ICCJ. Decizia nr. 216/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 216/A/2015
Dosar nr. 7136/2/2014
Şedinţa publică din 10 iunie 2015
Asupra apelului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 106 din 23 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de apelantul -contestator C.G. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 12 martie 2014 pronunţată de Judecătoria Olteniţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1474/A din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut următoarele;
La data de 28 noiembrie 2014, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 7136/2/2014, contestaţia în anulare formulată de apelantul - contestator C.G., împotriva sentinţei penale nr. 37 pronunţată în data de 12 martie 2014 de Judecătoria Olteniţa în Dosarul nr. 2280/269/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului în data de 16 noiembrie 2014.
În motivarea cererii, contestatorul a susţinut că nu a săvârşit infracţiunea care i se impută în temeiul art. 194 alin. (1) lit. a), aflându-se în unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Astfel, acesta a arătat că în mod eronat instanţa a reţinut susţinerea părţii vătămate Raia Iulian, conform căreia el i-a provocat acesteia infirmitate fizică permanentă, întrucât existau motive întemeiate din care să rezulte că afirmaţia sa nu corespunde realităţii.
În acest sens, apelantul a arătat că în faza cercetării judecătoreşti partea vătămată a recunoscut că nu a fost lovită de el şi că nu a avut nicio altercaţie cu el.
De asemenea, apelantul a arătat că ţeava metalică despre care partea vătămată şi martorii din grupul acesteia au făcut iniţial vorbire nu a existat şi nu a fost identificată de către organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la faţa locului, fiind găsite doar beţe de lemn.
Contestatorul a mai arătat că, pe fondul relaţiilor conflictuale existente între el şi martorii din grupul familiei R., aceştia încearcă să-l acuze cu orice preţ, minţind în declaraţiile date, lucru care reiese din declaraţia dată de S.C., în care acesta se contrazice.
A mai apreciat contestatorul că în mod eronat instanţa a reţinut că mecanismul de producere a leziunii a fost confirmat de raportul de expertiză medico-legală, când de fapt din concluziile expertizei s-a exclus posibilitatea ca mecanismul de producere a leziunii să fi fost căderea urmată de lovirea pe plan dur.
Cu privire la infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, apelantul a apreciat că probele administrate în cauză sunt neconcludente şi contradictorii, neputând duce la concluzia fără dubiu că el ar fi condus autovehiculul, acesta fiind condus de un prieten de-al său. De asemenea, acesta a apreciat că fără existenţa unei constatări din partea unui organ de poliţie, nu poate fi reţinută în sarcina sa această infracţiune.
Astfel, apelantul - contestator a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, în temeiul art. 432 N.C.P.P.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 246 lit. b) şi art. 430 şi urm. C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare din perspectiva exigenţelor art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Împotriva sentinţei penale nr. 37 pronunţată în data de 12 martie 2014 de Judecătoria Olteniţa în Dosarul nr. 2280/269/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului în data de 16 noiembrie 2014 a formulat contestaţie în anularea contestatorul C.G., susţinând că nu a săvârşit infracţiunea care i se impută în temeiul art. 194 alin. (1) lit. a), aflându-se în unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pe rolul secţiei a II-a penală, Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrat Dosarul nr. 4225/269/2014, cu identitate de obiect şi părţi, în care, în data de 19 ianuarie 2015 s-a pronunţat Decizia penală nr. 70, prin care s-a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă, în cauză existând autoritate de lucru judecat.
Din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, ceea ce reprezintă o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
Curtea, analizând, a constatat că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de codul de procedura penală, astfel încât nu este îndeplinită niciuna din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.
Împotriva acestei decizii, apelantul contestator C.G. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, iar pe fond, admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată.
A susţinut că prin pronunţarea unei hotărâri definitive, a fost lipsit de calea de atac a apelului, fiind încălcat astfel dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Examinând apelul declarat în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că acesta nu este admisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Potrivit dispoziţiilor art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede altfel.
În speţă, contestatorul C.G. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 23 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, hotărârea fiind definitivă.
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Limitând calea de atac a apelului prevăzut de art. 408 alin. (1) C. proc. pen. exclusiv la hotărârile nedefînitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acestuia, astfel că recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluţie inadmisibilă.
Faţă de cele menţionate, apelul formulat de contestatorul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 23 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este inadmisibil, urmând a fi respins în baza art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat apelantul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat C.G. împotriva Deciziei penale nr. 106 din data de 23 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelantul - contestator condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 186/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 220/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
