ICCJ. Decizia nr. 895/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 895/2014
Dosar nr. 1823/116/2012
Şedinţa publică din 12 martie 2014
Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 20 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, privind pe inculpaţii D.A. şi D.M.
Pag. 3 din 14 constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 242/A din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, admiterea apelurilor formulate de apelanţii inculpaţi D.A. şi D.M. împotriva sentinţei penale nr. 21 din 15 februarie 2013 pronunţate de Tribunalul Călăraşi.
A desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 21 din 15 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Secţia penală şi rejudecând în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.A., din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior şi apoi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen. anterior, a încetat procesul penal împotriva inculpaţilor D.A. şi D.M., sub aspectul infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior. A dispus restituirea obiectului ridicat de la D.D. (mătură) şi depus la camera de corpuri delicte al Tribunalului Călăraşi.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1.1. Prin sentinţa penală nr. 21 din data de 15 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 1823/116/2012 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.A., prin apărător.
În baza art. 183 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul D.A., domiciliat în com. Alexandru Odobescu, sat Nicolae Bălcescu, jud. Călăraşi, la 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. anterior începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.M., domiciliat în com. Alexandru Odobescu, sat Nicolae Bălcescu, la 3 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului D.M. prin sentinţa penală nr. 221 din 23 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă la 03 iunie 2011, inculpatul având de executat această pedeapsă pe lângă cea pronunţată prin prezenta hotărâre, în total 1 an şi 7 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. anterior începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a luat act că partea civilă Manea Lucica nu are pretenţii civile în cauză.
A fost obligat inculpatul D.A. la plata sumei de 1.345,49 lei către S.J.U. Călăraşi, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei L.A.).
S-a dispus restituirea obiectelor corp delict (mătură şi fes) depuse la camera de corpuri
Pag.4 din 14
- delicte a Tribunalului Călăraşi şi înregistrate sub nr. 6/2012.
În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul D.A. la 600 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 150 lei, reprezentând cota din onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei) iar pe inculpatul D.M. la plata sumei de 525 lei cu acelaşi titlu către stat (din care 75 lei, cota din onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul emis la data de 03 iulie 2012, în Dosarul nr. 626/P/2011 al Parchetului de pe lângă tribunalul Călăraşi, a fost sesizat Tribunalul Călăraşi cu judecarea cauzei înregistrată din data de 04 iulie 2012, în care au fost trimişi în judecată inculpaţii;
- D.A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior;
- D.M., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior
Prin acelaşi rechizitoriu procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei D.D. (mama inculpaţilor D.A. şi D.M.) în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. anterior (soluţia nefiind contestată de părţi).
Instanţa de fond a reţinut că în ziua de 18 noiembrie 2011, după ce a consumat băuturi alcoolice, partea vătămată L.A. a fost văzut pe raza localităţii Nicolae Bălcescu, com. Alexandru Odobescu, în faţa magazinului bar „M.L." că a căzut pe trotuar (pistă de beton) după care s-a ridicat şi a plecat singur.
În noaptea de 18/19 noiembrie 2011, fără să-şi dea seama, a pătruns în gospodăria inculpaţilor Dinu şi a mamei lor D.D. şi continuând să se afle în stare de ebrietate, a încercat să hrănească animalele, probabil crezând că se află acasă (aceasta fiind o posibilă explicaţie a porţilor deschise ia anexele gospodăreşti şi a snopului de coceni din faţa casei).
În zori, victima a fost găsită de D.D. pe pragul dintre sală şi holul locuinţei, fiind confundat iniţial cu tatăl/bunicul inculpaţilor, apoi lovit cu o mătură de către femeie, care nu s-a înţeles cu L.A.
D.D. l-a anunţat pe inculpatul D.M. de prezenţa intrusului iar acesta şi-a anunţat fratele, pe D.A. şi toţi membrii familiei au încercat să-l scoată din casă pe victimă (motivarea lor fiind aceea că aşteptau pe preot să-l împărtăşească pe D.N. care era bolnav).
Pentru stabilirea situaţiei de fapt expuse anterior, procurorul a administrat următoarele probe:declaraţii învinuiţi D.D., D.M. şi D.A., declaraţii parte vătămată M.L., declaraţii martori, procese-verbale de cercetare la faţa locului, planşe foto, dovadă de ridicare corp delict, raport de constatare medico-legală şi completare, acte medicale (foaie de observaţie clinică generală, adresă spital), fişe de cazier judiciar, procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.
Deşi la primul termen de judecată cu procedura completă, D.M. a solicitat să-i fie aplicată procedura simplificată pentru că-şi recunoaşte vina, declaraţia dată la termenul din 18 octombrie 2012, a impus respingerea cererii în temeiul art. 3201 alin. (2) C. proc. pen.
Pag. 5 din 14 anterior
D.M. a declarat că recunoaşte fapta de a fi lovit pe victima L.A. cu piciorul în zona coastelor şi a feselor dar că nu-şi poate explica conţinutul declaraţiilor date ia urmărirea penală (arătând că i-au fost citite declaraţiile, că l-ar fi forţat şeful de post să ie semneze, chemându-l de acasă în acest scop, apoi că ar fi fost ameninţaţi cu bătaia să semneze).
Inculpatul a arătat că doreşte să beneficieze de procedura specială dar că înţelege să revină asupra declaraţiilor date anterior, în sensul că susţine că nimeni nu a lovit victima în zona capului (aşa cum este scris în declaraţiile anterioare) şi că nu ştie cine i-a completat declaraţiile, indicându-l pe fratele său, D.A., ca fiind persoana care a lovit victima în zona capului când acesta a lovit victima tot în zona spatelui ca şi el.
Descriind cele întâmplate, inculpatul D.M. a arătat că locuieşte în aceeaşi curte cu mama sa şi fratele D.A. dar în altă clădire. Acesta a arătat că mama sa a fost prima care a văzut victima, căzut pe pragul de la intrarea în casă, dinspre sala de la intrare, confundându-l cu tatăl ei şi bunicul inculpaţilor şi crezând că este decedat, dar că l-a recunoscut pe L.A.
D.M. a declarat că au lovit victima când încercau să-l scoată din casă (cu piciorul în zona spatelui) şi că mama lor, prezentă la acel moment, l-ar fi lovit pe victimă cu o mătură, susţinând inculpatul că nu a asistat la acest lucru, ci i-a fost povestit.
Acesta a precizat că, după ce l-au scos în stradă, partea vătămată a plecat singur, că a căzut la un moment dat dar că s-a ridicat şi şi-a continuat drumul (precizând că victima avea un fes negru pe cap).
Inculpatul D.A. a fost audiat la acelaşi termen, acesta declarând că nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că a lovit victima (ca şi fratele lui), când aceasta era căzută.
Nu recunoaşte că ar fi lovit victima şi în alte zone ale corpului şi a arătat că au lovit victima după ce l-au scos în curte şi acesta s-a împiedicat şi a căzut.
A mai arătat că victima era cunoscut ca un consumator de alcool, fiind beat toată ziua şi că în dimineaţa incidentului nu i-a înjurat şi nici ameninţat şi nu a lovit pe nimeni.
Precizează inculpatul că victima avea o cicatrice roşie pe obraz pentru că fusese „tăiat" într-un incident pe vremea când locuia la Bucureşti.
Au fost audiaţi martorii din acte, respectiv M.N. care a declarat că victima îi este cumnat şi că dormea la ei pentru că-şi dăduse foc la casă. Acesta a arătat că în seara ce a precedat incidentului s-a întâlnit cu victima L.A. la restaurantul din localitate, că era în stare de ebrietate pentru că venea de la o pomenire şi a.văzut când victima a căzut cu capul pe asfalt, lângă suportul de biciclete aflat în faţa restaurantului, martorul lăsându-l acolo.
În jurul orelor 9,00, T.A. a adus victima cu căruţa, spunându-i că l-a găsit pe canapea în faţa postului de poliţie.
Declară martorul că, împreună cu fiul său, l-au dat jos din căruţă pe L.A., care nu mai putea să vorbească şi nici nu a mai vorbit până nu a fost luat de „Salvare".
Martora P.I., vânzătoare la magazinul din localitate, îşi aminteşte de ultimul
Pag. 6 din14
- incident privind victima (fără a putea preciza data), declarând că victima şi martorul M. au venit la magazin, M. a cumpărat bere şi alţi clienţi i-au spus martorei că victima a căzut în fața magazinului.
Martorul T.A., şi-a menţinut declaraţiile date în cauză, descriind împrejurările în care a găsit pe victima L.A., în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2011, arătând că acesta nu putea să vorbească şi nu a reuşit să urce în căruţă, având nevoie de ajutor.
Martora V.M. descrie comportamentul victimei în dimineaţa incidentului, arătând că victima nu avea pe fată urme de violentă dar era încălţat cu un singur pantof. Arată martora că l-a văzut stând în grădina din fata barului, apoi l-a văzut ridicându-se şi întorcându-se spre magazin, după care victima a căzut în staţia de autobuz.
Martorul S.V.N. (nepotul martorului M.N.) a declarat că pus de martorul M.N., a plecat să-I caute pe victima L.A., care nu venise; noaptea acasă. Acesta a vorbit şi cu inculpatul D.M., care i-a spus că victima fusese noaptea la ei dar că a plecat sau l-au dat afară.
Martorii S.G. şi V.E.D. sunt martorii asistenţi care au fost prezenţi la luarea primelor declaraţii inculpaţilor, aceştia arătând modul de desfăşurare a respectivelor acte şi modul de consemnare a declaraţiilor (se puneau întrebări şi se consemnau răspunsurile inculpaţilor, după care s-au citit declaraţiile în întregime şi inculpaţii au semnat). Cei doi martori au arătat că au fost solicitaţi pentru că inculpaţii nu ştiu carte şi că nimeni nu i-a constrâns să dea respectivele declaraţii.
S-au depus la dosar caracterizări ale inculpaţilor făcute de consăteni, recomandări emise de primarul com. Alexandru Odobescu şi certificate de stare civile ale copiilor minori.
La solicitarea apărătorului inculpaţilor s-a admis şi solicitat S.M.L. Călăraşi completarea raportului medico-legal de necropsie din 16 mai 2012, lucrarea fiind înaintată la 16 ianuarie 2013.
Situaţia rezultată din declaraţiile iniţiale îi indică pe D.D. şi D.M. ca fiind cei care l-au scos din casă pe victimă, a cărui „greşeală" a fost să se împiedice şi să cadă, lucru care i-a înfuriat pe cei trei, aceştia aplicându-i lovituri cât victima se afla la pământ.
Deşi declaraţiile date de părţi şi martori nu au valoare prestabilită după faza procesului penal în care au fost administrate, conform art. 63 alin. (1) C. proc. pen. anterior, tribunalul a apreciat că realitatea a fost descrisă în declaraţiile date iniţial la urmărirea penală, fiind şi mai apropiate de momentul săvârşirii infracţiunilor, pe de o parte şi neputând fi înlăturate pentru că susţinerile inculpaţilor că s-au consemnat alte aspecte decât cele declarate nu sunt dovedite, martorii asistenţi audiaţi în faza de judecată infirmând şi că ar fi fost constrânşi inculpaţii în anume fel.
Aşa fiind, tribunalul a apreciat că actele materiale descrise concordant în declaraţiile date la urmărire penală conturează elementul material al infracţiunilor comise de fiecare inculpat, fiind evident că loviturile aplicate cu piciorul, în mod repetat, în zona capului (deci loviturile aplicate de D.A.) au fost cele care au provocat leziunile cauzatoare de moarte.
Din raportul de constatare medico-legală din 16 mai 2012 emis de S.M.L. Călăraşi, cauza morţii violente a victimei L.A. a fost hemoragia meningo-cerebrală şi contuzie cerebrală bronho toraco abdomino pelvin, cu fracturi de boltă şi baza de craniu, a căror
Pag. 7 din 14, evoluţie a fost complicată de o bronhopneumonie.
S-a încercat dovedirea altei situaţii de fapt decât cea descrisă anterior, solicitându-se atât la urmărirea penală cât şi în faza de judecată, completări ale Raportului medico-legal de necropsie, prima completare fiind efectuată la solicitarea inculpatului excluzând ca mecanism de producere a leziunilor cauzatoare a decesului lovire cu mătura - corp delict sau cu copia de cal (Raport din 12 iunie 2012) iar cea făcută în faza de judecată excluzând ca mecanism de producere a leziunilor care au dus la decesul victimei L.A., căderea urmată de lovirea de corp dur.
Fiind vorba de lovituri multiple în mai multe zone ale corpului, s-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, că rezultatul letal al loviturilor din zona capului nu a fost prevăzut şi nici acceptat (inculpatul D.A. insistând în declaraţii asupra faptului că era încălţat cu cizme de cauciuc) lipsind intenţia de a ucide.
S-a apreciat că fapta inculpatului, de a lovi repetat victima în diverse zone ale corpului, dintre leziunile produse cele de la nivelul capului conducând în legătură directă de cauzalitate la decesul victimei L.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. anterior, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat.
Pentru inculpatul D.M., s-a apreciat că loviturile aplicate victimei, care au produs leziuni pentru vindecarea cărora, în mod normal, ar fi fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri şi alte violenţe în forma prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, inculpatul recunoscând exercitarea cu intenţie a acestor acte pe motiv că victima I-a enervat.
S-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului D.M. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, completările raportului de necropsie infirmând existenţa altui mecanism de producere a leziunilor cauzatoare de moarte.
Este adevărată susţinerea că numai inculpatul D.M. l-a indicat într-o singură declaraţie pe fratele său ca fiind cel care a lovit victima în zona capului însă şi aşa fiind există elemente suficiente din care a rezultat că fapta săvârşită de D.A. este cea prevăzută de art. 183 C. pen. anterior
La individualizarea pedepselor, în sensul dispoziţiilor art. 72 C. pen. anterior, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol concret al faptelor, comise, circumstanţele reale (noaptea, în locuinţa mamei, împotriva unei persoane necunoscute de inculpaţi) şi circumstanţele personale ale acestora (D.M. cunoscut cu antecedente penale ce nu atrag stare de recidivă, atitudine nesinceră în timpul procesului, lipsa dovezilor că ar regreta săvârşirea faptelor).
Pentru inculpatul D.M. s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen. anterior cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului D.M. prin sentinţa penală nr. 221 din 23 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă la 03 iunie 2011, inculpatul având de executat această pedeapsă pe lângă cea pronunţată prin prezenta hotărâre, în total 1 an şi 7 luni închisoare.
Pentru inculpatul D.A. s-a apreciat că singura modalitate în care pedeapsa îşi va atinge scopul prev. de art. 52 C. pen. anterior este executarea în regim de detenţie.
Pentru ambii inculpaţi s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. anterior cu referire la art. 64 lit. a).
Pag. 8 din 14, teza a ll-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei.
1.2. Împotriva acestei soluţii au declarat apel inculpaţii D.A. şi D.M.
Apelantul D.A. a formulat apelul, criticând hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. anterior, arătând că din probele administrate nu rezultă că ar fi lovit victima în cap cu piciorul, ci doar a exercitat lovituri în alte zone ale corpului, iar instanţa în mod eronat a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior
De asemenea, s-a arătat că din ansamblul probator a rezultat că victima L.A., în seara zilei de 18 noiembrie 2011, anterior pătrunderii în locuinţa mamei sale, s-a aflat în faţa unui magazin din localitate, în stare de ebrietate şi a căzut pe platforma betonată, lângă un cadru metalic confecţionat din profile metalice, lovindu-se în zona capului. în subsidiar, a considerat cuantumul pedepsei prea ridicat, iar modalitatea de executare a pedepsei prea aspră, având în vedere lipsa antecedentelor penale, pregătirea şcolară, experienţa de viaţă, situaţia familială.
În motivarea apelului susţinută oral de inculpatul D.M., s-a susţinut că, în privinţa infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, reţinută în sarcina sa, nu există o plângere prealabilă, astfel încât se impune încetarea procesului penal.
În fata instanţei de apel a fost administrată proba cu o nouă expertiză medico-leqală, depunându-se la dosarul cauzei raportul de nouă expertiză medico-legală din 2013, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici", împreună cu avizul Comisiei de avizare şi control din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici", dar şi proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpaţi.
1.3. Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate, Curtea, judecând cauza prin prisma motivelor de apei cât şi din oficiu, a constatat că apelurile sunt întemeiate pentru următoarele motive:
În sarcina inculpaţilor D.A. şi D.M. s-a reţinut, în esenţă, că în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2011, au lovit pe victima L.A. cu picioarele în zona capului, toracelui şi abdomenului de mai multe ori, de către D.A., leziuni ce au condus la decesul acesteia -faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, precum şi în zona toracelui şi bazinului de către inculpatul D.M., cauzându-i leziuni care ar fi necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale - faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.
Prin încheierea din data de 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, faţă de conţinutul suplimentului la raportul de expertiză medico-legală care excludea ca mecanism de producere a leziunii tanatogeneratoare căderea şi lovirea de plan dur, fără nicio justificare, doar reluând constatările examinării din raportul de necropsie, a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, având ca obiectiv, alături de obiectivele deja stabilite pentru raportul de expertiză medico-legală iniţial, să se identifice, în raport de specificul leziunilor constatate, trăsăturile agentului vulnerant şi să se indice care dintre trăsăturile leziunilor confirmă identificarea unui anumit agent vulnerant sau mecanism de producere, cu excluderea celuilalt (lovire cu piciorul încălţat cu cizmă de cauciuc/cădere şi lovire de plan dur).
Pag.9 din 14
Potrivit raportului de expertiză din 2013, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici", avizat de Comisia de avizare şi control din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici", s-a concluzionat că:
a. moartea numitului L.A. a fost violentă;
b. moartea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebraie şi contuziei cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractur craniană complicată în evoluţie cu bronhopneumonie;
c. având în vedere dispoziţia fracturii craniene (medio-parietal 1/3 posterioară cu iradiere medio-frontală şi medio-occipitală), localizarea leziunilor cerebrale proeminent frontal anterior şi în absenta evidenţierii unor leziuni traumatice externe la nivelul scalpului, lovirile s-au putut produce la data de 18/19 noiembrie 2011 prin lovire de corp dur (cădere auto şi heteropropulsată), între aceste leziuni şi deces existând o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată;
d. celelalte leziuni traumatice s-au putut produce la data de 18/19 noiembrie 2011 prin lovire cu şi de corp dur, au necesitat 4.5 zile îngrijiri medicale şi nu au intervenit în tanatogeneză;
e. ne se pot face aprecieri medico-legale cu privire la succesiunea în care au fost produse leziunile şi nici aprecieri cu privire la caracteristicile corpurilor contondente.
Curtea a pus în discuţie şi a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului D.A., din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, în infracţiunea de loviri sau alte violente, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior
Din materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel a constata că inculpatul D.A., a lovit cu picioarele, încălţate în cizme de cauciuc, pe victima L.A., în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2011, această situaţie de fapt fiind relevată de declaraţiile inculpaţilor D.A. şi D.M., care au recunoscut că, găsind pe victimă pe pragul casei, au iovit-o, însă nu în zona capului ci doar în zona abdomenului şi a picioarelor: Declaraţiile date de aceştia în faza de urmărire penală sunt diferite, în sensul că arată că inculpatului D.A. a lovit victima şi în zona capului.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile traumatice specifice producerii prin lovire cu corp dur, deci corespondent al acţiunii inculpatului D.A., nu au intervenit în tanatogeneză.
Astfel a reţinut că, deşi inculpatul D.A. a exercitat violente asupra victimei, leziunile rezultate în urma aplicării loviturilor nu au fost în măsură să producă moartea acesteia.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor T.A., P.I., B.M. şi M.N. este relevată împrejurarea că victima L.A., în seara de 18 noiembrie 2011, în timp ce se afla în fata magazinului din com. Nicolae Bălceascu, jud.Călăraşi, după ce a consumat băuturi alcoolice, a căzut lângă suportul de biciclete, lângă suport fiind observată şi o pată de sânge.
Martorul T.A. relatează că a întâlnit victima şi în dimineaţa de 19 noiembrie 2011, a transportat-o cu căruţa la domiciliu şi nu a observat ca acesta să aibă vânătăi sau urme de sânge, ci a observat doar starea în care acesta se afla - tremura şi nu putea să vorbească.
Rezultă aşadar că leziunile identificat prin noua expertiză medico-legală ca fiind tanatogeneratoare, produse prin lovire de corp dur (cădere auto şi heteropropulsată) sunt cele
Pag. 10 din 14, rezultate la data de 18 noiembrie 2011, în momentul când victima L.A. a căzut în faţa magazinului şi s-a lovit în zona capului, probabil de beton sau de cadrul de biciclete, iar nu cele s aplicate de către inculpatul D.A.
Curtea nu a reţinut ca fiind concludente rapoartele de expertiză efectuate de Serviciul de medicină legală Călăraşi la datele de 16 mai 2012 şi 17 ianuarie 2013, întrucât acestea nu realizează o analiză completă a leziunilor - în principal focarul de fractură craniană din care pleacă un ram anterior care se opreşte medio-fronta! şi unul posterior, care se opreşte medio-occipital - şi nu arată mecanismul de producere a leziunilor.
Concluziile acestor rapoarte de expertiză medico legală, deşi stabilesc că leziunile cranio cerebrale au fost produse prin lovire cu corp dur, nu se coroborează cu situaţia de fapt, respectiv cu împrejurarea că inculpatul D.A. ar fi lovit victima cu picioarele încălţate cu cizmă de cauciuc, agent vulnerant care, datorită caracteristicilor materiale, nu ar fost apt a produce leziuni de o asemenea gravitate.
În consecinţă, fapta inculpatului D.A. care, în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2011, a lovit pe victima L.A. cu picioarele în zona capului, toracelui şi abdomenului de mai multe ori, producând leziuni care însă nu au condus la decesul acesteia şi care ar fi necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale -întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.
Pentru infracţiunea de „lovire sau alte violenţe", potrivit alin. (3) al art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. pen. anterior, lipsa plângerii prealabile înlătură răspunderea prealabilă.
În cauză, din analiza actelor dosarului, rezultă că victima nu a formulat plângere prealabilă, aceasta decedând înainte de a formula a asemenea plângere.
Curtea de Apel a considerat că nu se poate reţine jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia penală nr. 2656 din 06 iulie 2010 şi Decizia penală nr. 464 din 11 februarie 2009), prin care s-a stabilit că în cazul în are decesul victimei infracţiunii de viol a fost cauzat prin săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra acesteia, pentru a înlesni şi a ascunde comiterea infracţiunii de viol, nu sunt incidente dispoziţiile privind lipsa plângerii prealabile, reţinându-se că victima s-a aflat în imposibilitate de a formula plângerea, decesul acesteia fiind cauzat prin activitatea infracţională a inculpatului.
Aşa cum a arătat mai sus, decesul victimei nu a fost urmare a acţiunilor inculpaţilor D.A. şi D.M., ci a survenit ca urmare a leziunilor produse prin lovirea de o platformă betonată sau cadru de biciclete, leziuni fără nicio legătură cu acţiunile inculpaţilor.
Nu poate fi înlocuit în cauză principiul disponibilităţii în procesul penal cu principiul oficialităţii, pentru apărarea intereselor persoanei vătămate, atât timp cât situaţia care a generat imposibilitatea victimei de a exercita acţiunea penală nu este rezultatul acţiunilor inculpaţilor, aceştia neavând vreo contribuţie la producerea decesului victimei.
în consecinţă, văzând noua calificare dată faptei inculpatului D.A., prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, precum şi lipsa plângerii prealabile pentru săvârşire acestei infracţiuni de către inculpaţii D.A. şi D.M., instanţa de apel a constatat că este înlăturată răspunderea penală a acestora.
II. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, Ministerul Public a formulat recurs.
Pag. 11 din 14
Ministerul Public a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 16 C. proc. pen., iar în susţinerea motivelor de recurs a arătat că dispoziţiile privind necesitatea plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen., condiţie regăsită în alin. (3) al aceluiaşi articol, fac parte din categoria celor care limitează oficialitatea procesului penal, legiuitorul lăsând la îndemâna celui vătămat declanşarea sau continuarea procesului penal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. pen., în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
Ministerul Public susţine că legea nu reglementează situaţia în care persoana vătămată a decedat înainte de a formula plângerea prealabilă, însă apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile privind lipsa plângerii prealabile, întrucât persoana vătămată este în imposibilitate de a-şi exercita dreptul procesual de a formula sau nu plângere, situaţie în care principiul disponibilităţii în procesul penal este înlocuit de principiul oficialităţii, statul fiind acela care este chemat să apere interesele persoanelor vătămate atunci când acestea nu şi le pot promova - cum este şi cazul victimei.
Astfel, Ministerul Public susţine că prin coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) C. proc. pen. ce reglementează scopul procesului penal, „ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale" cu cele ale art. 9 alin. (1) din acelaşi cod care precizează obiectul acţiunii penale constând „în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiunii", rezultă principiul oficialităţii, în sensul obligaţiei statului de a face demersurile necesare tragerii la răspundere penală a celor care comit infracţiuni.
De la acest principiu se derogă, potrivit art. 131 C. pen., prin excepţie, numai în situaţia în care legea prevede în mod expres că punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă, cum este situaţia de faţă, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 180 din C. pen. Însă, se afirmă că şi această excepţie ar trebui interpretată în mod limitativ, în sensul că ea presupune ca aceasta să fie în viaţă, în caz contrar operând dispoziţiile generale cu caracter de principiu ale art. 1 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din C. proc. pen., vizând oficialitatea exercitării acţiunii penale.
III. Analizând recursul declarat, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 16 C. proc. pen., când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost graţiată.
În raport de argumentele Ministerului Public, Înalta Curte consideră că acestea pot fi apreciate ca fiind pertinente, însă au un caracter pur teoretic şi nu au legătură cu probele din prezentul dosar.
Astfel, Înalta Curte reţine că organele judiciare au fost sesizate de către Serviciul de medicină legală Călăraşi la data de 26 noiembrie 2011 ca urmare al decesului victimei în spitalul
Pag.12 din 14, unde fusese internată în data de 19 noiembrie 2011.
Primele acuzaţii care au fost aduse inculpaţilor de către procuror au fost formulate după 6 data de 18 iunie 2012, adică la cca.7 luni de la agresiune, deşi aceştia au recunoscut încă din 29 noiembrie 2011 că au lovit victima - filele 77, 78, 84, 86 dup.
Odată cu formularea acuzaţiilor, împotriva a trei persoane procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunile prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., deşi nu exista o plângere prealabilă.
Această punere sub acuzare a avut loc în condiţiile din actele dosarului rezultă că iniţial victima a fost internată la secţia de psihiatrie - a se vedea fila 50 dup - unde a fost internată până la data de 23 noiembrie 2011.
Mai mult, punerea sub acuzare pentru aceste infracţiuni a avut loc deşi încă din data de 26 noiembrie 2011 nepoata victimei, numita M.L., a declarat în faţa organelor judiciare -fil.33 verso dup, penultimul paragraf - că a vorbit cu unchiul său încă de la internare şi că „l-am întrebat ce a păţit şi dacă l-a bătut cineva şi acesta mi-a răspuns că nu".
Cu toate acestea, organele de urmărire penală au ignorat această afirmaţie şi după 7 luni au dispus începerea urmăririi penale fără să existe plângerea penală prealabilă - condiţiei legală pentru a se putea proceda la acuzarea unei persoane pentru acest gen de infracţiuni - şi nici nu a fost făcută o clarificare a acestei chestiuni procedurale cu ocazia audierii în calitate de parte vătămată a nepoatei victimei, numita M.L., ce a avut loc la data de 19 iunie 2012 - fila 32 dup.
Aşadar, în opinia înaltei Curţi este neîndoios dovedit că la momentul în care era în viaţă, victima nu a manifestat o intenţie să formuleze o plângere prealabilă împotriva agresorilor săi, care, aşa cum s-a precizat, au recunoscut că au lovit victima încă din 29 noiembrie 2011 - filele77, 78, 84, 86.
În faţa acestor evidenţe probatorii, argumentele teoretice ale Ministerului Public nu pot constitui raţiuni pentru ca Înalta Curte să caseze decizia Curţii de Apel, a cărei motivare este în deplină concordanţă cu legea şi probele dosarului.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a arătat că practica judiciară invocată de către Ministerul Public nu este aplicabilă în speţă şi este corect statuat că nu se poate reţine jurisprudenta dezvoltată în Deciziile penale nr. 2656 din 06 iulie 2010 şi nr. 464 din 11 februarie 2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - referitoare la aceea că în cazul în care decesul victimei infracţiunii de viol a fost cauzat prin săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra acesteia, pentru a înlesni şi a ascunde comiterea infracţiunii de viol, nu sunt incidente dispoziţiile privind lipsa plângerii prealabile, reţinându-se că victima s-a aflat în imposibilitate de a formula plângerea, decesul acesteia fiind cauzat prin activitatea infracţională a inculpatului, deoarece în speţa de faţă decesul victimei nu a fost urmare a acţiunilor inculpaţilor D.A. şi D.M., ci a survenit ca urmare a leziunilor produse prin lovirea de o platformă betonată sau cadru de biciclete, leziuni fără nicio legătură cu acţiunile inculpaţilor, aşa încât în cauză nu poate fi înlocuit principiul disponibilităţii în procesul penal cu principiul oficialităţii.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 20 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel, pag. 13 din 14, Bucureşti, secţia a ll-a penală, privind pe inculpaţii D.A. şi D.M. şi va face aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 20 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, privind pe inculpaţii D.A. şi D.M.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămâne în sarcina statului, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de câte 50 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinfă publică, azi 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 876/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 867/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs → |
|---|
