ICCJ. Decizia nr. 1470/2015. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1470/2015

Dosar nr. 5376/2/2015

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2015

Asupra contestaţiei de faţă:

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 174/F din data de 12 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5376/2/2015 (nr. 3133/2015), în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulata de condamnatul Z.A.R.

A fost descomtopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 12 din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 05 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse componente:

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 dfn O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.,

- pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse componente:

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

- pedeapsa de 4 ani închisoare Şi pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen. anterior s-a dispus contopirea tuturor pedepselor cu închisoarea sus-menţionate astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, dispunându-se ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, în final petentul condamnat având de executat pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) a fost menţinută pe lângă pedeapsa principală stabilită prin prezenta hotărâre, pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicată prin sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

I-au fost interzise petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. anterior şi art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă perioada considerată executată din data de 23 aprilie 2010 până la data de 25 noiembrie 2010, precum şi din data de 13 iunie 2014 lăzi.

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 22/2012 din 11 iunie 2014 al Curţii de Apel Braşov şi nr. 18/2014 din 05 iunie 2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, penală, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I, penală, sub nr. 5376/2/2015, petentul condamnat Z.A.R. a solicitat contopirea pedepselor pe care le are de executat

În vederea soluţionării cererii instanţa a solicitat copiile sentinţelor penale cu privire la care se solicită contopirea pedepselor, referate cu privire la data rămânerii definitive, situaţia executării pedepsei, copiile mandatelor de executare a pedepsei închisorii precum şi fişa de cazier a petentului.

S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 22/2012 din 11 iunie 2014 al Curţii de Apel Braşov şi nr. 18/2014 din 05 iunie 2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, penală, sentinţa penală nr. 12 din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, penală, sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa ce fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 12 din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, penală, definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 05 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul Z.A.R. a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen., la o pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen., la o pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen. Şi la o pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior au fost contopite toate aceste pedepse, petentul având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza acestei sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 18/2014 din 05 iunie 2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, penală.

Prin sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul Z.A.R. a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior Şi la o pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior au fost contopite toate aceste pedepse, petentul având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) Şi lit. c) C. pen. anterior

În baza acestei sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 22/2012 din 11 iunie 2014 al Curţii de Apel Braşov.

Instanţa de fond a constatat că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov şi nr. 12 din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sunt concurente, fiind săvârşite de acesta înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele.

Pentru aceste motive, instanţa, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a apreciat că este fondată contestaţia formulată de condamnatul Z.A.R. şi a admis cererea de contopire a pedepselor.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă concursului de infracţiuni, s-a apreciat că dispoziţiile C. pen. anterior sunt mai favorabile având în vedere tratamentul sancţionator reglementat de art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, ce nu presupune aplicarea unui spor de pedeapsă obligatoriu, spre deosebire de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. ce impune aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o treime din restul pedepselor care nu se execută.

Faţă de cele sus-expuse, instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 12 din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, penală, definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 05 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va repune în individualitatea lor următoarele pedepse componente:

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.,

De asemenea, a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va repune în individualitatea lor următoarele pedepse componente:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen. au fost contopite toate pedepsele cu închisoarea sus-menţionate astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o va spori cu 6 luni închisoare, în final petentul condamnat având de executat pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare.

Cu privire la sporul de 6 luni închisoare aplicat, instanţa de fomd a considerat că acesta apare ca fiind necesar având în vedere perseverenţa infracţională a petentului, care în decursul unei perioade de timp de aproximativ 2 ani a săvârşit nu mai puţin de 6 infracţiuni intenţionate de corupţie şi de falsuri. Instanţa consideră că sporul este necesar, având în vedere că acesta reprezintă parte din pedepsele care nu se vor executa ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni.

Prima instanţă a avut în vedre că, faţă de numărul infracţiunilor comise, neaplicarea în cauză a unui spor ar reprezenta un semn de nepedepsire faţă de inculpat, care ar fi sancţionat doar pentru pedeapsa cea mai grea. Totodată rolul sancţionator şi educator al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. de la 1969 nu ar putea fi atins în totalitate, în lipsa unui spor de pedeapsă în sarcina inculpatului, faţă de perseverenţa infracţională de care acesta a dat dovadă.

În baza art. 36 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) s-a apreciat că se impune menţinerea, pe lângă pedeapsa principală stabilită prin prezenta hotărâre, pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicată prin sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa de fond a reţinut că, faţă de gravitatea infracţiunilor comise, pericolul concret ridicat al acestora, persistenţa infracţională a inculpatului, cât şi jurisprudenţa C.E.D.O., cauza Hirst Contra Marii Britanii, infracţiunile săvârşite de inculpat creează faţă de acesta o nedemnitate în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţii sau funcţii elective publice, dar şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) C. pen. 1969, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei în condiţiile şi pe durata stabilite de art. 71 C. pen. 1969. Instanţa nu va interzice inculpatului dreptul electoral de a alege deoarece faptele săvârşite de acesta nu au o conotaţie electorală. De asemenea, în ceea ce priveşte drepturile prev. de art. 64 lit. c) C. pen. 1969 instanţa nu consideră că există în cauză motive speciale de interzicere a acestora, numai circumstanţele speciale faptice şi personale putând duce la această interdicţie, ea nemtervenind automat, după cum reţine şi C.E.D.O. în cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României.

Totodată, instanţa de fond a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 22/2012 din 11 iunie 2014 al Curţii de Apel Braşov şi nr. 18/2014 din 05 iunie 2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul Z.A.R., solicitând admiterea căii de atac exercitate, desfiinţarea sentinţei atacate şi în rejudecare, înlăturarea sporului de 6 luni aplicat nejustificat de instanţa de fond.

Examinând contestaţia în raport de motivul invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare:

Înalta Curte reţine că, în operaţiunea de contopire a pedepselor pentru fapte concurente, instanţa are facultatea de a aplica un spor corespunzător gradului de periculozitate socială prezentat de condamnat, precum şi în raport cu necesitatea asigurării îndeplinirii cerinţelor art. 52 C. pen. anterior, referitoare la scopul pedepsei.

Legislaţia penală română nu a adoptat principiul cumulului aritmetic al pedepselor şi, în consecinţă, singura limitare a sporului este nedepăşirea acestui cumul, respectiv a însumării pedepselor aplicate, conform art. 34 alin. ultim. C. pen. anterior

Cu toate acestea, potrivit normelor generale de individualizare, instanţa este obligată să aprecieze fiecare element al pedepselor ce urmează a fi contopite şi să aibă în vedere ca sporul acordat să nu apară ca o sancţiune distinctă, ci ca o materializare a necesităţii unui plus de severitate, determinată de stăruinţa infracţională a condamnatului.

Pedeapsa şi implicit sporul de contopire nu trebuie să fie percepute de condamnat ca o răzbunare din partea societăţii pentru că a greşit, ci ele trebuie să trezească rezonanţe în plan psihologic şi să conducă în final, la redarea lui societăţii.

Pedeapsa poate fi corectivă, numai dacă este retributivă, dacă ţine seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.

Pe de altă parte, instanţele sesizate cu judecarea cererilor de contopire nu trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale a căror contopire s-a solicitat, cu privire la cuantumul condamnărilor ori al sporurilor de pedeapsă stabilite.

Rolul lor se limitează doar la a constata posibilitatea aplicării regulilor privind contopirea pedepselor, în caz de concurs, recidivă, revocare, liberare condiţionată etc. şi a le da eficienţă, fără a crea prin aceasta o situaţie mai favorabilă inculpatului, prin diminuarea cuantumurilor pedepselor ori a sporurilor deja stabilite prin hotărâri definitive.

A admite contrariul ar însemna să se pună la îndemâna condamnaţilor o cale de atac neprevăzută în legea procesuală penală privind legalitatea ori temeinicia unor hotărâri intrate sub puterea lucrului judecat.

Dimpotrivă, instanţele, pornind de la sporurile deja stabilite, au datoria de a aprecia dacă în urma contopirii, acestea mai sunt satisfăcătoare sau se impune majorarea lor în condiţiile legii.

Cu privire la sporul de pedeapsă, de 6 luni închisoare, aplicat contestatorului condamnat de prima instanţă pentru infracţiuni concurente, înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Pe de altă parte, potrivit art. 36 C. pen., dacă persoana condamnată definitiv este judecată ulterior pentru o infracţiune concurentă se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35 C. pen.

Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că, dispoziţiile art. 34 şi 35 C. pen. se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.

Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, se constată că în mod corect instanţa de fond, verificând situaţia juridică a contestatorului condamnat în raport de actele şi lucrările dosarului, a procedat la contopirea pedepselor la care a fost condamnat prin hotărârile judecătoreşti ataşate la dosar, iar la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, s-a apreciat în mod justificat că se impune aplicarea unui spor de 6 luni închisoare, care este necesar având în vedere perseverenţa infracţională a condamnatului, care în decursul unei perioade de timp de aproximativ 2 ani a săvârşit nu mai puţin de 6 infracţiuni intenţionate de corupţie şi de falsuri.

Totodată, instanţa de fond în mod justificat a avut în vedre că sporul de pedeapsă este necesar, având în vedere că acesta reprezintă parte din pedepsele care nu se vor executa ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni.

Aşadar se constată că în cauză nu există temeiuri pentru înlăturarea sporului de 6 luni închisoare aplicat condamnatului contestaor, Z.A.R. de instanţa de fond, apreciindu-se că este nefondată contestaţia formulată de acesta.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul Z.A.R. împotriva sentinţei penale nr. 174/F din data de 12 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5376/2/2015 (nr. 3133/2015).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul Z.A.R. împotriva sentinţei penale nr. 174/F din data de 12 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5376/2/2015 (nr. 3133/2015).

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţarăm şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2015

← ICCJ. Decizia nr. 144/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 1550/2015. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită... →

ICCJ. Decizia nr. 1470/2015. SECŢIA PENALĂ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1470/2015. SECŢIA PENALĂ