ICCJ. Decizia nr. 1192/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1192/2014

Dosar nr. 1618/102/2013

Şedinţa publică din 02 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 88 din data de 09 iulie 2013 Tribunalul Mureş a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.Ş., din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.;

A respins, ca nefondată, solicitarea inculpatului de reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.;

A condamnat inculpatul P.Ş., la pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. şi a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen., în temeiul art. 65, 66 C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei sau graţierea totală, a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei;

A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 7 februarie 2013, până la data de 22 aprilie 2013, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen.;

A fost menţinută măsura procesual preventivă de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de inculpat, în baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., şi a constatat că în cauză nu s-au formulat pretenţii civile de către partea vătămată D.L., faţă de inculpat, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi a admis integral acţiunea civilă formulată de partea civilă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen., art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată şi completată de O.G. nr. 72/2006, fiind obligat inculpatul P.Ş. la plata sumei de 2.783,51 RON cu titlu de daune materiale în favoarea acesteia, la care s-a adăugat dobânda legală aplicabilă, începând cu data de 11 februarie 2013, data externării părţii vătămate, şi până la achitarea în fapt a sumei indicate anterior cu titlu de folos nerealizat;

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare.

S-a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului de recunoaştere, parţială, a faptei, din faza de urmărire penală şi de cercetare judecătorească, cu precizarea acestuia că s-ar fi aflat în stare de provocare, coroborate cu declaraţiile martorilor P.C., I.L., acesta din urmă fiind martor ocular, la incident, P.M., P.J., M.I., O.L.V., etc, concluziile medico-legale emise de I.M.L. Tg. Mureş, care au atestat mecanismul producerii leziunilor părţii vătămate şi instrumentul cu care au fost aplicate, o bâtă, respectiv data incidentului, pozele judiciare efectuate părţii vătămate şi cu ocazia cercetării locului faptei, precum şi raportul de expertiză biocriminalistică, iar, nu în ultimul rând, s-au amintit şi declaraţiile părţii vătămate, parţial nesincere, din faza de cercetare judecătorească, la data de 2 februarie 2013, în intervalul orar 18,30-19,30, partea vătămată D.L., care era angajat ca şi slugă la turma de oi, a numitului B.A., a coborât de la stâna acestuia din urmă, înspre satul J., pentru a aduce porumb la oi, iar pe traseu, s-a întâlnit cu sluga inculpatului, martorul I.L., care ducea oile acestuia, înspre domiciliul inculpatului. Deşi martorul i-a atras atenţia părţii vătămate să păstreze distanţa şi să nu stea aproape de oile inculpatului, aceasta, având o relaţie de duşmănie mai veche, cu inculpatul, care o acuza că i-ar fi sustras un ceaun de la stână, în luna septembrie 2012, partea vătămată nu l-a ascultat, şi a continuat să meargă între oi. Între timp, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul, care aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, se deplasa şi el pe strada comunală, din loc. J., având asupra lui un flacon cu apă minerală de 3 litri, cumpărat de la barul din localitate. Văzându-o pe partea vătămată, a întrebat-o ce caută printre oile lui, pe care i s-a părut că le şi gonea, la care partea vătămată a declarat că nu-i este indiferent cine-i goneşte oile. De remarcat că aceasta din urmă avea o bâtă asupra ei, pe care o ţinea la subsuoară şi, deşi inculpatul a afirmat că a ridicat bâta asupra lui, cu intenţia de a-l lovi în zona capului, partea vătămată a negat acest aspect, şi dimpotrivă, a afirmat că inculpatul a început să-l tragă de haine şi să-l îmbrâncească, iar el a încercat să fugă, dar acesta l-a ajuns, i-a luat bâta din mână, nu înainte de a o lovi în zona umărului, cu flaconul de apă minerală. Odată ce i-a luat bâta din mână, a lovit-o cu ea în partea dreaptă a capului şi, ca urmare a acestei lovituri puternice, partea vătămată s-a prăbuşit la pământ pe pietriş, probabil pe spate, inculpatul continuând să o lovească cu pumnii pe unde apuca, în special în zona feţei. Chiar martorul I.L. a afirmat că inculpatul a fost cel care a acostat-o pe partea vătămată, în modalitatea descrisă mai sus, că tot acesta a agresat-o, prinzând-o de piept şi trântind-o la pământ, apoi lovind-o cu pumnii de mai multe ori (nu o dată, cum a afirmat inculpatul) în faţă, nefiind vorba despre vreo stare de provocare din partea acesteia, decât simplul fapt că se afla între oile inculpatului, împrejurare care i-a indus o stare de furie acestuia. Prin urmare, solicitarea inculpatului prin apărători aleşi, de reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind starea de provocare ca şi circumstanţă atenuantă legală obligatorie, a apărut nefondată, urmând să fie respinsă. Martorul nu a observat vreo bâtă asupra părţii vătămate, aspect care însă nu a putut fi luat în considerare, deoarece acesta nici nu a fost atent la altercaţia în sine şi a descris-o lacunar, iar prezenţa acestei bâte a fost relevată şi de inculpat şi de partea vătămată, inclusiv de fratele acesteia din urmă, martorul D.M. De altfel, cei trei indicaţi, au susţinut fiecare propria variantă, în care s-ar fi produs incidentul, dar instanţa a reţinut starea de fapt descrisă anterior, coroborând declaraţiile celor trei, cu concluziile raportului medico-legal de constatare, care a atestat că leziunile, cauzate părţii vătămate, s-au produs la data de 2 februarie 2013, prin lovire directă cu o bâtă, urmată de cădere şi lovire de o suprafaţă dură, aceste leziuni, constând în fractură liniară fronto-temporală dreaptă, hematom epidural frontal drept, fractură liniară occipitală, plagă contuză frontală dreaptă, hematon subdural acut emisferial drept, necesitând 30-35 de zile pentru vindecare şi punând viaţa părţii vătămate în primejdie. Varianta susţinută de inculpat şi partea vătămată, ulterior împăcării acestora pe cale civilă, că, de fapt, lovitura indicată în concluziile medico-legale ar fi fost cauzată de căderea părţii vătămate, în stradă, pe burtă, lovindu-se la frunte, în timp ce se afla în stare de ebrietate, la trei zile de la incident, era una fără suport probator, fiind infirmată de concluziile medico-legale şi pozele judiciare ale părţii vătămate, nerezultând nici din declaraţiile contradictorii ale martorilor P.C., N.G., care au afirmat, în mod mincinos, că fiecare ar fi fost de faţă la această cădere, fără ca partea vătămată să-i menţioneze pe vreunul dintre ei şi fără ca martorii să confirme prezenţa ambilor la aşa-zisa cădere ulterioară a sa. Prin urmare, a fost înlăturată această variantă, care nu corespundea adevărului, cu atât mai mult cu cât, ulterior incidentului, inculpatul a dus-o pe partea vătămată la domiciliul său, pentru a-i spăla rana la cap, care sângera, de faţă fiind chiar martorul P.C., un alt angajat al inculpatului, care, în faza de urmărire penală, nu a menţionat nimic despre lovirea, ulterioară, la cap a părţii vătămate, apoi aceasta din urmă, a ajuns la stâna unde era angajat, abia a doua zi dimineaţa, în jurul orei 8,00, probabil dormind undeva pe câmp, iar, odată ajuns acolo, i-a relatat fratelui său, martorul D.M., cele întâmplate, respectiv, că inculpatul a lovit-o cu bâta sa, pe care nu o mai avea asupra lui, în partea dreaptă a capului, care era fisurată şi sângera, iar mâna stângă o avea tumefiată, aspect relevat şi în raportul de constatare medico-legală, întrucât a încercat să-i ia bâta inculpatului şi a fost lovit şi la mâna stângă cu ea. În zilele următoare, partea vătămată nu avea cum să mai cadă, deoarece se simţea din ce în ce mai rău, în urma loviturii primite, rămânând la stână tot timpul, aşa cum a declarat detaliat fratele acestuia la urmărire penală, fiind nevoit ca, la data de 6 februarie 2013, fratele acesteia să apeleze la martorul O.L.V. pentru a-l transporta la spital. Şi acestuia din urmă, partea vătămată i-a relatat că inculpatul l-a lovit cu bâta în cap. În ceea ce-i privea pe restul martorilor audiaţi, aceştia nu au făcut decât să confirme aspecte anterioare incidentului, care-l privea pe inculpat, sau ulterioare, nefiind martori direcţi sau indirecţi, la cele întâmplate, confirmând prezenţa la bar în acea zi a inculpatului sau identificând locul altercaţiei după urmele de sânge prezente acolo şi flaconul de apă minerală abandonat de inculpat, după ce a lovit partea vătămată cu el (în acest sens, s-au avut în vedere declaraţiile martorilor P.M., S.A., P.J., M.I., O.L.V., B.N.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.Ş., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicabile acestuia, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen., s-a ţinut cont că acesta nu avea antecedente penale, nu a regretat fapta comisă, în integralitate, a recunoscut-o, doar parţial, cu rezerve, uzitând diverse justificări, precum starea de provocare sau căderea ulterioară a părţii vătămate, variante fără suport probator. Cu toate acestea, s-a considerat că se impunea reţinerea de circumstanţe judiciare atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen., în favoarea sa, având ca efect reducerea pedepsei aplicabile acestuia, sub minimul special prevăzut de legea penală, însă în regim de detenţie, având în vedere faptul că deşi, date fiind împrejurările concrete în care a fost comisă potenţiala faptă de tentativă la omor calificat, brutalitatea cu care inculpatul a atacat victima, cu un instrument apt să producă moartea, respectiv o bâtă, vizarea unei zone vitale, cea a capului sau comportamentul violent anterior al inculpatului, îndeosebi pe fondul stării de ebrietate, relevat şi de martorul S.A. şi de actele judiciare de la dosar, care au atestat faptul că inculpatul a mai agresat o persoană în trecut, dar pentru această faptă s-a împăcat cu persoana vătămată; reţinerea acestor circumstanţe de atenuare a pedepsei aplicabile acestuia s-a impus prin prisma situaţiei familiale a inculpatului şi faţă de faptul că s-a împăcat cu partea vătămată, în urma remiterii unei sume de bani acesteia, având în vedere şi aspectul important care a constat în aceea că inculpatul părea totuşi o persoană integrată social, fără antecedente penale, înscrise în cazierul său judiciar, şi cu o familie închegată. Totodată, din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de cercetare judecătorească, din concluziile şi cuprinsul referatul de evaluare întocmit pe seama sa şi din ansamblul înscrisurilor depuse, în circumstanţiere, de inculpat prin avocaţii aleşi, a rezultat că fapta pentru care era cercetat, nu a avut un răsunet prea mare, în comunitatea din care face parte, chiar dacă era una gravă, conform împrejurărilor concrete în care ar fi fost comisă, iar comportamentul violent anterior al inculpatului, îndeosebi pe fondul stării de ebrietate, nu era perceput de consătenii săi, de martorii audiaţi, printre care chiar patronul barului din satul J., ca fiind unul extrem, ci unul obişnuit, pentru orice persoană cu un nivel redus de cultură, care consuma băuturi alcoolice.

Împotriva acestei hotărâri a apelului de către inculpatul P.Ş. care, prin apărătorul său ales, în principal a solicitat ţinerea preved. art. 75 lit. b) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea disp. art. 81, 82 C. pen., ca modalitate de executare. În subsidiar, a solicitat aplicarea preved. art. 74 alin. (1) şi (2) C. pen., reducerea pedepsei şi aplicarea art. 86¹ C. pen.

Prin decizia penală nr. 54/A din data de 15 noiembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.Ş. de reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.

A respins, ca nefondat, apelul promovat de către inculpatul P.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 9 iulie 2013 a Tribunalului Mureş.

A obligat inculpatul apelant să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.

Cu privire la reţinerea prev. art. 73 lit. b) C. pen. s-a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond nu a reţinut a-i fi incidente aceste dispoziţii legale, deoarece probatoriul administrat şi interpretat, în mod obiectiv, a permis concluzionarea certă a faptului că în seara zilei de 01 februarie 2013, inculpatul nu s-a aflat într-o evidentă, reală, stare de temere; nu s-a aflat sub imperiul puternice stări emoţionale, generate de un comportament necorespunzător manifestat de victimă. Instanţa folosind noţiunea de probatoriu în prezentele considerente are în vedere, la analizarea acestei cereri, reiterate în apel, de către inculpat, declaraţiile martorului I.L., ale părţilor vătămate D.L., ale martorului P.C., dar şi iniţialele declaraţii, date în cauză, atât în calitate de învinuit, cât şi în calitate de inculpat de către P.Ş.

S-a apreciat că, în mod corect, nu s-a reţinut faţă de inculpatul - apelant incidenţa preved. art. 73 lit. b) C. pen. şi nici la acest nivel jurisdicţional nu se poate reţine aplicarea acestei dispoziţii legale, deoarece, astfel cum s-a mai arătat, nu s-a dovedit că victima să fi abordat în data şi locul critice, un comportament agresiv faţă de inculpat, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cauză s-a demonstrat că apelantul a exercitat, în loc public, violenţe repetate şi de mare intensitate asupra victimei, într-un interval de timp substanţial, de aproximativ 15 minute.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că probele, administrate în cauză au permis corecta concluzionare a faptului că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă incriminată de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. S-a demonstrat, dincolo de orice dubiu, că, în seara zilei de 01 februarie 2013, pe fondul unei stări tensionate preexistente, în loc public, inculpatul P.Ş. i-a aplicat victimei D.L., lovituri repetate, cu pumnul şi cu o bâtă de mari dimensiuni, în zone vitale ale corpului. Ca urmare a acestor violenţe, de mare intensitate, continue şi repetate, exercitate de inculpat, pe strada comunală din localitatea J., victima D.L. a suferit leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, salvarea sa datorându-se, în exclusivitate, intervenţiei neurochirurgicale la care a fost supusă. Inculpatul, ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, consumate în mod voluntar, a comis fapta anterior descrisă, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe (astfel cum este aceasta definită de disp. art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), salvarea vieţii victimei realizându-se ca urmare a intervenţiei prompte, de urgenţă a organelor medicale.

De asemenea s-a apreciat că fapta săvârşită de inculpat are un grad de pericol social extrem de ridicat, astfel că pedeapsa aplicată este corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi ca modalităţii de executare, preved.art. 72 rap. la art. 52 C. pen.

Totodată, s-a constatat că deşi inculpatul este perceput în colectivitatea în care trăieşte şi munceşte, ca un om muncitor, aceeaşi colectivitate îl percepe ca fiind un om agresiv, violent, pe fondul consumului voluntar, de băuturi alcoolice. În cursul anului 2005, inculpatul a săvârşit o infracţiune de vătămare corporală, dar cum în faza urmăririi penale s-a împăcat cu victimele sale, acesta nu a mai fost deferit justiţiei. Evidenta înclinare spre violenţă a inculpatului a cunoscut, în prezenta cauză, o escaladare, conduita sa antisocială neînregistrând un evident rezultat nefast, doar intervenţiei specialitate, de urgenţă a cadrelor medicale.

Mai mult s-a reţinut că, în cauză s-a demonstrat, că inculpatul este, pe fondul consumului de alcool, violent fizic şi verbal, este o persoană care înţelege să-şi facă singur dreptate, care înţelege să-şi impună punctul de vedere prin recurgerea la violenţe şi pentru care integritatea fizică şi psihică a semenilor săi nu are nicio valoare, astfel că pentru a se obţine reeducarea inculpatului este necesar ca acesta să execute pedeapsa deja aplicată, în regim privativ de libertate. Circumstanţele personale şi familiale ale inculpatului, cu caracter favorabil, s-a constatat că au fost şi ele corect apreciate la individualizarea pedepsei aplicate, pedeapsă ce (aşa cum s-a mai reţinut) nu se impune a fi diminuată, atenuată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.Ş., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 20 C. proc. pen., a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior cu consecinţa prev. de art. 76 C. pen. anterior, reducerea pedepsei cu aplicarea suspendării sub supraveghere.

A mai solicitat, schimbarea încadrării juridice în sensul aplicării art. 5 C. pen. şi reţinerea ca urmare a noii încadrări juridice a disp. art. 188 alin. (1) şi (2) noul C. pen., respectiv forma tentativei la infracţiunea de omor având în vedere că norma de incriminare cu privire la locul public a fost dezincriminată.

Examinând recursul declarat de inculpatul P.Ş. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385⁹, art. 385³ C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi Cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi art., cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 15 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte critica referitoare la individualizarea sancţiunii în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b), se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. anterior, de altfel aceste critici nu se circumscriu acestui caz de casare. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte constată că şi această situaţie este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Recursul formulat de inculpat este însă fondat din perspectiva solicitării de a se face aplicarea legii penale mai favorabile.

Sub acest aspect, se constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului şi limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Ca atare, aplicarea legii mai favorabile în temeiul dispoziţiei constituţionale anterior menţionate nu poate fi limitată la cazurile prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior şi, în consecinţă, trebuie examinată din oficiu de către instanţa de recurs.

Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.

În reglementarea C. proc. pen. anterior modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnarea va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării, şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.

Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.

Principiul constituţional anterior menţionat, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 2 aprilie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 15 noiembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează omorul calificat, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În aceste condiţii, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţiile formulate faţă de inculpat, Înalta Curte urmează să analizeze pe de o parte, influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor de care sunt acuzaţi (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică); iar pe de altă parte, consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal şi de procedură penală), instanţa este datoare să constate dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Inculpatul P.Ş. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen., în temeiul art. 65, 66 C. pen.

În raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului de 5 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., instanţa de recurs constată că dispoziţiile legii noi sunt mai favorabile, sub aspectul conţinutului incriminării textului art. 175 vechi C. pen. (art. 188 nou C. pen.) şi urmează a fi aplicate.

În reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârşirea omorului în condiţiile elementului circumstanţial prevăzut de lit. i) a art. 175 vechiul C. pen., astfel că, potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, legea nouă este mai favorabilă sub aspectul condiţiilor de incriminare.

În condiţiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 C. pen. sunt de la 10 la 20 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, de la 15 la 25 de ani închisoare.

Se va avea în vedere că fapta a fost săvârşită în forma tentativei care se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se vor reduce la jumătate.

Având în vedere situaţia faptică reţinută de cele două instanţe şi proporţionalitatea pedepsei, instanţa de recurs va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-au orientat şi primele instanţe.

Sub aspectul pedepselor complementare şi accesorii, se constată că inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Aşadar, având în vedere că aplicarea acestor pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracţiune care prevede această sancţiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât şi în noua normă de incriminare, iar cuantumul în care au fost aplicate se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Aşa fiind, va admite recursul declarat de inculpatul P.Ş. împotriva deciziei penale nr. 54/A din data 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 88 din data de 09 iulie 2013 a Tribunalului Mureş şi, rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul P.Ş. din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7 februarie 2013 până la data de 22 aprilie 2013.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară urmează să se plătească din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.Ş. împotriva deciziei penale nr. 54/A din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 88 din 09 iulie 2013 a Tribunalului Mureş şi, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul P.Ş. din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7 februarie 2013 până la data de 22 aprilie 2013.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1465/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1050/2014. Penal. Falsul intelectual (art. 289 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1465/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs