latura subiectivă, s-a reţinut, de asemenea, că inculpatul nu a prevăzut şi nu a acceptat ca acţiunea sa să creeze o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, în condiţiile în care, în situaţii de acelaşi gen, astfel de măsuri preventive nu erau dispuse, iar în dosarul vizându-l pe R.I. a apreciat atât el, cât şi procurorul D.A., în instrumentarea căreia se afla, că o astfel de măsură nu este necesară.
Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 C. pen. cu aplic. art. 25 C. pen. dispunând achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Având în vedere soluţia pronunţată, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 118 C. pen. referitoare la confiscare, s-a dispus ridicarea sechestrului instituit prin ordonanţa din 28 februarie 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în Dosar nr. 49/P/2010 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi asupra sumei de 5.480 RON depuse în contul deschis la C. Bank - Sucursala Târgu Mureş, la dispoziţia D.N.A. şi restituirea acestei sume către inculpat.
Inculpatul a solicitat restituirea amenzilor administrative aplicate şi a cheltuielilor de judecată stabilite pentru B.A., N.L. şi S.I., cerere care nu a fost admisă, deoarece soluţiile procurorului dispuse faţă de persoanele menţionate prin rechizitoriu nu au fost contestate în instanţă, iar aplicarea amenzilor şi cheltuielilor judiciare este o consecinţă a acestora. De altfel, inculpatul nici nu poate fi titularul unei astfel de cereri cu privire la amenzi sau cheltuieli judiciare suportate de alte părţi.
Împotriva sentinţei penale nr. 119 din 01 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj solicitând în baza art. 38513 raportat la art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., admiterea recursului, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului Ţ.N.
În susţinerea recursului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj a arătat că din probele administrate rezultă că inculpatul Ţ.N. a săvârşit infracţiunea de luare de mită în formă continuată prin cele patru acte materiale arătate prin actul de sesizare apreciind că toate mijloacele de probă sunt de natură a demonstra activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, iar împrejurarea reţinută de instanţa de fond conform căreia soluţiile adoptate de inculpat în dosarele penale în discuţie sunt temeinice şi legale, nefiind infirmate, nu exclude existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
În ceea ce priveşte infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, s-a arătat că din ansamblul probelor administrate rezultă că prin implicarea în edificarea unei construcţii cu destinaţia de a fi închiriată, iar apoi oferirea de servicii hoteliere contra cost, inculpatul a realizat acte de comerţ şi a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa.
În ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de reţinere sau. distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 25 rap. la art. 272 C. pen. anterior, Ministerul Public a învederat că distrugerea înscrisului a fost dispusă tocmai de organul de umrărire penală care a luat măsura preventivă. Inculpatul, în calitate de prim procuror, avea oricând posibilitatea legală să revină asupra acesteia, revocând-o, însă a nu a procedat în modalitate permisă de lege, ci a preferat să recurgă la sustragerea şi distrugerea înscrisului depus în dosarul de urmărire penală. S-a mai apreciat că pentru existenţa faptei nu interesează modul în care înscrisrul era conceput ori dacă era ştampilat şi semnat, relevant fiind faptul că datorită sustragerii acestuia de la dosar, măsura preventivă instituită de inculpat nu şi-a mai produs efectele.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 mai 2014, Înalta Curte, din oficiu, raportat la data înregistrării cauzei, respectiv 09 ianuarie 2014, a recalificat calea de atac a recursului ca fiind apel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
În faza apelului, în faţa înaltei Curţi, cauza a avut următoarele termene:
- 21 mai 2014, când s-a admis solicitarea Ministerului Public privind audierea celor 11 martori din rechizitoriu: B.A., N.L., G.F., C.E., B.M., V.G., S.V., F.T., R.G., L.B. şi S.I. şi s-a stabilit că audierea inculpatului Ţ.N., pentru a se da posibilitatea organizării apărării şi valorificării acestui drept, se va realiza după finalizarea audierii tuturor martorilor solicitaţi de Ministerul Public;
- 02 iunie 2014, când au fost audiaţi martorii B.A., G.F., C.E., B.M. şi V.G. şi s-a admis proba cu audierea martorilor T.A., T.M. şi B.B. având în vedere imposibilitatea audierii martorului N.L.;
- 16 septembrie 2014, când au fost audiaţi martorii S.I. şi R.G.F.;
- 08 octombrie 2014, când au fost audiaţi martorii T.M., T.A., L.B.S., F.C. şi B.B. şi s-a respins cererea formulată de intimatul inculpat Ţ.N. privind efectuarea unei expertize psihiatrice a martorei S.V.
- 05 noiembrie 2014, când a fost audiat inculpatul Ţ.N., a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de apărarea inculpatului Ţ.N. constând în poziţia unui cabinet de psihologie clinică privind maladia martorei S.V. şi a încuviinţat proba solicitată de Ministerul Public privind audierea martorului P.V. La acelaşi trmen reprezentantul Ministerului Public a precizat că organul de cerectare penală s-a sesizat în legătură cu săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martorii T.M., T.A. şi B.B. audiaţi în şedinţa publică din 08 octombrie 2014.
- 17 noiembrie 2014, când a fost audiat martorul P.V. şi au avut loc dezbaterile.
Examinând apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prealabil, instanţa arată că apelul are un caracter devolutiv, calea de atac formulată impunând cenzura sub toate aspectele de fapt şi de drept, motiv pentru care s-a reluat administrarea probatoriului în limitele solicitate de părţi şi reprezentantul Ministerului Public şi s-a suplimentat cu probe noi, înscrisuri şi martori.
Astfel, la termenul din 02 iunie 2014 a fost audiat martorul B.A. care a declarat următoarele: „îmi menţin declaraţiile date anterior întrucât acestea corespund adevărului”.
Întrebări adresate de reprezentantul Ministerului Public:
1. De când îl cunoaşte pe inculpatul Ţ.N.?
R: Îl cunosc de 20 de ani. Suntem din aceeaşi localitate. Nu pot să apreciez că suntem cunoştinţe apropiate.
2. Are cunoştinţă de faptul că inculpatul şi-a construit o vilă la Costineşti, în ce perioadă şi dacă a lucrat la acea vilă?
R: Am lucrat la vila din Costineşti din 2005/2006 până în 2008. Am lucrat în două trei perioada, cca. 4/5 zile.
3. În acea perioadă fiul dvs. a avut probleme cu legea? A fost cercetat, anchetat de către inculpatul Ţ.?
R: A fost cercetat în anul 2006 de către organele de poliţie într-un dosar având ca obiect o infracţiune de furt. Fiul meu era minor la data aceea şi a primit un avertisment. Soluţia a fost dată de către dl. Ţ.N.
4. Momentul la care inculpatul a solicitat efectuarea lucrărilor la vila din Costineşti în raport cu data soluţionării dosarului privindu-l pe fiul martorului B.A., respectiv pe B.B.?
R: La vilă am lucrat şi înainte şi după soluţionarea dosarului privindu-l pe fiul meu.
5. A fost plătit pentru lucrările efectuate? De câte ori şi cu ce sumă?
R: De fiecare dată mi s-au achitat lucrările. Mi s-au oferit cea 10 milioane ROL, la fiecare lucrare, dar mai precizez că nu am lucrat singur.
6. Suma de 10 mil. reprezenta toată lucrarea sau o etapă?
R: De fiecare dată am fost plătit separat.
7. În declaraţia din 26 ianuarie 2012 martorul arată că nu a fost plătit pentru toate lucrările efectuate de către inculpat, la momentul finalizării acestor lucrări.
R: După ce mi s-a citit paragraful precizez că eu am fost plătit pentru munca mea şi am fost mulţumit. Din banii primiţi mi-am plătit şi colaboratori.
8. În timp ce lucra la vila din Costineşti o parte din aceasta era dată în funcţiune. Erau cazaţi turişti?
R: Am efectuat lucrări numai în extrasezon.
9. Cunoaşte martorul cine se ocupa de cazări la acea vilă?
R: Nu cunosc acest lucru. Precizez că fiicele domnului Ţ. lucrau la vilă. Se ocupau de întreţinerea vilei (făceau curat).
10. Cum explică susţinerile din faza de urmărire penală în sensul că dl. Ţ. se ocupa de cazarea turiştilor şi că în perioada cât se afla acolo au început să sosească turiştii (declaraţia din 26 mai 2012)?
R: După ce mi s-a citit pasajul arăt că în sezon estival nu am lucrat niciodată. Precizez că persoane au locuit în acea vilă, dar nu cunosc în ce calitate, ca turişti, ca rude.
11. Cum se explică contradicţiile dintre cele declarate astăzi şi cele declarate la urmărirea penală?
R: Eu nu îmi amintesc nici ce am mâncat ieri. Nu mi-am încărcat memoria cu toate acestea. Nu am lucrat la inculpat ca să rezolv problema băiatului meu.
12. De ce la urmărire penală aţi declarat că lucrările efectuate valorau mai mult decât aţi fost plătit?
R: Cât eu am lucrat, uneori copiii mei au fost cu mine şi au beneficiat de cazare şi de mâncare. Mâneam împreună, şi eu cumpăram mâncare şi dl. Ţ., şi foloseam bucătăria din vilă.
13. Dacă îşi ducea copiii în vacanţă, nu erau şi turişti acolo?
R: Înainte de această audiere nu am stat de vorbă cu dl. Ţ. Turişti la mare sunt, dar nu pot preciza dacă erau şi când am fost eu acolo.
14. L-aţi cunoscut pe socrul inculpatului Ţ. şi dacă acesta era prezent în timpul lucrărilor efectuate la vilă?
R: Nu.
Întrebări formulate de apărătorul ales al inculpatului:
1. În ce stadiu se aflau lucrările la vilă când a început martorul?
R: Când am mers prima dată etajul 1 era în fază de finisare.
2. În anul 2008 în ce stadiu de construcţii se afla vila? Când apreciază că s-au putut începe cazările în această vilă?
R: În 2008 vila era terminată, et. 1 şi 2 erau finisate şi cred că se puteau face cazări. Anterior anului 2008 nu existau condiţii optime pentru cazarea turiştilor.
3. În anul 2008 restaurantul era terminat?
R: Exista o cameră care se folosea pe post de bucătărie.
4. În perioada în care a lucrat la vilă, dacă i se asigura hrana pe baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul?
R: Da, cu siguranţă.
5. Îşi menţine declaraţia dată la urmărire penală?
R: După ce mi s-a citit paragraful precizez că în perioada anului 2007 am lucrat la vila d-lui procuror împreună cu fratele meu, am fost cazaţi în acea vilă şi am primit pentru activitatea noastră 10 milioane ROL, pe care i-am împărţit.
6. A discutat vreo dată cu inculpatul despre dosarul fiului său sau dacă inculpatul a condiţionat soluţionarea dosarului de munca prestată de martor.
R: Nu am avut asemenea discuţii, nu s-a condiţionat munca mea de soluţia dosarului fiului meu. Când copilul meu a avut dosar, consider că organele de anchetă au făcut exces de zel, creând un dosar pentru un prejudiciul de 28 RON.
De asemenea, la acelaşi termen de judecată a fost audiat martorul G.F. care a declarat: „Menţin declaraţiile date anterior, întrucât acestea corespund adevărului”.
Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:
1. De cât timp îl cunoaşte pe dl. Ţ., în ce relaţii sunt şi în ce context s-au cunoscut?
R: L-am cunoscut pe inculpat când am fost audiat în dosarul în care eram cercetat pentru braconaj.
2. Inculpatul Ţ. a instrumentat dosarul în care eraţi cercetat?
R: Da. Eu şi fratele meu am fost chemaţi la parchet, la dl. procuror Ţ. Acolo am fost audiat în legătură cu faptele de braconaj. Nu mi-a spus nimic pe moment, mi-a spus să îl aştept afară din birou pe holul clădirii. Pe hol m-a întrebat dacă lucrez undeva, şi i-am răspuns că la acel moment nu lucram. În acest context mi-a spus că are nevoie să lucrez câteva zile la reparatul unui gard, la grădina d-lui Ţ. Am fost două, trei zile, după-amiaza, la lucru, la gard. Am făcut 50m de gard din scândură. Am fost plătit pentru acest serviciu primele două zile câte 20 RON şi a treia zi cu 30 RON. Am fost mulţumit, întrucât mi-a dat şi ţigări şi mâncare. În general pentru un astfel de gard aş fi fost plătit cu cca. 80-100 RON.
3. Ziua de lucru cu cât era plătită în acea perioadă?
R: În vara anului 2010 ziua de lucru era 50 RON de dimineaţa până seara.
4. Dosarul de braconaj a fost soluţionat? Când şi cu ce soluţie?
R: Am primit o amendă de cca. 270 RON. Hârtia mi-a venit acasă în plic şi cred că era semnată de dl. Ţ. Am primit această amendă în iunie, începutul lui iulie 2010, respectiv după ce am lucrat la gard. Mă aşteptam la o soluţie. Nu am discutat cu dl. Ţ. despre acest dosar sau despre soluţie. Am lucrat pentru dl. Ţ. întrucât aveam nevoie de bani, aveam un credit de plătit.
Revin şi arăt că atunci când am muncit la gard am discutat cu dl. Ţ. despre dosarul meu. Dl. Ţ. mi-a spus că urma să finalizeze dosarul. Eu m-am gândit că îl va finaliza bine, respectiv cu o amendă, întrucât am mai avut una anterior, dată de Parchetul Reghin. Dar nu i-am cerut d-lui Ţ. o astfel de soluţie şi nici acesta nu mi-a vorbit despre o astfel de soluţie.
Întrebări formulate de apărătorul inculpatului:
1. A legat inculpatul Ţ. soluţionarea favorabilă a dosarului de munca prestată de martor?
R: Nu am avut astfel de discuţii. Mă aşteptam să fiu plătit pentru ce lucram.
De asemenea, la termenul din 02 iunie 2014 a fost audiat martorul C.E. care a declarat următoarele: „Îmi menţin declaraţiile date anterior întrucât acestea corespund adevărului”.
Întrebări adresate de Ministerul Public:
1. Îl cunoaşteţi pe inculpat? De cât timp şi în ce relaţii sunteţi cu dl. Ţ.?
R: Îl cunosc din 1985, de când era judecător, apoi a venit la Parchet în calitate de procuror, prin anul 2001 şi mi-a fost ulterior şef în calitate de prim-procuror.
2. Cunoaşteţi că inculpatul a construit o vilă la Costineşti?
R: Cunosc din auzite că inculpatul şi-a construit o vilă la Costineşti, însă nu am fost niciodată acolo.
3. Cunoaşteţi dacă vila este introdusă în circuitul turistic şi dacă inculpatul Ţ. a fost implicat în desfăşurarea activităţilor turistice în legătură cu acea vilă?
R: Din auzite cunosc că vila se închiria, însă nu ştiu cine se ocupa de aceasta. Cred că se ocupa familia.
4. Aveţi cunoştinţă despre implicarea inculpatului în comercializarea unor brazi de Crăciun?
R: Nu cunosc despre această activitate, nu am fost audiat anterior, dar am văzut la parchet în timpul sărbătorilor de iarnă cum dl. Ţ. strângea brazi şi îi ducea cu şoferul, dar nu ştiu unde. Îi strângea în curtea din spatele clădirii. Erau mai mulţi brazi, cred că peste 10, dar nu i-am numărat. Nu l-am întrebat despre aceşti brazi pentru că eu eram subalternul său.
5. În calitate de şef au fost situaţii în care inculpatul Ţ. a dispus soluţii sau măsuri în dosarele instrumentate de martor?
R: Au fost soluţii infirmate de dl. Ţ., însă după infirmare nu ştiu soluţia. Nu mi s-a spus despre eventualele infirmări. Revin şi arăt că în timpul urmăririi efectuate de mine s-a întâmplat ca dl. Ţ. să ia dosarul să îl continue. Acest lucru s-a întâmplat şi în dosare ce aparţineau altor colegii de-ai mei. După ce dosarul se întorcea cu referat de trimitere în judecată, nu aveam cum să ştiu dacă era repartizat altui coleg. De altfel, nici nu trebuia să ajungă la mine. De la secretariat era dus la prim-procuror şi el îl repartiza prin rezoluţie.
6. Are cunoştinţă că inculpatul avea obişnuinţa să abordeze persoane cercetate în dosarele instrumentate de procurorii acelui parchet?
R: Au fost astfel de cazuri, inclusiv în dosare instrumentate de mine, dar nu îmi amintesc cum îl chema pe cel cercetat, era vorba despre o infracţiune silvică.
7. Care era finalitatea acelor abordări a persoanelor cercetate?
R: Am văzut cum dl. Ţ. purta discuţii cu persoanele citate pentru audiere în dosarele mele, înainte ca acestea să intre la audieri.
8. Cunoaşte martorul că inculpatul ar fi solicitat pentru munci în gospodăria personală, persoane cercetate în dosarele parchetului pe care inculpatul îl conducea în acea perioadă?
R: L-am văzut pe şoferul inculpatului când conducea persoane ce veneau la parchet cu maşina personală sau a instituţiei, dar nu ştiu unde se deplasa cu acestea.
9. Cum explică susţinerile din faza de urmărire penală, din declaraţia din 03 februarie 2012?
R: După ce mi s-au citit paragrafele menţionate, arăt că aşa a fost cum am menţionat la urmărirea penală, doar că am uitat datorită faptului că a trecut atâta timp. Dl. Ţ. era căutat de diverse persoane, prin birourile procurorilor, acestea susţinând că au de efectuat lucrări pentru dl. Ţ. Aceştia îmi păreau cunoscuţi de prin dosare, în sensul că mai fuseseră pe acolo, dar nu cunosc în ce cauze au fost cercetate.
10. În legătură cu dispariţia ordonanţei privind măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă în Dosarul nr. 308/P/2011 privindu-l pe învinuitul R.I., ce cunoaşte martorul?
R: De la grefierul şef am aflat că s-a emis acea ordonanţă, un exemplar fiind dat pe condică lucrătorului de poliţie, iar după aceea acest exemplar s-ar fi distrus. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu dosarul sau cu exemplarul ordonanţei din dosar, dar cred că inculpatul a fost trimis în judecată.
11. Cunoaşte martorul cine a distrus ordonanţa?
R: Nu cunosc.
Întrebări formulate de apărătorul ales al inculpatului:
1. Ce înţelege prin sintagma „strângea brazi” şi de către cine?
R: Dl. Ţ., pentru că l-am văzut pe acesta împreună cu şoferul.
2. Cunoaşte martorul că inculpatul Ţ. deţinea o pădure şi ce anume făcea inculpatul cu brazii strânşi?
R: Nu ştiu ca dl. Ţ. să aibă pădure şi nu ştiu ce făcea cu brazii.
3. Au existat cazuri în care începerea urmăririi penale era confirmată de dl. procuror Ţ., iar ulterior mergeau pentru instrumentare la alţi procurori?
R: Cred că au existat astfel de cazuri.
4. Cunoaşte martorul ce discuta inculpatul cu persoanele chemate la audieri în dosarele martorului?
R: I-am văzut doar discutând, dar nu cunosc conţinutul acelor discuţii.
5. Cunoaşte nominal vreo persoană care a discutat cu dl. Ţ. anterior audierii?
R: Am relatat deja, este vorba de dosarul cu infracţiune silvică despre care am vorbit anterior. L-am văzut pe dl. Ţ. vorbind în faţa unităţi de parchet cu cei 4 sau 6 făptuitori, ce ulterior au venit la mine la audieri.
6. Poate preciza nominal martorul vreo persoană care îl căuta pe inculpatul Ţ. pentru a efectua lucrări în gospodăria acestuia.
R: Nu îmi amintesc.
La termenul din 02 iunie 2014 a mai fost audiat martora B.M. care a declarat că: „Îmi menţin declaraţiile date anterior întrucât acestea corespund adevărului”.
Întrebări formulate de Ministerul Public:
1. În 2011 unde îşi desfăşura martora activitatea şi în ce calitate?
R: Eram grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa.
2. Ce cunoaşte martora în legătură cu ordonanţa dispusă în Dosarul nr. 308/P/2011 privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara referitoarea la numitul R.I. Cine a avut în instrumentare dosarul, cine a dispus măsura şi cine a redactat ordonanţa, ce s-a întâmplat pe parcurs?
R: Ordonanţa am redactat-o eu. Măsura a fost dispusă de dl. Ţ., care era prim procuror. Ordonanţa a fost redactată în timp ce dl. Ţ. audia împreună cu d-na grefier şef. După ce am terminat de redactat ordonanţa am dus-o la secretariat la semnat. Mai târziu am aflat că a fost înmânată făptuitorului din acel dosar, iar apoi am auzit că ordonanţa a dispărut, dar nu ştiu cum.
3. A aflat ulterior, în timp, în ce circumstanţe a dispărut ordonanţa.
R: La D.N.A. am aflat că ordonanţa a dispărut. Ordonanţa trebuia comunicată la poliţie, la vamă şi învinuitului şi un exemplar rămânea la dosar. Nu am verificat dacă s-au făcut comunicările. Eu am întocmit numai adresele pentru comunicare, de comunicarea propriu-zisă se ocupa grefierul şef. La acea vreme grefier şef era doamna S.I.
4. Are martora cunoştinţă despre faptul că inculpatul deţine o vilă la Costineşti?
R: Da. Cunosc că familia d-lui Ţ. are o vilă la Costineşti.
5. Cunoaşte dacă vila este folosită în regim hotelier?
R: Nu ştiu cum este folosită sau dacă este gata.
6. Cunoaşte dacă inculpatul Ţ. se ocupa cu comercializarea brazilor de crăciun?
R. Nu ştiu.
Întrebări formulate de apărătorul inculpatului:
1. A fost invitată la vila din Costineşti?
R: Da, la fel ca toţi colegii.
2. A fost invitată cu titlu gratuit?
R: Cred că da, pentru că nu ne-a spus niciodată nici un tarif.
Ultimul martor audiat la termenul din 02 iunie 2014, V.G. a precizat următoarele: „Îmi menţin declaraţiile date anterior întrucât corespund adevărului. Nu am de făcut completări sau precizări. Am fost şoferul d-lui Ţ. în toată perioada cât acestea a fost prim-procuror, respectiv pentru o perioadă de cca. 10 ani.
Între noi a fost o relaţie firească de subordonare şi de serviciu”.
Întrebări formulate de Ministerul Public:
1. Cunoaşte martorul că inculpatul deţine o vilă la Costineşti?
R: Da, am aflat aceasta după ce au început cercetările în prezenta cauză. După ce au început cercetările în cauză mi-a spus dacă vreau să merg la vila sa din Costineşti.
2. Cum explică declaraţia din faţa instanţei de fond referitoare la faptul că era contactat de diferite persoane pentru închirierea vilei de la Costineşti?
R: Nu îmi amintesc în ce perioadă au avut loc acestea. Probabil după demararea cercetărilor în cauză.
3. Cunoaşte că inculpatul se ocupa de comercializarea brazilor în perioada Crăciunului?
R: Din auzite ştiu că dl. Ţ. a avut probleme cu brazii. Nu ţin minte ca brazii să fi fost depozitaţi în curtea interioară a parchetului şi nici ca eu să îl fi ajutat pe dl. Ţ. să îi care.
Întrebări formulate de apărătorul ales al inculpatului:
1. Invitaţia la vila din Costineşti a fost cu titlu gratuit?
R: Da, întrucât am fost şoferul acestuia atâta vreme.
La termenul din 16 septembrie 2014 a fost audiată martora S.I., care a declarat următoarele: „Din 1989 sunt grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, iar din 2005 sunt grefier şef la aceeaşi instituţie”.
Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:
1. În ce împrejurări a fost dispusă şi redactată ordonanţa privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea a numitului R.I.?
R: În 13 mai 2011 pe la ora 15:30 s-a prezentat un lucrător de la Poliţia Borsec la dl. prim procuror Ţ.N., cu un dosar, au discutat cca. 5 minute, după care mi s-a cerut să atribui un număr unic la dosar, iar poliţistul a coborât la parterul clădirii la colega mea B.M.M. pentru a redacta rezoluţia de începere a urmăririi penale. Dl. prim procuror Ţ.N. i-a luat declaraţie de învinuit dl. R.I. împreună cu mine, iar după terminarea declaraţiei a urcat poliţistul cu dosarul în care se aflau şi ordonanţele de interdicţie de a nu părăsi ţara şi adresele de comunicare ale ordonanţei.
Câte un exemplar din ordonanţă împreună cu adresa am comunicat-o Poliţiei Borsec pe bază de semnătură, precum şi numitului R.I., care a semnat pe copia adresei de înaintare a ordonanţei, iar la Poliţia de Frontieră şi Biroului de Imigrări trebuia să comunicăm marţea când venea poşta specială. La vremea respectivă nu puteam comunica adresele prin fax, ci doar prin poşta specială. Această dispoziţie de comunicare prin poşta specială apreciez că aparţinea conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. Erau cazuri când făceam comunicări şi prin fax şi apoi prin poşta specială.
Am plecat acasă după ora 17:00, iar luni dimineaţa în jur de ora 09:00 s-a prezentat din nou lucrătorul de la Poliţia Borsec cu dosarul, a discutat cu dl. Ţ.N., iar după cca. 10 minute dosarul a fost predat doamnei procuror care se ocupa de caz. Ştiu că în ziua respectivă R.I. a fost audiat de către doamna procuror D.A. În vinerea în care s-a emis ordonanţa doamna procuror D.A. a fost invitată la D.N.A. Târgu Mureş, fiind plecată din sediu întreaga zi. Dacă s-ar fi aflat în sediu, acel dosar adus de către lucrătorul de poliţie ar fi ajuns la aceasta. Dacă ar fi fost prezentă doamna procuror ar fi soluţionat cererea privind măsura preventivă. Invitaţia la D.N.A. venită pe numele doamnei procuror D.A. am primit-o prin fax şi am înmânat-o doamnei procuror. Nu reţin exact, dar probabil a venit înainte cu o săptămână. Această invitaţie nu s-a înregistrat, dar a fost notată în condica de prezenţă pentru ziua de vineri „Invitaţie D.N.A.”.
Luni, înainte de terminarea programului, în secretariat se afla dl. prim procuror Ţ., doamna procuror D. şi poliţistul de la Borsec, nu am fost atentă la ce discutau, însă am înţeles că s-a revenit asupra măsurii. Probabil în urma discuţiei avute între cei trei, s-a revenit, eu am întrebat luni dacă trebuie să comunic ordonanţa la Poliţia de Frontieră şi mi s-a răspuns „Nu, pentru că s-a revenit asupra măsurii”. Nu îmi amintesc cine mi-a spus că nu mai sunt necesare comunicările de la Poliţia de Frontieră. Ulterior, doamna procuror D. mi-a spus că nu ştia despre ordonanţa respectivă. Ştiu că se putea reveni asupra măsurii printr-o altă ordonanţă, care nu a fost emisă însă. Cu ordonanţa comunicată la Poliţia Borsec nu cunosc ce s-a întâmplat, iar cu ordonanţa comunicată d-lui R.I., luni dimineaţa după discuţia pe care a avut-o cu dl. Ţ., i-am luat-o eu şi i-am dat-o lucrătorului de poliţie. Nu se procedează aşa de obicei şi nu au mai existat astfel de situaţii similare.
Ordonanţa a fost înregistrată în registrul penal, iar copia filei din registru a fost înaintată la cererea Ministerului Public şi depusă în dosarul penal prezent.
În luna noiembrie 2011 inculpatul R.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
2. După ce s-a comunicat că s-a revenit asupra măsurii preventive ce s-a întâmplat cu ordonanţele care au fost redactate?
R: După ce s-a revenit asupra măsurii preventive mi s-a spus să iau ordonanţele din urma dosarului. Exemplarele ordonanţei au fost depuse într-o mapă şi ulterior probabil că au fost distruse. La momentul respectiv nu mi s-apărut nimic ieşit din comun.
3. Are martora cunoştinţă despre împrejurările în care inculpatul şi-a construit vila din Costineşti. În ce condiţii, cu cine?
R: Cunoşteam că socrii procurorului Ţ. aveau o vilă la Costineşti, iar pe perioada verii ştiam că îi ajută împreună cu familia, într-o ocazie, în 2006 sau 2007 am dormit şi eu la vila din Costineşti o noapte sau două.
4. Cunoaşte martora cum a fost construită vila respectivă? A participat şi dl. Ţ. la construcţia vilei?
R: Nu am cunoştinţă,
5. Dacă pe perioada verii inculpatul îi ajuta pe socri, înainte de sezon inculpatul căuta clienţi pentru vilă, chiar şi de la parchet prin prisma funcţiei pe care o avea?
R: Nu am cunoştinţă.
6. Cunoaşte aspecte despre activităţile de valorificare a unor brazi în perioada 2007-2008 de către inculpat?
R: Nu am cunoştinţă.
Întrebări formulate de apărătorul inculpatului:
1. În concret acest gen de ordonanţe emisă şi în speţă era trimis şi prin fax sau numai prin poşta specială?
R: Ordonanţele de acest gen erau foarte puţine în decursul unui an, două sau trei şi nu a mai existat o situaţie similară. Prin fax comunicam un răspuns la un ordin şi niciodată ordonanţe emise în materia măsurilor preventive. Poşta specială ridica această corespondenţă în aceeaşi zi sau în ziua următoare şi era livrată în maxim 24 ore. Repet că poşta specială ridica ce era de comunicat în zilele de marţi şi vineri.
2. Vizita la vila din Costineşti a dl. Ţ. a fost contra cost şi dacă s-a deplasat singură ori cu familia?
R: M-am deplasat cu familia, respectiv cu soţul şi fiica mea, iar cazarea nu a fost contra cost.
3. Cunoaşte numele lucrătorului de poliţie care a venit cu dosarul privind pe dl. R.I.?
R: Lucrătorul de poliţie se numeşte C.N.
La termenul din 16 septembrie 2014 a fost audiat martorul R.G. care a declarat: „Îmi menţin declaraţiile date anterior, care corespund adevărului”.
Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:
1. În ce perioada a comercializat brazi cu dl. Ţ., şi în ce a constat această comercializare?
R: În jurul Crăciunului, acum 4 sau 5 ani, am transportat de două ori cca. 35 de brazi în zona Reghin. Sunt agricultor. Eu am condus un autovehicul, respectiv maşina mea încărcată cu aceşti brazi. Acei brazi aparţineau lui dl. Ţ.V., aspect pe care l-am aflat ulterior, când în timpul vânzării din piaţă, dl. Ţ.N. a predat actele reprezentanţilor I.T.R.S.V. Cu brazii am mers în piaţă, am vândut cca. 20 şi ulterior s-au prezentat cei de la Ocolul Silvic, mi-au cerut actele de provenienţă pe care nu le aveam la mine, se aflau în maşină, iar maşina era plecată cu dl. Ţ.N. În piaţă cu mine s-a deplasat şi dl. Ţ.N. în locul fratelui său Ţ.V., care se afla internat în Ungaria. Din acte am văzut că brazii aparţineau numitului Ţ.V. În piaţă am rămas numai eu şi cu numitul F.I. L-am sunat pe dl. Ţ.N. să vină, atunci când mi s-au cerut actele la control. După cca. o oră a sosit. Acesta a vorbit cu domnii de la I.T.R.S.V. Ulterior, dl. Ţ.N. mi-a spus să strângem brazii fiindcă era noapte. Pentru această operaţiune am fost plătiţi de către dl. Ţ.N. Brazii rămaşi i-am dus la dl. Ţ.N. acasă pentru că fratele său locuieşte mai departe. De unde i-am încărcat, acolo i-am descărcat.
2. În ce condiţii a fost abordat de către Ţ.N.? Se cunoşteau anterior?
R: Nu. Ne-am întâlnit la un ales de oi la o stână unde se afla şi dl. Ţ.N. A văzut că am maşină şi m-a întrebat dacă nu-i transport nişte brazi până la Reghin. Am fost de acord şi i-am spus să mă anunţe din timp. I-am spus că va costa cursa 350 RON. Am mai primit peste această sumă probabil 100 RON. În piaţă se mai afla şi dl. F., care vindea tot brazii dl. Ţ.V.
3. A existat vreun incident la întălinirea dintre cei de la I.T.R.S.V. şi inculpat?
R: Nu. Reprezentanţii I.T.R.S.V. s-au supărat că dl. Ţ.N. a întârziat cu actele.
Întrebări formulate de apărătorul inculpatului:
1. Îşi aminteşte conţinutul discuţiei între reprezentanţii I.T.R.S.V. şi dl. Ţ.N.?
R: Au venit reprezentanţii I.T.R.S.V. şi la cererea acestora a venit şi un lucrător de poliţie în civil. La momentul la care a venit lucrătorul de poliţie era prezent şi dl. Ţ.N.
2. În 2007-2008 cunoaşte martorul cu cât era plăti pentru ziua de lucru?
R: Ziua era plătită cu 25 maxim 30 RON pentru lucru de dimineaţă până seara. La aceasta plată se adăuga mâncarea. În timp ce mă aflam în piaţă am mai discutat cu dl. F.I., însă nu despre aspectul plăţii sale.
La termenul din 08 octombrie 2014 a fost audiată martora T.M., care a declarat următoarele: „Îmi menţin declaraţiile date anterior, întrucât corespund adevărului”.
Întrebări formulate de Ministerului Public:
1. Cu cine era în relaţii de concubinaj în perioada 2005-2007?
R: În perioada 2005-2007 eram în relaţii de concubinaj cu L.N. Acesta a lucrat la dl. Ţ.N. A fost plătit cu 30-40 RON pe zi. Acesta era ziler, iar la dl. Ţ. nu cunosc cu ce s-a ocupat. Cred că a lucrat pentru dl. Ţ. 2-3 săptămâni.
2. Cât a lucrat la Ţ., dl. N. era cercetat penal?
R: Nu.
3. S-a deplasat inculpatul la domiciliul martorei pentru a-l lua la lucru pe L.N.?
R: Da, a venit la noi pentru a-l lua pe L.N. la muncă.
4. A fost de acord N.L., l-a primit pe dl. Ţ. la momentul respectiv?
R: Da. Acesta a fost de acord să plece la lucru.
5. Dacă în afară de N.L. a mai lucrat pentru dl. Ţ. o altă rudă de-a martorei?
R: Nu.
Întrebări formulate de apărare:
1. De câte ori s-a deplasat inculpatul la domiciliul martorei pentru a-l lua pe N.L. la lucru?
R: Nu îmi amintesc.
2. Dacă poate aprecia martora care era plata pentru o zi de lucru în acea perioadă?
R: 30-40 RON/zi.
3. Dacă au existat situaţii în care inculpatul i-a dat direct martorei bani şi pentru ce anume?
R: Nu am primit bani de la dl. Ţ.
La acelaşi termen de judecată a fost audiat martorul T.A.A., acesta declarând că: „Îmi menţin declaraţiile date anterior, întrucât acestea corespund adevărului”.
Întrebări formulate de Ministerul Public:
1. Ce poate relata martorul despre cauza în care a fost cercetat în 2007 alături de N.L.?
R: N.L. este cumnatul meu. Am fost cercetat împreună cu acesta într-un dosar penal în 2007, în legătură cu o poartă.
2. Cunoaşte dacă în perioada cercetărilor cumnatul său a lucrat la Costineşti la vila d-lui Ţ.?
R: Cunosc că N.L. a lucrat la Costineşti, într-o vară, pentru dl. Ţ. şi a fost plătit, însă nu îmi amintesc în ce an s-a întâmplat.
3. La iniţiativa cui s-a împăcat martorul cu partea vătămată? În ce condiţii s-au împăcat?
R: Partea vătămată şi-a retras plângerea cu condiţia ca noi doi să-i refacem poarta, lucru pe care l-am făcut ulterior încheierii dosarului penal. De fapt, cel vătămat a cerut doar să-i aducem scândură şi vopsea, lucru pe care l-am făcut după ce şi-a retras plângerea.
4. Partea vătămată s-a prezentat la parchet pentru împăcare sau retragerea plângerii?
R: Cred că da, însă nu am fost prezent.
5. A fost chemat la parchet martorul împreună cu partea vătămată şi cu N.L.?
R: Da, o dată. Acolo am discutat să ducem scândura şi vopseaua pentru ca dl. P.V. să-şi retragă plângerea. La acea discuţie dl. Ţ. nu a fost prezent.
6. Pe cine a chemat partea vătămată la parchet?
R: Nu îmi amintesc. La parchet am fost eu şi cumnatul meu.
7. De către cine a fost audiat la parchet, poliţist, procuror, prim-procuror?
R: În cameră la parchet am fost eu, dl. P., dl. Ţ. şi cumnatul meu.
8. A mai existat vre-o întâlnire anterioară între martor, cumnatul său şi dl. Ţ.?
R: Nu.
Întrebări formulate de apărare:
1. A auzit discuţii dintre cumnatul său şi inculpat în legătură cu soluţionarea dosarului?
R: Nu.
2. Are idee cu cât se plătea o zi de muncă în anii 2007/2008?
R: 30-35 RON pe zi.
La termenul din 08 octombrie 2014 a fost audiat martorul L.B.S. care a declarat: „Îmi menţin în totalitate declaraţiile anterioare, întrucât corespund adevărului”.
Întrebări formulate de Ministerul Public:
1. Ce poate relata martorul în legătură cu controlul din decembrie 2008, în ceea ce priveşte pomii de Crăciun ?
R: În luna decembrie se fac controale pentru prevenirea şi combaterea comercializării pomilor de Crăciun în mod ilegal. În data de 20-21 decembrie 2008 am identificat o persoană ce vindea brazi fără acte de provenienţă asupra sa, aceasta spunăndu-mi că actele se află la dl. Ţ. Nu am reţinut al doilea nume, dar este fostul prim-procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa. În această calitate s-a şi recomandat când a sosit la faţa locului după o oră, o oră şi jumătate.
Mi-a prezentat avizul de însoţire a pomilor de iarnă, bonul de vânzare, şi am aplicat un avertisment celui care vindea pomii de Crăciun, însă nu d-lui Ţ., respectiv numitului R. I-am recomandat să ia pomii de iarnă şi să-i vândă în piaţă, iar nu pe stradă.
2. Cum a decurs controlul când s-a prezentat cu actele dl. Ţ.?
R: În baza unui proces-verbal am reţinut 7/8 pomi de Crăciun. Când s-a prezentat cu actele dl Ţ., am aplicat un avertisment, cum am menţionat. Dl. Ţ. s-a recomandat ca fiind prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, dorind probabil să mă intimideze cu funcţia sa, însă nu a reuşit.
Întrebări formulate de apărare:
1. Pentru ce fapt a aplicat avertismentul?
R: Îentru comercializarea fără documente de provenienţă, în baza Legii nr. 31/2000, abrogată azi.
2. La momentul la care s-a prezenta inculpatul cu documentele, existau toate documentele legale?
R: Am vorbit cu dl. Ţ. la telefon. Am reţinut brazii şi ulterior mi-a prezentat bonul de vânzare care la acel moment era echivalent cu un document de provenienţă.
Tot la termenul din 08 octombrie 2014 a fost audiat martorul F.C., acesta arătând: „Menţin declaraţiile anterioare, întrucât corespund adevărului”.
Întrebări formulate de Ministerul Public:
1. În 2007 martorul a lucrat la vila din Costeşti a dl. Ţ.N.?
R: Da. Nu-mi amintesc anul, dar am fost să lucrez, într-o perioadă în care era frig afară. Era toamnă. La acea vilă am pus rigips într-o mansardă. Am fost trimis de firma SC M. SRL, şi aceasta m-a plătit. Şeful firmei se numeşte M.D.D.
2. Cum s-a deplasat la Costineşti?
R: Dimineaţă la ora 06:00 ne-a aşteptat dl. Ţ. cu maşina sa şi acesta ne-a dus.
3. Au existat neînţelegeri cu privire la plata serviciilor prestate, ce au generat întreruperea lucrului la vilă?
R: Nu cunosc, pe mine şeful m-a plătit. Am stat o săptămână şi 2 zile.
Întrebări formulate de apărare:
1. Pe perioada lucrului la Costineşti cine se afla la vilă?
R: În acea săptămână l-am văzut doar pe dl Ţ., mai existau şi câţiva muncitori.
2. Dacă martorul primea mese, iar în caz afirmativ cine asigura masa?
R: Da, dl Ţ. ne mai asigura masa.
Întrebare formulată de instanţă:
1. Aveţi cunoştinţă despre existenţa unui dosar penal pe numele dl. M.D.D., şeful firmei la care lucraţi?
R: Nu cunosc.
La acelaşi termen din 08 octombrie 2014 a fost audiat martorul B.B. care a afirmat următoarele: „Îmi menţin declaraţiile date anterior, întrucât corespund adevărului”.
Întrebări formulate de Ministerul Public:
1. Dacă în perioada 2006-2008 tatăl său a efectuat servicii de instalaţii şi alte lucrări la vila din Costineşti a dl. Ţ.?
R: Nu cunosc o dată exactă, dar e posibil să fie în 2008. Ştiu că în mai mulţi ani a lucrat pentru dl. Ţ., este posibil şi în 2007. Cred că pe la începutul verii.
2. A fost cazat martorul la vila dl. Ţ. unde a lucrat tatăl său în 2007/2008?
R: Cred că am fost cazat în 2009 sau 2010, nu mai ştiu exact în ce an.
4. Îi cunoaşte pe K.A. şi pe V.I.?
R: Da.
5. Au fost cazaţi la aceeaşi vilă?
R: Da
6. Martorul a fost cercetat penal de dl. Ţ.N. în 2006?
R: Da, am fost cercetat, pentru o anumită problemă. În acel dosar s-au dat declaraţii şi până la urmă cine a fost vinovat a plătit. În acel dosar eu am avut calitatea de martor.
Întrebări formulate de apărare:
1. A fost împreună cu tatăl său, pe timpul minorităţii sale, la vila din Costineşti?
R: Cred că o singură dată, dar nu îmi amintesc când.
2. A auzit vreo dată că tatăl său a vorbit cu dl. Ţ. în legătură cu acel dosar, în afară de momentul la care a dat declaraţii?
R: Nu.
3. În momentul în care s-a prezentat cu prietenii săi, la vila din Costineşti, cine se mai afla acolo? Cine se ocupa de administrarea vilei?
R: Fata d-lui Ţ. este cea care ne-a întâmpinat şi se ocupa de cazare.
La termenul din data de 17 noiembrie 2014 a fost audiat martorul P.V., ce a declarat următoarele: „Menţin declaraţiile date anterior, întrucât corespund adevărului. Sunt şapte ani de când am dat ultimele declaraţii şi nu îmi amintesc integral toate cele relatate datorită stării de sănătate”.
Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:
1. În legătură cu conflictul cu N.L. şi T.A., în anul 2007, cum a ajuns să se împace cu aceştia?
R: Îmi amintesc de acea faptă a avut loc în noiembrie 2007. Aceştia au venit peste mine, după ce au consumat băuturi alcoolice, dorind să mă omoare. Au spart poarta, iar eu m-am încuiat în grajd. A doua zi au venit să-şi ceară scuze. Poliţia a întocmit un dosar. Dl. procuror Ţ. mi-a luat o declaraţie despre cum m-am împăcat cu ei.
2. În ce mod a contribuit procurorul Ţ. la împăcarea martorului cu N. şi T.?
R: Am fost chemat la parchet. Acolo am dat declaraţie şi le-am cerut să nu mai aibă treabă cu mine.
3. A primit garanţii din partea dl. Ţ. în sensul că cei doi se vor comporta corespunzător în viitor?
R: Le-a zis dl. procuror să îşi vadă de treabă.
4. Dacă nu ar fi primit asigurări din partea dl. Ţ. cu privire la comportamentul celor doi, s-ar fi împăcat cu cei doi.
R: Eu i-am zis procurorului că cei doi chiar a doua zi au venit şi şi-au cerut scuze. Eu de a doua zi am dorit să mă împac cu ei, eu nu aveam nicio vină. Nu am primit despăgubiri pentru reparaţii, ci le-am făcut eu personal.
5. În afară de intenţia personală de împăcare, procurorul Ţ. i-a cerut martorului să se împace cu cei doi?
R: El a zis să mă împac cu ei, dar eu eram împăcat cu ei de a doua zi după incident.
Înalta Curte, a procedat la data de 05 noiembrie 2014 la audierea inculpatului Ţ.N. care a declarat următoarele: „Îmi menţin în totalitate declaraţiile date la urmărirea penală şi în cursul judecăţii la Curtea de Apel Cluj. Aş dori să menţionez că în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală în 2011, am menţionat, fiind întrebat, „în prezent o persoană care lucrează în gospodărie este plătită cu 50, 60, 70 RON pe zi până la 100 RON, în funcţie de calificarea pe care o are şi se negociază această sumă şi în funcţie asigurarea mâncării, ţigărilor, cafea, etc.?”, însă în rechizitoriu s-a calculat media acestor valori, indicându-se media de 80 RON pe zi de muncitor, fără să se ţină cont că muncitorii lucraseră cu 3-4 ani anterior. În realitate, eu am plătit muncitorii în funcţie de cât mi-a solicitat fiecare. Unii mi-au solicitat 30-40 RON pe zi, dar cu asigurarea mâncării, alţii mi-au solicitat şi 70 RON, fiind calificaţi.
În legătură cu infracţiunea de luare de mită, organele de urmărire penală, au solicitat oficial de la Institutul Naţional de Statistică să precizeze cu cât era plătit un instalator. Le-au comunicat şi s-a trecut în rechizitoriu că erau plătiţi cu 1.040 RON/lună.
În ceea ce priveşte dosarele soluţionate de mine, aş dori să precizez că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, dosarele sunt repartizate pe localităţi astfel ca fiecare procuror să supravegheze posturile de poliţie a unor localităţi (distinct). Eu aveam în supraveghere postul de poliţie al municipiului Topliţa şi postul de poliţie al comunei Gălăuţaşi. În situaţia în care unul dintre procurori nu era prezent în instituţie în momentul în care veneau organele de poliţie pentru confirmarea începerii urmării penale, această confirmare se făcea de alt procuror care era în instituţie, pentru celeritate, însă dosarul era supravegheat de către procurorul care, avea în supraveghere postul de poliţie. Asemenea măsură pe considerentul celerităţii se aplica indiferent de durata lipsei procurorului desemnat din sediul parchetului, chiar dacă aceasta era temporară, pentru ziua în curs.
Dosarele privindu-i pe B.A. şi N.L. mi-au fost repartizate de drept, însă confirmarea începerii urmării penale s-a realizat de către colegi, respectiv M.P. şi D.A., întrucât în momentul în care au sosit organele de cercetare penală nu eram în instituţie.
În legătură cu cele trei persoane care au lucrat la mine şi s-au reţinut patru acte materiale, aş dori să arăt că niciodată nu am purtat discuţii cu ei în sensul că o să-i ajut în dosare sau că o să le dau soluţii favorabile. Nu aveau în acel moment dosare în instrumentare, au lucrat la mine anterior declanşării cercetărilor lor sau a rudelor. Aceste persoane erau fără loc de muncă şi lucrau şi la alte persoane, erau angajaţi sporadic. Nu am insistat în pofida voinţei lor să presteze munci în favoare mea şi la solicitarea mea.
În legătură cu declaraţia martorului N.L. fac precizarea că nu am insistat împotriva poziţiei sale declarate de refuz în a-l convinge să lucreze pentru mine. M-am deplasat la uşa domnului N. pentru a-i solicitat să vină la muncă, dar aceasta numai pe fondul înţelegerii noastre anterioare şi a acordului său. Dl. N. se răzgândise în aceeaşi dimineaţă, iar eu nu aveam de unde să ştiu. Totuşi a plecat la vila familiei noastre de la Costineşti.
În legătură cu martorul B.A., precizez că în oraş se aflau doar 2-3 instalatori. Acesta a mai lucrat anterior în gospodăria mea, fără să prevăd atunci că fiul său minor va ajunge să fie cercetat de mine. Anterior înregistrării dosarului pe numele lui B.B. i-am solicitat tatălui, B.A., să lucreze şi la vila din Costineşti. B.A. a continuat lucrările şi după înregistrarea dosarului fiului său. Am confirmat soluţia organelor de poliţie de a-l scoate de sub urmărire penală pentru că nu a participat la săvârşirea infracţiunii. Tatăl minorului a continuat să lucreze şi după soluţia de scoatere de sub urmărire penală a fiului pentru că a luat lucrarea înainte şi a continuat şi după. Consider că aceasta a fost o încălcare a deontologiei şi o abatere disciplinară şi nu o infracţiune.
Pe B.A. l-am plătit de fiecare dată exact cu sumele pe care mi le-a solicitat. I-am spus acestuia că îşi poate aduce copii la mare şi că poate beneficia de cazare şi mâncare în mod gratuit. Eu am fost întotdeauna o persoană generoasă.
În ceea ce-l priveşte pe N.L., l-am plătit de fiecare dată cu cea 30-40 RON/zi, aşa cum erau preţurile la vremea respectivă pentru un muncitor necalificat.
Cu privire la infracţiunile de luare de mită, arăt că în toate cele patru dosare soluţionate de mine, consider că am dat soluţii legale şi temeinice neţinând cont de persoanele cercetate. Cercetările au fost efectuate de organele de poliţie, eu am confirmat doar propunerea în trei dosare, iar într-un dosar în care parte vătămată era P.V., am constat că în faţa mea s-a prezentat P.V. şi N.L. şi T.A. şi au declarat că s-au împăcat. Organele de poliţie i-au prezentat a doua zi pe cei doi făptuitori, pentru audiere. Organele de poliţie mi-au comunicat că cei doi s-au împăcat cu partea vătămată şi mi-au solicitat să le iau eu declaraţii. Ulterior organele de poliţie au prezentat-o şi pe partea vătămată. Aceştia mi-au declarat că s-au împăcat a doua zi după comiterea faptei.
Eu nu am influenţa niciuna din cele două părţi vătămate pentru împăcarea cu N.L.
În legătură cu instigarea la distrugerea de înscrisuri, aşa cum am arătat şi la urmărire penală, de zona Borsec răspundea doamna procuror D.A. În ziua când au venit organele de poliţie de la Borsec cu dosarul respectiv, am constat că fapta s-a comis cu 48 de ore înainte. În ziua respectivă, într-o vineri, D.A. era la D.N.A. Târgu Mureş pentru a da o declaraţie ce mă privea pe mine, respectiv prezentul dosar. Era spre sfârşitul programului şi am rugat grefierii să rămână să înregistrăm dosarul. Am confirmat începerea urmăririi penale. La acel moment şi cel de-al treilea procuror ce funcţiona în cadrul parchetului nostru lipsea fiind ora 15:55, la sfârşitul programului. Eu am audiat făptuitorul la acel moment, deşi am constatat că organele de poliţie trebuia să ia acea declaraţie.
În unitatea de parchet unde am lucrat, fiind o unitate mică, nu existau permanenţe. În cazuri urgente, eu eram sunat. Toate numerele de telefon ale procurorilor în funcţie şi a personalului auxiliar erau cunoscute de către pază. Aveam şi o planificare de permanenţă.
Lucrătorul de poliţie C.N. era îngrijorat că fiind cetăţean străin din Republica Moldova, exista riscul să plece în cazul eliberării paşaportului. Audierea am început-o în timpul programului înlocuind-o pe doamna D.A. Nu aveam ordonanţă de reţinere în acel dosar. Exista doar o adresă de înaintare a dosarului şi o propunere de începere a urmăririi penale. Ordonanţa de luarea măsurii preventive a fost întocmită pe calculator de doamna grefier B.M. sau de către poliţistul C.N. Această ordonanţă, a fost înregistrată în registrul de măsuri preventive de grefiera S.I. Nu eu am semnat această ordonanţă şi nici nu am aplicat ştampila, aspect confirmat şi de C. şi de toată lumea. Ştampilă aveam şi eu şi prim-grefierul. Acea ordonanţă nu a purtat nicio ştampilă.
După ce am audiat făptuitorul R., am apreciat că nu se impunea nici măsura reţinerii, nici măsura obligării de a nu părăsi ţara. În acest context, făptuitorul a arătat că este de acord cu obligarea de a nu părăsi ţara, dar a dorit să fie cercetat în stare de libertate.
Nu am ştiut că un exemplar al ordonanţei a fost înmânat lucrătorului de Poliţie şi nu am văzut ulterior acel exemplar. S.I. m-a întrebat luni dacă era necesar să trimită ordonanţele la frontieră. I-am răspuns că am revenit asupra măsurii. Am considerat că ordonanţa nefiind semnată şi ştampilată este inexistentă şi am spus doamnei grefier S.I. să o scoată din dosar. Eu nu am verificat, dar cred că ordonanţa a fost scoasă din dosar. Nu am ştiut că a fost înregistrată această ordonanţă, în registru special penal ţinut de grefieri. De regulă erau trecute în registru după ce erau semnate şi ştampilate şi comunicate. Cred că doamna grefier a intenţionat să mă ajute emiţând ordonanţa anterior.
În dosar nu am avut avocat şi nici măcar nu a fost stabilită o încadrare juridică. Pentru faptele pentru care era cercetat făptuitorul (vătămare corporală din culpă, accident rutier) nici măcar nu se emiteau ordonanţe pentru măsuri preventive.
Luni, doamna D. a preluat dosarul. Vineri când s-a emis ordonanţa nu am căutat-o pe doamna D. să-i comunic venirea acestui dosar.
Nu m-am ocupat eu de activitatea comercială referitoare la vila din Costineşti. Precizez însă că am însoţit persoanele care au comercializa brazii proveniţi de pe un teren aflat în proprietatea comună a mea şi a fratelui meu Ţ.V., ce la acel moment se afla internat. Brazii erau în parte proprietatea mea, însă şi în anii trecuţi i-am lăsat fratelui meu toţi banii obţinuţi din vânzarea acestora. Am obţinut la acel moment pe acei brazi cca. 1.000 RON.
Întrebări formulate de Ministerul Public:
1. În dosarul cu B. a mai existat un participant D.D., cum explică soluţiile diferte care au fost date cu privire la fiecare dintre făptuitori?
R: Participaţia celor doi la infracţiune nu era similară, B.B. era minor, celălalt era major şi erau rude. Cel major nu i-a spus minorului că va comite o infracţiune de furt, ci i-a spus să-l aştepte la parterul blocului. Majorul a sustras din podul blocului a sustras un întrerupător în valoare de 160 RON şi l-a vândut cu cca. 50 RON, dar nu i-a spus nici după vânzare, minorului, că a comis fapta. Atunci, poliţia a propus pentru major aplicarea art. 181 C. pen. anterior, iar pentru minor scoaterea de sub urmărire penale pentru că nu a participat la comiterea faptei art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.
2. Cu privire la soluţia pronunţată în dosarul cu N.L. de împăcare, cum a putut dispune încetarea urmăririi penale pentru violare de domiciliu în varianta tip, în timp ce în dosar era reţinută varianta agravată (art. 192 alin. (2) C. pen. anterior).
R: În legătură cu soluţia dată în acel dosar, eu am dispus încetarea procesului pentru infracţiunea de violarea de domiciliu pe timp de zi, respectiv art. 192 alin. (1) C. pen. anterior. Ulterior am apreciat că nu era incidenţă nici această infracţiune pentru că scopul nu a fost cel de violare de domiciliu, ci de a urmări o femeie pentru a-i restitui o sumă de bani. Iniţial în dosar a fost reţinută varianta agravată, însă ulterior, prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală am dispus şi schimbarea de încadrare juridică.
3. I-a comunicat doamnei procuror D.A. că a fost emisă o ordonanţă privitoare la măsuri preventive la momentul la care i-a restituit dosarul?
R: Nu i-am comunicat doamnei procuror D. despre acea ordonanţă, deoarece nu o semnasem, nu o ştampilasem şi nu consideram că a fost emisă. Am considerat că fusese redactată numai pentru a mă ajuta eventual dacă aş fi luat acea măsură. Am considerat-o inexistentă, altfel aş fi revocat-o.
Înalta Curte, evaluând coroborat probatoriul administrat în faza apelului reţine următoarele:
1. Cu privire la infracţiunea de luare de mită
Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 289 C. pen., fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Analiza conţinutului celor două norme demonstrează că pentru varianta alternativă a pretinderii sau remiterii, cea reţinută în acuzaţia formulată, numai limitele de pedeapsă s-au modificat în sensul reducerii maximului special.
Pentru a se putea reţine infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior este necesar ca acţiunea de pretindere, una din modalităţile alternative de comitere a infracţiunii, să fie neechivocă prin aceasta înţelegând că este necesar să fie astfel formulată şi realizată încât să fie înţeleasă de cel căruia i se adresează.
În fapt, inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înţeles să caute persoane capabile de muncă ce l-ar putea ajuta la edificarea construcţiei din Costineşti sau în propria gospodărie, persoane cercetate în dosare penale pe care le instrumenta unitatea de parchet pe care o conducea, oferindu-le în schimb o plată mai redusă, dar şi posibilitatea ca dosarele penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa să le fie soluţionate în mod favorabil.
Declaraţiile celor cercetaţi, ce au dobândit în prezenta cauză calitatea de martori, relevă că soluţia emisă a fost în consonanţă cu cele aşteptate, demonstrând astfel şi legătura între pretindere, prestaţie şi soluţia dosarelor. Justiţiabilul sau ruda acestuia avea reprezentarea clară a faptului că ajutorul său constând în muncă va genera o soluţie favorabilă în cauza penală (...atunci când am muncit la gard am discutat cu dl. Ţ. despre dosarul meu. Dl. Ţ. mi-a spus că o să finalizeze dosarul. Eu m-am gândit că îl va finaliza bine, respectiv cu o amendă, întrucât am mai avut una anterior... Nu i-am cerut d-lui Ţ. o astfel de soluţie şi nici acesta nu mi-a vorbit despre o astfel de soluţie - declaraţia matorului G.F. dată în cursul judecării apelului; ...Eu am acceptat să lucrez la acesta şi pentru că mă gândeam că o să obţin o soluţie bună în dosar şi în acest fel o să fie bine şi pentru mine şi pentru dânsul - declaraţia matorului N.L.).
În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită aceasta s-a realizat, în toate cazurile, sub forma iniţială a pretinderii şi ulterior a primirii, faptele distincte consumându-se la momentul iniţial al pretinderii, momentul primirii folosului injust având, la rândul său, relevanţă juridică în sensul consolidării activităţii ilicite. În concret, foloasele necuvenite pretinse anterior actului îndeplinit în cadrul exerciţiului funcţiei de magistrat constau în munca fizică prestată de martori în favoarea inculpatului, muncă ce nu era adecvat remunerată. În actul de sesizare se susţine faptul că diferenţa între contravaloarea reală a muncii şi plata efectivă constituie folosul injust obţinut. În realitate folosul injust îl constituie munca prestată, indiferent de nivelul plăţii, datorită faptului că prestatorul oferea munca sa pentru rezolvarea situaţiei juridice în care era interesat, indiferent de existenţa sau nivelul plăţii muncii prestate.
Se constată că martorii au susţinut că au prestat diverse activităţi în favoarea prim procurorului Ţ.N., însă au negat legătura între acestea şi anumite dosare instrumentate de unitatea de parchet condusă de inculpat, în care erau părţi ori interesaţi datorită implicării unor rude apropiate, precum şi nivelul necorespunzător al plăţii.
Niciunul dintre martorii audiaţi de instanţa de apel nu a furnizat o explicaţie plauzibilă, aptă a justifica revenirile asupra celor relatate în faza de urmărire penală, situaţie în care instanţa de control judiciar va evalua şi conţinutul acestor prime declaraţii în ansamblul probator.
Colegi ai inculpatului, ca martorul C.E., au declarat că inculpatul era căutat de diverse persoane, prin birourile procurorilor, acestea susţinând că au de efectuat lucrări pentru dl. Ţ. Martorul a susţinut că i se păreau cunoscuţi de prin dosare, în sensul că mai fuseseră pe acolo.
Contravaloarea muncii pentru perioada analizată a fost determinată în actul de sesizare prin trimitere la datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, din care reiese nivelul remuneraţiei în construcţii pentru un muncitor instalator, salariul brut fiind de 1.085 RON pentru 23 zile lucrătoare. În plus martorii au făcut referire la nivelul plăţii pe care o solicitau în general, în perioada 2005-2007 şi cea pe care au primit-o de la inculpat (martorul N.L. ar fi primit cca. 30-40 RON pe zi în cazul prestaţiei sale la vilă, aspect conţinut în declaraţia numitei T.M., ce ar fi coincis cu plata obişnuită conform declaraţiei martorului T.A., însă martorul prestator a evaluat la 80 RON/zi munca sa în cadrul declaraţiilor din fazele anterioare; martorul G.F. a evaluat superior prestaţia sa la cca. 100 RON în total faţă de suma de 70 RON primită). Înalta Curte subliniază că acest nivel nu este raportat la condiţiile speciale de lucru în prezenta cauză, respectiv în altă localitate decât cea de domiciliu, în condiţii de cazare în imobilul în construcţie, de lucru pe perioada întregii zile şi fără zile de repaos săptămânal. În plus, mesele muncitorilor nu erau asigurate de inculpat, aşa cum acesta a susţinut pentru a justifica nivelul mai redus al plăţii, ci prin demersuri comune (dl. Ţ. ne mai asigura masa - declaraţia martorului F.C.). Toate aceste condiţii de lucru sunt utile pentru limitele în care se va angaja răspunderea penală sau pentru individualizarea judiciară, însă nu pentru stabilirea întinderii folosului injust. Martorii au precizat şi faptul că de transportul acestora de la domicilii la Costineşti se ocupa inculpatul (ex. martorii F.C., T.M.).
În ceea ce priveşte lucrul în gospodăria inculpatului martorii au relatat natura muncilor, echivalentul acestora şi faptul că plata a fost sub acest nivel, însă inculpatul ar fi asigurat mâncarea şi ţigările (Eu şi fratele meu am fost chemaţi la parchet, la dl. procuror Ţ. Acolo am fost audiat în legătură cu faptele de braconaj. Nu mi-a spus nimic pe moment, mi-a spus să îl aştept afară din birou pe holul clădirii. Pe hol m-a întrebat dacă lucrez undeva, şi i-am răspuns că la acel moment nu lucram. În acest context mi-a spus că are nevoie să lucrez câteva zile la reparatul unui gard, la grădina d-lui Ţ. Am fost două trei zile, după-amiaza, la lucru, la gard. Am făcut 50 m de gard din scândură. Am fost plătit pentru acest serviciu primele două zile câte 20 RON şi a treia zi cu 30 RON. Am fost mulţumit, întrucât mi-a dat şi ţigări şi mâncare. În general pentru un astfel de gard aş fi fost plătit cu cca. 80-100 RON. ...În vara anului 2010 ziua de lucru era 50 RON de dimineaţa până seara - declaraţia martorului G.F., dată în faţa instanţei de apel).
Trebuie subliniat faptul că în cursul urmăririi penale martorii ce au prestat activităţi în favoarea inculpatului au susţinut discrepanţa între contravaloarea muncii şi plata efectuată, explicând diferenţele între conţinutul declaraţiei din faza de urmărire penală şi cea din faza de apel în contextul timpului scurs şi a uitării acelor elemente.
Inculpatul, audiat de instanţa de apel, a recunoscut faptul că a utilizat martorii indicaţi în actul de sesizare la prestarea anumitor activităţi, însă a susţinut că i-a plătit potrivit solicitărilor acestora în funcţie de calificare (fie cu 30-40 RON pe zi, dar cu asigurarea meselor, fie cu 70 RON pe zi, pentru cei calificaţi), însă a negat, legătura între prestaţii şi soluţia în dosarele de urmărire penală (Amintim în acest context declaraţia martorului N.L.: nu eu am fost cel care am stabilit suma de achitat pentru fiecare zi de lucru, ci domnul procuror făcea un calcul şi acceptam ce mi se propunea; declaraţia martorului T.M.M.: în faţa blocului a venit dl. prim procuror Ţ. şi l-a strigat pe concubinul meu să iasă afară. Acesta s-a ascuns în balcon, iar eu l-am lăsat înăuntru pe dl. prim procuror care i-a reproşat că se ascunde de el, şi că atunci când a avut nevoie a fost bine. Concubinul meu s-a îmbrăcat şi a plecat revenind după mai multe zile, spunându-mi că l-a dus la muncă la Costineşti. Înainte de a pleca i-a spus d-lui Ţ. că nu am mâncare pentru copii şi acesta mi-a dat 10 RON).
În drept, fapta inculpatului procuror, constând în pretinderea şi obţinerea desfăşurării de către martori a unor activităţi neremunerate sau neremunerate corespunzător, în considerarea soluţiilor pronunţate în dosarele penale în care erau interesaţi, dosare soluţionate ulterior de către inculpat prin soluţii de netrimitere în judecată, constituie infracţiunea de luare de mită.
În privinţa laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, instanţa constată că folosul necuvenit încasat de inculpatul Ţ.N. îl reprezintă contravaloarea muncii prestate de martori, în favoarea sa. Trebuie reiterat că martorii au realizat activităţile în considerarea rezolvării situaţiei lor juridice, prin emiterea de către inculpat a unor soluţii de favoare. Inculpatul a exploatat acest interes al martorilor pretinzând prestarea unor munci în folosul său.
Scopul urmărit de inculpatul Ţ.N. a fost acela de a edifica respectiva construcţie prin folosirea unei forţe de muncă mai ieftină, formată din martorii interesaţi în soluţionarea favorabilă a unor dosare.
Din perspectiva laturii subiective Înalta Curte constată că din durata activităţii infracţionale, din multitudinea actelor de executare, din modul în care a fost concepută şi realizată activitatea infracţională rezultă reprezentarea clară a inculpatului asupra beneficiilor urmărite şi modalităţii utile menţinerii folosului necuvenit, aspecte ce subliniază existenţa vinovăţiei. Modalitatea în care inculpatul a acţionat relevă reprezentarea clară a activităţii şi urmărirea sopului propus, elemente ce justifică reţinerea vinovăţiei sub forma intenţiei directe. Relevant sub acest aspect este şi faptul că dosarele se aflau în instrumentarea altor colegi procurori ce dispuseseră începerea urmăririi penale, însă soluţiile de netrimitere în judecată erau emise de şef, respectiv de prim procurorul Ţ.N., fără a exista un act de preluare a cercetării.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului în sensul că soluţiile de netrimitere în judecată nu au fost desfiinţate, se constată că pentru reţinerea conduitei infracţionale acest aspect este nerelevant deoarece în cadrul acuzaţiei nu s-a susţinut lipsa de temeinicie ori de legalitate a actelor procesuale dispuse, ci faptul că a condiţionat îndeplinirea actului de prestaţiile celor vizaţi. Se constată că fapta tip este comisă de funcţionarul public, iar persoanele care exercită atribuţiile şi responsabilităţi în cadrul puterii judecătoreşti, respectiv judecătorii ori procurorii, sunt funcţionari publici în sensul legii (art. 175 C. pen., art. 145 C. pen. anterior). În cazul magistraţilor este suficient capretinderea să fie realizată în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu sau în legătură cu aceste atribuţii, constatarea acestei legăturii fiind suficientă.
În continuare, în plus faţă de aspectele precizate anterior, Înalta Curte va puncta date particulare fiecărui act de executare ce intră în conţinutul acestei infracţiuni.
În ceea ce priveşte Dosarul nr. 252/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa
În fapt, în sarcina inculpatului Ţ.N. s-a reţinut că în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 252/P/2006 privind pe B.B. (minor) şi D.D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în schimbul adoptării unei soluţii favorabile de scoatere de sub urmărire penală a numitului B.B., a pretins tatălui său, B.A. să-i execute (fie singur, fie împreună cu alte rude), în mai multe rânduri, lucrări la instalaţiile sanitare şi de canalizare la vila familiei sale din Costineşti, jud. Constanţa, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către aceştia şi neachitate, ridicându-se la suma de 680 RON (6 zile în 2006, 6 zile in 2007, 2 persoane, 70 RON pe zi, total 1.680 RON din care au fost achitaţi 1.000 RON). Prin rezoluţia din 26 iulie 2006 s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de numiţii D.D. şi B.B. de către procurorul M.P., pentru fapte săvârşite la data de 04 mai 2006, iar la data de 19 octombrie 2006, prin ordonanţa prim procurorului Ţ.N., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a minorului B.B. (în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât „fapta nu există”, deşi acesta, în prezenţa avocatului şi a părintelui său, B.A., a recunoscut fapta) şi scoaterea de sub urmărire penală faţă de numitul D.D. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În cursul anului 2006, ulterior înregistrării Dosarului nr. 252/P/2006, la data de 23 mai 2006 inculpatul Ţ.N. l-a contactat pe tatăl numitului B.B., B.A. în vederea efectuării de lucrări de instalaţii la vila din Costineşti. Acesta a acceptat propunerea inculpatului şi a lucrat efectiv câte 6 zile pe săptămână împreună cu fratele său, B.I., atât în vara anului 2006, cât şi în toamna acelui an când au fost finalizate lucrările, costul acestora fiind negociat de B.A. la 10 milioane de ROL, din care 3-4 milioane au fost remise numitului B.I.
În declaraţia dată în faţa instanţei de apel martorul B.A. confirmă faptul că a lucrat la vila din Costineşti la propunerea inculpatului Ţ.N., dar susţine că a fost plătit pentru munca sa şi a fost mulţumit: de fiecare dată mi s-au achitat lucrările. Mi s-au oferit cea 10 milioane ROL, la fiecare lucrare, dar mai precizez că nu am lucrat singur... de fiecare dată am fost plătit separat... după ce mi s-a citit paragraful precizez că eu am fost plătit pentru munca mea şi am fost mulţumit. Din banii primiţi mi-am plătit şi colaboratorii. Aceleaşi aspecte au fost relatate de către martor şi cu ocazia declaraţiei date în faţa instanţei de fond, acesta arătând că a fost plătit conform înţelegerii.
În legătură cu ordinea cronologică a evenimentelor martorul B.A. a confirmat că a lucrat pentru incupat ulterior înregistrării dosarului fiului său pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa: la vilă am lucrat şi înainte şi după soluţionarea dosarului privindu-l pe fiul meu. Acest aspect a fost confirmat şi de fiul acestuia, martorul B.B. Martorul a mai susţinut că nu s-a condiţionat munca sa de soluţia în dosarul fiului, în care organele judiciare ar fi făcut exces de zel.
Declaraţia martorului din faza de urmărire penală cuprinde anumite precizări ce nu au mai fost susţinute în faţa instanţelor de fond ori de apel, deşi martorul a precizat că menţine cele declarate anterior întrucât corespund adevărului. Astfel, martorul B.A. a declarat în cursul urmăririi penale că toate lucrările ar fi costat mai mult decât a primit, dar atunci când a negociat cu inculpatul acesta i-a spus că are copii şi dacă vor merge la mare vor fi cazaţi la un preţ mai bun... Practic cei 10 mil. ROL i-am primit pentru întreaga lucrare începută în 2006, primăvară spre vară şi terminată în 2007... din care o parte i-am dat-o fratelui meu B.I. În cursul anului 2008, spre toamnă,... m-am dus din nou să-i execut nişte lucrări la vilă. Cu tot cu drum am stat trei zile pentru că m-am supărat pe acesta deoarece m-a cazat într-o cameră insalubră, fapt ce m-a determinat să mă întorc acasă. Soluţia în dosarul fiului meu a fost dată de dl. prim procuror Ţ.N. După ce băiatul meu a venit acasă de la Parchet, mi-a spus că a fost la dl. prim procuror şi că dosarul lui nu va merge mai departe deoarece era minor şi la prima abatere. Cu certitudine arăt faptul că eu nu am intervenit sub nicio formă la dl. prim procuror, însă acesta îl cunoştea pe băiatul meu de când a fost cazat la vila dumnealui. Acest ultim aspect este confirmat de martorul B.B. care a arătat în faţa instanţelor de fond şi de control judiciar că împreună cu doi prieteni a fost cazat la vila din Costineşti.
În faţa primei instanţe, în prezenţa apărătorului ales al inculpatului (av. C.A.), în şedinţa publică din 16 septembrie 2012, martorul B.A. a declarat: „Am fost audiat in dosarul privindu-l pe Ţ.N. la Târgu-Mureş de procuror... Cu acea ocazie am spus adevărul, iar declaraţiile date le menţin. Am desfăşurat activităţi Ia vila din Costineşti a domnului Ţ., care m-a contactat cunoscând faptul că sunt de meserie instalator, fiind în oraş de circa 40 de ani şi lucrând în instalaţii de la 16 ani. Am lucrat la vilă în perioada 2006-2008 şi am fost plătit conform înţelegerii pe care am avut-o cu domnul Ţ. Am fost plătit conform celor propuse de mine şi tarifelor care erau pe piaţă la momentul respectiv. În cursul anului 2006 sau 2007, băiatul meu a fost cercetat pentru furt calificat, dosarul fiind instrumentat de poliţie, unde l-am însoţit şi eu la un moment dat. Eu cu domnul Ţ. nu am discutat despre dosarul băiatului meu, dar eu cred că acesta îl cunoştea pe băiatul meu întrucât a fost cu mine la vilă pe o perioadă de circa o săptămână, fără însă ca să presteze vreo muncă. Nu mai reţin ce discuţii am avut cu băiatul meu după ce acesta a fost la Parchet. Eu nu l-am însoţit pe băiat la Parchet, probabil soţia a fost cea care fost cu el la domnul prim-procuror. Din câte îmi aduc aminte fapta de care e acuzat fiul meu era una care a cauzat un prejudiciu mic ce a fost recuperat pentru această faptă a primit un avertisment. La momentul respectiv fiul meu avea 16 ani. Eu am continuat să desfăşor activităţi la vila din Costineşti şi după ce fiul meu era în cercetări, fiind plătit conform înţelegerii, iar la casa inculpatului am efectuat o reparaţie mică, o singură dată, reparaţie pentru care nu am fost plătit şi nici nu se punea problema, deoarece era o reparaţie simplă... Pe lângă suma de bani cu care am fost plătiţi am primit şi mâncare”.
Înalta Curte constată că ulterior efectuării lucrărilor de instalaţie la vila din Costineşti de către martori, inculpatul Ţ.N. a adoptat la data de 19 octombrie 2006 soluţia de netrimitere în judecată a minorului B.B., într-o cauză instrumentată de alt procuror.
Ca urmare, văzând şi secţiunea anterioară, Înalta Curte apreciază că faţă de acest act material, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. anterior.
În ceea ce priveşte Dosarul nr. 219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa
În actul de acuzare s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 219/P/2007 privind pe învinuiţii N.L. şi T.A.A., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere, în schimbul determinării părţii vătămate să-şi retragă plângerea şi adoptării unei soluţii favorabile de scoatere de sub urmărire penală, a pretins numitului N.L. să-i execute, în cursul anului 2007, diferite lucrări la vila familiei sale Costineşti, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către acesta şi neachitate ridicându-se la suma de 640 RON.
Prin rezoluţia din 5 martie 2007 s-a confirmat de către procurorul M.P. începerea urmăririi penale faţă de N.L. şi T.A.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1), art. 193 alin. (1) C. pen. anterior şi respectiv art. 192 alin. (2) şi art. 193 alin. (1) C. pen. anterior pentru o faptă comisă la data de 02 februarie 2007 la locuinţa martorului P.V. Deşi dosarul se afla în supravegherea procurorului ce a disupus începerea urmăririi penale, inculpatul Ţ.N. a luat la data de 04 aprilie 2007 declaraţii celor doi învinuiţi şi părţii vătămate P.V. şi a dispus prin rezoluţie scoaterea de sub urmărire penală.
În declaraţia dată de martorul P.V. în faţa Înaltei Curţi acesta a confirmat că a fost chemat la sediul parchetului şi i-a fost luată o declaraţie de către inculpatul Ţ.N.: „dl. procuror Ţ. mi-a luat o declaraţie despre cum m-am împăcat cu ei... am fost chemat la parchet. Acolo am dat declaraţie şi le-am cerut să nu mai aibă treabă cu mine... le-a zis dl. procuror să îşi vadă de treabă... el a zis să mă împac cu ei, dar eu eram împăcat cu ei de a doua zi după incident. Nu am primit despăgubiri pentru reparaţii”.
De asemenea, în declaraţiile date atât în cadrul urmăririi penale, cât şi la instanţa de fond, martorul P.V. a confirmat faptul că inculpatul Ţ.N. i-a spus să se împace cu învinuiţii din cauza în care era implicat ca parte vătămată (dl. procuror mi-a spus să mă împac cu ei însă eu deja mă împăcasem; inclusiv dl. prim procuror mi-a spus că sigur nu o să mai aibă treabă cu mine, înţelegând că afirmaţia d-lui procuror este o garanţie pentru mine că nu o să mai am probleme cu cei doi).
Acest aspect a fost corrfirmat şi de martorul N.L. care a precizat că dl. prim procuror Ţ.N. efectiv a garantat pentru noi, afirmând că nu o să mai avem probleme cu el şi să ne împăcăm pentru a nu intra la puşcărie.
Ulterior începerii urmăririi penale faţă de cei doi, inculpatul Ţ.N. i-a solicitat martorului să execute anumite lucrări la vila din Costineşti. De asemenea, se mai constată că martorul N.L. mai lucrase pentru inculpat la aceeaşi vilă anterior. Martorul N.L. nu a putut fi audiat nemijlocit în faţa instanţei de apel, acesta fiind plecat în străinătate, însă în faţa instanţei de fond a precizat, în prezenţa apărătorului ales al (av. C.A.) inculpatului că: „Eu am acceptat să lucrez la acesta şi pentru că mă gândeam că o să obţin o soluţie bună în dosar şi în acest fel o să fie bine şi pentru mine şi pentru dânsul. În legătură cu plata serviciilor prestate la vila din Costineşti arăt că nu eu am fost cel care am stabilit suma de achitat pentru fiecare zi de lucru, ci domnul procuror făcea un calcul şi acceptam ce mi se propunea. Precizez că sumele pe care mi le oferea nu erau suficiente şi în general pentru activităţi de aceeaşi natură pretindeam circa 50-60 RON/zi... în legătură cu sumele primite de la inculpat acesta era cel care propunea şi eu acceptam întotdeauna fără să fac comentarii. Nu m-am gândit să solicit mai mult pentru că mă gândeam că îmi rezolvă cazurile”.
Cu ocazia audierii în faţa organelor de urmărire penală, martorul N.L. a declarat că ştia că nu va fi plătit corespunzător pentru munca prestată, dar a acceptat solicitarea acestuia crezând că dosarul va fi soluţionat favorabil: eu am înţeles că, dacă accept propunerea dumnealui, situaţia dosarului meu va fi una favorabilă mie... ştiam că este destul de rău platnic că nu plăteşte aproape deloc, dar m-am gândit că, acceptând propunerea dumnealui, mi se va da o soluţie favorabilă. Martorul N.L., a declarat la instanţa de fond, fiind audiat în prezenţa apărătorului ales al inculpatului (av. C.A.): „l-am cunoscut pe domnul procuror cu ocazia audierii mele într-un dosar penal pentru lovire şi violare de domiciliu. Nu-mi aduc aminte exact care a fost momentul, dar domnul prim procuror mi-a solicitat să desfăşor anumite activităţi la vila dânsului din Costineşti şi în acest sens am fost căutat şi prin telefon şi acasă, iar eu am acceptat.în timpul cercetării mele penale domnul prim procuror mi-a recomandat să o caut pe partea vătămată, să încerc să mă împac cu aceasta, dar nu mi-a spus niciodată că în schimbul serviciilor prestate la vila din Costineşti voi primi o soluţie favorabilă. Eu am acceptat să lucrez la acesta şi pentru că mă gândeam că o să obţin o soluţie bună în dosar şi în acest fel o să fie bine şi pentru mine şi pentru dânsul. În legătură cu plata serviciilor prestate la vila din Costineşti arăt că nu eu am fost cel care am stabilit suma de achitat pentru fiecare zi de lucru, ci domnul procuror făcea un calcul şi acceptam ceea ce se propunea. Precizez că sumele pe care mi le-a oferit nu erau suficiente şi în general pentru activităţi de aceeaşi natură pretindeam circa 50-60 RON/zi, şi anume de dimineaţa până seara. Inculpatul mi-a asigurat circa 3 mese/zi şi un pachet de ţigări/zi. Acea sumă de 50-60 RON pe care aş fi putut-o câştiga nu include de asemenea mesele pentru că altfel ar fi fost circa 80 RON/zi. Am fost de mai multe ori să lucrez la vila din Costineşti, ultima dată fiind în anul 2008. Plata era făcută la întoarcerea de la Costineşti, cu menţiunea că de fiecare dată stăteam circa o săptămână - două săptămâni.
Eu am mai avut un dosar penal în anul 2006 sau 2007, aflat în instrumentare tot la domnul procuror Ţ., cred că tot lovire şi arăt că şi în aceea perioadă am desfăşurat activităţi la vila din Costineşti. Şi în acel dosar m-am împăcat cu partea vătămată, iar alte amănunte nu-mi amintesc decât că în perioada respectivă am mers la vila din Costineşti, am desfăşurat activităţi şi am fost plătit la fel ca în 2008.
Din ce îmi aduc aminte suma cea mai mare mi-a fost plătită pentru o perioadă de aproximativ o lună de zile lucrate la vila din Costineşti şi aceasta a fost în perioada în care am lucrat la Costineşti inculpatul m-a tratatat corespunzător, s-au asigurat mesele, nu am avut alte probleme.
Nu-mi aduc aminte exact în ce perioadă, dar o dată inculpatul m-a căutat chiar acasă la orele dimineţii şi m-a întrebat de ce nu merg să lucrez la vilă spunându-mi „ce, atunci am fost bun, acum nu mai sunt bun?!” şi astfel m-am dus şi am răspuns solicitării de a presta în continuare muncă la vilă. Iniţial nu mai fusesem de acord să merg să lucrez la vila din Costineşti şi a trecut o săptămână sau două până la momentul în care am fost căutat de către inculpat. Eu nu am mai fost de acord să merg să lucrez pentru că soţia nu a fost de acord, nu ne mai ajungeau banii. Eu lucram cu ziua în perioada respectivă, mai mergeam la pădure şi câştigam între 800.000 şi 1.000.000 de ROL, fără mese pentru că luam masa acasă.
În legătură cu ultima deplasare la Costineşti la care am făcut referire arăt că într-adevăr eu am vorbit cu inculpatul şi i-am spus că voi merge să lucrez la vilă, dar în ziua în care a trebuit să merg m-am răzgândit şi în acest context m-a căutat acasă. Arăt că nu am primit un avans pentru acea deplasare inculpatul dându-mi suma de 100.000 ROL chiar în ziua în care m-a căutat acasă. Este posibil ca acea sumă să fi fost mai mare pentru că soţia mea a primit-o şi este posibil să fi fost chiar 400.000 ROL.
A fost o situaţie în care fiica mea m-a însoţit pe litoral şi a stat împreună cu mine în aceeaşi încăpere însă nu într-o cameră din vilă, ci într-o cameră de lângă centrală. Aceasta a stat vreo două săptămâni. I s-a asigurat aceeaşi mâncare pe care o primeam şi eu şi, după circa o săptămână şi jumătate sau două săptămâni au apărut unele discuţii între mine şi inculpat, legate de calitatea mâncării pe care o primea fiica mea. Acesta a plătit şi fiicei mele biletul de tren.
În legătură cu sumele de bani primite de la inculpat acesta era cel care propunea şi eu acceptam întotdeauna fără să fac comentarii. Nu m-am gândit să solicit mai mult pentru că mă gândeam că „îmi rezolvă cazurile”. S-au terminat cu împăcări acele cazuri astfel că nu s-a pus problema vreunei înţelegeri pe sume de bani.
Când am fost audiat în acest dosar la Topliţa m-a audiat un domn despre care credeam că este procuror şi la Târgu Mureş am fost audiat de o doamnă procuror şi acelaşi domn. Poliţistul care a făcut cercetările în dosarul cu infracţiunea de lovire nu a discutat cu mine despre vreo posibilitate de împăcare cu partea vătămată.”
În faţa instanţei de apel, în dezbateri, apărarea însăşi a invocat declaraţia martorului N.L. din fazele anterioare apelului pe aspectul că împăcarea părţilor N.L. şi T.A.A. cu P.V. ar fi fost voluntară. În acest punct al argumentelor trebuie amintit că obiectul cercetării îl constituia art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1), art. 193 alin. (1) C. pen. anterior (violare de domiciliu, distrugere, ameninţare), iar împăcarea, văzută ca o cauză de stingere sau împiedicare a exercitării acţiunii penale era posibilă în cazul infracţiunii de violare de domiciliu în varianta tip, însă nu şi în varianta agravată reţinută în cauză.
Revenind la audierea martorului N.L. din fazele anterioare apelului se constată că în faţa instanţei de fond acesta a fost audiat în procedură contradictorie, apărarea având posibilitatea reală de a cunoaşte conţinutul, a valorifica întrebările relevante şi a combate aspectele acuzatorii cu probe eficiente, aspect ce a condus la folosirea în dezbateri de către apărare a acestui probatoriu şi în consecinţă a fost evaluat şi de instanţa de apel.
În faţa instanţei de apel a fost audiat martorul T.A. care a susţinut că martorul N.L. a lucrat pentru inculpat. Deşi acesta precizase menţine declaraţiile anterioare întrucât corespund adevărului, în cursul audierii a revenit fără vreo explicaţie, cu excepţia intervenţiei uitării, asupra unor elemente susţinute anterior: „cunosc că N.L. a lucrat la Costineşti, într-o vară, pentru dl. Ţ. şi a fost plătit, însă nu îmi amintesc în ce an s-a întâmplat... Partea vătămată şi-a retras plângerea cu condiţia ca noi să-i refacem poarta.... La parchet am discutat să ducem scândura şi vopseaua pentru ca dl. P.V. să-şi retragă plângerea. La acea discuţie dl. Ţ. nu a fost prezent... nu îmi amintesc. În cameră la parchet am fost eu, dl. P., dl. Ţ. şi cumnatul meu. În anii 2007-2008 ziua de lucru se plătea cu 30-35 RON”.
Înalta Curte va reţine în ansamblul probator şi datele evocate de martor în declaraţiile anterioare apreciind faţă de precizarea sa din debutul declaraţiei („menţin declaraţiile date anterior întrucât acestea corespund adevărului”) că diferenţele de conţinut sunt consecinţa trecerii timpului şi implicit a uitării.
Din cele evocate mai sus rezultă că inculpatul Ţ.N., în calitate de prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, după confirmarea începerii urmăririi penale faţă de numiţii N.L. şi T.A. de către alt procuror, a solicitat martorului N.L. să presteze muncă în favoarea sa, la vila din Costineşti, iar ulterior, la data de 04 aprilie 2007, a dispus, în favoarea acestuia, o soluţie favorabilă de scoatere de sub urmărire penală, într-o cauză instrumentată de alt procuror.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază că faţă de acest act material, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. anterior.
În legătură cu Dosarul nr. 821/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa
În actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul Ţ.N., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 821/P/2007 privind pe învinuiţii N.L., C.M.V. şi B.L.V., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, în schimbul determinării părţii vătămate să-şi retragă plângerea şi adoptării unei soluţii favorabile de încetare a urmăririi penale a celor trei învinuiţi, a pretins numitului N.L. să-i execute, în cursul anului 2008, diferite lucrări la vila din Costineşti, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către acesta şi neachitate ridicându-se la suma de 3.960 RON. Urmare a plângerii formulate de partea vătămată P.J. împotriva numiţilor N.L., C.M.V. şi B.L.V., s-a format Dosarul nr. 821/P/2007 şi s-a dispus la 21 ianuarie 2008 prin rezoluţia procurorului D.A. confirmarea începerii urmăririi penale faţă de cei trei.
Deşi dosarul se afla în supravegherea procurorului D.A., la data de 19 iunie 2008 inculpatul Ţ.N. a adoptat o soluţie de încetare a urmăririi penale cu privire la persoanele cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. anterior, ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Ulterior confirmării începerii urmăririi penale faţă de cei trei făptuitori, incupatul Ţ.N. a solicitat numitului N.L. să meargă din nou la Costineşti pentru a presta servi în favoarea sa, însă pentru o perioadă mai lungă de timp.
Înalta Curte constată, în baza probelor administrate nemijlocit în faţa instanţei de apel, că inculpatul Ţ.N. l-a determinat pe martorul N.L. să presteze în favoarea sa diverse activităţi, inclusiv la vila din Costineşti, acesta din urmă considerând că prin serviciile aduse inculpatului va putea primi o soluţia favorabilă în Dosarul nr. 821/P/2007.
Martorul N.L. nu a putut fi audiat nemijlocit în faţa instanţei de apel, astfel cum s-a arătat şi anterior, fiind plecat din ţară şi fără a se putea afla domiciliul actual. în faţa instanţei de apel, în dezbateri, apărarea însăşi a invocat declaraţia martorului N.L. din fazele anterioare pentru a dovedi că nu i s-a condiţionat soluţionarea dosarului de prestarea unor munci în favoarea inculpatului. Astfel martorul N.L., a declarat la instanţa de fond, fiind audiat în prezenţa apărătorului ales al inculpatului (av. C.A.), în şedinţa publică din 16 septembrie 2012: „...l-am cunoscut pe domnul procuror cu ocazia audierii mele într-un dosar penal pentru lovire şi violare de domiciliu. Nu-mi aduc aminte exact care a fost momentul, dar domnul prim procuror mi-a solicitat să desfăşor anumite activităţi la vila dânsului din Costineşti şi în acest sens am fost căutat şi prin telefon şi acasă, iar eu am acceptat. În timpul cercetării mele penale domnul prim procuror mi-a recomandat să o caut pe partea vătămată, să încerc să mă împac cu aceasta, dar nu mi-a spus niciodată că în schimbul serviciilor prestate la vila din Costineşti voi primi o soluţie favorabilă. Eu am acceptat să lucrez la acesta şi pentru că mă gândeam că o să obţin o soluţie bună în dosar şi în acest fel o să fie bine şi pentru mine şi pentru dânsul.
În legătură cu plata serviciilor prestate la vila din Costineşti arăt că nu eu am fost cel care am stabilit suma de achitat pentru fiecare zi de lucru, ci domnul procuror făcea un calcul şi acceptam ceea ce se propunea. Sumele pe care mi le-a oferit nu erau suficiente şi în general pentru activităţi de aceeaşi natură pretindeam circa 50-60 RON/zi, şi anume de dimineaţa până seara. Inculpatul mi-a asigurat circa 3 mese/zi şi un pachet de ţigări/zi. Acea sumă de 50-60 RON pe care aş fi putut-o câştiga nu include de asemenea mesele pentru că altfel ar fi fost circa 80 RON/zi.
Am fost de mai multe ori să lucrez la vila din Costineşti, ultima dată fiind în anul 2008. Plata era făcută la întoarcerea de la Costineşti, cu menţiunea că de fiecare dată stăteam circa o săptămână - două săptămâni.
Eu am mai avut un dosar penal în anul 2006 sau 2007, aflat în instrumentare tot la domnul procuror Ţ., cred că tot lovire şi arăt că şi în aceea perioadă am desfăşurat activităţi la vila din Costineşti. Şi în acel dosar m-am împăcat cu partea vătămată, iar alte amănunte nu-mi amintesc decât că în perioada respectivă am mers la vila din Costineşti, am desfăşurat activităţi şi am fost plătit la fel ca în 2008.
Din ce îmi aduc aminte suma cea mai mare mi-a fost plătită pentru o perioadă de aproximativ o lună de zile lucrate la vila din Costineşti şi aceasta a fost în perioada în care am lucrat la Costineşti inculpatul m-a tratatat corespunzător, s-au asigurat mesele, nu am avut alte probleme.
Nu-mi aduc aminte exact în ce perioadă, dar o dată inculpatul m-a căutat chiar acasă la orele dimineţii şi m-a întrebat de ce nu merg să lucrez la vilă spunându-mi „ce, atunci am fost bun, acum nu mai sunt bun?!” şi astfel m-am dus şi am răspuns solicitării de a presta în continuare muncă la vilă. Iniţial nu mai fusesem de acord să merg să lucrez la vila din Costineşti şi a trecut o săptămână sau două până la momentul în acre am fost căutat de către inculpat. Eu nu am mai fost de acord să merg să lucrez pentru că soţia nu a fost de acord, nu ne mai ajungeau banii. Eu lucram cu ziua în perioada respectivă, mai mergeam la pădure şi câştigam între 800.000 şi 1.000.000 ROL, fără mese pentru că luam masa acasă.
În legătură cu ultima deplasare la Costineşti la care am făcut referire arăt că într-adevăr eu am vorbit cu inculpatul şi i-am spus că voi merge să lucrez la vilă, dar în ziua în care a trebuit să merg m-am răzgândit şi în acest context m-a căutat acasă. Arăt că nu am primit un avans pentru acea deplasare inculpatul dăndu-mi suma de 100.000 ROL chiar în ziua în care m-a căutat acasă. Este posibil ca acea sumă să fi fost mai mare pentru că soţia mea a primit-o şi este posibil să fi fost chiar 400.000 ROL.
A fost o situaţie în care fiica mea m-a însoţit pe litoral şi a stat împreună cu mine în aceeaşi încăpere însă nu într-o cameră din vilă, ci într-o cameră de lângă centrală. Aceasta a stat vreo două săptămâni. I s-a asigurat aceeaşi mâncare pe care o primeam şi eu şi, după circa o săptămână şi jumătate sau două săptămâni, au apărut unele discuţii între mine şi inculpat, legate de calitatea mâncării pe care o primea fiica mea. Acesta a plătit şi fiicei mele biletul de tren.
În legătură cu sumele de bani primite de la inculpat acesta era cel care propunea şi eu acceptam întotdeauna fără să fac comentarii. Nu m-am gândit să solicit mai mult pentru că mă gândeam că „îmi rezolvă cazurile”. S-au terminat cu împăcări acele cazuri astfel că nu s-a pus problema vreunei înţelegeri pe sume de bani.
Când am fost audiat în acest dosar la Topliţa m-a audiat un domn despre care credeam că este procuror şi la Târgu Mureş am fost audiat de o doamnă procuror şi acelaşi domn. Poliţistul care a făcut cercetările în dosarul cu infracţiunea de lovire nu a discutat cu mine despre vreo posibilitate de împăcare cu partea vătămată”.
Martorul N.L. a susţinut în cursul urmăririi penale aceleaşi aspecte: „după ce am avut acest incident în barul din municipiul Topliţa, m-am întâlnit cu dl. prim procuror Ţ.N., cred că m-am dus la domiciliul dumnealui de l-am ajutat să-şi mute nişte mobilă, ocazie cu care i-am povestit că iar am probleme cu legea... Dl. prim procuror mi-a spus că lasă că o să vedem ce putem face... sub promisiunea că lucrurile vor fi rezolvate favorabil, am acceptat să mă duc la lucru la dl. prim procuror, în primăvara anului 2008... chiar dacă am fost puşi uneori în situaţii în care am fost înjosiţi şi am rămas fără mâncare, am acceptat să lucrăm pentru dl. prim procuror Ţ.N., care deţine o funcţie importantă într-un oraş mic, pentru ca în schimb dumnealui să ne ajute în dosarele penale în care eram cercetaţi”.
Această consecvenţă a celor declarate de martor în cele două faze ale procesului penal, trimiterea apărării la aceste declaraţii, dar şi acordarea posibilităţii reale apărării de a combate datele în acuzare conţinute în declaraţii, atât în cursul audierii, cât şi ulterior sunt argumente care îndrituiesc instanţa de control judiciar să le menţină în ansamblul probator şi să le dea relevanţă în apel.
Fiind audiată în faţa Înaltei Curţi, matora T.M., concubina martorului N.L. a confirmat că acesta a lucrat pentru inculpatul Ţ.N., dar a precizat că nu în perioada în care era cercetat penal: „Acesta a lucrat la dl. Ţ.N. A fost plătit cu 30-40 RON/zi. Acesta era ziler, iar la dl. Ţ. nu cunosc cu ce s-a ocupat. Cred că a lucrat pentru dl. Ţ. 2-3 săptămâni... a venit la noi pentru a-l lua pe L.N. la muncă... da. Acesta a fost de acord să plece la lucru”. Înalta Curte reţine că martora T.M. audiată în apel la termenul din 08 octombrie 2014, a revenit asupra unor aspecte esenţiale, în contextul în care a precizat şi faptul că declaraţiile anterioare reflectă adevărul şi le menţine („în faţa blocului a venit dl. prim procuror Ţ. şi l-a strigat pe concubinul meu să iasă afară. Acesta s-a ascuns în balcon, iar eu l-am lăsat înăuntru pe dl. prim procuror care i-a reproşat că se ascunde de el şi că atunci când a avut nevoie a fost bine. Concubinul meu s-a îmbrăcat şi aplecat revenind după mai multe zile, spunându-mi că l-a dus la muncă la Costineşti. Înainte de a pleca i-a spus d-lui Ţ. că nu am mâncare pentru copii şi acesta mi-a dat 10 RON”).
Inculpatul Ţ.N. în faţa instanţei de apel a susţinut că: „în legătură cu declaraţia martorului N.L. fac precizarea că nu am insistat împotriva poziţiei sale declarate de refuz de a-l convinge să lucreze pentru mine. M-am deplasat la uşa domnului N. pentru a-i solicita să vină la muncă, dar aceasta numai pe fondul înţelegerii noastre anterioare şi a acordului său. Dl. N. se răzgândise în aceeaşi dimineaţă, iar eu nu aveam de unde să ştiu. Totuşi a plecat la vila familiei noastre de la Costineşti”. În faţa instanţei de apel inculpatul a mai susţinut: „aş dori să arăt că niciodată nu am purtat discuţii cu ei în sensul că o să-i ajut în dosare sau că o să le dau soluţii favorabile. Nu aveau în acel moment dosare în instrumentare, au lucrat la mine anterior declanşării cercetărilor lor sau a fiului lui B.A. Aceste persoane erau fără loc de muncă şi lucrau şi la alte persoane, erau angajaţi sporadic. Nu am insistat în pofida voinţei lor să presteze munci în favoare mea şi la solicitarea mea”. În faţa instanţei de fond inculpatul a confirmat aceleaşi aspecte susţinând: „în legătură cu Dosarul nr. 821/P/2007 a fost implicat N.L. alături de alte două persoane însă doar N. a fost cel care a prestat anumite lucrări la vilă şi în gospodăria proprie, dar eu nu mi-am dat seama că este unul şi acelaşi cu cel cunoscut, existând propunerea de încetare a urmăririi penale încă de la poliţie”.
Având în vedere cele evocate mai anterior, din materialul probator prezentat rezultă că inculpatul Ţ.N. a solicitat martorului N.L. să presteze muncă în folosul său la vila din Costineşti sub promisiunea soluţionării favorabile a dosarului în care martorul era cercetat pentru infracţiunea de lovire. La data de 19 iunie 2008 inculpatul a emis soluţia de încetare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de lovire ca urmare a retragerii plângerii prealabile, într-o cauză instrumentată de alt procuror.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază că faţă de acest act material, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. anterior.
În legătură cu Dosarul nr. 151/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa
În actul de sesizare s-a mai reţinut că inculpatul Ţ.N., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, având în lucru Dosarul nr. 151/P/2009 privind pe G.F. şi G.P., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol, în schimbul adoptării unei soluţii favorabile de scoatere de sub urmărire penală a acestora şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, a pretins numitului G.F. să-i execute, în cursul anului 2009, diferite lucrări la gospodăria sa, contravaloarea prestaţiilor efectuate de către acesta şi neachitate ridicându-se la suma de 200 RON.
În data de 26 februarie 2009, numiţii G.F. şi G.P. au fost surprinşi la pescuit, cu unelte confecţionate manual, pentru care nu deţineau autorizaţie, fapt ce a determinat constituirea pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa a Dosarului nr. 151/P/2009.
Prin rezoluţia din 8 mai 2009, inculpatul Ţ.N. a confirmat începerea urmăririi penale faţă de cei doi cu privire la infracţiunea de braconaj prevăzută de art. 64 lit. k) din O.U.G. nr. 23/2008 şi a trimis dosarul la Poliţia Municipiului Topliţa pentru continuarea cercetărilor.
Cu ocazia audierii numiţilor G.F. şi G.P. la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, inculpatul le-a transmis acestora că vor fi trimişi în judecată sau vor primi o amendă. După terminarea declaraţiilor inculpatul Ţ.N. i-a solicitat martorului G.F. să îl aştepte pe hol. „Eu şi fratele meu am fost chemaţi la parchet, la dl. procuror Ţ. Acolo am fost audiat în legătură cu faptele de braconaj. Nu mi-a spus nimic pe moment, mi-a spus să îl aştept afară din birou pe holul clădirii. Pe hol m-a întrebat dacă lucrez undeva, şi i-am răspuns că la acel moment nu lucram. În acest context mi-a spus că are nevoie să lucrez câteva zile la reparatul unui gard, la grădina d-lui Ţ. Am fost două trei zile, după-amiaza, la lucru, la gard. Am făcut 50 m de gard din scândură. Am fost plătit pentru acest serviciu primele două zile câte 20 RON şi a treia zi cu 30 RON”.
