ICCJ. Decizia nr. 114/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 114/A/2015
Dosar nr. 8820/315/2013/a2
Şedinţa publică din 1 aprilie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de contestaţie în anulare formulată de condamnatul N.M.G., împotriva deciziei penale nr. 1082 din data de 06 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti. Contestatorul a fost obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel s-au reţinut următoarele:
La data de 17 noiembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cererea de contestaţie în anulare formulată de condamnatul N.M.G. împotriva deciziei penale nr. 1082 din data de 06 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti. În motivarea contestaţiei, condamnatul a invocat cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 alin. (1) lit. a), lit. c) şi lit. f) C. proc. pen., susţinând că la termenul din data de 06 noiembrie 2014, când s-a judecat apelul împotriva sentinţei penale nr. 356/2014 a Judecătoriei Târgovişte, nu a fost citat legal şi nici nu cunoştea acest termen de judecată.
De asemenea, condamnatul a susţinut că judecarea apelului a avut loc în lipsa sa şi în lipsa apărătorului său ales deşi era obligatorie asistenţa juridică.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti a constatat că acesta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., când cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se întemeiază contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, instanţa admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curte a constatat că din actele aflate la dosarul de apel se observă că pentru primul termen de judecată din 08 octombrie 2014, contestatorul N.M.G. nu a fost citat astfel că, prin încheierea de şedinţă, instanţa de apel a constatat lipsa de procedură şi a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 29 octombrie 2014, cu citarea apelantului.
Deşi citaţia emisă pentru contestatorul-inculpat a fost înapoiată, agentul procedural completând procesul-verbal în sensul că nu a găsit nici o persoană la adresa indicată, contestatorul N.M.G. a trimis prin fax o cerere din data de 28 octombrie 2014 şi înregistrată la dosar la 29 octombrie 2014, prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat, cerere admisă de instanţa de apel. În cuprinsul cererii inculpatul a menţionat numărul dosarului şi termenul de judecată la care ar fi trebuit să se prezinte. La următorul termen de judecată, instanţa de apel a rămas în pronunţare, contestatorul-inculpat nefiind prezent, ci doar reprezentat de apărătorul din oficiu M.I.
S-a reţinut că din derularea procesului la instanţa de apel a rezultat cu claritate că inculpatul-contestator a cunoscut termenul de judecată, deoarece a formulat personal cerere pentru termenul din 29 octombrie 2014, când a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător ales.
Citaţia are rolul şi menirea de a încunoştinţa partea de termenul de judecată acordat de instanţă, dar în situaţia în care aceasta, deşi are cunoştinţă de următorul termen de judecată, întrucât a solicitat amânarea cauzei prin cerere scrisă, nu se mai interesează de soarta procesului, nu este culpa instanţei de judecată, care poate judeca şi în lipsa părţii dacă prezenţa nu este obligatorie. în aceste condiţii, s-a reţinut că nu se poate afirma că este incident cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de contestaţie prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., Curtea a constată că acesta se referă la continuitatea completului ce a luat parte la dezbateri, complet care trebuie să fie acelaşi cu cel care pronunţă hotărârea.
S-a reţinut că din practicaua deciziei rezultă că la dezbateri completul de judecată a fost format din domnii judecători L.C. şi F.T., complet care a şi pronunţat decizia la aceeaşi dată când au avut loc dezbaterile judiciare (06 noiembrie 2014), astfel că nu există motivul de discontinuitate al completului de judecată.
În legătură cu ultimul caz de contestaţie invocat de inculpatul N.M.G., respectiv cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că judecata a avut loc în lipsa apărătorului, deşi asistenţa juridică era obligatorie, Curtea a observat că la dosar există delegaţie de apărător din oficiu, iar din practicaua deciziei contestate rezultă prezenţa efectivă a apărătorului din oficiu care la reprezentat pe inculpatul-contestator şi a pus concluzii în dezbateri.
Împotriva deciziei penale nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, condamnatul N.M.G. a formulat apel.
Apelul declarat de condamnatul N.M.G. este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. decizia în contestaţie în anulare dată în apel este definitivă. În consecinţă, în cauză a fost exercitată o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive; or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de aceste considerente, va fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul N.M.G. împotriva deciziei penale nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul N.M.G. împotriva deciziei penale nr. 59 din 22 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2015. SECŢIA PENALĂ. Purtarea abuzivă... | ICCJ. Decizia nr. 1312/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
