ICCJ. Decizia nr. 297/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 297/A/2015
Dosar nr. 3302/2/2015/a1
Şedinţa publică din 04 septembrie 2015
Asupra cauzei penale de faţă:
Constată că prin decizia penală nr. 1006 din 17 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. 3302/2/2015 s-a dispus, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., admiterea contestaţiei în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 733 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosar nr. 22674/3/2014, a fost desfiinţată în totalitate decizia menţionată şi s-a dispus rejudecarea apelului, cu citarea părţilor.
În esenţă s-a reţinut, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 426 lit. d) C. proc. pen. întrucât considerentele deciziei penale nr. 733 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, coroborat cu schimbul de replici pe care doamna judecător G.R. l-a avut cu membrii CSM cu ocazia interviului pentru promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reflectă o atitudine de părtinire în defavoarea părţii vătămate, doamna judecător S.L.D., preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei încheieri intimata - inculpată din cauza respectivă, doamna R.M. a formulat apel.
În motivarea apelului s-au invocat, în esenţă, următoarele pretinse nelegalităţi ale încheierii atacate:
- preschimbarea nelegală a termenului de judecată al contestaţiei în anulare, cu încălcarea principiului continuităţii completului de judecată şi a repartizării aleatorii a cauzelor.
- antepronunţarea magistratului D.G.M. faţă de magistratul G.R., cu privire la soluţia contestaţiei în anulare,
- existenţa unei păreri preconcepute a magistratului D.G.M., rezultată din faptul că a admis în principiu şi pe fond o contestaţie în anulare vădit inadmisibilă
- reaua-credinţă a magistratului D.G.M. care a soluţionat cererea de preschimbare de termen deşi ştia că în curând se va întoarce din concediu titulara completului iniţial, judecător N.M.; stabilirea, după admiterea în principiu, a termenului din 17 august 2015 când se cunoştea că este planificată doamna judecător T.A.M. şi alegerea astfel a completului pentru judecarea pe fond a contestaţiei etc.
Termenul iniţial acordat pentru soluţionarea prezentului apel a fost la data de 2 octombrie 2015.
La data de 26 august 2015 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a solicitat preschimbarea termenului de judecată acordat iniţial motivat de faptul că dosarul urma să aibă un nou termen la Curtea de Apel Bucureşti, în data de 10 septembrie 2015.
La data de 31 august 2015 o cerere similară a fost formulată şi de apelanta R.M. astfel că, prin rezoluţia din 1 septembrie 2015, în conformitate cu disp. art. 353 alin. (10) C. proc. pen., s-au admis ambele cereri şi s-a fixat termen pentru judecarea prezentului apel la data de 4 septembrie 2015, cu citarea tuturor părţilor.
La aceiaşi dată apelanta a depus la dosar şi o cerere prin care solicită ca, în temeiul art. 475, 477 C. proc. pen., să fie sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept privitoare la stabilirea cu precizie a cazurilor în care hotărârile pronunţate în contestaţie în anulare pot fi atacate cu apel.
La termenul din 04 septembrie 2015 s-au primit la dosar cererile apelantei R.M. prin care invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi 4 C. proc. pen. precum şi a dispoziţiilor art. 475 C. proc. pen.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. s-a arătat că acestea sunt neconstituţionale sub aspectul căii de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care se admite o contestaţie în anulare, contravenind principiului clarităţii şi previzibilităţii legii, consacrat de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, corelate cu art. 21 alin. (3), art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.
S-a menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen. admiterea contestaţiei în anulare se face prin decizie, iar potrivit dispoziţiilor art. 434 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului. S-a arătat că textul este confuz, contradictoriu, fiind neclar dacă admiterea contestaţiei în anulare se face prin sentinţă sau prin decizie şi dacă această hotărâre judecătorească este sau nu susceptibilă de apel.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie stabilesc că România este stat de drept iar respectarea legii este obligatorie şi, în interpretarea acestor principii constituţionale Curtea Constituţională a statuat că o normă legislativă neclară, imprecisă, este neconstituţională (de ex. Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012).
Art. 21 alin. (3) din Constituţie consacră dreptul la un proces echitabil care, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenţia Europeană, este aplicabil şi în judecarea căilor de atac, atunci când dreptul naţional consacră existenţa unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Art. 126 alin. (2) din Constituţie dispune expres că procedura de judecată se reglementează numai prin lege iar art. 129 că exercitarea căilor de atac se face în condiţiile legii, deci principiul legalităţii guvernează procedura judiciară privind căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, ca partea procesului echitabil iar în toate aceste situaţii se aplică principiul constituţional al clarităţii şi previzibilităţii legii.
S-a concluzionat că art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. este neclar, confuz, contradictoriu sub aspectul tipului de hotărâre judecătorească prin care se admite o contestaţie în anulare şi sub aspectul susceptibilităţii acestei hotărâri judecătoreşti de a fi atacată sau nu cu apel, fiind aşadar neconstituţional.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 475 C. proc. pen. s-a arătat că acestea sunt neconstituţionale în privinţa cuvintelor „pe fond" care contravin art. 126 alin. (3) din Constituţie privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii precum şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
S-a susţinut că dispoziţia criticată permite sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea „pe fond" a cauzei penale ceea ce înseamnă că, per a contrario, orice chestiune de drept procedural, chiar dacă influenţează decisivi sau determină soluţia într-o cauză judiciară nu ar putea face obiectul unei asemenea sesizări.
Pentru comparaţie s-a arătat că art. 471 C. proc. pen. permite formularea unui recurs în interesul legii, pentru unificarea practicii judiciare, pentru orice problemă de drept nu exclusiv pentru cele de drept material.
S-a menţionat că prin limitarea posibilităţii instanţei supreme de a asigura o practică judiciară unitară numai la chestiunile de drept material, cu excluderea celor de drept procesual, contravine obligaţiei constituţionale de respectarea legii şi a principiului statului de drept prev. de art. 1 alin. (3) şi 5 C. proc. pen.
Cu privire la ambele excepţii de neconstituţionalitate s-a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 144 lit. d) din Constituţie şi de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în sensul că vizează dispoziţii dintr-o lege în vigoare, au legătură cu soluţionarea cauzei, vizează dispoziţii care nu au mai fost anterior declarate ca neconstituţionale, sunt ridicate în cursul unui proces şi în faţa unei instanţe şi sunt motivate.
La acelaşi termen de judecată din 04 septembrie 2015 s-a constatat depunerea la dosar de note scrise, de către persoana vătămată D.L.S. (intimată în prezenta cauză), note în cuprinsul cărora se invocă excepţia inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat de inculpata R.M.
În esenţă, în motivarea excepţiei inadmisibilităţii persoana vătămată a arătat că decizia pronunţată în contestaţie în anulare nu este supusă niciunei căi ordinare de atac şi că acest lucru rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., text ce prevede care sunt hotărârile supuse apelului, cu dispoziţiile art. 432 alin. (1) C. proc. pen. ce permit instanţei, în cazul în care găseşte contestaţia în anulare întemeiată, să procedeze de îndată, la rejudecarea apelului.
Analizând cererile şi excepţiile formulate de apelanta R.M., Înalta Curte constată că sunt nefondate din următoarele considerente:
1. Excepţiile de neconstituţionalitate:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, care are legătura cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." iar conform alin. (3) al aceluiaşi art. "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."
În speţă (în cazul ambelor excepţii) sunt îndeplinite doar o parte din condiţiile impuse de textul de lege şi anume aceea de a fi invocate excepţii de neconstituţionalitate a unor texte cuprinse într-o lege aflată în vigoare, invocarea să fie făcută în faţa unei instanţe şi textele de lege a căror neconstituţionalitate se solicită să nu fi fost declarate ca atare, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Nu este îndeplinită însă în speţă, în cazul ambelor excepţii, condiţia de a avea legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului.
În acest sens Înalta Curte reaminteşte faptul că este investită cu soluţionarea unui apel declarat împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015, ca urmare a admiterii unei contestaţii în anulare, situaţie în care invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate a disp. art. 432 alin. (1) C. proc. pen., ce se referă doar la tipul de hotărâre pe care instanţa o pronunţă în această situaţie, nu are legătură cu soluţionarea apelului.
Cu alte cuvinte, nu sunt vizate dispoziţii ce privesc admisibilitatea căii de atac cu care Înalta Curte este sesizată.
Împrejurarea că petiţionara uneşte, în mod arbitrar, dispoziţiile art. 432 alin. (1) C. proc. pen. cu cele ale art. 432 alin. (4) C. proc. pen. nu este de natură a-i conferi „legătura cu soluţionarea cauzei" întrucât, la rândul său, nici art. 432 alin. (4) C. proc. pen. nu are legătură cu soluţionarea prezentului apel.
Astfel, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. reglementează căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârii pronunţate, în rejudecare, după admiterea contestaţiei în anulare, hotărâre care poate fi, după caz, sentinţă sau decizie, în funcţie de cazul de contestaţie în anulare incident (a se vedea Noul C. proc. pen. comentat - N. Volonciu ş.a. Editura Hamangiu 2014, pg.1094 -1095).
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 475 C. proc. pen. absenţa legăturii cu fondul cauzei este şi mai evidentă, fiind vorba de dispoziţii ce reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi cu soluţionarea unei chestiuni de drept şi nu de dispoziţii care să privească admisibilitatea sau nu a prezentului apel.
2. Cererea privind sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri asupra unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
Privitor la această chestiune instanţa constată că apelanta R.M. nu şi-a motivat cererea, solicitând doar sesizarea Înaltei Curţi pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept privitoare la stabilirea cu precizie a cazurilor în care hotărârile pronunţate în contestaţie în anulare pot fi atacate cu apel.
Ori, procedura instituită de art. 475 - 477 C. proc. pen. impune, cu necesitate, identificarea clară a unei „chestiuni de drept" care să fie supusă analizei Înaltei Curţi, ceea ce presupune, de plano, indicarea unor posibile interpretări contrare a unei norme de drept. Nici din oficiu instanţa nu identifică interpretări contrare ale dispoziţiilor legale privind „cazurilor în care hotărârile pronunţate în contestaţie în anulare pot fi atacate cu apel”.
În lipsa unor astfel de indicii solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi rămâne pur formală.
Referitor la apelul declarat de inculpata R.M. împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. 3302/2/2015, Înalta Curte constată că este inadmisibil din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel sentinţele, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen. „sentinţele" sunt hotărârile judecătoreşti prin care cauzele sunt soluţionate de prima instanţă.
Per a contrario calea de atac ordinară a apelului nu poate fi exercitată împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţa de apel şi, cu atât mai mult, împotriva unor hotărâri prin care instanţa de apel finalizează o cale extraordinară de atac, aşa cum este contestaţia în anulare.
În speţă contestaţia în anulare a fost soluţionată, pe fond, de o instanţă de apel, prin decizie, hotărâre ce nu este prevăzută de legiuitor cu nicio cale de atac.
Doar hotărârile pronunţate în urma rejudecării procesului deschis ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare sunt supuse, după caz, căilor de atac indicate de art. 432 alin. (4) C. proc. pen. aşa cum s-a menţionat mai sus.
Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că, în speţă, inculpata R.M. a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală ceea ce atrage sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.
Având în vedere toate aceste considerente, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, disp. art. 475 C. proc. pen. şi disp. art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondată cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi ca inadmisibil apelul declarat împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2012.
Văzând şi disp. art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de apelanta R.M. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) C. pen. şi art. 475 C. proc. pen.
Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Respinge cererea formulată de apelanta R.M. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind stabilirea cazurilor în care hotărârile pronunţate în contestaţie în anulare pot fi atacate cu apel.
Respinge ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea R.M. împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2012 (1965/2015).
Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 4 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 251/2015. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la... | ICCJ. Decizia nr. 307/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
