ICCJ. Decizia nr. 11/2015. Penal. Violul (art.197 C.p.). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 11/A/2015
Dosar nr. 599/57/2014
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2015
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 839/A din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul P.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 535 din 14 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4200/278/2012 al Curţii de Apel Alba Mia.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 36 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Judecătoria Petroşani în Dosarul nr. 4200/278/2012, printre altele, a fost condamnat inculpatul P.R.M., la 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea, pe o durată de 2 (doi) ani, a drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi a art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 865 raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 598 din 08 noiembrie 2010 a Judecătoriei Petroşani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19 noiembrie 2010, iar în baza art. 36 alin. (1) C. pen. s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea, pe o durată de 2 (doi) ani, a drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen. s-a constatat că partea vătămată M.A.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea, fără nici o notificare prealabilă, a probelor biologice de la inculpatul P.R.M., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.R.M. la plata sumei de 750 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Coinculpatul M.N. zis P. - minor la data săvârşirii faptei, a fost condamnat la 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 (un) an, a drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut de către judecătorul fondului că în dimineaţa zilei de 21 noiembrie 2008, în intervalul orar 3,00 - 5,00, prin constrângere (constând în acte de violenţă şi ameninţări), inculpaţii P.R.M. şi M.N. (minor) au determinat-o pe partea vătămată M.A.C. să întreţină raporturi sexuale normale şi orale, împotriva voinţei acesteia şi profitând de incapacitatea fizică a acesteia de a se apăra, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termenul legal inculpaţii M.N. şi P.R.M., recursuri care nu au fost motivate în scris.
Instanţa de recurs a procedat la audierea inculpatului M.N., conform dispoziţiilor art. 38514 alin. (2) C. proc. pen. şi a dispus efectuarea unui nou referat de evaluare, având în vedere că la momentul efectuării referatului anterior inculpatul nu a putut fi intervievat.
Prin decizia penală nr. 535 din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 4200/278/2012, s-a admis recursul formulat de inculpatul M.N. împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 22 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Petroşani în Dosarul nr. 4200/278/2013.
S-a casat hotărârea penală atacată sub aspectul aplicării greşite a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi faţă de inculpatul M.N. şi al individualizării judiciare a executării pedepsei principale aplicate acestuia şi, procedând la rejudecarea cauzei în aceste limite: s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, aplicată inculpatului M.N.
În baza art. 861 alin. (1), art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe o durată de 5 ani a pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 109 alin. (1) C. pen.
Pe aceeaşi durată, de 5 ani, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen.
S-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În baza art. 863 alin. (1) C. proc. pen., s-a impus inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 C. pen şi ale art. 864 alin. (2) C. pen.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.R. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.M.R. să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs s-a dispus să rămână în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de 300 lei pentru inculpatul P.M.R. şi de 75 lei pentru inculpatul M.N. s-a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Curtea de apel a reţinut că, sub aspectul stării de fapt, aceasta a fost corect reţinută, probatoriul administrat fiind bine interpretat şi coroborat.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză - declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, cu certificatul medico-legal din 27 noiembrie 2008 şi Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 15 aprilie 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 05 martie 2009, emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara şi cu declaraţiile martorilor P.G.A., B.R.C., V.I., M.C., M.D. rezultă în esenţă, că în dimineaţa zilei de 21 noiembrie 2008, în intervalul oral 3,00 - 5,00 inculpaţii P.R.M. şi M.N., au întreţinut, prin constrângere, cu partea vătămată M.A.C., raporturi sexuale normale şi orale, prin folosirea de ameninţări şi profitând de incapacitatea acesteia de a se apăra.
Din această perspectivă, susţinerile apărătorului inculpatului P.R.M. cu privire la lipsa probelor care să ateste existenţa unei fapte de viol au fost apreciate ca nefondate, în contextul în care, pe de o parte, acesta a recunoscut în faţa instanţei săvârşirea faptei, iar pe de altă parte declaraţiile părţii vătămate, ale coinculpatului M.N. şi actele medicale depuse la dosar dovedesc dincolo de orice dubiu săvârşirea infracţiunii de viol de către inculpatul P.R.M.
Curtea de apel, constatând ampla redare a stării de fapt, şi-a însuşit aspectele reţinute în prima hotărâre, apreciind că nu impune reluarea acestora în decizia instanţei de recurs deoarece, pe de o parte, în etapa recursului nu au fost administrate probe noi care să atragă schimbarea situaţiei de fapt, iar pe de altă parte, apărările inculpaţilor sunt întemeiate pe greşita individualizare a pedepselor aplicate acestora.
Ca o consecinţă a stării de fapt aşa cum a fost reţinută, s-a arătat că încadrarea juridică a faptelor este aceea arătată de instanţa de fond. In acest sens, raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, Curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpaţilor şi a dispus condamnarea acestora conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru infracţiunea de viol în formă agravată prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen., săvârşită de inculpatul P.R.M. în condiţiile art. 75 lit. c) C. pen., inculpatul M.N. fiind minor la data săvârşirii faptei.
Curtea a reţinut, de asemenea, că prima instanţă a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, sub aspectul cuantumului acestora, însă în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare şi individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpatului M.N., recursul acestuia a fost apreciat fondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul P.R.M., prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, instanţa a reţinut că este nefondat, raportat la criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., la limitele de pedeapsă prevăzute de lege ca urmare a reducerii acestora cu o treime, respectiv de la 3 ani şi 4 luni la 12 ani, la contribuţia acestuia la săvârşirea infracţiunii şi la atragerea unui minor în vârstă de 15 ani şi 6 luni în activitatea infracţională, la valorile sociale atinse, precum şi la consecinţele pe care le-a produs. S-a constatat că pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.R.M. este în măsură, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, să-şi atingă scopurile, respectiv de exemplaritate şi educativ, dar şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare condamnatul P.R.M., menţionând prin apărător ales faptul că se află în stare de deţinere, într-un penitenciar din Marea Britanie, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Petroşani în Dosarul nr. 4200/278/2012.
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Totodată, în baza art. 430 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârilor, până la pronunţarea asupra prezentei contestaţii în anulare.
Din motivarea contestaţiei efectuate în scris, curtea de apel a reţinut că persoana contestatorului a invocat următoarele aspecte:
- faptul că în cauză, anterior dispoziţiei de trimitere în judecată a contestatorului P.M.R., prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani din 21 septembrie 2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor - la acel moment, apreciind că există un dubiu cu privire la comiterea infracţiunii de viol de către aceştia. Soluţia a fost confirmată prin ordonanţa prim - procurorului de respingere a plângerii împotriva soluţiei, din 23 noiembrie 2009, dată în Dosar nr. 781/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani (fila 111 dosar urmărire penală);
- contestatorul a precizat că după ce a fost audiat de către instanţa de fond în 9 octombrie 2012, a plecat să lucreze în Londra, la momentul declarării recursului, el fiind plecat din ţară. S-a susţinut că la judecata cauzei în recurs, nu s-a îndeplinit procedura de citare cu contestatorul, nefăcându-se suficiente verificări pentru a se afla noua sa adresă;
- a solicitat pe calea prezentei proceduri, aplicarea legii penale mai favorabile, pe motivul că dispoziţiile noului C. pen. prevăd limite de pedeapsă mai mici pentru infracţiunea de viol; - s-a susţinut că în conformitate cu noul C. pen., calea de atac a recursului a fost înlocuită cu apelul, iar aceasta permite readministrarea probelor din prima instanţă şi administrarea de probe noi.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate în contestaţia în anulare, precum şi din oficiu, curtea de apel a constatat, în procedura analizei admisibilităţii în principiu, că prezenta contestaţie în anulare formulată de condamnatul P.R.M. este inadmisibilă.
Astfel, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 427 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestaţie în anulare, contestatorul trebuie să arate cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora. Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Potrivit prevederilor art. 431 C. proc. pen., admiterea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de constatarea că cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prev. de art. 426 C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.
Raportând motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii, precum şi cu prilejul susţinerii contestaţiei în anulare în faţa instanţei de judecată, la cerinţele prevederilor legale incidente, curtea de apel a constatat că, în drept, calea de atac â contestatorului se întemeiază pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., iar în fapt, au fost invocate dispoziţiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., în sensul că judecata în recurs ar fi avut loc fără citarea legală a inculpatului.
În analiza incidenţei acestor două motive de contestaţie în anulare, s-a reţinut că, deşi a. menţionat ca şi caz de contestaţie în anulare situaţia că prezentul contestator ar fi fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, în concret nu s-a făcut referire la o asemenea cauză de încetare a procesului penal. Ceea ce s-a susţinut a fost pretinsa nevinovăţie a condamnatului, confirmată în opinia sa de faptul că iniţial, procurorul dispusese în cauză o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, întemeiată pe principiul „in dubio pro reo ”.
Ca atare, curtea de apel a reţinut că s-a invocat temeiul de drept prevăzute de art. 426 lit. b) C. proc. pen. doar în mod formal, fără ca acesta să fie susţinut de o expunere a unei situaţii cu acest conţinut.
În acest sens, s-a arătat că şi în practica C.E.D.O. s-a apreciat în acelaşi sens, că un capăt de cerere se caracterizează prin faptele pe care le denunţă şi nu doar prin simplele motive sau argumente de drept invocate. (Guerra şi alţii împotriva Italiei din 19 februarie 1998, pct. 44, Berktay împotriva Turciei, nr. 22.493/93, pct. 167, 1 martie 2001.
În ce priveşte susţinerea vizând nelegala citare a condamnatului în calitate de inculpat în procedura judecării recursului, analiza acestui caz de contestaţie în anulare, care corespunde prevederilor art. 426 lit. a) C. proc. pen., trebuie supusă întâi controlului respectării termenului de introducere a contestaţiei în anulare, prevăzute de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia pentru acest motiv, calea de atac a contestaţiei în anulare poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.
În situaţia de faţă, s-a reţinut că persoana contestatorului a fost arestată în 11 iunie 2014 (dată la care, cel mai târziu contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea pe care o contestă), iar contestaţia în anulare" a fost formulată prin apărător ales în 12 septembrie 2014. Ca atare, pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., s-a apreciat că contestaţia în anulare s-a declarat cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Cu privire la celelalte motive invocate în conţinutul contestaţiei în anulare, vizând aplicarea legii penale mai favorabile şi solicitarea administrării de alte probe sau a readministrării celor existente, s-a arătat că exced cadrului procedural al acestei căi extraordinare de atac.
Ca atare, în examinarea primară impusă de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile admiterii în principiu a contestaţiei în anulare a condamnatului P.R.M. Corelativ acestei aprecieri, s-a arătat că nici solicitarea de suspendare a executării pedepsei nu este justificată.
Această sentinţă a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de condamnatul P.R.M., prin apărător ales, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. în susţinerea căii de atac, condamnatul a arătat că, deşi a fost arestat, nu a fost citat la proces, încălcându-i-se un drept constituţional, precum şi dreptul la un proces echitabil. A invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 21 din Constituţia României.
La termenul de azi, 15 ianuarie 2015, înalta Curte a solicitat apărării să precizeze obiectul astfel precizat, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac, atât reprezentantul Ministerului Public cât şi apărătorul din oficiu apreciind apelul ca fiind inadmisibil.
Examinând cauza prin prisma susţinerilor din şedinţa de judecată, Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpat ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, cererea introductivă de instanţă este reprezentată de contestaţia în anulare formulată de condamnatul P.R.M. împotriva deciziei penale nr. 535 din 14 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4200/278/2012 de Curtea de Apel Alba Iulia ca instanţă de apel. Aşadar, dispoziţiile legale aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., dacă găseşte contestaţia întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 551 şi art. 552 C. proc. pen., prevăd că decizia dată în contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel este definitivă.
Pe de altă parte, din examinarea dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentinţele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că persoana condamnată P.R.M. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunţată în contestaţia în anulare ce a vizat o altă decizie pronunţată în apel), investind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi calea de atac promovată nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului şi împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile. pot exercita căile de atac, în condiţiile legii ”. În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 21 din Constituţia României invocată de apelant, Înalta Curte arată că nu poate fi invocată într-o cale de atac inadmisibilă, verificarea exercitării legale a apelului fiind prioritară oricărei alte cereri.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul P.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 839/A din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul P.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 839/A din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 25/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 156/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
