ICCJ. Decizia nr. 359/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art.244 NCP). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Apel

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 359/A/2015

Dosar nr. 754/33/2013

Şedinţa publică din 15 octombrie 2015

Deliberând, asupra apelurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 759 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.A. pentru comiterea infracţiunilor de:

- înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) vechiul C. pen. - la o pedeapsă de 2 ani închisoare;

- înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 215 alin. (1), (2) şi (3) vechiul C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare;

- uz de fals, prev. de art. 323 teza I noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 291 vechiul C. pen. - la o pedeapsă de 3 luni închisoare;

- uz de fals, prev. de art. 323 teza I noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 291 vechiul C. pen. la o pedeapsă de 3 luni închisoare;

- fals în declaraţii, prev. de art. 326 noul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 292 vechiul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 13 vechiul C. pen. - la o pedeapsă de 3 luni închisoare;

- fals în declaraţii, prev. de art. 326 noul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 292 vechiul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 13 vechiul C. pen. - la o pedeapsă de 3 luni închisoare;

- fals în declaraţii, prev. de art. 326 noul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 292 vechiul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 - la o pedeapsă de 3 luni închisoare

- fals în declaraţii, prev. de art. 326 noul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 292 vechiul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 - la o pedeapsă de 3 luni închisoare;

- fals în declaraţii, prev. de art. 326 noul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art, 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 292 vechiul C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

A constatat că faptele anterior menţionate au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1/3 din restul pedepselor aplicate - 1 an, 3 luni, 3 luni, 3 luni, 3 luni, 3 luni, 3 luni, 3 luni - respectiv 11 luni închisoare urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul M.A. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. - vechea reglementare art. 288 alin. (1) vechiul C. pen. - 2 fapte.

În baza art. 397 rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul M.A. să plătească părţii civile B.R.D. - G.S.G. cu titlu de despăgubiri, suma de 83.630,73 euro echivalent în lei la data plăţii.

A dispus desfiinţarea înscrisurilor false - adeverinţe de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 şi 723601/1430 din 12 august 2008 emise de Inspectoratul de poliţie al Judeţului Cluj.

A obligat inculpatul, conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de judecată în cuantum de 3.500 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A. care:

- în cursul lunilor martie - aprilie 2008, i-a indus în eroare pe reprezentanţii B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Cluj, prin folosirea unei adeverinţe de venit falsă, obţinând astfel suma de 200.000 euro (echivalent a 742.000 lei la acea dată), ca urmare a încheierii contractului de credit nr. 7051253 din 04 aprilie 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.;

- în cursul lunilor august - septembrie 2008, i-a indus în eroare pe reprezentanţii B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Cluj, prin folosirea unei adeverinţe de venit falsă, obţinând astfel suma de 48.500 euro (echivalent a 175.085 lei la acea dată), ca urmare a încheierii contractului de credit nr. 7761271 din 11 septembrie 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.;

- a falsificat adeverinţa de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 a I.P.J. Cluj, prin adăugirea cifrei 4 la grupul iniţial "510, 537, 527", din rubrica "alte venituri lunare cu caracter permanent", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art 288 alin. (1) C. pen.;

- a falsificat adeverinţa de venit nr. 723601/1430 din 12 august 2008 a I.P.J. Cluj, prin completarea ulterioară a menţiunilor "4100, 4000, 4100", la rubrica "alte venituri lunare cu caracter permanent", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.;

- s-a folosit de adeverinţa de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 a I.P.J. Cluj falsificată, pentru obţinerea creditului de 200.000 euro, la data de 04 aprilie 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.;

- s-a folosit de adeverinţa de venit nr. 723601/1430 din 12 august 2008 a I.P.J. Cluj falsificată, pentru obţinerea creditului de 48.500 euro, la data de 11 septembrie 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.;

- în declaraţia de avere completată la data de 06 iunie 2008, referitoare la anul 2007, a omis să evidenţieze sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., P.R.C.S., H.R., L.C., S.I., M.C.A. şi G.B., precum şi sumele împrumutate de soţia sa către numiţii C.A.S. şi B.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, rap. la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- în declaraţia de avere completată la data de 28 mai 2009, referitoare la anul 2008, a omis să evidenţieze sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., P.R.C.S., H.R., L.C., S.I., M.C.A., S.G.F., C.H.R., E.R.L. şi G.B., sumele împrumutate de soţia sa către numiţii C.A.S. şi B.V., precum şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe strada N.D. din Cluj-Napoca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, rap. la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- în declaraţia de avere completată la data de 02 noiembrie 2010, referitoare la anul 2009, a omis să evidenţieze sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., M.C.A., S.G.F., G.B., P.A., suma împrumutată de soţia sa către numitul B.V. şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe strada N.D. din Cluj-Napoca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, rap. la art. 292 C. pen.;

- în declaraţia de avere completată la data de 20 mai 2011, referitoare la anul 2010, a omis să evidenţieze sumele împrumutate împreună cu soţia sa de la martorul C.L., sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., M.C.A., S.G.F., G.B., P.A. şi K.N., precum şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe strada N.D. din Cluj-Napoca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, rap. la art. 292 C. pen.;

- în declaraţia de avere completată la data de 08 iunie 2012, referitoare la anul 2011, a omis să evidenţieze sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., M.C.A., S.G.F., G.B., P.A., K.N., B.A.A., S.L.C., H.R., "M.", precum şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe strada N.D. din Cluj-Napoca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, rap la art. 292 C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:

La începutul anului 2008 învinuitul M.A. a hotărât împreună cu soţia sa, să cumpere un teren pe raza municipiului Cluj-Napoca, pe care urmau apoi să construiască o casă de locuit.

Învinuitul şi soţia sa au găsit un teren situat pe strada B. şi pentru cumpărarea acestuia, după ce au analizat ofertele de creditare ale mai multor bănci, au decis să contracteze un credit de 218.000 euro de la B.R.D. - G.S.G.

În acest sens, învinuitul M.A. s-a prezentat la sediul B.R.D. - G.S.G. din Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989 şi cu această ocazie a fost informat că sucursala locală a băncii are competenţa de a acorda credite până la plafonul de 200.000 euro.

În consecinţă, învinuitul M.A. a decis să solicite acordarea unui împrumut de 200.000 euro şi pentru îndeplinirea formalităţilor necesare a fost consiliat de martora S.L.M. (fostă M.), ce avea calitatea de consilier de clientelă în cadrul B.R.D. - G.S.G. Sucursala Cluj.

Cu această ocazie martora S.L.M. i-a comunicat învinuitului care sunt documentele necesare pentru obţinerea creditului, procedura ce trebuia urmată şi i-a explicat că pentru obţinerea creditului era necesar ca veniturile realizate de el şi soţia sa să le permită un grad de îndatorare de până la 70%.

Învinuitul M.A. şi soţia sa aveau venituri (pe care le puteau justifica prin adeverinţe de venit), insuficiente pentru a îndeplini condiţiile de acordare a creditului solicitat, respectiv învinuitul avea un venit mediu lunar de 4.735,66 lei, iar soţia sa avea un venit mediu lunar de 4.060 lei.

În aceste condiţii, pentru obţinerea creditului, învinuitul M.A. s-a folosit de adeverinţa de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008, eliberată de I.P.J. Cluj, pe care a falsificat-o prin adăugirea cifrei 4 la grupul iniţial "510, 537, 527", din rubrica "alte venituri lunare cu caracter permanent" şi în care era consemnat astfel în mod nereal, că venitul său lunar mediu este în sumă de 8.755 lei.

Funcţionarii din cadrul B.R.D. - G.S.G. Cluj au fost induşi în eroare cu ajutorul adeverinţei de venit în care se atesta că învinuitul realiza venituri semnificativ mai mari decât cele reale şi în consecinţă, au hotărât acordarea creditului de 200.000 euro către el şi soţia sa, fiind încheiat în acest sens contractul de credit nr. 7051253 la data de 04 aprilie 2008.

Începând cu luna septembrie 2011, învinuitul M.A. a încetat rambursarea creditului, ce a fost declarat astfel scadent anticipat şi a fost demarată procedura de executare silită a garanţiilor nefinalizată până în prezent.

Prin adresa nr. 1331 din 4 aprilie 2013 B.R.D. - G.S.G. a comunicat că la acordarea creditului de 200.000 euro către învinuitul M.A., s-au avut în vedere veniturile consemnate în adeverinţa de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008, în urma falsificării actului respectiv şi, că raportat la veniturile reale, creditul nu ar fi fost acordat.

În cursul lunii august 2008, învinuitul M.A. avea nevoie de noi sume de bani pentru a putea continua construcţia începută pe terenul cumpărat pe strada B. şi în acest sens a solicitat acordarea unui nou credit de 48.500 euro de la B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Cluj.

Şi de această dată învinuitul M.A. a fost consiliat de martora S.L.M., ce i-a prezentat condiţiile acordării noului credit.

În continuare, învinuitul M.A. şi soţia sa aveau venituri insuficiente pentru a îndeplini condiţiile de acordare a creditului solicitat, însă pentru obţinerea banilor, învinuitul M.A. s-a folosit de adeverinţa de venit nr. 723601/1430 din 12 august 2008, eliberată de I.P.J. Cluj, pe care a falsificat-o prin completarea ulterioară a unor sume neconforme cu realitatea ("4100", "4000", "4100"), la rubrica "alte venituri lunare cu caracter permanent" şi care atesta astfel în mod nereal că învinuitul ar avea un venit lunar mediu în sumă de 8.868 lei.

Funcţionarii din cadrul B.R.D. - G.S.G. Cluj au fost induşi, şi de această dată în eroare, cu ajutorul adeverinţei de venit în care se atesta că învinuitul realiza venituri substanţial mai mari decât cele reale şi în consecinţă, au hotărât să-i acorde creditul de 48.500 euro, fiind încheiat în acest sens contractul de credit nr. 7761271 la data de 11 septembrie 2008.

Aşa cum s-a arătat şi anterior, începând cu luna septembrie 2011, învinuitul M.A. a încetat rambursarea creditelor, ce au fost declarate astfel scadente anticipat, trecute la categoria credite neperformante şi a fost demarată procedura de executare silită a garanţiilor nefinalizată până în prezent.

Prin adresa nr. 1331 din 4 aprilie 2013 B.R.D. - G.S.G. a comunicat că la acordarea creditului de 48.500 euro către învinuitul M.A., s-au avut în vedere veniturile consemnate în adeverinţa de venit nr. 723601/1430 din 12 august 2008, în urma falsificării actului respectiv şi că, raportat la veniturile reale, creditul nu ar fi fost acordat.

Cu ocazia completării declaraţiilor de avere aferente anilor 2007 - 2011, învinuitul M.A. nu a consemnat în totalitate şi în mod corect, drepturile şi obligaţiile patrimoniale, personale şi ale soţiei sale, inclusiv cele referitoare la o serie de împrumuturi contractate de la mai multe persoane, împrumuturi folosite, printre altele, la investiţii imobiliare derulate în asociere cu alte persoane şi în unele situaţii prin interpuşi.

În mod concret, învinuitul nu a evidenţiat în declaraţiile de avere sumele totale de peste 1.540.000 euro, 20.000 dolari SUA şi 70.000 lei primite cu titlu de împrumut, sau cu alt titlu, de soţia sa sau chiar de el personal de la 16 persoane, nu a evidenţiat cota parte din veniturile de peste 2.821.000 euro obţinute de soţia sa din vânzarea a 45 apartamente construite în Cluj-Napoca şi nu a evidenţiat dobândirea casei construite pe strada B., în prezent strada P. din municipiul Cluj-Napoca.

Astfel, în perioada 2006 - 2008, numita M.M.X. a împrumutat în mai multe rânduri suma totală de 255.000 euro de la martorul P.C., împrumuturi care nu au fost rambursate până în luna iulie 2012 şi care nu au fost menţionate în declaraţiile de avere aferente anilor 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011 de către învinuitul M.A.

În perioada 2007 - 2008 numita M.M.X. a primit suma de 83.900 euro de la martorul H.R., suma de 124.400 euro de la martorul P.R.C.S. şi suma de 157.400 euro de la martorul L.C., în vederea achiziţionării unui teren pe strada D. din Cluj-Napoca, pe care urmau să construiască un bloc de locuinţe, sume de bani ce nu au fost evidenţiate de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere aferente anilor 2007 - 2008.

În cursul anului 2007, M.M.X. a împrumutat de la martorul S.I., prin interpuşi, suma de 50.000 euro, pe care a restituit-o în cursul anului 2008, neevidenţiată de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere aferente anilor 2007 - 2008.

În cursul anului 2007 M.M.X. a împrumutat de la martorul M.C.A., suma de cel puţin 10.000 euro, restituită ulterior, în cursul anului 2008 a împrumutat suma de 89.000 euro şi 20.000 dolari SUA, iar în anul 2009 a împrumutat sumele de 19.500 euro şi 25.000 euro, nerestituite până în prezent, împrumuturi neevidenţiate de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere aferente anilor 2007 - 2011.

În cursul anului 2008 M.M.X. a împrumutat suma de 50.000 euro de la martorul S.G.F., pe care a restituit-o în mai multe tranşe, până în anul 2011, sumă neevidenţiată de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere aferente anilor 2008 - 2011.

La data de 10 iulie 2008, M.M.X. a împrumutat suma de 78.000 euro de la martorul C.H.R., împrumut neevidenţiat de învinuitul M.A. în declaraţia de avere aferentă anului 2008.

În cursul anului 2008 M.M.X. a primit de la martorul E.R.L. suma de 170.000 euro, ca participaţie, pentru construirea unui imobil în cartierul G. din Cluj-Napoca, sumă neevidenţiată de învinuitul M.A. în declaraţia de avere aferentă anului 2008.

În perioada 2007 - 2010, M.M.X. a împrumutat de la numitul G.B. suma de cel puţin 259.000 euro, împrumuturi neevidenţiate de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere aferente anilor 2007 - 2011.

În cursul anilor 2009 - 2011 învinuitul M.A. şi soţia acestuia, M.M.X., au împrumutat, în mai multe rânduri, câte 20.000 lei de la martorul P.A., împrumuturi neevidenţiate de învinuit în declaraţiile de avere aferente perioadei respective.

În cursul anului 2010 numita M.M.X. a împrumutat suma totală de 14.200 euro de la martora K.N.

Împrumutul a fost restituit în anul 2012, însă nu a fost evidenţiat de către învinuitul M.A. în declaraţiile de avere aferente anilor 2010 - 2011.

În cursul anului 2010, învinuitul M.A. şi soţia sa, au împrumutat de la martorul C.L. sumele de 50.000 lei şi 700 euro, neevidenţiate de învinuit în declaraţia de avere aferentă perioadei respective.

La data de 03 mai 2011 numita M.M.X. a împrumutat suma de 30.000 euro de la martora B.A.A., însă, învinuitul M.A. nu a evidenţiat acest împrumut în declaraţia de avere aferentă anului 2011.

În cursul anului 2011, M.M.X. a împrumutat suma echivalentă în lei a 14.000 euro de la martora S.L.C., neevidenţiată de învinuitul M.A. în declaraţia de avere aferentă.

În cursul anului 2011, M.M.X. a împrumutat suma de cel puţin 10.000 euro de la martorul H.R., neevidenţiată de învinuitul M.A. în declaraţia de avere aferentă.

M.M.X. a mai împrumutat suma de aproximativ 100.000 euro de la numitul "M." (neidentificat până în prezent, posibil rudă a învinuitului), neevidenţiată de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere.

Înainte de căsătoria cu învinuitul M.A., numita M.M.X. a împrumutat sume de bani către numiţii C.A.S. (13.040 euro) şi B.V. (21.000 euro), împrumuturi care i-au fost restituite în anii 2008 şi 2009 şi care nu au fost evidenţiate de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere.

Începând din anul 2006, numita M.M.X., în asociere cu martorii P.R.C.S., H.R. şi L.C., au demarat un proiect ce viza construirea a trei blocuri de locuinţe (apartamente), pe un teren cumpărat pe numele lui P.R.C.S., situat în Cluj-Napoca strada N.D. (fostă T.), în scopul vânzării ulterioare.

În urma vânzării apartamentelor construite, numita M.M.X., alături de ceilalţi investitori, au obţinut venituri în sumă de peste 2.821.000 euro, iar cota parte din aceste venituri nu a fost evidenţiată de învinuitul M.A. în declaraţiile de avere aferente anilor 2008 - 2011.

Cu prilejul cercetării judecătoreşti au fost administrate în condiţii de oralitate şi contradictorialitate în prezenţa apărătorului ales al inculpatului mai multe probe printre care a fost reluată audierea martorilor: din faza de urmărire penală: S.L.M., P.P.V., A.C.V., P.O.M., N.G.F., S.R.E., M.S., C.I.O., P.R., P.O.C., F.C.G., C.M., B.D.Ş., K.A.Z., K.N., P.R.C.S., L.C., H.R., P.C., M.C.A., S.G.F., P.A., S.I., E.R.L., C.H.R., C.L., S.L.C., F.D., B.A.A., P.L., B.V., G.B., C.A.S.

A fost depusă la dosar plângerea formulată de către M.A. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva numitei S.L.M. pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (două acte), fals intelectual (două acte), uz de fals (două acte) şi mărturie mincinoasă care a fost înregistrată sub nr. 10955/P din 27 noiembrie 2013, plângerea penală formulată de numitul M.A. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva numitului L.C., sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă şi care a fost înregistrată sub nr. 2074/P din 26 februarie 2013, copia adresei formulată de către inculpatul M.A. către B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Cluj înregistrată sub nr. 27016 din 23 aprilie 2014, prin care încunoştinţa partea civilă că intenţionează să achite în întregime debitul pe care îl are faţă de această instituţie şi doreşte soluţionarea pe cale amiabilă a relaţiilor de natură patrimonială, pentru a opera împăcarea părţilor, s-a comunicat fişa postului de către B.R.D. pentru salariata S.L.M., din anul acordării creditului, s-a depus sentinţa penală nr. 222/CC din 18 iulie 2013 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, având ca obiect cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător formulată de reclamantul G.B., în contradictoriu cu numita M.M.X. soţia inculpatului, sentinţă pronunţată în Dosarul nr. 8894/117/2013 al Tribunalului Cluj, scripte din care rezultă împrumuturile acordate de G.B. soţiei inculpatului, criteriile de segmentare a clientelei B.R.D., memoriul depus de inculpatul M.A. către B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Cluj şi a fost audiat inculpatul în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.

În faza de urmărire penală, au fost administrate un raport de expertiză criminalistică întocmit de L.I.E.C. Cluj, au fost depuse copii ale contractelor de credit nr. 705123 din 4 aprilie 2008, adeverinţa de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 a I.P.J. Cluj - copia cererii de credit, copia fişei de sinteză, copia extrasului Hotărârii comitetului de credit, copia fişei de sinteză nr. 86 din 4 aprilie 2008, adresa nr. 753351 din 31 ianuarie 2013 a I.P.J. Cluj privind veniturile inculpatului, copia adeverinţei de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008, al I.P.J. Cluj exemplarul păstrat la Serviciul financiar al I.P.J. Cluj, adrese ale B.R.D. - G.S.G., copiile declaraţiilor de avere din 2006 - 2012, copii ale fişelor fiscale, copii ale documentelor referitoare la ansamblul de locuinţe edificat în Cluj-Napoca str. T., copii ale documentelor referitoare la terenul situat în str. D. şi litigiile în legătură cu acesta, agende ridicate de la locuinţa inculpatului cu prilejul percheziţiei domiciliare, situaţiile tranzacţiilor imobiliare descoperite cu ocazia percheziţiei informatice a laptop-ului marca A. ridicat de la inculpat, extrase de conturi.

În urma analizării şi coroborării judicioase a probelor expuse mai sus, percepute în mod direct şi nemijlocit de către instanţa care a desfăşurat cercetarea judecătorească s-a constatat, dincolo de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina sa, de uz de fals şi fals în declaraţiile de avere.

Inculpatul M.A. deţine calitatea de comisar şef de poliţie şi a ocupat funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean al judeţului Cluj, fiind şi în prezent angajat al I.P.J. Cluj.

Inculpatul este căsătorit cu M.M.X. din 7 iulie 2007, având împreună cu aceasta trei copii minori.

Inculpatul împreună cu soţia sa au decis în cursul anului 2008, să achiziţioneze un teren pe raza Municipiului Cluj-Napoca, în vederea edificării unei locuinţe familiale.

Un astfel de teren a fost identificat pe str. B. şi în vederea achiziţionării sale a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, fiind achitat un avans de 10.000 euro la data încheierii antecontractului, respectiv la 5 martie 2008, în prezenţa martorilor N.N. şi F.A.G. şi s-au făcut demersuri pentru a contracta un credit, pentru diferenţa de bani, având în vedere că terenul era în valoare de 218.000 euro.

Inculpatul s-a deplasat la sediul băncii, aflând cu această ocazie că Sucursala Cluj poate acorda credite până la plafonul maxim de 200.000 euro, inculpatul a decis să ia un astfel de credit, şi a început să facă demersurile necesare în acest sens.

A fost repartizat ofiţerului de credite, numită la acel moment M. în prezent S.L.M.

Martora i-a adus la cunoştinţă inculpatului că sunt necesare adeverinţe de venit atât pentru el cât şi pentru soţie, copii de pe CI şi garanţiile creditului.

Inculpatul i-a prezentat martorei adeverinţa de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 emisă de I.P.J. Cluj, care atesta că inculpatul este angajat pe perioadă nedeterminată, şi a avut în ultimele 3 luni, un venit lunar net de luna noiembrie - 4.248 lei cu titlu de salariu lunar net şi 4.510 lei alte venituri lunare cu caracter permanent, în luna decembrie - 4.219 lei cu titlu de salariu lunar net şi 4.527 lei cu titlu de alte venituri lunare cu caracter permanent, iar în luna ianuarie un salariu lunar net de 4.237 lei şi 4.527 lei alte venituri lunare cu caracter permanent, rezultând o medie a veniturilor de 8.755 lei pe lună.

Soţia inculpatului M.M.X. a depus în vedere obţinerii contractului de credit, adeverinţa nr. 1296 din 13 martie 2008 eliberată de angajatorul SC M.G.C. SRL care a testat pe luna decembrie ar fi realizat venituri lunare de 4.044 lei, în luna ianuarie 4.068 lei şi în luna februarie 4.068 lei rezultând o medie a veniturilor de 4.060 lei.

Aceste venituri rezultând din adeverinţele de venit prezentate de inculpat şi soţia sa au stat la baza încheierii contractului de credit nr. 7051253 din 4 aprilie 2008 între B.R.D. - G.S.G. şi inculpat pentru suma de 200.000 euro, au fost avute în vedere de aceste venituri anterior menţionate, de 8.755 lei pentru solicitant respectiv pentru inculpatul M.A. şi de 4.060 lei pentru coîmprumutatul, respectiv soţia inculpatului.

