ICCJ. Decizia nr. 145/2015. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2015


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 145/2015

Dosar nr. 8117/95/2010

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2015

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 169 din data de 13 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 8117/95/2010, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.D.D., necăsătorit, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, administrator la SC K. SRL Târgu Jiu, 11 clase, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; în baza art. 291 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.D.D. la 2 ani închisoare; în baza art. 33 - 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului M.D.D. în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ce s-au dispus a fi executate în condiţiile art. 57 şi art. 66 C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 01 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M., necăsătorit, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, administrator la SC O.P. SRL Târgu Jiu, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; în baza art. 291 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M. la 2 ani închisoare; în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul B.I.M. la 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul B.I.M. la 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; în baza art. 33 - 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B.I.M. în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ce s-a dispus a fi executate în condiţiile art. 57 şi art. 66 C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 01 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.E.V., căsătorit, cu antecedente penale, stagiu militar satisfăcut, fără ocupaţie, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; în baza art. 289 rap. la art. 43 C. pen. din Legea nr. 82/1991 a fost condamnat inculpatul T.E.V. la 3 ani închisoare; în baza art. 33 - 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului T.E.V. în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ce s-a dispus a fi executate în condiţiile art. 57 şi art. 66 C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 01 iunie 2010 la 13 octombrie 2010.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41, 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.A.R., necăsătorit, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, preşedinte SC D.F.L. SRL Bucureşti, studii superioare, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea de 24 de ore din 03 iunie 2010 şi arestul preventiv de la 11 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41, 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.I.L., căsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, administrator al SC S.P. SRL Râmnicu Vâlcea, studii medii, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 09 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41, 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.E., necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, administrator SC A.B.T. SRL Bucureşti, studii superioare, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 10 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41, 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A.M., necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, studii superioare, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 10 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41, 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul E.V., necăsătorit, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, consilier achiziţii la SC M.O. SRL Bucureşti, studii superioare, la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 01 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

S-a dispus comunicarea prezentei sentinţe penale după rămânerea definitivă a acesteia la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; s-a dispus anularea actelor false.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 1451 C. proc. pen. s-a dispus luarea faţă de inculpaţii M.D.D., B.I.M., T.E.V., A.A.R., A.I.L., S.E., P.A.M. şi E.V. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei; în baza art. 1451 C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen. s-a dispus ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, inculpaţii M.D.D., B.I.M., T.E.V., A.A.R., A.I.L., S.E., P.A.M. şi E.V. să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Postul de Poliţie al Comunei Popeşti, judeţul Vâlcea pentru inculpaţii M.D.D. şi B.I.M.; Poliţia Localităţii Popeşti Leordeni pentru inculpatul A.A.R.; Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru inculpatul A.I.L.; Poliţia Sector 5 a Municipiului Bucureşti pentru inculpaţii S.E. şi P.A.M.; Poliţia Sector 6 a Municipiului Bucureşti pentru inculpatul E.V. şi Postul de Poliţie al Comunei Bălăneşti, judeţul Gorj pentru inculpatul T.E.V.; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; să nu comunice între ei direct sau indirect nici cu celelalte persoane cercetate în cauză sau cu martorii din prezentul dosar. în baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia celor 8 inculpaţi că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurilor sau obligaţiilor ce le revin, se va lua faţă de ei măsura arestării preventive.

S-au admis acţiunile civile promovate în cauză de părţile civile statul român - A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Gorj şi SC A.L. IFN Bucureşti şi a fost obligat inculpatul B.I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. K. SRL Bălăneşti, la plata către Statul Român - A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Gorj a sumei de 1.215.810 lei reprezentând despăgubiri civile cu penalităţile şi dobânzile aferente, până la achitarea integrală a debitului; s-a constatat că partea responsabilă civilmente SC. O.P. SRL Târgu Jiu a fost radiată din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 16 iunie 20120, ca urmare a închiderii procedurii falimentului şi radierea debitorului; au fost obligaţi inculpaţii M.D.D., B.I.M., T.E.V., A.A.R., A.I.L., S.E., P.A.M. şi E.V. în solidar cu SC. K. SRL Bălăneşti la plata către partea civilă SC. A.L. IFN SA Bucureşti a sumelor de 543.639 lei, cu T.V.A inclus, reprezentând restanţe la momentul rezilierii contractelor şi 692.537 euro (fără T.V.A.) reprezentând capital rămas de plată şi dobânda.

Au fost obligat inculpaţii M.D.D., B.I.M., T.E.V., A.A.R., A.I.L., S.E., P.A.M. şi E.V. la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului, în această sumă fiind inclus şi onorariul apărătorilor din oficiu ce a fost avansat în cursul procesului penal, din fondurile M.J.L.C.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 837/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.D.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.; B.I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi evaziune fiscală, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.; T.E.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune şi fals intelectual, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 289 C. pen. rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.; A.A.R. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; A.I.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; S.E. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; P.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi E.V. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, SC A.L. IFN SA Bucureşti a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpatul B.I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi abuz de încredere, constând în faptul că în cursul anului 2009, în calitate de administrator al SC O.P. SRL, a încheiat două contracte de leasing financiar pentru o staţie de betoane şi trei utilaje folosite în domeniul construcţiilor, 2 două buldoexcavatoare şi un încărcător frontal, fără să mai achite ratele la termenele scadente şi refuzând sistematic să predea bunurile sus-amintite.

Printr-o altă plângere adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, SC A.L. IFN SA Bucureşti a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpatul M.D.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi abuz de încredere, costând în faptul că în cursul anului 2009, în calitate de administrator al SC K. SRL Bălăneşti, Gorj a încheiat un contract de leasing financiar pentru obţinerea unui excavator pe şenile şi a unei staţii de betoane, fără să mai achite ratele la termenele scadente şi refuzând sistematic să predea aceste bunuri.

Fiind vorba de aceeaşi parte vătămată şi acelaşi mod de săvârşire a infracţiunilor şi având în vedere înţelegerea stabilită între inculpaţi, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, prin rezoluţia din 28 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus conexarea dos. nr. 2/P/2010 la dos. nr. 837/P/2009. Fiind efectuate cercetări, s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, reţinându-se următoarea situaţie de fapt:

La sfârşitul anului 2008, inculpatul A.I.L. (zis O.), prin intermediul numiţilor I.B. şi I.R. din Râmnicu Vâlcea, i-a cunoscut pe inculpaţii B.I.M. şi M.D.D. din comuna Popeşti, jud. Vâlcea, despre care ştia că sunt administratorii unor societăţi comerciale cu o activitate şi cifră de afaceri foarte mare, cărora le-a propus să achiziţioneze în sistem leasing utilaje folosite în domeniul construcţiilor, utilaje ce urmau a fi valorificate ulterior, în mod fraudulos, în vederea obţinerii unor câştiguri substanţiale.

În acel moment, atât inculpatul A.I.L., cât şi inculpaţii B.I.M. şi M.D.D. aveau cunoştinţă că activitatea comercială a celor două societăţi, evidenţiate în balanţa contabilă şi situaţiile financiare anuale, nu reflectă realitatea. Documentele contabile de SC O.P. SRL şi SC K. SRL fuseseră întocmite în fals de inculpatul T.E.V. ce avea pregătire de specialitate (economist) şi cunoştea ce indicatori financiari trebuie îndepliniţi pentru ca cele două firme să obţină un punctaj mare la verificarea dosarelor de către societăţile de leasing.

În urma expertizelor grafoscopice efectuate în cauză, s-a stabilit cu certitudine că bilanţurile contabile au fost semnate de inculpatul T.E.V., în numele administratorilor. Din declaraţiile experţilor contabili V.N.V. şi B.D., rezultă că aceştia nu aveau atribuţii să verifice evidenţa contabilă, activitatea comercială desfăşurată, ci doar corespondenţa datelor înscrise în balanţă cu cele din bilanţ. Alte mijloace de probă care dovedesc întocmirea în fals de către inculpatul T.E.V. a situaţiilor financiare anuale şi semestriale pentru cele două societăţi sunt procesele-verbale de constatare nr. 700793 din 14 aprilie 2010 şi nr. 700786 din 14 aprilie 2010, întocmite de Garda Financiară Gorj.

S-a stabilit că inculpatul T.E.V. s-a ocupat de evidenţa contabilă a SC O.P. SRL şi a SC K. SRL şi înainte de a fi preluate de inculpaţii B.I.M. şi M.D.D. Inculpatul T.E.V. a asistat personal la preluarea celor două societăţi de către inculpaţii B.I.M. şi M.D.D. şi a fost de acord ca, ulterior, sediul social al SC K. SRL să fie stabilit la domiciliul său din com. Bălăneşti, jud. Gorj. Anterior, aceste societăţi au aparţinut unor persoane apropiate lui T.E.V. şi numitului S.G., iar după preluarea lor de inculpaţii B.I.M. şi M.D.D., acesta a efectuat acte de evidenţă contabilă şi a întocmit alte documente în numele celor două societăţi (contracte de muncă, decizii de încetare a activităţii, state de plată, salarii etc).

Având acordul inculpaţilor B.I.M. şi M.D.D. de a achiziţiona în sistem leasing utilaje folosite în domeniul construcţiilor, în baza documentelor false, inculpatul A.I.L. l-a contactat pe inculpatul A.A.R. (zis F. sau P.) din Bucureşti, care avea cunoştinţe şi putea să intermedieze obţinerea de finanţări de la societăţile de leasing.

În discuţia pe care inculpatul A.I.L. a purtat-o cu inculpatul A.A.R., i-a spus că el controlează cele două societăţi comerciale, chiar dacă administratorii acestora sunt M.D.D. şi B.I.M. Tot atunci, cei doi au stabilit ca banii de avans pentru utilajele ce urmau să fie achiziţionate, să fie achitaţi de inculpatul A.A.R., iar bunurile astfel obţinute, să fie împărţite în mod egal în funcţie de valoarea lor. în urma acestei înţelegeri, inculpatul A.A.R. l-a contactat pe inculpatul E.V., angajat ca agent de vânzări la SC P. SRL Bucureşti, societate specializată în vânzarea de utilaje, căruia i-a cerut sprijinul în vederea obţinerii de finanţare pentru achiziţii de utilaje.

S-a stabilit că dosarele conţinând documentele necesare obţinerii finanţării au fost date de inculpatul A.A.R. inculpatului E.V., care la rândul său, le-a înaintat la SC A.L. IFN SA Bucureşti, societate care făcea parte din acelaşi grup cu SC P. SRL Bucureşti. Din acest moment, între inculpatul A.A.R. şi inculpatul A.I.L. au existat mai multe întâlniri, atât în Bucureşti, cât şi în Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, ocazie cu care cei doi şi-au predat reciproc documentele necesare pentru firma de leasing, în vederea obţinerii finanţării.

Iniţial, inculpaţii, prin intermediul SC O.P. SRL, au solicitat achiziţionarea în sistem leasing a 6 utilaje (3 buldoexcavatoare, 1 încărcător frontal şi 2 mini-excavatoare), fiind emisă în acest sens factura proformă nr. 027 din 20 februarie 2009, în valoare de 416.559,5 euro. De asemenea, prin SC K. SRL s-a solicitat achiziţionarea a 2 utilaje (excavator pe şenile şi greder), fiind emisă factura proformă nr. 026 din 20 februarie 2009, în valoare de 332.134,95 euro.

Ulterior, inculpatul A.A.R. a fost contactat de numitul M.V., administrator al SC B.M.P. SRL, prin intermediul numitului B.E., care i-au propus achiziţionarea unor staţii de betoane ce urmau a fi valorificate. Dându-şi seama că aceste bunuri pot fi valorificate mai uşor (direct către dealer SC B.M.P. SRL sau la producătorul din Germania), iar sumele obţinute erau mai mari decât cele rezultate din vânzarea utilajelor, inculpaţii A.A.R. şi A.I.L. au luat hotărârea să renunţe la o parte din utilaje, pentru care se eliberaseră facturi proforme şi să achiziţioneze aceste staţii de betoane. Tot atunci cei doi, au stabilit că, ulterior achiziţionării, utilajele să fie preluate şi valorificate de inculpatul A.I.L., iar cele două staţii de betoane să fie preluate de inculpatul A.A.R.

În acele împrejurări, inculpatul A.A.R., prin intermediul numitului B.E., l-a contactat pe inculpatul E.V., căruia i-a cerut să facă demersurile necesare astfel încât finanţarea celor două staţii de betoane să se facă de SC A.L. IFN SA Bucureşti prin SC P. SRL Bucureşti, întrucât nu se putea face direct cu SC B.M.P. SRL, com. Balcani, jud. Bacău, această societate nefăcând parte din grupul de firme de mai sus.

De reţinut este că SC B.M.P. SRL Bacău era singura societate care poate comercializa astfel de staţii de betoane pe teritoriul României, fiind unic distribuitor.

Inculpatul E.V. a fost de acord cu propunerea inculpatului A.A.R. şi a obţinut finanţarea celor 2 staţii de betoane prin SC P. SRL Bucureşti, iar pentru această activitate a fost remunerat de inculpatul A.A.R. cu suma de 8.500 euro. Astfel, la data de 06 martie 2009, atât SC O.P. SRL, cât şi SC K. SRL au obţinut finanţarea de la SC A.L. IFN SA Bucureşti, fiind încheiate contractele de leasing financiar nr. 090306AE03 şi nr. 090306AE04 (cu SC O.P. SRL) şi nr. 090306AE01 (cu SC K. SRL).

Neavând sumele de bani necesare achitării avansului pentru utilajele menţionate mai sus, inculpatul A.A.R. l-a contactat pe numitul M.S. căruia i-a propus să participe la activitatea infracţională, în sensul că acesta urma să depună banii de avans (aprox. 80.000 euro) şi astfel să obţină cotă parte din valorificarea staţiilor. În discuţia pe care a avut-o cu numitul M.S., inculpatul A.A.R. i-a spus că din vânzarea staţiilor către dealerul SC B.M.P. SRL, primesc 70% din valoarea acestora, întrucât 30% îi revenea numitului M.V., administrator al SC B.M.P. SRL, unicul distribuitor al staţiilor de betoane pe teritoriul României. Din cei 70%, inculpatul A.A.R. urma să primească 15%, B.E. 15%, iar diferenţa îi revenea numitului M.S. Ulterior numitul M.V. i-a oferit inculpatului A.A.R. doar 5% din valoarea staţiilor şi în aceste condiţii numitul M.S. nu a mai dorit să participe în mod direct la această afacere ilegală.

În aceste împrejurări, neavând bani pentru plata avansului, inculpatul A.A.R. i-a cooptat în această activitate infracţională pe inculpatul S.E. (zis M.), administrator la SC A.B.T. SRL şi inculpatul P.A.M. (zis E.), cărora le-a propus să garanteze cu bunuri imobile proprii împrumuturile pentru obţinerea sumelor de bani necesare avansului. Pentru acest ajutor, inculpatul A.A.R. le-a promis inculpaţilor S.E. şi P.A.M. cote părţi din sumele obţinute în urma valorificării staţiilor de betoane.

Inculpaţii S.E. şi P.A.M. au fost de acord cu propunerea lui A.A.R. şi au garantat împrumutul sumei de 85.000 euro de la numitul M.S. cu un imobil în construcţie şi terenul aferent amplasate în oraşul Târgu Măgurele. Pentru a da o tentă de legalitate acestui împrumut între P.A.M. şi T.V.G. (persoană apropiată numitului M.S.) a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, promitentul-cumpărător achitând 85.000 euro.

