ICCJ. Decizia nr. 1570/2015. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2015

RO M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1570/2015

Dosar nr. 774/46/2015

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2015

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi în consecinţă:

În baza art. 107 alin. (1) rap. la art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2015 în Dosarul nr. 5604/12/XD de Judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de arondisment din Diekirch - Luxemburg, pe numele persoanei solicitate M.M.M., în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Argeş.

S-a luat act că persoana solicitată a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

În baza art. 103 alin. (5), (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a dispus arestarea în vederea predării persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 noiembrie 2015 şi până la data de 10 decembrie 2015, inclusiv.

S-a constatat că faţă de persoana solicitată s-a dispus reţinerea în cauză, pentru 24 de ore, începând cu data de 10 noiembrie 2015, orele 13:30, şi până la 11 noiembrie 2015, orele 13:30.

În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată, s-a hotărât ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a hotărât ca prezenta sentinţă să se comunice persoanei solicitate, locului de deţinere, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în cuantum de 420 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 10 noiembrie 2015, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, sub nr. de dosar 774/46/2015, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, nr. 8098/11/5/2015 din data de 10 noiembrie 2015, prin care s-a solicitat luarea măsurii arestării faţă de persoana solicitată M.M.M., în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Argeş.

Sesizarea parchetului a avut la bază mandatul european de arestare emis de către autorităţile judiciare competente din Luxemburg, respectiv Judecătorul de Instrucţie de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Arondisment din Diekirch - Luxemburg, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt prin violenţă şi/sau ameninţare a unor infracţiuni de furt calificat, precum şi a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare de bani.

Din conţinutul mandatului european de arestare, a rezultat în esenţă că persoana solicitată M.M.M., împreună cu numitul I.C.R. şi alte persoane neidentificate au constituit un grup infracţional organizat, membrii acestei grupări, în perioada 29 septembrie 2013 - 03 decembrie 2013, au comis 18 infracţiuni de furt calificat (unele dintre aceste fapte fiind comise prin violenţă sau ameninţare, iar altele rămânând în stadiu de tentativă) pe teritoriul Marelui Ducat de Luxemburg, în arondismentul din Diekirch.

În realizarea activităţii infracţionale, persoana solicitată M.M.M., împreună cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, pătrundeau prin efracţie şi/sau escaladare şi pe timp de noapte în domiciliile unor persoane (de regulă în vârstă) de unde sustrăgeau prin violenţă şi ameninţare obiecte de valoare (bijuterii din aur) şi sume de bani, pe care şi le-au însuşit şi au dispus de ele, cunoscând că provin din infracţiuni.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate şi a luat măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, începând cu data de 10 noiembrie 2015, orele 13:30, şi până la 11 noiembrie 2015, orele 13:30.

S-a arătat că faptele sunt pedepsite de art. 461, 468, 471 C. pen. Luxemburghez, privind furtul comis cu ajutorul violenţei sau al ameninţărilor, art. 51, 461, 468, 471 C. pen. Luxemburghez, privind tentativa la furtul comis cu ajutorul violenţei sau al ameninţărilor, art. 461, 463 şi 467 C. pen. Luxemburghez, privind furtul calificat, art. 51, 461, 463 şi 467 C. pen. Luxemburghez privind tentativa la furt calificat şi respectiv art. 506-1.3 şi art. 506-4 C. pen. Luxemburghez privind infracţiunea de spălare de bani.

S-a reţinut că faptele se regăsesc şi în legislaţia română fiind sancţionate ca infracţiuni potrivit prevederilor art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. român privind tâlhăria comisă pe timp de noapte şi prin violare de domiciliu, art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. român, privind furtul calificat, art. 367 alin. (1) C. pen. român privind constituirea unui grup infracţional organizat, şi respectiv art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 privind infracţiunea de spălare de bani, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de până la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Curtea a constatat că persoana solicitată a fost informată de parchet cu privire la acuzaţiile care i se aduc de către autorităţile judiciare Luxemburgheze, fiindu-i înmânată şi o copie a mandatului european de arestare, tradus în limba română, respectându-se astfel dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 302/2004, completată.

La termenul de judecată stabilit, Curtea a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103 şi 104 din Legea nr. Legea nr. 302/2004, explicându-i persoanei solicitate conţinutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute de legea română, respectiv: posibilitatea de a-şi da consimţământul la predare şi caracterul irevocabil al acestuia, aducându-i la cunoştinţă conţinutul regulii specialităţii şi posibilitatea de a beneficia, persoana solicitată fiind de acord cu predarea, solicitând în acelaşi timp să fie lăsat în stare de libertate

S-a constatat că, în prezenta cauză, sunt respectate dispoziţiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare, nu au fost formulate obiecţii privind identitatea şi nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege.

Deşi persoana solicitată s-a apărat în sensul că nu este autorul infracţiunilor ce i se impută şi nu a fost prezent pe teritoriul statului solicitant, în acel interval mare de timp în care se susţine că au fost comise faptele, s-a arătat că Curtea nu este abilitată în cadrul acestor proceduri de cooperare judiciară să cerceteze conţinutul acuzaţiilor cât şi atitudinea subiectivă a acuzatului în raport cu faptele ce se arată că au fost comise.

Curtea a constatat că din conţinutul mandatului european de arestare, la lit. H), că infracţiunile pentru care a fost emis acesta, sunt prevăzute cu sancţiuni privative de libertate persoana solicitată beneficiind de garanţii în sensul revizuirii pedepselor aplicate, la cererea sa, sau în vederea neexecutării acestor pedepse.

În acelaşi timp, este posibil ca persoana solicitată să ceară măsuri de clemenţă conform legislaţiei sau practicii statului solicitant.

Pentru că nu s-au identificat motive de refuz în ce priveşte persoana solicitată, iar aceasta şi-a manifestat consimţământul pentru a fi predată, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 107 raportat la art. 103 din Legea nr. 302/2004, a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătorul de Instrucţie de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Arondisment din Diekirch - Luxemburg, la data de 19 octombrie 2015.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, persoana solicitată M.M.M. a formulat contestaţia de faţă arătând că este de acord să fie predat autorităţilor din Luxemburg, dar că, până la predare să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Analizând contestaţia formulată persoana solicitată M.M.M. atât potrivit susţinerilor orale, ale apărătorului, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aceasta este nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că, dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (INTERPOL), arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de cel mult 15 zile, sau poate respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului şi, dacă este cazul, să dispună punerea în libertate a persoanei reţinute. În scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanţa dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive neprivative de libertate prevăzute de C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate M.M.M. în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

S-a reţinut că faptele de care este acuzată persoana solicitată M.M.M. se regăsesc şi în legislaţia română fiind sancţionate ca infracţiuni potrivit prevederilor art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. român privind tâlhăria comisă pe timp de noapte şi prin violare de domiciliu, art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. român, privind furtul calificat, art. 367 alin. (1) C. pen. român privind constituirea unui grup infracţional organizat, şi respectiv art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 privind infracţiunea de spălare de bani, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de până la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de.fond şi a afirmat şi în ultimul cuvânt în faţa Înaltei Curţi, persoana solicitată M.M.M. este de acord cu predare sa către autorităţile din Luxemburg, dar solicită până la predare a se dispune faţă de le o măsură preventivă mai blândă, fie măsura preventivă a arestului la domiciliu, fie măsura preventivă a controlului judiciar.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.

Opţiunea instanţei pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autorităţile din Luxemburg, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, sau arest la domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent şi de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.

Pentru considerentele expuse Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică şi în temeiul art. 425¹ pct. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată M.M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată M.M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 noiembrie 2015

← ICCJ. Decizia nr. 1312/2015. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 198/2015. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... →

ICCJ. Decizia nr. 1570/2015. SECŢIA PENALĂ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1570/2015. SECŢIA PENALĂ