ICCJ. Decizia nr. 841/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 841/2014
Dosar nr. 719/93/2012
Şedinţa publică din 7 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 30 din 26 aprilie 2013 Tribunalul Ilfov a dispus în baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului I.S., cetăţean turc, la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. (de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen. (asociat sau administrator al unei societăţi comerciale), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, deci în total 6 ani şi 3 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 14 şi 346 C. pr. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Judjeţului Ilfov şi s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.T.I. SRL, prin lichidator judiciar A.H.C.E.I. Sprl la plata sumei de 12.104.323 lei, cu accesorii fiscale (dobânzi şi penalităţi aferente), calculate de la data faptei până la momentul plăţii efective, cu titlu de daune materiale, în favoarea părţii civile.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 163 C. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurenţa debitului, măsură ce va fi adusă la îndeplinire prin organele de executare proprii ale părţii civile.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere următorul material probator: plângerea penală şi raportul de inspecţie fiscală întocmite, de D.G.F.P. Ilfov, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, înscrisuri emanând, între altele, de la A.N.A.F., A.N.V., Oficiul Român pentru Imigraţie, Comisa rogatorie internaţională, documente bancare, I.G.P.F., procese-verbale de verificare şi investigaţii, depoziţiile martorilor C.E., S.G., D.A., N.B.I., E.I., P.M. şi P.A.R.;
Instanţa a reţinut, în drept, sub un prim aspect, că fapta inculpatului care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de asociat unic şi administrator cu puteri depline la SC E.T.I. SRL, în perioada august 2009 - ianuarie 2010, nu a evidenţiat operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către stat (T.V.A. şi impozit pe profit) în sumă de 12.104.323 lei (2.881.981 euro), întruneşte elementele constitutive ' ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat, de a declara în mod fictiv sediul societăţii comerciale în scopul realizat de a se sustrage verificărilor financiare, fiscale şi vamale, constituie infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Împotriva acestei sentinţe lichidatorul judiciar a declarat apel, arătând, în esenţă, că:
- SC E.T.I. SRL s-a aflat în procedura de faliment până la data de 05 aprilie 2012;
- procedura a fost închisă la acel moment, potrivit prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, iar societatea a fost radiată din evidenţele O.R.C., nefiind identificate bunuri care să-i aparţină;
- în consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 136 din aceeaşi lege, lichidatorul judiciar este descărcat de orice răspundere sau îndatorire.
Aşa fiind, s-a solicitat obligarea în parte a părţii responsabile civilmente, prin lichidator judiciar, la plata despăgubirilor.
S-a depus la dosarul cauzei copia sentinţei civile nr. 4360 din 05 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a, rămasă definitivă, prin care s-a închis procedura insolvenţei debitorului SC E.T.I. SRL, s-a dispus radierea acesteia din registrul comerţului şi a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 278/A din 9 octombrie 2013 având în vedere dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, „prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, lichidatorul şi toate persoanele care l-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi legate de procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, a dispus casarea, în parte, a sentinţei, conform prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi, în rejudecare, a înlăturat obligarea solidara a părţii responsabile civilmente, prin lichidator judiciar, la plata despăgubirilor.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei penale susmenţionată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a declarat recurs, considerând-o ca fiind nelegală, întrucât s-a făcut o greşită aplicare a legii prin admiterea apelului declarat de lichidatorul judiciar A.H.C.O.E.I. Ipurl.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente;
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recursul a fost motivat în termenul legal, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, fiind invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Instanţa reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, Ministerul Public a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii prin admiterea apelului declarat de lichidator judiciar A.H.C.O.E.I. Ipurl.
În baza examenului propriu, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 4360 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă s-a- dispus radierea părţii responsabile civilmente SC E.T.I. SRL, radierea producându-se în fapt la data de 24 iulie 2012.
În această situaţie, lichidatorul judiciar A.H.C.O.E.I. Ipurl descărcându-se de obligaţiile prev. de art. 136 din Legea nr. 85/2006, nu mai avea posibilitatea declarării unei căi de atac pentru o persoană juridică inexistentă, întrucât calitatea de lichidator era încetată.
Consecinţa descărcării de obligaţiile prev. de art. 136 din Legea nr. 85/2006 o reprezintă imposibilitatea continuării reprezentării intereselor părţiii responsabile civilmente în baza dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Se constată, aşadar, că mandatul de reprezentant al lichidatorului era încetat la momentul declarării apelului, întrucât partea responsabilă civilmente era radiată din data de 24 iulie 2012, iar lichidatorul judiciar la rândul său nu îi mai putea reprezenta interesele conform art. 16 alin. (3) C. proc. pen. anterior, în afara dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006.
Faţă de aspectele învederate, constatându-se că în cauză s,-a pronunţat o hotărâre nelegală ce cade sub incidenţa art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., va casa în totalitate Decizia penală nr. 278/A din 9 octombrie 2013. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu consecinţa menţinerii sentinţei penale nr. 30 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.S. în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., casează în totalitate Decizia penală nr. 278/A din 9 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi menţine sentinţa penală nr. 30 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă turcă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.S. în sumă de 200 lei se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 21
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 842/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