Aceşti bani au fost folosiţi de inculpaţi pentru achitarea avansului necesar achiziţionării utilajelor de SC K. SRL. Suma nu a fost depusă prin conturile SC K. SRL, ci prin intermediul lui SC T.O. SRL Bucureşti, fiind încheiat în acest sens un contract de cesiune de creanţă.

Inculpaţii M.D.D. şi A.I.L. s-au prezentat în Bucureşti în data de 27 martie 2009 în vederea semnării documentelor de livrare a excavatorului pe şenile. Cei doi inculpaţi s-au întâlnit cu inculpatul A.A.R. şi s-au deplasat la locuinţa lui P.A.M., unde inculpatului M.D.D. i s-a oferit obiecte de îmbrăcăminte pentru a fi mai prezentabil şi a crea convingerea angajaţilor firmei de leasing că este un prosper om de afaceri.

De aici, M.D.D. însoţit de inculpaţii A.A.R. şi A.I.L., precum şi de martorul T.B.F., s-au deplasat la sediul SC P. SRL Bucureşti, unde au fost aşteptaţi de inculpatul E.V. În sediul firmei a intrat doar inculpatul M.D.D. însoţit de inculpatul E.V., semnând documentele de livrare a excavatorului pe şenile, însă utilajul nu a fost ridicat în ziua respectivă.

În aceeaşi zi inculpaţii M.D.D., E.V., A.A.R. şi martorul T.B.F. s-au deplasat cu autoturismul lui E. în Bacău la sediul SC B.M.P. SRL, unde au purtat discuţii şi semnat documentele de acceptare şi livrare a staţiei de betoane cu numitul M.V. Tot la sediul acestei firme şi-a făcut apariţia şi B.E., care a participat la toate discuţiile referitoare la vânzarea staţiei. Inculpatul M.D.D. a semnat toate documentele privind livrarea, dar staţia de betoane nu a fost ridicată în aceeaşi zi.

La data de 14 aprilie 2009, inculpatul M.D.D. împreună cu inculpatul A.I.L. au ridicat de la SC P. SRL Bucureşti excavatorul pe şenile cu autotrenul condus de D.V. şi l-au transportat în parcarea Restaurantului "R." din apropierea Bucureştiului, unde au fost aşteptaţi de I.B., căruia i-au dat cheia utilajului. De acolo, inculpatul M.D.D. a plecat spre Râmnicu Vâlcea cu I.B., iar pe drum, acesta din urmă i-a oferit suma de 400 lei, reprezentând ajutorul dat de acesta la obţinerea utilajului.

Pe parcursul urmăririi penale, acest utilaj a fost identificat de organele de poliţie în Cariera de Exploatare Minieră Z., fiind în proprietatea SC T.I. SA Bucureşti.

În ceea ce priveşte staţia de betoane, aceasta a fost ridicată de la SC B.M.P. SRL în data de 06 aprilie 2009 de transportatorul A.C., în baza împuternicirii emise de inculpatul M.D.D. Conform înţelegerii dintre inculpaţii M.D.D., A.A.R., S.E., P.A.M. şi numitul M.V., staţia de betoane a fost transportată spre producător în Germania, respectiv N.G.F., unde urma a fi valorificată, documentele de transport fiind întocmite cu justificarea "recalibrare", deşi aceasta era nouă. Martorul A.C. a transportat staţia de betoane până în apropierea graniţei de vest, Vama Vârşand, jud. Arad, unde i-a aşteptat pe inculpaţii A.A.R. şi P.A.M. pentru a-i da numerele de înmatriculare provizorii de staţie pe care cei doi le luaseră din Germania, întrucât cele vechi expiraseră.

La trecerea frontierei s-a constatat că staţia de betoane avea o masă mare şi autovehiculul a depăşit capacitatea maximă admisă pe axe, motiv pentru care A.C. a fost sancţionat contravenţional şi nu a mai putut continua transportarea staţiei spre Germania, lăsând-o în parcarea unui peco, în posesia inculpaţilor A.A.R. şi P.A.M.. Inculpatul A.A.R. a contactat ulterior un alt transportator de la SC S.T. SRL Cluj pe care l-a plătit cu suma de 5000 euro să transporte staţia la F. (Germania).

Aici cei doi inculpaţi au discutat cu reprezentanţii societăţii N.G.F. şi în înţelegere cu aceştia au facturat staţia prin SC A.B.T. SRL, administrată de inculpatul S.E., factura fiind trimisă prin fax de acesta. Ulterior, reprezentanţii N.G.F. au solicitat înlocuirea facturii ce viza livrarea staţiei cu o altă factură care să ateste vânzarea de profile metalice.

În acest sens, inculpaţii A.A.R. şi P.A.M., precum şi martorul T.B.F. s-au deplasat în Germania unde inculpatul P.A.M. a întocmit o factură în numele SC A.B.T. SRL privind livrarea de profile metalice către N.G.F. pentru a ascunde vânzarea staţiei de betoane.

Staţia a fost facturată la 50% din valoare, deşi era nouă, iar banii au fost trimişi în contul SC A.B.T. SRL de către N.G.F., respectiv 113.500 euro. Această sumă a fost transferată în contul de lei al SC A.B.T. SRL Bucureşti deschis la P.B. şi la data de 24 aprilie 2010 s-au virat în contul lui P.A.M. 436.720 lei, motivând încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare. Diferenţa până la 113.500 euro a fost ridicată în numerar de către S.E.

Valoarea excavatorului pe şenile finanţat de SC A.L. IFN SA Bucureşti, pentru SC K. SRL este de 129.000 euro, iar valoarea staţiei de betoane valorificate de inculpaţi în Germania este 275.000 euro.

În ceea ce priveşte achiziţionarea utilajelor de către SC O.P. SRL, se reţine următoarea situaţie de fapt:

La plata avansului au fost folosiţi o parte din banii livraţi de societate din Germania către SC A.B.T. SRL (aprox. 80.000 euro), iar diferenţa a fost obţinută de inculpaţii P.A.M. şi S.E. printr-un împrumut acordat de S.A.

Deoarece pe conturile SC O.P. SRL era instituită poprire de organele fiscale pentru diferite debite neachitate către bugetul de stat, inculpatul P.A.M. a trimis prin mandat poştal din Bucureşti în Mun. Târgu Jiu suma de 34.000 lei inculpatului A.I.L. ce a fost folosită la achitarea respectivelor debite în vederea deblocării conturilor pentru a se putea efectua tranzacţiile urmărite prin activitatea infracţională desfăşurată.

În cursul lunii mai 2009 inculpatul B.I.M., în înţelegere cu inculpatul A.I.L., s-au deplasat în Bucureşti la sediul SC P. SRL Bucureşti, unde erau aşteptaţi de inculpaţii A.A.R. şi E.V.

Ca şi în situaţia lui M.D.D., inculpatul B.I.M. a primit din partea lui A.I.L. (zis O.) un costum nou de haine pentru a crea convingerea reprezentanţilor firmei de leasing că este un prosper om de afaceri. În sediul SC P. SRL Bucureşti a intrat inculpatul B.I.M. însoţit de inculpatul E.V., primul semnând documentaţia privind livrarea utilajelor de construcţie (2 buldoexcavatoare şi 1 încărcător frontal), fără însă a proceda la ridicarea efectivă a acestora.

La data de 18 mai 2009 de la sediul SC P. SRL Bucureşti, inculpaţii B.I.M. şi A.I.L. au ridicat un buldoexcavator având drept scop valorificarea sa. Utilajul respectiv a fost dus într-un depozit din loc. Popeşti Leordeni, iar ulterior a fost vândut de cei doi inculpaţi. Celelalte două utilaje (1 buldoexcavator şi 1 încărcător frontal) au fost lăsate drept garanţie de inculpaţii A.I.L., S.E., P.A.M. şi A.A.R. numitului M.S. pentru suma de 85.000 euro ce le fusese împrumutată anterior de acesta şi folosită la achitarea avansului în cazul SC K. SRL. Numitul M.S. a declarat că cele 2 utilaje le-a lăsat spre depozitare la punctul de lucra al SC V.T. SRL din loc. 1 Decembrie 1918, numitului C.B., iar ulterior aceste bunuri au fost ridicate de societatea de leasing.

Pe parcursul urmăriri penale s-a stabilit că doar încărcătorul frontal a fost identificat şi ridicat de societatea finanţatoare, nu şi buldoexcavatorul, care în prezent nu a fost recuperat.

La data de 12 iulie 2009, inculpaţii B.I.M. şi A.I.L. s-au deplasat în jud. Bacău la sediul SC B.M.P. SRL, unde au întocmit documentele pentru livrarea staţiei de betoane. O parte din aceste documente au fost semnate de inculpatul B.I.M., iar celelalte au fost semnate în numele acestuia de inculpatul A.I.L., primul refuzând să mai continue activitatea infracţională.

Conform înţelegerii dintre inculpaţii A.A.R., S.E., P.A.M. şi numitul M.V., cei trei inculpaţi împreună cu martorul T.B.F. s-au deplasat la sediul firmei producătoare din Germania pentru a discuta condiţiile preluării staţiei, întrucât existau neînţelegeri cu privire la comisioanele ce urmau a fi primite de M.V. şi B.E..

Inculpatul P.A.M. împreună cu martorul T.B.F. s-au reîntors în ţară pentru a întocmi documentele necesare livrării staţiei de betoane în Germania.

Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că staţia de betoane a fost ridicată la data de 13 iulie 2009 de la SC B.M.P. SRL de către transportatorul P.I., în baza unei împuterniciri date de inculpatul B.I.M.. Acesta a lăsat staţia într-o parcare de lângă Mun. Braşov şi de acolo a fost preluată de alt conducător auto aparţinând SC S.T. SRL care a transportat-o în Germania la N.G.F.

În Germania şoferul SC S.T. SRL Cluj, P.C. a fost aşteptat de inculpaţii A.A.R. şi S.E. care au negociat cu reprezentanţii N.G.F. valorificarea staţiei obţinând în schimbul acesteia suma de 157.500 euro, deşi valoarea ei reală era 260.000 euro.

Pentru a ascunde vânzarea staţiei, inculpatul P.A.M. a întocmit factura fiscală nr. 105 din 16 iulie 2009 ce atestă vânzarea a trei sortimente de pofile metalice, iar inculpatul A.A.R. a completat în fals o scrisoare de transport (CMR) ce atesta transportul profilelor metalice de la Braşov către Germania.

Suma de 157.500 euro a fost virată în contul SC A.B.T. SRL, administrată de inculpatul S.E., în 4 tranşe (primele 3 tranşe de câte 40.000 euro, iar cea de-a patra 29.5000 euro), în perioada 22 iulie - 3 august 2009. Din contul de euro de la P.B. al SC A.B.T. SRL, suma a fost transferată în contul de lei al aceleiaşi firme şi virată prin ordinele de plată din 24 iulie 2009 şi 05 august 2009 în contul SC S.A.S. SRL, de la care, contra unui comision de 3%, inculpatul S.E. a reprimit suma în numerar. Pentru a se putea realiza iniţial acest transfer, inculpatul S.E. a primit de la SC S.A.S. SRL factura fiscală nr. 103 din 15 iunie 2009, ce atesta în mod nereal vânzarea de fier pentru construcţii, în valoare totală de 487.804,8 lei.

Suma de bani rezultată din valorificarea celei de-a doua staţii de betoane a fost împărţită între inculpaţii S.E., P.A.M., A.A.R., A.I.L. şi E.V., dar fără a se putea stabili cota parte a fiecăruia, declaraţiile lor fiind contradictorii cu privire la acest aspect.

Pe CD-ul predat organelor de poliţie de către inculpatul A.A.R., fişierul nr. 3 conţine o înregistrare audio-video a unei discuţii purtate de acesta cu inculpatul E.V. În timpul acestei discuţii, purtate în autoturism, inculpatul E.V. primeşte de la A.A.R. suma de 5.000 euro (10 bancnote de 500 euro), reprezentând ajutorul dat acestuia pentru achiziţionarea ilegală a utilajelor şi a celor 2 staţii de betoane.

Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele inculpatului M.D.D., în descrierea de mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 291 C. pen.; faptele inculpatului B.I.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi evaziune fiscală, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005; faptele inculpatului T.E.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la înşelăciune şi fals intelectual, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 289 C. pen. rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991; faptele inculpaţilor A.A.R., S.E., P.A.M., A.I.L. şi E.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I.M., prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 01 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 258/P/2010, 259/P/2010 şi 260/P/2010, privind plângerea formulată de Garda Financiară Gorj împotriva inculpatului B.I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la dos. nr. 837/P/2009 în care acelaşi inculpat era cercetat pentru fapta de înşelăciune. Faţă de inculpatul B.I.M. s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 la data de 01 iunie 2010.

Pe parcursul urmăririi penale s-a reţinut că acest inculpat, în calitate de administrator al SC O.P. SRL, nu a evidenţiat în contabilitatea firmei operaţiunile comerciale desfăşurate privind aprovizionări de mărfuri din spaţiul intracomunitar, cât şi vânzarea unor materiale de construcţii şi prestarea de servicii către societăţi comerciale din Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Hunedoara, creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de 1.215.810 lei (conform proceselor-verbale de control nr. 891 din 29 ianuarie 2010 şi 4603 din 14 mai 2010, întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj).

Din verificările efectuate la agenţii economici care au înregistrat în contabilitate facturi fiscale emise de SC O.P. SRL, a rezultat că aceste activităţi comerciale s-au desfăşurat, în realitate, efectuându-se plăţile reprezentând contravaloarea mărfurilor furnizate sau serviciile prestate de către SC O.P. SRL, societate care nu şi-a înregistrat, însă în contabilitate veniturile. Din actele de control efectuate de organele abilitate a rezultat faptul că în evidenţele contabile ale SC O.P. SRL nu a fost evidenţiată nicio operaţiune comercială şi, implicit, nici un venit obţinut creându-se astfel prejudiciul menţionat bugetului consolidat al statului, reprezentând impozitul pe profit şi TVA.

De asemenea, la Dosarul penal nr. 837/P/2009 a fost conexat şi Dosarul nr. 257/P/2010 în care Garda Financiară Gorj a sesizat săvârşirea infracţiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 de către B.D., constând în aceea că în calitate de expert contabil acesta a vizat situaţia financiară anuală pentru anul 2007 a SC K. SRL, care conţinea date nereale.

