ICCJ. Decizia nr. 761/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 761/2014
Dosar nr. 2239/89/2012
Şedinţa publică din 3 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44 din 01 martie 2013 a Tribunalului Vaslui, a fost condamnat inculpatul S.F.C., domiciliat în municipiul Vaslui, jud. Vaslui, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 coroborat cu art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. anterior, i s-a aplicat inculpatului S.F.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din acelaşi cod (constând în dreptul de a ocupa funcţia de asociat sau administrator la o societate comercială) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. anterior, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform dispoziţiilor art. 82 alin. (3) din acelaşi cod.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. anterior, i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare stabilit şi asupra dispoziţiilor art. 84 C. pen. anterior privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată în procesul penal de către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vaslui.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. anterior, art. 998 şi urm. din vechiul C. civ., a fost obligat inculpatul S.F.C. la plata sumei de 7.495,93 lei către partea civilă, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de la data scadenţei până la stingerea în totalitate a creanţelor către stat, conform Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală.
S-au respins, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vaslui.
A fost respinsă cererea părţii civile de instituire a măsurii sechestrului asigurător, constatându-se lipsa unor bunuri mobile şi/sau imobile în proprietatea inculpatului S.F.C.
Conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, i s-a interzis inculpatului să fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale, iar dacă a fost ales, s-a dispus decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.
Conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a sentinţei, s-a dispus a se comunica O.N.R.C. o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
În baza art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul S.F.C. la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (faza de judecată - 200 lei - avocat N.D., delegaţie din 2012 emisă de Baroul Vaslui) va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Inculpatul S.F.C. a avut calitatea de asociat şi administrator al SC A.S. SRL. Vaslui, societate înregistrată la O.R.C. cu nr. 137/116/2010.
La data de 20 septembrie 2011, Tribunalul Vaslui, în Dosarul nr. 2214/89/2011, a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în privinţa societăţii şi numirea unui administrator judiciar, iar la data de 20 martie 2012, a dispus închiderea procedurii şi radierea societăţii.
Prin procesul-verbal din 07 noiembrie 2011 (filele 37-47 dosar de urmărire penală), ca urmare a controlului de specialitate efectuat de către comisarii Gărzii Financiare Vaslui în cadrul SC A.S. SRL Vaslui, s-a constatat că, în perioada 2010 - noiembrie 2011, societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă mai multe facturi fiscale privind achiziţii de mărfuri de la SC I.C.R. SRL Cluj Napoca.
Astfel, s-a arătat că societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă:
- 2 facturi în cursul lunii octombrie 2010;
- 30 facturi în cursul lunii noiembrie 2010;
- o factură în cursul lunii decembrie 2010; - 27 facturi în cursul lunii ianuarie 2011;
- o factură în cursul lunii februarie 2011;
- o factură în cursul lunii martie 2011.
S-a reţinut, în acelaşi proces-verbal, că valoarea mărfurilor primite de la furnizor şi neînregistrate în evidenţa contabilă este de 31.325,65 lei, prin aceasta cauzându-se un prejudiciu în dauna bugetului de stat în valoare de 9.719,71 lei, reprezentând 880,62 lei impozit pe profit şi 8.839,09 lei T.V.A.
S-a mai constatat că pe respectivele facturi exista confirmarea primirii lor prin existenţa ştampilei cumpărătorului aplicată pe acestea şi uneori a semnăturii reprezentantului său, iar mărfurile înscrise în aceste facturi nu mai existau în gestiunea societăţii, fiind vândute.
În cauză, a fost efectuată o expertiză contabilă (filele 20-27 dosar de urmărire penală), care a concluzionat următoarele: SC A.S.S. SRL Vaslui nu a înregistrat în evidenţa contabilă 33 facturi în cursul anului 2010 şi 29 facturi în cursul anului 2011, facturi emise de SC I.C.R. SRL Cluj Napoca; valoarea totală a celor 62 de facturi este de 29.956,67 lei, valoare potrivit căreia societatea datorează bugetului de stat suma de 7.495,93 lei, reprezentând 679,14 lei impozit pe profit şi 6.816,79 lei T.V.A.
Prejudiciul cauzat de către inculpat în dauna bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală este în valoare de 7.495,93 lei, prejudiciu rămas nerecuperat.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 82/1991, „Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ" (art. 6), „Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii societăţilor comerciale revine administratorului" (art. 10 alin. (1)), iar efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, este interzisă (art. 11).
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 571/2003, „Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să, ţină evidenţe corecte şi complete ale tuturor operaţiunilor efectuate în desfăşurarea activităţii lor economice" (art. 156 alin. (1)). Contribuabilul trebuie să plătească T.V.A.-ul organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii deconturilor sau declaraţiilor fiscale (art. 157 alin. (1)). Decontul de taxă trebuie depus la organul fiscal competent până la data de 25 ale lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă, de regulă o lună sau în mod excepţional trei luni de la momentul exigibilităţii taxei (art. 156: alin. (1), 2, art. 1563 alin. (1)).
Declararea şi plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I-III, definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv urmând a se efectua până la termenul de depunere a declaraţiei anuale privind impozitul pe profit, respectiv până la data de 25 martie inclusiv a anului următor (art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1)).
Prin urmare, inculpatul, în calitate de administrator al SC A.S. SRL Vaslui, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a înregistra sau de a dispune înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a facturilor fiscale mai sus arătate, acestea constituind documente justificative ale operaţiunilor economice desfăşurate, prin aceasta omiţând şi declararea fiscală a T.V.A-ului şi a impozitului pe profit corespunzătoare, fapt care a dus în mod implicit la evazionarea bugetului de stat cu contravaloarea acestor taxe şi impozite.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că, în perioada mai sus arătată, a achiziţionat mărfuri de la SC I.C.R. SRL Cluj Napoca, însă a fost omisă înregistrarea facturilor respective în evidenţa contabilă, ca urmare a faptului că acestea au fost aşezate de către gestionar într-un raft din magazin unde, în mod normal, nu ar fi trebuit să stea, motiv pentru care nu au fost predate contabilului.
Cu ocazia cercetărilor, a găsit facturile respective, pe care le-a prezentat Gărzii Financiare pentru verificare, însă nu au mai fost înregistrate în evidenţa contabilă, firma intrând în procedura insolvenţei.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. anterior, care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului", precum şi dispoziţiile art. 75 din acelaşi cod, conform cărora "declaraţiile părţii vătămate. făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză".
La termenul de judecată din 31 octombrie 2012, inculpatul S.F.C. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a indicat că le cunoaşte şi le însuşeşte.
Instanţa a coroborat declaraţiile inculpatului S.F.C., din faţa instanţei, care a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, cu aspectele reliefate de: actul de constatare al Gărzii Financiare Vaslui; documente contabile; expertiză contabilă; extrase de la O.R.C. privind starea firmei; acte.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.F.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în neevidenţierea operaţiunilor comerciale desfăşurate în documentele contabile ale societăţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
A fost avut în vedere că inculpatul este în vârstă de 37 ani şi a fost cercetat în stare de libertate, iar potrivit fişei de cazier judiciar, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. în timpul urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta.
Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală anterior amintită, instanţa de fond l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.
La alegerea şi individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, şi anume dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reduse conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior (închisoare de la 1 an şi 4 luni la 5 ani şi 4 luni şi interzicerea unor drepturi), împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, gradul concret de pericol social (concretizat în diminuarea bugetului de stat), perioada de timp în care inculpatul a încălcat legea penală, persoana inculpatului (care nu avea antecedente penale la momentul săvârşirii faptelor din prezenta cauză), întinderea prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracţională, vârsta inculpatului, precum şi atitudinea acestuia în faţa instanţei de judecată - inculpatul a tergiversat soluţionarea cauzei, solicitând acordarea mai multor termene de judecată în vederea achitării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin infracţiunea dedusă judecăţii, prejudiciu din care, însă, inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani şi nici nu s-a mai prezentat ulterior în faţa instanţei de judecată.
S-a reţinut că, potrivit art. 74 C. pen. anterior, acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi, respectiv, art. 72 din acelaşi cod.
Cu alte cuvinte, recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca şi circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Or, în cauza de faţă, instanţa a apreciat că simpla lipsă a antecedentelor penale nu este de natură a diminua gradul de pericol social al faptei comise de către inculpat, astfel încât să permită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, redus conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.
Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei, în egală măsură preventiv şi educativ, poate fi atins prin aplicarea faţă de inculpatul S.F.C. a pedepsei de 3 (trei) ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.
S-a considerat, însă, că scopul pedepsei faţă de inculpatul S.F.C. poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, convingere fundamentată pe circumstanţele personale ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale la momentul săvârşirii faptelor din prezenta cauză, vârsta sa (37 de ani), instanţa apreciind că prin fixarea unui termen de încercare de 5 ani (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracţional în această perioadă) se atinge scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen. anterior, într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim, de detenţie.
Instanţa a constatat că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de art. 81 C. pen. anterior (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost, anterior săvârşirii faptelor din prezenta cauză, condamnat în mod definitiv).
Condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii şi suspendarea executării acesteia s-a apreciat că reprezintă un avertisment suficient pentru inculpat, în măsură să conducă la reeducarea acestuia, la formarea unei atitudini corecte fată de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispoziţiile legale ce incriminează infracţiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală.
Sub aspectul laturii civile, Statul Român, reprezentat prin M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Vaslui, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9.719,71 lei, reprezentând prejudiciul direct cauzat în dauna bugetului de stat.
S-a arătat că prejudiciul direct se compune din suma de 880,62 lei reprezentând impozit pe profit, la care se adaugă suma de 8.839,08 lei reprezentând T.V.A.
S-a solicitat, totodată, acordarea de dobânzi şi penalităţi până la data achitării debitului, precum şi, conform art. 163 C. proc. pen. anterior, luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză (filele 20-27 dosar de urmărire penală) prin care s-a constatat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în cuantum de 7.495,93 lei - 679,14 lei impozit pe profit şi 6.816,79 lei T.V.A., instanţa de fond a admis doar în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de către partea civilă.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. anterior, art. 998 şi urm. din vechiul C. civ., a obligat pe inculpatul S.F.C. la plata sumei de 7.495,93 lei către partea civilă, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de la data scadenţei până la stingerea în totalitate a creanţelor către stat, conform C. fisc. şi C. proc. fisc.
A respins, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă şi, de asemenea, a respins cererea acesteia de instituire a măsurii sechestrului asigurător, constatând lipsa unor bunuri mobile şi/sau imobile în proprietatea inculpatului S.F.C. Aceasta întrucât, din adresa din 17 aprilie 2012 (fila 66 dosar de urmărire penală) a Primarului municipiului Vaslui, a rezultat că inculpatul deţinea în proprietate două autoturisme. Or, din adresa din 08 mai 2012 întocmită de Instituţia Prefectului a judeţului Vaslui - S.P.C.R.P.C.Î.V. (fila 69 dosar de urmărire penală), a rezultat că autovehiculul, a figurat înmatriculat pe numele inculpatului pană la data de 03 august 2011, când s-a făcut transferul de proprietate pe Cluj, unde figurează înmatriculat. Din aceeaşi adresă, a rezultat că pentru autovehiculul, inculpatul a beneficiat de două numere provizorii, la datele de 18 iulie 2007 şi 14 mai 2008, cu o valabilitate de 30 de zile fiecare, în prezent autovehiculul figurând înmatriculat pe Maramureş.
În cursul judecăţii, Instituţia Prefectului a judeţului Cluj -S.P.C.R.P.C.Î.V. (fila 26 dosar instanţă), a comunicat că autovehiculul, îl are ca deţinător pe A.G.A.
Instituţia Prefectului a judeţului Maramureş - S.P.C.R.P.C.Î.V. (fila 43 dosar instanţă), a comunicat că autovehiculul, are ca deţinător pe L.N.R.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul prevăzut de lege, inculpatul S.F.C. şi partea civilă D.G.F.P. Vaslui - în numele şi pentru A.N.A.F. - ca reprezentantă a Statului Român, au declarat apel.
Partea civilă nu a motivat apelul, iar inculpatul a solicitat aplicarea unei amenzi penale, pedeapsa cu închisoarea, chiar dacă a fost stabilită cu suspendarea condiţionată a executării, fiind prea mare, raportat la poziţia sa procesuală şi la achitarea prejudiciului.
Prin Decizia penală nr. 113 din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de inculpatul S.F.C. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 01 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 2239/89/2012, care a fost casată, în parte, atât în latură penală, cât şi în latură civilă şi, în rejudecare:
Au fost reţinute în favoarea inculpatului prevederile art. 74 lit. a), b) şi art. 76 lit. d) C. pen. anterior.
A fost redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior, de la 3 ani închisoare, la 1 an închisoare.
A fost înlăturată din cuprinsul hotărârii pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, aplicată inculpatului.
S-a menţinut suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi s-a redus termenul de încercare la 3 ani.
S-a constatat că inculpatul a achitat prejudiciul direct, în valoare de 7495,93 lei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Vaslui.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de inculpat au rămas în sarcina statului.
A fost obligată partea civilă să achite statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
Astfel, s-a reţinut că au fost valorificate mijloacele de probă strânse în faza de urmărire penală, respectiv: actul de constatare al Gărzii Financiare Vaslui, documente contabile, extrase de la O.R.C. privind starea firmei, acte, declaraţiile inculpatului pe care acesta şi le-a însuşit conform disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.
Raportat la actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare. S-a reţinut că este de netăgăduit că fapta comisă de inculpat are o gravitate sporită, confirmată generic şi de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar şi în concret, de circumstanţele de fapt efective în care acţiunea cu caracter infracţional a fost desfăşurată de făptuitor, însă individualizarea pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile, cât şi a celor favorabile inculpatului, precum şi a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. anterior, care se referă la împrejurările săvârşirii faptei, gravitatea acesteia - dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, dar şi a celor cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.
S-a reţinut că pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă trebuie în acelaşi timp individualizată pentru a răspunde principiului proporţionalitătii, în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta săvârşită şi răspunderea penală şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condiţiile prevăzute de art. 52 C. pen. anterior.
Astfel, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în condiţiile recunoaşterii faptei şi a achitării prejudiciului, care are o valoare destul de redusă, înfrânge principiul proporţionalitătii şi justului echilibru între natura valorilor sociale lezate şi sancţiunile penale.
S-a reţinut că nici aplicarea unei amenzi penale nu este corectă deoarece, ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi referitor la comportamentul infractorului, care trebuie, astfel, să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa şi să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.
Ca atare, s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului este excesivă, în condiţiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut fapta şi a făcut eforturi pentru a achita prejudiciul, aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, fiind în măsură să asigure scopul acesteia, în contextul reţinerii circumstanţelor personale prevăzute de art. 74 lit. a), b) C. pen. anterior.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, care este nemotivat, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond a stabilit corect prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii, prejudiciul direct fiind şi achitat, nemaiimpunându-se instituirea sechestrului asigurător.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.F.C., calea de atac nefiind motivată în scris.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, cu consecinţa reducerii pedepsei şi a termenului de încercare stabilit în cauză.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Astfel, examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3855 C. proc. pen. anterior stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. anterior prevede în alin. (2)1 că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 18 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat nu şi-a motivat calea de atac în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată stabilit în cauză, respectiv cel din data de 6 ianuarie 2014, ci doar oral, în ziua judecăţii (invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior), încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, nu va proceda la examinarea criticilor formulate prin raportare la acest caz de casare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
În plus, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat, criticile formulate nu ar putea fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, instanţa de recurs nemaiavând posibilitatea de a reaprecia cuantumul pedepsei, în contextul limitării cazurilor de casare în baza Legii nr. 2/2013.
Totodată, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunţate în cauză.
Pe de altă parte, examinând cauza în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la momentul săvârşirii infracţiunii de către inculpat, în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, instanţa de recurs constată că nu este incidenţă instituţia aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din noul C. pen. întrucât, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, nu au intervenit modificări.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 756/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 763/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
