ICCJ. Decizia nr. 99/2014. Ucidere din culpă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 99/2014
Dosar nr. 202/42/2013
Ședinţa publică din 16 aprilie 2014
Prin sentinţa penală nr. 118 din 3 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost condamnat inculpatul P.C.G., la pedeapsa de:
- 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) şi (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi art. 64 lit. b) C. pen. cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
Conform disp.art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen.
Conform disp.art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 şi art. 84 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, privind interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi art. 64 lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A fost admise în parte acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de părţile civile D.V., D.A., D.E. şi N.M. şi a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul SC A.R.A. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 3, după cum urmează: 20.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale către partea civilă D.V.; 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale către partea civilă D.A.; 7.000 lei despăgubiri civile reprezentând despăgubiri materiale către părţile civile D.V., D.E. şi N.M.
Au fost respinse acţiunile civile exercitate de părţile civile D.F. şi D.G., ca neîntemeiate.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în primă instanţă şi 1.000 lei cheltuieli judiciare cu acelaşi titlu în cursul urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploieşti nr. 378/P/2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.C.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 178 alin. (1), (2) şi (3) teza a I-a C. pen., constând în acea că la data de 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice autoturismul, proprietatea numitului P.F., deşi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale, a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei D.C., care, la rândul său, a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziţii legale ce reglementează circulaţia rutieră.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în fapt, la data de 29 iunie 2012, la ora 2250 organele de poliţie din cadrul I.PJ. Dâmbovita au fost sesizate, prin S.N.A.U. 112, cu privire la faptul că pe raza localităţii Viforâta, judeţul Dâmbovita, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din procuror şi lucrători de poliţie din cadrul I.PJ. Dâmbovita.
Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului, între orele 23:00 -05:00, conform procesului verbal întocmit, schiţei locului accidentului şi planşelor foto anexate, s-a stabilit, printre altele că: accidentul rutier s-a produs pe str. Stadionului din comuna Aninoasa, judeţ Dâmbovita, fiind luat ca punct de reper fix un stâlp din beton de susţinere a firelor electrice, inscripţionat cu nr. 13, stâlp prevăzut cu lampă pentru iluminatul stradal, aflată în stare de funcţionare; s-a ales ca direcţie de cercetare sensul de mers centrul comunei Aninoasa spre satul Viforâţa; pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul rutier circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri, existând câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens, fără marcaje rutiere de delimitare a benzilor; pe segmentul de drum nu au fost identificate indicatoare rutiere care să determine obligaţii sau restricţii de circulaţie pentru participanţii la trafic; partea carosabilă este construită din asfalt, care era uscat la acel moment, fără gropi, denivelări sau declivităţi şi are lăţimea de 5,00 metri; în profil longitudinal, drumul prezintă o uşoară curbă la dreapta, iar în transversal drumul este plan; în partea dreaptă, carosabilul se continuă cu un spaţiu verde, ce are lăţimea de 1,4 m, urmat de un şanţ cu lăţimea de 1,00 m şi adâncimea de 0,3 m., care se continuă cu spaţiu acoperit de vegetaţie; în partea stângă, carosabilul se continuă cu acostament din pământ bătătorit, acoperit cu pietriş şi nisip, având o lăţime de 1,00 m, urmat de spaţiu verde cu o lăţime de 0,90 m. şi de un şanţ cu lăţimea de 2,00 m şi adâncimea de 0,50 m., precum şi de un spaţiu verde în rambleu; pe o distanţă de 300 m de la reperul fix sectorul de drum nu este iluminat; au fost identificate şi poziţionate bunurile şi urmele materiale găsite la faţa locului, rezultate din accident; a fost identificată victima accidentului, respectiv D.C.; a fost găsit la locul accidentului autoturismul, proprietatea numitului P.F. şi au fost constatate avariile suferite de acesta; la locul accidentului au fost identificaţi numiţii P.C.G., care a declarat că, la momentul producerii accidentului, se afla la volanul autoturismului descris mai sus şi care a fost implicat în accident şi P.F., care a declarat că s-a aflat în acelaşi autoturism, pe locul din dreapta şoferului.
Conducătorul auto P.C.G. a declarat că nu se poate supune testării cu aparatul etilotest, datorită stării psiho-fizice, dar a fost de acord să i se recolteze probe biologice de sânge (fila 38 d.u.p.).
Numitul P.F. a fost testat cu aparatul etilotest la ora 23,44, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
P.C.G. a fost transportat la Spitalul Judeţean Târgovişte, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la orele 23,45 şi, respectiv 0,45, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 2,45 gr. %o (prima probă) şi, respectiv 2,25 gr. %o (a doua probă).
Din buletinul de examinare clinică a reieşit că P.C.G. pare a fi sub influenţa alcoolului.
Din accidentul rutier a rezultat decesul victimei D.C.
Din raportul medico - legal de necropsie din 04 iulie 2012 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa a reieşit că moartea numitului D.C. poate data din 30 iunie 2012, a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unui traumatism vertebro-medular cu secţionarea măduvei spinării, produs în cadrul unui politraumatism de trafic rutier.
Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire - basculare -proiectare - cădere, în condiţiile politraumatismului de trafic rutier suferit.
În cuprinsul acestui raport s-a reţinut că D.C. avea o alcoolemie de 1,65 gr. %o, conform buletinului de analiză din 02 iulie 2012 al Laboratorului de Toxicologie al Serviciului Medico -Legal Dâmboviţa.
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dată fiind calitatea numitului P.C.G., care este inspector principal de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Targovişte şi face parte din structura poliţiei judiciare în conformitate cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 273/C/ A din din 12 februarie 2010.
La data de 30 iunie 2012 a fost audiat P.C.G., ocazie cu care a declarat că, în cursul zilei de 29 iunie 2012, în jurul orelor 19,30, a plecat din Targovişte spre locuinţa părinţilor săi, situată în comuna Aninoasa împreună cu colegul său de serviciu P.F., cu maşina acestuia.
Maşina a fost condusă de către inculpat pentru că P.F. avea permisul de conducere suspendat.
A mai susţinut că, în timp ce se afla la locuinţa părinţilor săi, fără a fi văzut de aceştia ori de colegul său, între orele 2000-2100, singur, a consumat 2 sticle, a 500 ml. fiecare, de bere cu alcool marca Cluc, deşi ştia că urma să se întoarcă în Targovişte în aceeaşi zi, iar maşina urma a fi condusă tot de el.
În jurul orelor 22,45-22,50 s-a urcat la volanul aceluiaşi autoturism şi a plecat spre Targovişte, P.F. ocupând locul din dreapta şoferului.
După ce a parcurs circa 3 km, având o viteză sub 60 km./oră, în timp - ce se deplasa pe str. X, strada nefiind iluminată în zona respectivă, a auzit un zgomot puternic în partea din faţă a maşinii şi a constatat că a accidentat o persoană.
Totodată, a văzut că pe parbrizul spart se afla o siluetă, motiv pentru care a frânat, a tras de volan stânga şi a intrat cu maşina în şanţul de pe partea stângă a direcţiei sale de mers.
A mai fost precizat că, în momentele imediat premergătoare accidentului, se deplasa pe banda sa, prin zonă nu circulau alte autovehicule şi, deşi era atent la drum, nu a sesizat, pe carosabil, apariţia vreunei persoane sau a vreunui obstacol, acesta fiind şi motivul pentru care, anterior impactului, nu a ocolit şi nu a frânat.
După oprirea maşinii, el şi colegul său au mers la locul impactului şi au văzut că o persoană de sex masculin era căzută la pământ.
La aceeaşi dată a fost audiat şi P.F., care, referitor la momentele imediat premergătoare accidentului, a arătat că a observat, pe acelaşi sens de mers, în faţa maşinii, foarte aproape de ea, o siluetă, pe care conducătorul auto nu a mai putut-o evita.
Având în vedere datele din prezenta cauză, prin rezoluţia nr. 378/ P din 15 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P.C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 178 al. 3 teza l-a C. pen., constând în aceea că la data de 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice autoturismul; având în sânge o îmbibatie alcoolică ce depăşeşte limita legală, ocazie cu care a produs un eveniment rutier soldat cu decesul numitului D.C.
La data de 15 octombrie 2012, învinuitul P.C.G. a fost audiat în calitate de învinuit în prezenţa avocatului ales, ocazie cu care şi-a menţinut, în parte, declaraţia dată anterior, motivând faptul că, la momentul respectiv, a fost tulburat de producerea evenimentului rutier.
Retractările declaraţiei anterioare au vizat: intervalul de timp în care a consumat alcool, felul şi cantitatea de alcool ingerată, împrejurările ce l-au determinat să se urce la volan după ce consumase, în prealabil, băuturi alcoolice, aspectele percepute de el în momentele imediat premergătoare accidentului rutier, dar şi concomitente acestuia.
Astfel, învinuitul a susţinut că a intenţionat să înnopteze la locuinţa părinţilor săi, fapt pentru care, la ora 2235, a coborât singur în beciul casei şi a băut circa 300 ml palincă.
La ora 2239 a fost sunat de fiul său minor, care i-a comunicat faptul că se află, singur, într-un parc din Târgovişte şi i-a solicitat să se ducă să-l ia.
În această situaţie, în jurul orelor 2240, învinuitul s-a urcat la volanul autoturismului descris mai sus şi împreună cu martorul P.F., care ocupat locul din dreapta şoferului, au plecat spre Târgovişte.
Când a ajuns în dreptul fostului stadion din comuna Aninoasa a sesizat o umbră pe sensul său de mers, pe marginea carosabilului, moment în care a tras uşor de volan stânga pentru a evita un posibil obstacol, însă nu a reuşit.
După producerea impactului învinuitul şi-a continuat deplasarea circa 20-30 metri, apoi a acţionat frâna, maşina oprindu-se pe contrasens, în şanţ.
A mai precizat învinuitul că accidentul a avut loc în afara localităţii, în jurul orelor 2242-2243 şi că circula cu o viteză de aproximativ 60-70 km/h.
Având în vedere declaraţia de consum, învinuitul a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească ce alcoolemie avea la momentul producerii evenimentului rutier, probă ce i-a fost admisă, ţinând cont şi de intervalul de timp scurs de producerea accidentului şi până la recoltarea primei probe biologice de sânge.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 2348/I/2012 întocmit de I.N.M.L. M.M. s-a apreciat că, la data accidentului, la orele 2242-2250, P.C.G. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de cca.0,90-l,10g%0.
Din actele aflate la dosar a reieşit că strada pe care a avut loc accidentul rutier se numeşte C.M., însă pe aceasta a fost amplasat stadionul comunal, dezafectat în anul 2012. S-a mai stabilit că această stradă face parte din D.J. 717, care străbate teritoriul com. Aninoasa, iar stâlpul inscripţionat, care a fost luat ca punct de reper cu prilejul cercetării la faţa locului, se află pe strada menţionată, pe segmentul de drum cuprins între ieşirea din satul Viforâta şi intrarea în com. Aninoasa.
Pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier s-a dispus prin rezoluţia din 16 noiembrie 2012, efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto de către expertul S.C.G., având ca obiective: dinamica producerii accidentului de circulaţie, ţinând seama de întregul material probator aflat la dosar, cu precizarea locului impactului iniţial dintre autovehicul şi pieton şi a momentului creării situaţiei de pericol care a condus la producerea accidentului; să se stabilească viteza autovehiculului condus de învinuit în momentul impactului şi în momentele premergătoare acestuia; posibilităţile de evitare a accidentului din partea persoanelor implicate, respectiv conducătorul auto şi pietonul D.C.; examinarea autoturismului, indisponibilizat la sediul I.P.J. Dâmboviţa; studierea locului accidentului pentru a se stabili dacă locul impactului se află în localitate sau în afara localităţii; reguli de circulaţie încălcate de către conducătorul auto şi de către pieton, comportamentul în trafic al acestora din punct de vedere al normelor ce reglementează circulaţia rutieră, care asigura evitarea producerii accidentului, în momentele premergătoare impactului.
Aceste obiective au fost stabilite în prezenţa învinuitului P.C.G., a avocatului ales al acestuia, dar şi a apărătorului ales al părţilor civile.
La efectuarea expertizei învinuitul P.C.G. a solicitat să participe expertul recomandat Leotescu Mihai iar părţile civile au solicitat să participe expertul recomandat S.G.
Prin raportul de expertiză tehnică din 17 decembrie 2012 s-a stabilit că învinuitul se deplasa cu autoturismul pe D.J., din Aninoasa spre Viforâta, pe str. C.M., la circa 400 metri după ieşirea din localitatea Aninoasa, fiind într-o stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice.
În acelaşi timp, în faţă, se deplasa în acelaşi sens, pe carosabil, pe partea dreaptă a drumului, pietonul D.C., care se îndrepta spre domiciliul său, în Viforâta şi care era în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice.
Pietonul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent -reflectorizante şi nicio sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri, creând, astfel, un potenţial pericol pentru circulaţie, din cauză că nu putea fi observat de către conducător auto în stare optimă de a conduce (alcoolemie 0,0 g%o, acuitate vizuală normală, având privirea aţintită spre banda de rulare), decât de la o distanţă de circa 70 metri.
În timp ce rula cu viteza de circa 100 km/h pe D.J., la 91,7 metri spre Viforâta, după stâlpul de curent nr. 13, învinuitul l-a surprins şi acroşat pe pieton, impactul având loc pe banda de mers spre Viforâta, la circa 0,5-0,7 metri de marginea drumului.
În prima fază, vehiculul a abordat pietonul din spate, în timp ce acesta se sprijinea pe sol cu piciorul stâng, apoi percuţia impactului aplicat sub centrul lui de greutate, a făcut ca, imediat, pietonul să fie basculat spre spate, lovind puternic, cu şezutul, capota, după care a fost derulat pe ea, a lovit puternic parbrizul cu regiunea parietală, în tot acest timp victima fiind şi accelerată brusc, la viteza vehiculului.
În faza următoare a avut loc proiectarea prin aer a pietonului, după ce s-a frecat de plafon, corpul victimei fiind proiectat spre direcţia în faţă şi căzând în spatele autoturismului, la circa 58 de metri de la punctul de impact.
Frânând cu mare întârziere, autovehiculul s-a oprit la circa 103 metri de punctul de impact, iar victima a rămas în poziţia repaus, la limita carosabilului cu spaţiul verde.
Expertiza a stabilit că, în momentul impactului, limitele posibile ale valorii vitezei autoturismului condus de către inculpat au fost cuprinse între 87-105 km/h, valoarea cea mai probabilă fiind de 100 km/h.
S-a apreciat că, în momentele anterioare accidentului, este posibil ca viteza cu care se deplasa autovehiculul să fi fost mai mare, însă nu există probe certe care să ateste o dinamică superioară, astfel că expertul nu a putut valida o viteză peste nivelul determinat potrivit probatoriului material, în momentele producerii accidentului.
Expertiza a reţinut că exista posibilitatea evitării accidentului rutier, întrucât spaţiul de la care vizibilitatea pietonului era certă a fost de 31 metri.
Referitor la posibilităţile de evitare a accidentului de către conducătorul auto, s-a stabilit că viteza limită de evitare a impactului, prin frânare, în ipoteza în care P.C.G. se afla într-o stare optimă pentru a conduce pe timp de noapte (alcoolemie 0,00 g%0, acuitate vizuală normală, având privirea aţintită către banda sa de rulare), era de 83 km/h.
Totodată, conducătorul auto avea posibilitatea evitării pietonului prin manevra de ocolire, deoarece ar fi avut nevoie de cea. 63 km/h de la observarea stării de pericol, în ipoteza că se afla într-o stare optimă pentru a conduce pe timp de noapte (alcoolemie 0,00 g%0, acuitate vizuală normală, având privirea aţintită către banda sa de rulare) şi reacţiona la timp.
În consecinţă s-a apreciat că alcoolul (conducerea în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice) a fost cauza producerii accidentului.
Cu privire la posibilităţile de evitare a accidentului din partea pietonului, expertiza a stabilit că D.C. circula fără a respecta prevederile legale menite a-i mări vizibilitatea în trafic, pe timp de noapte (fără elemente fluorescent - reflectorizante pe îmbrăcăminte), ceea ce i-ar fi asigurat vizibilitatea de la minim 200 metri.
Totodată, acesta trebuia să se deplaseze pe partea stângă a drumului, situaţie în care s-ar fi prevenit producerea accidentului.
În concluzie s-a apreciat că, în condiţiile în care se respecta legislaţia (impunerile legale, generale, la deplasarea pietonilor şi cele particulare privind deplasarea pe timp de noapte), D.C. avea posibilitatea prevenirii accidentului.
Ca urmare a studierii locului accidentului s-a stabilit că locul accidentului se află în afara localităţii.
Conduita corectă a celor doi participanţi la trafic prin prisma reglementărilor legale aplicabile în materie ar fi constat în faptul că inculpatul nu trebuia să conducă autovehiculul în timp ce se afla sub influenta băuturilor alcoolice, iar victima ar fi trebuit să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile în direcţia sa de mers şi să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent - reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
Expertul numit a reţinut în concluziile lucrării efectuate faptul că accidentul rutier s-a produs prin abordarea din spate, la viteza de circa 100 km./oră de autoturismul condus de învinuit, care se afla în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice, a pietonului care circula în faţă, pe carosabil, aproape de marginea dreaptă a drumului (la 0,5 - 0,7 m.), fiind, la rândul său sub influenţa puternică a alcoolului.
Conducătorul auto a oprit vehiculul la circa 103 m. după impact, calcule arătând o întârziere suplimentară în reacţie de circa 2,75 secunde la conducătorul auto, cel mai probabil datorită faptului că avea atenţia şi reflexele afectate de alcool.
Victima se deplasa pe partea dreaptă a drumului şi nu purta nici îmbrăcăminte cu elemente fluorescent - reflectorizante şi nici o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
S-a calculat însă că şi în aceste condiţii, în care vizibilitatea victimei era redusă la minim 70 m., P.C.G. ar fi avut posibilitatea certă de evitare prin ocolire, în situaţia în care nu ar fi fost afectat puternic de alcool.
În concluzie, s-a reţinut că alcoolul (conducerea în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice) a fost cauza producerii accidentului rutier.
Expertul recomandat de către părţile civile a formulat opinie separată la raportul de expertiză întocmit de către expertul desemnat, reţinând în esenţă că viteza autoturismului condus de către inculpat în momentul impactului cu victima a fost de cel puţin 116,5 km./oră şi a apreciat că viteza de impact s-a situat în jurul valorii de 120 km/h, că, dacă poziţia faţă de marginea carosabilă a autoturismului condus de învinuit în momentul impactului cu victima ar fi fost firească, normală, având în vedere şi viteza exagerată cu care învinuitul circula, impactul cu victima nu ar mai fi avut loc ori s-ar fi redus la o acroşare laterală, eventual cu o oglinda, acroşare care cu siguranţă nu ar fi avut consecinţe atât de grave. Totodată, acelaşi expert a opinat că şapca albă de pe capul victimei, din punct de vedere al vizibilităţii (poziţie înaltă şi culoare), iluminată cu farurile, are efectul similar unui element reflectorizant.
Inculpatul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică auto întocmit de către expertul Stroe Cătălin Georgian şi a solicitat ca, în cazul în care rezultatul calculului retroactiv al alcoolemiei pe care a avut-o în sânge la momentul producerii accidentului de circulaţie ar avea o valoare mai mică decât cea stabilită în urma recoltării probelor biologice de sânge şi avută în vedere de către expertul numit, acesta din urmă să analizeze cauzele producerii accidentului de circulaţie şi în funcţie de alcoolemia stabilită prin recalculare.
Faţă de cele arătate mai sus, prin rezoluţia din 30 ianuarie 2013 s-a dispus efectuarea de către expertul S.C.G. a unui supliment de expertiză, urmând a răspunde la obiectiunile formulate de către inculpat raportat la valoarea alcoolemiei astfel cum a fost stabilită de către I.N.M. M.M. prin raportul de expertiză din 2012, precum şi la precizările exprimate în opinia separată formulată de către expertul recomandat de părţile civile.
În cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză tehnică auto efectuat s-a reţinut că accidentul rutier s-a produs prin abordarea din spate, la viteza de; circa de 100 km/oră de autoturismul condus de inculpat, care se afla în stare de ebrietate medie, a pietonului care circula în faţă, pe carosabil, aproape de marginea dreaptă a drumului (la 0,5 - 0,7 m), fiind, la rândul său sub influenţa puternică a alcoolului. Conducătorul auto a oprit vehiculul la circa 103 m. după impact, calculele arătând o întârziere suplimentară în reacţie de circa 2,75 secunde la conducătorul auto, datorată, în proporţie de circa 2/3 faptului că avea atenţia şi reflexele afectate de alcool, circa 1/3 datorită întârzierilor subiective (neatenţiei în conducere).
Victima se deplasa pe partea dreaptă a drumului şi nu purta nici îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante şi nicio sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
S-a calculat însă că şi în aceste condiţii, în care vizibilitatea victimei era redusă la minim 70 m, P.C.G. ar fi avut posibilitatea certă de evitare prin ocolire, în situaţia în care nu ar fi fost afectat de alcool şi ar fi condus cu atenţia cuvenită.
În concluzie, s-a reţinut că alcoolul (conducerea în stare de ebrietate medie) cumulat cu neatenţia în conducerea, a fost cauza producerii accidentului rutier.
Referitor la aspectele învederate de către expertul recomandat al părţilor civile în cuprinsul opiniei separate formulată, expertul numit S.C.G. a reţinut că acestea nu sunt susţinute de argumente real ştiinţifice şi nici de dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Faţă de situaţia de fapt astfel cum a fost descrisă, s-a considerat că accidentul rutier s-a produs din culpa comună a celor doi participanţi la trafic, respectiv a inculpatului P.C.G. şi a victimei D.C., ambii încălcând o serie de dispoziţii legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, aşa cum s-a arătat.
Prin urmare, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 202/42/2013.
În faţa instanţei de fond inculpatul a fost audiat înainte de începerea cercetării judecătoreşti, arătând că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere depuse, după cum urmează: caracterizare emisă de Poliţia Municipiului Târgovişte, adresa din 02 aprilie 2013 emisă de I.P.J. Dâmboviţa, înscrisuri provenind de la B.R.D., certificat naştere minor, solicitând, prin urmare, judecarea sa în baza dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa a admis cererea inculpatului privind aplicarea procedurii simplificate reglementată de textul de lege mai sus invocat, procedând la judecarea cauzei potrivit respectivei proceduri.
În cauză s-au constituit părţi civile, părinţii victimei D.V. şi D.A. cu suma de câte 20.000 euro pentru fiecare părinte reprezentând daune morale, sume majorate ulterior la câte 30.000 euro pentru fiecare părinte şi cu suma totală de 4.000 euro reprezentând despăgubiri materiale cu precizarea că aceasta din urmă sumă este solicitată împreună cu celelalte părţi civile, respectiv fraţii victimei. S-au mai constituit, de asemenea, părţi civile în cauză, fraţii victimei, numiţii D.F., D.E., D.G. şi N.M. cu următoarele sume: câte 10.000 euro pentru fiecare frate, reprezentând daune morale şi 4.000 euro reprezentând despăgubiri materiale, cu precizarea că această din urmă sumă este solicitată împreună cu părinţii victimei, întrucât cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei şi parastasele ulterioare au fost suportate în comun, de către părinţi şi fraţi.
Analizând întregul material probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: procesul - verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto şi schiţa locului accidentului; procesul de prelevare a probelor biologice de sânge şi buletin de examinare clinică; buletin de analiză toxicologică alcoolemie din 30 iunie 2012; raport medico legal de necropsie din 04 iulie 2012 al S.M.L. Dâmboviţa; proces - verbal de verificare tehnică a autoturismului însoţit de planşe foto; raport de expertiză tehnică auto din 17 decembrie 2012 şi supliment de expertiză; raport de expertiză medico - legală din 2012 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; declaraţiile părţilor vătămate D.G., D.F., N.M., D.A., D.V.; adresa din 27 februarie 2013 a I.P.J. Dâmboviţa -Serviciul Resurse Umane; declaraţii martori; declaraţiile inculpatului P.C.G., instanţa retine următoarele:
La data de 29 iunie 2012, inculpatul P.C.G. a condus pe drumurile publice autoturismul, proprietatea numitului P.F., deşi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale a produs un accident rutier soldat cu decesul numitului D.C., care, la rândul său, a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziţii legale ce reglementează circulaţia rutieră.
Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă, declaraţia acestuia coroborându-se cu întregul ansamblu probator existent în cauză, inculpatul însuşindu-şi probele administrate în cursul urmăririi penale.
Instanţa a constatat, astfel, că în drept, fapta inculpatului P.C.G., care la data de 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice un autoturism, proprietatea numitului P.F., deşi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei D.C., care, la rândul său a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziţii legale ce reglementează circulaţia rutieră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1), (2) şi (3) teza a I-a C. pen., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului, instanţa reţinând vinovăţia acestuia, cu privire la fapta dedusă judecăţii.
La stabilirea şi dozarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: împrejurările concrete de săvârşire a faptei, respectiv modalitatea concretă în care aceasta a fost săvârşită, inculpatul conducând pe drumurile publice aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, gradul de pericol social concret al acesteia ce reiese din importanţa valorilor sociale ocrotite - şi anume relaţiile sociale care privesc respectul datorat vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii şi siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală dar şi de persoana inculpatului care a adoptat o atitudine sinceră pe durata procesului penal şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Instanţa a avut, totodată, în vedere şi atitudinea culpabilă a victimei care, la rândul său a contribuit la producerea accidentului.
Astfel, instanţa a reţinut concluziile expertizei efectuate în cauză potrivit cu care victima, la rândul ei, avea o alcoolemie de 1,65 gr. %o, conform buletinului de analiză din 02 iulie 2012 al Laboratorului de Toxicologie al Serviciului Medico- Legal Dâmboviţa, condiţii în care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, în acelaşi sens de mers, pe carosabil, fără a respecta prevederile legale menite a-i mări vizibilitatea în trafic, pe timp de noapte (în sensul că nu avea elemente fluorescent - reflectorizante pe îmbrăcăminte), ceea ce i-ar fi asigurat vizibilitatea de la minim 200 metri.
Astfel, în raport de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut că accidentul rutier s-a produs din culpă comună, în proporţie egală, a celor doi participanţi la trafic, respectiv a inculpatului P.C.G. şi a victimei D.C., ambii încălcând dispoziţii legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice şi anume: inculpatul nu trebuia să conducă autoturismul în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar victima, aflată de asemenea sub influenta băuturilor alcoolice, ar fi trebuit să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile în direcţia sa de mers şi să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent - reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
în afară considerentelor anterioare privind gravitata faptei şi a urmărilor provocate, pentru că este vorba despre un act de justiţie imparţial, nu pot fi ignorate anumite circumstanţe personale care sunt valorificate în cazul fiecărei persoane inculpate, respectiv că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut fapta, s-a prezentat în faţa autorităţilor pe toată durata procedurii, este integrat în societate, are un copil minor, este cunoscut ca o persoană cu un bun comportament, cu o conduită ireproşabilă la locul de muncă.
Toate aceste circumstanţe reale şi personale,a determinat concluzia că în cauză devin incidente şi dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen., privind circumstanţele atenuante judiciare constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii şi atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţilor, urmând ca pedeapsa finală să fie orientată către un cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege şi anume de 1 an şi 6 luni închisoare, după reducerea operată conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., în acest cuantum fiind aptă să asigure realizarea corespunzătoare a funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt prev. de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că, raportat la toate circumstanţele cauzei, scopul sancţiunii penale poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. (condiţiile formale pentru reţinerea acestor dispoziţii fiind îndeplinite) pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., compus din pedeapsa aplicată şi un termen de 2 ani, fiind aptă să asigure inculpatului formarea unei atitudini corecte faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.
Cu privire la latura civilă a cauzei Curte a reţinut că acţiunea civilă exercitată în cauză de părţile civile este întemeiată în parte.
Astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. pen., obiectul acţiunii civile îl constituie tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente pentru paguba cauzată de inculpat ca urmare a săvârşirii infracţiunii, fapta inculpatului constituind atât temei al răspunderii penale cât şi temei al răspunderii civile ca fapt ilicit.
Astfel, la soluţionarea acţiunii civile, instanţa a avut în vedere prevederile art. 1357 şi art. 1381 din Noul C. civ. (Legea nr. 287/2009) potrivit cu care „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fată ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă" „Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie".
Probatoriul administrat pentru soluţionarea laturii civile a constat în audierea martorilor M.S., B.E., înscrisuri, respectiv bonuri fiscale şi alte înscrisuri înaintate asigurătorului pentru realizarea unei tranzacţii (filele 70 - 105).
Din probatoriul administrat a rezultat că părţile civile au efectuat cheltuieli cu înmormântarea victimei şi cu parastasele ulterioare în cuantum de aproximativ 14.000 lei, în total, această sumă rezultând din aprecierea realizată asupra sumelor precizate în bonurile fiscale aferente produselor achiziţionate cu aceste ocazii precum şi din precizările martorilor, care au participat direct şi au ajutat la aceste evenimente.
În ceea ce priveşte persoanele care au suportat aceste cheltuieli şi care au, prin urmare, beneficiul conferit de lege părţilor civile, instanţa reţine că aceştia sunt tatăl victimei, numitul D.V. şi fraţii victimei, numiţii D.E. şi N.M.
Astfel, din declaraţiile martorilor M.S. şi B.E. rezultă că veniturile familiei constau în salariul victimei şi pensia tatălui său.
Tot din declaraţiile martorilor precum şi din declaraţia părţilor civile, instanţa mai reţine că fratele victimei, D.E. lucra în străinătate şi a contribuit la cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei şi pomenile ulterioare. Din declaraţiile părţilor civile şi din declaraţiile martorilor rezultă că la aceste cheltuieli a mai contribuit şi sora victimei, N.M. şi că D.F. lucra ocazional.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că sunt îndreptăţiţi a solicita repararea acestui prejudiciu patrimonial numai cei care l-au suportat, respectiv cei care au avut veniturile necesare pentru suportarea acestor cheltuieli şi anume: tatăl victimei, D.V. şi fraţii victimei, D.E. şi N.M., faţă de care urmează să se admită în parte acţiunea civilă, inculpatul urmând să fie obligat alături de asigurător la plata sumei de 7.000 lei cu acest titlu, sumă rezultată din reducerea corespunzătoare gradului de culpă pe care victima l-a avut la producerea accidentului, respectiv culpă comună în proporţii egale.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă având ca obiect repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat părinţilor şi fraţilor victimei prin decesul victimei D.C., Curtea reţine recomandările formulate în capitolul 19 din rezoluţia 75-7 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei potrivit cu care, în urma decesului victimei n-ar trebui să se acorde o astfel de reparare altor persoane decât tată şi mamă, soţ şi soţie, logodnic şi copiii victimei; chiar în aceste cazuri, repararea ar trebui supusă condiţiei că aceste persoane să fi avut legături strânse de afecţiune cu victima, în momentul decesului.
Astfel, din probele administrate în cauză, a rezultat că între victimă şi părinţii săi au existat relaţii de afecţiune deosebită, fiind de netăgăduit că aceştia au fost afectaţi de moartea intempestivă a fiului lor, existenţa cotidiană a acestora fiind marcată în mod negativ, cu consecinţe ireversibile asupra vieţii de familie astfel încât sumele de câte 20.000 lei pentru fiecare părinte, reprezentând daune morale ar reprezenta o reparaţie corespunzătoare pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, o compensare a suferinţei şi o satisfacţie echitabilă pentru părţi, cu precizarea faptului că aceste sume sunt stabilite şi evaluate prin reducerea cuantumului corespunzător gradului de culpă a victimei în producerea accidentului.
Totodată, Curtea arată că respectarea principiilor echităţii şi reparării pagubei fără ca aceasta să genereze o îmbogăţire nejustificată, drept criterii obiective de evaluare a daunelor morale, impune ca la întinderea acestora să fie luate în considerare circumstanţele concrete în care s-a produs accidentul rutier, persoana victimei şi statutul său social, inclusiv sursele sale de subzistenţă şi disponibilitatea ajutorării familiei sale, inclusiv a părinţilor săi. în egală măsură, instanţa trebuie să aibă în vedere şi aspectele care ţin de persoana inculpatului şi anume, sursele acestuia de subzistenţă, statutul social şi alte prestaţii pentru asigurarea întreţinerii familiei sale astfel încât să nu se realizeze o amendare excesivă a acestuia.
În aceste condiţii, în lipsa unor dovezi care să justifice acordarea despăgubirilor solicitate de către părinţii victimei de câte 30.000 euro pentru fiecare părinte, cuantum majorat în cursul procesului pe fond de la câte 20.000 euro pentru fiecare părinte cât se solicitase prin cererea de constituire ca parte civilă, precum şi în raport de înscrisurile depuse de inculpat pe linia circumstanţierii sale, a incertitudinii locului de muncă în raport de calitatea de poliţist-funcţionar public cu statut special, că are un copil minor căruia îi acordă întreţinere, cu luarea în considerare şi a gradului de culpă a victimei în producerea accidentului, Curtea a arătat că suma acordată fiecărui părinte răspunde principiilor echităţii şi reparării pagubei fără ca aceasta să genereze o îmbogăţire nejustificată.
Referitor la acţiunile civile formulate de fraţii victimei constând în acordarea sumelor de câte 10.000 euro pentru fiecare dintre fraţi, Curtea a reţinut că acestea sunt neîntemeiate în raport de recomandările formulate în capitolul 19 din rezoluţia 75-7 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei.
În raport de aceste recomandări, Curtea a considerat că nu se pot acorda despăgubiri cu titlu de daune morale doar pe temeiul existenţei unor raporturi de rudenie cu victima accidentului de circulaţie, fără a dovedi existenţa unor legături strânse de afecţiune. însă, chiar şi în această situaţie, acordarea despăgubirilor se justifică numai în cazul membrilor care fac parte din familia „restrânsă" (părinţi, soţie, copii), nu şi în cazul membrilor familiei „lărgite", care nu ar putea cunoaşte limite, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce îi priveşte pe D.E. şi N.M., s-a dovedit că primul lucra şi locuia de mai mult timp în altă ţară iar cea de a doua parte civilă locuia în altă localitate, având propria ei familie, cei doi păstrând legături sporadice cu victima iar în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi fraţi ai victimei, D.F. şi D.G. nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor recomandărilor mai sus menţionate.
Preliminar, Înalta Curte constată că sentinţa apelată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la 3 iulie 2013, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, asigurătorul SC A.R.A. SA şi părţile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. şi N.M. au declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 30 iulie 2013, repartizându-se aleatoriu şi fixându-se termen de judecată la 22 ianuarie 2014.
La termenul de judecată din 22 ianuarie 2014, SC A.R.A. SA a solicitat, prin reprezentat legal, să se ia act de retragerea recursului declarat în cauză, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea de la acea dată ( 22 ianuarie 2014), a luat act de manifestarea de voinţă a asigurătorului, în sensul retragerii recursului.
La termenul de judecată din 5 martie 2014 Înalta Curte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, a recalificat calea de atac, din recurs în apel.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat, potrivit susţinerilor reprezentantul Ministerului Public, expuse pe larg în parte a introductivă a prezentei, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, prin aplicarea art. 5 C. pen., în temeiul art. 192 alin. (1) şi alin. (2) şi al art. 336 alin. (1), condamnarea inculpatului la o pedeapsă între noi limite cu înlăturarea circumstanţelor atenuante şi a dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Părţile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. şi N.M. au criticat exclusiv latura civilă a cauzei şi înlăturarea de la acordarea de daune morale a celor doi fraţi ai victimei, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii civile astfel cum aceasta a fost formulată.
Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de părţile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. şi N.M. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti;
După cum s-a arătat, inculpatul P.C. a fost trimis în judecată şi condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) şi (3) teza I cu aplic.art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c) C. pen. şi a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsă care a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., reţinându-se, în esenţă, că, la 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice autoturismul, proprietatea numitului P.F., deşi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, şi, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale, a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei D.C., care, la rândul său, a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziţii legale ce reglementează circulaţia rutieră.
Cererea parchetului, vizând înlăturarea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse potrivit noilor reglementări precum şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei (în sensul înlăturării aplicării art. 81 C. pen. nu poate fi primită pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi a făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin durata privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Este incontestabil că decizia inculpatului de recunoaştere a faptei şi solicitarea ca judecata să aibă loc în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. nu exclude, posibilitatea ca instanţa, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv conduita inculpatului în cursul procesului penal, să reţină şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. -conduita bună înainte de săvârşirea faptei şi atitudinea acestuia după săvârşirea faptei, prezentarea în faţa autorităţilor, comportarea sinceră în cursul procesului.
Este însă în afara oricărei îndoieli că prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. ar putea fi aplicate concomitent cu cele ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. numai atunci când s-ar stabili şi reţine aspecte de conduită procesuală favorabile inculpatului, altele decât comportamentul său sincer şi contribuţia sa - în faza de judecată - la soluţionarea mai operativă şi cu mai puţine eforturi a procesului penal, ceea ce, în mod vădit, este cazul după cum judicios a apreciat judecătorul fondului, precum şi împrejurarea că inculpatul a recunoscut şi regretat fapta, este o persoană integrată în societate, cu un comportament exemplar în societate şi la locul de muncă, că are un copil minor în întreţinere, dar şi împrejurarea că a fost reţinută culpa comună a celor doi participanţi la trafic, a inculpatului, pe de o parte, şi a victimei D.C., pe de altă parte.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că suspendare executării pedepsei în condiţiile art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, în raport cu circumstanţele reale şi personale, este aptă să asigure realizarea dublei finalităţi a acestei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Referitor la apelurile părţilor civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V., N.M., şi acestea se învederează a fi nefondate, pentru următoarele considerente:
Daunele morale, în principiu,nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale, şi întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri subiective, care, desigur, presupun un anumit arbitrar, şi nu prin operare cu criterii precise, ci pe baza acelor aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanţei în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale; în speţă, se apreciază că instanţa de fond a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale care reflectă în mod corespunzător prejudiciul moral cauzat părţilor vătămate, astfel că nu se impune majorarea acestora.
Dauna morală reprezintă rezultatul dăunător direct de natură patrimonială al unei fapte ilicite prin care se aduce o vătămare valorilor şi drepturilor extrapatrimoniale ce sunt strâns legate de personalitatea umană.
Traumele de natură fizică şi psihică sunt intime şi dăunătoare şi îi însoţesc pe oameni timp îndelungat, uneori, chiar şi până la sfârşitul vieţii lor, fiind greu de perceput şi, mai ales, de cuantificat.
În cauză, indiscutabil s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului şi legătura de cauzalitate.
Practica judiciara în materie este însă constantă în sensul că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure părţii vătămate o alinare, în condiţii de viaţa mai confortabile, sa permită acesteia ca, la un moment dat, sa poată realiza un transfer de afectivitate.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justa cauză, ci ele trebuie sa aibă caracter compensatoriu pentru o suferinţă certa, rezultata din producerea riscului asigurat.
Critica apărării în sensul că instanţa ar fi trebuit să admită şi acţiunile civile ale fraţilor victimei D.F. şi D.G., nu este întemeită.
Astfel în mod corect a apreciat instanţa fondului că nu se pot acorda despăgubiri cu titlu de daune morale doar pe temeiul existenţei unor raporturi de rudenie cu victima accidentului de circulaţie, fără a dovedi existenţa unor legături strânse de afecţiune.
Însă, chiar şi în această situaţie, acordarea despăgubirilor se justifică numai în cazul membrilor care fac parte din familia „restrânsă" (părinţi, soţie, copii), nu şi în cazul membrilor familiei „lărgite", care nu ar putea cunoaşte limite, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce îi priveşte pe D.E. şi N.M., s-a dovedit că primul lucra şi locuia de mai mult timp în altă ţară iar cea de a doua parte civilă locuia în altă localitate, având propria ei familie, cei doi păstrând legături sporadice cu victima iar în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi fraţi ai victimei, D.F. şi D.G. nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor recomandărilor mai sus menţionate.
Referitor la cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor patrimoniale, Înalta Curte constată că acesta a fost judicios apreciat de instanţa de fond, iar suma de 7000 lei - în care sunt încorporate şi cheltuielile de înmormântare - acordată cu acest titlu este suficientă.
Avându-se în vedere şi faptul că, verificându- se din oficiu sentinţa atacată, nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la desfiinţarea acesteia, apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de părţile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. şi N.M. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 3 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat P.C.G., să fie respinse ca nefondate.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantele părţi civile vor fi obligate la plata sumei de câte 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 10 lei fiecare, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.C.G., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de părţile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. şi N.M., împotriva sentinţei penale nr. 118 din 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat P.C.G.
Obligă apelantele părţi civile la plata sumei de câte 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare de către stat, din care suma de câte 10 lei fiecare reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul P.C.G., se va avansa Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 890/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri... | ICCJ. Decizia nr. 10/2014. Înșelăciune → |
|---|
