ICCJ. Decizia nr. 857/2014. Penal. Vătămarea corporală gravă (art. 182). Omorul (art. 174 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 857/2014

Dosar nr. 5709/108/2012

Şedinţa publică din 7 martie 2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 45 din 6 februarie 2013 a Tribunalului Arad, secţia penală, în baza art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, din art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost condamnaţi inculpaţii P.M.; C.A.G.; A.D.; H.C. şi S.F.G., la câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă.

În baza art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 99 C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, din art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anerior, a fost condamnat inculpatul: R.C.I. - minor - cercetat în stare de libertate, la 8 (opt) luni închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. anterior, le-au fost interzise inculpaţilor antemenţionaţi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege şi art. 64 lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepsei aplicate inculpaţilor P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G. sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 86² C. pen. anterior, a fost fixat un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepsei aplicate inculpatului R.C.I. sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 86² C. pen. anterior, a fost fixat un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

În baza art. 86³ C. pen. anterior s-a dispus ca toţi inculpaţii să se supună următoarelor măsuri: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune; - să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; - să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior a fost atrasă atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, ori pentru neîndeplinirea măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus prevenţia din data de 04 iunie 2012, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.F.G., din data de 08 iunie 2012, la zi, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii P.M., C.A.G. şi A.D. şi din data de 11 iunie 2012, la zi, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.C.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor P.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 08 iunie 2012 al Tribunalului Arad, C.A.G. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22 din 08 iunie 2012 al Tribunalului Arad, A.D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 08 iunie 2012 al Tribunalului Arad şi H.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23 din 08 iunie 2012 al Tribunalului Arad, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. anterior şi art. 1349 alin. (1), (2), art. 1357, art. 1370 şi art. 1372 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi obligă pe inculpaţii: P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., R.C.I., în solidar, iar pe inculpatul minor R.C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., să plătească acesteia suma de 11909,679 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale părţilor vătămate/civile M.F.D. şi G.M.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. anterior şi art. 1349 alin. (1), (2) art. 1357, art. 1370 şi art. 1372 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată/civilă M.F.D., fiind obligaţi inculpaţii P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., R.C.I. în solidar, iar pe inculpatul minor R.C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., să plătească acesteia suma de 4500 euro reprezentând daune morale.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. anterior şi art. 1349 alin. (1), (2) art. 1357, art. 1370 şi art. 1372 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată civilă G.M. şi au fost obligaţi inculpaţii P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., R.C.I. în solidar, iar pe inculpatul minor R.C.I. În solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., să plătească acesteia suma de 18.000 RON reprezentând daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi inculpaţii P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., precum şi pe inculpatul minor R.C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., să plătească statului câte 300 RON flecare, cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi inculpaţii P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., R.C.I. în solidar, iar pe inculpatul minor R.C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., să plătească părţii vătămate civile G.M. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi inculpaţii: P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., R.C.I. în solidar, iar pe inculpatul minor R.C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., să plătească părţii vătămate/civile M.F.D., suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de fond a reţinut că prin rechizitoriul din 31 august 2012 dat în Dosarul nr. 253/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la această instanţă la data de 31 august 2012, au fost trimişi în judecată inculpaţii P.M., C.A.G., A.D. şi H.C., toţi arestaţi preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, inculpatul S.F.G., cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi inculpatul minor R.C.l., cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 99 C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reţinut, în principal, faptul că în seara de 03 iunie 2012, în faţa Căminului cultural din localitatea C.A. a avut loc o altercaţie între inculpaţii P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G. şi R.C.l. şi părţile vătămate G.M. şi M.F.D., urmare a faptului că părţile vătămate l-au agresat fizic pe numitul Ţ.l., cunoscut ca fiind o persoană cu handicap psihic şi locomotor. Astfel, inculpaţii s-au hotărât să le aplice o corecţie părţilor vătămate. Inculpatul P.M. i-a aplicat o lovitură cu parul în cap părţii vătămate G.M. Datorită loviturii primite, partea vătămată G.M. s-a dezechilibrat şi a căzut, iar în cădere l-a prins pe inculpatul P.M., trântindu-se peste el şi imobilizându-l.

În acest timp, în apărarea părţii vătămate G.M. a intervenit partea vătămată M.F.D. care a fost şi el atacat de către S.F.G. şi R.C.l., după care şi de către ceilalţi inculpaţi care l-au lovit cu pari. Partea vătămată M.F.D. a reuşit să-l imobilizeze iniţial pe inculpatul S.F.G., moment în care în ajutorul acestuia a intervenit C.A.G. care i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu cuţitul în zona lombară şi toracică.

În timp ce se afla căzut peste inculpatul P.M., partea vătămată G.M. a fost lovit în zona capului şi toracelui cu parii şi bastonul telescopic de către ceilalţi inculpaţi, iar când inculpatul P.M. a solicitat să fie ajutat să scape, inculpatul C.A.G. i-a aplicat părţii vătămate două lovituri cu cuţitul în zona toracelui şi abdomenului.

În apărarea părţilor vătămate au intervenit şi martorii T.l. care a parat o lovitură de par aplicată de inculpatul A.D., îndreptată spre capul său, după care el reuşit să ia parul de la inculpat şi să-i ameninţe cu acesta pe inculpaţi pentru a-i determina să plece.

În momentul în care partea vătămată M.F.D. a strigat, afirmând că a fost tăiat, inculpaţii au părăsit în fugă curtea căminului cultural.

Potrivit concluziilor rapoartelor de constatare medico - legală, urmare loviturilor primite, părţile vătămate G.M. şi M.F.D. au suferit vătămări pentru a căror vindecare au fost necesare 35-40, respectiv 40-45-zile de îngrijiri medicale, viaţa acestora fiindu-le pusă în primejdie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a susţinut că, starea de fapt s-a probat cu următoarele: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de investigaţii, fişe de evidenţă locală, procese-verbale de căutare, rapoarte de constatare medico - legal, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţii martori, declaraţiile inculpaţilor, rapoarte de expertiză medico-legale psihiatrică, cazier judiciar, procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Înainte de citirea actului de sesizare al instanţei, la data de 05 octombrie 2012, inculpaţii prin avocaţii lor, au formulat cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, din infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, cu motivarea că, sub aspectul laturii subiective nu a existat intenţia directă de a ucide, de a suprima viaţa vreuneia din părţile vătămate, acest fapt a fost înlăturat prin probele administrate în faza de urmărire penală şi nici intenţia indirectă de a ucide, reţinându-se în mod eronat în sarcina inculpaţilor săvârşirea faptei sub forma vinovăţiei intenţiei indirecte (acceptată), aşa cum s-a arătat în rechizitoriu. S-a arătat că, s-a acţionat sub imperiul unei puternice stări de tulburare şi emoţie determinată de faptul că inculpaţii au aflat că părţile vătămate l-au agresat fizic pe numitul Ţ.l. (unii dintre ei văzându-l chiar „plin de sânge"), cunoscut ca fiind o persoană cu handicap psihic şi locomotor, ceea ce a insuflat inculpaţilor un sentiment de milă şi a determinat luarea hotărârii de a aplica o corecţie părţilor vătămate M.F.D. şi G.M.

Prima instanţă a reţinut că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare al instanţei, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a schimbării încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare.

Din analiza prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. instanţa de fond a arătat că, pentru aplicarea acestor dispoziţii este suficient ca inculpatul să-şi însuşească starea de fapt, nu şi încadrarea juridică din rechizitoriu. Totodată, s-a precizat că, este adevărat că, în cazul inculpaţilor ar fi incidente dispoziţiile alin. (7) teza finală potrivit căreia aceste dispoziţii nu sunt aplicabile infracţiunilor pedepsite cu detenţiunea pe viaţă cum este situaţia prezentă, dar având în vedere că inculpaţii şi-au însuşit starea de fapt şi au contestat doar încadrarea juridică, instanţa a apreciat că se impune o analiză asupra acestor aspecte.

S-a considerat că o primă problemă este dacă se aplică sau nu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., în condiţiile în care, la finalul cercetării judecătoreşti, s-ar impune schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Din interpretarea textului legal, s-a apreciat că dispoziţiile legale invocate sunt aplicabile dacă din probele administrate rezultă că se impune schimbarea încadrării juridice date faptelor inculpaţilor, cu condiţia ca pedeapsa prevăzută de lege pentru noua încadrare să includă şi detenţia pe viaţă.

A interpreta altfel, a arătat instanţa, ar însemna a se refuza aplicarea unor dispoziţii legale favorabile pentru inculpaţi, doar pentru că au contestat încadrarea juridică din actul de sesizare.

A doua problemă de analizat, a subliniat instanţa, a fost aceea dacă atunci când inculpaţii au invocat dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., instanţa mai poate sau nu să administreze alte probe decât înscrisurile.

Prin declararea neconstituţională a alin. (8) al art. 320¹ C. proc. pen. prin Decizia nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale, s-a apreciat că judecătorul, atunci când are nelămuriri asupra unor aspecte relevante pentru soluţionarea cauzei, poate administra alte probe, fără a refuza inculpaţilor aplicarea dispoziţiilor favorabile.

S-a menţionat că delimitarea dintre cele două infracţiuni constituie un proces dificil, care, însă, trebuie tratat cu cea mai mare atenţie datorită consecinţelor foarte importante, în special sub.aspectul limitelor de pedeapsă stabilite de normele incriminatoare.

Pe baza acestor considerente, pentru a avea o imagine clară asupra laturii subiective a infracţiunii, instanţa a apreciat utilă reaudierea unor martori indicaţi prin rechizitoriu.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de investigaţii, fişe de evidenţă locală, procese-verbale de căutare, rapoarte de constatare medico - legal de necropsie, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţii martori, declaraţiile inculpaţilor, rapoarte de expertiză medico-legale psihiatrică, cazier judiciar, procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: declaraţii părţi vătămate/civile, declaraţii inculpaţi, adeverinţe medicale, adeverinţă elev, caracterizări privind comportamentul inculpatului R.C.I., referate de evaluare, note scrise şi caracterizare privind pe inculpatul S.F.G., adresa de constituire parte civilă din partea Spitalului Clinic Judeţean Arad, note de şedinţă şi bilet de externare din spital depuse de partea vătămată G.M., cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi, concluzii scrise depuse de către inculpaţi, practică judiciară, declaraţiile martorilor: G.l.P., B.G.D., Ţ.l., V.C.G., G.G.F., T.l., B.M.N., B.I., F.I.F., L.D.P., M.O.G., caracterizări, acte de identitate, privind pe inculpatul A.D., recomandări, adeverinţă de salariat, contract individual de muncă privind pe inculpatul S.F.G., caracterizare, scrisori de apreciere din partea parohului, vecinilor, certificate de absolvire studii, privind pe inculpatul H.C., concluzii scrise depuse de inculpaţi, prin apărătorii lor aleşi, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

În seara de 03 iunie 2012, cu ocazia, sărbătorii de Rusalii, martorul B.G.D. a organizat o petrecere în incinta Căminului cultural din localitatea C.A.

Pentru a preîntâmpina eventualele scandaluri, martorul B.G.D. le-a contactat pe părţile vătămate G.M., M.F.D., precum şi pe martorul T.l. în vederea asigurării ordinii şi liniştii la acea petrecere.

În urma discuţiilor avute s-a convenit ca martorul T.l. să asigure ordinea, ceilalţi doi având alte angajamente.

Deoarece petrecerile la care au participat părţile vătămate G.M. şi M.F.D. s-au terminat, cei doi au venit în jurul orelor 2,30 la Căminului cultural din localitatea C.A., motivând că-l aşteaptă pe colegul lor, T.l.

În jurul orei 03,30 din noaptea de 03 din 04 iunie 2012, înainte de terminarea petrecerii, partea vătămată G.M. l-a îndepărtat din incinta căminului cultural pe martorul Ţ.l. folosind forţa, fapt care i-a indignat pe inculpaţi întrucât martorul este cunoscut în comunitatea locală ca fiind o persoană cu handicap.

Inculpaţii P.M., C.A.G., H.C., A.D., S.F.G. şi R.C.l., în timp ce se îndreptau spre casă, l-au observat pe martorul Ţ.l., care era plin de sânge, că se îndreaptă din nou spre căminul cultural, moment în care au luat hotărârea de a se răzbuna pe persoanele care l-au agresat.

În timp ce se aflau în faţa unui magazin alimentar situat la aproximativ 500 metri de căminul cultural, inculpaţii au plănuit în ce modalitate să-i atace şi să-i agreseze pe oamenii de ordine. Astfel, inculpatul P.M. a scos din portbagajul scuterului un cuţit de vânătoare pe care i l-a înmânat inculpatului C.A.G. (care şi-a pus tricoul peste faţă pentru a nu fi recunoscut), precum şi un baston telescopic din metal pe care i l-a înmânat inculpatului A.D. Ceilalţi inculpaţi s-au înarmat cu pari, inculpatul R.C.l. plecând chiar până acasă pentru a se înarma. Astfel înarmaţi, inculpaţii au pătruns în curtea căminului cultural, inculpatul P.M. întrebând-o pe partea vătămată G.M. de ce l-a agresat pe martorul Ţ.l. Partea vătămată i-a răspuns că l-a lovit pentru că aşa a dorit şi dacă o să vrea o să-i aplice şi lui P.M. o bătaie, moment în care inculpatul P.M. i-a aplicat o lovitură cu parul în cap părţii vătămate G.M. Datorită loviturii primite, partea vătămată G.M. s-a dezechilibrat şi a căzut, iar în cădere l-a prins pe inculpatul P.M., trântindu-se peste el şi imobilizându-l.

În acest timp, în apărarea părţii vătămate G.M. a intervenit partea vătămată M.F.D. care a fost şi el atacat de către S.F.G. şi R.C.l., după care şi ceilalţi inculpaţi care l-au lovit cu pari. Partea vătămată M.F.D. a reuşit să-l imobilizeze iniţial pe inculpatul S.F.G., moment în care în ajutorul acestuia a intervenit C.A.G. care i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu cuţitul în zona lombară şi toracică.

În apărarea părţilor vătămate au intervenit şi martorii T.l. care a parat o lovitură de par aplicată de inculpatul A.D., îndreptată spre capul său, după care el a reuşit să ia parul de la inculpat şi să-i ameninţe cu acesta pe inculpaţi pentru a-i determina să plece.

În momentul în care partea vătămată M.F.D. a strigat, afirmând că a fost tăiat, inculpaţii au părăsit în fugă curtea căminului cultural.

În aceeaşi noapte, inculpaţii P.M., C.A.G., H.C. şi A.D. au luat legătura cu martorul G.l.P. care i-a scos din ţară, transportându-i până în Ungaria.

Urmare loviturilor primite, părţile vătămate G.M. şi M.F.D. au suferit vătămări pentru a căror vindecare au fost necesare 35-40, respectiv 40-45-zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-le pusă în primejdie.

Partea vătămată G.M. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 RON, iar partea vătămată M.F.D. cu suma 100.000 euro. Persoana vătămată T.l. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal şi nu a dorit să participe la proces în calitate de parte vătămată, fiind audiat în calitate de martor.

Raportat la starea de fapt reţinută, instanţa a apreciat că faptele comise de inculpaţii majori P.M., C.A.G., A.D., H.C. şi S.F.G. împreună cu inculpatul minor R.C.l., de a aplica părţilor vătămate mai multe lovituri, de intensitate, având ca rezultat vătămarea corporală şi punerea în primejdie a vieţii acestora, partea vătămată M.F.D. având nevoie până la vindecare de 40-45 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată G.M., având nevoie până la vindecarea leziunilor de 35-40 zile îngrijiri medicale, nu întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, aşa cum s-a reţinut prin rechizitoriu, ci a infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art 182 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 99 C. pen. anterior în ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor, sens în care, potrivit art. 334 C. proc. pen. anterior a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.

S-a arătat că, ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni, este poziţia subiectivă a făptuitorului. Sub acest aspect, tentativa de omor se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei ca rezultat al acţiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Referitor tot la latura subiectivă, infracţiunea de vătămare corporală gravă, în forma sus-menţionată, s-a subliniat că este o infracţiune praeterintenţionată, întrucât lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă - punerea în primejdie a vieţii victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce o consecinţă mai gravă, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.

Sub acest aspect, atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă, s-a subliniat că poziţia subiectivă a făptuitorului - intenţia de a ucide sau de a lovi sau vătăma integritatea corporală - se stabileşte în fiecare caz ţinându-se seama de toate circumstanţele, respectiv de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, urmarea produsă, precum şi de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârşită fapta.

În speţă, analizând toate aceste elemente s-a observat că, deşi s-a folosit un cuţit şi bâte, inculpaţii intenţionau doar să aplice o corecţie părţilor vătămate, iar de fiica acestora au apreciat necesar să acţioneze împreună şi să folosească diverse corpuri dure.

Din materialul probator, prima instanţă a reţinut că inculpatul C.A.G., cel care avea asupra sa cuţitul, a lovit părţile vătămate doar în momentul în care prietenii săi erau imobilizaţi de către părţile vătămate.

S-a arătat că analiza modului în care s-au derulat evenimentele, mobilul acţiunii inculpaţilor şi scopul urmărit, a confirmat mai degrabă intenţia inculpaţilor de a produce o vătămare, o agresiune, o suferinţă părţilor vătămate şi nu intenţia de a ucide, precizându-se că, dacă în cauză ar fi fost vorba de o asemenea intenţie, nimic nu i-ar fi împiedicat pe inculpaţi să aplice victimelor mai multe lovituri, în zone vitale, cu urmări mult mai grave. Totodată, s-a menţionat că, în privinţa urmărilor produse, opiniile în doctrină sunt unanime şi practica judiciară este constantă în a aprecia că acestea, singure, nu au condus la stabilirea intenţiei şi la calificarea faptei ca tentativă la infracţiunea de omor, având în vedere că rezultatul produs poate avea mai multe cauze, fiind necesară analiza întregii antecedenţe cauzale.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti inculpaţii au declarat că recunosc săvârşirea faptei de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior şi au solicitat să fie judecaţi în procedura recunoaşterii vinovăţiei pentru această faptă, potrivit prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpaţi.

Admiţând cererea formulată de inculpaţi, pentru aplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, în vederea atingerii dublului scop preventiv şi educativ al acesteia, instanţa a mai ţinut seama de: dispoziţiile Părţii generale a C. pen. anterior, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social concret al faptelor comise, de impactul acţiunii ilicite asupra opiniei publice, de persoana inculpaţilor, de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, în special, de împrejurările în care faptele au fost săvârşite.

Cu privire la persoana inculpaţilor, instanţa a reţinut că inculpatul R.C.I., la data comiterii faptelor, era minor, iar din concluziile referatului întocmit de Serviciul de probaţiune a rezultat că inculpatul beneficiază din partea tuturor membrilor familiei de un real suport, că nu era cunoscut în societate ca fiind o persoană agresivă, violentă, că are o educaţie oferită de părinţi în sensul respectării valorilor etico-morale, că se bucură de o întreagă reţea de susţinere, din partea colegilor de clasă, diriginte, profesori, instructori de zbor, primarul localităţii, administratorul magazinului unde a făcut practică, faptul că şi-a finalizat cursurile liceale şi a intrat în câmpul muncii, aspecte susţinute prin diplomele de studiu, adeverinţa de salariat, caracterizări, memorii depuse de vecini, profesori, reintegrarea acestuia putându-se realiza deci cu uşurinţă.

Cu privire la inculpatul A.D., instanţa a reţinut din referatul de evaluare şi actele depuse în circumstanţiere de către acesta, că provine dintr-o familie organizată, relaţiile de familie fiind bazate pe suport material şi afectiv, este implicat de timpuriu în activităţi lucrative în vederea asigurării unor venituri suplimentare pentru familie, are un copil minor dintr-o relaţie anterioară, este implicat în procesul de creştere şi educare al minorului, anterior comiterii faptelor nicio persoană din comunitate nu l-a descris ca având antecedente comportamentale antisociale-violente. În consecinţă, a constatat instanţa, inculpatul a dispus de resurse interne şi externe pe care să se bazeze în procesul de reintegrare socială, resurse ce au fost reprezentate de atitudinea nonconflictuală cu care acesta îşi gestionează relaţiile de ataşament şi suport ce caracterizează mediul intrafamilial, asumarea atribuţiilor parentale şi manifestarea interesului lucrativ.

Cu privire la persoana inculpatului P.M., instanţa a reţinut din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune şi actele depuse în circumstanţiere de către acesta, că prezintă resurse interne şi externe apte să-l ţină departe, pe viitor, de sfera infracţională, are un nivel intelectual ridicat, beneficiază de un puternic suport psiho-moral din partea fraţilor, familiilor acestora, colegi, consăteni, foşti localnici cu care acesta a lucrat în construcţii, inculpatul fiind o persoană educată în vederea respectării valorilor etico-morale, având un model pozitiv oferit de părinţi, faţă de tatăl bolnav acesta având un comportament protector având în vedere boala de care acesta suferă, este implicat în activităţi gospodăreşti.

Cu privire la inculpatul C.A.G., instanţa a reţinut din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune şi actele depuse în circumstanţiere de către acesta, că are un nivel intelectual ridicat, are capacitatea de a conştientiza consecinţele deosebit de grave ale comiterii faptei pentru care este judecat în prezenta cauză, atitudine pozitivă faţă de muncă, fiind implicat în numeroase activităţi lucrative de la o vârstă fragedă, capacitatea de a-şi petrece timpul liber în mod constructiv, inculpatul practicând tenis de masă, fotbal, pescuit, drumeţii montane, precum şi relaţiile de prietenie pe care le dezvoltă cu colegii de muncă, consătenii, precum şi regretul exprimat de inculpat faţă de suferinţele pricinuite părţilor vătămate.

Cu privire la inculpatul S.F.G. instanţa a reţinut din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune şi actele depuse în circumstanţiere de către acesta, că şi acesta beneficiază de ajutorul moral, material şi financiar din partea ambilor părinţi, precum şi faptul că aceştia s-au implicat mai mult în supravegherea acestuia, faptul că acesta contribuie din activităţile lucrative la întreţinerea familiei, reliefează faptul că acesta dispune de anumite valori sociale. De asemenea, a beneficiat de o imagine pozitivă în societate, reliefată de aprecierile primite din partea profesorilor, colegilor de clasă, din partea comunităţii locale în cadrul căreia inculpatul nu era cunoscut cu manifestări pro-infracţionale sau agresive, atitudinea sinceră de regret pe care a manifestat-o faţă de cele întâmplate, cât şi compasiunea faţă de cele două părţi vătămate, faptul că şi-a cerut scuze faţă de inculpaţi în faţa instanţei de judecată, apreciindu-se că denotă că inculpatul a devenit conştient de pericolul şi consecinţele negative pe termen lung al faptei comise.

Referitor la inculpatul H.C., instanţa a reţinut din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune şi actele depuse în circumstanţiere de către acesta, că şi acesta prezintă perspective de integrare în societate, faptul că acesta anterior comiterii faptei, a dat dovadă de un comportament foarte bun în societate, reflectat în laudele şi aprecierile persoanelor care compun familia, dar şi de prieteni, de angajatorii acestuia care de altfel şi-au exprimat dorinţa de a-l reprimi la muncă. Alte aspecte reţinute au fost: regretul manifestat pentru faptele antisociale comise, faptul că este o persoană responsabilă în ceea ce priveşte obţinerea independenţei financiare prin eforturi personale, interesul faţă de studii, fiind absolvent de liceu, precum şi ataşamentul faţă de părinţi.

Reţinând comiterea acestor infracţiuni de către inculpaţi, la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, având în vedere pericolul social concret al faptelor, modalitatea de săvârşire, precum şi concluziile referatelor de evaluare efectuate în cauză care atestă că inculpaţii au perspective certe de reinserţie socială, instanţa a aplicat inculpaţilor majori P.M., C.A.G., A.D. şi H.C. o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, iar inculpatului minor S.F.G. pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 99 C. pen. anterior.

Întrucât împrejurările faptice reţinute prezintă gravitate, însă prin rezonanţa consecinţelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpaţilor, aceştia având o conduită pozitivă anterioară comiterii infracţiunii, probată prin actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, care le conferă profilul şi statutul de persoane apte de a aprecia asupra semnificaţiei procesului electoral, pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. anterior instanţa a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege şi art. 64 lit. b) C. pen. anterior.

Deşi ar fi fost îndeplinite formal şi condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. anterior, pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa a apreciat că nu este suficientă pentru inhibarea comportamentului infracţional al inculpaţilor, fiind necesară aplicarea unor măsuri de supraveghere. Existenţa unor măsuri de supraveghere, obligaţia de a se prezenta periodic şi de a discuta, dar şi de a da referinţe cu privire la viaţa lor, a considerat instanţa că, alături de ceilalţi factori externi şi interni favorabili reintegrării sociale ai inculpaţilor, contribuind la conştientizarea efectelor comiterii unor infracţiuni, iar numai supravegherea şi sprijinul moral, afectiv şi material acordat de membrii familiei inculpaţilor nefiind suficiente pentru a-i determina să nu comită infracţiuni.

Având în vedere că au fost întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen. şi că inculpaţii nu au fost cunoscuţi cu antecedente penale, fiind la prima confruntare cu legea penală, că erau persoane tinere, cu reale perspective de reintegrare socială, constatate şi prin referatele de evaluare, că erau implicaţi în activităţi care le permit obţinerea mijloacelor de trai, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare efectivă, fiind suficientă avertizarea socială a inculpaţilor cu posibilitatea executării unei astfel de pedepse în cazul în care ar comite noi infracţiuni sau al nerespectării măsurilor de supraveghere, pentru a obţine inhibarea comportamentului infracţional din partea acestora, instanţa a dispus suspendarea executarea pedepsei aplicate inculpaţilor P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G. sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.

Instanţa a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a formulat pretenţii civile, depunând nota de calcul şi foile de observaţie clinică în dovedire, arătând că pe perioada spitalizării, părţile vătămate au beneficiat de servicii medicale în valoare de 11.909,679 RON, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

Totodată, s-a reţinut că părţile vătămate M.F.D. şi G.M. s-au constituit părţi civile în procesul penal.

Astfel, partea vătămată M.F.D. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale, iar partea vătămată G.M. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 200.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2), art. 1357, art. 1370 şi art. 1372 C. civ. s-a considerat întemeiată acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi a obligat pe inculpaţii: P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., R.C.I. în solidar, iar pe inculpatul minor R.C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., să plătească acesteia suma de 11909,679 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale părţilor vătămate/civile M.F.D. şi G.M.

Cu privire la cererea părţilor vătămate/civile instanţa le-a considerat întemeiate, reţinând că, în mod indiscutabil acestea au suferit un prejudiciu moral, constând în suferinţa de ordin fizic şi psihic datorată agresiunii la care au fost supuse, prejudiciu moral ce a fost cuantificat la suma de 4.500 euro pentru partea civilă M.F.D., respectiv suma de 18.000 RON, în ceea ce o priveşte pe partea civilă G.M., cu aprecierea că aceste sume reprezintă o reparaţie patrimonială justă pentru prejudiciul nepatrimonial încercat de părţile civile.

La aprecierea sumelor ce au fost achitate cu titlu de daune morale, instanţa a avut în vedere că acţiunea inculpaţilor a fost oarecum determinată şi de comportamentul părţilor vătămate, chiar dacă nu s-a dovedit că prin comportamentul lor, părţile vătămate ar fi creat puternice tulburări sau temeri inculpaţilor.

În plus, instanţa a avut în vedere în principal caracterul nepatrimonial al daunelor morale în general, şi că aceste sume nu au condus la înlăturarea suferinţelor care au determinat aceste solicitări, dar şi faptul că aceste daune nu au fost privite ca o sancţiune complementară aplicată inculpaţilor.

Nu în ultimul rând, instanţa a mai avut în vedere dozarea acestor daune astfel încât să nu se producă o creştere nejustificată a patrimoniului celor care le-au solicitat.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, părţile civile G.M., M.F.D. şi inculpaţii P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G., R.C.I., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 05 martie 2013, sub nr. 5709/108/2012.

Prin decizia penală nr. 107 din 24 mai 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.M., C.A.G., A.D., H.C., S.F.G. şi R.C.I. împotriva sentinţei penale nr. 45 din 6 februarie 2013 pronunţate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5709/108/2012 din 31 august 2012.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior a admis apelurile declarate împotriva aceleiaşi hotărâri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi de părţile civile G.M. şi M.F.D.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza în privinţa încadrării juridice, a pedepselor şi a modului de individualizare a executării acestora:

S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior.

S-au respins cererile inculpaţilor privind judecarea cauzei după procedura recunoaşterii vinovăţiei prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2) şi art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, au fost condamnaţi pe inculpaţii:

- P.M.,

- C.A.G.,

- A.D.,

- H.C. şi

- S.F.G. la câte o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav.

În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2), art. 80 alin. (2), art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul R.C.I. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav.

În baza art. 176 alin. (1) rap. la art. 65 alin. (2) cu ref. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii P.M.,- C.A.G., A.D., H.C. şi S.F.G. pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea pedepselor principale a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis tuturor celor şase inculpaţi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepselor principale.

S-au menţinut, în rest, dispoziţiile hotărârii atacate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc pen. anterior, au fost obligaţi inculpaţii apelanţi, dintre care inculpatul R.C.l. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., la plata a câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc pen. anterior, au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru soluţionarea apelurilor declarate de procuror şi de părţile civile G.M. şi M.F.D.

În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi fiecare din cei 6 inculpaţi, dintre care inculpatul R.C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.C. şi B.C., la plata către partea civilă G.M. a câte 250 RON cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a arătat că îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată, şi din care rezultă vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav.

Curtea de apel a apreciat că vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunea reţinută prin actul de sesizare al instanţei a fost dovedită potrivit declaraţiilor părţilor vătămate, declaraţiilor inculpaţilor, procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul medico-legal de necropsie, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor G.I.P., B.G.D., Ţ.I., V.C.G., G.G.F., T.I., B.M.N., B.I., F.I.F., L.D.P., M.O.G.

Astfel, prima instanţă de control judiciar, a reţinut că, în seara de 03 iunie 2012, cu ocazia, sărbătorii de Rusalii, s-a organizat o petrecere în incinta Căminului Cultural din localitatea C.A., asigurarea ordinii şi liniştii la acea petrecere fiind făcută de către părţile vătămate G.M., M.F.D., precum şi pe martorul T.I.

În jurul orei 03,30 din noaptea de 03 din 04 iunie 2012, înainte de terminarea petrecerii, partea vătămată G.M. l-a îndepărtat din incinta căminului cultural pe martorul Ţ.I. folosind forţa. Martorul este cunoscut în comunitatea locală ca fiind o persoană cu handicap.

Inculpaţii P.M., C.A.G., H.C., A.D., S.F.G. şi R.C.I., în timp ce se îndreptau spre casă, l-au observat pe martorul Ţ.I., care era plin de sânge, moment în care au luat hotărârea de a se răzbuna pe persoanele care l-au agresat.

În timp ce se aflau în faţa unui magazin alimentar situat la aproximativ 500 metri de căminul cultural, inculpaţii au plănuit în ce modalitate să le atace şi să le agreseze pe părţile vătămate. Astfel, inculpatul P.M. a scos din portbagajul scuterului un cuţit de vânătoare pe care i l-a înmânat inculpatului C.A.G. (care şi-a pus tricoul peste faţă pentru a nu fi recunoscut), precum şi un baston telescopic din metal pe care i l-a înmânat inculpatului A.D. Ceilalţi inculpaţi s-au înarmat cu pari, inculpaţii R.C.I. plecând chiar până acasă pentru a se înarma. Astfel înarmaţi, inculpaţii au pătruns în curtea căminului cultural, inculpatul P.M. întrebând-o pe partea vătămată G.M. de ce l-a agresat pe martorul Ţ.I. Partea vătămată i-a răspuns că l-a lovit pentru că aşa a dorit şi dacă o să vrea o să-i aplice şi lui P.M. o bătaie, moment în care inculpatul P.M. i-a aplicat o lovitură cu parul în cap părţii vătămate G.M. Datorită loviturii primite, partea vătămată G.M. s-a dezechilibrat şi a căzut, iar în cădere l-a prins pe inculpatul P.M., trântindu-se peste el şi imobilizându-l.

În acest timp, în apărarea părţii vătămate G.M. a intervenit partea vătămată M.F.D. care a fost şi el atacat de către S.F.G. şi R.C.I., după care şi ceilalţi inculpaţi care l-au lovit cu pari. Partea vătămată M.F.D. a reuşit să-l imobilizeze iniţial pe inculpatul S.F.G., moment în care în ajutorul acestuia a intervenit C.A.G. care i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu cuţitul în zona lombară şi toracică.

În apărarea părţilor vătămate au intervenit şi martorii T.I. care a parat o lovitură de par aplicată de inculpatul A.D., îndreptată spre capul său, după care el reuşit să ia parul de la inculpat şi să-i ameninţe cu acesta pe inculpaţi pentru a-i determina să plece.

În momentul în care partea vătămată M.F.D. a strigat, afirmând că a fost tăiat, inculpaţii au părăsit în fugă curtea căminului cultural.

În aceeaşi noapte, inculpaţii P.M., C.A.G., H.C., şi A.D. au luat legătura cu martorul G.I.P. care i-a scos din ţară, transportându-i până în Ungaria.

Urmare a loviturilor primite, părţile vătămate G.M. şi M.F. au suferit vătămări pentru a căror vindecare au fost necesare 35-40, respectiv 40-45-zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-le pusă în primejdie.

De altfel, a constatat Curtea de Apel, starea de fapt nu a fost contestată de către apelanţi, iar inculpaţii prin declaraţiile date la data de 05 octombrie 2012, au recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare al instanţei, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. S-a mai reţinut că, ceea ce au contestat inculpaţii a fost încadrarea juridică, aceştia solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul, din infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, cu motivarea că, sub aspectul laturii subiective nu a existat nici intenţia directă de a ucide, de a suprima viaţa vreuneia din părţile vătămate, acest fapt fiind înlăturat prin probele administrate în faza de urmărire penală, nici intenţia indirectă de a ucide, reţinându-se în mod eronat în sarcina inculpaţilor săvârşirea faptei sub forma vinovăţiei intenţiei indirecte (acceptată), aşa cum se arată în rechizitoriu. În fapt, au susţinut inculpaţii, s-a acţionat sub imperiul unei puternice stări de tulburare şi emoţie determinată de faptul că au aflat că părţile vătămate l-au agresat fizic pe numitul Ţ.I. (unii dintre ei văzându-l chiar „plin de sânge"), cunoscut ca fiind o persoană cu handicap psihic şi locomotor, ceea ce le-a insuflat un sentiment de milă şi a determinat luarea hotărârii de a aplica o corecţie părţilor vătămate M.F.D. şi G.M.

Critica procurorului şi a părţilor vătămate cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei admisă de către prima instanţă a fost considerată ca întemeiată.

Curtea de apel a precizat că, esenţial, pentru încadrarea juridică a faptei inculpaţilor, după caz, în tentativă de omor calificat art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.anterior ori în vătămare corporală gravă art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care s-a săvârşit fapta, menţionându-se că, dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere, fiind adevărat că infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieţii persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie" (intenţie depăşită).

S-a arătat că, în cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite, că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, şi nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Curtea de apel a mai arătat că anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vumerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţă, respectiv că fapta s-a produs prin folosirea de către inculpaţi a unor obiecte apte de a produce moartea (cuţit, baston metalic, pari), prin aplicarea unor lovituri ce au vizat o zonă anatomică vitală (zona capului, zona toracică, zona abdominală în cazul părţii vătămate G.M. şi zona capului, zona lombară, zona toracică în cazul părţii vătămate M.F.D.).

De asemenea, inculpaţii au aplicat lovituri puternice, de mare intensitate şi repetate, respectiv două lovituri cu cuţitul şi multiple lovituri cu alte corpuri contondente în cazul părţii vătămate G.M., precum şi mai multe lovituri cu cuţitul şi numeroase lovituri cu alte corpuri contondente în cazul părţii vătămate M.F.D.

Instanţa de apel a mai constat că aceste lovituri au avut consecinţe grave, aşa cum au rezultat din rapoartele medico-legale. Astfel, în cazul părţii vătămate G.M. leziunile au determinat o plagă abdominală penetrantă cu perforare de cec şi evisceraţie de epiplon, plagă toracică penetrantă stânga cu leziune pulmonară stânga, semne de violenţă la nivelul capului cu punerea în primejdie a vieţii, iar în cazul părţii vătămate M.F.D. leziunile au determinat plagă transfixiantă hepatică, plagă tăiată de venă cavă inferioară, plagă tăiată hemidiafragmă dreapta, plagă înjunghiată lombar dreapta penetrantă, secţiune de coastă 12 dreapta, traumatism cranian acut minor cu punerea în primejdie a vieţii.

Faptul că inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de omor, a apreciat Curtea de apel, rezultă şi din faptul că, între momentul luării rezoluţiei infracţionale şi cel al punerii în aplicare a acesteia, a existat un interval temporal de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan - care înlătură apărările inculpaţilor potrivit căreia ar fi săvârşit fapta ca o reacţie la comportamentul provocator al părţilor vătămate care l-au lovit pe martorul Ţ.I. cunoscut în comunitatea locală ca fiind o persoană cu handicap, iar pe de altă parte, concluzia existenţei unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conştient, asupra posibilelor consecinţe cu potenţial letal ale respectivului act. De asemenea, în această perioadă de timp cei şase inculpaţi au plănuit în ce modalitate să le atace şi să le agreseze pe părţile vătămate şi s-au înarmat.

La toate acestea, a precizat instanţa, s-a adăugat atitudinea inculpaţilor imediat după săvârşirea faptei (fuga sa de la locul faptei), iar în aceeaşi noapte, inculpaţii P.M., C.A.G., H.C. şi A.D. au luat legătura cu martorul G.I.P. care i-a scos din ţară, transportându-i până în Ungaria.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. anterior, constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".

Aspectele invocate de inculpaţi în apărarea lor referitoare la faptul că au acţionat sub imperiul unei puternice stări de tulburare şi emoţie determinată de faptul că inculpaţii au aflat că părţile vătămate l-au agresat fizic pe numitul Ţ.l. (unii dintre ei văzându-l chiar „plin de sânge"), cunoscut ca fiind o persoană cu handicap psihic şi locomotor, ceea ce a insuflat inculpaţilor un sentiment de milă şi a determinat luarea hotărârii de a aplica o corecţie părţilor vătămate M.F.D. şi G.M., nu au fost confirmate de probele administrate raportat la modalitatea în care au acţionat cei şase inculpaţi împotriva celor două părţi vătămate. S-a constat că urmare respingerii cererii privind încadrarea juridică a faptei, instanţa de apel a respins şi cererea privind aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii de vinovăţie prevăzută de art. 320¹C. proc. pen. anterior, precizând că aceasta este inadmisibilă în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav.

Critica procurorului privind reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior s-a considerat că este nefondată, deoarece inculpaţii majori s-au aflat în eroare cu privire la vârsta inculpatului minor dat fiind aspectul fizic al acestuia, motiv pentru care această circumstanţă reală, s-a stabilit că nu se aplică în cauză.

S-a mai considerat că, în cauză, nu pot fi reţinute solicitările părţilor civile privind aplicarea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior.

Astfel, este adevărat că prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că: „inculpaţii P.M., C.A.G., H.C., A.D., S.F.G. şi R.C.l., în timp ce se îndreptau spre casă, l-au observat pe martorul Ţ.l., care era plin de sânge, moment în care au luat hotărârea de a se răzbuna pe persoanele care l-au agresat", stare de fapt care a fost recunoscută de către inculpaţi, dar s-a apreciat că această afirmaţie nu este de natură să determine reţinerea circumstanţei agravante privind săvârşirea faptei din motive josnice, în condiţiile în care inculpaţii nu se aflau în relaţii de rudenie sau de familie cu martorul Ţ.l.

La individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior: dispoziţiile Părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. S-a arătat că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

S-a precizat că pedeapsa, ca măsură de constrângere, are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului, astfel că, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, circumstanţele săvârşirii acestora de către cei şase inculpaţi împotriva a două părţi vătămate, dar şi aspectele favorabile inculpaţilor precum recunoaşterea faptei, lipsa antecedentelor penale, concluziile referatelor de evaluare, starea de minoritate a inculpatului R.C.I., motive pentru care s-a aplicat în cauză circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a recunoaşterii faptei în faţa instanţei. Pentru aceste motive pedepsele au fost orientate sub minimul special prevăzut de lege .

Curtea de apel a arătat că, potrivit deciziei nr. LXXTV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 71 C. pen. anterior referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. anterior.

De asemenea, s-a făcut aplicarea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) raportat la art. 71 C. pen. anterior, la stabilirea pedepselor accesorii instanţa aplicând jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor omului având în vedere faptul că într-o speţă (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6.10.2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă prev. art. 3 al Protocolului nr. l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, nu a interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. anterior, întrucât inculpaţii nu s-au folosit la săvârşirea infracţiunii în speţă de o anumită funcţie sau profesie.

În baza art. 176 alin. (1) rap. la art. 65 alin. (2) cu ref. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C pen. anterior, a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii P.M.,- C.A.G., A.D., H.C. şi S.F.G. pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea pedepselor principale a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie, constatându-se că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 81 C. pen. anterior respectiv 86 C. pen. anterior privind suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere faptul că raportat la gravitatea faptei comise, scopul preventiv educativ al pedepsei nu poate fi atins în această modalitate de executare.

În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, criticile apelanţilor s-au apreciat ca nefondate.

Referitor la cuantumul daunelor morale la care au fost obligaţi inculpaţii, instanţa de apel a apreciat că suma de 4500 euro pentru partea civilă M.F.D., respectiv 18.000 RON pentru partea civilă G.M. este una rezonabilă în raport cu suferinţele părţilor civile în urma producerii faptei. S-a arătat că, la stabilirea sumei acordată cu titlu de daune morale trebuie avute în vedere atât suferinţele părţilor civile, cât şi necesitatea de a preîntâmpina o îmbogăţire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificaţia unei compensaţii, a unei satisfacţii acordate victimei. S-a reţinut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferinţe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de nelinişte, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o daună". Curtea de apel a mai precizat că evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă.

În urma faptei săvârşite de inculpaţi, partea civilă M.F.D. a suferit leziuni pentru care au fost necesare 40-45 zile de îngrijiri medicale, iar partea civilă G.M. a suferit leziuni pentru care au fost necesare 35-40 zile de îngrijiri medicale conform rapoartelor de expertiză medico-legală, iar leziunile au pus viaţa acestora în primejdie. Avându-se în vedere atât suferinţele, cât şi perioada de tratament şi recuperare a acesteia descrise în actele medicale existente în cauză, instanţa de apel a apreciat că nu se impune majorarea daunelor morale.

Împotriva deciziei penale au declarat recurs părţile civile G.M., M.F.D. şi inculpaţii P.M., C.A.G.,, H.C., A.D., S.F.G. şi R.C.I.

Inculpaţii P.M., A.D. şi S.F.G. au criticat, în esenţă, greşita încadrare juridică dată faptei de către instanţa de apel în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, au mai susţinut că decizia atacată nu este motivată în privinţa argumentelor prezentate de inculpaţi în apel cu referire la încadrarea juridică şi individualizarea pedepsei, iar inculpaţii prezenţi în faţa primei instanţe de control judiciar nu au fost audiaţi.

În drept, au indicat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, învederându-se totodată că legea penală mai favorabilă aplicabilă este legea nouă.

Inculpatul H.C. a învederat că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată, un inculpat fiind minor, criticând totodată schimbarea încadrării juridice dispuse de instanţa de apel deoarece inculpaţii nu au avut intenţia de a suprima viaţa părţilor vătămate, urmând a se reţine şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. anterior (întrucât a recunoscut fapta descrisă în rechizitoriu) şi a se stabili o pedeapsă cu aplicarea art. 74 C. pen. anterior şi cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86¹ C. pen. anterior, motive pentru care a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior. De asemenea, a arătat că legea penală mai favorabilă, în ceea ce îl priveşte, este legea penală anterioară.

Prin recursul promovat, inculpatul C.A.G. a susţinut că instanţa de apel a schimbat în mod greşit încadrarea juridică dată faptei în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, învederând că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, motiv pentru care a solicitat ca fapta să fie încadrată juridic în dispoziţiile art. 194 C. pen.

Inculpatul R.C.I. a solicitat menţinerea încadrării juridice dată faptei de către prima instanţă în infracţiunea de vătămare corporală gravă, aplicarea legii penale mai favorabile reprezentată de legea penală nouă care impune aplicarea unei pedepse neprivative de libertate dat fiind că a fost minor la data comiterii faptei, iar în subsidiar măsura internării conform dispoziţiilor art. 124 C. pen. ori aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior.

Părţile civile G.M. şi M.F.D. au susţinut cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei penale atacate în privinţa acţiunii civile şi, în aceste limite, majorarea cuantumului daunelor morale acordate fiecăruia dintre ei.

Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:

În raport de data pronunţării deciziei atacate şi data înregistrării recursurilor pe rolul Înaltei Curţi, care sunt anterioare intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), devin incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 în conformitate cu care recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Totodată, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 24 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, prin care s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Ca urmare, critica privind încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de apel, în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, deoarece, în realitate, pe calea acestui motiv de recurs se solicită o reapreciere a probelor administrate în cauză sub aspectul laturii subiective, examinare care ar excede chestiunilor de drept care fac exclusiv obiectul cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Dintr-un alt punct de vedere, Înalta Curte constată că există o corespondenţă între situaţia de fapt reţinută de Curtea de apel şi încadrarea juridică data faptelor comise de inculpaţi şi descrise prin considerentele deciziei, faptele constituind tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav în raport de zonele corporale vitale vizate prin acţiunile inculpaţilor, obiectele contondente folosite, intensitatea loviturilor aplicate şi acţiunile conjugate ale inculpaţilor.

Cazul de casare invocat de inculpaţi în susţinerea acestui motiv de recurs, respectiv cel reglementat de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior prevede că hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce înseamnă că nu se încadrează acestuia chestiunea de fapt privind examinarea probelor pentru stabilirea încadrării juridice invocată de inculpaţi, iar cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. anterior - care prevedea că hotărârile sunt supuse casării când faptei i s-a dat o greşită încadare juridică, a fost abrogat prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013.

În privinţa motivării deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a prezentat în considerentele hotărârii pronunţate situaţia de fapt reţinută, probele pe care s-a întemeiat soluţia, motivele care au condus la încadrarea faptei în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, analiza împrejurărilor în care fapta a fost comisă cu referire la circumstanţele agravante şi atenuante prev. de art. 73 lit. b), art. 75 lit. c), art. 75 lit. d), art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, fiind prezentate criteriile de individualizare a pedepselor, cât şi argumentele care au justificat respingerea cererii de judecată în procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

În acest context, nu se poate admite că prima instanţă de control judiciar nu a respectat dispoziţiile art. 356 C. proc. pen. anterior, care au fost preluate în dispoziţiile art. 403 din Noul C. proc. pen., hotărârea recurată fiind motivată în fapt şi în drept.

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă dispoziţiile art. 6 parag. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. România), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat din nou cauza şi a răspuns argumentat criticilor şi mijloacelor de apărare esenţiale invocate de părţi.

Înalta Curte mai consideră că, prima instanţă de control judiciar nu a făcut o aplicare greşită a legii respingând cererea de a se reţine dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. anterior, întrucât infracţiunea pentru care a dispus condamnarea este infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) (asupra a două sau mai multor persoane) C. pen. anterior, sancţionată cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani, iar potrivit art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen. anterior, dispoziţiile privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

Împrejurarea că fapta a rămas în fază de tentativă nu are relevanţă sub aspect sancţionator întrucât prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, potrivit art. 141 C. pen. anterior.

Aceleaşi sunt şi dispoziţiile legale din Noul C. proc. pen. care prevăd, la art. 374 alin. (4), că inculpatul poate recunoaşte, în totalitate, faptele şi poate solicita judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dacă acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, iar conform art. 189 alin. (1) lit. f) din Noul C. pen. care incriminează omorul calificat asupra a două sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Referitor la critica privind neaudierea inculpaţilor în apel, Înalta Curte mai reţine că, în conformitate cu prevederile art. 378 C. proc. pen. anterior, la judecarea apelului, în vederea soluţionării acestuia, instanţa poate da o nouă apreciere probelor administrate în faţa primei instanţe, iar instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

În speţă, inculpaţii au fost audiaţi în primă instanţă la data de 05 octombrie 2012, iar instanţele de fond au pronunţat împotriva acestora soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, astfel că audierea inculpaţilor nu era obligatorie în apel. În consecinţă, nu au fost încălcate dispoziţiile legale anterior enunţate.

În privinţa motivului de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată, se reţine că, în conformitate cu art. 485 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe, şedinţa nefiind publică.

Potrivit actelor dosarului, şedinţele de judecată în apel au fost publice, inclusiv la termenul de dezbateri din 15 mai 2013, iar la data comiterii faptei (3 iunie 2012), inculpatul R.C.I. a fost minor fiind născut la 2 februarie 1995.

Însă, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, numai dispoziţiile relative la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, astfel că, per a contrario, dispoziţiile legale privind nepublicitatea şedinţei de judecată sunt sancţionate cu nulitatea relativă, nefiind incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 4 C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte, referitor la solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen. anterior, de reducere a cuantumului pedepsei şi de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, constată că reindividualizarea pedepsei nu mai poate fi cenzurată de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Cum judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, căruia prin adoptarea Legii nr. 2/2013 i-a fost limitată aria de aplicabilitate doar la pedepse în alte limite prevăzute de legea penală, o reindividualizare a pedepsei nu mai poate face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar câtă vreme este evident că, sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs include numai aspecte de drept, astfel încât netemeinicia deciziei atacate nu mai poate fi examinată în recurs şi niciun alt caz de casare nu poate fi luat în considerare din oficiu.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile legale care prevăd că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă (art. 5 alin. (1) C. pen.), precum şi cele în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului (cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen. anterior).

În cauză, de la săvârşirea infracţiunii până în prezent a intrat în vigoare Noul C. pen. care prevede ca sancţiune, pentru infracţiunea de omor comisă asupra a două sau mai multor persoane, detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, tratamentul sancţionator fiind identic cu cel prevăzut de C. pen. anterior pentru aceeaşi faptă.

Însă, circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, reţinute în favoarea inculpaţilor, care au avut drept efect juridic coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, nu au corespondent în dispoziţiile Noului C. pen. privind circumstanţele atenuante judiciare, aşa încât, pentru inculpaţii P.M., C.A.G., H.C., A.D. şi S.F.G., legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. anterior.

În mod diferit, se constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului R.C.I., este Noul C. pen., după cum se va arăta în continuare.

Inculpatul R.C.I., născut la data de 2 februarie 1995, major la acest moment procesual, era minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, la data când s-a comis fapta, respectiv la 3 iunie 2012, iar potrivit art. 134 din Noul C. pen., dispoziţiile Titlului V intitulat „Minoritatea", se aplică şi majorilor care la data săvârşirii infracţiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.

Potrivit art. 114 din Noul C. pen. care reglementează „Consecinţele răspunderii penale", faţă de minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se poate lua numai o măsură educativă neprivativă sau privativă de libertate, spre deosebire de C. pen. anterior care prevedea posibilitatea aplicării faţă de minor a pedepsei închisorii, pedeapsă aplicată, de altfel, faţă de inculpatul R.C.I., prin decizia atacată.

În consecinţă, Înalta Curte va aplica recurentului inculpat R.C.I. măsura educativă privativă de libertate prev. de art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 124 C. pen. constând în internarea într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani, având în vedere, conform art. 114 C. pen., că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, şi ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv natura infracţiunii săvârşite îndreptate împotriva vieţii unei persoane, împrejurările şi modul de comitere a acesteia, starea de pericol creată pentru integritatea corporală şi viaţa părţilor vătămate.

Cât priveşte recursul promovat de părţile civile G.M. şi M.F.D. prin care s-a criticat cuantumul despăgubirilor morale acordate, care a fost apreciat de părţi ca nereprezentând o reparaţie integrală a prejudiciului moral cauzat prin fapta inculpaţilor, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, după cum nu se încadrează niciunuia dintre cazurile expres şi limitativ prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior modificat prin Legea nr. 2/2013, nefiind invocată o chestiune de drept, ci o chestiune ce ţine de evaluarea, în bani, a consecinţelor faptei inculpaţilor asupra integritărţii corporale a părţilor civile şi a desfăşurării normale a vieţii acestora.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul R.C.I. împotriva deciziei penale nr. 107/A din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi, rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 124 C. pen. va aplica inculpatului R.C.I. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2), art. 80 alin. (2), art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior.

În temeiul art. 134 alin. (2) C. pen., va dispune ca recurentul inculpat R.C.I. să execute măsura educativă într-un penitenciar.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

În temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile G.M., M.F.D., şi de inculpaţii P.M., C.A.G., H.C., A.D. şi S.F.G.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele părţi civile G.M. şi M.F. la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi P.M., H.C., A.D. şi S.F.G. la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii din oficiu, se avansează din Fondul Ministrului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat C.A.G. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din Fondul Ministrului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpatul R.C.I. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul R.C.I. împotriva deciziei penale nr. 107/A din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Casează în parte decizia penală recurată şi, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 124 C. pen. aplică inculpatului R.C.I. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2), art. 80 alin. (2), art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior.

În temeiul art. 134 alin. (2) C. pen., dispune ca recurentul inculpat R.C.I. să execute măsura educativă într-un penitenciar.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile G.M., M.F.D. şi de inculpaţii P.M., C.A.G., H.C., A.D. şi S.F.G.

Obligă recurentele părţi civile G.M. şi M.F.D. la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii inculpaţi P.M., H.C., A.D. şi S.F.G. la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii din oficiu, se avansează din Fondul Ministrului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat C.A.G. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din Fondul Ministrului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpatul R.C.I. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 810/2014. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 953/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 857/2014. Penal. Vătămarea corporală gravă (art. 182). Omorul (art. 174 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs