ICCJ. Decizia nr. 932/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 932/2014
Dosar nr. 663/118/2010
Şedinţa publică din 11 martie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa nr. 1509 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte suma de 72328,20 euro şi ca nefondată acţiunea formulată, precum şi cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, prima instanţă a constatat că factura nr. 7276918 a fost emisă la data de 29 decembrie 2006, pentru servicii prestate în baza contractului nr. 86/2006, faza I finală. Pârâta a efectuat plăţi parţiale, fără a specifica obligaţia patrimonială pe care înţelege să o stingă, prin ordinul de plată 104 din 22 mai 2007 depus de reclamantă. În acest sens s-a reţinut că, potrivit art. 113 alin. (2) C. civ., pentru obligaţii scadente de aceeaşi natură, imputaţia produce efecte asupra celei mai vechi şi cum factura contestată este anterioară facturilor emise în contul contractului 88/2006, imputaţia urmează a se efectua asupra acesteia.
Prin urmare, s-a apreciat că, în temeiul art. 16 din Decretul 167/1958, plata parţială a determinat întreruperea termenului iniţial de prescripţie de trei ani, începând să curgă, de la 23 mai 2007, un nou termen general cu aceeaşi durată, reclamanta investind Tribunalul Constanţa cu cererea de realizare a dreptului de creanţă la data de 21 ianuarie 2010, înainte de împlinirea termenului menţionat.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că, reclamanta SC A.P. SRL, în calitate de proiectant general şi pârâta SC C.C. SRL, în calitate de beneficiar au încheiat un contract de proiectare, înregistrat sub nr. 86 din 4 decembrie 2006, având ca obiect elaborarea documentaţiilor tehnice în vederea executării lucrărilor de construcţie pentru o vilă turistică D + P + 4E + Etaj tehnic parţial, amplasată în staţiunea Mamaia, zona Caraiman, judeţ Constanţa, în suprafaţă desfăşurată estimată de 16.680 de metri pătraţi.
Pentru contractul nr. 86/2006, reclamanta a emis două facturi fiscale, 72776913 din 5 decembrie 2006, în valoare de 165.496,56 de lei, cu scadenţă la 4 ianuarie 2007, din care pârâta a achitat la 5 decembrie 2006 suma de 130.453,10 lei, 15.000 de lei la 28 martie 2007 şi 20.043,46 lei la 22 mai 2007 şi 72776918 din 29 decembrie 2006, în valoare de 245.785,68 de lei, cu scadenţă la 3 ianuarie 2007, din care 94.956,54 de lei, achitată parţial de pârâtă prin ordinul de plată nr. 104 din 22 mai 2007, debitul restant fiind de 150.829,14 lei.
Aceleaşi părţi au semnat şi contractul de proiectare nr. 88 din 4 decembrie 2006, având ca obiect elaborarea documentaţiilor tehnice în vederea executării lucrărilor de construcţie pentru un bloc de apartamente, cu parcări, restaurant şi dotări aferente la parter, tip P + 12 E, amplasat în staţiunea Mamaia, zona Caraiman, judeţ Constanţa, în suprafaţă desfăşurată estimată de 13.305 de metri pătraţi. Valoarea totală a lucrărilor contractate a fost de 190.043 de euro, inclusiv TVA, ce urma a fi achitată de beneficiarul pârât în tranşe, pe faze de execuţie, similar primului contract.
Faţă de probatoriul administrat prima instanţă a reţinut că reclamanta tinde la obţinerea preţului unor servicii pe care nu Ie-a mai prestat, în cazul contractului nr. 86/2006 sau Ie-a prestat cu mare întârziere, în situaţia celui de al doilea contract, determinând practic imposibilitatea derulării investiţiilor potrivit programului prestabilit, condiţii în care pârâta s-a prevalat de excepţia de neexecutare a contractului, obligaţia de plată rămânând fără o cauză legitimă.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A.P. SRL Constanţa a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 16 din 31 ianuarie 2013, a respins apelul declarat de reclamanta SC A.P. SRL, reţinând că neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale, nu este o excepţie de procedură propriu-zisă şi nici o excepţie de fond, ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca şi asupra căruia instanţa se pronunţă pe baza probelor administrate în cauză.
În virtutea principiului instituit de dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ., convenţiile sunt obligatorii şi nu facultative, dând naştere la obligaţii de la care părţile nu se pot sustrage, iar partea contractantă titulară de drepturi dobândite prin contract, este îndreptăţită a pretinde celeilalte părţi, partea obligată, satisfacerea acestor drepturi.
În speţă, prin contractul intervenit între părţi, reclamanta a devenit creditoarea obligaţiei de plată a sumelor aferente documentaţiilor tehnice elaborate, fiind în drept să solicite pârâtei îndeplinirea acestei obligaţii, însă reclamanta nu poate pretinde plata preţului dacă nu şi-a îndeplinit ea însăşi obligaţia asumată prin contract, sens în care instanţa a analizat sub acest aspect excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, constatând că, în cauză, au fost întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului: obligaţiile reciproce ale părţilor au avut temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăşi a celui care a invocat excepţia; părţile au convenit termenele de executare a obligaţiilor reciproce, iar prestatorul - reclamanta - nu Ie-a respectat neîndeplinind sau îndeplinind cu întârziere obligaţia asumată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.P. SRL Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, modificării sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată.
Criticile aduse deciziei atacate se referă, în esenţă, la faptul că, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală apreciind în mod eronat asupra incidenţei în cauză a excepţiei de neexecutare a contractului invocată de intimată.
În argumentarea motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că în considerentele deciziei atacate există o contradicţie în motivare având în vedere că instanţa de apel stabileşte că urmare a nerespectării termenelor contractuale este justificat refuzul de plată al pârâtei, aspect ce conduce implicit la exonerarea de plată, inclusiv pentru serviciile deja prestate.
Un al doilea motiv de nelegalitate susţinut de recurentă, în strânsă legătură cu excepţia de neexecutare a contractului, este reprezentat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că, hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, întrucât, deşi a constatat că reclamanta a executat etapele 1 şi 2 ale contractului nr. 88/2006, cu toate acestea a apreciat incidenţa în cauză a excepţiei de neexecutare a contractului invocată de intimată, refuzându-i reclamantei plata.
Ultimul motiv de nelegalitate, invocat de recurentă se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că, instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice constând din actele adiţionale la contractele de proiectare, sens în care instanţa a respins argumentele reclamantei, conform cărora, îndeplinirea obligaţiilor a căror plată se solicită a fi dispusă este recunoscută de intimată prin corespondenţa remisă reclamantei, prin care aceasta se obliga să plătească nu numai restul de preţ, dar şi penalităţile de întârziere, aspect ce confirmă faptul că obligaţiile s-au executat întocmai, întârzierile fiind imputabile chiar intimatei, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile intermediare.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei SC A.P. SRL Constanta să fie admis, pentru următoarele considerente :
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia, cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul, potrivit căruia, hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.
În speţă, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluţiei de pronunţate şi că acestea sunt şi contradictorii, încadrându-se astfel, în ipotezele avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.
În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamanta SC A.P. SRL Constanţa susţine că instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate că: „art. 12 şi 13 din contract stabilesc obligaţiile părţilor contractante de a respecta termenele stabilite pentru predarea documentaţiilor şi achitarea contravalorii lucrărilor, nerespectarea termenelor având drept consecinţă calcularea penalităţilor de întârziere”, prin aceasta recunoscându-se că în situaţia executării cu întârziere a obligaţiilor, beneficiara acestora, intimata, este îndreptăţită la penalităţi de întârziere şi nu la exonerarea de plata serviciilor prestate, efect obţinut de intimată prin aprecierea de către instanţă a incidenţei în cauză a excepţiei de neexecutare a contractului.
În acest sens, recurenta arată că, instanţa de apel a constatat executate, cu întârziere obligaţiile aferente fazelor 1 şi 2 privind contractul nr. 88/2006, astfel că, cel puţin pentru acest contract, dată fiind executarea celor două faze a căror plată se solicită şi de a căror plată depinde, potrivit convenţiei părţilor, dreptul intimatei de a dobândi executarea fazelor ulterioare, instanţa nu putea primi excepţia de neexecutare a contractului.
În acest context, deşi se arată că, în cazul executării cu întârziere a obligaţiilor a căror plată se solicită, beneficiarul obligaţiei executate cu întârziere poate pretinde penalităţi raportat la considerente reţine curtea de apel că pârâta poate opune excepţia de neexecutare a contractului, instanţa de recurs apreciază că susţinerea recurentei este fondată, situaţia dată reprezentând o contradicţie între considerentele hotărârii.
Mai mult, instanţa de apel a apreciat că documentaţia corespunzătoare primelor două etape ale contractului nr. 88/2006 a fost executată după expirarea termenelor contractuale. Nu rezultă însă dacă instanţa de apel asimilează întârzierea cu neexecutarea contractului sau cu o executare necorespunzătoare majoră şi esenţială de natură să justifice refuzul de plată.
Din această perspectivă, susţinerile recurentei sunt fondate, având în vedere că, din unele considerente rezultă temeinicia acţiunii care, în ciuda pretinsei întârzierii îi îndreptăţeşte la primirea preţului, la fel cum intimata este îndreptăţită la penalităţi pentru pretinsa întârziere, iar din altele rezultând că nu sunt îndreptăţiţi a primi plata preţului pentru întârzieri, considerente fundamentate pe excepţia de neexecutare a contractului.
Din suma probelor administrate (corespondenţă purtată electronic) rezultă că cele două convenţii au fost executate parţial şi chiar se pretinde o disponibilitate de plată a pârâtei în privinţa acestora. Rezultă aşadar că trebuie reevaluată atât excepţia de neexecutare, care va fi în scrictă legătură cu ceea ce este considerat deplin neexecutat în termenii contractului, cât şi o proporţionalizare a obligaţiei de plată a pârâtei pentru ipoteza constatării executării pariale a contractelor.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, în materia obligaţiilor şi a contractului de proiectare, atrăgând astfel incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aşa încât, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Constanţa, să caseze decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 16 din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2014.
| ← Transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din... | ICCJ. Decizia nr. 1369/2014. Penal → |
|---|
