ICCJ. Decizia nr. 106/2015. SECŢIA PENALĂ. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.266 C.p.). Apel

Decizii penale ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 106/A/2015

Dosar nr. 1856/2/2012*

Şedinţa publică din 27 martie 2015

Asupra apelurilor de faţă, examinând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 220 din 7 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:

A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

În baza art. 250 alin. (3) C.pen. din anul 1969 a condamnat pe inculpatul D.N. la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

În baza art. 266 alin. (2) C.pen. din anul 1969 a condamnat pe inculpatul D.N. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

În baza art. 65 C. pen. din anul 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c). C.pen. din anul 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din anul 1969, a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul D.N. să execute pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de ar.64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din anul 1969.

În baza art. 71 C. pen. din anul 1969 a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) în baza art. 86 C. pen. din anul 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului D.N. sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 86² C. pen. din anul 1969.

S-a dispus, în baza art. 86³ C. pen. din anul 1969 că pe durata termenului de încercare inculpatul D.N. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în prima zi de joi a fiecărui trimestru la judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

A atras atenţia inculpatului D.N. asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. din anul 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

II. În baza art. 266 alin. (2) C. pen. din anul 1969 a condamnat pe inculpatul B.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

În baza art. 65 C. pen. din anul 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen. din anul 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din anul 1969 a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen. din anul 1969.

În baza art. 81 C. pen. din anul 1969 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului B.C., pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. din anul 1969.

A atras atenţia inculpatului B.C. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din anul 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din anul 1969 s-a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.

III. În baza art. 250 alin. (3) C. pen. din anul 1969 a condamnat pe inculpatul I.A.R. la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

A constatat că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul I.A.R. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 4 din data de 22 martie 2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 03 aprilie 2012 şi Sentinţa penală nr. 664 din data de 01 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2302 din data de 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 85 C. pen. din anul 1969 a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 4 din data de 22 martie 2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 03 aprilie 2012 şi Sentinţa penală nr. 664 din data de 01 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2302 din data de 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din anul 1969, a contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de ar.64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din anul 1969 aplicate prin Sentinţa penală nr. 4 din data de 22 martie 2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 03 aprilie 2012 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 664 din data de 01 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2302 din data de 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând ca inculpatul I.A.R. să execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de ar.64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din anul 1969.

În baza art. 86¹ C. pen. din anul 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului I.A.R. sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen. din anul 1969, termen calculat de la data de 03 aprilie 2012 .

În baza art. 86 C. pen. din anul 1969 s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul I.A.R. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în prima zi de miercuri a fiecărui trimestru la judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti,secţia I penală;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

A atras atenţia inculpatului I.A.R. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. din anul 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului I.A.R. timpul reţinerii şi arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2012 la data de 22 martie 2012.

În baza art. 397 C. pen. p., art. 19 alin. (1) C. pen. p. şi art. 25 C. pen. p a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii D.N. şi B.C. la plata către această parte civilă a sumei de 405,41 lei.

În baza art. 397 C. proc. pen., art. 19 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă T.M. şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii D.N. şi I.A.R. la plata către această parte civilă a sumei de 5000 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune morale.

În baza art. 397 C. proc. pen., art. 19 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen. a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.F. şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii D.N. şi B.C. la plata către această parte civilă a sumei de 5000 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D.N. la plata sumei de 3000 lei şi pe fiecare dintre inculpaţii B.C. şi I.A.R. la plata sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul I.A.R., în cuantum de 325 lei ( dintre care 25 lei pentru avocat S.T. şi 300 lei pentru avocat P.I.), au fost avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 931/ P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- D.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi arestare nelegală şi cercetare abuzivă prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen. din anul 1969 şi art. 266 alin. (2) C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din anul 1969;

- I.A.R., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. din anul 1969 şi,

- B.C., pentru săvârşirea infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. din anul 1969.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că, în noaptea de 22/23 ianuarie 2010, inculpaţii D.N., subinspector de poliţie şi I.A.R., agent principal de poliţie, în timp ce se aflau la sediul Poliţiei Oraşului Buftea în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au lovit pe numitul T.M., atât cu pumnii şi picioarele, cât şi cu o bâtă, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 8 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico - legal din data de 25 ianuarie 2010.

De asemenea, în data de 24 februarie 2010, inculpaţii D.N., subinspector de poliţie şi B.C., agent principal de poliţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de organe de cercetare penală din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, au întrebuinţat violenţe împotriva numitului A.F. în vederea obţinerii de declaraţii, cu ocazia cercetării acestuia din urmă în dosarul nr. 1191/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico - legal din data de 25 februarie 2010.

S-a reţinut că actul de sesizare a instanţei are la bază următoarele mijloace de probă: declaraţie olografa parte civilă T.M. din data de 4 februarie 2010; declaraţie olografă parte civilă T.M. din data de 24 iunie 2010; declaraţie olografă parte civilă T.M. din data de 14 aprilie 2011; certificat medico - legal din data de 25 ianuarie 2010 privind partea civilă T.M. întocmit de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov - Serviciul de Medicină Legală (filele 19- 32); nota medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti din 23 ianuarie 2010 privind partea civilă T.M.; copie registru Gardă Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti din 23 ianuarie 2010 privind partea civilă T.M.; copie registru Gardă UPU a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti din 23 ianuarie 2010 privind partea civilă T.M.; fişa de prezentare Unitate Primire Urgenţe din 25 ianuarie 2010 întocmită de Spitalul Clinic "Prof. Dr. Bagdasar Arseni" Bucureşti privind partea civilă T.M. (filele 43- 44); solicitare examen CT din data de 25 ianuarie 2010 înregistrată la Spitalul Clinic "Prof. Dr. Bagdasar Arseni" Bucureşti a numitului T.M. şi fişa de consultaţie; declaraţie olografa parte civilă A.F. din data de 24 iunie 2010; declaraţie olografă parte civilă A.F. din data de 24 noiembrie 2010; cerere constituire parte civilă A.F. din data de 22 septembrie 2011; declaraţie parte civilă A.F. din data de 24 noiembrie 2010; certificat medico - legal din data de 25 februarie 2010 privind partea civilă A.F. întocmit de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov - Serviciul de Medicină Legală; adeverinţă medicală din data de 24 februarie 2010 privind partea civilă A.F. eliberată de Spitalul Universitar de Urgenţă Elias; fişa de prezentare Unitate Primire Urgenţe din data de 24 februarie 2010 întocmită de Spitalul Universitar de Urgenţă Elias; rezultat investigaţie Radiologie - Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din 24 februarie 2010 ora 15.56 privind pe A.F.; fişă de urgenţă prespitalicească paramedic din data de 24 ianuarie 2010 SMURD Bucureşti; cerere de constituire parte civilă din data de 25 martie 2011 Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi cerere de constituire parte civilă din data de 26 august 2011 Spitalul Universitar de Urgenţă Elias cu anexa cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate A.F.; declaraţie din data de 28 aprilie 2011 a învinuitului D.N.; declaraţie din data de 14 decembrie 2010 a învinuitului D.N.; declaraţie olografa din data de 28 aprilie 2011 a învinuitului D.N.; declaraţie olografa din data de 14 decembrie 2010 a învinuitului D.N.; declaraţie olografa din data de 23 august 2010 a învinuitului D.N.; declaraţie din data de 29 aprilie 2011 a învinuitului I.A.R.; declaraţie din data de 17 februarie 2011, dată în calitate de martor, a învinuitului I.A.R.; declaraţie olografa din data de 29 aprilie 2011 a învinuitului I.A.R.; declaraţie olografa din data de 18 august 2010 a învinuitului I.A.R. (fila 96); declaraţie din data de 8 decembrie 2010 a învinuitului B.C.; declaraţie olografa din data de 8 decembrie 2010 a învinuitului B.C.; declaraţie olografa din data de 23 august 2010 a învinuitului B.C.; declaraţie din data de 8 decembrie 2010 a învinuitului N.A.V.; declaraţie din data de 17 noiembrie 2011 a învinuitului N.A.V.; declaraţie olografa din data de 8 decembrie 2010 a învinuitului N.A.V.; declaraţie olografa din data de 18 august 2010 a învinuitului N.A.V.; declaraţie martor B.M.S. din data de 14 aprilie 2011; declaraţie olografă din data de 24 iunie 2010 a martorului B.M.; declaraţie martor T.V. din data de 4 mai 2011; declaraţie olografa din data de 5 iulie 2010 a martorei T.V.; declaraţie martor S.G.B. din data de 4 mai 2011; declaraţie olografa din data de 7 iulie 2010 a martorului S.G.B.; declaraţie martor V.C. din data de 19 iulie 2011; declaraţie martor G.I. din data de 17 iunie 2011; declaraţie olografa din data de 7 iulie 2010 a martorului G.I.; declaraţie martor M.D. din data de 12 august 2011; declaraţie martor P.Ș.C.D. din data de 13 mai 2011 (filele 140-141); declaraţie martor B.F. din data de 11 mai 2011; declaraţie martor R.Ș.A. din data de 12 mai 2011 (filele 144-145); declaraţie martor C.B.T. din data de 11 mai 2011; declaraţie martor S.C.I.A. din data de 20 aprilie 2011; declaraţie martor Ţ.M.V. din data de 20 aprilie 2011; declaraţie martor B.D.M: din data de 20 aprilie 2011; declaraţie martor C.C. din data de 20 aprilie 2011; declaraţie martor M.M. din data de 27 aprilie 2011; declaraţie martor B.V.L. din data de 27 aprilie 2011; declaraţie martor B.A. din data de 19 iulie 2011; declaraţie martor M.R.C. din data de 6 mai 2011; declaraţie martor D.F. din data de 6 mai 2011; declaraţie martor C.R.C. din data de 5 mai 2011; declaraţie martor Ș.I. din data de 5 mai 2011; declaraţie martor Dinu Mircea din data de 17 noiembrie 2010; declaraţie martor D.V. din data de 19 noiembrie 2010; declaraţie martor D.V.I. din data de 9 februarie 2011; proces - verbal de consemnare a declaraţiei martorului D.V.I. din data de 4 octombrie 2010; declaraţie martor D.B.I. din data de 28 septembrie 2011; declaraţie martor A.I.D. din data de 17 noiembrie 2010; declaraţie martor C.G.M. din data de 9 iunie 2011; declaraţie martor C.G.M. din data de 15 iunie 2011; declaraţie martor D.I. din data de 13 aprilie 2011; declaraţie martor T.C.M. din data de 11 aprilie 2011; declaraţie martor O.D.C. din data de 16 februarie 2011; declaraţie olografă din data de 26 august 2010 a martorului O.D.C. ;declaraţie olografă din data de 6 octombrie 2010 a martorului O.D.C.; declaraţie martor D.I. din data de 12 noiembrie 2010; declaraţie olografă din data de 17 august 2010 a martorului D.I.; declaraţie martor D.D.A.C. din data de 21 februarie 2011; declaraţie olografă din data de 16 august 2010 a martorului D.D.A.C.;declaraţie martor D.M. din data de 21 decembrie 2010; declaraţie olografă din data de 30 august 2010 a martorului D.M.; declaraţie martor M.A. din data de 20 decembrie 2010; declaraţie olografă din data de 16 august 2010 a martorului M.A.; declaraţie martor P.A.R. din data de 17 februarie 2011; declaraţie olografă din data de 23 august 2010 a martorului P.A.R.; declaraţie martor B.M. din data de 21 decembrie 2010; declaraţie olografă din data de 16 august 2010 a martorului B.M.; declaraţie martor V.M. din data de 21 decembrie 2010; declaraţie martor S.D. din data de 21 decembrie 2010; declaraţie martor C.I.M. din data de 21 decembrie 2010; declaraţie olografa din data de 23 august 2010 a martorului C.I.M.; declaraţie martor M.M. din data de 17 februarie 2011; proces - verbal de confruntare dintre partea civilă A.F. şi învinuitul N.A.V. din data de 17 noiembrie 2011; proces - verbal din data de 15 martie 2011 de prezentare pentru recunoaştere după fotografie efectuată cu partea civilă T.M., respectiv martorul B.M.S. şi planşele fotografice; proces - verbal din data de 15 martie 2011 de întocmire a planşelor fotografice conţinând fotografiile învinuiţilor D.N. şi I.A.R., respectiv fotografiile martorilor X ; proces - verbal din data de 2 noiembrie 2010 de prezentare pentru recunoaştere după fotografie efectuată cu partea civilă A.F. şi planşa fotografică ; proces - verbal din data de 15 iunie 2011 de prezentare pentru recunoaştere după fotografie efectuată cu martorul C.G.M. şi planşa fotografică ; procese - verbale din data de 10 iunie 2011 de întocmire a planşelor fotografice conţinând fotografiile învinuiţilor D.N., N.A.V., B.C. şi I.A.R., respectiv fotografiile martorilor X; proces - verbal din data de 28 iunie 2011 de predare - primire şi suportul tip CD conţinând fotografiile în care sunt înfăţişate urmele loviturilor primite de partea civilă T.M. la data de 23 ianuarie 2010; 10 planşe conţinând 20 de fotografii înfăţişând urmele loviturilor primite de partea civilă T.M. ; proces - verbal din data de 28 iunie 2011 de ridicare de la partea civilă T.M. a unei geci de culoare gri - argintiu pe care sunt vizibile pete de culoare brun roşcat - filele şi planşa fotografică conţinând 5 fotografii înfăţişând obiectul de vestimentaţie ridicat de la partea civilă ; geacă de culoare gri - argintiu aparţinând părţii civile T.M.; adresă din data de 22 februarie 2010 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov - Serviciul Resurse Umane; proces-verbal şi înscrisuri din care rezultă programarea lucrătorilor din cadrul Poliţiei oraşului Buftea de serviciu în data de 22/23 ianuarie 2010; copii procese - verbale întocmite de către lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Buftea în data de 23 ianuarie 2010; înscris conţinând lucrătorii Poliţiei oraşului Buftea care au fost la sediul poliţiei la data de 24 februarie 2010; copie registrul întrări - ieşiri în sediul Poliţiei oraşului Buftea din intervalul 22 februarie 2010 - 25 februarie 2010 ; schiţe reprezentând cele două niveluri (parter şi etaj) ale sediului Poliţiei oraşului Buftea ;copii două fişe intervenţie la eveniment din data de 24 februarie 2010 ora 11.11, respectiv ora 12.14; proces - verbal din data de 23 august 2010 de verificare în evidenţele Postului de Poliţie Mogoşoaia a dosarelor privind pe A.F. (fila nr. 353); - copii acte din dosarul nr. X conexat la dosarul nr. Y ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea având ca obiect cercetarea părţii vătămate A.F. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat ; adresă înaintare şi copii acte din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea având ca obiect cercetarea martorilor C.G., M.T., C.M. şi D.I.; copii acte din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea având ca obiect cercetarea părţii vătămate A.F. pentru săvârşirea infracţiunii de viol; adresa din data de 16 martie 2010 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov - Serviciul Resurse Umane ; cazierul judiciar al învinuitului D.N.; cazierul judiciar al învinuitului I.A.R.; cazierul judiciar al învinuitului B.C. ;cazierul judiciar al învinuitului N.A.V.; fişa postului învinuitului I.A.R.;fişa postului învinuitului N.A.V.; înscrisuri conţinând 5 rezoluţii privind pe învinuiţii D.N., I.A.R. şi B.C.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii I.A.R., D.N. şi B.C., părţile vătămate constituie părţi civile, T.M. şi A.F., şi martorii X, au fost efectuate constatări tehnico - ştiinţifice privind comportamentul simulat cu privire la părţile vătămate T.M. şi A.F., au fost depuse acte în circumstanţiere, fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor şi copii de pe sentinţele penale nr. 4/22 martie 2012 a Tribunalului Ilfov - Secţia Penală şi nr. 664/01 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu menţiunea datei şi a modalităţii rămânerii definitive.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut în esenţă, în fapt următoarele:

I. Cu privire la fapta din data de 22/23 ianuarie 2010 - parte vătămată T.M.:

În noaptea de 22/23 ianuarie 2010, partea vătămată T.M. şi martorii B.M.S., S.G.B. şi V.C. au părăsit localul R.B. din oraşul Buftea şi în timp ce se aflau pe str. Mihai Eminescu, în centrul oraşului Buftea au tulburat liniştea publică, motiv pentru care, fiind sesizate, două echipaje din cadrul Poliţiei Comunitare Buftea s-au deplasat la faţa locului. Lucrătorii Poliţiei Comunitare Buftea au solicitat părţii vătămate şi celor trei martori să părăsească zona şi să prezinte actele de identitate sau să comunice datele personale, însă nici partea vătămată T.M. şi nici martorii B.M.S., S.G.B. şi V.C. nu au dat curs acestor solicitări, context în care lucrătorii Poliţiei Comunitare Buftea au hotărât să îi conducă, în vederea identificării, la sediul Poliţiei Oraşului Buftea. întrucât partea vătămată şi cei trei martori nu s-au conformat, aducând chiar insulte lucrătorilor poliţiei comunitare, lucrătorii Poliţiei Comunitare Buftea au solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, la faţa locului deplasându-se, atât lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, cât şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Ilfov, printre aceştia aflându-se şi inculpaţii D.N., subinspector de poliţie, care în calitate de ofiţer de poliţie asigura serviciul la grupa operativă şi I.A.R., agent principal de politie.

După sosirea echipajelor de poliţie şi jandarmerie martorii S.G.B. şi V.C. au fugit, la faţa locului rămânând partea vătămată T.M. şi martorul B.M.S..

Datorită refuzului de a coopera cu organele de poliţie, partea vătămată T.M. a fost imobilizată, încătuşată şi condusă la sediul Poliţiei Oraşului Buftea.

În timp ce se afla în sediul Poliţiei Oraşului Buftea, partea vătămată T.M. a fost lovită de inculpaţii D.N., subinspector de poliţie şi I.A.R.,agent principal de poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu pumnii, picioarele şi o bâta de baseball.

Din certificatul medico - legal din data de 25 ianuarie 2010 eliberat de Serviciul de Medicină Legal Ilfov, a rezultat că numitul T.M. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi prin comprimare, frecare la nivelul articulaţiilor pumnilor bilateral (posibil produse de cătuşe, conform declaraţiilor susnumitului), concluzionându-se că leziunile pot data din 23 octombrie 2010, necesită cea. 8 zile îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.

În drep, s-a reţinut că fapta inculpatului D.N. care, în noaptea de 22/23 ianuarie 2010, în calitate de subinspector de poliţie, împreună cu inculpatul I.A.R., agent principal de poliţie, în timp ce se aflau la sediul Poliţiei Oraşului Buftea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a lovit-o pe partea vătămată T.M. cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 8 zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. din anul 1969.

Fapta inculpatului I.A.R. care, în noaptea de 22/23 ianuarie 2010, în calitate de agent principal de poliţie, împreună cu inculpatul D.N., subinspector de poliţie, în timp ce se aflau la sediul Poliţiei Oraşului Buftea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a lovit-o pe partea vătămată T.M. cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 8 zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. din anul 1969.

În ceea ce priveşte reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. din anul 1969, referitor la fapta din noaptea de 21/22 ianuarie 2010, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea acestor prevederi legale.

Împrejurarea că partea vătămată T.M. a avut o atitudine necorespunzătoare, recalcitrantă, că a adresat injurii şi ameninţări lucrătorilor de poliţie nu este în măsură să justifice aplicarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) Codul penal din anul 1969, în condiţiile în care lucrătorii de poliţie, prin natura activităţii pe care o desfăşoară se întâlnesc cu astfel de situaţii, pe care conform atribuţiilor de serviciu şi pregătirii profesionale trebuie să le gestioneze corespunzător, să aplaneze stările conflictuale şi să le sancţioneze potrivit dispoziţiilor legale în materie şi nicidecum nu trebuie să aplice corecţii fizice persoanelor vinovate, între atitudinea părţii vătămate şi acţiunea celor doi inculpaţi fiind vădit o disproporţie extrem de mare

II. Cu privire la fapta din data de 24 februarie 2010- parte vătămată A.F.:

Urmare a plângerii formulate de numitul C.P. cu privire la faptul că în noaptea de 21/22 februarie 2010, persoane necunoscute au pătruns în imobilul aparţinând societăţii SC I.M.R.V. SRL al cărei administrator este şi au sustras un televizor LCD marca Samsung şi mai multe bunuri, a fost format dosarul penal nr. 1191/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

În cadrul acestui dosar penal, prin încheierea nr. 8/23 februarie 2010 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul nr. 1758/94/2010 s-a autorizat efectuarea unor percheziţii domiciliare la adresele de domiciliu aparţinând părţii vătămate A.F. şi numiţilor A.I.D. şi D.V.I., suspecţi de săvârşirea faptei de furt sesizate de numitul C.P..

Astfel, la data de 24 februarie 2010, sub coordonarea comandatului Poliţiei Oraşului Buftea, a fost efectuată percheziţia domiciliară atât la locuinţa fraţilor A.F. şi A.I.D., cât şi la locuinţa martorilor D.V.I. şi D.B.I., la care au participat şi lucrători de poliţe din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea.

Urmare finalizării acestor activităţi, fără a fi descoperite sau ridicate bunuri din locuinţele suspecţilor, partea vătămată A.F. şi martorii A.I.D., D.B.I. şi D.V.I., au fost conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Buftea în vederea continuării cercetărilor.

În sediul Poliţiei Oraşului Buftea, partea vătămată A.F. a fost audiată în legătură cu comiterea unor fapte de furt, inclusiv cea din noaptea de 21/22 februarie 2010 şi întrucât a refuzat să recunoască comiterea acestor fapte a fost lovită de inculpaţii B.C., agent principal de poliţie şi D.N., subinspector de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu pumnii şi picioarele în zona ficatului, în spate, în zona gambelor, de inculpatul B.C. cu cătuşele în zona capului în partea dreaptă, inculpatul D.N. folosind împotriva sa şi o lanternă cu electroşocuri.

Din certificatul medico - legal din data de 25 februarie 2010, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Ilfov rezultă că partea vătămată A.F. a prezentat leziuni de violenţă ce pot data din ziua de 24 februarie 2010, posibil produse prin lovire cu corp dur pentru care necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa de fond a reţinut că în drept, fapta inculpatului D.N. care în data de 24 februarie 2010, în calitate de subinspector de poliţie, împreună cu inculpatul B.C., agent principal de poliţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, a întrebuinţat violenţe împotriva părţii vătămate A.F. în vederea obţinerii de declaraţii, cu ocazia cercetării acestuia din urmă în dosarul nr. 1191/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. din anul 1969.

Fapta inculpatului B.C. care, în data de 24 februarie 2010, în calitate de agent principal de poliţie, împreună cu inculpatul D.N., subinspector de poliţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, a întrebuinţat violenţe împotriva părţii vătămate A.F. în vederea obţinerii de declaraţii, cu ocazia cercetării acestuia din urmă în dosarul nr. 1191/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. din anul 1969.

Curtea a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

În ceea ce priveşte pedepsele principale aplicate celor trei inculpaţi, Curtea a avut în vedere atât dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior, cât şi criteriile consacrate prin art. 74 C. pen., apreciind că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpaţilor niciuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. anterior.

Curtea a apreciat că aplicând inculpaţilor D.N., I.A.R. şi B.C. pedepsele susmenţionate s-a realizat o justă individualizare a sancţiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise şi periculozitatea inculpaţilor, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

La stabilirea şi aplicarea acestor pedepse, atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare, Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea faptelor comise de fiecare dintre inculpaţi, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, astfel cum au fost reţinute şi urmările produse.

De asemenea, Curtea a ţinut cont de atitudinea nesinceră a inculpaţilor, precum şi de calitatea inculpaţilor de lucrători de poliţie, de reprezentanţi ai autorităţii statului, calitate în care aveau tocmai îndatorirea de a asigura şi garanta respectarea legii şi a ordinii de drept, de a fi adevărate modele în societate, comportamentul acestora fiind inacceptabil.

S-a avut de asemenea în vedere şi împrejurarea că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, că inculpatul I.A.R. a fost condamnat, astfel cum s-a menţionat, pentru fapte concurente.

Instanţa de fond a apreciat că împrejurările de fapt amintite, cert rezultate din actele dosarului, justifică necesitatea aplicării unor pedepse în cuantumul menţionat, neprivative de libertate .

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că, din actele dosarului rezultă că s-au constitut părţi civile în cauză, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, Spitalul Universitar de Urgenţă cu suma de 405,41 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate părţii vătămate A.F., partea vătămată T.M. cu suma de 5000 euro, reprezentând daune morale şi partea vătămată A.F. cu suma de 10.000 euro, reprezentând daune materiale şi morale.

Potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale şi conform art. 25 alin. (1) C. proc. pen. instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile.

Partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă a dovedit daunele materiale solicitate în cuantum de 405,41 lei prin actele medicale existente la dosarul cauzei şi situaţia de plată depusă, din care rezultă că urmare a faptei din data de 24 februarie 2010, cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate părţii vătămate A.F. au fost în sumă de 405,41 lei.

Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă A.F., Curtea a constatat că partea civilă nu a dovedit existenţa şi întinderea prejudiciului material suferit, nepropunând şi nefiind administrată nici-o probă în acest sens.

Referitor la daunele morale solicitate de părţile civile T.M. şi A.F., daunele morale au fost definite ca fiind consecinţe de natura nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicita s-a produs în afara unui cadru contractual.

Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial, iar la aprecierea prejudiciului moral se are în vedere importanţa valorii lezate ca urmare a faptei culpabile.

Recuperarea integrală a prejudiciului moral nu poate avea decât un caracter aproximativ, iar sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nişte măsuri executive pentru autorul pagubei şi nici venituri nejustificate pentru persoana lezată.

Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu şi nu să încerce preţuirea valorii nepatrimoniale lezate.

În prezenta cauză, Curtea a apreciat că suma de 5 000 euro acordată fiecăreia dintre părţile civile T.M. şi A.F. cu titlu de daune morale reprezintă o reparaţie justă şi echilibrată a prejudiciului moral suferit de cele două părţi civile, în raport cu valorile lezate şi urmările produse.

Analizând, având în vedere principiul fundamental de drept „mitior lex", în ansamblu, dispoziţiile legale aplicabile în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D.N., I.A.R. şi B.C. din ambele coduri penale, Curtea a constatat, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal din anul 1969.

Împotriva Sentinţei penale nr. 220 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, au declarat apeluri inculpaţii D.N. şi B.C. precum şi de partea civilă A.F.

Apărătorul inculpaţilor, susţinând oral concluziile scrise formulate şi depuse la dosar, a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând, achitarea apelanţilor inculpaţi întrucât lipsesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora. Apărătorul a opinat că în faţa instanţei de fond nu a fost administrată nicio probă directă din care să rezulte cu certitudine vinovăţia inculpaţilor. De asemenea, a mai arătat că, prima instanţă nu a avut în vedere probele propuse de inculpaţi (declaraţiile martorilor propuşi de inculpaţi) pe considerentul că fiind colegi de serviciu cu inculpaţii puteau fi subiectivi în declaraţiile lor. Pe de altă parte, martorii propuşi de partea vătămată A.F., fie s-au contrazis în declaraţiile pe care le-au dat în timpul procesului, fie au participat împreună cu aceasta în comiterea unor fapte penale, fie sunt rude, şi date fiind aceste împrejurări, apărătorul a apreciat că declaraţiile martorilor audiaţi de către instanţa de fond nu pot conduce la aflarea adevărului în cauză.

Acelaşi apărător a mai arătat, de asemenea, că apelanţii inculpaţi sunt lucrători de poliţie care până în prezent şi-au desfăşurat activitatea în mod exemplar, aspect ce rezultă din caracterizările depuse la dosar. In final, a solicitat ca instanţa de apel, în urma reinterpretării materialului probator administrat în cauză să dispună achitarea inculpaţilor.

Apelantul parte civilă A.F., a pus concluzii de respingere ca nefondate ale apelurilor declarate de inculpaţi şi de admitere a propriului apel. A apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor nu sunt suficient de mari raportat la gravitatea faptelor comise, la modalitatea de săvârşire a acestora şi la vinovăţia inculpaţilor

Examinând apelurile prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în prima instanţă, sub aspectul comiterii infracţiunilor de purtare abuzivă, faptă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. anterior şi, arestare nelegală şi cercetare abuzivă, faptă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. anterior.

Potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. (3) C. pen. anterior lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile alin. (1), se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. "

Sub aspectul laturii obiective în modalitatea agravată de săvârşire, purtarea abuzivă absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe, urmarea imediată fiind atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în instituţiile şi autorităţile publice ale statului, precum şi a relaţiilor sociale privind integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar existenţa raportului de cauzalitate rezultă din faptul că atingerea adusă acestor relaţii nu s-ar fi produs în lipsa activităţii infracţionale a inculpatului, rezultatul produs fiind consecinţa directă a acţiunilor sale.

În privinţa laturii subiective, atitudinea psihică a inculpaţilor faţă de fapte şi urmările acestora îmbracă forma vinovăţiei, în cauza de faţă, în modalitatea intenţiei directe, deoarece aceştia au prevăzut că prin acţiunea lor aduc atingere integrităţii corporale şi sănătăţii părţilor vătămate şi se generează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu în cadrul autorităţilor locale.

Este cert că subiectul activ al acestei infracţiuni nu poate fi decât unul calificat şi anume un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu.

Cea de a doua acuzaţie reţinută în sarcina inculpaţilor este cea prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. anterior, text de lege care incriminează cu închisoarea de la unu la 5 ani, întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii.

Şi în situaţia infracţiunii de arestare nelegală şi cercetarea abuzivă subiectul activ este individualizat şi anume, persoana competentă să dispună reţinerea persoanei supusă unei anchete sau cercetări penale, subiectul pasiv putând fi doar persoana aflată în curs de cercetare, anchetă penală.

Dacă în cazul infracţiunii de purtare abuzivă urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol pentru interesele statului, la infracţiunea de arestare nelegală şi cercetarea abuzivă urmarea constă în pericolul creat pentru buna înfăptuire a justiţiei penale, periclitarea procesului de înfăptuire a justiţiei şi primejduirea unor atribute inerente persoanei umane, care în acelaşi timp sunt şi drepturi ale acesteia.

Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este intenţia

Inculpaţii apelanţi au solicitat achitarea, întrucât instanţa de fond nu a administrat nicio probă directă din care să rezulte cu certitudine vinovăţia inculpaţilor şi nici nu a avut în vedere declaraţiile martorilor propuşi de inculpaţi, colegi de serviciu care ar fi condus la stabilirea nevinovăţiei lor.

Verificând actele şi lucrărilor dosarului înalta Curte constată că în sarcina apelanţilor se reţine că, în noaptea de 22/23 ianuarie 2010, inculpaţii D.N., subinspector de poliţie şi I.A.R., agent principal de poliţie, în timp ce se aflau la sediul Poliţiei Oraşului Buftea în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au lovit pe numitul T.M., atât cu pumnii şi picioarele, cât şi cu o bâtă, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 8 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal din data de 25 ianuarie 2010.

Inculpaţii au negat săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi, susţinând că nu există probe directe care să dovedească vinovăţia lor.

Înalta Curte constată că într-adevăr cu privire la vinovăţia inculpaţilor nu există probe directe, declaraţiile martorilor fiind în sensul că părţile vătămate nu prezentau urme de lovituri la intrarea în sediul poliţiei, sau că la ieşirea din sediul poliţiei acestea prezentau mai multe lovituri.

Se reţine că probele indirecte nu furnizează informaţii care pot dovedi în mod direct vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, acestea putând conduce la anumite concluzii în cauza penală numai în măsura în care se coroborează cu conţinutul altor probe directe sau indirecte. Doctrina conferă valoare probantă probelor indirecte întrucât au aptitudinea de a exclude variantele alternative ale acelei situaţii de fapt, care pot fi luate în considerare în mod rezonabil.

Este adevărat că potrivit Legii nr. 218/2002 poliţistul are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale şi să conducă la poliţie pe cei, care prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii, cazuri în care poliţistul este îndreptăţit să folosească forţa.

Pentru a beneficia şi a se prevala de dispoziţiile legale care dispun absolvirea de orice răspundere a poliţistului pentru fapte comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu este necesar ca inculpaţii să se fi situat în situaţiile premisă stabilite de lege.

Ori, în cauză, din probele dosarului rezultă clar că cei doi inculpaţi nu s-au situat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în limitele legii, ci au acţionat cu încălcarea lor.

Înalta Curte constată că în cauză, în raport de ansamblul probator administrat, instanţa de fond, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la aprecierea probelor şi reţinând o corectă stare de fapt, a făcut o justă încadrare juridică a faptelor, şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpaţilor D.N., subinspector de poliţie, şi B.C., agent principal de poliţie. Faptele pentru care aceştia au fost cercetaţi şi ulterior condamnaţi, întrunesc elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective ale infracţiunilor de purtare abuzivă, arestare nelegală şi cercetare abuzivă, infracţiuni prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen. din anul 1969 şi art. 266 alin. (2) C. pen. din anul 1969 (reţinute în sarcina inculpatului D.N.) şi arestare nelegală şi cercetare abuzivă, infracţiune prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. din anul 1969 ( reţinută în sarcina inculpatului B.C.).

Astfel cu privire la fapta din noaptea de 22/23 ianuarie 2010 Înalta Curte reţine că partea vătămată T.M. împreună cu mai multe persoane, martorii B.M.S., S.G.B. şi V.C. aflându-se în centrul oraşului Buftea au tulburat liniştea publică, motiv pentru care două echipaje din cadrul Poliţiei Comunitare Buftea s-au deplasat la faţa locului solicitându-le acestora să părăsească zona şi să prezinte actele de identitate sau să comunice datele personale. Nici partea vătămată T.M. şi nici martorii B.M.S., S.G.B. şi V.C. nu au dat curs acestor solicitări, context în care lucrătorii Poliţiei Comunitare Buftea au hotărât să îi conducă, în vederea identificării, la sediul Poliţiei Oraşului Buftea. întrucât partea vătămată şi cei trei martori nu s-au conformat, aducând chiar insulte lucrătorilor poliţiei comunitare, lucrătorii Poliţiei Comunitare Buftea au solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, la faţa locului deplasându-se, atât lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea, cât şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Ilfov, printre aceştia aflându-se şi inculpaţii D.N., subinspector de poliţie, care în calitate de ofiţer de poliţie asigura serviciul la grupa operativă şi I.A.R., agent principal de poliţie. După sosirea echipajelor de poliţie şi jandarmerie martorii S.G.B. şi V.C. au fugit, la faţa locului rămânând partea vătămată T.M. şi martorul B.M.S.

Datorită refuzului de a coopera cu organele de poliţie, partea vătămată T.M. a fost imobilizată, încătuşată şi condusă la sediul Poliţiei Oraşului Buftea.

Inculpatul D.N. a negat că ar fi lovit partea vătămată în sediul Poliţiei, arătând că victima şi-a cauzat singură leziunile.

Chiar dacă martorii audiaţi, în legătură cu această faptă, nu au putut furniza date certe privind vinovăţia inculpatului D.N., niciunul nefiind în măsură să afirme că 1-a văzut pe inculpat lovind partea vătămată, alegaţiile lor fiind legate doar de moment intrării în sediul Poliţiei, când partea vătămată nu prezenta urme de lovituri şi respectiv al părăsirii clădirii, când martorii au afirmat că aceasta prezenta mai multe urme de lovituri, declaraţiile lor coroborate cu concluziile certificatului medico-legal din data de 25 ianuarie 2010 eliberat de Serviciul de Medicină Legal Ilfov, cu declaraţiile părţii vătămate, dar şi cu procesele - verbale de recunoaştere după planşa foto efectuate de partea vătămată T.M. şi martorul B.M.S., dovedesc cu certitudine că inculpatul a comis fapta de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. anterior, în modalitatea şi împrejurările reţinute, astfel cum au fost descrise, cu forma de vinovăţie cerută de lege.

În ce priveşte infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, săvârşită în data de 24 februarie 2010 se reţine că la data de 24 februarie 2010, sub coordonarea comandatului Poliţiei Oraşului Buftea, a fost efectuată percheziţia domiciliară atât la locuinţa fraţilor A.F. şi A.I.D., cât şi la locuinţa martorilor D.V.I. şi D.B.I., suspecţi în dosarul nr. 1191/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea format în urma plângerii formulate de C.P.. După efectuarea percheziţiilor partea vătămată A.F. şi martorii A.I.D., D.B.I. şi D.V.I., au fost conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Buftea în vederea continuării cercetărilor.

Inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptelor, D.N. susţinând că partea vătămată a încercat să se automutileze, iar B.C., că doar a pus biroul său la dispoziţia colegilor de la poliţia Mogoşoaia, fără să se implice în ancheta lor. Totodată a apreciat că leziunile victimei sunt ulterioare părăsirii clădirii Poliţiei.

Martorii audiaţi în legătură cu această faptă, A.I.D., D.V.I., D.B. au arătat că la ieşirea din sediul Poliţiei partea vătămată A.F. prezenta leziuni serioase motiv pentru care a fost necesară chemarea salvării. Martorul D.M. a afirmat că după ce A.F. a părăsit clădirea Poliţiei a văzut că acestuia îi curgea sânge de la cap.

În acelaşi timp instanţa de control judiciar observă că martorii O.D.C. şi D.I., lucrători în cadrul poliţiei, au declarat că partea vătămată nu prezenta leziuni la momentul aducerii sale. Totodată declaraţiile martorilor C.G.M. şi D.I. furnizează date importante în sensul că au auzit ţipete de durere, martorul C.G.M. arătând că a văzut cum doi poliţişti spălau pe cap de sânge un băiat, fără a putea aprecia dacă era sau nu partea vătămată, iar martorul D.I. a arătat că a fost curentat cu un aparat cu electroşocuri de un poliţist micuţ de înălţime şi brunet.

În aceste condiţii este lesne de înţeles că lovirea părţii vătămate nu putea avea loc decât în timpul audierii sale în legătură cu pretinse fapte de furt.

Chiar dacă şi în cazul acestei infracţiuni declaraţiile martorilor constituite tot probe indirecte, în jurisprudenţa CEDO dar şi a instanţei supreme s-a stabilit că „existenţa unor probe indirecte nu înseamnă existenţa unor dubii, care să fie interpretate în favoarea inculpatului, atâta timp cât aceste probe indirecte dovedesc un singur lucru, adică vinovăţia acestuia".

Înalta Curte constată că prima instanţă a dat eficienţă corespunzătoare dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. pr. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpaţilor de a aplica mai multe lovituri părţii vătămate A.F. cu pumnii şi picioarele în zona ficatului, în spate, în zona gambelor, de inculpatul B.C. cu cătuşele în zona capului în partea dreaptă, inculpatul D.N. folosind împotriva sa şi o lanternă cu electroşocuri, pentru a-1 determina să recunoască o infracţiune de fort, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8/9 zile de îngrijiri medicale, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen.

În cauză există o deplină concordanţă între evaluarea probelor de către instanţa de fond şi soluţiile pronunţate, prin stabilirea vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen., în baza procesului de evaluare a materialului probator administrat, aceştia fiind autorii faptei, respectiv cei care în exercitarea activităţii de cercetare penală cu privire la fapta de furt sesizată 1-a lovit pe A.F. pentru a-1 determina să recunoască fapta de fort.

Prin modalitatea, mijloacele, împrejurările şi urmările concrete ale faptei săvârşite de către inculpaţi, în calitatea lor de lucrători de poliţie în cursul cercetării, pentru a determina partea vătămată să recunoască comiterea unei fapte, producându-i leziuni ce au necesitat 8/9 zile de îngrijiri medicale, s-a adus atingere unei valori sociale importante a statului de drept, şi anume activităţii de înfăptuire a justiţiei, constrângerea fiind incompatibilă cu principiul aflării adevărului ce guvernează procesul penal.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor se constată că pedepsele aplicate de curte sunt proporţionale cu gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, prima instanţă valorificând pe deplin criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior.

Ca atare, prima instanţă a interpretat corect probatoriul, a dat o corectă încadrare juridică faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, a stabilit vinovăţia acestora, dispunând condamnarea lor, astfel că apelurile inculpaţilor sub acest aspect sunt nefondate.

Pentru aceleaşi considerente apelul părţii civile A.F. va fi respins ca nefondat.

În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile Înalta Curte constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei cu privire la fiecare dintre acuzaţiile ce au fost găsite în cele ce preced ca fiind fondate.

Legea penală mai favorabilă fiecărui inculpat din prezenta cauză urmează a fi determinată pornind de la dispoziţiile obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 21 mai 2014.

Analiza legii penale mai favorabile vizează examinarea condiţiilor de incriminare, cerinţele privind tragerea la răspundere, condiţiile sancţionatorii precum şi consecinţele condamnării.

Art. 250 C. pen. anterior - Purtarea abuzivă întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Ameninţarea săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile alin. (1), se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile alin. (1), se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Vătămarea corporală săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile alin. (1), se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.

Vătămarea corporală gravă săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile alin. (1), se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Art. 296 C. pen. - Purtarea abuzivă

(1) întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Art. 266 C. pen. anterior - Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă

Reţinerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret.

Art. 280 C. pen. - Cercetarea abuzivă

(1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.

Din examinarea incriminărilor rezultă că atât fapta lucrătorului de poliţie care aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agresează fizic o persoană, provocându-i leziuni traumatice ce necesită zile de îngrijiri medicale, cât şi fapta lucrătorului de poliţie care aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu întrebuinţează violenţe împotriva unei persoane în vederea obţinerii de declaraţii, cu ocazia cercetării acesteia din urmă într-un dosar în care se efectuează cercetări, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale, este incriminată în ambele coduri.

Chiar dacă sub aspectul limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de purtare abuzivă noul cod ar fi legea penală mai favorabilă, având în vedere dispoziţiile deciziei curţii constituţionale nr. 261 din 21 mai 2014 care interzice combinarea dispoziţiilor penale mai favorabile din mai multe legi, în cazul inculpatului D.N. acuzat de comiterea a două infracţiuni, legea nouă nu prezintă caracteristici pentru a fi considerată mai favorabilă, în condiţiile în care potrivit ambelor legi, inculpatul are calitatea de funcţionar public.

Ca atare, singurul criteriu care conduce la stabilirea concretă a legii penale mai favorabile în cauză este modalitatea de individualizare a executării pedepsei; înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, consideră că, în raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor, scopul pedepsei poate fi atins chiar şi în condiţiile neexecutării acesteia în modalitatea stabilită de prima instanţă.

Comparând modul de reglementare a instituţiei suspendării condiţionate şi a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în ambele acte normative, se constată că legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunii reprezintă legea penală mai favorabilă, sfera măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute de noul C. pen. fiind mult mai extinsă decât cea instituită în art. 86¹ C. pen. anterior, iar termenul de reabilitare curge de la data expirării termenului de supraveghere, spre deosebire de vechea reglementare potrivit căreia reabilitarea de drept intervine la data împlinirii termenului de încercare. în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, care prevăd că, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.

De asemenea şi în privinţa regimului suspendării condiţionate a executării pedepsei se constată că legea penală mai favorabilă o constituie Codul penal anterior raportat la dispoziţiile art. art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 dar şi la împrejurarea că pe parcursul termenului de încercare condamnatul nu este supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză legea penală mai favorabilă inculpaţilor o constituie dispoziţiile în vigoare la data săvârşirii infracţiunii.

În cauză, apreciindu-se că nu se impune aplicarea unor pedepse privative de libertate, ci este suficientă, pentru corectarea comportamentului inculpaţilor, supravegherea acestora pe durata unui termen de încercare, Î nalta Curte constată că dispoziţiile art. 81 şi art. 86¹ C. pen. anterior le sunt în mod evident mai favorabile. Pe lângă faptul că sfera obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere este mai extinsă, fiind obligatorie şi executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pentru o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, instanţa are în vedere şi intervenţia reabilitării de drept, care are loc la expirarea termenului de încercare. Ca atare, o pedeapsă în cuantum mai mare, aplicată conform legii vechi, are pentru inculpaţi consecinţe mult mai favorabile decât o pedeapsă mai redusă, dispusă în condiţiile noilor reglementări.

Aşa fiind, în urma acestei analize globale, Înalta Curte concluzionează că legea nouă nu cuprinde dispoziţii în raport cu care să fie considerată lege penală mai favorabilă.

Referitor la tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor apelanţi, Înalta Curte are în vedere calitatea deţinută prin care şi-au exercitat autoritatea, faptele concrete reţinute în sarcina lor, precum şi gravitatea acestora. Circumstanţele personale favorabile, respectiv lipsa antecedentelor penale nu pot avea o relevanţă deosebită în raport de natura infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, însă nici nu pot fi total nesocotite.

De asemenea, conduita procesuală a fost una corespunzătoare, în sensul că, deşi au negat săvârşirea faptelor, au dat declaraţii şi au fost la dispoziţia instanţei ori de câte ori a fost necesară prezenţa lor.

În raport de ansamblul acestor date, înalta Curte consideră că pedepsele aplicate de instanţa de fond sunt de natură să conducă la atingerea scopului prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării sancţiunii, în acord cu prima instanţă, înalta Curte apreciază că pronunţarea soluţiei de condamnare constituie pentru inculpaţi un avertisment sever şi suficient cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă orice funcţionar şi, totodată, că scopul acesteia poate fi atins şi în condiţiile neexecutării pedepsei.

Faţă de cele ce preced, înalta Curte va respinge, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. apelurile declarate de inculpaţii D.N. şi B.C. şi de partea civilă A.F. împotriva Sentinţei penale nr. 220 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.N. şi B.C. şi de partea civilă A.F. împotriva Sentinţei penale nr. 220 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 96/2015. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174...		ICCJ. Decizia nr. 114/2015. SECŢIA PENALĂ →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 106/2015. SECŢIA PENALĂ. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.266 C.p.). Apel