ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Penal



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 554/2014

Dosar nr. 4951/2014

Şedinţa publică din 6 iunie 2014

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluţia nr. 726/P/2013 din 4 decembrie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.V., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 264 C. pen. fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen.

Pentru a se pronunţa astfel, procurorul de caz a reţinut următoarele:

La data de 19 decembrie 2011, a fost înregistrată plângerea penală formulată în temeiul art. 222 C. proc. pen., de numitul M.I., domiciliat în oraşul Victoria, str. Oltului, judeţul Braşov, prin care acesta solicită efectuarea de cercetări faţă de procurorul S.V. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 264 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen.

Faptele reclamate în sarcina magistratului ar fi fost comise cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 551/P/2013 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

În argumentarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a reţinut că procurorul S.V. a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii P.C., G.C., D.C.C., P.C.A. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi faţă de judecătorul E.C. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen., soluţie care l-a nemulţumit pe M.I., autorul plângerii formulate împotriva magistraţilor respectivi.

S-a apreciat că nemulţumirile cu privire la soluţiile dispuse de magistraţi, pot fi valorificate numai prin promovarea căilor de atac prevăzute de legislaţia procesual penală.

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul şi prin rezoluția nr. 3187/II-2/2013 din 23 decembrie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul M.I. împotriva soluţiei adoptate în Dosarul nr. 726/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, constatându-se că aceasta din urmă este legală şi temeinică.

Nemulţumit de soluţia adoptată, petentul M.I. s-a adresat cu plângere, în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţei la data de 9 septembrie 2013.

Petentul a solicitat, în esenţă, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi începerea urmăririi penale faţă de intimata S.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Preliminar, în cauză se constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 februarie 2014, deci după intrarea în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod de procedură penală.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege.

Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. anterior are, între altele, natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză soluţia adoptată de parchet faţă de intimată este legală şi temeinică, având în vedere dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate, întrucât faptele nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârşirii vreunei infracţiuni.

Criticile petentului care se referă la modul de soluţionare a plângerilor formulate nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.

Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ şi al oficialităţii, să îndeplinească toate actele necesare soluţionării plângerii cu care a fost investit şi care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale. În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.

În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispoziţiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că rezoluţia atacată este legală şi temeinică şi, totodată, că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimata nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge ;ca nefondată plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluției nr. 726/P/2013 din 04 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluției nr. 726/P/2013 din 04 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Menţine rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iunie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Penal