ICCJ. Decizia nr. 29/2015. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 29/A/2015
Dosar nr. 13028/271/2014
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2015
Asupra apelului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 663/A din 09 decembrie 20J4 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul M.R. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969 .
Pentru a se pronunţa astfel, Cartea de Apel Oradea a reţinut că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2002 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Excepţia poate fi ridicată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Raportat la textul legal menţionat, a apreciat ca inadmisibilă cererea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru a se pronunţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată priveşte un text de lege care nu mai este in vigoare.
A arătat că, începând cu data de 01 februarie 2014 a intrat in vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. al României, care incriminează, la art. 342 nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Totodată, din cuprinsul art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., rezultă că la data intrării în vigoare a acesteia se abrogă Legea nr. 15/1968 privind C. pen., împrejurare faţă de care este evident că dispoziţiile art. 279 alin. (1) C. pen. anterior nu mai sunt în vigoare.
Prin urmare, Curtea de Apel Oradea a constatat că, pentru a fi admisibilă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale este necesar ca excepţia de neconstituţionalitate invocată de parte în fata instanţei de judecată să privească o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, dispoziţia legală, fiind necesar să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi a considerat că, în speţă, nu sunt întrunite cumulativ cele două condiţii mai sus arătate care să permită admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuent.
Împotriva deciziei penale nr. 663/A din 09 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, revizuentul M.R. a declarat recurs cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.
Examinând calea de atac formulată, sub toate aspectele, Înalta Curte reţine următoarele:
Prioritar, precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.
Ca atare, recursul promovat de revizuentul M.R., la data de 11 decembrie 2014, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 cu modificările ulterioare, este considerat apel, având în vedere că, în noua reglementare procesual penală, nu se mai regăseşte calea de atac a recursului.
Referitor la situaţia juridică a apelantului, Înalta Curte constată că, revizuentul M.R. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 636 din 07 mai 2013, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 6814/271/2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor (fapta din 2009), prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969 şi la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni (fapta din 2010); s-au contopit pedepsele aplicate, iar executarea pedepsei rezultante de 2 ani a fost suspendată condiţionat în baza art. 81 C. pen. din 1969. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 660/R din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, fără a se schimba situaţia juridică a inculpatului M.R., stabilită de prima instanţă.
Împotriva sentinţei penale nr. 636 din 07 mai 2013 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în Dosar nr. 6814/271/R/2012, definitivă prin decizia penală nr. 660/R din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, condamnatul M.R. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În susţinere, a arătat că a existat un abuz de interpretare şi nicidecum o analiză obiectivă a probelor în contextul în care legile aplicabile speţei deduse judecăţii au suferit mai multe modificări de-a lungul timpului.
Cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu prin sentinţa penală nr. 23 din data de 07 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., reţinându-se, în esenţă, că motivele invocate nu se pot încadra în cazurile de revizuire prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentinţe, revizuentul M.R. a formulat apel, iar în cursul judecării apelului, la termenul din 9 decembrie 2014, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. pen. anterior şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, susţinând că sunt încălcate prevederile art. 16, art. 20-23 şi art. 52 din Constituţia României, întrucât textul de lege anterior menţionat a constituit temeiul condamnării sale, în condiţiile în care, în conţinutul Legii nr. 295/2004 se precizează ca aceasta transpune în practică Directiva nr. 91/477C.E.E. din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii armelor.
A mai susţinut că, în art. 279 alin. (1) C. pen. anterior trebuia să se reformuleze conţinutul infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prin prisma noilor reglementari. Fapta pentru care a fost condamnat era incriminată într-o variantă tip şi două agravate şi avea ca obiect armele şi muniţiile, aşa cum au fost ele clasificate prin Legea nr. 17/1996, fără să se ţină seama că regimul armelor şi muniţiilor reglementat de Legea nr. 295/2004 dădea o altă clasificare armelor şi muniţiilor. A arătat că aplicabilitatea directivei europene s-a dovedit a fi reală abia la intrarea în vigoare a noului C. pen., aşa cum rezultă din menţiunile şi precizările Ministerului Justiţiei în care se arată că dispoziţiile noului Cod transpun în legislaţia internă prevederile unor documente internaţionale pe care România le-a semnat, fiind indicată, şi directiva menţionată mai sus.
Întrucât solicitarea privind, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost respinsă ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 663/A din 09 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, astfel cum s-a arătat anterior, apelantul revizuent M.R. a formulat prezentul apel, solicitând admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Examinând apelul formulat de revizuentul M.R., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. pen. anterior fiind pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru, cauze cu minori, prin decizia penală nr. 663/A dîn 09 decembrie 2014, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Astfel, referitor la admisibilitatea unei asemenea sesizări, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv:
a. excepţia să fie ridicată în. faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c. excepţia să nu aibă ca. obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată de revizuentul condamnat M.R. în cursul soluţionării apelului aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, declarat împotriva sentinţei prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri de condamnare rămasă definitivă şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, text care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din economia textului prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, deci şi ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare, într-o cale extraordinară de atac cum este revizuirea.
Specific speţei de faţă este faptul că, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, text legal aflat în vigoare la data condamnării apelantului revizuent M.R., invocarea neconstituţionalităţii acestei dispoziţii survenind însă în anul 2014, ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse legislaţiei penale prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte consideră îndeplinită condiţia ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Oradea, având în vedere că dispoziţiile art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969 îşi au corespondent în noua legislaţie penală, în concret, în dispoziţiile art. 342 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., intrată în vigoare la data de 01 februarie 2014, ambele texte de lege reglementând aceeaşi infracţiune, respectiv nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Referitor la condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Oradea a apreciat că aceasta nu este îndeplinită.
Pentru a fi admisibilă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unui text de lege, îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Critica apelantului revizuent M.R. vizând condamnarea sa prin raportare la dispoziţiile art. 279 C. pen. din 1969, neadaptat apariţiei Legii nr. 295/2004, aspect care îl îndreptăţeşte să susţină neconstituţionalitatea acestui text de lege, motivat de faptul că, în cauză, se impunea aplicarea textului ce incrimina infracţiunea în baza căreia a fost condamnat, prin prisma noii legi speciale, este nefondată.
În acest context, se reţine că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, fiind obligată să verifice şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Mai mult, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau se tinde la modificarea legii.
Or, în cauza de faţă, se constată că excepţia invocată are doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau, mai exact, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se urmăreşte transformarea Curţii Constituţionale în legislator pozitiv, situaţie nepermisă de lege.
Ca atare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul M.R. împotriva deciziei penale nr. 663/A din 09 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul M.R. împotriva deciziei penale nr. 663/A din 09 decebrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
