ICCJ. Decizia nr. 731/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 731/2014
Dosar nr. 380/1/2014
Şedinţa publică din 2 septembrie 2014
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 529/P/2013 din 11 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L., D.A.M., C.T.A.A. şi T.C., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.
Partea vătămată A.I. a solicitat cercetarea penală a magistraţilor P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L. şi D.A.M., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, C.T.A.A., magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi T.C., grefier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fapte care ar fi fost comise în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 2362/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Încheierea nr. 144 din 03 iunie 2013.
S-a constatat că prin hotărârea respectivă a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de partea vătămată împotriva Sentinţei penale nr. 1536 din 19 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2934/1/2012, motivat de faptul că potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege, potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., hotărârea pronunţată de judecător potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. fiind definitivă, deşi obiectul cererii sale ar fi fost solicitarea ca instanţa să sesizeze Curtea Constituţională pentru a se constata neconstituţionalitatea textului art. 385 C. proc. pen.
Având în vedere faptul că activitatea magistraţilor circumscrisă înfăptuirii actului de justiţie nu poate fi cenzurată prin formularea unor plângeri penale împotriva acestora, nemulţumirile cu privire la soluţiile dispuse pot fi valorificate numai prin promovarea căilor de atac prevăzute de legislaţia procesual penală.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul A.I. şi prin rezoluţia nr. 3235/11-2/2013 din 13 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii constatându-se că rezoluţia adoptată este legală şi temeinică, fiind fundamentată pe o cercetare completă a faptelor sesizate şi motivată în fapt şi în drept.
Nemulţumit de soluţia adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28 ianuarie 2014.
Petentul a solicitat, în esenţă, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea începerii urmăririi penale, motivele fiind expuse în notele scrise depuse aflate la filele 28-29 din dosar.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Preliminar, în cauză, se constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 ianuarie 2014, deci anterior intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod de procedură penală.
Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege.
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. anterior are, între altele, natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză soluţia adoptată de parchet faţă de intimaţii P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L., D.A.M., C.T.A.A. şi T.C., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. este legală şi temeinică, având în vedere dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate, întrucât faptele nu există.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi. concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Se constată că în mod corect s-a reţinut că modul de interpretare de către magistraţi a prevederilor legale incidente într-o anumită materie, în absenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte penale, nu este de natură a angaja răspunderea penală a acestora, scopul cercetării penale în cazul infracţiunilor de serviciu fiind acela de a identifica un act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu şi nu de a reforma hotărâri judecătoreşti.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că rezoluţia atacată este legală şi temeinică şi, totodată, că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimaţii nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală, înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 529/P/2013 din 11 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o va menţine.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 11 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 529/P/2013.
Obligă petentul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 396/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
