ICCJ. Decizia nr. 431/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 431/2014
Dosar nr. 64/33/2014
Şedinţa publică din 4 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 13 din 22 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, Referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03, la data de 15 ianuarie 2014, cu privire la persoana solicitată D.F.I., aflat în Arestul IPJ Maramureş şi, în consecinţă:
În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate D.F.I. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 22 ianuarie 2014 şi până la 19 februarie 2014 în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, la data de 15 ianuarie 2014, referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03.
În baza art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus predarea persoanei solicitate D.F.I. către autorităţile judiciare din Franţa, ca urmare a executării mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, la data de 15 ianuarie 2014, referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03.
În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus predarea cetăţeanului român cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa Curţii de Apel Cluj, a reţinut următoarele:
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrată la 21 ianuarie 2013, sub nr. de mai sus, s-a solicitat arestarea pe o durată de 29 zile, a persoanei solicitate D.F.I. începând cu data de 22 ianuarie 2014 şi până la data de 19 februarie 2014, sesizarea având la bază mandatul european de arestare nr. 13066000019 - 613/03, emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, la data de 15 ianuarie 2014.
La dosarul cauzei a fost ataşat mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, tradus în limba română.
Analizând sesizarea, în baza actelor şi lucrărilor înaintate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Curtea a constatat următoarele:
La data de 20 ianuarie 2014, Biroul SIRENE Naţional din Franţa a introdus o semnalare pe numele persoanei solicitate D.F.I., solicitându-se arestarea acesteia în vederea predării către autorităţile judiciare franceze, la semnalare fiind ataşat şi mandatul european de arestare care a stat la baza introducerii semnalării. La aceeaşi dată, a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în a cărui circumscripţie existau indicii a fi localizată persoana solicitată.
S-a procedat la depistarea, identificarea şi ulterior la audierea şi reţinerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate D.F.I., în condiţiile art. 101 din Legea nr. 302/2004.
Persoana solicitată a fost prezentată în faţa instanţei la data de 21 ianuarie 2014, cu propunerea de luare a măsurii arestării faţă de aceasta pe o durată de 29 zile, în vederea predării acesteia autorităţilor judiciare din Franţa.
Persoana solicitată fiind audiată în faţa instanţei, a declarat că a înţeles motivele pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare franceze, pentru că nu este vinovat de comiterea faptelor ce fac obiectul mandatului european de arestare şi, de asemenea că, nu renunţă la regula specialităţii prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, ce i-a fost adusă la cunoştinţă de instanţă.
În cuprinsul mandatului european se reţine, în esenţă, ca stare de fapt că:
În dosar cu nr. Parchet 13066000019, Nr. dosar urmărire penală - 613/03 - Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, se efectuează o anchetă ce vizează o serie de furturi de tractoare agricole comise noaptea, în detrimentul unor societăţi de comercializare a maşinilor agricole în perioada 25 aprilie 2012 - 21 noiembrie 2013, îndeosebi la: ST. L. - D.N., A., A., A., F., C., R., V., C., V. - în total 42 tractoare, cauzându-se un prejudiciu de mai mult de 3 milioane euro. Investigaţiile au stabilit că faptele au fost comise de cetăţeni români, care se deplasau în Franţa pentru a comite furturile, tractoarele fiind ulterior transportate cu camionul în Ungaria, unde erau cosmetizate şi revândute, însoţite de documente falsificate. Persoana solicitată a fost identificată ca autor al furtului şi tăinuitor în trei cazuri.
S-a menţionat de asemenea, că faptele ce fac obiectul mandatului constituie, potrivit Codului penal francez infracţiunile de: participare la un grup infracţional în vederea pregătirii unei infracţiuni, prev. de art. 450-1 alin. (1) şi (2) şi ped. de art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5 C. pen. francez, furt comis în bandă organizată, prev. de art. 311-9 alin. (1)r art. 311-1, art. 132-71 şi ped. de art. 311-9 alin. (1), art. 311-14, art. 311-15 C. pen. francez şi tăinuire în bandă organizată a bunurilor furate în grup organizat, prev. de art. 311-1 alin. (1) şi (2), art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 şi ped. de art. 321-1 alin. (3), art. 321-3, art. 321-4, art. 311-9 alin. (1), art. 321-9, art. 321-10, art. 311-14, art. 311-15 C. pen. francez.
Pedeapsa maximă care se poate aplica, potrivit legii franceze, pentru aceste infracţiuni este de 15 ani închisoare.
Curtea a apreciat neîntemeiate apărările persoanei solicitate, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a admite sesizarea autorităţilor judiciare franceze, sub următoarele aspecte şi pentru considerentele ce s-au arătat în continuare.
S-a arătat astfel, că există anumite inadvertenţe în mandat, în sensul că, deşi se arată iniţial că trei infracţiuni formează obiectul mandatului - participare la un grup infracţional în vederea pregătirii unei infracţiuni, furt comis în bandă organizată şi tăinuire în bandă organizată a bunurilor furate în grup organizat, la secţiunea privind „marcarea căsuţelor corespunzătoare infracţiunilor pedepsite de legea franceză cu o pedeapsă de cel puţin 3 ani, aşa cum sunt definite de dreptul francez" - mai apare o infracţiune - trafic de vehicule furate. Aşa fiind, este afectat principiul specialităţii, nefiind clar mandatul, sub aspectul faptelor pentru care este anchetată: persoana solicitată.
Chestiunea invocată, a apreciat Curtea, este o problemă de limbaj juridic şi de definire a unei fapte, conform dreptului fiecărui stat, care nu afectează nicicum valabilitatea mandatului şi, în nici un caz, nu dă posibilitatea încălcării principiului specialităţii, întrucât, la capitolul privind - INFRACŢIUNILE - pct. E din mandat, sunt menţionate trei infracţiuni, iar la secţiunea privind „marcarea căsuţelor corespunzătoare infracţiunilor pedepsite de legea franceză cu o pedeapsă de cel puţin 3 ani, aşa cum sunt definite de dreptul francez - sunt menţionate tot trei infracţiuni, cu deosebirea că, una dintre ele apare cu o altă denumire - în loc de tăinuire în bandă organizată a bunurilor furate în grup organizat, apare cu denumirea de trafic de vehicule furate, ceea ce, şi potrivit dreptului român, înseamnă acelaşi lucru - printre altele, aşa cum se susţine că s-a întâmplat în cauză, valorificarea bunurilor furate.
Or, regula specialităţii prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004 face referire la fapte comise anterior predării în baza unui mandat european şi, nu la infracţiuni, fiind irelevantă aşadar, denumirea acestora, potrivit legislaţiei fiecărui stat membru.
S-a invocat, de asemenea, faptul că mandatul european nu este suficient de clar sub aspectul conţinutului prev. de art. 86 lit. e) din Legea nr. 302/2004,în sensul că nu sunt menţionate clar circumstanţele în care au fost comise infracţiunile, momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate.
Din lecturarea conţinutului mandatului, se poate observa că toate aceste elemente sunt menţionate - intervalul aproximativ al desfăşurării activităţii presupus infracţionale - 25 aprilie 2012 - 21 noiembrie 2013, locurile de comitere - localităţile din Franţa, calitatea şi implicarea în care persoana solicitată a participat la această activitate - autor şi tăinuitor.
S-a mai invocat că, şi în ipoteza în care faptele din mandat s-ar fi comis, sunt indicii, potrivit susţinerilor persoanei solicitate, că acestea, oricum s-ar fi desfăşurat pe teritoriul României, aşa încât s-ar impune anchetarea acesteia în România, potrivit legii române, în baza principiului teritorialităţii legii penale române.
S-a reţinut că nu poate fi primită această aserţiune în sprijinul refuzului de executare a mandatului, pe de o parte, pentru că nu sunt nici un fel de date la dosar că este vorba de fapte comise pe teritoriul României, iar pe de altă parte, chiar aşa fiind, nu ar avea prioritate acest principiu, faţă de tratele internaţionale la care România este parte, dispoziţiile art. 8 C. proc. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză, conform art. 12 C. proc. pen.
De asemenea, nu s-a probat nici existenţa în derulare a unei anchete similare pe teritoriul Ungariei, faţă de persoana solicitată, pentru aceleaşi fapte şi, chiar reală fiind această ipoteză, ea nu constituie oricum, motiv de refuz a executării mandatului, nici opţional, nici obligatoriu, în sensul disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004.
Cât priveşte împrejurarea că persoana solicitată ar face obiectul unei proceduri penale în România pentru aceleaşi fapte care au motivat mandatul european de arestare, întrucât la locuinţa acesteia s-a efectuat o percheziţie domiciliară - Curtea a constatat că, nici acest motiv nu subzistă, pentru că, pe de o parte, percheziţia efectuată la 17 ianuarie 2014 s-a realizat în baza unei comisii rogatorii solicitate de autorităţile franceze, tocmai în dosarul în care a fost emis şi prezentul mandat european, conform documentelor comunicate de parchet şi aflate la dosar. Pe de altă parte, chiar dacă persoana solicitată ar face obiectul unei proceduri penale în România pentru aceleaşi fapte, această împrejurare este un motiv opţional de refuzare a executării mandatului, prev. de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instituit tocmai în interesul finalizării unei proceduri deja începute pe teritoriul României, interes care să şi fie manifestat de organele care instrumentează respectiva procedură.
În consecinţă, având în vedere că:
- infracţiunile care au motivat emiterea mandatului european de arestare sunt pedepsite de către legislaţia statului emitent cu pedepse privative de libertate, a căror durată maximă este mai mare de 3 ani;
- că sunt infracţiuni dintre cele care nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări;
- nu este incident în cauză vreun motiv opţional sau obligatoriu de refuz a executării mandatului.
Văzând îndeplinite aşadar, condiţiile prev. de art. 86 şi 96 din Legea nr. 302/2004, precum şi lipsa motivelor de refuz de executare prev. de art. 98 din aceeaşi lege şi, ţinând seama şi de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea disp. art. 107 din lege, Curtea a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, în sensul celor evocate anterior.
Sentinţa a fost recurată de persoana solicitată D.F.I.
Apărătorul ales al recurentului persoană solicitată a criticat sentinţa recurată şi a solicitat în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj în vederea solicitării de garanţii suplimentare, privitoare la transferul în România în vederea executării pedepsei în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.
În subsidiar, a solicitat casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea cererii formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, cu privire la persoana solicitată D.F.I. Întrucât mandatul european nu este suficient de clar sub aspectul conţinutului prev. de art. 86 lit. e) din Legea nr. 302/2004, în sensul că nu sunt menţionate clar circumstanţele în care au fost comise infracţiunile, momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate, cât şi faţă de împrejurarea că există motiv de refuz de executare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, respectiv, există indicii, că actele de executare ale pretinsei fapte s-ar fi desfăşurat pe teritoriul României, aşa încât s-ar impune anchetarea acesteia în România, potrivit legii române, în baza principiului teritorialităţii legii penale române.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de apărătorul ales, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3)C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
În cauză, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 86 şi 96 din Legea nr. 302/2004, precum şi lipsa motivelor de refuz de executare prev. de art. 98 din aceeaşi lege şi, ţinând seama şi de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, se reţine că, niciuna dintre criticile formulate de apărare nu sunt fondate.
Astfel chiar dacă instanţa de fond nu a amânat cauza pentru a solicita garanţii suplimentare ca în situaţia în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de persoana solicitată aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, se constată că, atât în considerentele sentinţei penale pronunţate cât şi în dispozitivul acesteia se regăsesc dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, cetăţeanul român va fi predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, se reţine că mandatul european de arestare cuprinde toate menţiunile prev. de art. 86 lit. e) din Legea nr. 302/2004, în sensul că sunt arătate clar circumstanţele în care au fost comise infracţiunile, momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate, intervalul de timp aproximativ al desfăşurării activităţii presupus infracţionale - 25 aprilie 2012 - 21 noiembrie 2013, date ce permit instanţei să calculeze eventualele termene de prescripţie a faptelor şi un eventual refuz la predare, de asemenea sunt indicate locul de comitere a faptelor -localităţile din Franţa, calitatea şi participarea persoanei solicitată la pretinsa activitate infracţională - autor şi tăinuitor.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, se constată că nu există niciun caz de refuz la predare, dispoziţiile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nefiind incidente în cauză.
Aceste dispoziţii legale ar fi avut aplicabilitate în cauză doar dacă, aceleaşi fapte reţinute în sarcina persoanei solicitate s-ar fi săvârşit pe teritoriul României, or, la dosar nu s-a depus nicio dovadă în sensul susţinerilor recurentului persoană solicitată, pe de-o parte, iar pe de altă parte, chiar reale dacă s-ar dovedi a fi susţinerile recurentului, nu ar avea prioritate acest principiu, faţă de tratatele internaţionale la care România este parte, dispoziţiile art. 3 C. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză, conform art. 12 C. proc. pen.
De asemenea, corect s-a reţinut că nu s-a probat nici existenţa unei anchete similare pe teritoriul Ungariei, faţă de persoana solicitată, pentru aceleaşi fapte şi, chiar reală fiind această susţinere, nici aceasta nu constituie, motiv de refuz al executării mandatului, nici opţional, nici obligatoriu, în sensul dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 300/2013.
Aşadar se constată că infracţiunile care au motivat emiterea mandatului european de arestare sunt pedepsite de către legislaţia statului emitent cu pedepse privative de libertate, a căror durată maximă este mai mare de 3 ani; că sunt infracţiuni dintre cele care nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări şi că nu este incident în cauză vreun motiv opţional sau obligatoriu de refuz a executării mandatului, astfel că în mod temeinic şi legal s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, Referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03, la data de 15 ianuarie 2014, cu privire la persoana solicitată D.F.I., aflat în Arestul IPJ Maramureş şi, în consecinţă:
Totodată, în mod corect, în baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate D.F.I. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 22 ianuarie 2014 şi până la 19 februarie 2014 în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, la data de 15 ianuarie 2014, referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03.
De asemenea, în cauză sunt incidente disp. art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată în conformitate cu care s-a dispus predarea persoanei solicitate D.F.I. către autorităţile judiciare din Franţa, ca urmare a executării mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, la data de 15 ianuarie 2014, referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03 cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.F.I. împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va obliga recurentul persoană solicitată la plata sumei de 360 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată D.F.I. împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 360 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 373/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
