ICCJ. Decizia nr. 42/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 42/A/2014
Dosar nr. 2067/33/2010
Şedinţa publică din 5 martie 2014
Asupra apelurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Sentinţa penală nr. 9 din 28 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2067/33/2010, în baza art. 250 alin. (1), (4) C. pen., a condamnat pe inculpaţii:
- P.O., cetăţean român, studii superioare, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, subinspector de poliţie la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca;
- M.D., cetăţean român, studii superioare, fără antecedente penale, agent şef de poliţie la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca,
fiecare, la pedeapsa de câte 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (parte vătămată V.A.R.).
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 - 82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, pe durata termenului de încercare de 3 ani, pentru fiecare.
În baza art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 83 - 84 C. pen. a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor, respectiv dacă săvârşesc o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare sau nu îndeplinesc obligaţiile civile stabilite prin prezenta.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii, pentru ambii inculpaţi.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.O. - cu datele de mai sus - de sub învinuirea comiterii infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. (parte vătămata V.V.).
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 1357, 1370, 1373 alin. (2) C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat în solidar, inculpaţii P.O. şi M.D. şi, ambii, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române să plătească despăgubiri civile, după cum urmează:
- părţilor civile: Spitalul Municipal Dej, jud. Cluj, suma de 2249 RON plus dobânda legală începând cu 27 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului; Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, jud. Cluj, suma de 1131,94 RON plus majorări de întârziere începând cu 16 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului; Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj, jud. Cluj, suma de 871,80 RON plus dobânda legală începând cu 15 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului - sume reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală acordate părţii civile V.A.R.;
- părţii civile V.A.R., suma de 730,15 RON reprezentând daune materiale şi suma de 6000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând daune morale, la ambele sume adăugându-se dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului; a respins restul pretenţiilor formulate de această parte civilă.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată V.V.
În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a obligat inculpaţii şi partea responsabilă civilmente să plătească cheltuieli judiciare după cum urmează:
- inculpatul M.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române sumele de: 4975 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă V.A.R. şi, respectiv, suma de 3500 RON, cheltuieli judiciare către stat.
- inculpatul P.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române sumele de: 4975 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă V.A.R. şi, respectiv, suma de 3500 RON, cheltuieli judiciare către stat; a respins restul cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă V.A.R.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 15 decembrie 2010, în Dosarul nr. 209/P/2010 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen. şi art. 250 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.
În esenţă, actul de inculpare a reţinut că în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Dej, jud. Cluj, ca lucrători de poliţie, inculpaţi P.O. şi M.D. au întrebuinţat expresii jignitoare faţă de partea vătămată V.A.R. şi i-au aplicat acestuia multiple lovituri cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale. În aceeaşi seară şi cu aceeaşi ocazie, inculpatul P.O. a folosit expresii jignitoare şi faţă de partea vătămată V.V. (soţia lui V.A.R.) şi totodată a exercitat acte de violenţă asupra acesteia, prinzând-o cu brutalitate de braţ şi împingând-o.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 376 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând parţial existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, în care sens a reţinut următoarele:
Inculpaţii, în calitate de lucrători de poliţie judiciară la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, P.O. având funcţia de ofiţer principal II şi gradul profesional de subinspector de poliţie, iar M.D. având funcţia de agent principal şi conducător auto, cu gradul profesional de agent şef de poliţie, în noaptea de 13/14 aprilie 2010 erau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Dej, judeţul Cluj, în baza planului de acţiune comun nr. 8/953456 din 13 aprilie 2010, având ca sarcini de serviciu: identificarea şi luarea în evidenţă a persoanelor care practică prostituţia în oraşul respectiv, a persoanelor care se află în compania persoanelor care practică prostituţia şi a celor care le supraveghează. La acţiunea din noaptea respectivă au participat şi lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Dej.
Întrucât se cunoşteau locaţiile din oraş în care se practică prostituţia, în cadrul acţiunii din 13 aprilie 2013, în zona autogării din Dej, a fost depistată de unul din echipajele de poliţie - din care făceau parte şi inculpaţii - martora J.R.R., care se afla într-un autoturism, întreţinând relaţii sexuale contra cost cu martorul R.F.M., astfel că martora a fost condusă la sediul Poliţiei Municipiului Dej, pentru sancţionarea sa pentru prostituţie - dosar penal sau sancţionare contravenţională.
Totodată, de pe traseu, alţi lucrători de poliţie au depistat, ridicat şi condus la poliţie şi alte persoane de sex feminin, care racolau clienţi pentru întreţinerea de relaţii sexuale contra cost.
Odată conduse la sediul poliţiei, lucrătorii de poliţie au observat că la majoritatea fetelor aduse, le sunau telefoanele mobile, numărul de pe care erau apelate fiind acelaşi, astfel că, au avut bănuiala că persoana neidentificată care apela, inclusiv pe martora J.R.R. ar fi de fapt, proxenetul acesteia şi al celorlalte fete.
În aceste condiţii, inculpatul P.O. a luat telefonul mobil şi a răspuns la un apel, constatând că interlocutorul neidentificat este o persoană de sex masculin, căreia inculpatul i-a spus că ar fi client al prostituatei respective şi că aceasta i-ar fi furat nişte bani, cerându-i bărbatului să vină în zona autogării din Dej, pe str. Bistriţei la intersecţia cu str. Baia Mare, să-i aducă acei bani, în caz contrar, urmând a sesiza poliţia.
Urmare a acestei convorbiri, inculpaţii P.O. şi M.D., împreună cu martora J.R.R., s-au deplasat în zona autogării din Dej, cu autovehiculul de serviciu M.V. cu numere de înmatriculare X, neinscripţionat, de culoare albastră, în scopul depistării şi identificării presupusului proxenet.
Întrucât se stabilise exact locul de întâlnire, odată ajunşi în zona respectivă, cei doi inculpaţi au observat la intersecţia străzii Bistriţei cu strada ce duce spre Baia Mare un bărbat - partea vătămată V.A.R. - ce locuieşte pe str. Bistriţei nr. 11 şi care, arată că la ora respectivă, ieşise pe stradă să-şi caute pisica.
Inculpaţii P.O. şi M.D. au considerat (conform susţinerilor lor), că acesta ar fi suspectul, mai precis, că ar fi proxenetul pe care îl aşteptau, astfel că au coborât din maşină, mai întâi inculpatul M.D. şi apoi şi inculpatul P.O. şi i-au solicitat lui V.A.R., să prezinte un act de identitate.
De menţionat că, deşi inculpaţii însuşi precizează că au luat-o pe J.R.R. cu ei pentru ca potenţialul proxenet să vadă că este cu ei, altfel nu ar fi avut ce să discute cu acesta şi, la rândul lor să-l poată identifica, au recunoscut că, fără a o întreba pe J.R.R. (care a rămas în maşină pe tot timpul derulării incidentului) dacă bărbatul respectiv este cel care a apelat-o sau măcar să o lase să coboare din maşină, spre a fi văzută de acesta, au mers la partea vătămată şi, fără a se prezenta în vreun mod, fără a-şi declina calitatea profesională, i-au solicitat un act de identitate.
Partea vătămată le-a spus că nu are actul de identitate asupra sa, dar că locuieşte în imediata apropiere şi că poate să-şi strige soţia să-i aducă actul de identitate, dacă este necesar, indicându-le în acelaşi timp imobilul în care locuieşte şi a spus că se numeşte V.A.R.
Cu toate acestea, inculpatul P.O. l-a apucat pe V.A.R. de încheietura unei mâini şi i-a spus să urce în autovehicul, trăgându-l de mână pentru a-l urca în dubă.
Partea vătămată a ripostat, s-a împotrivit a fi urcată în maşină, astfel că P.O. a lovit-o cu piciorul lui în fluierul piciorului, aceasta a căzut la pământ, iar M.D. a lovit-o în zona cefei, din spate, după care ambii inculpaţi, au început să-i aplice lovituri cu pumnii şi picioarele, deşi partea vătămată, în afară de faptul că nu a înţeles să dea curs solicitării inculpaţilor de a urca în maşină şi a merge la poliţie (pentru că, spune ea, nu avea nicio treabă cu poliţia), nu îi agresase în niciun mod, nici fizic, nici verbal.
Partea vătămată V.A.R. a început să strige după ajutor, strigătele victimei fiind auzite de soţia acesteia, V.V., care a mers în grabă în locul respectiv şi l-a văzut pe soţul său întins pe jos, cu faţa la pământ, observând că inculpatul P.O. îl lovea în mod repetat, cu picioarele în zona trunchiului şi auzind când soţul său striga în continuu că nu mai poate şi spunea: "mi-au rupt mâna, nu-mi mai simt mâna" .
V.V. le-a spus inculpaţilor că este însărcinată şi să nu mai dea în soţul său, auzind totodată că aceştia l-au jignit în continuu pe V.A.R., strigându-i că este "gunoi" şi solicitându-i în mod repetat să tacă din gură.
De asemenea, V.V. l-a prins de mână pe P.O., rugându-l să nu-l mai lovească pe V.A.R., însă acesta a luat-o de braţ pentru a o îndepărta din locul respectiv.
Incidentul în integralitatea sa a fost observat de J.R.R., rămasă în maşina poliţiei, aspect confirmat şi de către inculpatul M.D., care a arătat că martora a putut vedea şi auzi ce se întâmplă, deoarece uşa de la maşină a rămas deschisă.
De asemenea, martora B.S.P., o altă persoană care practică prostituţia şi aflată în zonă la momentul respectiv, a văzut când partea vătămată a fost agresată de către ambii inculpaţi, relatând aceleaşi aspecte ca şi J.R.R. şi partea vătămată - că V.A.R. a fost lovit cu pumnul în ceafă, iar după ce s-a aplecat şi s-a lăsat în jos, victima a fost lovită de mai multe ori cu pumnii în zona cefei şi a capului şi cu picioarele în zona coastelor şi a spatelui. Martora a sesizat incidentul la numărul telefonic de urgenţă 112, deoarece s-a "speriat foarte tare (...) relatând că doi bărbaţi îl bat foarte rău pe un al treilea".
Astfel, la faţa locului au sosit două echipaje de la Poliţia Dej, la solicitarea martorei B.S.P., dar şi a inculpatului M.D. care a solicitat ajutor, constatând că, împreună cu colegul P.O., nu pot face faţă situaţiei, nu reuşeau să introducă partea vătămată în maşină.
Cu o maşină au sosit la faţa locului, martorii D.F., U.C., C.S. şi S.A., iar cu o altă maşină, martorii R.C. şi C.A. - toţi, lucrători de poliţie, la Ordine Publică, respectiv, la Serviciul de Combatere Crimei Organizate.
Partea vătămată era căzută la pământ, iar inculpaţii, peste ea, încercau să o imobilizeze, în acest scop cerând nişte cătuşe colegilor sosiţi la faţa locului. Martorul R.C. a fost cel care a scos cătuşele, partea vătămată s-a opus încătuşării, astfel că a fost nevoie ca mai multe persoane dintre cele sosite, inclusiv inculpaţii, să o imobilizeze pe partea vătămată. I s-au pus cătuşele pe o mână, i s-a întors mâna la spate şi apoi, s-a reuşit încătuşarea acesteia şi urcarea în maşina poliţiei, cea cu care veniseră inculpaţii. În maşină, s-a permis şi accesul părţii vătămate V.V., ambii soţi fiind transportaţi la sediul Poliţiei Municipiului Dej, cu autovehiculul inculpaţilor.
În incinta respectivă, V.A.R. a fost dus în biroul nr. 10, al formaţiunii poliţiei de investigaţii criminale, unde după câteva momente, fiindu-i rău, în urma rănilor suferite, partea vătămată s-a întins pe pardoseală, solicitând în mod repetat să fie chemată ambulanţa.
În cele din urmă, având în vedere starea părţii vătămate V.A.R., a fost sesizat Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj, iar la sediul Poliţiei Municipiului Dej s-a prezentat ambulanţa cu numărul de înmatriculare Y, echipajul fiind format din martorii I.V. şi I.M.A., conform ordinului de misiune nr. 190395 din 13 aprilie 2010, ora apelului către Salvare fiind 22:57:35.
Partea vătămată a fost preluată de către echipajul ambulanţei, cu targa, dintr-un birou din sediul Poliţiei Municipiului Dej şi transportată ulterior la mai multe unităţi spitaliceşti, de urgenţă. Echipajul ambulanţei a constatat, la o examinare sumară că V.A.R. suferise contuzii, traumatism cranio-cerebral şi traumatism al coloanei vertebrale.
Potrivit certificatului medico-legal emis de I.M.L. Cluj la 16 aprilie 2010 - partea vătămată V.A.R. prezenta la această dată leziuni corporale (traumatism vertebral cervical, traumatism cranio-facial minor, excoriaţii frontale, contuzie toracică cu fractură claviculă dreaptă - imobilizat în bandaj Watson, contuzie lombară, contuzie antebraţ şi genunchi drept) datând din 13 aprilie 2010, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi care necesită pentru vindecare 35 - 40 zile de îngrijiri medicale.
Pentru acelaşi număr de zile de îngrijiri medicale sunt şi concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală - I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti din 25 decembrie 2012, avizat de Comisia Superioară Medico-Legală, care menţionează că: fractura de claviculă s-a produs la 13 aprilie 2010, având în vedere absenţa unor date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date, precum şi diagnosticele consemnate în documentaţia medicală pusă la dispoziţie şi buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010.
Partea vătămată V.V. nu a solicitat eliberarea unui certificat medico-legal, raportat la agresiunea pretins suferită.
Starea de fapt, mai sus descrisă a fost probată cu următoarele mijloace de probă: de la urmărire penală:
Volumul I: plângere penală; xerocopie certificat medico-egal; xerocopii declaraţii olografe J.R.R. şi B.S.P., date în faţa unui avocat; declaraţiile părţilor vătămate V.A.R. şi V.V.; adresa nr. 950538 din 13 iulie 2010 a D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca; adresa nr. 341965 din 14 iulie 2010 a I.P.J. Cluj - Serviciul de Resurse Umane; referat nr. 381/VIII din 1 din 20 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj; nota de relaţii nr. 431592 din 03 august 2010 a Poliţiei Municipiului Dej; adresa nr. 950769 din 03 august 2010 a D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca; xerocopia sintezei acţiunii nr. 949398 din 14 aprilie 2010 şi raport întocmit de inculpaţii P.O. şi M.D.; adresa nr. 2666 din 30 iulie 2010 a Serviciului de Ambulantă al Judeţului Cluj; xerocopia ordinului de misiune nr. 190395 din 13 aprilie 2010 şi a fişei pacientului V.A.R.; adresa nr. 6421 din 05 august 2010 a Spitalului Municipal Dej; precum şi xerocopia foii de observaţie a numitului V.A.R.; xerocopiile biletului de ieşire din spital emis de Clinica de Neurochirurgie, a fişei de examinare emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof Dr. O.F." Cluj-Napoca - Urgenţă - Ortopedie, a buletinului de analiză medicală nr. 4827 din 14 aprilie 2010, a unui bilet de trimite ş.a.; decont de cheltuieli; adrese ale procurorului către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - Unitatea de Primire Urgenţe, Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 68, din 27 iulie 2010, respectiv către Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca, str. Victor Babeş nr. 43, din 26 iulie 2010; declaraţiile martorilor I.V. şi I.M.A.;
Volumul II: declaraţiile martorilor B.S.P., R.C., C.A., F.F., V.S., C.S., D.F., S.A., U.C., J.R.R.; declaraţiile inculpaţilor M.D. şi P.O.; adresa nr. 14040 din 11 august 2010 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - Compartimentul Contencios, decont de cheltuieli şi xerocopie a fişei de urgenţă nr. 10739 din 14 aprilie 2010; xerocopia foii de observaţie nr. 38237/2010 Neurochirurgie şi xerocopiile altor acte medicale; xerocopia procedurii privind imobilizarea persoanelor PRO-PS/POP 11, intrat în vigoare la 27 octombrie 2008 şi aprobat de I.G.P.R.; fotografii ale victimei V.A.R., efectuate în timp ce aceasta se afla căzută pe pardoseală, într-un birou din incinta sediul Poliţiei Municipiului Dej, în seara zilei de 13 aprilie 2010; declaraţia făptuitorului M.I.F.;
Volumul III: plângere penală înregistrată la data de 24 august 2010, sub nr. 1267/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, formulată de inculpaţi împotriva lui V.A.R.; declaraţii de martor luate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în Dosarul nr. 1267/P/2010, de la martorii U.C., R.C., I.V., I.M.A. şi F.F.; adresa cu nr. 1267/P/2010 din 26 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej; declaraţiile martorilor V.G.L., R.D.C.; declaraţie inculpat P.O. din 14 decembrie 2010.
- de la instanţă: Volumul I: declaraţii martori J.R.R., I.A., R.C., C.A., V.S., C.S., D.F., S.A., U.C., M.I.F., V.G.L., R.D.C., B.I.
Volumul II: declaraţii de martori: B.S.P., M.G., R.F.M., S.L.; relaţii Poliţia Dej; răspuns de la unităţile medicale; raport de expertiză medico-legală şi nouă expertiză medico-legală - I.M.L. Cluj; relaţii de la unităţile medicale privind istoricul şi circuitul radiografiilor părţii vătămate V.A.R.
Volumul III: raport de nouă expertiză medico-legală - I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti; declaraţii inculpaţi filele.
În drept, instanţa a constatat că fapta inculpatului P.O. - care în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca lucrător de poliţie, a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de partea vătămată V.A.R. şi totodată, împreună cu coinculpatul M.D. i-a aplicat părţii vătămate V.A.R. multiple lovituri (inclusiv cu piciorul), cauzându-i leziuni corporale, care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.
Fapta inculpatului M.D. - care în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca lucrător de poliţie, a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de partea vătămată V.A.R. şi totodată, împreună cu coinculpatul P.O., i-a aplicat părţii vătămate V.A.R. multiple lovituri (inclusiv cu pumnul şi piciorul), cauzându-i leziuni, care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.
