ICCJ. Decizia nr. 290/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 290/A/2015
Dosar nr. 2281/2/2015
Şedinţa publică din 01 septembrie 2015
Asupra apelului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75/F din 06 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 459 raportat la art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul B.M., cu privire la sentinţa penală nr. 603F din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7014/2013, ca inadmisibilă.
Din considerentele sentinţei menţionate a reieşit că sentinţa penală nr. 603F din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 1364/P/2011 din 26 februarie 2013, menţinută prin rezoluţia nr. 2471/II-2/2013 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a revizuirii. Curtea a reţinut că potrivit deciziei nr. 17/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, cererea de revizuire promovată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) sau lit. b) C. proc. pen. anterior este inadmisibilă. Deşi această decizie în interesul legii vizează o dispoziţie prevăzută în C. proc. pen. anterior, totuşi soluţia îşi păstrează aplicabilitatea şi după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., în cauză nefiind identificate norme procesual penale contrare care să infirme soluţia adoptată prin decizia nr. 17/2007, concluzie care se impune având în vedere că dispoziţiile art. 452 C. proc. pen. preiau în totalitate dispoziţiile art. 393 C. proc. pen. anterior privind categoriile de hotărâri supuse revizuirii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul B.M.
Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei şi admisibilităţii invocate, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul B.M. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi Legea fundamentală. Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. Totodată, potrivit prevederilor art. 465 alin. (12) C. proc. pen. - hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Sub un prim aspect Înalta Curte constată că în cauză, revizuentul a exercitat calea de atac împotriva unei sentinţe definitive, hotărâre nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.
O r, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul B.M. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuient.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 75/F din 06 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi,.01 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 249/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 335/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