Martorul G.F. a declarat că inculpatul Ţ.N. nu i-a condiţionat în mod expres soluţionarea favorablă a dosarului în care era cercetat de prestarea muncii în propria gospodărie, dar a înţeles că, dacă va accepta propunerea, are şanse ca el şi fratele său să primească o soluţia favorabilă: „atunci când am muncit la gard am discutat cu dl. Ţ. despre dosarul meu. Dl. Ţ. mi-a spus că urma să finalizeze dosarul. Eu m-am gândit că îl va finaliza bine, respectiv cu o amendă, întrucât am mai avut una anterior, dată de Parchetul Reghin. Dar nu i-am cerut dl. Ţ. o astfel de soluţie şi nici acesta nu mi-a vorbit despre o astfel de soluţie; suma a fost stabilită de către domnul procuror, acesta nu m-a întrebat cât pretind, dându-mi banii după fiecare zi lucrată. Eu am acceptat să desfăşor această activitate şi pentru că nu aveam de lucru, dar m-a gândit că poate o să mi se rezolve problemele mai simplu”.
De asemenea, faptul că martorul G.F. a efectuat muncă în folosul incupatului Ţ.N. a fost confirmat şi de inculpat, atât în faţa instanţei de apel, cât şi de fond, arătând: „am confirmat propunerea de scoatere de sub urmărire penală fiind vorba de o faptă minoră, eu dându-mi seama că unul dintre învinuiţi, respectiv G.F. este cel care a efectuat anumite lucrări în gospodăria mea”.
Ulterior finalizării muncii în favoarea inculpatului Ţ.N., prin ordonanţa din 29 iunie 2009 inculpatul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numiţilor G.F. şi G.P. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. anterior coroborat cu art. 91 C. pen. Aspect confirmat şi de martorul G.F. în declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi: „am primit o amendă de cca. 270 RON. Hârtia mi-a venit acasă în plic şi cred că era semnată de dl. Ţ. Am primit această amendă în iunie-începutul lui iulie 2010, respectiv după ce am lucrat la gard”.
Înalta Curte constată că prin fapta de a solicita martorului G.F. să presteze muncă în folosul său, imediat după audierea sa în dosarul în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, audiere în care a adus la cunoştinţa acestuia că există posibilitatea trimiterii în judecată sau aplicării unei sancţiuni administrative, inculpatul Ţ.N. a urmărit şi acceptat că inculpatul va presta respectiva activitatea sub beneficiul soluţionării favorabile a cauzei. De asemenea, instanţa are în vedere că acordul exprimat a fost influenţat de situaţia juridică în care era implicat martorul, situaţie gestionată chiar de cel ce pretindea munca. Inculpatul a stabilit în mod unilateral suma ce urma să fie plătită persoanei ce presta muncă în folosul său, bazându-se pe imposibilitatea persoanei de a negocia şi a solicita o sumă mai mare ce ar fi reprezentat contravaloarea reală a activităţii prestate şi profitând de aşteptările acesteia că va primi o soluţia favorabilă în cauza în care era cercetat.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază că faţă de acest act material, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. anterior.
Unitatea de rezoluţie infracţională
Toate aceste acte de executare distincte, analizate anterior au fost grupate de către procuror în cadrul unei unităţi legale infracţionale, prin reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. Aceasta fiind o situaţie de favoare faţă de ipoteza concursului de infracţiuni, Înalta Curte va menţine caracterizarea în drept astfel cum a fost stabilită.
2. În ceea ce priveşte infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia:
Potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este incriminată efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Operaţiunile financiare, ca acte de comerţ trebuie realizate efectiv de către inculpat în nume propriu. În cauză acestea aparţin unor terţi, respectiv fiicelor sau fratelui inculpatului. Înalta Curte constată că inculpatul a sprijinit rudele menţionate în desfăşurarea acestor activităţi. Efortul personal la edificarea vilei incluse în circuitul hotelier, prin găsirea forţei de lucru şi suportul financiar acordat edificării imobilului nu dovedesc şi implicarea în actele ulterioare de comerţ, după cum simpla prezenţă în piaţă şi însoţirea transportului cu brazi nu dovedesc că actele comerciale erau realizate în persoană proprie.
Din descrierea acuzaţiilor rezultă ca operaţiunile financiare ca acte de comerţ au avut drept scop obţinerea unui beneficiu financiar chiar de către inculpat, însă acesta nu este în nici un fel individualizat în actul de sesizare, nici în cazul serviciilor hoteliere, nici în cazul comercializării brazilor, aspect ce ar fi ajutat la reţinerea existenţei laturii obiective.
Întrucât acuzarea nu a putut dovedi că actele de comerţ au fost săvârşite de inculpat în nume propriu şi aplicând principiul in dubio pro reo, Înalta Curte va menţine soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond.
În legătură cu oferirea de servicii hoteliere, în sarcina inculpatului Ţ.N. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (2 acte materiale) constând în faptul că a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de procuror, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, oferind contracost servicii hoteliere la viladin Costineşti, jud. Constanţa, unde este administrator de fapt, precum şi faptul că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii decembrie 2008, înainte de Crăciun, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de procuror, oferind în pieţele din Reghin şi com. Sîngeorgiu de Mureş, jud. Mureş, spre vânzare, brazi, fiind surprins de către organele de control cu mai multe nereguli.
Cu privire la oferirea contracost de servicii hoteliere la vila din Costineşti se constată că socrii inculpatului Ţ.N., au achiziţionat un teren în suprafaţă de 814,13 m.p., teren intravilan fără construcţii, teren pe care au edificat o construcţie locuinţă P+M, iar ulterior au achiziţionat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 08 mai 2006, terenul în suprafaţă de 804,13 m.p. Construcţia edificată, realizată la data vânzării în proporţie de 50% a fost vândută fiicelor inculpatului Ţ.A., Ţ.E. şi Ţ.O., în cote egale pentru fiecare, vânzătorii B.M. şi B.E. păstrându-şi dreptul de uzufruct viager. La 31 iulie 2007, s-a încheiat proces-verbal de recepţie finală a construcţiei edificate pe terenul mai sus menţionat, din care a rezultat că obiectivul a fost finalizat, fiind compus din parter plus etaj, iar ulterior s-a constatat că au fost executate lucrări prin supraetajarea cu două niveluri fără autorizaţie de construcţie.
Din modul în care a fost edificată şi utilizată, construcţia a avut destinaţia unei structuri de primire turistică, aceasta fiind prevăzută cu 48 camere, care au început să fie oferite pentru cazare începând cu anul 2007.
În declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, inculpatul Ţ.N. a declarat că nu s-a ocupat de activitatea comercială referitoare la vila din Costineşti.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în mod nemijlocit în faţa instanţei de apel a rezultat faptul că nu cunoşteau dacă vila din Costineşti era folosită în scopuri comerciale, iar de administrarea acesteia se ocupa familia inculpatului Ţ.N.
În acest sens, martorul C.E. a declarat: „cunosc din auzite că inculpatul şi-a construit o vilă la Costineşti, însă nu am fost niciodată acolo... din auzite cunosc că vila se închiria, însă nu ştiu cine se ocupa de aceasta. Cred că se ocupa familia”. Martora B.M. a declarat: „Cunosc că familia d-lui Ţ. are o vilă la Costineşti... nu ştiu cum este folosită sau dacă este gata, din discuţiile purtate am înţeles că vila din Costineşti era a socrilor inculpatului, iar acesta îi ajuta mergând acolo în fiecare vară”.
De asemenea, nici martorul V.G., şoferul inculpatului pentru o perioadă de 10 ani de zile, nu a confirmat cu certitudine activitatea întreprinsă de inculpatul Ţ.N. în legătură cu vila din Costineşti: „După ce au început cercetările în cauză mi-a spus dacă vreau să merg la vila sa din Costineşti... Invitaţia la vila din Costineşti a fost cu titlu gratuit întrucât am fost şoferul acestuia atâta vreme, eu nu cunosc cine sunt proprietarii acestei vile, am înţeles că fetele şi familia d-lui Ţ. se ocupă de vila respectivă, iar inculpatul mergea în fiecare vară acolo. Nu am fost la vila din Costineşti niciodată şi nu cunosc efectiv care era activitatea inculpatului în legătură cu administrarea vilei. Eu ştiam că este a familiei Ţ., iar inculpatul de mai multe ori ne-a propus să mergem să ne cazăm la vilă unde erau soţia, fetele spunând că nu va trebui să plătim nimic. Atunci când eram în anumite deplasări de serviciu cu dl. Ţ. acesta era contactat telefonic de diverse persoane care doreau să se cazeze la vila de al Costineşti, iar acesta le indica să ia legătura cu soţia sau cu fetele, am înţeles că era vorba de prieteni şi cunoştinţe care erau apropiate familiei”.
Totodată, declaraţia martorei S.I. confirmă faptul că inculpatul îşi ajuta familia în perioada estivală la vila din Costineşti: cunoşteam că socrii procurorului Ţ. aveau o vilă la Costineşti, iar pe perioada verii ştiam că îi ajută împreună cu familia. Într-o ocazie, în 2006 sau 2007 am dormit şi eu la vila din Costineşti o noapte sau două.
În ceea ce priveşte declaraţia martorei S.V., văzând maladia de care suferă, stadiul evolutiv, momentul luării declaraţiilor anterioare în raport cu stadiul probabil al bolii şi consecinţele acesteia ce afectează memoria, Înalta Curte va exclude declaraţia din ansamblul probator.
În procesul-verbal de transcriere al înregistrării convorbirii telefonice din 09 aprilie 2011, inculpatul a precizat că vila nu este deschisă pentru sărbătorile pascale de la acel moment şi că fiicele sale se ocupă de vilă. Este însă real că numărului de telefon al inculpatului era postat pe site-ul unităţii de cazare, că vila s-a aflat pe site-uri turistice că există la dosar transcrieri ale unor discuţii telefonice în care inculpatul dă relaţii interlocutorilor despre condiţiile de cazare, perioadele disponibile, tarife ori îndrumă către alte unităţi hoteliere, aceste relaţii nu constituie însă operaţiuni financiare ca acte de comerţ, ci au fost evaluate în contextul sprijinului acordat de inculpat fiicelor sale. Trebuie subliniat însă că stabilirea unei legături între fondurile rulate în cazul vilei turistice şi situaţia financiară a inculpatului, alături de datele menţionate anterior, ar fi putut susţine relaţia de cauzalitate, însă acest ultim demers a fost omis de organul de urmărire penală.
În concluzie, Înalta Curte constată din materialul probator existent în cauză faptul că de vila din Costineşti se ocupau de regulă fiicele inculpatului care îşi petreceau fiecare sezon estival la respectiva vilă, iar, în mod sporadic, inculpatul a facilitat cazarea turiştilor, în mare parte cunoştinţe şi prieteni, fără a solicita sume de bani acestora. În sarcina inculpatului nu se poate astfel reţine săvârşirea unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ. Acestea au fost realizate însă de membrii familiei inculpatului, chiar dacă în condiţile acordului şi sprijinului oferit de inculpat.
În legătură cu vânzarea pomilor de Crăciun în pieţe, în sarcina inculpatului Ţ.N. s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2008, numitul R.G.F. a fost însoţit de inculpatul Ţ.N. în piaţa din com. Sîngeorgiu de Mureş, unde au valorificat o cantitate de circa 5-6 brazi, fiind solicitate de către organele de control documentele necesare din care s-a constatat că în baza avizului de însoţire din 19 decembrie 2008 numitul Ţ.V. (fratele inculpatului) a expediat către martorul R.G. 50 bucăţi de pomi de Crăciun. Actul de punere în valoare a fost eliberat pe numele lui Ţ.V. pentru o cantitate de 100 de pomi de iarnă, iar bonul de vânzare care figurează la rubrica documente de provenienţă a fost eliberat de pădurarul Ţ.G. la data de 16 decembrie 2008 pentru numitul C.N., pentru 150 pomi de iarnă. La numele delegatului care însoţeşte transportul a fost menţionat inculpatul Ţ.N. cu datele din cartea de identitate.
La data de 23 decembrie 2008, în piaţa agroalimentară din municipiul Reghin, inculpatul şi martorul R.G.F. au transportat, de asemenea, în vederea comercializării, circa 46 bucăţi de pomi de iarnă în baza avizului de însoţire din 23 decembrie 2008, a actului de punere în valoare şi a bonului de vânzare din 19 decembrie 2008, aceleaşi ca şi în cazul de mai sus, din care s-au vândut o parte, rămânând circa 12 brazi.
Inculpatul a recunoscut că s-a deplasat în cele două pieţe, declarând: că am însoţit persoanele care au comercializa brazii proveniţi de pe un teren aflat în proprietatea comună a mea şi a fratelui meu Ţ.V., ce la acel moment se afla internat. Brazii erau în parte proprietatea mea, însă şi în anii trecuţi i-am lăsat fratelui meu toţi banii obţinuţi din vânzarea acestora. Am obţinut la acel moment pe acei brazi cca. 1.000 RON.
Ca şi în situaţia anterioară nu se poate reţine că activitatea comercială a profitat inculpatului în condiţiile în care inculpatul avea numai calitatea de delegat ce însoţea marfa ce nu-i aparţinea. Apărarea a dovedit, folosind în special înscrisurile depuse la dosar că activitatea comercială era desfăşurată pe seama fratelui inculpatului, acestuia aparţinându-i marfa şi în consecinţă eventualul profit, inculpatul înţelegând numai să acorde ajutor fratelui său aflat la acel moment în imposibilitatea supravegherii operaţiunilor.
3. În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la reţinerea sau distrugerea de înscrisuri:
Inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru faptul că în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, i-a cerut grefierului şef, martora S.I. să scoată din Dosarul nr. 308/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, ordonanţa privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de numitul R.I. şi să o distrugă, pentru ca acestuia să-i fie restituit paşaportul.
În fapt, la data de 13 mai 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa s-a înregistrat Dosarul nr. 308/P/2011 privind pe R.I., cercetat în legătură cu comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., iar inculpatul, prim procuror Ţ.N., prin rezoluţie, a dispus confirmarea începerii urmăririi penale faţă de această persoană. În aceeaşi zi, odată cu înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, lucrătorul de poliţie din cadrul Poliţiei Borsec, martorul C.N. a întocmit şi un referat prin care a propus emiterea ordonanţei şi dispunerea unei măsuri preventive din cele prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., respectiv obligarea numitului R.I. de a nu părăsi ţara pe perioada 13 mai - 11 iunie 2011. Măsura a fost confirmată de către inculpat, a fost întocmită ordonanţa în mai multe exemplare, din care unul a fost înmânat organului de cercetare, iar un al doilea exemplar a fost înmânat persoanei cercetate R.I., restul au rămas la dosar. Totodată, au fost întocmite adresele de comunicare către Biroul Emigrări şi Poliţia de Frontieră, care au rămas la urma dosarului, la secretariatul parchetului.
Ordonanţa privind măsura preventivă a fost dispusă de inculpat fapt ce rezultă din declaraţiile martorilor, precum şi din registrul aflat la parchet, unde în dreptul Dosarului nr. 308/P/2011 se face menţiune despre măsura obligării de a nu părăsi ţara şi se precizează poziţia numitului R.I., în sensul că este de acord cu măsura luată.
Astfel, din declaraţia martorei S.I. dată în faza judecării apelului rezultă că ordonanţa a fost dispusă de inculpatul Ţ.N.: „în 13 mai 2011 pe la ora 15:30 s-a prezentat un lucrător de la Poliţia Borsec la dl. prim procuror Ţ.N., cu un dosar, au discutat cca. 5 minute, după care mi s-a cerut să atribui un număr unic la dosar, iar poliţistul a coborât la parterul clădirii la colega mea B.M.M. pentru a redacta rezoluţia de începere a urmăririi penale. Dl. prim procuror Ţ.N. i-a luat declaraţie de învinuit dl. R.I. împreună cu mine, iar după terminarea declaraţiei a urcat poliţistul cu dosarul în care se aflau şi ordonanţele de interdicţie de a nu părăsi ţara şi adresele de comunicare ale ordonanţei.
Câte un exemplar din ordonanţă împreună cu adresa am comunicat-o Poliţiei Borsec pe bază de semnătură, precum şi numitului R.I., care a semnat pe copia adresei de înaintare a ordonanţei, iar la Poliţia de Frontieră şi Biroului de Imigrări trebuia să comunicăm marţea când venea poşta specială. La vremea respectivă nu puteam comunica adresele prin fax, ci doar prin poşta specială. Această dispoziţie de comunicare prin poşta specială apreciez că aparţinea conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. Erau cazuri când făceam comunicări şi prin fax şi apoi prin poşta specială.
Luni, înainte de terminarea programului, în secretariat se afla dl prim procuror Ţ., doamna procuror D. şi poliţistul de la Borsec, nu am fost atentă la ce discutau, însă am înţeles că s-a revenit asupra măsurii. Probabil în urma discuţiei avute între cei trei, s-a revenit, eu am întrebat luni dacă trebuie să comunic ordonanţa la Poliţia de Frontieră şi mi s-a răspuns NU pentru că s-a revenit asupra măsurii. Nu îmi amintesc cine mi-a spus că nu mai sunt necesare comunicările de la poliţia de frontieră. Ulterior, doamna procuror D. mi-a spus că nu ştia despre ordonanţa respectivă. Ştiu că se putea reveni asupra măsurii printr-o altă ordonanţă, care nu a fost emisă însă. Cu ordonanţa comunicată la Poliţia Borsec nu cunosc ce s-a întâmplat, iar cu ordonanţa comunicată dl. R.I., luni dimineaţa după discuţia pe care a avut-o cu dl. Ţ., i-am luat-o eu şi i-am dat-o lucrătorului de poliţie. Nu se procedează aşa de obicei şi nu au mai existat astfel de situaţii similare. Ordonanţa a fost înregistrată în registrul penal, iar copia filei din registru a fost înaintată la cererea Ministerului Public şi depusă în dosarul penal prezent.
Totodată, cu privire la această infracţiune martora a arătat, în acelaşi sens, în faţa instanţei de fond că mi s-a spus că s-a revenit asupra măsurii şi să scot din dosar acele ordonanţe. Nu mi s-a cerut expres să le distrug însă eu am ţinut cont de ceea ce mi s-a spus, le-am scos din dosar, le-am pus într-o copertă de dosar iniţial, după care le-am aruncat. Mai precizez că măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost înregistrată în registrul special şi la corespondenţă”.
De asemenea, martora B.M.M., în faţa instanţei de control judiciar, a declarat faptul că: „ordonanţa am redactat-o eu. Măsura a fost dispusă de dl. Ţ. care era prim-procuror. Ordonanţa a fost redactată în timp ce dl. Ţ. audia împreună cu d-na grefier şef. După ce am terminat de redactat ordonanţa am dus-o la secretariat la semnat. Mai târziu am aflat că a fost înmânată făptuitorului din acel dosar, iar apoi am auzit că ordonanţa a dispărut, dar nu ştiu cum. La D.N.A. am aflat că ordonanţa a dispărut. Ordonanţa trebuia comunicată la poliţie, la vamă şi învinuitului şi un exemplar rămânea la dosar. Nu am verificat dacă s-au făcut comunicările. Eu am întocmit numai adresele pentru comunicare, de comunicarea propriu-zisă se ocupa grefierul şef. La acea vreme grefier şef era doamna S.I.”.
Inculpatul Ţ.N., audiat în apel, a confirmat că ordonanţa a fost întocmită de grefiera B.M., dar a negat faptul că ar fi semnat-o: „Lucrătorul de poliţie C.N. era îngrijorat că (persoana cercetată) fiind cetăţean străin din Republica Moldova, exista riscul să plece în cazul eliberării paşaportului. Audierea am început-o în timpul programului înlocuind-o pe doamna D.A. Nu aveam ordonanţă de reţinere în acel dosar. Exista doar o adresă de înaintare a dosarului şi o propunere de începere a urmăririi penale. Ordonanţa de luarea măsurii preventive a fost întocmită pe calculator de doamna grefier B.M. sau de către poliţistul C.N. Această ordonanţă, a fost înregistrată în registrul de măsuri preventive de grefiera S.I. Nu eu am semnat această ordonanţă şi nici nu am aplicat ştampila, aspect confirmat şi de C. şi de toată lumea. Ştampilă aveam şi eu şi prim-grefierul. Acea ordonanţă nu a purtat nicio ştampilă. După ce am audiat făptuitorul R., am apreciat că nu se impunea nici măsura reţinerii, nici măsura obligării de a nu părăsi ţara. În acest context făptuitorul a arătat că este de acord cu obligarea de a nu părăsi ţara, dar a dorit să fie cercetat în stare de libertate.
Nu am ştiut că un exemplar al ordonanţei a fost înmânat lucrătorului de Poliţie şi nu am văzut ulterior acel exemplar. S.I. m-a întrebat luni dacă era necesar să trimită ordonanţele la frontieră. I-am răspuns că am revenit asupra măsurii. Am considerat că ordonanţa nefiind semnată şi ştampilată este inexistentă şi am spus doamnei grefier S.I. să o scoată din dosar. Eu nu am verificat, dar cred că ordonanţa a fost scoasă din dosar. Nu am ştiut că a fost înregistrată această ordonanţă, în registru special penal ţinut de grefieri. De regulă erau trecute în registru după ce erau semnate şi ştampilate şi comunicate. Cred că doamna grefier a intenţionat să mă ajute emiţând ordonanţa anterior.
Nu i-am comunicat doamnei procuror D. despre acea ordonanţă deoarece nu o semnasem, nu o ştampilasem şi nu consideram că a fost emisă. Am considerat că fusese redactată numai pentru a mă ajuta eventual dacă aş fi luat acea măsură. Am considerat-o inexistentă, altfel aş fi revocat-o”.
Înalta Curte constată că datele conţinute de miloacele procesuale invocate anterior, suficiente, de altfel, pentru a face dovada vinovăţiei, sunt concordante cu cele ce rezultă din dialogul ambiental dintre inculpatul Ţ.N. şi o subalternă, la sediul unităţii de parchet, înregistrat în baza autorizaţiei din 21 aprilie 2011, transcris în cuprinsul procesului-verbal de redare din data de 30 iunie 2011 prin care inculpatul i-a cerut să nu mai trimită cu poşta ordonanţa prin care se luase măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi să o distrugă:
Ţ.N. - „Auzi, îîî, n-ai primit alea cu interdicţia de a părăsi...?”
P. (grefiera) - „Păi nu, că mâine trebuie, cu poşta specială.
Ţ.N. - „No, îi luăm şi hârtiile lui şi le ieie băiatul ăsta înapoi şi atunci nu le mai trimitem! Du-te spune-i că dacă...”
P. - „Ce să-i spun?”
Ţ.N. - „Lui N., să-i ieie hârtia aia înapoi şi atunci poate să-i deie paşaportul şi să ţi-o deie ţie, ca să fie împreună cu astealaltel înţelegi?”
P. - „Da, da.”
Ţ.N. - „Şi.”
P. - „De acolo dispar şi astea deci?”
Ţ.N. - „Da, da, da, da... le distrugem!”
P. - „Da, da, bine...”
Ţ.N. - „Şi nu le mai trimitem...”
Apărarea inculpatului în cadrul acestei acuzaţii s-a circumscris exclusiv aspectului că actul emis, respectiv ordonanţa de luare a măsurii preventive era lovit de sancţiunea inexistenţei.
Sancţiunea procesual-penală a inexistenţei presupune faptul că actul nu produce consecinţe juridice, datorită modului în care a fost conceput, în cazul dat acesta nu producea consecinţe juridice întrucât era străin de voinţa inculpatului, fiind redactat de grefier.
Înalta Curte, evaluând probatoriul administrat în faza apelului, reţine faptul că ordonanţa a fost comunicată inculpatului şi înmânată lucrătorului de poliţie, pentru depunerea la dosar, ceea ce presupune faptul că a produs consecinţe juridice. La momentul la care actul procesual ori procedural este comunicat produce consecinţe juridice, independent de eventualele vicii de fond ori formă. Cu toate acestea organul de cercetare penală nu a identificat niciun exemplar al ordonanţei în forma originală. În aceste condiţii apărările inculpatului legate de inexistenţa actului ca sancţiune procesual-penală nu sunt susţinute de probatoriile administrate, martorii audiaţi confirmând implicarea inculpatului în emiterea ordonanţei, comunicarea către persoana cercetată şi depunerea exemplarului la dosarul penal (exemplarul înmânat lucrătorului de poliţie). Ordonanţa referitoare la luarea măsurii preventive a fost redactată în data de 13 mai 2011 (vineri), iar la 16 mai 2011, inculpatul a revenit asupra măsurii dispuse, într-o altă manieră decât cea prevăzută de normele procesuale şi a solicitat distrugerea sa.
În drept, fapta inculpatului constând în dispoziţia dată subalternei sale de a distruge actul procesual după ce acesta produsese consecinţe juridice, urmată de conformarea subalternei la dispoziţia dată, constituie instigare la infracţiunea de distrugere de înscrisuri.
Potrivit art. 272 C. pen. anterior, reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Norma a fost preluată în art. 275 C. pen, sub denumirea marginală „Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri”, cu următorul conţinut: „Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”.
Analiza conţinutului celor două norme demonstrează că pentru varianta alternativă a distrugerii, cea reţinută în acuzaţia formulată, numai limitele de pedeapsă s-au modificat în sensul creşterii maximului special, în noua reglementare.
În această ipoteză înscrisul îl constituie ordonanţa de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
Pentru a se putea reţine această infracţiune este necesar ca înscrisul emis de către un organ judiciar să fie necesar soluţionării unei cauze. Înalta Curte apreciază că înscrisul a produs consecinţe juridice, iar măsura preventivă a fost dispusă datorită utilităţii sale în cauză. Declaraţiile martorilor ce aveau funcţia de grefier au arătat argumentele pentru care s-a evaluat utilitatea măsurii preventive. Măsurile preventive conform scopului precizat în norma procesuală urmăresc asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal. În aceste limite nu se poate nega utilitatea actului prin care s-a dispus măsura, pentru cauza penală. Sintagma înscris necesar soluţionării unei cauze, nu trebuie interpretată în sens restrictiv înscris necesar soluţionării acţiunii penale, ci se referă la orice înscris util procesului penal, sferă mult mai largă, incluzând acte procesuale, procedurale, mijloace de probă, ş.a. Astfel jurisprudenţa anterioară a statuat în sensul că sustragerea unei dovezi de citare din dosarul instanţei realizează conţinutul infracţiunii analizate (Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, decizia penală nr. 1086/1998, în Codul penal adnotat, Ed. C.H. Beck, 2007, art. 272, pct. 2, pag. 950; Codul penal, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, 2014, art. 275, pct. 2.1, pag. 589). Faptul că distrugerea înscrisului a fost dispusă tocmai de organul de urmărire penală care îl emisese nu influenţează argumentele anterioare. Orice modificare în cuprinsul actelor procesuale ori procedurale se realizează numai în condiţiile legii, în cazul dat inculpatul avea la dispoziţie revocarea măsurii sau modificarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Legea penală mai favorabilă
Potrivit art. 10 din C. pen. anterior, preluat în art. 3 din prezentul Cod, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se afla în vigoare. Având în vedere că de la data sesizării instanţei şi până la pronunţarea hotărârii în apel, 10 decembrie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile, faptele ce fac obiectul prezentului dosar nefiind dezincriminate.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă aceasta va retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării apelului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Astfel cum s-a arătat, inculpatul Ţ.N. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi infracţiune incriminată în continuare în C. pen. în art. 289 alin. (1) C. pen., infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen. anterior şi incriminată în dispoziţiile art. 275 alin. (1) C. pen.
Referitor la ambele infracţiuni, analiza comparativă a fost realizată anterior prin prezentarea normelor de incriminare în reglementările succesive şi analiza elementelor ce ţin de conţinutul constitutiv, respectiv de subiectul activ, latura obiectivă sau latura subiectivă. În ceea ce priveşte regimul sancţionator, se constată că sub aspectul limitelor de pedeapsă, în noua reglementare minimul special a fost menţinut, iar faţă de modalitatea individualizării judiciare acesta este criteriul determinant.
Ca urmare, se va aplica legea veche ca fiind mai favorabilă, atât sub aspectul sancţiunii (minimului special), cât şi al posibilităţii reţinerii circumstanţelor atenuante, al efectului acestora şi al conţinutului pedepselor accesorii şi complementare.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului Ţ.N., Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv, dispoziţiile părţii generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestora.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale, se constată că atitudinea procesuală a inculpatului s-a înscris în parametrii de negare a acţiunii ilicite şi a elementelor esenţiale angajării răspunderii penale. Înalta Curte reţine că aspectele invocate de apărare ca lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, conduita bună în cadrul comunităţii din care face parte, au caracter de normalitate şi nu pot orienta cuantumul pedepsei ori modalitatea de executare.
În ceea ce priveşte circumstanţele reale, Înalta Curte se raportează la modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale, durata acesteia, ce demonstrează şi perseverenţă infracţională, precum şi urmarea produsă constând în afectarea reprezentării privind rigoarea actului de justiţie, cu efect direct şi major în comunitatea căruia inculpatul îi aparţine.
Durata procedurii constituie în cauză un criteriu util individualizării pedepsei principale. Se constată că această durată este excesivă. Pentru a ajunge la această concluzie se are în vedere debutul conduitei infracţionale plasat la nivelul anului 2004 sau 2006. Dacă pentru actul infracţional derulat în perioada 2004-2011, efectuarea de operaţiuni financiare ca actele de comerţ incompatibile cu funcţia, durata procedurii s-a reflectat în calitatea probelor, cu consecinţa incidenţei principiului în dubio pro reo şi menţinerii soluţiei de achitare, situaţia este diferită pentru actele de executare din perioada 2006-2009, pentru infracţiunea de luare de mită. Astfel actele de executare sunt comise în anii 2006, 2007, 2009. Acţiunea penală a fost pusă în mişcare faţă de inculpat prin rechizitoriu la data de 15 martie 2012, respectiv la un interval de 6 ani de la data primului act de executare reţinut în sarcina sa, litigiul fiind definitiv soluţionat la data de 10 decembrie 2014, data prezentei hotărâri, respectiv după un interval de peste 8 ani. Ca urmare, durata procedurii, ce excede caraterului rezonabil, devine un criteriu util individualizării judiciare şi determină reducerea pedepsei principale cele mai severe ce generează pedeapsa rezultantă, până la cca. 1/2 din minimul special de 3 ani închisoare. În aceste condiţii, în baza art 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. şi a art 6 şi art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se va stabili pentru infracţiunea de luare de mită o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. Înalta Curte apreciază această modalitate de individualizare judiciară ca fiind o satisfacţie echitabilă ce înlătură complet consecinţele duratei excesive a procedurii.
Pentru infracţiunea de distrugere de înscrisuri comisă în anul 2011, data formulării actului de sesizare este într-un interval rezonabil faţă de momentul săvârşirii faptei. Cuantumul pedepsei stabilit sub minimul special pentru infracţiunea cea mai severă, va fi preluat şi pentru infracţiunea de instigare la distrugerea de înscrisuri, cuantumul pedepsei plasându-se, de această dată, la mijlocul intervalului prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Înalta Curte consideră că executarea pedepsei în regim privativ de libertate nu este incompatibilă ori exclusă de acest ultim criteriu analizat. Se constată că în raport cu vârsta inculpatului (64 ani), vocaţia la liberare condiţionată se naşte, potrivit art. 59 alin. (1) şi art. 60 alin. (2) teza a II-a C. pen. anterior, după executarea unei 1/3 din durata pedepsei, respectiv după executarea unei fracţii de 6 luni.
În ceea ce priveşte operaţiunea contopirii, văzând dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, dar şi dispoziţiile Deciziei nr. 265/2014 pronunţate de Curtea Constituţională, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, şi art. 5 C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului Ţ.N., potrivit dispoziţiilor mai favorabile, de altfel aflate în acelaşi act normativ, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor cu caracter electoral prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 119 din 01 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul Ţ.N. şi va proceda la rejudecare în sensul menţionat anterior.
În ceea ce priveşte măsura asigurătorie, Înalta Curte constată că potrivit art. 249 C. proc. pen., utilitatea acesteia a fost evaluată în considerarea confiscării speciale, ce va fi dispusă în baza art. 118 lit. e) şi 254 alin. (3) C. pen. anterior, faţă de infracţiunea de luare de mită. Potrivit art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, banii sau alte valori ce au făcut obiectul luării de mită se confiscă. Pentru stabilirea sumei supuse confiscării este necesară determinarea contravalorii muncii de care a beneficiat inculpatul. Pentru aceasta se vor avea în vedere perioadele precizate de martori ca fiind lucrate la vilă, respectiv 2 sau 3 perioade a câte 5 zile pentru martorul B.A. şi similar pentru fratele său B.I.; 3 zile pentru martorul G.F. (evaluate la 100 RON), perioadele în care a lucrat N.L. (2-3 săptămâni, 1 lună, evaluate la câte 80 RON/zi), perioadele în care a lucrat F.C. (o săptămână şi 2 zile). Pentru stabilirea contravalorii prestaţiilor se vor avea în vedere evaluările martorilor, astfel cum s-a precizat, dar şi precizările inculpatului (cca. 30 RON/zi pentru muncitorul necalificat şi la cca. 70 RON/zi pentru cel calificat). De asemenea, instanţa va avea în vedere şi datele statistice obţinute de la Institutul de Statistică, dar şi condiţiile desfăşurării activităţii, ce trebuie reflectate în plată, astfel cum s-a arăt anterior.
Ca urmare, Înalta Curte va menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 28 februarie 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în Dosar nr. 49/P/2010 asupra sumei de 5.480 RON depuse în contul deschis la C. Bank - Sucursala Târgu Mureş, la dispoziţia D.N.A. şi va confisca de la inculpat suma menţionată.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei hotărâri.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la suportarea cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 119 din 01 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul Ţ.N.
Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, în fond, rejudecând:
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 (modificată) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, art. 76 C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul Ţ.N., la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 272 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă inculpatul Ţ.N. la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la reţinerea sau distrugerea de înscrisuri.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Ţ.N., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen. anterior.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 28 februarie 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în Dosar nr. 49/P/2010 asupra sumei de 5.480 RON depuse în contul deschis la C. Bank - Sucursala Târgu Mureş, la dispoziţia D.N.A. şi confiscă de la inculpat suma menţionată.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Ţ.N., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 381/2014. SECŢIA PENALĂ. Plângere... | ICCJ. Decizia nr. 841/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
