ICCJ. Decizia nr. 931/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii pub

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 931/2014

Dosar nr. 3056/99/2012

Şedinţa publică din 14 martie 2014

Asupra recursului penal de faţă;

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 24 din 18 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3056/99/2012 al Tribunalului Iaşi, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, din infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în forma agravată prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. în forma simplă prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. în cazul inculpatului A.C.V., şi din infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. pentru inculpata H.M.M.

Au fost condamnaţi inculpaţii:

- H.I. la pedepsele:

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, calculată conform disp. art. 66 C. pen.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului H.I., urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

În baza art. 350 din C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Iaşi dispusă împotriva inculpatului H.I. prin încheierea de şedinţă din data de 26 iulie 2012 şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv, de la 2 februarie 2012, ora 16:00, la 3 februarie 2012, ora 16:00, şi de la 10 februarie 2012 la 30 iulie 2012.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

- H.M.M. la pedepsele:

- 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice", prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.

- 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "uz de armă neletală fără drept" prev. de art. 135 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatei H.M.M., urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 10 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei H.M.M. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) din C. proc. pen. a fost achitată inculpata H.M.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004.

În baza art. 12 din C. proc. pen., cu referire la art. 129 pct. 31 şi art. 131 din Legea nr. 295/2004 se vor încunoştinţa organele de poliţie din cadrul I.P.J. Iaşi despre soluţia dispusă de instanţă, după rămânerea ei definitivă.

În baza art. 350 din C. proc. pen. a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă împotriva inculpatei prin încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2012, şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatei perioada reţinerii şi a arestului preventiv, de la 7 februarie 2012, ora 14:30, la 27 martie 2012.

- A. (nume anterior B.) C.V. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- A.I.A. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice", în baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 2 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului A.I.A. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 14 şi art. 346 din C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009 a fost obligat inculpatul H.I. la plata către partea civilă P.C. a sumei de 5.000 RON, către partea civilă P.D. a sumei de 8.300 RON, către partea civilă R.O.C. a sumei de 7.000 RON şi către partea civilă M.O.D. a sumei de 3.000 RON, toate cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 14 şi art. 346 din C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009 a fost obligată inculpata H.M.M. la plata către partea civilă M.R.G. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 14 şi art. 346 din C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009, cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul H.I. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei de 1.270 RON cu titlu de despăgubiri civile şi la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "S.S." Iaşi a sumei de 5.456,01 RON cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

În baza art. 14 şi art. 346 din C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009, cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost obligată inculpata H.M.M. la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi a sumei de 61,96 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata H.M.M. a pistolului marca M.W. şi a muniţiei ridicate de organele de poliţie şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Iaşi conform procesului-verbal ataşat dosarului de urmărire penală.

În baza art. 169 din C. proc. pen. s-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către SC M.E. SRL Iaşi a Hard Disk-ului model B., precum şi a obiectelor ridicate de la faţa locului de organele de poliţie şi sigilate în plicul nr. a şi în sacii nr. a şi b, obiecte depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iaşi.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 1.110,39 RON (fiecare), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a luat act că părţile vătămate şi civile P.C., P.D., R.O.C. şi M.O. nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În baza art. 193 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligată inculpata H.M.M. la plata către partea vătămată şi civilă M.R.G. a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Iaşi a reţinut că în seara zilei de 28 ianuarie 2012 la iniţiativa martorilor I.A., B.A.M., C.D.A. şi P.I.C., s-a organizat o ieşire în grup în Clubul M.P. situat în Iaşi, zona Copou. Martorul C.D.A. a rezervat o masă în zona VIP a clubului (indicată de unii martori drept "zona canapelelor") începând cu orele 22:00, fiind invitată să participe şi inculpata H.M.M. împreună cu alţi prieteni. Aceasta din urmă a venit la club împreună cu fratele său, inculpatul H.I., fostul prieten, inculpatul A.I.A., dar şi cu inculpatul A.C.V.

Conform declaraţiilor martorilor toate aceste persoane au ajuns pe rând în club, întregul grup fiind întrunit la masa rezervată în jurul orelor 23:00. Din acest grup mai făceau parte şi martorii U.A. şi C.O.G., împreună cu grupul stând pentru o scurtă perioadă de timp şi martorul P.Ş.A.

S-a menţionat că nu toate persoanele care stăteau la masa rezervată se cunoşteau între ei, dintre iniţiatori fiecare venind cu propriul grup de prieteni.

În seara respectivă la Clubul M.P. erau de serviciu, legal, agenţii de pază P.C. (coordonatorul pazei), R.O.C., M.O.D. şi P.D. De asemenea, din serviciul de pază mai făcea parte martorul C.D., dar şi o altă persoană rămasă neidentificată până la acest moment, persoane care deşi îndeplineau atribuţii specifice nu făceau parte din planul de pază avizat conform disp. art. 55 lit. a) din Legea nr. 333/2003 de către I.P.J. Iaşi, Serviciul de Ordine publică.

Conform dispoziţiilor legale, la intrarea în club, agenţii de pază au procedat la perchiziţia corporală sumară a persoanelor de sex masculin, cu privire la întregul grup de persoane din care făceau parte şi cei patru inculpaţi nefiind identificate probleme la intrare.

În incinta clubului grupul de persoane din care făceau parte martorii anterior menţionaţi şi cei patru inculpaţi au consumat băuturi alcoolice şi suc. Dintre toate persoanele se pare că cel mai afectat de consumul de băuturi alcoolice a fost martorul C.A.D. care a şi plecat din club anterior celorlalţi membri ai grupului.

Pe durata cât au stat în incinta clubului membrii grupului din care făceau parte şi inculpaţii nu au avut un comportament cu mult diferit de al altor persoane din club, însă două incidente au determinat pe agenţii de pază să le solicite părăsirea clubului.

Astfel, între inculpatul H.I. şi martorul U.A. a avut loc un conflict datorită faptului că inculpatul a pretins martorului să nu mai danseze cu martora C.O.G., deşi cei doi veniseră cu acelaşi grup în club. Deşi inculpatul H.I. nu a recunoscut acest aspect, instanţa a reţinut ca fiind pe deplin dovedit faptul că inculpatul a lovit cu pumnul pe martorul U., acesta căzând în urma loviturii aplicate. Conflictul a fost aplanat de agenţii de pază înainte de a degenera.

Un al doilea incident a fost cauzat de un alt membru al grupului identificat de participanţi doar după poreclă "C." (pare a fi vorba de martorul I.A. prin raportare la afirmaţia inculpatului H.I. că au fost audiaţi la acelaşi termen de instanţa de judecată, deşi martorul nu a recunoscut acest aspect). Astfel, în contextul unei deplasări în zona toaletelor clubului şi cel mai probabil datorită stării de excitaţie nervoasă cauzată de alcool, această persoană a deteriorat una dintre uşile de acces la baie.

În aceste condiţii pare a fi pe deplin întemeiată solicitarea adresată întregului grup de agenţii de pază ai clubului de a părăsi incinta acestuia.

Iniţial se pare că inculpatul H.I. a fost de acord cu această solicitare, insistând însă că mai întâi vrea să meargă la baie, ceea ce a şi făcut. Împreună cu inculpatul H.I. au intrat în baie şi inculpatul A.I.A. şi un alt tânăr din grupul lor. La scurt timp, în baie a intrat şi inculpatul A.C.V. care venise din sala clubului însoţit de inculpata H.M.M. şi martora P.I.C. După ce au ieşit din baie, partea vătămată P.C. a observat că toţi cei din grupul inculpatului erau îmbrăcaţi, mai puţin inculpatul H.I., motiv pentru care a crezut că cei din grup vor pleca. Inculpaţii H.I., A.C.V. şi A.I.A. s-au îndreptat însă spre sala clubului, inculpata H.M.M. şi martora P.I.C. rămânând în dreptul uşii de la baie. Văzând că, de fapt, nu vor să plece, partea vătămată P.C. a pus mâna pe spatele inculpatului H.I. conducându-l spre ieşire, spunându-i, totodată, să părăsească clubul şi să nu provoace scandal. S-a menţionat că în holul unde avea loc această discuţie se aflau şi ceilalţi agenţi de pază, respectiv P.D. şi C.D.

În acest moment inculpatul H.I., pe un ton din ce în ce mai ridicat conform declaraţiilor părţilor vătămate, l-a întrebat pe P.C. de ce pune mâna pe el. În susţinerea reacţiei inculpatului H.I. au intervenit şi ceilalţi doi inculpaţi, inculpatul A.C.V. împingându-se în agenţii de pază. La acel moment inculpatul A.I.A. îi înmânase o haină de culoare închisă inculpatului H.I., acesta ţinând pentru scurt timp haina pe mână. Este momentul la care inculpatul H.I. s-a înarmat cu un cuţit, fără a se putea stabili dacă obiectul l-a luat din haina înmânată de inculpatul A. sau i-a fost dat de acesta din urmă concomitent cu înmânarea hainei.

Din momentul în care inculpatul A.C.V. s-a împins în agenţii de pază conflictul dintre cele două tabere a degenerat.

Inculpatul H.I. a scos mâna dreaptă de sub haină, mână în care avea cuţit, intenţionând să-l lovească pe P.C. Acesta a reacţionat şi l-a lovit pe inculpatul H.I. cu mâna dreaptă în zona feţei, după care cei doi s-au lovit reciproc.

În acest timp inculpatul A.I.A., care fusese împins pe scări de un agent de pază, coborând 3 - 4 trepte, a urcat scările şi a lovit cu pumnul pe o persoană care se afla cu spatele spre el, iar inculpatul A.C.V. a intervenit de partea inculpatului H.I., fiind însă lovit de unul dintre agenţii de pază.

În acest context conflictul principal s-a desfăşurat între inculpaţii A. şi H. pe de o parte şi agenţii de pază P.C., M.O.D., P.D. şi C.D. pe de altă parte. S-a creat o învălmăşeală, toţi aplicându-şi lovituri reciproc. În aceste împrejurări, inculpatul H.I. i-a aplicat părţii vătămate P.C. patru lovituri cu acel cuţit în zona toraco-abdominală, iar părţii vătămate P.D. o lovitură cu cuţitul în coapsa stângă. Pentru că nu mai putea să meargă, P.D. s-a retras la baie, fiind ajutat de un alt agent de pază, martorul C.D.

Deoarece inculpatul H.I. intenţiona să îl lovească în continuare pe P.C., care se afla cu spatele la el, a intervenit şi partea vătămată R.O.C. care a lovit pe inculpatul H.I. În acest context şi partea vătămată R.O.C. a fost lovit de către inculpatul H.I. cu acel cuţit, mai întâi în abdomen. Simţind o căldură în corp, R.O.C. s-a retras un pas în spate pentru a vedea ce a păţit, moment în care inculpatul H.I. a încercat din nou să-l lovească. R.O.C. a ridicat mâna pentru a para lovitura motiv pentru care a fost tăiat de inculpatul H.I. dinspre cot spre degete. Speriat fiind de posibila gravitate a leziunilor suferite, partea vătămată R.O.C. s-a refugiat spre garderobă.

