ICCJ. Decizia nr. 186/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 186/A/2015
Dosar nr. 1927/1/2015
Şedinţa publică din 22 mai 2015
Asupra apelului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din data de 29 aprilie 2015 Curtea Militară de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire formulată de petentul colonel rezervă P.D. împotriva încheierii dată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel la data de 20 octombrie 2014, privind pe intimatul general locotenent H.M., ca inadmisibilă şi a obligat petentul-revizuent la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 20 octombrie 2014 de către judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apei Bucureşti, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul colonel (rez.) P.D. împotriva Rezoluţiei nr. 70/P/2013 din 17 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, privindu-l pe intimatul general locotenent H.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că din probele administrate rezultă că în cauză nu sunt întrunite niciunui din elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare şi că folosirea expresiei „te dau afară", folosită de intimat într-o discuţie cu petentul, nu este o ameninţare a celui care a adresat-o, ci este mai degrabă o soluţie legală dacă se constată că este întemeiată.
Se mai reţine în încheiere, că singura expresie dovedită ca fiind folosită de intimat în discuţia dintre cei doi este ca petentul „să-şi vadă de treabă", însă aceasta nu constituie nicidecum o ameninţare.
De asemenea, retragerea certificatului O.R.N.I.S.S. şi punerea la dispoziţie a petentului este o măsură legală care nu contravine niciunui regulament şi faţă de care procurorul sau judecătorul nu sunt competenţi să verifice oportunitatea sau justeţea lor. Cu privire la intimat, s-a reţinut că nu el a ordonat sau întocmit vreun act care să ducă la luarea acestor măsuri, motiv pentru care în cauză nu poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Împotriva acestei încheieri, petentul colonel (rez.) P.D. a formulat cerere de revizuire invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Revizuentul a susţinut că încheierea din 20 octombrie 2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti a fost pronunţată de judecătorul de cameră preliminară „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimatului", iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 publicată în M. Of. nr. 896 din 05 decembrie 2014 dispoziţiile art. 341 alin. (5) C. proc. pen. au fost declarate neconstituţionale.
Cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile art. 452 alini C. proc. pen., potrivit căruia sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii).
Având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, revizuirea priveşte numai hotărârile definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei.
Prin urmare, s-a apreciat că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare, încetarea procesului penal, soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în cazul acestora, instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Rezultă, aşadar, că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Este şi cazul cererii de revizuire a hotărârii prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. anterior şi mai nou în temeiul art. 340 C. proc. pen., care nu a soluţionat fondul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul P.D., solicitând trimiterea cauzei Curţii Constituţionale apreciind admisibil demersul său judiciar.
Examinând calea de atac promovată prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată următoarele:
Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior, ^admisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.
În speţa de faţă, se constată că a fost declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 2 din 29 aprilie 2015 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul colonel rezervă P.D. împotriva încheierii dată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel la data de 20 octombrie 2014, hotărârea fiind definitivă.
Doctrina penală a stabilit că respingerea în principiu a cererii de revizuire este un act definitiv al instanţei. De altfel, dispoziţiile art. 459 alin. (4) şi (5) din noul C. proc. pen., prevăd că în faza examinării în principiu a cererii de revizuire instanţa poate dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau prin sentinţă, respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Se constată, aşadar, că apelantul a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În aceste condiţii cererea petentului apelant de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) C. proc. pen. nu va putea fi examinată de instanţa de control judiciar întrucât nu a fost învestită legal cu o cale de atac.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petent şi va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul P.D. împotriva sentinţei penale nr. 2 din data de 29 aprilie 2015 a Curţii de Militare de Apel Bucureşti, vizând invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 216/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
