ICCJ. Decizia nr. 127/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 127/2014
Dosar nr. 4884/5/2011
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Deliberând asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 500/P/2013 din 29 august 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul R.C., procuror la D.N.A. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., împiedicarea participării la proces prev. de art. 261 C. pen. şi omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. întrucât faptele nu există. în considerentele acestei rezoluţii s-au reţinut următoarele:
La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost înregistrată sub nr. 1869/V1I1-1/2013 plângerea formulată de petentul A.I. împotriva magistratului Rusu Carmen, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 291, art. 261 şi art. 263 C. pen., constând în aceea că magistratul în soluţionarea cauzei a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului şi a omis să administreze şi interpreteze probele rezultate din cercetările efectuate în, cauză.
Împotriva acestei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluţia nr. 2431/ll-2/2013 din 18 octombrie 2013, a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A.I., în sensul că din analiza actelor existente la dosarul cauzei nu rezultă date, indicii ori dovezi privind săvârşirea infracţiunilor sesizate de către petent în sarcina magistratului reclamat, sens în care a reţinut în esenţă că soluţia adoptată în cauză de procurorul de caz este legală şi temeinică.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul A.I. s-a adresat la data de 07 octombrie 2013 cu plângere la instanţă, conform prevederilor art. 2781 C. proc. pen.
În considerentele plângerii, aflate la dosar, petentul a arătat că a formulat plângere împotriva rezoluţiilor adoptate în Dosarul nr. 500/P/2013.
Aşadar, cum plângerea a fost formulată în termen legal, Înalta Curte va proceda la examinarea acesteia pe fond.
Examinând plângerea formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Întradevăr, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămata, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, in termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanţa”.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate în Dosarul nr. 500/P/2013 petentul A.I. a susţinut că intimatul în calitate de magistrat a acţionat prin a-i vătăma interesele. Totodată, acesta, în calitate de magistrat a pronunţat o soluţie nefavorabilă fără a exista o argumentare în fapt şi în drept.
Pentru a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca funcţionarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuţiile de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos. De asemenea, este necesar ca acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al faptei şi care a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârşite cu vinovăţie, ceea ce înseamnă că făptuitorul care, cu voinţă, a efectuat acţiunea ori a rămas în pasivitate, şi-a dat seama că acţiunea sau inacţiunea sa cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.
Din examinarea actelor dosarului a reieşit că intimatul - în calitatea sa de magistrat - a acţionat în cadrul şi în limitele atribuţiilor de serviciu fără să fi cauzat petentului o vătămare a intereselor legale.
Referitor la infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., trebuie să existe un ajutor dat unui infractor fără o înţelegere stabilită, pentru a îngreuna urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Or, din actele efectuate în cauză, nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârşit fapta reclamată.
În cazul infracţiunilor de fals prev. de art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., pentru existenţa acestora este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe o activitate de falsificare a unui înscris oficial, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este chemat să facă proba şi folosirea acelui înscris, activitate ce se realizează, în cauza dedusă judecăţii potrivit susţinerilor petentului. De asemenea, din actele efectuate în cauză, nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârşit faptele reclamate.
împrejurarea că petentul invoca existenţa anumitor împrejurări care i-ar fi cauzat anumite nemulţumiri, nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care aceasta Ie-a indicat în plângerea sa.
Tn consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis fapte care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 29 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2013.
Totodată, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielile judiciare statului potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 29 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2013.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată Tn şedinţă publică, azi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 979/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 15/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
