ICCJ. Decizia nr. 896/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 896/2014
Dosar nr. 11000/118/2012
Şedinţa publică din 12 martie 2014
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul E.D., în baza actelor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 525 din data de 28 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 11000/118/2012, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpatul E.D., prin apărător.
A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuţie din oficiu, pentru inculpatul E.D. din infracţiunile prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior şi art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunile prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior şi art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul E.D. pentru comiterea infracţiunii de tentative la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20. rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât nu a fost comisă de acesta.
În baza art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior pentru infracţiunea de instigare la uz de fals a fost condamnat inculpatul E.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare.
S-a constatat că infracţiunea reţinută în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile reţinute prin Sentinţa penală nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti în pedepsele componente de:
- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
- 6 luni închisoare pentru art. 290 C. pen. anterior.
A fost contopită pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, cu pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, în final, inculpatul E.D. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.
În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii de 24 de ore de la data de 14 august 2006 ora 22.00 şi până la data de 15 august 2006 ora 22.00.
S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare a fost executată în regim de detenţie de către inculpatul E.D., în intervalul 26 aprilie 2009 - 26 iulie 2011, fiind liberat condiţionat prin Sentinţa penală nr. 1661 din 19 iulie 2011 a Judecătoriei Piteşti cu un rest de 457 zile.
S-a constatat că nu au fost formulate pretenţii civile în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul E.D. la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior celelalte cheltuieli avansate, în raport de soluţia de achitare, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 3 mai 2012 pe rolul Tribunalului Constanta s-a înregistrat cauza cu nr. 5105/118/2012 privind pe inculpaţii T.I.A., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 293 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior şi aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, C.A.V. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, art. 291 C. pen. anterior, art. 43 din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi E.D. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
Cu privire la inculpatul T.I.A., prin rechizitoriu s-a reţinut, în esenţă că, la data de 2 mai 2006, a solicitat SC P. SA - Sucursala P., jud. Prahova, remiterea cantităţii de 2.150 tone motorină, pentru bunkeraj nave, prin folosirea calităţii nereale de administrator al SC E.I. SRL Constanţa, folosind în acest scop autorizaţia falsă de utilizator final din 19 aprilie 2006, iar la data de 14 august 2006, cu ştiinţă, a prezentat înscrisurile contrafăcute aparţinând SC E.I. SRL Constanţa, în vederea obţinerii pe această cale a unui credit ilicit de la B.R.D. Constanţa, în valoare de cca. 1 miliard ROL. Totodată s-a prezentat sub identitatea falsă de M.D., în vederea scopului menţionat anterior.
În sarcina inculpatului C.A.V. s-a reţinut că, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, la data de 14 august 2006, a încercat să obţină un credit, cu o valoarea totală de cca. 1 miliard ROL, în condiţii ilicite, prin depunerea unor documente contabile conţinând date nereale, relative la activitatea comercială a societăţii.
În sarcina inculpatului E.D. s-a reţinut că, a coordonat cu ştiinţă activitatea infracţională a inculpaţilor T.I.A. şi C.A.V., participând efectiv la comiterea faptelor de punere în practică a rezoluţiei infracţionale, în sensul de a înşela B.R.D. Constanţa cu ocazia încercării nereuşite de a obţine creditul solicitat ilicit şi prin folosirea de acte false precum şi cu ocazia acţiunilor de încercare de înşelare a SC P. SA - Sucursala P., jud. Prahova în maniera şi cu scopul descris mai sus.
În faţa instanţei, inculpaţii T.I.A. şi C.A.V. au solicitat aplicarea dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în sensul că recunosc faptele aşa cum au fost reţinute prin rechizitoriu şi nu mai au de solicitat alte probe.
Instanţa de fond a admis cererile formulate şi prin Sentinţa penală nr. 443 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin neapelare la data de 5 noiembrie 2012, a soluţionat cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi.
Cu privire la inculpatul E.D. a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou Dosar nr. 11000/118/2012 pentru a se efectua cercetarea judecătorească în mod corespunzător.
Instanţa de fond, pe baza tuturor probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul T.I.A. este din oraşul Ploieşti, însă acesta în intervalul mai - august 2006 pentru a pune în practica hotărârea infracţională s-a prezentat sub o altă identitate, prin folosirea unei cărţi de identitate, ce aparţinea în realitate lui M.D. profitând de fizionomia asemănătoare cu cea a titularului cărţii de identitate în cauză.
Astfel, la data de 4 aprilie 2006 a fost preluată prin cesiune de către inculpat prin folosirea identităţii de "M.D." societatea SC E.I. SRL Constanţa, de la o persoană, A.A., fiind semnate ulterior mai multe documente contabile şi documente bancare în care erau inserate date nereale cu privire la activitatea societăţii în scopul obţinerii unor credite bancare.
La data de 2 mai 2006 inculpatul T.I.A. a solicitat în numele aceleiaşi societăţi şi în calitate de administrator al acesteia, aşa cum a devenit potrivit actului adiţional din data de 4 aprilie 2006, înregistrat la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dar sub o altă identitate, respectiv, M.D., cantitatea de 2.150 tone motorină pentru bukeraj nave de la SC P. SA P., fiind ataşat şi un alt înscris falsificat, respectiv autorizaţia de utilizator final din 19 aprilie 2006, aparent eliberată de Ministerul Finanţelor Publice - Autoritatea Fiscală Teritorială - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Reprezentanţii SC P. SA P., după primirea solicitării şi documentaţiei, au solicitat relaţii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanta, în sensul confirmării sau nu a eliberării adresei sus amintite, iar această instituţie a întocmit un raport în sensul că autorizaţia cu acest număr a fost eliberată pentru o altă societate în anul 2004, numele directorului ce a semnat acea autorizaţie nu corespunde, formularul fiind diferit de cele eliberate în mod uzual.
Numitul M.D. a declarat că nu a avut niciodată o societate comercială, iar semnăturile existente pe documentele aflate la dosar nu-i aparţin.
În cel de-al doilea caz, aşa numitul "A.A.", a uzat de o copie după cartea de identitate reală aparţinând persoanei A.A., care a expediat un astfel de înscris în circumstanţe anterioare momentului comiterii infracţiunilor către o societate din Bucureşti, a cărei titulară nu a putut-o reproduce, întrucât nu a păstrat corespondenţa cu aceasta.
Instanţa de fond a constatat că în rechizitoriu, în sarcina inculpatului E.D. se reţine, fără o descriere concretă a activităţii infracţionale a acestuia că, ar fi persoana care a coordonat activitatea infracţională a inculpatului T.I.A. în raporturile cu SC P. SA P. De asemenea, s-a mai reţinut că singura referire la inculpatul E.D. din partea expozitiva a rechizitoriului este aceea de la dosar, ultimul alineat, unde s-a menţionat că: "în perioada mai - august 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice şi în înţelegere prealabilă cu C.A.V. şi T.I.A., învinuitul E.D. a întocmit documentele contabile, în care a atestat date nereale cu privire la activitatea în vederea obţinerii de credite bancare şi a unei cantităţi de produse petroliere 2.150 tone motorină de la SC P. SA Bucureşti - Sucursala P., jud. Prahova, prin folosirea autorizaţiei falsificate de utilizator final din 19 aprilie 2006 pentru scutirea de plata accizelor."
De asemenea, prima instanţă a apreciat că este sesizată cu o faptă descrisă lacunar şi cu o infracţiune pe care inculpatul E.D. nu a recunoscut-o şi nici la acest moment nu o recunoaşte, singurul argument al procurorului ce a formulat concluzii pe fondul cauzei, fiind acela că inculpatul T.I., împreună cu care se reţine că ar fi comis fapta, s-a prevalat de aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi astfel instanţa, odată ce a acceptat şi i-a admis acestuia cererea nu ar mai putea face abstracţie de declaraţia de recunoaştere a faptei.
Prima instanţă a apreciat că în rechizitoriu, fapta reţinută în sarcina inculpatului E.D. nu este descrisă suficient, reţinând că declaraţia dată în faţa instanţei de inculpatul T.I.A. în care susţine participarea inculpatului E.D. la activitatea infracţională ce o vizează pe partea vătămată SC P. SA Bucureşti - Sucursala P., nu se corelează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că niciun înscris, din cele care au fost avute în vedere la condamnarea inculpatului T.I.A. prin Sentinţa penală nr. 443 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Constanţa, nu îl incriminează pe inculpatul E.D. cu privire la săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune şi nu dovedeşte că acesta a avut vreo legătură cu partea vătămată sau cu societatea SC E.I. SRL, care a solicitat o cantitate de motorină.
S-a apreciat că numai inculpatului T.I.A. i se putea reţine vinovăţia cu privire la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, pe baza recunoaşterii învinuirii ce i-a fost adusă şi a înscrisurilor ce dovedesc şi calitatea sa de administrator al SC E.I. SRL.
Instanţa de fond a mai avut în vedere că prin acelaşi rechizitoriu s-a reţinut şi faptul că, la data de 14 august 2006, T.I.A., folosindu-se de identitatea falsă de "M.D." şi cu înscrisuri false, fiind coordonat de inculpatul E.D. a încercat să obţină, tot în numele SC E.I. SRL, un credit de la B.R.D.
Totodată, s-a mai reţinut că inculpatul C.A.V., în calitate de administrator în cadrul SC F.C. SRL, coordonat de inculpatul E.D., a încercat obţinerea unui credit, iar pentru obţinerea acestuia a depus documente contabile, conţinând date nereale privind activitatea comercială a societăţii.
Pe baza probelor administrate în cauză s-a stabilit că cel care a procedat la înmatricularea SC E.I. SRL cu datele false, menţinând precizările privind adresa nereală a sediului societăţii a fost T.I.A.
De asemenea, la data de 14 august 2006, T.I.A. a fost identificat la Agenţia B.R.D. - Farul Constanţa, în timp ce, în calitate de administrator al SC E.I. SRL Constanţa şi în baza cărţii de identitate false ce i-a fost înmânată de inculpatul E.D., a întocmit documentaţia aferentă obţinerii unui credit, semnând în fals sub identitatea numitului "M.D.".
Tot la data de 14 august 2006, inculpatul C.A.V. a fost identificat la Agenţia B.R.D. - Farul Constanţa, în timp ce, în calitate de administrator în cadrul SC F.C. SRL Constanţa a întocmit documentaţia aferentă obţinerii unui credit în valoare de până 1 miliard ROL, semnând în acest scop, în fals, documente solicitate de autoritatea bancară, înscriind în acestea date nereale cu privire la cifra de afaceri a societăţii, patrimoniul activ şi pasiv al acesteia, precum şi profitul realizat şi evidenţiat în contabilitatea societăţii.
La unitatea bancară, cei doi inculpaţi T.I.A. şi C.A.V. au fost depistaţi în prezenţa inculpatului E.D., în timp ce primii doi completau cererea necesară acordării creditelor bancare solicitate.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, pe parcursul cercetărilor, inculpatul T.I.A. a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea infracţiunilor pentru care a fot trimis în judecată, în sensul că, la începutul anului 2006, în timp ce se afla în municipiul Bucureşti, prin intermediul unui amic poreclit "B." i s-ar fi propus să obţină un credit în condiţiile ilicite şi dacă se aproba creditarea, urma să primească drept răsplată, la rândul său, o anumită sumă de bani.
Inculpatul T.I.A. a mai declarat că ar fi primit de la amicul lui "B." o carte de identitate pe numele "M.D." şi pe care inculpatul urma să o utilizeze.
La data de 14 august 2006 T.I.A., însoţit de inculpatul E.D., s-a deplasat la Agenţia B.R.D. - Far Constanţa şi în timp ce primul completa înscrisuri pentru SC E.I. SRL Constanţa au fost surprinşi de organele de poliţie.
În faţa lucrătorilor de poliţie, inculpatul T.I.A. a declarat că se numeşte "M.D." şi a prezentat cartea de identitate contrafăcută, aparţinând numitului M.D.
Prima instanţă a mai reţinut că, inculpatul C.A.V. a devenit administrator al SC F.C. SRL Constanţa, în aceleaşi împrejurări ca şi cele menţionate de inculpatul T.I.A., însă, de date aceasta, sub identitate reală şi că de perfectarea înscrisurilor societăţii s-au preocupat alte persoane ce au intrat anterior în contact cu inculpatul.
În ziua de 14 august 2006 şi inculpatul C.A.V. a fost depistat de către organele de poliţie la Agenţia B.R.D. - Far Constanţa în timp ce completa înscrisuri pentru SC F.C. SRL Constanţa în vederea obţinerii unui credit bancar.
Inculpatul C.A.V. a recunoscut că, în perioada mai - august 2006, în calitate de administrator în cadrul SC F.C. SRL Constanţa, a semnat documente contabile în care erau inserate date nereale cu privire la activitatea societăţii, în scopul obţinerii de credite bancare, iar la data de 14 august 2006 a fost surprins la Agenţia B.R.D. - Farul Constanţa, în timp ce a încercat să obţină un credit de aproximativ 700 milioane ROL, prin folosirea unor acte false, în care erau atestate date nereale cu privire la patrimoniul activ şi pasiv al societăţii şi a profitului realizat.
Prima instanţă, analizând învinuirea ce i se aduce inculpatului E.D., prin rechizitoriu, a reţinut că aceasta ar consta în aceea că acesta a fost depistat la Agenţia B.R.D. - Farul Constanţa, în timp ce în calitate de consilier al SC E.I. SRL Constanţa şi SC F.C. SRL Constanţa a întocmit documentaţia aferentă obţinerii unor credite bancare în valoare de aproximativ 4 miliarde ROL.
Toate aceste acte materiale ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului E.D. au fost săvârşite în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii C.A.V. şi T.I.A., documentaţia aferentă obţinerii unor credite bancare fiind prezentată ulterior la unitatea bancară.
Sub aspectul săvârşirii celui de-al doilea act material al infracţiunii de înşelăciune sub forma tentativei, în raport de Agenţia B.R.D. - Farul Constanţa, instanţa de fond a apreciat că nici acesta nu poate fi reţinut în sarcina inculpatului E.D.
În acest sens s-a mai avut în vedere că în rechizitoriu nu se descrie în concret, în ce ar consta cel de al doilea act material, din moment ce inculpatul E.D. nu a completat nicio cerere către unitatea bancară, prin care să solicite acordarea vreunui credit şi nu avea nicio calitate în cadrul societăţilor la care ceilalţi doi inculpaţi erau administratori.
S-a mai reţinut că participarea inculpatului E.D. la activitatea infracţională reţinută în sarcina sa este menţionată în declaraţiile date de inculpaţii C.A.V. şi T.I.A., însă instanţa de fond a apreciat că acestea reprezintă singurele probe care sunt nesemnificative şi imprecise.
Instanţa de fond consideră că, pentru a justifica o soluţie de condamnare nu se poate să se apeleze doar la apărările făcute în cauză de ceilalţi doi inculpaţi, care nu au fost sinceri şi consecvenţi pe tot parcursul procesului penal, astfel încât declaraţiile lor să poată fi considerate credibile.
Totodată, s-a apreciat că simpla prezenţă la unitatea bancară, la momentul apariţiei organelor de poliţie nu poate conduce indubitabil la ideea că inculpatul E.D. este autor al infracţiunii de tentativă la înşelăciune şi că el este cel care a urmărit luarea unor credite bancare, folosind mijloace frauduloase, iar trecerea unui interval de cea şapte ani de la momentul comiterii faptelor nu ar mai permite în vreun fel completarea probatoriului mai mult nu întăreşte decât o soluţie de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.
Prima instanţă a constatat că ceea ce i se poate reţine inculpatului E.D., este săvârşirea infracţiunii de uz de fals, sub forma instigării, având în vedere documentele contabile ce prezentau situaţia economică nereală a firmelor ce solicitau credite bancare, faţă de probele ce au fost administrate în cauză, dar în raport şi de susţinerile celor doi inculpaţi şi chiar şi cea a inculpatului E.D., persoană cu studii superioare, care îşi spunea "consilier financiar" şi care a acceptat ideea de a-i consilia pe cei doi inculpaţi.
Totodată, s-a mai apreciat că în raport de actele societăţii şi de pregătirea inculpatului E.D., acesta îşi putea da seama că societăţile nu aveau niciun fel de activitate economică concretă, însă prin inserarea unor date false, actele întocmite puteau profita celorlalţi doi inculpaţi pentru a obţine credite bancare, pe care în condiţii normale nu le-ar fi putut obţine şi chiar i-a instigat pe aceştia, în aceleaşi împrejurări, să le depună pentru a fi verificate de bancă.
S-a mai susţinut că şi în cazul în care nu va reţine că inculpatul a comis infracţiunea de tentativă la înşelăciune în formă continuată, totuşi, pentru acurateţea juridică şi faţă de împrejurarea că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor şi în cazul inculpaţilor T.I.A. şi C.A.V., în cauză în care aceştia au fost condamnaţi fiind pronunţată o hotărâre definitivă, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile reţinute în rechizitoriu în cele prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
Totodată, prima instanţă a mai constatat că deşi inculpatul E.D. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii tentativă la înşelăciune în formă continuată, constând în coordonarea altei persoane în solicitarea sa de a achiziţiona produse petroliere de o societate care nu funcţiona în realitate, prin folosirea unei alte identităţi, în rechizitoriu nu a fost menţionată valoarea prejudiciului care s-ar fi putut produce, dacă fapta ar fi fost consumată.
Cu privire la valoarea prejudiciului menţionată în rechizitoriu, în sumă de 233.167,59 RON, reprezentând accize, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu poate constitui o pagubă pentru societatea de la care se intenţiona luarea motorinei în maniera descrisă, ci pentru Statul Român, reprezentat prin Administraţia Financiară, ca urmare a neachitării acestor venituri datorate bugetului de stat.
S-a mai reţinut că în contextul în care organul de urmărire penală nu a verificat în profunzime aspectele legate de o eventuală întindere a pagubei, instanţa de fond nu se poate substitui în rolul acestuia, astfel încât inculpatului E.D. să-i fie reţinută o infracţiune de tentativă la înşelăciune în formă agravată, în contextul în care inculpatul T.I.A. a recunoscut faptele, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, iar participaţia inculpatului E.D. nu a fost descrisă şi dovedită în niciun fel.
S-a mai constatat că o altă componentă a eventualei pagube ce s-ar fi putut produce de inculpatul T.I.A., cu privire la care în rechizitoriu se reţine că această activitate a fost coordonată de inculpatul E.D., este cea în valoare de 3 miliarde ROL, în dauna B.R.D. Constanţa.
În acest sens s-a reţinut că din actele dosarului, respectiv adresa emisă de această instituţie, rezultă că cererea de creditare întocmită pentru SC E.I. SRL viza două credite în valoare totală de 69.700 RON.
Instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de uz de fals sub forma instigării prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, care se va reţine în sarcina inculpatului E.D., dar şi soluţia de achitare ce se va dispune în cauză se bazează pe următoarele mijloace de probă administrate în cauză: declaraţiile date în faţa instanţei de inculpaţii T.I.A. şi C.A.V. de recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina lor; raportul întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa; autorizaţia de utilizator final depusă la SC P. SA; nota Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa din data de 4 mai 2006 din care reiese că pe numele SC E.I. SRL nu a fost eliberată autorizaţie de utilizator, iar forma înscrisului, semnătura şi numele directorului nu corespund realităţii; cartea de identitate pe numele M.D.; declaraţia numitului M.D., care arată că, nu are nicio legătură cu societatea comercială la care figurează administrator, actul de identitate a fost pierdut şi nu a făcut demersuri să obţină altul, decât la data de 16 martie 2006; înscrisurile ce vizează societatea SC E.I. SRL, actul adiţional nr. 3/2006 prin care A.A. se retrăgea din SC E.I. SRL şi rămânea cooptat în societate ca administrator M.D.; cerere de creditare către B.R.D. - Agenţia Farul, pe numele inculpatului C.A., în calitate de administrator la SC F.C. SRL, pentru suma de 19.700 RON, descoperire de cont şi 50.000 RON, credit de dezvoltare pe termen scurt; bilete la ordin completate pentru SC F.C. SRL; documente contabile ce vizează aceeaşi societate depuse pentru obţinerea creditului; cerere de creditare adresată sub numele de M.D. către Agenţia B.R.D. - Farul Constanţa; corespondenţa cu SC P. SA; declaraţia numitului T.A. care a arătat că, nu cunoaşte cine este M.D. şi nimic legat de SC E.I. SRL; declaraţia numitului A.A. care a arătat ca nu cunoaşte în ce împrejurări datele sale de identitate au fost inserate în conţinutul unor acte ale SC E.I. SRL, iar semnăturile din dreptul numelui sau nu îi aparţin şi nu îi cunoaşte pe inculpaţi; adresa nr. 1668/MC/2008 a B.R.D. în care se arată că SC E.I. SRL a solicitat un credit de dezvoltare pe termen scurt de 50.000 RON şi o descoperire de cont autorizat în valoare de 20.000 RON, iar cererea de creditare nu a fost înregistrată în evidenţele băncii; procesul-verbal de prindere şi depistare a inculpaţilor la sediul B.R.D. - Agenţia Farul Constanţa; adresele înaintate la cererea instanţei de către SC P. SA şi B.R.D. Constanţa, declaraţiile inculpatului E.D. din faza de urmărire penală în care a negat implicarea sa în comiterea faptelor, arătând că l-a cunoscut cu totul întâmplător pe M.D. pe o terasă şi acesta văzând nişte pliante ce vizau acordarea unor credite a intrat în vorbă cu el. Văzând că este la curent cu condiţiile de creditare M.D. i-a cerut ajutorul şi de comun acord au stabilit să se întâlnească la B.R.D., urmând ca el să-i pregătească documentele necesare pentru bancă. La bancă, toate cererile au fost completate şi ştampilate de M.D. pentru SC E.I. SRL Constanţa. Tot D. l-a prezentat pe C. ca fiind administrator la SC F.C. SRL, şi care doreşte o linie de credit pentru procurarea de materiale. La P. s-a prezentat pentru o comandă de motorină din partea unei societăţi, dar nu poate preciza data şi ştie că acea comandă nu s-a concretizat; declaraţiile date de inculpatul T.I.A. care a relatat în faza de urmărire penală că inculpatul E. a fost cel care a avut iniţiativa luării creditelor bancare şi i-a încredinţat un act de identitate pe numele M.D., iar de actele ce au fost depuse la P. nu cunoaşte nimic. Inculpatul C.V. arată că l-a cunoscut pe D., care i-a propus să ia un credit de la bancă, pentru care a semnat mai multe acte, iar la banca a mers împreună cu E.D., iar acolo mai era un alt băiat pe nume M., pe care nu îl mai văzuse înainte.
Pe baza probelor administrate în cauza, instanţa de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpatului E.D. doar pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului E.D., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen., modalitatea concretă de comitere a faptei, acesta fiind cel care verifica aparenţa de legalitate şi corectitudine a actelor prezentate la bancă de ceilalţi inculpaţi şi îi asigura de reuşită pentru a obţine credite bancare, deşi în realitate acestea nu ar fi putut fi acordate, natura infracţiunii care este una de pericol dar, care ar fi stat la baza ducerii la bun sfârşit a activităţii infracţionale.
Totodată, au mai fost avute în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpatului E.D. care are vârsta de 57 de ani, are studii superioare şi care deşi nu este recidivist, a mai intrat în conflict cu legea penală şi a mai fost condamnat pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, fiind liberat condiţionat cu un rest rămas neexecutat de 457 zile.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul E.D.
În apelul parchetului hotărârea atacată a fost criticată sub aspectul următoarelor motive de nelegalitate:
- greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior în art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior;
- omisiunea de a reţine la încadrarea juridică finală forma continuată la infracţiunea de tentativă la înşelăciune în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;
- greşita analiză a probelor ce a condus la pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului pentru săvârşirea de tentativă la înşelăciune în formă continuată, deşi din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii şi prevăzută în rechizitoriu.
Inculpatul E.D. a criticat hotărârea, în principal, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de instigare la uz de fals, apreciind că probatoriul nu susţine soluţia de condamnare.
II. Prin Decizia penală nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi apelantul-inculpat E.D. împotriva Sentinţei penale nr. 525 din 28 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 11000/118/2012.
În temeiul art. 382 alin. (2) C. proc. pen. anterior s-a dispus desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelată şi, rejudecând, s-a dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul E.D. pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Conform art. 189 C. proc. pen. anterior onorariul parţial al apărătorului de semnat din oficiu-avocat M.P., în cuantum de 50 RON, s-a dispus să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.
Verificând hotărârea apelată în ansamblu, în fapt şi în drept şi în raport de motivele de apel formulate, instanţa de prim control judiciar a apreciat că ambele apeluri sunt fondate, motivele fiind întemeiate numai în parte, respectiv în ce priveşte încadrarea juridică dată de prima instanţă faptei de tentativă la înşelăciune în formă continuată şi modalitatea în care aceasta a conceput dispozitivul hotărârii ce prezintă contradicţii şi impun reformarea, hotărârii apelate în vederea unei aplicări corecte a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. anterior şi, pe cale de consecinţă, a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Astfel, pe de o parte s-a constatat că nu poate fi reţinută ca şi încadrare juridică varianta calificată a infracţiunii de înşelăciune, în condiţiile art. 215 alin. (5) C. pen. anterior, întrucât în cauză, în ce-l priveşte pe inculpat, acesta nu a acceptat sau urmărit producerea în patrimoniul părţilor vătămate B.R.D. Constanţa şi SC P. SA Sucursala P. a unui prejudiciu determinat sau a unei alte tulburări însemnate, care să constituie condiţiile de aplicare a prevederilor art. 215 alin. (5) C. pen.
De altfel, cu privire la inculpatul E.D., deşi în mod corect se reţine de către prima instanţă că a instigat la folosirea de acte false pe autorii condamnaţi în cauza disjunsă, nu există elemente determinante de tip factual care să-l poziţioneze pe acesta ulterior şi în raport de cele două părţi vătămate nominalizate mai sus, astfel încât să se poată dovedi că şi acesta a participat la încercarea de inducere în eroare a părţilor vătămate.
Ca atare, concluzionând, instanţa de apel a constatat că apelurile sunt fondate, existând neregularităţi ale sentinţei apelate, urmând a fi admise şi, în rejudecare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi totodată, în raport de această încadrare juridică, a fost achitat inculpatul, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, constatându-se că fapta nu a fost săvârşită de către acesta, în esenţă, soluţia concordantă cu dispoziţia corespunzătoare din sentinţa apelată, hotărârea întemeindu-se pe aceleaşi argumente.
Instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate celelalte critici, atât în ce priveşte apelul procurorului, cât şi apelul inculpatului, prima instanţă făcând o corectă analiză a probelor şi, astfel cum s-a menţionat, pronunţând în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei o corectă soluţie de achitare, iar în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de uz de fals în forma instigării, de asemenea, o corectă soluţie de condamnare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul E.D.
În motivele formulate în scris, Ministerul Public a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul nelegalităţii acestora, susţinându-se că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice pusă din oficiu în discuţie de inculpatul E.D., din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, dispunând achitarea sa pentru această faptă.
La termenul de judecată din 12 martie 2014, reprezentantul Ministrului Public a precizat că înţelege să modifice în favoarea inculpatului motivele de recurs formulate în scris de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În acest sens a solicitat să se constate că în cauză a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale pentru instigare la infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, faptă săvârşită de inculpatul E.D. la data de 2 mai 2006.
De asemenea, reprezentantul Ministrului Public a învederat că nu mai susţine motivele de recurs formulate în scris de parchet.
A solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracţiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În recursul său, inculpatul E.D. a susţinut cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracţiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale la data de 14 februarie 2014.
III. Înalta Curte, examinând recursurile în raport de motivul invocat, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. anterior stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă,aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 24 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,însă o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivelor de recurs prevăzute de pct. 12 şi pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acestea a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinate de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior.
Preparator, cu privire la speţa de faţă, Înalta Curte precizează că trebuie luate în considerare mai multe aspecte:
- după pronunţarea deciziei atacate (24 mai 2013), C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 2/2013;
- în cursul soluţionării prezentei cauze, a intrat în vigoare un nou C. proc. pen.;
- normele tranzitorii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 dispun că "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".
Faţă de cele precizate, Înalta Curte constată că pentru soluţionarea recursurilor sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. pen. în vigoare ulterior modificării intervenite prin Legea nr. 2/2013, astfel încât referirea la dispoziţiile C. proc. pen. va avea în vedere conţinutul acestor prevederi, în forma mai sus menţionată.
Cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte arată următoarele:
Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din C. pen. (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Aşadar, principiul activităţii legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde şi deci aplicarea legii penale mai favorabile este incidentă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Raportarea acestor constatări la speţa de faţă, conduce Înalta Curte la concluzia că suntem într-o asemenea situaţie, căci după comiterea infracţiunii şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un Nou C. pen., care a adus modificări substanţiale şi care poate influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.
Din perspectiva acestei interpretări, în situaţia concretă a inculpatului E.D., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 291 C. pen. anterior infracţiunea de uz de fals este definită ca fiind folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 27 C. pen. anterior prevăd că instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Inculpatul E.D. este acuzat de săvârşirea infracţiunii de uz de fals, sub forma instigării, constând în aceea că la 14 august 2006 a determinat alţi doi inculpaţi să insereze date false în documentaţia necesară obţinerii de credite bancare, şi apoi să le depună la bancă, faptă prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior.
Raportat la data comiterii faptei în speţă sunt aplicabile dispoziţiilor art. 122 lit. d) C. pen. anterior, potrivit căruia termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar dispoziţiile art. 124 C. pen. anterior prevăd că prescripţia înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. a fost depăşit cu încă jumătate, indiferent de câte întreruperi ale cursului prescripţiei ar interveni.
În aceste condiţii, raportat la natura infracţiunii şi limita maximă a pedepsei stabilită de lege pentru instigare la infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior şi având în vedere data comiterii faptei, respectiv 14 august 2006 se constată că, în cauză termenul de prescripţie specială, prev. de art. 122 lit. d) rap. la art. 124 C. pen. anterior (7 ani şi 6 luni), s-a împlinit la 14 februarie 2014 astfel că, Înalta Curte urmează a dispune încetarea procesului penal în ceea ce priveşte această faptă, întrucât a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului E.D.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul E.D. împotriva Deciziei penale nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 525 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanţa.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracţiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul E.D. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul E.D. împotriva Deciziei penale nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 525 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanţa.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracţiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul E.D. rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 931/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... | ICCJ. Decizia nr. 875/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
