ICCJ. Decizia nr. 104/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 104/A/2015
Dosar nr. 192/35/2012
Şedinţa publică din 27 martie 2015
Asupra apelurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată şi reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 26/PI din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus:
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, la pedeapsa de: 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la pedeapsa de: 4 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals la pedeapsa de: 2 luni închisoare.
În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată la pedeapsa de: 5 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, urmând ca inculpatul D.D.G. să execute pedeapsa cea mai grea de: 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata I.N.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, la pedeapsa de: 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei I.N.A., stabilind un termen de încercare de 7 ani în condiţiile art. 822 C. pen.
S-a încredinţat supravegherea inculpatei pe durata termenului de încercare către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. şi anume:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de către acesta;
- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., a căror executare a suspendat-o pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi în consecinţă au fost obligaţi în solidar inculpaţii D.D.G. şi I.N.A. în favoarea acestei părţi civile la plata sumei de 364.644 euro în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. A fost obligat inculpatul D.D. la plata sumei de 544.388 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale în favoarea aceleiaşi părţi civile.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului D.D.G., până la concurenţa sumei de 1.219.604 euro, luate prin ordonanţa din 28 februarie 2012 în Dosarul nr. 63/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, după cum urmează: a sechestrului asigurător, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul D.D.G. şi anume: clădire proprietate privată situată la adresa: Oradea, str. D., în suprafaţă de 72,97 mp, nr. C.F. XX, nr. topo AA, valoare impozabilă 133.342 RON; teren proprietate privată în suprafaţă de 12 mp, din care ocupat 12 mp, situat la adresa: Oradea, str. D., în suprafaţă de 72,97 mp, nr. C.F. XX, nr. topo AA, suprafeţe defalcate; a sechestrului asigurător asupra părţilor sociale deţinute de inculpatul D.D.G., şi anume un număr de 10 părţi sociale, reprezentând un procent de 50% din total părţi sociale, deţinute de inculpat la societatea comercială SC P. SRL Oradea; a măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente şi viitoare din conturile deţinute de inculpatul D.D.G., la unitatea bancară Banca R.D. SA.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpata I.N.A., până la concurenţa sumei de 1.219.604 euro, măsură luată prin ordonanţa din 28 februarie 2012 în Dosarul nr. 63/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea după cum urmează: a sechestrului asigurător asupra unui apartament situat la adresa: Cluj-Napoca, str. I., în suprafaţă de 64,73 mp, nr. C.F. YY Cluj-Napoca, nr. topo BB, valoare impozabilă 143.996 RON; a sechestrului asigurător a părţilor sociale deţinute de inculpata I.N.A., şi anume un număr de 20 părţi sociale, reprezentând un procent de 100% din total părţi sociale, deţinute de inculpată la SC D.S.C. SRL Bucureşti.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a anulat parţial hotărârea nr. 9 din 29 iulie 2008 a Consiliului de Administraţie a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi a procesului verbal aferent şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 29 iulie 2008, în privinţa menţiunilor false referitoare la aprobarea înstrăinării imobilelor din patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 12.000 RON fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 190 C. proc. pen. s-au admis cererile formulate pentru decontarea cheltuielilor, urmând ca plata sumei de 500,91 RON către martorul P.B. şi plata sumei de 264,29 RON către martorul G.P.T., reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea acestora în instanţă, să se facă din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal din data de 20 noiembrie 2008, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea s-a sesizat din oficiu, în urma publicării unor articole publicate în mass-media, cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste un milion de euro.
Prin rezoluţia din data de 18 decembrie 2008, cauza declinată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj şi înregistrată la Serviciul Teritorial Oradea sub nr. 119/P/2008, a fost conexată la dosarul penal nr. 63/P/2008, dată fiind identitatea deplină de obiect şi făptuitori.
La data de 01 aprilie 2009, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti au depus o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări penale pentru identificarea persoanelor care se fac vinovate de înstrăinarea imobilelor aparţinând companiei cu încălcarea prevederilor legale, stabilirea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei, cu menţiunea de constituire de parte civilă împotriva tuturor persoanelor implicate.
Ulterior, prin adresa din 31 mai 2010, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.187.600 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat prin vânzarea proprietăţilor companiei, fără respectarea prevederilor legale, precum şi cu suma de 544.388 RON, reprezentând cuantumul redevenţei achitate în avans de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi rămasă nerecuperată.
Din actele dosarului rezultă că, inculpatul D.D.G., în data de 22 mai 2007, a fost numit în funcţia de director general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, având în responsabilitate Direcţia Generală de Proiecte, iar în data de 18 aprilie 2008, a fost numit director general şi preşedinte al consiliului de administraţie din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti. În perioada 22 mai 2007 – 18 aprilie 2008, inculpatul D.D.G. a acţionat ca preşedinte de fapt al consiliului de administraţie, înlocuindu-l pe fostul director general G.M.
În perioada martie 2008 – iulie 2008, inculpatul D.D.G. a introdus în mod repetat pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului de administraţie al companiei puncte referitoare la înstrăinarea unor active imobiliare din patrimoniul companiei, respectiv un teren situat în localitatea Oradea, patru case situate în localitatea Cluj-Napoca şi un canton situat în localitatea Feleac, judeţul Cluj, după cum urmează:
Pe ordinea de zi a şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 31 martie 2008, pct. 7, 10, 11, s-au introdus notele de fundamentare din 26 februarie 2008, având ca obiect oportunitatea înstrăinării a patru case situate în localitatea Cluj-Napoca, str. L., oportunitatea înstrăinării cantonului situat în localitatea Feleac, judeţul Cluj, respectiv oportunitatea înstrăinării unui teren situat în Oradea, str. O., jud. Bihor, note care au fost întocmite de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, subunitate a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, întrucât imobilele în cauză se aflau în patrimoniul acestei subunităţi şi care purtau semnătura de aprobare a inculpatului D.D.G., care a semnat în numele preşedintelui consiliului de administraţie G.M.
Conform procesului verbal al şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 31 martie 2008, pct. 7, 10 şi 11 de pe ordinea de zi (…) au fost amânate în vederea prezentării unor detalii ale imobilelor în cauză şi a fundamentării mai aprofundate pentru şedinţa următoare a consiliului de administraţie, iar în cuprinsul hotărârii nr. 3 din 31 martie 2008 a consiliului de administraţie, care poartă atât semnătura inculpatului D.D.G., care a semnat în numele directorului general al companiei, cât şi semnătura lui C.E.R., în calitate de secretar al consiliului de administraţie, pentru pct. 7, 10 şi 11, s-a consemnat faptul că membrii consiliului de administraţie au hotărât amânarea acestor puncte de pe ordinea de zi până la prezentarea unei fundamentări corespunzătoare.
În data de 08 aprilie 2008, a avut loc următoarea şedinţă a consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, sub conducerea directorului general al companiei, respectiv numitul G.M., iar ordinea de zi a acestei şedinţe (pct. 3, 4, 5) cuprindea dezbaterea referitoare la oportunitatea înstrăinării imobilelor aflate în patrimoniul companiei. În această şedinţă au fost prezentate aceleaşi note de fundamentare ca şi în şedinţa din data de 31 martie 2008, precum şi adresa din data de 08 aprilie 2008, emisă de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, referitoare la valoarea de inventar a imobilelor în cauză. Susţinerea acestor note de fundamentare a fost efectuată de către numita L.C.M., în calitate de şef Birou Achiziţii Terenuri din Cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, în baza împuternicirii date de directorul acestei subunităţi, respectiv numitul C.E.
Conform procesului verbal nr. 4 al şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 08 aprilie 2008, membrii consiliului de administraţie au analizat materialele prezentate şi, întrucât acestea nu ofereau informaţii minime pentru dezbaterea subiectelor, au hotărât că, potrivit art. 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 84/2003, consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA nu are iniţiativă în legătură cu aceste puncte de pe ordinea de zi, respectiv nu au iniţiativă în legătură cu înstrăinarea din patrimoniul companiei a imobilelor în cauză, aspect care este cuprins şi în hotărârea nr. 4 din 08 aprilie 2008 a consiliului de administraţie al companiei, care poartă atât semnătura inculpatului D.D.G., care a semnat în numele directorului general al companiei, cât şi semnătura inculpatului C.E.R., în calitate de secretar al consiliului de administraţie.
Ulterior şedinţei consiliului de administraţie din data de 08 aprilie 2008, în virtutea însărcinării primite cu ocazia desemnării în consiliul de administraţie al companiei, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au întocmit un raport, pe care l-au înaintat către minister, raport în care se preciza faptul că membrii consiliului de administraţie al companiei au hotărât să nu promoveze înstrăinarea imobilelor în cauză, cu trimitere expresă la prevederile art. 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 84/2003.
În data de 09 aprilie 2008 s-a desfăşurat şedinţa adunării generale a acţionarilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. Cu toate că cunoştea conţinutul hotărârii nr. 4 din 08 aprilie 2008 a consiliului de administraţie al companiei, inculpatul D.D.G. a introdus pe ordinea de zi a şedinţei adunării generale a acţionarilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, un punct referitor la „aprobarea privind oportunitatea evaluării în vederea valorificării” unor imobile, respectiv terenul situat în Oradea, casele situate în Cluj-Napoca şi cantonul situat în localitatea Feleac, judeţul Cluj.
În acest sens, în baza înţelegerii avute cu inculpatul D.D.G., inculpata I.N.A., în calitate de director adjunct ISPA în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, a contactat-o telefonic pe martora L.C.M., căreia i-a solicitat modificarea notelor de fundamentare. Astfel, martora L.C.M. a întocmit nota de fundamentare privind oportunitatea evaluării în vederea valorificării unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, fără număr de înregistrare, pe care a trimis-o pe fax către sediul central al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.
Această notă ar fi trebuit susţinută de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj întrucât imobilele în discuţie se aflau în patrimoniul acesteia, însă inculpata I.N.A. deşi nu avea nicio calitate care să-i dea dreptul să participe la şedinţa adunării generale a acţionarilor, s-a prezentat la şedinţa acesteia din 09 aprilie 2008 şi a susţinut „oportunitatea evaluării imobilelor în cauză, în vederea valorificării acestora, pentru a face o analiză corectă a consecinţelor, în sensul atragerii de noi venituri”.
Din actele dosarului, respectiv documentaţia pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, respectiv de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, rezultă faptul că Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj a trimis pe fax nota de fundamentare privind oportunitatea evaluării în vederea valorificării unor imobile, fără număr de înregistrare, abia în data de 10 aprilie 2008, respectiv în ziua următoare desfăşurării şedinţei adunării generale a acţionarilor companiei, astfel că întrebarea care s-a pus a fost ce material a susţinut inculpata I.N.A. în şedinţa adunării generale a acţionarilor companiei din data de 09 aprilie 2008, întrebare al cărei răspuns nu a putut fi stabilit până în prezent.
Conform procesului verbal nr. 4 al şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, membrii adunării generale a acţionarilor au votat, în unanimitate, pentru aprobarea efectuării unor evaluări, în vederea valorificării imobilelor în cauză. Doar martora H.V. a semnat cu observaţii procesul verbal şi a redactat un punct de vedere în sensul că a propus amânarea dezbaterii pct. 4 de pe ordinea de zi pentru următoarea şedinţă, întrucât materialul prezentat în şedinţa adunării generale a acţionarilor a fost întocmit de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi nu a fost prezentat punctul de vedere şi aprobarea conducerii executive a companiei.
Hotărârea nr. 4 din data de 09 aprilie 2008 a adunării generale a acţionarilor companiei cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi procesul verbal al şedinţei.
Membrii adunării generale a acţionarilor companiei, audiaţi în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti au precizat că au aprobat numai efectuarea unei evaluării a imobilelor în cauză, fără a stabili vreun anumit scop pentru care urma să se facă aceasta.
Astfel, audiată în cursul urmăririi penale, referitor la şedinţa adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, martora H.V. a declarat că a păstrat documentul în care s-a consemnat ordinea de zi a şedinţei adunării generale a acţionarilor din 09 aprilie 2008, şedinţă care a fost convocată la sediul Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, ordinea de zi a acesteia cuprinzând trei puncte, însă punctul care se referea la imobilele în cauză şi anume terenul din Oradea, respectiv construcţiile din Cluj a fost introdus suplimentar în cursul şedinţei. A mai arătat că, conform notei de fundamentare care a fost supusă dezbaterii şi aprobării adunării generale a acţionarilor s-a solicitat aprobarea oportunităţii efectuării unei evaluări, în vederea valorificării imobilelor în cauză şi anume: imobil construcţie canton Feleacul, imobile clădiri situate în Cluj Napoca, str. L. şi terenul cu număr cadastral QQ situat în Oradea. Întrucât materialul supus aprobării adunării generale a acţionarilor provenea de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi nu avea avizul Consiliului de administraţie care conform legii are iniţiativa în situaţiile de vânzări de active, iar conform reglementărilor în vigoare supunerea spre aprobare adunării generale a acţionarilor trebuia să fie făcută de către conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, cu avizul consiliului de administraţie şi nu de către o direcţie regională a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA cum s-a întâmplat în acea şedinţă, a arătat că a solicitat amânarea dezbaterilor dar nu s-a dat curs cererii mergându-se mai departe cu dezbaterea pe fond a notei. Întrucât adunarea generală a acţionarilor a aprobat numai efectuarea unei evaluări, fără precizarea expresă a scopului evaluării imobilelor, a fost nevoită să întocmească un punct de vedere separat, prin care a solicitat conducerii executive a companiei să precizeze dacă îşi însuşeşte materialul întocmit de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi dacă există fondurile necesare pentru achiziţionarea serviciului de evaluare, întrucât nu se justifica cheltuirea unor sume de bani pentru evaluarea imobilelor decât în vederea valorificării ulterioare a acestora.
Martora a mai precizat că, în cursul şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, nu s-a pus în discuţie aprobarea înstrăinării unor active din patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, întrucât reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu aveau eliberat mandat special în acest sens.
Audiată în faţa instanţei, martora H.V.E. şi-a menţinut declaraţia din cursul urmăririi penale, precizând că, în primăvara - vara anului 2008, a participat la o şedinţă a adunării generale a acţionarilor în care cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA au venit cu materiale în care vorbeau despre o evaluare în vederea valorificării activelor din prezenta cauză. Ca reprezentant al adunării generale a acţionarilor s-a împotrivit acestei modalităţi, iar ulterior a întocmit o notă, raport în care a arătat pe larg motivele pentru care nu a fost de acord cu o astfel de manieră de prezentare a paşilor. A mai arătat că documentele aparţineau unei filiale din Cluj a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA şi pentru că nu respectaseră nişte paşi privind aprobarea acestor documente, respectiv avize, nu le-a considerat valide şi că încălcau dispoziţiile Ordonanţei nr. 484/2003 cu privire la înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA.
Martora G.L., audiată în cursul urmăririi penale, a arătat că a fost membru în adunarea generală a acţionarilor, iar în şedinţa din data de 09 aprilie 2008 s-a solicitat numai un acord de principiu pentru evaluarea imobilelor identificate în nota de fundamentare prezentată. A mai arătat că, în mod sigur s-a aprobat efectuarea unei evaluări a imobilelor în cauză şi nu s-a aprobat vânzarea sau valorificarea în alt mod a activelor, pentru valorificarea imobilelor aparţinând Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, impunându-se a se face unii paşi obligatorii. Ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor era stabilită de către directorul general al Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, care era şi membru al consiliului de administraţie.
Audiată în cursul urmăririi penale, martora N.V. a declarat că a fost membru al adunării generale a acţionarilor companiei şi că membrii adunării generale a acţionarilor au aprobat numai efectuarea evaluării imobilelor în cauză, urmând ca după efectuarea evaluării să fie prezentate în adunarea generală a acţionarilor atât raportul de evaluare, cât şi propunerile consiliului de administraţie cu privire la metoda de valorificare a imobilelor, preţul minim de pornire la care s-ar fi putut valorifica activele, precum şi alte aspecte care trebuiau discutate în adunarea generală a acţionarilor. A mai arătat că statutul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA prevede că orice vânzare de active din patrimoniul companiei se face cu aprobarea adunării generale a acţionarilor iar adunarea generală a acţionarilor, atunci când are de rezolvat o asemenea situaţie trebuie să aibă un material temeinic justificat şi motivat. În cazul în care în adunarea generală a acţionarilor se înscrie o propunere de vânzare a unui imobil, reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor a Ministerului Transporturilor au nevoie de un mandat şi doar în baza acelui mandat pot vota. Cu privire la şedinţa din aprilie 2008, martorul a declarat că îşi aminteşte că la şedinţă, din partea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA a participat E.C., secretarul adunării generale a acţionarilor, şi crede că şi inculpatul D.D.G., nefiind sigură deoarece era prima dată când l-a văzut. A mai arătat că ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor era stabilită de către directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA.
În cursul cercetării judecătoreşti în fond, martora N.V. a arătat că ştie că s-a discutat în adunarea generală a acţionarilor despre chestiuni de principiu, despre o eventuală valorificare a activelor în cauză, respectiv a terenului în suprafaţă de 38.000 mp din Oradea şi a imobilelor din Cluj şi Feleac, însă în şedinţele adunării generale a acţionarilor la care a participat nu s-a discutat despre vânzarea propriu zisă a activelor în cauză. A susţinut şi afirmaţia potrivit căreia crede că inculpatul D.D.G. a participat la şedinţa adunării generale a acţionarilor.
Cu ocazia audierii sale în cursul urmăriri penale, C.E.R. a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală înregistrarea audio a discuţiilor purtate în timpul şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, organele de anchetă procedând la întocmirea unui proces-verbal de redare în formă scrisă a discuţiilor ambientale înregistrate.
Potrivit procesului verbal de redare în formă scrisă a discuţiilor purtate în şedinţa adunării generale a acţionarilor companiei din data de 09 aprilie 2008, în această şedinţă membrilor adunării generale a acţionarilor le-a fost solicitată aprobarea pentru efectuarea unor evaluări a imobilelor în cauză, urmând ca ulterior să se revină în adunarea generală a acţionarilor pentru a se discuta despre valorificarea respectivelor imobile. Acest aspect rezultă, fără putinţă de tăgadă, din următoarea discuţie purtată în timpul şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008: (…).
„Y(I.N.A. n.n.) – Şi astea, practic, sunt tot la pachet. Este D.R.D.P. Cluj. Eu întâmplător sunt clujeancă şi de aceea m-am apucat să susţin. Ei au nişte imobile construite de către ingineri, pe vremea când se făcea Cluj – Alba Iulia, respectiv în perioada ’94 - ’98, între timp nu au fost nici închiriate, nici folosite, s-au degradat în totalitate şi vor să le înstrăineze.
Z- Cum?
Y- Prin (...) Deci, o scris (...)(neinteligibil) Deci, acum ce s-a solicitat, oportunitatea efectuării (...)
Z- Da, suntem de acord, da’ (neinteligibil)
Y- Oportunitatea numirii unei expertize ca să stabilească efectiv preţul lor de vânzare. Pentru că ştiţi foarte bine că o expertiză costă destul de mult. Ei au făcut o reevaluare a lor la 31 decembrie (...)
Z- Deci, nouă asta ni se cere acum? Să fim de acord să achiziţioneze o firmă ca să facă o expertiză?
Y- În vederea înstrăinării lor.
Z- Nu, deocamdată nu în vederea (neinteligibil) că nu am citit documentele şi nu ştiu. Suntem dacă vreţi, să o evalueze, da, şi să-i dăm un preţ da’ nu în vederea la nimic!
Y- Păi, aşa o s-o facă. (…)
Z- Aşa! Şi aleg.
F- Da, exact.
Z- Şi atuncea, după ce faceţi evaluarea, putem să luăm o decizie”. (…)
Întrebat, în legătură cu menţionarea în cuprinsul hotărârii nr. 4 din data de 09 aprilie 2008 a adunării generale a acţionarilor a sintagmei „aprobă oportunitatea evaluării, în vederea valorificării unor imobile”, C.E.R. a declarat că această formulare a fost preluată din conţinutul notei de fundamentare şi reprezenta o chestiune de nuanţă, pe care în momentul respectiv nu a înţeles-o. Acesta a mai susţinut că numai cu ocazia audierii sale şi-a dat seama că, de fapt, în cadrul şedinţei adunării generale a acţionarilor companiei din data de 09 aprilie 2008, s-a aprobat doar evaluarea imobilelor în cauză. Totodată, C.E.R. a mai precizat că, în cadrul şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, nota de fundamentare referitoare la oportunitatea evaluării imobilelor în cauză, în vederea valorificării acestora, a fost susţinută de către inculpata I.N.A., neavând niciun dubiu cu privire la acest fapt, martorul arătând că inculpata I.A. i-a pus la dispoziţie pentru multiplicare şi prezentare către membrii consiliului de administraţie un raport de evaluare a imobilelor în cauză, acestea fiind singurele evaluări despre care martorul avea cunoştinţă. Martorul a mai declarat că, în 03 noiembrie 2008, în cadrul unei discuţii amicale cu directorul juridic al companiei, A.G., acesta i-ar fi spus că sunt probleme cu imobilele de la Oradea şi Cluj şi că ministrul transporturilor era supărat deoarece a aflat despre aceste vânzări, iar membrii consiliului de administraţie au susţinut că nu au aprobat aceste vânzări. A mai arătat că obligaţia de a informa membrii adunării generale a acţionarilor nu îi revenea lui, ci directorului general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA care stabilea şi ordinea de zi a şedinţelor consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor, astfel că cel care avea obligaţia de a informa sau de a atrage atenţia membrilor adunării generale a acţionarilor despre punctele aflate pe ordinea de zi, în contradicţie cu hotărârile adoptate de consiliul de administraţie era directorul general. Martorul a mai precizat că a dat curs dispoziţiei inculpatului D.D.G. de a pune în discuţia adunării generale a acţionarilor acest punct de pe ordinea de zi, adică aprobarea „oportunităţii evaluării în vederea valorificării” imobilelor de la Oradea şi Cluj, stabilirea ordinii de zi a şedinţelor Consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor fiind atributul exclusiv al acestuia. Martorul a mai arătat că, cu toate că inculpatul D.D.G. în decembrie 2008, la finalul unei şedinţe de administraţie, i-a reproşat faptul că i-ar fi băgat sub nas iar el ar fi semnat în necunoştinţă de cauză hotărârea Consiliului de administraţie din 29 aprilie 2008, situaţia reală este alta. Astfel, a arătat că, în noiembrie 2008, după ce inculpatul D.D.G. s-a întors din SUA şi i-a prezentat de către martor procesul verbal al şedinţei din 29 iulie 2008 în care A.C. semnase cu obiecţiuni, inculpatul s-a arătat iritat de aceste obiecţiuni şi a înjurat, astfel că acesta cunoştea foarte bine situaţia. Martorul a mai precizat că hotărârile consiliului de administraţie şi a adunării generale a acţionarilor erau redactate de el în aceeaşi zi sau a doua zi şi semnate de către el şi inculpat, apoi transmise tuturor departamentelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA şi Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri din ţară, astfel că inculpatul D.D.G. nu a putut susţine că ar fi uitat ce se discutase în şedinţele Consiliului de administraţie.
Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, C.E.R. a declarat că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală în care a spus adevărul însă, întrebat de instanţă cu privire la aspecte legate de modul cum s-au dezbătut puncte referitoare la valorificarea imobilelor din cauză, acesta nu a mai avut aceeaşi poziţie constantă ca şi cea exprimată în faţa organelor de urmărire penală.
S-a impus a fi menţionat faptul că iniţial C.E.R. a fost cercetat de parchet sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. fiind audiat privitor la acuzele ce i se aduceau în calitate de inculpat.
În urma cercetărilor efectuate s-a apreciat că în cauză s-a impus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia în ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, întrucât C.E.R. avea calitatea de secretar al Consiliului de administraţie şi acţiona din dispoziţia inculpatului D.D.G., neavând posibilităţi reale de a se opune sau de a cenzura ordinele date de acesta şi nu s-a dovedit un mobil sau un scop în legătură cu comiterea faptei. Cu privire la infracţiunea de uz de fals, s-a reţinut că lipseşte unul din elementele constitutive a infracţiunii şi anume latura obiectivă.
Aşadar, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile de martor ale membrilor adunării generale a acţionarilor coroborate cu înregistrările audio ale discuţiilor purtate în timpul şedinţei din data de 09 aprilie 2008 a adunării generale a acţionarilor rezultă cu certitudine că, în şedinţa adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, s-a aprobat doar efectuarea unei evaluări a imobilelor în cauză.
Ca urmare a acestei hotărâri, s-a solicitat şi s-a întocmit un raport de evaluare cu privire la imobilele în cauză, evaluarea fiind efectuată de către I.L., evaluator atestat de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România.
Urmărind realizarea scopului său infracţional, inculpatul D.D.G., în calitate de director general al companiei, a introdus pe ordinea de zi a şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 30 iunie 2008, punctul referitor la „solicitarea privind înstrăinarea unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj”. Prin urmare, în şedinţa consiliului de administraţie din data de 30 iunie 2008, au fost prezentate nota de fundamentare, fără număr de înregistrare, fără vizele direcţiilor de specialitate şi raportul de evaluare a terenului şi imobilelor în cauză.
Conform procesului verbal nr. 7 al şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 30 iunie 2008, membrii consiliului de administraţie au purtat discuţii aprinse cu privire la solicitarea de înstrăinare a imobilelor în cauză, în final considerând că materialele prezentate nu sunt suficient de bine argumentate şi că nu există motive pentru ca imobilele să fie înstrăinate, apreciind necesară efectuarea unei reevaluări a imobilelor în cauză, iar în urma supunerii la vot, membrii au hotărât respingerea solicitării privind înstrăinarea unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, precum şi reevaluarea imobilelor în cauză.
Aceleaşi aspecte rezultă şi din cuprinsul hotărârii nr. 7 din 30 iunie 2008 a consiliului de administraţie al companiei care poartă semnătura atât a inculpatului D.D.G., în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, cât şi semnătura lui C.E.R., în calitate de secretar al consiliului de administraţie.
Totodată, conform înregistrărilor audio puse la dispoziţie de către C.E.R., înregistrări care au fost ascultate şi în instanţă conform procesului verbal încheiat în 11 septembrie 2013, în cadrul şedinţei din data de 30 iunie 2008, membrii consiliului de administraţie al companiei au protestat vehement cu privire la solicitarea de înstrăinare a imobilelor în cauză şi mai ales cu privire la preţul stabilit prin raportul de evaluare întocmit, existând afirmaţii de genul: „pentru asta îmi dau demisia din consiliul de administraţie” sau „în nici un caz, (…), dau eu dublu”.
Astfel, conform procesului verbal de redare în formă scrisă a discuţiilor purtate în timpul şedinţei din data de 30 iunie 2008, membri consiliului de administraţie al companiei au avut următoarele opinii:
(…) „Y- Nu, da’ eu dau un euro pe metru pătrat.
X- Nu poţi, nu poţi să-l cumperi da’ (...)
B- Eu dau doi!
X- Dublu! Dublu, domnule, dăm aici!
Z- Pentru asta îmi dau eu demisia din Consiliu!
X- Corect! Deci, punctul 20 (...)
C- Deci se amână, da? Se amână, da?
Z- Nu, nu, se (...)
F- Se respinge!
B- Se respinge!
X- Şi se solicită evaluare, reevaluare!
Z- Evaluarea (...) (neinteligibil)
X- La preţul pieţei, nu?
B- Se solicită (...)
F- Se solicită preţul pieţei!
X- Reevaluare la preţul pieţei!
B- La preţul real!
Y- (Dacă ?) ni se solicită nouă oportunitatea, o discutăm! Dacă intră în amănunte, nu o mai discutăm.
X- Mulţumim frumos!” (…)
În data de 23 iulie 2008 a avut loc următoarea şedinţă a consiliului de administraţie al companiei a cărei ordine de zi comunicată membrilor consiliului de administraţie nu cuprindea punctul referitor la solicitarea de înstrăinare a imobilelor în cauză. Cu toate acestea, inculpatul D.D.G. a supus dezbaterilor de şedinţă această chestiune, fără a prezenta vreo notă de fundamentare. Prin urmare, deşi avea obligaţia de a duce la îndeplinire hotărârea consiliului de administraţie al companiei din data de 30 iunie 2008, prin care s-a hotărât reevaluarea imobilelor, totuşi inculpatul D.D.G. nu a făcut acest lucru, însă a încercat să-i inducă în eroare pe membri consiliului de administraţie în sensul existenţei unui nou raport de evaluare.
Astfel, relevantă în acest sens este discuţia ambientală purtată între inculpatul D.D.G. şi ceilalţi membri ai consiliului de administraţie, în timpul şedinţei din data de 23 iulie 2008, discuţie redată de către organele de anchetă pe baza înregistrărilor puse la dispoziţie de către C.E.R., înregistrare ascultată şi de instanţă, conform procesului verbal.
(…) X- Eu am văzut sumele undeva pe la vreo (...), suma de pornire, undeva pă la vreo un milion jumate de euro, ştii? Vorbesc de toate. Ştii? Eu aş prefera o licitaţie, nu aici în Bucureşti, ci o licitaţie deschisă, (neinteligibil) cu Caiet de sarcini, cu strigare! Că alea-s cele mai sănătoase.
Z- De acord da’ (neinteligibil)
X- Ce ne interesează să avem evaluările făcute de evaluator şi rămâne pe data de 28, pe luni. O.K. Evaluările să fie (...)
C- (L-am ?) amânat (...)
X- Ştiu, că l-am amânat deja a cincia oară, ştii?
C- Da, da. O să aduc eu evaluările (neinteligibil) (...) Dacă mai aveţi puţină (...), puţintică răbdare, în câteva minute, cinci minute, pot să vă aduc eu evaluările care sunt.
X- Deci, s-a votat atunci oportunitatea elaborării unei expertize. O evaluare. S-a evaluat, e de.., ştampilă de la (ANEVAR ?) undeva pe la un milion şi ceva toate astea. Deci, sunt nişte clădiri, care au fost moştenite de la o consultanţă, vorbesc de cele de pe strada LUNII, mai sunt cele din (...), un district, care s-a desfiinţat dar a rămas clădirea respectivă, e vraişte şi e un teren în ORADEA, pe centură, care oricum are preţul de evaluare mult peste preţul pieţei – asta v-o spun eu că-s din ORADEA. E evaluat pe la vreo douăzeci şi şapte de euro sau cât da’ acolo se vinde cu vreo cinşpe, ştii? Da’ prin licitaţie deschisă de la douăzeci şi şapte, poate se găseşte unul care să-l ia. E vorba de vreo zece mii de metrii pătraţi, deci nu e o suprafaţă imensă.
Z- Avem dreptu’, noi ca să (...) voi executivul aţi luat (neinteligibil) şi noi, noi (neinteligibil) procedura-i corectă şi dacă îi dăm drumu’ sau nu.
X- Deci, ideea era aşa (...)
Z- Nu, nu trebuie să-mi explicaţi (...)
X- Nu, nu! S-a, s-a votat oportunitatea (...)
Y- (neinteligibil)
X- Da, orice înstrăinare din patrimoniu.
Z- Avem dreptu’ sau nu avem? Noi avem dreptul s-o aprobăm, atunci supuneţi-o aprobării!
C- S-o amânăm, domn’ director! S-o amânăm până la şedinţa următoare când avem evaluările (...)
X- Exact! Să avem evaluările puse la mapă (...)
Y- Mai sunt patru zile (...)
X- Mai sunt câteva zile, vorba aia.
Y- (neinteligibil)
X- O.K. Atuncea punctul acesta, punctul acesta propun să rămână punctul 18 de pe (...) să avem evaluarea la mână ca să nu (...)” (…)
Deşi inculpatul D.D.G. trebuia să ducă la îndeplinire hotărârea Consiliului de administraţie din 30 iunie 2008, respectiv să procedeze la reevaluarea imobilelor, în şedinţa din 29 iulie 2008 a supus din nou dezbaterilor „nota de fundamentare privind valorificarea unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj”. Această notă poartă un număr de înregistrare la secretariatul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, însă nu cuprinde vizele direcţiilor de specialitate.
Ceea ce se impune a fi reţinut este că, prin nota de fundamentare întocmită de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi înregistrată din data de 22 iulie 2008, privind valorificarea unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, s-a solicitat valorificarea la pachet a imobilelor în cauză. De asemenea, deşi nota de fundamentare poartă semnătura martorului C.E., în calitate de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, totuşi, cu ocazia audierii sale acesta a declarat că solicitarea cu privire la valorificarea la pachet a imobilelor i se pare o „prostie” şi că această formulare în niciun caz nu-i aparţine cum de altfel nu crede că aparţine nici biroului de cadastru Cluj. Acesta a mai arătat că, după părerea sa, pentru obţinerea unui preţ corect al pieţii pentru fiecare imobil, era necesară vânzarea individuală a acestora. A mai arătat că numai în luna octombrie 2008 a aflat că aceste imobile din cauză au fost vândute, şi anume atunci când directorul economic V.A. a primit o notă de debitare prin care capitalul urma să fie diminuat. Aceasta a sunat la Bucureşti şi a solicitat lămuriri de la directorul economic al companiei I.M., împrejurare în care i s-a comunicat că imobilele au fost înstrăinate în baza unui contract de vânzare - cumpărare. Referitor la caietul de sarcini pentru vânzarea acestor imobile a arătat că acesta nu s-a întocmit la nivelul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, probabil s-a întocmit la nivelul companiei, precizând că nu l-a văzut şi nu i-a fost prezentat.
Martorul C.E. şi-a menţinut declaraţia dată la procuror în faţa instanţei de fond, precizând că nu ştie cine a avut iniţiativa vânzării acestor imobile din Cluj şi Oradea şi că primind de la adunarea generală a acţionarilor o hotărâre de evaluare în vederea valorificării imobilelor în discuţie, direcţia regională a întocmit o notă de fundamentare pe baza evaluării. Astfel, s-a procedat la audierea persoanei care a redactat nota de fundamentare în cauză şi anume a martorei L.C.M., care a declarat că inculpata I.N.A. a îndrumat-o cu ocazia redactării conţinutului notei, iar expresia „pentru desfăşurarea procedurii cu celeritate considerăm că este oportună valorificarea acestora la pachet” i-a fost comunicată telefonic de către inculpata I.N.A. A mai arătat că despre titlul notelor sau conţinut a discutat doar cu inculpata A.I.
Şedinţa consiliului de administraţie al companiei din data de 29 iulie 2008 s-a desfăşurat în prezenţa următorilor membri: inculpatul D.D.G., numiţii P.C., B.M., B.P., I.R., B.M., G.P., D.M.G., B.L., C.T.I. şi A.C. De asemenea, şedinţa s-a desfăşurat şi cu participarea lui C.E.R., în calitate de secretar al consiliului de administraţie al companiei.
Conform procesului verbal al şedinţei consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008, cu referire la pct. 19 de pe ordinea de zi, s-a consemnat următoarele: „în cadrul acestui punct din ordinea de zi, pe lângă fundamentare, s-au prezentat şi evaluarea bunurilor imobile respective, evaluare întocmită de evaluator autorizat ANEVAR la 25 mai 2008, s-a trecut la votarea acestui punct de pe ordinea de zi. La vot, s-a înregistrat votul împotrivă al doamnei B.L. (mandatată pentru reprezentare de către doamna P.). Ca urmare a analizei scrutinului, membrii consiliului de administraţie hotărăsc aprobarea valorificării unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA”.
Totodată, cu ocazia redactării hotărârii nr. 9 din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie al companiei, C.E.R. a inserat următoarele aspecte: „membri consiliului de administraţie hotărăsc aprobarea valorificării unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj”. Această hotărâre poartă semnătura inculpatului D.D.G., în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi preşedinte al consiliului de administraţie, precum şi semnătura lui C.E.R., în calitate de secretar al consiliului de administraţie al companiei.
Audiaţi, membrii consiliului de administraţie al companiei, au declarat că nu au aprobat niciodată vânzarea imobilelor în cauză şi că menţiunile cuprinse în procesul verbal al şedinţei consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008 şi în hotărârea nr. 9 din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie nu corespund adevărului.
Astfel, martorul B.P. a declarat în cursul urmăririi penale că nu a votat niciodată pentru aprobarea vânzării imobilelor în cauză, întrucât cunoştea faptul că înstrăinarea activelor din patrimoniul companiei trebuia efectuată cu stricta respectare a prevederilor O.U.G. nr. 84/2003, potrivit cărora vânzarea activelor se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor companiei. Martorul a mai precizat că, în şedinţa consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008, nu s-a aprobat înstrăinarea imobilelor în cauză, ci respingerea vânzării. A mai arătat că era imposibil să se fi aprobat vânzarea acestor imobile întrucât era conştient că vânzarea trebuia să respecte prevederile O.U.G. nr. 84/2003 şi că adunarea generală a acţionarilor trebuia să aprobe şi nicidecum consiliul de administraţie al Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, arătând astfel că menţiunea consemnată în procesul verbal şi anume că „membrii Consiliului de administraţie hotărăsc aprobarea şi valorificarea unor imobile aflate în proprietatea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj nu corespunde adevărului, în mod cert nediscutându-se despre vânzarea imobilelor şi neaprobându-se acest lucru”.
În cursul cercetării judecătoreşti în fond, martorul P.B. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, arătând că în consiliul de administraţie s-a discutat despre necesitatea vânzării unor active din portofoliul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA însă stenogramele acelor discuţii pot confirma faptul că majoritatea membrilor consiliului de administraţie s-au opus vânzării acestor active aparţinând companiei întrucât nu erau îndeplinite procedurile îndeplinite de lege pentru înstrăinarea lor. A mai arătat că îşi aduce aminte că pe ordinea de zi a acelei şedinţe din vara anului 2009, a figurat o atare menţiune de a se valorifica active din portofoliul companiei, însă membrii consiliului de administraţie în cvasitotalitatea lor s-a opus vânzării de active, rămânând în discuţie ca o astfel de oportunitate să fie analizată mult mai profund după ce vor fi obţinute toate documentele prevăzute de lege, abia apoi urmând a fi rediscutat un atare demers.
Totodată, audiat în cursul urmăririi penale, martorul B.M. a precizat că, în mod cert, consiliul de administraţie nu a aprobat vânzarea imobilelor, iar menţiunea din procesul verbal nr. 9 din 29 iulie 2008 a şedinţei consiliului de administraţie şi anume că „membrii consiliului de administraţie hotărăsc aprobarea şi valorificarea unor imobile aflate în proprietatea Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj” nu corespunde adevărului. Totodată, martorul a declarat că, în timpul şedinţei consiliului de administraţie al companiei, numitul A.C. a avut o luare de poziţie, insistând asupra necesităţii de a se respecta legea, luare de poziţie care a fost însuşită şi de către acesta. Martorul a mai arătat că ordinea de zi a consiliului de administraţie a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA era întocmită de către secretarul consiliului de administraţie şi aprobată de către directorul general al companiei care era şi preşedintele consiliului de administraţie, respectiv de inculpatul D.D.G. A mai arătat că deşi înstrăinarea terenului din Oradea şi a caselor din Cluj a fost respinsă de către consiliul de administraţie, acest punct la ordinea de zi tot reapărea. Vânzarea activelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA nu a putut fi aprobată de consiliul de administraţie ci de către adunarea generală a acţionarilor, motiv pentru care membrii consiliului de administraţie nu au aprobat vânzarea (valorificarea) imobilelor.
Martorul D.M.G., a declarat că nu-şi aminteşte exact despre şedinţa consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008, însă a precizat că, în nicio şedinţă a consiliului de administraţie la care a participat, nu s-a votat pentru vânzarea unor active din patrimoniul companiei, întrucât înstrăinarea activelor companiei trebuie aprobată de adunarea generală a acţionarilor, cu mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor. A mai arătat că aprobarea vânzării unor active din patrimoniul companiei era atributul adunării generale a acţionarilor cu mandatul Ministerului Transporturilor şi nu a consiliului de administraţie. A mai arătat că, în cadrul discuţiilor din cadrul consiliului de administraţie, membrii erau cam iritaţi că inculpatul D.D.G. revenea în mod insistent şedinţă de şedinţă cu vânzarea unor active ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA dar nu ştie dacă este vorba despre acele imobile din cauză. Martorul a mai relatat că tot din discuţiile avute a înţeles că membrii consiliului de administraţie îi recomandaseră, i-au spus inculpatului D.D.G., că dacă are nevoie de bani există oportunitatea de a face un studiu, o evaluare în vederea obţinerii fondurilor necesare dar cu respectarea cadrului legal.
Cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, martorul B.L. a precizat că, în timpul şedinţei consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008, s-a dezbătut din nou problema valorificării unor imobile din patrimoniul companiei, însă a votat împotrivă atât în numele său, cât şi în calitate de mandatar al numitei P.M. Martora a mai arătat că poziţia de respingere a propunerii de valorificare a imobilelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, din Cluj, respectiv Oradea, a fost bazată pe lege şi pe aprecierea că înstrăinarea nu era benefică pentru companie, imobilele respective fiind destinate interesului companiei. A mai arătat că nu cunoaşte cine întocmea ordinea de zi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, şi cum anume se stabilea aceasta, însă a precizat că fiecare punct de pe ordinea de zi necesita aprobarea directorului general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, care era şi preşedintele consiliului de administraţie. A mai arătat că membrii consiliului de administraţie au solicitat ca notele de fundamentare prezentate în consiliu să aibă vizele direcţiilor de specialitate după caz, în funcţie de conţinutul documentului. Cu privire la atribuţiile consiliului de administraţie a arătat că acesta putea face doar propuneri privind înstrăinarea activelor, adunarea generală a acţionarilor fiind cea care era abilitată prin lege să aprobe vânzarea şi că nu-şi aminteşte despre vreo decizie a adunării generale a acţionarilor în acest sens.
În cursul cercetării judecătoreşti în fond, audiată, martora B.L. a arătat că, în cadrul unei şedinţe a consiliului de administraţie a exprimat un vot negativ cu privire la vânzarea activelor din prezenta cauză pe motiv că vânzarea reprezenta o opţiune greşită existând posibilitatea utilizării acestor imobile în beneficiul companiei, păstrându-le în patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, arătând totodată că au mai fost discuţii legate de obţinerea unor aprobări în şedinţele anterioare, însă nu cunoaşte dacă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA a obţinut sau nu toate aprobările prevăzute de lege.
Martora P.M., audiată în cursul urmăririi penale, a arătat că în calitate de membru al consiliului de administraţie, participa la şedinţele acestuia şi îşi aduce aminte că în cadrul unor şedinţe a consiliului de administraţie al Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA s-a dezbătut problema vânzării unui teren situat în Oradea şi a cinci construcţii din Cluj Napoca aflate în administrarea companiei, şedinţe la care s-a votat că nu consiliul de administraţie are competenţa de a le vinde, iar la o şedinţă s-a votat că este necesară aprobarea adunării generale a acţionarilor precum şi mandatarea specială a Ministerului Transporturilor, astfel că nu s-a aprobat nici la acea şedinţă nimic în sensul vânzării.
În faţa instanţei, martora P.M. a arătat că, în şedinţa din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie, când s-a votat vânzarea imobilelor în discuţie, a mandatat-o pe B.L. să exprime un vot negativ în consiliu întrucât, fiind jurist de profesie, ştia că votul din consiliul de administraţie trebuia să poarte şi un mandat special al reprezentanţilor Ministerului Transporturilor în adunarea generală a acţionarilor, dar bănuia că acel mandat lipsea. A mai arătat că nu a fost de acord cu vânzarea activelor companiei, motiv pentru care a mandatat-o pe martora B.L. să exprime un vot negativ dacă pe ordinea de zi a şedinţei consiliului de administraţie va apare acest lucru.
Martora C.T.I. audiată în cursul urmăririi penale a declarat că fiind membră a consiliului de administraţie îşi aminteşte că cel puţin odată în cadrul consiliului s-a dezbătut problema vânzării unui teren situat în Oradea şi a cinci construcţii din Cluj Napoca aflate în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, iar hotărârea consiliului a fost de respingere a vânzării. A mai arătat că îşi aduce aminte că inculpatul D.D.G., ca preşedinte al consiliului de administraţie conducea şedinţele şi că a prezentat cu ocazia unei şedinţe un dosar în care erau şi câteva fotografii fotocopiate, neclare, în format A4. Martora a mai precizat că îşi aduce aminte că inculpatul D.D.G. ar fi afirmat că acele case ar fi în stare de degradare, că ar costa mult renovarea şi că ar fi oportun să se încerce obţinerea unor beneficii. Cu toate acestea, membrii consiliului de administraţie au respins propunerea de vânzare in mod constant, la şedinţele la care a participat. Mai arată că formulările de pe ordinea de zi erau ambiguu formulate şi nu făceau referire la vânzare în mod direct.
Martorul P.K.C., a declarat că, fiind membru în consiliul de administraţie, îşi aduce aminte că în consiliul s-a dezbătut problema vânzării unui teren situat in Oradea şi a cinci construcţii din Cluj şi că s-a pus în discuţia consiliului oportunitatea înstrăinării acestor imobile, însă decizia a fost de respingere a propunerii, membrii consiliului de administraţie hotărând că nu au iniţiativă potrivit reglementărilor legale în ce priveşte această problemă. A mai arătat că, în iunie 2008, s-a reluat în consiliul de administraţie această problemă, pe ordinea de zi aflându-se propunerea de înstrăinare a unor imobile aflate în coproprietatea companiei dar membrii consiliului de administraţie au hotărât respingerea propunerii, hotărând totuşi reevaluarea. A mai arătat că i s-a părut ciudată insistenţa cu care s-a tot pus pe ordinea de zi problema înstrăinării (valorificării) acelor imobile, mai ales că poziţia membrilor consiliului de administraţie a fost clară de la început, adică de respingere a înstrăinării, membrii consiliului arătând încă de la început că în consiliul de administraţie nu s-a putut aproba vânzarea activelor companiei ci doar în adunarea generală a acţionarilor, cu obţinerea unui mandat special de la Ministerul Transporturilor.
Martorul D.M.S., audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că a fost membru în consiliul de administraţie şi îşi aduce aminte că în şedinţele acestuia s-a dezbătut problema vânzării imobilelor în discuţie de cel puţin două sau chiar trei ori, iar hotărârea consiliului de administraţie a fost de respingere a valorificării. A mai arătat că vânzarea activelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA nu putea fi aprobată de către Consiliul de administraţie, sediul materiei fiind O.U.G. nr. 84/2003.
Martorul G.P.T., audiat în cursul urmăririi penale, a arătat că a făcut parte din Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, şi că îşi aminteşte că s-a discutat de mai multe ori în şedinţele consiliului la care a participat despre terenul din Oradea şi construcţiile din Cluj. Martorul a arătat că a votat împotriva vânzării acestor imobile, având în vedere prevederile legale în privinţa atribuţiilor consiliului de administraţie, care nu putea să iniţieze vânzarea sau închirierea unor imobile. Referitor la procesul verbal al şedinţei Consiliului de administraţie din 29 iulie 2008, a arătat că în mod categoric menţiunile din cuprinsul procesului verbal nu corespund adevărului şi că nici el şi nici colegii lui nu au votat cele menţionate în cuprinsul procesului, dimpotrivă au votat împotriva înstrăinării aşa cum au votat şi mai înainte.
Audiat în faţa instanţei, martorul G.P.T. a arătat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală şi că îşi aminteşte faptul că în cadrul consiliului de administraţie a fost inclusă şi problema privind vânzarea unui teren din Oradea şi a unor construcţii din Cluj, însă consiliul nu avea atribuţii să dispună vânzarea unor bunuri ale companiei. A mai arătat că nu-şi aduce aminte dacă a participat la o şedinţă a consiliului de administraţie din 2008 întrucât au trecut cinci ani de atunci, însă a putut preciza că potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată numai adunarea generală a acţionarilor putea să iniţieze vânzarea unor imobile aflate în proprietatea companiei, consiliul de administraţie neavând nicio atribuţie în acest sens.
Martorul I.R., audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că a făcut parte din consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA şi că ordinea de zi a consiliului de administraţie era stabilită de directorul general al Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, respectiv de inculpatul D.D.G. care şi conducea şedinţele acestuia. Cu privire la terenul din Oradea şi construcţiile din Cluj, a arătat că despre aceste imobile s-a discutat de mai multe ori în şedinţele Consiliului de administraţie, în cursul lunii martie 2008 s-a discutat pentru prima dată despre aprobarea oportunităţii vânzării şi nu s-a aprobat solicitarea şi s-a votat amânarea discutării solicitării pentru o aprofundare mai serioasă. Pe ordinea de zi din aprilie 2008, a fost pus în discuţie din nou acest punct, votându-se respingerea propunerii de vânzare. În iunie 2008 s-a regăsit din nou aceeaşi solicitare pe ordinea de zi a consiliului de administraţie, de înstrăinare a imobilelor din Oradea şi Cluj, iar membrii consiliului de administraţie au votat respingerea solicitării privind înstrăinarea unor imobile şi reevaluarea imobilelor aflate in proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA. Referitor la procesul verbal al şedinţei consiliului de administraţie din 29 iulie 2008, a arătat că cele menţionate la pct. 19 al şedinţei în mod categoric nu corespund adevărului, nici el şi nici colegii lui din consiliu nevotând aşa ceva. Toţi membrii consiliului de administraţie au votat împotriva înstrăinării imobilelor fiind la curent încă de la celelalte şedinţe ale consiliului de administraţie cu prevederile legale valabile. Consiliul de administraţie nu a putut decât să iniţieze vânzarea sau închirierea unor imobile ale companiei, iar adunarea generală a acţionarilor era cea care aproba înstrăinarea, fiind necesar şi un mandat special pentru vânzare, semnat de Ministerul Transporturilor. Toate aceste prevederi legale nu erau respectate de către conducerea executivă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, în speţă de către inculpatul D.D.G., acest lucru fiind arătat. Mai mult, faptul că membrii Consiliului de administraţie au refuzat să aprobe solicitarea introdusă pe ordinea de zi în mod repetat de către D.D.G., de înstrăinare a imobilelor, este relevant pentru poziţia consiliului. Martorul a mai arătat că nu poate să-şi închipuie cum ar fi putut consiliul să aprobe această cerere la mai puţin de o lună, în baza aceloraşi elemente de fapt, aşa cum s-a consemnat în procesul verbal de şedinţă.
În faţa instanţei, martorul I.R. a susţinut cele arătate în declaraţia din cursul urmăririi penale, arătând că niciodată nu s-a hotărât în consiliul de administraţie aprobarea valorificării imobilelor în cauză din patrimoniul companiei.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul A.C. a declarat că a participat la şedinţa consiliului de administraţie al companiei din data de 29 iulie 2008. În momentul dezbaterii punctului referitor la aprobarea valorificării unor imobile aflate în patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, martorul a susţinut că era ieşit din sala de şedinţă. Când s-a întors în sală şi-a întrebat colegii din consiliul de administraţie despre dezbaterea punctului referitor la aprobarea înstrăinării unor imobile, iar aceştia l-au informat că s-a votat împotriva solicitării de aprobare a valorificării. Martorul a mai arătat că după aproximativ o lună, C.E.R. i-a trimis prin e-mail procesele-verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie al companiei şi, după ce le-a lecturat, a constatat faptul că, în procesul verbal aferent şedinţei consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008, s-a consemnat aprobarea prin vot a înstrăinării imobilelor în cauză, motiv pentru care l-a contactat pe C.E.R. şi a consemnat obiecţiunile sale în cuprinsul procesului verbal, în sensul că solicită să fie respectate prevederile O.U.G. nr. 84/2003 şi ale O.U.G. nr. 34/2006.
În faţa instanţei de fond, martorul A.C. a arătat că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi a precizat faptul că era nevoie ca documentaţia privind oportunitatea valorificării unor active să fie supusă unei proceduri înaintea vânzării ce consta în o aprobare a adunării generale a acţionarilor şi un mandat din partea Ministerului Transporturilor.
C.E.R. în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală a confirmat că numitul A.C. a formulat obiecţiuni în cuprinsul procesului verbal din 29 iulie 2008, în contextul în care s-a referit la discuţia pe care a avut-o cu inculpatul D.D.G. în noiembrie 2008, discuţie care a fost menţionată în cuprinsul declaraţiei dată de acesta şi arătată mai sus.
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor, în virtutea atribuţiilor pe care le aveau, au întocmit un raport în legătură cu şedinţa consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008. Conform acestui raport, înregistrat la Ministerul Transporturilor din 13 august 2008, în timpul şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 29 iulie 2008, s-a pus în discuţie solicitarea referitoare la aprobarea valorificării unor imobile din patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, însă Consiliul de administraţie a hotărât să nu promoveze aceste înstrăinări.
Aşa cum rezultă din declaraţia lui C.E.R., hotărârile consiliului de administraţie al companiei erau redactate în aceeaşi zi sau în ziua următoare şedinţelor, după care erau semnate de către acesta şi de către inculpatul D.D.G. În ceea ce priveşte procesele-verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie, acestea erau întocmite ulterior, iar inculpatul C.E.R. le prezenta membrilor consiliului de administraţie spre semnare, aşa cum de altfel şi membrii consiliului de administraţie au arătat în declaraţiile lor.
Cert este un lucru şi anume că deşi inculpatul D.D.G. a introdus cu insistenţă pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului de administraţie solicitarea referitoare la valorificarea imobilelor aparţinând companiei, membrii consiliului de administraţie au respins de fiecare dată aceste propuneri, protestând cu vehemenţă la solicitarea formulată, cerând reevaluarea respectivelor imobile.
Declaraţiile membrilor consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, referitoare la respingerea solicitării de aprobare a valorificării imobilelor din patrimoniul companiei coroborate cu celelalte probe administrate în cauză au condus la concluzia că, atât procesul verbal din data de 29 iulie 2008 al şedinţei consiliului de administraţie al companiei, cât şi hotărârea nr. 9 din data de 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie (care constituie împreună un act indivizibil) au fost falsificate cu ocazia întocmirii acestora de către inculpatul D.D.G. şi C.E.R., în calitatea acestora de preşedinte, respectiv secretar al consiliului de administraţie, în sensul atestării unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, constând în consemnarea faptului că membrii consiliului de administraţie au aprobat valorificarea de active din patrimoniul companiei, deşi în realitate aceştia au respins prin vot solicitarea de valorificare a imobilelor în cauză, şi aceasta deoarece nu au reuşit să obţină iniţiativa consiliului de administraţie al companiei pentru valorificarea imobilelor respective. Mai mult, inculpatul D.D.G. a procedat în acest mod întrucât cunoştea că hotărârile consiliului de administraţie al companiei erau întocmite în aceeaşi zi sau în ziua imediat următoare şedinţei şi nu erau aduse expres la cunoştinţa membrilor consiliului de administraţie, acestea fiind semnate doar de către el şi secretarul consiliului de administraţie, C.E.R.
După falsificarea hotărârii nr. 9 din 29 iulie 2008, pentru vânzarea la licitaţie publică a imobilelor în cauză, era necesară întocmirea unui caiet de sarcini. Astfel, în baza înţelegerii avute cu inculpatul D.D.G. şi fără a avea vreo atribuţie de serviciu în acest sens, inculpata I.N.A. a procedat la întocmirea caietului de sarcini pentru vânzarea la licitaţie publică a imobilelor în cauză. Acest fapt reiese din declaraţia martorului S.S., desemnat ulterior preşedinte al comisiei de licitaţie publică de către inculpatul D.D.G. şi din mesajele trimise prin e-mail între acesta şi inculpată.
Astfel, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cursul urmăririi penale, S.S. a declarat că, în data de 20 august 2008, a luat cunoştinţă despre intenţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti de a înstrăina imobilele în cauză, fiind înştiinţat despre acest aspect de către inculpata I.N.A., printr-un e-mail trimis pe adresa sa oficială. Cu aceeaşi ocazie, inculpata I.N.A. i-a trimis prin e-mail şi caietul de sarcini pentru vânzarea imobilelor în cauză. Martorul a mai precizat că, anterior respectivului e-mail, inculpata I.N.A. l-a contactat telefonic şi i-a comunicat că îi va trimite un caiet de sarcini, solicitându-i un punct de vedere cu privire la conţinutul caietului. Martorul a mai arătat că a studiat caietul de sarcini şi a discutat telefonic cu inculpata I.N.A., comunicându-i modificările care ar trebui efectuate în cuprinsul caietului şi anume că ar trebui introdus un pas al licitaţiei în sumă fixă şi nu un procent, fiind dificil de calculat precum şi stabilirea unui interval de timp legal între anunţul de licitaţie şi data licitaţiei. După discuţia telefonică avută cu inculpata I.N.A., numitul S.S. a modificat caietul de sarcini în sensul celor discutate, după care a trimis înapoi prin e-mail caietul de sarcini astfel modificat. În legătură cu procedura de înregistrare a caietului de sarcini la Direcţia Achiziţii Publice din Cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, martorul S.S. a declarat că nu cunoaşte cine a efectuat respectiva înregistrare, însă conform procedurilor legale, caietul de sarcini privind vânzarea la licitaţie publică a imobilelor trebuia întocmit de către unitatea care a iniţiat procedura de vânzare, respectiv de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, în limitele şi în condiţiile impuse de mandatul special al ministerului, cu avizele direcţiilor de specialitate şi trebuia supus aprobării directorului general al companiei.
Martorul a mai arătat că, în 17 septembrie 2008, a fost chemat de inculpatul D.D.G. care i-a spus să-l caute pe S.S., directorul ISPA, şi împreună cu alte persoane pe care aceştia doi urma să le propună să formeze o comisie de licitaţie. Decizia nr. 878 din 17 septembrie 2008 de numire a comisiei de licitaţie a fost redactată la nivelul Direcţiei de Achiziţii Publice din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA şi apoi semnată de inculpat. Dosarul de licitaţie, care cuprindea hotărârea Consiliului de administraţie, nota de fundamentare, caietul de sarcini şi anunţul de publicitate, nu se afla la Direcţia de Achiziţii Publice şi nu-şi aduce aminte cine l-a pus la dispoziţia comisiei. A mai arătat că despre anunţul la licitaţie din data de 02 septembrie 2008, publicat în C.N., a luat cunoştinţă doar în data de 17 septembrie 2008, când S.S. i-a spus şi i-a arătat că în conformitate cu acest anunţ în cazul licitaţiei imobilelor martorul a fost prezentat ca persoană de contact pentru potenţialii cumpărători, motiv pentru care a avut o discuţie cu inculpatul D.D.G., reproşându-i aceasta. A mai precizat că, conform mandatului dat de inculpatul D.D.G., nu avea decât sarcina de a duce la sfârşit licitaţia de vânzare în conformitate cu caietul de sarcini, celelalte condiţii de care se face vorbire în O.U.G. nr. 84/2003 nefiind în răspunderea comisiei de licitaţie, ci a celor ce au iniţiat această vânzare, fiind de datoria celor care au întocmit documentaţia premergătoare licitaţiei să obţină aprobarea adunării generale a acţionarilor. După finalizarea licitaţiei şi întocmirea procesului verbal, acesta a fost semnat de toţi membrii comisiei şi aprobată apoi de inculpatul D.D.G. în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA.
S-a observat că, deşi din cuprinsul caietelor de sarcini trimise prin e-mail rezultă faptul că garanţia de participare la licitaţia publică era stabilită la un procent de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, respectiv preţul indicat de către evaluator, totuşi în caietul de sarcini definitiv garanţia de participare la licitaţie era stabilită la un procent de 50% din preţul de pornire. Caietul de sarcini pentru vânzarea la licitaţie publică a imobilelor în cauză, întocmit de inculpata I.N.A. cuprindea şi condiţia referitoare la obligaţia impusă participanţilor la licitaţie de a achiziţiona la pachet imobilele.
Caietul care poartă semnătura inculpatului D.D.G., pentru întocmit, deşi acesta trebuia doar să aprobe respectivul caiet de sarcini a fost înregistrat la Direcţia Achiziţii Publice din Cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti din 28 august 2008.
Fiind audiat, inculpatul D.D.G. a susţinut că respectivul caiet de sarcini pentru vânzarea la licitaţie publică a imobilelor în cauză a fost întocmit de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.
Faţă de această depoziţie, a fost audiat C.E., fost director al acestei subunităţi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, care a declarat că respectivul caiet de sarcini pentru vânzarea imobilelor în cauză nu s-a întocmit la nivelul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, nu a văzut niciodată acest caiet şi nu i-a fost anterior prezentat, aflând despre efectiva vânzare a imobilelor abia în cursul lunii octombrie 2008.
La nivelul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, consilierii Direcţiei Generale de Monitorizare şi Control din Cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii au întocmit un raport în legătură cu în legătură cu înstrăinarea imobilelor în cauză, în care au efectuat următoarele precizări: „Caietul de sarcini a fost întocmit în mod eronat, pe structura prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006 pentru Caietul de sarcini, întrucât această ordonanţă de urgenţă reglementează achiziţiile de bunuri, servicii şi lucrări de către autorităţile contractante şi nu vânzarea de active” şi „poartă semnătura pentru întocmit a directorului general al companiei, fără alte semnături (direcţia economică, direcţia juridică, direcţia tehnică)”.
Referitor la valorificarea la pachet a imobilelor în cauză, condiţie impusă prin caietul de sarcini, comisia de control a apreciat că: „a fost total în defavoarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, întrucât, prin această condiţie, s-a limitat numărul de participanţi la licitaţie. Evident, că dacă s-ar fi licitat individual, numărul de ofertanţi ar fi fost mai mare şi s-ar fi putut obţine preţuri mai mari”, iar cu privire la garanţia de participare la licitaţie de 50% din preţul de pornire a apreciat că : „s-a limitat dreptul de participare la licitaţie, afectându-se interesele companiei”.
Ulterior întocmirii de către inculpata I.N.A. a caietului de sarcini pentru vânzarea imobilelor în cauză şi a publicării anunţului privind organizarea licitaţiei, prin decizia nr. 875 din data de 17 septembrie 2008, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, inculpatul D.D.G. a desemnat comisia de licitaţie, în vederea vânzării prin licitaţie publică deschisă a imobilelor în cauză, deşi nu exista iniţiativa consiliului de administraţie al companiei, nici aprobarea membrilor adunării generale a acţionarilor companiei şi nici mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, mandat special ce trebuia să conţină în detaliu condiţiile acestor vânzări de imobile şi modul de organizare şi desfăşurare a licitaţiei. Deşi numirea comisiei de licitaţie era, conform pct. nr. 9 din Anexa nr. 9 a Ordinului nr. 765/2007 al Ministerului Transportului, atributul exclusiv al reprezentanţilor împuterniciţi ai Ministerului Transporturilor în adunarea generală a acţionarilor companiei, inculpatul D.D.G., în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti putând fi numit doar membru în comisia de licitaţie de către membri adunării generale a acţionarilor companiei, acesta a desemnat el însuşi comisia de licitaţie, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu, în acest sens. Mai mult, comisia de licitaţie publică a fost numită în aceeaşi zi în care trebuia desfăşurată licitaţia, respectiv în data de 17 septembrie 2008, urmărindu-se astfel ca membrii comisiei de licitaţie să nu aibă la dispoziţie suficient timp pentru a se documenta şi pentru a studia aprofundat înscrisurile puse la dispoziţia acestora, fapt ce şi rezultă din declaraţiile unora dintre aceştia.
