ICCJ. Decizia nr. 373/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 373/2014
Dosar nr. 3728/86/2013
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 100 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, în temeiul disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D., cu privire la Sentinţa penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.
În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Adresa m.1075/HI/6 din 6 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 12 martie 2013 sub nr. 3728/86/2013, a fost înaintată spre competentă soluţionare, împreună cu concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.D. privind Sentinţa penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea formulată, revizuentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva martorilor audiaţi în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, plângere pe care de altfel a anexat-o la cerere de revizuire şi că un număr de trei martori pot confirma nevinovăţia sa. În acest sens, a anexat declaraţiile notariale ale martorilor C.C.D., R.F. şi D.S.C.
Analizând cererea, parchetul a constatat că din cuprinsul Rechizitoriului nr. 520/P/2007 care a putut fi analizat a rezultat că cel puţin în cursul urmăririi penale au fost audiaţi un număr de 10 martori care au confirmat vinovăţia inculpatului, pentru 7 dintre ei revizuentul formulând plângere penală.
Faţă de celelalte înscrisuri care au fost analizate în cauză, faţă de probele care rezultă că au fost administrate şi în cursul cercetării judecătoreşti, s-a apreciat că prin prezentarea celor trei declaraţii nu poate fi modificată situaţia de fapt rezultată de aşa natură încât soluţia care ar putea fi dată să fie una de achitare faţă de revizuentul M.D.
Revizuentul a ataşat la cererea de revizuire plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov faţă de martorii audiaţi în cauză, un memoriu adresat Organizaţiei pentru Drepturile Omului, un exemplar din plângerea formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, toate în copie, declaraţiile autentificate ale celor trei martori şi un exemplar al ziarului „Ediţie specială" din iulie 2012.
Faţă de cele sus-menţionate, s-a apreciat că nu sunt date cazurile prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen., solicitându-se respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Analizând, potrivit art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul M.D., Tribunalul a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6733/86/2009, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul M.D., a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a raportat la art. 76 alin. (1) lit. e C. pen. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare;
- tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (2), (5) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind T.V.;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., aplicare art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare;
- tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind U.U. din România.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
S-au emis mandatul de executare a pedepsei închisorii şi Ordinul de interzicere a părăsirii ţării nr. 281/2010 la data de 3 noiembrie 2012.
Penitenciarul Botoşani cu Adresa nr. f 79200 din 14 decembrie 2012 a comunicat: condamnatul M.D. a fost arestat de I.P.J. Suceava la data de 5 noiembrie 2012; pedeapsa începe la data de 5 noiembrie 2012 şi expiră la data de 4 noiembrie 2015.
Din verificările efectuate de Biroul executări penale a rezultat că până în prezent, condamnatul nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 590 din 18 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7228/1/2012 s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Căile de atac promovate împotriva acestei soluţii de către inculpat, au fost respinse, ca nefondate, de instanţele de control judiciar, hotărârea de condamnare în discuţie rămânând definitivă.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a constata că sentinţa penală vizată a rămas definitivă, intrând aşadar în puterea lucrului judecat.
Autoritatea de lucra judecat împiedică atacarea pe căi obişnuite a hotărârilor judecătoreşti care au această putere, admiţându-se ideea că numai o împrejurare excepţională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări şi numai printr-o procedură având caracter excepţional.
Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condiţiile care să permită posibilitatea declanşării acestor căi.
Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen., „admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă probele strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu".
Fiind o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare şi retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părţilor să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea şi temeinicia hotărârii rămase definitive, în art. 394 C. proc. pen. fiind prevăzute în mod expres şi limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituţie şi anume atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
S-a constatat că din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul judiciar.
Din aceleaşi dispoziţii, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.
În condiţiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în norma legală precizată, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Tribunalul, raportându-se la aspectele invocate de către revizuent, prin relaţionare la consideraţiile de ordin juridic expuse, a constatat că acesta canalizează atenţia asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi, analizând aceste dispoziţii, se evidenţiază că cererea de revizuire întemeiată în drept pe acest text de lege este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei, iar aceste fapte şi împrejurări noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
În cadrul reglementării actuale, elementele noi în sensul primului caz de revizuire, necunoscute instanţelor care au soluţionat cauza, pot proveni din existenţa unor împrejurări care, în momentul judecăţii, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăţie sau nevinovăţie, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoştinţa instanţei, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaştere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
S-a constatat că pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiţii:
a) să se fi descoperit fapte şi împrejurări. Este vorba de „fapte" şi „împrejurări" care fac parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii).
Deşi probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de mijloace de probă noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Aşadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocelele de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă.
b) În al doilea rând faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanţă şi nu de părţi. Este îndeplinită această condiţie atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în faţa instanţei.
Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoştinţa instanţei, dar şi atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanţă dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmaţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerat dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, raţiune pentru care instanţa nu le-a avut în vedere la pronunţare (Dp. 953/2011 a ICCJ Secţia penală).
Dacă însă instanţa de judecată s-a pronunţat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existenţa lor sau a considerat că nu atrag o altă soluţie în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanţă.
c) A treia condiţie este aceea că faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
În speţă, Tribunalul a constatat că cele invocate de revizuent se referă la faptul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea sa. Tribunalul a reţinut că reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susţine că în fapt este nevinovat), iar pretinsele afirmaţii mincinoase ale martorilor nu pot constitui motiv de revizuire. Mai mult, în cauză nu există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare a martorilor indicaţi de revizuent, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar pe parcursul procesului penal a fost administrat un probatoriu vast ce a stat la baza soluţiei date în ceea ce-l priveşte pe revizuent.
În consecinţă, reţinând şi Decizia 60/2007 a ICCJ - Secţiile Unite (recurs în interesul legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Conform disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul a fost obligat să plătească statului suma de 50 RON cu titlu de cheltuielile judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul M.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele depuse în scris la dosar şi susţinute oral în faţa instanţei de apel (acestea din urmă fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 10 iunie 2013).
Prin Decizia penală nr. 94 din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul M.D. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava.
A fost obligat apelantul revizuent să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.
Analizând cauza pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar, raportat la dispoziţiile art. 403 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat.
La data de 19 noiembrie 2012, revizuentul M.D. s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava cu o cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Sentinţa penală nr. 31 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a ICCJ, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare.
În motivarea cererii sale revizuentul M.D. a arătat în esenţă că el este nevinovat fiind condamnat pe nedrept la 3 ani de închisoare, că sentinţa penală de condamnare şi decizia penală din apel sunt nemotivate (nerespectându-se astfel o decizie de casare cu trimitere a ICCJ dată într-un prim ciclu procesual), că s-a omis reţinerea cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce priveşte cele două infracţiuni de tentativă de înşelăciune reţinute în sarcina sa, că în cauză este vorba nu numai despre o greşită apreciere a probelor, ci şi despre o discordanţă între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor ce au condus la o eroare gravă de fapt, că prima instanţă şi cea de apel nu au arătat în concret în ce ar consta acţiunile sale de inducere în eroare a părţilor vătămate, că s-a dat o greşită încadrare juridică faptelor pentru care a fost condamnat şi că mai mulţi martori noi pot confirma nevinovăţia sa (depunând nişte declaraţii de martori extrajudiciare).
În drept a invocat revizuentul M.D. prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţa de judecată a unor date sau împrejurări de care depindea pronunţarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Într-adevăr, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, însă, în cauza de faţă, în mod corect a apreciat prima instanţă că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în acest caz de revizuire.
Motivele invocate de revizuent (nevinovăţia şi diverse încălcări ale normelor procedurale de către instanţele ce l-au condamnat - acestea din urmă putând fi invocate doar ca motive de apel sau de recurs) nu pot fi asimilate unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
De asemenea, împrejurarea invocată de revizuentul apelant în sensul că există mai mulţi martori care au fost de faţă la data primului împrumut acordat lui T.Ş. nu poate fi considerată o faptă sau o împrejurare nouă, ci o încercare a revizuentului apelant de a obţine pe calea revizuirii o prelungire a probatoriului, situaţie nepermisă (mai ales că revizuentul apelant nu a solicitat administrarea acestor probe în faţa instanţei de apel sau de recurs în ultimul ciclu procesual şi nici nu se invocă, în mod clar în cererea de revizuire care ar fi situaţiile noi, sau împrejurările cunoscute de aceşti martori noi).
Nici critica apelantului revizuent, în sensul că procurorul nu a respectat obligaţiile prevăzute de art. 397 şi 399 C. proc. pen. nu este întemeiată.
Potrivit art. 397 alin. (3) C. proc. pen. dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile arătate în alin. (2) (forma scrisă a cererii şi arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia), procurorul cheamă persoana care a făcut cererea în vederea completării sau precizării acesteia. În cauza de faţă cererea fost făcută în formă scrisă, a fost motivată în fapt şi s-a indicat, în drept, unul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen. Prin urmare, procurorul nu avea nici un motiv pentru chemarea revizuentului apelant în vederea completării şi precizării cererii (mai ales că inculpatul era asistat de un apărător ales).
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. pen. după introducerea cererii de revizuire procurorul ascultă, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. (3), persoana care solicită revizuirea; în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanţă. Aşa cum rezultă din acest text de lege oportunitatea efectuării de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire este lăsată la aprecierea procurorului, nefiind o obligaţie imperativă impusă acestuia. În speţă, procurorul a chemat revizuentul la data de 13 decembrie 2012 în vederea audierii, însă acesta nu a dorit să fie audiat decât în prezenta apărătorului său ales la data de 19 decembrie 2013. La data de 19 decembrie 2013 apărătorul ales al revizuentului a solicitat audierea acestuia la o dată ulterioară în luna ianuarie 2013 pe motiv că dorea să aducă probe noi. La data de 24 ianuarie 2013 procurorul a luat legătura telefonic cu apărătorul ales al revizuentului, acesta declarând că va depune la cererea de revizuire un număr de 3 declaraţii notariale ale unor martori fără a indica numele acestora. La data de 8 februarie 2013 apărătorul ales al revizuentului a depus la procuror o serie de înscrisuri (declaraţii de martori extrajudiciare, copii de plângeri penale formulate împotriva unor martori pentru mărturie mincinoasă). De asemenea, revizuentul a depus personal unele înscrisuri la procuror. Nu s-a mai solicitat audierea revizuentului. În aceste condiţii, nu se poate reţine că procurorul nu a făcut altceva decât să primească cererea de revizuire şi să o înainteze instanţei competente. Faţă de motivele invocate de revizuent în cererea sa şi faţă de înscrisurile depuse de acesta, în mod corect procurorul a apreciat că nu se mai impunea efectuarea altor cercetări conform art. 399 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins apelul declarat de revizuentul M.D. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul condamnat solicitând admiterea acestuia şi revizuirea hotărârii de condamnare. A susţinut că soluţia de condamnare s-a bazat pe declaraţiile unor martori mincinoşi şi pe unele probe care nu au legătură cu cauza, astfel că cererea de revizuire apare ca admisibilă şi solicită admiterea recursului în acest sens. A fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată la data de 25 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2012, prin care, cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. au suferit unele modificări, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, fiind restrâns doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul revizuent, acesta a fost menţinut, dar a fost exclus din categoria motivelor care pot fi luate în considerare din oficiu, astfel că pentru a fi examinat de instanţa de recurs, trebuie respectate condiţiile prev. de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., calea de atac a recursului trebuie motivată, iar motivele care au condus la promovarea acesteia este obligatoriu să fie depuse la instanţa de control judiciar cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, în caz contrar punându-se în discuţie doar cazurile de casare care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În speţă, recurentul revizuent nu a motivat recursul nici prin cererea de promovare a căii de atac şi nici printr-un memoriu separat depus cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată din 30 ianuarie 2014.
Întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocat oral de apărătorul recurentului revizuent cu ocazia judecării cauzei, nu se ia în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. (l) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 94 din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 369/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