Săvârşirea acestei infracţiuni a fost reţinută în sarcina inculpatului T.E.V., iar faţă de numitul B.D. s-a dispus neînceperea urmăririi penale având în vedere că acesta a verificat doar dacă datele din bilanţul contabil corespund cu cele din balanţa de verificare.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute în dispoziţiile art. 72 C. pen. atitudinea relativ sinceră avută de aceştia în timpul procesului penal, lipsa antecedentelor penale şi bineînţeles, împrejurarea că aceştia au copii minori în întreţinere. împrejurarea că inculpaţii au recunoscut formal săvârşirea infracţiunilor şi nu au antecedente penale, nu conduce automat, s-a arătat de către prima instanţă, având în vedere natura, gravitatea faptelor săvârşite şi prejudiciul creat la reţinerea circumstanţelor atenuante exemplificativ prev. de art. 74 C. pen. Cu toate acestea, instanţa de fond şi-a format convingerea că se impune condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii, cu aplicarea art. 41 - 42 şi art. 33 - 34 C. pen., după caz, la pedeapsa închisorii cu orientare spre minimul special, apreciind că şi în acest mod poate fi atins scopul educativ, preventiv şi punitiv al pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că se impune, în temeiul art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 şi urm. vechiul C. civ., admiterea acţiunilor civile promovate în cauză de Statul Român şi SC. A.L. IFN SA Bucureşti, aşa cum au fost formulate, fiind conturat în mod evident aspectul că faptele ilicite ale inculpaţilor, efortul lor conjugat au creat prejudiciul material ce se impune a fi reparat băneşte; de asemenea, s-a apreciat că efortul conjugat al inculpaţilor a creat SC. A.L. IFN SA Bucureşti prejudiciul menţionat în adresele înaintate, motiv pentru care aceştia au fost obligaţi în solidar la plata întregii sume solicitate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, partea civilă A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Finanţelor Publice Gorj, cât şi inculpaţii M.D.D., B.I.M., T.E.V., A.I.L., S.E., P.A.M., E.V. şi A.A.R.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei, arătând că pentru inc. T.E.V. instanţa de fond a reţinut o greşită încadrare juridică a faptei, deoarece, fiind vorba de mai multe acte materiale comise de inculpat, era necesară reţinerea săvârşirii infracţiunii de fals la legea contabilităţii în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., actele materiale fiind comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

Un alt motiv de apel a fost acela că prima instanţă ar fi trebuit să reţină faţă de fiecare inculpat circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 C. pen., iar faţă de toţi inculpaţii cauzei a stabilit pedepse mult prea blânde.

De asemenea, latura civilă a cauzei a fost greşit soluţionată, fiind obligaţi inculpaţii B. şi M. în solidar la plata întregii sume către partea civilă SC A.L. IFN SA Bucureşti, deşi aceştia sunt autorii propriilor fapte de înşelăciune iar instanţa trebuia să aibă în vedere prejudiciul rezultat din situaţiile financiare pentru fiecare contract încheiat de către partea civilă cu societăţile comerciale administrate de inculpaţi.

Nu au fost indicate în hotărâre actele false ce s-a dispus a fi anulate şi în mod greşit s-a dispus prin hotărâre luarea măsurii preventive a obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara, care fusese deja luată.

Inculpaţii A.A.R. şi S.E. au solicitat desfiinţarea hotărârii şi reindividualizarea pedepselor, care sunt mult prea aspre în raport de atitudinea lor procesuală sinceră şi de împrejurarea că nu au antecedente penale.

Inculpaţi M.D.D. şi B.I.M. au criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei soluţionări a laturii penale, dar şi a laturii civile a cauzei.

Astfel, cu privire la latura penală a cauzei, au arătat că în mod greşit s-a dispus condamnarea lor, iar pedepsele aplicate sunt netemeinice în raport de contribuţia lor la săvârşirea faptelor, la comportamentul avut anterior comiterii acestora, dar şi la atitudinea procesuală sinceră, astfel că se impune orientarea la pedepse sub minimul prevăzut de lege, cu reţinerea circumstanţelor prev de art. 74 C. pen.; de asemenea, instanţa de fond a dispus condamnarea lor pentru infracţiunea prev de art. 291 C. pen., însă nu a precizat teza corespunzătoare, astfel că hotărârea este nelegală.

Referitor la latura civilă a cauzei, au susţinut că instanţa de fond a dispus în mod greşit obligarea solidară pentru fiecare inculpat, fiind acuzaţi în speţă pentru săvârşirea de infracţiuni în legătură cu o societate comercială.

Inculpatul B.I.M. a arătat şi că a fost în mod greşit obligat la plata sumei de 1.215.810 lei - prejudiciu produs prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la O.P. -, în condiţiile în care, în considerentele hotărârii s-a reţinut pentru fapta de evaziune în legătură cu o altă societate comercială, SC K. SRL Bălăneşti.

Inculpatul T.E.V. a solicitat desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare, în primă teză, achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în teză subsidiară, reindividualizarea pedepsei aplicată de prima instanţă şi aplicarea unei pedepse sub minim prevăzut de lege, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev de art. 74, 76 C. pen.

A arătat că bilanţurile contabile reţinute a fi fost falsificate de inculpat au fost întocmite conform balanţei contabile întocmite de o firmă specializată, SC E. SRL, ce poartă ştampila şi semnătura respectivei societăţi iar din declaraţia martorului S.G. reiese că nu inculpatul, ci numita C.E. s-a ocupat de evidenţa contabilă a celor două societăţi comerciale, inculpatul neavând o legătură cu activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi. Prejudiciul nu a fost stabilit corect, cât timp nu s-a ţinut seama de faptul că toate utilajele sunt recuperate sau există în realitate şi puteau fi recuperate. De asemenea, a mai arătat că perioada detenţiei preventive a fost dedusă în mod greşit, perioada în care a fost arestat preventiv situându-se între 10 iunie 2009 şi 28 decembrie 2010.

Inculpatul A.I.L. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi aplicarea unei pedepse sub minim special prevăzut de lege, cu suspendarea acesteia sub supraveghere, conform art. 861 C. pen. şi art. 74 C. pen., deoarece instanţa de fond a stabilit în sarcina sa o pedeapsă prea aspră, fără a se ţine seama de împrejurarea că este la prima abatere.

Inculpatul P.A.M. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen. ce-i sunt favorabile şi reindividualizarea pedepsei aplicată de instanţa de fond, cu consecinţa aplicării unei pedepse sub minim special prevăzut de textul de lege incriminator.

Inculpatul E.V. a solicitat desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare, achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar într-o altă teză, subsidiară, dacă se va considera că se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat de prima instanţă, aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi orientarea la o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, cu aplic. art. 861 C. pen.

A arătat că instanţa de fond a respins cererile de probatorii formulate de el în apărare, deşi acestea dovedeau faptul că nu a făcut altceva decât să respecte atribuţiile din fişa postului, neavând deci intenţia de a comite infracţiuni; de asemenea, instanţa de fond nu a precizat gradul de participare şi contribuţie sa la săvârşirea faptelor şi nu s-a ţinut seama de faptul că nu avea obligaţia de a analiza dosarul de leasing; totodată, a menţionat că nu s-a demonstrat în nici un fel faptul că a existat o înţelegere prealabilă între el şi restul coinculpaţilor din cauză, martorii audiaţi nevorbind nici ei de o înţelegere în acest sens; nu s-a dovedit dacă s-au respectat condiţiile BNR pentru autorizaţia contractului de leasing, în caz contrar, vina aparţinând societăţii de leasing; toate utilajele vândute deţineau GPS, motiv pentru care s-a şi recuperat în aceste condiţii unul dintre bunuri. S-a mai susţinut că există probe de vinovăţie împotriva inc. P., care a fost interceptat audio, fiind dovedit că inc. A.A.R. a depus şi suma de bani dată inc. E.V.; inculpatului E.V. nu i s-a imputat acest lucru.

Cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că nu sunt dovedite valorile utilajelor şi participarea inculpaţilor la aceste valori; suma stabilită fiind prea mare, deşi s-au achitat câteva dintre rate şi valoarea ce s-a dat a fost aceea contractuală.

În final, a precizat că nu are antecedente penale, a conştientizat fapta comisă şi la instanţa de fond a avut o poziţie sinceră.

Partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Gorj a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că în mod greşit s-a reţinut ca prejudiciu doar suma de 1.215.810 lei reprezentând despăgubiri civile, în situaţia în care prejudiciul creat bugetului general consolidat, pe care l-a indicat în cererea de constituire ca parte civilă nr. 42164 din 04 octombrie 2010, se ridică la suma de 1.828.746 şi cuprinde şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi) calculate până la data de 1 4 mai 2010.

S-a considerat astfel că de vreme ce titlul de creanţă nu a fost desfiinţat, în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut seama de obligaţia de plată la bugetul general consolidat prevăzută în titlul de creanţă, care ar putea fi desfiinţat numai după procedura expres prevăzută de legislaţia fiscală; ori, prin sentinţa primei instanţe, titlul său de creanţă a fost practic desfiinţat doar parţial. în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 361 şi următoarele C. proc. pen., precum şi dispoziţiile Legii nr. 146/1997 şi O.G. nr. 32/1995.

Au fost audiaţi inculpaţii P.A.M., S.E., M.D.D., B.I.M., T.E.V. şi E.V., care au fost de acord să dea declaraţii în cauză.

La 25 aprilie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a comunicat instanţei de apel că prin rezoluţia nr. 988/P/5211 din 30 octombrie 2012 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.N., reprezentantul N.G.F., pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Instanţa de apel a apreciat ca nefondate căile de atac declarate de inculpaţii A.I.L., P.A.M., S.E., A.A.R. şi de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Gorj, iar apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi de inculpaţii M.D.D., B.I.M., T.E.V. şi E.V., ca fiind fondate, cu următoarea motivare:

În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, curtea reţine următoarele:

Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I.M. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că în calitate de administrator al SC O.P. SRL nu a evidenţiat în contabilitatea firmei operaţiunile comerciale desfăşurate privind aprovizionări de mărfuri din spaţiul intracomunitar şi, de asemenea, nu a evidenţiat în actele contabile ale societăţii vânzarea unor materiale de construcţii şi prestarea de servicii către societăţi comerciale din Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Hunedoara creând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă de 1.215.810 lei, conform proceselor-verbale de control nr. 891 din 29 ianuarie 2010 şi 4603 din 14 mai 2010, întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

În volumul 6 de urmărire penală există în copie facturi şi chitanţe emise de SC O.P. SRL către diferite societăţi comerciale din ţară. Au fost audiaţi reprezentanţi acestor societăţi comerciale, care au declarat că livrările de bunuri sau serviciile menţionate sunt reale. în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a audiat în calitate de martori pe S.M.R., P.M., B.C.M., T.S., V.V., D.D.F., reprezentanţi ai unor societăţi comerciale ce au susţinut în continuare că operaţiunile comerciale consemnate în actele înregistrate în contabilitatea firmelor administrate de către aceştia, încheiate cu SC O.P., sunt reale. Doar martorul Ş.C. a recunoscut că operaţiunile comerciale sunt fictive şi că cele nouă facturi i-au fost furnizate de prieteni din Piteşti pentru ca, după înregistrarea în contabilitate, să-şi deducă din cheltuielile firmei. Martorul a mai precizat că aceste persoane din Piteşti i-au adus şi certificatele de înregistrare fiscală, astfel că martorul a completat singur cele nouă facturi înregistrate în contabilitatea societăţii comerciale.

Curtea reţine că majoritatea acestor facturi şi contracte sunt încheiate de către SC O.P. SRL în anul 2007 sau în prima parte a anului 2008. Inculpatul B.I.M. a devenit administratorul societăţii la 1 februarie 2008, preluând părţile sociale de la numiţii T.G. şi I.E.. Cu toate acestea, în volumul VI de urmărire penală, în dovedirea infracţiunii de evaziune fiscală, există facturi atestând vânzări din decembrie 2007, facturi, chitanţe şi contracte privind executarea unor lucrări, încheiate de către numitul I.E. în calitate de reprezentant al SC O.P. în perioada mai - august 2008, când nu mai avea calitatea de asociat la SC O.P. SRL, facturi şi chitanţe semnate de către T.G. după data de 1 februarie 2008. Pe restul facturilor aflate la dosar sunt trecute ca delegaţi ai SC O.P. diferite persoane rămase neidentificate în cursul urmăririi penale şi ale căror semnături nu corespund cu cea folosită de inculpatul B.

Achiziţiile intracomunitare reţinute a fi fost făcute de inculpat şi menţionate în actul de control al Gărzii Financiare s-au desfăşurat în perioada 1 octombrie 2007 - 30 septembrie 2009.

Inculpatul T. a susţinut constant că atât la preluarea societăţilor comerciale SC K. şi SC O.P. cât şi în perioadele ulterioare în care era necesar un contact cu vreo autoritate, inculpaţii M. şi B. au venit însoţiţi de inculpatul A.I.L., care păstra actele şi ştampilele acestor societăţi. Inculpatul A.A.R., descriind felul în care au decurs negocierile pentru obţinerea finanţării de către ambele societăţi şi achiziţionarea utilajelor menţionate în rechizitoriu a precizat că a purtat toate discuţiile cu inculpatul A.I.L. iar nu cu administratorii de drept ai societăţilor. Inculpatul A.I.L. a susţinut pe parcursul procesului penal că documentele societăţilor comerciale şi ştampilele s-au aflat la numiţii I.B. şi I.R., recunoscând în cursul cercetării judecătoreşti că la Bacău a semnat o parte din documente în numele inculpatului B.I.M.

În aceste condiţii, curtea constată că există un dubiu puternic cu privire la persoana sau persoanele care au întocmit facturile, chitanţele şi contractele aflate în volumul 6 de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat, o parte din operaţiunile comerciale ce nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC O.P. ar fi avut loc înainte ca inculpatul B. să preia în mod legal părţile sociale iar o parte dintre documente sunt semnate de către persoane ce nu mai aveau calitatea de administratori ai acestei societăţi.

Pentru acelaşi motiv nu poate aprecia că inculpatul B., ca reprezentant legal al SC O.P., ar fi efectuat achiziţii intracomunitare în perioada 1 octombrie 2007 - 30 septembrie 2009. În dosarul de urmărire penală nu există decât o enumerare a acestor achiziţii comunitare şi a perioadelor în care s-au efectuat, însă reiese din probele dosarului că în octombrie 2007 inculpatul B. nu avea nici o legătură cu SC O.P., nefiind elucidat de către organele de cercetare penală dacă în perioada de debut a acestor achiziţii intracomunitare societatea fusese sau nu preluată de la numitul S.G. de către I.E. şi T.G..

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. pen. se va dispune achitarea inculpatului B.I.M. pentru săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, urmând să fie înlăturată obligarea inculpatului la plata despăgubirilor solicitate de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj.

Din aceleaşi motive, se va respinge ca nefondat şi apelul declarat de către partea civilă,A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj., prin care se critică neacordarea de către prima instanţă a accesoriilor titlului de creanţă emis.

Inculpatul T. a negat participarea sa la activitatea infracţională. În declaraţiile date la urmărirea penală a recunoscut că a întocmit sau semnat diferite contracte de muncă, state de salarii, anexe ale bilanţului contabil pentru fiecare dintre cele două societăţi comerciale SC K. SRL şi SC O.P. SRL, unele la solicitarea unor persoane "I." şi "R.", care susţineau că se ocupă în realitate de administrarea celor două firme ale căror părţi sociale fuseseră înstrăinate de o cunoştinţă a inculpatului T., numitul S.G.

Din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză reiese însă că inculpatul T. a întocmit şi semnat diferite documente financiar-contabile privind situaţia financiară a celor două societăţi comerciale, documente ce au fost folosite ulterior pentru a demonstra bonitatea acestor societăţi comerciale. După preluarea de către inculpatul M. a părţilor sociale a SC K., inculpatul T. a acceptat ca sediul acestei societăţi să fie declarat la domiciliul tatălui său. Chiar dacă inculpatul nu a cunoscut întreaga amploare a activităţii infracţionale ulterioare, faptele sale au înlesnit activitatea de inducere în eroare a părţii vătămate, conturând impresia că cele două firme în discuţie au o cifră de afaceri importantă şi sunt solvabile.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Este întemeiată critica din apel a parchetului privind încadrarea juridică a faptelor de fals comise de inculpat în baza unei rezoluţii infracţionale unice. Inculpatul a falsificat bilanţul contabil şi situaţiile financiare anuale atât pentru SC O.P. SRL cât şi pentru SC K. SRL, astfel că infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. a fost săvârşită în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, prima instanţă ar fi trebuit să reţină pentru fiecare dintre inculpaţi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., săvârşirea de către trei sau mai multe persoane împreună a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Reţinând însă că, faţă de amploarea activităţii infracţionale desfăşurată în cauză, faptele inculpatului T. au avut un rol considerabil redus, reţinând că acesta nu a avut un beneficiu material din vânzarea ulterioară a bunurilor achiziţionate prin cele două firme, curtea apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen., privind existenţa unor circumstanţe atenuante, altele decât cele enumerate în alineatul 1 al aceluiaşi articol, astfel că va reduce, în mod corespunzător pedeapsa aplicabilă inculpatului pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, în temeiul art. 80 C. pen.

Inculpaţii M. şi B. au declarat că nu au înţeles întreaga amploare a activităţii desfăşurate în cauză, apreciind că nu sunt vinovaţi. Inculpaţii au fost însă administratorii de drept ai societăţilor comerciale ce au obţinut de la partea .civilă finanţarea pentru achiziţionarea diferitelor utilaje, au semnat documentele necesare, au depus acte din care reieşea că SC K. SRL şi SC O.P. SRL au o activitate economică ce le permitea achiziţionarea acestor utilaje, au acceptat să se depună de către alte persoane suma solicitată drept avans. Or, nu poate fi reţinută apărarea inculpaţilor cât timp au acceptat să intre în această întreagă acţiune cunoscând că nu dispun de mijloacele financiare necesare nici pentru plata avansului bunurilor pe care au dorit să le achiziţioneze şi cu atât mai puţin pentru achitarea integrală a preţului, cât timp societăţile ai căror administratori erau nu desfăşurau nici un fel de activitate economică.

Reţinând însă aceleaşi împrejurări enumerate la inculpatul T. drept circumstanţe atenuante pentru inculpaţii M. şi B., reţinând că inculpatul M. a beneficiat doar de suma de 400 lei primită de la I.B. în momentul în care i-a înmânat acestuia cheile excavatorului pe şenile identificat ulterior în Cariera de Exploatare Minieră Z., curtea va reduce pedepsele aplicate inculpaţilor sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpaţii A.I.L., S.E. şi P.A. au negat în cursul cercetării judecătoreşti iar ultimii doi şi în apel, cu prilejul audierii lor că ar fi acţionat cu intenţia de a înşela partea civilă. Cei trei inculpaţi, ca de altfel şi inculpatul A.A.R. au susţinut că în activitatea infracţională ar fi fost implicate mai multe persoane. Astfel: I.R. şi I.B. au fost indicaţi de către inculpatul A.I.L. drept persoanele care conduceau efectiv SC O.P. SRL şi SC K. SRL şi la solicitarea cărora i-a ajutat pe administratorii de drept de fiecare dată, M.V., administratorul SC B.M.P. SRL Bacău, M.S., B.E. au fost indicaţi de către ceilalţi trei inculpaţi drept beneficiarii sumelor provenite din înstrăinarea utilajelor achiziţionate de la P. şi B.M.P. SRL Bacău.

În volumul IX al instanţei, se află comunicarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a acestor persoane iar în cursul soluţionării apelului s-a comunicat de către aceeaşi instituţie că s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de reprezentantul N.G.F., societatea din Germania unde s-au vândut staţiile de betoane achiziţionate de la SC B.M.P. SRL Bacău.

Instanţa de apel apreciază că în mod corect s-a reţinut vinovăţia acestor inculpaţi, precum şi a inculpatului A.A.R. în comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii civile SC I.C.L. IFN SA Bucureşti (fostă A.L. IFN SA).

Inculpatul A.I.L. i-a însoţit de fiecare dată pe inculpaţii M. şi B. la sediul P. în momentul depunerii actelor pentru achiziţionarea utilajelor sau pentru obţinerea finanţării, chiar i-a dat inculpatului B. un costum de haine pentru a crea impresia unui prosper om de afaceri la data la care s-au ridicat de la sediul P. două buldoexcavatoare şi un încărcător frontal, este cel căruia inculpatul P. i-a trimis prin mandat poştal suma de 34.000 lei pentru a ridica poprirea instituită pe conturile SC O.P. SRL de către organele financiare în vederea deblocării conturilor, l-a însoţit la 12 iulie 2009 pe inculpatul B. la Bacău în vederea achiziţionării staţiei de betoane de la SC B.M.P. SRL şi a semnat, în numele inculpatului B. o parte din documente în momentul în care acesta, de teamă, a refuzat să mai semneze actele pentru achiziţionarea staţiei de betoane. Inculpatul A.I.L. i-a însoţit, la 14 aprilie 2009, pe inculpatul M. la sediul SC P. SRL pentru ridicarea excavatorului pe şenile achiziţionat şi transportarea lui în apropierea Bucureştiului, unde l-au predat numitului I.B. şi la 18 mai 2009 pe inculpatul B. în vederea ridicării buldoexcavatorului.

Inculpaţii P. şi S.E. au dat în permanenţă declaraţii prin care contraziceau susţinerea celuilalt privind modul în care au fost "implicaţi în activitatea infracţională.

Din probele dosarului, coroborate cu recunoaşterile parţiale ale acestora reiese că inculpaţii au garantat împrumutul de 85.000 euro obţinut de la M.S. şi reprezentând avansul pentru achiziţionarea de către K. SRL a utilajelor de la SC P. cu un imobil în construcţie şi terenul aferent, amplasate în Turnu Măgurele, l-au însoţit pe inculpatul A.A.R. în Germania la N.G.F., societatea din Germania unde s-au vândut staţiile de betoane achiziţionate de la SC B.M.P. SRL Bacău atât de către SC O.P. SRL cât şi de către SC K. SRL, au înlocuit, la solicitarea reprezentantului societăţii germane, factura emisă pe numele societăţii administrate de către aceştia SC A.B.T. SRL privind livrarea staţiei de betoane cumpărate de SC K. cu o factură ce atesta vânzarea către N.G.F. de profile metalice. Suma de 113.500 euro virată de N.G.F. către SC A.B.T. SRL, reprezentând plata acestei staţii de betoane, deghizată în vânzare de profile metalice a fost împărţită astfel: 436.720 lei virată în contul inculpatului P. iar diferenţa ridicată în numerar de către inculpatul S.E.. Un buldoexcavator şi încărcătorul frontal din cele achiziţionate de către SC K. SRL de la SC P. SRL au fost lăsate garanţie numitului M.S. pentru suma de 85.000 euro împrumutată de acesta.

Din suma iniţială virată de N.G.F., suma de 80.000 a fost folosită ca avans pentru achiziţionarea de către SC O.P. SRL a unei staţii de betoane de la SC B.M.P. SRL, vândută societăţii germane de către inculpaţii A.A.R., P. şi S.E.. Inculpatul S.E. a întocmit şi de această dată o factură privind vânzarea de profile metalice către N.G.F. Preţul de 157.000 euro plătit de societatea germană şi virat în contul societăţii administrate de inculpaţii S.E. şi P. a fost transferată în contul unei alte firme, SC S.A.S. SRL şi, pentru un comision de 3% reţinut de această firmă, înmânată în numerar inculpatului S.E.

La fiecare deplasare la sediul P. ori B.M.P. Bacău, inculpatul A.A.R. i-a însoţit pe inculpaţii M. şi B., a purtat negocierile cu M.V., administratorul SC B.M.P. SRL privind achiziţionarea staţiilor de betoane, s-a preocupat de transportul acestora în Germani, a purtat negocierile cu reprezentantul N.G.F., i-a însoţit pe inculpaţii P. şi S.E. în momentul ridicării banilor viraţi de societatea germană. Inculpatul A.A.R. este cel care l-a convins pe numitul M.S. să împrumute avansul de 85.000 euro pentru achiziţionarea de la P. a utilajelor de către SC K. SRL.

Pentru aceste argumente, Curtea apreciază că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă vinovăţia inculpaţilor P., S.E. şi A.A.R. şi, având în vedere, valoarea prejudiciului creat, apreciază că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora, astfel cum au solicitat cei trei inculpaţi în apelurile declarate.

Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului E.V., agent de vânzări la SC P. SRL Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.

S-a arătat în actul de sesizare a instanţei că inculpatul E. a primit de la inculpatul A.A.R. documentele necesare obţinerii finanţării pentru ambele societăţi comerciale administrate de inculpaţii M. şi B., documente pe care inculpatul E. le-a înaintat la SC A.L. IFN SA Bucureşti, societate făcând parte din acelaşi grup cu SC P. SRL Bucureşti. De asemenea, prin intermediul numitului B.E., inculpatul A.A.R. l-a contactat pe inculpatul E. pentru ca acesta să facă demersurile necesare ca partea civilă, SC A.L. IFN SA să finanţeze achiziţionarea celor două staţii de betoane de la SC B.M.P. SRL Bacău. S-a apreciat în actul de sesizare a instanţei că nu este întâmplătoare, ci o dovadă a activităţii infracţionale a inculpatului E. împrejurarea că atât SC O.P. SRL cât şi SC K. SRL au obţinut finanţarea pentru achiziţionarea tuturor utilajelor în aceeaşi zi, 06 martie 2009 de la SC A.L. IFN SA Bucureşti.

În fine, s-a mai arătat că la 27 martie 2009, când inculpatul M. a semnat contractul de leasing pentru două buldoexcavatoare şi a unui încărcător frontal, inculpatul E. i-a transportat cu autoturismul său pe inculpaţii M. şi A.A.R. la Bacău şi toţi trei au purtat negocieri cu M.V., administratorul SC B.M.P. SRL Bacău privind staţia de betoane ce se dorea a fi achiziţionată.

În legătură cu suma de bani primită de inculpatul E. pentru activitatea desfăşurată există contradicţii în actul de sesizare. Astfel, o dată se arată că inculpatul a primit suma de 8.500 euro de la inculpatul A.A.R. pentru obţinerea finanţării de către SAC A.L. IFN SA iar o dată se arată că inculpatul E. a primit de la inculpatul A.A.R. suma de 5.000 euro (10 bancnote de câte 500 euro), sumă înmânată în timp ce inculpaţii se aflau într-un autoturism. Această împrejurare ar fi dovedită cu înregistrarea video-audio a unei discuţii făcută de inculpatul A.A.R., care a predat organelor de cercetare penală un compact disc conţinând 6 fişiere cu înregistrări audio-video. Suma reprezintă, potrivit actului de sesizare a instanţei, ajutorul dat de inculpatul E. pentru achiziţionarea ilegală a utilajelor şi a celor două staţii de betoane.

Inculpatul E. a negat constant o implicare a sa în activitatea infracţională, susţinând că nu şi-a îndeplinit decât atribuţiile de serviciu şi a depus în acest sens în cursul urmăririi penale copie de pe fişa postului. A recunoscut că a primit de la inculpatul A.A.R. suma de 5.000 lei, considerând că reprezintă o recompensă pentru serviciile sale. în cursul urmăririi penale a revenit asupra sumei primite, susţinând că a primit 10.000 lei de la inculpatul A.A.R.

Inculpatul A.A.R., la rândul lui, în cursul urmăririi penale, a avut o poziţie contradictorie privind suma de bani pe care i-ar fi înmânat-o inculpatului E. şi ce ar fi reprezentat aceasta. A depus la dosar două CD-uri cuprinzând mai multe înregistrări în mediu ambiental, printre care şi o înregistrare în care i-ar fi înmânat inculpatului E., potrivit susţinerilor sale, 5.000 euro în bancnote de câte 500 euro.

Inculpatul E. a invocat în motivele de apel, nulitatea acestor înregistrări deoarece sunt obţinute înainte de începerea urmăririi penale, în lipsa unor indicii că s-ar fi săvârşit o infracţiune.

Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 916 alin. (2) C. proc. pen., privind înregistrările făcute de părţi, care nu sunt supuse condiţiilor prevăzute în secţiunea VI a Capitolului II, Titlul III C. proc. pen. şi care, potrivit acestui text de lege, constituie mijloace de probă.

În volumul II de urmărire penală se află un compact disc cuprinzând, printre altele, un fişier audio-video privind o scurtă discuţie între inculpaţii A.A.R. şi E. La fila 178 a aceluiaşi volum se află transcrierea efectuată de organele de urmărire penală a convorbirii înregistrate de inculpatul A.A.R.. Calitatea imaginii este foarte proastă, astfel că, deşi pare că inculpatul A.A.R. îi înmânează o sumă de bani inculpatului E. şi îi cere să-i numere, nu se poate stabili cu certitudine despre ce tip de bancnote este vorba. Inculpatul E. le numără şi confirmă "zece", după care îi înmânează mai multe pliante din portbagajul autoturismului, scuzându-se "e cam jegoasă mapa aia, că stă de atâta timp în portbagaj".

Or, din conversaţia înregistrată de inculpatul A.A.R. nu reiese o înţelegere infracţională între acesta şi inculpatul E., iar afirmaţia sus-menţionată a inculpatului E. întăreşte susţinerea acestuia că a acţionat întotdeauna în calitate de agent de vânzări.

Suma de bani primită, chiar nedatorată, nu este suficientă pentru a stabili o vinovăţie a inculpatului E. în acţiunea de inducere în eroare a părţii civile.

Aşa cum corect a arătat apelantul E. în motivele de apel, din probele administrate în dosar nu reiese că acesta avea cunoştinţă de intenţia celorlalţi inculpaţi cu privire la destinaţia utilajelor achiziţionate iar din actul de sesizare a instanţei nu reiese modul concret în care inculpatul ar fi înlesnit inducerea în eroare a părţii civile, cât timp s-a apreciat că aceasta a fost înşelată de documentele depuse de către societăţile comerciale administrate de către M. şi B., completate ca şi cum ar fi îndeplinit indicatorii financiari pentru obţinerea unui punctaj mare la verificarea dosarelor de către societatea de leasing.

De altfel, nici ceilalţi inculpaţi nu precizează modul în care inculpatul E. ar fi acţionat pentru a întări convingerea părţii civile că poate aproba finanţarea contractelor încheiate de către SC O.P. SRL şi SC K. SRL. Astfel, în declaraţiile sale, inculpatul A.I.L. se referă la apelant ca la un simplu salariat, un agent de vânzări, inculpaţii S.E. şi P. au declarat că nu îl cunosc, iar inculpaţii B. şi M. apreciază că inculpatul E. trebuie să fi cunoscut adevărata stare de fapt, fără să aducă argumente pentru această apreciere a lor.

În fine, inculpatul A.A.R., descriind raporturile sale cu inculpatul E., susţine în cursul urmăririi penale că persoanele care ar fi obţinut aprobările necesare de la partea civilă sunt numitul B.E. (scos de sub urmărire penală) şi directorul de la SC P. Bucureşti (rămas neidentificat de organele de cercetare penală).

Pentru cele expuse, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, Curtea a constatat că se impune achitarea inculpatului.

A fost considerată întemeiată şi critica parchetului privind soluţionarea acţiunii civile, inculpaţii B. şi M. trebuind să răspundă separat pentru prejudiciul cauzat prin încheierea contractelor de către SC O.P. SRL şi, respectiv, SC K. SRL, dar în solidar cu restul inculpaţilor, urmând să se aibă în vedere precizările făcute de partea civilă în apel, privind sumele rămase de plată pentru fiecare societate şi valoarea bunurilor recuperate.

Prin Decizia penală nr. 244 din 02 iulie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A.I.L., P.A.M., S.E., A.A.R. şi partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Gorj împotriva Sentinţei penale nr. 169 din data de 13 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 8117/95/2010.

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpaţii M.D.D., B.I.M., T.E.V. şi E.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale şi desfiinţează, în parte, sentinţa penală, în sensul că:

Reţine aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. pentru care au fost trimişi în judecată fiecare dintre inculpaţii M.D.D. şi B.I.M., respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. pentru care au fost trimişi în judecată fiecare dintre inculpaţii A.I.L., P.A.M., S.E., A.A.R. şi T.E.V.

Menţine pedepsele de câte 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. după executarea pedepsei principale, aplicate inculpaţilor A.I.L., P.A.M., S.E., A.A.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaţilor M.D.D., B.I.M. şi T.E.V.

1) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. pen., achită inculpatul E.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în cauză în perioada 01 iunie 2010 - 01 octombrie 2010.

Constată încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul E.V.

2) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. pen., achită inculpatul B.I.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din legea 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul B.I.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului B.I.M. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă perioada detenţiei preventive de la 01 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

Aplică art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., art. 71 C. pen.

3) În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul M.D.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului M.D.D. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă perioada detenţiei preventive de la 01 iunie 2010 la 01 octombrie 2010.

Aplică art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., art. 71 C. pen.

4) În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.E.V. din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991 în infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul T.E.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului T.E.V. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă perioada detenţiei preventive de la 01 iunie 2010 la 13 octombrie 2010.

Aplică art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., art. 71 C. pen.

Înlătură obligarea inculpatului B.I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K. SRL Bălăneşti, jud. Gorj la plata despăgubirilor către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj.

Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj.

Obligă inculpaţii M.D.D., T.E.V., A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R. în solidar la plata a 244.472 lei, reprezentând restanţe contractuale şi la echivalentul în lei la data efectuării plăţii a sumei de 299.010 euro fără TVA, reprezentând capital rămas de plată şi dobândă contractuală către partea civilă SC I.C.L. IFN SA Bucureşti (fostă A.L. IFN SA).

Obligă inculpaţii B.I.M., T.E.V., A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R. în solidar la plata a 299.167 lei, reprezentând restanţe contractuale şi la echivalentul în lei la data efectuării plăţii a sumei de 515.385 euro fără TVA, reprezentând capital rămas de plată şi dobândă contractuală către partea civilă SC I.C.L. IFN SA Bucureşti (fostă A.L. IFN SA).

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale.

Obligă apelanţii inculpaţi A.I.L., P.A.M., S.E., A.A.R. la câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei reprezintă pentru fiecare onorariu apărător oficiu.

Obligă apelanta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 1.200 lei, reprezentând onorarii apărător oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi inculpaţii B.I.M., M.D.D., T.E.V., A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R.

Primul termen de judecată în recurs a fost stabilit la data de 1 aprilie 2014, iar anterior acestui termen, mai precis la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. proc. pen.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 (dispoziţie tranzitorie): "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Având în vedere data pronunţării deciziei atacate, şi anume 2 iulie 2013, rezultă că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Drept urmare, în ce priveşte soluţionarea recursului, referirea la C. proc. pen. va avea în vedere aceste prevederi, fără ca instanţa de recurs să mai facă, de fiecare dată, cuvenita precizare.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi expuse, Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul declarat de partea civilă şi ca fondate recursurile declarate de Parchet şi de către inculpaţi, dar numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, anularea înscrisurilor falsificate şi legalitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale din 3 iulie 2013.

I. Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie motivat, cel mai târziu, cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În speţă, aceste dispoziţii au fost respectate de către Parchet şi partea civilă, precum şi de inculpaţii T.I.V., A.I.L., P.A.M. şi S.E., pe când inculpaţii B.I.M. şi M.D.D. au depus motivarea recursului după primul termen de judecată, iar inculpatul A.A.R. a formulat motivele de recurs abia cu ocazia dezbaterilor.

1) Aşa cum rezultă din motivarea scrisă a recursului, Parchetul a criticat decizia în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., pe motive de nelegalitate, invocând:

- greşita achitare a inculpatului E.V., susţinând că în cauză există probe suficiente de vinovăţie;

- omisiunea menţionării disp. art. 76 alin. (2) C. pen., în baza cărora a fost redusă pedeapsa inculpaţilor B., M. şi T.;

- greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea celor trei inculpaţi mai sus menţionaţi;

- omisiunea precizării tezei infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. în baza căreia s-a dispus condamnarea inculpaţilor B. şi M. (uz de fals privind un înscris oficial sau un înscris sub semnătură privată);

- greşita aplicare a disp. art. 445 rap. la art. 348 din C. proc. pen. prin neindicarea actelor false a căror anulare a fost dispusă;

- omisiunea înlăturării, în urma achitării inculpatului E., a dispoziţiei instanţei de fond privind obligarea celor 8 inculpaţi în solidar cu SC K. SRL la plata despăgubirilor către partea civilă SC A.L. IFN SA;

- aplicarea pedepsei complementare prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 3 iulie 2013;

- omisiunea aplicării pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen. faţă de inculpaţii M. şi B.;

- omisiunea precizării în cuprinsul minutei deciziei penale a termenului de exercitare a căii de atac a recursului şi a datei pronunţării hotărârii.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a precizat că, urmare a intrării în vigoare a noului C. proc. pen. şi a C. pen., dar şi faţă de dispoziţiile ce reglementează soluţionarea recursului, înţelege să susţină numai critica referitoare la neindicarea actelor false care trebuie anulate.

Cu privire la celelalte motive, a arătat că este vorba despre reinterpretarea probelor sau despre împrejurări invocate pentru prima dată în recurs, aşa încât nu le mai susţine, inclusiv critica referitoare la achitarea inculpatului E.V.

De asemenea, reprezentantul Parchetului a precizat motivele de recurs şi în ce priveşte solicitarea de aplicare a legii penale mai favorabile, considerând că trebuie aplicată legea nouă.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, faţă de regulile stricte de soluţionare a recursului ca o a doua cale de atac şi faţă de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., în baza cărora puteau fi atacate hotărârile, parte din motive de recurs formulate în scris de către Parchet exced cazului invocat în mod expres, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar şi celorlalte cazuri de casare prevăzute de lege.

Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanţă dispoziţiilor legale ce reglementează recursul - ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict şi bine delimitat, prin restrângerea cazurilor de casare Di, implicit, a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii.

Toate modificările pun în evidenţă reglementarea recursului ca şi cale de atac ce vizează exclusiv aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt şi a soluţiilor ce implică aprecierea probelor administrate. Cu ocazia soluţionării recursului, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea şi reaprecierea probelor administrate, la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi instanţa de apel, în faţa cărora cauza a devoluat integral.

Voinţa legiuitorului în acest sens este expresă şi rezultă din abrogarea pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. (care în anumite condiţii dădea posibilitatea instanţei de recurs să reexamineze situaţia de fapt), dar şi prin modificarea pct. 14 al aceluiaşi articol, care în redactarea corespunzătoare modificării intervenită prin Legea nr. 2/2013, se referă exclusiv la "aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege" nu şi la "pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.", astfel cum se prevedea anterior.

În speţă, deşi în motivele scrise de recurs Parchetul a invocat greşita aplicare a legii, criticile propriu-zise, inclusiv cele referitoare la greşita soluţie de achitare a inculpatului E., vizează aprecierea pe care instanţa de fond şi instanţa de apel au dat-o probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, situaţia de fapt stabilită prin cele două hotărâri, pe baza căreia s-a dispus soluţia de achitare.

În ce priveşte criticile referitoare la reţinerea circumstanţelor atenuante, se constată că şi acestea exced cazurilor de casare prevăzute de lege, inclusiv celui prev. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., aşa încât nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

Examinarea celorlalte critici, ce vizează omisiunea aplicării pedepselor complementare, indicarea unor dispoziţii legale sau a termenului de exercitare a căii de atac şi a datei pronunţării deciziei, fie a devenit inutilă ca urmare a necesităţii aplicării legii penale mai favorabile, astfel cum se va arăta în cele ce urmează, fie nu au ca obiect veritabile chestiuni de legalitate care să influenţeze în mod determinant soluţia pronunţată de instanţa de apel.

În final, se constată că nici critica referitoare la omisiunea înlăturării obligării inculpaţilor la plata despăgubirilor civile nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, pe de o parte, pentru că nu au fost invocate chestiuni de nelegalitate, pe de altă parte, pentru că instanţa de apel a modificat hotărârea primei instanţe sub aspectul soluţiei pronunţate în latură civilă, corespunzător soluţiei pronunţată în latură penală, inclusiv din perspectiva achitării inculpatului E.V.

Drept urmare, se impune a examina critica referitoare la omisiunea indicării actelor false a căror anulare a fost dispusă, critică apreciată ca fondată pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a dispus în mod corect, în temeiul art. 348 C. proc. pen., anularea înscrisurilor falsificate, ca urmare a soluţiei de condamnare a inculpatului T.E.V. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Se constată, însă, că prima instanţă nu a indicat nici măcar generic actele a căror anulare se dispune, iar soluţia pronunţată sub acest aspect a fost menţinută întocmai de către instanţa de apel.

Această manieră de a dispune anularea înscrisurilor falsificate goleşte de conţinut măsura, în absenţa indicării cu precizie a actelor contabile false sau în absenţa indicării unor repere suficiente de identificare a acestor documente, împiedicând şi restabilirea situaţiei anterioare potrivit art. 170 C. proc. pen. şi în acord cu prevederile Legii nr. 82/1991, în ce priveşte evidenţele contabile ale SC K. SRL şi SC O.P. SRL.

Potrivit acuzaţiei penale aduse inculpatului T.E.V., pentru care s-a dispus condamnarea cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., acesta s-a ocupat de evidenţa contabilă a SC O.P. SRL şi a SC K. SRL şi înainte ca cele două societăţi comerciale să fie preluate de inculpaţii B.I.M. şi M.D.D., iar după preluarea lor de către aceşti inculpaţi, inculpatul T.E.V. a efectuat acte de evidenţă contabilă şi a întocmit alte documente în numele celor două societăţi (bilanţuri contabile, alte situaţii financiare anuale şi semestriale, contracte de muncă, decizii de încetare a activităţii, state de plată, salarii etc.).

Documentele contabile ale SC O.P. SRL şi SC K. SRL au fost întocmite în fals de inculpatul T.E.V., ce avea pregătire de specialitate (economist) şi cunoştea ce indicatori financiari trebuie îndepliniţi pentru ca cele două firme să obţină un punctaj mare la verificarea dosarelor de către societăţile de leasing.

Documentele financiar-contabile întocmite şi semnate de inculpatul T. au fost folosite ulterior pentru a demonstra bonitatea acestor societăţi comerciale, iar faptele sale au înlesnit activitatea de inducere în eroare a părţii vătămate, conturând impresia că cele două firme în discuţie au o cifră de afaceri importantă şi sunt solvabile.

Se constată, astfel, că obiectul infracţiunii de fals îl constituie evidenţele contabile ale SC O.P. SRL şi SC K. SRL, ce au fost folosite la comiterea infracţiunilor de înşelăciune, aşa încât se impune anularea acestor documente depuse în original la filele 179-203 vol.V d.u.p. (aparţinând SC K. SRL) şi la filele 206-221 vol.V d.u.p. (aparţinând SC O.P. SRL).

2) Inculpatul T.E.V. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţele au apreciat în mod greşit că se face vinovat de comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi de înşelăciune, deoarece nu a comis faptele pentru care a fost condamnat şi nu a avut nicio legătură cu ceilalţi inculpaţi.

Mai susţine că solicitarea de efectuare a unei expertize contabile a fost respinsă fiind considerată nerelevantă şi că a fost judecat în apel de şi era lipsit de apărare, fiindu-i numit un apărător din oficiu.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a precizat că recursul se întemeiază pe cazul de care prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului T..

În subsidiar, a invocat disp. art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., susţinând că legea nouă nu mai prevede forma agravată în cazul înşelăciunii, aşa încât a intervenit o dezincriminare a faptei, iar în temeiul art. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat aplicarea legii noi ca lege penală mai favorabilă.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, cu excepţia celei referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, ce va fi analizată la pct. II din prezenta decizie.

Astfel, inculpatul a solicitat achitarea invocând chestiuni de fapt referitoare la comiterea ac Diurni or corespunzătoare elementului material al infracţiunilor de fals intelectual şi complicitate la înşelăciune dar şi referitoare la lipsa de vinovăţie, fără să facă referire la chestiuni de legalitate şi de apreciere în drept a situaţiei sale, pentru a putea fi incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., care în teza I se referă la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.

Inculpatul şi-a menţinut poziţia manifestată atât în faţa primei instanţe cât şi faţa instanţei de apel, de a contesta comiterea faptelor şi de a solicita achitarea, criticând modalitatea în care cele două instanţe au evaluat probele administrate în cauză.

Aşa cum s-a arătat cu ocazia analizei recursului declarat de Parchet, Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe care instanţa de fond şi instanţa de apel au avut-o în vedere la soluţionarea cauzei şi la pronunţarea soluţiilor contestate.

Mai trebuie precizat sub acest aspect că, aşa cum rezultă din considerentele celor două hotărâri, ambele instanţe au analizat apărările inculpatului, pe care le-au înlăturat motivat prin referire la mijloacele de probă, inclusiv la expertizele grafoscopice prin care s-a stabilit că bilanţurile contabile au fost semnate de inculpatul T.E.V. în numele administratorilor SC O.P. SRL şi SC K. SRL, dar şi la declaraţiile date de ceilalţi inculpaţi şi declaraţiile date de martorii V.N.V. şi B.D..

Examinând critica strict din perspectiva cazului de casare invocat de inculpat, respectiv art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., pe baza situaţiei de fapt stabilită de către cele două instanţe se constată că faptele constând în aceea că acesta, cu ştiinţă, a întocmit în fals documente financiar-contabile ale SC O.P. SRL şi SC K. SRL pentru ca cele două firme să obţină un punctaj mare la verificarea dosarelor de către societăţile de leasing, documente ce au fost folosite ulterior pentru a demonstra bonitatea acestor societăţi comerciale, inculpatul înlesnind în acest fel inducerea în eroare a părţii civile A.L. IFN SA (actualmente SC I.C.L. IFN SA Bucureşti), conturând impresia că cele două firme în discuţie au o cifră de afaceri importantă şi sunt solvabile, întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior.

Criticile referitoare la respingerea solicitării efectuării a unei expertize contabile de către instanţa de apel ar putea fi analizată din perspectiva cazului de casare prev. art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., dar se constată că inculpatul nu a invocat greşita aplicare a legii, iar sub acest aspect nici instanţa de recurs nu poate constata vreo nelegalitate. La termenul din 17 iunie 2013 inculpatul E. a solicitat efectuarea expertizei contabile, ceilalţi inculpaţi achiesând la această solicitare, iar Curtea de Apel Craiova a respins cererea de probe motivat, în conformitate cu disp. art. 67 C. proc. pen. anterior, aplicabile la acel moment.

În final, se constată că este nefondată şi critica referitoare la soluţionarea cauzei în apel cu nerespectarea dreptului la apărare, critică examinată de instanţa de recurs în temeiul art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.

Într-adevăr, asistenţa juridică a inculpatului T.E.V. era obligatorie, dar inculpatul nu a fost lipsit de apărare.

În condiţiile în care apărătorul ales a lipsit şi nu şi-a asigurat substituirea (deşi o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale fusese formulată încă din data de 26 aprilie 2013, fără a fi însoţită de acte doveditoare, după care avocatul ales nu s-a mai prezentat), în mod corect şi în conformitate cu disp. art. 171 alin. (41) C. proc. pen. din 1969, instanţa de apel a dispus ca inculpatul să fie asistat de avocatul din oficiu P.T.F.D., desemnat anterior termenului de dezbateri, care cunoştea astfel dosarul, nemaifiind necesar ca instanţă să dispună amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.

În plus, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri, inculpatul T. nu s-a opus asistenţei asigurate din oficiu iar apărătorul desemnat de instanţă nu a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.

Se mai constată că avocatul din oficiu a asigurat o apărare efectivă, depunând în scris motivarea apelului, formulând o cerere de administrare de probe şi susţinând motivele de apel invocate de către inculpatul T.E.V., formulând concluzii de achitare pe motiv că fapta nu a fost comisă de inculpat, în subsidiar, solicitând redozarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante.

Drept urmare, nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.

3) Inculpatul P.A.M. a solicitat, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs depuse în scris, a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 şi 12 C. proc. pen., arătând că a fost condamnat fără ca instanţele să argumenteze întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, fără să realizeze o analiză critică a probelor ce au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi pentru individualizarea pedepsei şi fără să răspundă la apărările formulate. Susţine că soluţia de condamnare este eronată prin raportare la probatoriul administrat, care evidenţiază neconcordanţe între conţinutul concret al faptelor şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Pe de altă parte, ca urmare a intrării în vigoare a C. pen., inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice, aplicarea legii noi ca lege mai favorabilă şi reţinerea dispoziţiilor art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. în vigoare, urmând să se constate că faptele prev. de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. anterior nu mai sunt prevăzute de noul C. pen.

Referitor la soluţionarea laturii civile, susţine că a fost obligat în mod nejustificat, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la o sumă mult mai mare decât cea stabilită de instanţa de fond.

În final, inculpatul critică încheierea de îndreptare a erorii materiale prin care a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, considerând-o nelegală.

Cu ocazia dezbaterilor, au fost susţinute motivele de recurs ce tind la achitarea inculpatului şi la aplicarea legii penale mai favorabile.

Şi în cazul acestui inculpat, se constată că motivele de recurs sunt nefondate cu excepţia celor ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile şi a celor referitoare la legalitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, aplicabile în cauza de faţă, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., invocat de către inculpat, a fost abrogat în mod expres.

Lipsa de motivare a hotărârii poate fi analizată în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar critica este nefondată. Contrar celor susţinute de către inculpatul P.A.M., sentinţa şi decizia atacate sunt motivate cu respectarea disp. art. 356 C. proc. pen. anterior, fiind expuse faptele reţinute în sarcina inculpatului şi probele ce fundamentează soluţia de condamnare, ambele instanţe realizând o analiză critică a materialului probator atât din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, cât şi a apărărilor formulate de către inculpat.

De asemenea, instanţa de apel a analizat solicitarea de aplicare a disp.art. 74 C. pen. şi de stabilire a pedepsei sub minim special, motivând de ce anume nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului P.A.M.

Pe de altă parte, se constată că invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. s-a făcut în mod formal, deoarece inculpatul nu a contestat punctual întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, ci a invocat în mod generic existenţa unor neconcordanţe între probatoriul administrat şi conţinutul legal al infracţiunii.

Aşa cum s-a arătat şi în cazul celorlalţi apelanţi, examinarea cauzei în temeiul art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. se realizează exclusiv pe baza situaţiei de fapt stabilite prin hotărârile atacate, fără ca instanţa de recurs să poate reexamina probele, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferite.

Or, faptele reţinute în sarcina inculpatului P.A.M., constau în aceea că:

- alături de inculpatul S.E. a furnizat o parte din banii folosiţi la plata avansului pentru achiziţionarea utilajelor de către SC O.P. SRL;

- pentru că pe conturile SC O.P. SRL era instituită poprire de organele fiscale pentru diferite debite neachitate către bugetul de stat, inculpatul P.A.M. a trimis prin mandat poştal din Bucureşti în Mun. Târgu Jiu suma de 34.000 lei inculpatului A.I.L., sumă ce a fost folosită la achitarea respectivelor debite în vederea deblocării conturilor pentru a se putea efectua tranzacţiile urmărite prin activitatea infracţională desfăşurată;

- două utilaje (1 buldoexcavator şi 1 încărcător frontal) din cele ridicate la data de 18 mai 2009 de la sediul SC P. SRL Bucureşti de inculpaţii B.I.M. şi A.I.L. având drept scop valorificarea au fost lăsate drept garanţie de inculpaţii A.I.L., S.E., P.A.M. şi A.A.R. numitului M.S. pentru suma de 85.000 euro ce le fusese împrumutată anterior de acesta şi folosită la achitarea avansului în cazul SC K. SRL;

- conform înţelegerii dintre inculpaţii A.A.R., S.E., P.A.M. şi numitul M.V., cei trei inculpaţi împreună cu martorul T.B.F. s-au deplasat la sediul firmei producătoare din Germania pentru a discuta condiţiile preluării staţiei de betoane, întrucât existau neînţelegeri cu privire la comisioanele ce urmau a fi primite de M.V. şi B.E.

Inculpatul P.A.M. împreună cu martorul T.B.F. s-au reîntors în ţară pentru a întocmi documentele necesare livrării staţiei de betoane în Germania. Pentru a ascunde vânzarea staţiei, inculpatul P.A.M. a întocmit factura fiscală nr. 105 din 16 iulie 2009 ce atestă vânzarea a trei sortimente de pofile metalice, iar inculpatul A.A.R. a completat în fals o scrisoare de transport (CMR) ce atesta transportul profilelor metalice de la Braşov către Germania.

Suma de bani rezultată din valorificarea celei de-a doua staţii de betoane a fost împărţită între inculpaţii S.E., P.A.M., A.A.R., A.I.L. şi E.V.

Faptele mai sus menţionate corespund conţinutului constitutiv al infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, neexistând temeiuri de achitare a inculpatului P. cu referire la latura obiectivă sau la latura subiectivă a acestei infracţiuni.

În ce priveşte critica referitoare la soluţionarea laturii civile, se constată că inculpatul nu a invocat vreunul din cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. şi nici nu poate fi încadrată în vreunul din aceste cazuri, deoarece inculpatul contestă în realitate cuantumul despăgubirilor, aspect ce vizează temeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea acesteia.

În final, se constată întemeiată critica (comună cu cea formulată de Parchet) privind nelegalitatea încheierii din 3 iulie 2013, pronunţată de instanţa de apel.

Astfel, printr-o încheiere ulterioară pronunţării Deciziei nr. 244 din 2 iulie 2013, instanţa de apel a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta deciziei mai sus menţionate, după cum urmează:

- s-a menţionat numele corect al inculpatului S.E.;

- s-a completat minuta cu privire la menţinerea pedepselor de câte 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. după executarea pedepsei principale, aplicate inculpaţilor A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R. pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în loc de "menţine pedepsele de câte 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, aplicate inculpaţilor A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R. pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen."

Analizând legalitatea încheierii, instanţa de recurs constată că, potrivit art. 195 C. proc. pen. anterior: "erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu."

Acesta reprezintă un remediu procedural reglementat exclusiv pentru nereguli formale intervenite în actele procedurale, şi nu pentru erori de judecată.

Aşa cum rezultă din încheierea din 3 iulie 2013, pe lângă o evidentă eroare materială referitoare la menţionarea greşită a prenumelui unuia dintre inculpaţi, instanţa de apel a dispus pe calea îndreptării erorii materiale şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior, aspect ce vizează soluţia ce trebuia pronunţată şi constituie implicit o modificare a acestei soluţii, astfel cum rezultă din minuta întocmită la data de 2 iulie 2013.

Drept urmare, omisiunea aplicării pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen. nu echivalează cu o eroare materială şi nu putea fi îndreptată printr-o încheiere pronunţată în temeiul art. 195 C. proc. pen., ci numai prin exercitarea căilor de atac.

Faţă de cele reţinute, se constată incidente disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., motiv pentru care se impune desfiinţarea încheierii din 3 iulie 2013.

4) Inculpatul S.E. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 20 şi 21 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, în vederea administrării de probe pentru stabilirea exactă a întinderii prejudiciului şi rezolvarea laturii civile.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că judecata în primă instanţă şi în apel a avut loc fără citarea legală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca reprezentant legal al Statului Român, fiind citată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, care nu avut o împuternicire specială în acest sens.

Pe de altă parte, inculpatul invocă aplicarea legii penale mai favorabile şi solicită reindividualizarea pedepsei în limitele prevăzute de infracţiunea de înşelăciune reglementată în art. 244 din noul C. pen., susţinând că faţă de toate împrejurările şi circumstanţele cauzei, dar şi faţă de persoana inculpatului, aplicarea unei pedepse privative de libertate este prea severă, fiind astfel îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 C. pen. în vigoare pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a precizat că nu mai susţine critica referitoare la lipsa de procedură şi solicitarea de rejudecare a cauzei, menţinându-şi motivele referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile şi reindividualizarea sancţiunii.

În primul rând, se constată că inculpatul S.E. a invocat două cazuri de casare care nu mai erau în vigoare la momentul pronunţării deciziei recurate, fiind abrogate în mod expres prin Legea nr. 2/2013 (art. 3859 pct. 20 şi 21 C. proc. pen.).

În al doilea rând, critica referitoare la soluţionarea cauzei în condiţiile nelegalei citări a părţii civile poate fi examinată în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., însă critica este nefondată, pentru motivele ce vor fi expuse la examinarea recursului declarat de partea civilă, fiind vorba despre motive de recurs comune.

În al treilea rând, faţă de dispoziţiile C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 2/2013, ce reglementează recursul penal - ca a doua cale de atac, prin restrângerea cazurilor de casare şi a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii, se constată că Înalta Curte nu poate analiza modalitatea în care instanţa de apel a procedat la individualizarea pedepsei şi a modului de executare a sancţiunii.

Critica nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. - ce are în vedere situaţia în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", nici celui prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - care se referă la "aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege" şi nici altui caz din cele prev. de art. 385 C. proc. pen.

Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.

Analizând critica strict prin raportare la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele prevăzute de norma de incriminare aplicabilă la acel moment.

Este însă fondată solicitarea de aplicare a legii penale mai favorabile, astfel cum se va arăta la pct. II din prezenta decizie, diminuarea pedepsei fiind exclusiv urmarea aplicării mitior lex.

5) Inculpatul A.I.L. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 6, 14 şi 17 C. proc. pen., solicitând în principal, casarea deciziei penale şi a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului acesteia şi suspendarea sub supraveghere.

Inculpatul susţine că a fost judecat de către instanţa de apel cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece instanţa a desemnat un apărător din oficiu cu numai 2 zile înaintea termenului de dezbateri, aşa încât apărarea a fost pur formală, aspect ce rezultă şi din conţinutul concluziilor scrise în care nu se formulează nicio cerere cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului sau cu privire la pedeapsa ce ar fi trebuit să fie aplicată.

Inculpatul A.I.L. critică şi modul de individualizare a pedepsei, susţinând că pe baza situaţiei reale şi personale ar fi trebuit să i se reţină în favoare circumstanţe atenuante conform art. 74 C. pen. anterior, dar cu toate acestea, i s-a aplicat un tratament mai aspru chiar decât autorilor.

Pe de altă parte, inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice prin reţinerea disp. art. 48 rap. la art. 244 din Noul C. pen. cu consecinţa reducerii considerabile a cuantumului pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Cu ocazia dezbaterilor, au fost menţinute toate criticile formulate, însă instanţa de recurs apreciază că sunt fondate numai cele ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, se constată că inculpatul A.I.L. a beneficiat de serviciile unui avocat ales care a lipsit nejustificat la termenul din 17 iunie 2013 când au avut loc dezbaterile (deşi conform Notei telefonice din 13 iunie 2013 întocmită de grefier, confirmase prezenţa) aşa încât, în conformitate cu disp. art. 171 alin. (41) C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a dispus ca apărarea să fie asigurată de avocatul din oficiu P.Ş.C., desemnată pentru inculpat cu mult timp înainte şi care asigurase asistenţa acestuia la mai multe termene, inclusiv la cele imediat anterioare dezbaterilor (10 aprilie 2013, 26 aprilie 2013, 15 mai 2013), aşa încât nu avea nevoie de un nou termen pentru a pregăti apărarea.

De altfel, nici apărătorul desemnat de instanţă nu a solicitat amânarea cauzei din acest motiv iar inculpatul A.I.L. (care s-a prezentat în faţa instanţei după ce se făcuse apelul în cauză), nu a formulat o cerere de amânare pentru lipsa avocatului ales şi nu s-a opus asistenţei asigurate din oficiu.

Aşa cum reiese din încheierea de dezbateri şi din concluziile scrise, apărătorul din oficiu a susţinut apelul în concordanţă cu solicitările inculpatului, care nu a criticat soluţia de condamnare, ci a contestat exclusiv modalitatea de individualizare a pedepsei, poziţie pe care inculpatul A.I.L. şi-a menţinut-o, de altfel, şi în faţa instanţei de recurs.

Faţă de cele reţinute, se constată că inculpatul nu a fost lipsit de apărare, fiind asistat de către apărătorul din oficiu, care a asigurat o apărare efectivă, aşa încât nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.

Cât priveşte critica referitoare la individualizarea pedepsei, inclusiv solicitarea de reţinere a circumstanţelor atenuante, Înalta Curte constată că nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, considerentele expuse la analiza recursului declarat de inculpatul S.E. sub acest aspect fiind pe deplin valabile.

6) Inculpaţii B.I.M. şi M.D.A. au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., solicitând individualizarea corectă a pedepselor şi a modalităţii de executare faţă de circumstanţele reale de comitere a faptelor, şi anume: rolul redus a celor doi în cadrul activităţii infracţionale, suma modică de care a beneficiat inculpatul M. ca urmare a comiterii infracţiunilor, lipsa cunoştinţelor şi pregătirii necesare a administrării unei societăţi comerciale şi rolul decisiv al celorlalţi inculpaţi în producerea consecinţelor păgubitoare.

De asemenea, inculpaţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor mai favorabile ale Noului C. pen. în ceea ce priveşte reducerea semnificativă a limitelor de pedeapsă.

Cu ocazia dezbaterilor, au fost susţinute motivele de recurs mai sus menţionate. Înalta Curte constată că inculpaţii au depus motivele de recurs la data de 8 mai 2014 (transmise prin fax), după primul termen de judecată, cu nerespectarea disp. art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Susţinerea recurenţilor în sensul că au respectat termenul mai sus menţionat, este nefondată. Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, cei doi recurenţi au fost citaţi cu menţiunea expresă a termenului de depunere a motivelor de recurs, inclusiv cu precizarea sancţiunii în cazul nerespectării acestui termen, cu mult înaintea datei de 1 aprilie 2014 (primul termen de judecată fixat în recurs) şi anume la data de 9 ianuarie 2014, beneficiind astfel de timp suficient pentru pregătirea apărării şi pentru formularea motivelor de recurs.

Drept urmare, în temeiul art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., instanţa de recurs nu va putea lua în considerare decât cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pot fi avute în vedere din oficiu.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. face parte din această categorie (nu şi cel prev. de pct. 172), însă criticile formulate nu pot fi examinate pe baza acestor dispoziţii legale, care se referă la "aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege" şi nu la temeinicia modului de individualizare a sancţiunii.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de recurs poate examina doar nelegalitatea soluţiilor pronunţate, fără să modifice dispoziţiile din hotărâre care sunt urmarea modului de apreciere a instanţelor, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.

Or, din perspectiva art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedepsele stabilite pentru cei doi inculpaţi nu au fost aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Şi în cazul acestor inculpaţi, astfel cum se va expune la pct. II din prezenta decizie, reducerea pedepselor este determinată doar de aplicarea legii penale mai favorabile.

7) Inculpatul A.A.R. nu a motivat recursul în scris, iar cu ocazia dezbaterilor a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând diminuarea acesteia ca urmare a aplicării dispoziţiilor Noului C. pen.

De asemenea, a solicitat reţinerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, invocând relaţiile furnizate de Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la ajutorul pe care l-a dat la descoperirea anumitor infracţiuni.

Şi în cazul acestui inculpat, se constată nerespectarea disp. art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Inculpatul a fost citat cu menţiunea expresă a termenului de depunere a motivelor de recurs, inclusiv cu precizarea sancţiunii în cazul nerespectării acestui termen, cu mult înaintea datei de 1 aprilie 2014 (primul termen de judecată fixat în recurs) şi anume la data de 16 ianuarie 2014, beneficiind astfel de timp suficient pentru pregătirea apărării şi pentru formularea motivelor de recurs.

Drept urmare, în temeiul art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., instanţa de recurs nu va putea lua în considerare decât cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pot fi avute în vedere din oficiu.

La fel ca şi în cazul inculpaţilor B.I.M. şi M.D.A., se constată că recursul inculpatului A.A.R. este fondat numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs neputând să examineze critica referitoare la individualizarea pedepsei şi a modului de executare.

Cât priveşte solicitarea de aplicare a cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, urmează a fi analizată cu ocazia examinării aplicării legii penale mai favorabile.

8) Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a criticat hotărârea pentru nelegalitate, invocând disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.:

- pe de o parte, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului B.I.M. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, susţinând că în mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea acestui inculpat reţinând existenţa faptelor;

- pe de altă parte, hotărârea a fost criticată pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj şi pentru lipsa calităţii acestei Direcţii de reprezentant al Statului Român. în acest sens, se arată că, potrivit art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009, calitatea procesuală aparţine Statului Român - care este reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj nu a avut mandat pentru a putea reprezenta legal Statul Român.

În analiza recursului părţii civile, trebuie mai întâi precizat faptul că temeiul prev. de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. nu este corect indicat deoarece aceste dispoziţii se referă la o altă situaţie decât cea din speţă, şi anume la cea în care sunt atacate cu recurs hotărâri care nu sunt supuse apelului.

Or, în speţă, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii pronunţate în apel, aşa încât sunt aplicabile disp. art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., hotărârea atacată putând fi examinată numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., partea civilă neindicând însă niciunul din aceste cazuri.

Din această perspectivă, se constată că motivul de recurs ce vizează greşita achitare a inculpatului B.I.M. nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., deoarece partea civilă a făcut referire în mod generic la existenţa probelor care au fundamentat soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond şi nu a invocat chestiuni de nelegalitate, ci aspecte care ţin de stabilirea situaţiei de fapt.

Examinarea elementelor faptice nu mai poate fi realizată însă cu ocazia soluţionării recursului ca o a doua cale de atac, voinţa legiuitorului în acest sens fiind exprimată în mod expres prin abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. conform Legii nr. 2/2013, acesta fiind singurul caz de casare care anterior permitea reevaluarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt în recurs, dar şi atunci, cu condiţia stabilirii existenţei unei erori grave de fapt.

Drept urmare, nu există temeiuri de modificare a deciziei penale prin care s-a dispus achitarea inculpatului B.I.M. în legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală.

Sub acest aspect mai trebuie precizat că, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, soluţia de achitare se întemeiază pe o completă şi detaliată analiză a materialului probator, în urma căreia instanţa de apel a stabilit că infracţiunea de evaziune fiscală în legătură cu achiziţiile intracomunitare nu a fost comisă de inculpatul B.I.M., care la acel moment nu avea calitatea de reprezentant legal al SC O.P. SRL şi nu a fost implicat în aceste activităţi, aşa încât, faţă de temeiul achitării şi în conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. anterior, nu puteau fi acordate despăgubiri, soluţia de respingere a acţiunii civile exercitată de Statul Român fiind legală.

Cât priveşte cea de-a doua critică, se constată că soluţionarea cauzei fără legala citare era prevăzută ca şi caz de casare de disp.art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., ce a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013.

Critica poate fi însă încadrată în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi analizată în acest temei, deoarece se invocă şi alte motive de nelegalitate.

Se constată că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor legale, Statul Român este reprezentat în cauzele penale şi civile de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - direct sau prin Direcţiile generale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise. Motivul de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009, în vigoare la soluţionarea prezentei cauze de către instanţa de fond şi cea de apel, dispoziţii abrogate prin art. 31 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (publicată în M. Of. nr. 473 din 30 iulie 2013), aşa încât în prezent sunt incidente disp. art. 7 pct. 32 din acest ultim act normativ.

Potrivit textului de lege mai sus menţionat, A.N.A.F. "reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise; renunţarea la calea de atac, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi cu orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei;"

Anterior, în mod similar, art. 4 pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 prevedea că A.N.A.F. reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi alte activităţi ale Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza mandatelor transmise; renunţarea la calea de atac, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la citare sunt sancţionate cu nulitatea relativă, atât potrivit disp. art. 194 C. proc. pen. anterior, cât şi potrivit art. 281 C. proc. pen. în vigoare, iar recurenta invocă nerespectarea dispoziţiilor procedurale în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014.

Conform dispoziţiilor tranzitorii referitoare la nulitate, respectiv art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013: "Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de lege. Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen."

Având în vedere că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 255/2013, referirea la "C. proc. pen." se raportează la legea nouă de procedură (C. proc. pen. adoptat prin Legea nr. 135/2010), rezultă că legalitatea actelor efectuate anterior datei de 1 februarie 2014 va fi examinată în conformitate cu regimul nulităţilor reglementat de art. 280 - 282 din Noul C. proc. pen., dar luând în considerare condiţiile referitoare la îndeplinirea actelor, astfel cum erau prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării acestora (tempus regit actum).

Examinând din această perspectivă criticile recurentei parte civilă, se constată că pentru a interveni sancţiunea nulităţii relative este necesară îndeplinirea mai multor condiţii.

Pe de o parte, conform art. 282 alin. (1) C. proc. pen. în vigoare, este necesar caprin nerespectarea unei cerinţe legale să se fi produs o vătămare, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

Pe de altă parte, conform art. 282 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare, nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea sau persoana care invocă un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate, iar conform alin. (3) şi 4, nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului, respectiv până la următorul termen de judecată dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.

Aceste dispoziţii corespund reglementării C. proc. pen. anterior, respectiv art. 197 alin. (1), (4) şi (5), potrivit cărora încălcarea unei dispoziţii legale atrage nulitatea relativă a actului numai dacă s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act şi dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în speţă, aşa încât instanţa de recurs apreciază ca nefondată critica formulată de partea civilă.

Astfel, atât cererea de constituire de parte civilă, cât şi declaraţiile de apel şi de recurs au fost formulate sub titulatura Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj. Partea civilă care a figurat în proces a fost "Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj" şi, în conformitate cu cele menţionate în cererile adresate instanţei, citaţiile au fost emise la sediul D.G.F.P. Gorj şi nu la sediul A.N.A.F..

Nulitatea nu a fost invocată de partea care nu a fost legal citată, căci recursul a fost redactat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi nu de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar producerea unei vătămări nu poate fi constatată, întrucât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj are personalitate juridică şi funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală [conform art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 109/2009, respectiv art. 9 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013] şi a fost citată în tot cursul procesului, fără să fi invocat lipsa calităţii procesuale pasive sau lipsa calităţii de reprezentant sau să suplinească lipsa mandatului până la momentul exercitării căii de atac a recursului.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a exercitat pe deplin toate drepturile procesuale, fără să solicite citarea în cauză a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aşa încât în realitate invocă propria culpă.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că nu sunt incidente disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi nu se impune din acest motiv casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

II. Aplicarea legii penale mai favorabile. Aspecte generale

În cursul soluţionării recursului, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen. care conţine dispoziţii de drept substanţial, aşa încât sunt incidente prevederile art. 5 din Noul C. pen. ce reglementează, similar cu art. 13 C. pen. din 1968, aplicarea legii penale mai favorabile "în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".

Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat soluţii diferite cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, mai precis referitor la mecanismul de aplicare a mitior lex, conturându-se două opinii: cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe principiul aprecierii globale.

Până la momentul soluţionării cauzei de faţă, în materia aplicării legii penale mai favorabile au intervenit două hotărâri importante:

- Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 publicată în M. Of., Partea I nr. 319/30.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării problemelor de drept. Prin această decizie, în aplicarea art. 5 C. pen., s-a stabilit că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, din motivarea deciziei reieşind că acesta este mecanismul general de aplicare a legii penale mai favorabile;

- Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Deşi dispozitivul nu prevede expres, prin considerentele deciziei se clarifică interpretarea instanţei de contencios constituţional în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se face prin aprecierea globală şi prin alegerea dispoziţiilor unei singure legi, cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente, şi nu prin luarea în considerare a dispoziţiilor sau instituţiilor autonome.

Rezultă, aşadar, că deciziile mai sus menţionate stabilesc mecanisme diferite de aplicare a legii penale mai favorabile, dar ambele sunt obligatorii de la data publicării în M. Of. al României, aşa încât se pune problema raportului dintre cele două, pentru a cunoaşte care anume trebuie aplicată.

Această problemă a fost lămurită chiar de către legiuitor, care a stabilit un raport de prioritate între cele două tipuri de decizii, reglementat prin art. 4771 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 3/2014).

Potrivit acestei dispoziţii - care se referă la încetarea sau modificarea efectelor hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: "Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale ce a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare".

În acelaşi sens a fost pronunţată şi Decizia nr. 21 din 6 octombrie 2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale."

Fără a mai face discuţii cu privire la natura Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (care, în realitate, interpretează dispoziţiile art. 5 C. pen.), se constată că din considerentele acesteia reiese cu claritate că instanţa de contencios constituţional a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie aplicat mecanismul aprecierii globale, şi nu cel al instituţiilor autonome.

Cum decizia Curţii Constituţionale este obligatorie şi are prioritate faţă de decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, urmează ca, în speţă, instanţa de recurs să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.

Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării recursului. în ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime, şi nu pe instituţii autonome.

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (Noul C. pen.) conţine în capitolele II - IV dispoziţii ce pot fi apreciate ca excepţii de la aplicarea legii penale mai favorabile potrivit mecanismului aprecierii globale. Aceste excepţii sunt expres prevăzute, doar pentru anumite instituţii (cum este art. 15 referitor la regimul suspendării condiţionate), şi nu pot fi aplicate prin analogie cu privire la alte materii.

Aceste excepţii nu vizează instituţia concursului de infracţiuni sau a pluralităţii de infracţiuni, în general.

Conform art. 10 din legea de mai sus: "Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă."

Această prevedere legală nu poate constitui un criteriu de interpretare logică prin raţionamentul per a contrario, deci un fundament logico-juridic pentru concluzia aplicării, ca excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, a dispoziţiilor concursului de infracţiuni - ca instituţie autonomă.

Dimpotrivă, în considerentele Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se consacră în mod expres, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale (parag. 35 - 36).

În consecinţă, art. 10 din Legea 187/2012 nu constituie o excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, are doar valoarea unei dispoziţii tranzitorii şi constituie o reglementare a unei situaţii speciale, care nu implică incidenţa mitior lex, stabilind tratamentul sancţionator pentru cazul în care unele dintre infracţiuni au fost comise sub imperiul vechii legi, iar altele după intrarea în vigoare a noii legi penale, deci pentru situaţia în care pluralitatea de infracţiuni a fost generată sub imperiul legii vechi, dar se definitivează sub regimul legii noi, situaţie ce impunea o reglementare distinctă.

În speţă, toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise sub imperiul vechii legi penale.

În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi luând în considerare inclusiv prevederile din materia concursului de infracţiuni C. pen. în vigoare de la 1 februarie 2014, fără a putea aplica dispoziţiile legii noi referitor la încadrarea juridică a faptelor şi la sancţiune, concomitent cu aplicarea în materia concursului de infracţiuni, cu valoare de instituţie autonomă, a disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior.

Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sau din perspectiva altui caz de casare.

Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional [art. 15 alin. (2)] şi constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.

Este vorba, astfel, despre o situaţie excepţională care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.

Pe cale de consecinţă, în recurs, analiza legii penale mai favorabile este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a încadrării juridice stabilite prin hotărârile recurate şi nu se va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci se va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.

Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile

Se constată că pentru toţi inculpaţii, prin aprecierea globală a dispoziţiilor de drept substanţial, legea nouă este mai favorabilă.

Înalta Curte urmează a verifica, prioritar, în ce măsură infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpaţilor se mai regăsesc în dispoziţiile penale în vigoare şi dacă faptele reţinute în concret în sarcina acestora pot fi încadrate în noile norme de incriminare.

Astfel, inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în forma autoratului, după caz, a complicităţii;

- fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. anterior;

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior.

Pentru unele din infracţiuni s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 75 lit. a) C. pen. anterior, reţinându-se, după caz, şi săvârşirea acestora în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Potrivit mecanismului de apreciere globală a legii penale mai favorabile, trebuie examinate toate dispoziţiile de drept substanţial, respectiv cele ale C. pen. anterior comparativ cu cele ale C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Se constată că toate infracţiunile mai sus menţionate au corespondent în legea nouă, iar faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu au fost dezincriminate, ci pot fi încadrate în noile dispoziţii de incriminare.

Infracţiunea de înşelăciune

Astfel, se constată că infracţiunea de înşelăciune este incriminată şi de C. pen. în vigoare, potrivit art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., care prevede sancţiunea închisorii de la 1 la 5 ani, spre deosebire de pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani prevăzută de disp. art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior.

Este adevărat că, potrivit Noului C. pen., nu mai sunt prevăzute variantele reglementate de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. anterior, dar aceasta nu echivalează cu o dezincriminare a faptei de înşelăciune.

Potrivit art. 4 C. pen. în vigoare: "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă", însă, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012: "Dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."

Noul C. pen. prevede în continuare înşelăciunea ca infracţiune, modificarea neafectând forma tip ci numai variantele normative (inclusiv varianta agravată determinată de amploarea şi gravitatea consecinţelor), iar faptele comise de inculpaţi, după caz, în forma participaţiei penale a autoratului sau a complicităţii, corespund tiparului de incriminare reglementat de legea nouă.

Modificările intervenite în conţinutul constitutiv justifică însă schimbarea încadrării juridice.

Infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului T.E.V.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991, în vigoare până la 1 februarie 2014: "Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii."

Aceste dispoziţii reglementau, astfel, o variantă normativă a falsului intelectual, prin raportare la obiectul juridic specific reprezentat de normele referitoare la corectitudinea înregistrărilor contabile, constituind o formă specială a falsului intelectual, între cele două existând o relaţie specie-gen, evidenţiată chiar prin raportarea art. 43 din Legea nr. 82/1991 la art. 289 C. pen.

Dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 82/1991 au fost abrogate prin art. 41 din Legea nr. 182/2012, dar infracţiunea nu a fost dezincriminată, elementele constitutive regăsindu-se, după caz, în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 din Noul C. pen. sau în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reglementată de art. 322 din acelaşi cod.

Astfel, potrivit art. 321 C. pen. în vigoare - Falsul intelectual: "(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Tentativa se pedepseşte."

În sarcina inculpatului T.E.V. s-a reţinut că a întocmit în fals, cu ştiinţă, documente financiar-contabile ale SC O.P. SRL şi SC K. SRL pentru ca cele două firme să obţină un punctaj mare la verificarea dosarelor de către societăţile de leasing, documente ce au fost folosite ulterior pentru a demonstra bonitatea acestor societăţi comerciale, inculpatul înlesnind în acest fel inducerea în eroare a părţii civile A.L. IFN SA (actualmente SC I.C.L. IFN SA Bucureşti).

Se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual potrivit legii noi, deoarece în conformitate cu disp. art. 175 şi art. 178 alin. (2) C. pen. în vigoare, nu este îndeplinită condiţia referitoare la subiectul activ, respectiv funcţionar public, şi cea referitoare la natura înscrisului falsificat, nefiind vorba despre un înscris oficial, ci despre documente ce vizează activitatea unor societăţi comerciale cu capital privat.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului T.E.V. corespunde însă, întru totul, conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen. în vigoare, care absoarbe uzul de fals.

În atare condiţii, luând în considerare disp. art. 4 C. pen. în vigoare şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, nu se poate considera că fapta pentru care inculpatul T. a fost condamnat prin reţinerea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. anterior, a fost dezincriminată.

Astfel, conform art. 322 C. pen. - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată: "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Se observă, că, punând capăt unei vechi controverse din doctrină şi jurisprudenţă, legea nouă incriminează expres aşa zisul "fals intelectual în înscrisuri sub semnătură privată", prin trimitere nu doar la modalităţile elementului material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (la fel ca în reglementarea anterioară), ci şi la cele ale falsului intelectual (cu caracter de noutate).

Şi în acest caz, diferendele dintre conţinutul constitutiv al infracţiunii reglementată de dispoziţiile abrogate şi a celor aplicabile impun schimbarea încadrării juridice.

Infracţiunea de uz de fals

Sub acest aspect, nu au intervenit modificări, fapta de uz de fals fiind incriminată în legea nouă de art. 323 C. pen., cu acelaşi conţinut ca şi art. 291 C. pen. anterior şi sancţionată cu aceeaşi pedeapsă, respectiv închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, atunci când înscrisul este sub semnătură privată, cum este cazul în speţă.

Circumstanţe atenuante

Prin decizia recurată au fost reţinute în favoarea inculpaţilor B. M. şi T. circumstanţele atenuante judecătoreşti prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, instanţa având în vedere faptul că aceşti inculpaţi au avut un rol extrem de redus în cadrul activităţii infracţionale, că T.E.V. şi B.I.M. nu au avut nici un beneficiu material din vânzarea ulterioară a bunurilor, iar inculpatul M.D.D. a beneficiat doar de suma de 400 lei.

Este adevărat că Noul C. pen. a modificat reglementarea circumstanţelor atenuante în sensul eliminării posibilităţii de a reţine circumstanţele referitoare la persoana inculpatului, însă împrejurările reţinute în concret în favoarea celor 3 inculpaţi în cauza de faţă nu vizează persoana acestora ci fapta comisă, aşa încât se încadrează în disp. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. în vigoare.

Se constată că a fost modificat şi efectul circumstanţelor atenuante, căci potrivit art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare: "în cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime", spre deosebire de legea veche (art. 76 C. pen. anterior), care prevedea o reducere a pedepsei sub minimul special, între anumite limite.

Circumstanţe agravante

Instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpaţilor M.D.D. şi B.I.M. - în legătură cu infracţiunea de înşelăciune, respectiv în sarcina inculpaţilor A.I.L., P.A.M., S.E., T.E.V. şi A.A.R. - în legătură cu infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, circumstanţa agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen. anterior privind comiterea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună

Această circumstanţă agravantă este reglementată întocmai şi în C. pen. în vigoare, regăsindu-se în disp. art. 77 lit. a) din acest act normativ.

Cât priveşte tratamentul sancţionator aplicabil în cazul în care există circumstanţe agravante, se constată că cel reglementat de art. 78 alin. (1) C. pen. anterior este mai sever - prevăzând posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special şi a unui spor de pedeapsă de maximum 5 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, pe când, potrivit art. 78 alin. (1) C. pen. în vigoare - se poate aplica o pedeapsă până la maximul special iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim.

Concursul între cauze de atenuare sau de agravare

Spre deosebire de disp. art. 80 alin. (2) C. pen. anterior care prevedeau că în caz de concurs între cauze de agravare şi atenuare, efectul circumstanţelor atenuante prin reducerea pedepsei sub minimul special nu este obligatoriu, disp. art. 79 C. pen. în vigoare, stabilesc:

"(1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.

(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.

(3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2)."

Forma continuată a infracţiunii

Prin hotărârile atacate s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în ceea ce priveşte infracţiunea de fals reţinută în sarcina inculpatului T.E.V. şi în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune reţinută în sarcina inculpaţilor A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R..

Potrivit legii noi, au intervenit modificări în ceea ce priveşte infracţiunile de rezultat, deoarece a fost introdusă condiţia unicităţii subiectului pasiv.

Astfel, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 35 C. pen. în vigoare, potrivit cărora infracţiunea este continuată când " o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, dar şi dispoziţiile art. 238 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora: "în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic."

Prevederile mai sus menţionate sunt relevante pentru infracţiunea de complicitate înşelăciune, care este infracţiune de rezultat, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile unităţii legale de infracţiune conform art. 35 C. pen., căci, de şi este vorba despre mai multe acte materiale, acestea au fost comise împotriva aceluiaşi subiect pasiv, şi anume SC. A.L. IFN Bucureşti, conducând la prejudicierea acesteia.

Referitor la falsul în înscrisuri sub semnătură privată reţinută în sarcina inculpatului T. - infracţiune de pericol, sunt de asemenea aplicabile disp. art. 35 C. pen. în vigoare privind forma continuată a infracţiunii.

Concursul de infracţiuni

Dispoziţiile art. 33 - 34 C. pen. anterior au corespondent în disp. art. 38-39 C. pen. în vigoare, cu deosebirea că legea nouă prevede un tratament sancţionator mai sever, deoarece, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, în reglementarea actuală se instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.

În consecinţă, pe baza situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele comise de către inculpaţi corespund noilor dispoziţii de incriminare şi noilor dispoziţii de drept substanţial, după cum urmează:

- infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen;

- infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen.;

- infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.;

- circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen.;

- circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.;

- formei continuate a infracţiunii reglementată de art. 35 C. pen.;

- concursului de infracţiuni prev. de art. 38-39 C. pen.

Potrivit legii noi, pe de o parte, s-ar impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) în infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., luând în considerare şi participaţia penală diferită a inculp anilor, respectiv autori pentru B.I.M. şi M.D.D., complici pentru T.E.V., A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R.

Pe de altă parte, s-ar impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului T.E.V., în infracţiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Referitor la stabilirea sancţiunilor, aşa cum s-a arătat la pct. I din prezenta decizie, instanţa de recurs nu poate reevalua modalitatea de individualizare a pedepsei şi a formei de executare, fiind o chestiune ce excede examenului cauzei în recurs, aşa încât, cu ocazia stabilirii legii penale mai favorabile, Înalta Curte va lua în considerare felul în care instanţa de apel a orientat pedeapsa către minimul sau maximul special, după caz, dacă a stabilit pedeapsa sub acest minim, urmând ca procesul de cuantificare a pedepsei în conformitate cu noile dispoziţii penale să se realizeze prin proporţionalizare, dar fără schimbarea felului pedepsei şi modalităţii de executare.

În consecinţă, de şi cuantumul pedepselor aplicate potrivit legii noi ar permite individualizarea executării pedepsei în formele prevăzute de C. pen. în vigoare, respectiv amânarea executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere, instanţa de recurs nu poate modifica modalitatea de executare în regim de detenţie, astfel cum a fost stabilită prin decizia atacată.

Faţă de cele reţinute, se constată că, potrivit legii noi:

a) Pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatului B.I.M. pentru infracţiunea de înşelăciune, în baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) C. pen., ar fi de 8 luni închisoare, iar pentru infracţiunea de uz de fals, pedeapsa aplicată în baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., ar fi de 2 luni închisoare.

Prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni respectiv art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-ar aplica pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de zile de închisoare, aşa încât inculpatul ar executa în final pedeapsa de 8 luni şi 20 de zile închisoare.

b) Referitor la inculpatul M.D.D., în baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) C. pen., s-ar aplica pedeapsa de 8 luni închisoare, iar în baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 luni închisoare.

Conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul ar executa pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de zile închisoare, aşa încât inculpatul ar executa în final pedeapsa de 8 luni şi 20 de zile închisoare.

c) În ce-l priveşte pe inculpatul T.E.V., în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) C. pen., s-ar aplica o pedeapsă de 8 luni închisoare.

În baza art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., s-ar dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare.

Conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul ar executa pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 lună şi 10 zile închisoare, aşa încât inculpatul ar executa în final pedeapsa de 9 luni şi 10 zile închisoare.

d) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 şi art. 77 lit. a) C. pen., s-ar dispune condamnarea inculpatului A.I.L. la pedeapsa de 1 an închisoare.

e) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., s-ar dispune condamnarea inculpatului P.A.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.

f) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., s-ar dispune condamnarea inculpatului S.E. la pedeapsa de 1 an închisoare.

g) În ce-l priveşte pe inculpatul A.A.R., în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., s-ar aplica o pedeapsă de 1 an închisoare.

Cu ocazia soluţionării recursului au fost depuse la dosar 2 adrese emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care se comunică faptul că inculpatul a formulat un denunţ în urma căruia a fost începută urmărirea penală şi s-a dispus în continuare desfăşurarea urmăririi penale faţă de persoana denunţată în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, considerându-se îndeplinite condiţiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale în vigoare până la data de 1 februarie 2014: "Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Aceste prevederi se coroborau cu disp. art. 2 lit. h) din aceeaşi lege care reglementau noţiunea de "infracţiune gravă", categorie în care se încadrau şi infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, din care făcea parte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, astfel cum era reglementată în art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior.

Legea nr. 682/2002 a fost modificată atât în ceea ce priveşte disp. art. 2 lit. h) cât şi art. 19, prin pct. 112 din Legea nr. 187/2012, după cum urmează:

«1. La articolul 2, lit. h) va avea următorul cuprins:

"h) infracţiunea gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani;".

(...)

3. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

"Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."»

Drept urmare, luând în considerare imposibilitatea creării "lex tertia" cu ocazia aplicării legii penale mai favorabile şi având în vedere aplicarea globală a legii noi, considerată mai favorabilă, se constată că potrivit legii noi, nu mai poate fi reţinută în favoarea inculpatului A.A.R. cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, deoarece infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. în vigoare nu se mai încadrează în categoria infracţiunilor grave, astfel cum sunt definite de art. 2 din Legea nr. 682/2002.

În concluzie, legea penală mai favorabilă apreciată în mod global este legea nouă, datorită limitelor de pedeapsă mult mai reduse pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi cuantumului mult mai mic al sancţiunilor ce pot fi aplicate, dar şi datorită faptului că, potrivit legii noi, nu se mai impune aplicarea pedepselor complementare şi a pedepselor accesorii.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchet şi de către inculpaţi, va casa în parte decizia şi sentinţa contestate şi, în totalitate, încheierea de îndreptare a erorii materiale din 3 iulie 2013 şi, rejudecând, va face aplicarea legii penale mai favorabile şi va dispune anularea înscrisurilor falsificate, potrivit celor mai sus expuse, urmând a menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei recurate.

Conform art. 38515 pct. 1 lit. a) b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă şi conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare (incidente în virtutea principiului imediatei aplicări a normelor de procedură şi în absenţa unor norme tranzitorii) va obliga partea civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. în vigoare, cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor declarate de Parchet şi de inculpaţi vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpaţii B.I.M., M.D.D., T.E.V., A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R., împotriva Deciziei penale nr. 244 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi împotriva Sentinţei penale nr. 169/13.17.2012 a Tribunalului Gorj.

Casează în parte sentinţa şi decizia mai sus menţionate şi în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din 3 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori Di, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

1. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpaţilor B.I.M. şi M.D.D., în infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului T.E.V., în infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului T.E.V., în infracţiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpaţilor A.I.L., P.A.M., S.E. şi A.A.R., în infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen.

2. a) În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) C. pen., condamnă pe inculpatul B.I.M. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul B.I.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de zile închisoare, aşa încât inculpatul execută în final pedeapsa de 8 luni şi 20 de zile închisoare.

b) În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) C. pen., condamnă pe inculpatul M.D.D. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul M.D.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de zile închisoare, aşa încât inculpatul execută în final pedeapsa de 8 luni şi 20 de zile închisoare.

c) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) C. pen., condamnă pe inculpatul T.E.V. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul T.E.V. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 lună şi 10 zile închisoare, aşa încât inculpatul execută în final pedeapsa de 9 luni şi 10 zile închisoare.

d) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 şi art. 77 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul A.I.L. la pedeapsa de 1 an închisoare.

e) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul P.A.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.

f) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul S.E. la pedeapsa de 1 an închisoare.

g) În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul A.A.R. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Dispune anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: în legătură cu SC K. SRL, depuse în original la d.u.p.; în legătură cu SC O.P. SRL, depuse la d.u.p.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei mai sus menţionate.

II. Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de administrare fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor declarate de Parchet şi de inculpa şi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii T.E.V., A.I.L. şi P.A.M., în sumă de câte 400 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B.I.M., M.D.D., S.E., A.A.R. şi E.V., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2015.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 147/2015. Penal. Luare de mită (art. 254...  ICCJ. Decizia nr. 121/2015. Penal. Traficul de persoane (art.210... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 145/2015. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs