ICCJ. Decizia nr. 446/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 446/2014
Dosar nr. 8/122/2013
Şedinţa publică din 5 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 283/F din 15 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8/122/2013 de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, inculpatul S.N.D. a fost condamnat la:
- 5 ani închisoare şi 4 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A luat act că partea vătămată M.GH. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti, fiind obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 2.232,00 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate M.Gh.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 950 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că, în seara zilei de 14 iunie 2011, în jurul orei 20:00, în comuna Goştinari din judeţul Giurgiu, pe fondul unei stări conflictuale preexistente şi al unui nou conflict spontan izbucnit la acea dată, în timp ce partea vătămată M.Gh. se afla în dreptul locuinţei sale, inculpatul S.N.D., a aplicat victimei cu o sapă cu muchie metalică, cu intenţia de a ucide, o lovitură puternică în zona capului, lovitură în urma căreia partea vătămată a fost doborâtă la pământ, suferind o fractură cominutivă multieschiloasă intruzivă parietală dreapta, o fractură temporală dreaptă, cu iradiere în stânca temporală, un hematom epicranian fronto-temporo-parietal dreapta şi o plagă contuză parietală dreapta, leziuni cerebrale care au necesitat internarea sa într-o unitate medicală de specialitate, unde s-a intervenit operator de urgenţă, pentru salvarea vieţii sale.
Inculpatul a recunoscut, în declaraţiile sale, că, după ce a prins cu ambele mâini sapa pe care o avea asupra sa, a ridicat-o deasupra capului şi, cu muchia acesteia, i-a aplicat o lovitură puternică, în zona capului, părţii vătămate, care, urmare a loviturii primite, s-a împleticit, s-a dezechilibrat şi a căzut spre poarta de la intrarea în curtea sa, de gardul căreia era rezemată o bicicletă. Tot inculpatul a recunoscut că a lăsat-o acolo pe partea vătămată, în stare de inconştienţă, iar tatăl său i-a luat aracul pe care îl avea asupra ei, după care amândoi au intrat în curtea locuinţei lor.
Declaraţiile inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, potrivit art. 69 C. proc. pen.
Astfel, martorul ocular P.V. a declarat că, până să intre în curtea sa, aflându-se la o distanţă de aproximativ 25 de metri de locul incidentului, privind spre poarta locuinţei părţii vătămate, l-a văzut pe inculpat, care, cu sapa pe care o avea asupra lui, a lovit-o pe aceasta în cap.
De asemenea, un alt martor ocular, P.Gh., a declarat că, în timp ce stătea la poarta locuinţei sale, a văzut cum inculpatul s-a apropiat de locul unde se aflau partea vătămată şi S.I., după care a luat cu mâinile coada sapei, a ridicat-o în sus şi i-a aplicat o lovitură puternică, în zona capului, părţii vătămate, care, în urma acelei lovituri, a căzut la pământ, pe marginea şoselei.
Declaraţiile inculpatului se coroborează şi cu declaraţiile părţii vătămate, dar şi cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză (S.I., Ş.V., P.F., E.Gh., P.E. şi M.M.), precum şi cu foaia de observaţie clinică furnizată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti şi cu cele două acte medico-legale anterior menţionate (Certificatul nr. A2/4342/2011 şi Raportul de expertiză nr. A1/50/2012).
Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, în seara zilei de 14 iunie 2011, în comuna Gostinari, într-un loc public, a folosit o sapă (unealtă agricolă aptă de a produce moartea) într-un conflict pe care tatăl său îl avea cu partea vătămată M.Gh., ocazie cu care, cu muchia metalică a acelui obiect, a aplicat, cu deosebită intensitate, o lovitură în zona capului părţii vătămate (zonă vitală), în urma căreia aceasta a fost doborâtă la pământ şi a suferit leziuni traumatice cerebrale grave, care au impus intervenţia operatorie de urgenţă, pentru salvarea vieţii sale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1),art. 175 lit. i) C. pen.
Chiar dacă, în actele medico-legale, se menţionează că nu se poate preciza dacă leziunile traumatice cerebrale constatate au pus sau nu în primejdie viaţa părţii vătămate, Tribunalul a menţionat că relevante pentru încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tentativă la omor calificat sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă, natura obiectului folosit pentru lovire, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care au fost aplicate şi consecinţele cauzate. Or, în speţă, inculpatul a aplicat, cu muchia metalică a unei sape (obiect apt de a ucide) şi cu intensitate, o lovitură puternică într-o zonă vitală a corpului părţii vătămate (în cap), provocându-i acesteia leziuni cerebrale grave, care au impus de urgenţă intervenţia operatorie, pentru salvarea vieţii sale, împrejurări în raport cu care Tribunalul a constatat că inculpatul a urmărit uciderea părţii vătămate.
La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale din norma de incriminare, reduse cu o treime, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite, apreciat a fi unul extrem de ridicat (dată fiind valoarea socială lezată, şi anume viaţa unei persoane), comportamentul inculpatului (despre care s-a reţinut că prezintă o periculozitate deosebită, întrucât a lovit-o cu deosebită intensitate, într-o zonă vitală, pe partea vătămată, cu un corp tăietor-despicător, apt să-i producă moartea, după care, fără nicio remuşcare, a abandonat-o, deşi aceasta era căzută la pământ, în stare de inconştienţă), precum şi celelalte date ce caracterizează persoana acestuia (vârsta de numai 22 de ani şi conduita procesuală sinceră).
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, inculpatul S.N.D. a declarat apel prin care a solicitat reducerea pedepsei, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., susţinând că a săvârşit fapta în stare de provocare.
