ICCJ. Decizia nr. 307/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 307/2015
Dosar nr. 166/33/2015
Şedinţa publică din 6 martie 2015
Deliberând, asupra contestaţiei formulate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din data de 17 februarie 2015 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, instanţa a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare din 25 ianuarie 2015 emis de dr. F.F. din cadrul Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste în Dosarul penal nr. 33/2012 SIEP în baza sentinţei nr. 55/2011 Reg. Sent. nr. 90/2010 R.G. Trib. nr. 2294/2008 RGNR emisă în data de 20 ianuarie 2011, irevocabilă în 03 ianuarie 2012 de Tribunalul din Trieste Republica Italiană cu privire la persoana solicitată - T.M.S.
În baza art. 103 alin. 10 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate T.M.S. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare şi dispune predarea acestuia către autorităţile judiciare italiene.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate conform art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii conferită de art. 115 din Legea 302/2004 şi că nu a consimţit la predarea sa autorităţilor solicitante.
S-a dispus ca, în baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi modificată prin Legea 300/2013, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
S-a constatat că persoana solicitată T.M.S. a fost reţinută în data de 06 februarie 2015, începând cu ora 13:37 şi până la ora 18:00 din aceeaşi dată.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat arestarea persoanei solicitate T.M.S., sesizarea având la bază semnalări din Sistemul Informatic Schengen, SID: 0008.02RMACPNCFQLVJM00000001.01, transmise prin I.G.P.R., Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene, cu adresa nr. 1501105/SIRENE/AV din 03 februarie 2015, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în data de 05 februarie 2015 cu privire la faptul că autorităţile judiciare din Italia au solicitat arestarea susnumitului în vederea predării ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare emis în vederea punerii în executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 8 luni la care a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 648 C. pen. italian.
Referitor la starea de fapt, s-a arătat că persoana solicitată a împiedicat constatarea provenienţei autoturismului furat M.P. cu nr. de înmatriculare X şi nr. şasiu X, sustras din interiorul depozitului firmei SC N.C. SRL şi ducerea acestuia în străinătate ascuns în remorcă după ce fuseseră şterse toate datele saşiului.
S-a procedat la depistarea, identificarea şi ulterior la audierea şi reţinerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate în condiţiile art. 100 din Legea nr. 302/2004 republicată, începând cu data de 6 februarie 2015 ora 13.37 până la ora 18.00 din aceeaşi dată.
Curtea a mai reţinut că persoanei solicitate i-a fost prezentat mandatul european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia în limba italiană, însoţit de traducerea în limba română şi a fost verificată identitatea persoanei solicitate, care a luat cunoştinţă de conţinutul mandatului european de arestare şi de drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013.
Totodată, Curtea a constatat că, în cuprinsul mandatului s-a reţinut ca stare de fapt că persoana solicitată a împiedicat constatarea provenienţei autoturismului furat M.P. cu nr. de înmatriculare X şi nr. şasiu X, sustras din interiorul depozitului firmei SC N.C. SRL şi ducerea acestuia în străinătate ascuns în remorcă după ce fuseseră şterse toate datele saşiului.
Curtea a reţinut, de asemenea, că persoanei solicitate T.M.S. i s-a adus la cunoştinţă şi i s-a explicat regula specialităţii, după care aceasta a învederat că nu renunţă la regula menţionată şi că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile italiene.
Curtea a luat act de faptul că persoana solicitată nu consimte la predare şi a constatat că sunt îndeplinite dispoziţiile legale pentru executarea unui mandat european de arestare, respectiv îndeplinirea condiţiei dublei incriminări a infracţiunilor pentru care a fost emis mandatul european, acestea fiind prevăzute şi "de legea naţională de articolul 29 din Legea nr. 656/2002.
De asemenea, instanţa a reţinut şi împrejurarea că, în cauză, nu există niciun motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului, conf. art. 98 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată T.M.S. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând, în esenţă, faptul că nu şi-a dat consimţământul cu privire la predarea sa autorităţilor solicitante, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă faţă de acesta poate fi executată şi într-un penitenciar din România.
Analizând contestaţia formulată prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de drept şi de fapt, conform art. 109 cu referire la art. 108 din Legea nr. 302/2004 şi art. 425 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este întemeiată, sub alte aspecte decât cele invocate, pentru argumentele ce se vor expune în continuare.
Examinând sentinţa atacată, înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate T.M.S.
Astfel, Înalta Curte constată că infracţiunea pentru care a fost condamnată persoana solicitată face parte dintre infracţiunile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, Înalta Curte reţine că infracţiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare este prevăzută şi pedepsită şi de legislaţia română, respectiv de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fiind astfel îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte apreciază că au fost respectate prevederile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu privire la verificarea identităţii persoanei solicitate, iar în temeiul art. 103 alin. 10 din Legea nr. 302/2004, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate în vederea arestării acesteia.
De asemenea, se constată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare şi, totodată, că acesta îndeplineşte cerinţele de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea prezentei cereri de a verifica existenţa faptelor imputate şi temeinicia acuzaţiilor, operand principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce aşa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Deşi, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu există nici un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea în situaţia în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Or, constatând incidenţa în cauză a motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, Înalta Curte urmează a complini considerentele sentinţei penale şi pe acest aspect.
Având în vedere, însă, natura mandatului european de arestare - ca instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, acesta răspunzând nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene - ce are la bază principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce între autorităţile judiciare, Înalta Curte apreciază şi în contextul poziţiei oscilante adoptate de persoana solicitată, că motivele expuse de aceasta, respectiv că are familie în România, nu justifică respingerea solicitării autorităţilor italiene.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală sub aspectul dispoziţiei privind aplicarea art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, nelegalitate invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Astfel, instanţa de fond a dispus ca predarea persoanei solicitate să se realizeze cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de aceasta, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Instanţa de control judiciar constată însă că autorităţile judiciare din Italia au solicitat predarea în vederea punerii în executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 8 luni la care a fost condamnată persoana solicitată.
Or, în atare condiţii, în cauză, nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile legale mai sus amintite, întrucât această condiţie specială se dispune numai atunci când mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii, a unui cetăţean român sau a unei persoane care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.
În consecinţă, constatând că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va înlătura dispoziţia cu privire la condiţia specială reţinută de instanţa de fond.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 425 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 109 şi art. 108 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată T.M.S. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa mai sus menţionată şi, rejudecând, va înlătura dispoziţia potrivit căreia predarea se realizează sub condiţia prev. de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Va menţine celelalte dispoziţii.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana solicitată T.M.S. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Desfiinţează, în parte, sentinţa mai sus menţionată şi rejudecând:
Înlătură dispoziţia potrivit căreia predarea se realizează sub condiţia prev. de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Menţine celelalte dispoziţii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 32/2015. Penal. înşelăciunea (art.244 NCP).... → |
|---|
