ICCJ. Decizia nr. 3/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Revizuire - Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3/A/2015
Dosar nr. 482/64/2014
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2015
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 5/F/CC din 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de către condamnatul D.G.M. privind revizuirea Sentinţei penale nr. 49/F7 din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1706/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie curtea de apel a reţinut următoarele:
La data de 25 august 2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. 482/64/2014 cererea de revizuire formulată de către condamnatul D.G.M. privind Sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 1706/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii de revizuire au fost arătate, în fapt următoarele: - de la data pronunţării sentinţei de condamnare, anterior menţionată şi până în prezent, s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanţa de judecată care a pronunţat sentinţa de condamnare, iar aceste fapte şi împrejurări noi sunt de natură a dovedi netemeinicia soluţiei de condamnare.
În dezvoltarea acestui motiv, revizuentul a făcut referiri la starea de fapt reţinută de instanţă în considerente, respectiv la împrejurarea că, partea vătămată a fost împinsă de inculpatul M. către grupul celor cinci inculpaţi, printre care se afla şi revizuentul, pe holurile biroului notarial, unde partea vătămată a fost lovită printre altele şi de către revizuent, chiar în continuare, pe trotuar, în faţa biroului. S-a reţinut, în mod eronat starea de fapt, în sensul că revizuentul alături de ceilalţi coinculpaţi ar fi urcat partea vătămată cu forţa, prin folosirea violenţei, în autoturismul condus de F.A.
În acest sens, revizuentul a arătat că într-adevăr s-a prezentat la respectivul birou notarial unde s-a reţinut comiterea faptelor, a intrat pe holurile biroului, însă nu a atins partea vătămată, nu a făcut parte din grupul care îl însoţea pe M. şi care au plecat cu maşina şi partea vătămată.
În concluzie, s-a susţinut faptul că, nu este vinovat de comiterea infracţiunilor de şantaj sau lipsire de libertate, în forma reţinută de către instanţa de judecată.
Curtea de apel a reţinut că, în cererea de revizuire s-au făcut referiri la mijloace de probă, deja existente la dosar, respectiv convorbiri telefonice şi s-a solicitat audierea în cadrul acestei proceduri, în calitate de martor a unor inculpaţi din dosar, respectiv, M.A., A.M.A. şi A.G.D.
Revizuentul a mai arătat că solicită şi audierea martorului F.D. care ar fi asistat la respectivul incident.
În drept, au fost invocate prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a constatat că la dosarul cauzei a mai fost depus un memoriu, despre care revizuentul a precizat că provine din partea coinculpatului M.A., dar care nu poate fi avut în vedere la soluţionarea cererii de revizuire, deoarece nu poartă semnătura celui de la care pretinde că ar proveni. Mai mult, acest înscris, a fost depus direct la instanţa de judecată, deşi coinculpatul M. se află într-un loc de detenţie, iar acest înscris nu este însoţit de un plic care să ateste că ar proveni de la M.A., din locul de detenţie.
A mai fost depus un alt memoriu din partea coinculpatului F.A., care pe de o parte că nu este semnat, iar pe de altă parte că nu aduce la cunoştinţa instanţei fapte şi împrejurări noi, ci invocă, deja aceleaşi aspecte cunoscute de către instanţe, în sensul nevinovăţiei inculpatului revizuent D.G.M.
În conformitate cu prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a procedat la ataşarea dosarului de fond, în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererii de revizuire formulată, Curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., soluţia fiind aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Astfel, curtea a reţinut că pentru a se putea dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire, ar trebui să se constate, îndeplinirea cumulativă a cerinţelor enumerate în art. 459 alin. (3) C. proc. pen., condiţie care însă, nu este îndeplinită în speţă, respectiv nu sunt îndeplinite cerinţele enumerate la acest articol la lit. c) şi e) C. proc. pen., deoarece nu este suficient a se invoca un caz de revizuire aşa cum a făcut petentul în speţă sau a face trimiteri la mijloace de probă, dacă acestea coroborate nu conduc la incidenţa cazului de revizuire invocat.
Pentru considerentele ce urmează a fi prezentate, Curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Revizuentul nu a dovedit descoperirea unor fapte şi împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
În continuare, curtea de apel a făcut câteva consideraţii teoretice cu privire la cazul de revizuire invocat de către condamnat.
În acest sens, s-a arătat că acest caz de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, deoarece în acest mod s-ar putea transforma această cale de atac într-un nou grad de jurisdicţie, iar în acest mod s-ar ajunge la o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza. Ceea ce se cere a fi nouă, este fapta probatorie şi nu mijloacele de probă.
O a doua condiţie a acestui caz de revizuire vizează ca faptele şi împrejurările invocate în revizuire să fie noi pentru instanţa de judecată, respectiv, să nu fi fost cunoscute.
A treia condiţie vizează situaţia ca aceste fapte şi împrejurări noi, să fie în măsură să dovedească netemeinicia soluţiei de condamnare a revizuentului D.G.M., adică să contribuie la pronunţarea unei soluţii opuse, în speţă a unei soluţii de achitare.
În speţă, s-a reţinut că revizuentul a solicitat instanţei de revizuire să analizeze mijloace de probă deja existente la dosar, în acest sens făcând trimitere la convorbirile telefonice, pe care le-a avut la îndemână atât instanţa de fond care a pronunţat Sentinţa penală nr. 47/2012, dar şi cea de recurs, în faţa căreia hotărârea a rămas definitivă, prin Decizia penală nr. 1706/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel s-a apreciat că, pe calea revizuirii, nu se poate să se ajungă la prelungirea gradelor de jurisdicţie reglementate de C. proc. pen., la momentul pronunţării sentinţei de condamnare. Instanţa învestită cu o cerere de revizuire, nu poate proceda la reanalizarea materialului probator administrat în cauza în care s-a pronunţat o soluţie definitivă de condamnare.
S-a reţinut că, în cuprinsul cererii de revizuire, petentul a exercitat o apărare pe care a făcut-o cunoscută şi în faţa instanţei de fond, dar şi în faţa celei de recurs, în sensul că nu a săvârşit niciuna dintre cele două infracţiuni, pentru care a fost condamnat.
Aceste aspecte au fost prezentate pe larg, cu ocazia dezbaterilor pe fond, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 19 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov din dosarul penal în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 49/2012, a cărei revizuire se cere. La fila 9 din încheierea anterior menţionată, inculpatul D., prin apărător ales a învederat instanţei de fond aceleaşi împrejurări ca şi în cererea de revizuire, respectiv că nu a comis infracţiunile pentru care a fost condamnat, că niciunul dintre martorii oculari nu au observat ca revizuentul să fi desfăşurat activităţi specifice celor două infracţiuni pentru care a fost condamnat, martorii audiaţi arătând că inculpatul revizuent nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii civile care, s-a urcat de bunăvoie în maşină.
Pentru aceste considerente, curtea de apel a constatat că nu poate fi vorba de fapte şi împrejurări noi, necunoscute instanţelor care au pronunţat sentinţa de condamnare, nefiind aşadar îndeplinite cerinţele cazului de revizuire, reglementat în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În considerentele Sentinţei penale nr. 49/2012 a Curţii de Apel Braşov, a fost avută în vedere apărarea pe care inculpatul a formulat-o şi expus-o, atât în cuprinsul declaraţiilor, dar şi cu ocazia dezbaterilor pe fond, în sensul că, nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor, în cazul acestor apărări de la fond fiind invocate aspecte similare cu cele din cererea de revizuire.
În considerentele sentinţei, instanţa de judecată a făcut referiri concrete la mijloacele de probă în baza cărora s-a dovedit vinovăţia revizuentului inculpat, analizând totodată şi apărările acestuia în sensul celor arătate chiar şi în cererea de revizuire.
În faţa instanţei de recurs, inculpatul revizuent a invocat aceleaşi apărări pe care le-a invocat în faţa instanţei de fond, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri. În faţa instanţei de recurs, inculpatul revizuent a învederat aspecte asemănătoare cu cele din cererea de revizuire, respectiv, că din materialul probator nu rezultă exercitarea vreunor acte de violenţă sau ameninţare care să fi fost exercitate de către inculpat şi nici acte de complicitate, în sensul vreunui ajutor dat coinculpatului M. în faţa instanţei de recurs, inculpatul D.G.M., a arătat la fel ca şi în cererea de revizuire, că unica activitate pe care a desfăşurat-o, a fost aceea de a se deplasa la biroul notarial, la solicitarea inculpatului M. Aceleaşi aspecte au fost expuse şi în motivele scrise de recurs, expuse pe larg.
Instanţa de recurs a analizat apărările inculpatului revizuent (inclusiv cea privitoare la absenţa exercitării oricărei constrângeri, prin violenţă sau ameninţare, reiterată în cererea de revizuire), ajungând la concluzia vinovăţiei inculpatului D.G.M., arătând, în concret şi în baza căror probe.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de apel a constatat că, nu a invocat existenţa unor fapte şi împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei de către prima instanţă sau de către cea de recurs, neputând fi reţinute dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât să se poată dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Împrejurarea nouă invocată, în opinia revizuentului, ar fi aceea că autorul infracţiunii în locul său ar fi numitul T.A. cu care ar fi fost substituit.
Curtea a constatat că, persoana anterior menţionată a fost audiată în calitate de martor în cauză, declaraţia acestuia aflându-se la Dosarul nr. 602/64/2008 al Curţii de Apel Braşov, iar afirmaţia revizuentului că acesta ar fi autorul infracţiunii în locul său, nu poate fi catalogată ca o faptă sau împrejurare care să se circumscrie cerinţelor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că dacă ar fi acceptată teza potrivit căreia, orice persoană condamnată afirmă că o altă persoană ar fi vinovată, dar fără a proba această afirmaţie, şi în acest mod s-ar proceda la admiterea în principiu şi revizuirea sentinţelor penale, ar însemna să acceptăm faptul că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale definitive, este una doar teoretică, iluzorie.
Totodată s-a constatat că, faptele şi împrejurările invocate de către revizuent nu sunt unele noi, apărarea în sensul nevinovăţiei sale fiind deja invocată în faţa instanţei de fond şi a celei de recurs.
Solicitarea de audiere în calitate de martor, a foştilor coinculpaţi din dosar, respectiv M.A., A.M., A.G.D. nu poate fi acceptată în susţinerea apărării din revizuire, în sensul că, în locul revizuentului ar fi fost o altă persoană, respectiv martorul T.A., deoarece teza referitoare la neparticiparea sa la săvârşirea faptei a fost deja analizată de către instanţa care a pronunţat sentinţa de condamnare, dar şi de către instanţa de recurs. în acest sens, al stabilirii vinovăţiei inculpatului D.G.M. au fost administrate numeroase mijloace de probă ce au fost analizate coroborat. Mai mult, chiar revizuentul a reiterat în faţa instanţei de revizuire faptul că a fost prezent la faţa locului, respectiv la biroul notarial.
În privinţa martorului F.D., despre care revizuentul afirmă că ar fi fost la faţa locului, Curtea a constatat că aceasta solicitare nu reprezintă decât o prelungire a probatoriului, deoarece din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a sentinţei de condamnare şi a deciziei dată în recurs, rezultă că au mai fost audiaţi şi alţi martori legat de această împrejurare a prezenţei la faţa locului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale privind admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuentul D.G.M.
Examinând calea de atac promovată de revizuentul condamnat D.G.M., Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte constată că apelantul revizuent a transmis la dosar, prin fax, la data de 22 decembrie 2014, atât o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa, în conformitate cu dispoziţiile art. 364 alin. (4) C. proc. pen. urmând a fi reprezentat de apărătorul său ales, cât şi o cerere prin care solicită instanţei să ia act de retragerea apelului declarat în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 415 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere.
Astfel, având în vedere că retragerea unei căi de atac este un act de dispoziţie, care odată exercitată duce la pierderea unui drept şi constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 415 C. proc. pen., în sensul că declaraţia de retragere a apelului formulată de către revizuent nu este atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere, respectiv Penitenciarul Miercurea-Ciuc, Înalta Curte nu va lua act de retragerea apelului declarat de revizuentul D.G.M.
Pe fondul cauzei:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în faza admisibilităţii în principiu a cererii de revizuirii, instanţa examinează îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.;
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.
Referitor la cazul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză", Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Cu privire la înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări" în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probe propriu-zise, adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situaţie, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Înalta Curte constată că susţinerile revizuentului în sensul că nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat, că niciunul dintre martorii oculari nu au observat ca revizuentul să fi desfăşurat activităţi specifice celor două infracţiuni pentru care a fost condamnat, că martorii audiaţi au precizat că inculpatul revizuent nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii civile, precum şi că aceasta din urmă s-a urcat de bunăvoie în maşină, nu se încadrează în dispoziţiile art. 453 lit. a) C. proc. pen., întrucât aceste prevederi legale vizează situaţia în care faptele sau împrejurările învederate de apelant nu au fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei, fiind descoperite ulterior şi având aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Or, toate aspectele expuse de către condamnat în cererea de revizuire formulată nu au caracter de noutate, fiind deja analizate cu ocazia soluţionării cauzei atât de către instanţa de fond, cât şi de către cea de control judiciar - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşa fiind, se constată că aspectele învederate de către revizuent au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei de către Curtea de Apel Braşov şi apoi de instanţa de control judiciar, care, analizându-le în contextul probator al dosarului, a stabilit cu autoritate de lucru judecat asupra vinovăţiei condamnatului, reţinând că faptele inculpatului D.G.M., care în data de 12 martie 2007, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul M.A. să constrângă partea vătămată B.H.I., prin violenţă şi ameninţare, să revină asupra declaraţiei autentificate la B.N.P. C.E. prin care, în data de 08 martie 2007, revocase mandatul dat inculpatului M.A. şi fostei sale soţii, M.E.M. prin procura nr. 779 din 23 februarie 2007 autentificată de inculpatul T.V., pentru ca inculpatul M.A. să dobândească, în mod injust, un folos material de cel puţin 533.750 euro, precum şi fapta aceluiaşi inculpat, care la aceeaşi dată, urmare a instigării sale de către M.A., împreună cu inculpaţii F.A., D.R. şi A.G.D., a lipsit de libertate, în mod ilegal şi timp de aproximativ 2 ore, pe partea vătămată B.H.I., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj sub forma complicităţii, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare în referire la art. 194 alin. (1) C. pen., respectiv ale infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.;
Totodată, se constată că susţinerile condamnatului nu se pot încadra în nici un alt caz de revizuire, revizuentul neinvocând temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale.
Ca atare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul D.G.M.
Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul D.G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 5/F/CC din 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul D.G.M.
Împotriva Sentinţei penale nr. 5/F/CC din 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 232/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 359/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