Prin Decizia penală nr. 188/A din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.N.D. împotriva Sentinţei penale nr. 283/F din data de 15 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală în Dosarul nr. 8/122/2013.
S-a constatat că apelantul inculpat este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că cererea inculpatului, de aplicare a circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special, deja redus cu o treime (5 ani închisoare), este nefondată, întrucât probatoriul cauzei nu a susţinut apărarea sa, în sensul că ar fi săvârşit fapta ca urmare a unei acţiuni de provocare a părţii vătămate.
S-a arătat că inculpatul nu a fost implicat în altercaţia iniţială dintre tatăl său şi partea vătămată, iar, potrivit declaraţiei martorului ocular P.V., acea altercaţie a fost generată chiar de către tatăl inculpatului, care aflat în stare de ebrietate, i-a adresat părţii vătămate, ce se deplasa pe drumul public, „injurii fără rost" şi a fost primul care s-a înarmat, luând din curtea sa o furcă cu trei colţi metalici, cu care a revenit în stradă şi s-a îndreptat către aceasta, acţiunea lui agresivă fiind oprită de către acelaşi martor, care s-a interpus între cele două persoane. Drept urmare, partea vătămată nu a iniţiat, nici măcar în raport cu tatăl inculpatului, vreo faptă de violenţă sau vreo altă acţiune ilicită gravă (limitându-se la a-i răspunde la injurii şi la a se înarma şi ea cu un băţ, în scop de apărare), care să-i creeze acestuia din urmă o stare de tulburare sau de emoţie, de natură a-i scuza fapta proprie.
De asemenea, inculpatul s-a deplasat la locul acelei altercaţii fiind deja înarmat cu o sapă, astfel că este exclusă varianta folosirii spontane a acesteia şi a refuzat să se conformeze sfatului corect al martorului ocular, de a sta deoparte, îndreptându-se direct către partea vătămată (cu 40 de ani mai în vârstă decât el), pe care, fără a avea vreo discuţie cu ea, a lovit-o intempestiv şi puternic cu acel obiect în cap, continuându-şi acţiunea agresivă şi după ce aceasta s-a prăbuşit la pământ, situaţie care elimină teza unei acţiuni nechibzuite, determinată de o reacţie emoţională.
În acest sens, Curtea a constatat că inculpatul nu poate beneficia de circumstanţe atenuante judiciare, potrivit art. 74 C. pen., întrucât nu a avut un comportament social adecvat, dovadă fiind împrejurarea că nu se află la primul conflict cu legea penală, pe care a încălcat-o de mai multe ori, fiind sancţionat cu patru amenzi administrative pentru fapte de furt calificat, dar şi pentru o faptă de violenţă (lovire) şi chiar condamnat pentru infracţiuni de furt calificat şi profanare de morminte, printr-o sentinţă pronunţată ulterior săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii, iar, în prezent, este arestat în altă cauză, în care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o altă infracţiune de furt calificat. De asemenea, conduita procesuală a inculpatului a fost necorespunzătoare în prima fază a urmăririi penale, când nu doar că a negat fapta, dar a şi încercat să influenţeze, în favoarea sa, prin îndemnuri sau chiar ameninţări, declaraţiile celor doi martori oculari anterior menţionaţi, iar declaraţia de recunoaştere a infracţiunii, exprimată în cursul judecăţii, a fost deja valorificată, prin acordarea beneficiului prevăzut de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă). În sfârşit, comportamentul inculpatului în raport cu victima infracţiunii s-a manifestat, imediat după săvârşirea faptei, prin abandonarea acesteia în stare de inconştienţă, iar, apoi, prin lipsa oricărui interes faţă de starea ei de sănătate, faptul neformulării de pretenţii civile împotriva sa fiind consecinţa exclusivă a voinţei părţii vătămate, fără ca această împrejurare, ce nu este rezultatul acoperirii prejudiciului cauzat, să-i poată profita.
Împotriva acestei decizii, inculpatul S.N.D. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, iniţial, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., o reindividualizare a cuantumului pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia. Ulterior s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, prin aplicarea art. 5 C. pen., să se procedeze la schimbarea încadrării juridice, în raport cu care să fie aplicată o pedeapsă corespunzătoare.
Examinând recursul declarat de inculpatul S.N.D. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală la 15 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului, vizând reindividualizarea pedepsei prin acordarea de circumstanţe atenuante, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, text de lege care, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost, de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.
Înalta Curte observă însă că inculpatul S.N.D. a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 188/A din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 19 iulie 2013, recurs care a fost înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 septembrie 2013, fixându-se termen de judecată la 5 februarie 2014.
La termenul de judecată din 5 februarie 2014, ca urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal şi de procedură penală) instanţa a pus în discuţie din oficiu aplicare art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".
După cum se poate observa, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. (anterior) dar, în noul C. pen. (art. 189 - omorul calificat), calificanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (anterior) nu se mai regăseşte, încât omorul (fie consumat, fie rămas în fază de tentativă) săvârşit, sub incidenţa legii vechi, în public, nu mai poate fi un omor calificat, ci un omor (simplu), care este încriminat de noul C. pen. în art. 188.
Aşa fiind, în raport cu art. 5 C. pen. (N), instanţa va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul S.N.D., din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. (anterior), în tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 32, raportat la art. 188 C. pen., (N), cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., texte de lege în baza cărora îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Se va luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.N.D. împotriva Deciziei penale nr. 188/A din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în totalitate decizia penală recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 283/F din 15 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Penală şi, în rejudecare:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul S.N.D. din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 raportat la art. 188 C. pen., text de lege în baza căruia, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 516/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 431/2014. Penal → |
|---|