La momentul acordării creditului inculpatul mai avea şi alte sume lunare de plată, respectiv angajamente de bancă respectiv la B.R.D. şi la alte bănci, atât el cât şi soţia sa.

Martora S.L.M. a confirmat faptul că, după ce a primit adeverinţa de venit a inculpatului, a sunat la I.P.J. Cluj, pentru a verifica veniturile pe care acesta le realiza, confirmându-i-se că veniturile trecute în adeverinţă sunt cele reale ale inculpatului.

Aceasta poziţie exprimată de martora S.L.M., că i s-au confirmat telefonic veniturile realizate de către inculpat, este însă contrazisă de martorii C.I.O., P.O.C., C.M., P.R. şi F.C.G. care au susţinut în mod constant că nu puteau transmite astfel de informaţii unităţilor bancare, respectiv nu puteau confirma cuantumul veniturilor, ci puteau doar confirma faptul că persoana care solicita creditul era angajată a acelei instituţii.

Această neconcordanţă între declaraţia martorei S.L.M. şi depoziţiile martorilor anterior menţionaţi nu este însă de natură a determina instanţa să aprecieze că depoziţia martorei S.L.M. este nesinceră, fiind posibil ca martora, la mai bine de 5 ani de la acel moment, să nu îşi mai aducă aminte cu exactitate cele petrecute la acel moment, cu atât mai mult cu cât anul 2008 a fost un an record în materia acordării creditelor.

Este însă dovedit dincolo de orice dubiu că martora S.L.M. s-a interesat despre veniturile realizate de către inculpat la I.P.J. Cluj, confirmându-i-se că inculpatul este angajat al acestei unităţi, întărind convingerea martorei că cele consemnate în adeverinţa de venit sunt reale.

Această convingere au avut-o şi celelalte persoane care au fost antrenate în acordarea creditului inculpatului M.A., respectiv P.P.V., A.C.V., N.G.F., S.R.E.

Toţi aceşti martori, angajaţi ai B.R.D., au susţinut că nu ar fi acordat creditul de 200.000 euro inculpatului şi nu ar fi aprobat acest credit, dacă ar fi ştiut că în realitate inculpatul realizează venituri mult mai mici, decât cele înscrise în adeverinţa de venit.

În urma verificărilor ulterioare efectuate, s-a procedat la compararea copiei existente la serviciul financiar al I.P.J. Cluj a adeverinţei de venit din 12 martie 2008 cu cea prezentată de inculpat la B.R.D. - G.S.G., în vederea luării creditului şi s-a observat că în adeverinţa de venit prezentată de inculpat la B.R.D. - G.S.G. apare o altă sumă decât cea reală.

Astfel, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize grafice şi tehnice a documentelor expertiză care a fost efectuată de L.I.E.C. Cluj la data de 8 mai 2013, expertiză în care au fost examinate adeverinţele de venit nr. 723061 din 12 martie 2008 care au stat la baza acordării creditului de 200.000 euro şi adeverinţa nr. 723061 din 12 august 2008 care a stat la baza acordării unui credit 48.500 euro.

Expertul a constatat că menţiunile din rândul 3, alte venituri lunare cu caracter permanent din cuprinsul adeverinţei de venit din 12 martie 2008, respectiv grupul iniţial 510, 537, 527 a fost modificat mai întâi prin adăugirea unei cifre 1, cu un alt instrument de scris în 1510, 1527, 1537, după care au fost transformate prin adăugire şi repasare, cu un instrument de scris cu pastă, având caracteristici similare cu primul instrument, în 4510, 4527, 4527 modificările prin adăugire şi repasare au suferit şi menţiunile din rândul 4248, 4219, 4237 la nivelul cifrei preexistente 4, ea fiind transformată prin adăugire, repasare pentru a fi similară structural cu cifra 4 din rândul 3.

În cuprinsul adeverinţei de venit din 12 martie 2008 a mai fost modificată menţiunea de la rândul plata chenzinei a 2-a se face la data de ____ a lunii, ea fiind transformată prin adăugire şi repasare din 14 în 24.

În cuprinsul actului, respectiv adeverinţa din 12 august 2008 la rândul 3, alte venituri lunare cu caracter permanent, grupul 4100, 4000, 4100, a fost completat ulterior cu un alt instrument de scris, de către altă persoană faţă de cea care a completat adeverinţa iniţial din litigiu.

Expertul a examinat comparativ scrisul în litigiu cu probe experimentale şi libere emanând de la inculpatul M.A. şi de la martora S.L.M., concluzionând că nu se poate stabili autorul modificărilor, adăugirilor şi repasărilor prezente pe cele două acte în litigiu.

Că adeverinţele de venit depuse de către inculpat, la societatea bancară conţin elemente nereale, este facil de observat din analiza acestor adeverinţe ataşate documentaţiei în vederea obţinerii creditului, şi copia acestor adeverinţe păstrate la serviciul financiar al I.P.J. Cluj, observându-se diferenţe evidente şi evident în favoarea inculpatului între originalul depus la bancă şi copia păstrată la I.P.J. Cluj.

Având însă în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, Curtea a apreciat că nu există probe suficiente de natură a înlătura prezumţia de nevinovăţie de care se bucură orice inculpat în procesul penal.

Pentru aceste motive, a dispus achitarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. vechea reglementare fiind art. 288 alin. (1) vechiul C. pen., două acte materiale, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 4 C. proc. pen.

Situaţia este însă vădit diferită pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.

Astfel, probele administrate în cauză, conduc dincolo de orice dubiu la certitudinea că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, înşelăciune şi fals în declaraţii, pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals, Curtea a reţinut că, din declaraţiile inculpatului care nu a contestat niciun moment că a prezentat personal acele adeverinţe de venit care s-au dovedit a conţine elemente nereale la sediul B.R.D. pentru a obţine două creditări, unul în valoarea de 200.000 euro, iar altul de 48.500 euro şi a afirmat că el a preluat aceste adeverinţe de la serviciul financiar, acest aspect fiind confirmat şi de angajaţii serviciului financiar din cadrul I.P.J. Cluj, precum şi din declaraţiile martorei S.L.M., care a declarat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, că inculpatul i-a prezentat personal aceste adeverinţe, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul s-a folosit de adeverinţele despre care ştia că sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Instanţa a reţinut că inculpatul avea cunoştinţă că aceste adeverinţe erau false pentru că la o simplă lectură a acestora, inculpatul putea şi a şi observat că acestea conţin elementele nereale. Astfel, o persoană care cunoaşte că veniturile sale se situează în jurul sumei de 4.500 lei lunar, maxim 5.000 lei, care ar fi fost de bună credinţă şi nu ar fi avut intenţia de a induce în eroare alte persoane, ar fi observat cu ochiul liber că adeverinţele de venit, care i-au fost predate personal atestau faptul că realiza venituri medii de 8.755 lei lunar. O persoană de bună credinţă ar fi sesizat această greşeală, s-ar fi întors cu adeverinţele pentru a fi corectate, dacă aceste completări nu ar fi fost făcute chiar de ea, sau chiar la recomandarea ei.

Inculpatul însă nu a acţionat în această manieră, ci a ales să prezinte adeverinţele atestând împrejurări nereale la societatea bancară, în vederea inducerii în eroare a părţii civile şi a obţinerii creditelor despre care am făcut anterior vorbire.

Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă veniturile de care are nevoie, pentru a obţine un credit atât de consistent, precum cel de 200.000 euro, în condiţiile în care, inculpatul mai avea şi alte rate şi angajamente de plată la B.R.D. şi la alte bănci.

Astfel, în momentul contractării creditului de 200.000 euro, inculpatul trebuia să plătească rate şi angajamente la B.R.D. şi alte bănci, respectiv de 10.730 lei fără a pune în calcul cheltuielile minime de existenţă, care în cazul familiei inculpatului se situau în jurul sumei de 6.500 lei.

De asemenea, inculpatul şi orice persoană care dorea să contracteze un credit în România în acel moment, ştia că trebuie să aibă venituri cu 30% mai mult decât ratele care urma să le plătească, gradul de îndatorare în România la acel moment, neputând depăşi 70% din venituri. Ori la momentul contractării creditului inculpatul împreună cu soţia sa aveau un venit total de 8.795 lei, aşa cum rezultă din adeverinţele de venit reale şi fişele fiscale.

Doar pentru creditul de 200.000 euro inculpatul urma să plătească o rată de 1414, 94 euro după cum rezultă din graficul de rambursare, echivalentul a 5,255 lei la cursul B.N.R. din data de 4 aprilie 2008, la care se adaugă alte angajamente către B.R.D. în sumă de 371 lei şi suma de 373 lei o linie de credit deschisă la B.T.

Soţia sa M.M.X. avea de achitat o rată de 448,56 euro, echivalentul la 1666 lei la cursul B.N.R. din 4 aprilie 2008, pentru un credit de 45.000 euro, contractat de la B.R.D. în cursul anului 2005, un alt angajament lunar de 359 lei tot către B.R.D., şi un angajament 2.696 lei, către alte bănci.

Pentru aceste considerente şi pentru cele expuse mai sus, folosindu-ne şi de prezumţii, nu poate fi primită niciun moment apărarea inculpatului că angajaţi ai B.R.D. au falsificat adeverinţele sale de venit, pentru a obţine credite cât mai consistente, justificat de faptul că urmau a primi comisioane din aceste credite acordate.

Singura persoană interesată de obţinerea unor credite cât mai consistente era inculpatul, care s-a folosit de adeverinţele falsificate într-o manieră care nu a putut fi desluşită pe deplin până la acest moment, pentru a induce în eroare banca, prin obţinerea unor credite, pe care, în condiţii reale, nu le-ar fi obţinut.

Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte creditul de 48.500 euro contractat la 12 august 2008, şi în această situaţie inculpatul s-a folosit de o adeverinţă de venit care atestă împrejurări nereale pentru a obţine un credit pe care, în alte condiţii, nu l-ar fi obţinut.

La acel moment, inculpatul avea un venit lunar mediu real de 4.868 lei, iar soţia sa de 4.146 lei.

Pentru noul credit rata era de 398,57 euro, care la cursul B.N.R. din 11 septembrie 2008 reprezenta 1439,75 lei, la care se adăuga suma de 5.255 lei pentru creditul de 200.000 euro acordat cu câteva luni mai devreme, şi 1.666 lei pentru creditul de 45.000 euro, luat în cursul anului 2005 de către soţia inculpatului.

Inculpatul mai avea la acel moment alte obligaţii de plată, în cuantum de 361 lei, iar soţia acestuia de 340 lei.

În total, cei doi soţi aveau angajamente lunare de plată de 9.060 lei în condiţiile în care puteau justifica venituri de 9.014 lei ignorându-se cheltuielile minime de subzistenţă, care aşa cum s-a arătat pentru o familie cu doi minori, se ridicau la suma de cca. 6.000 lei.

Este evident că inculpatul şi în această situaţie s-a folosit de adeverinţa de venit care atesta împrejurări nereale pentru a obţine un credit pe care în alte condiţii nu l-ar fi obţinut, fiind de notorietate că la acel moment gradul de îndatorare al persoanelor fizice era de maxim 70% din veniturile realizate, ori la un calcul matematic extrem de simplu, inculpatul urma să achite mai mult decât veniturile pe care el şi soţia sa în mod legal le puteau justifica.

Instanţa a prezumat faptul că inculpatul a acţionat de această manieră din două considerente, unul pentru că datorită funcţiei pe care o ocupa în cadrul I.P.J. Cluj în acel moment, se bucura de o bună reputaţie şi era deasupra oricărei suspiciuni de fraudă, iar pe de altă parte de faptul că soţia angrenată în diferite proiecte imobiliare, realiza veniturile necesare pentru acoperirea acestor credite.

Revenim şi arătăm că nu poate fi primită apărarea inculpatului, că ofiţerul de credite S.L.M. ar fi falsificat aceste adeverinţe de venit, pentru a obţine pentru sine un folos material, constând în eventualele comisioane pe care angajaţii bancari le obţin, urmare acordării a cât mai multe şi cât mai consistente credite.

Pe de o parte, deoarece această apărare este lipsită de logică, un angajat al unei bănci, care este societate comercială, care urmăreşte profit, să-şi asume riscul neachitării unui credit unui client, doar pentru a obţine un eventual comision de câteva sute de lei, iar pe de altă parte, pentru că din declaraţiile martorilor, angajaţi ai B.R.D., nu a rezultat o astfel de practică a acestei societăţi bancare.

Chiar acceptând, prin absurd această poziţie a inculpatului, se ridică întrebarea legitimă, la care inculpatul nu a dat niciun răspuns, de ce, la momentul la care a observat că are de plătit rate de cca. 10.000 lei, în condiţiile în care avea venituri de doar 9.000 lei nu s-a prezentat la bancă pentru a sesiza eroarea şi mai ales, de unde a avut inculpatul bani să plătească o bună parte din creditele contractate.

În urma probelor mai sus prezentate şi analizate, Curtea a reţinut, dincolo de orice dubiu, că acţiunea inculpatului care în cursul lunilor martie - aprilie 2008, i-a indus în eroare pe reprezentanţii B.R.D. - G.S.G. prin folosirea unei adeverinţe false, obţinând astfel suma de 200.000 euro, ca urmare a încheierii contractului de credit nr. 7051253 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen. cu aplicarea art. 5 vechea reglementare fiind art 215 alin (1), (2), (3) şi (5) vechiul C. pen., faptă pentru care instanţa i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat care în cursul lunilor august - septembrie i-a indus în eroare pe reprezentanţii B.R.D. - G.S.G. prin folosirea unei adeverinţe false, obţinând astfel suma de 48.500 euro, ca urmare a încheierii contractului de credit nr. 7761271 din 11 septembrie 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen. cu aplicarea art. 5 vechea reglementare fiind art. 215 alin. (1), (2), (3) vechiul C. pen., faptă pentru care pentru care instanţa i-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare.

De asemenea, faptele inculpatului care, cu intenţie s-a folosit de adeverinţele de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 a I.P.J. Cluj şi 723601/1430 din 12 august 2008 a I.P.J. Cluj despre care avea cunoştinţă că inserează date cu caracter nereal în vederea obţinerii de credite, de 200.000 euro şi 48.500 euro, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 teza I noul C. pen., cu aplicarea art. 5 noul C. pen., vechea reglementare art. 291 vechiul C. pen. - două fapte, pentru care instanţa i-a aplicat 2 pedepse de câte 3 luni închisoare.

În sarcina aceluiaşi inculpat prin actul de sesizare au mai fost reţinute şi comiterea a cinci infracţiuni de fals în declaraţii, cu raportare concretă la declaraţiile de avere aferente anilor 2007 - 2011.

Întregul material probator administrat în cauză este de natură a convinge instanţa că, inculpatul cu intenţie directă a omis să evidenţieze în declaraţiile de avere, la depunerea cărora era obligat conform Legii nr. 176/2010 sumele primite cu titlu de împrumut, sau cu alt titlu de către soţia sa, şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe str. N.D. din Cluj-Napoca.

Astfel, în declaraţia de avere aferentă anului 2007, inculpatul a omis să evidenţieze sumele de bani primite cu titlu de împrumut sau cu titlu de participaţie la desfăşurarea unui proiect imobiliar, de către soţia sa la acel moment, M.M.X. (inculpatul, s-a căsătorit cu M.M.X. în cursul lunii iunie a anului 2007) de la martorii P.C., P.R.C.S., H.R., L.C., S.I., M.C.A. şi G.B. precum şi de la martorii C.A.S. şi B.V.

Instanţa a avut în vedere declaraţiile date de aceşti martori, atât în faza de urmărire penală, cât şi cu prilejul, cercetării judecătoreşti, din care rezultă că numita M.M.X. în cursul anului 2006 a intervenit cu martorii P.R.C.S., H.R., L.C., pentru achiziţionarea de terenuri, pe care urmau să se edifice imobile de natură blocuri care urmau a fi apoi înstrăinate.

Astfel, pe numele martorului P.R.C.S. a fost cumpărat un teren în suprafaţă de 1.864 mp pe str. T. de la numita O.T. cu suma de 123.000 euro, la semnarea acestui contract de vânzare-cumpărare participa în calitate de martor numita F., actuală M.M. care la acel moment se afla într-o relaţie de concubinaj cu inculpatul, având împreună un copil minor.

Au mai fost cumpărate de la numiţii B.L. şi B.Ş. suprafeţele de teren de 310 mp, 182 mp şi 811 mp cu suma de 80.000 euro.

Pe aceste terenuri au fost edificate mai multe imobile, în perioada 2008 - 2009 imobile constând în 55 de apartamente, 26 garaje şi 60 boxe.

Banii obţinuţi din tranzacţionarea acestor imobile au mers în conturile bancare ale martorilor H.R. şi P.R.C.S. şi a soţilor M.

În anul 2007 între H.R., P.R.C.S. şi soţii M. are loc o nouă înţelegere pentru achiziţionarea unui teren de 882 mp, situat pe str. D. din Cluj-Napoca, a căror proprietari erau K.E. şi K.A.

În data de 23 noiembrie 2007 se încheie un antecontract între M.M.X. şi K.A., pentru suma de 700.000 euro contravaloarea terenului, din care 400.000 euro au fost plătiţi în numerar şi din care 12.4400 euro au fost puşi la dispoziţie de către martorul P.R.C.S., 83.900 euro martorului H.R., 157.400 euro martorul L. şi 34.300 euro numita M.M.X. şi 85.000 euro reprezentând un apartament pe str. T. în imobilele edificate de martori.

Pentru că nu a fost obţinută autorizaţia de construcţie pe acest teren M.M.X. i-a chemat în judecată pe vânzătorii K. pentru rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, formându-se astfel Dosarul nr. 5358/117/2008 al Tribunalului Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 149 din 19 februarie 2010 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de M.M.X., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare şi au fost obligaţi vânzătorii K. să restituie suma de 485.000 euro, şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data introducerii acţiunii până la achitarea prejudiciului.

Prin declaraţia autentică nr. 49 din 10 ianuarie 2012 M.M.X. renunţă la dreptul pretins în dosarul anterior menţionat, fapt ce îi determină pe ceilalţi participanţi la achiziţionarea terenului de pe str. D. să promoveze cerere de chemare în judecată şi de executare silită împotriva acesteia şi a soţului ei, inculpatul din prezentul dosar.

Această desfăşurare a relaţiilor patrimoniale dintre soţia inculpatului şi martorii R., P. şi L. rezultă din declaraţiile acestor martori atât din faza de urmărire penală cât şi din faţa instanţei de judecată, aceştia având o poziţie procesuală constantă şi arătând că între ei şi soţia inculpatului a fost încheiată o convenţie de asociere în participaţiune, de achiziţionare de terenuri pe care urmau să fie edificate imobile, iar banii obţinuţi din vânzarea apartamentelor construite urmau să fie împărţite între participanţi.

Că inculpatul avea cunoştinţă despre afacerile imobiliare ale soţiei sale rezultă atât din:

- declaraţia martorului P.R.C.S. care a arătat că inculpatul avea cunoştinţă despre proiectele imobiliare în care este implicată soţia sa, însă probabil nu avea cunoştinţă de sume exacte neparticipând la discuţii şi la negocieri, arătând însă că s-au întâlnit cei patru asociaţi în repetate rânduri şi în diferite ocazii, atât cu soţia inculpatului cât şi cu inculpatul, şi că la aceste întâlniri s-au discutat proiectele imobiliare în desfăşurare,

- din depoziţia martorului M.C.A. care a relatat că vizita frecvent familia M. şi că la aceste întâlniri se discutau aspecte cu privire la afacerile imobiliare desfăşurate de M.M.X.,

- din depoziţia martorului H.R. care a arătat gradul de implicare a soţiei inculpatului în proiectele imobiliare desfăşurate şi faptul că inculpatul cunoştea în linii mari activitatea desfăşurată de către soţia sa,

- L.C. care a dat detalii despre afacerile imobiliare desfăşurate cu soţia inculpatului şi despre faptul că datorită relaţiei de încredere pe care o avea cu soţia inculpatului, a fost cumpărat un teren pe numele acestuia, deşi la achiziţionarea terenului au participat şi numiţii R. şi P.,

- din depoziţia martorului P.A. care a declarat că a acordat mai multe împrumuturi soţilor M., de la sfârşitul anului 2011 - începutul anului 2012 şi că are cunoştinţă că soţii M. au împrumutat banii de la martorul C.L. şi care fiind naşul de căsătorie al soţilor M. avea reprezentarea faptului că cei doi au o relaţie de familie normală,

- din depoziţia martorului C.L. care a împrumutat familiei M. suma de 50.000 lei, sumă care a fost virată în conturile acestora şi care a fost restituit la scadenţă, pentru această sumă încheindu-se un contract de împrumut, împrumut despre care aveau cunoştinţă ambii soţi şi care, în cursul anului 2007 împreună cu inculpatul, şi soţia acestuia, a achiziţionat un teren pe str. G. la preţul de 1 mil euro, preţ din care 300.000 euro urma să fie achitată de soţii M.,

- din depoziţia martorului F.D. care a precizat că a împrumutat-o în repetate rânduri pe M.M.X., pentru a dezvolta unele proiecte imobiliare, şi a achitat unele rate pentru creditele contractate de soţii M.,

- depoziţia martorei B.A.A. care a împrumutat soţiei inculpatului în cursul anului 2011 suma de 30000 euro, încheindu-se în acest sens un contract cu garanţie imobiliară, restituirea împrumutului nerealizându-se la termen, fapt ce a determinat apelarea la serviciile unui executor judecătoresc,

- martora S.L.C. care a arătat că, era în relaţii de prietenie cu familia inculpatului, şi că a acordat două împrumuturi în sumă de 35000 lei, care au fost virate în contul personal al soţiei inculpatului, în perioada 2011 şi 2012, împrumuturi despre care inculpatul avea cunoştinţă, deoarece a contactat martora în acest sens, martorul G.B. care a împrumutat soţiei inculpatului, în mod repetat începând cu anul 2007 - 2008 sume importante de bani în euro, pentru desfăşurarea de proiecte imobiliare, fiind depuse scripte în limba maghiară şi un contract în împrumut încheiat în 1 octombrie 2010 cu soţia inculpatului, care atestă aceste fapte.

În susţinerea vinovăţiei inculpatului sunt şi declaraţiile de avere.

Astfel, în declaraţia de avere aferentă anului 2007, rubrica bunuri imobile şi bunuri mobile apare un teren intravilan în suprafaţă de 500 mp obţinut prin vânzare-cumpărare, împreună cu soţia în cursul anului 2008, şi un teren în suprafaţă de 1.390 mp, obţinut prin vânzare-cumpărare, împreună cu soţia, din care inculpatul deţine o treime, la credite sunt menţionate două credite la B.R.D., unul în valoare de 200.000 euro, scadent în 2032 şi unul în valoare de 50.000 euro, scadent în 2019, alte datorii nefiind menţionate.

În declaraţia de avere aferentă anului 2008 apare menţionat la imobile, un teren în suprafaţă de 1.000 mp, achiziţionat împreună cu soţia din care deţine o treime, şi un teren de 500 mp, obţinut de asemenea prin vânzare-cumpărare împreună cu soţia.

La datorii apare un credit nou pe lângă cele menţionate în declaraţia de avere aferentă anului 2007 în sumă de 42.158 euro, contractat în 2006 şi scadent în 2030, credit care nu a fost menţionat în declaraţia de avere anterioară precum şi venituri din alte surse în sumă de 485.000 euro.

În declaraţia de avere aferentă anului 2009, apar cele două terenuri cuprinse şi în declaraţiile anterioare şi 1/8 din 1/2 dintr-un teren în suprafaţă de 800 mp obţinut cu titlu de moştenire.

La categoria clădiri, apar dobândite tot prin moştenire două apartamente şi o casă de locuit.

La rubrica datorii apar creditele de la B.R.D. din declaraţia anterioară şi un credit contractat de la B.T. în cursul anului 2006 de 28.000 lei, iar la venituri, din alte surse apare suma de 485.000 euro obţinute de M.M.X. din litigiu.

Declaraţia de avere aferentă anului 2010 cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi cea din 2009.

În declaraţia de avere aferentă anului 2011 apar la imobile înstrăinate, o treime dintr-un teren înstrăinat în valoare de 200.000 euro şi partea din apartamentele obţinute prin moştenire şi patru credite la B.R.D.

La venituri din alte surse este menţionată suma de 485.000 euro obţinută de soţia sa din litigiu.

În declaraţia de avere aferentă anului 2012 apar menţionate datoriile pe care le are faţă de persoane fizice.

În fişele fiscale aferente anului 2007 apare pe numele inculpatului M. că acesta ar fi achiziţionat un teren, pe care însă nu l-a menţionat în declaraţia de avere.

În fişa anului 2008 de asemenea apare achiziţionat un teren.

Toate aceste probe şi activitatea infracţională desfăşurată de inculpat în raport de B.R.D., conduc spre certitudinea că inculpatul a avut cunoştinţă deplină de proiectele imobiliare în care era implicată soţia sa, ştiind că aceasta realizează venituri din aceste activităţi de construire de imobile urmate de vânzarea acestora, ştiind de asemenea că aceasta împrumuta diferite sume de bani pentru a-şi putea asigura participarea la aceste proiecte imobiliare.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului care în mod constant atât în faza de urmărire penală, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti a încercat să acrediteze ideea că nu avea cunoştinţă de afacerile imobiliare desfăşurate de soţia sa, existând o separaţie între afacerile soţiei şi activităţile desfăşurate de către el.

Această apărare nu poate fi acceptată pe de-o parte, pentru că o astfel de relaţie nu este caracteristică raporturilor normale de familie, ori martorii audiaţi în cauză, care cunosc bine familia inculpatului, au precizat că cei doi soţi aveau o relaţie de familie normală, iar pe de altă parte, datorită faptului că tot din declaraţiile aceloraşi martori a reieşit că inculpatul avea cunoştinţă despre afacerile soţiei sale.

Asociaţii s-au întâlnit în repetate rânduri cu familiile, discutându-se în mod inerent, aspecte legate de desfăşurarea proiectelor imobiliare, inculpatul a solicitat împrumuturi pentru a se desfăşura aceste proiecte imobiliare, chiar a achiziţionat un teren pe str. G., pentru a desfăşura în continuare astfel de proiecte imobiliare, şi a contractat credite de la bănci, pentru a căror acoperire nu beneficia de sume din salariu, având astfel reprezentarea continuă că aceste credite vor fi acoperite din veniturile obţinute de soţia sa din investiţii imobiliare.

Explicaţiile inculpatului sunt neverosimile venind în contradicţie cu pregătirea sa superioară, cu experienţa profesională şi mai ales cu experienţa într-o funcţie de conducere şi control care reclamă o responsabilitate maximă.

Este imposibil de crezut că inculpatul ofiţer cu studii superioare, nu a cunoscut dispoziţiile legale care impun întocmirea declaraţiilor de avere şi faptul că neconsemnarea tuturor datoriilor şi bunurilor dobândite constituie infracţiune.

De altfel, inculpatul a recunoscut că are cunoştinţă de împrumuturile acordate de martorii P.A., C.L. şi S.L.C., ceea ce ne îndreptăţeşte să credem cu atât mai mult că avea cunoştinţă şi de celelalte datorii ale soţiei sale.

Curtea a apreciat că faptele inculpatului de a nu declara sumele de bani obţinute de soţia sa de la diferite persoane fizice, fie cu titlu de împrumut, fie cu titlu de participaţie la desfăşurarea unor afaceri, fie cu titlu de venituri urmare a vânzării apartamentelor construite pe str. N.D., în perioada anilor 2007 - 2011, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii, prev. de art. 326 din noul C. pen., rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010, cu aplicarea art. 5, vechea reglementare art. 292 rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010.

Curtea a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie directă omiţând cu bună ştiinţă să menţioneze în declaraţiile de avere, sumele de bani primite cu titlu de împrumut de către soţia sa în cursul anului 2007, de la P.C., P.R.C.S., H.R., L.C., S.I., M.C.A. şi G.B., precum şi sumele împrumutate de soţia sa către numiţii C.A.S. şi B.V., în cursul anului 2008, sumele de bani primite cu titlu de împrumut sau cu un alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., P.R.C.S., H.R., L.C., S.I., M.C.A., S.G.F., C.H.R., E.R.L. şi G.B., sumele împrumutate de soţia sa către numiţii C.A.S. şi B.V., precum şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe str. N.D. din Cluj-Napoca, în cursul anului 2009 sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., M.C.A., S.G.F., G.B., P.A., suma împrumutată de soţia sa către numitul B.V. şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe str. N.D. din Cluj-Napoca, în cursul anului 2010 sumele împrumutate de cu soţia sa de la martorul C.L., sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., M.C.A., S.G.F., G.B., P.A. şi K.N., precum şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe str. N.D. din Cluj-Napoca, în cursul anului 2011 sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu, de către soţia sa M.M.X., de la P.C., M.C.A., S.G.F., G.B., P.A., K.N., B.A.A., S.L.C., H.R., "M.", precum şi veniturile obţinute de soţia sa în urma vânzării apartamentelor construite pe str. N.D. din Cluj-Napoca.

Pentru aceste fapte instanţa i-a aplicat inculpatului cinci pedepse de câte 3 luni închisoare.

Instanţa a apreciat, având în vedere şi decizia Curţii Constituţionale cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile nr. 265/2014, că în cauza dedusă judecăţii, legea penală mai favorabilă în ansamblul ei, este legea nouă, deoarece regimul sancţionator prevăzut pentru infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului, respectiv înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) era închisoarea de la 10 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi, în timp ce noul C. pen. sancţionează înşelăciunea la dispoziţiile art. 244 alin. (1) şi (2) cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani; înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) era sancţionată cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în timp ce în noua reglementare art. 244 alin. (1), (2) pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 1 şi 5 ani.

Având în vedere că inculpatul nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, a avut o atitudine constantă de încercare a inducerii în eroare a instanţei şi a organelor de urmărire penală, nu a făcut demersuri pentru repararea prejudiciului, iar faptul că este lipsit de antecedente penale constituie o stare de normalitate, instanţa nu a putut reţine în favoarea sa şi nici nu a apreciat necesar a reţine circumstanţe atenuante, motive pentru care legea penală nouă a fost considerată în ansamblul ei, ca lege penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecăţii, împrejurările în care acestea au fost comise, perioada în care acestea au fost comise, modalitatea de comitere, atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, dar şi faptul că este o persoană cu studii superioare, bine integrată în societate, căsătorit şi cu copii minori în întreţinere.

Constatând că faptele din prezentul dosar au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni aşa cum este reglementat în dispoziţiile art. 38 C. pen. instanţa, în baza dispoziţiilor art. 39 pct. 1 lit. b) a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de 11 luni închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare.

La întrebarea expresă a instanţei dacă în situaţia în care va fi găsit vinovat ar fi de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, inculpatul a răspuns negativ, de aceea instanţa a dispus ca executarea pedepsei rezultante stabilită în sarcina inculpatului, să fie în regim de detenţie.

Pe lângă acest argument, instanţa a mai apreciat că este inadmisibil ca o persoană cu pregătirea inculpatului, ocupând o funcţie importantă în cadrul I.P.J. Cluj, să comită astfel de fapte ilicite şi să nu-şi asume niciun fel de responsabilitate pentru cele comise.

Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că partea civilă B.R.D. - G.S.G. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 83630,73 euro sumă precizată la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2014, reprezentând datoriile neachitate de către inculpat, din creditele acordate în data de 4 aprilie 2008 şi 11 septembrie 2008.

Instanţa a constatat că sunt îndeplinite toate cerinţele răspunderii civile delictuale aşa cum sunt prevăzute în dispoziţiile C. civ., respectiv există o faptă ilicită a inculpatului, constând în inducerea în eroare a părţii civile, prin prezentarea unor venituri false, ce au determinat acordarea unor credite, care în situaţii reale nu ar fi fost acordate, există un prejudiciu cauzat părţii civile, prin nerestituirea acestor sume acordate cu titlu de împrumut, între fapta ilicită a inculpatului şi prejudiciul cauzat există o legătură de cauzalitate până în acest moment, prejudiciul nu a fost recuperat în întregime.

Precizările la constituirile de parte civilă sunt justificate având în vedere că, în contractele de credit erau menţionate dobânzi şi având în vedere că potrivit art. 20 alin. (5) din C. proc. pen., până la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate mări sau micşora întinderea pretenţiilor.

Pentru aceste considerente a fost admisă constituirea de parte civilă formulată de B.R.D. G.S.G. conform dispozitivului şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei solicitate de 83630,73 euro echivalent în lei la data plăţii.

S-a dispus desfiinţarea înscrisurilor false - adeverinţe de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 şi 723601/1430 din 12 august 2008 emise de I.P.J. Cluj, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul M.A.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru cele două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, cu privire la adeverinţele de venit din 12 martie 2008 şi din 12 august 2008, emise de I.P.J. Cluj, făcând trimitere la situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu.

A considerat că instanţa de fond, în aprecierea vinovăţiei inculpatului, nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză, ci doar raportul de expertiză, potrivit căruia nu s-a putut stabili, în mod clar, că modificările făcute pe adeverinţele de venit au fost realizate de inculpat sau de martora S.L.M.

În acest sens, a arătat că declaraţia inculpatului, dată în cursul urmăririi penale, coroborată cu declaraţiile funcţionarilor băncii, relevă faptul că inculpatul este singura persoană care a avut contact cu adeverinţele de venit, până ce acestea au fost depuse la bancă.

Cu privire la susţinerea inculpatului potrivit căreia funcţionarul băncii acreditat cu acordarea împrumutului ar fi falsificat aceste adeverinţe de venit, a apreciat că această apărare a fost înlăturată pe baza probelor, având în vedere că, sub acest aspect, s-au făcut cercetări şi s-a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale.

Raportat la toate aceste elemente, a considerat că vinovăţia inculpatului în comiterea acestor două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale a fost dovedită, având în vedere că acesta a fost singura persoană care a intrat în contact cu adeverinţele de venit, până la momentul depunerii la bancă.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea apelului, casarea parţială a hotărârii apelate şi, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpatului şi pentru cele două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, cu menţinerea pedepselor aplicate anterior şi refacerea concursului de infracţiuni existent cu restul pedepselor aplicate de prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. pen. şi reţinerea, ca lege penală mai favorabilă, a prevederilor noului C. pen.

Apelantul inculpat M.A. a solicitat admiterea propriului apel, cu consecinţa, în principal, a achitării acestuia pentru infracţiunile de fals, uz de fals şi înşelăciune, în temeiul art. 16 lit. b) şi c) C. proc. pen.

A susţinut că înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv adeverinţa de venit din data de 12 martie 2008, fişa privind condiţiile de acordare a derogărilor şi adeverinţa cuprinzând suma falsificată cu cifra "4", stabilesc, cu certitudine, că situaţia nu este cea pe care o prezintă parchetul şi pe care a reţinut-o instanţa de fond, aspect confirmat şi de martorele audiate la termenul anterior de către instanţă.

În acest sens, a arătat că "fişa de aprobare condiţii derogatorii", datată 20 martie 2008, a fost întocmită la 8 zile de la eliberarea adeverinţei de venit (12 martie 2008), fapt ce atestă că, la momentul predării adeverinţelor către instituţia bancară, acestea nu erau falsificate, astfel încât, suprascrierea cifrei "4" a fost realizată după depunerea adeverinţei de venit, atunci când aceasta era în posesia băncii.

A susţinut că suma de 9.820 lei, ce apare pe fişa de acordare a condiţiilor derogatorii, nu reprezintă venitul mediu al inculpatului, aşa cum rezultă şi din menţiunea făcută de bancă în formularul "cerere de credit", care este nesemnată de inculpat.

Mai mult, cererile de acordare a creditelor, care reprezintă singurele înscrisuri din întreaga documentaţie de creditare în care sunt menţionate veniturile pretins realizate pe baza adeverinţelor falsificate, nu sunt semnate de niciunul dintre soţii M.

Împrejurarea că inculpatul a fost singura persoană care a luat adeverinţele şi le-a dus la bancă nu este de natură a conduce la concluzia că infracţiunea de fals s-a produs, la acel moment.

Sub aspectul laturii civile, a susţinut că soluţia instanţei de fond nu este corectă, întrucât în condiţiile în care s-a reţinut că adeverinţa este documentul sursă, trebuia să fie anulat contractul de acordare a creditului. A considerat că, raportat la sumele de bani achitate de inculpat până la momentul opririi plăţilor, coroborate cu sumele obţinute de bancă din vânzarea casei pe care acesta o definea, prejudiciul a fost stins în integralitate. Pe de altă parte, în situaţia în care ar exista infracţiunea de înşelăciune, nu s-ar putea stabili un prejudiciu raportat la dobânzi şi penalităţi, întrucât un contract nul, ca urmare a săvârşirii infracţiunii, nu ar mai putea produce efecte.

Mai mult, în opinia apărării, banca a avut o atitudine duală, în sensul că, pe de o parte, a făcut plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, considerând că respectivul contract nu este valid, existând o inducere în eroare, iar, pe de altă parte, consideră că acel contract este valid şi constituie titlu executoriu, executând casa aparţinând inculpatului.

S-a mai susţinut că aprecierile instanţei de fond şi ale Ministerului public se bazează pe prezumţii şi nu pe probe, care emană chiar de la partea civilă. Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond şi de către parchet, în sensul că doar persoana care contractează creditul are un interes în acest sens, apărarea a arătat că, pentru bancă, era important, în scop publicitar, să aibă un "nume" în portofoliu. A susţinut că falsul nu era determinant şi nici suficient pentru a genera inducerea în eroare, prevăzută de infracţiunea de înşelăciune, întrucât banca ştia că inculpatul nu are veniturile necesare pentru obţinerea creditului.

În ceea ce priveşte mobilul infracţional, inculpatul a dorit să obţină un credit, în vederea achiziţionării unei case, obligându-se să respecte obligaţiile asumate prin contractul de credit, astfel că nu este o situaţie tipică pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune, ce ar presupune obţinerea unui folos ilicit, nejustificat.

În subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că se impune aplicarea unei pedepse, a solicitat să se dispună o pedeapsă neprivativă de libertate, cu precizarea că, la momentul la care inculpatul a fost întrebat de către instanţa de fond dacă ar fi de acord să presteze zile de muncă în folosul comunităţii, acesta nu a înţeles pe deplin consecinţele întrebării, motiv pentru care, nu şi-a dat acordul în acest sens. A solicitat a se avea în vedere împrejurările în care s-au produs faptele, evoluţia acestora, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv, faptul că acesta a fost ofiţer de poliţie judiciară, fără a avea vreo suspiciune de corupţie sau incidente profesionale, dar şi faptul că prejudiciul a fost recuperat integral.

Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, a susţinut că este vorba doar de o neglijenţă din partea inculpatului, neexistând o intenţie specifică acestei infracţiuni, apreciind că, sub acest aspect, soluţia instanţei de fond este una corectă şi decentă.

În subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care instanţa va pronunţa o soluţie de condamnare, modalitatea de executare a pedepsei să fie stabilită în regim neprivativ de libertate, ţinând cont de cariera profesională a inculpatului, precum şi de faptul că prejudiciul a fost recuperat.

În ceea ce priveşte legea penală aplicabilă, a apreciat că dispoziţiile noului C. pen. sunt mai favorabile.

În faza căii de atac a apelului, Înalta Curte a procedat la ascultarea inculpatului M.A. şi a martorelor M.M.X., S.L.M., P.O.M. şi P.O.C., depoziţiile acestora fiind consemnate în procese-verbale separate şi ataşate la dosarul cauzei.

De asemenea, a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi cu privire la situaţia de fapt.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

I. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul M.A., se reţin următoarele aspecte:

În mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, constatând că prezumţia de nevinovăţie, de care beneficiază inculpatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi art. 99 alin. (2) C. proc. pen. (art. 5² şi art. 66 C. proc. pen. din 1968), a fost răsturnată, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune (două fapte), uz de fals (două fapte), şi fals în declaraţii (cinci fapte), pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, cu referire la infracţiunea de înşelăciune, se constată că există inducere în eroare atunci când autorul minte cu privire la o împrejurare obiectivă, al cărei caracter adevărat sau neadevărat poate fi verificat la momentul comiterii actului de executare.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, înşelăciunea, reglementată de art 244 alin. (1) şi (2) C. pen., este compusă din aceleaşi trei etape ca şi în reglementarea vechiului C. pen., (şi anume: existenţa unei acţiuni de inducere în eroare şi a unei conduite autopăgubitoare (momentul în care fapta se va consuma), peste care, de cele mai multe ori, se suprapune realizarea folosului material injust de către făptuitor (chiar dacă acest ultim moment nu reprezintă o condiţie de tipicitate, fiind suficientă provocarea unei pagube materiale persoanei vătămate).

Or, în speţă, cu ocazia încheierii celor două contracte de credit cu partea civilă B.R.D. - G.S.G., apelantul inculpat a indus în eroare instituţia de credit referitor la situaţia sa financiară reală, iar fără această acţiune de inducere în eroare, cu siguranţă, banca, prin reprezentanţii săi, nu ar fi acceptat semnarea creditelor.

La momentul semnării contractelor de credit, există o conduită autopăgubitoare a băncii care, din pricina inducerii ei în eroare, a acceptat semnarea convenţiilor şi remiterea sumelor de bani către inculpat.

În aceste condiţii, aspectele invocate de către inculpat în apărare, referitoare la procedura prealabilă acordării creditului şi la normele prudenţiale bancare, sunt nerelevante din punct de vedere juridic, atâta timp cât, infracţiunea de înşelăciune s-a consumat la momentul semnării contractelor de credit şi oferirii de către partea civilă a sumelor de bani solicitate, fără a cunoaşte situaţia financiară reală a inculpatului, pe care acesta din urmă, în mod evident, o ştia.

Cu referire la elementul intenţional al laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune, concretizat în existenţa intenţiei directe a inculpatului în comiterea celor două fapte, un aspect esenţial constă în faptul că, în condiţiile generale ale contractelor de credit în cauză (nr. 7051253 din 04 aprilie 2008 şi nr. 7761271 din 11 septembrie 2008), convenţii semnate, atât de către inculpat, cât şi de către soţia acestuia, martora M.M.X., este stipulată, la punctul 14.1.a., împrejurarea că partea civilă i-a informat înainte de semnarea convenţiilor "despre contractele de credit oferite de bancă, despre toată documentaţia necesară acordării creditului şi consideră că tipul şi suma creditului sunt adecvate situaţiei lor financiare".

De asemenea, la punctul 14.1.c. se prevede că "toate informaţiile şi documentele prezentate băncii sunt veridice şi corecte".

Or, din aspectele reţinute mai sus, rezultă, cu certitudine, faptul că inculpatul, la momentul semnării convenţiilor, a declarat, în faţa reprezentanţilor părţii civile, că acestea corespund situaţiei sale financiare reale, iar cele inserate în înscrisurile depuse la dosarul de credit sunt conforme cu realitatea, aşa încât, nu se poate susţine că inculpatul - persoană cu studii superioare, cu grad profesional de comisar şef de poliţie şi în calitatea sa de organ de cercetare al poliţiei judiciare - nu a ştiut ce semnează.

Cu alte cuvinte, susţinerea inculpatului, în sensul că, la momentul semnării contractelor de credite, nu cunoştea dacă "tipul şi suma creditului sunt adecvate situaţiei lor financiare" este neîntemeiată.

De altfel, inculpatul nu a susţinut, în niciun moment, faptul că nu a cunoscut clauzele şi prevederile contractuale şi condiţiile generale ale acestora.

Un alt aspect invocat în apărare de către inculpat a vizat faptul că martora S.L.M. (consilier clientelă în cadrul părţii civile) nu a fost indusă în eroare şi, drept consecinţă, nici cu privire la persoana juridică B.R.D. - G.S.G. nu a existat acţiunea specifică infracţiunii de înşelăciune.

Înalta Curte constată, de asemenea, că susţinerea este neîntemeiată, în condiţiile în care paguba s-a produs în patrimoniul părţii civile în momentul în care s-a aprobat creditul şi s-a semnat contractul.

Din acest punct de vedere, din declaraţiile concordante, sub acest aspect, ale martorelor A.C.V. şi S.L.M., date în faţa instanţei de fond la data de 11 noiembrie 2013 şi menţinute de martora S.L.M. în faţa Înaltei Curţi la 04 iunie 2015, a rezultat că dosarul de credit era înaintat, de către consilierul de creditare, la serviciul de analiză, ulterior, la serviciul de risc, iar în final, către comitetul de acordare a creditelor.

Prin urmare, decizia de acordare a creditului era luată la final, consilierul de creditare având rolul de a înainta dosarul de credit către serviciile susmenţionate pentru analiză şi pentru a se decide cu privire la aprobarea sau nu a creditului respectiv.

Etapa preliminară constând în discuţiile purtate de către inculpat cu martora S.L.M. şi în actele întocmite de aceasta din urmă, la solicitarea apelantului, se situează în faza anterioară consumării infracţiunii.

Altfel spus, infracţiunea de înşelăciune nu s-a consumat în momentul în care martora S.L.M. a fost indusă în eroare de către inculpat, prin utilizarea adeverinţelor falsificate, ci aşa cum s-a arătat mai sus - în momentul în care s-a aprobat acordarea creditului şi s-au semnat convenţiile.

Un alt aspect susţinut în apărare de către inculpat a constat în faptul că nu el a semnat cererile de acordare a creditelor şi, ca atare, nu a cunoscut împrejurarea că banca a avut în vedere, cu ocazia aprobării împrumutului, alte venituri decât cele reale.

Or, cu ocazia depoziţiilor date, se constată că inculpatul a recunoscut că a formulat cerere de acordare a creditelor şi că a cunoscut cerinţa privitoare la gradul maxim de îndatorare în vederea acordării împrumutului, precizând că martora S.L.M. l-a informat în legătură cu procentul de 70% referitor la gradul maxim de îndatorare.

Martora M.M.X., soţia inculpatului, în acelaşi context, a arătat că este posibil ca martora S.L.M. să-i fi comunicat care este gradul maxim de îndatorare.

Prin urmare, coroborând depoziţiile martorei S.L.M. cu cele ale soţilor M. rezultă, în mod cert, că inculpatul a cunoscut ce venituri trebuia să obţină familia lui pentru a putea beneficia de aprobarea creditelor de către bancă.

Conchizând cu privire la aspectul analizat, Înalta Curte constată că inculpatul a cunoscut că, în realitate, depăşeşte cu mult pragul maxim de îndatorare, încă de la primul credit de 200.000 euro solicitat şi obţinut, dar cu toate acestea, prin menţinerea băncii în eroare, a solicitat şi a obţinut -utilizând aceleaşi mijloace dolosive - un al doilea credit în cuantum de 48.500 euro.

Prin urmare, activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de înşelăciune comise în concurs real, atât în reglementarea prevăzută de C. pen. anterior, cât şi în reglementarea prevăzută de actualul C. pen. (art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.).

Înalta Curte constată că noul C. pen. aduce simplificarea textului de incriminare a înşelăciunii, prin renunţarea la incriminarea distinctă a două forme speciale de înşelăciune, respectiv, înşelăciunea în convenţii şi cea prin emiterea de cecuri.

Renunţând la aceste criterii de diferenţiere, fără relevanţă practică (înşelăciunea în convenţii avea acelaşi regim sancţionator ca cel stabilit pentru înşelăciunea simplă), noul C. pen. a creat o singură normă care acoperă, atât ipotezele în care înşelăciunea are loc într-un cadru extracontractual, cât şi pe cele care au la bază un cadru contractual (cu prilejul încheierii sau executării unui contract).

Aşadar, în niciun caz, această restructurare a textului nu poate conduce la concluzia unei eventuale dezincriminări a celor două forme speciale de înşelăciune C. pen. anterior.

Fapta de "înşelăciune în convenţii" prezintă, în continuare, semnificaţie penală, ea fiind readusă în textul general de incriminarea a înşelăciunii.

Textul de incriminare din noul C. pen. preia în totalitate, chiar literal, norma C. pen. anterior.

Renunţarea la înşelăciunea în convenţii, care avea, ca şi act de executare alternativ, şi menţinerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract, generează întrebarea dacă, menţinerea în eroare mai reprezintă sau nu o conduită ce poate prezenta semnificaţie penală.

Formularea utilizată de către legiuitor conduce la concluzia că textul este aplicabil acelor situaţii în care, deşi sunt solicitate informaţii cu privire la aspectul cărora planează starea dubitativă (viitoarea eroare), partea ce are obligaţia legală sau contractuală de a înlătura starea de eroare nu aduce clarificările solicitate, optând pentru consolidarea erorii.

Această tăcere va putea fi calificată drept o inducere în eroare, tăcerea fiind, în acest caz, un alt mod de prezentare (tacită) a unei fapte mincinoase ca adevărată sau a unei fapte adevărate ca mincinoase.

Astfel, Înalta Curte constată că menţinerea în eroare a băncii constă în tăcerea inculpatului, în ceea ce priveşte veniturile sale reale, în timp ce se afla în derulare primul contract de credit şi în curs de aprobare, cel de-al doilea contract.

Din acest ultim punct de vedere, se constată că, deşi inculpatul obţinea venituri lunare de 9.000 lei, însă avea de plătit o rată de circa 10.000 lei, acesta, nu numai că nu a sesizat banca cu privire la imposibilitatea materială de a achita primul credit şi, mai mult, a solicitat acordarea unui nou credit.

Inculpatul a mai susţinut faptul că nu el este cel care a falsificat adeverinţele de venit, ci funcţionari din cadrul băncii, aspect ce duce, din punctul său de vedere, la imposibilitatea reţinerii infracţiunii de înşelăciune.

Or, implicarea funcţionarilor băncii a făcut deja obiectul cercetărilor penale, concluzia fiind aceea că niciunul dintre angajaţii părţii civile nu se face vinovat de comiterea vreunei infracţiuni de fals ori uz de fals.

Astfel, inculpatul a atacat atât soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă in rem prin rechizitoriul ce face obiectul prezentei cauze, cât şi soluţia de clasare a cauzei dispusă ca urmare a denunţului formulat împotriva martorei S.L.M., iar prin hotărâri definitive pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca au fost respinse plângerile formulate de către inculpat (sentinţele penale nr. 8 din 08 ianuarie 2014 şi nr. 978 din 17 iulie 2015).

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în drept, fapta inculpatului M.A. care, în cursul lunilor martie - aprilie 2008, i-a indus în eroare pe reprezentanţii B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Cluj, prin folosirea unei adeverinţe de venit falsă, obţinând astfel suma de 200.000 euro (echivalent a 742.000 lei la acea data), urmare a încheierii contractului de credit nr. 7051253 din 04 aprilie 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din 1969 (art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.).

Fapta aceluiaşi inculpat care, în cursul lunilor august - septembrie 2008, i-a indus în eroare pe reprezentanţii B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Cluj, prin folosirea unei adeverinţe de venit falsă, obţinând astfel suma de 48.500 euro (echivalent a 175.085 lei la acea data), urmare a încheierii contractului de credit nr. 7761271 din 11 septembrie 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969 (art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.).

În ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals reţinute în sarcina inculpatului, Înalta Curte are în vedere, în primul rând, poziţia inculpatului care nu a contestat, niciun moment, că a prezentat personal acele adeverinţe de venit, care conţineau elemente nereale, la sediul B.R.D., în scopul obţinerii a două creditări, în cuantum de 200.000 euro şi, respectiv, de 48.500 euro.

Astfel, inculpatul a precizat că a preluat adeverinţele de la serviciul financiar din cadrul I.P.J. Cluj, aspect confirmat de angajaţii acestui serviciu şi de martora S.L.M., care a declarat, în mod constant, că inculpatul i-a prezentat personal adeverinţele de venit.

Prin urmare, inculpatul s-a folosit de adeverinţele de venit despre care ştia că sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice (obţinerea împrumuturilor prin inducerea în eroare a instituţiei bancare, folosindu-se de înscrisuri falsificate).

Este imposibil de crezut că inculpatul a preluat personal adeverinţele de venit de la serviciul financiar, înscrisuri care îl priveau şi erau menite să-i asigure obţinerea unor credite într-un cuantum considerabil şi că le-a predat consilierului clientelă al băncii, fără ca, în prealabil, să verifice, printr-o simplă lecturare a cifrelor inserate în cuprinsul acestora, dacă veniturile sunt corect trecute.

Aceasta în condiţiile în care, în ipoteza existenţei vreunei greşeli de redactare din partea angajaţilor serviciului financiar, inculpatul ar fi evitat efectuarea mai multor deplasări către bancă sau spre locul de muncă, în scopul refacerii adeverinţelor.

Pe de altă parte, inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă veniturile de care are nevoie, pentru a obţine un credit atât de consistent, precum cel de 200.000 euro, în condiţiile în care, avea şi alte rate şi angajamente de plată la B.R.D. şi la alte bănci. Astfel, în momentul contractării creditului de 200.000 euro, inculpatul trebuia să plătească rate şi angajamente la B.R.D. şi alte bănci, în cuantum de 10.730 lei, fără a lua în calcul cheltuielile minime de existenţă care, în cazul familiei inculpatului, se situau în jurul sumei de 6.500 lei.

Or, pentru creditul de 200.000 euro inculpatul urma să plătească o rată de 1414, 94 euro, astfel cum rezultă din graficul de rambursare, echivalentul a 5.255 lei la cursul B.N.R. din data de 04 aprilie 2008, la care se adaugă alte angajamente către B.R.D. în sumă de 371 lei şi suma de 373 lei, linie de credit deschisă la B.T.

Pe de altă parte, soţia inculpatului, martora M.M.X., avea de achitat o rată de 448,56 euro, echivalentul a 1.666 lei la cursul B.N.R. din 04 aprilie 2008, pentru un credit de 45.000 euro, contractat de la B.R.D. în cursul anului 2005, un alt angajament lunar de 359 lei tot către B.R.D. şi un angajament de 2.696 lei, către alte bănci.

Cu privire la creditul contractat de soţia sa, inculpatul a susţinut că ratele aferente acestui împrumut erau achitate, în fapt, de o altă persoană.

Înalta Curte constată că o astfel de susţinere nu are relevanţă în analiza existenţei infracţiunilor deduse judecăţii, dat fiind că, din punct de vedere juridic, soţia inculpatului avea calitatea de împrumutat şi obligaţia legală de a achita ratele. În acest sens este şi depoziţia martorei P.O.M. care a arătat, la data de 04 iunie 2015, în faţa instanţei de apel, că "la valoarea creditului se are în vedere totalitatea angajamentelor pe care le are clientul".

Conchizând, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că singura persoană interesată era inculpatul, care s-a folosit de adeverinţele falsificate pentru a induce în eroare banca, prin obţinerea unor credite pe care, în condiţii reale, nu le-ar fi obţinut.

În mod similar, în ceea ce priveşte creditul în cuantum de 48.500 euro contractat la 12 august 2008, inculpatul s-a folosit de o adeverinţă de venit care atestă împrejurări nereale pentru a obţine un credit pe care, în alte condiţii, nu l-ar fi obţinut.

Astfel, la acel moment, inculpatul avea un venit lunar de 4.868 lei, iar soţia sa de 4.146 lei. Pentru noul credit rata era de 398,57 euro, care la cursul B.N.R. din 11 septembrie 2008 reprezenta 1439,75 lei, la care se adăuga suma de 5.255 pentru creditul de 200.000 euro acordat cu câteva luni mai devreme şi 1.666 lei pentru creditul de 45.000 euro, contractat în cursul anului 2005 de soţia inculpatului.

Inculpatul mai avea şi alte obligaţii de plată, în cuantum de 361 lei, iar soţia acestuia, de 340 lei.

În total, soţii M. aveau angajamente lunare de plată de 9.060 lei, în condiţiile în care puteau justifica venituri de 9.014 lei, fără a lua în calcul cheltuielile minime de existenţă, care se ridicau la circa 6.000 lei.

În consecinţă, în drept, faptele inculpatului care, cu intenţie, s-a folosit de adeverinţele de venit nr. 723601/419 din 12 martie 2008 şi nr. 723601/1430 din 12 august 2008, ambele emise de I.P.J. Cluj, despre care avea cunoştinţă ca inserează date cu caracter nereal, în vederea obţinerii creditelor de 200.000 euro şi de 48.500 euro, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de uz de fals, comise în concurs real, prevăzute de art. 323 teza I C. pen. (art. 291 C. pen. din 1969).

Cu referire la infracţiunile de fals în declaraţii reţinute în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată, coroborând întregul material probator administrat în cauză, că inculpatul, cu intenţie directă, a omis să evidenţieze în declaraţiile de avere, la depunerea cărora era obligat conform Legii nr. 176/2010, sumele primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu de către soţia sa şi veniturile obţinute de aceasta din urmă datorită înstrăinării apartamentelor construite pe str. N.D. din Cluj-Napoca.

Astfel, în declaraţia de avere aferentă anului 2007, inculpatul a omis să evidenţieze sumele de bani primite cu titlu de împrumut sau cu titlu de participaţie la desfăşurarea unui proiect imobiliar, de către soţia sa, martora M.M.X., de la martorii P.C., P.R.C.S., H.R., L.C., S.I., M.C.A., G.B., C.A.S. şi B.V.

Din depoziţiile martorilor susmenţionaţi a rezultat faptul că inculpatul avea cunoştinţă despre afacerile imobiliare ale soţiei sale.

În susţinerea vinovăţiei inculpatului sunt şi declaraţiile de avere.

În fişele fiscale aferente anilor 2007 şi 2008 este evidenţiat faptul că inculpatul a achiziţionat câte un teren, pe care însă nu le-a menţionat în declaraţia de avere.

Prin urmare, se constată că, în cauză, s-a făcut dovada certă a faptului că inculpatul a avut cunoştinţă deplină de proiectele imobiliare în care era implicată soţia sa, de realizarea de venituri din aceste activităţi de construire de imobile urmate de vânzarea acestora, dar şi de faptul că soţia sa împrumuta diferite sume de bani pentru a-şi asigura participarea la proiectele imobiliare respective.

Pe de altă parte, inculpatul era pe deplin conştient despre obligaţia sa de a formula declaraţii anuale de avere, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 176/2010, dar şi de consecinţele nerespectării acestei obligaţii, din punct de vedere al legii penale, prin depunerea unor declaraţii necorespunzătoare realităţii.

În aceeaşi ordine de idei, se constată că inculpatul personal a solicitat împrumuturi pentru a se desfăşura aceste proiecte imobiliare, chiar a achiziţionat un teren pe str. G. din Cluj-Napoca în acest scop şi-a contractat credite de la bănci, pentru a căror acoperire nu beneficia de sume din salariu, având, astfel, reprezentarea că aceste credite vor fi acoperite din veniturile obţinute de soţia sa din investiţii imobiliare.

De altfel, inculpatul a recunoscut că avea cunoştinţă de împrumuturile acordate de martorii P.A., C.L. şi S.L.C.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut dovada faptului că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, omiţând, cu bună ştiinţă, să menţioneze în declaraţiile de avere aferente anilor 2007 - 2011, sumele de bani obţinute de soţia sa de la diferite persoane fizice, fie cu titlu de împrumut, fie cu titlu de participaţie la desfăşurarea unor afaceri, fie cu titlu de venituri, urmare a vânzării apartamentelor construite pe str. N.D., fapte ce întrunesc, în drept, elementele constitutive a cinci infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 din C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010 (art. 292 C. pen. din 1969 rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010).

În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpatului, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

Din perspectiva regimului sancţionator mult mai puţin sever al infracţiunii de înşelăciune, în mod evident, norma din noul C. pen. reprezintă o lege penală mai favorabilă. În aceeaşi notă, textul actual de incriminare reprezintă o lege penală mai favorabilă, având în vedere că, în actuala reglementare, împăcarea părţilor este posibilă.

Prin urmare, comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, având în vedere cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante şi incidenţa circumstanţelor atenuante ori agravante în cauză.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, reţinând şi ultimul criteriu avut în vedere la compararea celor două legi succesive, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a aplicat prevederile art. 74 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei.

Astfel, în acord cu instanţa de fond, se constată că inculpatul nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, nu a făcut demersuri pentru repararea prejudiciului, motiv pentru care, nu se impune reţinerea, în favoarea sa, a vreunei circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen.

Făcând propria evaluare a criteriilor generale de individualizare a pedepselor, Înalta Curte reţine împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele dolosive de care s-a folosit în comiterea faptelor de înşelăciune; starea de pericol creată pentru valorile ocrotite - relaţiile sociale cu caracter patrimonial, care implică încrederea şi buna credinţă a celor ce intră în astfel de relaţii, precum şi relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea entităţilor cu însuşire probatorie - natura şi gravitatea rezultatului produs - cuantumul relativ ridicat al prejudiciului infracţional - conduita inculpatului înainte şi după săvârşirea infracţiunii, dar şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Având în vedere criteriile generale analizate mai sus, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare infracţiune săvârşită în concurs real, orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cerinţele art. 91 C. pen. pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, în cauză, la limita maximului general prevăzut de lege, care constituie termen de supraveghere.

Astfel, se constată că inculpatul şi-a manifestat - în faţa instanţei de apel, la termenul din 17 septembrie 2015 - acordul de a presta o munca neremunerată în folosul comunităţii; acesta este o persoană cu studii superioare, bine integrată în societate, căsătorit şi cu trei copii minori în întreţinere; nu este cunoscut cu antecedente penale şi, deşi nu a recunoscut săvârşirea faptelor, s-a prezentat, în mod constant, la chemarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel are în vedere posibilităţile inculpatului de îndreptare, astfel cum acestea rezultă, atât din întreaga sa conduită pe parcursul procesului penal, cât şi din conţinutul raportului de evaluare nr. 122/RE din 28 mai 2015 întocmit de Serviciul de Probaţiune Cluj, la solicitarea Înaltei Curţi, care a estimat un risc scăzut ca inculpatul să comită fapte contrare legislaţiei penale în viitor, concluzionând că, în momentul de faţă, acesta dispune de resurse personale, familiale şi comunitare suficiente pentru o traiectorie aliniată normelor socio-penale.

În fine, Înalta Curte a avut în vedere şi perioada, relativ îndelungată, scursă de la data comiterii faptelor infracţionale.

Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că persoana vătămată B.R.D. - G.S.G. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 83630,73 euro, cu titlu de despăgubiri civile, astfel cum a precizat la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2014, reprezentând datoriile neachitate de către inculpat, din creditele acordate în datele de 04 aprilie 2008 şi de 11 septembrie 2008.

Prealabil examinării acţiunii civile formulate şi alăturate acţiunii penale, Înalta Curte, reţinând că infracţiunile de înşelăciune deduse judecăţii au fost săvârşite în cursul anului 2008, constată că, în cauza de faţă, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile C. civ. de la 1864, în condiţiile în care, potrivit art. 39 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului C. civ., acesta a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011, adică ulterior comiterii faptelor penale.

Examinând acţiunea civilă, instanţa de apel constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum acestea erau stipulate prin dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ. de la 1864 şi preluate în noul C. civ., respectiv: există faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu, a inculpatului, constând în inducerea în eroare a părţii civile, prin prezentarea unor adeverinţe de venit false, înscrisuri ce au determinat acordarea unor credite, care în situaţii reale nu ar fi fost aprobate; există un prejudiciu cauzat părţii civile, prin nerestituirea unei părţi din sumele acordate cu titlu de împrumut; între fapta ilicită a inculpatului şi prejudiciul cauzat există o legătură de cauzalitate, iar până la acest moment, prejudiciul nu a fost recuperat în integralitate.

Răspunderea inculpatului este de natură delictuală, decurgând din comiterea faptelor ilicite (cele două infracţiuni de înşelăciune prin care partea civilă a fost indusă şi ulterior, menţinută în eroare, în derularea contractelor de credit) şi nu o răspundere contractuală, astfel cum s-a susţinut în apărare.

Astfel, răspunderea contractuală derivă din nerespectarea clauzelor contractului de credit, faptă de natură comercială şi nu este aplicabilă atunci când s-a săvârşit o faptă ilicită.

Pe de altă parte, precizările din data de 10 octombrie 2014 la constituirile de parte civilă sunt justificate, având în vedere că, în contractele de credit erau menţionate dobânzi, iar potrivit art. 20 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., până la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate mări sau micşora întinderea pretenţiilor.

În aceeaşi ordine de idei, cu referire la dobânda legală solicitată, practica judiciară a arătat că efectele devalorizării monetare asupra creanţelor pecuniare nu încetează în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare la plata sumei de bani, ci continuă până la executarea efectivă (de bunăvoie ori silită).

Reacţionând la această situaţie, legiuitorul a permis executorului judecătoresc, prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2001, să actualizeze sumele cuprinse în titlurile executorii, urmând ca executarea silită să poarte, atât asupra sumei determinate prin actualizare, cât şi asupra dobânzilor şi penalităţilor.

Neexecutarea obligaţiei de plată stabilite prin hotărârea judecătorească constituie o faptă ilicită distinctă, aptă să atragă răspunderea civilă delictuală a autorului.

În fine, în ceea ce priveşte solicitarea apărării de a se dispune desfiinţarea contractelor de credit, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, având în vedere că aceste convenţii au fost valabil încheiate şi-şi produc efectele fireşti.

Din acest punct de vedere, se constată că, în mod legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus desfiinţarea doar a înscrisurilor falsificate (cele două adeverinţe de venit) - mijloace frauduloase, în înţelesul alin. (2) al art. 244 C. pen. care reglementează forma agravantă a infracţiunii de înşelăciune.

II. În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, constatând că prezumţia de nevinovăţie, de care beneficiază inculpatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi art. 99 alin. (2) C. proc. pen. (art. 5² şi art. 66 C. proc. pen. din 1968), nu a fost răsturnată, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (două fapte).

Astfel, se constată că, în urma verificărilor efectuate, s-a procedat la compararea copiei existente la serviciul financiar al I.P.J. Cluj a adeverinţei de venit din 12 martie 2008 cu cea prezentată de către inculpat la B.R.D. - G.S.G. şi s-a observat că, în acest din urmă înscris, apare o altă sumă cu titlul de venit decât cea reală.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize grafice şi tehnice a documentelor, de către L.I.E.C. Cluj, la data de 08 mai 2013, expertiză în care au fost examinate adeverinţele de venit nr. 723061 din 12 martie 2008 şi nr. 723061 din 12 august 2008, care au stat la baza acordării creditelor de 200.000 euro şi, respectiv, de 48.500 euro.

Expertul a examinat comparativ scrisul în litigiu cu probe experimentale şi libere emanând de la inculpatul M.A. şi de la martora S.L.M., concluzionând că nu se poate stabili autorul modificărilor, adăugirilor şi repasărilor prezente pe cele două acte în litigiu.

Or, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2) C. proc. pen., care reglementează prezumţia de nevinovăţie, după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii instanţei se interpretează în favoarea inculpatului.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză grafoscopică, se constată că, în mod temeinic, Curtea a apreciat că nu există probe suficiente de natură a înlătura prezumţia de nevinovăţie în cauza pendinte.

Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva sentinţei penale nr. 759 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului şi, în aceste limite, rejudecând în fond:

În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei F.M.C. Cluj-Napoca sau Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Va pune în vedere inculpatului prevederile art 93 alin. (5) C. pen şi art. 96 din acelaşi cod.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe.

Conform art. 276 alin. (6) C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimata parte civilă B.R.D. - G.S.G. privind acordarea cheltuielilor judiciare efectuate în apel, motivat de faptul că nu s-au depus la dosar înscrisuri (chitanţe) care să probeze efectuarea unor astfel de cheltuieli.

Având în vedere soluţiile pronunţate în cauză, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. Admite apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva sentinţei penale nr. 759 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei F.M.C. Cluj-Napoca sau Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 93 alin. (5) C. pen. şi art. 96 din acelaşi cod.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimata parte civilă B.R.D. - G.S.G. privind acordarea cheltuielilor judiciare efectuate în apel.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Suma de 70 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.A., până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 3/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 367/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Revizuire - Apel ICCJ. Decizia nr. 367/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 372/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 377/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 393/2015. SECŢIA PENALĂ