ICCJ. Decizia nr. 1312/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1312/2015
Dosar nr. 1570/117/2008
Şedinţa publică din 29 septembrie 2015
Deliberând asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 462 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj s-au dispus următoarele:
I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
În temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) rap. la art. 346 alin. (2) C. proc. pen. anterior s-a admis acţiunea civilă formulată de SC "M." SA şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 18.010.541,63 lei, din care 10.369.907,29 lei reprezentând preţ datorat şi 7.640.634,34 lei reprezentând penalităţi contractuale.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. anterior, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanţa din 18 decembrie 2007 de către Ministerul Public - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul de urmărire penală nr. 143/D/P/2006 şi pusă în aplicare prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 13 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, Compartimentul de Combatere a Marii Criminalităţi Economico-Financiare, măsură instituită prin încheierea nr. 21033 din 27 decembrie 2007, prin Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Turda, asupra imobilelor grădină în intravilan în suprafaţă de 200 stj. cu nr. topo 47 şi casă în intravilan în suprafaţă de 55 stj. cu nr. topo 49, înscrise în cartea funciară nr. 2964, Viişoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M. şi arător în suprafaţă de 1.100 mp cu nr. topo 4863/2, 4864/2, 4870/2, 4869/2, 4868/2, înscris în cartea funciară nr. 3677 Viişoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M.
II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient ori de a dispune altfel de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, în formă continuată prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din L. 59/1934 asupra cecului, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior s-a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC "B.T." SRL.
În temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 30.000 lei, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, emis la data de 10 aprilie 2008 în dosarul de urmărire penală nr. 9/P/2008 şi înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 14 aprilie 2008 sub număr unic de dosar 1570/117/2008, a fost trimis în judecată inculpatul I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. şi ped, de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior; pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient ori de a dispune altfel de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, în formă continuată prev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (32 de acte materiale), totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
Prin actul de inculpare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul I.M., în calitate de asociat unic şi administrator al SC "I.T." SRL Viişoara, în scopul de a obţine pentru sine foloase materiale injuste, i-a indus în eroare, în mod repetat, pe reprezentanţii părţii civile SC "M." SA, asupra bonităţii firmei sale, cu ocazia derulării contractului de vânzare-cumpărare privind furnizarea de produse laminate, determinându-i în perioada 16 septembrie 2006 - 23 octombrie 2006 să-i livreze materiale de construcţii, şi anume oţel beton, profile de oţel, sârmă de diferite tipuri şi dimensiuni, fabricate în cadrul firmei parte civilă, în valoare de 10.378.907,29 RON, prin folosirea mijlocului fraudulos al emiterii a 30 de cecuri, postdatate la 30 de zile, fără a asigura disponibilul necesar decontării acestora, cecuri ce au fost ulterior refuzate la plată, în intervalul 23 octombrie 2006 - 28 noiembrie 2006, faptă prin care s-a pricinuit o pagubă de 10.378.907,29 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate şi neachitate.
S-a mai reţinut, de asemenea, că inculpatul I.M., împuternicit să elibereze file cec în numele SC "I.T." SRL Viişoara, firmă la care este asociat unic şi administrator, în baza aceiaşi revoluţii infracţionale, în intervalul mai - octombrie 2006, a emis 32 file cec, asupra trasului B.C.R. - Sucursala Câmpia Turzii (22 file) şi B.L.R. - Sucursala Turda (10 file), în beneficiul S.C "M.", SC B.T. SRL Turda şi al SC S.T. SRL Turda, fără a asigura provizionul necesar decontării acestora cu consecinţa respingerii acestora de la plată.
Inculpatul, audiat în faţa organelor de urmărire penală şi în faza de judecată, nu a recunoscut comiterea faptelor, susţinând că nu a avut nicicând intenţia de a o înşela pe partea vătămată, dar că firma al cărei asociat şi administrator este, a avut un blocaj financiar, sperând că dacă va obţine un răgaz, va putea redresa situaţia financiară a societăţii pe care o conducea.
Potrivit datelor furnizate de oficiul Registrului Comerţului, SC I.T. SRL este o firmă înfiinţată la data de 29 mai 2002 şi are ca unic asociat şi administrator pe inculpatul I.M.
Firma are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, iar ca obiecte secundare, firma activează în domeniul creşterii porcinelor, a păsărilor, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, comerţ cu ridicata al animalelor vii, comerţ cu ridicat al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile, comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi de construcţii, comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare, comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete, comerţ cu amănuntul, în magazine specializate, al produselor n.c.a.
Aşa cum declară inculpatul, relaţiile comerciale dintre firma sa şi firma parte vătămată, SC "M." SA au debutat prin anul 1998, vreme la care partea vătămată avea denumirea de "I.S.C.T.", când inculpatul executa activităţi de transport în beneficiul acestei firme, primind în contrapartidă, materiale de construcţii. Ulterior, după înfiinţarea SC "I.T." SRL, care a avut loc în cursul anului 2002, aşa cum am arătat puţin mai sus, şi până prin iulie 2005, firma inculpatului a achiziţionat produse metalurgice, de specificul celor produse de firma parte vătămată, de la SC "S." SRL, care la rândul său, era clientul firmei parte vătămată. începând cu iulie 2005, SC "I.T." SRL a început să achiziţioneze fier beton şi de la partea vătămată, în paralele mai achiziţiona însă şi de la S.C "S." SRL, deoarece nu dorea să renunţe la o relaţie comercială veche şi fructuoasă.
La data de 29 mai 2006 între cele două firme, SC "I.T." SRL şi SC "M." SA, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 198 din 29 mai 2006, care stabilea cadrul general al colaborării dintre cele două societăţi, constând în livrarea de către partea vătămată a diferitelor cantităţi de produse metalurgice, respectiv oţel beton, profile de oţel, sârmă de diferite tipuri şi dimensiuni, fabricate de către partea vătămată.
Condiţiile concrete ale vânzării-cumpărării erau stabilite prin acte adiţionale la contractul cadru, intitulate de către părţile contractante addendum-uri, în care se specifica cantitatea şi tipul de marfă, preţul pentru fiecare tip de marfă şi modalitatea de plată. Potrivit addendum-ului nr. 1 din 29 mai 2006, în legătură cu plata preţului aferent mărfii ridicate, s-a stabilit ca cumpărătorul să achite un avans, prin ordin de plată, la livrarea mărfii, diferenţa de preţ urmând să se achite prin cec, scadent la 15 zile. începând cu luna următoare, respectiv iunie 2006, s-a instituit regula plăţii în principal prin file CEC cu un termen de scadenţă la 30 de zile de la livrarea produselor, conform addendum-urilor nr. 2 - 14. Ca modalitate alternativă de plată era prevăzută şi cea prin ordine de plată, vizate de bancă.
Din declaraţiile inculpatului se poate reţine că acesta conducea întreaga activitate de achiziţii de marfă, în raport de mecanismele complexe ale pieţei de materiale de construcţii, guvernată, ca orice altă activitate comercială, de legea cererii şi ofertei. De asemenea, inculpatul I.M. era împuternicit să emită file cec în numele SC "I.T." SRL asupra conturilor deschise de această societate la B.C.R. şi la B.L.R.
Raportat la cele mai sus înserate, addendum-urile la contractul de vânzare cumpărare se întocmeau în baza comenzilor formulate de către inculpatul I.M., în numele SC "I.T." SRL, semnate spre aprobare de către conducerea SC "M." SA
Pentru livrarea efectivă a mărfurilor se completau delegaţii, fie de către inculpat, fie din dispoziţia acestuia, de către martorul H.I., care era practic "delegatul permanent" al firmei SC "I.T." SRL la Combinatul "M." din Câmpia Turzii.
Pentru plata întregii cantităţi de marfă livrată pe parcursul unei zile, se elibera de către inculpat câte o filă cec, predată prin intermediul delegatului H.I., ori a şoferilor trimişi pentru preluarea mărfii. Filele CEC erau semnate şi completate doar parţial de către inculpat, restul menţiunilor privind data, suma şi datele beneficiarului fiind scrise de către reprezentanţii părţii vătămate, de la biroul facturare, în raport cu documentele de livrare a mărfurilor şi facturile fiscale emise, în ceea ce priveşte termenul scadenţei şi preţul mărfurilor livrate.
Relaţia comercială dintre societatea parte vătămată şi firma inculpatului s-a desfăşurat în bune condiţii, cu respectarea termenului de plată, până în cursul lunii septembrie 2006, fiind achiziţionate şi plătite mărfuri în valoare de 14.020.088,34 RON.
În perioada 16 septembrie 2006 - 23 octombrie 2006, inculpatul I.M. a achiziţionat mod repetat, în numele societăţii SC "I.T." SRL Viişoara de la partea vătămată SC "M." SA o cantitate de marfă în valoare de 10.378.907,29 RON, pentru care a emis în total treizeci de file cec, din care 20 de cecuri asupra trasului B.C.R. - Sucursala Câmpia Turzii şi alte 10 file asupra trasului B.L.R. - Sucursala Turda, postdatate cu 30 de zile, figurând date ale emiterii în intervalul 19 octombrie 2006 - 22 noiembrie 2006.
Toate aceste file cec, privind suma totală de 10.336.197,95 RON, au fost ulterior refuzate la plată, în intervalul 23 octombrie 2006 - 28 noiembrie 2006, pentru lipsa disponibilului în contul bancar, cu toate că inculpatul I.M. a comercializat întreaga marfă achiziţionată de la partea vătămată, o mare parte fără înregistrare în evidenţele contabile ale SC "I.T." SRL Viişoara.
Anterior intrării în interdicţie bancară, inculpatul, la 09 octombrie 2006 şi 12 octombrie 2006, prin faxuri transmise părţii vătămate, cu motivaţia că filele cec scadente în perioada imediat următoare s-ar suprapune cu alte file cec eliberate asupra aceluiaşi cont bancar în favoarea altor firme, ceea ce ar crea dificultăţi în acoperirea valorii acestora, a obţinut amânări ale depunerii spre încasare a acelor file cec. De asemenea, şi în data de 23 octombrie 2006 a ajuns la sediul părţii vătămate o solicitare similară, însă nu s-a mai dat curs acesteia, conducerea firmei parte vătămată, susţinând că a procedat de o asemenea manieră în condiţiile în care inculpatul nu s-a prezentat la întâlnirea solicitată de membrii colectivului de conducere ai părţii vătămate.
În data de 23 octombrie 2006 inculpatul I.M. a plecat din ţară împreună cu familia.
Aşa cum reiese din datele furnizate de Banca Naţională a României, SC "I.T." SRL figurează în baza de date a Centralei incidentelor de plăţi cu 61 incidente de plată, din care 35 de incidente de plată cu cecuri, 25 transmise de către B.C.R. - Agenţia Câmpia Turzii şi 10 transmise de către B.L.R. - Agenţia Turda, în calitate de bănci trase, şi alte 26 incidente de plată cu bilete la ordin, astfel că în perioada 23 octombrie 2006 - 21 decembrie 2007 s-a aflat în interdicţie bancară de a mai emite cecuri.
Prin actul de acuzare se reţine, sub aspectul primei acuzaţii, şi anume infracţiunea de înşelăciune, că inculpatul I.M., în calitate de asociat unic şi administrator la SC "I.T." SRL Viişoara, în scopul de a obţine pentru sine foloase materiale injuste, i-a indus în eroare, în mod repetat, pe reprezentanţii părţii civile SC "M." SA, asupra bonităţii firmei sale, cu ocazia derulării contractului de vânzare-cumpărare privind furnizarea de produse laminate, determinându-i în perioada 16 septembrie 2006 - 23 octombrie 2006 să-i livreze materiale de construcţii, şi anume oţel beton, profile de oţel, sârmă de diferite tipuri şi dimensiuni, fabricate de către SC "M." SA, în valoare de 10.378.907,29 RON, prin folosirea mijlocului fraudulos al emiterii a 30 de cecuri, postdatate la 30 de zile, fără a asigura disponibilul necesar decontării acestora, cecuri ce au fost ulterior refuzate la plată, în intervalul 23 octombrie 2006 - 28 noiembrie 2006, pricinuindu-se părţii civile o pagubă de 10.378.907,29 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate şi neachitate.
Instanţa de fond a apreciat că situaţia faptică descrisă în cele ce au precedat, sintetizată mai sus, nu este rodul intenţiei directe a inculpatului I.M. de a păgubi partea vătămată, după cum în cauză nu se regăsesc nici manoperele de inducere în eroare ale reprezentanţilor SC "M." SA, ca latură obiectivă a infracţiunii imputate. Inculpatului nu i se reţine inducerea în eroare a părţii vătămate cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 198 din 29 mai 2006, ci pe parcursul executării clauzelor sale, ori obiectul de activitate al SC "I.T." SRL era acelaşi şi la momentul încheierii contractului, adică asemenea informaţii erau cunoscute de la momentul încheierii contractului, în condiţiile în care martorii F.A.D. şi C.O. au arătat că anterior încheierii contractului cu firma inculpatului i s-au cerut acestuia documentele firmei, respectiv actele constitutive, certificat de înregistrare, date contabile, unele date furnizate despre firmă de unităţile bancare cu care această societate colabora. Prin urmare, la data de 29 mai 2006, când s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare dintre SC "M." SA şi SC "I.T." SRL, reprezentanţii primei societăţi cunoşteau că SC "I.T." SRL are ca principal obiect de activitate transportul rutier de mărfuri.
În sensul celor mai sus exprimate şi anume că obiectul de activitate principal al SC "I.T." SRL nu este un indiciu al intenţiei inculpatului de a o înşela pe partea vătămată, este necesar să se reamintească că totuşi această societate avea ca obiect secundar de activitate şi comerţul cu ridicata de materiale de construcţie, ori produsele fabricate de partea civilă intră la această categorie, a materialelor de construcţii, astfel încât comercializarea lor era perfect legală.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că SC "I.T." SRL nu avea baza materială şi infrastructura necesară pentru a desfăşura activităţi de acest gen, reţinându-se că depozitul firmei, situat în localitatea Viişoara era un teren viran, neîngrădit, fără pază şi fără dotările necesare încărcării/descărcării mărfurilor ori cântăririi acestora. Cu ocazia deplasării martorului C.N. la locaţia depozitului firmei inculpatului s-a încheiat un proces-verbal de constatare, din care reiese că la faţa locului a fost găsită cantitatea de 120 kg marfa cumpărată de la SC "M." SA.
Situaţia depozitului de la SC "I.T." SRL nu era nici pe departe cea descrisă în rechizitoriu. La locaţia din Viişoara, unde se afla depozitul SC "I.T." SRL, se afla un teren împrejmuit şi o hală în construcţie care urma să devină depozitul firmei. Este real că materialele erau depozitate în general, în aer liber, dat fiind că hala se afla în construcţie şi depozitarea unor materiale în interior împiedica procesul tehnologic de construire. Locul era luminat, şi la intrare era instalată o rulotă care era sediul unui paznic, care avea drept atribuţii paza acelui depozit. De asemenea, la faţa locului existau mijloace tehnice pentru încărcarea-descărcarea mărfurilor, cum ar fi motostivuitoare, macarale electrice. într-adevăr, la faţa locului nu existau aparate de cântărire, iar marfa achiziţionată de către SC "I.T." SRL, fie era cântărită la furnizor, adică la SC "M." SA şi era direct transportă la beneficiarii SC "I.T." SRL, fie dacă era descărcată în depozitul firmei inculpatului şi apoi reîncărcată şi transportată la beneficiari, era cântărită la Baza de Cereale Câmpia Turzii, cu care SC "I.T." SRL avea încheiat un contract de prestării servicii, în domeniul cântăririi mărfurilor.
Chiar admiţând că nu ar fi existat asemenea dotări şi că depozitul era practic un teren viran, această situaţie nu a apărut pe parcursul executării contractului, ci era preexistentă încheierii lui, şi ar fi trebuit să fie cunoscută de către firma cocontractantă, adică de către partea vătămată, prin organele sale de conducere, la momentul încheierii contractului.
Dacă la data încheierii contractului ar fi existat un depozit în adevăratul sens al cuvântului, dar ulterior, în perioada de executare a contraprestaţiilor contractuale, deţinătorul ar fi înstrăinat acel depozit, sau l-ar fi distrus sau adus în stare de neutilizare, atunci am mai putea discuta de schimbarea condiţiilor avute în vedere de persoana vătămată la semnarea contractului, schimbare ce ar fi avut loc pe perioada executării contractului, şi în cazul în care ar fi fost cunoscută la momentul perfectării convenţiei, nu ar mai fi avut loc semnarea acesteia.
Este real că firmei inculpatului îi lipsea orice structură organizatorică şi de personal, în ceea ce priveşte gestionarea mărfurilor, activitatea de comerţ a firmei administrate de către inculpat limitându-se doar la transportarea mărfurilor direct de la producătorul SC "M." SA la clienţii proprii ai SC "I.T." SRL. Însă această situaţie nu este de natură a creiona intenţia inculpatului de inducere în eroare a părţii vătămate, în situaţia în care majoritatea firmelor se limitează practic la această activitate, de revânzare a unor produse fabricate de mari producători, o astfel de activitate fiind în beneficiul tuturor celor implicaţi în asemenea raporturi comerciale.
Se mai reţine prin rechizitoriu că SC "I.T." SRL nu avea o reţea de distribuţie prestabilită, astfel că achiziţia de mărfuri nu se făcea în funcţie de cererea de pe piaţă. Consecinţa era aceea că mărfurile se vindeau cu discount-uri ori unor clienţi ocazionali sub preţul de piaţă. Şi această argumentaţie este greşită, şi în tot cazul nu denotă intenţia inculpatului de-a înşela partea vătămată. Martorii audiaţi în cauză şi care erau administratorii unor firme cu care SC "I.T." SRL avea relaţii comerciale, au declarat că inculpatul nu practica preţuri vădit mai mici decât cele ale unor firme cu activităţi similare, şi că singurul avantaj rezultat din relaţiilor comerciale pe care le-au avut cu SC "I.T." SRL a fost faptul că această societate asigura şi transportul mărfurilor pe care le vindea. De altfel nu se poate reţine, la modul general, că inculpatul a vândut mărfurile achiziţionate de la SC "M." SA sub preţul de achiziţie.
Inculpatul a arătat în declaraţia sa că este posibil ca unele mărfuri, în cantităţi mici, să fi fost vândute sub preţul de achiziţie, dar că aceste acte sunt guvernate de legea cererii şi ofertei, şi au fost conjuncturi cu totul izolate, în care s-au realizat astfel de tranzacţii. Mai arată inculpatul că avea posibilitatea să vândă cantităţi mari cu adaos comercial redus sau să vândă cantităţi mai mici cu adaos mai mare, dar că a preferat, în funcţie şi de furnizorul său, să vândă cantităţi mai mari cu un adaos comercial redus. De asemenea, inculpatul a declarat că a acordat discount doar la 3 societăţi comerciale care îi achitau preţul mărfii la ridicarea acesteia. Astfel dintr-o cantitate de circa 9000 tone a aplicat discount doar pentru 250 tone de marfa.
Inculpatul a mai arătat că nu a intenţionat să inducă în eroare firma parte vătămată, ba dimpotrivă, a încercat să aibă cu organele de conducere de la SC "M." SA o discuţie legată de dificultăţile financiare pe care societatea I.T. a început să le aibă încă din luna august 2006, dificultăţi dublate şi de faptul că urma o perioadă când activitatea în construcţii înceta.
În contextul ivirii greutăţilor financiare inculpatul, la datele de 09 octombrie 2006 şi 12 octombrie 2006, a solicitat amânări în depunerea spre încasare a filelor cec emise, invocând scadenţa simultană a mai multor instrumente de plată emise asupra aceluiaşi cont bancar, cereri ce au fost admise de către partea civilă SC "M." SA, în condiţiile în care acceptarea amânării depunerii spre încasare a instrumentelor de plată, cecuri ori bilete la ordin, era o practică admisă de politica firmei "M." pentru a proteja partenerii de afaceri de eventuale blocaje financiare.
Prin rechizitoriu se reţine că aceste amânări ar fi fost aprobate şi ca urmare a manoperelor desfăşurate de inculpat de a întări convingerea organelor de conducere a SC "M." SA că firma sa este solvabilă, afirmând că este pe punctul de a-şi extinde afacerile şi de a i se aproba credite bancare.
O discuţie de această manieră a avut loc, aşa cum arată inculpatul, pe la jumătatea lunii octombrie 2006, aspect confirmat şi de martorul C.O., director comercial adjunct la SC "M." SA, deci după aprobarea celor două amânări la introducerea în bancă a instrumentelor de plată.
În aceeaşi ordine de idei, inculpatul chiar a avut încercări de extindere a activităţii SC "I.T." SRL în municipiul Sibiu, aşa cum reiese din contractul de închiriere depus la dosarul instanţei, contract încheiat la data de 18 octombrie 2006. Obiectul acestui contract îl constituie un depozit şi o hală de debitare, în condiţiile în care martorul F.A.D. a afirmat că inculpatul i-a spus că firma sa are posibilitatea de a-şi extinde activitatea în alte localităţi şi de a obţine în viitor utilaje de debitare.
De asemenea inculpatul a depus în numele SC "I.T." SRL la SC P.B.R. SA - Sucursala Cluj-Napoca o cerere din 20 septembrie 2006, pentru obţinerea unei linii de credit pe cesiune de creanţă în favoarea SC I.T. SRL. Pentru că inculpatul a prezentat doar o parte din documentele financiare solicitate de bancă, cererea nu a intrat în analiza departamentului de specialitate, astfel că la nivelul instituţiei nu s-a luat nici o decizie în ceea ce priveşte acordarea creditului solicitat. Este real că simpla depunere a unei cereri de creditare nu echivalează cu aprobarea acesteia, însă denotă preocuparea inculpatului de a depăşi impasul financiar în care se afla, fiind evident că acesta căuta soluţii diverse pentru a reuşi să plătească datoriile pe care firma le avea, izvorâte din relaţiile comerciale pe care le-a desfăşurat.
Prin urmare, cele două cereri de amânare a introducerii în bancă a instrumentelor de plată, şi livrarea în continuare de mărfuri de către SC "M." SA, nu a avut nici o legătură cu discuţiile purtate de inculpat cu reprezentanţii SC "M." SA, iar aceste discuţii nu au avut un caracter determinant pentru continuarea relaţiilor comerciale dintre cele două firme. De altfel, tratativele mai sus evidenţiate au avut loc la circa o lună de zile de la data la care se reţine ca fiind cea infracţională, şi anume 16 septembrie 2006, adică pe la jumătatea lunii octombrie 2006, iar infracţiunea de care este acuzat inculpatul s-a epuizat la 23 octombrie 2006, adică "manoperele de inducere în eroare" determinante, au avut loc spre finalul perioadei infracţionale, fără să se reţină până la acel moment ce anume a determinat conducerea SC "M." SA să dispună livrarea de mărfuri către SC "I.T." SRL
Se mai reţine prin rechizitoriu că uneori marfa era descărcată acasă la persoane fizice, însă inculpatul lămureşte acest aspect susţinând că acolo funcţionau şi sediile firmelor administrate de respectivele persoane fizice, aşa cum se întâmplă în realitate în majoritatea situaţiilor, că o persoană, care este asociatul unei societăţi comerciale, stabileşte sediul acesteia la domiciliul său.
În cauză nu are relevanţă juridică, sub aspectul existenţei intenţiei directe a inculpatului de a prejudicia partea vătămată, faptul că în perioada august -octombrie 2006 s-au retras sume de bani, de regulă câte 10.000 RON pe operaţiune bancară, din contul SC I.T. SRL deschis la B.T., cu titlu de restituire împrumut către SC O.C.S. SRL, SC D.T. SRL Viişoara şi SC D.T.Z. SRL, pe baza unor contracte de împrumut încheiate la iniţiativa şi insistenţele inculpatului, în condiţiile în care filele cec emise în cauză, şi care sunt considerate mijloace frauduloase, au fost trase asupra B.C.R. Dimpotrivă, această situaţie faptică este explicată logic de către inculpat, care arată că a procedat de această manieră pentru că dorea să transfere aceste sume de bani din contul firmei deschis la B.T. în contul pe care-l avea firma la B.C.R., cont pe care erau emise mai multe instrumente de plată.
Fără îndoială că inculpatul şi-a administrat neprofesionist, lipsit de coerenţă şi haotic firma proprie, SC "I.T." SRL, aspect care, dublat de pasivitatea organelor de conducere ale părţii vătămate, de lipsa de fermitate a acestora în urmărirea creanţelor proprii, a dus la prejudicierea părţii vătămate, însă aspectele evidenţiate mai sus, nu conturează intenţia directă a inculpatului de a prejudicia partea vătămată. Este posibil ca la un moment dat acesta să fi acceptat probabilitatea păgubirii părţii vătămate, însă sub nici o formă nu a urmărit un astfel de deznodământ, ceea ce demonstrează că inculpatul nu a acţionat cu forma de intenţie cerută de lege, şi anume intenţie directă.
În sensul celor de mai au fost amintite şi concluziile expertizei contabile efectuate în faza de judecată, din care reiese că la data de 23 octombrie 2006, când firma inculpatului a intrat în incapacitate de plată, aceasta avea de recuperat de la proprii săi clienţi suma de 5.635.313,55 lei, din care 5.597.705,73 reprezentând preţ al mărfurilor livrate, iar diferenţa până la suma de 5.635.313,55 lei este reprezentată de penalităţi contractuale. De asemenea se mai evidenţiază că pentru marfa livrată fără facturi, ci doar pe bază de aviz de expediţie, SC "I.T." SRL ar fi avut de încasat suma de 4.883.975,80 lei.
În total inculpatul ar fi avut de recuperat suma de 10.519.289,35 lei, superioară sumei de 10.369.907,29 lei, care reprezintă preţul mărfii achiziţionată de la SC "M." SA şi care a rămas neachitat. Acest aspect este din nou sugestiv din punctul de vedere al laturii subiective.
În sensul unei proaste gestionări a afacerilor pe care SC "I.T." SRL le desfăşura, este necesar să amintim că societatea nu avea stabilit un flux de încasare a preţului mărfurilor de la proprii clienţi, nu avea încheiate contracte scrise, cu termene de scadenţă specificate, în concordanţă cu cele stabilite de către partea vătămată, şi care să asigure acoperirea conturilor bancare până la scadenţa stabilită prin instrumentele de plată, însă aşa cum am arătat mai sus, acestea nu contribuie la evidenţierea unei intenţii a inculpatului de păgubi societatea parte vătămată.
Este real că inculpatul a solicitat ca plata să se facă în numerar, însă acest lucru nu constituie un obicei al firmei, aspect evidenţiat şi de conducătorii auto ai SC "I.T." SRL, care au arătat că niciodată nu au primit preţul mărfii la destinaţie, cunoscând că aceasta era plătită prin virament bancar.
De asemenea, inculpatul practica încasarea de avansuri în numerar sau luarea de împrumuturi de la persoane fizice ori societăţi comerciale pentru rezolvarea unor situaţii urgente ale firmei, cu promisiunea de stingere a obligaţiei prin darea în plată de mărfuri şi considerarea împrumutului ca avans marfa.
Darea în compensare de mărfuri, pentru stingerea obligaţiilor rezultând din servicii de transport, plata combustibilului şi a pieselor auto, nu era de natură să asigure lichidităţi pentru plăţile datorate părţii civile, şi acest procedeu alături de cele evidenţiate mai sus nu au dus decât la agravarea în timp a situaţiei financiare a firmei SC "I.T." SRL, însă prin aceasta inculpatul nu a urmărit păgubirea părţii vătămate, ci, aşa cum s-a arătat mai sus, face parte din strategia greşită, sau mai degrabă din lipsa oricărei strategii, de management a societăţii pe care o administra.
În contextul celor mai sus reţinute, inculpatul I.M. a acumulat, în preajma datei de 23 octombrie 2006, numeroase şi semnificative datorii personale sau ale firmei, provenite din împrumuturi de bani nerestituite de la persoane fizice, avansuri încasate pentru mărfuri ce nu au fost ulterior livrate ori din mărfuri achiziţionate şi neachitate, însă nu putem să conchidem, că toate acestea au fost realizate în scopul înşelării părţii vătămate, în condiţiile în care în cauză există şi alte "victime colaterale", existând la dosar date că inculpatul nu a achitat contravaloarea unor mărfuri diverse achiziţionate de la diferite alte societăţi comerciale, ci ele sunt rodul administrării incoerente a afacerilor derulate de SC "I.T." SRL, care în timp au condus la crearea unui blocaj financiar, din care cel mai mult a avut de pierdut, în mod evident şi incontestabil, partea vătămată.
Un alt aspect reţinut în favoarea inculpatului I.M. constă în faptul că acesta a efectuat plăţi faţă de partea civilă inclusiv la data de 20 octombrie 2006, de unde reiese clar că inculpatul a continuat să plătească marfa cumpărată de la SC "M." SA, ori de câte ori intrau în conturile firmei sale diferite sume de bani, aşa cum reiese din extrasele de cont ale SC "I.T." SRL.
La data de 23 octombrie 2006, inculpatul a formulat o nouă cerere de amânare la introducere a cec-urilor în bancă, care de această dată nu a mai fost aprobată, astfel că toate cele 30 file cec au fost introduse la plată în perioada 23 octombrie 2006 - 28 noiembrie 2006, şi toate au fost refuzate, pentru lipsa disponibilului, după cum urmează:
- asupra trasului B.C.R.: BK 300, nr. 01766374, BK 300 nr. 01766375, BK 300 nr. 01766876, BK 300 nr. 01766879, BK 300, nr. 01766877, BK 300 nr. 01766372, BK 300 nr. 01766880, BK 300 nr. 01.766881, BK 300 nr. 01766884, BK 300 nr. 01766882, BK 300 nr. 01766883, BK 300 nr. 01766885, BK 300 nr. 01766886, BK 300 nr. 01766887, BK 300 nr. 01766889, BK 300 nr. 01766891, BK 300 nr. 01766890, BK 300 nr. 01766894, BK 300 nr. 01766892, BK 300 nr. 01766893;
- asupra trasului B.L.R. BK 307 nr. 00044104, BK 307 nr. 00044105, BK 307 nr. 00044101, BK 307 nr. 00044106, BK 307 nr. 00044107, BK 307 nr. 00044108, BK 307 nr. 00044109, BK 307 nr. 00044110, BK 307 nr. 00044111, BK 307 nr. 00044112.
Este real că inculpatul nu avea practic o piaţă de desfacere a produselor, nu a fost interesat în dezvoltarea de relaţii comerciale stabile, sigure şi durabile cu proprii săi clienţi şi nu a înregistrat în contabilitatea firmei toate documentele aferente operaţiunilor comerciale desfăşurate, însă acest lucru se poate pune pe seama lipsei studiilor de specialitate ale inculpatului, aşa cum este de fapt situaţia în cazul imensei majorităţi a oamenilor de afaceri din mediul de afaceri românesc, când, în contextul istoric al revoluţiei din decembrie 1989, toată lumea a început să facă afaceri fără să îşi pună cineva problema dacă are capacitatea de a administra şi gestiona o firmă, dacă are studiile şi pregătirea necesară pentru a porni pe un astfel de drum. Din toate datele de la dosar reiese că inculpatul nu a acţionat cu intenţia directă de a înşela partea vătămată, şi probabil că la un moment dat, a acceptat ideea că unele firme partenere de afaceri vor fi păgubite de pe urma modului în care a înţeles să îşi administreze societatea, haotic, lipsit de viziune şi păgubos chiar şi pentru propria afacere, însă aceasta nu este suficient pentru existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, situaţia în care este necesar ca inculpatul să urmărească păgubirea părţii vătămate, cu scopul însuşirii, pentru sine sau pentru altul, a foloaselor infracţiunii.
Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, şi cum rezultă cu precădere din probele testimoniale administrate, nu numai că inculpatul nu şi-a însuşit nici pentru el şi nici pentru altcineva vreun bun sau vreun echivalent bănesc al unor bunuri, ba mai mult, chiar a acumulat datorii personale în cuantum destul de important.
De asemenea, din declaraţiile inculpatului şi din cele ale martorilor audiaţi în cauză, şi care deţineau funcţii de conducere în cadrul firmei parte vătămată, reiese că acesta a cumpărat pentru firma sa, SC "I.T." SRL, cantităţi mai mici de marfă, l-a început, pe care le-a achitat la termenul stipulat, iar ulterior a achiziţionat cantităţi mai importante de marfă, pentru care a eliberat file CEC, însă această conduită a fost determinată de situaţia de pe piaţa de profil care impunea achiziţionarea unor cantităţi mai mari, dat fiind faptul că preţul era destul de scăzut, în perspectiva sosirii unui anotimp care nu este propice pentru activitatea din construcţii.
Mai este necesar să se sublinieze că inculpatul a plecat din ţară în data de 23 octombrie 2006, însă acesta a fost nevoit să plece, deoarece era ameninţat de numitul S.M., administratorul unei firme partenere, acesta spunându-i că dacă nu se va rezolva situaţia, în sensul că îi pretindea inculpatului livrarea unei cantităţi de marfă, deşi firma inculpatului nu datora marfa respectivă, îi va răpi copilul. Fiind audiat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, martorul S.M. nu confirmă că l-ar fi ameninţat pe inculpat, lucru şi firesc de altfel pentru a nu risca să se expună eventualelor consecinţe de natură penală, însă nici nu contestă că ar fi avut ceva probleme cu inculpatul, doar că subliniază că acestea s-au rezolvat, prin livrarea de către inculpat a unei cantităţi de marfă în valoare de 900 milioane lei vechi. Martorul nu contestă însă că a fost acasă la inculpat, unde se afla soţia acestuia, precum şi copilul inculpatului, contabilul firmei şi încă o femeie şi un bărbat, fără ca martorul să cunoască despre cine este vorba.
Însă este incontestabil că inculpatul s-a întors în ţară în data de 11 martie 2007, în mod benevol, supunându-se rigorilor legii şi ale anchetei penale.
Sintetizând toate argumentele mai sus reţinute, instanţa a apreciat că inculpatul nu a acţionat în sensul inducerii în eroare a părţii vătămate, nici la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, şi nici pe parcursul executării acestuia, şi în mod cert nu a acţionat cu intenţia directă a păgubirii părţii vătămate, prin obţinerea unui folos material injust, sens în care l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, deoarece faptei îi lipseşte cel puţin unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Partea vătămată SC "M." SA s-a constituit parte civilă, conform adresei C73/3004/2006 din 10 martie 2008, cu suma totală de 18.010.541,63 RON, din care 10.369.907,29 RON reprezentând preţ datorat, şi suma de 7.640.634,34 RON reprezentând penalităţi calculate până la data emiterii adresei, conform art. 3 8 din contractul nr. 198 din 29 mai 2006.
Potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care se dispune achitarea inculpatului pentru că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate soluţiona acţiunea civilă. Având în vedere că inculpatul nu a achitat mărfurile achiziţionate de la partea vătămată, şi că acesta şi-a condus în mod defectuos afacerile societăţii proprii, contribuind în acest fel la păgubirea părţii civile, instanţa de fond a apreciat că pretenţiile formulate de partea civilă sunt pe deplin justificate, şi impun obligarea acestuia la plata întregului prejudiciu suferit de partea vătămată, a cărui existenţă şi întindere rezultă din contractul de la dosar şi din actele adiţionale încheiate la acesta.
Inculpatul s-a apărat susţinând că între partea vătămată şi firma sa a fost încheiat un contract de vânzare pe credit de tip consignaţie ori sub condiţie suspensivă, avându-se în vedere clauza contractuală din art. 13 a contractului de vânzare-cumpărare nr. 198/2006, conform căreia "dreptul de proprietate asupra valorii mărfii se transmite de la vânzător la cumpărător în momentul plăţii integrale a valorii mărfii" şi că, în aceste condiţii, păstrând proprietatea asupra mărfurilor neachitate, partea vătămată nu ar fi suferit niciun prejudiciu. Este evident că în speţă este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare, în care părţile au amânat transferul proprietăţii până la împlinirea unui termen suspensiv, şi anume achitarea preţului, însă indiferent care este natura juridică a clauzei de mai sus, este clar şi de netăgăduit că bunurile obiect al contractului, bunuri de gen, au ieşit din patrimoniul părţii vătămate, fără ca aceasta să fi încasat preţul aferent. Or, este clar că respectiva clauză a fost înserată în beneficiul creditorului preţului, adică al părţii vătămate, şi nu se poate întoarce împotriva sa. Ar fi de neacceptat ca acum să se pretindă părţii vătămate, care a rămas şi fără bunuri şi fără preţul acestora, să facă cheltuieli suplimentare pentru recuperarea acestora de la deţinătorii actuali, în condiţiile în care este foarte posibil ca bunurile respective să nici nu mai existe la momentul de faţă ca atare.
Câtă vreme în civil, eşti răspunzător chiar şi pentru prejudiciile produse de culpa cea mai uşoară, iar inculpatul are o culpă prin administrarea necorespunzătoare a afacerilor firmei sale, precum şi o răspundere rezultând din faptul că a angajat firma sa în aceste relaţii comerciale, şi că nu a respectat obligaţiile decurgând din ele, în temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) rap. la art. 346 alin. (2) C. proc. pen. anterior tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC "M." SA, şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 18.010.541,63 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 10.369.907,29 lei reprezentând preţ datorat şi 7.640.634,34 lei reprezentând penalităţi contractuale.
Deşi în cauză a fost introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente SC "I.T." SRL, aşa cum rezultă din adresa de la dosarul instanţei, această firmă a fost radiată din Registrul Oficiului comerţului, prin Sentinţa comercială nr. 3864 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj, publicată în "Buletinul Procedurilor de insolvenţă" nr. 7.951 din 19 octombrie 2010. Prin urmare nu mai poate opera răspunderea solidară a inculpatului cu SC "I.T." SRL, în condiţiile art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., sub imperiu căruia s-au născut prezentele raporturi juridice.
Prin ordonanţa procurorului din 18 decembrie 2007 a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra imobilelor grădină în intravilan în suprafaţă de 200 stj. cu nr. topo 47 şi casă în intravilan în suprafaţă de 55 stj. cu nr. topo 49, înscrise în cartea funciară nr. 2964, Viişoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M. şi arător în suprafaţă de 1.100 mp cu nr. topo 4863/2, 4864/2, 4870/2, 4869/2, 4868/2, înscris în cartea funciară nr. 3677 Viişoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M..
Măsura asigurătorie de mai sus a fost pusă în aplicare prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 13 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, Compartimentul de Combatere a Marii Criminalităţi Economico - Financiare, iar prin încheierea nr. 21033 din 27 decembrie 2007, a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Turda s-a luat inscripţia ipotecară asupra imobilelor de mai sus.
Având în vedere că inculpatul a fost obligat la repararea pagubei, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. anterior tribunalul a menţinut măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanţa din 18 decembrie 2007 de către Ministerul Public - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul de urmărire penală nr. 143/D/P/2006 şi pusă în aplicare prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 13 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, Compartimentul de Combatere a Marii Criminalităţi Economico-Financiare, măsură instituită prin încheierea nr. 21033 din 27 decembrie 2007 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Turda, asupra imobilelor grădină în intravilan în suprafaţă de 200 stj. cu nr. topo 47 şi casă în intravilan în suprafaţă de 55 stj. cu nr. topo 49, înscrise în cartea funciară nr. 2964, Viişoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M. şi arător în suprafaţă de 1.100 mp cu nr. topo 4863/2, 4864/2, 4870/2, 4869/2, 4868/2, înscris în cartea funciară nr. 3677 Viişoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M.
În privinţa infracţiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau de a dispune în alt fel de disponibilul existent, înainte de expirarea termenelor fixate, prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din L. 59/1934 asupra cecului, s-a reţinut prin rechizitoriu că a fost comisă în perioada mai-octombrie 2006. acceptând ca dată a epuizării infracţiunii data de 31 octombrie 2006, adică ultima zi din luna octombrie 2006 şi s-a constatat că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) rap. la art. 124 C. pen. anterior, în redactarea anterioară modificării sale prin Legea nr. 63/2012, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la 30 aprilie 2011, moment în care a intervenit prescripţia specială. Este de menţionat că la calcularea termenului de prescripţie specială s-a avut în vedere art. 13 C. pen. anterior, deoarece faptele au fost comise anterior modificării dispoziţiilor art. 124 C. pen. anterior prin Legea nr. 63/2012, prin urmare termenele de prescripţie a răspunderii penale, termenele de reabilitare, etc, sunt guvernate de legea în vigoare la data comiterii faptei, aşadar termenul de prescripţie specială este de 4 ani şi 6 luni.
Faţă de această infracţiune s-a reţinut că inculpatul ar fi emis din cele 32 de cecuri, 2 în favoarea SC "B.T." SRL Raportat la această situaţie, SC "B.T." SRL, prin reprezentant legal C.C.I., asociat unic şi administrator, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma restantă ce nu a putut fi încasată, întrucât inculpatul I.M. nu avea disponibil suficient în contul bancar al firmei, sumă ce conform declaraţiei din data de 06 martie 2008 se ridică la valoarea de 163.714,48 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul I.M.
Prin Decizia penală nr. 245/A/2013 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul I.M. împotriva Sentinţei penale nr. 462 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj.
În esenţă, s-a reţinut că în lipsa unor clauze exprese din cuprinsul contractului încheiat cu partea vătămată, pe care inculpatul să le fi încălcat apelând la mijloace frauduloase, nu se poate reţine că acesta a acţionat cu intenţia de a păgubi partea vătămată, neputând fi identificate manopere de inducere în eroare pe parcursul derulării contractului încheiat.
Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecăţii, a apreciat că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că intenţia inculpatului de a induce în eroare partea vătămată nu a fost probată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 215 C. pen. constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. La fel, există înşelăciune prin inducerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, precum şi emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau a unei persoane ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară precum şi fapta de a retrage, după emitere provizia în tot sau în parte ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare.
Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune este necesară intenţia directă a cărei existenţă trebuie stabilită cu certitudine respectiv ca făptuitorul să îşi dea seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte o pagubă, urmare a cărei producere o doreşte. Mai mult, în accepţiunea alineatului 4 nu este suficient ca fila cec emisă să fie refuzată la plată pentru lipsa de disponibil, fiind necesară şi dovedirea activităţilor dolosive ale inculpatului în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate.
În speţă, nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul a acţionat în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate, toate aspectele învederate anterior dovedind de fapt buna credinţă a acestuia .
Totodată, întrucât inculpatul nu a achitat mărfurile achiziţionate de la partea vătămată, s-a apreciat că pretenţiile formulate de partea civilă sunt justificate astfel că obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile este temeinică şi legală.
De asemenea, a considerat că măsura sechestrului asigurător se impune a fi menţinută, având în vedere împrejurarea că în mod temeinic inculpatul a fost obligat la repararea pagubei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au formulat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul I.M.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 mai 2015, primul termen de judecată fiind fixat la data de 16 iunie 2015.
Prim motivele de recurs, depuse la 30 aprilie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. anterior sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului I.M. şi a solicitat condamnarea acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5. C. pen.
Inculpatul I.M., prin motivele scrise de recurs depuse prin poştă la data de 08 iunie 2015, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticând soluţia recurată în ceea ce priveşte latura civilă şi a solicitat respingerea pretenţiilor civile formulate de partea vătămată şi ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată prin Ordonanţa din 18 decembrie 2015.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul I.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpaţi, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 12 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate de inculpaţi au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 mai 2015, situaţie în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 din C. proc. pen.anterior, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă.
Pe cale de consecinţă, constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 din C. proc. pen.anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Totodată, reţine că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 172 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, au fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.anterior, identic cu cel de la pct. 171, prevede că este supusă casării hotărârea care este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Prin urmare, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Aşa cum s-a statuat în mod constant în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinarea unei cauze în recurs, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, nu poate duce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către prima instanţă sau de către instanţa de apel.
Această verificare nu mai este permisă de lege, în condiţiile în care art. 3859 alin. (1) din C. proc. pen.anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează motive de casare care vizează doar chestiuni de drept, astfel încât critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, prin care se tinde la modificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond în sensul că inculpatul ar fi indus în eroare pe partea-vătămată SC M. SA cu privire la posibilitatea achitării integrale a debitului, excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) din C. proc. pen. anterior, inclusiv pct. 172.
Totodată, se constată că şi recursul declarat de inculpatul I.M. priveşte tot chestiuni de fapt, în condiţiile în care inculpatul critică calificarea dată de către instanţele de fond contractului încheiat între SC I.T. SRL şi SC M. SA Câmpia Turzii şi existenţa prejudiciului suferit de către partea-vătămată. Inculpatul nu a arătat, nici prin motivele scrise de recurs şi nici prin concluziile orale, în ce modalitate a fost încălcată legea, doar susţine că partea civilă nu a pierdut proprietatea mărfii livrate SC I.T. SRL şi că are posibilitatea să o recupereze şi să o revendice din mâinile terţilor sau că SC M. SA Câmpia Turzii putea să învestească cu formulă executorie cecurile emise de către SC I.T. SRL şi să le pună în executare, aspecte ce ţin în mod exclusiv de aprecierea probelor, motiv pentru care se apreciază că motivele de recurs nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, raportat de soluţia de achitare a inculpatului I.M., Înalta Curte constată că o astfel de analiză nu este necesară.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 245/A/2013 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, şi de minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul intimat-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 245/A/2013 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, şi de minori.
Obligă recurentul intimat-inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1570/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