Inculpaţii au negat constant comiterea faptelor de care sunt acuzaţi, recunoscând în parte, în materialitatea lor, agresiunile asupra părţii vătămate V.A.R., însă arătând că acestea au fost impuse de atitudinea agresivă a părţii vătămate şi refuzul acesteia de a se legitima şi de a da curs solicitării de a însoţi inculpaţii la sediul poliţiei, în vederea stabilirii identităţii, acţiunile lor fiind circumscrise măsurilor permise de lege în astfel de situaţii.
Apărările inculpaţilor nu au fost primite pentru următoarele considerente:
S-a arătat că este adevărat, aşa cum au susţinut şi inculpaţii că, potrivit dispoziţiilor legale în materie - art. 31 din Legea nr. 218/2002 - poliţistul are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală şi, respectiv, să conducă la poliţie pe cei, care prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii, cazuri în care poliţistul este îndreptăţit să folosească forţa.
Inculpaţii au omis însă, a preciza în acest context şi obligaţiile ce-i revin poliţistului, înainte de a acţiona, respectiv, cele prev. de art. 41 din aceeaşi lege - în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este obligat să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, pentru a-şi face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului ar fi periclitată; înainte de intrarea în acţiune sau efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, să se legitimeze şi să îşi declare funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte.
Astfel, pentru a beneficia şi a se prevala de dispoziţiile legale care dispun absolvirea de orice răspundere a poliţistului pentru fapte comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu (potrivit art. 56 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului - este absolvit de orice răspundere, poliţistul, care prin exercitarea, în limitele legii, a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora), este necesar ca inculpaţii să se fi situat în situaţiile premisă stabilite de lege.
Or, în cauză, din probele dosarului rezultă clar că cei doi inculpaţi nu s-au situat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în limitele legii, ci au acţionat cu încălcarea acestora.
Din declaraţiile părţii vătămate V.A.R., coroborate cu declaraţiile martorelor J.R.R. şi B.S.P. a rezultat că cei doi inculpaţi nu s-au legitimat, nu şi-au declinat calitatea, nu au spus din ce unitate de poliţie fac parte, nici la momentul abordării părţii vătămate şi nici la finalul acţiunii, iar maşina în care au sosit nu era inscripţionată, nu purta însemnele poliţiei; apoi, inculpaţii nu se aflau în situaţia de a lucra sub acoperire, astfel încât să nu trebuiască să se legitimeze pentru a nu periclita rezultatul intervenţiei sau siguranţa lor ulterioară.
Pe de altă parte, nu s-a dovedit că V.A.R. făcea parte din categoria persoanelor, faţă de care exista obligaţia legitimării, respectiv, că a încălcat dispoziţiile legale ori existau indicii că pregăteşte sau că a comis o faptă ilegală. Sub acest aspect, s-a precizat că, inculpaţii recunosc că nu au întrebat pe martora J.R.R., ce era cu ei, dacă bărbatul interpelat este presupusul proxenet, deşi în acest scop o luaseră pe martoră cu ei, iar martora a arătat expres că le-a spus celor doi că nu este "peştele său"; mai mult, nu exista nici cel mai mic indiciu că partea vătămată a încălcat vreo dispoziţie legală - partea vătămată ieşise pe stradă la o oră normală, să-şi caute pisica - sau că pregăteşte sau a comis vreo faptă ilicită, inculpaţii nu aveau semnalmentele presupusului proxenet, nu ştiau nimic despre acesta, despre înfăţişarea lui.
Potrivit declaraţiilor ambelor părţi vătămate şi martorei J.R.R., li s-a spus poliţiştilor că partea vătămată locuieşte în apropiere şi poate prezenta un act de identitate, chiar soţia sa menţionându-le acest aspect, astfel că nu ar fi fost necesară conducerea la poliţie, dacă inculpaţii ar fi dat curs acestei solicitări; dar chiar şi în ipoteza în care identitatea părţii vătămate nu ar fi putut fi stabilită în condiţiile legii (prin prezentarea unui act de identitate) - conducerea la poliţie şi folosirea forţei în acest scop, legea o impune dacă este vorba de persoane care, prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte - împrejurări, condiţii premisă - nedovedite în cauză, partea vătămată devenind recalcitrant, doar în momentul în care inculpaţii au început agresiunile.
În ceea ce priveşte obiectivitatea şi valoarea declaraţiilor martorelor J.R.R. şi B.S.P., instanţa de fond a constatat că solicitarea inculpaţilor de a înlătura aceste depoziţii din economia probatoriului cauzei, nu a putut fi primită.
Martora J.R.R. a fost prezentă de la începutul până la finalul incidentului, a putut auzi şi vedea tot ce s-a întâmplat, cum, de altfel, au recunoscut şi inculpaţii, a susţinut constant că a văzut inculpaţii agresând partea vătămată, că nu i s-a cerut să identifice presupusul proxenet, că inculpaţii nu s-au legitimat şi nu şi-au declinat calitatea. Declaraţiile ei se coroborează cu ale părţii vătămate, iar inadvertenţele din declaraţiile sale, invocate de inculpaţi, nu sunt relevante, nu se referă la aspecte esenţiale, de natură a influenţa veridicitatea celor declarate cu privire la fondul problemei - agresarea sau nu a părţii vătămate (că a mai dat o declaraţie, înainte de demararea cercetărilor în cauză, în faţa unei procuroare sau a unei avocate, că a fost iniţiativa sa ori că i s-a cerut să dea această declaraţie, momentul încătuşării părţii vătămate etc.).
Martora B.S.P., de asemenea, a confirmat susţinerile părţii vătămate şi ale martorei J.R.R. cu privire la agresiunile exercitate de inculpaţi, iar neconcordanţele din declaraţiile sale, invocate de inculpaţi, nu poartă asupra unor aspecte relevante ale cauzei.
Astfel, nu importă că martora s-a aflat pe o parte sau alta a străzii, în momentul în care a observat incidentul, esenţial fiind faptul că l-a observat, fapt confirmat şi de alte probe.
Faptul că martora a fost cea care a sunat la nr. de urgenţă 112, fără a-şi declina identitatea, anunţând că în zona în care se afla, în apropiere de autogară, doi bărbaţi îl bat pe un al treilea - este confirmat de martorul V.S. - ofiţer de serviciu la Poliţia Dej în noaptea respectivă, care arată că, într-adevăr, a primit un apel, o persoană de sex feminin anunţând că "este scandal la autogară pe strada Bistriţei"; mai arată martorul că, nu reţine exact, persoana respectivă, parcă şi-a dat numele de "L.", context în care inculpaţii au susţinut că martora S.L. ar fi sunat la poliţie şi nu B.S.P.
Or, în condiţiile în care, martorul V.S., a arătat că persoana care a sunat nu şi-a dat numele, iar în faţa instanţei a făcut nişte menţiuni imprecise "nu reţine exact (...) parcă (...) numele era L.", iar martora S.L. a arătat că, într-adevăr, a sunat la poliţie, dar pentru a anunţa că o prietenă a ei a fost luată de doi domni pe str. Bistriţei şi nu i se mai dă drumul şi că nu a asistat la incidentul din seara respectivă şi nici nu i s-a povestit de către J.R.R. sau B.S.P., este clar că martorul V.S., s-a referit la B.S.P., raportat la conţinutul anunţului primit, doar aceasta putând şti ce s-a întâmplat, în contextul în care şi martorul R.C., sosit la faţa locului, a observat o prostituată pe marginea carosabilului alergând şi gesticulând şi care le-a indicat unde este incidentul.
În ceea ce priveşte contestarea de către inculpaţi a probelor cu caracter ştiinţific - expertizele medico-legale - care nu ar fi stabilit cu certitudine dacă fractura claviculară dreaptă a părţii vătămate V.A.R. s-a produs, urmare a incidentelor din 13 aprilie 2010 sau era preexistentă, pe motiv că nu au fost avute în vedere toate actele medicale şi radiografiile efectuate părţii la acest nivel, s-au făcut următoarele precizări:
În cauză, sub aspectul leziunilor suferite de partea vătămată şi numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, există la dosar următoarele mijloace de probă:
- certificat medico-legal din 16 aprilie 2012, emis de I.M.L. Cluj care concluzionează că leziunile traumatice prezentate de V.A.R. s-au putut produce prin lovire cu corp dur, necesită 35 - 40 zile de îngrijiri medicale şi pot data din 13 aprilie 2010.
S-a precizat că printre leziunile descrise în certificat, se menţionează şi fractură claviculă dreaptă, recomandându-se imobilizare umăr drept în bandaj Watson Jones; leziunile şi diagnosticele menţionate au avut la bază radiografiile efectuate la U.P.U. Cluj, inclusiv radiografie de umăr şi figurează în fişa de examinare de la toate unităţile la care a fost dusă partea vătămată în seara incidentului - Clinica de Neurochirurgie şi Clinica Ortopedie Cluj;
- raport de expertiză medico-legală din 20 decembrie 2011 efectuată de I.M.L. Cluj ale cărei concluzii sunt în sensul că, leziunile traumatice prezentate de V.A.R. la 13 aprilie 2010 s-au putut produce prin cădere şi lovire cu sau de corpuri dure, au necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, iar fractura claviculei drepte consemnată în certificatul medico-legal este anterioară datei presupusei agresiuni, cu cel puţin 4 - 6 săptămâni.
Concluzia cu privire la fractura de claviculă s-a impus, urmare a reinterpretării filmelor radiologice puse la dispoziţie de către Clinica de Ortopedie, dar şi luând în considerare declaraţia martorei I.V. - asistent medical la Ambulanţă, care a examinat victima în seara incidentului, la sediul poliţiei din Dej şi a observat că aceasta nu prezenta urme de violenţă pe faţă sau mâini şi acuza dureri doar în regiunea cervicală şi cefalee. Radiografiile puse la dispoziţie pentru interpretare, se menţionează că sunt nedatate şi fără date de identificare a pacientului.
- raport de nouă expertiză medico-legală din 02 aprilie 2012 efectuată de I.M.L. Cluj, conform căruia, leziunile prezentate de partea vătămată s-au putut produce prin cădere şi lovire cu sau de corpuri dure, au necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, iar fractura claviculei drepte nu a existat, fiind infirmată de examinare CT din 08 februarie 2012.
S-a mai precizat că radiografia cu nr. de înregistrare nr. 5187 şi nr. de fabricaţie 1 2617770450 nu conţine numele şi prenumele pacientului şi nici data şi denumirea instituţiei medicale unde a fost efectuată, astfel că nu a putut fi luată în considerare.
Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L. Cluj a considerat că nu pot fi emise concluzii de certitudine în acest caz, iar Comisia superioară de medicină legală din cadrul I.N.M.L. Bucureşti a recomandat efectuarea unei noi expertize medico-legale la I.N.M.L. Bucureşti.
- raport de noua expertiză medico-legală din 29 noiembrie 2012 efectuată de I.N.M.L. Bucureşti avizat de Comisia Superioară Medico-Legală, este în sensul că leziunile traumatice suferite de partea vătămată V.A.R. la 13 aprilie 2010 au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile de îngrijiri medicale şi că, fractura de claviculă s-a produs la 13 aprilie 2010, având în vedere absenţa unor date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date, precum şi diagnosticele consemnate în documentaţia medicală pusă la dispoziţie şi buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010.
Faţă de toate aceste probe ştiinţifice, instanţa, având în vedere şi concluziile contradictorii ale acestora, dar şi precizările din cuprinsul tuturor actelor medicale existente la dosar, prin coroborare, a apreciat că este cu gradul cel mai mare de certitudine, cea din urmă expertiză, având şi avizul Comisiei Superioare Medico-Legală, pentru că, aşa cum s-a precizat, şi-a întemeiat concluziile pe documentaţia medico-legală avută la dispoziţie şi buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010, documentaţie care, în întregime (încă de la primirea victimei la U.P.U. Cluj, apoi la Neurochirurgie şi la Ortopedie Cluj) consemnează fractura de claviculă şi care, este un act oficial care, până la proba contrară (care nu s-a făcut în cauză), exprimă realitatea.
S-a precizat încă o dată că expertiza care a reţinut un nr. de 4 - 5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor părţii vătămate din 13 aprilie 2010 şi lipsa fracturii de claviculă - şi-a întemeiat concluziile pe interpretarea unor filme radiologice nedatate şi fără date de identificare a pacientului, puse la dispoziţia specialistului radiolog de către medicul legist, însărcinat cu efectuarea expertizei, pe când, ultima expertiză a luat în considerare documentaţia medico-legală întocmită în cauză, inclusiv buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010, documentaţie care, în întregime, cum arătam, consemnează fractura de claviculă, chiar dacă nu a avut la dispoziţie toate radiografiile efectuate părţii vătămate sau nu le-a putut lua în considerare din cauza unor vicii.
De altfel, sub acest aspect, instanţa a efectuat demersuri la unităţile medicale pentru comunicarea tuturor filmelor radiologice efectuate părţii fără vreun rezultat însă, pentru că, se pare, pe parcursul circuitului actelor medicale între unităţile la care a fost investigată partea vătămată, a apărut la un moment dat un blocaj, o lacună - aspect care, în prezent face obiectul unor verificări ale organelor de urmărire penală.
Inculpatul P.O. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că la aceeaşi dată - în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca lucrător de poliţie, a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de partea vătămată V.V. şi totodată, a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate V.V. (prinzând-o cu brutalitate de braţ şi împingând-o).
Sub aspectul acestei din urmă infracţiuni, instanţa de fond a constatat însă că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă.
Astfel, inculpatul P.O., ale cărui susţineri concordă cu ale coinculpatului M.D., cu privire la această faptă, a arătat că nu a făcut altceva decât să o îndepărteze pe partea vătămată V.V., pentru că aceasta îl trăgea de haine, solicitându-i să-i dea drumul soţului său.
Apoi, afirmaţiile părţii vătămate V.V. că inculpatul ar fi împins-o violent lăsându-i urme pe braţ, s-a apreciat că nu sunt susţinute de alte probe. Doar soţul său, V.A.R. a arătat că, multă vreme aceasta a prezentat o vânătaie pe braţ, în declaraţia de la urmărire penală, pentru că în faţa instanţei cele două părţi vătămate au refuzat să dea declaraţii.
S-a apreciat că martorele J.R.R. şi B.S.P. nu au confirmat indubitabil agresarea părţii vătămate şi nici folosirea de către inculpaţi de expresii jignitoare la adresa acesteia.
Astfel, martora J.R.R. a arătat în cursul urmăririi penale că nu a auzit ca P.O. să o jignească pe partea vătămată şi nici nu a văzut să o lovească, a văzut doar că a prins-o de braţ şi a tras-o în lateral pentru a o îndepărta din acel loc; în faţa instanţei nu mai face nicio referire la aceste aspecte.
Martora B.S.P. a declarat în cursul urmăririi penale că nu a auzit dacă poliţistul blond (n.n. P.O.) a jignit-o sau nu pe partea vătămată, ci doar a văzut că a prins-o de braţ şi a împins-o; în faţa instanţei arată că "nu a observat că asupra părţii vătămate să se exercite violenţe de către inculpaţi".
Or, în condiţiile în care susţinerile părţii vătămate V.V. sunt confirmate doar de soţul său, V.A.R., şi el implicat în conflictul cu poliţiştii, cele două martore, anterior menţionate, nefiind constante în declaraţii - cu privire la jignirea părţii vătămate sau agresarea acesteia - nu se poate reţine cu certitudine că părţii vătămate, în urma acţiunii inculpatului, i s-au cauzat anumite suferinţe fizice şi o echimoză la nivelul braţului.
Acţiunea de împingere a părţii vătămate a avut loc, dar, faţă de lipsa unor investigaţii medicale care să confirme anumite leziuni, dar, mai ales, a unor dovezi certe că această acţiune a cauzat suferinţe fizice specifice faptei de lovire, în sensul legii penale - nu se poate stabili în mod indubitabil întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
În consecinţă, pentru această infracţiune s-a dispus achitarea inculpatului P.O., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca urmare a lipsei laturii obiective.
În privinţa infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen., reţinută în sarcina ambilor inculpaţi însă, aşa cum s-a arătat anterior, probele administrate dovedesc comiterea acestora de către cei doi inculpaţi, cu forma de vinovăţie prevăzută de textul incriminator, astfel că, instanţa a dispus condamnarea acestora la pedeapsa închisorii, de câte 1 (un) an închisoare, pentru fiecare.
La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. - limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege (pedeapsa închisorii de la 6 luni la 6 ani); gradul de pericol social concret al faptei: ridicat, având în vedere natura infracţiunii, importanţa relaţiilor sociale lezate - relaţii a căror existenţă şi evoluţie normală, firească, depinde de atitudinea diferendă, nonviolentă a funcţionarului în raporturile cu alte persoane, relaţii care se referă, în primul rând la serviciu, iar în secundar privesc şi importante atribute ale omului (onoarea demnitatea, integritatea corporală sau sănătatea), cu atât mai mult, cu cât, inculpaţii, cu autoritatea cu care erau învestiţi aveau datoria de a preveni şi combate astfel de atitudini violente şi, nicidecum, de a se deda ei înşişi, la practici violente, jignitoare, care nu aveau nicio legătură cu atribuţiile specifice din seara incidentului, dacă, cu mai multă diligenţă ar fi făcut verificările necesare pentru a porni în acţiunea de identificare a proxenetului, doar în momentul în care ar fi avut suficiente şi rezonabile date, în acest scop; persoana inculpaţilor - cu o atitudine corespunzătoare, anterior comiterii faptelor, neavând antecedente penale - împrejurare care, a fost reţinută în favoarea lor, în sensul stabilirii unei pedepse apropiate de minimul special, care, apreciem că este în măsură a asigura scopul prev. de art. 52 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Întrucât pedepsele aplicate sunt mai mici de 3 ani închisoare, inculpaţii nu au mai fost condamnaţi şi, raportat la conduita lor anterioară, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 83 - 84 C. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor, respectiv dacă săvârşesc o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare sau nu îndeplinesc obligaţiile civile stabilite prin prezenta.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii, pentru ambii inculpaţi.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că s-au formulat pretenţii civile în cauză, după cum urmează:
- Spitalul Municipal Dej - suma de 2249 RON şi dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi următoare datei externării părţii vătămate V.A.R. - 27 aprilie 2010;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - suma de 1.131,94 RON, cu majorări de întârziere calculate din prima zi următoare datei externării părţii vătămate V.A.R. - 16 aprilie 2010, sumă aferentă cheltuielilor efectuate pentru tratarea cesteia la Secţia Neurochirurgie şi la Unitatea de Primire Urgenţe;
- Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj - suma de 871,80 RON plus dobânda legală începând cu 15 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului, sumă reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală acordate părţii vătămate V.A.R.;
- partea vătămată V.A.R. - cu sumele de 5000 RON daune materiale (din care, 4000 RON - contravaloarea medicamentelor, investigaţiilor medicale şi supraalimentaţiei pe perioada spitalizării şi convalescenţei, 1000 RON - contravaloare carburant achiziţionat cu ocazia deplasărilor la unităţile spitaliceşti) şi 20.000 euro sau echivalentul în RON, daune morale, precum şi dobânda legală calculată la aceste sume, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata integrală;
- partea vătămată V.V. - suma de 8000 euro sau echivalentul în RON, daune morale.
Deoarece în cauză, s-a făcut dovada că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina lor, în dauna părţii vătămate V.A.R. şi, că au fost cheltuite cu serviciile medicale acordate acesteia sumele de bani solicitate de unităţile spitaliceşti, cu deconturile şi actele medicale depuse la dosar, instanţa a constatat întemeiate pretenţiile acestora şi în baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 1357, 1370, 1373 alin. (2) C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 2, 3 din O.G. nr. 13/2011 a admis acţiunile civile formulate de acestea.
În ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de partea vătămată V.A.R., acestea au fost admise doar în parte, în baza aceloraşi temeiuri legale, pentru următoarele considerente:
Despăgubirile materiale solicitate au fost dovedite doar la nivelul sumei de 730,15 RON, sumă care se compune din: 39,10 RON - taxă I.M.L., 15 RON - radiografie umăr, 15 RON - radiografie claviculă dr. şi 661,05 RON - contravaloare combustibil.
S-a menţionat că nu s-a luat în considerare bonul de benzină în sumă de 299,79 RON, deoarece acesta datează din 13 aprilie 2010, ora 11.42 - deci, anterior incidentului din seara de 13 aprilie 2010, această cheltuială neavând vreo legătură de cauzalitate cu incidentul a cărui victimă a fost partea vătămată.
De asemenea, nu s-au dovedit sumele de bani cheltuite cu medicamentaţia şi supraalimentaţia, depoziţiile de martori audiaţi pentru dovedirea acestor cheltuieli nefiind concludente şi utile sub acest aspect.
Astfel, martora B.A. a arătat că nu poate preciza sumele cheltuite de soţia părţii vătămate cu produsele cumpărate şi duse la spital, ştie doar că s-a cumpărat de către aceasta, generic - mâncare, fructe, medicamente; în acelaşi sens este şi declaraţia martorului G.O. - ştie doar că soţia părţii vătămate mergea la spital la Dej, de 2 ori pe zi, cu carne, banane, suc, ciocolate pentru asistente, cheltuind probabil, în jur de 50 RON, că probabil, aceeaşi sumă se cheltuia la fiecare deplasare, dar că nu poate preciza sumele, că s-au dus la spital şi medicamente, dar nu ştie ce sume s-au cheltuit pentru acestea; nici martora V.A.C. nu a putut preciza suma cheltuită, ştie doar că s-au făcut cheltuieli cu mâncare, drumuri, medicamente; martorul B.I., nu ştie ce cheltuieli s-au făcut cu medicamentele şi mâncarea, dar crede că, probabil s-au făcut astfel de cheltuieli.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de această parte civilă, instanţa a constatat că şi acestea se justifică în cauză, dar nu în cuantumul cerut.
Astfel, raportat la suferinţele fizice pe care a trebuit să le suporte partea civilă, atât la momentul agresării efective de către inculpaţi, dar şi ulterior, cu ocazia spitalizării, şi apoi, a convalescenţei, la faptul că o perioadă destul de mare - aproximativ 3 luni nu a putut lucra (potrivit susţinerilor martorilor), precum şi faţă de umilinţa pe care a trebuit să o îndure, prin faptul că, a fost "confundat" cu un proxenet, ba chiar, inculpaţii au intenţionat chiar să-l fotografieze lângă prostituată, martora J.R.R. aşa cum s-a recunoscut, de altfel, de către inculpaţi - s-a apreciat că suma de 6000 euro sau echivalentul în RON, este în măsură a compensa prejudiciul afectiv cauzat prin fapta inculpaţilor.
Aşadar, inculpaţii, prin faptele lor, cauzând împreună prejudiciile, mai sus descrise, au fost obligaţi în solidar la repararea acestora, în temeiul art. 1370 C. civ.
Totodată, întrucât, la momentul comiterii faptelor, inculpaţii erau angajaţi în cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, unitatea aflată în subordinea directă a Inspectoratul General al Poliţiei Române din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - această unitate a fost obligată să răspundă în solidar cu inculpaţii, pentru repararea daunelor produse de aceştia în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în virtutea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1373 alin. (2) C. civ.
În privinţa acţiunii civile formulate de partea vătămată V.V., aceasta a fost respinsă, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., dată fiind soluţia de achitare pronunţată faţă de inculpatul P.O. relativ la fapta reţinută ca fiind comisă în dauna acestei părţi vătămate, soluţie care, într-adevăr, permite acordarea de daune, potrivit legii civile; or, potrivit legii civile - art. 1357 C. civ., nu s-a făcut dovada creării vreunui prejudiciu în dauna părţii vătămate, nefiind dovedite în cauză nici expresiile jignitoare ce s-ar fi adresat de către inculpat şi nici agresarea părţii vătămate, care să se circumscrie noţiunii de "alte acte de violenţă" cauzatoare de suferinţe fizice, în sensul art. 180 alin. (1) C. pen.
În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. inculpaţii, fiecare, în solidar cu partea responsabilă civilmente, au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat - în sumă de 3500 RON şi, către partea civilă V.A.R. - în sumă de 4975 RON, au fost respinse restul cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă V.A.R.
Cheltuielile judiciare către partea civilă V.A.R. în sumă totală de 9950 RON, se compun din: 1200 RON - contravaloare combustibil pentru deplasarea părţii la 24 termene de judecată (50 RON/drum pe distanţa Dej - Cluj şi retur); nu s-a admis suma de 60 RON/drum, luându-se în considerare distanţa Dej - Cluj şi retur de 120 Km.; 7,5 l combustibil la 100 Km şi respectiv, un preţ mediu al combustibilului de 5,5, RON în perioada de referinţă, pentru care s-au depus bonuri de benzină;
- 100 RON - contravaloare combustibil pentru deplasarea părţii de 2 ori la I.M.L. Cluj, pentru eliberarea certificatului medico-legal şi apoi, pentru expertiza medico-legală; nu s-a admis suma de 60 RON/drum ci, de 50 RON/drum, pentru aceleaşi considerente, mai sus arătate;
- 460 RON - contravaloare combustibil pentru deplasarea părţii la I.N.M.L. Bucureşti şi contravaloare investigaţii, luându-se în considerare distanţa Cluj - Bucureşti şi retur de 900 Km.; 7,5 l combustibil la 100 Km şi respectiv, un preţ mediu al combustibilului de 6,2 RON/l în perioada de referinţă, pentru care s-au depus bonuri de benzină, plus 25 RON - taxă radiologie I.N.M.L.;
- 110 RON - contravaloare cazare hotel Bucureşti cu ocazia deplasării la I.N.M.L. Bucureşti şi, nu 120 RON, cum greşit s-a solicitat;
- 80 RON - contravaloare combustibil pentru o deplasare la I.M.L. Baia Mare, luându-se în considerare distanţa Dej - Baia Mare şi retur - 200 Km, un consum de 7,5 l/100 Km şi un preţ mediu al combustibilului de 5,8 RON/l în perioada de referinţă - 02 februarie 2012; s-a făcut dovada doar a unei deplasări la Baia-Mare la 2 februarie 2012 când partea vătămată a achitat onorariu pentru expertul parte numit în cauză - Dr. A.C., nejustificându-se deplasarea din 18 ianuarie 2013, această dată fiind ulterioară încheierii procesului în faţa primei instanţe - 14 ianuarie 2013;
- 1500 RON - onorariu expert parte I.M.L. Baia Mare - Dr. A.C. şi nu 2300 RON, cum s-a solicitat, suma de 650 RON, achitându-se la 18 ianuarie 2013, ulterior încheierii procesului în faţa Curţii, astfel că, nu s-a dovedit că ar reprezenta servicii de medicină legală aferente acestei cauze;
- 6500 RON - onorarii avocaţi B.T. şi F.S. 5300 + 900 + 300.
Nefiind dovedite cu titlu de cheltuieli judiciare, nu au putut fi acordate nici sumele:
- 240 RON - reprezentând 4 deplasări la arhiva instanţei pentru studiere dosar şi copiere acte din dosar, partea neprecizând datele deplasării, mijloc de transport, pentru a se putea face verificările necesare;
- 300 RON - reprezentând 4 deplasări la Cluj pentru consultare cu avocatul, din aceleaşi considerente - neprecizare dată deplasare, mijloc de transport etc. pentru a se verifica preţul combustibilului la data de referinţă şi, dacă, într-adevăr, datele respective coincid sau nu cu cele ale termenelor de judecată, pentru care s-au acordat cheltuieli;
- 2400 RON - pierderi zile de muncă datorate deplasării la cele 24 termene de judecată (100 RON/zi x 24) - întrucât nu s-a făcut dovada că partea vătămată desfăşoară vreo activitate aducătoare de venituri sau, eventual, în ce au constat pierderile;
- 1600 RON - diverse deplasări la I.M.L. Cluj şi Baia Mare - întrucât nu s-a specificat pentru ce s-au făcut deplasările, datele la care s-au făcut, mijloacele de transport etc. - pentru a se verifica veridicitatea susţinerilor şi justificarea sau nu, a unor astfel de cheltuieli.
2. Împotriva sentinţei penale evocate au declarat în termen legal recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpaţii P.O. şi M.D., dar şi părţile civile V.A.R. şi V.V. aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Procurorul a invocat greşita soluţie de achitare a inculpatului P.O. pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă având ca parte vătămată pe numita V.V., arătând că soluţia este netemeinică, iar motivarea nesubstanţială juridic.
În opinia acuzării instanţa fondului a încălcat vădit disp. art. 63 C. proc. pen. înlăturând nemotivat probe legal administrate şi pertinente prin conţinutul lor, deşi le-a valorificat corect şi total diferit, atunci când a stabilit existenţa infracţiunii comise cu aceeaşi ocazie faţă de partea vătămată V.A.R..
Astfel, se învederează aspectul că deşi instanţa a reţinut că declaraţiile părţii vătămate V.A.R. sunt confirmate de probe referitor la jignirea şi agresarea sa, acestea nu sunt apreciate ca reale şi suficiente şi pentru a confirma susţinerile soţiei sale, cu toate că încă de la primele cercetări martorele B.S.P. şi J.R.R. au relatat că au văzut cum inculpatul P.O. a prins-o de braţ şi a tras-o lateral pe partea vătămată V.V., pentru a o îndepărta din locul în care se afla soţul său agresat.
Se susţine că instanţa a ignorat faptul că martorele şi-au menţinut cu ocazia audierii lor declaraţiile date în faţa procurorului şi mai ales că martora B.S.P. a menţionat expres că inculpaţii au încercat să influenţeze modul de redare de către martore a evenimentelor. În aceste împrejurări procurorul precizează că este pe deplin explicabilă omiterea de către martoră a unor amănunte legate de evenimentele observate personal, direct, context în care instanţa avea datoria de a găsi o explicaţie logică ce să concorde cu necesitatea aflării adevărului.
O asemenea situaţie se impune a fi lămurită cu atât mai mult cu cât împrejurările descrise de martora B.S.P. referitor la agresarea de către inculpaţi a lui V.A.R. au fost evaluate, valorizate de instanţă, fundamentând soluţia de condamnare a acestora.
Pe de altă parte, procurorul invocă aspectul că alţi martori audiaţi în cauză au evidenţiat că inculpaţii au manifestat agresivitate faţă de V.A.R. chiar în prezenţa soţiei sale, care la rândul ei era agitată, plângea şi i-a tras pe inculpaţi de haine pentru a-l elibera pe soţul ei (martori R.D.C. şi S.A.).
Procurorul învederează inexistenţa vreunui motiv pentru care instanţa să trateze diferenţiat declaraţiile martorilor, considerând ca veridice doar unele părţi ale acestora în funcţie de situaţia fiecărei părţi vătămate, ca şi când evenimentele nu ar prezenta legătura.
În altă ordine de idei se arată că este ilogic a considera că inculpaţii au agresat prin acte de violenţă ce vădesc lipsa oricărui autocontrol, doar partea vătămată V.A.R., păstrându-şi în acelaşi timp calmul şi bunele maniere faţă de soţia acestuia.
În viziunea procurorului netemeinică este şi susţinerea instanţei în sensul că nu se poate determina intensitatea suferinţelor fizice specifice datorită lipsei unui certificat medico-legal în acest sens, condiţie de altfel necerută de legiuitor.
În acest sens se invocă faptul că textul art. 180 alin. (1) C. pen. vizează tocmai ipoteze de natura celei de faţă, anume când partea nu înţelege să facă demersuri pentru cuantificarea medico-legală a vătămărilor fizice, aspect precizat chiar în actul de sesizare şi reflectat de încadrarea juridică a acestei fapte. Referitor la producerea de suferinţe fizice părţii vătămate V.V., în condiţiile în care s-a probat că inculpatul P.O. "a prins-o de braţ şi a împins-o în lateral pentru a o îndepărta din acel loc", dacă nu este suficientă probarea urmării menţionate prin specificarea acesteia de către partea vătămată şi soţul său, se apelează ca ultim argument la bunul simţ al instanţei de control judiciar, care trebuie să se manifeste din perspectiva principiului umanismului în realizarea funcţiei de jurisdicţie.
În virtutea considerentelor expuse procurorul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie condamnarea inculpatului P.O. şi cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă comisă asupra părţii vătămate V.V. cu consecinţa reţinerii corespunzătoare a dispoziţiilor legii vizând concursul de infracţiuni (real), iar ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, aplicarea art. 81 C. pen.
În raport cu latura civilă a cauzei s-a cerut admiterea solicitărilor părţii vătămate constituite legal parte civilă, în modalitatea pe care instanţa o va considera conform legii şi poziţiei pe care partea şi-o va exprima cu ocazia rezolvării căii de atac.
Inculpaţii P.O. şi M.D. au apreciat în cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la dosarul cauzei, dar şi în cadrul dezbaterilor prin apărător ales şi personal, în ultimul cuvânt, că faptele deduse judecăţii nu întrunesc elementele constitutive, context în care au invocat incidenţa art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea au solicitat respingerea acţiunilor civile formulate în cauză.
În sprijinul susţinerilor formulate, inculpaţii arată că soluţia pronunţată de instanţa fondului este vădit netemeinică, fiind fundamentată pe o stare de fapt reţinută în mod eronat, prin ignorarea împrejurărilor obiective indicate de martori, a probelor cu privire la incidentul din 13 aprilie 2010.
În opinia inculpaţilor, instanţa nu a făcut nicio referire în cuprinsul hotărârii atacate la motivele care au stat la baza înlăturării probelor care se coroborau cu declaraţiile inculpaţilor, precum şi considerentele care au justificat reţinerea stării de fapt reprezentate de părţile civile.
Mai mult, Curtea de Apel Cluj nu numai că a luat în considerare în mod arbitrar, doar anumite probe, ci a preferat să-şi motiveze hotărârea în mod exclusiv pe declaraţiile părţii civile de la urmărirea penală, care au refuzat să dea declaraţii în faţa instanţei.
Pe de altă parte, apărarea invocă aspectul că în soluţia de achitare a inculpatului P.O. pentru infracţiunea prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. asupra părţii vătămate V.V., instanţa a apreciat în mod direct că susţinerile părţii vătămate nu sunt confirmate decât de soţul acesteia care la rândul său era implicat în conflictul cu poliţiştii. S-ar fi cuvenit, conform apărării, ca instanţa fondului, la momentul analizării materialului probator cu privire la leziunile suferite de V.A.R., la modul de producere a acestora, să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie şi in dubio pro reo.
Potrivit susţinerilor inculpatului, prin apărător ales, întregul comportament manifestat al acestora se încadrează în prevederile art. 56 din Statutul poliţistului (Legea nr. 360/2002) care statuează că "este absolvit de orice răspundere, poliţistul, care prin exercitarea în limitele legii, a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora."
Invocând atribuţiile pe care le exercită poliţistul în a legitima, stabili identitatea persoanei care încalcă dispoziţiile legii, în a le conduce la sediul poliţiei pe cei care prin acţiunile lor periclitează anumite valori sociale, apărarea concluzionează cu privire la faptul că atunci când folosirea violenţei de către un poliţist este autorizată de lege, fapta nu mai este antijuridică.
Contrar celor constatate de judecătorul fondului, apărarea pretinde că în data de 13 aprilie 2010, cei doi inculpaţi se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Dej, în baza unui plan de acţiune pentru identificarea tuturor persoanelor care practică prostituţia, a celor ce le asigură acestora protecţie, împrejurare în care solicitând părţii vătămate V.A.R. să se legitimeze, acesta a refuzat. Se arată că lucrătorii de poliţie au procedat legal, în sensul că şi-au declinat calitatea de poliţist, au prezentat părţii vătămate legitimaţiile de serviciu şi au indicat inclusiv unitatea de poliţie din care fac parte, sens în care declaraţiile martorilor J.R.R., B.S.P. potrivit cărora poliţiştii "nu ar fi spus cine sunt părţile vătămate" - sunt nereale.
Se mai arată că în mod netemeinic instanţa fondului a reţinut că nu erau îndeplinite condiţiile pentru a se proceda la legitimarea părţii vătămate V.A.R., întrucât acesta nu încălcase nicio dispoziţie legală şi nici nu existau indicii că pregăteşte sau că a comis o ilegalitate.
Legitimarea părţii vătămate era necesară în împrejurarea în care obiectivul acţiunii inculpaţilor la acea dată era identificarea tuturor persoanelor care practică prostituţia şi a celor care le asigură acestora protecţia, or în condiţiile în care persoanele care se aflau în zona în care în mod obişnuit se practică prostituţia în municipiul Dej nu ar fi fost legitimate nici nu ar fi existat în mod real posibilitatea de a identifica presupuşii proxeneţi.
Apărarea combate de asemenea şi concluzia instanţei fondului potrivit căreia V.A.R. nu ar fi fost "suspect" şi nu ar fi trebuit legitimat, deoarece se plimba la o oră obişnuită pe trotuarul din faţa casei. Se arată în acest sens că starea de fapt unanim acceptată a relevat că inculpaţii solicitaseră telefonic presupusului proxenet al martorei J.R.R. să se întâlnească în zona autogării din Dej, zonă în care se practica prostituţia şi unde, la data evenimentelor, în jurul orelor 22, se afla doar partea vătămată V.A.R.. În atare împrejurare, apărarea consideră, în raport cu obiectivele planului de acţiune ale inculpaţilor, că aceştia erau pe deplin îndreptăţiţi să procedeze la legitimarea acestei persoane, care însă s-a opus în mod vehement.
În acelaşi context, se apreciază că este lipsit de relevanţă aspectul că inculpaţii nu au întrebat-o pe martora J.R.R., care se afla în maşină dacă persoana respectivă era proxenetul său, atâta timp cât răspunsul acestuia nu putea fi decât unul negativ, evident fiind că persoana ce practică prostituţia nu ar fi dorit identificarea persoanei care îi asigura protecţia.
Apărarea susţine că într-o manieră arbitrară, fără vreun fundament probator, instanţa fondului a reţinut că V.A.R. nu a fost recalcitrant iniţial ci a devenit astfel doar în momentul în care a fost agresat, ceea ce nu corespunde realităţii în împrejurarea în care încă de la momentul solicitării părţii vătămate de a se legitima, acesta a fost necooperant, a refuzat, iar când i s-a cerut să însoţească inculpaţii la sediul Poliţiei Municipiului Dej, a devenit agresiv, a manifestat acţiuni violente.
Apărarea învederează că într-un asemenea context faptic, raportat la comportamentul anormal al părţii vătămate, conform prevederilor şi ordinelor specifice poliţieneşti privind modalitatea de legitimare şi de folosire a forţei coercitive, s-a încercat imobilizarea părţii vătămate pentru a se proteja integritatea corporală şi pentru a-l conduce la secţia de poliţie, însă urmare a constituţiei masive a părţii vătămate, acest demers s-a dovedit foarte dificil.
În raport cu partea vătămată care a intenţionat să fugă, procedeele specifice folosite de inculpaţi s-au înscris în limitele legale şi potrivit apărării, conduita agresivă a părţii vătămate a determinat inculpaţii să solicite telefonic ajutor colegilor din cadrul Poliţiei Municipiului Dej, întrucât nu s-a reuşit decât imobilizarea temporară a părţii vătămate, fără a se realiza urcarea acestuia în autoturismul de serviciu pentru conducerea sa la sediul cel mai apropiat de poliţie.
În descrierea stării de fapt, se arată că în momentul imobilizării părţii vătămate V.A.R. şi culcării la sol pe partea dreaptă, la faţa locului a sosit şi soţia acestuia, V.V., iar inculpaţii, la insistenţele femeii şi la promisiunea părţii vătămate că se va calma, i-au permis acestuia să se ridice din poziţia imobilizării, însă imediat partea vătămată a redevenit violent adresând injurii şi ameninţări, ceea ce a determinat necesitatea din nou a imobilizării până la sosirea colegilor poliţişti. Inculpatul P.O. pretinde că deşi partea vătămată V.V. a încercat să-l elibereze pe soţul său şi l-a tras de braţ pe inculpat, acesta nu a lovit-o, nu a împins-o şi nu a injuriat-o.
În privinţa presupuselor agresiuni la care a fost supusă partea vătămată V.A.R., constând în opinia acuzării şi a instanţei în aplicarea de către subsemnaţii a unor multiple lovituri, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 - 40 zile îngrijiri medicale, faptă pentru care au şi fost condamnaţi, se impun a fi făcute următoarele precizări.
Instanţa de fond a apreciat că această faptă este dovedită de declaraţiile martorelor B.S.P. şi J.R.R.
Întrucât aceste depoziţii nu se coroborează cu restul probelor existente la dosarul cauzei şi prezintă un caracter profund nesincer s-a solicitat înlăturarea acestora din ansamblul materialului probator. Curtea de Apel Cluj a apreciat că neconcordanţele pe care le conţin poartă asupra unor aspecte nerelevante şi nu se impune o astfel de soluţie. Contrar motivelor invocate de instanţa de fond, s-a considerat că aceste inadvertenţe privesc aspecte esenţiale ale cauzei, chiar prezenţa martorei B.S.P. la locul producerii acestui incident, fiind pusă sub semnul întrebării, astfel încât se impune înlăturarea acestora.
Declaraţiile martorei B.S.P. sunt nesincere cu privire la faptul că aceasta a sunat la numărul de urgenţă 112. Astfel, în faţa organelor de urmărire penală, martora a declarat că prima dată a sunat la 112, după care a sunat la Poliţia Municipiului Dej, fără a-şi declina identitatea. În faţa instanţei de judecată a mărturisit că atunci când a sunat la Poliţia Municipiului Dej s-a prezentat, după care a revenit şi a arătat că de fapt nu şi-a declinat identitatea.
În schimb, martorul V.S., care în noaptea de 13/14 aprilie 2010 era de serviciu la Poliţia Municipiului Dej, a precizat că persoana care a sesizat incidentul se numeşte "L.".
Cu toate acestea instanţa de fond a reţinut în cuprinsul hotărârii că "este clar că martorul V.S. s-a referit la B.S.P.". Aceste susţineri ale instanţei de fond a apreciat că sunt contrare probelor administrate în mod nemijlocit, fiind omise cu desăvârşire consemnările din registrul de evidenţă a solicitărilor primite prin sistemul SNAU 112 în data de 13 aprilie 2010 între orele 22:15 - 22:45, pe baza cărora s-a stabilit că persoana care a sunat la acest număr s-a recomandat cu numele de "L.S." fiind indicat numărul de telefon al acesteia.
Pe de altă parte, întrebată fiind, martora B.S.P. a susţinut că nu cunoaşte dintre fetele care practică prostituţia în zonă o persoană cu numele "L.S." şi că nu a folosit acest nume şi nu s-a prezentat niciodată cu acest nume.
Sub acest aspect, relevanţă prezintă şi declaraţia martorei J.R.R., care a afirmat că "o ştiu pe numita B.S.P. (...). O altă fată se afla în parcare, de care am vorbit anterior, şi aceea a sunat la poliţie".
Totodată, martora L.S. audiată de instanţa de judecată la termenul din data de 20 februarie 2012 a declarat că "am sunat la 112, mi-am dat numele şi am comunicat că o prietenă de-a mea a fost luată de către 2 domni de pe str. Bistriţei din Dej şi nu i se mai dă drumul".
Aceeaşi martoră L.S. a arătat că "o cunosc pe numita B.S.P., care este tot o fată din Dej care practică prostituţia. Nu am văzut-o în seara respectivă pe B.S.P., în zona în care am fost eu, dar am văzut-o ulterior la poliţie. Nu mi-a povestit B.S.P. despre un incident avut loc în seara respectivă".
Or, coroborarea susţinerilor celor trei martore, cu consemnările din registrul de evidenţă a solicitărilor primite prin sistemul SNAU 112, dar şi cu declaraţiile martorului V.S., (ofiţer de serviciu în seara incidentului) demonstrează două aspecte esenţiale: 1. nu martora B.S.P. a apelat serviciul de urgentă 112 pentru a relata incidentul; 2. martora B.S.P. nu a fost de faţă la momentul şi locul incidentului din 13 aprilie 2010.
S-a mai arătat că justeţea acestor concluzii de mai sus este demonstrată şi de văditele discordanţe din declaraţiile martorei B.S.P. cu privire la incidentul din acea seară, dar şi de imposibilitatea acesteia de a oferi explicaţii logice cu privire la prezenţa ei în acel loc la momentul incidentului. Pentru a găsi justificări, martora a invocat explicaţii imaginare.
Astfel, B.S.P. a declarat în faţa instanţei de judecată că din locul unde se afla a avut o bună vizibilitate, "aflându-se pe aceeaşi parte a străzii cu locul unde a avut loc incidentul, fără să poată preciza distanţa. De asemenea, a declarat că din locul respectiv a putut observa atât partea din faţă cât şi partea laterală a dubei, având vizibilitate directă asupra locului în care se afla partea vătămată, fără niciun obstacol în faţă.
În faza de urmărire penală martora B.S.P. a declarat că a văzut partea vătămată de pe cealaltă parte a străzii faţă de locul unde se afla, pe trotuar: "doresc să precizez ca eu am văzut de pe cealaltă parte a străzii, din locul unde eram ascunsă, întreaga agresiune comisă împotriva lui V.A.R., vizibilitatea mea nu a fost obturată de duba poliţiei, incidentul petrecându-se pe trotuar, la 1 - 2 metri în spatele dubei."
Din aceeaşi perspectivă a prezenţei martorei B.S.P. la locul incidentului şi a poziţiei unde aceasta a avut loc, a făcut trimitere la declaraţia martorei J.R.R. din cursul urmăririi penale, care contrazice susţinerile colegei sale şi afirmă că a observat altercaţia dintre inculpaţi şi partea vătămată, deoarece a avut loc "pe trotuar, cam cu 0,5 m mai în faţa maşinii".
Totodată, martora B.S.P. a afirmat că a fost ridicată de către organele de poliţie împreună cu celelalte fete (inclusiv cu martora J.R.R.) şi dusă la sediul Poliţiei Dej. După ce a fost sancţionată contravenţional pentru practicarea prostituţiei, ar fi luat un taxi şi s-ar fi deplasat din nou în zona Autogării Dej, unde ar fi văzut incidentul în care am fi fost implicaţi, ar fi sunat la serviciu de urgenţă 112, după care ar fi fost din nou identificată şi dusă la sediul poliţiei unde i s-a aplicat o nouă amendă contravenţională.
Aceste afirmaţii sunt cel puţin nesincere. Aşa cum rezultă din actele de la dosarul cauzei în data de 13 - 14 aprilie 2010, a fost întocmit un singur proces-verbal în vederea sancţionării acesteia. Pe de altă parte, la momentul la care am plecat împreună cu martora J.R.R. pentru identificarea proxenetului ei, acţiunea de identificare şi sancţionare a prostituatelor nu era finalizată, situaţie în care martora B.S.P. nu avea cum să plece din sediul Poliţiei. Conform procedurilor, în cazul unor astfel de acţiuni, toate prostituatele sunt ridicate simultan, iar apoi sunt lăsate să plece toate odată.
De asemenea şi declaraţia martorei J.R.R., pe baza căreia instanţa de fond îşi întemeiază soluţia de condamnare prezintă numeroase neconcordanţe asupra unor aspecte esenţiale.
Cu privire la momentul încătuşării părţii vătămate, martora J.R.R. a declarat: "după ce a căzut jos partea vătămată, unul dintre poliţişti i-a pus cătuşe, după care ambii poliţişti au lovit partea vătămată cu pumnii şi picioarele unde au apucat".
În realitate, aşa cum rezultă din declaraţiile celorlalte persoane aflate la faţa locului, la operaţiunea de încătuşare au participat mai mulţi poliţişti, subsemnaţii neavând, de altfel, cătuşe până la sosirea colegilor de la Poliţia Municipiului Dej. În acest sens, martorul R.C. a declarat următoarele: "am fost întrebat dacă am cătuşe la mine, am scos cătuşele şi le-am dat nu mai ştiu cui anume (...) după care, am căzut toţi peste el, partea vătămată a căzut cu faţa la pământ şi noi ceilalţi peste el, i s-au pus mâinile la spate după care i s-au pus cătuşele."
Dacă în faţa instanţei de judecată martora J.R.R. a relatat că "nu mi-am dat seama dacă partea vătămată V.A.R. era sub influenţa alcoolului", în cursul urmăririi penale aceasta a declarat că "după respiraţie mi-am dat seama că V.A.R. consumase băuturi alcoolice, dar nu mi s-a părut a fi în stare de ebrietate".
De asemenea, lipsa de sinceritate este evidentă şi în ceea ce priveşte condiţiile în care au fost date declaraţiile olografe ale martorelor B.S.P. şi J.R.R. anterior formulării plângerii penale în cauză de către părţile vătămate. Trebuie precizat că atât B.S.P. cât şi J.R.R. au dat declaraţii olografe în faţa numitei M.G., avocat în cadrul baroului Cluj, la iniţiativa părţii vătămate V.V., anterior sesizării organelor de urmărire penală.
Cu privire la acest aspect, martora J.R.R. a afirmat în faţa instanţei că a fost iniţiativa ei de a da această declaraţie, dorind să se facă dreptate, întrucât era nemulţumită de ce i se întâmplase în seara respectivă.
În mod contrar, în cursul urmăririi penale martora J.R.R. a mărturisit că "într-o zi domnul B. m-a întrebat dacă aş fi de acord să dau o declaraţie despre cele întâmplate, mi-a spus că el se cunoaşte cu partea vătămată V.A.R. Eu i-am spus că sunt de acord, după care acasă la B. a venit şi V.A.R. care m-a întrebat şi el dacă doresc să dau o declaraţie".
O posibilă justificare a caracterului nesincer al declaraţiilor martorelor B.S.P. şi J.R.R. poate fi aceea că am participat la operaţiunea prin care ele au fost sancţionate contravenţional pentru practicarea prostituţiei.
Deşi toate aceste contradicţii sunt evidente şi reies fără dubii din simpla citire a materialului probator, Curtea de Apel Cluj a apreciat că depoziţiile celor două martore se coroborează, sunt apte să susţină acuzarea şi pot constitui fundamentul unei soluţii de condamnare.
Pentru a demonstra faptul că probaţiunea testimonială a fost interpretată în mod eronat şi că starea de fapt reţinută în sentinţa de condamnare nu este conformă cu realitatea obiectivă, raportat la contradicţiile între depoziţiile celor trei martore, pentru a se putea proba nevinovăţia, s-a solicitat a se dispune administrarea următoarelor mijloace de probă: 1. reaudierea martorelor J.R.R., B.S.P. şi S.L.; 2. efectuarea unei adrese către SNAU 112, în vederea comunicării înregistrării din data de 13 aprilie 2010 din jurul orelor 22:15 - 22:45, prin care incidentul în care au fost implicaţi a fost sesizat organelor de poliţie. S-a mai precizat şi faptul că aceste cereri în probaţiune vor fi solicitate, susţinute şi dezvoltate prin memorii separate în faţa instanţei de recurs.
Pentru a dispune soluţia de condamnare, instanţa de fond a avut în vedere expertiza medico-legală realizată de către I.N.M.L. "Mina Minovici" cu privire la presupusele leziuni suferite de partea vătămată ca urmare a incidentului generat de acesta.
Totuşi, probele cu caracter ştiinţific administrate de către Curtea de Apel Cluj nu au stabilit în mod cert şi pe baza tuturor actelor medicale şi radiografiilor efectuate părţii vătămate V.A.R., dacă leziunea de fractură claviculară dreapta a fost produsă ca urmare a incidentelor din data de 13 aprilie 2010 sau dimpotrivă aceasta era preexistentă.
Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 6687/II/a/190 întocmit de către I.M.L. Cluj-Napoca s-a concluzionat la punctul nr. 3 că fractura claviculei drepte consemnată în Certificatul Medico-Legal nr. 2825/I/a/527 din 16 aprilie 2010 este anterioară datei presupusei agresiuni cu cel puţin 4 şi până la 6 săptămâni".
De asemenea s-a apreciat că pentru vindecarea celorlalte leziuni suferite de partea vătămată în data de 13 aprilie 2010, respectiv excoriaţii, sunt necesare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale. S-a considerat că aceste concluzii ale raportului de expertiză medico-legală sunt conforme realităţii, în condiţiile în care au recunoscut că este posibil ca partea vătămată să fi suferit unele leziuni uşoare ca urmare a procedurii de imobilizare la care a fost supusă, raportat la refuzul de a se legitima şi de a fi condus la cea mai apropiată secţie de poliţie.
Aceste concluzii sunt susţinute şi de raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 482/VI/a/3 întocmit de o comisie formată din 3 medici din cadrul I.M.L. Cluj-Napoca din data de 02 aprilie 2012, unde se concluzionează că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.
Mai mult la pct. 3 se arată că "diagnosticul de fractură parcelară claviculă dreapta 1/3 externă, disjuncţie acromio-claviculară grad I umăr drept a fost infirmat de examinarea Computer Tomograf din data de 08 februarie 2012 şi prin urmare aceste leziuni nu au existat".
Raportat la aceste contradicţii, prin încheierea instanţei de judecată din data de 23 aprilie 2012 s-a dispus comunicarea dosarului cauzei Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici" pentru a se pronunţa asupra contradicţiilor existente în cuprinsul celor 2 rapoarte de expertiză medico-legale.
Prin avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală nr. EI/4613/2012 din data de 21 iunie 2012 s-a recomandat efectuarea unei noi expertize medico-legale la I.N.M.L. "Mina Minovici".
Prin raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de către I.N.M.L. "Mina Minovici" s-a concluzionat, "sub rezerva examinării filmelor, radiografiilor solicitate prin avizul Comisiei Superioare nr. E1/4613 din 21 iunie 2012, s-a opinat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de un corp dur".
Concluziile expertizei mai sus menţionate sunt fundamentate în mod exclusiv pe actele medicale întocmite de unităţile spitaliceşti imediat după producerea incidentului din data de 13 aprilie 2010 şi pe 2 radiografii, una dintre ele efectuată în data de 28 mai 2010 în control ambulatoriu de către partea vătămată, iar cealaltă efectuată la S.I. Cluj în data de 02 august 2012 (stocată pe suport optic).
De asemenea, părţii vătămate i-a fost efectuată încă o radiografie la nivelul umărului drept la I.N.M.L. "Mina Minovici" în data de 24 septembrie 2012.
Potrivit Buletinului de Analize Radiologie din data de 26 septembrie 2012 (raportul de nouă expertiză medico-egală efectuat de către I.N.M.L.), inscripţionat Spitalul Universitar Bucureşti, semnat şi parafat de dr. C.G. căreia i-a fost solicitată opinia, toate cele 3 radiografii reprezintă "imagini sugestive pentru fractură parcelară veche".
De asemenea, cu privire la radiografia nr. 5187 efectuată pacientului V.A.R. la Clinica de Ortopedie în data de 15 aprilie 2010, pusă la dispoziţie de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a precizat că "acest film cu seria 226177704450 nu este marcat cu nr. 5187 şi nu corespunde descrierii din adresa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca nr. 4011 din 16 martie 2012".
Mai mult, astfel cum se subliniază în preambulul concluziilor, aceste opinii sunt formulate în lipsa radiografiilor şi filmelor efectuate părţii vătămate V.A.R. în data de 14 aprilie 2010 în cadrul Laboratorului Radiologie-Imagistică Medicală din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe.
În aceste condiţii în care expertizele medico-legale dispuse în cauză sunt într-o vădită stare de contradictorialitate şi nici nu au avut la bază toate radiografiile şi filmele efectuate părţii vătămate V.A.R., nu se poate afirma fără dubii că fractura claviculară dreapta datează din data de 13 aprilie 2010.
De altfel, la pagina 9 din cuprinsul raportului de nouă expertiză întocmit de către I.N.M.L. "Mina Minovici", cu prilejul prezentării concluziilor referatului medical nr. 501 din 24 noiembrie 2012 întocmit de către dr. I.P. din cadrul I.N.M.L. - Radiologie se menţionează că "Nu se poate preciza vechimea fracturii. Nu se poate exclude producerea ei în data afirmată în actele anexate".
În mod contrar, opiniei expertizei medico-legale efectuate de către I.N.M.L. "Mina Minovici" conform căreia în absenţa unor date medicale în măsură să ateste o fractură a claviculei anterior datei de 13 aprilie 2010, diagnosticele consemnate în actele medicale sunt corecte, s-a considerat că dubiile rezultate nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaţilor.
Pe de altă parte prin avizul Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici" s-a precizat că "o fractură de claviculă cu deplasare determină obligatoriu impotenţa funcţională a membrului superior, respectiv a articulaţiei umărului de aceeaşi parte, ceea ce face imposibilă desfăşurarea unei activităţi cotidiene obişnuite, simptomatologia algică importantă îl obligă să solicite asistenţă medicală de specialitate".
Cu privire la aceste aspecte, asistenta medicală I.V., care a făcut parte din echipajul care s-a deplasat la sediul Poliţiei Municipiului Dej şi a transportat partea vătămată la Spitalul Dej, a arătat în faţa instanţei de judecată că "nu am dezbrăcat pacientul ca să pot constata dacă prezintă urme de violenţă la nivelul claviculei, dar el se plângea doar de dureri de spate (...) precizez că după cunoştinţele mele medicale o persoană care are fractură de claviculă poate să-şi mişte mâinile, dar acuză dureri".
Aceeaşi martoră a declarat în cursul urmăririi penale, că V.A.R. invoca "dureri în regiunea cervicală şi cefalee" şi nu a observat ca acesta să prezinte urme de violenţă pe faţă sau pe mâini.
Totodată, s-a menţionat că în cuprinsul examenului obiectiv al pacientului V.A.R. realizat de către medicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj se face referire la existenţa unei contuzii a acestuia şi nu despre existenţa unei fracturi închise sau deschise.
Pe de altă parte, diagnosticul înscris în Registrul de gardă al C.P.U. al Spitalului Municipal Dej a fost de "T.C.C.A. închis, traumatism coloană cervicală, comoţie cerebrală, escoriaţii regiune frontală dreapta şi ambii genunchi".
Ulterior, pacientul V.A.R. a fost transportat la U.P.U. I Cluj-Napoca, Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca şi Clinica de Ortopedie Cluj din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă prof. dr. O.F. unde a fost supus unor analize şi investigaţii medicale. Doar la acest moment diagnosticul stabilit de dr. R.R. din cadrul Clinicii de Ortopedie Cluj în urma examinării pacientului V.A.R. a fost de "politraumatism afirmativ prin agresiune. Fractură parcelară claviculă dreapta în 1/3 externă. Disjuncţie acromio-claviculară gr. 1 umăr dreapta. TCC acut. Contuzie coloană lombară. Contuzie toracică. Excoriaţii frontale. Contuzie gambă şi genunchi drept. Stare post consum alcool."
Având în vedere şi numeroasele contradicţii între rapoartele de expertiză medico-legale, care nu permit stabilirea cu certitudine a vechimii leziunii de fractură claviculară dreapta suferită de partea vătămată V.A.R., se impune pronunţarea unei soluţii de achitare raportat la dubiile care nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaţilor. Chiar în măsura în care s-ar constata că aceste leziuni există şi datează din data de 13 aprilie 2010, acestea sunt consecinţa directă şi inerentă a procedurii de imobilizare.
Mai mult, în virtutea prezumţiei de nevinovăţie nu se poate susţine că fractura claviculară dreapta a părţii vătămate V.A.R. a fost produsă în data de 13 aprilie 2010, în lipsa depunerii la dosarul cauzei a altor documente medicale.
Imposibilitatea analizării radiografiilor realizate imediat după momentul incidentului nu poate fi imputată inculpaţilor, iar consecinţele unor erori în gestionarea unor documente medicale care ar fi putut demonstra nevinovăţia subsemnaţilor nu ar trebui să fie suportate de către subsemnaţii P.O. şi M.D.
Pentru a înlătura aceste contradicţii raportat la concluziile celor trei rapoarte de expertiză medico-legală realizate în cauză, dar mai ales raportat la concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală întocmit de către I.N.M.L. "Mina Minovici", s-a apreciat că se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 124 alin. (2) C. proc. pen. solicitarea de lămuriri suplimentare în scris prin care să se răspundă următoarelor aspecte:
- Care este tipul fracturii de claviculă prezentat de partea vătămată V.A.R.?
- Care este mecanismul de producere al fracturii suferite de partea vătămată, prin smulgerea unui fragment osos sau prin lovire cu sau de un corp dur?
- Dacă partea vătămată mai avea posibilitatea fizică de a se opune vehement încătuşării sale, fiind nevoie de intervenţia mai multor lucrători de poliţie, în urma suferirii unei fracturi de claviculă, astfel cum a reţinut instanţa de fond?
- Care este tratamentul indicat în cazul fracturilor parcelare de claviculă şi care este numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acestei afecţiuni?
- Dacă diagnosticul de fractură parcelară cu deplasare este susţinut de vreo radiografie existentă la dosarul cauzei?
- Dacă pe baza radiografiilor examinate se poate stabili cu exactitate, care este vechimea fracturii claviculare şi dacă există posibilitatea ca aceasta să se fi produs anterior datei de 13 aprilie 2010?
În acest sens, inculpaţii au formulat separat o cerere în probaţiune cu explicitarea tezei probatorii şi a necesităţii administrării în apărare a acestui mijloc probator.
Raportat la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă prevăzute de art. 250 alin. (1), (4) C. pen., inculpaţii au solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de purtare abuzivă, s-a arătat că lipseşte chiar acţiunea de întrebuinţare a unor expresii jignitoare faţă de părţile vătămate. De asemenea leziunile suferite de V.A.R. nu au fost produse printr-o activitate directă şi intenţionată de lovire, ci eventual, sunt inerente procedurii de imobilizare la care a fost supus, în condiţiile în care aceasta a refuzat să se legitimeze şi a devenit agresiv în momentul în care i-a fost solicitat să meargă la sediul Poliţiei Municipiului Dej în vederea stabilirii identităţii şi sancţionării sale contravenţionale.
Astfel cum au menţionat anterior, leziunile evidenţiate în înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei au fost produse în timpul şi datorită dinamicii de imobilizare, pe fondul stării de agresivitate şi ebrietate a părţii vătămate V.A.R.
Aceste susţineri ale inculpaţilor se coroborează cu ansamblul materialului probator, respectiv cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în mod nemijlocit de către instanţa de judecată, care au observat incidentul din data de 13 aprilie 2010 şi au relatat despre atitudinea părţii vătămate cu privire la necesitatea conducerii sale la sediul Poliţiei Municipiului Dej precum şi despre împrejurările în care s-a realizat imobilizarea părţii vătămate V.A.R.. Astfel la dosarul instanţei de judecată se află declaraţia martorului R.C. - poliţist la Poliţia Dej - care afirmă că "partea vătămată a fost ridicată în picioare pentru a fi încătuşată, iar pentru că s-a opus, i s-au pus cătuşele doar pe o mână, după care am căzut toţi peste el, partea vătămată a căzut cu faţa la pământ şi noi ceilalţi peste el (...) a fost nevoie de mai mulţi poliţişti pentru încătuşarea părţii vătămate pentru că aceasta opunea rezistenţă".
De asemenea martorul R.D.C. a declarat la termenul de judecată din data de 13 mai 2011 că "4 poliţişti au participat la încătuşarea părţii vătămate, este vorba de colegii mei P.O. şi M.D. şi încă 2 poliţişti de la Poliţia Dej, cătuşele fiind aduse de aceştia din urmă, pentru că noi nu aveam cătuşe. La momentul imobilizării partea vătămată a vorbit urât, a spus că ne dă afară din poliţie, are relaţii, era practic inconsolabil".
În acelaşi sens este şi declaraţia martorului C.A. în faţa Curţii de Apel Cluj, care a susţinut că. "Toţi poliţiştii prezenţi la faţa locului au încercat să ajute la încătuşarea părţii vătămate, fiindcă acesta era şi mai greu şi opunea rezistenţă".
Aceste susţineri se coroborează şi cu afirmaţiile martorului C.S.O. de la dosarul instanţei de judecată, potrivit cărora: "în prezenţa mea cei doi inculpaţi nu au adresat injurii părţii vătămate, nu au agresat partea vătămată, nu au observat aceste aspecte, nici la faţa locului şi nici la sediul poliţiei".
Pe de altă parte, martora I.V. a declarat în cursul urmăririi penale că l-a întrebat pe V.A.R. care a fost motivul pentru care a fost bătut iar acesta i-a mărturisit că "nu a fost de acord cu un lucru pe care i l-au solicitat poliţiştii să-l facă, dar nu-mi amintesc exact despre ce lucru era vorba, posibil ca el să-mi fi relatat că nu a fost de acord să fie reţinut în locul în care a fost găsit de poliţie sau că nu ar fi fost de acord să-i însoţească pe poliţişti la sediul Poliţiei Dej".
Prin urmare utilizarea forţei apare pe deplin justificată de prevederile legii, iar leziunile evidenţiate în actele medicale nu sunt cauzate de acte de lovire intenţionate, ci sunt consecinţa dinamicii de imobilizare, în condiţiile în care V.A.R. s-a opus în mod agresiv legitimării şi conducerii la secţia de poliţie.
Sub aspectul laturii subiective lipseşte intenţia inculpaţilor de a produce leziuni, respectiv vătămări corporale părţilor vătămate. Eventualele leziuni au fost produse în dinamica de imobilizare pe care au fost nevoiţi să o întreprindă vizavi de starea de ebrietate şi comportamentul agresiv al părţii vătămate, a refuzului vehement al acesteia de a se legitima şi de a fi condusă la sediul Poliţiei Dej.
Având în vedere toate aceste considerente, s-a solicitat a se dispune achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Părţile civile V.A.R. şi V.V., prin apărător ales, au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca în cadrul examinării cauzei sub toate aspectele să menţină dispoziţiile de condamnare a inculpaţilor referitor la actele de violenţă exercitate faţă de V.A.R., dar să dispună casarea sentinţei penale atacate sub aspectul achitării inculpatului P.O. pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă asupra părţii vătămate V.V. şi pe cale de consecinţă să procedeze la tragerea la răspundere penală a inculpaţilor şi pentru această infracţiune. În latura civilă a cauzei, s-a solicitat admiterea acţiunii civile şi obligarea celor doi inculpaţi în solidar cu partea civilmente responsabilă, M.A.I. la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5.000 RON pretinse de partea civilă V.A.R., dispunându-se majorarea daunelor morale acordate de prima instanţă până la concurenţa sumei de 20.000 euro către partea civilă V.A.R. În referire la pretenţiile formulate de partea civilă V.V. se cere a se constata că în mod total nelegal şi nejustificat instanţa fondului a respins, în întregime cererea formulată faţă de inculpatul subinspector P.O., în condiţiile în care erau întrunite cerinţele angajării răspunderii civile delictuale, sens în care se apreciază s-ar impune obligarea inculpatului P.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I., la plata sumei de 8.000 euro cu titlu de daune morale.
S-a solicitat de asemenea, obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă.
În expunerea situaţiei de fapt, părţile civile susţin că acţiunile inculpaţilor au depăşit sfera unei conduite poliţieneşti legale şi au intrat sub incidenţa legii penale, responsabilitatea revenind exclusiv celor doi inculpaţi care, în calitate de lucrători de poliţie, au acţionat în mod brutal şi nejustificat de agresiv în raport cu părţile civile.
Manifestând un evident neprofesionalism, cei doi inculpaţi au oprit autovehiculul M.A.I. lângă partea vătămată V.A.R., cu toate că martora J.R.R. i-a atenţionat expres că persoana respectivă nu este proxenetul cu care urmau să se întâlnească.
Personal inculpatul M.D., în declaraţiile sale, (vol. I urmărire penală, reluată şi în faţa primei instanţe) a susţinut în mod nesincer că cei doi lucrători de poliţie nici măcar nu au întrebat-o pe martora J.R.R. (luată în maşină exclusiv în acest scop) dacă acel bărbat este sau nu proxenetul. De altfel martora a confirmat integral această stare de fapt şi implicit ilegalitatea vădită a modului în care au "operat" cei doi inculpaţi.
Cei doi inculpaţi au coborât din autoturismul care nu avea nicio inscripţie oficială, fără a fi îmbrăcaţi în uniforma de serviciu şi fără să se legitimeze l-au interpelat într-o manieră agresivă şi total nejustificată pe partea vătămată V.A.R., cerându-i explicaţii în legătură cu prezenţa sa în locul respectiv şi solicitându-i actul de identitate.
Întreg probatoriul administrat în cauză atestă că fără nicio justificare cei doi lucrători de poliţie l-au agresat pe partea vătămată V.A.R. cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 35 - 40 zile de îngrijiri medicale produse prin lovire cu pumnii şi picioarele.
Este posibil ca cei doi inculpaţi să nu fie străini nici de modul în care a fost stabilit numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor corporale suferite de partea civilă V.A.R., în urma violenţelor corporale exercitate asupra sa, cu atât mai mult cu cât procurorul de şedinţă s-a sesizat din oficiu, apreciind că s-au comis fapte penale de către unul din doctorii din cadrul I.M.L. Cluj-Napoca.
La dosarul cauzei, în faza de urmărire penală a fost depus Certificatul medico-legal nr. 2825/I/A/527 din 16 aprilie 2010 întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca din care rezultă că numitul V.A.R. prezenta leziuni traumatice corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi care necesită 35 - 40 zile de îngrijiri medicale. Aceste leziuni pot data din 13 aprilie 2010.
A) Potrivit unui prim Raport de expertiză medico-legală nr. 6687/II/a/190 din 20 noiembrie 2011 întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca s-a concluzionat că partea civilă la data de 13 aprilie 2010 a prezentat: Escoriaţii ale regiunii frontale, genunchiul drept şi articulaţiei radiocarpiene, însoţite de tumefierea gambei drepte şi braţului drept în 1/3 medie; Leziunile suferite la data de 13 aprilie 2010 au necesitat 4 - 5 (patru - cinci) zile îngrijiri medicale. Aceste leziuni s-au putut produce prin cădere şi lovire cu şi de corpuri dure; Fractura claviculei drepte consemnată în Certificatul medico-legal nr. 2825/I/A/527 din 16 aprilie 2010 este anterioară presupusei agresiuni, cu cel puţin 4 şi până la 6 săptămâni.
B) În cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale şi prin Raportul nr. 482/VI/a/3 din 02 aprilie 2012 efectuat de I.M.L. Cluj-Napoca s-au menţinut practic constatările formulate în expertiza anterioară concluzionându-se: Numitul V.A.R. a prezentat leziuni traumatice tegumentare superficiale şi de părţi moi care s-au putut produce prin cădere şi lovire cu sau de corpuri dure; Leziunile au necesitat 4 - 5 (patru - cinci) zile de îngrijiri medicale în totalitate; Diagnosticul de "Fractură parcelară claviculă dreaptă 1/3 externă. Disjuncţie acromio-claviculară grad I umăr drept" a fost infirmat de examinarea Computer Tomograf din data de 08 februarie 2012 şi prin urmare aceste leziuni nu au existat; Leziunile traumatice descrise la pct. 1 din prezentele concluzii pot data din 13 aprilie 2010; Radiografia cu nr. 5187 nu poate fi luată în considerare, întrucât nu prezintă suficiente date de identificare ale pacientului.
Acestei a doua expertize i s-a alăturat Opinia expertală nr. 33 din 17 februarie 2012 întocmită de expertul parte, care însă contrazice concluziile expertizei medico-legale şi confirmă că în realitate partea vătămată V.A.R. a prezentat leziuni corporale vindecabile în 45 - 50 zile, care pot data din 13 aprilie 2010.
C) Pentru a stabili în mod real care sunt leziunile corporale suferite de partea vătămată V.A.R. în urma agresiunii suferite în seara de 13 aprilie 2010 şi mai ales care este numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, prima instanţă a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti.
În aceste condiţii şi sub semnătura unor reputaţi medici legişti, la dosarul cauzei s-a depus Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A5/9006/12 din 25 octombrie 2012 care şi a fost avizat de Comisia Superioară medico-legală prin Avizul nr. E1/9006/2012.
Acest nou Raport de expertiză se dovedeşte a fi o probă ştiinţifică obiectivă şi riguros întocmită, ale cărei concluzii confirmă realitatea Certificatului medico-legal depus iniţial la dosarul cauzei, în sensul că fractura de claviculă s-a produs la data de 13 aprilie 2010, iar gravitatea leziunilor traumatice suferite de partea vătămată este evaluată din punct de vedere medico-legal la 35 - 40 zile de îngrijiri medicale, fiind stabilit exclusiv pe baza leziunilor suferite la data de 13 aprilie 2010.
Părţile vătămate au apreciat ca fiind deosebit de relevantă şi precizarea din Avizul Comisiei Superioare Medico-Legale, în sensul că "o fractură de claviculă cu deplasare determină în mod obligatoriu impotenţa funcţională a membrului superior, respectiv a articulaţiei umărului de aceeaşi parte, ceea ce face imposibilă desfăşurarea unei activităţi cotidiene obişnuite şi mai mult, simptomatologia algică importantă îl obligă să solicite asistenţa medicală de specialitate".
Au mai considerat că aceste concluzii lasă în mod definitiv fără obiect şi vădit nefondate eforturile apărării celor doi inculpaţi de a convinge instanţa că fractura claviculei drepte prezentată de partea civilă nu s-a produs la 13 aprilie 2010, ci este mai veche, sau chiar că nu ar fi existat niciodată.
În concluzie, referindu-se exclusiv la materialitatea actelor de executare comise de cei doi inculpaţi au susţinut că acestea s-au concretizat în agresarea total nejustificată a părţii vătămate V.A.R. şi i-au cauzat leziuni corporale vindecabile în 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale, stabilite fără dubiu, exclusiv pe baza vătămărilor cauzate la 13 aprilie 2010.
Realitatea şi obiectivitatea stării de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei a fost dovedită şi cu întreg probatoriul testimonial administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti, în faţa onoratei instanţe de judecată.
Au apreciat ca fiind relevante în primul rând declaraţiile celor două martore oculare, străine de cauză şi cu atât mai mult imposibil de a fi suspectate de părtinire - martorelor J.R.R. şi B.S.P. -, care infirmă susţinerile inculpaţilor că partea vătămată a avut un comportament agresiv, motiv pentru care s-a impus încătuşarea acestuia.
Această stare de fapt este confirmată chiar de ceilalţi lucrători de poliţie implicaţi în aceste evenimente făcând referire la martorii C.S., S.A. şi U.C., inclusiv de cei doi lucrători de la Serviciul de Ambulanţă a jud. Cluj, martorii I.V. şi I.M.A., care se coroborează cu declaraţiile date de părţile vătămate în cursul urmăririi penale.
Materialul probatoriu administrat în cauză este în măsură să formeze convingerea onoratei instanţe supreme că în împrejurările corect reţinute în actul de sesizare al instanţei, partea civilă V.A.R. a fost agresat în mod nejustificat de cei doi inculpaţi şi urmare a acestui fapt a suferit vătămări corporale vindecabile în 35 - 40 zile de îngrijiri medicale.
În deplin acord cu concluziile orale formulate la ultimul termen de judecată a lăsat la aprecierea Înaltei Curţi a se pronunţa asupra naturii şi întinderii pedepsei ce urmează a fi aplicată celor doi inculpaţi, cât şi asupra modalităţii de executare a acesteia, cu atât mai mult cu cât în cazul de faţă acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu.
B) În ce priveşte latura civilă a recursului declarat de partea civilă recurentă V.A.R., s-a solicitat a se admite în întregime acţiunea civilă aşa cum a fost formulată şi să se aprecieze că în prezenta cauză penală sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 1357 alin. (1) din actualul C. civ. (art. 998 C. civ. anterior) privind angajarea răspunderii civile delictuale a celor doi inculpaţi.
1) În acest sens s-a solicitat ca instanţa de aprecieze ca fiind dovedit, pe baza documentelor justificative depuse anterior la dosar şi a declaraţiilor martorilor V.C.A., B.I., G.O. şi B.A. că suma de 5.000 RON pretinsă cu titlul de despăgubiri materiale este pe deplin justificată.
Aceste cheltuieli au fost ocazionate de necesitatea procurării unor medicamente, de asigurarea unei supraalimentaţii adecvate pentru a asigura o cât mai urgentă însănătoşire a părţii vătămate, precum şi impuse de cheltuielile de deplasare la unităţile medicale din Cluj, în vederea reexaminării stării de sănătate a părţii vătămate V.A.R.
S-a apreciat că în mod nelegal şi fără o atentă examinare a probelor prima instanţă a admis doar în parte daunele materiale acordate părţii civile V.A.R., până la concurenţa sumei de 730,15 RON.
Vădit nefondate au fost apreciate argumentele primei instanţe, potrivit cărora nu au fost luate în considerare cheltuielile efectuate pentru supraalimentaţia părţii civile V.A.R. pe perioada spitalizării şi în ce priveşte costul carburantului necesar numeroaselor deplasări la spital.
Sub acest aspect au apreciat lipsite de orice suport probator concluziile primei instanţe care cenzurează drastic probatoriul administrat în latura civilă a cauzei şi în mod surprinzător ajunge la concluzia ca suma de 730,15 RON reprezintă o justă, echitabilă şi integrală reparare a tuturor cheltuielilor pe care familia părţii vătămate V.A.R. le-a efectuat.
Greşit au fost ignorate bonurile fiscale reprezentând costul carburantului folosit pentru deplasarea aparţinătorilor la spital, ori ulterior pentru a-şi consulta apărătorul ales, justificat cu împuternicirea avocaţială depusă la dosar.
2) Referitor la daunele morale pretinse în sumă de 20.000 euro sau echivalentul în monedă naţională, în deplin acord şi cu concluziile orale formulate şi de parchet cu ocazia dezbaterilor la ultimul termen de judecată a apreciat ca fiind rezonabile şi sub aspectul cuantumului sumei pretinse cu acest titlu.
În literatura juridică de specialitate (a se vedea I. Albu, V. Ursa - Răspunderea civilă pentru daunele morale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, pag. 79 şi următoarele; L. Pop - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Tratat, ed. a II-a, Ed. Fundaţiei "Chemarea", Iaşi, 1996; M. Costin - O încercare de definire a răspunderii juridice în R.R.D. nr. 1/1970; Gh. Vintilă şi C-tin Furtună - Daunele morale. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2002, pag. 25 - 27; Gh. Vintilă - Daunele morale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, pag. 20 - 21 şi 32 - 34) daunele morale au fost definite drept rezultatul dăunător, direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce o vătămare valorilor şi drepturilor extrapatrimoniale ce sunt strâns legate de persoana umană.
Aşa cum este cazul şi în speţa de faţă şi în deplin acord cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) din C. proc. pen., conform căruia acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, pretenţiile civile, solicitarea acestor daune morale sunt justificate de necesitatea acoperirii juste şi integrale a prejudiciului corporal, constând în cauzarea unor dureri fizice sau psihice, recunoscute în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară sub denumirea de pretium dolores.
Partea vătămată a considerat că este pe deplin dovedită gravitatea vătămărilor corporale cauzate prin conduita ilicită a celor doi lucrători de poliţie deferiţi instanţei, concretizată în faptul că pentru vindecare au fost necesare 35 - 40 zile de îngrijiri medicale.
Fractura claviculei dreapta a fost de natură a-i cauza suferinţe fizice de o intensitate deosebită şi o impotenţă funcţională a membrului superior, respectiv a articulaţiei umărului drept, după cum a concluzionat fără echivoc şi Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul I.M.L. "Mina Minovici" Bucureşti, în Avizul nr. E1/9006/2012 depus la dosarul cauzei.
Aceste vătămări au împiedicat partea vătămată să desfăşoare activităţile cotidiene în gospodăria proprie şi au privat-o de posibilitatea libertăţii de mişcare din moment ce a fost obligată să se trateze şi să rămână inactivă în tot acest interval de timp.
Sub un alt aspect, daunele morale pretinse se justifică şi ca o justă reparaţie a prejudiciului adus onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane.
În acest context a subliniat că prin modul neprofesional, abuziv şi violent în care au acţionat cei doi inculpaţi în seara zilei de 13 aprilie 2010 când au supus-o efectiv unui tratament înjositor şi degradant, din moment ce în mod nejustificat a fost încătuşată şi transportată la sediul Poliţiei municipiului Dej, unde a fost reţinută mai multe ore sub pretextul unei aşa-zise "identificări".
Chiar în sentinţa atacată se reţine că partea vătămată a fost supusă unui tratament înjositor şi chiar inculpaţii "au încercat să-l fotografieze lângă prostituată, martora J.R.R., aşa cum au recunoscut de altfel inculpaţii."
Mai mult, după declanşarea urmăririi penale în prezenta cauză penală, cei doi inculpaţi au reclamat că partea vătămată se face vinovată de comiterea infracţiunii de ultraj, astfel că la data de 04 octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, în Dosarul nr. 1267/P/2010 şi a început urmărirea penală faţă de V.A.R. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 239 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
Aşa cum se arată la din Rechizitoriul din 15 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aceste acuzaţii formulate de cei doi lucrători de poliţie judiciară s-au dovedit nesincere şi neîntemeiate, motiv pentru care s-a şi dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului V.A.R., pentru infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (1), 2 şi 5 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) din C. pen., întrucât fapta nu există.
Cu toate acestea, inculpaţii au atacat soluţia de netrimitere în judecată, uzând de procedura prevăzută de ari. 278 - 2781 din C. proc. pen., cu toate că şi aceste plângeri au fost respinse ca neîntemeiate, dar inerent au expus pe partea vătămată V.A.R. unor traume psihice inerente declanşării unei proceduri judiciare în materie penală (a se vedea Sentinţa penală nr. 197 din 28 mai 2013 a Judecătoriei Dej, prin care s-a respins plângerea inc. P.O. împotriva soluţiei parchetului).
În concluzie, referitor la toate pretenţiile civile formulate în prezenta cauză faţă de cei doi inculpaţi, s-a solicitat să se constate că acestea sunt pe deplin justificate şi pe cale de consecinţă să se admită în întregime acţiunea civilă aşa cum a fost formulată şi sub acest aspect să se admită recursul părţii civile V.A.R.
B) În ce priveşte recursul recurentei părţi civile V.V., în considerarea întregului material probator administrat în cauză s-a solicitat a se constata că în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inc. P.O. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen. faţă de partea civilă recurentă V.V.
A subliniat şi faptul că prima instanţă a omis să ia în considerare întreg materialul probator şi s-a rezumat să se aplece doar asupra acelora care vizau şi confirmau în mod direct agresarea părţii civile V.A.R., ignorând cu multă superficialitate probele care confirma că şi partea civilă V.V. a fost agresată, insultată şi supusă astfel unui tratament degradant şi jignitor, de către cei doi inculpaţi, lucrători de poliţie.
Prima instanţă a reţinut în mod corect, în sentinţa atacată, că inculpaţii, la data respectivă au acţionat cu depăşirea atribuţiilor de serviciu şi că au recurs în mod nepermis la acte de violenţă gratuită faţă de partea vătămată V.A.R., omiţând să acorde aceeaşi cuvenită atenţie probelor care atestă şi agresarea fizică şi verbală a părţii civile V.V.
Din aceste motive, a apreciat că soluţia de achitare a inc. P.O. nu numai că este în vădită discordanţă cu realitatea obiectivă, dar constituie şi o greşită aplicare a legii, motiv de casare prev. de art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen.
Reţinând că "fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă", prima instanţă a admis că inculpatul P.O. a împins-o pe V.V.
În acest sens declaraţiile părţii vătămate şi ale soţului ei constituie probe care au fost înlăturate cu prea multă superficialitate, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu depoziţiile martorei B.S.P. (dosar urmărire penală vol. II), care a relatat că a văzut când inc. P.O. "a prins-o de braţ şi a împins-o pe partea vătămată".
Argumentul primei instanţe, că în lipsa unui act medico-legal nu se poate reţine existenţa agresării părţii vătămate V.V., este facil şi neconvingător, întrucât în modalitatea normativă prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen. este suficient ca subiectul activ să comită "acte de violenţă" care în accepţiunea art. 180 alin. (2) C. pen. şi a literaturii juridice de specialitate presupun "orice alt mod de exercitare a unei forţe brutale, constrângeri sau energii de orice natură care cauzează suferinţe fizice".
Pentru toate aceste motive, s-a solicitat să se dea o corectă apreciere a probelor de la dosar şi să se admită recursul declarat de partea civilă, cât şi de parchet în ce priveşte greşita achitare a inc. P.O. cu privire la comiterea infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 1 şi 3 C. pen. faţă de partea civilă V.V.
Pe cale de consecinţă, în latura civilă a cauzei, a apreciat că se impune admiterea recursului declarat şi obligarea inculpatului, în solidar cu partea civilmente responsabilă la plata daunelor morale pretinse.
În conformitate cu prevederile art. 1373 alin. (1) din actualul C. civ. să se dispună obligarea, în solidar cu cei doi inculpaţi la plata despăgubirilor civile şi a părţii civilmente responsabile, Ministerul Administraţiei şi Internelor, în temeiul art. 1373 alin. (1) din actualul C. civ., care preia în mod adecvat dispoziţiile art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ.
A mai susţinut că nu poate fi contestat faptul că la data comiterii acestor infracţiuni cei doi inculpaţi aveau calitatea de lucrători de poliţie, aflaţi în misiune ordonată.
În prezenta cauză penală se impune angajarea răspunderii civile a părţii civilmente responsabile M.A.I., întrucât conform alin. (2) al art. 1373 din noul C. civ. este comitent cel care în virtutea unui contract sau în temeiul legii exercită direcţia, supravegherea sau controlul asupra aceluia care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
Dat fiind prezumţia legală de culpă in eligendo angajarea răspunderii civile în solidar cu inculpaţii a părţii responsabile civilmente este pe deplin justificată şi legală, dat fiind faptul că aceştia au acţionat în timpul serviciului şi într-o misiune care le-a fost încredinţată.
S-a solicitat ca instanţa supremă să se pronunţe şi asupra acordării dobânzilor legale aferente despăgubirilor civile pe care le va acorda, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la plata efectivă a acestora de către inculpaţi, sau partea civilmente responsabilă.
În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., raportat la art. 191 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. s-a solicitat a se dispune şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 15.640 RON, în solidar cu partea civilmente responsabilă.
Suma pretinsă cu acest titlu se dovedeşte cu chitanţele şi actele depuse.
În şedinţa publică din 20 februarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale (publicată în M.Of. nr. 515 din 14 august 2013) a procedat la stabilirea cadrului procesual în raport cu calea de atac exercitată de părţi în prezenta cauză.
Astfel, potrivit art. 10 (2) din legea evocată, recursurile declarate în cauză în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (1 februarie 2014), declarate împotriva unei hotărâri pentru care legea veche nu prevedea calea de atac a apelului, urmează a se soluţiona de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recalificat drept apeluri calea de atac exercitată în cauză de către procuror, inculpaţi şi părţile civile.
Examinând, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelanţi, cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept în conformitate cu art. 417(2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu întregul material probator administrat în cauză, expune următoarele:
Inculpaţii P.O. şi M.D. au fost deferiţi justiţiei pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev. şi ped. de art. 250 alin. (1), (4) din vechiul C. pen. asupra părţii vătămate V.A.R., iar inculpatul P.O. şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 alin. (1), (3) din vechiul C. pen. privind pe partea vătămată V.V.
Inculpaţii au calitatea de lucrători de poliţie judiciară la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, P.O. fiind ofiţer principal II şi având grad profesional de subinspector de poliţie, iar M.D. - agent principal şi conducător auto, grad profesional de agent şef de poliţie.
În baza planului de acţiune nr. 8/953456 din 13 aprilie 2010 inculpaţii, în colaborare cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Dej, în noaptea de 13/14 aprilie 2010 au exercitat atribuţii specifice pe raza municipiului Dej, având drept obiectiv identificarea şi luarea în evidenţă a persoanelor ce practică prostituţia, precum şi a acelor persoane care se aflau în compania lor şi a celor care le supraveghează. În împrejurarea în care existau suficiente indicii cu privire la locaţiile în care o asemenea practică era cunoscută, în zona autogării din Dej şi cei doi inculpaţi, a descoperit pe martora J.R.R. într-un autoturism în timp ce întreţinea relaţii sexuale contra cost cu martorul R.F.M., ceea ce a determinat conducerea martorei la sediul Poliţiei pentru luarea măsurilor contravenţionale ori penale ce se impuneau.
Cu ocazia aceleiaşi acţiuni desfăşurate de lucrătorii de poliţie au fost depistate, ridicate şi conduse la poliţie şi alte persoane de sex feminin care racolau clienţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost, iar la sosirea la sediul Poliţiei s-a observat că majoritatea fetelor aduse erau apelate pe telefoanele lor mobile de pe acelaşi număr, ceea ce a creat poliţiştilor bănuiala că persoana neidentificată ce iniţia apelurile ar fi putut fi proxenetul martorei J.R.R. şi al celorlalte.
În intenţia de a fi descoperită persoana care supraveghea şi asigura protecţia acelor fete, inculpatul P.O. a luat telefonul mobil al martorei şi a răspuns la un apel, ceea ce a permis constatarea că interlocutorul neidentificat era o persoană de sex masculin căruia inculpatul i-a spus că este un client al prostituatei respective. Pentru a asigura o întâlnire cu presupusul proxenet, P.O. a afirmat în discuţia telefonică că prostituata i-ar fi furat nişte bani, cerându-i acelui bărbat să vină în zona autogării din Dej, str. Bistriţei, intersecţie cu str. Baia Mare, să-i aducă bani, altfel va anunţa poliţia.
În aceste împrejurări inculpaţii P.O., M.D. împreună cu martora J.R.R. s-au deplasat în zona indicată cu autovehiculul de serviciu M.V. cu numere de înmatriculare X, neinscripţionat, de culoare albastră, având drept scop depistarea şi identificarea presupusului proxenet.
Având în atenţie locul de întâlnire ce fusese în prealabil stabilit în cadrul convorbirii telefonice, odată ajunşi în zona respectivă, cei doi inculpaţi au observat prezenţa unui bărbat (parte vătămată V.A.R. care locuia pe str. Bistriţei şi care la acea oră 22.00, ieşise pe stradă pentru a-şi căuta pisica, potrivit propriilor spuse).
Efectuând propriul demers analitic cu privire la materialul probator administrat în cauză în raport cu împrejurările în care din acest moment - al întâlnirii celor doi inculpaţi cu partea vătămată V.A.R. - s-au derulat evenimentele - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Situaţia de fapt astfel cum a fost constatată prin actul de trimitere în judecată şi de instanţa fondului a fost reflectată în plan probator de probele strânse în cursul urmăririi penale - plângeri penale, certificat medico-legal parte vătămată V.A.R., declaraţiile martorelor J.R.R. şi B.S.P., declaraţii păţi vătămate V.A.R. şi V.V., acte medicale parte vătămată V.A.R., declaraţii martori R.C., C.A., F.F., V.S., C.S., D.F., S.A., U.C., declaraţii inculpaţi, declaraţii martori I.V., I.M.A., V.G.L., R.D.C., S.L., M.G., raport de expertiză medico-legală şi noua expertiză medico-legală I.M.L. Cluj, relaţii de unităţi medicale privind istoricul şi circuitul radiografiilor părţii vătămate V.A.R.
Rezultă că soluţia dispusă în cauză a avut la bază administrarea unui amplu material probatoriu, în mod complet şi de natură a asigura aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la activitatea desfăşurată de fiecare dintre inculpaţi.
Astfel, în incidentul produs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit susţinerilor inculpaţilor, acţiunile lor s-au înscris în limitele legale, partea vătămată fiind cel care a manifestat o conduită agresivă în dispreţul legii, ceea ce ar fi determinat imobilizarea acestuia.
Probele cauzei - declaraţii inculpaţi, parte vătămată V.A.R. au relevat că odată ajunşi în locul unde urmau să se întâlnească cu bărbatul neidentificat de la telefon, observând pe stradă pe partea vătămată, inculpatul P.O. care conducea autoturismul a oprit şi s-a dat jos coinculpatul M.D. care a mers la bărbatul respectiv în vederea legitimării.
La acest moment versiunile prezentate de părţile implicate în conflictul produs sunt total diferite, în sensul că inculpaţii pretind că partea vătămată V.A.R. a fost cel care s-a arătat revoltat că i se solicită aşa ceva, deşi inculpatul M.D. se legitimase conform procedurii, împrejurare în care a înţeles să coboare din maşină şi P.O., care de asemenea s-a prezentat şi a cerut părţii vătămate să se legitimeze.
În acest sens, inculpatul P.O. declara în faţa instanţei fondului la 14 ianuarie 2013: "A spus că nu are acte la el, motiv pentru care l-au chemat să meargă cu noi la poliţie pentru a face identificarea. Din acel moment, bărbatul respectiv, pe care au aflat ulterior că îl cheamă V.A.R. a încercat să fugă din locul respectiv, am încercat să-l împiedic să plece, în sensul că m-am pus în faţa lui, i-am tăiat calea, m-am apropiat mai mult de el în aşa fel încât dacă ar fi vrut să mă lovească să nu o poată face cu uşurinţă".
Inculpaţii au mai declarat că aflaţi în situaţia în care o persoană refuză să se legitimeze şi încerca să fugă - au procedat la imobilizarea părţii vătămate, prin metodele specifice - procedeu de judo care s-a dovedit ineficient, împrejurare în care au recurs la un alt procedeu pentru a-l dezechilibra - secerarea piciorului, adică lovirea cu piciorul în tibie pentru dezechilibrare apoi răsucirea mâinii stângi la spate.
Invocând statura, Constituţia solidă a părţii vătămate dar şi agresivitatea acestuia, inculpaţii au arătat că au fost nevoiţi să sune la sediul poliţiei pentru a chema ajutoare, întrucât "ne era frică că nu îl puteam controla, nu îl puteam ţine".
Din declaraţiile inculpaţilor a mai reieşit că în timp ce partea vătămată era ţinută în poziţie culcată, imobilizat, a apărut o femeie care plângea şi striga că este soţia bărbatului, că locuiesc în apropiere, arătând locuinţa, că este însărcinată în luna VI şi că soţul său este un fost poliţist.
În acele condiţii, potrivit susţinerilor inculpaţilor, aceştia au intenţionat să elibereze partea vătămată şi să-i permită să se ridice de la sol, având în vedere că V.A.R. a început să strige că "le va arăta el lor", au convenit să îl ţină în continuare imobilizat.
Oferind o versiune substanţial diferită, partea vătămată a relatat organelor judiciare că inculpaţii, fără a se prezenta în vreun mod ori a-şi declina identitatea profesională, i-au cerut un act de identitate, moment în care le-a adus la cunoştinţă că nu are act de identitate asupra sa, dar că locuieşte, în imediata apropiere şi poate să-şi strige soţia să-i aducă actul de identitate dacă e necesar, context în care a indicat imobilul în care locuia şi a afirmat că se numeşte V.A.R.
Deşi, potrivit susţinerilor părţii vătămate conduita sa a fost corespunzătoare, fără vreo urmă de agresivitate ori dispreţ la adresa oamenilor de ordine, inculpatul P.O. l-a apucat de încheietura unei mâini şi i-a cerut să se urce în autovehicul, trăgându-l de mână. Partea vătămată a declarat că de abia în acel moment a ripostat, împotrivindu-se să fie urcată în maşină, împrejurare în care inculpatul P.O. l-a lovit cu piciorul, a căzut la pământ, apoi ambii inculpaţi i-au aplicat, repetat, lovituri cu pumnul şi picioarele.
De altfel, la strigătele părţii vătămate V.A.R. a sosit în acel loc soţia acestuia V.V., care potrivit propriilor susţineri, l-a găsit pe soţul său întins pe jos, cu faţa la pământ, în timp ce inculpatul P.O. îl lovea repetat, cu picioarele în zona trunchiului şi a auzit pe V.A.R. spunând "mi-am rupt mâna, nu-mi mai simt mâna".
De observat că înseşi inculpaţii în declaraţiile lor afirmă că în timp ce-l imobilizaseră pe partea vătămată, a sosit acolo soţia lui plângând şi strigând că este însărcinată, că acel bărbat e soţul său şi că locuiesc în apropiere. A mai relatat V.V. că le-a cerut inculpaţilor să nu-l mai lovească pe V.A.R. şi că i-a auzit pe aceştia jignindu-l prin apelativul "gunoi".
Oprindu-se la momentul consumării incidentului dintre V.A.R. şi cei doi inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în evaluarea materialului probator administrat în cauză apreciază că se impune constatarea că succesiunea evenimentelor a fost observată în integralitatea sa, şi, în mod direct, prin propriile simţuri şi percepţii de martora J.R.R. rămasă în maşina poliţiei, în imediata apropiere a locului incidentului.
Astfel, însuşi inculpatul M.D., în declaraţia dată în faţa curţii de apel la 14 ianuarie 2013 arată: "Precizez că în tot cursul incidentului, J.R.R. a fost în maşină, nu s-a dat jos, dar din locul în care se afla a putut să vadă ce se întâmpla, să audă ce se discută, pentru că uşa de la maşina pe unde am coborât a rămas deschisă, avea vizibilitate şi putea să audă".
O altă martoră ce practica de asemenea prostituţia - B.S.P.- se afla în zonă la momentele respective şi în reţinerea unei corecte situaţii de fapt este relevantă şi mărturia sa, în măsura în care spusele sale au confirmat cele relatate de J.R.R. dar şi de partea vătămată.
În planul probaţiunii semnificativă este prin conţinutul informaţiilor, prin maniera în care au fost percepute împrejurările, elemente de fapt care constituie obiectul probei, este declaraţia martorei J.R.R., singura persoană prezentă pe parcursul desfăşurării întregului conflict, fără vreo legătură de ordin subiectiv cu părţile implicate în incident şi care, dincolo de anumite inadvertenţe, nerelevante de altfel, a relatat împrejurări referitoare la aspecte esenţiale, confirmând, dincolo de orice dubiu, susţinerile părţii vătămate şi lipsind de conţinut apărările inculpaţilor construite în sensul înlăturării din economia probatoriului cauzei a depoziţiei acestei martore.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că martora a afirmat cu consecvenţă că cei doi inculpaţi, odată ajunşi la locul aşteptatei întâlniri şi observând prezenţa acelui bărbat (parte vătămată V.A.R.) nu au chestionat-o în legătură cu posibilitatea ca el să fie proxenetul ei, ci fără a se legitima ori declina calitatea - deplasându-se cu o maşină neinscripţionată - au exercitat agresiuni asupra părţii vătămate, au lovit-o de mai multe ori cu pumnii în zona cefei, cu picioarele peste corp.
Aspectele învederate de J.R.R. au fost confirmate de martora B.S.P., cea care în fapt a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa că în zona în care se afla "în apropiere de autogară, doi bărbaţi îl bat pe un al treilea".
Probele cauzei au demonstrat că un asemenea apel a fost primit, iar controversa cu privire la numele pe care şi l-ar fi declinat martora B.S.P. - cel real ori altul (L.) nu prezintă relevanţă în raport cu acuzaţiile formulate.
În adevăr, la locul incidentului, urmare a apelului martorei, dar şi a telefonului dat de inculpatul M.D. după ajutor au sosit două echipaje de la Poliţia Dej.
În referire la solicitarea apărării de a exclude din peisajul probator al cauzei declaraţiile celor două martore - de altfel singurele persoane aflate în apropierea părţilor aflate în conflict - invocându-se probe pro causa, vădit nesincere, vădit influenţate de partea civilă cu unicul scop de a susţine acuzaţia formulată împotriva inculpaţilor, din dorinţa de răzbunare, dar şi contradicţiile vădite dintre declaraţiile martorilor - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări:
O regulă generală în materie de probaţiune cere ca proba să fie efectuată de cel care afirma existenţa unei fapte sau împrejurări de fapt, iar dacă împrejurarea de fapt a fost dovedită, persoana care invocă la rândul său o altă împrejurare de fapt - de negaţie - este obligată să o dovedească.
Martorele J.R.R. şi B.S.P. au fundamentat prin împrejurări de fapt relatate acuzaţiile formulate împotriva celor doi inculpaţi, confirmând versiunea expusă de partea vătămată V.A.R. şi soţia sa cu privire la agresarea acestuia, context în care cererea apărării de înlăturare a acestor declaraţii în condiţiile în care ele se înscriu coroborat în probaţiune, este nefondată.
Simplele susţineri că mărturiile sunt probe pro causa, vădit nesincere ori că, în relatările lor martorele ar fi fost influenţate de părţile civile şi animate de o dorinţă de răzbunare, nu pot fi primite atâta timp cât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu identifică vreo raţiune pentru care asemenea probe directe - relatările martorilor care au văzut şi auzit - probe care se referă la faptul principal - să fie excluse de la evaluare, interpretare.
Este ştiut că pentru dovedirea incriminării şi apărării se pot folosi atât probele directe cât şi cele indirecte, însă folosirea probelor directe, atunci când ele există este mai simplă, întrucât dacă sursa din care provine o probă directă - martori oculari, precum în speţa de faţă - este de încredere, faptul la care se referă se consideră dovedit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că apărarea inculpaţilor a învederat, în justificarea limitelor legii în care s-ar fi înscris, conduita lor, prevederile art. 56 din Statutul poliţistului (Legea nr. 360/2002) invocând absolvirea de orice răspundere a acestora.
S-a arătat în acest sens că inculpaţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în limitele legale, iar instanţa fondului în mod incorect ar fi constatat ca fiind încălcate obligaţiile impuse de art. 41 din Legea nr. 218/2002 potrivit cu care "înainte de intrarea în acţiune s-au efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare, poliţistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, să se legitimeze şi să-şi declare funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte".
În mod corespunzător, în analiza efectuată, instanţa fondului a concluzionat cu privire la încălcarea de către cei doi inculpaţi a legii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, împrejurare în care ei nu pot beneficia şi nici nu se pot prevala de dispoziţiile legii care dispun absolvirea de orice răspundere a poliţistului pentru faptele comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În sensul celor stabilite, câteva elemente sunt semnificative: autoturismul cu care se deplasau la data evenimentelor cei doi inculpaţi nu purtau însemnele poliţiei; la momentul abordării părţii vătămate a rezultat că inculpaţii nu s-au legitimat, nu au făcut cunoscută calitatea profesională, iar pe de altă parte, obiectivul acţiunii întreprinse de aceştia nu justifica acea situaţie specifică de a lucra sub acoperire, situaţie în care în adevăr nu ar fi existat obligaţia inculpaţilor de a se legitima.
În raport cu poziţia părţii vătămate în relaţia cu cei doi inculpaţi, cu maniera în care acesta s-a manifestat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu identifică niciun indiciu, element care să contureze imaginea unei persoane care s-ar fi pregătit să comită o infracţiune ori ar fi comis deja un act ilicit, ci, dimpotrivă, acesta se deplasa pe stradă la o oră nu târzie, să-şi caute pisica.
Martorele audiate, dar şi soţia părţii vătămate au arătat că V.A.R. şi-a manifestat disponibilitatea de a aduce actul de identitate, precizând că locuieşte foarte aproape, că o poate chema pe soţia sa, însă, cu toate acestea, inculpaţii au considerat necesar a-l determina cu forţa să meargă la sediul poliţiei, deşi presupunerea că partea vătămată ar fi proxenetul martorei J.R.R. nu se fundamenta pe vreun indiciu, atâta vreme cât martora nu oferise vreo descriere, negând în concret că ar avea asigurată protecţia în activitatea pe care o practica. Mai mult decât atât, martora a precizat în declaraţiile date organelor judiciare că le-a afirmat expres inculpaţilor că acel bărbat "nu este peştele său".
Într-un asemenea context, chiar admiţând că identitatea părţii vătămate nu a putut fi stabilită prin prezentarea unui act de identitate - procedura uzitată de cei doi inculpaţi de a recurge la forţă pentru a-l conduce la poliţie pe partea vătămată, nu se justifica sub nicio formă, deoarece legea impune o asemenea practică numai în situaţia în care în discuţie sunt persoane, prin acţiunile lor periclitează viaţa cetăţenilor, ordinea publică sau alte valori sociale, ori persoane suspecte de săvârşirea unor fapte. Or, în cauză nicio împrejurare nu era de natură şi în măsură să creeze o bănuială rezonabilă potrivit căreia partea vătămată V.A.R. ar fi putut reprezenta un anumit pericol, prin conduita, maniera sa de manifestare, pentru vreo valoare socială.
Probele cauzei au mai demonstrat că partea vătămată a devenit recalcitrant doar în momentul în care inculpaţii au devenit agresivi fizic, verbal, iar faptul că situaţia a scăpat de sub control este dovedită de o serie de elemente precum martora B.S.P., aflată pe o parte a străzii şi observând incidentul a sunat de îndată la numărul de urgenţă 112, căci un bărbat era bătut de alţi doi, soţia părţii vătămate a sosit la faţa altercaţiei auzind strigătele de ajutor ale lui V.A.R.
În fine, în analiza acuzaţiilor aduse celor doi inculpaţi cu privire la actele de agresiune exercitate asupra numitului V.A.R. nu poate fi omisă evaluarea probelor cu caracter ştiinţific - expertize medico-legale, acte medicale care atestă starea părţii vătămate ulterior agresiunii.
Instanţa fondului a procedat la o examinare judicioasă a probelor cu caracter ştiinţific, înlăturând în mod pe deplin justificat apărările formulate conform cărora nu s-ar fi stabilit cu certitudine dacă acea fractură claviculară dreaptă a părţii vătămate s-a produs la data incidentului ori era preexistentă.
Se impune precizarea, în completarea stării de fapt, corect reţinută de actul de inculpare şi de instanţa fondului, că după ce la faţa locului au sosit cele două echipaje de la Poliţia Dej, în condiţiile în care ajutor solicitase atât inculpatul M.D., cât şi martora B.S.P., partea vătămată s-a opus încătuşării, aşa încât a fost nevoie ca mai multe persoane din cele sosite (echipaje poliţie), inclusiv inculpaţii să imobilizeze partea vătămată şi să urce pe aceasta în maşina poliţiei. S-a mai reţinut că în aceeaşi maşină s-a permis accesul părţii vătămate V.V., ambii soţi fiind duşi la sediul poliţiei, iar la puţin timp de la sosire, întrucât V.A.R. s-a simţit rău, urmare a rănilor suferite, a fost sesizat Serviciul de Ambulanţă al judeţului Cluj.
Toate aceste aspecte au fost confirmate de martorii D.F., U.C., C.S. şi S.A., R.C., C.A. - toţi lucrători ai poliţiei.
În atare împrejurări partea vătămată a fost preluată cu o targă de echipajul ambulanţei, iar actele medicale produse la dosarul cauzei au atestat printre altele, că la o primă examinare sumară V.A.R. suferise contuzii, traumatism cranio-cerebral şi traumatism al coloanei vertebrale.
Certificatul medico-legal emis de I.M.L. Cluj la 16 aprilie 2010 evidenţiază că la acea dată partea vătămată prezenta leziuni corporale - traumatism vertebral cervical, cranio facial minor, excoriaţii frontale, contuzie toracică cu fractură claviculară dreaptă - imobilizat în bandaj, alte contuzii - datând din 13 aprilie 2010 şi care s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur şi care au necesitat 35 - 40 zile îngrijiri medicale.
În acelaşi sens au fost şi concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti din 25 decembrie 2012 avizat de Comisia Superioară Medico Legală care a specificat că fractura de claviculă s-a produs în 13 aprilie 2010, în considerarea faptului că nu există date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date precum şi diagnosticele consemnate în actele medicale puse la dispoziţie şi buletinele radiologice întocmite ulterior zilei de 13 aprilie 2010.
Instanţa fondului a concluzionat pe deplin îndreptăţit că este cu gradul cel mai mare de certitudine cea din urmă expertiză, având şi avizul Comisiei Superioare Medico-Legale, motivând că expertiza ce reţinuse un număr de 4 zile îngrijiri medicale (din 2 aprilie 2012 efectuată la I.M.L. Cluj) pentru vindecarea leziunilor părţii vătămate şi lipsa unei fracturi de claviculă avusese la bază interpretarea unor filme radiologice nedatate şi fără date de identificare a pacientului.
Apărarea a invocat că probele cu caracter ştiinţific administrate de Curtea de Apel Cluj nu au stabilit în mod cert şi pe baza tuturor actelor medicale şi radiografiilor efectuate părţii vătămate V.A.R. dacă leziunea de fractură claviculară dreaptă a fost produsă ca urmare a incidentelor din 13 aprilie 2010 sau dimpotrivă, era preexistentă.
Evidenţiind caracterul contradictoriu al expertizelor medico-legale efectuate în cauză, neluarea în seamă a tuturor radiografiilor şi filmelor efectuate părţii vătămate, apărarea susţine că nu se poate afirma fără dubiu că fractura claviculară a fost produsă la 13 aprilie 2010, iar consecinţele unor erori în gestionarea documentaţiei medicale de către unităţile spitaliceşti - afirmă apărarea - nu-i poate fi imputată.
Se mai arată că imposibilitatea analizării radiografiilor realizate imediat după momentul incidentului, urmare tocmai a erorilor evocate - lipseşte inculpaţii de a-şi putea demonstra nevinovăţia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi susţinerile apărării în considerarea faptului că ultima expertiză de specialitate efectuată în cauză, a ţinut seama inclusiv de buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010, de altfel, a avut în vedere întreaga documentaţie medico-legală, atestând dincolo de orice echivoc, fractura de claviculă. Prin urmare, chiar dacă la data întocmirii ultimei expertize nu au fost puse la dispoziţie toate radiografiile efectuate părţii vătămate, ori acestea nu au putut fi analizate din cauza unor vicii, documentaţia existentă a consemnat fractura de claviculă.
În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a reţine în sarcina inculpaţilor P.O. şi M.D. săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă - art. 250 alin. (1), (4) din vechiul C. pen., constând în aceea că la data de 13 aprilie 2010, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca lucrători de poliţie, au întrebuinţat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate V.A.R. şi i-au aplicat acestuia multiple lovituri, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35 - 40 zile îngrijiri medicale.
Astfel cum instanţa fondului a apreciat, în cauză sunt întrunite exigenţele tragerii la răspundere penală a inculpaţilor.
Se impune observaţia că de la data săvârşirii infracţiunii de către inculpaţii P.O. şi M.D. şi până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, la 1 februarie 2014 intrând în vigoare Noul C. pen. (Legea nr. 286/2009 privind Noul C. pen., publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009 cu modificările şi completările aduse ulterior).
În aplicarea art. 5 din Noul C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Vechea reglementare - art. 250 alin. (1) - (4) C. pen. prevedea pentru infracţiunea de purtare abuzivă o pedeapsă cuprinsă între o lună şi un an alternativ cu amenda penală pentru modalitatea normativă a alin. (1) - întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în alin. (4) al aceluiaşi articol pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru vătămarea corporală săvârşită de către un funcţionar public în condiţiile alin. (1) este de închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Incriminarea se regăseşte, în noul C. pen. în art. 296, în prezentarea a două variante normative. Astfel, alin. (1) al articolului evocat sancţionează cu o pedeapsă cu închisoare între o lună şi 6 luni sau cu amendă fapta de a întrebuinţa expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Alin. (2) al aceluiaşi articol pedepseşte ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (2), statuând că pedeapsa este cea prevăzută de legea pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu 1/3.
Prin urmare, acest din urmă alineat [art. 296 alin. (2)] face trimitere la infracţiunea de ameninţare (art. 206 Noul C. pen.) şi respectiv la infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 193 Noul C. pen.).
Se poate constata că fapta de ameninţare, potrivit Noului C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar infracţiunea de lovire sau alte violenţe, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă de la 6 luni la 6 ani sau cu amendă, în varianta normativă din art. 193 alin. (2)- fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate e evaluată prin zile îngrijiri medicale de cel mult 90 zile (aceasta fiind varianta normativă în al cărei tipar se înscrie activitatea infracţională a inculpatului).
În considerarea celor expuse se poate constata că purtarea abuzivă incriminată în art. 296 Noul C. pen. are corespondent art. 250 C. pen. anterior, o examinare comparativă a celor două texte punând în evidenţă asemănări, dar şi deosebiri.
Astfel, ambele texte incriminează purtarea abuzivă într-o variantă tip şi mai multe variante agravate.
Varianta tip a infracţiunii de purtare abuzivă are, în principiu, acelaşi conţinut în ambele legi penale. Există însă o deosebire în ceea ce priveşte subiectul activ nemijlocit. Dacă potrivit art. 250 coroborat cu art. 258 C. pen. anterior autor al infracţiunii de purtare abuzivă putea fi atât funcţionarul public cât şi funcţionarul, totuşi pe planul sancţionării norma de incriminare distingea în sensul că un funcţionar autor al faptei de purtare abuzivă era sancţionat cu o pedeapsă mai uşoară (maximul pedepse se reducea cu 1/3 decât funcţionarul public). În noul C. pen., subiect activ, nemijlocit poate fi orice persoană (angajat), aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără a se mai face deosebirea, în plan sancţionator după cum acesta este funcţionar public sau alt angajat.
În art. 250 C. pen. anterior, purtarea abuzivă era incriminată în 4 variante agravate, în funcţie de natura şi gravitatea infracţiunii absorbite în conţinutul acesteia. În noul C. pen. varianta agravată a infracţiunii constă în ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe exercitate, săvârşirea faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunile absorbite în conţinutul de purtare abuzivă ale cărei limite speciale se majorează cu 1/3. În concepţia noului C. pen., legiuitorul nu a mai reţinut ca variantă agravantă o infracţiune ipoteza în care prin lovirea ori orice alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile art. 296 C. pen. s-au produs consecinţele specifice infracţiunii de vătămare corporală, în acest caz devenind aplicabile regulile concursului de infracţiuni.
Observând limitele de pedeapsă, Codul penal anterior sancţiona varianta tip cu o pedeapsă cuprinsă între o lună închisoare - 1 an închisoare alternativ cu amenda, iar varianta agravată care interesează în prezenta cauză, respectiv prin art. 250 alin. (4) prevedea o pedeapsă între 6 luni şi 6 ani închisoare.
În Codul penal nou, purtarea abuzivă varianta tip se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la 6 luni sau amendă.
Purtarea abuzivă descrisă în art. 296 alin. (2) Noul C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 206 (ameninţare) ori în art. 193 (lovirea sau alte violenţe) ale căror limite speciale se majorează cu o treime.
Rezultă astfel că atunci când purtarea abuzivă va consta în ameninţare, pedeapsa în această modalitate va fi închisoarea de la 4 luni la 1 an şi 4 luni; când purtarea abuzivă va consta în loviri sau alte violenţe, pentru infracţiunea de purtare abuzivă sau în această modalitate, pedeapsa va fi închisoare de la 4 luni la 2 ani şi 8 luni, iar când purtarea abuzivă constă în producerea de leziuni traumatice, afectarea sănătăţii unei persoane evaluate prin cel mult 90 zile îngrijiri medicale, pedeapsa pentru purtare abuzivă săvârşită în această modalitate va fi închisoarea de la 8 luni la 6 ani şi 8 luni sau amendă.
Examenul comparativ al celor două incriminări permite următoarele observaţii:
Alegerea legii mai blânde urmează a se realiza în contextul în care ambele legi penale incriminează acelaşi fapt, însă cele două legi diferă în plan sancţionator.
Astfel, dacă sub aspectul condiţiunilor de aplicare a represiunii penale nu se distinge diferenţa între cele două legi, regimul sancţionator prevăzut este distinct.
Pentru a stabili care pedeapsă este mai uşoară, urmează a ne călăuzi, nu după criterii abstracte, ci după rezultatele la care se ajunge aplicând fiecărei pedepse prevăzute de cele două legi criterii de evaluare în raport cu cazul concret.
În speţa de faţă analiza comparativă a regimului sancţionator aplicat în cazul incriminării ce se regăseşte în Noul C. pen. permite observaţia că noua reglementare prevede alternativ cu pedeapsa închisorii pedeapsa amenzii (în varianta agravată) în timp ce legiuitorul în Codul penal anterior a prevăzut în ipoteza modalităţii agravate numai pedeapsa închisorii.
În consecinţă rezultatul care va conduce la o pedeapsă de o clasă inferioară (de exemplu, pedeapsa amenzii faţă de pedeapsa închisorii) va fi mai favorabil, în cauză pedepsele prevăzute în două legi penale nefiind de acelaşi grad.
În speţă, legea mai favorabilă este noul C. pen. în împrejurarea în care prezintă la pedeapsa închisorii alternativ amenzii penale, context în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a face aplicarea art. 5 Noul C. pen., dar şi a art. 12 din Legea nr. 187/2012, în referire la aplicarea pedepsei accesorii conform art. 65 Noul C. pen., art. 66 lit. a), b) Noul C. pen.
În referire la operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că prin cuantum, natura, modalitatea de executare, pedeapsa stabilită de instanţa fondului asigură atât restabilirea ordinii de drept, cât şi o reală reinserţie socială a inculpaţilor, reflectând gradul de pericol social al faptelor săvârşite, dar şi circumstanţele de ordin personal şi respectând principiul aplicării legii penale mai favorabile.
În rezolvarea acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului P.O., instanţa fondului, în raport cu acuzaţia formulată cu privire la purtarea abuzivă - art. 250 alin. (1) şi (3) vechiul C. pen. - faţă de partea vătămată V.V. - a concluzionat în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii.
Efectuând propriul examen cu privire la materialul probator administrat în raport cu învinuirea conform căreia la acea dată inculpatul P.O., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi întrebuinţat expresii jignitoare, dar şi violenţe constând în prinderea cu brutalitate de braţ şi împingere, asupra părţii vătămate V.V., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune.
Susţinerile părţii vătămate V.V. potrivit cărora inculpatul P.O. ar fi manifestat o atitudine agresivă verbal şi fizic faţă de ea, sunt confirmate în integralitate numai de soţul său V.A.R., în timp ce inculpaţii P.O. şi M.D. afirmă că inculpatul P.O. nu a făcut decât să încerce să o îndepărteze pe V.V., în împrejurarea în care aceasta îl trăgea de haine, cerându-i să-i dea drumul soţului său care fusese imobilizat.
Aspectul relatat de V.A.R. în cursul urmăririi penale (partea vătămată refuzând să dea declaraţie în faţa instanţei fondului) că soţia sa ar fi prezentat o vătămare pe braţ, consecinţă a agresiunii inculpatului P.O., nu este susţinut de alte probe, iar martorele J.R.R. şi B.S.P., în declaraţiile lor, nu au confirmat în mod cert că inculpatul ar fi jignit-o ori lovit-o sau măcar împins-o brutal pe V.V.
Astfel, martorele J.R.R. şi B.S.P. au declarat că nu au auzit ca inculpatul P.O. să o jignească pe V.V., ci au văzut când acesta a prins-o de braţ şi a tras-o în lateral în scopul de a o îndepărta din acel loc, aspecte care concordă cu susţinerea inculpatului conform căreia intenţia lui a fost de a o da la o parte pe V.V. Deşi martora B.S.P. a relatat în cursul urmăririi penale că inculpatul "a prins-o de braţ (pe partea vătămată) şi a împins-o", în faţa instanţei a precizat că "nu a observat ca asupra părţii vătămate să se exercite violenţe de către inculpaţi".
Este de necontestat că acţiunea de împingere a părţii vătămate a avut loc în condiţiile în care partea vătămată sosise la locul în care soţul său era agresat de cei doi poliţişti, însă probele cauzei nu demonstrează cert că inculpatul P.O. a jignit ori exercitat violenţe fizice asupra acesteia, ci dimpotrivă reiese că intenţia sa în contactul fizic cu partea vătămată a fost de a o îndepărta de la locul în care se afla soţul femeii. Pe cale de consecinţă, cel puţin în plan subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii nu sunt întrunite. Din această perspectivă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi criticile procurorului cu privire la tratarea diferenţiată de către instanţa fondului a declaraţiilor martorilor, în sensul de a fi considerat veridice doar unele părţi ale acestora în funcţie de situaţia fiecărei părţi vătămate, ca şi când evenimentele nu avea nicio legătură.
S-a subliniat de către procuror în cuprinsul motivelor de apel că este ilogic a se aprecia că inculpaţii au agresat serios prin acte de violenţă ce vădesc lipsa oricărui autocontrol doar pe V.A.R., însă în raporturile cu soţia acestuia şi-au păstrat calmul şi bunele maniere.
Contrar susţinerilor procurorului şi în deplin acord cu analiza efectuată de instanţa fondului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că examinarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii impune evaluarea acţiunilor inculpaţilor în raport cu fiecare parte vătămată chiar în împrejurarea în care conflictul a fost unul singur şi a avut drept consecinţă implicarea celor doi soţi V. Probele cauzei au relevat că partea vătămată V.V. era agitată, plângea şi cerea inculpaţilor să-i dea drumul soţului ei, sens în care s-a manifestat prin a trage de obiectele vestimentare pe P.O., context în care acesta - fără a intenţiona să o lovească, fără a-i atribui vreo expresie jignitoare - a încercat să o îndepărteze prin împingere, însă nu brutal din acel loc.
Conduita manifestată de inculpatul P.O. faţă de partea vătămată V.V. nu a fost una agresivă fizic ori verbal, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu găseşte ilogică ori nefirească concluzia instanţei fondului cu referire la atitudinea controlată a lui P.O. faţă de V.V. chiar în împrejurarea în care în raporturile aceluiaşi inculpat cu V.A.R. actele de violenţă sunt dovedite.
Apreciind că acţiunea inculpatului P.O. - de apucare de mână şi împingere - nu a fost de natură a cauza minime suferinţe fizice, iar forma subiectivă cu care a acţionat inculpatul nu a îmbrăcat cerinţa legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine soluţia de achitare, dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) din vechiul C. proc. pen.
În considerarea modalităţii de rezolvare a acţiunii penale cu referire la partea vătămată V.V., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind corectă dispoziţia de respingere a pretenţiilor formulate de aceasta.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii civile exercitate de partea civilă V.A.R., cererea de daune materiale şi morale, solicitarea acestuia în apel de majorare a cuantumului acordat de prima instanţă (prin obligarea în solidar a celor doi inculpaţi şi ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I. - Inspectoratul general al Poliţiei Române), se impun următoarele precizări:
În urma unei analize judicioase a materialului probator produs de partea vătămată în dovedirea pretenţiilor avansate cu privire la despăgubirile materiale solicitate (cheltuieli cu medicamente, investigaţii medicale, supraalimentaţie - înscrisuri, declaraţii martori) instanţa fondului a stabilit în mod corect cuantumul daunelor materiale pe care este îndreptăţit a le primi V.A.R.
De asemenea, raportat la suferinţele fizice suportate de partea civilă, atât la momentul agresiunii, cât şi ulterior (spitalizare, convalescenţă, dar şi la traumele de ordin psihic îndurate de V.A.R. (confuzie cu un proxenet, umilinţa la care a fost supus) instanţa fondului a procedat la o justă compensaţie bănească.
Aşadar, criticile formulate de partea civilă V.A.R. în planul laturii civile a cauzei nu vor fi primite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În virtutea considerentelor înfăţişate în conformitate cu art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. se vor admite apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi apelanţii inculpaţi M.D. şi P.O. împotriva Sentinţei penale nr. 9 din data de 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj , secţia penală şi de minori.
Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Va menţine pedeapsa de câte 1 an închisoare aplicată inculpaţilor M.D. şi P.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 296 alin. (1) şi (2) C. pen. cu trimitere la art. 193 C. pen. şi cu referire la art. 5 C. pen., precum şi modalitatea de executare stabilită prin sentinţa apelată.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., va aplica inculpaţilor M.D. şi P.O. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 noul C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţiile ale sentinţei apelate.
Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile V.A.R. şi V.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga apelantele părţi civile V.A.R. şi V.V. la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi apelanţii inculpaţi M.D. şi P.O. împotriva Sentinţei penale nr. 9 din data de 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Menţine pedeapsa de câte 1 an închisoare aplicată inculpaţilor M.D. şi P.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 296 alin. (1) şi (2) C. pen. cu trimitere la art. 193 C. pen. şi cu referire la art. 5 C. pen., precum şi modalitatea de executare stabilită prin sentinţa apelată.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., aplică inculpaţilor M.D. şi P.O. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 noul C. pen.
Menţine celelalte dispoziţiile ale sentinţei apelate.
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile V.A.R. şi V.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă apelantele părţi civile V.A.R. şi V.V. la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 401/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 420/2014. Penal → |
|---|