Astfel, conform notelor explicative ale membrilor comisiei de licitaţie şi a declaraţiilor date în faţa organelor judiciare, aceştia au precizat că nu au făcut altceva decât să pună în executare o decizie a directorului general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în conformitate cu atribuţiile menţionate în fişa postului.
Martora B.G., în calitate de membru al comisiei de licitaţie numită prin decizia nr. 875/2008, a declarat în cursul urmăririi penale, declaraţie menţinută şi în faţa instanţei de fond că nu cunoaşte modul în care s-a votat în consiliul de administraţie al companiei, însă comisiei de licitaţie i-a fost prezentată hotărârea nr. 9 din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie, prin care se aproba valorificarea imobilelor în cauză.
Martora T.A., membru al comisiei de licitaţie, a declarat că, în data de 17 septembrie 2008, i s-a adus la cunoştinţă că a fost nominalizată de către inculpatul D.D.G. în comisia de licitaţie cu strigare prin decizia nr. 875/2008, care trebuia să aibă loc în aceeaşi zi în biroul directorului de achiziţii publice S.S. După ce a ajuns în biroul directorului, a studiat 5-10 minute documentaţia pusă la dispoziţie pentru licitaţie, după care s-a trecut la procedura de licitaţie. A doua sau a treia zi a fost întocmit un raport de licitaţie care a fost înaintat spre aprobare directorului general al companiei.
După desfăşurarea pretinsei licitaţii, imobilele în cauză au fost adjudecate de către societatea comercială SC P. SRL Oradea, în schimbul sumei de 4.136.918 RON [aproximativ 1 (un) milion de euro], sub preţul de piaţă.
Apoi, ignorând prevederile art. 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 84/2003, aprobată prin Legea nr. 47/2004, inculpatul D.D.G. l-a împuternicit printr-o procură notarială pe martorul D.V., angajat în cadrul departamentului juridic al companiei, să semneze contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 38.000 mp din localitatea Oradea, a celor patru imobile din localitatea Cluj-Napoca şi a cantonului din localitatea Feleac, judeţul Cluj.
Astfel, la data de 30 septembrie 2008, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti a încheiat cu Societatea de Construcţii şi Amenajări Teritoriale „P.” SRL Oradea, contractul de vânzare-cumpărare autentificat, prin care au fost înstrăinate următoarele active imobiliare: teren intravilan în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea, str. O., identificat cu nr. cadastral QQ, înscris în CF Oradea sub nr. ZZ, în schimbul sumei de 3.131.516 RON, fără TVA; imobil situat în Cluj-Napoca, str. L. nr. 2A, înscris în CF Cluj-Napoca sub nr. WW, în schimbul sumei de 516.867 RON, fără TVA; imobil situat în Cluj-Napoca, str. L. nr. 2B, înscris în CF Cluj-Napoca sub nr. WW, în schimbul sumei de 158.517 RON, fără TVA; imobil situat în Cluj-Napoca, str. L. nr. 2D, înscris în CF Cluj-Napoca sub nr. WW, în schimbul sumei de 143.867 RON, fără TVA; imobil situat în Cluj-Napoca, str. L. nr. 2E, înscris în CF Cluj-Napoca sub nr. WW, în schimbul sumei de 195.143 RON, fără TVA; imobil situat în Feleac, înscris în CF Feleac sub nr. VV, în schimbul sumei de 1.008 RON, fără TVA.
Prin adresă, Ministerul Transporturilor a comunicat organelor de urmărire penală că, pe ordinea de zi a şedinţelor Comitetului pentru Privatizare din cadrul ministerului, nu se regăseşte şi nu a fost supusă dezbaterilor acordarea unui mandat special pentru vânzarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti a activelor imobiliare în cauză. Ca atare, deşi pentru vânzarea unor active din patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti era necesară, pe lângă iniţiativa consiliului de administraţie al companiei, atât aprobarea adunării generale a acţionarilor companiei, cât şi mandatul special pentru vânzare emis de Comitetul pentru Privatizare din cadrul ministerului, documentaţia privind vânzarea activelor imobiliare a fost întocmită, ignorându-se prevederile legale aplicabile în materie, scopul eludării legii cu bună ştiinţă nefiind altul decât realizarea interesului infracţional al inculpatului D.D.G., acesta fiind ajutat şi de inculpata I.N.
Astfel, notele de fundamentare prezentate în perioada de referinţă în cadrul şedinţelor consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor companiei, purtând titluri diferite, însă având un conţinut aproape identic, au fost redactate de către numita L.C.M., şef birou Achiziţii Terenuri, Exproprieri şi Cadastru din Cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj. Întocmirea acestor note de fundamentare s-a efectuat la solicitarea şi cu indicaţiile telefonice ale inculpatei I.N.A. De altfel, fiind audiată, martora L.C., după ce i s-a prezentat ordinea de zi a şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008 unde, la pct. 4, se solicita „aprobarea privind oportunitatea evaluării în vederea valorificării” imobilelor în cauză şi se menţiona că aceasta a susţinut în cadrul şedinţei nota de fundamentare referitoare la acest aspect, a declarat că acest lucru nu corespunde adevărului, întrucât în data de 09 aprilie 2008, s-a aflat la sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, aceasta arătând aşa cum s-a menţionat şi mai sus că a fost contactată telefonic de către inculpata I.N.A., care i-a solicitat să modifice titlul notei de fundamentare, prin înlocuirea formulei cuprinsă în titlu din „Oportunitatea înstrăinării” în „Oportunitatea evaluării în vederea valorificării”, la îndrumările telefonice ale acesteia redactând nota de fundamentare prin comasarea conţinutului notelor de fundamentare din luna februarie 2008, după care a trimis nota de fundamentare pe fax la secretariatul general al companiei, aspect care rezultă fără dubiu din menţiunile existente în subsolul fiecărei pagini. Referitor la nota de fundamentare înregistrată la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj din data de 22 iulie 2008, martora L.C.M. a arătat că în momentul redactării notei de fundamentare în cauză, inculpata I.N.A. a îndrumat-o telefonic atât cu privire la titlul notei de fundamentare, cât şi cu privire la conţinutul acesteia, inculpata solicitându-i menţionarea expresă a frazei: „pentru desfăşurarea procedurii cu celeritate considerăm că este oportună valorificarea acestora la pachet” şi că despre titlul notelor de fundamentare pe care le-a întocmit şi despre conţinutul acestora, a discutat telefonic doar cu inculpata I.N.A..
Inculpatul D.D.G., în calitate de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi inculpata I.N.A., în calitatea director general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, deşi aveau obligaţia legală de a-şi exercita mandatul în conformitate cu atribuţiile ce le reveneau şi în conformitate cu prevederile legale, astfel încât prin actele lor să nu aducă atingere intereselor companiei, aceştia nu au respectat prevederile legale în activitatea desfăşurată, deşi au fost atenţionaţi de necesitatea respectării procedurilor în demersul pe care l-au întreprins, respectiv de necesitatea respectării legii şi cu toate acestea au încălcat dispoziţiile legale privind valorificarea unor active ale companiei. Inculpaţii au acţionat cu intenţie directă dedusă din aceea că au avut reprezentare clară a faptelor săvârşite şi a rezultatului, urmărind producerea acestuia.
Cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, inculpatul D.D.G. a negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa de către organele de urmărire penală, menţionând că nu a luat nicio decizie prin care să prejudicieze interesele companiei şi nu a falsificat niciun document. Cert este însă că probele administrate în cauză au demontat susţinerile inculpatului şi au probat faptul că inculpatul D.D.G. a avut o privire de ansamblu asupra procedurii frauduloase de înstrăinare a imobilelor.
Şi în faţa instanţei, inculpatul D.D.G. a avut aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a infracţiunilor de care este acuzat. Cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals a arătat că acţiunea de iniţiere a vânzării unor imobile din Cluj şi Oradea a mai fost discutată în consiliul de administraţie înainte de a ajunge director general şi a precizat că îşi aduce aminte că la şedinţa consiliului de administraţie din 30 iunie 2008, şedinţă pe care a condus-o a fost pentru prima dată când a susţinut, respectiv a prezentat acest subiect privind vânzarea imobilelor din Cluj şi Oradea, subiect care a fost înscris pe ordinea de zi a şedinţei consiliului. A mai arătat că pentru şedinţa respectivă au fost depuse nota de fundamentare întocmită de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi un raport de evaluare, însă în urma discuţiei nu s-a hotărât nimic cu privire la oportunitatea vânzării imobilelor. A mai arătat că toate hotărârile Consiliului de administraţie i-au fost prezentate de către secretarul comisiei pentru a fi semnate. A mai arătat că membrii comisiei de licitaţii erau numiţi de către Direcţia de Achiziţii Publice şi directorii de compartimente, iar comisiile erau constituite chiar in ziua în care urma să aibă loc licitaţia. Referitor la caietul de sarcini întocmit în vederea licitaţiei, inculpatul a arătat că nu el a procedat la întocmirea acestuia şi nu îşi explică cum semnătura sa a apărut pe ultima pagină a caietului alături de stampilă, însă nu contestă faptul că această semnătură nu-i aparţine. A recunoscut că a semnat decizia de constituire a comisiei de licitaţie şi a arătat că nu a vorbit cu nimeni cu privire la valorificarea terenurilor. Cu privire la procesul verbal de adjudecare a licitaţiei a arătat că l-a găsit pe biroul său şi l-a semnat în virtutea calităţii pe care o avea, iar în ce priveşte contractul de vânzare cumpărare, conform legislaţiei în vigoare avea obligaţia în calitate de director general de a-l semna, însă, datorită faptului că nu a dispus de timp, l-a mandatat pe numitul D.V.M. în vederea încheierii contractelor de vânzare cumpărare. A mai arătat că nu a cunoscut că vânzarea imobilelor din Cluj şi Oradea nu respectă cerinţele de legalitate, abia în decembrie 2008 numitul C.E.R. i-a prezentat în vederea semnării mai multe procese-verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie şi a observat în cuprinsul procesului verbal al şedinţei din 29 iulie 2008 sau în unul anterior, menţiunile făcute de numitul A.C. care a solicitat să fie respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 84/2003 şi O.U.G. nr. 34/2006. A precizat şi faptul că hotărârea Consiliului de administraţie din 29 iulie 2008 a fost transmisă către adunarea generală a acţionarilor, însă nu ştie ce s-a întâmplat la adunarea generală a acţionarilor. A mai arătat că nu a modificat conţinutul procesului verbal al şedinţei Consiliului de administraţie din 29 iulie 2008.
Din coroborarea declaraţiilor membrilor consiliului de administraţie cu procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuţiilor purtate în cadrul şedinţelor consiliului de administraţie şi cu celelalte înscrisuri existente la dosar, a rezultat faptul că, în perioada martie 2008 – iulie 2008, consiliul de administraţie a respins în repetate rânduri promovarea înstrăinării imobilelor aparţinând Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, refuzând să promoveze aceste înstrăinări către adunarea generală a acţionarilor companiei şi chiar au solicitat reevaluarea imobilelor.
Inculpata I.N.A., în cursul urmăririi penale şi-a rezervat dreptul de a nu face nicio declaraţie.
Anterior începerii urmăririi penale împotriva acesteia, I.N.A. a fost audiată în calitate de martor şi s-a procedat la confruntarea acesteia cu martorii L.C.M. şi D.V.M. Astfel, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, aceasta a declarat că nu-şi aminteşte să fi participat la vreo şedinţă a consiliului de administraţie în legătură cu înstrăinarea imobilelor aparţinând companiei sau să fi susţinut vreo notă de fundamentare referitoare la acest aspect şi că nu-şi aminteşte ca, în cursul lunii septembrie 2008, să-i fi înmânat numitului D.V.M. un bileţel cu numele şi nr. de telefon al unei persoane din Oradea şi să-i fi dat dispoziţie susnumitului să se deplaseze în Oradea pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor, deşi martorul D.V.M. a descris cu lux de amănunte această împrejurare, inclusiv faptul că la Oradea s-a întâlnit cu persoana al cărui număr de telefon era trecut pe bileţelul primit de la inculpată.
Audiată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpata I.N.A. nu a recunoscut săvârşirea faptei de care este învinuită arătând că la data când se pretinde prin rechizitoriu că ar fi săvârşit fapta, deţinea funcţia de director adjunct proiecte a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi răspundea direct de tot ceea ce ţinea de finanţări externe ale acestor proiecte din cadrul companiei, răspunzând şi de eventuale concesiuni, iar competenţele acesteia erau la nivel naţional. A mai arătat că relaţiile sale cu directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA Bucureşti au fost relaţii strict de serviciu, atribuţiile sale fiind strict şi limitativ prevăzute în fişa postului şi că în nicio împrejurare acesta nu i-a cerut sa facă vreun act ca să-l sprijine să înstrăineze in mod fraudulos imobile aparţinând companiei. A mai arătat că de resortul de vânzări ale bunurilor companiei se ocupa un alt compartiment, respectiv Direcţia de achiziţii publice.
Cu toate acestea, din coroborarea declaraţiilor date de martorii D.V.M., L.C.M. şi S.S., preşedintele comisiei de licitaţie, din procesele-verbale de confruntare a inculpatei I.N.A. cu martorii L.C.M. şi D.V.M., din conţinutul raportului privind verificările efectuate la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România întocmit de Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din cadrul Ministerului Transporturilor, precum şi din procesul verbal de redare a discuţiilor purtate în Cadrul şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, a rezultat faptul că inculpata a avut o implicare efectivă în înstrăinarea imobilelor aparţinând companiei, ajutându-l pe inculpatul D.D.G. să valorifice ilegal activele imobiliare în cauză.
În aceste condiții, fapta inculpatului D.D.G., aşa cum a fost descrisă mai sus, care în calitatea lui de funcţionar public şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin îndeplinirea în mod defectuos a acestor sarcini, a cauzat o pagubă în patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen., iar fapta inculpatei I.N.A. de a ajuta pe inculpat să valorifice ilegal activele imobiliare în cauză, fiind implicată în această procedură, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. De asemenea, fapta inculpatului D.D.G. care a întocmit în fals hotărârea nr. 9 din data de 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie, cu prilejul întocmirii acesteia, trecând eronat în cuprinsul acesteia împrejurări necorespunzătoare adevărului şi a folosit această hotărâre, punând-o la dispoziţia comisiei de licitaţie, pentru a crea aparenţa legalităţii înstrăinării frauduloase a imobilelor, în vederea realizării scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) C. pen.
Referitor la infracţiunea de conflict de interese reţinută în sarcina inculpatului D.D.G., date fiind raporturile cu societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, Curtea, potrivit actelor şi lucrărilor dosarului a reţinut următoarele:
În data de 19 septembrie 2005, între societatea comercială SC U.S. SRL Oradea, reprezentată de inculpatul D.D.G., în calitate de prestator şi societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, reprezentată de numitul H.A., în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de prestări servicii din 19 septembrie 2005, prin care societatea comercială reprezentată de inculpatul D.D.G. s-a angajat să asigure servicii de consultanţă tehnică – dirigenţie şantier pentru lucrarea „Reparaţii Capitale pod G. – peste Someş – Satu Mare”.
În data de 23 august 2007, inculpatul D.D.G., acţionând drept controlor de calitate – drumuri şi poduri, atestat din 27 ianuarie 2005, a întocmit un raport de activitate privind modul în care societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea a executat lucrările de construcţii aferente obiectivului „Reparaţii Capitale pod G. – peste Someş - Satu Mare”, în sensul că acestea au fost executate conform reglementărilor tehnice şi specificaţiilor legale în domeniu.
La data de 07 februarie 2008, societatea comercială SC U.S. SRL Oradea a emis factură fiscală, în valoare totală de 34.938,400 RON, către societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului de prestări servicii din 19 septembrie 2005, iar în data de 07 februarie 2008, respectiv în data de 19 februarie 2008, prin virament bancar, societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea a achitat în întregime către SC U.S. SRL Oradea suma cuprinsă în factură.
În urma licitaţiei organizate pentru lucrarea „Varianta Ocolitoare Cluj - Est, tronson km 18+940 - 24+540” de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea a fost desemnată câştigătoare să realizeze acest obiectiv de infrastructură, fiind încheiat astfel contractul de execuţie din 28 decembrie 2006. Prin adresa din data de 01 februarie 2007, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj a informat societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea cu privire la faptul că, începând din data de 01 februarie 2007, se pot demara lucrările aferente obiectivului susmenţionat.
În urma lucrărilor efectuate în baza contractului de execuţie din data de 28 decembrie 2006, societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea a emis facturile fiscale din data de 10 septembrie 2007, din data de 26 februarie 2008, din data de 16 aprilie 2008, din data de 20 mai 2008 şi din data de 05 iunie 2008, pe care le-a depus spre decontare la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.
Prin ordinul de plată din data de 31 octombrie 2007, semnat de numitul G.M., în calitate de director general al companiei, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti a achitat suma de 867.525,10 RON către societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, reprezentând contravaloarea facturii fiscale emisă la data de data de 10 septembrie 2007.
Pentru a se putea efectua plata de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, în calitate de director general adjunct al companiei, inculpatul D.D.G. a întocmit „Lista obiectivelor de investiţii finanţate de la bugetul de stat pe luna octombrie 2007”, precum şi „Nota de fundamentare privind plăţile ce se vor efectua în luna octombrie 2007 - Investiţii”, iar apoi prin ordinul de plată din data de 03 iunie 2008, inculpatul a dispus achitarea sumei de 350.650,23 RON către societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale din data de 26 februarie 2008, şi din data de 16 aprilie 2008.
Prin ordinul de plată din data de 04 iulie 2008, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, inculpatul a dispus achitarea sumei de 83.056,01 RON către societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, reprezentând contravaloarea facturii fiscale din data de 20 mai 2008, iar prin ordinul de plată din data de 29 septembrie 2008, în aceeaşi calitate, a dispus achitarea sumei de 231.582,98 RON către societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, reprezentând contravaloarea facturii fiscale din data de 05 iunie 2008.
În acelaşi timp, inculpatul D.D.G. a întocmit şi „Lista obiectivelor de investiţii finanţate de la bugetul de stat pe luna septembrie 2008”, precum şi „Nota de fundamentare privind plăţile ce se vor efectua în luna septembrie 2008 – Investiţii”.
Prin urmare, aşa cum s-a putut observa, inculpatul D.D.G., în data de 22 mai 2007 a fost numit director general adjunct în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA – Bucureşti, având în responsabilitate Direcţia Generală de Proiecte. În data de 18 aprilie 2008, inculpatul D.D.G. a fost numit director general şi preşedinte al consiliului de administraţie din Cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, în perioada 22 mai 2007 – 18 aprilie 2008 acţionând ca preşedinte de fapt al consiliului de administraţie al companiei, înlocuindu-l pe fostul director general G.M. Aşadar, inculpatul D.D.G. a exercitat funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti până în data de 24 decembrie 2008.
În perioada cuprinsă între data de 19 septembrie 2005, data încheierii contractului de prestări servicii dintre societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea şi societatea comercială SC U.S. SRL Oradea, reprezentată de inculpat şi data de 24 decembrie 2008, data până la care a exercitat funcţia de director general al companiei, inculpatul D.D.G. a întocmit un raport de activitate pentru societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, la data de 23 august 2007 (în baza contractului de prestări servicii susmenţionat), iar societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea a achitat suma de 34.938,400 RON în contul societăţii comerciale SC U.S. SRL Oradea, în data de 19 februarie 2008, sumă care reprezenta contravaloarea serviciului prestat.
În cursul lunii octombrie 2007, inculpatul, în calitate de director general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, a participat la luarea unei decizii de efectuare a unei plăţi de către companie către societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, întocmind în acest sens „Lista obiectivelor de investiţii finanţate de la bugetul de stat pe luna octombrie 2007” şi „Nota de fundamentare privind plăţile ce se vor efectua în luna octombrie 2007 - Investiţii”, decizie materializată prin emiterea ordinului de plată din data de 31 octombrie 2007, aşa cum s-a arătat mai sus. În aceeaşi perioadă, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, inculpatul a dispus efectuarea unui număr de trei plăţi către societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, emiţând în acest sens ordinele de plată din data de 03 iunie 2008, din data de 04 iulie 2008 şi din data de 29 septembrie 2008.
Prin urmare, inculpatul D.D.G., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un număr de trei acte prin care a dispus efectuarea de plăţi şi a participat la luarea unei decizii de efectuare a unei plăţi către acelaşi beneficiar, prin care s-au realizat foloase materiale pentru societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, societate cu care inculpatul s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Conflictul de interese constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.
Pentru a nu exista conflict de interese, funcţionarul trebuie să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct, care este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, respectiv să desemneze un alt funcţionar.
Or, în speţă, chiar dacă plăţile au fost dispuse în executarea contractului din data de 28 decembrie 2006, s-a realizat un folos material pentru societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, în condiţiile în care exista posibilitatea amânării plăţii sau a refuzului plăţii, astfel că inculpatul D.D.G. avea obligaţia de a se abţine, dată fiind preexistenţa unor raporturi comerciale anterioare dintre acesta şi beneficiarul plăţilor, care generează suspiciuni cu privire la împrejurările în care au fost aprobate plăţile.
Prin urmare, aşa cum este descrisă fapta, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, astfel cum aceasta este prevăzută în textul de incriminare.
Inculpatul D.D.G., referitor la infracţiunea de conflict de interese în cursul urmării penale a recunoscut faptul că, în calitate de reprezentant al societăţii comerciale SC U.S. SRL Oradea, a încheiat contractul de prestări servicii din data de 19 septembrie 2005, prin care s-a obligat să presteze servicii de control Calitate materiale şi execuţia lucrării la obiectivul „Reparaţii Capitale Pod G. – peste Someş – Satu Mare” şi că în cursul lunii februarie 2008, societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea a achitat către societatea comercială SC U.S. SRL Oradea contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului susmenţionat. A mai declarat că, în ceea ce priveşte executarea obiectivului de infrastructură „Varianta Ocolitoare Cluj – Est, tronson km 18+940 – 24+540”, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj a încheiat contractul de execuţie din data de 28 decembrie 2006 cu societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, însă arătă că, din câte îşi aminteşte, în calitatea sa de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, nu a efectuat nicio plată directă în beneficiul societăţii comerciale SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, iar rectificările de buget pentru acest tronson au fost solicitate de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, sarcina sa de serviciu constând în avizarea acestor rectificări.
În cursul cercetării judecătoreşti, referitor la infracţiunea de conflict de interese, inculpatul D.D.G. a arătat că nu a avut nicio legătură ca şi director general adjunct sau ca director general cu firma din Ungaria, până in iulie – septembrie 2008 când a semnat alături de directorul general adjunct ordine de plată pentru această societate care erau apoi confirmate şi acceptate ca şi plată de către direcţiile de specialitate. A mai precizat şi faptul că nu el era cel care lua decizia plăţii, iar semnătura sa avea un caracter pur administrativ. Referitor la raporturile cu SC V. Budapesta - Sucursala Satu Mare a arătat faptul că în anul 2005 a fost contactat de către reprezentanţii sucursalei din Satu Mare pentru a controla calitatea materialelor de construcţii care intrau pe şantier şi punerea acestora în execuţie, în acest sens semnând un contract cu reprezentanţii societăţi respective, contract care a fost semnat pe un procent din calitatea contractului, având ca durată perioada desfăşurării lui. În anul 2005, după ce şi-a finalizat munca a întocmit un raport de activitate, urmând ca plata pentru munca desfăşurată să se facă la recepţia lucrării, dar abia în anul 2007-2008 i s-au făcut plăţile cuvenite.
Susţinerile inculpatului D.D.G. sunt însă înlăturate de actele şi lucrările dosarului care confirmă vinovăţia acestuia sub forma infracţiunii de conflict de interese.
Vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: adresa din 08 decembrie 2008 a Ministerului Transporturilor, plângerea penală formulată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, adresa din 20 aprilie 2010 a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, împreună cu documentele anexate, declaraţiile inculpatului D.D.G., declaraţia inculpatei I.N.A., declaraţiile inculpatului C.E.R., raportul privind verificările efectuate de către Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din Cadrul Ministerului Transporturilor la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, înscrisurile anexate la raportul susmenţionat, puse la dispoziţie de către Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din cadrul Ministerului Transporturilor, declaraţiile martorilor N.V., H.V.E., G.L.L., A.C.D., P.M.G., P.M., B.L.G., P.B., M.I.B., D.M.S., D.M.G., C.T.I., P.K.C., G.P.T., I.R. şi B.M.M., declaraţia martorului S.S. şi documente depuse în susţinerea declaraţiei, declaraţiile martorilor B.G., T.N., C.E., L.C.M., V.A. şi C.I., procesul verbal de confruntare a martorului L.C.M. cu I.N.A., declaraţiile martorilor D.V.M., G.A.M., D.I.F., F.M.F., P.V.D., K.A., P.M.R., S.I.R., P.D.F. şi C.D.I., procesul verbal de confruntare a martorului D.V.M. cu I.N.A., rapoartele de evaluare întocmite de expert tehnic judiciar M.M.C., împreună cu anexele acestora, procesul verbal din data de 25 octombrie 2010 întocmit în urma examinării ofertelor luat în considerare de către expertul tehnic judiciar M.M.C. cu ocazia întocmirii rapoartelor de evaluare, împreună cu anexele acestuia, contractul de prestări servicii din 19 septembrie 2005, încheiat între societatea comercială SC U.S. SRL Oradea şi societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, raportul de activitate din data de 23 august 2007, întocmit de inculpatul D.D.G., factura fiscală din 07 februarie 2008, emisă de către SC U.S. SRL Oradea în favoarea SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, împreună cu extrasele de cont prin care se dovedeşte efectuarea plăţii, adresa din 31 august 2009 a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, împreună cu documentele anexate, adresa din 09 februarie 2012 a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, împreună cu documentele anexate, adresa din 15 februarie 2012 a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, împreună cu documentele anexate.
Toate probele administrate în cursul urmării penale au fost administrate cu respectarea principiului legalităţii, astfel că nu s-a putut pune problema excluderii unor mijloace de probă aşa cum în apărare s-a solicitat. Nu s-a constatat nicio încălcare a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului şi care să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal.
Având în vedere starea de fapt expusă mai sus, instanţa a constatat şi a dispus următoarele:
Fapta inculpatului D.D.G. care, în cursul anului 2008, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi preşedinte al consiliului de administraţie al companiei, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea cu ştiinţă a acestora, fără a avea iniţiativa consiliului de administraţie, fără aprobarea adunării generale a acţionarilor şi fără mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor în adunarea generală a acţionarilor, a dispus vânzarea din patrimoniul companiei a unui teren în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea şi a unor construcţii situate în localităţile Cluj-Napoca şi Feleac, judeţul Cluj, către societatea comercială SC P. SRL Oradea, în schimbul sumei de 4.146.918 RON (1.115.702 euro), în condiţiile în care valoarea de piaţă reală a imobilelor era mult mai mare, cauzând companiei un prejudiciu în cuantum de 364.644 euro şi obţinând un avantaj patrimonial societăţii comerciale cumpărătoare, constând în diferenţa dintre preţul de piaţă al imobilelor în cauză şi preţul de vânzare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen.
Ca urmare, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.D.G. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
Fapta inculpatului D.D.G. care, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi preşedinte al consiliului de administraţie al companiei, prin semnarea şi însuşirea conţinutului, a falsificat hotărârea nr. 9 din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie şi procesul verbal aferent şedinţei consiliului din data de 29 iulie 2008 (care constituie împreună un act indivizibil), cu prilejul întocmirii acestora, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că membri consiliului de administraţie au aprobat înstrăinarea imobilelor companiei, deşi acest lucru nu era adevărat, în vederea realizării scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Ca urmare, în baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.D.G. la o pedeapsă de 4 luni închisoare.
Fapta inculpatului D.D.G. care, după ce a falsificat hotărârea nr. 9 din data de 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie, cu prilejul întocmirii acesteia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, a folosit această hotărâre, punând-o la dispoziţia comisiei de licitaţie, pentru a conferi o notă minimă de legalitate înstrăinării frauduloase a imobilelor, în vederea realizării scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Ca urmare, în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.D.G. la o pedeapsă de 2 luni închisoare.
Fapta inculpatului D.D.G. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în calitate de director general adjunct, respectiv director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, a îndeplinit un număr de trei acte (a dispus efectuarea de plăţi) şi a participat la luare unei decizii de efectuare a unei plăţi către acelaşi beneficiar, prin care s-au realizat foloase materiale pentru societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea cu care s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2531 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Ca urmare, în baza art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.D.G. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.
Faptele fiind în concurs, instanţa, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele mai sus aplicate, urmând ca inculpatul D.D.G. să execute pedeapsa cea mai grea de: 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., anume limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, gradul de pericol social generic şi concret al faptelor, împrejurările concrete ale săvârşirii acestora, scopul săvârşirii activităţii infracţionale, activitatea inculpatului vizând bunuri din domeniul public, cuantumul ridicat al prejudiciului, conduita inculpatului de negare a activităţii infracţionale în faţa organelor judiciare dar şi datele personale ale inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, fiind cu o conduită bună până la data săvârşirii infracţiunii, motiv pentru care a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat că atingerea scopului prevăzut de art. 52 din C. pen. nu poate realiza în privinţa inculpatului decât prin privare de libertate.
S-a reţinut că natura faptei săvârşite a condus la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi c) C. pen., aceste drepturi urmând a fi avute în vedere atât pentru stabilirea pedepsei accesorii cât a celei complementare.
Fapta inculpatei I.N.A. care, în calitate de director adjunct ISPA, respectiv director general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul D.D.G. să înstrăineze fraudulos imobilele aparţinând companiei, fără a avea iniţiativa consiliului de administraţie, fără aprobarea adunării generale a acţionarilor şi fără mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor în adunarea generală a acţionarilor producând un prejudiciu companiei de 364.644 euro şi obţinând un avantaj patrimonial societăţii comerciale cumpărătoare, constând în diferenţa dintre preţul de piaţă al imobilelor în cauză şi preţul de vânzare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen.
Ca urmare, în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata I.N.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei I.N.A., stabilind un termen de încercare de 7 ani în condiţiile art. 862 C. pen.
A încredinţat supravegherea inculpatei pe durata termenului de încercare către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. şi anume: se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de către acesta; va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., a căror executare o suspendă pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, contribuţia efectivă a acesteia la săvârşirea faptei, scopul săvârşirii activităţii infracţionale, cuantumul ridicat al prejudiciului cât şi persoana inculpatei care au avut o atitudine nesinceră în cadrul procesului penal.
Faţă de împrejurarea că inculpata este fără antecedente penale, fiind cu o conduită bună până la data săvârşirii infracţiunii, instanţa a reţinut în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Ţinând seama de faptul că inculpata nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, instanţa a apreciat că reeducarea inculpatei şi reinserţia sa socială poate fi realizată şi fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea, motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen., punând în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 C. pen.
S-a reţinut că natura faptei săvârşite a condus la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi c) C. pen., aceste drepturi urmând a fi avute în vedere atât pentru stabilirea pedepsei accesorii cât a celei complementare. Cu privire la pedeapsa accesorie a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului. Izvorul răspunderii civile în procesul penal este infracţiunea cercetată. Răspunderea civilă delictuală, generează întinderea obligaţiei de dezdăunare în sarcina fiecărui inculpat. Potrivit art. 1349, 1357, 1382 C. civ., dispoziţii care se regăseau şi în C. civ. anterior, în art. 998, 999, 1003, cei ce răspund pentru fapta prejudiciabilă au fost ţinuţi solidar la reparaţie faţă de partea civilă.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, prin adresa din data de 31 mai 2010, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.187.600 euro, reprezentând prejudiciul cauzat companiei prin înstrăinarea, fără respectarea dispoziţiilor legale, a imobilelor în cauză, respectiv cu suma de 544.388 RON, reprezentând contravaloarea redevenţei achitate în avans pentru terenurile situate în localitatea Cluj-Napoca, pe care au fost construite imobilele înstrăinate fraudulos.
În vederea stabilirii certe a prejudiciului, a evaluării acestuia, pe parcursul urmării penale s-au efectuat două constatări tehnico-ştiinţifice, o expertiză tehnică extrajudiciară şi o expertiză tehnică judiciară, care au avut ca obiect stabilirea valorii de piaţă a imobilelor.
Astfel, potrivit primei note de constatare efectuată de către specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a stabilit că, în momentul înstrăinării, imobilele în cauză au avut o valoare totală de 2.297.148 euro.
În cauză s-a efectuat şi o expertiză tehnică de evaluare extrajudiciară a imobilelor care au aparţinut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, iar potrivit rapoartelor de evaluare întocmite, în momentul înstrăinării imobilelor, valoarea de piaţă a acestora a fost de 3.187.600 euro.
Organul de urmărire penală a dispus şi efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare de evaluare a imobilelor în cauză, iar în urma întocmirii raportului de evaluare, expertul a stabilit că, în momentul înstrăinării imobilelor, acestea au avut o valoare de piaţă totală de 1.342.986 euro şi nu de 1.480.346 euro aşa cum greşit s-a reţinut în rechizitoriu.
Faţă de concluziile expertizei tehnice judiciare de evaluare a imobilelor şi a răspunsului întocmit de expert cu prilejul completării expertizei, organul de urmărire penală a dispus efectuarea în cauză a unei noi constatări tehnico - ştiinţifice de evaluare imobiliară de către specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea.
Prin raportul de constatare din data de 10 octombrie 2011, specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea a stabilit că, în momentul înstrăinării imobilelor, acestea au avut o valoare de piaţă reală de 2.335.306 euro.
S-a apreciat de către organul de urmărire penală că acest raport de constatare tehnico – ştiinţifică de evaluare imobiliară este cel mai argumentat din punct de vedere ştiinţific, motiv pentru care prejudiciul cauzat prin înstrăinarea frauduloasă a imobilelor în cauză s-a apreciat pe baza acestui raport.
În cursul cercetării judecătoreşti în fond s-a efectuat şi un raport de contraexpertiză tehnică judiciară la cererea inculpatului D.D.G. având ca obiectiv determinarea valorii de piaţă a imobilelor înstrăinate prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 30 septembrie 2008 şi stabilirea valorii comerciale a bunurilor imobile la data sesizării instanţei de judecată, respectiv la data de 27 aprilie 2012.
Potrivit concluziilor raportului de contraexpertiză, valoarea de piaţă a terenului intravilan în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea, strada O., în 30 septembrie 2008 a fost de 3.688.796 RON sau 988.000 euro, iar în 27 aprilie 2012 valoarea de piaţă a fost de 3.298.400 RON sau 760.000 euro, iar a imobilelor din Cluj, valoarea de piaţă a fost în 30 septembrie 2008 a fost de 987.290 RON sau 264.689 euro, iar în 27 aprilie 2012, valoarea de piaţă a fost de 1.156.693 RON sau 264. 636 euro. Cu privire la imobilul situat în Feleac, judeţul Cluj s-a constatat de către experţi că valoarea clădirii care a avut destinaţia de canton este zero.
S-a considerat că pentru stabilirea prejudiciului trebuie luate în considerare şi analizate expertiza tehnică extrajudiciară, expertiza tehnică judiciară şi contraexpertiza tehnică judiciară realizate de experţi atestaţi şi independenţi şi nu constatarea tehnico-ştiinţifică preliminară, respectiv raportul de constatare întocmite de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În ceea ce priveşte expertiza tehnică de evaluare extrajudiciară efectuată de experţii evaluatori atestaţi ANEVAR J.M. şi J.C., nominalizaţi pentru a efectua expertiza solicitată de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea prin ordonanţa de efectuare a expertizei tehnice de evaluare extrajudiciară din 26 iunie 2010, s-au făcut următoarele observaţii:
În ceea ce priveşte evaluarea terenului intravilan în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea, str. O., identificat cu număr cadastral QQ, înscris în CF Oradea cu nr. ZZ aceştia, în cadrul metodei comparaţiei directe pornesc de la 3 oferte de terenuri de vânzare din proximitatea terenului în cauza şi iau în considerare doar câteva corecţii pentru elementele de comparaţie. Astfel nu sunt prevăzute corecţii impuse de diferenţa dintre ofertă (din ziar) şi preţul de tranzacţionare efectivă, corecţii impuse de restricţiile impuse de vecinătatea cu SNCFR (posibilitate de construcţie doar la distanţe mai mari de 100 m lateral de calea ferată), etc. Totodată, ofertele de vânzare a terenurilor sunt din aprilie respectiv iunie, iar cea de-a treia ofertă nu are precizată data. Valoarea obţinută prin metoda comparaţiei directe este de 10.357.000 RON (2.774.000 euro – cf. cursului de schimb considerat la data de 30 septembrie 2008).
În ceea ce priveşte imobilele situate în municipiul Cluj-Napoca după cum urmează:
- str. L. nr. 2A, (două corpuri de clădire), înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. L. nr. 2B, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. L. nr. 2D, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. L. nr. 2E, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- şi cel situat în Feleac, înscris în CF Feleac cu nr. VV,
s-a precizat că metodele utilizate sunt adecvate, singurul aspect care nu concordă cu realitatea îl constituie includerea în valoarea de piaţă a terenului în exces (64.800 euro +88.000 euro + 23.200 euro) – care nu face obiectul contractului de vânzare - cumpărare dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi SC P. SRL, şi prin urmare suma nu poate fi imputată. Suma rămasă după scăderea valorii terenului în exces este aproape de valoarea de piaţă.
Din considerentele de mai sus arătate, s-a apreciat că această expertiză tehnică extrajudiciară nu a putut fi luată în considerare cu valorile precizate.
În ceea ce priveşte evaluarea făcută de expertul tehnic judiciar M.M.C., cu atestat în construcţii şi evaluări imobiliare, numit de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea prin ordonanţa de efectuare a expertizei tehnice din 15 septembrie 2010, s-au făcut următoarele observaţii:
În ceea ce priveşte evaluarea terenului intravilan în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea, str. Ogorului, identificat cu număr cadastral QQ, înscris în CF Oradea cu nr. ZZ aceasta este temeinic făcută – ambele metodologii utilizate oferind valori apropiate. Metoda comparaţiei directe (pe care expertul o indică a fi cea adecvată) porneşte de la terenuri de vânzare din proximitatea terenului în cauza şi se iau în considerare doar corecţii pentru elementele de comparaţie relevante. Pentru elaborarea raportului de evaluare au fost utilizate ca surse de informare culegerea de date la faţa locului, informaţii cu privire la istoricul proprietăţii şi informaţii de pe piaţa imobiliară apărute în presă şi pe internet, şi alte surse bibliografice, ca de exemplu standarde şi proceduri de evaluare ANEVAR. Valoarea obţinută prin metoda comparaţiei directe este de 3.972.550 RON (1.064.000 euro – cf. cursului de schimb considerat la data de 30 septembrie 2008).
În condiţiile în care valoarea directă de piaţă a unui teren este stabilită de realitatea economică locală şi individualizată între vânzător şi cumpărător, instanţa a apreciat că această valoare a terenului corespunde cel mai fidel preţului real de piaţă al terenului în cauză.
În ceea ce priveşte imobilele situate în municipiul Cluj-Napoca după cum urmează:
- str. L. nr. 2A, (două corpuri de clădire), înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. Lunii nr. 2B, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. Lunii nr. 2D, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. Lunii nr. 2E, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- şi cel situat în Feleac, înscris în CF Feleac cu nr. VV,
s-a precizat că au fost utilizate două metode în vederea evaluării şi anume metoda valorii de înlocuire şi respectiv metoda capitalizării directe (de randament), valoarea de piaţă a clădirilor fiind aleasă cea stabilită prin metoda de randament. Toate valorile şi coeficienţii aleşi sunt în opinia instanţei corecte, cu o singură observaţie, aceea legată de valoarea chiriei aleasă şi anume de 5 euro/mp (18,668 RON/mp) deşi în Fişa din Raportul de evaluare sunt date valori de chirii de la 5 la 16 euro/mp (18,668 la 59,737 RON/mp). De aceea, s-a considerat necesară o corecţie a valorii obţinute de către expert, astfel încât valoarea de piaţă obţinută de expert pentru clădiri, şi anume de 1.041.620 RON (sau 278.986 euro la un curs de schimb considerat la data de 30 septembrie 2008) să fie calculată cu o medie ponderată a chiriilor date în Fişă şi anume cu valoarea de 27,52473 RON/mp în loc de valoarea minimă considerată de expert de 18,668 RON. Valoarea nou obţinută a valorii de piaţă în acest caz va fi de 1.535.803 RON (411.346 euro).
Calculul valorii medii ponderate a chiriilor se prezintă în tabelul de mai jos:
Pondere
Valoare ponderata
Suprafata
220,00
mp
220,00
mp
3/16
4,77375
Chirie
1500,00
€
5600,40
Lei
Str.
Padurii
6,82
€/mp
25,46
lei/mp
Suprafata
400,00
mp
400,00
mp
2/16
3,50025
Chirie
3000,00
€
11200,80
Lei
Str.
Padurii
7,50
€/mp
28,002
lei/mp
Suprafata
200,00
mp
200,00
mp
3/16
4,90031
Chirie
1400,00
€
5227,00
Lei
Str.
Padurii
7,00
€/mp
26,135
lei/mp
Suprafata
250,00
mp
250,00
mp
1/16
1,40012
Chirie
1500,00
€
5600,40
Lei
Str.
Padurii
6,00
€/mp
22,402
lei/mp
Suprafata
900,00
mp
900,00
mp
1/16
3,73375
Chirie
14400,00
€
53763,84
Lei
Str.
Padurii
16,00
€/mp
59,64
lei/mp
Suprafata
100,00
mp
100,00
mp
2/16
3,03362
Chirie
650,00
€
2426,84
Lei
Str.
Padurii
6,50
€/mp
24,269
lei/mp
Suprafata
240,00
mp
240,00
mp
1/16
1,945
Chirie
2000,00
€
7467,20
Lei
Str.
Padurii
8,333
€/mp
31,12
lei/mp
Suprafata
380,00
mp
380,00
mp
2/16
3,07125
Chirie
2500,00
€
9334,00
Lei
Str.
Padurii
6,58
€/mp
24,57
lei/mp
Suprafata
200,00
mp
200,00
mp
1/16
1,16675
Chirie
1000,00
€
3733,60
Lei
Str.
Padurii
5,00
€/mp
18,668
lei/mp
Valoare ponderată chirie lei/mp
27,5248
Notă tabel:
*- Ponderile au fost alese după următoarea metodologie: cu cât valoarea este mai depărtată de valoarea medie ponderea este mai mică şi cu cât valoarea în cauză este mai apropiată de valoarea medie ponderea este mai mare.
Cursul de schimb euro-leu la data de 30 septembrie 2008 a fost de 3,7336, calculele făcându-se cu această valoare.
În ceea ce priveşte contraexpertiza tehnică de evaluare judiciară, aceasta a fost realizată de experţii tehnici judiciari, atestaţi în construcţii şi evaluări imobiliare, ing. M.E., ing. T.P. şi ing. S.R., fiind numiţi în comisie prin încheierea din şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2013. Au fost asistaţi de expertul asistent desemnat de părţi, ing. D.D.A., expert tehnic judiciar.
Analizând raportul de contraexpertiză şi anexele la raport s-au făcut următoarele observaţii:
În ceea ce priveşte evaluarea terenului intravilan în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea, str. O., identificat cu număr cadastral QQ, înscris în CF Oradea cu nr. ZZ, acesta a fost evaluat prin două metode şi anume metoda comparaţiei directe şi metoda reziduală a terenului, alegându-se ca valoare acea obţinută prin metoda comparaţiei directe. S-a pornit de la 3 oferte de vânzare de proprietăţi din proximitatea terenului în cauza şi s-au luat în considerare cele mai multe corecţii pentru elementele de comparaţie (cf. Anexei nr. 1 din Raportul de evaluare). Astfel, în raport este prevăzută şi o corecţie impuse şi de O.G. nr. 43/1997 privind limitarea amplasării construcţiilor la o distanţă mai mică de 50 m de marginea îmbrăcămintei asfaltice în cazul autostrăzilor, drumurilor expres şi drumurilor naţionale europene. Dar comparaţia directă în acest caz se face cu alte proprietăţi amplasate tot pe centură şi la care oferta de preţ ţinea cont deja de acest aspect. Prin urmare, nu era necesară această corecţie fiind vorba de a corecta preţul proprietăţii în comparaţie directă cu o altă proprietate cu acelaşi amplasament. Dacă se înlătură această corecţie se obţine un preţ apropiat de cel din evaluarea d-nei expert M. Valoarea obţinută prin metoda comparaţiei directe este de 3.688.796 RON (988.000 euro – cf. cursului de schimb considerat la data de 30 septembrie 2008).
În ceea ce priveşte imobilele situate în municipiul Cluj-Napoca după cum urmează:
- str. L. nr. 2A, (două corpuri de clădire), înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. Lunii nr. 2B, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. Lunii nr. 2D, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- str. Lunii nr. 2E, înscris în CF Cluj-Napoca cu nr. WW;
- şi cel situat în Feleac, înscris în CF Feleac cu nr. VV,
s-a precizat că au fost utilizate două metode în vederea evaluării şi anume metoda valorii de înlocuire şi respectiv metoda capitalizării directe (de randament), valoarea de piaţă a clădirilor fiind aleasă cea stabilită prin metoda de randament. Toate valorile şi coeficienţii aleşi sunt în opinia instanţei corecţi cu o singură observaţie aceea legată de valoarea chiriei aleasă şi anume de 5 euro/mp (18,668 RON/mp). Similar expertizei d-nei M.C.
Din considerentele de mai sus s-a considerat că această expertiză tehnică extrajudiciară nu a putut fi luată în considerare cu valorile precizate.
Prin urmare, s-a considerat că valoarea de piaţă a imobilelor (teren şi clădiri) vândute în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2008 dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi Societatea de Construcţii şi Amenajări Teritoriale P. SRL la data de 30 septembrie 2008 era de 5.508.353 RON (1.475.346 euro), 3.972.550 RON (1.064.000 euro) reprezentând terenul de 38.000 mp + 1.535.803 RON (411.346 euro) reprezentând clădirile menţionate.
Valoarea prejudiciului o reprezintă diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilelor şi valoarea încasată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti conform contractului încheiat la data de 30 septembrie 2008, adică 5.508.353 RON – 4.146.918 RON = 1.361.435 RON (1.475.346 euro - 1.110.702 euro = 364.644 euro).
Aşadar, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi în consecinţă a obligat în solidar inculpaţii D.D.G. şi I.N.A. în favoarea acestei părţi civile la plata sumei de 364.644 euro în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
Totodată, instanţa l-a obligat pe inculpatul D.D.G. în favoarea aceleaşi părţi civile şi la plata sumei de 544.388 RON, reprezentând contravaloarea redevenţei născută din contractul de concesiune, achitate în avans pentru terenurile situate în localitatea Cluj-Napoca, pe care au fost construite imobilele înstrăinate fraudulos. S-a reţinut că inculpatul a împuternicit pe numitul D.V.M. conform procurii speciale ca în numele lui şi pentru societate în calitate de vânzătoare să semneze contractul de vânzare - cumpărare a imobilelor în cauză, contract care a prevăzut şi faptul că odată cu imobilele din Cluj se transmite şi dreptul de superficie asupra terenurilor, care erau în proprietatea Consiliului local al Municipiului Cluj – Napoca, societatea vânzătoare având drept de concesiune asupra acestuia pe o perioadă de 99 ani, potrivit contractului de concesiune din 20 decembrie 2004. S-a reţinut că faţă de cel reprezentat, contractul încheiat prin reprezentare produce efecte juridice depline, ca şi cum ar fi fost încheiat de el însuşi. În schimb, faţă de reprezentant, actul nu produce, în principiu, nicio consecinţă, deoarece el nu este şi nu devine parte în raportul juridic. În sarcina lui se pot naşte doar obligaţii personale faţă de cel reprezentat, când îşi depăşeşte limitele mandatului. Aşadar, faţă de modul cum s-a încheiat acest contract, de felul cum au fost stipulate clauzele contractuale răspunde cel reprezentat, în speţă inculpatul D.D.G.
În vederea garantării reparării pagubei produse de inculpaţi, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului D.D.G., până la concurenţa sumei de 1.219.604 euro, luate prin ordonanţa din 28 februarie 2012 în Dosarul nr. 63/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, după cum urmează: a sechestrului asigurător, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul D.D.G. şi anume: clădire proprietate privată situată la adresa: Oradea, str. D., nr. 112, în suprafaţă de 72,97 mp, nr. C.F. XX, nr. topo AA, valoare impozabilă 133.342 RON; teren proprietate privată în suprafaţă de 12 mp, din care ocupat 12 mp, situat la adresa: Oradea, str. D., nr. 112, în suprafaţă de 72,97 mp, nr. C.F. XX, nr. topo AA, suprafeţe defalcate; a sechestrului asigurător asupra părţilor sociale deţinute de inculpatul D.D.G., şi anume un număr de 10 părţi sociale, reprezentând un procent de 50% din total părţi sociale, deţinute de inculpat la societatea comercială SC P. SRL Oradea; a măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente şi viitoare din conturile deţinute de inculpatul D.D.G., la unitatea bancară Banca R.D. SA. S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpata I.N.A., până la concurenţa sumei de 1.219.604 euro, măsură luată prin ordonanţa din 28 februarie 2012 în Dosarul nr. 63/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea după cum urmează: a sechestrului asigurător asupra unui apartament situat la adresa: Cluj-Napoca, str. I., nr. 66, în suprafaţă de 64,73 mp, nr. C.F. YY Cluj-Napoca, nr. topo BB, valoare impozabilă 143.996 RON; a sechestrului asigurător a părţilor sociale deţinute de inculpata I.N.A., şi anume un număr de 20 părţi sociale, reprezentând un procent de 100% din total părţi sociale, deţinute de inculpată la SC D.S.C. SRL Bucureşti.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a anulat parţial hotărârea nr. 9 din 29 iulie 2008 a Consiliului de Administraţie a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi a procesului verbal aferent şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 29 iulie 2008, în privinţa menţiunilor false referitoare la aprobarea înstrăinării imobilelor din patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 12.000 RON fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 190 C. proc. pen. s-au admis cererile formulate pentru decontarea cheltuielilor, urmând ca plata sumei de 500,91 RON către martorul P.B. şi plata sumei de 264,29 RON către martorul G.P.T., reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea acestora în instanţă, să se facă din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Oradea, inculpaţii D.D.G., I.N.A. şi partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, a invocat în scris în susținerea apelului patru motive de apel, iar oral instanța a precizat că își limitează motivele doar în ceea ce privește primele trei critici, după cum urmează:
Cu privire la primul motiv de apel a apreciat că latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal de prima instanţă întrucât nu s-a dispus obligarea în mod solidar a inculpaţilor D.D.G. şi I.N.A. la plata sumei de 544.388 RON.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel a arătat că acesta vizează greşita înlăturare în analiza probatoriului a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialistul din cadrul DNA şi strict legat de acest aspect greşita reţinere în cauză a raportului întocmit de doamna expert M.C., cu consecinţe în latura civilă a cauzei şi faţă de argumentele expuse în scris în motivele de apel, a apreciat că ar fi trebuit să fie avut în vedere în stabilirea prejudiciului raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de DNA, analiza ştiinţifică având la bază comparabile ce ţin de valorificarea unor terenuri în zonă.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel a arătat că acesta vizează netemeinicia hotărârii şi în latura penală a cauzei prin prisma reţinerii în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) vechiul C. pen., sens în care a solicitat doar înlăturarea acesteia. De altfel, aşa cum se observă din dispozitivul hotărârii, instanţa nu a valorificat această circumstanţă, pe care a reţinut-o greşit, câtă vreme pedepsele aplicate sunt situate la limita minimă a textului de incriminare.
Inculpatul D.D.G. prin apărătorul său ales D.M., a apreciat că sentinţa penală pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:
Instanţa nu a lămurit contradicţiile şi neclarităţile din declaraţiile martorilor audiaţi şi a celor din înscrisurile existente, iar apoi, a reţinut greşit, pe probe îndoielnice şi contestate, vinovăţia inculpatului D.D.G.
Astfel a arătat că o primă categorie de probe îndoielnice constau în reproducerea unor susţineri generale, incerte şi nedovedite ale unor martori, făcute la urmărirea penală, contestate de inculpat şi pe care, aceiaşi martori, nu le-au confirmat în cursul cercetării judecătoreşti. Edificatoare în acest sens este declaraţia martorului C.E.R., secretarul Consiliului de Administraţie al CNADNR, în privinţa căruia instanţa a reţinut ca probă absolută declaraţia dată de acest martor la urmărirea penală, chiar dacă, ulterior în cursul cercetării judecătoreşti, în declaraţia dată la data de 06 februarie 2013, martorul a revenit asupra declaraţiei arătând că inculpatul nu i-a cerut să intervină în conţinutul procesului verbal în care s-a menţionat, printre altele, aprobarea evaluării în vederea înstrăinării a imobilelor respective. Mai mult decât atât, dacă instanţa ar fi examinat comparativ declaraţiile acestui martor, ar fi trebuit să constate că mai credibile sunt susţinerile făcute în faţa instanţei deoarece susţinerile de la urmărirea penală sunt explicabile prin calitatea sa de învinuit aflat în curs de cercetare penală.
A mai arătat că o altă categorie de probe îndoielnice invocate ca temei al hotărârii de condamnare sunt înregistrările audio a discuţiilor purtate în timpul şedinţelor Consiliului de Administraţie din primăvara şi vara anului 2009, deşi din conţinutul acestora nu rezultă nimic edificator şi relevant care să confirme că inculpatul ar fi dispus în mod abuziv vânzarea acelor imobile, ar fi falsificat hotărârea şi procesul verbal şi nici că ar fi folosit aceste înscrisuri. Edificatoare în acest sunt declaraţiile celor 14 martori prin care sunt infirmate susţinerile din considerentele sentinţei atacate, potrivit cărora, inculpatul a urmărit realizarea scopului infracţional, a încercat să inducă în eroare pe membrii Consiliului de Administraţie în sensul existenţei unui nou raport de evaluare şi că ar fi avut o privire la ansamblu asupra procedurii frauduloase de înstrăinare a imobilelor.
De asemenea, a apreciat că hotărârea de condamnare este nelegală şi netemeinică şi pentru că aceasta conţine în considerente interpretări contrare realităţii rezultate din înscrisurile prezentate în şedinţele Consiliului de Administraţie. Deşi nota de fundamentare poartă semnătura martorului C.E., în calitate de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj şi cuprinde propunerea de valorificare la pachet a imobilelor, instanţa de fond creditează susţinerile acestuia (cum că „o atare măsură i se pare o prostie” şi că „această formulare nu îi aparţine”), fără a îi cere martorului explicaţii suplimentare. Mai mult decât atât, audiată astăzi în faţa Înaltei Curţi, martora L.C.M. a arătat că toate notele de fundamentare le-a efectuat la cererea directorului care le-a semnat şi şi-a însuşit conţinutul.
Totodată, a precizat că, în considerentele sentinţei, după ce se reţine expres şi textual din procesul verbal de şedinţă al Consiliului de Administraţie din 29 iulie 2008 la pct. 19 în sensul că „s-a supus la vot şi s-a hotărât aprobarea valorificării imobilelor”, instanţa arată că, fiind audiaţi membrii Consiliului de Administraţie, aceştia au declarat că „nu au aprobat niciodată vânzarea imobilelor în cauză şi că menţiunile cuprinse în procesul verbal şi în hotărârea nr. 9 nu corespund adevărului”.
Apărătorul a apreciat că, în raport de aceste certe contradicţii, neelucidate, instanţa trebuia să constate că în cauză exista o îndoială categorică privitoare la existenţa infracţiunilor imputate inculpatului D.D.G. şi, în special, privitoare la existenţa intenţiei acestuia iar drept urmare, să pronunţe achitarea. În drept, a invocat jurisprudenţa CEDO potrivit căreia prezumţia de nevinovăţie nu trebuie să cedeze decât atunci când vinovăţia persoanei este stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil.
A mai arătat că, oricum, chiar dacă instanţa ar fi apreciat că s-a ajuns la vânzarea imobilelor cu încălcarea unei proceduri prevăzute de lege, trebuia să constate că în cauză nu există dovezi şi temeiuri că aceste încălcări au fost săvârşite de inculpat, cu ştiinţă, adică cu intenţie frauduloasă, ci ele sunt urmarea necunoaşterii exacte sau a neurmăririi riguroase a respectării prevederilor legale în materie datorate culpei, iar drept urmare, instanţa trebuia să schimbe încadrarea juridică din infracţiunile de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Cu privire la infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. vechi, acelaşi apărător, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, argumentele fiind următoarele: este cert dovedit că la 28 decembrie 2006, cu aproape 2 ani înainte ca inculpatul să devină director general la CNADNR, între companie şi o societate maghiară a fost încheiat un contract însă nici contractul şi nici alte acte adiţionale nu au fost semnate de către inculpat, acesta a prestat servicii pentru societatea maghiară, acţionând drept controlor de calitate drumuri şi poduri şi a întocmit un raport de activitate privind modul în care această societate a executat lucrările. După cca 2 ani, fiind director general a trebuit să semneze, în virtutea atribuţiilor de serviciu, un ordin de plată, nu ca un act de dispoziţie ci ca un simplu instrument de plată.
Astfel, a arătat că, latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza, conform textului încriminator, prin îndeplinirea unui act sau prin participarea la luarea unei decizii. Or inculpatul nu a îndeplinit un act, nu a luat parte la luarea unei decizii şi nici nu s-a implicat în derularea contractului în perioada în care a exercitat funcţia de director general.
Totodată, a arătat că, în plan subiectiv, inculpatul nu a conştientizat că se află într-un conflict de interese, ordinele de plată fiind semnate în calitatea sa de ordonator de credite, sumele fiind stabilite de serviciile de specialitate din cadrul companiei.
Acelaşi apărător, cu privire la stabilirea valorii prejudiciului a arătat că, în cauză, s-au realizat şase expertize tehnice, ultima contraexpertiză fiind efectuată în cursul cercetării judecătoreşti şi care stabilea, printre altele, o serie de elemente noi, nemaiîntâlnite în celelalte expertize, stabilea un prejudiciu de 112.204 euro respectiv 529.168 RON. Prin obiecţiuni irelevante, instanţa de fond a înlăturat concluziile acestei contraexpertize şi a arătat în motivarea sentinţei că „toate valorile şi coeficienţii aleşi sunt corecţi, cu o singură observaţie, aceea legată de valoarea chiriei aleasă şi anume, 5 euro/mp” şi că „nu era necesară o corecţie în comparaţie directă cu o altă proprietate cu acelaşi amplasament”, în opinia apărării, procedând astfel, instanţa a ignorat realitatea, dovedită şi prin notele de fundamentare.
Faţă de toate motivele invocate, inculpatul D.D.G. în principal, a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, dând o nouă apreciere probelor, achitarea inculpatului D.D.G.
Într-un prim subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu, fals şi uz de fals în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) vechiul C. pen. (care este legea penală mai favorabilă).
Într-un al doilea subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi reapreciind circumstanţele referitoare la fapte şi persoana inculpatului, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul suspendării executării acesteia, considerând că trebuie menţinute dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., dar valorificate efectiv.
Referitor la sechestrul asigurator instituit asupra apartamentului situat în Oradea, str. D. nr. 112, a arătat că, aşa cum rezultă din probele şi înscrisurile existente la dosar, acesta este grevat de sarcina de întreţinere viageră, sens în care a apreciat că, dacă s-ar valorifica sechestrul ar însemna că obligaţia respectivă nu ar mai putea fi îndeplinită.
Inculpata I.N.A. prin apărătorul său ales în susținerea apelului, a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile noului C. pen., apreciind că, prin probele administrate pe parcursul întregului proces penal nu s-a înfrânt principiul „in dubio pro reo” prevăzut de art. 4 alin. (2) C. proc. pen.
A arătat că, potrivit rechizitoriului şi sentinţei pronunţată de instanţa de fond, există patru elemente care ar demonstra vinovăţia inculpatei şi anume:
- dispoziţiile pe care le-a dat inculpata martorei L.C. pentru întocmirea mai multor note de fundamentare privind oportunitatea vânzării. Referitor la acestea, apărătorul a arătat că, odată cu audierea martorei multe dintre aprecierile apărării au fost confirmate, apreciind că poziţia nesigură a martorei pare determinată fie de dorinţa de a se dezvinovăţi, fie de intenţia de a-şi acoperi alţi colegi (inclusiv pe C.E. despre care a afirmat că îi este rudă).
- participarea inculpatei la şedinţa AGA din 9 aprilie 2008, prin care ar fi susţinut evaluarea imobilelor.
Astfel, apărătorul a arătat că aceasta este infirmată atât de procesul-verbal privind ordinea de zi, cât şi declaraţiile martorilor H. şi C.E.R. de unde rezultă că la acea şedinţă a participat martora L.C.
- declaraţia martorului D.M.S., care a precizat că inculpata i-ar fi indicat să meargă să semneze contractul de vânzare a imobilelor şi că i-ar fi comunicat şi un exemplar al procesului-verbal de adjudecare.
Referitor la declaraţia acestui martor, apărătorul a apreciat că aceasta este contrazisă de martorii G.A. şi T.A., însă declaraţiile acestora nu au fost analizate de instanţa de fond.
- e-mail-ul transmis martorului S.S., prin care inculpata i-ar fi remis acestuia caietul de sarcini privind vânzarea la licitaţie, acţiune care a determinat organele judiciare să ajungă la concluzia că I.N.A. ar fi întocmit ea însăşi caietul de sarcini.
Sub acest aspect apărătorul a arătat că, odată cu audierea martorei L.C., s-a confirmat şi apărarea inculpatei în sensul că, caietul de sarcini a fost transmis inculpatei chiar de L.C., acest aspect rezultând şi din nota de constatare extrajudiciară privind e-mail-ul.
Apărătorul a mai arătat că inculpata Istrate nu a fost trimisă în judecată pentru că a redactat forma finală a caietului de sarcini, ci pentru că ar fi trimis un draft al acestuia martorului S.S., apreciind că şi această acuzaţie urmează a fi înlăturată întrucât s-a demonstrat că draft-ul caietului de sarcini a provenit de la Cluj, de la martora L.C.
De asemenea, a învederat faptul că din fişa postului inculpatei I.N.A. rezultă că aceasta avea atribuţii care nu au nicio legătură cu vânzarea de imobile ale societăţii, nefiind în sarcina ei să se ocupe nici de vânzare nici de achiziţii, apreciind că nu există elemente care să ateste implicarea inculpatei.
A apreciat că, un element decisiv îl reprezintă falsificarea procesului verbal de şedinţă a Consiliului de Administraţie din 29 iulie 2008 prin care s-a menţionat că membrii consiliului ar fi aprobat vânzarea imobilelor la licitaţie. În realitate, aceştia au respins propunerea de înstrăinare a imobilelor, deci toate demersurile efectuate până în acel moment (inclusiv presupusa participare la şedinţa din 9 aprilie 2008 sau „ajutorul” dar martorei L.C. la compunerea notelor de fundamentare) nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea vreunei contribuţii a inculpatei I.N.A. la săvârşirea abuzului în serviciu. De remarcat este şi faptul că numitul C.E.R. a fost scos de sub urmărire penală, deşi s-a reţinut că a falsificat procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 29 iulie 2008, întrucât s-a apreciat că simpla falsificare nu putea produce efecte juridice.
Faţă de toate aceste considerente, a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, rejudecând în fond, să se dispună achitarea inculpatei în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen.
Cu privire la apelul formulat de parchet, a învederat faptul că procurorul de şedinţă a înţeles să renunţe la solicitarea de a se majora pedeapsa aplicată inculpatei precizând totodată că nu critică nici modul de executare a pedepsei, solicitând menţinerea pedepsei de 3 ani închisoare cu aplicarea suspendării sub supraveghere.
Referitor la reţinerea şi în sarcina inculpatei I.N.A. a sumei de 544.388 RON a apreciat că aceasta nu se impune întrucât faţă de modul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nu poate răspunde decât autorul. Transmiterea dreptului de superficie, odată cu vânzarea terenurilor şi a clădirilor, este consecinţa redactării şi semnării contractului de vânzare-cumpărare, aspecte care nu au nicio legătură cu inculpata I.N.A., care nu este acuzată cu privire la o astfel de implicare.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate Înalta Curte apreciază ca fondate doar apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, şi partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti însă doar pe aspecte ce vizează latura civilă a cauzei în raport de următoarele argumente:
În analiza criticilor circumscrise prezentului apel, Înalta Curte va proceda cu prioritate și aceasta în raport de conținutul motivelor invocate, la analiza apelurilor inculpaților D.D.G. și I.N.A.
Pentru că motivele celor doi inculpați vizează critici privind greșita lor condamnare, Înalta Curte apreciază că se impune din start analiza acuzațiilor penale în concretețea lor prin raportare direct la criticile inculpaților.
Principala acuzație adusă celor doi inculpați vizează săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. fals intelectual, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, conflict de interese, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 C. pen. şi I.N.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen.; reținându-se în concret că inculpatul D.D.G. în cursul anului 2008, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi preşedinte al consiliului de administraţie al companiei, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea cu ştiinţă a acestora, fără a avea iniţiativa consiliului de administraţie, fără aprobarea adunării generale a acţionarilor şi fără mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor în adunarea generală a acţionarilor, a dispus vânzarea din patrimoniul companiei a unui teren în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea şi a unor construcţii situate în localităţile Cluj-Napoca şi Feleac, jud. Cluj, către societatea comercială SC P. SRL Oradea, în schimbul sumei de 4.146.918 RON (1.115.702 euro), în condiţiile în care valoarea de piaţă reală a imobilelor era de aproximativ 2.335.306 euro, cauzând companiei un prejudiciu în cuantum de 1.219.604 euro şi obţinând un avantaj patrimonial societăţii comerciale cumpărătoare, constând în diferenţa dintre preţul de piaţă al imobilelor în cauză şi preţul de vânzare.
În exercitarea acelorași atribuții de serviciu, inculpatul D.D.G., în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi preşedinte al consiliului de administraţie al companiei, prin semnarea şi însuşirea conţinutului, a falsificat hotărârea nr. 9 din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie şi procesul verbal aferent şedinţei consiliului din data de 29 iulie 2008 (care constituie împreună un act indivizibil), cu prilejul întocmirii acestora, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că membri consiliului de administraţie au aprobat înstrăinarea imobilelor companiei, deşi acest lucru nu era adevărat, în vederea realizării scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen.
Totodată, inculpatul D.D.G., după ce a falsificat hotărârea nr. 9 din data de 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie, cu prilejul întocmirii acesteia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, a folosit această hotărâre, punând-o la dispoziţia comisiei de licitaţie, pentru a conferi o notă minimă de legalitate înstrăinării frauduloase a imobilelor, în vederea realizării scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen., iar în toată această activitate infracțională a fost ajutat de inculpata I.N.A. care în calitate de director adjunct ISPA, respectiv director general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul D.D.G. să înstrăineze fraudulos imobilele aparţinând companiei, fără a avea iniţiativa consiliului de administraţie, fără aprobarea adunării generale a acţionarilor şi fără mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor în adunarea generală a acţionarilor.
Analiza acestor acuzații în materie penală reținute în sarcina celor doi inculpați, reclamă din punctul de vedere al Înaltei Curți, stabilirea etapelor ce trebuie în mod obligatoriu îndeplinite atunci când se pune în discuție vânzarea activelor unei societăți și verificarea punctuală raportat la situația de fapt a modului în care au fost îndeplinite aceste etape de inculpații din prezenta cauză.
În considerarea celor arătate, Înalta Curte apreciază că potrivit dispozițiilor legale ce reglementează vânzarea de active de către o societate sunt obligatorii de respectat următorii pași:
- iniţiativa consiliului de administraţie al companiei,
- aprobarea membrilor adunării generale a acţionarilor companiei mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, mandat special ce trebuie să conţină în detaliu condiţiile acestor vânzări de imobile
- modul de organizare şi desfăşurare a licitaţiei.
Analiza respectării acestor etape prin raportare la actele dosarului relevă din start, că cei doi inculpați au avut încă de la început reprezentarea faptului că activitățile desfășurate de ei se circumscriu sferei ilicitului penal, că în permanență prin activitățile susținute pe care le-au desfășurat au încercat și au și distorsionat adevărul în realizarea scopului propus, ignorând în mod deliberat respectarea legislației specifică vânzărilor de active.
Datele cauzei relevă astfel că încă de la prima ședință ce trebuia să aibă ca scop obținerea avizului de inițiativă a Consiliului de Administrație, inculpatul D.D.G. a introdus în mod repetat pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului de administraţie al companiei puncte referitoare la înstrăinarea unor active imobiliare din patrimoniul companiei, respectiv un teren situat în localitatea Oradea, patru case situate în localitatea Cluj-Napoca şi un canton situat în localitatea Feleac, judeţul Cluj, iar acțiunile acestuia susținute și de inculpata I.N.A. din data de 29 iulie 2008, relevă că acestea au avut ca rezultat atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului înserate atât în conţinutul hotărârii nr. 9 din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie cât şi a procesului verbal aferent şedinţei consiliului din data de 29 iulie 2008, acte pe care le-a semnat și le-a și însușit și mai mult decât atât în vederea producerii de consecințe juridice a folosit această hotărâre, punând-o la dispoziţia comisiei de licitaţie, pentru a conferi o notă de legalitate înstrăinării frauduloase a imobilelor și pentru a crea aparență respectării acestei prime etape.
Înalta Curte, fără a relua datele și modul în care s-au desfășurat toate ședințele Consiliului de Administrație, în deplin acord cu instanța fondului constată că acest aviz nu a existat în realitate, iar toate activitățile îndeplinite ulterior în desfășurarea și realizarea scopului infracțional a avut la bază un fals care nu numai că a continuat dar a fost și de natură să producă consecințe juridice.
Și pentru a da forță acestor ilegalități inculpatul D.D.G. de conivență și susținut infracțional de inculpata I.N.A., aceasta din urmă în calitate de director adjunct ISPA în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, a contactat-o telefonic pe martora L.C.M., căreia i-a solicitat modificarea notelor de fundamentare care a și întocmit nota de fundamentare privind oportunitatea evaluării în vederea valorificării unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, fără număr de înregistrare, pe care a trimis-o pe fax către sediul central al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.
Pe acest aspect al inițiativei inculpatei I.N.A., care a avut drept consecință întocmirea notei de fundamentare ce a stat la baza întocmirii caietului de sarcini cu consecința vânzării imobilelor, Înalta Curte constată că încercarea inculpatei de a plasa răspunderea penală în sarcina martorei L.C. este una nefondată.
Pe durata cercetărilor aceasta a încercat să plaseze răspunderea penală în sarcina acesteia, față de care inițial s-a dispus cercetarea ca și învinuită.
Ulterior cercetările au dovedit lipsa implicării infracționale a acesteia, aspect confirmat nu numai de declarațiile martorilor din cauză ci și a martorului G.A.M., propus de către inculpata I.N.A. și audiat de asemenea în fața Înaltei Curți, cu care a dorit să dovedească faptul că i s-a înscenat această implicare a sa, martor care a învederat expres faptul că „nu menţin cele consemnate în declaraţia de la Oradea în sensul că aş fi auzit pe unul dintre colegi spunând textul – hai să facem să cadă toată vina pe I.N.A.”, dar mai mult decât atât acest aspecte au fost constatate de însăși Înalta Curte prin audierea martorei L.C., care prin analiza conținutului depoziției sale și în pofida diligențelor susținute ale instanței de a obține un minimum de informații de natură să confirme apărarea inculpatei, nu au făcut decât să converge spre idea clară, neechivocă, că aceasta a fost doar folosită în atingerea scopului infracțional, de către inculpați tocmai în considerarea modului facil în care aceasta a putut fi manipulată astfel că apărarea inculpatei pe acest palier este una total nefondată.
Argumentând astfel această apărare nefondată a inculpatei I.N.A. și analizând în continuare traseul infracțional al inculpaților pe aceste acuzații de abuz în serviciu, fals și respectiv complicitate la abuz în serviciu, Înalta Curte constată așadar că în derularea celei de-a doua etape ce trebuia desfășurată pentru vânzarea de imobile și în realizarea scopului infracțional, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar această nota de fundamentare a fost trimisa prin fax la data de 10 aprilie 2008, însă a fost susținută la data de 09 aprilie 2008 de către inculpata I.N.A. care nu numai că nu făcea parte din Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, singura care era îndrituită să susțină vânzarea activelor, dar și prin natura funcției nu trebuia să participe la Adunarea generală a acționarilor care aveau în competență aprobarea vânzării acelor active.
Analiza procesului verbal de redare în formă scrisă a discuţiilor purtate în şedinţa adunării generale a acţionarilor companiei din data de 09 aprilie 2008, relevă că în această şedinţă membrilor adunării generale a acţionarilor le-a fost solicitată aprobarea pentru efectuarea unor evaluări a imobilelor în cauză, urmând ca ulterior să se revină în adunarea generală a acţionarilor pentru a se discuta despre valorificarea respectivelor imobile și de asemenea reliefează și faptul că nota de fundamentare referitoare la oportunitatea evaluării imobilelor în cauză, în vederea valorificării acestora, a fost susţinută de către inculpata I.N.A., aspect confirmat și de martorul C.E.R. ce a susținut faptul că inculpata I.N.A. i-a pus la dispoziţie pentru multiplicare şi prezentare către membrii consiliul de administraţie un raport de evaluare a imobilelor în cauză, acestea fiind singurele evaluări despre care avea cunoştinţă.
Faptul că la această ședință s-a discutat strict despre evaluarea imobilelor ce fac obiectul prezentei spețe rezultă din depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, însă explicitarea faptului că în ședința din 09 aprilie 2008 a adunării generale a acţionarilor a fost înserată mențiunea „aprobă oportunitatea evaluării, în vederea valorificării unor imobile”, martorul C.E.R. a declarat că această formulare a fost preluată din conţinutul notei de fundamentare şi reprezenta o chestiune de nuanţă, pe care în momentul respectiv nu a înţeles-o și că toți participanții la adunarea generală de la acea dată în cadrul şedinţei adunării generale a acţionarilor companiei din data de 09 aprilie 2008, au avut neechivoc reprezentarea că s-a aprobat doar evaluarea imobilelor în cauză, sens în care s-a și întocmit un raport de evaluare cu privire la imobilele în cauză.
Analiza probelor cauzei relevă că ulterior, inculpatul D.D.G., în calitate de director general al companiei, a introdus pe ordinea de zi a şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 30 iunie 2008, punctul referitor la „solicitarea privind înstrăinarea unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, când a fost prezentată din nou nota de fundamentare, fără număr de înregistrare, fără vizele direcţiilor de specialitate şi raportul de evaluare a terenului şi imobilelor în cauză.
Analiza conținutului procesului verbal nr. 7 al şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 30 iunie 2008, arată că membrii consiliului de administraţie au purtat discuţii aprinse cu privire la solicitarea de înstrăinare a imobilelor în cauză, în final considerând că materiale prezentate nu sunt suficient de bine argumentate şi că nu există motive pentru ca imobilele să fie înstrăinate, impunându-se reevaluarea acestora, iar în urma supunerii la vot, membrii au hotărât respingerea solicitării privind înstrăinarea unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, precum şi reevaluarea imobilelor în cauză aspect înserat și în cuprinsul hotărârii nr. 7 din 30 iunie 2008 a consiliului de administraţie al companiei care poartă semnătura atât a inculpatului D.D.G., în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, cât şi semnătura lui C.E.R., în calitate de secretar al consiliului de administraţie precum și din analiza înregistrărilor audio puse la dispoziţie de către C.E.R., înregistrări care au fost ascultate şi în instanţă în prezența inculpaților care au fost asistați de apărători aleși și care la acea dată nu au avut de făcut nici un fel de obiecțiuni.
Conținutul înscrisurilor întocmite la data de 29 iulie 2008, când a avut loc următoarea ședința a Consiliului de Administrație, reliefează faptul că inculpatul nu numai că nu și-a îndeplinit obligație de reevaluare a imobilelor dar mai mult decât atât a prezentat nota de fundamentare întocmită de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi înregistrată din data de 22 iulie 2008, privind valorificarea unor imobile aflate în proprietatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, de unde rezultă că s-a solicitat valorificarea la pachet a imobilelor în cauză și deşi această nota de fundamentare poartă semnătura martorului C.E., în calitate de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, cu ocazia audierii sale acesta a declarat că solicitarea cu privire la valorificarea la pachet a imobilelor i se pare o „prostie” şi că această formulare în niciun caz nu-i aparţine cum de altfel nu crede că aparţine nici biroului de cadastru Cluj.
Depozițiile tuturor membrilor consiliului de administrație care au participat la ședința din data de 29 iulie 2008, și care au fost redate cu fidelitate de către instanța de fond, cu diferite nuanțări, fără însă a afecta concluzia finală ce se deprinde din analiza acestor depoziții arată că în pofida celor consemnate în procesul verbal de la acea ședință și a hotărârii adoptate cu acel prilej și care conduce indubitabil la concluzia că a fost falsificată, relevă faptul că în nici un mod nu s-a dat acordul de înstrăinare a imobilelor arătate, ba mai mult decât atât s-a votat chiar împotrivă astfel că menţiunile cuprinse în procesul verbal al şedinţei consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008 şi în hotărârea nr. 9 din 29 iulie 2008 a consiliului de administraţie nu corespund adevărului.
Mai mult decât atât reprezentanţii Ministerului Transporturilor, în virtutea atribuţiilor pe care le aveau, au întocmit un raport în legătură cu şedinţa consiliului de administraţie din data de 29 iulie 2008, iar conform acestui raport, înregistrat la Ministerul Transporturilor din 13 august 2008, în timpul şedinţei consiliului de administraţie al companiei din data de 29 iulie 2008, s-a pus în discuţie solicitarea referitoare la aprobarea valorificării unor imobile din patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, însă Consiliul de administraţie a hotărât să nu promoveze aceste înstrăinări.
Activitatea infracțională a continuat ulterior având la baza hotărârea falsificată, demersurile ulterioare ce necesitau obținerea certificatului de sarcini au fost coordonate de către inculpata I.N.A., printr-un e-mail trimis pe adresa oficială a martorului S.S. când i-a trimis acestuia prin e-mail şi caietul de sarcini pentru vânzarea imobilelor în cauză și tot inculpate I.N.A. i-a dat acestuia toate instrucțiunile ce au vizat modificarea caietului de sarcini în sensul celor discutate, după care a trimis înapoi prin e-mail caietul de sarcini astfel modificat.
Același martor a mai arătat că, în 17 septembrie 2008, a fost chemat de inculpatul D.D.G. care i-a spus să-l caute pe S.S.U., directorul ISPA, şi împreună cu alte persoane pe care aceştia doi urma să le propună să formeze o comisie de licitaţie, iar decizia din 17 septembrie 2008 de numire a comisiei de licitaţie a fost redactată la nivelul Direcţiei de Achiziţii Publice din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA şi apoi semnată de inculpată, aspect de altfel necontestat de inculpatul D.D.G.
Șirul ilegalităților a continuat, pentru că deși cuprinsul caietelor de sarcini trimise prin e-mail rezultă faptul că garanţia de participare la licitaţia publică era stabilită la un procent de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, respectiv preţul indicat de către evaluator, totuşi în caietul de sarcini definitiv garanţia de participare la licitaţie era stabilită la un procent de 50% din preţul de pornire, iar conținutul caietului de sarcini pentru vânzarea la licitaţie publică a imobilelor în cauză, întocmit de inculpata I.N.A., relevă faptul că acesta cuprindea şi condiţia referitoare la obligaţia impusă participanţilor la licitaţie de a achiziţiona la pachet imobilele ce poartă semnătura inculpatului D.D.G., pentru întocmit, deşi acesta trebuia doar să aprobe respectivul caiet de sarcini.
Controlul efectuat în cauză a reliefat faptul că „Caietul de sarcini a fost întocmit în mod eronat, pe structura prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006 pentru Caietul de sarcini, întrucât această ordonanţă de urgenţă reglementează achiziţiile de bunuri, servicii şi lucrări de către autorităţile contractante şi nu vânzarea de active” şi „poartă semnătura pentru întocmit a directorului general al companiei, fără alte semnături (direcţia economică, direcţia juridică, direcţia tehnică)”, iar în ceea ce privește valorificarea la pachet a imobilelor în cauză, condiţie impusă prin caietul de sarcini, comisia de control a apreciat că: „a fost total în defavoarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, întrucât, prin această condiţie, s-a limitat numărul de participanţi la licitaţie și că dacă s-ar fi licitat individual, numărul de ofertanţi ar fi fost mai mare şi s-ar fi putut obţine preţuri mai mari”, iar cu privire la garanţia de participare la licitaţie de 50% din preţul de pornire a apreciat că : „s-a limitat dreptul de participare la licitaţie, afectându-se interesele companiei”.
Ulterior întocmirii de către inculpata I.N.A. a caietului de sarcini pentru vânzarea imobilelor în cauză şi a publicării anunţului privind organizarea licitaţiei, prin decizia din data de 17 septembrie 2008, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, inculpatul D.D.G. a desemnat comisia de licitaţie, în vederea vânzării prin licitaţie publică deschisă a imobilelor în cauză, deşi nu exista iniţiativa consiliului de administraţie al companiei, nici aprobarea membrilor adunării generale a acţionarilor companiei şi nici mandatarea specială a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, mandat special ce trebuia să conţină în detaliu, deși conform pct. nr. 9 din Anexa nr. 9 a Ordinului nr. 765/2007 al Ministerului Transportului, iar numirea comisiei de licitaţie era atributul exclusiv al reprezentanţilor împuterniciţi ai Ministerului Transporturilor în adunarea generală a acţionarilor companiei.
Toate aceste argumente explicitate de altfel și de către instanța de fond însă structurate cumva diferit de către Înalta Curte tocmai pentru reliefarea in concreto a activității infracționale reliefează în mod indubitabil și neechivoc și în baza unor probe certe ce nu lasă loc vreunei îndoieli că inculpații în mod conștient, deliberat au acționat pentru a-și atinge scopul infracțional și că au cunoscut etapele obligatorii ce trebuiau a fi urmate și respectate, însă în mod constant au perseverat în atingerea țelului lor uzând de toate tertipurile posibile.
Toate depozițiile martorilor audiați, membrii ai Consiliului de Administrație, membrii ai adunării generale, depoziția directorului Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, declaraţiilor date de martorii D.V.M., L.C.M. şi S.S., preşedintele comisiei de licitaţie, din procesele-verbale de confruntare a inculpatei I.N.A. cu martorii L.C.M. şi D.V.M., din conţinutul raportului privind verificările efectuate la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România întocmit de Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din cadrul Ministerului Transporturilor, precum şi din procesul verbal de redare a discuţiilor purtate în cadrul şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 09 aprilie 2008, redate în detaliu în conținutul sentinței apelate, relevă implicarea infracțională a celor doi inculpați precum și faptul că inculpata I.N.A., a avut o implicare efectivă în înstrăinarea imobilelor aparţinând companiei, ajutându-l pe inculpatul D.D.G. să valorifice ilegal activele imobiliare în cauză, astfel că solicitarea de achitare a celor doi inculpați este nefondată.
Nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu în infracțiunea de neglijență în serviciu formulată de inculpatul D.D.G. nu este una fondată.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă, sub aspectul elementului material, în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă. Îndatorirea de serviciu în concretețea sa se caracterizează prin aceea că instituie în sarcina funcționarului de a-și îndeplini obligația stabilită în sarcina sa prin norme ce reglementează activitatea de serviciu a celui în cauză, iar încălcarea îndatorii de serviciu se poate realiza fie printr-o acțiune – respectiv prin îndeplinirea ei în afara cadrului stabilit de regulile postului; fie printr-o inacțiune, respective prin neîndeplinirea obligației stabilită de aceleași norme.
Pentru ca toate aceste activități să se înscrie sferei infracționalului în afară de urmarea imediată care trebuie să se producă, trebuie să se dovedească că rezultatul faptei s-a produs dincolo de diligență depusă de o persoană în activitatea desfășurată și că acest rezultat nu a putut fi prevăzut sau că în mod ușuratic s-a considerat că nu se poate produce.
Ori în raport de situația de fapt expusă pe larg de către Înalta Curte, este imposibil de acceptat apărarea acestuia în sensul că deciziile luate de inculpatul D.D.G., au fost decizii ca urmare a necunoaşterii exacte sau a neurmăririi riguroase a respectării prevederilor legale în materie datorate culpei.
Prin modul în care au acționat cei doi inculpați rezultă neechivoc că au conștientizat în permanență consecința acțiunilor lor ce din punct de vedere legal se încadrează neechivoc și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii ce caracterizează intenția directă sub aspectul laturii obiective și ca atare nu se poate accepta varianta producerii rezultatului dincolo de diligențele depuse, cu consecințele juridice solicitate.
Criticile inculpatei I.N.A. circumscrise motivului de nelegalitate intitulat „Verificarea regularităţii actului de sesizare (art. 300 C. proc. pen.)”, sunt în opinia Înaltei Curți simple speculații juridice ele nu au nici un fel de suport legal, susținerile de genul că rechizitoriu este întocmit şi semnat de un singur procuror – M.A.V., iar actele de urmărire penală sunt întocmite de un alt procuror, şi anume de T.S. sau că rechizitoriul nu conține numele, prenumele şi calitatea procurorului care a efectuat urmărirea penală şi motivul pentru care nu a întocmit, precum și faptul că actul de sesizare trebuie întocmit în mod obligatoriu de procurorul care a efectuat urmărirea penală sau rezoluţia procurorului prin care desemnează acelaşi ofiţer de politie de a audia martori sunt nelegale, ori au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la competenţa organelor judiciare, şi anume unele acte de urmărire penală au fost efectuate şi întocmite de ofiţerul de poliţie judiciară, fără competență, iar apoi au fost valorificate la întocmirea rechizitoriului și că acest fapt atrage anularea actelor de urmărire penală și impune necesitatea refacerii acestora se circumscriu chiar așa cum a intitulat inculpata I.N.A., unei etape de verificare fără de care nu se poate păși la etapa judecății propriu-zise, ori aceste aspecte nu numai că au fost verificate premergător începerii procesului penal relevantă fiind în acest sens încheierea din 05 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, unde judecătorul fondului a răspuns la fiecare dintre criticile invocate, circumscrise etapei ce ţine de regularitatea actului de sesizare dar mai mult decât atât analiza dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. pen., reliefează în mod expres cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege când se aplică şi devine funcţională această instituţie.
Nici unele din criticile inculpatei I.N.A., pe acest palier nu sunt de natura să atragă incidența vreunui caz de nulitate absolută,iar eventualele neregularități legate de modul de audiere a martorilor, au fost complinite pe deplin de către instanța de fond care a audiat toți martorii în condiții de oralitate, publicitate, contradictorialitate, iar inculpata a avut posibilitatea să înlăture orice dubiu cu privire la conținutul depozițiilor acestor martori și să adreseze întrebările de care consideră că a fost privată.
Înalta Curte constată că etapa cercetării judecătorești s-a desfășurat în vederea aflării adevărului, că toate probele au fost minuțios și amplu administrate cu un maxim de diligență și fără nici o urmă de imparțialitate astfel că toate criticile inculpatei sunt neîntemeiate.
Este imposibil de admis că un număr impresionant de martori membri ai consiliului de administraţie şi membri ai adunării generale au dat declaraţii formale, subiective sau echivoce, astfel cum au încercat inculpaţii prin apărările lor să acrediteze ideea sau că acestea sunt de natură să creeze îndoială asupra situaţiei reale existentă în cauză şi care şi din punctul de vedere al Înaltei Curţi în consens cu instanţa fondului stabilesc vinovăţia inculpaţilor.
Pentru că inculpatul D.D.G. a fost trimis în judecată și pentru infracţiunea de conflict de interese date fiind raporturile cu societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, în raport de care avea obligația legală a se abține în calitatea sa de director general de a antrena orice fel de raporturi comerciale cu aceasta din urmă, Înalta Curte, în consens cu instanța de fond apreciază că în mod corect a fost stabilită vinovăția acestuia și fără a relua argumentele judecătorului fondului la care achiesează întrutotul va face scurte precizări pliate strict pe apărările inculpatului D.D.G.
A încercat inculpatul D.D.G. în apărare, să învedereze faptul că nu este vorba despre infracțiunea de conflict de interese întrucât nu a făcut altceva decât să semneze alături de ceilalți membri ai companiei niște ordine de plată și nu a îndeplinit un act, nu a luat parte la luarea unei decizii şi nici nu s-a implicat în derularea contractului în perioada în care a exercitat funcţia de director general.
Din punctul de vedere al Înaltei Curți, este neechivoc faptul că în octombrie 2007, inculpatul, în calitate de director general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, a participat la luarea unei decizii de efectuare a unei plăţi de către companie către societatea comercială SC V. Budapesta - Sucursala Oradea, întocmind în acest sens „Lista obiectivelor de investiţii finanţate de la bugetul de stat pe luna octombrie 2007” şi „Nota de fundamentare privind plăţile ce se vor efectua în luna octombrie 2007 - Investiţii”, decizie materializată prin emiterea ordinului de plată din data de 31 octombrie 2007, iar în aceeaşi perioadă, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, inculpatul a dispus efectuarea unui număr de trei plăţi către societatea comercială SC V. Budapesta – Sucursala Oradea, emiţând în acest sens ordinele de plată din data de 03 iunie 2008, din data de 04 iulie 2008 şi din data de 29 septembrie 2008.
Ori, este mai mult decât pueril de admis, că inculpatul care s-a aflat anterior în relații comerciale cu societatea SC V. Budapesta – Sucursala Oradea de pe cu totul alte poziţii comerciale, s-a limitat în prezent în calitatea sa de director general la CNADNR Bucureşti, doar la îndeplinirea formală a obligației de semnare o celor trei ordine de plată, că pur și simplu nu a cunoscut ce servicii a îndeplinit această societate pentru Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, unde el era director general, că nu s-a folosit de studiile efectuate de societatea ungurească ci doar pur și simplu a semnat și el pentru că au semnat și ceilalți.
Această apărare a inculpatului este cu atât mai mult nejustificată cu cât el însuși pe durata judecării cauzei și-a susținut pregătirea profesională temeinică, iar chiar dacă nu avea cunoștințe juridice de specialitate sau nu avea reprezentarea a ceea ce plăteşte, aspect dificil de acceptat, avea cel puțin obligația de diligență de se informa dacă este posibil să semneze cele trei ordine de plată, mai ales că numele societății era unul cunoscut pentru inculpat.
Ori simplu fapt că s-a complăcut într-o situație, ce teoretic ar fi trebuit să conducă declanșarea unor minime verificări nu înlătură răspunderea penală și nici nu poate fi admis neimplicarea acestuia în sensul arătat.
Față de toate aceste aspecte, și cu privire la această infracțiune, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate apărările, sens în care urmează a le respinge ca neîntemeiate.
Criticile formulate atât de apelanta parte civilă CNADNR, apelanții inculpați pe latură civilă cât și de parchet vor fi analizate cumulate cu particularitățile specifice fiecărei critici.
Circumscris unui prim motiv de apel parchetul a apreciat că latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal de prima instanţă întrucât nu s-a dispus obligarea în mod solidar a inculpaţilor D.D.G. şi I.N.A. la plata sumei de 544.388 RON și în strânsă legătură cu acesta a invocat un al doilea motiv de apel unde a arătat că acesta vizează greşita înlăturare în analiza probatoriului a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialistul din cadrul DNA iar legat de acest aspect a susţinut greşita reţinere în cauză a raportului întocmit de doamna expert M.C., cu consecinţe în latura civilă a cauzei, faţă de argumentele expuse în scris în motivele de apel, sens în care a apreciat că ar fi trebuit să fie avut în vedere în stabilirea prejudiciului raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, analiza ştiinţifică având la bază comparabile ce ţin de valorificarea unor terenuri în zonă.
Dincolo de aspectele legate de solicitarea de achitare a inculpaților cu consecința directă a înlăturării obligației de plată a despăgubirilor civile, aspect care în raport de argumentele arătate cu prilejul analizării vinovăției celor doi inculpați nu pot produce efecte, inculpații au mai învederat și faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, o așa zisă plus petita, care de asemenea din punctul de vedere al Înaltei Curți este nefondată.
Apărătorul inculpatei I.N.A. a arătat că, atât în motivele de apel cât şi în concluziile scrise, partea civilă a solicitat să se constate că se impune acordarea de despăgubiri în următoarele limite: contravaloarea terenului intravilan de 988.000 euro şi contravaloarea imobilelor-clădiri de 264.689 euro. Totalul solicitat de partea civilă fiind de 1.252.000 euro, urmează să se scadă suma primită de acesta ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2008 (1.110.702 euro), suma maximă care poate fi acordată fiind de 141.298 euro.
Analiza criticilor formulate pe cuantumul despăgubirilor civile reliefează faptul că, pe de o parte, părțile se află în eroare cu privire la suma cu care partea civilă s-a constituit inițial parte civilă, pentru că soluționarea laturii civile trebuie analizată de la momentul constituirii de parte civilă și nu de la data la care s-a formulat apel și s-au depus la dosarul cauzei motivele de apel; ori sub acest aspect se constată, potrivit înscrisului inițial de constituire de parte civilă, aflat în dosarul de urmărire penală; că sumele inițiale solicitate și care ulterior în mod corect au fost cenzurate de către instanța fondului s-au circumscris unui prejudiciu estimat la 3.187.600 euro și 544.388,00 RON reprezentând prejudiciul suferit de companie prin vânzarea imobilelor fără aprobarea consiliului de administrație precum și taxa de redevență achitată de DRDP Cluj în mod ilegal.
Pornind de la această sumă cu care partea civilă CNADNR s-a constituit parte civilă instanța fondului a cenzurat obligația de plată a inculpaților în urma administrării de probe tehnice, iar solicitarea părții civile depusă la dosarul cauzei cu titlu de apel și respective motive de apel, reprezintă pretențiile civile ale acesteia prin raportare la constituirea inițială de parte civilă în raport de ceea ce i s-a acordat și nicidecum o susținere a criticilor inculpatei I.N.A., în sensul că i s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
Practic suma solicitată de partea civilă CNADNR, nu are valoarea unei prime solicitări de despăgubiri ci are valoarea unei solicitări suplimentare de despăgubiri, prin raportare la cât a solicitat inițial și cât i s-a acordat astfel că ne aflăm în prezența unor critici neîntemeiate, nesusținute și care nu pot fi valorificate în sensul celor solicitate de inculpată prin apărător.
Critica parchetului ce vizează greşita înlăturare în analiza probatoriului a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialistul din cadrul DNA şi strict legat de acest aspect greşita reţinere în cauză a raportului întocmit de doamna expert M.C., cu consecinţe în latura civilă a cauzei este în opinia Înaltei Curți, total neîntemeiată.
Este neechivoc că instanța fondului a dat valoarea cuvenită dispozițiilor procedural penale în materie care sunt de strictă şi imediată aplicare și care prevăd că după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. conţinutul dispoziţiilor art. 172 alin. (12) C. proc. pen., nu lasă loc de interpretări, valoarea probatorie a unei expertize judiciare este superioară prin raportare la forţa probantă a unui raport de constatare întocmit de un specialist, iar simpla contestare a raportului obligă organul judiciar să dispună efectuarea unei expertize.
În considerarea acestor obligații expres prevăzute de lege, ce nu lasă loc de interpretări, instanța fondului a valorizat eficient în virtutea respectării dreptului la un proces echitabil cererile părților, și în virtutea rolului său activ pe care și l-a exercitat pe deplin, a coroborat probele științifice administrate în cauză iar suma finală ce a generat obligația de plată a inculpaților este cea care se desprinde din întreaga economie a actelor dosarului, pentru că rolul judecătorului este de a corobora și interpreta probele în spiritul aflării adevărului, iar metoda de calcul folosită la stabilirea prejudiciului, este așa cum corect s-a stabilit rezultatul interpretării calculelor la care s-a ajuns atât prin expertiza judiciară dispusă în cauză cât și cea extrajudiciară depusă de inculpați, sens în care criticile formulate pe aceste considerente sunt nefondate.
Așadar, Înalta Curte apreciază că, expertiza care a fost dispusă în faza de cercetare judecătorească, are pentru argumentele expuse o forţă probatorie deosebită şi este din punct de vedere probator cea mai relevantă și în măsura să răspundă exigențelor soluționării corecte a laturii civile.
Apelul parchetului și al părții civile CNADNR este însă fondat sub aspectul modului nelegal la care inculpații au fost obligați să plătească despăgubirile civile către partea civilă, despăgubiri care așa cum s-a arătat au fost corect cuantificate.
În analiza modului folosit de către instanța de fond în momentul în care s-a disparat obligația de plată solidară a inculpaților se argumentează că excluderea inculpatei I.N.A. de la plata în solidar cu inculpatul D.D.G. a sumei datorată cu titlu de taxa de redevență survine urmare a faptului că inculpata I.N.A., a avut doar reprezentarea vânzării celor trei imobile, nu și a faptului că se transmite şi dreptul de superficie asupra terenurilor aferente.
Înalta Curte, pe acest aspect apreciază că interpretarea instanței de fond este una nelegală prin raportare strictă la regulile care reglementează participația penală și a consecințelor clare care le generează această situație juridică pe planul răspunderii civile.
În planul răspunderii penale, regulile sunt acelea că, în caz de participaţie inculpaţii vor fi obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile, deoarece au comis fapta împreună.
În plan civil regulile sunt de asemenea clare și prevăd că, atunci când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. În raport cu prevederile art. 998 şi art. 1003 C. civ., răspunderea civilă a celor doi inculpaţi este integrală şi solidară, fiecare dintre ei putând fi urmărit de partea civilă pentru recuperarea întregii sume, iar nu a unor cote părţi.
În raport de aceste scurte considerațiuni teoretice, Înalta Curte apreciază că este cert și neechivoc, că inculpaţii D.D.G., I.N.A. au comis fapta în participaţie, sub forma autoratului și respectiv complicitate la autorat, iar consecința imediată este aceea că unitatea de faptă determină şi solidaritatea în ceea ce priveşte repararea prejudiciului, din punct de vedere al laturii civile. Aşa fiind, coinculpaţii urmează a fi obligaţi în solidar la plata sumei echivalând întreg prejudiciul și nu disparat cum greșit a dispus instanța de fond, astfel că apelul parchetului și al părții civile pentru argumentele expuse urmează a fi admis.
Analiza motivului de apel al parchetului ce vizează netemeinicia hotărârii şi în latura penală a cauzei prin prisma reţinerii în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) vechiul C. pen., sens în care a solicitat doar înlăturarea acesteia și aceasta motivate de faptul că instanţa nu a valorificat această circumstanţă, pe care a reţinut-o greşit, câtă vreme pedepsele aplicate sunt situate la limita minimă a textului de încriminare, este în opinia Înaltei Curți nefondat.
Înaintea analizării criteriilor ce au stat la baza individualizării pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte, constată că parchetul s-a aflat în eroare în momentul în care a susținut faptul că reținerea în favoarea acestora a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) vechiul C. pen. nu a produs nici un efect, întrucât pedepsele aplicate sunt situate la limita minimă a textului de încriminare și nu sub acest minim.
Inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați printre altele, sau mai exact s-a reținut în sarcina acestora ca și infracțiune principală infracțiune de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. cu referire la inculpatul D.D.G. și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. cu referire la inculpata I.N.A.
Analiza pedepselor corespunzător textelor de lege în baza cărora au fost condamnați inculpații reliefează că pentru aceste infracțiuni limita minimă a textului de încriminare pornește de la o pedeapsă cuantificată la 5 ani închisoare.
Așadar aplicarea circumstanțelor atenuante aplicate inculpaților au avut ca efect reducerea pedepselor sub această limită minimă a textului de incriminare și nu la limita sa așa cum se susține de parchet, astfel că ne aflăm în prezența unor pedepse legal individualizate prin aplicarea unui cuantum ce derivă din aplicarea corectă a regulilor și efectelor ce le generează aplicarea unor astfel de circumstanțe atenuante și nu se impune înlăturarea acestora.
Cât privește modalitatea de individualizare a pedepsei, Înalta Curte, constată că instanța de fond a avut în vedere în mod corect pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi faptul că au avut o pondere a contribuţiei personale diferenţiată şi diferită în ceea ce priveşte acţiunile lor, astfel că în contextul consideraţiilor expuse, tocmai pentru a evidenţia în mod argumentat adaptarea criteriilor de individualizare, raportate la cauza concretă supusă analizei de faţă, pedepsele aplicate acestora reflectă pe deplin respectarea principiului proporționalității și al echității lor.
În ceea ce privește modalitatea de executare, Înalta Curte reţine că, similar individualizării pedepsei cu privire la cuantificarea sancţiunii aplicate, şi individualizarea în ce priveşte stabilirea modalităţii de executare a acesteia, a fost dispusă în raport de contribuţia fiecărui inculpat la activitatea infracţională, la aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins prin opţiunea cu privire la una sau alta din modalităţile alternative de executarea pedepsei prevăzute de cod, la nevoia că inculpatul faţă de care se desfăşoară procesul de individualizare, şi în această etapă, să se realizeze funcţia de constrângere pe care statul o urmăreşte prin aplicarea sancţiunii penale, precum şi scopul acesteia de prevenire.
Or, raportat aspectelor deja expuse, având în vedere contribuţia fiecăruia dintre cei doi inculpați, Înalta Curte apreciază ca justă alegerea modalității de executare în raport de întregul complex de circumstanţe personale şi cauzele expuse, instanţa fondului a apreciat corect în ceea ce o priveşte pe inculpata I.N.A. că se pot realiza funcţiile de reeducare şi prevenire fără executarea efectivă a pedepsei, fără îndepărtarea acesteia din societate iar pentru inculpatul D.D.G. executarea pedepsei în regim de detenţie este forma ce se impune ca o consecinţă directă a argumentelor faptice expuse, tocmai în realizarea dezideratelor pe care le are şi le propune aplicarea unei sancţiuni penale.
În analiza procesului de aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, cum de altfel au precizat şi inculpaţii şi de asemenea parchetul.
Analiza dispozițiilor în baza cărora au fost condamnaţi inculpaţii relevă că în cadrul procesului de individualizare s-au reținut în favoarea celor doi dispozițiile privitoare la circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen., circumstanțe care în actuala formă de reglementare dată de dispozițiile art. 75 alin. (2) C. pen. nu se mai regăsesc.
Cum pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta cu luarea în considerare a cauzelor care agravează sau atenuează răspunderea penală din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază că această unitate dintre faptă și circumstanțele atenuante prevăzute de legea veche împiedică combinarea între ele a dispozițiilor privitoare la circumstanțe și faptă, pentru că acestea împreună stau la baza stabilirii cadrului legal în baza căruia se stabilește pedeapsa și se individualizează sancțiunea sau altfel spus circumstanțele indiferent de natura lor țin de faptă și încadrarea juridică a acesteia iar dacă acestea nu se mai regăsesc în legea nouă nu pot fi combinate (respectiv încadrarea juridică dată de legea nouă și circumstanțele atenuante prevăzute de legea veche) pentru determinarea legii penale mai favorabile.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. nu se mai regăsește în actuala reglementare, astfel că raportat la valoarea juridică a acesteia prin raportare la efectele sale reglementate de art. 76 C. pen., legea veche este legea mai favorabilă.
Pentru toate considerentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 26/PI din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.
Va reţine cauza spre rejudecare şi, în fond:
În baza art. 19 şi art. 397 C. proc. pen. va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi în consecinţă va obliga în solidar inculpaţii D.D.G. şi I.N.A. în favoarea acestei părţi civile la plata sumelor de 364.644 euro în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii şi 544.388 RON, reprezentând daune materiale în favoarea aceleiaşi părţi civile.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 26/PI din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va respinge apelurile declarate de inculpaţii D.D.G. şi I.N.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.
Va obliga pe fiecare din inculpaţii D.D.G. şi I.N. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare statului din care onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru fiecare din cei doi inculpaţi, în sumă de câte 150 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 26/PI din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.
Reţine cauza spre rejudecare şi, în fond:
În baza art. 19 şi art. 397 C. proc. pen. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi în consecinţă obligă în solidar inculpaţii D.D.G. şi I.N.A. în favoarea acestei părţi civile la plata sumelor de 364.644 euro în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii şi 544.388 RON, reprezentând daune materiale în favoarea aceleiaşi părţi civile.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 26/PI din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge apelurile declarate de inculpaţii D.D.G. şi I.N.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Obligă pe fiecare din inculpaţii D.D.G. şi I.N. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare statului din care onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru fiecare din cei doi inculpaţi, în sumă de câte 150 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 38/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 122/2015. Penal. Contestaţia la executare... → |
|---|
