ICCJ. Decizia nr. 516/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 516/2014

Dosar nr. 3103.1/102/2007

Şedinţa publică din 12 februarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 175 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Mureş, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.V.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 25 din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul N.V.M. a sumei de 11.790 euro (sau echivalentul în RON a acestora la data executării prezentei hotărâri).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1.130 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză (din care 200 RON pentru faza de urmărire penală şi 930 RON pentru faza de judecată).

În motivare prima instanţă a arătat că inculpatul N.V.M., împreună cu fosta sa soţie doamna N.A.E., au plecat în Spania în cursul anului 2001. Aceştia s-au întors în ţară în anul 2002, însă ulterior, inculpatul s-a întors, fiind urmat de fosta sa soţie şi fetiţa lor, familia locuind într-o casă (vilă din localitatea Plaja Alcanar).

În vara anului 2003, inculpatul s-a întors, din nou în România, de data aceasta singur, fosta sa soţie şi fiica lor rămânând în Spania.

Inculpatul a stat în ţară aproximativ o lună şi jumătate, perioadă în care s-a întâlnit cu numitul Ş.I.M., pe care îl cunoştea de mai mult timp, iar prin intermediul acestuia i-a cunoscut pe A.D.D. şi S.O.R. (toate persoanele nominalizate mai sus fiind coinculpaţii în Dosarul 1/D/2005).

În cursul discuţiilor purtate cu ultimii doi despre posibilitatea obţinerii unor locuri de muncă în Spania, inculpatul N.V.M. s-a interesat dacă nu cunosc şi alte persoane cu o situaţie materială grea şi care ar dori să lucreze în Spania.

Astfel, inculpatul şi persoanele indicate au racolat mai multe fete, de pe raza judeţului Mureş, pe care le-au convins să se deplaseze în Spania, sub pretextul că vor lucra în agricultură.

Inculpatul N.V.M. s-a ocupat direct sau indirect de obţinerea paşapoartelor (ajutat fiind şi de numitul A.D.), a organizat şi plătit transportul fetelor în Spania, le-a cazat în vila închiriată în care locuia cu soţia sa şi, apoi le-a dus la un club de noapte (B.) pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost cu clienţii clubului.

Părţile vătămate au încercat iniţial să se opună şi să discute cu inculpatul şi celelalte persoane implicate, arătând că nu aceasta a fost înţelegerea iniţială şi că li s-au promis locuri de muncă în agricultură, însă inculpatul N.V.M. le-a spus că trebuie să se prostitueze, în folosul său până când îi vor achita cheltuielile pe care le-a făcut cu deplasarea lor în Spania.

Fiind departe de casă, într-o ţară în care nu se puteau descurca singure, necunoscând limba şi neavând bani nici măcar pentru a se întoarce, părţile vătămate au devenit extrem de vulnerabile fiind nevoite să accepte condiţiile impuse de inculpat. Acesta le transporta în fiecare seară la clubul de noapte „B." unde întreţineau relaţii sexuale cu 3 - 4 clienţi pe noapte, pentru sume cuprinse între 50 şi 70 de Euro. Fetele erau transportate la local cu maşina inculpatului N.V.M., fie de acesta personal, fie de numitul Ş.M., fiind aduse înapoi dimineaţa când predau toţi banii obţinuţi inculpatului N.V.M. care avea un permanent control asupra fetelor şi implicit şi asupra sumelor pe care le câştigau, şi prin faptul că era în legătură permanentă cu patronul clubului.

Din punct de vedere cronologic, primele fete racolate şi duse în Spania sub promisiunea falsă a obţinerii unor locuri de muncă în agricultură (la cules de măsline sau căpşuni) au fost părţile vătămate S.K. şi E.R. şi martora Ş.A., împreună cu ele plecând în Spania şi numiţii Ş.M., A.D. şi S.O.R. (sfârşitul lunii septembrie 2003).

În cursul lunii noiembrie 2003 au fost duse în Spania şi alte fete, respectiv partea vătămată T.C. şi martora G.E., folosindu-se acelaşi modus operandi, respectiv specularea situaţiei materiale deosebit de precare a acestora şi promisiunea obţinerii unor locuri de muncă bine plătite în agricultură.

„Eu l-am întrebat pe Ş.M. ce voi lucra în Spania, iar acesta mi-a spus că voi lucra la o fermă, la cules de portocale sau măsline, sau aş mai avea o variantă, să merg să lucrez pentru un prieten de al lui, N.V.M. ... eu i-am spus lui Ş.M. că în nici un caz nu voi lucra pentru V.B., despre care ştiam că duce fete în Spania, pe care le obligă să se prostitueze". Aproximativ în aceeaşi perioadă a fost racolată, ajutată de membrii grupării să-şi obţină paşaport şi apoi transportată în Spania la locuinţa inculpatului N.V.M., în vederea practicării prostituţiei, şi partea vătămată minoră G.M.

Şi aceasta a fost informată la scurt timp după sosire că nu va lucra la fermă şi că va trebui să se prostitueze în folosul inculpatului N.V.M., fiind dusă la acelaşi club de noapte, B., unde întreţinea relaţii sexuale cu circa 7 - 8 bărbaţi pe seară; contra unui tarif de 40 Euro pe client.

La vila inculpatului au fost duse şi alte fete, cum ar fi numita M.M. (care a devenit amanta inculpatului şi cu care acesta ulterior s-a căsătorit) precum şi partea vătămată Ş.A.C.

Din declaraţiile tuturor părţilor vătămate coroborate cu declaraţiile coinculpaţilor din Dosarul i/D/P/2004 (numiţii Ş.I.M., S.O.R., A.D.D.) a rezultat că inculpatul N.V.M. se ocupa de organizarea şi coordonarea activităţii de racolare a fetelor şi tot el beneficia de pe urma exploatării sexuale a acestora, însuşindu-şi sumele de bani obţinute de acestea.

Ceilalţi inculpaţi nu beneficiau în mod direct de pe urma exploatării sexuale a părţilor vătămate, aceştia ajutându-l doar pe inculpat şi lucrând practic pentru el, în schimbul cazării şi a asigurării traiului zilnic pe perioada şederii lor în Spania.

A rezultat cu certitudine faptul că din exploatarea sexuală a părţilor vătămate inculpatul a obţinut importante sume de bani, evident sume de bani obţinute în mod ilegal. Existând prin urmare probe cu privire la starea de fapt mai sus indicată, s-a procedat la verificarea situaţiei financiare a inculpatului, respectiv la verificarea conturilor deschise de acesta la toate sucursalele bancare de pe raza municipiului Târgu Mureş.

Aceste date care au fost coroborate şi cu informaţiile privind deplasările inculpatului N.V.M. din Spania în România şi retur, informaţii obţinute de la autorităţile de frontieră, care în perioada de referinţă înregistrau aceste călătorii.

Astfel, inculpatul, posesor al paşaportului seria .... a efectuat următoarele deplasări între România şi Spania:

- a ieşit din România în 31 mai 2003 şi s-a întors în 18 august 2003;

- a ieşit din România în 19 septembrie 2003 şi s-a întors în 31 octombrie 2003;

- a ieşit din România la o dată necunoscută (neînregistrat), dar s-a înregistrat întoarcerea la data de 21 februarie 2004;

- a ieşit din România la data de 16 aprilie 2004 şi s-a întors în 13 iulie 2004.

De altfel din aceste date, s-a reţinut că au corespondent în informaţiile furnizate de părţile vătămate şi martore privind perioadele în care au fost racolate, s-au întâlnit şi au purtat discuţii cu inculpatul privind plecarea în Spania.

Revenind la informaţiile de ordin financiar din verificările efectuate au fost identificate operaţiuni derulate prin BCR - Sucursala Mureş.

Din Adresa nr. 49967 din 7 ianuarie 2005 a BCR Mureş a rezultat că inculpatul N.V.M. a fost titularul contului nr. ........., deschis la data de 15 iulie 2004 şi închis la data de 31 octombrie 2004 pentru lipsă de rulaj.

În relaţiile furnizate s-a precizat de asemenea că prin contul mai sus indicat s-a rulat suma totală de 8.000 euro.

Comparând datele de intrare în ţară ale inculpatului N.V.M. cu informaţiile furnizate de bancă, s-a observat că la două zile de la intrarea în ţară (13 iulie 2004) acesta s-a deplasat din Iernut (localitatea de domiciliu) la Târgu Mureş, unde şi-a deschis contul la bancă (15 iulie 2004). S-a menţionat faptul că banca la care şi-a deschis cont inculpatul făcea operaţiuni şi prin sistemul M.G., din informaţiile comunicate rezultând că inculpatul a încasat suma totală de 3.790 euro.

Din analizarea fişelor de operaţiuni bancare pentru fiecare transfer M.G. s-a arătat că în perioada 4 august - 6 octombrie 2004 inculpatul a încasat prin 11 plăţi diverse sume în Euro care au fost trimise de către una din fetele care practica prostituţia, în folosul său, numita M.M. (care încă de când se afla în Spania a devenit amanta inculpatului, iar ulterior s-a căsătorit cu acesta).

În opinia instanţei, s-a reţinut că sunt importante pentru stabilirea stării de fapt primele declaraţii date de numita N.A. (coinculpată în Dosarul 1/D/P/2004, în care aceasta descrie modalitatea în care fetele au fost aduse la locuinţa lor, faptul că erau duse la club pentru a se prostitua, faptul că împotriva părţii vătămate minore G.M. inculpatul a exercitat violenţe fizice şi mai ales, faptul că soţul ei era cel care beneficia de pe urma activităţii desfăşurate de părţile vătămate.

În concret, în faza de urmărire penală, în Dosarul 1/D/P/2004, aceasta a declarat că în perioada în care au locuit în Spania (2 ani) soţul ei, inculpatul N.V.M. nu a avut loc de muncă şi din câte cunoaşte, acesta nu a lucrat nicăieri. De asemenea a arătat că cea mai mare parte a banilor câştigaţi de fetele obligate să practice prostituţia îi reveneau inculpatului.

Ulterior, inculpata N.A.E. şi-a modificat poziţia şi a încercat să acrediteze ideea că a dat primele declaraţii doar pentru a se răzbuna pe soţul ei, inculpatul N.V.M., deoarece aflase despre relaţia extraconjugală pe care acesta a întreţinut-o cu numita M.M.

Instanţa a dat însă eficienţă, din punct de vedere juridic primelor declaraţii date deoarece, pe de o parte acestea sunt mai aproape, cronologic vorbind de momentul săvârşirii faptelor astfel încât prezintă un grad mai mare de „spontaneitate", neexistând timpul necesar pentru pregătirea unei strategii şi armonizarea poziţiilor între inculpaţi, iar pe de altă parte deoarece aceste prime declaraţii s-au coroborat şi cu declaraţiile date de părţile vătămate şi de martorii audiaţi în dosarul în care au fost cercetate infracţiunile de trafic de persoane.

S-a reţinut că este adevărat că şi martora M.M. prezintă în declaraţiile sale oarecum aceeaşi stare de fapt susţinută de numita N.A.E. în a doua variantă, în sensul că practicarea prostituţiei se făcea de bună voie, fiind un fel de opţiune personală pentru obţinerea de bani, bani care le reveneau fetelor şi din care aceştia plăteau inculpatului N. doar chirie pentru faptul că locuiau la vila acestuia din Spania.

Instanţa a înlătura însă şi aceste declaraţii, la baza acestei opţiuni stând două argumente: în primul rând instanţa a apreciat că această declaraţie prezintă un grad ridicat de subiectivism, având în vedere relaţia dintre această martoră şi inculpatul N., martora având în mod evident intenţia (şi interesul) de a uşura situaţia inculpatului N.; în al doilea rând, nici această declaraţie nu s-a coroborat cu restul probatoriului administrat, probele în sprijinul exploatării fetelor de către inculpat în sensul însuşirii sumelor câştigate fiind mult mai consistente (avem în vedere declaraţiile părţilor vătămate, ale coinculpatului S.O.R., precum şi înscrisurile bancare la care s-a făcut referire anterior).

Revenind la informaţiile furnizate de unitatea bancară, astfel cum sunt acestea consemnate în înscrisurile înaintate (extras de cont, fişe de operaţiuni bancare etc.) s-a observat că la data deschiderii contului (15 iulie 2004) inculpatul N.V.M. a făcut o depunere de 2.000 euro, după care la un interval de numai câteva minute a făcut o nouă depunere, în sumă de 6.000 euro.

Întrucât normele bancare în vigoare obligau depunătorul să menţioneze originea sumelor depuse, inculpatul a ales să depună suma totală pe care în mod evident o avea asupra lui în două etape, în două tranşe, pentru a nu atrage atenţia cu depunerea unei sume mari, tocmai pentru că a indicat că aceste depuneri provin din economii.

Această fragmentare a sumei scopul de a face plauzibilă aşa zisa origine a acestora, respectiv economiile, s-a apreciat că reprezintă un puternic argument în sprijinul ideii că inculpatul intenţiona de fapt să ascundă adevărata origine, izvorul ilicit al banilor depuşi, rezultate din practicarea prostituţiei în folosul său de către fetele care stăteau în vila sa din Spania.

S-a arătat că este de reţinut faptul că părţile vătămate au declarat că banii obţinuţi în urma întreţinerii relaţiilor sexuale cu clienţii erau luate de inculpat, existând declaraţii ale părţilor vătămate (S.K., G.M.) care au arătat că au dat inculpatului, împotriva voinţei lor sumele de 6.500, respectiv 9.000 euro, la care se adaugă bineînţeles şi banii de la celelalte părţi vătămate, care nu au putut cuantifica suma totală însuşită de inculpat.

Cu privire la suma totală de 8.000 de euro depusă, din informaţiile furnizate de bancă a rezultat că aceasta nu a fost lăsată în cont decât 6 zile, fiind scoase, tot în mod fragmentat, la intervale de 2 - 4 zile, sumele de 3.000 euro (în 21 iulie 2004), 3.000 euro (în 23 iulie 2004) şi 1.960 euro (în 26 iulie 2004). Şi această ridicare a banilor la un interval de numai 6 zile de la depunere a dovedit că scopul nu a fost economisirea şi introducerea unor sume obţinute ilicit în circuitul legal, pentru a le ascunde adevărata provenienţă.

De altfel, după aceste ridicări de numerar, inculpatul N. nu a făcut alte operaţii în contul indicat, acesta închizându-se automat la data de 31 octombrie 2004 după 3 luni de la ultima operaţiune, din lipsă de rulaj.

Din relaţiile furnizate în cauză de către Administraţia Finanţelor Publice Iernut (Adresa 405 din 19 ianuarie 2005) a rezultat că inculpatul şi soţia sa (pe atunci N.A.E.) nu realizau venituri din activităţi autorizate, neexistând prin urmare posibilitatea ca suma de 8.000 de euro depusă la bancă să fie obţinută din activităţi realizate (legal) de inculpat în ţară.

Pentru a urmări destinaţia acestor sume de bani, respectiv în ce s-au convertit acestea, organele de urmărire penală au solicitat şi informaţii despre bunurile mobile şi imobile deţinute de inculpat, având relevanţă bineînţeles şi data dobândirii acestora, în sensul că sunt de interes doar cele care au intrat în patrimoniul inculpatului în timpul său ulterior activităţii infracţionale desfăşurate în Spania.

Din relaţiile furnizate de Primăria Iernut a rezultat că inculpatul împreună cu fosta sa soţie (N.A.E.) figurau în evidenţele acestei instituţii cu două imobile - o casă de locuit situată în Iernut, şi un teren intravilan având aceleaşi date de identificare administrativă - ambele dobândite în data de 26 august 2004.

Această dată s-a apreciat că este deosebit de importantă din punct de vedere al circuitului banilor deoarece se situează imediat după scoaterea în tranşe a celor 8.000 de euro din contul deschis la BCR, şi în perioada în care inculpatul începuse să primească sume în euro de la numita M.M. prin sistemul M.G.

Un alt indiciu că scopul acestor operaţiuni (atât depuneri în cont, tranzacţii bancare cât achiziţii imobiliare) a fost introducerea în circuitul legal a banilor obţinuţi ilicit făcut de fapt între membrii familiei inculpatului.

Astfel, în luna februarie 2004, părinţii inculpatului N.V.M., numiţii N.I. şi E., au luat împrumut o anumită sumă de bani de la martorul P.A. şi pentru a garanta acest împrumut au încheiat cu cumpărătorul un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în care locuiau, situat în Iernut.

Conform declaraţiei date de martorul sus-menţionat, la restituirea împrumutului, presupunea implicit şi revânzarea imobilului către proprietarii iniţiali (familia N.), la biroul notarial din Iernut s-au prezentat atât ceştia cât şi fiul lor, inculpatul N.V.M., acesta fiind cel care a achitat datoria părinţilor săi, respectiv suma de 3.500 euro.

S-a observat că acest contract de revânzare între împrumutător şi împrumutaţi a fost încheiat la data de 23 iulie 2004, adică chiar în jurul datelor când a scos, în tranşe, banii pe care îi avea în contul deschis la BCR (sumele fiind ridicate, astfel cum am arătat, în 21 iulie 2004, 23 iulie 2004 şi 26 iulie 2004).

Cu privire la imobilul deţinut de inculpat în calitate de proprietar, conform informaţiilor furnizate de Primăria Iernut, s-a observat că şi aici a fost o tranzacţie „în familie", în sensul că acest imobil (teren + casă), situat în Iernut, a fost achiziţionat de la fratele inculpatului, numitul N.S.I., prin mandatar N.I. (tatăl inculpatului), de către inculpat şi soţia acestuia, contract încheiat la data de 26 august 2004, adică la o lună după ce inculpatul ridicase banii din cont şi în perioada în care primea bani din Spania prin sistemul M.G.

În condiţiile în care inculpatul a început să fie cercetat în Dosarul 1/D/P/2004 al DIICOT, Biroul Teritorial Mureş, în care s-a şi emis rechizitoriu în data de 20 ianuarie 2005, şi a fost arestat preventiv, acesta a încercat să nu deţină bunuri în patrimoniu, astfel încât a înstrăinat, în mod fictiv acest imobil tatălui său, N.I. care l-ar fi cumpărat în nume propriu, contractul fiind încheiat la data de 22 martie 2005.

Cu privire la această tranzacţie, martora N.A.E. a arătat că a fost de acord să semneze contractul de vânzare-cumpărare deoarece soţul ei inculpatul N. era foarte insistent. Aceeaşi martoră a precizat însă că preţul menţionat în contract nu a fost primit, această declaraţie făcând dovada că a fost vorba despre o tranzacţie fictivă: „După ce N.V.M. a fost arestat, iar eu l-am anunţat că doresc să divorţez de el, acesta mi-a stresat familia cu telefoane din penitenciar, spunându-mi de fiecare dată că trebuie să vândă casa pentru ca să nu o ia poliţia. Pentru a-mi proteja familia, dorind să scap de problemele pe care mi Ie-a creat acest om, am fost de acord la data de 22 martie 2005, să semnez un contract de vânzare-cumpărare pentru casa situată la nr. X pe str. X1, înstrăinată tatălui lui N.V.M., respectiv numitului N.I., pentru suma de 232.000.000 ROL, însă eu nu am primit nicio parte din aceşti bani". Această declaraţie, efectuarea tranzacţiei între rude de gradul I la care se adaugă faptul că numitul N.I., tatăl inculpatului, nu avea surse de venit personale care să-i permită să achite în mod real o sumă atât de mare, cu titlu de preţ, au dovedit faptul că acest imobil a fost înstrăinat fictiv, pentru a evita riscul de a fi sechestrat sau confiscat în cursul procedurilor judiciare.

Faptul că tatăl inculpatului, numitul N.I. nu deţinea sume de bani care să-i permită plata reală a preţului a rezultat şi din cele anterior relatate, respectiv din depoziţia martorului P.A., care a arătat că l-a împrumutat pe acesta cu suma de 3.500 euro, împrumut care a fost „garantat" cu vânzarea imobilului din Iernut str. X1, nr. X, împrumut restituit de către inculpat.

Cu privire la poziţia inculpatului faţă de acuzele aduse, respectiv provenienţa sumelor de bani rulată prin contul deschis la BCR şi primite prin sistemul M.G., acesta nu a oferit explicaţii credibile, rezumându-se mai întâi să arate doar că sunt sume obţinute în mod legal (că în Spania a lucrat la negru, fără contract de muncă şi că a cumpărat şi vândut autoturisme, aceasta fiind o sursă de venit).

De asemenea, inculpatul a susţinut că a obţinut suma de 8.000 de euro din vânzarea unui imobil pe care îl deţinea în localitatea Vidrasău şi că a efectuat tranzacţia în familie cu privire la imobilul din Iernut str. X1 nr. X, pentru că soţia sa introdusese acţiunea de divorţ şi ca atare a urmărit să scoată acest bun din masa bunurilor partajabile.

Această apărare privind imobilul din Vidrasău a fost susţinută şi de apărătorul inculpatului, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, acesta arătând că în 23 mai 2003, profitând de o speculaţie imobiliară, inculpatul a obţinut un bloc de locuinţe pe care ulterior l-a vândut, profitul fiind de 6.000 de euro.

Instanţa a apreciat însă că aceste declaraţii nu se coroborează cu aspecte ce rezultă din restul materialului probator administrat. În mod curios, poziţia inculpatului este contrazisă în oarecare măsură chiar de actuala sa soţie, martora M.M., care a susţinut şi ea că îi trimitea banii din sumele obţinute ca babysitter şi menajeră şi că făcea acest lucru întrucât: „inculpatul avea nevoie de bani".

În condiţiile în care inculpatul a susţinut că a muncit la negru, că a comercializat maşini uzate, că s-a ocupat de afaceri imobiliare şi prin urmare realiza venituri, nu se justifică în niciun fel trimiterea acestor sume de către martoră, cu care în acea perioadă avea o relaţie extraconjugală.

În ceea ce priveşte explicaţiile ce ţin de o afacere imobiliară cu un imobil din Vidrasău, instanţa a apreciat că sumele câştigate în urma acestei tranzacţii au fost net inferioare sumei obţinute de inculpat în urma exploatării sexuale a părţilor civile, şi, deosebit de important, aceste sume au fost obţinute înaintea plecării în Spania, fiind cheltuite în opinia instanţei odată cu instalarea în această nouă ţară (cheltuieli de deplasare pentru întreaga familie, închirierea unei vile de dimensiuni considerabile în condiţiile în care aici, au locuit mai multe din fetele care au practicat prostituţia, achiziţionarea unui autoturism şi banii necesari traiului zilnic pentru familia inculpatului).

Situaţia acestui imobil, respectiv a tranzacţiei în care a fost implicat inculpatul, s-a arătat că se prezintă în felul următor:

Imobilul în discuţie constă într-un bloc de locuinţe, situat în Vidrasău, care aparţinuse, fără să fie întabulat, unei firme din cadrul SC C. SA. Asupra acestui imobil, DGFP Mureş a instituit sechestru asigurător, iar la data de 23 mai 2003 a fost organizată licitaţie publică pentru vânzarea acestuia, în vederea recuperării creanţei.

Având informaţii despre această licitaţie şi despre situaţia imobilului, inculpatul N.V., a avut ideea de a achiziţiona acest imobil la licitaţie şi de a-l vinde ulterior, în scopul de a obţine profit din această revânzare.

Astfel, la data de 19 mai 2003 acesta a plătit un avans de 29.000.000 ROL şi şi-a adjudecat imobilul la licitaţie, neavând însă bani pentru ca în termen de 4 zile (în 23 mai 2003) să achite diferenţa de preţ care era de 558.242.000 ROL.

Astfel, inculpatul a fost nevoit să caute persoane care să achite această sumă, sau mai precis o sumă mai mare, deoarece numai astfel obţinea şi el un câştig, reprezentat de diferenţa de preţ.

Prin mai mulţi intermediari, inculpatul a cunoscut-o pe numita P.F.R., (care avea rude şi socrii în Vidrasău) şi care i-a dat banii necesari pentru a achita diferenţa de preţ, în baza căruia i s-a şi întocmit factura pentru suma totală de 587.242.000 ROL (având în vedere şi avansul plătit).

Întrucât cumpărătorul real era numita P.F.R., cei doi au încheiat un act notarial, respectiv, promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare în care era menţionat preţul de 800.000.000 ROL, achitat integral.

În condiţiile în care inculpatul N. urma să plece în Spania, acesta a dat procură specială juristului societăţii debitoare pentru a se ocupa de formalităţile de întabulare ale imobilului pentru a putea fi trecut pe numele cumpărătorilor reali, plătind pentru acest serviciu suma de 15.000.000 ROL.

Făcând calcule între sumele achitate şi cele primite de la cumpărătoare, s-a observat că inculpatul a obţinut un profit maxim de 150.000.000 -200.000.000 ROL.

Astfel cum s-a arătat însă, aceste sume au fost obţinute înainte de plecarea în Spania, plecare care a presupus cheltuieli însemnate (deplasare, călătorie, închiriere vilă, achiziţionare autoturism, trai de zi cu zi), astfel încât cu certitudine nu reprezintă banii depuşi în cont de inculpat la venirea în România şi cu aceeaşi certitudine, nu au nicio legătură cu sumele trimise de numita M.M. prin sistemul M.G.

Pe de altă parte, în opinia primei instanţe, activitatea infracţională desfăşurată de inculpat în Spania (în sensul exploatării sexuale a fetelor care au locuit în vila sa) şi profitul obţinut în urma acestei activităţi reprezintă o certitudine, fiind pe deplin probate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N.V.M.

În motivarea apelului, inculpatul a invocat incompatibilitatea judecătorului, care este acelaşi cu judecătorul care l-a condamnat pentru infracţiunea predicat, traficul de persoane, prin Sentinţa penală nr. 155/2009, nedefinitivă. A solicitat înlăturarea stării de recidivă. A arătat că banii care fac obiectul infracţiunii nu proveneau din activităţi ilicite şi că oricum asupra lor nu a efectuat operaţiuni specifice spălării de bani în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.

Analizând apelul inculpatului, instanţa a reţinut că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte legalitatea sentinţei, instanţa de apel a considerat că judecătorul care a pronunţat-o nu este incompatibil.

Inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 155/2009 a Tribunalului Mureş pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori. Acestea sunt, prin raportare la infracţiunea de spălare de bani, infracţiuni predicat în sensul art. 1 lit. e) din Convenţia Consiliului Europei din 8 noiembrie 1990. Prin condamnarea inculpatului pentru infracţiunile predicat, d-na judecător, într-adevăr aceeaşi cu cea care a pronunţat şi sentinţa atacată, nu şi-a exprimat părerea asupra soluţiei ce ar putea fi dată prezentului dosar referitor la infracţiunea de spălare de bani. Instanţa de apel a făcut observaţia că, dacă sentinţa prin care s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile predicat ar fi fost deja definitivă, problema nici nu s-ar mai putea pune. În baza principiului autorităţii de lucru judecat, problemele soluţionate în primul dosar nu ar mai putea face în nici o măsură obiectul judecăţii în prezentul. Dar chiar şi în situaţia în care condamnarea inculpatului pentru infracţiunile predicat nu este definitivă, nu se poate reţine incompatibilitatea, fiindcă prin nici unul dintre considerentele Sentinţei penale nr. 155/2009 doamna judecător nu şi-a exprimat părerea asupra problemei dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea de spălare de bani, şi nici nu avea vreun motiv să o facă. Pentru a decide dacă inculpatul a comis o infracţiune de trafic de persoane (sau trafic de minori, ori constituire a unui grup infracţional organizat) nu era necesar să se pronunţe asupra problemei subsecvente a spălării de bani. Aşa încât, s-a reţinut că nu se poate spune că d-na judecător şi-a exprimat anterior părerea asupra soluţiei care ar putea fi dată în cauză, în sensul art. 47 alin. (2) C. proc. pen. Problema s-ar fi pus, poate, diferit în situaţia inversă în care s-ar fi analizat incompatibilitatea judecătorului care judecă infracţiunea de trafic de persoane comisă de un inculpat, după ce a dispus condamnarea acelui inculpat pentru spălarea banilor proveniţi din traficul de persoane. În speţă în mod indiscutabil după condamnarea inculpatului pentru infracţiunile predicat d-na judecător putea pronunţa pentru infracţiunea de spălare de bani oricare dintre soluţiile posibile: achitarea, încetarea procesului penal sau condamnarea.

Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine în cauză un caz de incompatibilitate.

În ce priveşte temeinicia soluţiei primei instanţe, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Din înscrisurile dosarului de urmărire penală a rezultat că inculpatul N.V.M. a depus în data de 15 iulie 2004 suma totală de 8.000 de euro în contul său de la BCR deschis în aceeaşi zi la Agenţia Iernut a Băncii, indicând ca sursă a banilor „economii". Ulterior, din 4 august până în 6 octombrie 2004, prin sistemul de plăţi M.G. a încasat de la numita M.M., aflată în Spania, 11 plăţi în acest cont, în valoare totală de 3.790 euro. A utilizat banii pentru diverse tranzacţii imobiliare, conform istoricului făcut în considerentele sentinţei atacate, la care facem trimitere prin prezenta decizie, întrebarea care se pune priveşte sursa banilor. Inculpatul nu obţinea venituri licite din activităţi autorizate, conform Adresei Administraţiei Finanţelor Publice Iernut. Cu toate acestea, inculpatul a susţinut, invocând declaraţiile din primă instanţă ale martorilor M.N. şi M.V. că muncea la negru, în special la cules de fructe în Spania. Dar declaraţiile martorilor privesc o perioadă anterioară celei în discuţie, şi anume perioada 2002 - 2003, având şi un caracter vag: Martorii avansează diverse sume privind câştigul într-o zi al inculpatului în acel domeniu, dar nu ştiu câte zile a lucrat, încât nu se poate face un calcul. Arată că „mai avea ceva lucrări de montat gresie şi faianţă la persoane din satul unde îşi avea reşedinţa" dar nu se ştie cu cât a fost plătit. Martorii nu ştiu care erau cheltuielile lunare ale inculpatului în perioada când lucra la cules de fructe.

Explicaţia derivată din tranzacţia imobiliară făcută de inculpat în anul 2003 în localitatea Vidrasău, descrisă şi de prima instanţă în considerentele mai sus citate, s-a reţinut că se loveşte de probleme similare. Câştigul de maximum 200.000.000 ROL din această tranzacţie a fost obţinut cu mai mult de un an înaintea perioadei în discuţie. Între timp inculpatul a plecat şi s-a reîntors din Spania. Nu se cunoaşte traseul sumei de bani în răstimp. Explicaţia nu ia în calcul cheltuielile pe care inculpatul Ie-a înregistrat în acest timp. Or, chiar fără să se refere, pentru moment, la faptul că inculpatul a trebuit să investească în afacerea de exploatare sexuală a femeilor traficate din România, instanţa a reţinut că inculpatul, a înregistrat, neîndoielnic, cheltuieli cu ocazia mutării, cu familia, în Spania, şi pentru traiul curent. Din declaraţia martorei N.A.E. a rezultat că martorul a cheltuit toţi banii câştigaţi din acea afacere cu ocazia mutării în Spania şi cumpărării unui autoturism. Inculpatul nu a explicat motivul pentru a trebuit să meargă în Spania, să se întoarcă în România şi abia apoi, după mai bine de un an, să depună în cont banii câştigaţi în Vidrasău. Instanţa de apel nu a omis nici o serie de detalii trecute sub tăcere de inculpat privind această tranzacţie, referitoare la faptul că, deşi vânzarea imobilului către inculpat la licitaţie a avut o aparenţă legală, în realitate încă înainte de achitarea preţului aparent, vânzătorul imobilului şi cumpărătorul lui aparent, inculpatul, au negociat cu numita P.F.R., cumpărătorul la care imobilul a ajuns în final, preţul real, mai mare decât cel din actele licitaţiei. S-a dedus de aici că profitul inculpatului din afacerea amintită, chiar dacă nu este la acest moment considerat ca provenind din comiterea unei infracţiuni, nu a putut fi obţinut fără anumite complicităţi interesate şi, prin urmare, a trebuit împărţit cu complicii inculpatului. Spre exemplu, suma de 15.000.000 ROL a trebuit dată juristului societăţii vânzătoare pentru demersurile sale de asigurare a aparenţei legale a afacerii.

Ca urmare, sumele dobândite de inculpat din activităţi care nu ar constitui o anumită infracţiune nu se ridică la nivelul celor care fac obiectul prezentei cauze. Mai important, toate aceste activităţi pretins legale invocate de inculpat privesc perioade mult anterioare celei din cauză. Concluzia instanţei de apel a fost aceea că între sumele de bani intrate în contul inculpatului în perioada iulie - octombrie 2004 şi sumele provenite din activităţile pretins licite invocate de inculpat nu există o legătură directă. Concluzia a fost similară şi în ce priveşte împrumutul sumei de 15.000 de euro din anul 2001, invocat în primă instanţă, mai ales în condiţiile distanţei în timp a împrumutului faţă de perioada cercetată în cauză.

În ce priveşte declaraţiile martorei N. (fostă M.) M. asupra sursei banilor trimişi de ea prin M.G., instanţa a observat că martora este actualmente căsătorită cu inculpatul, aşa încât declaraţiile ei nu sunt dezinteresate, şi că declaraţiile în sensul că banii trimişi erau obţinuţi din activităţi constând în îngrijirea unui copil şi curăţenie în week-end sunt imprecise, neverificabile şi nu explică în mod credibil motivul pentru care martora i-ar fi trimis aceşti bani inculpatului.

Pe de altă parte, în Dosarul 3/102/2005 (renumerotat într-un al doilea ciclu procesual 3*/102/2005), prin Sentinţa penală nr. 155 din 26 mai 2009 a Tribunalului Mureş, modificată în apel prin Decizia penală nr. 94/A din 11 decembrie 2012 a instanţei de apel, inculpatului i s-a aplicat pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare. Desigur că, pentru valorificarea concluziilor acestor hotărâri în analiza infracţiunii de spălare de bani, ar fi fost preferabil ca infracţiunile predicat să fie judecate împreună cu infracţiunea de spălare de bani în speţă, însă, s-a dispus disjungerea cauzei în faza urmăririi penale, soluţie prevăzută de lege şi împotriva căreia, s-a reţinut că instanţa de apel nu are vreun remediu. Pe de altă parte, nici o prevedere legală nu priveşte disjungerea ca pe un temei pentru suspendarea judecării unei cauze penale. Varianta cercetării de novo în prezentul dosar a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, s-a reţinut că este exclusă, din motive nu numai practice, ci şi de principiu. Singura soluţie fiabilă dată problemei existenţei acestor infracţiuni este cea dată de instanţa învestită cu judecarea lor, în cadrul procesual corespunzător.

Chiar şi aşa, s-a reţinut că prezenta instanţă nu este pregătită să accepte orice concluzii ale instanţei din dosarul referitor la infracţiunile predicat, ci le supune unei verificări.

S-a reţinut că se observă în acest sens că reţinerea faptelor de trafic de persoane şi trafic de minori în sarcina inculpatului prin Sentinţa penală nr. 155 din 26 mai 2009 a Tribunalului Mureş a fost confirmată în apel prin Decizia penală nr. 94/A din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

S-a constatat că cele reţinute în aceste hotărâri se coroborează cu probele administrate în Dosarul de urmărire penală nr. 1/D/P/2004, înainte de disjungerea cauzei, depuse în copie în prezentul dosar, şi cu declaraţia din apel a martorei N.A., dată prin comisie rogatorie.

Din această declaraţie a rezultat că în anul 2004 inculpatul nu a lucrat la cules de struguri, nu a montat gresie şi faianţă, în schimb a primit bani de la fetele care lucrau pentru el în Spania, precizând la finele declaraţiei că lucrul consta în prostituţie. Martora a arătat în mod expres că suma primită de inculpat prin sistemul M.G. (referindu-se la perioada iulie - septembrie 2004, mai exact perioada în discuţie fiind 4 august - 6 octombrie 2004) provenea din prestaţiile menţionate ale respectivelor fete.

Cele reţinute cu privire la sursa banilor nu au fost contrazise de copia de pe declaraţia din apel a părţii vătămate G.M. din dosarul amintit, depusă de inculpat la prezentul dosar, din care ar reieşi că partea vătămată nu a fost exploatată sexual de inculpat, ci doar a muncit fără forme legale pentru el. În această declaraţie, partea vătămată nu neagă în mod explicit declaraţia dată la urmărire penală, din care reiese că a fost exploatată sexual de inculpat, şi îşi recunoaşte semnătura pe acea declaraţie.

Chiar dacă martora N.A. nu s-a referit în declaraţia ei la vreuna dintre modalităţile de viciere a consimţământului victimelor specifice infracţiunii de trafic de persoane, nici la starea de minoritate a unora dintre victime, chiar şi numai primirea de către inculpat de bani de la fete care se prostituau pentru el, faptă pe care declaraţia martorei o atestă, constituie infracţiune, şi anume infracţiunea de proxenetism potrivit art. 329 C. pen. român. Infracţiunea de proxenetism este, de altfel, prevăzută şi de Codul penal spaniol (la art. 188).

Pentru cercetarea infracţiunii de spălare de bani, s-a reţinut că, nici nu este necesar ca instanţa să se refere la toate detaliile care ţin de conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane sau trafic de minori, s-a reţinut că lasă asemenea detalii instanţei sesizate cu judecarea acestor infracţiuni. În cauză, s-a apreciat că este suficient să fie demonstrate cu certitudine un minimum de elemente din care să reiasă că banii provin din săvârşirea unei infracţiuni şi că inculpatul a cunoscut acest lucru. În acest mod a procedat şi prima instanţă. Elementele reţinute în sentinţa atacată, şi în mod esenţial cele cu privire la obţinerea de către inculpat de sume de bani din exploatarea victimelor care se prostituau în folosul său, s-a apreciat că sunt prin urmare suficiente pentru soluţionarea prezentei cauze, reţinându-se că ele sunt şi în mod cert probate prin actele dosarului, potrivit celor ele mai sus.

Ca urmare, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a obţinut sume de bani din exploatarea în cursul anilor 2003 - 2004 a activităţilor de prostituţie ale mai multor românce duse în Spania. În ce priveşte numele părţilor vătămate şi ordinul de mărime al sumelor de bani obţinute, al sutelor de euro pe noapte, s-a făcut referire în considerentele sentinţei atacate.

Având în vedere perioada de timp în care inculpatul a obţinut venituri din această sursă, care precede imediat şi apoi se suprapune cu perioada în care inculpatului i-a intrat în cont suma totală de 11.790 euro care face obiectul infracţiunii de spălare de bani, concluzia instanţei a fost că suma de bani provenea din comiterea unei infracţiuni, şi că inculpatul a cunoscut acest fapt.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că pentru exploatarea activităţilor de prostituţie inculpatul a utilizat inclusiv o vilă închiriată, în care prostituatele erau cazate, şi că, potrivit declaraţiilor martorei N.A. la închirierea vilei s-au folosit bani proveniţi din tranzacţia referitoare la imobilul din Vidrasău, sus-menţionată. Aceasta se traduce, în declaraţia martorei din apel, prin aprecierea martorei că banii depuşi în cont provin şi din acea tranzacţie. Această legătură indirectă a banilor cu tranzacţia imobiliară, s-a reţinut că nu schimbă, totuşi, împrejurarea că sursa lor directă este exploatarea prostituţiei.

Pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, din punctul de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite doua condiţii, şi anume să existe o activitate de schimbare sau de transfer de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni şi provenienţa banilor să fie rezultatul săvârşirii unei infracţiuni (cf. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia penală nr. 1386 din 11 martie 2004).

În speţă s-a constatat că aceste condiţii sunt îndeplinite cu privire la depunerea sumei de 8.000 de euro în contul BCR. Aceasta constituie un transfer de bani în sensul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 în forma în vigoare la data faptei (art. 29 alin. (1) lit. a) în forma actuală) chiar dacă banii au rămas în proprietatea inculpatului. Legiuitorul nu face distincţie după cum transferul bunurilor implică un transfer al proprietăţii sau numai al detenţiei. Condiţiile laturii obiective ale infracţiunii, s-a reţinut că sunt îndeplinite şi cu privire la primirea prin M.G. a celor 11 plăţi în valoare totală de 3.790 euro, reţinându-se că şi aceasta reprezintă transferul unor bani proveniţi din săvârşirea unei infracţiuni.

Pe de altă parte, pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani s-a apreciat că este necesară demonstrarea intenţiei de ascundere sau disimulare a originii ilicite a bunurilor (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia penală nr. 3615 din 5 iulie 2007).

Intenţia ascunderii originii ilicite a sumei de 8.000 de euro depuse în contul BCR de către inculpat a rezultat din declararea de către inculpat că banii provin din economii, când în realitate ei proveneau din exploatarea prostituţiei.

În ce priveşte însă intenţia ascunderii sursei ilicite a banilor primiţi prin M.G., s-a apreciat că aceasta nu este dovedită, neexistând vreo menţiune a sursei banilor pe actele transferurilor internaţionale, ca în cazul depunerilor în contul BCR.

În ce priveşte utilizarea banilor pentru cumpărarea casei şi terenului intravilan din Iernut, şi pentru renovarea lor, aceasta nu s-a făcut în scopul disimulării originii banilor folosiţi la cumpărare. Banii îşi păstrează originea, în discuţie s-a reţinut că este destinaţia lor (în speţă, cumpărarea unor imobile şi renovarea lor).

În ce priveşte revânzarea imobilelor către tatăl inculpatului, N.I., s-a reţinut că aceasta a fost fictivă. În acest sens, s-au reţinut declaraţiile martorei N.A., coroborate cu situaţia financiară precară a pretinsului cumpărător, descrisă de prima instanţă în considerentele mai sus citate. Prin urmare, s-a reţinut că actul a avut drept scop disimularea proprietăţii bunurilor, în sensul lit. b) din textul de incriminare, reţinându-se însă că pentru această faptă inculpatul nu a fost trimis în judecată.

În concluzie, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului de a depune în data de 15 iulie 2004 în contul său bancar deschis la BCR - Agenţia Iernut suma de 8.000 de euro, cunoscând că suma provine din exploatarea prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în forma în vigoare la data faptei. Aceasta a fost reţinută în baza art. 10 C. pen.

S-a apreciat că nu se justifică reţinerea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. La data săvârşirii faptei era împlinit termenul de reabilitare raportat la Sentinţa penală nr. 2146/1996 a Judecătoriei Târgu Mureş, prin care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în urma contopirii unor pedepse de 3 ani şi de 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiţionat în data de 25 decembrie 1996, cu un rest de 721 zile. Potrivit deciziei în interesul legii nr. 3/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,termenul de reabilitare judecătorească se socoteşte în raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în componenta pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic. În speţă, aceasta este pedeapsa de 3 ani închisoare. Termenul de reabilitare este de 5 ani şi 6 luni, potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., şi el se calculează de la data când se consideră executată pedeapsa, 16 decembrie 1998. Ca urmare, s-a reţinut că el s-a împlinit la data de 16 iunie 2004.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, criteriile de individualizare amintite de prima instanţă s-a reţinut că au fost în mod just reţinute, cu o excepţie, referitoare la starea de recidivă. Cum instanţa de apel nu a reţinut această stare, s-a apreciat că se justifică reducerea corespunzătoare a pedepsei, până la minimul special. Referatul de evaluare întocmit în apel, care a constatat implicarea inculpatului într-o varietate de infracţiuni, cu o evoluţie către cele de o gravitate sporită, s-a apreciat că nu este de natură să determine reevaluarea criteriilor menţionate în favoarea inculpatului. Adeverinţele, caracterizările, diploma de absolvire a liceului şi celelalte acte depuse în circumstanţiere, referitoare la perioada ulterioară comiterii faptei, s-a reţinut că nu pot determina reducerea pedepsei sub minimul special.

În ce priveşte confiscarea sumei de bani, dispoziţiile primei instanţe au fost menţinute integral, fiindcă, chiar dacă în ce priveşte primirea prin M.G. a sumei totale de 3.790 de euro nu s-a reţinut vinovăţia inculpatului, condiţia pusă de art. 118 C. pen. pentru luarea măsurii confiscării este săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar nu a unei infracţiuni care să întrunească toate elementele laturii subiective.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel a admis apelul declarat de inculpatul apelant N.V.M. Împotriva Sentinţei penale nr. 175 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Mureş, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei de spălare de bani din prevederile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în prevederile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi l-a condamnat pe inculpatul N.V.M. pentru săvârşirea acestei infracţiuni la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată referitoare la aplicarea pedepsei accesorii, la confiscarea de la inculpat a sumei de 11.790 euro sau a echivalentului în RON la data executării hotărârii şi la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul N.V.M.

Inculpatul N.V.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 3 pct. 12 şi pct. 14 C. proc. pen. cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza în prima instanţă, lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani şi cu privire la cuantumul sancţiunii aplicate. Faţă de intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 12 februarie 2014 recurentul prin apărător ales a completat motivele de casare şi a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv Codul penal actual în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei şi sancţiunea aferentă atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia cât şi a schimbării modalităţii de executare prin aplicarea suspendării.

Analizând calea de atac declarată în cauză instanţa retine următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. când, instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile ari. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12. C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

Recurentul a criticat decizia în principal cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza în prima instanţă, lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani şi cu privire la individualizarea sancţiunii pe care a apreciat-o ca fiind contrară art. 72 C. pen. anterior, iar în subsidiar cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, solicitând aplicarea unei sancţiuni în limitele prevăzute de noul C. pen. în vigoare şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea suspendării.

În ceea ce priveşte critici le referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza în prima instanţă instanţa constată că acestea sunt nefondate întrucât nu se poate reţine incompatibilitatea judecătorului, fiindcă prin nici unul dintre considerentele Sentinţei penale nr. 155/2009 judecătorul nu şi-a exprimat, părerea asupra problemei dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea de spălare de bani, aşa încât, nu se poate reţine că judecătorul şi-a exprimat anterior părerea asupra soluţiei care ar putea fi dată în cauză, în sensul art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, de asemenea se constată că şi aceste critici sunt nefondate, întrucât pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, din punctul de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiţii, şi anume să existe o activitate de schimbare sau de transfer de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni şi provenienţa banilor să fie rezultatul săvârşirii unei infracţiuni (cf. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia penală nr. 1386 din 11 martie 2004).

În speţă s-a constatat că aceste condiţii sunt îndeplinite cu privire la depunerea sumei de 8.000 de euro în contul BCR. Aceasta constituie un transfer de bani în sensul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 chiar dacă banii au rămas în proprietatea inculpatului, legiuitorul nefăcând distincţie după cum transferul bunurilor implică un transfer al proprietăţii sau numai al detenţiei. Condiţiile laturii obiective ale infracţiunii, sunt îndeplinite şi cu privire la primirea prin M.G. a celor 11 plăţi în valoare totală de 3.790 euro, reţinându-se că şi aceasta reprezintă transferul unor bani proveniţi din săvârşirea unei infracţiuni.

Pe de altă parte, pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani se apreciază că este necesară demonstrarea intenţiei de ascundere sau disimulare a originii ilicite a bunurilor (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia penală nr. 3615 din 5 iulie 2007), aspecte pe deplin dovedite astfel cum s-a evocat anterior.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţa strict legată de aplicarea legii. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi reîncriminarea faptei de în infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată şi modificată prin disp. art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 13 ianuarie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei, din apel, 25 iunie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează spălarea de bani, a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu, privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru, a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată, fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

Art. 23. - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; ()..

Art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor republicată la data de 12 octombrie 2012.

Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executare a pedepsei;

Art. 111 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, se modifică după cum urmează:

1. Titlul legii va avea următorul cuprins:

Lege pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului.

2. Art. 23 va avea următorul cuprins:

Art. 23 (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere aceleaşi condiţii care incriminau fapta de spălare de bani şi în legea veche.

La 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a intrat în vigoare art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată şi modificată prin disp. art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, care cuprind toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. În ceea ce îl priveşte pe N.V.M., acuzaţia care a fost pe deplin dovedită şi faţă de care a şi fost condamnat, a constat în depunerea la data de 15 iulie 2004 în contul său bancar deschis la BCR - Agenţia Iernut suma de 8.000 de euro, cunoscând că suma provine din exploatarea prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în forma în vigoare la acest moment.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe N.V.M., spălarea de bani nu prezintă diferenţe între art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 anterioară şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în vigoare.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Legea nouă, prevede limite de pedeapsă cu închisoarea mai reduse, respectiv de la 3 la 10 ani, faţă de legea veche care prevede pedepse de la 3 - 12 ani închisoare, în speţă se va aplica legea nouă reţinându-se încadrarea juridică a infracţiunii în forma prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în vigoare. Comparaţia are loc, în acest caz, între legea veche care sancţionează fapta recurentului în limitele prevăzute pentru varianta prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 anterioară şi legea nouă, care sancţionează aceeaşi faptă în limitele prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în vigoare, prin aceasta fiind satisfăcută obligaţia prevăzută în art. 5 C. pen., prin alegerea încadrării juridice din Legea nouă.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi efectele acuzaţiei în legea nouă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în vigoare. Legea veche prevedea sancţiunea detenţiunii pe viaţă sau închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar legea nouă prevede sancţiunea cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Sancţiunea individualizată de instanţa de fond şi redusă de instanţa de instanţa de apel a fost egală cu minimul prevăzut de lege în ambele variante Astfel, limitele de pedeapsă sunt schimbate doar în ceea ce priveşte reducerea maximului pedepsei, Legea nouă, prevede sancţiunea la limita maximă de 10 ani închisoare, fiind mai favorabilă faţă de legea veche care prevedea un maxim de 12 ani închisoare, astfel că legea nouă va retroactiva. Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Se va constata că pedeapsa complementară ce ar fi trebuit aplicată inculpatului, respectiv, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b), d) C. pen., şi ar fi fost mai favorabilă pe legea nouă care prevede un maxim de 5 ani, faţă de legea veche care prevede un maxim de 10 ani, însă instanţa de recurs nu poate aplica pedeapsa complementară deşi legea prevede aceasta, întrucât judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces, şi cum în prezenta cauză, recursul a fost declarat doar de către inculpat, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru acesta.

De asemenea, se constată că pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Faţă de cele ce preced se va admite recursul, declarat de inculpatul N.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa în parte, atât decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 175 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior se va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată şi modificată prin disp. art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în bază cărora va fi condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen.se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen.

Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul N.V.M., vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul N.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte, atât decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 175 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată şi modificată prin disp. art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în bază cărora îl condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen.,aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul N.V.M., rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 640/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 446/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 446/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 640/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs