ICCJ. Decizia nr. 220/2015. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 220/A/2015
Dosar nr. 1590/2/2015
Şedinţa publică din 16 iunie 2015
Deliberând asupra apelului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală definitivă nr. 59/F din 7 aprilie 2015 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petenta I.M. împotriva încheierii de cameră preliminară din data de 3 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 5078/2/2014.
S-a reţinut că la data de 13 martie 2015, petenta I.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii de cameră preliminară din 3 februarie 2015, dată în dosarul penal nr. 5078/2/2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a constatat, în primul rând, că petenta contestatoare nu a invocat niciun argument şi nici unul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de art. 426 C. proc. pen., şi totodată că cererea acesteia nu a fost motivată.
Împotriva acestei sentinţe definitive a formulat apel la data de 24 aprilie 2015 petenta I.M., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit termen de judecată la data de 16 iunie 2015.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte va respinge apelul formulat de petenta I.M., ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Se constată că, în speţă, petenta a formulat apel împotriva unei sentinţe penale definitive, cu privire la o asemenea sentinţă nefiind prevăzută de lege posibilitatea de a putea fi formulată cale de atac deci, prin urmare, petentei nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Sentinţei penale nr. 59/F din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge apelul petentei I.M., ca inadmisibil, întrucât aceasta a fost formulat împotriva unei sentinţe definitive prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petenta.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta petenta la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta I.M. împotriva Sentinţei penale nr. 59/F din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelanta petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 219/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 236/2015. Penal. Infracţiuni privind... → |
---|