ICCJ. Decizia nr. 640/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 640/2014
Dosar nr. 1826/110/2011
Şedinţa publică din 20 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 125/D din 12 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a fost condamnat inculpatul P.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat P.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b), c) C. pen.
În temeiul art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe durata termenului de încercare de patru ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului P.A. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi în consecinţă:
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul P.A., la plata sumei de 116.176 RON compusă din: impozit pe profit stabilit suplimentar în valoare de 53.109 RON şi TVA de plată în valoare de 63.067 RON către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. s-au respins pretenţiile civile ale părţii civile Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău pentru diferenţa de 28.383 RON.
S-a dispus scoaterea din cauză a părţii responsabile civilmente SC S.E. SRL Oneşti fiind radiată.
S-a respins cererea părţii civile Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, de instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.A.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 dispune ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti definitive.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON către stat (cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală în valoare de 150 RON).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 14 decembrie 2009, Garda Financiară Bacău a formulat o plângere penală împotriva inculpatului P.A. şi a învinuitului A.M. întrucât aceştia, în calitate de administratori ai SC S.E. SRL Oneşti, în perioada iulie - august 2008 nu au înregistrat venituri în contabilitatea firmei sau nu au înregistrat cheltuieli inexistente în ce priveşte relaţiile comerciale ale societăţii lor cu SC E.P. SA Constanţa, SC S.C. SRL Piatra-Neamţ şi SC P.D.G. Piteşti şi prin aceste activităţi inculpatul şi învinuitul ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 144.559 RON, reprezentând prejudiciu estimat prin neplata TVA şi a impozitelor pe profit.
Ulterior, în data de 14 aprilie 2010, tot Garda Financiară Bacău, în completarea primei sesizări amintite, a formulat o nouă sesizare împotriva celor doi, întrucât în urma unei noi verificări efectuată în luna martie 2010 la SC S.E. s-a estimat că prejudiciu de fapt creat statului este de 481.551 RON, incluzând impozitul pe profit, TVA, majorări de întârziere etc, sesizarea respectivă fiind înregistrată cu nr. 551A/III/1/2010.
Apoi, în data de 20 mai 2010, A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacău a formulat o altă plângere, de această dată doar împotriva numitului A.M., care în calitate de administrator la SC S.E. a derulat în luna aprilie 2010 o relaţie comercială cu SC M.I.E. Coşoveni, A.M. fiind bănuit că a emis facturi pentru piese de schimb, în valoare total de 145.776 RON către cealaltă firmă, fără a declara veniturile realizate pentru a se putea calcula impozitul pe profit şi TVA-ul, reclamându-se un prejudiciu adus bugetului în sumă de 42.875 RON, cauza fiind înregistrată cu nr. 2129/P/2010.
În final, în data de 19 noiembrie 2010, A.N.A.F. Bacău a formulat o nouă plângere împotriva numitului A.M., pentru aceeaşi faptă şi acelaşi prejudiciu ca şi în plângerea formulată anterior în data de 27 august 2010 de către Garda Financiară Bacău, cauza fiind înregistrată cu nr. 543A/III/1/2010.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, în data de 8 februarie 2006 s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului Bacău, SC S.E. SRL Oneşti, având ca unic asociat şi administrator pe P.A. şi abia în luna februarie 2009 a intrat în societate şi A.M., ca asociat unic, în locul numitului P.A. care a ieşit din firmă.
Astfel, pentru perioada verificată în dosarul de faţă şi în care Garda Financiară Bacău a reclamat nereguli în derularea relaţiilor comerciale cu SC E.P. SA, SC P.D.G. Piteşti şi SC S.C. Piatra-Neamţ, singurul administrator care avea şi drept de semnătură în bancă este doar P.A.
Cât timp societatea în cauză a fost administrată doar de acesta, obiectul principal de activitate l-a reprezentat consultanţa pentru afaceri şi management.
S-a stabilit din probatoriul administrat în cauză că, în perioada 1 iulie 2008 - 31 august 2008 inculpatul P.A. a desfăşurat prin firma sa activităţi, de prestări servicii, respectiv operaţiuni de intermediere pentru vânzarea de produse petroliere.
În acest sens, referitor la reclamaţia Gărzii Financiare din 14 decembrie 2009, se reţine că inculpatul a încheiat în luna iunie 2008 cu SC P. SA un contract de intermediere prin care firma din Oneşti se obliga, potrivit art. 2 din contract, să identifice parteneri şi să intermedieze acceptarea ofertei făcută de beneficiar pentru cumpărarea de reziduuri petroliere, astfel încât în urma efectuării acestor operaţiuni inculpatul a emis o factură reprezentând contravaloarea serviciilor sale către SC E.P. din 23 iulie 2008, în valoare de 501.783,01 RON, reprezentând prestări servicii potrivit contractului dintre cele două părţi.
Această factură s-a înregistrat în contabilitatea societăţii, incluzând şi TVA-ul care a fost înregistrat în jurnalul de vânzări şi declarat ca taxă colectată datorată bugetului de stat.
Pentru realizarea acestei tranzacţii, inculpatul P.A. a colaborat cu SC S.C. şi SC P.D.G., în sensul că inculpatul a intermediat relaţii comerciale între cele două societăţi din Piatra-Neamţ şi Piteşti şi SC E.P. SA Constanţa, drept pentru care atât SC S.C., cât şi SC P.D.G. au emis două facturi fiscale de prestări servicii inculpatului, după cum urmează:
- SC S.C. în baza contractului de prestări servicii din luna iulie 2008 a emis Factura fiscală nr. 351 din 27 iulie 2008, în valoare totală de 96.500 RON, incluzând TVA şi SC P.D.G. a emis un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 395.000 RON, incluzând TVA.
În legătură cu aceste facturi, organele fiscale au reclamat faptul că cele două contracte de prestări servicii înregistrate de inculpat ca fiind emise de SC S.C. şi P.D.G. s-au înregistrat în contabilitate cu scopul de a nu plăti TVA-ul şi impozitul pe profit, care au rezultat în urma emiterii facturii către SC E.P. SA Constanţa, apreciindu-se că de fapt serviciile menţionate ca prestate către cele două societăţi nu au existat în realitate, fapt prevăzut de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, acţiune întreprinsă de inculpat cu scopul de a diminua sumele datorate bugetului de stat.
Pentru a se stabili cu exactitate prejudiciul s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile judiciare, urmând a se stabili dacă pentru perioada verificată de organele fiscale, respectiv 1 iulie 2008 - 31 august 2008 facturile înregistrate în contabilitatea SC S.E. SRL Oneşti, reprezentând prestări servicii către S.C. şi P.D.G. reflectă realitatea.
Potrivit concluziilor expertizei, operaţiunea comercială derulată de P.A. şi SC S.C. corespunde realităţii, iar facturile emise sunt deductibile fiscal şi s-au facturat în baza contractului de prestări servicii între cele două firme, în timp ce cheltuiala cu prestarea de servicii facturată în relaţia comercială cu P.D.G. nu este deductibilă fiscal deoarece nu este însoţită de un contract de prestări servicii, inculpatul neprezentând un asemenea contract nici organelor fiscale nici expertului contabil.
Ca urmare, expertiza contabilă a stabilit un prejudiciu datorat bugetului de stat de către societatea inculpatului, în sumă de 116.176 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar şi TVA de plată, suma fiind mai mică decât cea estimată de organele fiscale (de 144.559 RON), deoarece organele fiscale nu au avut la dispoziţie actele contabile ale firmei, acestea fiind prezentate ulterior organelor de poliţie.
Nu au rezultat probe în legătură cu relaţiile comerciale amintite mai sus, din care să rezulte existenţa infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
S-a încercat de către organele de poliţie şi audierea numitului A.M., însă a rezultat din verificări faptul că acesta se află plecat în străinătate.
S-a procedat la identificarea şi audierea inculpatului P.A., care a declarat că în prezenta cauză doar el a acţionat ca administrator al SC S.E., iar A.M. nu are nicio implicare în prezenta speţă.
De asemenea, inculpatul a mai menţionat şi faptul, că nu are obiecţii cu privire la rezultatul acestei expertize, regretă fapta, însă nu are bani de achitat prejudiciul datorat statului.
Organele de poliţie au efectuat verificări pentru instituirea sechestrului asigurător, însă potrivit adresei din 15 februarie 2011 a Primăriei Oneşti, a rezultat că P.A. nu figurează în evidenţă cu bunuri mobile şi imobile declarate.
Au fost audiaţi ca martori doi reprezentanţi ai SC E.P., respectiv numiţii G.G.G., director general al acestei societăţi şi P.I., consilier tehnic la aceeaşi societate, ultimul ocupându-se efectiv de relaţia comercială cu SC S.E., care a susţinut că în anul 2008 au încheiat un Contract de intermediere cu nr. 23 din 9 iunie 2008, prin care SC E.P. achita către SC S.E. comisionul rezultat din relaţia comercială care s-a derulat ulterior, fără a putea preciza alte amănunte.
Situaţia de fapt a rezultat din probatoriul administrat la urmărirea penală: sesizarea Gărzii Financiare Bacău, contracte de prestări servicii, facturile fiscale în cauză, expertiza contabilă, declaraţii martori, evidenţa O.R.G. Bacău, adresa Primăriei Oneşti, declaraţii inculpat şi din probatoriile administrate în timpul cercetării judecătoreşti: înscrisuri vizând activitatea comercială a societăţii la care inculpatul a fost administrator: relaţii de la lichidatorul judiciar I.M. S.P.R.L., relaţii de la BT, relaţii de la B.C. S.P.R.L., informaţii transmise de MKB R.B., relaţii de la N., SC E.P. SA, informaţii furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului P.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Privitor la persoana şi conduita inculpatului s-a reţinut că are ca studii 12 clase, nu are ocupaţie, nu are antecedente penale, nu a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.
De asemenea, fiind obligatorie, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, potrivit art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale, poziţia de recunoaştere parţială a faptei, aprecierea instanţei că reeducarea sa se poate realiza fără privare de libertate, instanţa a considerat că sunt întrunite condiţiile art. 81, 82 C. pen., motiv pentru care a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
S-a atras atenţia inculpatului, că în cazul încălcării dispoziţiilor articolelor indicate mai sus, în sensul că, în interiorul termenului de încercare va comite o altă infracţiune, consecinţa va fi revocarea acestei suspendări condiţionate, cu adăugarea prezentei pedepse la pedeapsa ce i se va aplica pentru noua faptă, cu executare în regim de detenţie.
S-a dispus şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Cu privire la latura civilă, s-a reţinut că pe parcursul urmăririi penale, Ministerul Finanţelor Publice - Garda Financiară, secţia Judeţeană Bacău a solicitat de la inculpat suma de 481.551 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat (impozit pe profit şi TVA) la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei până la data plăţii.
Constatând întrunite condiţiile generale şi speciale ale răspunderii civile delictuale, instanţa a admis acţiunea civilă formulată şi a obligat inculpatul la acoperirea prejudiciului produs părţii civile prin acţiunea sa ilicită, însă nu la valoarea solicitată, întrucât, în motivarea cererii de constituire ca parte civilă, arată că la calcularea acestei valori trebuie să se aibă în vedere şi faptul că inculpatul în calitatea sa de administrator la SC S.E. SRL nu a avut încheiat contact de intermediere nici cu SC S.C. SRL Piatra-Neamţ pe lângă cel referitor la SC P.D.G. SRL Piteşti. Instanţa nu poate reţine apărarea formulată, întrucât, pe de-o parte contractul de intermediere între SC S.C. SRL Piteşti şi SC E.S. SRL nu vizează fondul cauzei (sesizarea instanţei prin rechizitoriu a vizat doar lipsa contractului de intermediere dintre SC E.S. şi SC P.D.G.) iar pe de altă parte, afirmaţia făcută de partea civilă nu este reală (la filele .... se regăseşte contractul de prestări servicii încheiat la data de 15 iulie 2008 între SC S.E. SRL; şi SC S.C. SRL) însă, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a fost sesizată cu judecarea presupusei comiteri a infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 de evaziune fiscală, comisă prin lipsa contractului de intermediere între SC S.E. SRL şi SC P.D.G. SRL, pentru faptul că în contabilitatea societăţii s-a menţionat o activitate comercială care nu are realitate faptică (lipsa contractului de intermediere între cele două părţi contractante).
Drept urmare, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Garda Financiară, secţia Judeţeană Bacău şi a obligat pe inculpatul P.A. la plata sumei de 116.176 RON compusă din: impozit pe profit stabilit suplimentar în valoare de 53.109 RON şi TVA de plată în valoare de 63.067 RON către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a respins pretenţiile civile ale părţii civile Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău pentru diferenţa de 28,383 RON.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate au declarat apel în cadrul termenului legal, partea civilă Statul Român - ANAF - Bucureşti - Garda Financiară Secţia Judeţeană Bacău şi inculpatul P.A.
Prin Decizia penală nr. 156 din data de 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de apelanta parte civilă M.F.P. - A.N.A.F. - Garda Financiară, Secţia Judeţeană Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 125/D din 12 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău, cu privire la plata accesoriilor fiscale şi instituirea sechestrului asigurător, s-a dispus desfiinţarea sentinţei penale sub aceste aspecte, iar după rejudecare, în fond, s-a dispus obligarea inculpatului la plata accesoriilor fiscale ce se vor calcula potrivit art. 119 C. proc. fisc., până la achitarea integrală a debitului, va dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului P.A., până la concurenţa sumei la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile şi a accesoriilor fiscale şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de P.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.A., acesta nefiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 38510 C. proc. pen.
În motivele de recurs susţinute oral a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se achitarea inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
Analizând recursul declarat de inculpatul P.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este fondat.
Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de legalitate, nu şi de temeinicie.
Verificând îndeplinirea condiţiilor legale impuse de textul de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. de lege, instanţa constată că recursul nu a fost motivat, recurentul inculpat încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Raportat la tardivitatea motivării recursului declarat, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de recurs poate avea în vedere doar cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul inculpat V.C., Înalta Curte constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, iar criticile formulate nu pot fi valorificate, întrucât se referă la aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.
Temeiul de casare invocat de apărare a fost menţinut prin Legea nr. 2/2013 şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condiţiilor legale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe impuse de textul de lege, se observă, însă, că recursul a fost motivat numai oral în ziua judecăţii, de către apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea şi valorificarea în cadrul acestei căi de atac a criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile legale subsumate art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că nu sunt incidente dispoziţii care să impună aplicarea legii penale mai favorabile.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 156 din data de 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 156 din data de 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 februarie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 516/2014. Penal → |
|---|
