ICCJ. Decizia nr. 144/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 144/2015
Dosar nr. 15234/62/2012
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 245 din 07 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, din art. 31 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000; art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.; art. 291 C. pen. (5 infracţiuni) şi art. 292 C. pen. într-o singură infracţiune prevăzută de art. 31 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.E. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 6 ani, pentru comiterea infracţiunii de fraudă comunitară.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 9 ani.
A fost suspendată pe durata suspendării pedepsei principale şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 86 C. proc. pen., pe durata termenului de încercare în sarcina persoanei condamnate au fost stabilite următoarele măsuri şi obligaţii:
a) să se prezinte, la Serviciului de Probaţiune Braşov conform programului stabilit de această instituţie:
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) au fost comunicate Serviciului de Probaţiune Braşov.
S-a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului şi asupra dispoziţiilor art. 84 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului şi asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 şi urm. C. civ. a fost obligat inculpatul să achite părţii civile M.M.F.P.S. - A.M.P.O.S.D.R.U. suma de 7.440.853,93 lei la care se calculează penalităţi de întârziere stabilite de la data scadentă a obligaţiei de restituire şi până la plata integrală a sumei.
În baza art. 346 rap. la art. 170 C. proc. pen. au fost anulate, în vederea restabilirii situaţiei anterioare, înscrisurile falsificate, de care inculpatul s-a folosit în săvârşirea infracţiunilor, respectiv:
- certificatul de atestare fiscală din 2010 (aflat în original la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în cauza disjunsă din prezenta pentru continuarea cercetărilor penale faţă de A.N.);
- bilanţurile contabile pe anii 2007 - 2009 (aflate în original la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în cauza disjunsă din prezenta pentru continuarea cercetărilor penale faţă de A.N.);
- raportul de audit financiar pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2009 (aflat în original la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în cauza disjunsă din prezenta pentru continuarea cercetărilor penale faţă de A.N.);
- declaraţia privind existenţa resurselor administrative, aflată în original la fila 509, vol. II.
Despre anularea înscrisurilor de mai sus a fost încunoştinţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
SC I.M. SRL Braşov, a fost înfiinţată în anul 2004 şi este administrată de inculpatul P.E.
Principalul obiect de activitate constă în „alte forme de învăţământ" prin prestarea de servicii de instruire în domeniul igienei, sens în care a fost acreditată de Ministerul Sănătăţii.
Societatea s-a dezvoltat în timp, deschizându-şi puncte de lucru în 23 de judeţe, cu toate acestea inculpatul P.E. avut probleme în organizarea contabilităţii societăţii, inclusiv a punctelor de lucru, ignorând respectarea prevederilor cu privire la obligaţiile SC I.M. SRL către bugetul de stat. Urmare unui control de specialitate efectuat de G.F. Braşov în anul 2008,s-a stabilit că firma s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, astfel că s-a stabilit producerea unui prejudiciu de 326.365,46 lei, situaţie în care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, unde s-a format Dosarul penal nr. 6204/P/2008.
După începerea, la data de 12 august 2008, a urmăririi penale faţă de inculpatul P.E. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile, iar cu prilejul audierii sale, acesta s-a rezumat în a transfera întreaga responsabilitate pentru producerea pagubei la bugetul statului în sarcina martorei M.A., fosta contabilă.
În cursul anului 2009, inculpatul a dorit iniţierea unui proiect cu rezultatul obţinerii unor fonduri nerambursabile.
Cunoscând problemele juridice pe care le avea, inculpatul a stabilit că nu putea folosi în mod direct SC I.M. SRL, astfel că a recurs la înfiinţarea unei firme noi împreună cu numita T.C.. Aceasta din urmă a acceptat propunerea de a se asocia şi de a-şi asuma responsabilitatea de administrator în noua firmă, după ce a fost convinsă de activitatea managerială de succes a inculpatului P.E., care i-a ascuns problemele sale judiciare.
În această conjunctură, a fost înfiinţată SC O. SRL, înregistrată la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov din 02 iulie 2009, în care P.E. şi T.C. erau asociaţi cu un număr egal de părţi sociale, iar cea din urmă a îndeplinit funcţia de administrator.
Primul demers întreprins de inculpatul P.E. pentru accesarea fondurilor nerambursabile a fost întocmirea cererii de proiect. In acest scop, la începutul lunii iulie 2009, a apelat la martora M.C., administratorul SC P.M.C.C. SRL Bucureşti, firmă ce desfăşoară activităţi de training şi consultanţă în management, care s-a angajat la întocmirea cererii pentru suma de 5.000 euro + T.V.A.
Cu toate că, după încheierea contractului de prestări servicii la data de 8 iulie 2009,martora M.C. i-a expus că alegerea SC O. SRL ca beneficiar al proiectului prezenta riscuri şi exista posibilitatea să nu întrunească punctajul necesar deoarece era o firmă nouă şi fără experienţă, inculpatul P.E. a insistat ca proiectul să fie întocmit pentru beneficiarul SC O. SRL în parteneriat cu SC I.M. SRL.
La data de 5 august 2009, martora M.C. a depus on-line cererea de finanţare prin procedura impusă de autoritatea contractantă A.M.P.O.S.D.R.U. - organism intermediar care asigură cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale europene, după care s-au generat automat declaraţiile ce trebuiau completate de solicitant şi partener, transmise prin e-mail.
Doar la acest moment, inculpatul P.E. i-a comunicat martorei M.C. că SC I.M. SRL avea un proces cu D.F.P., împrejurare în care martora i-a reproşat că nu a înştiinţat-o înainte de înregistrarea cererii, pentru că, într-o asemenea situaţie, proiectul devenea neeligibil. Cu această ocazie, inculpatul P.E. a asigurat-o că problema era în curs de rezolvare, fiind vorba de o greşeală a finanţelor. în aceleaşi împrejurări, a aflat şi martorul Luca Valentin de problemele firmei SC I.M. SRL, situaţie în care i-a spus inculpatului P.E. că, până la aprobarea proiectului, avea timp să şi le rezolve.
Proiectul intitulat "O meserie nouă - o nouă viaţă" a fost înregistrat la A.M.P.O.S.D.R.U. şi urma să fie finanţat prin P.S.D.R.U. 2007 - 2013, Axa prioritară nr. 5 - Promovarea măsurilor active de ocupare, Domeniul major de intervenţie 5.1 -"Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare".
Obiectivul general al proiectului a constat în configurarea unui sistem de sprijin complex pentru facilitarea integrării şomerilor de lungă durată, dar şi a celor nou veniţi pe piaţa muncii, în scopul creşterii gradului de ocupare şi înlăturare a inactivităţii.
În scopul atingerii obiectivului general, au fost stabilite obiective specifice cu referire la dezvoltarea capacităţii individuale de adaptare la cerinţele şi dinamica pieţei muncii, utilizând modelul îmbunătăţirii competenţelor profesionale, deprinderilor şi abilităţilor prin programe de formare profesională de calificare/recalificare, facilitarea integrării şomerilor prin acordarea de servicii suport de consiliere pentru dezvoltarea capacităţii individuale de a avea succes pe piaţa muncii şi stimularea antreprenoriatului în rândul şomerilor, ca măsură activă de creare de locuri de muncă.
De la bun început, T.C. şi P.E. au stabilit ca prima persoană să se preocupe şi să asigure toate actele necesare pentru SC O. SRL, iar cele referitoare la societatea parteneră SC I.M. SRL să fie furnizate de inculpatul P.E.
În calitate de administrator al beneficiarului şi responsabil de proiect, T.C. avea obligaţia transmiterii întregii documentaţii la autoritatea contractantă, actele în copie fiind certificate conform cu originalul prin semnătură şi ştampilă.
Verificarea eligibilităţii solicitantului şi partenerului pe baza documentelor suport a constituit doar o etapă preliminară eliminatorie realizată de membrii evaluatori din comitetul de evaluare, proiectul fiind admis doar dacă cererea de finanţare obţinea un scor de minimum 65 pct.
În cadrul procesului de evaluare aprobat de Comitetul de Monitorizare P.O.S.D.R.U., conform criteriilor relevanţă, metodologie, sustenabilitate şi cost-eficienţă, evaluatorii independenţi au constatat că activităţile, grupul ţintă şi cheltuielile propuse sunt eligibile şi se încadrează în dispoziţiile art. 32 din Ghidul Solicitantului, ghid în care sunt prezentate condiţiile şi procedura primirii fondurilor europene, fapt pentru care proiectul întocmit de SC O. SRL a primit un scor mediu de 71 pct.
Prin Decizia A.M.P.O.S.D.R.U. nr. E/4.120 din 04 iunie 2010, cererea a fost aprobată pentru o finanţare nerambursabilă de maxim 18.938.903,60 lei, reprezentând 95% din totalul costurilor eligibile ale proiectului.
Cererea de finanţare a fost selectată provizoriu în acest stadiu, urmând etapa de verificare a eligibilităţii solicitantului şi a partenerului pe baza documentelor ce urmau a fi solicitate de A.M.P.O.S.D.R.U. în vederea semnării contractului de finanţare, o condiţie imperativă reprezentând-o depunerea la autoritatea contractantă a certificatului de atestare fiscală în original, din care să rezulte achitarea la zi de către contribuabil a taxelor datorate bugetului de stat.
În Ghidul Solicitantului s-a precizat că asistenţa financiară nerambursabilă nu se poate acorda organizaţiilor aflate la momentul respectivei asistenţe într-una din situaţiile prevăzute la art. 93 alin. (1), art. 94 şi art. 96 alin. (2) lit. a) din Regulamentul C.E. nr. 1605/2002. Art. 93 alin. (1) lit. d) prevede că sunt excluşi de la procedurile de achiziţii publice candidaţii sau ofertanţii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a contribuţiilor la fondul asigurărilor sociale sau de achitare a impozitelor în conformitate cu prevederile legale ale ţării în care sunt stabiliţi sau ale ţării autorităţii contractante sau ale tării unde se execută contractul.
De remarcat modul în care este prezentată menţiunea de la pct. 96.2 din Ghidul solicitantului - Condiţii generale: "Atenţie! Adeverinţa eliberată de Administraţia Financiară Teritorială este un document esenţial în vederea aprobării cererii de finanţare. Vă rugăm să trataţi cu maximă importanţă acest document! Acest document trebuie să fie valabil la data depunerii".
Prin adresa A.M.P.O.S.D.R.U. din 11 iunie 2010, au fost solicitate SC O. SRL bugetul actualizat al proiectului, declaraţia privind evitarea dublei finanţări, documentul statutar, certificatul de atestare fiscală, un raport de audit întocmit de un auditor extern autorizat, C.V.-urile şi declaraţia privind existenţa resurselor administrative, iar pentru partenerul SC I.M. SRL au fost cerute documentele statutare, certificatul de înregistrare fiscală, bilanţul contabil pentru ultimii doi ani, certificatul de atestare fiscală pentru bugetul general consolidat, certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, un raport de audit întocmit de un auditor extern autorizat, C.V.-urile şi declaraţia privind existenţa resurselor administrative.
