ICCJ. Decizia nr. 15/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 15/2014

Dosar nr. 3148/1/2013

Şedinţa publică din 9 ianuarie 2014

Asupra plângerii de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 3148/1/2013, petentul R.A. a formulat plângere penală împotriva soluţiilor dispuse în Dosarul nr. 2079/P/2012, fără a indica rezoluţia pe care o atacă.

În motivarea plângerii petentul a învederat că i-au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la propriul dosar, dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă, de religie, dreptul la un proces echitabil şi la repararea pagubelor suferite.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând plângerea formulată, Înalta Curte, constată că plângerea este inadmisibilă.

Prin răspunsul înaintat instanţei la data de 28 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a arătat că petentul R.A. nu figurează ca parte în Dosarul nr. 2079/P/2012.

Astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Rezultă deci că obiectul unei plângeri întemeiate pe disp. art. 2781 C. proc. pen. îl poate constitui doar o soluţie prevăzută de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., iar titularul unei asemenea plângeri este persoana vătămată ori persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Prin urmare, constatând că obiectul prezentei plângeri îl constituie o soluţie pronunţată într-un dosar în care petentul R.A. nu are calitate procesuală, şi nici nu a făcut dovada că interesele sale legitime au fost vătămate, Înalta Curte va respinge plângerea ca inadmisibilă şi va face aplicarea disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea petentului R.A.

Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 09 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 15/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond