ICCJ. Decizia nr. 302/2015. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.).

Decizii penale ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 302/2015

Dosar nr. 5645/114/2011

Şedinţa publică din 5 martie 2015

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 177 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a dispus condamnarea inculpaţilor, după cum urmează:

I. G.Z.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.Z., prevăzute de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.Z. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Conform art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.Z. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 26 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul G.Z. execută pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.Z. arestul preventiv de la 10 iulie 2010 la 19 iulie 2010.

Obligă pe inculpatul G.Z. la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond.

II. B.C.A.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.C.A. în complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.C.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune.

Conform art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.C.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Potrivit art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul B.C.A. execută pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din 16 martie 2009. A fost obligat inculpatul B.C.A. la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond.

III. C.C.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.C., prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni

Conform art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen a fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 26 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul C.C. execută pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A fost obligat inculpatul C.C. la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond.

IV. R.M.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către DIICOT - Biroul Teritorial Buzău cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata R.M. din înşelăciune, prev. de art. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata R.M. pentru infracţiunile de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite de către inculpată.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata R.M. din înşelăciune, prev. art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 246 C. pen., rap. la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 246 C. pen., rap. la art. 248 şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata R.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

S-a mai aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei R.M., pe termen de încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, în conformitate cu art. 86³ alin. (1) C. pen:

- să se prezinte de 4 ori pe an, respectiv în prima zi lucrătoare a lunilor ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie la consilierul desemnat cu supravegherea sa din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Conform art. 86⁴ C. pen., rap. la art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen. o copie a dispozitivului prezentei sentinţe se va comunica inculpatei pentru a lua cunoştinţă de obligaţiile ce-i revin.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău cu nr. 39/D/P/2008 din 16 august 2011 s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

1. G.Z. pentru infracţiunile de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte comise în concurs real, reţinându-se că s-a asociat, în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 cu inculpaţii R.M., C.C., B.C.A., C.G., C.L.S., M.V., D.F., V.V.I. şi M.I.I., în scopul inducerii în eroare a B la acordarea de credite pentru nevoi personale, în baza unor documente falsificate, cauzând un prejudiciu de 358.000 RON, neacoperit.

2. B.C.A. pentru infracţiunile de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1),2,3,5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte comise în concurs real, reţinându-se că s-a asociat, în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 cu inculpaţii R.M., C.C., G.Z., C.G., C.L.S., M.V., D.F., V.V.I. şi M.I.I., în scopul inducerii în eroare a B la acordarea de credite pentru nevoi personale, în baza unor documente falsificate, cauzând un prejudiciu de 358.000 RON, neacoperit.

3. C.C. pentru infracţiunile de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte comise în concurs real, reţinându-se că s-a asociat, în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 cu inculpaţii R.M., B.C.A., G.Z., C.G., C.L.S., M.V., D.F., V.V.I. şi M.I.I., în scopul inducerii în eroare a B la acordarea de credite pentru nevoi personale, în baza unor documente falsificate.

4. R.M. pentru infracţiunile de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte comise în concurs real, reţinându-se că s-a asociat, în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 cu inculpaţii C.C., G.Z. şi B.C.A. în vederea săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune, în dauna B, unde îndeplinea funcţia de director interimar de agenţie, aprobând credite în baza unor documente falsificate inculpaţilor C.G., C.L.S., M.V., D.F., V.V.I., M.I.I., cauzând un prejudiciu de 358.000 RON, neacoperit.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpata R.M. a îndeplinit funcţia de consilier clienţi în cadrul B - Sucursala Buzău până la începutul lunii decembrie 2007, dată la care a fost numită director interimar la Agenţia Siriu a aceleaşi bănci, situată în cartierul Dorobanţi din oraşul Buzău. În această calitate, inculpata avea competenţa de aprobare a creditelor până la suma de 25.000 euro . Organele de urmărire penală au mai reţinut că inculpata a contactat mai multe persoane cărora le-a adus la cunoştinţă noua sa calitate şi posibilitatea acordării unor credite. Printre aceste persoane s-a numărat şi inculpatul C.C. care, împreună cu inculpaţii B.C.A. şi G.Z. au prezentat inculpatei R.M. documente falsificate şi au însoţit 6 persoane pentru a obţine credite în baza unor contracte de muncă, adeverinţe de salariat şi declaraţii pe proprie răspundere care nu erau conforme cu realitatea. Prin creditele obţinute de către cele 6 persoane, banca a fost prejudiciată cu suma de 358.000 RON.

Inculpaţii B.C.A., G.Z., C.G., C.L.S., M.V., V.V.I., D.M.F. şi M.I.I. au solicitat, cu ocazia audierii de către instanţa de fond, aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., susţinând că recunosc faptele pentru care au fost trimişi în judecată, cunosc şi îşi însuşesc mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale.

Din analiza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpaţii B.C.A. şi G.Z., administratori la SC G. SRL Constanţa au hotărât să ia credite de la B Buzău întrucât aflaseră că este o perioadă în care cererile se aprobă cu mai multă largheţe.

În acest sens, relevantă a fost declaraţia inculpatului B.C.A. care a susţinut în faţa instanţei de judecată că anterior lua credit de la cămătari pentru a putea susţine afacerea pe care o avea împreună cu socrul său (inculpatul G.Z.) în judeţul Constanţa unde administrau o livadă de 74 de hectare. A mai precizat inculpatul că în perioada respectivă a aflat că se pot lua credite de la bancă, 60.000 - 70.000 RON, cu o rată lunară de 1.000 - 1.200 RON şi era tot timpul cineva care îi solicita să facă un împrumut. în aceste condiţii, potrivit declaraţiei inculpatului, a discutat cu inculpatul G.Z., care îl cunoştea pe martorul G.N. (zis N.), acesta din urmă prezentându-l pe nepotul său, inculpatul C.C., care dorea să realizeze un contract de colaborare cu B pentru activităţi de brokeraj, motiv pentru care era interesat să aducă băncii cât mai mulţi clienţi în vederea contractării de împrumuturi.

Pentru obţinerea creditelor, inculpaţii G.Z. şi B.C.A. au hotărât să comunice această propunere unor persoane pe care le cunoşteau în virtutea relaţiilor de rudenie, prietenie, vecinătate ori motivat de relaţiile de serviciu, persoane care să fie de acord cu încheierea unor contracte de creditare, banii urmând a fi predaţi inculpaţilor G.Z. şi B.C.A.

Inculpatul B.C.A. a mai susţinut în aceeaşi declaraţie că în acest context a vorbit cu ceilalţi inculpaţi C.G. - văr, V.V.I. -vecin, M.I.I. - prieten, D.M.F. - verişoară iar M.V. fost angajat la societatea sa, inculpaţi ce intenţionaseră să obţină credite de la B Râmnicu Sărat însă au fost refuzaţi. Acelaşi inculpat a precizat că a fost de acord să întocmească documentaţia de angajare pentru aceşti inculpaţi aşa cum erau cerinţele impuse de normele bancare.

Inculpaţii G.Z. şi B.C.A. au hotărât să întocmească documentaţia necesară pentru dosarele de credit, în acest sens banca solicitând contractul individual de muncă, adeverinţa de salariat, din care trebuia să rezulte un anumit cuantum al veniturilor care să permită contractantului să plătească lunar rata fixată, alte acte necesare cu privire la domiciliu ori proprietatea asupra locuinţei. Aceeaşi inculpaţi au precizat că nu puteau să ia în nume personal creditele întrucât anterior încheiaseră astfel de contracte cu alte bănci.

Inculpaţii C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V. au pus la dispoziţia inculpaţilor B.C.A. şi G.Z. actele de identitate în baza cărora inculpatul B.C.A. a completat personal adeverinţele de salariat pentru fiecare inculpat, contractele de muncă pe care le semna la rubrica director, administrator şi contabil şi apoi i le preda inculpatului C.C.

Inculpatul B.C.A. a declarat că obţinerea unor credite se realiza mai uşor dacă persoanele care solicitau încheierea unui astfel de contracte se prezentau printr-un intermediar care era agreat de către bancă ori avea un contract de intermediere încheiat cu instituţia respectivă.

În acest context, din mijloacele de probă administrate a rezultat că inculpatul B.C.A. întocmea documentaţia falsificată necesară pentru întocmirea dosarului de creditare, pe baza actelor de identitate puse la dispoziţie de către inculpaţi, înscrisuri care erau prezentate inculpatului C.C. Acesta din urmă se prezenta la inculpata R.M. cu dosarul de credit, fiind făcută o verificare preliminară cu privire la documentaţia prezentată şi nivelul veniturilor pe baza cărora se calcula cuantumul creditului ce putea fi acordat. Martorele G.G. şi M.N.M., consilieri de credite în cadrul Agenţiei Siriu în perioada în care director interimar a fost inculpata R.M., au susţinut că inculpatul C.C. se prezenta singur la directorul agenţiei cu dosarul de credit, fără ca solicitantul creditului să fie prezent de la început, dosar ce era repartizat ulterior de către inculpata R.M. uneia dintre angajatele băncii, consilier de credite. Martorele au mai susţinut că dosarul de credit era aprobat pe baza documentaţiei pe care o conţinea iar persoana care solicita creditul se prezenta doar în momentul când trebuia să încaseze banii, însoţită de către inculpatul C.C. În aceste împrejurări, când beneficiarul creditului trebuia să completeze pe contractul de credit menţiunea "am primit un exemplar", consilierele de credit au constatat că aceste persoane scriau foarte greu ori precizau că nu pot să scrie, existând şi alte elemente care le-au creat suspiciuni cu privire la credibilitatea funcţiilor şi salariilor pe care le realizau, aspecte ce i-au fost aduse la cunoştinţă inculpatei R.M.

Din mijloacele de probă administrate, Tribunalul a reţinut că au obţinut credite bancare, pe baza înscrisurilor falsificate întocmite de către inculpatul B.C.A., cu ajutorul inculpaţilor G.Z. şi C.C., pe baza unei înţelegeri anterioare dintre aceştia, inculpaţii C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V.

1. Inculpatul C.G. a declarat că a fost contactat de către inculpatul G.Z., administrator la SC G. SRL Constanţa, care i-a spus că îl poate ajuta să obţină un credit, că îi întocmeşte contract de muncă, urmând ca inculpatul şi soţia sa C.L.S. să obţină două credite din care unul să fie folosit de către inculpatul G.Z.

Inculpatul C.G. a pus la dispoziţia inculpatului B.C.A. actul de identitate iar acesta a întocmit contractul de muncă nr. XX din 2 ianuarie 2007 şi adeverinţa nr. YY din 27 noiembrie 2007 prin care atesta în mod nereal că inculpatul C.G. este şofer la societatea respectivă şi realizează venituri în valoare de 3.500 RON lunar.

Inculpatul C.G. a declarat că nu a lucrat niciodată la SC G. SRL Constanţa însă a semnat contractul individual de muncă falsificat de către inculpatul B.C.A. şi a folosit acest înscris în momentul în care a solicitat ca banca să-i aprobe un credit pentru nevoi personale.

Inculpatul a obţinut un credit de 70.000 RON în baza contractului nr. ZZZ din 5 decembrie 2007, încheiat în baza documentelor false privind calitatea de salariat cu contract de muncă la SC G. SRL Constanţa şi nivelul veniturilor salariale pretinse ca fiind realizate - 3.500 RON salariu brut. Inculpatul a declarat că a cunoscut faptul că i s-a eliberat o adeverinţă în care se menţiona că avea un salariu de 3.500 RON.

Potrivit adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa inculpatul a figurat ca salariat la SC G. SRL cu contractul de muncă nr. X din 11 ianuarie 2007, cu un salariu de 700 RON.

În declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inculpatul C.G. a relatat că a fost însoţit de către inculpaţii C.C. şi G.Z. care au intrat în incinta băncii în momentul în care a ridicat banii, în timp ce inculpatul B.C.A., martorul G.N. şi soţia sa, inculpata C.L.S., îi aşteptau într-un restaurant din oraşul Buzău. în acest context, inculpatul G.Z. i-a pretins să-i dea martorului G.N. suma de 14.000 RON pentru a fi dată persoanelor care au aprobat creditul.

Inculpatul a ridicat suma de 66.000 RON susţinând că a lăsat în cont bani pentru a fi plătite primele 3 rate, la solicitarea inculpaţilor care l-au însoţit, restul banilor rămaşi, după ce a dat suma de 14.000 RON, i-au fost predaţi inculpatului G.Z. Ulterior, potrivit susţinerilor inculpatului, a mai plătit două rate din banii daţi de către inculpatul G.Z.

Inculpatul C.G. a declarat că soţia sa a obţinut un credit în condiţii asemănătoare câteva zile mai târziu, fiind aşteptaţi de aceleaşi persoane în acelaşi loc, astfel încât împrumutul a fost obţinut cu celeritate.

În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul C.G. a susţinut că inculpatul G.Z. i-a pretins ca 10% din credit să fie dat funcţionarilor băncii. Inculpatul C.G. a susţinut, de asemenea şi ceea ce a declarat la urmărirea penală că a fost prezentă şi o altă persoană atunci când a luat creditul. Inculpatul a declarat şi în faţa instanţei de judecată că i-a dat martorului G.N. suma de 14.000 RON. A mai susţinut inculpatul că ceilalţi primeau bani pentru ca obţinerea creditului să se rezolve mai repede. Declaraţia inculpatului se coroborează cu susţinerile celor două martore, angajate ale băncii, potrivit cărora solicitanţii creditelor se prezentau la bancă doar atunci când erau anunţaţi despre aprobarea cererii. Din declaraţia aceluiaşi inculpat a rezultat că inculpatul C.C. a fost de faţă atunci când au fost înmânate sumele de bani martorului G.N. şi când s-a discutat despre sumele de bani ce trebuie date persoanelor din bancă. În acest context, se va reţine că inculpatul C.C. era prezent de fiecare dată când se depuneau dosarele de creditare ori se ridicau banii, că el era cel care susţinea ca inculpaţii să lase în cont sumele necesare pentru plata în avans a trei rate din credit şi a asistat la discuţiile potrivit cărora inculpaţii G.Z. şi B.C.A. pretindeau ca o parte din banii ridicaţi să fie daţi martorului G.N., unchiul inculpatului C.C.

Inculpatul C.G. a pretins în declaraţia dată la urmărirea penală că a fost ameninţat de către inculpatul G.Z., după începerea urmăririi penale, în sensul de a nu relata cele întâmplate.

2. Inculpata C.L.S. a declarat la cercetarea judecătorească despre faptul că a hotărât împreună cu soţul său şi inculpatul G.Z. (cu care sunt rude) să obţină un credit de la B. În acest scop, după ce a pus la dispoziţia inculpatului B.C.A. actele de identitate, s-au deplasat în oraşul Buzău unde s-au întâlnit la un restaurant cu inculpaţii G.Z., B.C.A., cu martorul G.N. şi inculpatul C.C. care era intermediarul în relaţia cu banca. Inculpata a declarat că acest aspect i-a fost sugerat de faptul că inculpatul C.C. o cunoştea pe inculpata R.M. şi păreau apropiaţi. A mai susţinut inculpata că a fost întrebată de către inculpatul C.C. dacă ştie să scrie pentru a completa menţiunile de pe contractul de creditare. Inculpata a mai precizat că banii daţi martorului G.N., respectiv 10% din creditul obţinut erau banii pentru intermediar, suma plătită fiind aceea de 4.600 RON. Totodată, a relatat că au fost anunţaţi de către inculpatul G.Z. în legătură cu aprobarea creditului iar nu de către funcţionarii de la bancă.

Inculpata a susţinut în declaraţia dată la urmărirea penală că a fost întrebată de către directoarea agenţiei dacă ştie să scrie, solicitându-i-se să completeze o declaraţie prin care susţinea că locuieşte cu bunica sa, aşa cum era menţionat în factura de utilităţi care i-a fost procurată de către inculpatul G.Z. Potrivit susţinerilor acestei inculpate, inculpata R.M. nu era interesată unde locuieşte inculpata efectiv.

Inculpata a semnat contractul individual de muncă potrivit căruia la data de 2 ianuarie 2007 era angajată în calitatea de agent vânzări cu un salariu de 2500 RON lunar pe o perioadă nedeterminată. Obţinerea creditului s-a întemeiat pe documente false privind calitatea de salariat cu contract de muncă la SC G. SRL Constanţa, astfel încât inculpata a indus în eroare B cu prilejul acordării creditului nr Y din 6 decembrie 2007, cauzând un prejudiciu de 46.000 RON, neacoperit.

Potrivit adresei Inspectoratului Teritorial de muncă Constanţa, inculpata a figurat ca salariat la SC G. SRL cu contractul de muncă nr. AA din 11 ianuarie 2007, cu un salariu de 650 RON.

3. Inculpatul V.V.I., vecin cu inculpaţii G.Z. şi B.C.A., a fost de acord cu propunerea inculpaţilor de a contracta un credit pentru cei doi pe baza actelor întocmite de către aceştia, respectiv contract de muncă şi adeverinţă de salariat. Inculpatul a susţinut că a primit de la inculpatul G.Z., în ziua în care a ridicat banii de la bancă, suma de 2.000 RON pentru cheltuieli personale, inculpatul G.Z. precizându-i că va achita ratele scadente creditului. A mai susţinut inculpatul că în aceeaşi zi a ridicat un credit şi inculpata D.M.F. iar inculpaţii C.C. şi G.Z. erau prezenţi la bancă. Inculpatul C.C. i-a solicitat inculpatului V.V.I. să lase în contul din bancă suma de 4.000 RON iar restul banilor ridicaţi au fost daţi, imediat după ieşirea din bancă, potrivit susţinerilor inculpatului, celor care l-au însoţit, G.Z. şi C.C.

Inculpatul a înmânat inculpaţilor G.Z. şi B.C.A. cartea de identitate şi a fost de acord să i se încheie un contract de muncă, deşi nu lucra la firma administrată de către aceştia.

Inculpatul B.C.A. a întocmit contractul individual de muncă nr. VV din 15 ianuarie 2007, adeverinţa de salariu nr. WW din 7 decembrie 2007 privind pe inculpat şi "declaraţia" pe proprie răspundere, potrivit cărora atesta în mod nereal că inculpatul V.V.I. avea calitatea de agent vânzări la SC G. Constanţa şi realiza venituri lunare de 3.500 RON.

Potrivit adresei Inspectoratului Teritorial de muncă Constanţa, inculpatul a figurat ca salariat la SC G. SRL în cursul anului 2007, cu un salariu de 650 RON lunar.

Inculpatul a aflat la bancă despre faptul că trebuie să lase în cont o anumită sumă de bani, aspect comunicat de către inculpaţii G.Z. şi C.C. Sub acest aspect, tribunalul va reţine că cei doi inculpaţi, G.Z. şi C.C. se înţeleseră cu privire la solicitarea ce era făcută inculpaţilor care încheiau contractele de creditare să lase în cont, în avans, la momentul ridicării banilor sumele necesare achitării a trei rate din împrumut.

Precizări în acest sens a făcut şi inculpatul B.C.A., în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, susţinând că a avut ideea de a lăsa trei rate în avans pentru a nu înregistra restanţe la plata creditului întrucât în perioada de iarnă, cum era cea în care s-au luat împrumuturile, "banii se făceau mai greu".

Inculpatul a semnat contractul de muncă falsificat şi a indus în eroare a B cu prilejul acordării creditului nr. AAA din 14 decembrie 2007, cauzând un prejudiciu de 60.000 RON, neacoperit.

4. Inculpata D.M.F. a lucrat la SC G. Constanţa în calitate de vânzător în vara anului 2007. Creditul pentru nevoi personale l-a obţinut în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi inculpaţi, cu ajutorul inculpaţilor G.Z. (unchiul său) şi B.C.A. Din declaraţia inculpatului V.V.I. a rezultat că inculpata D.F. a ridicat creditul de la bancă în aceeaşi zi în care erau prezenţi şi inculpaţii G.Z. şi C.C. De asemenea, în declaraţia dată la cercetarea judecătorească, inculpata a susţinut că a fost însoţită la bancă pentru a depune dosarul de creditare de către inculpatul C.C. Inculpata a folosit banii în interes personal pentru construirea unei locuinţe. Actele necesare întocmirii dosarului de creditare au fost întocmite de către inculpatul B.C.A. care a menţionat nereal că inculpata realiza venituri de 3.500 RON lunar în calitate de agent vânzări. Astfel, actele necesare întocmirii dosarului de creditare au fost falsificate de către inculpatul B.C.A., respectiv contract individual de muncă nr. QQ din 11 iunie 2007, adeverinţa de salariu nr. PP din 7 decembrie 2007 privind pe inculpată şi "declaraţia" pe proprie răspundere cu privire la veniturile realizate de către inculpată.

Potrivit adresei Inspectoratului Teritorial de muncă Constanţa, inculpata a figurat ca salariată la SC G. SRL în cursul anului 2007, cu un salariu de 700 RON lunar.

Cu privire la declaraţiile pe proprie răspundere care au fost întocmite pentru fiecare dosar de creditare de către inculpatul B.C.A., acesta a susţinut că a fost sunat, după ce a fost depus în bancă primul dosar de creditare, de către inculpata R.M. care i-a precizat că salariul este prea mare, motiv pentru care i s-a cerut să dea o declaraţie pe proprie răspundere prin care să confirme că salariul menţionat în adeverinţă pentru fiecare persoană care solicita creditul corespunde realităţii. A mai susţinut inculpatul că nu i-a adus la cunoştinţă directoarei agenţiei situaţia nereală pe care o conţineau adeverinţele respective întrucât în acest caz nu ar mai fi obţinut creditul.

Obţinerea creditului s-a întemeiat pe documente false privind calitatea de salariat cu contract de muncă la SC G. SRL Constanţa, astfel încât inculpata a indus în eroare B cu prilejul acordării creditului nr. 2007209874, cauzând un prejudiciu de 60.000 RON, neacoperit.

5. În declaraţia dată în faţa instanţei la termenul de judecată din 6 octombrie 2011 inculpatul M.I.I. a susţinut că a lucrat la casa inculpatului B.C.A. care i-a solicitat să-l ajute să ia nişte bani pentru firmă iar, în schimb, îl va ajuta să-şi construiască o casă. Inculpatul B.C.A. i-a propus să-l angajeze la societatea pe care o administra, urmând ca inculpatul M.I.I. să contracteze un împrumut bancar, pe baza înscrisurilor întocmite de către administrator. în acest sens, inculpatul M.I.I. i-a înmânat actul de identitate necesar pentru întocmirea dosarului de creditare şi a formalităţilor de angajare. Inculpatul B.C.A. a întocmit înscrisurile falsificate, respectiv contract individual de muncă nr. DD din 1 iunie 2007, adeverinţele de salariu nr. EE din 10 ianuarie 2008 şi nr. FF din 11 ianuarie 2008 privind pe inculpat, precum şi "declaraţiile" pe proprie răspundere.

Potrivit acestor înscrisuri nereale, inculpatul M.I.I. a figurat în calitate de agent de vânzări, cu un salariu lunar de 3.500 RON, înscrisurile fiind depuse în dosarul de credit în baza căruia, prin inducere în eroare, inculpatul a beneficiat de un împrumut de 60.000 RON, potrivit contractului de credit nr. SSS din 16 ianuarie 2008, care a rămas neacoperit în parte.

Inculpatul a declarat că a semnat un contract de muncă, în faţa inculpatei R.M. şi a mai beneficiat de un card de credit în valoare de 2000 de RON. Potrivit susţinerilor inculpatului, atât suma obţinută în baza contractului de creditare, cât şi cea existentă pe cardul de credit au fost folosite de către inculpatul B.C.A., care l-a trimis, după ridicarea creditului, la bar pentru a da bani unei persoane în vârstă. De asemenea, inculpatul a declarat că, după începerea urmăririi penale, i s-a sugerat de către inculpatul G.Z. ca în situaţia în care va fi întrebat de către organele de poliţie despre G.N. (N.) să susţină că nu-l cunoaşte.

Inculpatul M.I.I. a comis infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în conformitate cu art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motivat de faptul că a pus la dispoziţia inculpaţilor B.C.A. şi G.Z. actul de identitate în baza căruia s-a întocmit contactul de muncă fals şi a semnat acest contract pe care l-a folosit pentru obţinerea creditului în valoare de 60.000 RON şi a cardului de credit de 2.000 RON, comiţând, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, două acte materiale care întrunesc conţinutul aceleaşi infracţiuni, astfel cum rezultă din înscrisurile falsificate.

6. Inculpatul M.V. a susţinut că i-a solicitat inculpatului G.Z. o adeverinţă de salariat în vederea obţinerii unui credit de nevoi personale. Inculpatul B.C.A. a întocmit contractul individual de muncă nr. LL din 8 iunie 2007, adeverinţa de salariu nr. MM din 4 decembrie 2007 privind pe inculpat, potrivit căreia acesta era angajat la SC G. în calitate de şofer, cu un salariu de 3.500 RON lunar şi "declaraţia" pe proprie răspundere prin care confirma veridicitatea acestor înscrisuri.

Conform adresei emisă de către ITM Constanţa, inculpatul nu figura cu contract de muncă la această societate.

Inculpatul M.V. a declarat la instanţa de fond despre faptul că avea cunoştinţă că în adeverinţa de salariu eliberată era o altă sumă decât cea reală.

Inculpatul a susţinut că a fost singur la bancă, însă creditul i-a fost aprobat în aceleaşi condiţii ca şi celorlalţi inculpaţi, inculpatul lăsând în avans trei rate din credit, aspect ce relevă faptul că a existat o înţelegere cu inculpaţii B.C.A., G.Z. şi C.C., care l-au ajutat să obţină suma de bani prin inducerea în eroare a băncii cu privire la calitatea de persoană angajată, cu un venit lunar de 3.500 RON.

Inculpatul a beneficiat de un credit în valoare de 60.000 RON, în baza contractului nr. RRR din 11 decembrie 2007, credit ce a rămas în mare parte neacoperit.

Inculpaţii B.C.A. şi G.Z. au recunoscut că au iniţiat un grup în vederea obţinerii de credite bancare de către alte persoane cărora inculpatul B.C.A. le-a întocmit înscrisurile necesare pentru dosarul de creditare. Aceste înscrisuri erau false, conţinând aspecte nereale cu privire la calitatea de angajaţi ai SC G. SRL Constanţa, cuantumul veniturilor obţinute ori declaraţia pe proprie răspundere a inculpatului cu privire la veridicitatea acestor menţiuni.

Inculpatul B.C.A. a susţinut că nu au discutat în prezenţa inculpatului C.C. că ar fi ceva în neregulă cu dosarele, menţionând că a beneficiat, împreună cu inculpatul G.Z., de creditele obţinute de către ceilalţi inculpaţi, mai puţin cele de la inculpaţii D.F. şi M.V.

Inculpatul C.C. nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, susţinând că a cunoscut-o pe inculpata R.M. cu ocazia contractării unui credit pentru nevoi personale la B, astfel încât a intenţionat să încheie cu banca un contract de colaborare în vederea identificării clienţilor care doreau să obţină credite bancare. A rezultat din mijloacele de probă administrate că inculpatul C.C. i-a fost recomandat inculpatei R.M. de către martorul G.N.

Inculpatul C.C. a susţinut în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că i-au fost aduşi clienţi de către unchiul său, G.N., că nu avea înţelegeri cu inculpaţii G.Z. şi B.C.A., însă atunci când se întâlnea cu unchiul său erau prezenţi şi aceştia.

Inculpatul a mai declarat că nu a ştiut despre faptul că se opreau anumite sume de bani din creditul contractat, respectiv cele trei rate în avans.

Urmează a fi înlăturate aceste susţineri ale inculpatului motivat de următoarele argumente:

- inculpaţii care au contractat credite au declarat că au fost însoţiţi la ridicarea sumelor de bani de către inculpatul C.C. care era persoană cunoscută în Agenţia Siriu a B şi care prezenta anterior dosarul de creditare directorului interimar, aspecte ce relevă împrejurarea că inculpatul avea cunoştinţă de conţinutul dosarelor şi de actele ce erau necesare pentru obţinerea creditelor;

- inculpaţii C.G. şi C.S. au declarat că inculpatul C.C. i-a însoţit la ridicarea sumelor de bani, că acelaşi inculpat a asistat şi la discuţia din restaurant când inculpatul G.Z. le-a pretins să plătească 10% din credit persoanelor care le-au facilitat obţinerea acestui împrumut;

- deşi a susţinut că nu ştia despre faptul că inculpaţii solicitau să lase în avans câte trei rate din împrumutul contractat, acest aspect este infirmat de declaraţiile inculpaţilor V.V.I., C.G., C.L. şi R.M.;

- despre plata unor rate din creditul contractat în avans, martorul V.P.M., director judeţean la B Buzău - Vrancea, a declarat la cercetarea judecătorească că această situaţie putea fi în legătură cu verificarea pe care o făceau angajaţii din centrala B în primele trei luni ale creditului, pentru a constata dacă acestea se rambursează în termen, aspect ce i-a alimentat, potrivit declaraţiei martorului suspiciunea în legătură cu creditele de care au beneficiat inculpaţii;

- inculpatul C.C. cunoştea şi împrejurarea că unii dintre inculpaţi aveau dificultăţi în a completa contractul de creditare, respectiv faptul că nu ştiau să scrie, aspect ce rezultă şi din declaraţia inculpatei C.L.; având în vedere împrejurările în care se depuneau dosarele de creditare, faptul că inculpatul era în posesia acestor dosare, pe care le prezenta directorului agenţiei, prezenţa inculpaţilor G.Z. şi B.C.A., discuţiile despre sumele de bani plătite cu titlul de comision, se va reţine că inculpatul C.C. a cunoscut atât scopul urmărit de către inculpaţii G.Z. şi B.C.A. cât şi faptul că persoanele care solicitau credite nu îndeplineau condiţiile pe care le prezentau în actele aflate în dosarele întocmite;

- prezenţa inculpatului C.C. la momentul depunerii dosarelor de creditare dar şi al ridicării sumelor de bani a fost menţionată şi în declaraţiile martorelor M.N. şi G.G., care au susţinut că toate persoanele ale căror dosare erau aduse de către inculpatul C.C. le-au creat suspiciuni cu privire la realitatea menţiunilor din documentele prezentate;

- din declaraţiile inculpatei R.M. date la urmărirea penală şi în faţa instanţei de judecată, rezultă că inculpatul C.C. cunoştea faptul că persoanele care ridicau credite lăsau, la momentul încasării sumelor de bani câte 3 rate în avans; în acest sens, fiind întrebat de către inculpata R.M. cu privire la motivul pentru care se procedează în acest fel, inculpatul C.C. a precizat: "să fie acolo"; sub acest aspect urmează a se reţine existenţa unei înţelegerii între inculpaţii G.Z., B.C.A. şi inculpatul C.C., inculpatul B.C.A. susţinând că a procedat în acest mod pentru a nu se înregistra cu restanţe în perioada de iarnă când nu puteau să obţină banii pentru plata ratelor scadente; inculpata R.M. a mai susţinut că a sesizat o discuţie între o consilieră de credite şi inculpatul C.C. care cerea să-i fie oprite, din creditul acordat persoanei pe care o însoţea, 3 rate în avans.

Faţă de mijloacele de probă administrate, coroborat cu susţinerile inculpaţilor, Tribunalul a reţinut că inculpaţii G.Z. şi B.C.A. au comis infracţiunile de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 la care au aderat inculpaţii C.C., C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V. Inculpaţii care au contractat credite bancare au declarat că au cunoscut împrejurările în care au fost întocmite înscrisurile necesare în dosarele prezentate B, precum şi faptul că adeverinţele de salariu şi contractele de muncă nu erau conforme cu realitatea.

Inculpaţii C.G., V.V.I. şi M.I.I. au fost de acord să pună la dispoziţia inculpaţilor G.Z. şi B.C.A. banii obţinuţi ca urmare a contractelor de credit încheiate.

Inculpaţii G.Z., B.C.A. şi C.C. au fost trimişi în judecată în calitate de coautori ai infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar inculpaţii G.Z. şi C.C. şi pentru coautorat la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Aşa cum s-a reţinut anterior, acte de executare ce ţin de tipicitatea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., au fost realizate de către inculpatul B.C.A. care a completat documentele cu menţiuni nereale, respectiv contractele individuale de muncă, adeverinţele de salariu, declaraţiile pe proprie răspundere, precum şi de către inculpaţii C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V. care au semnat contractele individuale de muncă false iar ulterior le-au folosit pentru obţinerea creditelor.

Faţă de aceste aspecte, s-a reţinut că inculpaţii G.Z. şi C.C. au comis acte de complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin înlesnirea şi ajutorul acordat inculpaţilor la întocmirea dosarelor de credite şi prezentarea acestora la B, Agenţia Siriu Buzău, astfel încât se va dispune schimbarea încadrării juridice în conformitate cu art. 334 C. proc. pen.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.G., C.L.S., V.V.I., D.M.F. şi M.V. s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de fals sub înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. în complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 290 C. pen. motivat de faptul că inculpaţii au semnat contractele individuale de muncă întocmite cu menţiuni nereale de către inculpatul B.C.A., cunoscând aceste aspecte şi ulterior au folosit aceste înscrisuri la obţinerea creditelor bancare, efectuând acte de executare ce intră în conţinutul infracţiunii, în calitate de autori. Împrejurarea că aceşti inculpaţi au efectuat şi acte de complicitate prin punerea la dispoziţia inculpatului B.C.A. a actelor de identitate în baza cărora au fost întocmite înscrisurile false nu a putut duce la schimbarea încadrării juridice, întrucât actele de complicitate au fost absorbite în forma consumată a infracţiunilor comise în calitate de autori.

De asemenea, s-a dispus, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii G.Z., B.C.A. şi C.C. din înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpaţii au ajutat şi înlesnit, cu intenţie, inducerea în eroare a B la acordarea creditelor inculpaţilor C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V., prin punerea la dispoziţie a înscrisurilor falsificate, însoţirea la sediul băncii şi facilitarea prezentării dosarelor ce erau analizate cu prioritate.

Intenţia inculpaţilor de a prejudicia banca a rezultat şi din faptul că nu aveau servicii, nu puteau să-şi permită achitarea sumelor lunare cu titlul de rată a creditului, motiv pentru care lăsau cele trei rate în avans.

În declaraţiile pe care le-au dat, inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C., C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V. nu au menţionat aspecte în legătură cu existenţei unei înţelegeri cu inculpata R.M. în sensul de a i se prezenta înscrisuri falsificate pentru aprobarea dosarelor de creditare. Din actul de sesizare a instanţei, declaraţiile inculpaţilor şi celelalte mijloace de probă administrate nu a rezultat că inculpata a înţeles să se asocieze cu inculpaţii în vederea obţinerii de credite cu fraudarea băncii. Niciunul dintre inculpaţi nu a declarat că inculpata a ştiut de planul pe care inculpaţii B.C.A.şi G.Z. îl puseseră la cale. Nu au existat alte mijloace de probă în dosar şi nici actul de sesizare a instanţei nu a motivat cum s-a realizat asocierea dintre inculpata R.M. şi ceilalţi inculpaţi.

Inculpata R.M. a declarat la urmărirea penală că a fost numită director interimar la Agenţia Siriu a B din Buzău pentru a ridica nivelul unităţii bancare întrucât figura cu realizări foarte mici, între acestea numărându-se şi dosarele de creditare. În acest context, fiind interesată să aducă câţi mai mulţi clienţi pentru unitatea la care lucra, inculpata, potrivit aceleaşi declaraţii a luat legătura cu martorul G.N. şi inculpatul C.C. pe care a susţinut că îi cunoştea din perioada în care a lucrat în cadrul Sucursalei Judeţene a B Buzău, dar şi cu alte persoane pe care le-a informat despre creditele şi celelalte produse pe care le pot obţine de la bancă.

În condiţiile în care nu s-a putut stabili pe baza unor mijloace de probă dincolo de orice îndoială că inculpata R.M. s-a asociat cu ceilalţi inculpaţi ori a înţeles să adere la asocierea acestora în vederea comiterii infracţiunii de înşelăciune şi nici faptul că inculpata a cunoscut caracterul fals al documentelor prezentate în vederea obţinerii contractelor de creditare, s-a reţinut că inculpata nu a comis infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatei în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite de către aceasta.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către DIICOT - Biroul Teritorial Buzău cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata R.M. din înşelăciune, prev. de art. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2). pen. în complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata R.M. din înşelăciune, prev. art. 215 alin. (1), 3, 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 246 C. pen., rap. la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 C. pen., rap. la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este determinată de următoarele considerente:

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpata R.M. a susţinut că în momentul numirii ca director interimar la Agenţia Siriu a B i s-a prezentat un act adiţional la contractul de muncă prin care i se impunea realizarea anumitor performanţe, în special legat de creditele acordate care trebuiau să fie foarte mari pentru a atinge planul pentru anul 2007, mai ales că numirea sa în funcţie s-a făcut la 1 decembrie 2007 iar indicatorii de performanţă erau îndepliniţi numai în procent de 30%.

Potrivit declaraţiilor inculpatei, dar şi a consilierelor de credite care au lucrat în aceeaşi perioadă în unitatea bancară condusă de către inculpată, a rezultat faptul că aceasta dorea să aducă câţi mai mulţi clienţi pentru agenţia pe care o conducea.

Inculpata a comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, respectiv altfel decât prevedeau regulamentul şi normele B:

- deşi procedura de cunoaştere a clientelei prevedea ca funcţionarii băncii să verifice identitatea clientului sau a intermediarului care se prezenta, inculpata a fost de acord ca dosarele de creditare să fie aduse de către inculpatul C.C., care nu avea încheiat un contract de intermediere cu B, astfel cum a rezultat din mijloacele de probă administrate; în acelaşi sens este şi declaraţia martorului V.P.M. (director judeţean al B Buzău şi Vrancea) care a susţinut la cercetarea judecătorească faptul că nu putea fi colaborator al băncii persoana care nu avea încheiat un contract în acest sens; de asemenea, potrivit declaraţiei martorei P.G., dacă o persoană nu avea încheiat contract de colaborare cu banca nu putea să depună dosarele de creditare fără să fie prezenţi clienţii, chiar şi un colaborator cu contract nu putea să vină singur, fără clienţi;

- în contextul în care avea date că inculpatul C.C. avea un credit de nevoi personale pe care nu-l achitase la scadenţă, aspecte recunoscute şi de către inculpatul C.C. în declaraţia dată la instanţa de fond, inculpata R.M. i-a permis să efectueze acte de intermediere pentru clienţii bănci; deşi susţine că l-a sfătuit pe inculpatul C.C. să încheie un contract de brokeraj, recomandându-l unei colege din Sucursala Judeţeană, nu a mai urmărit dacă inculpatul a obţinut acest contract;

- martora G.G. a declarat că inculpatul C.C. se prezenta cu dosarul de creditare direct la inculpata R.M. care făcea o verificare preliminară a dosarului pe care îl transmitea ulterior unuia dintre consilierii de credite din bancă, fără ca persoana care solicita creditul să fie prezentă pentru a fi identificată şi cunoscută;

- inculpata cunoştea şi faptul că inculpaţii care ridicau creditele solicitau să lase trei rate în avans, aspect despre care a fost declarat la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească;

- din dorinţa de a creşte performanţele agenţiei, inculpata nu a mai verificat şi nu a vrut să accepte aspectele pe care i le semnalau colegele sale ce analizau dosarele de creditare;

- deşi ceilalţi consilieri de credite i-au precizat că modalitatea de a acorda credite unor astfel de persoane care nu sunt cunoscute de la început nu este sigură pentru bancă, inculpata a precizat că este director şi răspunde pentru creditele pe care le aprobă;

- inculpata nu a ţinut cont de suspiciunile pe care le aveau consilierii de credite, nu a verificat credibilitatea clienţilor pe care îi aducea inculpatul C.C., deşi semnalele pe care i le dădeau consilierii de credite erau în sensul că acele dosare nu erau în regulă, în condiţiile în care clienţii care se prezentau doar în momentul ridicări sumelor de bani, deşi aveau funcţii şi salarii mari, uneori nu puteau să scrie menţiuni elementare pe contractul de credit;

- apărarea inculpatei în sensul că i s-a impus o anumită ţintă de atins în activitatea agenţiei pe care o conducea nu poate constitui o cauză de exonerare de răspundere penală întrucât aceste standarde profesionale nu puteau fi realizate prin încălcarea obligaţiilor ce erau impuse cu privire la performanţa creditelor;

- martorul V.P.M. a declarat că a fost informat de către martorele G.G. şi M.N. despre situaţia creată în bancă, despre prezenţa celor două persoane care aveau rolul de intermediari, care mergeau cu dosarele direct la inculpata R.M., despre faptul că inculpata le impunea să lucreze dosarele respective, precizându-le "luaţi dosarele; eu aprob; eu sunt director"; acelaşi martor a declarat că i-a solicitat inculpatei R.M. ca intermediarii să intre în legalitate;

- în contextul în care persoanele care solicitau creditul nu se prezentau personal iar dosarele acestora erau soluţionate cu prioritate, a fost posibil ca inculpaţii C.G. şi C.L.S. (soţi) să contracteze două credite de valori mari, la un interval scurt de timp, ceea ce nu s-ar fi realizat dacă aceştia nu veneau prin intermediul inculpatului C.C.;

- potrivit susţinerilor martorei G.G., inculpata R.M. avea competenţa de a acorda credite fără ca aceste dosare să mai fie supuse vreunei avizări. Martora a precizat că unii dintre clienţi au creat suspiciunea că nu erau angajaţi. în perioada respectivă, creditele se acordau cu foarte mare lejeritate, însă banca avea posibilitatea să refuze acordarea unui credit dacă avea suspiciuni cu privire la credibilitatea vreunui client. Martora a mai declarat că a solicitat să fie transferată la altă unitate bancară întrucât nu a căzut de acord cu inculpata R.M. cu privire la rezolvarea situaţiei acelor persoane cu privire la care existau suspiciuni;

- martora M.N.M. a susţinut aceleaşi aspecte în sensul că intermediarul C.C. venea singur cu dosarul direct la directorul agenţiei, că nu era însoţit de client iar inculpata ar fi putut să-şi dea seama de faptul că respectivii clienţi nu prezintă credibilitate;

- susţine că inculpata cunoştea ce se întâmpla în agenţie pentru că era prezentă uneori atunci când clientul venea să ridice creditul şi putea să-şi dea seama de credibilitatea acestuia;

- în acest context, s-a reţinut că inculpata R.M. le-a impus celor două consiliere de credite să lucreze dosarele pe care le prezenta inculpatul C.C., deşi aşa cum s-a arătat aceste martore au declarat că aveau suspiciuni cu privire la credibilitatea clienţilor, aspecte pe care i le-au adus la cunoştinţă şi inculpatei.

Inculpata R.M. a declarat că a fost informată de către directorul judeţean cu privire la faptul că se face o analiză a creditelor restante, atenţionând-o cu privire la o societate comercială ai cărei angajaţi au beneficiat de mai multe credite. Acesta a fost momentul în care inculpata a hotărât să nu mai acorde credite persoanelor prezentate de către inculpatul C.C

Fapta inculpatei R.M., ce îndeplinea funcţia de director interimar la Agenţia Siriu a B Buzău, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat, de a aproba credite inculpaţilor C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V., în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, prin îndeplinirea în mod defectuos a obligaţiilor pe care le avea, respectiv prin acceptarea ca dosarele de creditare să fie prezentate de către inculpatul C.C. care nu avea încheiat un contract de intermediere cu banca, de a le impune consilierelor de credite să lucreze dosarele, deşi acestea i-au adus la cunoştinţă că persoanele care beneficiază de credite ridică anumite suspiciuni cu privire la salariile pe care le prezentau, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prev. de art. 246 C. pen., rap. la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât infracţiunea a avut consecinţe deosebit de grave, prejudiciul fiind mai mare de 200.000 RON.

Inculpata R.M. a comis infracţiunea cu intenţie indirectă întrucât acceptând să acorde credite unor persoane despre care consilierii de credite susţineau că nu se încadrează în procedura de cunoaştere a clientelei, inculpata a acceptat indirect ca aceste credite să fie neperformante. De asemenea, inculpata a acceptat ca dosarele de creditare să fie prezentate în altă modalitate decât prevedeau normele B, fără ca solicitantul creditului să fie cunoscut de la început, a ignorat aspectele ce i-au fost aduse la cunoştinţă cu privire la credibilitatea clienţilor, precum şi faptul că aceştia solicitau să lase trei rate în avans.

Nu s-a putut reţine în sarcina inculpatei complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice de către DIICOT Buzău, motivat de faptul că nu a rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză că inculpata a acţionat cu intenţia de a coopera cu inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C., C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V. în vederea înşelării B Buzău. Acţiunile inculpatei se înscriu în latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, comisă în mod continuat, astfel încât urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în conformitate cu art. 334 C. proc. pen.

Inculpaţii G.Z., B.C.A., C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V. au solicitat ca judecata cauzei să se facă în conformitate cu art. 320¹ C. proc. pen., arătând în declaraţiile pe care le-au dat în faţa instanţei de judecată cum au fost comise infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, precizând însă că nu i-au adus la cunoştinţă inculpatei R.M. intenţia de a induce în eroare banca şi nici faptul că înscrisurile pe care le prezentau nu erau conforme cu realitatea.

Avându-se în vedere că în urma efectuării cercetării judecătoreşti nu a rezultat, aşa cum s-a arătat, o asociere între inculpata R.M. şi ceilalţi inculpaţi, constatând că nu a existat o participare la comiterea faptelor din partea directorului interimar al băncii pentru inducerea în eroare la contractarea creditelor, tribunalul a reţinut cu privire la inculpaţii G.Z., B.C.A., C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V. dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., ce reglementează judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise. Chiar dacă în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut existenta asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni dintre inculpaţii care au beneficiat de credite şi inculpata R.M., întrucât aceste aspecte nu au rezultat din mijloacele de probă administrate, nu se poate face o situaţie mai grea inculpaţilor care au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., inculpaţii recunoscând infracţiunile ce au fost ulterior reţinute şi de către instanţa de judecată.

Vinovăţia inculpaţilor a fost reţinută pe baza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor M.N.M., G.G., V.P.M., P.G., înscrisurile comunicate de către B, înscrisurile falsificate aflate în dosarele de creditare, adresele ITM Constanţa.

La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor au fost în vedere următoarele criterii de individualizare: pericolul social ridicat al infracţiunilor comise determinat de modalităţile în care au acţionat inculpaţii, prin constituirea unui grup, în vederea obţinerii de credite importante, deşi nu îndeplineau condiţiile impuse de normele bancare; acţiunile comise de către fiecare inculpat în parte, contribuţia la comiterea infracţiunilor, precum şi sumele de bani de care au beneficiat; faptul că inculpaţii G.Z. şi B.C.A. au iniţiat constituirea grupului infracţional iar inculpatul B.C.A. a falsificat înscrisurile prezentate; că inculpaţii M.I.I. şi V.V.I. nu au beneficiat de creditele obţinute, dar şi împrejurarea că inculpaţii G.Z. şi B.C.A. au acţionat pentru a beneficia de mare parte din sumele împrumutate de către inculpaţi de la B; rolul pe care 1-a avut inculpatul C.C. care, aşa cum s-a arătat a prezentat dosarele de creditare la conducerea băncii, a cunoscut conţinutul acestora, desfăşurând acţiuni fără de care nu era posibilă comiterea infracţiunilor de înşelăciune; că inculpaţii nu au mai fost anterior condamnaţi şi au recunoscut comiterea infracţiunilor.

Totodată, instanţa fondului a dispus anularea înscrisurilor falsificate, aflate în dosarul de urmărire penală, menţionate distinct în considerentele şi dispozitivul hotărârii de condamnare.

În latura civilă, în conformitate cu art. 998, 999, art. 1003 C. civil, art. 14 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul C.G., în solidar cu inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C. şi R.M. la plata sumei de 68.821, 19 RON credit restant cu dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului către partea civilă B. SA, avându-se în vedere că inculpaţii au cauzat împreună prejudiciul reţinut.

Răspunderea civilă solidară a inculpaţilor C.G., G.Z., B.C.A., C.C. a fost reţinută întrucât aceştia au participat la comiterea aceleaşi infracţiuni de înşelăciune.

Prin acţiunile sale repetate, inculpata R.M. a contribuit la producerea prejudiciului în patrimoniul părţii civile, existând o legătură de cauzalitate între infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi acest prejudiciu. Nu a rezultat din mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal că a existat o coeziune psihică, respectiv voinţa inculpatei R.M. de a comite împreună cu ceilalţi inculpaţi infracţiunea de înşelăciune, considerent pentru care nu s-a reţinut în sarcina inculpatei complicitatea la această infracţiune. Acţiunile inculpatei s-au grevat în antecedenţa cauzală a producerii prejudiciului, acestea constituindu-se în cauze care au concurat, alături de acţiunile separate al inculpaţilor la prejudicierea părţii civile B. Răspunderea civilă a inculpatei R.M., alături de ceilalţi inculpaţi, este determinată de faptul că prejudicierea părţii civile a fost rezultatul unui concurs de cauze, printre care au fost reţinute şi acţiunile repetate, concomitente sau succesive ale inculpatei, răspundere ce este întemeiată pe dispoziţiile art. 998, 999, 1003 C. civil şi art. 14 C. proc. pen.

De asemenea, au fost obligaţi ceilalţi inculpaţi la acoperirea prejudiciului cauzat părţii civile, în raport de participaţia şi vinovăţia fiecăruia.

Împotriva Sentinţei penale nr. 177 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, au declarat apel inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C. şi R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 136 din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au admis apelurile declarate de inculpaţii G.Z. şi B.C.A. împotriva Sentinţei penale nr. 177 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău. S-a desfiinţat în parte, în latură penală, sentinţa apelată şi, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului G.Z. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

S-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi a fost condamnat după cum urmează:

- pentru infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.

- pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

- pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., la pedeapsa de 300 RON amendă.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. e) şi art. 35 C. pen., inculpatul G.Z. va executa pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului B.C.A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

S-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi a fost condamnat după cum urmează:

- pentru infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 76 lit. d C. pen., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

- pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., la pedeapsa de 300 RON amendă.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. e) şi art. 35 C. pen., inculpatul B.C.A. va executa pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.C. şi R.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii inculpaţi C.C. şi R.M. la suma de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că motivele scrise de apel şi susţinute oral în faţa primei instanţe de control judiciar au fost consemnate pe larg în Încheierea de amânare a pronunţării din data de 3 iulie 2013, aşa încât nu s-a mai procedat la reiterarea acestora.

Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept conform dispoziţiilor art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile declarate de inculpaţii G.Z. şi B.C.A. sunt parţial fondate, numai în privinţa criticii referitoare la individualizarea pedepselor, iar apelurile declarate de inculpaţii C.C. şi R.M. sunt nefondate, pentru considerentele care succed:

Astfel, sub aspectul stării de fapt, din cuprinsul şi analiza actelor dosarului, se constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet activitatea infracţională desfăşurată de cei 10 inculpaţi, şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.

Judecata în cauză a avut loc atât în baza probelor administrate în faza de urmărire penală cât şi a celor administrate în mod nemijlocit în faţa instanţei, fiind astfel analizate şi valorificate următoarele mijloace de probă: documentele (contracte de muncă, carnete de muncă, adeverinţe de venit, fişe fiscale) falsificate, existente la dosarul cauzei; declaraţiile inculpaţilor C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., M.V., D.M.F., B.C.A. şi G.Z.; declaraţiile martorilor V.P.M., P.G., G.G. şi M.N.; înscrisuri comunicate de B; adrese ITM Constanţa şi alte înscrisuri cu valoare probatorie.

Instanţa de apel a apreciat că pe baza acestor mijloace de probă s-au putut stabili corect împrejurările în care s-a constituit grupul, împărţirea rolurilor, contribuţia efectivă a fiecărui membru, scopul urmărit, activitatea şi modalităţile infracţionale prin care se putea realiza scopul, persoanele ce urmau a fi racolate şi modalităţile de racolare, sarcinile încredinţate acestor persoane, legăturile realizate între inculpaţi, precum şi modalitatea în care urma să se împartă fiecare sumă de bani obţinută fraudulos. Aceste probe care se coroborează cu declaraţiile de recunoaştere a faptelor date în cursul cercetării judecătoreşti de opt din cei zece inculpaţi, singurii care au negat acuzaţiile reţinute în sarcina lor fiind inculpaţii C.C. şi R.M.

Astfel, s-a reţinut că în cursul anului 2007, după ce inculpata R.M. a fost numită director interimar la Agenţia Siriu a B, situată în cartierul Dorobanţi din oraşul Buzău şi, în această calitate a contactat mai multe persoane cărora le-a adus la cunoştinţă posibilitatea acordării unor credite, inculpaţii C.C., B.C.A. şi G.Z., acţionând în cadrul unui grup, au identificat şi racolat mai multe persoane, respectiv pe inculpaţii C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F., pe numele cărora au întocmit documente false din care rezultau că sunt angajate în diferite funcţii la S.C. G. SRL Constanţa, administrată de inculpatul G.Z., cu salarii ce puteau garanta acordarea unui credit şi achitarea ratelor de către beneficiar, şi pe baza acestora au obţinut ilegal credite în valoare de 358.000 RON, sumă cu care a fost prejudiciată unitatea bancară.

Membrii grupului au acţionat în baza unor înţelegeri prealabile, în mod repetat, cu sarcini prestabilite şi prin acţiunile lor şi-au luat măsuri de siguranţă pentru a-şi asigura parte importantă din sumele de bani obţinute ilicit prin fraudarea unităţii bancare.

Curtea a apreciat că probele administrate în cauză relevă fără echivoc acţiunile frauduloase ale inculpaţilor, membri ai grupului, care chiar însoţeau persoanele recrutate la unităţile bancare, le-au instruit în privinţa conduitei în incinta băncii, a datelor pe care trebuia să le cunoască şi a modului cum trebuia să procedeze cu plata în avans a trei rate din credit pentru a nu crea suspiciuni, condiţie impusă de inculpata R.M.. Persoanele recrutate şi care erau dirijate să încheie contracte de credit bancare erau aşteptate în apropierea unităţilor bancare şi în anumite locuri se realiza împărţirea sumelor de bani ridicate din bănci.

Pentru a întocmi dosarele cu documentele solicitate de unitatea bancară şi care erau necesare pentru obţinerea creditului bancar, persoanele care acceptau procedeele frauduloase semnau contractele individuale de muncă falsificate, angajamente de plată, pe care împreună cu alte documente (adeverinţe de salariat) le-au folosit în vederea obţinerii de credite. Contractele de muncă şi adeverinţele de venit falsificate, atestau faptul că persoanele în cauză erau angajate de o perioadă mai mare de timp, în diferite funcţii, cu salarii mari, şi că obţinuseră veniturile salariale respective, date care evident nu reflectau realitatea.

În concret, s-a reţinut că inculpaţii B.C.A. şi G.Z. sunt administratorii S.C. G. SRL Constanţa, societate care avea în administrare o livadă de 74 de hectare, ce necesita anumite resurse financiare.

În cursul anului 2007, inculpatul B.C.A. a aflat că în perioada respectivă se pot lua credite de la bancă, 60.000 - 70.000 RON, cu o rată lunară de 1.000 - 1.200 RON. în aceste condiţii, potrivit declaraţiei inculpatului, a discutat cu inculpatul G.Z., care îl cunoştea pe martorul G.N. (zis N.), acesta din urmă prezentându-l pe nepotul său, inculpatul C.C., care dorea să realizeze un contract de colaborare cu B pentru activităţi de brokeraj, motiv pentru care era interesat să aducă băncii cât mai mulţi clienţi în vederea contractării de împrumuturi.

Inculpatul B.C.A. a mai susţinut în aceeaşi declaraţie că în acest context a vorbit cu ceilalţi inculpaţii C.G. - văr, V.V.I. - vecin, M.I.I. - prieten, D.M.F. - verişoară iar M.V. - fost angajat la societatea sa, inculpaţi ce intenţionaseră să obţină credite de la B Râmnicu Sărat însă au fost refuzaţi. Acelaşi inculpat a precizat că a fost de acord să întocmească documentaţia de angajare pentru aceşti inculpaţi aşa cum erau cerinţele impuse de normele bancare.

Inculpatul G.Z. a susţinut că a apelat la martorul G.N. (cumătrul său) care i-a adus la cunoştinţă că inculpatul C.C. doreşte să încheie un contract de colaborare cu banca în calitate de broker, astfel încât poate să intermedieze prezentarea dosarelor de credite la B Agenţia Siriu unde atât martorul G.N. cât şi inculpatul C.C. o cunoşteau pe inculpata R.M. În acest context, inculpatul B.C.A. întocmea documentaţia falsificată necesară pentru întocmirea dosarului de creditare, pe baza actelor de identitate puse la dispoziţie de către inculpaţi, înscrisuri care erau prezentate inculpatului C.C. Acesta din urmă se prezenta la inculpata R.M. cu dosarul de credit, fiind făcută o verificare preliminară cu privire la documentaţia prezentată şi nivelul veniturilor pe baza cărora se calcula cuantumul creditului ce putea fi acordat. Martorele G.G. şi M.N.M., consilieri de credite în cadrul Agenţiei Siriu în perioada în care director interimar a fost inculpata R.M., au susţinut că inculpatul C.C. se prezenta singur la directorul agenţiei cu dosarul de credit, fără ca solicitantul creditului să fie prezent de la început, dosar ce era repartizat ulterior de către inculpata R.M. uneia dintre angajatele băncii, consilier de credite. Martorele au mai susţinut că dosarul de credit era aprobat pe baza documentaţiei pe care o conţinea iar persoana care solicita creditul se prezenta doar în momentul când trebuia să încaseze banii, însoţită de către inculpatul C.C. În aceste împrejurări, când beneficiarul creditului trebuia să completeze pe contractul de credit menţiunea "am primit un exemplar", consilierele de credit au constatat că aceste persoane scriau foarte greu ori precizau că nu pot să scrie, existând şi alte elemente care le-au creat suspiciuni cu privire la credibilitatea funcţiilor şi salariilor pe care le realizau, aspecte ce i-au fost aduse la cunoştinţă inculpatei R.M..

În această modalitate au obţinut credite bancare, pe baza înscrisurilor falsificate întocmite de către inculpatul B.C.A., cu ajutorul inculpaţilor G.Z. şi C.C., pe baza unei înţelegeri anterioare dintre aceştia, inculpaţii C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V.

Curtea a constatat că toate aceste circumstanţe reale şi împrejurări de fapt rezultă din probele administrate, analizate complet şi reţinute corect de instanţa fondului.

Aşadar, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpaţilor şi că instanţa de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute şi dispoziţiilor legale ce reglementează faptele inculpaţilor, Curtea a considerat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii.

În consecinţă, nu a reţinut critica inculpatei R.M. privind lipsa probelor concludente care să confirme vinovăţia sa, în condiţiile existenţei unui amplu material probator care susţine atât săvârşirea faptelor imputate acesteia, a modului defectuos în care a înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu şi prin care a contribuit decisiv la prejudicierea părţii civile, cât şi vinovăţiei în forma cerută de lege. În acest sens, semnificative sunt declaraţiile martorilor V.P.M., P.G., G.G. şi M.N., funcţionari în cadrul B, care au relatat în detaliu modalitatea instituită de inculpata R.M. în privinţa verificării şi aprobării dosarelor de credit, descriind împrejurările în care au fost aduse dosarele celor şase inculpaţi din prezenta cauză, persoana care a prezentat aceste dosare, verificările iniţiale făcute chiar de inculpata R.M., răspunsurile date de aceasta în privinţa suspiciunilor semnalate de consilierele de credit şi modul arbitrar în care au fost aprobate, încălcând norme elementare de prudenţă bancară.

Astfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, deşi procedura de cunoaştere a clientelei prevedea ca funcţionarii băncii să verifice identitatea clientului sau a intermediarului care se prezenta, inculpata a fost de acord ca dosarele de creditare să fie aduse de către inculpatul C.C., care nu avea încheiat un contract de intermediere cu B, astfel cum a rezultat din mijloacele de probă administrate. În acest sens este declaraţia martorului V.P.M. (director judeţean al B Buzău şi Vrancea) care a susţinut la cercetarea judecătorească faptul că nu putea fi colaborator al băncii persoana care nu avea încheiat un contract în acest sens. De asemenea, potrivit declaraţiei martorei P.G., dacă o persoană nu avea încheiat contract de colaborare cu banca nu putea să depună dosarele de creditare fără să fie prezenţi clienţii, chiar şi un colaborator cu contract nu putea să vină singur, fără clienţi.

În acelaşi timp, în contextul în care avea date că inculpatul C.C. avea un credit de nevoi personale pe care nu-l achitase la scadenţă, aspecte recunoscute şi de către inculpatul C.C. în declaraţia dată la instanţa de fond, inculpata R.M. i-a permis să efectueze acte de intermediere pentru clienţii bănci. Martora G.G. a declarat că inculpatul C.C. se prezenta cu dosarul de creditare direct la inculpata R.M. care făcea o verificare preliminară a dosarului pe care îl transmitea ulterior unuia dintre consilierii de credite din bancă, fără ca persoana care solicita creditul să fie prezentă pentru a fi identificată şi cunoscută.

Inculpata cunoştea şi faptul că inculpaţii care ridicau creditele solicitau să lase trei rate în avans, aspect despre care a declarat la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească: Din dorinţa de a creşte performanţele agenţiei, inculpata nu a mai verificat şi nu a vrut să accepte aspectele pe care i le semnalau colegele sale ce analizau dosarele de creditare. Deşi ceilalţi consilieri de credite i-au precizat că modalitatea de a acorda credite unor astfel de persoane care nu sunt cunoscute de la început nu este sigură pentru bancă, inculpata a precizat că este director şi răspunde pentru creditele pe care le aprobă. Astfel, inculpata nu a ţinut cont de suspiciunile pe care le aveau consilierii de credite, nu a verificat credibilitatea clienţilor pe care îi aducea inculpatul C.C., deşi semnalele pe care i le dădeau consilierii de credite erau în sensul că acele dosare nu erau în regulă, în condiţiile în care clienţii care se prezentau doar în momentul ridicări sumelor de bani, deşi aveau funcţii şi salarii mari, uneori nu puteau să scrie menţiuni elementare pe contractul de credit. Apărarea inculpatei în sensul că i s-a impus o anumită ţintă de atins în activitatea agenţiei pe care o conducea nu poate constitui o cauză de exonerare de răspundere penală întrucât aceste standarde profesionale nu puteau fi realizate prin încălcarea obligaţiilor ce erau impuse cu privire la performanţa creditelor.

Martorul V.P.M. a declarat că a fost informat de către martorele G.G. şi M.N. despre situaţia creată în bancă, despre prezenţa celor două persoane care aveau rolul de intermediari, care mergeau cu dosarele direct la inculpata R.M., despre faptul că inculpata le impunea să lucreze dosarele respective, precizându-le "luaţi dosarele; eu aprob; eu sunt director"; acelaşi martor a declarat că i-a solicitat inculpatei R.M. ca intermediarii să intre în legalitate.

În contextul în care persoanele care solicitau creditul nu se prezentau personal, iar dosarele acestora erau soluţionate cu prioritate, a fost posibil ca inculpaţii C.G. şi C.L.S. (soţi) să contracteze două credite de valori mari, la un interval scurt de timp, ceea ce nu s-ar fi realizat dacă aceştia nu veneau prin intermediul inculpatului C.C.

Potrivit susţinerilor martorei G.G., inculpata R.M. avea competenţa de a acorda credite fără ca aceste dosare să mai fie supuse vreunei avizări. Martora a precizat că unii dintre clienţi au creat suspiciunea că nu erau angajaţi. în perioada respectivă, creditele se acordau cu foarte mare lejeritate, însă banca avea posibilitatea să refuze acordarea unui credit dacă avea suspiciuni cu privire la credibilitatea vreunui client. Martora a mai declarat că a solicitat să fie transferată la altă unitate bancară întrucât nu au căzut de acord cu inculpata R.M. cu privire la rezolvarea situaţiei acelor persoane cu privire la care existau suspiciuni.

Martora M.N.M. a susţinut aceleaşi aspecte în sensul că intermediarul C.C. venea singur cu dosarul direct la directorul agenţiei, că nu era însoţit de client iar inculpata ar fi putut să-şi dea seama de faptul că respectivii clienţi nu prezintă credibilitate. De asemenea, arată că inculpata cunoştea ce se întâmpla în agenţie pentru că era prezentă uneori atunci când clientul venea să ridice creditul şi putea să-şi dea seama de credibilitatea acestuia.

Momentul în care inculpata a hotărât să nu mai acorde credite persoanelor prezentate de către inculpatul C.C. a fost acela când a fost informată de către directorul judeţean cu privire la faptul că se face o analiză a creditelor restante, atenţionând-o cu privire la o societate comercială ai cărei angajaţi au beneficiat de mai multe credite.

Prin urmare, este deplin dovedită fapta inculpatei R.M., director interimar la Agenţia Siriu a B Buzău, de a aproba, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat, credite inculpaţilor C.G., C.L.S., V.V.I., M.I.I., D.M.F. şi M.V., în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, prin îndeplinirea în mod defectuos a obligaţiilor pe care le avea, respectiv prin acceptarea ca dosarele de creditare să fie prezentate de către inculpatul C.C. care nu avea încheiat un contract de intermediere cu banca, şi de a le impune consilierelor de credite să lucreze dosarele, deşi acestea i-au adus la cunoştinţă că persoanele care beneficiază de credite ridică anumite suspiciuni cu privire la salariile pe care le prezentau.

Referitor la criticile formulate de inculpaţii G.Z. şi B.C.A., Curtea a constatat că acestea sunt întemeiate numai în privinţa temeiniciei hotărârii atacate, respectiv a modului de individualizare a pedepselor realizat de instanţa fondului, fiind netemeinice în privinţa celorlalte trei aspecte criticate.

Astfel, Curtea a constatat că nu este pertinentă critica privind reţinerea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. în favoarea celor doi inculpaţi, în sensul că nu au fost respectate întocmai dispoziţiile din alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, iar judecata s-a desfăşurat în procedura obişnuită.

Sub acest aspect, s-a constatat că instanţa fondului, după audierea inculpaţilor, inclusiv a celor doi inculpaţi care au declarat iniţial că doresc să li se aplice procedura simplificată, motivat de faptul că doi dintre cei zece inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptelor, că toţi inculpaţi au solicitat administrarea de probe noi, dar şi de complexitatea cauzei, a dispus ca judecata să se facă după procedura obişnuită, fiind astfel administrate în cursul cercetării judecătoreşti toate probele necesare şi utile soluţionării cauzei sub toate aspectele.

În atare situaţie, fiind confirmate faptele şi vinovăţia celor doi inculpaţi, instanţa fondului a dispus condamnarea acestora, reţinând în acelaşi timp în favoarea lor dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., având în vedere solicitarea expresă a inculpaţilor de a se judeca în procedura simplificată şi motivele obiective, neimputabile acestora, ce au determinat judecarea cauzei în procedura obişnuită.

Prin urmare, instanţa fondului a procedat corect, valorificând declaraţiile de recunoaştere a vinovăţiei date de inculpaţi în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., chiar dacă judecata nu s-a desfăşurat după procedura prevăzută de acest text de lege, însă acest fapt nu este imputabil inculpaţilor, dat fiind caracterul de normă penală favorabilă. Altfel spus, nu s-a încălcat nicio dispoziţie legală care să aibă drept consecinţă desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aşa cum solicită inculpaţii.

În plus, Curtea a constatat că această dispoziţie favorabilă, a cărei reţinere este criticată de cei doi inculpaţi, nu poate fi înlăturată în propria lor cale de atac, în caz contrar fiind încălcat principiul neagravării situaţiei în propriul apel, prevăzut de art. 372 C. proc. pen.

S-a apreciat ca fiind lipsită de temeinicie şi critica celor doi inculpaţi în privinţa desfăşurării procedurii de judecată în primă instanţă cu lipsa introducerii în cauză şi a citării în calitate de parte civilă a S.C. DDM.I.I. AG, actual CEE C.România, având în vedere că prin adresa din data de 7 mai 2012 această societate a comunicat instanţei că nu se constituie parte civilă în cauză.

Tot netemeinică este şi critica referitoare la reţinerea greşită în sarcina inculpaţilor a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003, date fiind mijloacele de probă administrate, analizate mai sus, care relevă atât modul de constituire a grupului, scopul urmărit, sarcinile primite de fiecare membru, cât şi modul unitar de acţiune şi de împărţire a beneficiilor obţinute, toate aceste împrejurări dovedind existenţa unui consens neechivoc între inculpaţi, o înţelegere stabilită între aceste persoane de a se asocia şi de a acţiona potrivit unui plan, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii civile, prin obţinerea ilegală de credite.

În ceea ce priveşte critica inculpatului C.C. privind greşita încadrare juridică dată faptei sale, susţinând că fapta sa se încadrează în prevederile art. 281 C. pen., privind exercitarea fără drept a unei profesii, Curtea a avut în vedere pe de-o parte natura juridică diferită a acestei infracţiuni, fiind o infracţiune de pericol, şi nu de prejudiciu cum este cea reţinută în cazul inculpatului (art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.), iar pe de altă parte actele materiale de executare reţinute şi probate în sarcina inculpatului, care se circumscriu complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, fiind cert dovedit că acesta a avut o contribuţie esenţială prin ajutorul dat la întocmirea documentelor false, preluarea dosarelor cu aceste documente, prezentarea lor la bancă, instruirea şi însoţirea la bancă a "beneficiarilor de credit", precum şi primirea unor sume de bani din creditele obţinute.

Referitor la individualizarea pedepselor, criticată, de asemenea, de recurenţii inculpaţi inculpat, în contextul concret şi complex al cauzei, Curtea a considerat că instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.C. şi R.M., atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind analizate şi evaluate complet toate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., inclusiv cele de atenuare a răspunderii penale, cum sunt cele referitoare la circumstanţele atenuante judiciare reţinute în favoarea acestora, cu consecinţa coborârii pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite.

Ca atare, reţinând că instanţa de fond a analizat plenar criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficienţă în mod concret, în funcţie atât de împrejurările faptice, cât şi de cele privind persoana inculpaţilor, respectând prin cuantumurile stabilite şi principiul proporţionalităţii, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, Curtea apreciază că nu se impune coborârea pedepselor principale sau schimbarea modalităţii de executare. De altfel, în cazul inculpatului C.C., pedeapsa de 4 ani închisoare reprezintă pedeapsa minimă ce se poate aplica, iar prin existenţa concursului de infracţiuni şi a cuantumului pedepsei rezultante nu se poate stabili o altă modalitate de executare decât cea stabilită de instanţa de fond.

Aşa fiind, s-a apreciat că aceste critici formulate de apelanţii inculpaţi sunt nefondate.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii G.Z. şi B.C.A., Curtea a constatat că pedepsele cu închisoarea aplicate acestora pentru fiecare din cele trei infracţiuni, deşi se înscriu în coordonatele individualizării legale, ele nu răspund tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în special celor referitoare la persoana inculpaţilor, a vârstei şi a conduitei anterioare a acestuia, dar şi a gradului de pericol social al faptelor săvârşite.

S-a constatat că recurenţii-inculpaţi, în vârstă de 42 ani şi respectiv 29 ani, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, iar anterior comiterii acestor infracţiuni au avut o conduită corespunzătoare atât în societate cât şi în familie, dovada constituind-o înscrisurile depuse în acest sens la instanţa de fond şi în apel.

Considerând că pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa manieră încât infractorul să se convingă de necesitatea respectării legii şi să evite în viitor comiterea unor fapte antisociale iar perseverenţa infracţională, înţeleasă ca stăruinţa şi insistenţa în atitudinea de a intra în conflict cu legea penală constituie un element important în procesul de individualizare a pedepsei care diferenţiază o persoană ce nu a săvârşit infracţiuni în decursul existenţei sale, de cea care a comis astfel de fapte şi trebuie să atragă agravarea răspunderii sale penale, Curtea a constatat că buna conduită manifestată de inculpaţi înaintea săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi în prezenta cauză constituie o împrejurare care atenuează răspunderea sa penală în sensul art. 74 lit. a) C. pen.

Totodată, analizând pericolul social al faptelor, Curtea a apreciat că, atât prin modalitatea de comitere cât şi prin rezultatul produs nu se justifică aplicarea unor pedepse de câte 7 ani închisoare, fiind disproporţionate în raport de gravitatea faptelor comise şi periculozitatea inculpaţilor şi nu corespund sub aspectul cuantumului lor, scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea celor doi inculpaţi pentru toate cele trei infracţiuni săvârşite şi coborârea pedepselor sub minimul prevăzut de lege.

Totodată, în raport de cererile formulate, de probele administrate şi de poziţia inculpaţilor, Curtea a apreciat că instanţa fondului a dat o dezlegare corectă acţiunii civile dedusă judecăţii.

Împotriva Deciziei penale nr. 136 din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C. şi R.M.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală la data de 5 august 2013, fiind fixat primul termen de judecată la data de 7 ianuarie 2014, când s-a amânat cauza pentru lipsa de apărare a inculpatei R.M. şi imposibilitatea de prezentare a inculpatului C.C., din motive medicale. Cauza a suferit mai multe termene de amânare pentru lipsă de apărare, inclusiv la cererea inculpatului C.C. de a încheia un acord de mediere cu B - Sucursala Siriu - Buzău, aspect nerealizat.

În cuprinsul motivelor scrise depuse la dosar (la data de 17 decembrie 2013), inculpata R.M. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate în baza dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu este întrunit unul din elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În completarea motivelor de recurs, inculpata a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ punctele 12 şi 17² C. proc. pen. anterior. Recurenta a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (cazul de casare prevăzut la art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior - când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni), cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. în ceea ce priveşte incidenţa legii penale mai favorabile a apreciat că legea nouă este aplicabilă în speţă (art. 5 din Noul C. pen.), având drept consecinţă încetarea procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. anterior (cazul de casare prevăzut la art. 385⁹ pct. 17² - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii), cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Recurentul inculpat B.C.A. a depus motive de recurs, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, prin fax, la data de 30 decembrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în temeiul art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 teza a II-a C. proc. pen. anterior şi, rejudecând, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, stabilind o pedeapsă mai mică în cauză. A susţinut ca instanţa de apel nu a apreciat corect circumstanţele personale şi, deşi a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., a dispus condamnarea la o pedeapsa disproporţionat de mare în raport de gravitatea şi de gradul de pericol social faptelor. A arătat că se află la primul contact cu legea penală, a avut o conduită corespunzătoare atât în societate cât şi în familie, a manifestat constant o atitudine sinceră faţă de organele de cercetare penală şi a dat dovadă de responsabilitate procesuală prin recunoaşterea vinovăţiei în săvârşirea faptelor pentru care a fost incriminat. De asemenea, în opinia recurentului nu au fost respectate dispoziţiile art. 52 C. pen. raportat la dispoziţiile art. 72 C. pen., considerând că scopul pedepsei poate fi atins şi prin stabilirea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia.

Recurentul inculpat C.C. a depus motive scrise de recurs la data de 12 februarie 2015, prin serviciul fax, iar inculpatul G.Z. nu a depus motive scrise de recurs la dosarul cauzei.

În dezbaterile desfăşurate la termenul din data de 3 martie 2015, recurenţii inculpaţi G.Z. şi B.C.A., prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat admiterea recursului formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior, susţinând că la stabilirea pedepselor instanţele de fond şi apel, nu au respectat dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 72 şi art. 52 C. pen. anterior.

Recurentul inculpat C.C., prin apărător ales, a susţinut că recursul a fost declarat şi motivat în termenul prevăzut de lege, în opinia sa, primul termen de judecată reprezentându-l cel de la data de 18 februarie 2014, întrucât la data de 7 ianuarie 2014, nu a fost prezent din motive medicale, conform dovezii medicale ataşate la dosar. Pe fond, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate în temeiul art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior, respectiv lipsa unui element constitutiv al infracţiunii. în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, solicită aplicarea dispoziţiilor legii penale vechi.

În dezbateri, recurenta inculpată R.M., prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate invocând invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen. anterior şi, în rejudecare, achitarea inculpatei, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât lipsesc două dintre elementele constitutive ale infracţiunii. De asemenea, a solicitat a se face aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, respectiv legea veche.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de casare invocate şi în raport de conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385, art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Prin Legea nr. 2/2013, s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În cauză, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 12 iulie 2013, ulterior intrării Legii nr. 2/2013 în vigoare, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, care trebuie invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum obligă dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că recursurile au fost înregistrate pe rolul instanţei la 5 august 2013, stabilindu-se primul termen de judecată a recursului la data de 7 ianuarie 2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁰ C. proc. pen. din 1968, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în din oficiu.

În consecinţă, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 385¹⁰ C. proc. pen. din 1968 atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen. anterior, cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Se observă că recurenţii inculpaţi G.Z. şi C.C. nu au motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, în care erau îndrituiţi a depune motivele căii de atac exercitate, astfel încât Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina criticile formulate de aceştia, din perspectiva cazurilor de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 şi 17 C. proc. pen. anterior, având în vedere faptul că nu a fost respectat termenul de decădere reglementat de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Recurenta inculpată R.M. a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, iar motivele invocate de către aceasta se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen. anterior. Inculpata a susţinut că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 17², a arătat că atât instanţa de apel, cât şi cea de fond au încălcat principiul neretroactivităţii, luând în considerare anumite proceduri care nu erau în vigoare la presupusul moment al comiterii faptelor.

De asemenea, recurentul inculpat B.C.A. a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. din 1968, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, solicitând reducerea pedepsei.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I. C. proc. pen. anterior - nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni - instanţa de recurs desfăşoară judecata în limitele învestirii

Potrivit art. 385⁹ C. proc. pen. anterior - din perspectiva cazurilor de casare invocate şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, în speţă, Înalta Curte nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfăşurată la prima instanţă şi în apel.

Prin precizarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii inculpata R.M. a solicitat instanţei de judecată să reanalizeze situaţia de fapt, aspect ce excede competenţei în recurs pentru motivele expuse anterior. În acest sens, Înalta Curte constată că nu poate cenzura susţinerile recurentei-inculpate privind latura obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, deoarece nu au în vedere corespondenţa dintre situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi încadrarea în drept, ci se referă la o reanaliză a situaţiei de fapt şi la consecinţele, apreciate de recurentă, ca fiind produse de o stare de fapt neavută în vedere de către instanţa de apel.

Potrivit situaţiei de fapt, se reţine că în cursul anului 2007, inculpata R.M., în calitate de director interimar la Agenţia Siriu a B, a contactat mai multe persoane cărora le-a adus la cunoştinţă posibilitatea acordării unor credite. Inculpaţii C.C., B.C.A. şi G.Z. au racolat mai multe persoane, pe numele cărora au întocmit documente false (contractele de muncă, adeverinţele de venit falsificate) din care rezultau că sunt angajate la societatea comercială administrată de inculpatul G.Z.

Aşadar, inculpata R.M., în calitate de director interimar în cadrul B Sucursala Buzău - Agenţia Siriu, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, altfel decât prevedeau regulamentul şi normele B. Potrivit procedurii de cunoaştere a clientelei în vigoare la data săvârşirii faptei, transmisă la dosarul cauzei de către B, funcţionarii băncii aveau obligaţia să verifice identitatea clientului sau a intermediarului care se prezenta. Or, inculpata a fost de acord ca dosarele de creditare să fie aduse de către inculpatul C.C., care nu avea încheiat un contract de intermediere cu B, astfel cum a rezultat din mijloacele de probă administrate la dosarul cauzei. Prin creditele obţinute banca a fost prejudiciată cu suma de 358.000 RON.

În urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că faptele, astfel cum au fost reţinute în sarcina inculpatei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare (infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.). Criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei se constată că sunt nefondate, întrucât, astfel cum s-a arătat în mod detaliat de instanţele anterioare rezultă fără echivoc că fapta reţinută în sarcina inculpatei R.M. corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 teza a II-a C. proc. pen. anterior - când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - invocat de recurenţii inculpaţi R.M. şi B.C.A.

Referitor la recurenta inculpată R.M., Înalta Curte constată că aceasta critică situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi solicită o reapreciere a probatoriului de către instanţa de recurs, ceea ce nu este posibil în urma modificărilor survenite prin Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Situaţia de fapt a fost definitiv stabilită de instanţele anterioare, instanţa de recurs verificând doar corelarea situaţiei de fapt reţinută de cele două instanţe (fond şi apel) cu textele incriminatoare care prevăd elementele constitutive - latura obiectivă şi subiectivă -ale infracţiunii, neputându-se reanaliza existenţa faptelor în materialitatea lor, conform voinţei legiuitorului în recurs analizându-se exclusiv corecta aplicare a legii.

Recurentul inculpat B.C.A. a susţinut că cele două instanţe care s-au pronunţat în cauză (de fond şi de apel) au făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 72 C. pen. anterior, neţinând cont de prevederile art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. anterior, solicitând reducerea pedepsei. De asemenea, a criticat decizia din apel sub aspectul că pedeapsa aplicată nu este în concordanţă cu circumstanţele personale.

Critica inculpatului, vizând reindividualizarea pedepsei, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate, sub aspectul individualizării pedepsei, nu mai poate fi examinată în recurs.

Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Aplicarea legii mai favorabile

Înalta Curte reţine că de la data pronunţării Deciziei în apel - 12 iulie 2013 - şi până la soluţionarea recursurilor, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente faţă de incriminare sau sancţiune.

Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Se constată că din considerentele acestei decizii reiese cu claritate că instanţa de contencios constituţional a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie aplicat mecanismul aprecierii globale, şi nu cel al instituţiilor autonome. Decizia Curţii Constituţionale este obligatorie, astfel că instanţa de recurs are în vedere şi urmează să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.

Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional (art. 15 alin. (2) din Constituţia României) şi constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.

Instanţa de recurs are obligaţia de a examina din oficiu aplicarea legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului. Aşadar, în recurs, analiza legii penale mai favorabile este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a încadrării juridice stabilite prin hotărârile recurate şi nu se va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci se va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.

În speţă, toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise sub imperiul vechii legi penale.

În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi luând în considerare inclusiv prevederile din materia concursului de infracţiuni C. pen. în vigoare de la 1 februarie 2014, fără a putea aplica dispoziţiile legii noi referitor la încadrarea juridică a faptelor şi la sancţiune, concomitent cu aplicarea în materia concursului de infracţiuni, cu valoare de instituţie autonomă, a dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior.

În concret, se constată că pentru toţi inculpaţii, prin aprecierea globală a dispoziţiilor de drept substanţial, legea nouă este mai favorabilă.

Înalta Curte urmează a verifica, prioritar, în ce măsură infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpaţilor se mai regăsesc în dispoziţiile penale în vigoare şi dacă faptele reţinute în concret în sarcina acestora pot fi încadrate în noile norme de incriminare.

Infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii G.Z. şi B.C.A. sunt încadrate juridic în art. 8 din Legea nr. 3 9/2003 raportat la art. 323 C. pen., iniţiere sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este un grup infracţional organizat; art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de înşelăciune; art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Recurentul inculpat C.C. a fost condamnat în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen.; art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Recurenta inculpată R.M. a fost condamnată în baza art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

Pentru unele din infracţiuni s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 75 lit. a) C. pen. anterior, reţinându-se, după caz, şi săvârşirea acestora în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., iniţiere sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este un grup infracţional organizat

Se constată că infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu a fost dezincriminată, fiind prevăzută în prezent în dispoziţiile art. 367 C. pen., în acest sens pronunţându-se şi I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003 "Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, conform art. 167 sau art. 323 C. pen."

Potrivit art. 323 C. pen. anterior "Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de intră în scopul asocierii."

Infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (art. 323 C. pen. anterior) nu se mai regăseşte în C. pen., legiuitorul incriminând prin art. 367 C. pen. constituirea unui grup infracţional organizat, prin preluarea elementelor de tipicitate descrise de C. pen. anterior.

Potrivit art. 367 alin. (1) C. pen. "iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

Infracţiunea de înşelăciune

Art. 244 C. pen. în vigoare

"(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni".

Se constată că infracţiunea de înşelăciune este incriminată şi de C. pen. în vigoare, potrivit art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., care prevede sancţiunea închisorii de la 1 la 5 ani, spre deosebire de pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior.

Este adevărat că, potrivit Noului C. pen., nu mai sunt prevăzute variantele reglementate de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. anterior, dar aceasta nu echivalează cu o dezincriminare a faptei de înşelăciune.

Potrivit art. 4 C. pen. în vigoare: "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă", însă, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012: "Dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."

Noul C. pen. prevede în continuare înşelăciunea ca infracţiune, modificarea neafectând forma tip, ci numai variantele normative (inclusiv varianta agravată determinată de amploarea şi gravitatea consecinţelor), iar faptele comise de inculpaţi, după caz, în forma participaţiei penale a autoratului sau a complicităţii, corespund tiparului de incriminare reglementat de legea nouă.

Modificările intervenite în conţinutul constitutiv justifică însă schimbarea încadrării juridice.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. anterior corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen. în vigoare.

Astfel, conform art. 322 C. pen. în vigoare - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată - "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ şi art. 258 C. pen. are corespondent în Noul C. pen. în infracţiunea prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen.

Conform art. 297 alin. (1) C. pen. "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Potrivit art. 308 alin. (1) C. pen. "dispoziţiile art. 289 - 292, 295, 297 - 301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice". Conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege "în acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime".

Art. 175 alin. (1) C. pen. statuează că "funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

- exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

- exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

- exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia".

Conform alin. (2) "este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public".

Se constată că inculpata R.M. a îndeplinit funcţia de consilier clienţi în cadrul B Sucursala Buzău, până la începutul lunii decembrie 2007 şi ulterior director interimar la Agenţia Siriu a aceleaşi bănci. în această calitate, inculpata avea competenţa de aprobare a creditelor până la suma de 25.000 euro . în fapt, s-a reţinut că inculpata a contactat mai multe persoane cărora le-a adus la cunoştinţă noua sa calitate şi posibilitatea acordării unor credite. Astfel, inculpatul C.C. împreună cu inculpaţii B.C.A. şi G.Z. au prezentat inculpatei documente falsificate şi au însoţit şase persoane pentru a obţine credite în baza unor contracte de muncă, adeverinţe de salariat şi declaraţii pe proprie răspundere care nu erau conforme cu realitatea. Prin creditele obţinute de către cele şase persoane, banca a fost prejudiciată cu suma de 358.000 RON.

Inculpata este subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu în varianta atenuată, încadrându-se în dispoziţiile art. 308 C. pen., la data săvârşirii infracţiunii, exercitând funcţia de director interimar în cadrul B Sucursala Buzău - Agenţia Siriu, în această calitate îndeplinindu-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, altfel decât prevedeau regulamentul şi normele B.

Circumstanţe atenuante

Se constată că Noul C. pen. restrânge sfera circumstanţelor atenuante, iar cea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, reţinută de instanţă, nu mai este prevăzută, neputând fi valorificată. Astfel, în conformitate cu legea nouă pedepsele nu vor putea fi scăzute sub minimul special prevăzut de C. pen. actual. Orientarea sancţiunii stabilită de către Curtea de apel, minimul prevăzut de lege, va fi menţinută, deoarece instanţa de recurs nu poate interveni în individualizarea pedepselor. În consecinţă, compararea sancţiunilor în vederea identificării legii penale mai favorabile va avea drept termeni sancţiunea stabilită pentru fiecare infracţiune conform legii anterioare şi minimul pedepsei prevăzut de legea nouă.

Aplicarea procedurii simplificate

Potrivit art. 320 alin. (7) C. proc. pen. anterior "instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă".

Potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în vigoare "când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime".

Efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei sunt aceleaşi în ambele legi, respectiv reducerea limitelor pedepselor cu o treime.

Forma continuată a infracţiunii

Prin hotărârile atacate s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în ceea ce priveşte complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinute în sarcina inculpaţilor G.Z., B.C.A., C.C. şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei R.M..

Potrivit legii noi, au intervenit modificări în ceea ce priveşte infracţiunile de rezultat, deoarece a fost introdusă condiţia unicităţii subiectului pasiv.

Astfel, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 35 C. pen. în vigoare, potrivit cărora infracţiunea este continuată când "o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni", dar şi dispoziţiile art. 238 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora: "în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic."

Prevederile mai sus menţionate sunt relevante pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, care este infracţiune de rezultat. în speţă, sunt îndeplinite condiţiile unităţii legale de infracţiune conform art. 35 C. pen., căci, deşi este vorba despre mai multe acte materiale, acestea au fost comise împotriva aceluiaşi subiect pasiv, şi anume B., conducând la prejudicierea acesteia.

Referitor la falsul în înscrisuri sub semnătură privată reţinute în sarcina inculpaţilor G.Z., B.C.A., C.C. şi infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei R.M. -infracţiuni de pericol, sunt de asemenea aplicabile dispoziţiile art. 35 C. pen. în vigoare privind forma continuată a infracţiunii.

Concursul de infracţiuni

Dispoziţiile art. 33-34 C. pen. anterior au corespondent în dispoziţiile art. 38-39 C. pen. în vigoare, cu deosebirea că legea nouă prevede un tratament sancţionator mai sever, deoarece, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, în reglementarea actuală se instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.

În consecinţă, pe baza situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele comise de către inculpaţi corespund noilor dispoziţii de incriminare şi noilor dispoziţii de drept substanţial, după cum urmează:

- infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen.;

- infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen.;

- infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen.;

- infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen.;

- formei continuate a infracţiunii reglementată de art. 35 C. pen.;

- concursului de infracţiuni prev. de art. 38-39 C. pen.

- formei de participaţie penală a complicităţii prevăzută de art. 48 C. pen. în cazul inculpaţilor G.Z., B.C.A. şi C.C..

Aşadar, se constată că, potrivit legii noi:

1. pedeapsa care ar putea fi aplicată inculpatului G.Z., în baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ar fi de 8 luni închisoare; pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pedeapsa ar fi de 8 luni închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de 4 luni închisoare.

Conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul ar executa pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an închisoare.

2. pedeapsa care ar putea fi aplicată inculpatului B.C.A. Augustin, în baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10 C. proc. pen., ar fi de 8 luni închisoare; pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pedeapsa ar fi de 8 luni închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de 4 luni închisoare.

3. pedeapsa care ar putea fi aplicată inculpatului C.C., în baza art. 367 C. pen., ar fi de 1 an închisoare; în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. pedeapsa de 1 an închisoare şi în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. pedeapsa de 6 luni închisoare.

Conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul ar executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

4. pedeapsa care ar putea fi aplicată inculpatei R.M., în baza art. 297 C. pen. raportat la art. 308 C. pen. ar fi de 1 an închisoare.

În concluzie, analizând succesiunea legilor penale intervenite de la data săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, când a luat naştere raportul juridic penal de conflict şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este Noul C. pen.

Limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă cu privire la grupul infracţional organizat şi înşelăciune sunt mai mici în legea nouă faţă de legea veche, chiar în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante.

Totodată, în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, instanţa constată că legea nouă are un caracter mai favorabil şi poate retroactiva, faţă de inculpaţii din prezenta cauză penală, având în vedere orientarea legiuitorului către pedepse în limite mai reduse cu privire la infracţiunea de înşelăciune şi grup infracţional organizat, chiar luând în considerare efectele concursului de infracţiuni în legea veche (cauză de agravare facultativă), în raport de efectele concursului de infracţiuni în legea nouă (cauză de agravare obligatorie, prin adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite).

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 raportat la art. 308 C. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt mai reduse (de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni) faţă de legea veche, care pentru infracţiunea prevăzută art. 246 C. pen. din 1969 raportat la art. 248¹ şi art. 258 C. pen. prevedea limite mai mari (de la 3 ani şi 4 luni la 10 ani).

În ceea ce priveşte situaţia inculpatei R.M. se constată, de asemenea, că legea veche este mai severă. Chiar dacă Noul C. pen. restrânge sfera circumstanţelor atenuante (cea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, reţinută de instanţa de apel, nu mai este prevăzută, neputând fi valorificată), limitele de pedeapsă pentru infracţiunea pentru care este acuzată sunt mai reduse.

Privitor la modalitatea de executare a pedepsei, se constată că Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (Noul C. pen.) conţine în capitolele II - IV dispoziţii ce pot fi apreciate ca excepţii de la aplicarea legii penale mai favorabile potrivit mecanismului aprecierii globale. în speţă, faţă de inculpata R.M., sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din legea mai sus menţionată potrivit cărora "măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare".

Pentru cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C. şi R.M. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 12 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5645/114/2011.

Va casa în parte decizia mai sus menţionată şi Sentinţa nr. 177 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău şi, rejudecând:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.Z. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, pedepse aplicate pentru infracţiunile prevăzute de:

- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului:

- din infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- din infracţiunea prevăzută art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna inculpatul G.Z. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.C.A. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, pedepse aplicate pentru infracţiunile prevăzute de:

- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului:

- din infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

În baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna inculpatul B.C.A. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen. va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

III. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.C. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, pedepse aplicate pentru infracţiunile prevăzute de:

- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului:

- din infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969, în infracţiunea prevăzută art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- din infracţiunea prevăzută art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracţiunea prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. În baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna inculpatul C.C. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

IV. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei R.M. din infracţiunea prevăzută art. 246 C. pen. din 1969 raportat la art. 248¹ şi art. 258 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 297 C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna inculpata R.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b.

Va face aplicarea art. 16 din Legea nr. 187/2012 şi în baza art. 86¹ C. pen. din 1969 va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe o perioadă de 2 ani, constituind termen de încercare.

În baza art. 86³ C. pen. din 1969, va stabili ca pe durata termenului de încercare, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatei cu privire la dispoziţiile art. 86 C. pen. din 1969 cu privire la cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.

Cheltuielile judiciare determinarea de soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C. şi R.M. vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.C.A., în cuantum de 300 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a inculpatului G.Z., în cuantum de 400 RON (100 RON cuvenit avocatului D.S. şi 300 RON cuvenit avocatului D.D.), se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C.C. şi R.M., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C. şi R.M. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 12 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5645/114/2011.

Casează în parte decizia mai sus menţionată şi Sentinţa nr. 177 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău şi, rejudecând:

V. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.Z. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, pedepse aplicate pentru infracţiunile prevăzute de:

- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului:

- din infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

În baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă inculpatul G.Z. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

VI. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.C.A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, pedepse aplicate pentru infracţiunile prevăzute de:

- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului:

- din infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 3 9/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- din infracţiunea prevăzută art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă inculpatul B.C.A. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

VII. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.C. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, pedepse aplicate pentru infracţiunile prevăzute de:

- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului:

- din infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969, în infracţiunea prevăzută art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- din infracţiunea prevăzută art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracţiunea prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. În baza art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă inculpatul C.C. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

VIII. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei R.M. din infracţiunea prevăzută art. 246 C. pen. din 1969 raportat la art. 248¹ şi art. 258 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 297 C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă inculpata R.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b).

Face aplicarea art. 16 din Legea nr. 187/2012 şi în baza art. 86¹ C. pen. din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe o perioadă de 2 ani, constituind termen de încercare.

În baza art. 86³ C. pen. din 1969, stabileşte ca pe durata termenului de încercare, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei cu privire la dispoziţiile art. 86 C. pen. din 1969 cu privire la cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii G.Z., B.C.A., C.C. şi R.M. rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.C.A., în cuantum de 300 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a inculpatului G.Z., în cuantum de 400 RON (100 RON cuvenit avocatului D.S. şi 300 RON cuvenit avocatului D.D.), se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C.C. şi R.M., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 martie 2015 .

← ICCJ. Decizia nr. 28/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni privind...		ICCJ. Decizia nr. 303/2015. SECŢIA PENALĂ →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 302/2015. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.).