În acest timp o persoană din cele două grupuri, rămasă neidentificată, a pulverizat spray iritant lacrimogen în holul unde a avut loc conflictul. Acest miros a pătruns datorită sistemului de ventilaţie şi în incinta clubului, motiv pentru care clienţii şi-au pus mâna la gură şi au încercat să se îndrepte spre ieşirile din club. Inculpata H.M.M., care trecuse de busculada din hol şi ajunsese spre zona de ieşire din club, zonă în care au ajuns şi inculpaţii A.I. şi A.C.V., a scos din poşeta pe care o avea asupra ei o armă (pistol cu bile de cauciuc) pe care a îndreptat-o spre zona de intrare în sala de club unde se aflau agenţii de pază şi mai mulţi clienţi ai clubului, executând focuri de armă. Două dintre proiectilele trase de inculpata H.M.M. au lovit pe partea vătămată M.R.G., cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, ca şi pe martora C.T., ambele în zona capului.

După acest moment inculpata H.M.M. a revenit spre zona de ieşire, fiind urmată practic de o avalanşă de clienţi ai clubului care căutau să iasă din local. Inculpatul A.C.V. văzând că partea vătămată R.O.C. intră la garderobă, a încercat să-l oprească, fără a reuşi. Inculpatul A. nu a renunţat însă şi revine în zona garderobei, trăgând de uşă, moment surprins de camerele de supraveghere.

După câteva secunde de acalmie, inculpaţii H.I., urmat de A.I.A., A.C.V. şi H.M.M., au revenit în holul de acces în club. Pentru a împiedica accesul acestora în club agenţii de pază au pulverizat spray lacrimogen şi au ripostat cu tomfele din dotare. Din acest motiv s-a înteţit avalanşa de clienţi care căutau să iasă din incinta localului.

Inculpaţii H.M.M. şi A.I.A. au părăsit în grabă localul, cel din urmă fiind scos afară de o persoană, fără a-l agresa. În urma lor camerele de supraveghere au surprins imaginea inculpatului H.I., acesta fiind lovit la o arcadă. Este momentul în care în mâna inculpatului camerele de supraveghere surprind din nou un cuţit. În acest timp inculpatul A.C.V. continua conflictul cu agenţii de pază, împingând o persoană şi aruncând un obiect luat de pe jos, cel mai probabil un rest dintr-un scaun.

În timp ce inculpatul H.I. se află în holul de ieşire din club, părând ameţit, pe lângă el a trecut partea vătămată M.O.D., acesta dorind să intre în zona garderobei unde se aflau depozitate materialele din dotarea agenţilor de pază. Datorită faptului că uşa era închisă, aici fiind în continuare refugiat agentul de pază R.O.C., partea vătămată M.O.D. s-a întors spre holul de acces în club. Inculpatul H.I. l-a prins însă din urmă, apucându-l cu mâna stângă de zona spatelui, iar cu mâna dreaptă i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona coapsei dreapta. Inculpatul H.I. a fost scos din incinta clubului de alte persoane.

Chiar şi după ieşirea din club comportamentul recalcitrant al inculpaţilor a continuat, inculpatul A. fiind surprins de camerele de supraveghere în momentul în care încearcă din nou să intre în club, trăgând de uşa de la intrare. Inculpatul a fost "temperat" de H.I. însă nu înainte de a trage şi un picior în uşa de acces în club. Toţi inculpaţii au părăsit zona clubului anterior sosirii la faţa locului a organelor de poliţie.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de judecată a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată.

În prealabil, cu privire la legalitatea probelor, legalitate invocată de apărare atât la momentul cererii de restituire a cauzei la procuror, cât şi în cuvântul pe fond, instanţa a reţinut că, deşi s-au făcut erori nepermise de către procuror în procesul de administrare a probelor, acestea nu au determinat nulitatea absolută a vreunuia dintre mijloacele de probă administrate, iar nulitatea relativă nu a fost invocată de apărare în termenul legal.

Este adevărat că unii dintre martori au fost audiaţi exclusiv de organele de cercetare penală, deşi prin raportare la obiectul cauzei competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţinea procurorului, dar orice încălcare a drepturilor inculpaţilor nu mai poate fi invocată în condiţiile în care martorii au fost reaudiaţi de instanţa de judecată. Martorii C.O.G. şi U.A. a căror audiere nu a mai fost posibilă în faţa instanţei au fost audiaţi de procuror, reţinerea declaraţiilor acestora la analiza situaţiei de fapt a cauzei fiind perfect legală în raport de dispoziţiile art. 327 alin. (3) din C. proc. pen. Instanţa a recunoscut şi faptul că cercetarea la faţa locului s-a făcut defectuos, fiind sesizate paralel două organe de cercetare, şi nu de către procuror cum era legal, iar din dosarul cauzei lipseşte procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare. De asemenea, ordonanţa de delegare dată de procuror în cauză nu a fost conformă dispoziţiilor legale, iar vizionarea imaginilor captate de camerele de supraveghere nu a fost efectuată de procuror ci de organele de poliţie şi în lipsa unei delegări. În acelaşi sens în cauză s-a întocmit un raport criminalistic cu privire la arma folosită de inculpata H.M.M., anterior începerii urmăririi penale şi la dispoziţia organelor de poliţie, deşi, aşa cum s-a arătat, urmărirea penală era în atribuţia procurorului, nu putea exista delegare sub acest aspect fiind vorba de un act de dispoziţie şi nici nu s-a întocmit un proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare.

Totuşi, aşa cum a reţinut instanţa şi la momentul respingerii cererii de restituire, urmărirea penală în ansamblul său a fost echitabilă şi nu au existat încălcări ale drepturilor fundamentale ale inculpaţilor.

Faptul că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică este lovit de nulitate relativă nu a influenţat cu nimic probatoriul cauzei în condiţiile în care inculpata H.M.M. a recunoscut în cursul urmăririi penale utilizarea armei pe care o avea asupra ei (deci arma era funcţională), iar din declaraţiile martorilor audiaţi, ale părţilor vătămate şi din imaginile captate de camerele de supraveghere a rezultat dincolo de orice dubiu că inculpata a utilizat o armă.

Însăşi C.E.D.O. s-a pronunţat în practica sa în sensul că o probă de vinovăţie, chiar lovită de nulitate absolută (şi nu doar relativă, cum este cazul speţei de faţă), poate fi reţinută ca temei al condamnării dacă se coroborează cu alte mijloace de probă, legal administrate, şi care formează convingerea instanţei în sensul reţinerii vinovăţiei inculpatului (a se vedea Gäfgen contra Germaniei).

Instanţa a pornit la evaluarea declaraţiilor date în cele două etape procesuale de persoanele audiate în cauză de la imaginile surprinse de camerele de supraveghere, astfel cum au fost identificate pe hard-disk-ul solicitat de instanţă. De aceea, prin raportare la imaginile video surprinse instanţa a reţinut că nici inculpaţii şi nici părţile vătămate nu au prezentat o situaţie de fapt conformă adevărului, fiecare încercând să minimizeze contribuţia sa la scandalul produs sau să ascundă instanţei încălcările normelor legale privind efectuarea serviciului de pază de la club.

În plus, declaraţiile unora dintre martorii audiaţi în cauză au fost reţinute sub beneficiu de inventar de instanţă. Este cazul declaraţiilor date de martorii P.Ş.A. şi C.A.D., martori care, în raport de cantitatea de alcool declarată ca fiind ingerată în seara de 28/29 ianuarie 2012, nu sunt consideraţi de instanţă ca fiind capabili să ofere o descriere reală a evenimentelor la care au asistat. De asemenea, instanţa a constatat că toţi martorii audiaţi în cauză s-au poziţionat prin declaraţiile date în una sau alta dintre tabere, susţinând fie varianta inculpaţilor, fie pe cea a părţilor vătămate. Coroborând însă susţinerile părţilor vătămate cu totalitatea declaraţiilor date de martorii audiaţi în cauză, ca şi cu imaginile captate de camerele de supraveghere, instanţa a reţinut că varianta faptică prezentată de aceştia pare mai aproape de adevăr, cu luarea în considerare a încercărilor părţilor de a ascunde instanţei neregulile vizând realizarea serviciului de pază şi identitatea unei alte persoane care a participat la realizarea pazei în club în seara de 28/29 ianuarie 2012.

Potrivit adresei nr. 104.440/2012 a I.P.J. Iaşi în incinta Clubului M.P. măsurile de ordine se realizau cu personal propriu, agenţii fiind autorizaţi pentru a fi dotaţi cu tomfă şi spray iritant lacrimogen potrivit art. 45 din Legea nr. 333/2003. În acelaşi timp însă, s-a comunicat instanţei faptul că planul de pază avizat conform art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 cuprindea la data de 29 ianuarie 2012 doar patru agenţi de pază, respectiv pe părţile vătămate P.C., P.D., R.O.C. şi M.O.D.

În raport de informaţiile comunicate de I.P.J. Iaşi şi dispoziţiile Legii nr. 333/2003 instanţa a reţinut că legal în noaptea de 28/29 ianuarie 2012 lucrau drept agenţi de pază doar părţile vătămate dar că, în fapt şi cu încălcarea legii de către societatea deţinătoare a clubului, planul de pază cuprindea şi pe martorul C.D., ca şi pe o altă persoană rămasă neidentificată (un bărbat cu barbişon, identificat şi de apărare pe imaginile puse la dispoziţie de către instanţă). Această persoană apare în înregistrările de imagini încă de la momentul sosirii în club a clienţilor şi se comportă ca un agent de pază, înlocuind chiar pe partea vătămată R.O.C. la un moment dat, şi a rămas neidentificat de organele de poliţie, deşi se afla în club la momentul sosirii acestora.

Din atitudinea părţilor vătămate şi a martorului D.E.M. (administratorului clubului) instanţa a reţinut şi că agenţii de pază şi conducerea clubului cunoşteau faptul că modul în care se realizează paza în club excede dispoziţiilor legale. Nici una dintre părţile vătămate nu a recunoscut că în seara de 28/29 ianuarie 2012 în club au activat şi alţi agenţi, cu excepţia părţilor vătămate şi a martorului C.D., şi au refuzat să dezvăluie identitatea bărbatului cu barbişon deşi în înregistrările de imagini se vede clar că acesta stă de vorbă cu toţi ceilalţi agenţi şi că asigură dispozitivul de la intrarea în club împreună cu un alt agent. De asemenea, părţile vătămate nu au recunoscut că în seara respectivă erau înarmaţi cu tomfe, deşi aceste obiecte le deţineau legal şi faptul că atârnă la centura lor se vede clar în imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Probabil această atitudine a părţilor vătămate se explică prin aceea că, aşa cum a rezultat şi din declaraţia martorului D.E.M. (administratorului clubului), conducerea clubului a lăsat în sarcina lor asumarea răspunderii pentru situaţia creată în club şi pentru modul defectuos în care au administrat situaţia conflictuală, martorul nerecunoscând nici măcar faptul că s-a solicitat avizul poliţiei pentru dotarea cu tomfe şi spray lacrimogen a agenţilor de pază, dar sugerând că probabil agenţii au avut diferite obiecte contondente în dotare, din propria iniţiativă.

În aceste condiţii, prin raportare şi la declaraţia părţii vătămate P.C. care a recunoscut faptul că sprayurile din dotare erau foarte mari, motiv pentru care în seara respectivă avea un spray mai mic asupra lui, pe care a susţinut însă că nu l-a folosit, chiar dacă din imaginile captate de camerele de supraveghere s-a constatat că sprayurile din dotare au fost preluate de agenţi de la garderobă doar la finalul conflictului, instanţa a reţinut că pare mai veridic ca agenţii de pază să fi fost cei care au pulverizat spray iritant lacrimogen în partea de debut a conflictului, mai ales în condiţiile în care din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că vreunul dintre inculpaţi avea un astfel de obiect asupra lui.

Deşi instanţa a constatat că paza la Clubul M.P. s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale şi agenţii de pază nu au gestionat corect conflictul izbucnit, comportamentul acestora faţă de membrii grupului din care făceau parte inculpaţii nu a fost cu nimic deosebit sau dincolo de lege, cum a susţinut apărarea.

Inculpata H.M.M. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a susţinut că a fost percheziţionată la intrare de către agenţii de pază. Din imaginile captate de camerele de supraveghere s-a constatat însă că agenţii nu au percheziţionat nicio fată la intrarea în club, ci doar băieţi, şi nici pe aceştia în mod constant. De altfel o percheziţionare a inculpatei ca cea descrisă în declaraţia dată ar fi fost imposibil să nu conducă la descoperirea pistolului din geanta acesteia, inculpata susţinând că agentul de la uşă s-a uitat şi în geanta sa şi că nici măcar ea nu mai ţinea minte că avea pistol în acea geantă.

A susţinut apărarea că agenţii de pază le-ar fi adus la cunoştinţă încă de la început faptul că vor fi agresaţi în acea seară, mai ales inculpatul H.I. Instanţa a reţinut însă că declaraţia martorului N.I. care a susţinut acest aspect sub prestare de jurământ este pro causa şi nu corespunde adevărului. În condiţiile în care nu s-a dovedit nicio situaţie conflictuală între inculpat şi vreunul dintre agenţii de pază şi nu s-a oferit, deci, un motiv pentru o atare ameninţare din partea agenţilor, instanţa nu a reţinut caracterul veridic al susţinerilor martorului. Aceasta mai ales în condiţiile în care inculpata H.M. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a arătat că prin intermediul martorului N.I. li s-a transmis doar să stea liniştiţi că agenţii sunt cu ochii pe ei. Or, este puţin probabil ca inculpata să nu fi auzit ameninţarea adresată de agenţii de pază prin intermediul martorului mai ales în condiţiile în care acesta a precizat că i-a spus expres lui H.I. ce a înţeles el din spusele agenţilor, adică faptul că "în acea seară o să ia bătaie". În aceste condiţii a fost evident faptul că declaraţia martorului a fost pro causa, în concordanţă cu susţinerile inculpatului H.I., şi pentru a pune într-o lumină favorabilă pe inculpat şi a-i accentua statutul de "victimă".

În plus, solicitarea adresată grupului din care făceau parte şi inculpaţii de către agenţii de pază a-i clubului de a părăsi localul a fost pe deplin justificată prin raportare la cele două incidente create de membrii grupului.

În primul rând că agenţii de pază au atras atenţia grupului datorită faptului că unul dintre ei, respectiv "C." (de fapt martorul I.A.), a stricat o uşă de la baie, a rezultat din coroborarea declaraţiilor părţilor vătămate cu ale martorilor audiaţi în cauză, martorul C.D. relatând expres despre acest moment în detaliu. De altfel şi inculpatul H.I. în declaraţia dată a recunoscut acest incident.

În al doilea rând, lovirea de către inculpatul H.I. a martorului U.A. a rezultat din coroborarea declaraţiilor date de martorii C.O.G., U.A. şi B.A.M. cu declaraţiile părţilor vătămate P.D. şi P.C. şi ale martorului C.D. Chiar dacă ceilalţi martori au susţinut că nu au văzut un atare incident între membrii grupului, iar martorii C.O.G. şi U.A. nu au putut fi audiaţi nemijlocit de instanţă, nu au existat motive pentru ca declaraţiile date de cei doi în cursul urmăririi penale să fie considerate că nu corespund adevărului mai ales în condiţiile în care se coroborează cu alte susţineri din cauză. În plus, martora B.A.M., audiată nemijlocit de instanţă, a confirmat că C.O.G. i-ar fi spus despre incidentul dintre inculpatul H. şi martorul U. În aceste condiţii instanţa nu a reţinut ca veridică declaraţia inculpatului H.I. că doar s-a prefăcut că loveşte pe martorul U. Aceasta mai ales în contextul în care o astfel de glumă prietenească descrisă de inculpat nu o poţi face decât cu o persoană cunoscută; or, inculpatul a susţinut că nu cunoştea pe cei doi martori anterior, văzând pentru prima dată în acea seară pe C.O.G. şi U.A.

În afara celor două momente instanţa nu a reţinut motivat că grupul din care făceau parte şi inculpaţii ar fi avut un comportament diferit de al altor clienţi. Deşi în actul de sesizare s-a arătat că din acest grup o persoană a dansat pe masă, aspect recunoscut de martorul C.A.D., comportamentul nu este ieşit din comun în condiţiile în care pe imaginile captate de camerele de supraveghere din incinta clubului s-a constatat că un atare comportament a fost adoptat şi de alţi clienţi ai clubului.

Momentul de debut al conflictului propriu-zis dintre părţi a fost surprins de camerele de supraveghere ale clubului. Astfel, în folder-ul de imagini se văd clar discuţiile dintre agenţii de pază şi inculpaţii A.C.V., H.I. şi A.I.A. În ciuda discuţiilor care par amiabile prin raportare la gestica persoanelor de faţă, inculpatul A. împinge pe un agent de pază, moment de la care începe o busculadă generală.

Derularea cadru cu cadru a imaginilor surprinse de camera de supraveghere pune însă în evidenţă momentul la care inculpatul H.I. se înarmează şi, în încercarea de a lovi, se deplasează spre grupul agenţilor de pază, ieşind din raza camerei de supraveghere. De aceea, derularea exactă a conflictului dintre agenţii de pază şi inculpatul H.I. poate fi stabilită doar cu aproximaţie, pe baza declaraţiilor persoanelor implicate, în special părţi vătămate şi inculpaţi, întrucât martorii nu au avut vizibilitate asupra conflictului ce avea loc într-un hol, cu excepţia martorului C.D. care făcea parte din dispozitivul de pază.

Cert este că dintre persoanele implicate în acest "clinci" descris de martori doar inculpatul H.I. avea cuţit asupra sa, obiect cu care s-a înarmat la momentul imediat următor debutului conflictului şi nu în timpul acestuia cum a susţinut inculpatul. De asemenea, contrar susţinerilor inculpatului, acesta nu a fost nevoit să facă faţă atacului celor cinci agenţi de pază, conform declaraţiilor părţilor vătămate şi ale martorului C.D. inculpatul fiind cel care-şi alegea următoarea victimă din grup.

Camerele de supraveghere au surprins desfăşurarea periferică a conflictului, respectiv cum inculpatul A.I.A. loveşte cu pumnul o persoană sau cum se îmbrânceşte cu alte două persoane, sau momentul la care inculpatul Argint încearcă să intervină în ajutorul lui H.I. Aceleaşi imagini surprind şi momentul în care inculpata H.M. şi martora P.I.C. trec pe lângă grupul agenţilor de pază şi al inculpaţilor, existând posibilitatea ca martora la acest moment să fi fost tăiată la picior cum a susţinut. Că există posibilitatea ca tot inculpatul H.I. să fi fost cel care a tăiat-o în graba cu care mânuia cuţitul împotriva agenţilor de pază este o variantă luată în considerare şi de martoră probabil, din moment ce nu a depus plângere împotriva agresorilor, martora fiind prietenă cu sora inculpatului.

Instanţa a reţinut în acord cu apărarea şi contrar susţinerilor actului de acuzare al procurorului că clienţii clubului par să fi luat iniţial hotărârea de a părăsi clubul datorită mirosului de spray iritant lacrimogen şi nu din cauza conflictului dintre agenţii de pază şi inculpaţi, conflict care nici nu a fost perceput de foarte multe persoane dat fiind că s-a desfăşurat exclusiv în holul localului. În plus, este cert faptul că apariţia mirosului în sine nu a produs panică între clienţi, imaginile captate de camerele de supraveghere evidenţiind că, deşi lumea pune mâna la nas, deplasarea spre ieşire are loc calm. O stare de agitaţia s-a creat însă datorită faptului că, aşa cum au susţinut părţile vătămate şi martorii D.E.M. şi C.D., clienţii nu au putut iniţial ieşi, conducerea clubului solicitând personalului să nu deschidă uşile întrucât nu se plătise toată consumaţia. Abia în momentul în care mirosul a devenit foarte deranjant s-a decis să se permită părăsirea localului de către clienţi.

Este evident însă că vederea agenţilor de pază plini de sânge şi ulterior, zgomotul produs de arma de foc utilizată de inculpata H.M.M. a accentuat spaima clienţilor clubului, iar comportamentul inculpaţilor, la care aceştia au asistat, a fost de natură să aducă atingere ordinii publice, astfel că susţinerea apărării privind lipsa legăturii de cauzalitate dintre faptele inculpaţilor şi atingerea adusă bunelor moravuri sau scandalul public cauzat nu poate fi susţinută.

Dincolo de susţinerile părţii vătămate M.R. vizând sentimentul de panică cauzat de faptele inculpaţilor, şi imaginile captate de camerele de supraveghere reflectă sentimentul de teamă şi spaimă încercat de unii clienţi ai localului. Astfel, după momentul la care inculpata H.M.M. execută focuri de armă şi se îndreaptă spre ieşire, din urma ei vine un val de oameni ce par a fi panicaţi; momentul a fost perceput şi de martorul C.V.M. care a relatat că "am auzit nişte pocnituri, moment în care s-au intensificat ţipetele"; anterior, când clienţii părăsesc localul într-o oarecare ordine, se văd pe camerele de supraveghere persoane ce se uită miraţi la partea vătămată P.C. care este tăiat şi se dau deoparte; la momentul la care inculpaţii se întorc în încercarea de a pătrunde din nou în club, fluxul de oameni ce se îndreaptă spre ieşire se întrerupe brusc, făcând loc inculpaţilor; prin urmare comportamentul general al acestora a fost perceput de clienţi drept periculos, fiind evidentă tulburarea adusă ordinii şi liniştii publice.

Inculpatul A.C.V. în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată nu a recunoscut comiterea faptei. A susţinut inculpatul că el nu a făcut nimic şi că a fost lovit deodată de un agent de pază. Susţinerea inculpatului este la modul evident infirmată de imaginile captate de camerele de supraveghere, imagini din care rezultă că inculpatul este cel care s-a împins primul în agenţii de pază şi că a fost lovit de un agent în momentul în care a intervenit în ajutorul inculpatului H.I. Deşi a susţinut că nu a mai revenit în local în a doua parte a conflictului, pe imaginile captate de camerele de supraveghere se vede clar momentul în care inculpatul vrea să prindă un agent de pază ce intră la garderobă şi apoi trage cu putere de uşa garderobei în încercarea de a pătrunde după acesta; de asemenea, aceleaşi imagini arată cum inculpatul reintră în holul de la garderobă şi împinge lumea din calea sa, motiv pentru care toţi clienţii, mai ales, fetele, se retrag din calea lui.

