ICCJ. Decizia nr. 396/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 396/2014
Dosar nr. 5935/1/2013
Şedinţa publică din 25 aprilie 2014
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 32/P/2013 din 27 martie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.V., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
În cauză s-au reţinut următoarele:
La data de 13 septembrie 2012 a fost înregistrată plângerea penală formulată de A.I. împotriva procurorului S.T. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor de „corupţie şi complicitate la tentativele de omor”.
Analizând plângerea penală şi documentele ataşate acesteia (plângerea penală din data de 11 noiembrie 2011 formulată de petent împotriva magistraţilor: A.N. - judecător la Curtea de Apel Timişoara şi I.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara; adresa nr. 62475/II/3783/J/2004 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Judiciară; adresa nr. 113645/2007 a M.I.R.A. - Corpul de control; Sentinţa penală nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad, secţia penală; sesizarea petentului adresată poliţiei municipiului Arad la data de 09 octombrie 2007 şi adresa nr. 201302 din 28 august 2009 a M.A.I. - I.P.J. Arad - Poliţia municipiului Arad) s-a constatat că petentul nu a descris fapta de corupţie săvârşită de procurorul S.T.
În cuprinsul plângerii penale, la descrierea „În fapt”, petentul consemnează că: „La data de 05 septembrie 2012 a adoptat Ordonanţa de la Dosarul nr. 39/P/2012 al Serviciului Teritorial Timişoara, ca urmare a cercetării plângerii penale din data de 11 octombrie 2011, înaintată împotriva doamnelor magistrat A.N. şi M.I., excluzând acte probatorii ce au fost ataşate la plângerea penală, şi au totalizat patrusprezece file urmărind ” , enumerând mai multe acte normative încălcate de procuror.
La descrierea „În drept”, petentul precizează că: „A fost emis un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii a prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, refuzând să cerceteze tentative de omor dovedite cu probe materiale şi acte probatorii.”
Deci, din întregul conţinut al plângerii penale, nu rezultă în ce ar consta faptele comise de procurorul S.T., pentru a susţine acuzaţiile formulate împotriva acestuia.
Având în vedere faptul că petentul nu oferă nici un fel de date ori indicii referitoare la săvârşirea vreunei infracţiuni de corupţie (nici măcar nu identifică/ individualizează infracţiunea de corupţie) de către procurorul S.T., acuzaţia de corupţie fiind formulată în mod generic, s-a considerat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, urmând a se dispune neînceperea urmăririi penale.
Cu privire la cealaltă acuzaţie formulată de petent, respectiv „complicitate la tentativele de omor”, s-a disjuns cauza şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acesteia, în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petentul A.I. şi prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 447/II-2/din 2 decembrie 2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva soluţiei procurorului din Dosarul penal nr. 32/P/2013.
S-a reţinut că din examinarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate rezultă că, în cauză, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, în condiţiile în care nu s-a constatat o încălcare a atribuţiilor de serviciu de către procurorul de caz în investigarea faptelor reclamate, respectând întocmai dispoziţiile legale care reglementează faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale.
Nemulţumit de soluţia adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere, în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16 decembrie 2013.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Preliminar, în cauză, se constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 decembrie 2013, deci anterior intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014, a noului Cod de procedură penală.
Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege.
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. anterior are, între altele, natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, soluţia adoptată de parchet faţă de intimat este legală şi temeinică, având în vedere dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii faptelor reclamate, întrucât acestea nu există, nefiind conturate indiciile săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000 sau de art. 20 C. pen. rap. la art. 175 C. pen.
Criticile petentului, care se referă la modul de soluţionare a plângerilor formulate, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanțelor de judecată îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat ca, în virtutea principiilor rolului activ şi al oficialităţii, să îndeplinească toate actele necesare soluţionării plângerii cu care a fost investit şi care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale.
În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispoziţiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că rezoluţia atacată legală şi temeinică şi, totodată, că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 32/P/2013 din 27 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 275 C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 32/P/2013 din 27 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Menţine rezoluția atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 731/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Penal → |
|---|
