ICCJ. Decizia nr. 256/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 256/A/2015
Dosar nr. 2399/2/2015
Şedinţa publică din 9 iulie 2015
Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul condamnat N.M.B. împotriva sentinţei penale nr. 380 din data de 6 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4327/2/2013.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2015, condamnatul N.M.B. a formulat contestaţie în anulare, conform art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva sentinţei penale nr. 380 din data de 6 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4327/2/2013.
În motivare, petentul a arătat că a fost condamnat la 18 ani închisoare, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Pe parcursul motivării depuse la dosar, condamnatul a făcut o expunere a pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune comisă, însă susţine că este nevinovat.
Faţă de împrejurarea că această contestaţie în anulare vizează nu hotărârea de recunoaştere, ci însăşi hotărârea de condamnare, dispusă de autorităţile din Anglia, Curtea de apel a constatat că prezenta contestaţie este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.
Împotriva sentinţei penale nr. 72 din 27 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat apel condamnatul N.M.B. invocând ca temei al contestaţiei dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv faptul că a primit o soluţie de condamnare în condiţiile în care existau probe de încetare a procesului penal, în fapt, însă criticând soluţia de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, întrucât se consideră nevinovat.
Apelul declarat de condamnatul N.M.B.
Împotriva sentinţei penale nr. 72 din 27 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile legale în materie, înalta Curte constată că apelul a fost formulat de condamnat împotriva unei hotărâri pronunţată într-o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac.
Potrivit disp. art. 432 C. proc. pen., intitulat „Procedura de judecare", alin. (4) arată că „Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţată cu încălcarea normelor procesual penale.
În aceeaşi succesiune logico-juridică, veriflcându-se admisibilitatea în principiu, conform art. 431 C. proc. pen. şi a cazului de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., de către Curtea de apel, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 380 din data de 6 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4327/2/2013, a cărei anulare s-a solicitat, s-au hotărât următoarele:
S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect transferarea persoanei condamnate N.M.B.
S-a recunoscut sentinţa din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentinţa pronunţată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra.
În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a convertit pedeapsa nedeterminată cu închisoarea aplicată condamnatului N.M.B. prin sentinţa penală recunoscută în pedeapsa închisorii în cuantum de 18 ani.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate N.M.B. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 18 ani închisoare.
S-a dedus din durata pedepsei perioada executată din 26 ianuarie 2011 la zi, precum şi cele 519 zile de arest preventiv."
Potrivit Legii nr. 302/2004, orice alte critici privind dispoziţiile din cuprinsul hotărârii judecătoreşti străine vizând pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi cele care nu privesc executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu pot face obiectul analizei instanţelor române, ci pot fi formulate doar în faţa autorităţilor străine care au pronunţat acea hotărâre de condamnare, în speţa de faţă, autorităţile din Anglia.
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată ca, aşa după cum şi prima instanţă a reţinut, această contestaţie în anulare vizează nu hotărârea de recunoaştere, ci însăşi hotărârea de condamnare, dispusă de autorităţile din Anglia, ceea ce face ca prezenta contestaţie să fie inadmisibilă.
Cum în faţa instanţei de apel, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care sentinţa atacată să fie nelegală, în fapt reiterând motivele invocate iniţial în faţa primei instanţe, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge apelul formulat ca fiind nefondat.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat apelul formulat de condamnatul N.M.B. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 27 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 iulie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 245/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 29/2015. Penal. Excepţie de... → |
|---|