T.C. a trimis autorităţii contractante o notă informativă, din care rezultă că SC O. SRL nu a desfăşurat activitate, alte acte ale firmei, C.V.-urile echipei de management, cu excepţia celui al numitei C.C., iar din partea partenerului SC I.M. SRL a transmis actele puse la dispoziţie de inculpatul P.E., pe care le-a certificat în copie conformă cu originalul, reprezentând actul constitutiv, certificatul de înregistrare fiscală, bilanţurile pentru perioada 2007 - 2009, raportul de audit financiar întocmit de SC P.C.A. SRL Braşov, certificatul de atestare fiscală emis la 30 iunie 2010 de D.F.P. Braşov, certificatul de atestare fiscală din 30 iunie 2010 eliberat de D.F. Braşov, precum şi declaraţia privind existenţa resurselor administrative din data de 22 iunie 2010, semnată de inculpatul P.E.
Prin declaraţia datată 22 iunie 2010, inculpatul P.E. a afirmat pe proprie răspundere, cunoscând consecinţele falsului în declaraţie, că în ultimii doi ani resursele administrative ale SC I.M. SRL Braşov (număr mediu de personal) au fost de câte 50 persoane în fiecare an.
Conform adresei din 23 septembrie 2011 emisă de I.T.M. Braşov, SC I.M. SRL a figurat în evidenţa respectivei instituţii, în perioada 10 ianuarie - 1 mai 2007, cu 3 contracte, iar în perioada 01 mai 2007 -31 decembrie 2009 cu două contracte de muncă.
Inculpatul P.E. a declarat în mod aleatoriu numărul de 50 persoane şi a ignorat responsabilitatea atrasă de o asemenea declaraţie, care impunea obligativitatea verificării la I.T.M. Braşov a realităţii datelor furnizate.
Fiind presat de termenul scurt impus de autoritatea contractantă pentru depunerea documentelor necesare îndeplinirii cerinţelor în vederea încheierii contractului de finanţare nerambursabilă, inculpatul P.E. a prezentat numitei T.C., în original, bilanţurile contabile ale SC I.M. SRL pentru perioada 2007 - 2009, iar aceasta din urmă le-a verificat, le-a certificat pentru conformitate cu originalul şi le-a transmis la A.M.P.O.S.D.R.U.
Toate bilanţurile contabile depuse urmare solicitării autorităţii contractante s-au dovedit a fi false, deoarece nu au fost întocmite şi semnate de persoanele indicate în cuprinsul lor, respectiv cele aferente anilor 2007 şi 2008 nu sunt semnate de martora N.O., iar bilanţul pe anul 2009 nu poartă semnătura martorei B.S. Inculpatul în mod obiectiv a cunoscut că aceste acte sunt false, deoarece era obligatorie semnarea acestora de către el.
Pentru a justifica depunerea bilanţurilor contabile aferente anilor 2007 - 2008 la D.F.P. Braşov, inculpatul a ataşat câte o adresă semnată personal, pe care se află aplicată o ştampilă de formă dreptunghiulară cu denumirea instituţiei menţionate, fără număr de înregistrare, astfel că nu poate fi acceptată drept dovadă de primire.
În acelaşi scop, inculpatul P.E. a prezentat şi un înscris intitulat "Raport de audit financiar" întocmit în fals în numele SC P.C.A. SRL Braşov şi semnat în fals pentru administratorul societăţii prestatoare, martora Ţ.F.F.C.
De asemenea, în scopul de a fi remis autorităţii contractante, inculpatul P.E. a predat numitei T.C. un certificat de atestare fiscală emis pentru SC I.M. SRL, care este fals, deoarece la data de 31 mai 2010 firma sa înregistra o datorie la bugetul consolidat al statului în valoare de 505.730 lei, compusă dintr-un debit de 286.411 lei şi dobândă de 219.319 lei. De altfel, sustragerea de la plată a sumei de 286.411 lei reprezenta obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală pentru care P.E. era şi este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov încă din anul 2008.
Prin conţinutul şi forma sa, certificatul de atestare fiscală folosit de inculpatul P.E. a creat aparenţa unui document oficial veridic.
În realitate, înscrisul, care evidenţia că SC I.M. SRL Braşov nu înregistra restanţe la plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului, avea aplicată o semnătură prin imitarea semnăturii aparţinând conducătorului unităţii emitente, I.J. De asemenea, ştampila existentă pe înscris a fost aplicată printr-o metodă copiativă, prin folosirea tehnologiei informaţiilor, iar numărul de înregistrare a fost ales aleatoriu, corespunzând certificatului de atestare fiscală emis la data de 15 iulie 2010 către SC R.B. SRL Braşov, ce a fost necesar administratorului B.A. pentru întreruperea activităţii firmei.
Ca atare, astfel cum s-a arătat mai sus, inculpatul P.E. a folosit un act fals pentru a dovedi că SC I.M. SRL nu avea datorii la bugetul de stat, iar pentru dovedirea achitării taxelor la bugetul local a prezentat certificatul de atestare fiscală din 30 iunie 2010 care a fost emis, într-adevăr, de D.F. Braşov şi eliberat martorului N.M., ce fusese trimis de inculpat să ridice un exemplar.
Începând cu data de 1 iulie 2010, serviciile de contabilitate pentru SC I.M. SRL au fost prestate de SC D.C. SRL, reprezentată de martorul C.M., iar activitatea prestată de aceasta s-a referit şi la perioada dinainte de depunerea proiectului, aspect ce dovedeşte faptul că inculpatul a cunoscut de caracterul fals al actelor pe care le-a depus.
Astfel, prin intermediul numitei T.C., care a depus actele false la A.M.P.O.S.D.R.U. fiind convinsă că acestea reflectă realitatea, inculpatul P.E. a indus în eroare autoritatea contractantă şi s-o determine ca, la data de 27 iulie 2010, să încheie contractul de finanţare, semnat din partea beneficiarului de către inculpata T.C.
La solicitarea SC O. SRL Braşov, s-a admis ca dată de începere a implementării proiectului, data de 27 septembrie 2010. După demararea proiectului, datorită discuţiilor dintre P.E. şi T.C., aceasta din urmă a renunţat la proiect şi a predat gestiunea firmei la data de 17 noiembrie 2010.
Pentru a păstra controlul exclusiv asupra gestionării finanţării nerambursabile, inculpatul P.E. a convins-o pe martora Ţ.D., angajată la SC I.M. SRL, să accepte calitatea de asociat în cadrul SC O. SRL cu un procent de 1% din totalul părţilor sociale, să preia funcţia de administrator, precum şi pe cea de asistent manager.
De asemenea, deşi acceptase iniţial să facă parte din echipa managerială în calitate de responsabil juridic, după ce a luat cunoştinţă că trebuia să renunţe la calitatea de avocat pentru a putea cumula funcţia juridică şi calitate de angajat, martora Luca Măria nu a mai fost de acord să se implice în proiect, motiv pentru care a fost înlocuită cu numita Pascu Sanda, de profesie consilier juridic.
În aceste condiţii, inculpatul P.E. a avut un control total asupra folosirii finanţării nerambursabile, permiţându-şi, pe lângă alte facilităţi, să-şi stabilească un salariu lunar de peste 3.000 euro.
Prin manoperele frauduloase prezentate mai sus, SC O. SRL a beneficiat în mod necuvenit de la autoritatea contractantă de 7.440.853,93 lei, din care suma de 7.211.540,84 lei a provenit din F.S.E., iar suma de 229.313,59 lei a fost asigurată din bugetul naţional al României.
Proiectul s-a derulat până în momentul în care D.L.A. din cadrul Guvernului României a sesizat că finanţarea a fost obţinută prin folosirea unor înscrisuri şi declaraţii false.
Astfel, prin modul în care a acţionat inculpatul, în derularea proiectului de finanţare a obiectivului contractat, prin depunerea unor documente cu conţinut nereal (certificatul de atestare fiscală din 2010, bilanţurile contabile pe anii 2007 - 2009, raportul de audit financiar pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2009 declaraţia privind existenţa resurselor administrative, toate vizând firma SC I.M. SRL) a obţinut în alte condiţii decât cele legale, pe nedrept, suma de 7.440.853,93 lei, din care suma de 7.211.540,84 lei a provenit din F.S.E., iar suma de 229.313,59 lei a fost asigurată din bugetul naţional al României.
Nota de control din 2010 întocmită de D.L.A.F., descrie documentat faptele constatate, ce evidenţiază că SC O. SRL a obţinut în mod fraudulos finanţarea nerambursabilă prin prezentarea la autoritatea contractantă a unor documente şi a unei declaraţii false, toate privind pe partenerul SC I.M. SRL
Actele ataşate la procesul-verbal din 17 octombrie 2012, întocmit cu prilejul verificării Dosarului nr. 7037/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, relevă că, urmare controlului efectuat de Garda Financiară, SC I.M. SRL Braşov nu a evidenţiat în contabilitate operaţiunile patrimoniale efectuate şi nu a depus la organul fiscal declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru perioada august 2006 - aprilie 2008, cauzând un prejudiciu în valoare de 326.365,46 lei.
Martora T.C. a precizat că, de la bun început, s-a înţeles cu P.E. ca fiecare să prezinte actele impuse de autoritatea contractantă pentru obţinerea contractului de finanţare, în sensul că ea urma să se ocupe de actele necesare pentru SC O. SRL, iar P.E. de actele pentru firma SC I.M. SRL Toate actele ce vizau SC I.M. SRL i-au fost prezentate în original numai de inculpatul P.E. Nu a purtat nicio discuţie cu N.O., pe care a cunoscut-o prin intermediul asociatului, şi s-a rezumat cu aceasta la relaţia client - bancă, neprimind de la aceasta nici un act din cele necesare proiectului. Nu a cunoscut cine asigura contabilitatea SC I.M. SRL şi nici afacerile judiciare în care era implicat inculpatul P.E. După mai multe reveniri din partea autorităţii contractante şi la insistenţele ei, inculpatul P.E. i-a pus la dispoziţie actele solicitate pentru partener, astfel că certificatele de atestare fiscală şi declaraţia privind evidenţa resurselor administrative le-a trimis în original, iar celelalte acte în copie, certificate conform cu originalul, după ce a verificat exemplarele originale. După demararea proiectului, a fost nevoită să renunţe la tot, datorită atitudinii inculpatului P.E., cu care se afla într-o continuă divergenţă.
Declaraţiile numitei T.C. se coroborează cu declaraţiile martorei N.O., care infirmă susţinerile inculpatului P.E., precizând că nu i-a predat niciun document privind SC I.M. SRL pentru proiectul ce urma să fie realizat cu fonduri nerambursabile. în virtutea relaţiei de prietenie, a acceptat să îl ajute pe inculpat prin aducerea contabilităţii la zi, fără a pretinde sau primi vreo sumă de bani şi fără a se obliga să întocmească şi să depună documente specifice la instituţiile finanţelor publice, ceea ce de altfel nici nu s-a întâmplat. A îndeplinit doar oficiul de a înregistra în program actele ce se refereau la operaţiunile comerciale desfăşurate de SC I.M. SRL Nu neagă semnătura aplicată pe contractul depus de inculpatul P.E. în cursul cercetărilor, dar susţine că actul respectiv nu reflectă înţelegerea verbală stabilită cu inculpatul cu privire la ajutorul acordat.
Din declaraţia martorei M.C. rezultă că firma sa PM C.C. SRL Bucureşti a întocmit proiectai „O meserie nouă - o nouă viaţă", urmare înţelegerii cu inculpatul P.E. Cu toate că martora i-a explicat riscul întocmirii proiectului pentru SC O. SRL, întrucât era o firmă nouă şi fără experienţă, fapt ce putea afecta punctajul final, inculpatul P.E. a insistat ca beneficiar să fie SC O. SRL, iar SC I.M. SRL să participe în calitate de partener. Martora a rămas şocată când a aflat de la inculpatul P.E., după implementarea cererii în sistem, că are un proces cu circa financiară. După ce i-a reproşat că nu a anunţat-o de la început de existenţa stării litigioase, ce putea atrage neeligibilitatea proiectului, inculpatul P.E. a liniştit-o, dându-i asigurări că era o greşeală de la finanţe şi total urma să se rezolve. Martora mai precizează că a întâmpinat dificultăţi cu plata serviciilor sale şi, în final, şi-a dat seama că inculpatul P.E. doar a pozat că este om serios, ce administra o firmă în continuă dezvoltare.
Martora M.A. a declarat că a asigurat în mod corespunzător contabilitatea SC I.M. SRL până în anul 2006, când a încetat raportai de colaborare datorită neseriozităţii inculpatului P.E., care a refuzat să-i achite 40.000 lei pentru un contract de împrumut accesat la insistenţele sale.
Martora B.S., contabilă, persoană fizică autorizată, a susţinut că nu a întocmit bilanţul pe anul 2009 pentru SC I.M. SRL, iar semnătura aplicată nu îi aparţine. De altfel, în toate documentele fmanciar-contabile destinate organelor financiare, alături de semnătură aplică şi ştampila sa, care nu se regăseşte pe formularele în litigiu. A precizat că o cunoaşte pe martora N.O. din relaţia strictă client-bancă.
Prin rezoluţia din 12 august 2008 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P.E. pentru infracţiunea de evaziune fiscală cu privire la activitatea SC I.M. SRL.
La data de 08 octombrie 2009 s-a dispus efectuarea unei expertize financiaro-contabile, finalizată la 10 noiembrie 2010, din care rezultă că documentele fmanciar-contabile ale societăţii au fost puse la dispoziţie de P.E. la 20 octombrie 2010 şi s-a concluzionat că, pentru perioada august 2006 - aprilie 2008, SC I.M. SRL datorează bugetului de stat suma de 133.117,28 lei. Din adresa din 09 august 2010 a A.F.P. Braşov rezultă că, începând cu 01 ianuarie 2007 până la data comunicării, SC I.M. SRL Braşov nu a depus raportare trimestrială şi bilanţ contabil, figurând inactivă din data de 11 septembrie 2009.
Procesul-verbal încheiat la 11 decembrie 2012 evidenţiază că, de la sediul SC D.C. SRL Braşov s-au ridicat contractele de prestări servicii încheiate cu SC I.M. SRL, printre care se afla şi contractul din 1 iulie 2010, ce a avut ca obiect ţinerea contabilităţii şi întocmirea bilanţului contabil pe anul 2010 a societăţii administrate de inculpatul P.E.
Acest înscris dovedeşte că inculpatul P.E. a contractat-o pe martora C.M. să asigure contabilitatea începând cu 1 iulie 2010, anterior semnării contractului de finanţare, şi infirmă susţinerile inculpatului că, doar după ce martora N.O. a fost arestată, a cunoscut neregulile din evidenţa contabilă. De altfel, inculpatul P.E. a omis în mod intenţionat să depună contractul încheiat la 1 iulie 2010 în cursul cercetărilor. începând din anul 2008, inculpatul P.E. a ignorat responsabilităţile ce îi reveneau pe linia administrării firmei, neluând nicio măsură pentru rezolvarea problemelor contabile, iar în calitate de administrator, având o experienţă corespunzătoare în management, ar fi trebuit să cunoască natura actelor contabile ce trebuie întocmite şi termenele de depunere a acestora, deoarece în lipsa lor o societate comercială nu poate funcţiona.
Din declaraţia martorei C.M., rezultă că este administrator şi asociată la SC D.C. SRL Braşov, ce are ca obiect de activitate audit şi contabilitate. In vara anului 2006, prin intermediul numitei T.M., l-a cunoscut pe inculpatul P.E. cu care a încheiat 2 contracte, unul pentru asigurarea contabilităţii SC I.M. SRL din luna iulie 2010 şi altul pentru refacerea contabilităţii până în iunie 2010. A întocmit balanţele şi bilanţurile până în 2009 şi le-a depus la direcţia fiscală. Or aceasta s-a realizat după declanşarea proiectului şi deci actele contabile depuse anterior erau false, iar inculpatul a cunoscut aceasta.
Martora C.M. a arătat în continuarea declaraţiei că a întrerupt colaborarea cu SC I.M. SRL fiind reclamată de inculpatul P.E. la C.E.C.C.A.R. şi poliţie, reproşându-i că are probleme la finanţe.
Procesul-verbal din 11 decembrie 2012 şi declaraţia martorei C.M. se coroborează cu declaraţia martorei T.M., care a fost desemnată să efectueze expertiza contabilă în dosarul de evaziune fiscală al inculpatului P.E. Martora T.M. a relatat că a cunoscut-o pe martora C.M. înainte de arestarea martorei N.O., fiind trimisă de lucrătorii de poliţie pentru a acorda lămuriri în calitate de contabil al SC SC I.M. SRL. Anterior, tot prin intermediul lucrătorilor de poliţie, a cunoscut-o şi pe martora N.O., care i-a relatat că se afla într-o relaţie de prietenie cu P.E. şi a acceptat să-i ţină evidenţa contabilă, deşi nu avea încheiat un contract de prestări servicii cu acesta.
Martora Ţ.F.F.C. a declarat că SC P.C.A. SRL, pe care o administrează, nu a întocmit raportul de audit pentru SC I.M. SRL şi semnătura aplicată nu îi aparţine. De altfel, martora a evidenţiat greşelile din conţinutul raportului prezentat, menţionând că antetul nu corespunde cu cel folosit de firma sa. O cunoaşte pe martora N.O. din perioada în care aceasta lucra la C.E.B., unde SC P.C.A. SRL avea deschis cont bancar. Susţine că niciodată N.O. nu a întrebat-o dacă efectuează rapoarte de audit şi nu a depus un asemenea act la respectiva bancă.
Procesul - verbal întocmit la 7 decembrie 2012 relevă veridicitatea certificatului de atestare fiscală din 30 iunie 2010 privind impozitele şi taxele locale, emis de D.F. Braşov pentru SC I.M. SRL Braşov, un exemplar fiind ridicat în aceeaşi zi de N.M.
Martorul N.M.G. a declarat că, în vara anului 2010, a lucrat timp de 3 luni de zile ca spălător de vase la restaurantul „E." din Braşov, ce era patronat de inculpatul P.E. După ce a examinat conţinutul cererii înregistrată la D.F. la 30 iunie 2010, a recunoscut că menţiunile olografe din cadrul ştampilei „Am primit un exemplar" îi aparţin şi justifică prin faptul că a fost trimis de inculpatul P.E. să ridice un act de pe strada D., ceea ce denotă că cel din urmă s-a implicat efectiv în obţinerea actelor necesare SC I.M. SRL Datorită timpului scurs nu îşi aminteşte alte detalii.
Din conţinutul procesului-verbal întocmit de S.C.C.O. - Brigada Braşov la data de 12 august 2010, cu prilejul percheziţiei efectuate la domiciliul numitei N.O., nu rezultă identificarea unor documente privind SC I.M. SRL Braşov.
Martorul L.P.V. infirmă varianta inculpatului P.E. potrivit căreia inculpata T.C. a spus în prezenţa inculpatului şi a sa că ea ar fi obţinut certificatul de atestare fiscală, situaţie în care totul era în regulă pentru SC I.M. SRL. Mai precizează că, ulterior implementării cererii în sistem, după ce a aflat de la inculpatul P.E. că are ceva probleme cu firma SC I.M. SRL, l-a atenţionat pe acesta că şi partenerul trebuie să fie la fel de curat ca beneficiarul şi avea timp să-şi regleze problemele până la aprobarea proiectului.
Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 12 octombrie 2012 s-a concluzionat că nu se poate stabili persoana care a executat semnătura de pe certificatul de atestare fiscală din 2010, iar impresiunile de ştampilă de pe acelaşi act au fost depuse printr-o metodă copiativă, prin folosirea tehnologiei informaţiilor. în capitolul dedicat analizei semnăturii în litigiu se arată că asemănările şi deosebirile elementelor grafice se datorează execuţiei acesteia prin imitarea semnăturii numitului I.J.
Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 10 decembrie 2012 s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura de pe copia înscrisului intitulat "Raport de audit financiar pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2009" reproduce sau nu o semnătură executată de Ţ.F.F.C., P.E. sau N.O., constatându-se că semnătura în litigiu prezintă compoziţie grafică diferită faţă de compoziţiile grafice ale persoanelor menţionate.
Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 20 decembrie 2012 s-a stabilit că inculpatul P.E. a semnat documentele contabile ale SC I.M. SRL privind bilanţul pe anul 2009, adresele către D.G.F.P. Braşov pentru bilanţurile pe 2007, 2008, precum şi documentele ce reprezintă bilanţurile contabile pe anii 2007-2008 ce au fost depuse la O.R.C. Semnăturile de pe documentele reprezentând bilanţurile contabile pe anii 2007, 2008, ce au fost depuse în cursul cercetărilor de inculpatul P.E., folosite implicit în obţinerea fondurilor nerambursabile, nu au fost semnate nici de inculpatul P.E., nici de martora N.O. În ce priveşte semnăturile aplicate sub rubrica „N.O." pe documentele reprezentând bilanţurile contabile pe anii 2007, 2008 depuse la O.R.C, s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă au fost executate de martora N.O. sau de o altă persoană.
Rezultă că inculpatul P.E. a folosit aceleaşi seturi de documente ce ar reprezenta bilanţuri pe anii 2007, 2008, atât la O.R.C., cât şi pentru A.M.P.O.S.D.R.U., cele din urmă cuprinzând semnături realizate de o altă persoană în numele său, înţelegând astfel că nu va fi responsabil de faptele sale, ceea ce denotă acţiunile sale de folosire a unor acte false cu premeditare.
Astfel, probele administrate în cauză demonstrează în mod indubitabil că certificatul de atestare fiscală din 2010, bilanţurile contabile pe anii 2007 -2009, raportul de audit financiar şi declaraţia privind existenţa resurselor administrative, toate vizând firma SC I.M. SRL, sunt false şi, cunoscând că nu exprimă realitatea, au fost folosite în mod premeditat de inculpatul P.E. în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri nerambursabile în cadrul proiectului „O meserie nouă - o nouă viaţă". Prin actele false depuse de inculpat, autoritatea contractantă a fost convinsă de eligibilitatea SC I.M. SRL Susţinerea sa, că a anunţat autoritatea contractantă în legătură cu litigiul dintre SC I.M. SRL şi D.F. prin depunerea unor înscrisuri, nu are nicio relevanţă juridică.
A.M.P.O.S.D.R.U. a transmis, în ordine cronologică, toate actele existente pentru proiectul „O meserie nouă - o nouă viaţă" până la semnarea contractului de finanţare. Aşa cum precizează şi inculpata T.C., actele privind litigiul menţionat au fost depuse după înregistrarea cererii de proiect, fără adresă însoţitoare, fără a fi certificate şi semnate, situaţie în care niciunul nu a fost luate în considerare. Prin urmare, actele false au fost solicitate şi depuse la autoritatea contractantă după aprobarea cererii.
De asemenea, apărarea inculpatului P.E. că a fost convins de realitatea certificatului de atestare fiscală, care dovedea că SC I.M. SRL nu înregistra datorii de stat, deoarece întreaga sumă restantă de peste 100.000 euro fusese achitată de N.O. din prietenie, este lipsită de orice fundament logic şi real. Inculpatul a anticipat propria activitate infracţională şi a urmărit să obţină fonduri prin actele şi declaraţiile false depuse.
De la începutul cercetărilor, inculpatul P.E. a conceput apărarea sa prin prezentarea unor împrejurări ce au avut menirea de a transfera responsabilitatea vinovăţiei sale în sarcina martorei N.O., aşa cum de altfel a procedat şi în cauza în care este cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscală, susţinând că vinovăţia aparţine fostei contabile M.A., apărare ce este infirmată de probele descrise mai sus.
De asemenea, sunt infirmate şi susţinerile inculpatului P.E. că documentele false ar fi fost primite de inculpata T.C. de la martora N.O., cea din urmă plătind din prietenie pentru inculpat datoria către finanţele publice de peste 100.000 euro.
Interesul manifestat de inculpat doar în obţinerea finanţării nerambursabile rezidă şi din faptul că acesta, după arestarea martorei N.O., nu a luat nicio măsură, anterior demarării efectuării plăţilor, de a informa autoritatea contractantă despre situaţia reală a firmei SC I.M. SRL.
Apărările inculpatului se referă la faptul că nu el este cel care a întocmit falsurile şi că nu a cunoscut de faptul că documentele depuse în cadrul proiectului sunt false. Vina aparţine contabililor care au întocmit acte necorespunzătoare şi martorei N.O. care i-a procurat documente false. Vina sa a constat în neglijenţă şi încrederea în actele date de alte persoane.
Apărările inculpatului nu pot fi reţinute, ansamblul probelor administrate au dovedit că inculpatul în mod obiectiv a cunoscut situaţia contabilă a SC I.M. SRL, lipsa balanţelor, bilanţurilor şi a declaraţiilor fiscale, de fapt, lipsa în totalitate a unei contabilităţi aferente activităţii societăţii. De asemenea, acesta a cunoscut că nu posedă un număr de 50 de angajaţi la punctele de lucru ale societăţii. Este adevărat că ulterior toate acestea au fost remediate, în sensul că actele contabile au fost aduse la zi, că inculpatul a plătit pentru societatea sa toate dările către stat, inclusiv accesoriile constând în penalităţi şi dobânzi, iar la toate punctele de lucru ale societăţii au fost angajate persoane care au asigurat derularea proiectului, însă toate acestea sunt ulterioare consumării infracţiunii reţinute în sarcina sa şi care formează obiectul analizei.
În drept, fapta inculpatului P.E. care, în calitate de manager de proiect şi reprezentant al SC I.M. SRL, partener al SC O. SRL -beneficiara proiectului „O meserie nouă - o nouă viaţă", a determinat-o pe inculpata T.C. - responsabila proiectului, care a acţionat fără vinovăţie, să depună bilanţurile contabile pentru anii 2007 - 2009, un raport de audit financiar, un certificat de atestare fiscală false şi declaraţia datată 22 iunie 2010, care nu corespund realităţii, toate vizând firma SC I.M. SRL, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de către SC O. SRL a sumei de 7.211.540,34 lei provenită din F.S.E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
Acte false şi declaraţia falsă: bilanţurile contabile pe anii 2007, 2008 şi 2009, certificatul de atestare fiscală din 30 iunie 2010, raportul de audit financiar şi declaraţia pe proprie răspundere prin care a susţinut în mod nereal că resursele administrative ale firmei SC I.M. SRL, constând în numărul mediu de personal, au fost de câte 50 persoane în ultimii 2 ani anteriori anului 2010, deşi în realitate numărul mediu nu a depăşit 3 angajaţi.
În ceea ce priveşte analiza apărării formulate de inculpatul P.E., tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul a negat fapta reţinută în sarcina sa, apreciind că actele depuse nu erau false sau cel puţin nu le-a falsificat el şi nu a cunoscut de conţinutul ireal al acestora. S-a încercat transferul culpei către martora N.O., cercetată şi aceasta în alt dosar pentru infracţiuni legate de activitatea desfăşurată de aceasta în perioada în care lucra la E.C.B. ca director. In genere, inculpatul a invocat că nu el a falsificat actele, că nu a cunoscut despre caracterul nereal al acestora, astfel că pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 ar fi aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu consecinţa achitării deoarece nu el a comis fapta.
În prezenta cauză inculpatul nu este cercetat pentru falsificarea înscrisurilor, pentru această infracţiune s-a dispus disjungerea faţă de A.N. şi continuarea cercetărilor. Inculpatul este cercetat că a folosit înscrisuri şi declaraţii necorespunzătoare, cunoscând aceasta, pentru a obţine un proiect de finanţare. Probele cauzei au dovedit că acesta a cunoscut de caracterul fals al înscrisurilor şi al declaraţiilor necorespunzătoare.
Înscrisurile false nu au fost predate de martora N.O., inculpatul avea cunoştinţă de caracterul lor nereal şi nici nu avea cum să aibă reprezentarea că acestea sunt reale, atâta vreme cât el cunoştea cel mai bine situaţia financiară şi juridică a SC I.M. SRL.
În istoricul SC I.M. SRL contabilitatea aceiaşi societăţi comerciale a avut de suferit, fiind un obicei înregistrarea restanţelor în întocmirea şi depunerea actelor contabile.
Nu este şi nu poate fi reţinută ca veridică afirmaţia inculpatului în sensul că el a crezut că datoria de 100.000 lei va fi plătită sau că a fost plătită de martora N.O., atâta vreme cât este vorba de o sumă de bani ridicată a cărei plată nici un terţ nu are interes să o facă. De asemenea, nu este veridică nici afirmaţia că martora N.O. i-a obţinut certificatul de atestare fiscală curat, deoarece acest aspect nu a fost dovedit. Inculpatul a încercat să acrediteze ideea că a fost indus în eroare de numita N.O. care a înşelat mai multe persoane.
Apărările inculpatului nu pot fi reţinute, acestea nu sunt veridice, inculpatul în baza relaţiei de prietenie cu familia N. a apelat de N.O. pentru întocmirea actelor contabile, bilanţuri, balanţe, declaraţii fiscale pentru SC I.M. SRL pentru perioada 2006-2010, acest lucru nu a putut fi realizat datorită volumului de muncă, lipsei de implicare şi ulterior datorită arestării numitei N.O.
Invocarea implicării martorei N.O. în întocmirea înscrisurilor false a fost susţinută de inculpat prin aceea că el nu a avut nicio legătură cu martora Ţ.F.C. care apare menţionată în raportul de audit efectuat pentru SC I.M. SRL, singura persoană care a avut legături cu aceasta fiind N.O. Această apărare nu este obiectivă, deoarece chiar dacă inculpatul nu a avut nicio legătură cu Ţ.F.C. nu înseamnă că actul fals, raportul de audit, a fost obţinut prin intermediul martorei N. Şi chiar dacă ar fi fost aşa, lipsa de autenticitate a acestui înscris ar fi trebuit să fie evidentă pentru inculpat.
Cu toate acestea vinovăţia inculpatului nu poartă nici un dubiu atâta vreme cât după obţinerea finanţării proiectului, deci în cursul anului 2010 acesta a contractat un contabil care să efectueze toate aceste operaţiuni contabile. Ca atare acesta cunoştea caracterul fals al actelor contabile depuse la proiect.
Cu referire la existenţa resurselor administrative în cadrul SC I.M. SRL, inculpatul P.E. recunoaşte că a declarat numărul de 50 angajaţi ai firmei pentru perioada anilor 2008 - 2009, deşi cunoaşte exact numărul angajaţilor săi astfel cum a declarat în cadrul depoziţiei în faţa instanţei, acesta nu a putut furniza numele angajaţilor şi de asemenea nici un fel de acte oficiale pentru angajarea acestora. Nici măcar persoanele care au lucrat efectiv pentru inculpat nu avea contracte de muncă. Este adevărat că ulterior, după admiterea proiectului şi plata primei tranşe, punctele de lucru au fost activate, au fost făcute angajări la acestea şi activitatea a fost demarată conform proiectului.
Ceea ce se impută inculpatului nu are legătură cu activitatea desfăşurată după aprobarea proiectului, ci activitatea infracţionale are la bază activitatea anterioară proiectului, actele depuse pentru obţinerea finanţării, acte şi declaraţii care s-au dovedit a fi necorespunzătoare adevărului.
Este adevărat că existenţa infracţiunii de evaziune fiscală pentru activitatea SC I.M. SRL a fost determinată şi de faptul că pentru această societate contabilitatea a fost ţinută haotic, sau put şi simplu deloc, dar invocarea acestor aspecte în apărare echivalează cu invocarea propriei culpe, deoarece administratorul societăţii era obligat să verifice şi să urmărească modul de îndeplinire a actelor contabile, depunerea acestora la instituţiile şi la termenele prevăzute de lege.
De asemenea, nu poate fi transferată culpa către persoanele care au verificat actele depuse în cadrul proiectului, deoarece în cadrul analizei ce se efectuează nu se verifică şi legalitatea şi/sau veridicitatea conţinutului documentelor depuse.
Având în vedere că a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, urmează a se dispune condamnarea sa.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanţa a avut în vedere circumstanţele reale ale faptei, împrejurările în care a fost comisă, urmările acesteia precum şi persoana şi conduita inculpatului.
Inculpatul P.E. este o persoană matură, cu studii superioare, în vârstă de 57 de ani, integrată social, care până în prezent a dat dovadă de maturitate şi conduită conformă cu regulile sociale şi morale. înscrisurile depuse în circumstanţiere denotă o implicare deosebită a inculpatului în viaţa socială, dar şi o stare precară de sănătate.
După finanţarea proiectului s-a implicat în derularea corespunzătoare a acestuia, iar după oprirea finanţărilor a continuat proiectul pentru ca cei care au urmat cursurile să deţină diplome corespunzătoare pentru a se putea angaja într-o meserie nouă.
Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, pentru care s-a stabilit vinovăţia este pedepsită cu închisoarea de 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea inculpatului a unei pedepse orientate sub minimul specială prevăzută de lege, s-au reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
Scopul pedepsei se realizează şi prin pedeapsa complementară, atât în ceea ce priveşte conţinutul acesteia cât şi în ceea ce pliveşte durata acesteia.
Ca modalitate de executare a pedepsei, deşi inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, instanţa a apreciat că aceasta se circumscrie dreptului său de a nu se autoincrimina. Prezenţa inculpatului la prezenta procedură a fost efectivă, acesta a furnizat declaraţii, s-a implicat în derularea proiectului, iar prin prisma faptului că nu are antecedente penale instanţa apreciază că scopul pedepsei se poate realiza prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. pe durata maximă prevăzută de lege ca termen de încercare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul P.E.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, iar în urma rejudecării, reţinerea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, aplicarea unor pedepse just individualizate, tară reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, executarea în regim privativ de libertate a pedepsei rezultante şi anularea contractului încheiat de inculpat cu A.M.P.O.S.D.R.U.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că este nelegală schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, în condiţiile în care inculpatul a cunoscut că finanţarea proiectului „O meserie nouă - O nouă viaţă" provine atât din fonduri U.E., cât şi de la bugetul naţional, asumându-şi fraudarea prin aceeaşi acţiune a două bugete distincte. Infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 absoarbe infracţiunile prevăzute de art. 291 şi 292 C. pen., însă cu privire la fondurile obţinute de la bugetul naţional aceste infracţiuni se reţin în concurs real cu infracţiunea de înşelăciune.
Se mai arată, pentru acurateţe juridică, că tribunalul nu a indicat alin. (2) al art. 31 C. pen. privind participaţia improprie reţinută în sarcina inculpatului P.E. la infracţiunea de fraudă comunitară. Totodată, se arată că, în mod nelegal prima instanţă a dispus faţă de inculpat o măsură complementară, aplicarea art. 64 lit. a) C. pen., fără a preciza teza, în contextul Deciziei nr. 74/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție pronunţată în recurs în interesul legii.
În privinţa contractului încheiat de inculpat cu A.M.P.O.S.D.R.U., se impunea anularea lui, fiind un act subsecvent depunerii înscrisurilor falsificate.
În motivarea apelului se critică şi cuantumul pedepsei aplicate, arătându-se că acesta este prea mic în raport de gravitatea faptelor, de valoarea ridicat a prejudiciului, aspecte faţă de care nici modalitatea de executare nu este just individualizată.
Inculpatul P.E. a solicitat admiterea apelului, iar în urma rejudecării, achitarea sa, faţă de dubiul rezultat din întreg materialul probator administrat în cauză. In motivarea apelului se arată că inculpatul a anunţat autoritatea contractantă că are un litigiu cu D.F., iar actele false au fost solicitate şi depuse la autoritatea contractantă după aprobarea cererii de finanţare. Ulterior toate neregulile au fost remediate, în sensul că actele contabile au fost aduse la zi, inculpatul plătind pentru societatea sa toate datoriile către stat, iar la punctele de lucru au fost angajate persoane care au asigurat derularea proiectului.
Examinând sentinţa apelată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, cât şi prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reţine următoarele:
Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză. Acestea au dovedit fără putinţă de tăgadă că inculpatul P.E. a folosit în mod premeditat certificatul de atestare din 2010, bilanţurile contabile pe anii 2007-2009, raportul de audit financiar şi declaraţia privind existenţa resurselor administrative, toate vizând firma „I.M.", cunoscând că acestea false şi nu exprimă realitatea, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri nerambursabile în cadrul proiectului „O meserie nouă - O nouă viaţă". Că este aşa o demonstrează înscrisurile sus menţionate, precum şi declaraţiile martorilor T.C., M.C., M.A., B.S., C.M., T.M., Ţ.F.F.C., N.M.G., L.P.V., pe care prima instanţă le-a evidenţiat în mod detaliat în considerentele hotărârii.
Apărările invocate de către inculpatul P.E. sunt neîntemeiate. Deşi acesta a nu a falsificat actele menţionate mai sus şi a invocat că nu a cunoscut faptul că acestea nu reflectă realitatea, probele administrate infirmă afirmaţiile inculpatului. Inculpatul cunoştea foarte bine situaţia financiar-contabilă a SC I.M. SRL. Inculpatul P.E. este cel care a prezentat martorei T.C., în original, bilanţurile contabile ale SC I.M. SRL pentru perioada 2007-2009, iar aceasta din urmă le-a verificat, a certificat pentru conformitate cu originalul copiile şi le-a transmis la A.M.P.O.S.D.R.U.
Raportul de constatare-tehnico ştiinţifică grafică din 20 decembrie 2012 a stabilit însă că inculpatul P.E. a semnat documentele contabile ale SC I.M. SRL privind bilanţul pe anul 2009, adresele D.G.F.P. Braşov pentru bilanţurile contabile pe anii 2007, 2008, precum şi documentele ce reprezintă bilanţurile contabile pe anii 2007-2008 ce au fost depuse la O.R.C. Semnăturile de pe documentele reprezentând bilanţurile contabile pe anii 2007-2008 ce au fost depuse în cursul cercetărilor de inculpat, folosite implicit pentru obţinerea fondurilor nerambursabile, nu au fost semnate nici de către acesta, nici de martora N.O. în privinţa semnăturilor de pe bilanţurile contabile pe anii 2007-2008 de puse la O.R.C. nu s-a putut stabili dacă au fost executate de martora N.O. sau de o altă persoană. Prin urmare, inculpatul P.E. a folosit acelaşi set de documente ce ar reprezenta bilanţuri contabile pe anii 2007-2008, atât la O.R.C., cât şi la A.M.P.O.S.D.R.U., cele din urmă fiind semnate de o altă persoană în numele său, ceea ce demonstrează tocmai intenţia inculpatului de a folosi aceste documente false fără a putea fi tras la răspundere pentru acestea.
Prin folosirea acestor acte false, autoritatea contractantă a fost convinsă de eligibilitatea SC I.M. SRL. Actele privind litigiul existent între SC I.M. SRL şi D.F. au fost depuse după înregistrarea cererii de proiect, fără adresă şi fără a fi certificate şi semnate, astfel că nu au fost luate în considerare, astfel că actele false au fost solicitate şi depuse la autoritatea contractantă după aprobarea cererii.
Probele administrate dovedesc faptul că inculpatul a cunoscut foarte bine situaţia contabilă a SC I.M. SRL, lipsa balanţelor, bilanţurilor şi a declaraţiilor fiscale, în fapt, lipsa unei contabilităţi aferente, precum şi faptul că nu are 50 de angajaţi la punctele de lucru ale societăţii.
Nu prezintă relevanţă juridică faptul că ulterior, toate aceste deficienţe au fost remediate, de vreme sunt ulterioare consumării faptei penale reţinute în sarcina sa.
În privinţa modului fraudulos în care a acţionat inculpatul şi a intenţiei acestuia de a folosi doar fonduri nerambursabile şi nu de a dezvolta proiectul în vederea căruia se acordau fondurile nerambursabile, este relevantă declaraţia martorei M.C. care a declarat că inculpatul i-a comunicat despre existenţa procesului cu D.F.P. abia după înregistrarea cererii, în condiţiile în care, dacă acest aspect era cunoscut înainte, proiectul devenea neeligibil. Totodată, martora a declarat că în final şi-a dat seama că inculpatul nu era serios.
Pe de altă parte, inculpatul a fost cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că în perioada august 2006-aprilie 2008 nu a înregistrat în contabilitate a operaţiunilor comerciale şi a veniturilor realizate, deşi a încasat sume de bani de la diverse persoane fizice care au urmat cursuri de pregătire sau perfecţionare profesională. Prin Ordonanţa nr. 7037/P/2007 din data de 04 aprilie 2013 a Judecătoriei Braşov, confirmată prin Ordonanţa nr. 2387/11-2/2013 din data de 04 octombrie 2013 a procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în baza art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., cu aplicarea art. 91 C. pen., aplicându-se sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 lei.
Această soluţie nu are relevanţă sub aspectul săvârşirii de către inculpat a faptei din prezenta cauză, care s-a consumat la momentul depunerii de către martora T.C., la A.P.O.S.D.R.U. a actelor false şi declaraţiei false: bilanţurile contabile pe anii 2007, 2008, 209, certificatul de atestare fiscală din 30 iunie 2010, raportul de audit financiar şi declaraţia pe proprie răspundere prin care inculpatul a susţinut în mod nereal că resursele administrative ale firmei SC I.M. SRL, constând în numărul mediu de personal, au fost în ultimii 2 ani de câte 50 persoane, deşi în realitate, numărul mediu de angajaţi nu a fost mai mare de 3. Inculpatul P.E. a determinat-o pe martora T.C., responsabila proiectului, să depună aceste acte la autoritatea contractantă, deşi cunoştea faptul că acestea nu reflectă realitatea. Martora T.C. a acţionat fără vinovăţie, încă de la începutul colaborării cu inculpatul P.E., aceştia stabilind că martora se va ocupa să asigure toate actele necesare SC O. SRL, iar inculpatul pe cele referitoare la societatea parteneră SC I.M. SRL, înfiinţată din anul 2004 şi administrată de inculpat.
Prin urmare, Curtea constată că nu există niciun dubiu privind săvârşirea de către inculpat a faptei de obţinere pe nedrept de fonduri europene, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.
Prima instanţă a calificat juridic corespunzător fapta săvârşită de către inculpatul P.E., apreciind că aceasta întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni, de obţinere pe nedrept de fonduri europene, prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, în forma participaţiei penale prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei, inculpatul P.E. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicare art. 33 lit. b) C. pen., de art. 291 C. pen. (5 infracţiuni), art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în acord cu tribunalul, Curtea apreciază că fapta inculpatului constituie numai infracţiunea de folosire de documente false şi inexacte, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, prevăzută în art. 181 alin. (1) şi alin. 3 din Legea nr. 78/2000, paguba producându-se în patrimoniul autorităţii contractante - M.M.F.P.S. - A.M.P.O.S.D.R.U., parte civilă în cauză. Art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 incriminează folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, aceasta există dacă se prezintă ca adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată, pentru a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă (alin. (1)); alin. (2) - folosirea de nume, calităţi mincinoase, mijloace frauduloase; alin. (3) - inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract sau executării acestuia, săvârşită astfel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Se poate observa că infracţiunile de înşelăciune şi cele de uz de fals, precum şi falsul în declaraţii, sunt absorbite în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, intrând în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, astfel că nu pot fi reţinute în concurs ideal sau real de infracţiuni.
În ceea ce priveşte faptul că au fost fraudate două bugete distincte, atât cel al U.E., cât şi bugetul naţional, acest aspect nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice, pentru considerentele expuse mai sus. Totodată, se poate observa că autoritatea contractantă este una singură, aceasta fiind indusă în eroare prin folosirea de înscrisuri false, iar inculpatul a fost obligat să restituie întreaga sumă, atât cea provenită din F.S.E., de 7.211.540,84 lei, cât şi cea asigurată din bugetul naţional al României, de 229.313,59 lei.
Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază ca nefiind fondate criticile parchetului referitoare la schimbarea încadrării juridice. De asemenea, Curtea constată că sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la individualizarea pedepsei principale şi a modalităţii de executare.
Tribunalul a valorificat în mod judicios criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, precum şi de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, este integrat în societate, cu stare precară de sănătate, astfel că pedeapsa de 4 ani închisoare este suficientă pentru realizarea scopului reeducativ şi preventiv al pedepsei, chiar fără executare în regim privativ de libertate, însă sub supravegherea unui organism specializat, care să asigure pe durata termenului de încercare de 9 ani conştientizarea deplină a inculpatului cu privire la gravitatea faptei comise şi la necesitatea ca pe viitor acesta să aibă o conduită dezirabilă social.
Nici critica referitoare la neaplicarea art. 348 C. proc. pen., cu privire la contractul încheiat de inculpat cu A.M.P.O.S.D.R.U., nu este întemeiată, având în vedere specificul cauzei, faptul că acest contract a produs efecte juridice şi în cadrul derulării sale mai multe persoane au obţinut diplome pentru o nouă calificare, aspect ce nu are nicio legătură cu documentele falsificate folosite de inculpat la momentul încheierii contractului. Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii vizează returnarea fondurilor obţinute pe nedrept de către inculpat, iar nu desfiinţarea proiectului, a întregii activităţi desfăşurate în cadrai acestuia, până la momentul sesizării fraudei de către D.L.A.F.
Apelurile parchetului şi inculpatului sunt însă întemeiate în ceea ce priveşte nereţinerea alineatului al doilea a art. 31 C. pen., interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. şi cuantumul pedepsei complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. în raport de natura infracţiunii şi gravitatea acesteia nu se impunea interzicerea inculpatului a dreptului de a alege, în conţinutul pedepsei accesorii şi a celei complementare. Totodată, cuantumul de 6 ani al pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen., este prea mare faţă de gravitatea faptei şi persoana inculpatului, impunându-se reducerea acesteia, o perioadă de 4 ani fiind suficientă pentru atingerea scopului acesteia.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 146/Ap din 19 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosar nr. 15234/62/2012, au fost admise apelurile declarate de Parchet şi de inculpatul P.E. împotriva sentinţei penale nr. 245 din 7 octombrie 2013 a Tribunalului Braşov, care a fost desfiinţată sub aspectul neindicării alin. (2) al art. 31 C. pen., al cuantumului pedepsei complementare stabilite şi al interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.
Rejudecând în aceste limite, Curtea a reţinut alin. (2) al art. 31 C. pen., ca temei al participaţiei penale şi a înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii şi al celei complementare interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., astfel că, atât pedeapsa accesorie, cât şi cea complementară constau în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen.
A redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. de la 6 ani, la 4 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul P.E.
Parchetul a criticat hotărârile în temeiul art. 385 pct. 17 C. proc. pen., pentru următoarele motive:
a) greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor
Se susţine că ambele hotărâri sunt contrare legii, deoarece infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 se referă exclusiv la obţinerea de fonduri din bugetul U.E., iar inculpatul P.E. a cunoscut faptul că finanţarea proiectului provine atât din aceste fonduri cât şi de la bugetul naţional, iar prin manoperele frauduloase a beneficiat necuvenit atât de o sumă de bani provenită din fondurile structurale europene, cât şi de o sumă asigurată din bugetul consolidat al statului român.
Astfel, prin determinarea numitei T.C., de a depune bilanţuri contabile şi alte documente false ce vizau firma SC I.M. SRL, în calitate de asociat al celeilalte societăţi comerciale - SC O. SRL - beneficiara proiectului, inculpatul P. şi-a asumat fraudarea prin aceeaşi acţiune a două bugete distincte.
Parchetul mai susţine că infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 absoarbe infracţiunile prev. de art. 291 şi art. 292 C. pen., însă faptele referitoare la obţinerea fondurilor de la bugetul naţional constituie infracţiunea de înşelăciune, care trebuie reţinută în concurs real cu infracţiunea prevăzută de legea specială.
În susţinerea motivelor de recurs parchetul invocă practică judiciară cristalizată la nivelul Curţii de Apel Braşov, precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, parchetul solicită să se dea relevanţă legii penale mai favorabile, aşa încât apreciază că în sarcina inculpatului urmează să se reţină infracţiunile prev. de:
- art. 52 alin. (3) din N.C.P. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000;
- art. 52 alin. (3) din N.C.P. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din N.C.P.;
- art. 323 din N.C.P.;
- art. 326 din N.C.P.,
Toate cu aplicarea art. 38 lit. a) din N.C.P.
b) omisiunea anulării contractului încheiat de inculpatul P. cu A.M.P.O.S.D.R.U.
Parchetul apreciază că instanţele trebuiau să dispună desfiinţarea totală a acestui contract, ca act subsecvent depunerii documentelor falsificate, pe baza căror autoritatea contractantă a fost convinsă de eligibilitatea SC I.M. SRL. Se susţine că restabilirea situaţiei anterioare vizează atât returnarea fondurilor obţinute pe nedrept, cât şi desfiinţarea acestui contract, dar şi a tuturor actelor subsecvente, respectiv obţinerea de diplome pentru o nouă calificare.
Inculpatul P.E. nu a motivat recursul în scris, iar cu ocazia dezbaterilor a precizat că invocă dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi solicită aplicarea legii penale mai favorabile.
În cadrul primului motiv de casare invocat de către parchet, dar şi din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior şi prev. de art. 291 C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată) în infracţiunea prev. de art. 52 alin. (3) rap.la art. 306 C. pen. în vigoare, cu aplic, art. 5 C. pen. în vigoare.
Înalta Curte constată că după pronunţarea deciziei penale şi înainte de soluţionarea căilor de atac, în data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un N.C.P.P., aşa încât sunt incidente normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora, prin excepţie de la principiul imediatei aplicări a normei de procedură, legiuitorul a prevăzut că "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilot care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 19 decembrie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, în cuprinsul prezentei decizii, instanţa de control judiciar va avea în vedere aceste dispoziţii legale când va face referire la normele de procedură ce reglementează soluţionarea recursului.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Conform art. 38510 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Conform art. 38510 alin. (2)1 din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
În speţă, parchetul a motivat recursul în termenul prevăzut de lege şi a invocat motive care se încadrează în cazul de casare invocat expres, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Inculpatul P.E. nu a motivat recursul în scris, însă cu ocazia dezbaterilor a invocat aspecte care, pentru considerentele ce vor fi expuse în prezenta decizie, trebuie luate în considerare din oficiu.
Din aceste motive, Înalta Curte poate proceda la analiza concretă a tuturor criticilor formulate de parchet şi de inculpat.
1.1. Este fondată critica referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice.
Această critică poate fi examinată în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care, după abrogarea expresă a disp. art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 a devenit sediul comun pentru nelegalitatea hotărârii, incluzând şi situaţia în care faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică sau, după caz, nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la schimbarea încadrării juridice.
În temeiul acestui caz de casare se analizează doar corectitudinea încadrării juridice, cu consecinţa schimbării într-o altă infracţiune decât cea reţinută în actul de sesizare. Limitele de soluţionare a recursului impun ca Înalta Curte să procedeze la examinarea acestei critici pornind de la situaţia de fapt stabilită prin sentinţa şi decizia atacate. Dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.
Cu aceste precizări, procedând la analiza concretă a criticii, se constată:
Potrivit normelor de incriminare aplicabile anterior intrării în vigoare a N.C.P., inculpatul P.E. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000;
- art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.;
- art. 291C.pen .;
- art. 292 C. pen.,
- toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În esenţă, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în calitate de manager de proiect şi reprezentant al SC I.M. SRL, partener al SC O. SRL - beneficiara proiectului „O meserie nouă - O nouă viaţă", în cursul lunilor iunie-iulie 2010, a determinat-o pe numita T.C., responsabila proiectului, care a acţionat fără vinovăţie, să depună bilanţurile contabile pentru anii 2007-2009, un raport de audit financiar, un certificat de atestare fiscală şi declaraţia datată 22 iunie 2010, documente false care nu corespund realităţii, toate vizând firma SC I.M. SRL, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de către SC O. SRL, a sumei de 7.211.540,34 lei provenită din F.S.E. şi a sumei de 229.313,59 lei provenită din bugetul naţional al României.
De asemenea, s-a reţinut că prin declaraţia datată 22 iunie 2010, mai susmenţionată, inculpatul P.E. a afirmat pe proprie răspundere, cunoscând consecinţele falsului în declaraţii, că în ultimii 2 ani resursele administrative ale SC I.M. SRL Braşov (număr mediu de personal) au fost de câte 50 persoane în fiecare an.
Ambele instanţe au stabilit cu caracter de certitudine că au fost fraudate două bugete distincte, atât cel al U.E. cât şi bugetul naţional, şi au apreciat că acest aspect nu are relevanţă pentru încadrarea juridică, deoarece a existat o singură autoritate contractantă, aşa încât faptele inculpatului constituie o singură infracţiune, şi anume, cea prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
În opinia instanţei de recurs, hotărârile sunt criticabile referitor la stabilirea încadrării juridice, deoarece instanţele au apreciat în mod greşit că faptele pentru care inculpatul P.E. a fost trimis în judecată corespund conţinutului constitutiv al unei singure infracţiuni, prev. de art31 C. pen. rap. la artlS1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, şi că această infracţiune absoarbe infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., ce a avut drept urmare prejudicierea bugetului consolidat al statului român.
Într-o primă ordine de idei, se constată că potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, era incriminată „Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al U.E. sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (...)."
Această infracţiune se regăseşte în Capitolul III, Secţiunea 4 din Legea nr. 78/2000 denumită „Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale U.E.". Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost prevăzute în Legea nr. 78/2000 într-o secţiune distinctă, ca o componentă a prevenirii şi sancţionării faptelor de corupţie care afectează interesele financiare ale Comunităţii Europene, strâns legate de faptele de fraudă.
Atât denumirea acestei secţiuni, cât şi conţinutul normei de incriminare conduc fără dubiu la concluzia că dispoziţiile art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (denumită şi frauda comunitară, obţinerea pe nedrept de fonduri europene sau obţinerea ilegală de fonduri europene) se referă exclusiv la obţinerea de fonduri din bugetul general al U.E. sau din bugetul administrat de acesta ori în numele ei.
Drept urmare, această infracţiune are un obiect juridic şi o urmare imediată specifice, diferite de infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. anterior, care se referă în general, la protejarea relaţiilor sociale ce implică corectitudinea şi încrederea între participanţii la încheierea unor acorduri sau contracte.
Între cele două infracţiuni există o relaţie specie-gen, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constituind o formă specifică a înşelăciunii în formă calificată, comisă prin utilizarea de mijloace frauduloase.
Din acest motiv, chiar dacă există o unică autoritate contractantă, utilizarea de documente false pentru obţinerea fondurilor europene, dar şi a fondurilor de la bugetul de stat, constituie o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului ideal, şi nu o infracţiune unică. In mod evident, fondurile ce provin de la bugetul consolidat al statului român nu fac obiectul normei de incriminare prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, ci al infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior (după caz, şi cu reţinerea formei agravate prev. de art. 215 alin. (5) C. pen. anterior, în funcţie de cuantumul prejudiciului cauzat).
În speţă, inculpatul P.E. a cunoscut că finanţarea proiectului respectiv provine din fondul bugetului U.E., dar şi de la bugetul naţional, asumându-şi crearea a două prejudicii separate: atât bugetului U.E. - în cuantum de 7.211.540,84 lei, cât şi bugetului consolidat al Statului Român - în cuantum de 229.313,59 lei.
Este adevărat că punctul de vedere exprimat în hotărârile atacate corespunde unei mai vechi junsprudenţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai precis Deciziei nr. 1831 din 30 mai 2012 a Înaltei Curţi, potrivit căreia folosirea şi prezentarea de documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete, în cadrai unui proiect finanţat din fonduri europene şi obţinerea pe nedrept a unor astfel de fonduri, dacă s-au produs consecinţe deosebit de grave, se încadrează în dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, neavând relevanţă, sub aspectul încadrării juridice, dacă sumele erau numai din fondurile nerambursabile ale Comunităţilor Europene sau si din contribuţie naţională. Această decizie nu este anterioară, ci ulterioară comiterii de către inculpatul P. a faptelor ce fac obiectul cauzei de faţă, aşa încât nu poate fi invocată din perspectiva previzibilităţii normei de incriminare, prin existenţa unei jurisprudenţe constante cu privire la respectiva încadrare juridică.
În plus, Înalta Curte a revenit asupra punctului de vedere exprimat prin Decizia nr. 1831 din 30 mai 2012, deoarece prin Decizia penală nr. 1313 din 14 aprilie 2014, s-a apreciat că asemenea fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi prev. de art. 215 C. pen. anterior, ultima în concurs cu infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. anterior.
N.C.P. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 a confirmat o atare soluţie, deoarece a reglementat cu caracter de noutate infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri - art. 306, cu referire expresă la fondurile publice, ca variantă specială a unor modalităţi concrete de înşelăciune prin folosire de mijloace frauduloase.
Această nouă incriminare este similară cu cea din art. 181 din Legea nr. 78/2000, ceea ce pune în evidenţă sancţionarea diferenţiată a inducerii în eroare în funcţie de provenienţa fondurilor: art. 181 din Legea nr. 78/2000 se referă exclusiv la fondurile U.E., iar art. 306 C. pen. în vigoare (ce corespunde infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, prev. de art. 215 şi art. 291 C. pen. anterior) se referă la fondurile publice naţionale. De altfel, se constată că acest punct de vedere a fost îmbrăţişat şi de către apărătorul inculpatului P.E.: deşi a făcut referire la Decizia nr. 1831 din 30 mai 2012 şi a susţinut că este vorba despre o infracţiune unică şi nu se poate face diferenţă în funcţie de tipul fondurilor şi bugetul prejudiciat, în final, nu a stăruit în aplicarea soluţiei consacrată prin decizia sus-menţionată, ci a solicitat reţinerea infracţiunii prev. de art. 306 C. pen. în concurs cu cea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, legea nouă fiind mai favorabilă.
În ce priveşte Decizia penală nr. 1310 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată cu ocazia dezbaterilor de către reprezentantul parchetului, se constată că în speţa respectivă instanţa nu a examinat incidenţa art. 306 C. pen. în vigoare, însă a exprimat aceeaşi opinie ca cea din cauza de faţă referitor la concursul de infracţiuni între obţinerea pe nedrept de fonduri europene prevăzută în Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de înşelăciune reglementată în C. pen.. Astfel, prin această decizie, Înalta Curte nu a dat curs solicitării inculpatului care a susţinut că infracţiunea de înşelăciune ar fi absorbită de infracţiunea reglementată de art. 181 din Legea nr. 78/2000, confirmând astfel soluţia atacată în respectiva cauză, în sensul că sunt incidente atât disp. art. 181 din Legea nr. 78/2000 - pentru sumele ce urmau a fi virate din F.S.E., cât şi cele prev. de art. 215 C. pen. - pentru sumele ce urmau a fi virate din bugetul naţional.
În a doua ordine de idei, Înalta Curte constată că nici infracţiunea de fals în declaraţii şi nici cea de uz de fals nu sunt absorbite de infracţiunea de înşelăciune, aşa încât cele două infracţiuni (prev. de art. 291 C. pen. anterior şi art. 292 C. pen. anterior) trebuiau reţinute în concurs real cu infracţiunea de înşelăciune.
Drept urmare, potrivit legii vechi, corecta încadrare juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată consta în:
- participaţie improprie la obţinerea pe nedrept de fonduri europene, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000;
- participaţie improprie la înşelăciune prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.;
- fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen.;
- uz de fals prev. de art. 291 C. pen.;
2. Stabilirea legii penale mai favorabile
Pornind de la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi de instanţa de apel şi având în vedere considerentele mai sus expuse referitoare la corecta încadrare juridică potrivit legii vechi, se constată că legea penală mai favorabilă este legea nouă.
a) aspecte generale privind aplicarea legii penale mai favorabile
Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Drept urmare, principiul activităţii legii penale prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare "In cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă." Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile este incidenţă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Situaţia din speţă se încadrează în dispoziţiile mai sus menţionate, deoarece, după comiterea infracţiunilor şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat in vigoare un N.C.P., ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.
În ce priveşte mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile, trebuie avută în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
În acelaşi sens a fost pronunţată şi Decizia nr. 21 din 6 octombrie 2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale."
Cele două decizii nu stabilesc criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele deciziilor mai sus menţionate, a jurispmdentei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării căii de atac. In ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime, şi nu pe instituţii autonome.
Se constată, aşadar, că sfera de acţiune a principiului legii penale mai favorabile nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sau din perspectiva altui caz de casare.
Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional (art. 15 alin. (2)) şi constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpatul să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.
În speţă, inculpatul P.E. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., acesta fiind de altfel, singurul său motiv de recurs.
Succesiunea de legi penale constituie o situaţie excepţională care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.
Pe cale de consecinţă, în recurs, analiza legii penale mai favorabile este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt stabilite prin hotărârile recurate.
În plus, instanţa de recurs nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.
b) aplicarea în concret a legii penale mai favorabile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.E. fapta de inducere în eroare a autorităţii contractante prin utilizarea de documente false, în scopul acordării finanţării din fondurile bugetului de stat al României, ce a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului consolidat al statului, încadrată în infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior şi de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior au ca şi corespondent în legea nouă o infracţiune unică, respectiv obţinerea ilegală de fonduri, prev. de art. 306 C. pen. în vigoare.
Potrivit legii noi, această faptă nu corespunde infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 244 C. pen. în vigoare şi uz de fals prev. de art. 323 din acelaşi cod, reţinute ca şi pluralitate în forma concursului de infracţiuni, ci infracţiunii complexe de obţinere ilegală de fonduri, reglementare cu caracter de noutate în C. pen.
Astfel, potrivit art. 306 C. pen. în vigoare: „Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani."
Această infracţiune reprezintă o formă specială de înşelăciune în formă calificată, ceea ce corespunde infracţiunii prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. în vigoare, însă, dat fiind caracterul special şi complex al normei de incriminare, disp. art. 306 C. pen. în vigoare trebuie reţinute în mod prioritar.
Prevederile art. 244 C. pen. reglementează varianta tip a infracţiunii de înşelăciune, al cărei obiect juridic îl constituie protejarea în general a încrederii în relaţiile sociale, pe când infracţiunea prev. de art. 306 C. pen. are un obiect juridic specific ce vizează protejarea relaţiilor sociale referitoare la corectitudinea solicitării şi obţinerii finanţărilor din fondurile publice. In plus, infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri absoarbe uzul de fals.
Fapta numitei T.C., care a acţionat fără vinovăţie, de a utiliza documentele false puse la dispoziţie de inculpatul P.E., şi de a obţine pe nedrept finanţarea din fondurile publice, corespunde tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri.
Corespunzător, determinarea de către inculpatul P.E., cu ştiinţă, a numitei T.C. la comiterea faptei mai sus-menţionate, constituie potrivit legii noi participatia improprie la comiterea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 306 C. pen. în vigoare.
Nu se poate considera că prin reţinerea infracţiunii prev. de art. 306 C. pen. în vigoare s-ar înfrânge principiul legalităţii incriminării, căci fapta pentru care inculpatul P.E. a fost trimis în judecată era incriminată şi anterior, constituind infracţiune, iar caracterul de noutate al dispoziţiilor art. 306 C. pen. în vigoare vizează doar reglementarea distinctă şi specifică a unei noi infracţiuni, ca variantă complexă a infracţiunii generice de înşelăciune (prin absorbirea uzului de fals), şi nu incriminarea unei fapte care anterior nu avea relevanţă penală.
Mai mult, aplicarea retroactivă a acestor dispoziţii este favorabilă inculpatului, fiind justificată de raţiuni determinate de aplicarea legii penale mai favorabile.
Analizând comparativ legea veche - potrivit căreia fapta de determinare la înşelăciune prin folosire de documente false în scopul obţinerii finanţării de la bugetul de stat al României a fost încadrată într-o pluralitate de infracţiuni, respectiv participatia improprie la înşelăciune prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi) şi uz de fals prev. de art. 291 (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar potrivit legii noi - aceeaşi faptă constituie o singură infracţiune complexă de obţinere ilegală de fonduri prev. de art. 306 C. pen. (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 7 ani), se constată că legea nouă este mult mai favorabilă.
Pe de o parte, limitele de pedeapsă sunt mult mai scăzute, pe de altă parte, se reţine o infracţiune unică şi nu un concurs de infracţiuni. Mai mult, legea nouă nu mai prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare.
Drept urmare, luând în considerare încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare, se impune aplicarea disp. art. 386 alin. (1) C. proc. pen. în vigoare şi schimbarea acestei încadrări din infracţiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior şi prev. de art. 291 C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 306 C. pen., cu aplic, art. 5 C. pen. (în acest sens, Decizia penală nr. 1313 din 14 aprilie 2014).
Fapta de inducere în eroare a autorităţii contractante în scopul acordării finanţării din fondurile europene, prin utilizarea de documente falsificate, cu consecinţa prejudicierii fondului U.E., ce constituie potrivit legii vechi infracţiunea complexă prev. art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, corespunde aceleiaşi norme de incriminare, care a fost modificată potrivit art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a N.C.P. Pe lângă diminuarea sancţiunii, dispoziţiile în vigoare prevăd ca şi element constitutiv comiterea cu „rea-credinţă" a faptei, ceea ce înseamnă că infracţiunea trebuie săvârşită cu intenţie directă.
Această modificare nu influenţează situaţia inculpatului P.E., fapta sa întrunind toate elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, deoarece, aşa cum s-a reţinut prin hotărârile atacate, inculpatul a acţionat în mod conştient în scopul obţinerii ilegale a fondurilor europene, prevăzând rezultatul faptei pe care l-a urmărit prin comiterea infracţiunii, acţionând cu intenţie directă.
În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 care incriminează o formă agravată a infracţiunii în cazul producerii unor consecinţe deosebit de grave, având în vedere că paguba creată a fost de 7.211.540,84 lei, ceea ce corespunde noţiunii de "consecinţe deosebit de grave", astfel cum este reglementată de art. 183 C. pen. în vigoare.
Bineînţeles, corespunzător formei de participaţie improprie, incriminată şi în C. pen. în vigoare, fapta inculpatului P.E. trebuie încadrată în disp. art. 52 alin. (3) C. pen. în vigoare rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului P.E., care în data de 22 iunie 2010 a declarat în mod necorespunzător adevărului că în ultimii 2 ani resursele administrative ale SC I.M. SRL Braşov au fost de câte 50 de persoane în fiecare an, cu toate că în perioada ianuarie 2007- decembrie 2009, această societate a figurat cu numai 5 contracte de muncă, faptă ce constituia potrivit legii vechi infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. anterior, corespunde aceleiaşi infracţiuni reglementată de art. 326 C. pen. în vigoare.
Sub acest aspect nu au intervenit modificări, conţinutul constitutiv şi sancţiunea rămânând neschimbate.
Aşa cum s-a arătat, participaţia improprie reglementată anterior de art. 31 alin. (2) C. pen., corespunde dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen. în vigoare, determinarea, înlesnirea sau ajutoarea în orice mod cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, fiind în continuare incriminată, în situaţia în care a fost urmată de executare, ceea ce este cazul şi în speţa de faţă.
N.C.P. a dezincriminat numai fapta de determinare, înlesnire sau ajutoare în orice mod cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, în cazul în care nu a fost urmată de executare.
Instanţele au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judecătoreşti prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior.
Cu referire la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, se constată că instanţele au dat relevanţă circumstanţelor personale favorabile referitoare la persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, buna inserţie socială), împrejurări care nu mai pot dobândi valoarea unor circumstanţe atenuante potrivit disp. art. 75 C. pen. în vigoare.
În ce priveşte dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, se constată că instanţele au reţinut împrejurări legate de fapta comisă, şi anume, modul în care inculpatul P. a utilizat fondurile obţinute prin comiterea infracţiunilor, respectiv faptul că le-a folosit în scopul desfăşurării proiectului şi a încheiat contracte de formare profesională cu mai multe persoane.
Aceste împrejurări nu vizează circumstanţele personale ale inculpatului, ci chiar fapta reţinută în sarcina acestuia, şi sunt de natură a diminua gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului, ceea ce corespunde circumstanţei atenuante facultative prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. în vigoare.
Conform art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare, efectul reţinerii circumstanţelor atenuante constă în reducerea cu 1/3 a limitelor speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Prevederile art. 33, art. 34 C. pen. anterior referitoare la concursul de infracţiuni au ca şi corespondent în legea nouă disp. art. 38, art. 39 C. pen. care stabilesc un tratament sancţionator diferit, respectiv un cumul juridic ce implică stabilirea pedepsei rezultante pornind de la reţinerea pedepsei celei mai grele, la care se adaugă un spor fix reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse. Acest tratament sancţionator este diferit de C. pen. anterior, care prevedea doar facultativ sporirea pedepsei celei mai grele până la maximul ei special, la care se putea adăuga un spor de pedeapsă de până la 5 ani închisoare.
Luând în considerare cele mai sus expuse, dar şi principiul aprecierii globale la stabilirea legii penale mai favorabile, având în vedere încadrarea juridică dată faptelor potrivit legii noi, precum şi celelalte dispoziţii legale incidente mai sus menţionate, instanţa de recurs trebuie să compare rezultatul aplicării în totalitate a legii noi cu soluţia pronunţată prin hotărârile atacate, potrivit legii vechi.
Astfel, la stabilirea pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte are în vedere principiul proportionalizării pedepsei, neputând proceda ea însăşi la individualizarea sancţiunii, aşa încât pentru stabilirea legii penale mai favorabile va orienta pedeapsa către minimul, mediul sau maximul prevăzut de legea nouă, corespunzător modalităţii de individualizare aplicată de instanţa de fond şi instanţa de apel.
În consecinţă, deoarece pedepsele au fost stabilite sub minimul special ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, având în vedere efectul diferit al circumstanţelor atenuante potrivit legii noi, instanţa de recurs va porni de la minimul prevăzut de legea nouă care, potrivit art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare, trebuie redus cu 1/3.
În consecinţă, constatând că infracţiunea prev. de art. 306 C. pen. în vigoare prevede sancţiunea închisorii de la 2 la 7 ani, rezultă că pedeapsa ce poate fi aplicată potrivit legii noi pentru această infracţiune, este de 1 an şi 4 luni închisoare.
Conform legii noi, infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi (2 la 7 ani corespunzător art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care se majorează cu jumătate din limitele speciale), aşa încât, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, minimul special se reduce cu 1/3, ajungându-se la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, însoţite de pedeapsa accesorie corespunzătoare.
Cât priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, se constată că art. 326 C. pen. în vigoare prevede sancţiunea închisorii de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu amenda (la fel ca şi legea veche), aşa încât, având în vedere că instanţele s-au orientat către pedeapsa închisorii, se constată că potrivit legii noi pedeapsa cea ar putea fi aplicată ar fi de 2 luni închisoare, minimul special fiind redus şi în acest caz cu 1/3.
Prin aplicarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni conform art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., potrivit legii noi, se ajunge la aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani, la care se adaugă un spor fix de 6 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, aşa încât s-ar da spre executare pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, alături de care se aplică şi pedepsele complementare şi accesorii constând în interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 52 alin. (3) C. pen. în vigoare, participaţia improprie reţinută în sarcina inculpatului P.E., cu referire la infracţiunile prev. de art. 306 C. pen. în vigoare şi art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, constând în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Drept urmare, potrivit legii noi, datorită reducerii limitelor de pedeapsă dar şi reţinerii circumstanţelor atenuante, se ajunge la o pedeapsă mult mai mică decât pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată potrivit legii vechi.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se constată că prin excepţie de la principiul aprecierii globale aplicabil pentru stabilirea legii penale mai favorabile, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevăd că măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza acordului din 1969, se menţine şi după intrarea în vigoare a codului penal până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare, iar pentru determinarea legii penale mai favorabile, cu privire la suspendarea sub supraveghere, conform art. 5 C. pen., instanţa trebuie să aibă în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau de supraveghere.
Din această perspectivă, se constată că legea veche este mai favorabilă, atât prin raportare la consecinţele suspendării (faţă de dispoziţiile art. 91, 93, 94 C. pen. în vigoare cu privire la conţinutul supravegherii, dar şi faţă de art. 98 C. pen. în vigoare cu privire la efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere).
Pe cale de consecinţă, chiar în condiţiile în care se constată că legea nouă este mai favorabilă, prin excepţie de la principiul aprecierii globale, se impune menţinerea modalităţii de individualizare a executării pedepsei prin suspendarea; sub supraveghere a sancţiunii în conformitate cu legea veche, cu consecinţa diminuării corespunzătoare a termenului de încercare.
II. Este nefondată critica referitoare la omisiunea instanţei de fond şi de apel de a dispune anularea contractului încheiat între SC I.M. SRL şi A.P.O.S.D.R.U., ca urmare a comiterii infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au apreciat în mod corect, luând în considerare specificul cauzei, că restabilirea situaţiei anterioare este realizată în speţă prin obligarea inculpatului la restituirea sumelor obţinute în mod fraudulos prin încheierea respectivului contract, fără să se poată dispune anularea contractului şi a actelor subsecvente.
Se constată, de altfel, că partea civilă, în calitate de cocontractant nici nu a solicitat anularea convenţiei încheiată cu SC I.M. SRL.
Este adevărat că atât potrivit art. 348 C. proc. pen. anterior, cât şi conform art. 25 C. proc. pen. în vigoare, instanţa poate dispune din oficiu desfiinţarea unor înscrisuri în vederea restabiliri situaţiei anterioare producerii infracţiunii, însă în speţă, o atare măsură nu poate fi dispusă urmare a luării în considerare a mai multor aspecte.
Astfel, contractul încheiat între SC I.M. SRL şi A.P.O.S.D.R.U. a intrat în circuitul civil şi a generat încheierea altor convenţii succesive şi crearea altor raporturi juridice cu persoane care au calitatea de terţi faţă de raportul juridic de drept penal, terţi ale căror drepturi şi interese nu pot fi afectate, cu atât mai mult cu cât nu au fost niciodată citate în cauză şi nu au avut posibilitatea de a-şi exprima un punct de vedere cu privire la anularea convenţiei şi a actelor subsecvente, fiind astfel în imposibilitate de a-şi exercita drepturile procesuale.
Pe de altă parte, încheierea convenţiei prin inducerea în eroare a co contractantului corespunde din punct de vedere al legii civile dolului în convenţii, care are drept consecinţă sancţiunea nulităţii relative şi nu a nulităţii absolute (art. 960 din vechiul C. civ., respectiv art. 1251 noul C. civ.), aşa încât nici din punctul de vedere al legii civile, anularea contractului nu este absolut necesară.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpat şi de Parchet.
Va casa în parte sentinţa şi decizia atacate şi, rejudecând:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior şi prev. de art. 291 C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată) în infracţiunea prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 306 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 52 alin. (3) rap. la art. 306 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen şi art. 5 C. pen., îl va condamnă pe inculpatul P.E. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni ani închisoare.
În baza art. 52 alin. (3) rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b)-art. 76 alin. (1) C. pen şi art. 5 C. pen., va condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. In baza art. 66 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b)- art. 76 alin. (1) C. pen şi art. 5 C. pen., va condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni închisoare, aşa încât inculpatul va executa în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Va face aplicarea art. 16 din Legea nr. 187/2012 şi în baza art. 861 C. pen. anterior, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 8 ani şi 9 luni, constituind termen de încercare.
În baza art. 863 C. pen. anterior, stabileşte ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciului de Probaţiune Braşov conform programului stabilit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
Va atrage atenţia cu privire la disp. art. 864 C. pen. anterior şi va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul P.E. şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Braşov împotriva Deciziei penale nr. 146/Ap din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi împotriva sentinţei penale nr. 245 din 7 octombrie 2013 a Tribunalului Braşov.
Casează în parte sentinţa şi decizia mai sus menţionate şi, rejudecând:
1. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior şi prev. de art. 291 C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată) în infracţiunea prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 306 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
1. a). În baza art. 52 alin. (3) rap. la art. 306 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b)-art. 76 alin. (1) C. pen şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul P.E. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni ani închisoare.
b). În baza art. 52 alin. (3) rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b)-art. 76 alin. (1) C. pen şi art. 5 C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 66 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
c) În baza art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b)- art. 76 alin. (1) C. pen şi art. 5 C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni închisoare, aşa încât inculpatul execută în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Face aplicarea art. 16 din Legea nr. 187/2012 şi în baza art. 861 C. pen. anterior, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 8 ani şi 9 luni, constituind termen de încercare.
În baza art. 863 C. pen. anterior, stabileşte ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciului de Probaţiune Braşov conform programului stabilit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 86 C. pen. anterior cu privire la cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat P.E. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 949/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1470/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