Însă caracterul mincinos al declaraţiei acestui inculpat rezultă cu şi mai mare evidenţă din faptul că acesta a susţinut că "am auzit în acea seară zgomote asemănătoare focurilor de armă, însă nu-mi mai aduc aminte unde eram în acel moment, cred că eram în zona de ieşire din club" în condiţiile în care în imaginile captate de camerele de supraveghere se vede cu claritate momentul în care inculpata H.M.M. foloseşte pistolul pe care-l scoate din poşetă iar inculpaţii A. şi A.I. încearcă să o oprească (fără a fi foarte convingători însă căci este exclus ca doi bărbaţi de talia inculpaţilor să nu se fi putut opune fizic inculpatei).

Şi inculpatul A.I.A. a susţinut prin concluziile pe fondul cauzei că nu se face vinovat de faptele imputate. Deşi este adevărat că descrierea faptelor comise de inculpat în actul de sesizare a instanţei de judecată este deficitară, din probatoriile administrate a rezultat cu prisosinţă contribuţia acestui inculpat la activitatea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Inculpatul A. a participat activ la activitatea de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi, deşi nu a acţionat în aceeaşi zonă cu inculpatul H.I., din imaginile captate de camerele de supraveghere rezultă că a încercat să intervină de partea acestuia, împingând agenţii de pază şi chiar lovind cu pumnul pe o persoană care stătea cu spatele la el, la aproximativ 2 m de inculpatul H., pentru ca la puţin timp să continue îmbrâncelile cu alte două persoane, îndreptându-se spre ieşire la solicitarea inculpatei H.M.M. De asemenea, inculpatul A. a încercat împreună cu ceilalţi doi să revină în club, fiind surprins de camera de supraveghere din afara clubului în momentul în care, nervos fiind că inculpatul H.I. nu l-a lăsat să intre din nou în club, trage un picior în uşa localului.

În drept, faptele inculpatului H.I. care în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2012 a provocat scandal în Clubul M.P. din Iaşi, context în care a aplicat mai multe lovituri de cuţit părţilor vătămate P.C., R.O.C., M.O.D. şi P.D., cauzând leziuni grave acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen., fapte aflate în concurs real.

Cu privire la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acţiunilor sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Inculpatul a prevăzut posibilitatea de afectare a ordinii publice prin acţiunile sale, posibilitatea producerii unui scandal public.

Instanţa nu a putut reţine în cauză forma agravată a infracţiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen., sens în care a şi dispus schimbarea încadrării juridice a acestei fapte.

În accepţiunea practicii (facem trimitere la Decizia nr. 77 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, Decizia nr. 480 din 12 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi teoriei judiciare, pentru existenţa condiţiilor care să determine încadrarea faptei în disp. art. 321 alin. (2) C. pen. aceasta trebuie să fie săvârşită cu ocazia unei manifestări populare, într-o adunare numeroasă de oameni şi să producă opiniei publice o nelinişte persistentă, să creeze o stare gravă de insecuritate în sfera relaţiilor de convieţuire socială. În lipsa unei definiţii legale a termenului de tulburare gravă a liniştii publice, existenţa sau nu a agravantei legale poate fi determinată doar prin raportare la amploarea şi intensitatea atingerii aduse climatului de linişte şi securitate ce caracterizează desfăşurarea normală a vieţii sociale, putându-se vorbi de o atare atingere adusă relaţiilor sociale doar atunci când sunt atinse resorturi esenţiale ale convieţuirii în societate.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, deşi conflictul dintre inculpaţi şi părţile vătămate a avut loc într-un club în care erau prezente un număr mare de persoane, foarte puţini au perceput direct evenimentele datorită locului de desfăşurare, respectiv într-un hol din incinta clubului, dar care era separat de sala de dans. În plus, părăsirea clubului de către clienţi nu s-a datorat iniţial acţiunilor celor patru inculpaţi ci, aşa cum s-a arătat anterior, modului defectuos în care agenţii de pază au gestionat conflictul. Deşi potrivit Legii nr. 333/2003 agenţii de pază trebuiau să încerce aplanarea conflictului cu încunoştinţarea imediată a conducerii unităţii şi a poliţiei, aceştia au înţeles să poarte un adevărat "război" cu inculpaţii, respingând încercarea acestora de a pătrunde din nou în club prin aruncarea de scaune şi provocarea de distrugeri clubului în care erau angajaţi. Mai mult, la momentul când s-a simţit miros de spray lacrimogen, conducerea clubului, în loc să facă toate demersurile pentru a asigura evacuarea clienţilor din local, au dispus iniţial menţinerea uşilor închise pentru că nu se achitaseră toate notele de plată, fapt de natură a spori panica între clienţi.

Deşi manifestările comise de toţi inculpaţii au fost grave, iar faptul că inculpatul H.I. a lovit cu cuţitul patru agenţi de pază este apt prin sine însuşi a afecta ordinea şi liniştea publică (Decizia nr. 2935 din 6 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), impactul acţiunilor inculpatului asupra clienţilor prezenţi în club nu a avut o amploare care să justifice reţinerea formei agravate a infracţiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen.

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere rezultă că evenimentele la care a participat inculpatul nu au fost percepute direct de foarte mulţi oameni, mulţi dintre martorii audiaţi relatând instanţei din "auzite" conflictul în sine. Dovadă că mulţi dintre clienţi nici nu au avut cunoştinţă de conflict ci doar au auzit despre "bătaia din club" sunt imaginile surprinse de camerele de supraveghere astfel cum au fost extrase de instanţă de pe hard-disk-ul înaintat. Folder-ul care nu s-a regăsit în imaginile prelucrate de organele de urmărire penală, conţine imagini relevante din interiorul clubului, fiind evident cum mulţi clienţi au luat hotărârea de a părăsi clubul doar datorită mirosului pe care-l resimt (pun mâna la nas şi gură), alţii comportându-se ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, stând la bar şi consumând în continuare alcool, părăsind localul abia după sosirea organelor de poliţie.

Sub aspectul laturii subiective a faptei de tentativă de omor deosebit de grav instanţa a reţinut că inculpatul H.I. a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte prev. de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acţiunilor sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Contrar celor susţinute de apărare, instanţa a reţinut că diferenţa dintre infracţiunea de omor şi cea de vătămare corporală nu este dată de punerea sau nu în pericol a vieţii victimei, esenţială pentru încadrarea juridică a faptelor inculpatului în una sau alta dintre infracţiuni fiind stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit infracţiunea.

Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţia generală de a vătăma. Demonstrează astfel intenţia de ucidere perseverentă cu care inculpatul a aplicat victimei loviturile, multitudinea lor, locul aplicării şi gravitatea leziunilor cauzate, ca şi împrejurările în care s-a produs manifestarea de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

În cazul infracţiunii de omor rămasă în forma tentativei actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite, că infractorul a avut intenţia specifică de omor iar nu intenţia generală de a vătăma. În practica judiciară s-a decis că există tentativă de omor şi nu vătămare corporală ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional. Ceea ce deosebeşte esenţial cele două infracţiuni este până la urmă poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.

Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinţa mai gravă produsă atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor (Decizia nr. 702 din 13 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 77 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, Decizia nr. 480 din 12 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 67 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, Decizia nr. 3570 din 8 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 2740 din 20 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 107 din 18 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Faptul că inculpatul a aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate şi la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial mortal ridicat (cap, torace, abdomen, carotidă). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenţia de a ucide (care este directă), însă lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor atari regiuni nu poate constitui o prezumţie de înlăturare a intenţiei indirecte.

Intenţia indirectă de omor cu care inculpatul a acţionat în cazul celor patru victime rezultă cu prisosinţă din faptul că inculpatul cunoştea ce obiect vulnerant foloseşte - un cuţit, şi a conştientizat aptitudinea acestuia de a produce moartea, din faptul că inculpatul a lovit părţile vătămate în zone vitale - abdomen şi torace - şi nu la extremităţi, din profunzimea plăgilor cauzate, ca şi din faptul incontestabil că la momentul imediat ulterior lovirii acestora inculpatul a conştientizat urmările grave ale faptei sale, motiv pentru care a şi părăsit localul anterior sosirii organelor de poliţie, obiectul vulnerant folosit de inculpat nefiind astfel recuperat.

Leziunile mai puţin grave cauzate părţilor vătămate P.C. (cea din zona coapsei, pentru că şi această parte vătămată a fost lovită iniţial în zona toracică) şi M.O.D. (doar plagă tăiată în zona coapsei) nu determină prin ele însele reţinerea că în cazul acestora inculpatul a acţionat cu intenţia de vătămare a integrităţii corporale şi nu de omor, aplicarea de lovituri în zona coapsei (care poate fi şi ea considerată o zonă vitală, putându-se pune în primejdie viaţa unei persoane dacă se secţionează artere importante) şi intensitatea mai redusă a acestora datorându-se condiţiilor de comitere a faptei. Dacă în cazul părţii vătămate P.C. lovitura iniţială a fost aplicată intempestiv, inculpatul acţionând fără a fi împiedicat de vreun obstacol, partea vătămată fiind primul lovit, în cazul celorlalte părţi vătămate deja se generase acea stare de învălmăşeală specifică confruntării în grup, loviturile fiind astfel atenuate. În plus, din imaginile captate de camerele de supraveghere rezultă că inculpatul a lovit cu cuţitul pe partea vătămată M. doar în zona coapsei pentru că acolo a ajuns lovitura, partea vătămată fiind în fugă, fiind prins de inculpat de spate şi tras de o altă persoană de braţe pentru a-l smulge din mâinile acestuia, condiţii în care partea vătămată s-a aplecat în faţă, rămânând să primească lovitura deja generată de inculpat doar în extremitatea de jos a corpului. De asemenea, leziunea cauzată părţii vătămate R.O.C. în zona braţului pare a fi o leziune de apărare, instanţa neputând lua în considerare aşa-zisele rapoarte medico-legale depuse de inculpatul H. la dosar în condiţiile în care proba cu expertiza medico-legală propusă pentru această teză probatorie a fost respinsă motivat (mai ales în condiţiile în care concluziile acestor rapoarte sunt pro causa, pentru a demonstra folosirea de către inculpat a unui cutter şi nu cuţit, în condiţiile în care imaginile captate de camerele de supraveghere relevă clar că obiectul vulnerant a fost un cuţit cu lama scurtă).

Din punct de vedere psihic însă nu a existat nicio diferenţă dintre acţiunea inculpatului asupra părţii vătămate P.C. şi cea asupra celorlalte părţi vătămate; dimpotrivă, în cazul victimei M.O. intenţia specifică infracţiunii de omor este cu atât mai evidentă cu cât la acel moment inculpatul nu era "deranjat" de nicio persoană, fugărind victima şi aplicându-i o lovitură de cuţit.

Deşi inculpatul a susţinut că nu a avut intenţia de a ucide pe părţile vătămate, instanţa a reţinut că el a prevăzut posibilitatea producerii acestui rezultat şi l-a acceptat în condiţiile în care a ripostat cu o lovitură de cuţit la o provocare verbală sau, ulterior, la o lovitură de pumn, fiind singura persoană din cele două grupuri care era înarmată cu o armă albă letală.

Întrucât faptele inculpatului au fost comise într-un loc public în accepţiunea art. 152 C. pen. şi, aşa cum am arătat anterior, cu intenţia indirectă de a ucide patru persoane, în cauză sunt aplicabile agravantele date de art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b C. pen.

Deşi inculpatul H.I. a invocat că a agresat pe cele patru părţi vătămate în stare de legitimă apărare instanţa nu a reţinut incidenţa în speţă a cauzei de înlăturare a răspunderii penale. Aşa cum s-a arătat la situaţia de fapt a speţei inculpaţii sunt cei care au acţionat primii agresiv în raport de agenţii de pază, inculpatul H. înarmându-se cu cuţitul înainte de a fi lovit de vreun agent. Este cert că şi părţile vătămate au ripostat şi că într-adevăr şi inculpatul a fost lovit dar, întrucât aceste lovituri au fost precedate de un act agresiv al inculpatului (chiar şi martorul C.D. care a recunoscut că partea vătămată P.C. a lovit primul pe inculpat a susţinut că lovitura a fost aplicată, întrucât inculpatul venea asupra lui, aspect susţinut şi de celelalte părţi vătămate care au arătat că primul vizat de atacul inculpatului a fost P.C.), el nu poate invoca beneficiul legitimei apărări sau al stării de provocare. Un anumit act ilicit al victimei a fost caracterizat ca atac sau provocare numai dacă nu este dependent într-un fel sau altul de conduita autorului infracţiunii; când însă acel act constituie o urmare a propriei sale conduite, infractorul nu poate beneficia de cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei sau de circumstanţa atenuantă pentru că provocatorul propriu-zis este el însuşi (în acest sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2935 din 6 septembrie 2011). În plus, pentru a fi reţinută legitima apărare ar fi trebuit să existe o proporţionalitate între atac şi apărare, proporţionalitate care lipseşte cu desăvârşire în speţă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 686 din 26 februarie 2008 şi Decizia nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi), iar starea de temere invocată de apărare nu a rezultat nici pe departe din probele administrate. Din contră, prin modul în care inculpatul H.I. a acţionat după lovirea cu cuţitul a celor patru agenţi, rezultă lipsa oricărei temeri din partea acestuia.

Inculpatul a susţinut că nu a avut asupra sa cuţit şi că a lovit pe părţile vătămate cu un cutter găsit pe jos. Dincolo de faptul că instanţa a reţinut că leziunile au fost produse de un cuţit, armă albă care este evidenţiată în mâna inculpatului de imaginile captate de camerele de supraveghere la momentul imediat ulterior debutului conflictului, şi că, dacă inculpatul ar fi luat obiectul vulnerat de pe jos căzut fiind şi ar fi lovit, toate leziunile cauzate părţilor vătămate ar fi avut o altă traiectorie şi ar fi vizat alte regiuni ale corpului, este incontestabil faptul că nicio persoană audiată în cauză nu a declarat că a văzut asupra inculpatului H.I. un cuţit sau altă armă albă. Nici măcar părţile vătămate, cu privire la care există prezumţia că unul dintre ei a percheziţionat corporal la intrare pe inculpat, nu au văzut un atare obiect asupra inculpatului.

Or, conform art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 constituie infracţiune portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, (…) pumnalului etc. Elementul material al infracţiunii se realizează prin acţiunea de purtare, fără drept, a unui cuţit. Purtarea, prin natura ei, este o acţiune care presupune o desfăşurarea în timp, infracţiunea prev. de art. 1¹ pct. 1 fiind o infracţiune continuă.

În condiţiile în care din mijloacele de probă administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul H.I. a purtat asupra sa cuţitul folosit la agresarea părţilor vătămate, rezultând doar momentul la care acesta s-a înarmat, fără a se putea stabili dacă cuţitul se afla în haina înmânată de inculpatul A.I.A. sau asupra acestui din urmă inculpat, instanţa a dat eficienţă principiului de drept in dubio pro reo. Prin urmare, instanţa a reţinut că inculpatul H.I. s-a înarmat cu un cuţit şi a agresat agenţii de pază, dar prin raportare la durata de timp a conflictului nu rezultă că acesta a purtat în mod continuu asupra sa un cuţit în noaptea de 28/29 ianuarie 2012 cât timp a fost în Clubul M.P., şi a dispus achitarea inculpatului în raport de infracţiunea prev. de art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, faptei lipsindu-i elementul material al laturii obiective.

În drept, faptele inculpatei H.M.M. care în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2012 a purtat asupra sa un pistol cu bile din cauciuc, iar în timpul conflictului, ce a avut loc în club între inculpaţii H.I., fratele său, A.I.A. şi A.C. şi agenţii de pază ai clubului, a tras mai multe focuri de armă cu acest pistol înspre agenţii de pază şi clienţii clubului, fiind lovite două persoane printre care şi partea vătămată M.R.G., ale cărei leziuni constatate medico-legal au necesitat pentru vindecare un număr de 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., uz fără drept de armă neletală prev. de art. 135 din Legea nr. 295/2004 şi lovire sau alte violenţe prev. de art. prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

În raport de activitatea infracţională a acestei inculpate au fost reţinute dispoziţiile legale privind concursul real şi ideal de infracţiuni, întrucât prin acţiunea unică de folosire a armei a adus atingere atât valorilor sociale apărate de disp. art. 135 din Legea nr. 295/2004, cât şi ordinii şi liniştii publice.

Cât priveşte infracţiunea de loviri sau alte violenţe săvârşită de inculpată, instanţa a constatat că din eroare procurorul de caz a dispus trimiterea ei în judecată pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., fapta inculpatei, prin raportare la menţiunile certificatului medico-legal eliberat părţii vătămate M.R.G., menţiuni la care însăşi procurorul a făcut trimitere, fiind aptă de a fi încadrată în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen., sens în care s-a dispus în cauză.

Instanţa a reţinut forma simplă a infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi în cazul acestei inculpate, prin schimbarea încadrării juridice, pentru considerentele care au fost arătate pe larg cu privire la încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul H.I. În plus, instanţa a reţinut că inculpata H.M.M. a intervenit şi a utilizat arma pe care o avea asupra ei la un moment în care deja se crease o anumită tulburare a ordinii publice prin conflictul dintre ceilalţi inculpaţi şi agenţii de pază, aspect care nu poate decât să profite inculpatei întrucât nu se poate prevedea cât de grav ar fi fost afectată ordinea şi liniştea publică în lipsa activităţii celorlalţi inculpaţi şi, mai ales, în lipsa rumorii iniţiale create între clienţii clubului de mirosul de spray iritant lacrimogen.

Tot în favoarea inculpatei a fost interpretat de instanţă şi aspectul că nu s-a stabilit de câte ori a utilizat această armă pe care o avea asupra ei, cert fiind doar faptul că două proiectile au lovit pe partea vătămată M.R.G. şi pe martora C.T. Mai mult, la aprecierea gravităţii atingerii aduse ordinii şi liniştii publice de faptele inculpatei instanţa a avut în vedere şi faptul că toţi martorii au relatat că au auzit doar nişte pocnituri, ideea de focuri de armă apărând doar în urma sosirii poliţiei la faţa locului; nici măcar cele două persoane lovite de proiectile nu au realizat ce le-a lovit.

Susţinerea apărării că acţiunea inculpatei de folosire a armei nu a avut nicio influenţă asupra agitaţiei din club nu a fost reţinută de instanţă, din imaginile captate de camerele de supraveghere rezultând momentul în care, imediat ulterior acestei activităţi, se intensifică acţiunile clienţilor de ieşire din club, în urma inculpatei care se întoarce şi părăseşte clubul venind o adevărată avalanşă de oameni.

A mai susţinut apărarea că inculpata ar fi comis faptele în stare de legitimă apărare, însă, aşa cum s-a reţinut şi în timpul urmăririi penale, instanţa a constatat că acţiunea sa de folosire a armei pe care o deţinea autorizat este imediat ulterioară conflictului dintre inculpatul H.I. şi agenţii de pază. În plus, acţiunea inculpatei nu a fost îndreptată împotriva unor persoane care ar fi agresat pe inculpatul H.I. cum s-a susţinut, ci împotriva unor persoane deja rănite de inculpat (la acel moment trei dintre agenţii de pază erau deja răniţi) sau total nevinovate, cum este cazul celor două persoane lovite de proiectilele provenind din arma inculpatei.

Prin urmare, inculpata H.M.M. a folosit perfect conştientă arma neletală din dotare (intenţie directă), prevăzând posibilitatea lezării unor persoane şi acceptând acest rezultat (intenţie indirectă), ca şi posibilitatea de afectare a ordinii publice prin acţiunile sale, posibilitatea producerii unui scandal public, rezultat pe care, de asemenea, l-a accepta.

Deşi s-a susţinut că nu rezultă din probele administrate că leziunile constatate la partea vătămată M.R.G. ar fi fost cauzate de proiectilul tras de inculpata H.M.M., instanţa a reţinut că menţiunile certificatului medico-legal emis pe numele părţii vătămate sunt edificatoare sub acest aspect. Potrivit actului medico-legal, plaga contuză constatată avea formă semicurbă de cca. 2 cm, aspect ce corespunde dimensiunilor proiectilului tras de pistolul deţinut legal de inculpată, astfel cum sunt consemnate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2012, cu luarea în considerare a caracterului dinamic al urmei provocate de proiectil.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004 instanţa a considerat că în condiţiile în care inculpata deţinea legal pistolul marca M.W. şi muniţia aferentă, fiind autorizată în acest sens, fapta acesteia de a purta acest pistol în Clubul M.P. nu a reprezentat infracţiune, ci contravenţie.

Conform art. 63 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 este interzis portul armelor neletale, destinate pentru autoapărare, în locuri aglomerate şi adunări publice, iar potrivit art. 129 pct. 31 din aceeaşi lege neîndeplinirea acestei obligaţii cu privire la portul de armă constituie contravenţie. Prin urmare, condiţia prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind portul fără drept al armei neletale nu poate viza decât situaţia în care o astfel de armă este deţinută şi purtată de o persoană fără a avea autorizaţia prevăzută de lege. Aceasta, întrucât aceeaşi acţiune a unei persoane - portul armei neletale în alte condiţii decât cele prevăzute de lege - nu poate avea o dublă incriminare, contravenţională şi penală, răspunderea contravenţională excluzând-o pe cea penală (în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Tsonyo Tsonev c. Bulgaria). De altfel, practica judiciară a fost constantă în a sancţiona penal portul de armă neletală fără autorizaţia prevăzută de lege, nu portul de armă neletală, autorizat, dar în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, în raport de infracţiunea prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004 s-a dispus achitarea inculpatei H.M.M., urmând ca, în baza art. 12 C. proc. pen., cu referire la art. 129 pct. 31 şi art. 131 din Legea nr. 295/2004, să fie încunoştinţate organele de poliţie din cadrul I.P.J. Iaşi despre soluţia dispusă de instanţă, după rămânerea ei definitivă.

În drept, faptele inculpaţilor A.I.A. şi A.C.V. care în dimineaţa de 29 ianuarie 2012, în timp ce se aflau în Club M.P., au intervenit în conflictul ce a avut loc în club, aplicând agenţilor de pază şi altor persoane rămase neidentificate lovituri cu pumnii, lovind obiectele şi aruncând cu obiecte, manifestări prin care s-a adus atingere ordinii şi liniştii publice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Pentru reţinerea formei simple a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prin schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, facem trimitere la motivarea expusă la încadrarea în drept a faptelor comise de inculpatul H.I. De asemenea, instanţa a avut în vedere şi faptul că, dacă ar fi privite izolat de agresiunea comisă de inculpatul H.I. asupra părţilor vătămate, acţiunile inculpaţilor A.I.A. şi A.C.V. nu au aptitudinea de a determina o tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice. În plus, nu s-a reţinut că vreunul dintre cei doi inculpaţi a cunoscut că H.I. are cuţit asupra lui şi că a folosit acest cuţit împotriva agenţilor de pază.

Instanţa nu a reţinut însă susţinerea apărării că prin faptele inculpaţilor nu s-a cauzat o atingere ordinii şi liniştii publice. Acţiuni precum cele comise de inculpaţi - lovirea cu pumnul, împingerea, lovirea cu piciorul în uşă, aruncarea cu obiecte de pe jos - ca şi atitudinea lor provocatoare la adresa agenţilor de pază, reprezintă acţiuni apte a se circumscrie conţinutului constitutiv extrem de larg ("orice alte manifestări") al infracţiunii prev. de art. 321 C. pen., fiind de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice. Că această atingere a avut loc rezultă cu prisosinţă din imaginile captate de camerele de supraveghere, din atitudinea clienţilor localului la vederea inculpaţilor, din modul în care aceştia se dau din calea lor pentru a nu avea de-a face cu ei.

Deşi apărătorii inculpatului A. au susţinut că nu există nicio secvenţă cu acest inculpat aplicând lovituri, instanţa a precizat la situaţia de fapt şi analiza probatoriului că există astfel de imagini relevante pentru activitatea acestui inculpat, imagini care se află şi pe CD-ul predat apărării. În plus, prin raportare la studiile juridice ale inculpatului A. (şi ale inculpatei H.M.) a fost evident că aceştia şi-au dat seama că prin atitudinea lor aduc atingere ordinii şi liniştii publice, acceptând posibilitatea producerii unui asemenea rezultat.

Această posibilitate a fost prevăzută şi acceptată şi de inculpatul A.C.V., inculpat care nu este la primul contact cu Legea penală şi rigorile ei. Prin raportare la datele consemnate în fişa de cazier judiciar actualizată ataşată dosarului cauzei instanţa a reţinut că acest inculpat a comis fapta în stare de recidivă mare postexecutorie, fiind reţinute dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., astfel cum schimbarea de încadrare juridică a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor.

Instanţa nu a reţinut în cazul infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. comise de inculpaţii din prezenta cauză incidenţa agravantei legale prev. de art. 75 lit. a) C. pen.

Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate şi în practica judiciară (deşi semnificaţia juridică a noţiunii de "săvârşire împreună" a fost şi este controversată), agravanta se reţine atunci când este vorba de o conlucrare conjugată la comiterea faptei prevăzute de Legea penală. În plus, sub aspect subiectiv, existenţa agravantei presupune şi o coeziune subiectivă între făptuitori, fiecare având reprezentarea şi voinţa colaborării cu ceilalţi în vederea producerii rezultatului infracţional specific. Prin raportare la raţiunea agravantei legale, existenţa acelui grad de pericol social sporit care explică înăsprirea pedepsei nu se confirmă decât în cazul unei conlucrări cu intenţie. Numai participarea conştientă a mai multor persoane la săvârşirea infracţiunii poate realiza acele elemente care concretizează o periculozitate socială sporită.

Or, deşi în cauză acţiunile conjugate ale inculpaţilor au determinat atingerile aduse ordinii şi liniştii publice, se constată că aceştia au acţionat izolat în executarea actelor ce constituie elementul material al infracţiunii prev. de art. 321 C. pen. Inculpata H.M.M. nu a intervenit direct în conflictul dintre agenţii de pază şi ceilalţi inculpaţi, atingerea adusă de aceasta valorilor apărate prin incriminarea infracţiunii prev. de art. 321 C. pen. datorându-se acţiunii de utilizare a pistolului neletal pe care îl avea asupra sa. În acelaşi sens, din imaginile captate de camerele de supraveghere nu s-a identificat niciun moment în care ceilalţi trei inculpaţi încearcă împreună să ţină piept agenţilor de pază. După momentul debutului scandalului inculpatul A. a fost împins spre scări, acţiunile acestuia de îmbrâncire şi lovire având loc izolat de acţiunile inculpatului H. care a fost atras în direcţia opusă de îmbulzeala creată cu agenţii de pază. De asemenea, acţiunile inculpatului A. s-au desfăşurat separat de grupul principal, cei trei inculpaţi fiind izolaţi de intervenţia în grup a agenţilor de pază şi a altor persoane neidentificate. Periodic, fiecare dintre cei trei inculpaţi revine la atitudinea de bravadă la adresa agenţilor, dar din desfăşurarea evenimentelor surprinse de camerele de supraveghere nu a rezultat că între inculpaţi a existat acea coeziune psihică specifică agravantei legale prev. de art. 75 lit. a) C. pen.

Mai mult, din probele administrate nu a rezultat că inculpaţii A. şi A.I. au cunoscut că inculpatul H. are cuţit asupra lui, şi cu atât mai puţin că au putut prevedea că acesta va folosi acest cuţit, lipsa coeziunii psihice dintre inculpaţi în realizarea acţiunilor specifice art. 321 C. pen. fiind cu atât mai evidentă.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor, instanţa de fond a dispus condamnarea lor la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a considerat întemeiate pretenţiile civile formulate de părţile civile P.C., P.D., R.O.C. şi M.O.D. şi l-a obligat pe inculpatul H.I. la plata acestora.

De asemenea, inculpata H.M.M. a fost obligată la plata despăgubirilor civile în cuantum de 2.000 RON către partea civilă M.R.G.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea civilă M.R.G. şi inculpaţii H.I., H.M.M., A.C.V. şi A.I.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile formulate în scris şi susţinute oral de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au vizat următoarele aspecte:

- greşita schimbare a încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice din forma agravată prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. în forma tip prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., prima instanţă apreciind în mod eronat că faptele inculpaţilor nu au tulburat în mod grav liniştea şi ordinea publică.

Manifestările agresive ale inculpaţilor H.I. şi H.M.M., din noaptea de 28/29 ianuarie 2012 au avut ca rezultat înjunghierea agenţilor de pază P.C., R.O.C., M.O.D. şi P.D. şi împuşcarea părţii vătămate M.R.G., iar inculpaţii A.C.V. şi A.I.A. s-au solidarizat cu acţiunile acestora şi au contribuit în mod activ la amplificarea stării de insecuritate instalată printre clienţi, încât a făcut necesară intervenţia organelor de poliţie;

- greşita soluţie de achitare a inculpatului H.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu modificările ulterioare, în condiţiile în care a fost realizat elementul material al infracţiunii de port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, (..), pumnalului etc., cuţitul aflându-se asupra inculpatului pe întreg intervalul de timp cât s-a aflat în Clubul M.P., fără a-i fi pus la dispoziţie de alte persoane, ca urmare a percheziţiei corporale superficiale făcute de agenţii de pază la intrarea în club;

- aplicarea disp. art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. privind intenţia indirectă în săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 lit. b) C. pen. în contradicţie cu probatoriul administrat care demonstrează că inculpatul H.I. a prevăzut rezultatul agresării părţilor vătămate şi a urmărit producerea respectivului rezultat, raportat la natura leziunilor cauzate;

- menţinerea în mod nelegal a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpatul H.I., deoarece din interpretarea dispoziţiilor art. 145 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că în faza judecăţii, măsura durează până la revocarea sau până la pronunţarea definitivă a hotărârii de condamnare, după care sunt incidente disp. art. 460 alin. (2) C. proc. pen.;

- reţinerea circumstanţelor atenuante facultative în favoarea inculpaţilor H.M.M. şi A.I.A. fără a fi respectate exigentele disp. art. 79 C. pen.;

- greşita individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului H.I. pentru infracţiunea prev. de art. 174 - 176 lit. b) C. pen., aceasta nefiind în concordanţă cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (nu este la primul contact cu Legea penală, a adoptat o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, a pus în pericol grav viaţa unui număr de patru persoane, dând dovadă de o mentalitate antisocială şi de un total dispreţ faţă de viaţa altuia).

Inculpaţii A.C.V. şi A.I.A. au solicitat, în cuprinsul motivelor de apel depuse în scris la dosarul cauzei dar şi în cadrul dezbaterilor în faţa Curţii, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a), c), d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Într-o primă critică avansată s-a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit materialul probator, pronunţând o hotărâre ce nu a fost conformă cu realitatea faptelor imputate, în condiţiile în care întreaga desfăşurare a evenimentelor a fost datorată atitudinii injuste a agenţilor de pază din club care au făcut uz de sprayuri lacrimogene, bastoane, tomfe.

În alt plan, s-a criticat sentinţa pronunţată din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. atât în latura sa obiectivă, cât şi în cea subiectivă.

S-a învederat că, în cadrul incidentului acţiunile inculpaţilor nu pot fi circumscrise elementului material al laturii obiective a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, totodată neexistând nici un moment intenţia de a tulbura sau scandaliza publicul.

În subsidiar, inculpatul A.C.V. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. şi art. 18¹ C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, conform art. 91 C. pen., în contextul aprecierii gradului de pericol social în raport de criteriile legale stabilite în art. 18¹ alin. (2) C. pen., în special cele privitoare la persoana şi conduita sa (este căsătorit, are copii minori în întreţinere, asigură, pe căi licite, existenţa familiei, a avut o atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului penal).

Apărătorul ales al inculpaţilor H.I. şi H.M.M. a invocat atât motive de nelegalitate cât şi motive de netemeinicie.

Sub aspectul nelegalităţii au fost reiterate criticile susţinute prin cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale şi a vizat următoarele:

- nelegala sesizare a instanţei de judecată, instanţa de fond făcând o greşită apreciere asupra legalităţii actelor de urmărire penală, în condiţiile în care urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent.

S-a invocat încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 209 alin. (3) C. proc. pen., în lipsa unui proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii al organului competent, potrivit legii, respectiv al unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, ceea ce atrage nulitatea absolută a rezoluţiei de începere a urmăririi penale din 29 ianuarie 2012.

Mai mult, actul de delegare (ordonanţa de delegare din 29 ianuarie 2012) emis de către procurorul de caz în Dosarul nr. 213/P/2012 este unul general valabil pentru efectuarea de activităţi generale de cercetare penală, fără a fi motivată, astfel cum impune art. 203 C. proc. pen coroborat cu art. 217 alin. (4) C. proc. pen. şi fără a justifica delegarea îndeplinirii actelor de urmărire penală către alte organe judiciare, în condiţiile în care, pentru încadrarea juridică dată faptelor, urmărirea penală se efectuează exclusiv de către procuror în temeiul art. 209 alin. (3) C. proc. pen., iar posibilitatea utilizării instituţiei delegării în acest caz este strict corelată şi în mod obligatoriu cu art. 213 C. proc. pen.

De asemenea, actele de urmărire penală efectuate după expirarea termenului de delegare raportat la referatul întocmit de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Iaşi cu propunere de declinare a competenţei din data de 9 februarie 2012 în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nu au constituit mijloace de probă, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., nelegalităţi ce se răsfrâng în mod evident asupra legalităţii rechizitoriului întocmit.

Ca motiv de nelegalitate s-a invocat şi încălcarea dreptului la un proces echitabil - element structural esenţial al statului de drept -, în lipsa procesului-verbal de consemnare a actelor premergătoare, acte de urmărire penală ce au constituit suport atât pentru arestarea inculpaţilor cât şi pentru pronunţarea soluţiei de condamnare.

Sub aspectul netemeiniciei s-a susţinut că soluţia de condamnare a inculpaţilor apare ca fiind nelegală din perspectiva întregului material probator administrat în cauză, probe ce nu au susţinut învinuirile aduse, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie.

În viziunea apărării, în ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav reţinută în sarcina inculpatului H.I., nu a putut fi primită motivarea primei instanţe, că loviturile aplicate au avut o anumită intensitate de natură a conduce la ideea că a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial mortal ridicat, în condiţiile în care "manevrarea" obiectului vulnerant de către inculpat a avut loc în contextul unei acţiuni de apărare, de îndepărtare a părţilor vătămate, apreciindu-se că s-a dat o valoare probatorie juridică mai mare declaraţiilor date de acestea, deşi cuprind aspecte neconforme cu realitatea, iar fapta nu a fost analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi (3) C. pen. privind legitima apărare depăşită şi raportat la natura leziunilor cauzate părţilor vătămate, se impune o schimbare de încadrare juridică în două infracţiuni de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. (părţile vătămate R.O.C. şi P.D.) şi două infracţiuni de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (părţile vătămate M.O.D. şi P.C.).

Totodată, cum probatoriul administrat (declaraţii de martori şi imaginile captate de camerele video) a relevat că declanşarea scandalului nu a aparţinut inculpatului - reacţia acestuia fiind doar un răspuns la agresiunile exercitate de agenţii de pază, acesta aflându-se sub incidenţa legitimei apărări, s-a solicitat achitarea pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 20 lit. d) C. proc. pen., (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv, intenţia).

Critici au fost aduse şi modului de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prin ignorarea circumstanţelor personale - persoană integrată social, îşi câştigă veniturile în mod licit, atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului penal, - argumente care justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. în favoarea inculpatului, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei H.M.M. pentru infracţiunile reţinute în sarcină, s-a apreciat că situaţia de fapt concret evaluată nu-şi găseşte suport material în actele şi lucrările dosarului, impunându-se achitarea.

Partea civilă M.R.G. a invocat încălcarea principiului reparării integrale a pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, greşita apreciere a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, în condiţiile în care suma de 2.000 RON stabilită este derizorie şi nu reprezintă o proporţie echitabilă între prejudiciu (cu repercusiuni negative importante în plan personal, emoţional şi profesional) şi obligaţia stabilită, precum şi neacordarea integrală a cheltuielilor judiciare efectuate, reprezentând onorariu de avocat.

Prin Decizia penală nr. 104 din 7 iunie 2013, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea formulată de partea civilă M.R.G., prin apărătorul său ales, privind repunerea cauzei pe rol.

A admis apelul declarat de inculpatul H.I. împotriva Sentinţei penale nr. 24 din 18 ianuarie 2013 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală şi civilă, cu privire la acest inculpat şi, rejudecând cauza:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului H.I. în pedepsele componente de:

- 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de omor deosebit de grav" prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani;

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

A reţinut în favoarea inculpatului H.I. circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. cu privire la infracţiunea de "tentativă de omor deosebit de grav" prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen., şi reduce pedeapsa principală stabilită de la 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare la 3 ( trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. de la 3 (trei) ani la 2 (doi) ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele cu închisoarea stabilite inculpatului H.I., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani.

A redus cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul H.I. către părţile civile:

1. P.C. - de la 5.000 RON la 3.000 RON;

2. P.D. - de la 8.300 RON la 4.980 RON;

3. R.O.C. - de la 7.000 RON la 4.200 RON;

4. M.O.D. - de la 3.000 RON la 1.800 RON;

5. Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi - de la 1.270 RON la 762 RON;

6. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "S.S." Iaşi - de la 5.456,01 RON la 3.273 RON, plus dobânda legală prev. de art. 3 din O.U.G. nr. 13/2011.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A respins ca nefondate, apelurile formulate de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea civilă M.R.G. şi inculpaţii H.M.M., A.C.V. şi A.I.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile procurorului şi al inculpatului H.I. au rămas în sarcina acestuia.

Au fost obligaţi apelanţii partea civilă M.R.G. şi inculpaţii H.M.M., A.C.V. şi A.I.A. să plătească statului câte 150 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de prim control judiciar a apreciat că doar apelul declarat de inculpatul H.I. este întemeiat însă numai sub aspectul reţinerii disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Astfel reţine instanţa de prim control judiciar că inculpatul H.I. a comis fapta într-o stare de nervoasă determinată de faptele provocatoare ale părţilor vătămate.

Din imaginile captate de camerele de supraveghere, rezultă fără echivoc că anterior înarmării cu un cuţit, inculpatul a fost lovit cu pumnii şi trântit la pământ de agenţii de pază, ca reacţie la acţiunile inculpatului A.C.V. care a împins un agent de pază, ceea ce demonstrează că riposta inculpatului H.I. s-a îndreptat spre agenţii de pază, grupul de persoane care s-a manifestat în mod provocator, acţiune susceptibilă să-i producă o stare de tulburare de natură a-i diminua posibilitatea înfrângerii actului de violenţă, pentru a justifica conduita inculpatului pe toată durata conflictului.

În acest context a reţinut incidenţa disp. art. 73 lit. b) din C. pen. în raport de infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. şi a redus pedeapsa principală stabilită de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi a dispus ca în urma contopirii pedepselor aplicate pentru fapte concurente să execute pedeapsa cea mai grea în cuantum de 3 ani şi 6 luni.

Corelativ reţinerii disp. art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de apel a redus şi cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat H.I. către părţile civile,

Considerând că celelalte critici formulate sunt nefondate, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea civilă M.R.G. şi inculpaţii H.M.M., A.C.V. şi A.I.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, inculpaţii H.I., H.M.M., A.C.V., A.I.A. şi partea civilă M.R.G.

În recursul parchetului este criticată decizia penală atacată pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

- greşita aplicare a legii în sensul că deşi a reţinut incidenţa disp. art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de apel nu a făcut trimitere la disp. art. 76 C. pen. ca temei al reducerii pedepsei;

- în mod greşit s-a menţinut schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanţă, referitor la infracţiunea prev. de art. 321 C. pen., cât timp situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond impune reţinerea formei agravate;

- în mod greşit instanţa de apel a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului H.I.;

- greşita achitare a inculpatului H.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Partea civilă M.R.G. în susţinerea recursului invocă cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17¹ şi 17² C. proc. pen. în raport de care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a fi administrate probe în susţinerea cererii sale.

Apreciază că suma de 2.000 RON ce i-a fost acordată cu titlu de daune morale este prea mică raportat la suferinţa psihică prin care a trecut.

Recurentul inculpat A.I.A. invocă în susţinerea recursului cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. şi solicită în principal achitarea pentru inexistenţa faptei în baza dispoziţiilor art. 10 C. proc. pen., iar în subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. - faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive.

Recurenta inculpată H.M. solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa sub aspectul comiterii infracţiunilor ce i se reţin în sarcină.

Recurentul inculpat H.I. critică decizia penală atacată din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. şi solicită a se reţine că a comis fapta în stare de legitimă apărare, soluţia care se impune fiind aceea de achitare pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. solicită a se reţine că din probele dosarului nu rezultă vinovăţia sa, sens în care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat A.C.V. invocă în susţinerea recursului cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 13, pct. 15 şi pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul inculpat A.C.V. solicită a se reţine că infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. a fost dezincriminată, fapta ce i se reţine în sarcină nu se mai circumscrie elementelor constitutive ale normei de incriminare în vigoare.

Invocând dispoziţiile art. 16 lit. d) C. proc. pen. recurentul inculpat solicită achitarea sa.

În subsidiar, solicită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau aplicarea unei amenzi penale, contribuţia sa la comiterea faptei fiind minoră.

Toţi recurenţii inculpaţi solicită a se face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

În analiza recursurilor declarate în cauză Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 potrivit cărora, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, în baza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte va supune analizei recursurile declarate de inculpaţi în baza cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate prin prisma dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. şi art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că sunt întemeiate doar recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpaţii H.I. şi A.C.V., urmând a le admite ca atare, însă numai cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, considerentele avute în vedere urmând a fi expuse în continuare.

Întrucât considerentele ce au condus la admiterea recursurilor declarate de inculpaţii H.I. şi A.C.V. vizează strict probleme de legalitate, pentru aceleaşi motive se impune şi admiterea recursului declarat de parchet.

Se reţine că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond în urma unei analize obiective şi judicioase a întregului ansamblu probator administrat în faza de urmărire penală cât şi în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost just încadrate juridic, în mod corect apreciind instanţa de fond că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor ce li se reţin în sarcină.

Atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au realizat o motivare amplă a hotărârilor atacate descriind în detaliu faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea de comitere a acestora, împrejurările în care au fost săvârşite şi de asemenea au răspuns tuturor apărărilor şi cererilor formulate de aceştia.

Înalta Curte îşi însuşeşte motivarea instanţelor inferioare pe care nu o va relua fără ca în acest mod să încalce exigenţele unui proces echitabil.

Toţi recurenţii inculpaţi cât şi Parchetul, în motivele scrise de recurs, invocă în susţinerea recursurilor greşita aplicare a legii în baza cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. însă criticile, în esenţa lor, vizează greşita condamnare, greşita schimbare a încadrării juridice, netemeinicia pedepselor atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.

Înalta Curte aminteşte că prin Legea nr. 2/2013 o mare parte a cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen. au fost abrogate, iar conţinutul celor rămase în vigoare a fost modificat, astfel încât instanţa de recurs urmează a se pronunţa numai asupra aspectelor strict legate de aplicarea legii.

De altfel, aceasta a fost voinţa legiuitorului în sensul de a transforma Înalta Curte într-o Curte de Casaţie şi să rezolve doar probleme legate de aplicarea legii.

În această situaţie, învestirea Înaltei Curţi este limitată, nu există cadru legal care să-i permită să facă o analiză a netemeiniciei hotărârii atacate, fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile de netemeinicie formulate deopotrivă de parchet şi inculpaţi.

În altă ordine de idei Înalta Curte reţine că, întrucât de la data pronunţării deciziei în apel 7 iunie 2013 - şi până la soluţionarea recursului a intervenit o lege penală nouă, va supune analizei dispoziţiile legale care privesc aplicarea în timp a legii penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În cazul acestor situaţii tranzitorii instanţa învestită cu soluţionarea cauzei verifică în baza principiului mitior lex dispoziţiile din legile penale succesive privind cuantumul şi conţinutul pedepsei, pedepsele accesorii şi complementare, influenţa circumstanţelor atenuante şi agravante în normele privitoare la participare, recidivă, tentativă.

În urma acestei analize de determinare a legii penale mai favorabile, instanţa stabileşte care este legea penală mai favorabilă, legea veche care în acest caz va ultraactiva sau legea nouă care va retroactiva şi va reglementa raporturi juridice născute sub imperiul legii vechi.

În speţă, inculpatul H.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Referitor la infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, în urma analizei comparative sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii apreciază Înalta Curte că legea penală nouă constituie legea penală mai favorabilă sens în care îi va da eficienţă.

Astfel, referitor la infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav se reţine ca element circumstanţial ce intră în conţinutul infracţiunii şi îi conferă caracter calificat, comiterea faptei în loc public, element circumstanţial ce nu se regăseşte în noile dispoziţii.

De asemenea, noul C. pen. sancţionează doar infracţiunea de omor prev. de art. 188 C. pen., care nu prezintă diferenţe faţă de vechea reglementare cu privire la conţinut şi pedeapsă, precum şi infracţiunea de omor calificat prev. de art. 189 C. pen. care a preluat în conţinutul său o parte din elementele circumstanţiale din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 175 C. pen. anterior, cât şi o parte din elementele circumstanţiale din conţinutul infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 176 C. pen. anterior.

Faţă de aspectele prezentate în urma analizei comparative a conţinutului constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor, cea prevăzută în C. pen. anterior şi cea prevăzută de C. pen. în vigoare, apreciază Înalta Curte că este mai favorabilă legea nouă, astfel că va reţine încadrarea juridică a faptei potrivit noilor dispoziţii penale mai favorabile şi anume tentativa la infracţiune de omor calificat prev. de art. 188 C. pen., art. 189 lit. b) C. pen.

Cu privire la efectele acuzaţiei Înalta Curte va analiza unitar dispoziţiile referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.

Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor penale succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa din altă lege sau combinarea dispoziţiilor în favoare privitoare la circumstanţe atenuante sau agravante, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

Reţinând unitatea dintre incriminare, pedeapsă şi circumstanţe atenuante, Înalta Curte va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 75 lit. a) din C. pen. care reglementează circumstanţa atenuantă legală privind săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Ca urmare a reţinerii comiterii faptei de omor calificat în forma tentativei prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., art. 189 lit. b) C. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen. referitoare la scuza provocării, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 76 C. pen., privind efectele circumstanţelor atenuante şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului H.I. proporţional, fără ca în acest mod să realizeze o reindividualizare a pedepsei.

Cu privire la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 C. pen. anterior inculpatul H.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În mod identic şi în cazul aceste infracţiuni, Înalta Curte va supune analizei comparative conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 231 C. pen. anterior cu conţinutul constitutiv al infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen.

Înalta Curte notează că stabilirea legii penale mai favorabile dintre legile succesive este determinată şi de necesitatea de a verifica dacă o faptă prevăzută de legea veche nu mai este incriminată de legea nouă astfel că va fi mai favorabilă legea nouă care exclude incriminarea.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 321 din C. pen. anterior, reţine Înalta Curte că nu sunt incidente disp. art. 4 C. pen. referitoare la dezincriminare.

Potrivit art. 4 C. pen. - legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veghe dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Potrivit disp. art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., disp. art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Faţă de aceste dispoziţii legale apreciază Înalta Curte că în speţă nu operează dezincriminarea, art. 371 din noul C. pen. reglementează infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii, din analiza comparativă a celor două texte de lege nu rezultă elemente de diferenţiere majore.

Fapta prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului H.I. a fost comisă într-un club în care erau prezente un număr mare de persoane, iar prin modalitatea în care a acţionat prin acţiunile sale a prevăzut posibilitatea producerii unui scandal public, prin afectarea ordinii publice.

Prin acţiunile conjugate ale tuturor inculpaţilor din cauză s-a creat o panică generală în clubul respectiv şi au tulburat ordinea şi liniştea publică.

Or, sub aspectul laturii obiective nu există diferenţe între cele două incriminări şi nici sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie pentru comiterea faptei fiind intenţia.

Ca atare sub acest aspect apreciază Înalta Curte că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile privind dezincriminarea.

Comparând efectelor acuzaţiei din legea veche - art. 321 alin. (1) şi efectele acuzaţiei din legea nouă - art. 371 C. pen., rezultă că în vechea reglementare infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

În noua reglementare pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art. 371 C. pen. este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Cum noua reglementare prevede limitele de pedeapsă net inferioare celor din vechea lege, Înalta Curte consideră că legea nouă este mai favorabilă, astfel încât va reduce sancţiunea stabilită de instanţa de fond pentru această infracţiune proporţional în raport de noile limite speciale ale pedepsei.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi sub aspectul instituţiilor autonome, în cauza dedusă judecăţii cu referire strictă la concursul de infracţiuni.

Legea nr. 187/2012 stabileşte în art. 10 că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puţin una dintre infracţiuni din situaţia pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile.

Rezultă din conţinutul acestor dispoziţii tranzitorii că voinţa legiuitorului în aplicarea principiului mitior lex a fost cea de examinare în mod independent de incriminare şi pedeapsa instituţiile autonome.

Sub aspectul concursului de infracţiuni consideră Înalta Curte că legea anterioară este mai favorabilă, fapt pentru care va reţine incidenţa disp. art. 33 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Dacă în reglementarea anterioară, în cazul existenţei unei pluralităţi de infracţiuni, aplicarea unui spor de până la 5 ani era facultativă, instanţa fiind suverană să aprecieze dacă se impune înăsprirea pedepsei, în noul C. pen, aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este obligatorie.

În raport de argumentele prezentate în cazul inculpatului H.I. pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni va fi stabilită conform disp. art. 33 şi art. 34 din C. pen. anterior.

Recursul inculpatului A.C.V. va fi admis numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile.

Recurentul inculpat A.C.V. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, faptă prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Înalta Curte nu va mai relua argumentele pentru care consideră că legea nouă este mai favorabilă doar sub aspectul efectelor acuzaţiei, acestea fiind expuse în analiza recursului inculpatului H.I. şi sunt incidente şi în analiza recursului declarat de inculpatul A.C.V.

Faţă de noile limite speciale ale pedepsei pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen. cuprinse între 3 luni şi 2 ani sau amendă, faţă de vechea reglementare unde limitele speciale ale pedepsei erau cuprinse între 1 şi 5 ani, apreciază Înalta Curte că se impune a se da eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. în sensul reducerii pedepsei în mod proporţional.

Instituţia autonomă incidentă în cazul inculpatului A.C.V. este cea referitoare la recidiva postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. anterior, recidiva fiind cea de-a doua formă a pluralităţii de infracţiuni.

În noul C. pen. recidiva este reglementată în disp. art. 41 C. pen. care statuează că există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare.

Comparând condiţiile de existenţă ale acestei forme a pluralităţii de infracţiuni, legea nouă ar fi fost mai favorabilă în cazul în care primul termen al recidivei ar fi fost o pedeapsă cu închisoare mai mică de 1 an, situaţie ce ar fi condus la constatarea inexistenţei stării de recidivă.

Legea penală anterioară este însă mai blândă sub aspect sancţionator.

Astfel, în cazul recidivei postexecutorii potrivit disp. art. 43 alin. (5) din noul C. pen. dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

Pedeapsa în cazul recidivei postexecutorii conform art. 39 alin. (4) din C. pen. anterior, prevede posibilitatea aplicării unui spor de până la 10 ani, însă aplicarea sporului este facultativă, instanţa urmând să aprecieze oportunitatea aplicării unui spor.

Din această prezentare comparativă a dispoziţiilor legale referitoare la pedeapsa aplicată în caz de recidivă rezultă că dispoziţiile din C. pen. anterior, reprezintă legea penală mai favorabilă şi urmează a fi reţinute ca atare.

În cazul inculpaţilor H.M.M. şi A.I.A. Înalta Curte consideră că legea penală anterioară constituie legea penală mai favorabilă fapt pentru care va respinge recursurile declarate de inculpaţi menţinând dispoziţiile sentinţei instanţei de fond în privinţa acestor inculpaţi.

Aşa cum am menţionat anterior, circumstanţele atenuante contribuie la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

Această unitate exclude combinarea dispoziţiilor în favoare privitoare la circumstanţe atenuante din legi penale succesive, ele nu pot fi analizate autonom, întrucât contribuie la stabilirea cadrului legal al incriminării şi individualizării pedepsei.

Combinarea dispoziţiilor în favoare din legi penale succesive în cadrul aceleiaşi instituţii ar conduce la crearea unei lex tertia, situaţia ce contravine legii.

În cazul inculpaţilor H.M.M. şi H.I., instanţa de fond a reţinut în favoarea acestora circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) din C. pen. anterior şi constă în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.

Această circumstanţă atenuantă judiciară nu se mai regăseşte printre circumstanţele atenuante judiciare reglementate de legea nouă în disp. art. 75 alin. (2) C. pen.

Întrucât nu există cadru legal care să permită combinarea dispoziţiilor în favoare în cadrul aceleiaşi instituţii, apreciază Înalta Curte că legea penală mai favorabilă în cazul celor doi inculpaţi este legea penală anterioară, efectul reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., constând în aplicarea unor pedepse către limita minimă prevăzută de legea nouă, în cazul inculpatului A.I.A., pedeapsa stabilită fiind chiar sub această limită.

Susţinerile inculpatei H.M.M. în sensul dezincriminării infracţiunii prev. de art. 135 din Legea nr. 255/2004 nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 151 pct. 3 din Legea nr. 187/2012, legea de aplicare a C. pen. au fost abrogate art. 133 - 141 din Legea nr. 295/2004.

Infracţiunea prev. de art. 135 din Legea nr. 295/2004 este reglementată de disp. art. 343 din noul C. pen. cu denumirea marginală - uzul de armă fără drept.

Comparând conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni nu rezultă elemente de diferenţiere astfel că cererea inculpatei H.M.M. de a se constata incidenţa disp. art. 4 din C. pen. nu poate fi primită.

Nici cererea inculpatului A.I.A. de a se constata dezincriminată infracţiunea prev. de art. 321 din C. pen. anterior nu este fondată.

Modalităţile alternative în care poate fi comisă această infracţiune se regăsesc şi în noua reglementare.

Acţiunile comise de inculpaţi în public constând în lovirea cu pumnul, împingerea, lovirea cu piciorul, aruncarea cu obiecte pe jos ca şi atitudinea lor provocatoare la adresa agenţilor de pază sunt de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică şi se circumscriu laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 371 din noul C. pen.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu pot fi primite solicitările inculpaţilor în sensul de a constata incidenţa dispoziţiilor privitoare la dezincriminare.

Celelalte motive invocate de inculpaţii H.I. şi A.C.V. de modificare a modalităţii de executare a pedepsei în sensul suspendării sub supraveghere, nu pot fi supuse analizei, întrucât nu există cadru legal care să-i permită instanţei de recurs să cenzureze individualizarea pedepsei nici sub aspectul cuantumului şi nici sub aspectul modalităţii de executare.

Referitor la recursul declarat de partea vătămată M.R.G., criticile sale privind cuantumul redus al daunelor morale, nu pot fi supuse cenzurii.

Cazul de casare invocat de partea civilă în susţinerea recursului său se referă la situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii aspecte ce nu se regăsesc în decizia penală atacată şi ca atare nu este posibilă reformarea acesteia.

Pentru toate argumente arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. să admită recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpaţii H.I. şi A.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 24 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi, rejudecând în fond:

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani aplicată inculpatului H.I. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului H.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., art. 189 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile art. 67 C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului H.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 371 C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.

În temeiul art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 67 C. pen.

II. Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A.C.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen. de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă M.R.G. şi de inculpaţii H.M.M. şi A.I.A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpaţii H.I. şi A.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 24 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi, rejudecând în fond:

Face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani aplicată inculpatului H.I. în pedepsele componente pe care le repune în individualizarea lor.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului H.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., art. 189 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile art. 67 C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului H.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 371 C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.

În temeiul art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 67 C. pen.

II. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A.C.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen. de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

III. Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă M.R.G. şi de inculpaţii H.M.M. şi A.I.A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi H.I. şi A.C.V., în sumă de câte 50 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi H.M.M. şi A.I.A. la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă M.R.G. la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 950/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 896/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 931/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii pub