ICCJ. Decizia nr. 28/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs in casaţie
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 28/RC/2015
Dosar nr. 4495/1/2014
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2015
Asupra recursului de casaţie de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 876 din 03 iulie 2014, Judecătoria Oradea, secţia penală, a dispus următoarele:
În temeiul art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului M.F.S. din infracţiunea de consum de alcool după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane, prevăzută de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului M.F.S., domiciliat în mun. Oradea, jud. Bihor, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În temeiul art. 83 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c - e C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor.
În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că la data de 02 noiembrie 2012, organele de poliţie au fost sesizate că pe DC 37 în afara localităţii Paleu, jud. Bihor, a avut loc un accident rutier a fost implicată motocicleta, condusă de inculpatul M.F.S., pe care se mai afla martora P.A.I..
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză s-a stabilit că la data de 02 noiembrie 2012, în jurul orelor 17,20, inculpatul M.F.S., în timp ce conducea motocicleta, pe care se mai afla martora P.A.I. pe DC37, în afara loc. Paleu, jud. Bihor, având direcţia de deplasare spre loc. Săldăbagiu de Munte, a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă şi intrând în şanţul situat în partea dreaptă de sensul său de mers, în urma accidentului de circulaţie astfel produs, rezultând rănirea martorei P.A.I., care, potrivit certificatului medico-legal din data de 08 noiembrie 2012 al SJ.M.L Bihor, a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 zile de îngrijiri medicale. Potrivit declaraţiei notariale din data de 14 noiembrie 2012 martora P.A.I. s-a împăcat cu inculpatul M.F.S.
După producerea accidentului rutier, inculpatul M.F.S. l-a contactat telefonic pe martorul Deac Mihai Simion care s-a deplasat la locul producerii accidentului, ocazie cu care inculpatul a consumat circa 200 ml de coniac dintr-o sticlă pe care martorul o avea în autoturism.
În urma sosirii organelor de politie la fata locului, deoarece inculpatul M.F.S. emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul, iar, în urma efectuării testului, la data de 02 noiembrie 2012, orele 18,53 a rezultat valoarea de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de rezultatul testării cu aparatul alcool-test, inculpatul a fost condus la S.M.L. - Bihor, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, din buletinul de analiză toxicologică din 03 noiembrie 2012, rezultând faptul că în momentul prelevării primei probe de sânge ( 02 noiembrie 2012 - orele 19,35 ) inculpatul M.F.S. a avut o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probă de sânge o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge.
Fiind audiaţi, atât martorii-asistenti B.S.A. şi U.l., cât şi martorii P.A.I. şi Deac Mihai Simion au confirmat aspectele susmenţionate.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul M.F.S. a declarat, în prezenta apărătorului ales, faptul că recunoaşte şi regretă săvârşirea infracţiunii de care este învinuit.
Audiat fiind în cursul cercetării judecătoreşti (filele 33-34 ) inculpatul a recunoscut comiterea faptei, declarând că în data de 02 noiembrie 2012, în jurul orelor 17,20 a condus motocicleta, pe care se mai afla martora P.A.I. pe DC37, în afara loc. Paleu, jud. Bihor, ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă şi intrând în şanţul situat în partea dreaptă de sensul său de mers, în urma accidentului de circulaţie martora P.A.I. suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 zile de îngrijiri medicale, după care a consumat băuturi alcoolice, având în momentul prelevării primei probe de sânge o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge, nu a contestat valorile alcoolemiei şi a solicitat să i se aplice procedura prevăzută de art. 375 C. proc. pen.
Starea de fapt reţinută de instanţă şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi de către instanţa de judecată, respectiv declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, care se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii, rezultatul testării alcooltest, procesul-verbal de prelevare şi buletinul de examinare clinică (filele 21-22 dosar u.p.), buletinul de analiză toxicologică din data de 03 noiembrie 2012 (fila 23 dosar u.p.), declaraţia notarială din data de 14 noiembrie 2012 ( fila 19 dosar u.p. ), precum şi cu declaraţiile martorilor asistenţi B.S.A. şi U.l. (filele 38-41 dosar u.p.) şi ale martorilor P.A.I. şi D.M.S. (filele 33-35, 36-37 şi 42 dosar u.p. ).
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi penale succesive ( art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen.), împrejurările în care a fost comisă fapta, situaţia personală a inculpatului (fără antecedente penale), conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., respectiv faptul că inculpatul nu a contestat valoarea alcoolemiei avute în momentul prelevării probelor biologice, conform buletinului de analiză toxicologică nr. 2123-2124 din data de 03 noiembrie 2012, precum şi solicitarea inculpatului, prin avocat ales, în aplicarea art. 5 C. pen. din 1968, instanţa a reţinut ca lege mai favorabilă inculpatului prevederile art. 336 alin. (1) C. pen., care, în cauză, au condus în ansamblu la o situaţia mai favorabilă pentru inculpat.
Pentru aceleaşi considerente, dar şi având în vedere faptul că infracţiunea prevăzută de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice nu mai este prevăzută de legea nouă, respectiv C. pen. din 2009, în temeiul art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului M.F.S. din infracţiunea de consum de alcool după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane prevăzută de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată în infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În drept, fapta inculpatului M.F.S., care, în data de 02 noiembrie 2012, în jurul orelor 17,20 a condus motocicleta, pe care se mai afla martora P.A.I. pe DC37, în afara localităţii Paleu, jud. Bihor, ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a produs un accident de circulaţie, în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a martorei P.A.I., care a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 zile de îngrijiri medicale, după care a consumat băuturi alcoolice, având în momentul prelevării primei probe de sânge o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., text în baza căruia, cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi reţinând în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv împrejurările legate de fapta comisă, constând în faptul că consumul de alcool a avut loc după realizarea actului de conducere şi pe fondul şocului emoţional determinat de accidentul de circulaţie, raportat la art. 76 alin. (1) C. pen., instanţa a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 C. pen., dintre care evidenţiază gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost comisă fapta - inculpatul a produs un accident de circulaţie, în urma căruia a rezultat rănirea unei persoane, după care a consumat băuturi alcoolice până Ia testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat şi recoltarea probelor biologice, de persoana inculpatului, de nivelul de educaţie şi situaţia sa socială, de lipsa antecedentelor sale penale, de valoarea alcoolemiei şi de faptul că inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, instanţa a reţinut pe de-o parte, că elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen. constă în acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar pe de altă parte, momentul consumului de alcool, deşi este, de regulă anterior realizării actului de conducere, acesta poate fi şi ulterior acestuia, în considerarea prevederilor art. 78 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora „conducătorului de autovehicul.implicat într-un accident de circulaţie, îi este interzis consumul de alcool.după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. în situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile.se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului.în momentul producerii accidentului."
Aşadar, având în vedere normele legale mai sus prezentate şi faptul că inculpatul M.F.S., fiind implicat într-un accident de circulaţie, în sensul prevăzut de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a consumat băuturi alcoolice, după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat şi recoltarea probelor biologice, având în momentul prelevării primei probe de sânge o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge, prima instanţă a reţinut că, distinct de încadrarea juridică făcută de procuror, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, referitor la apărările inculpatului, potrivit cărora consumul de alcool a avut loc exclusiv ulterior realizării actului de conducere, iar infracţiunea prevăzută de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este în prezent dezincriminată, instanţa a reţinut că aceste aspecte nu sunt relevante în cauză, sub aspectul încadrării juridice a faptei, în considerarea prevederilor art. 336 alin. (1) C. pen. şi art. 78 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Având în vedere încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat şi faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen., ţinând cont de persoana inculpatului, conduita acestuia anterior săvârşirii faptei (filele 37-39 dosar inst.), acordul manifestat de a presta o muncă în folosul comunităţii, posibilităţile sale de îndreptare şi de solicitarea acestuia, prin avocat ales, instanţa, în aplicarea art. 5 C. pen., a reţinut ca lege penală mai favorabilă inculpatului prevederile art. 83 C. pen., motiv pentru a dispus amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor.
În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
II. Prin Decizia penală nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus:
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de către inculpatul M.F.S. pe care în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentința penală nr. 876 din 03 iulie 2014 a Judecătoriei Oradea pe care a modificat-o şi, în rejudecare, a înlăturat dispoziţiile art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) C. pen. şi art. 404 alin. (3) C. proc. pen. privind amânarea aplicării pedepsei.
În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 6 luni închisoare sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Mănăstirii „Sfintei Cruci sau în cadrul D.G.A.S.P.C. pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 404 alin. (3) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În baza art. 275 alin. (3) C. pr. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin apelul declarat în termen legal, Ministerul Public a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
În motivare a arătat că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate, având în vedere că instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei, fără a ţine seama de persistenţa încălcării regulilor de circulaţie de către inculpatul apelant, impunându-se să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Inculpatul M.F.S. a solicitat admiterea apelului inculpatului apelant, desfiinţarea sentinţei apelate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alineatul 1 lit. b) C. pen., teza I, constatându-se că fapta nu mai este incriminată de legea penală nouă, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.
În motivare a arătat că inculpatul apelant a apelat la consumul de alcool după incident ca o metodă antidepresivă şi că, potrivit dispoziţiilor legii vechi, nu avea niciun interes să susţină că a consumat alcool după comiterea faptei.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel, invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 rap. la art. 420 alin. (8) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că aceasta este temeinică şi legală parţial, astfel că apelul declarat de către inculpatul M.F.S. a fost respins spre deosebire de apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea care a fost admis potrivit dispozitivului prezentei.
În esenţă, încadrarea juridică a infracţiunii, aplicarea art. 5 C. pen. şi starea de fapt au fost reţinute în mod corect de prima instanţă, însă, întrucât aceasta nu a fost contestată de către Ministerul Public sau inculpat, instanţa nu a insistat asupra acestui aspect. în concret, în data de 02 noiembrie 2012 în jurul orelor 17,20, inculpatul M.F.S. a condus motocicleta, pe care se mai afla martora P.A.I. pe DC37, în afara loc. Paleu, jud. Bihor, ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă şi intrând în şanţul situat în partea dreaptă a sensului său de mers, în urma accidentului de circulaţie astfel produs, rezultând rănirea martorei P.A.I., care a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 zile de îngrijiri medicale, după care a consumat băuturi alcoolice. Din buletinul de analiză toxicologică din 03 noiembrie 2012 a rezultat faptul că în momentul prelevării primei probe de sânge (02 noiembrie 2012 - orele 19,35) inculpatul M.F.S. a avut o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge.
Văzând că în perioada 2009-2012, inculpatul M.F.S. a comis multiple contravenţii la regimul rutier, precum şi o faptă de natură penală ( art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 ) pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi că acuzarea nu a solicitat majorarea pedepsei, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de 3 ani 6 luni, urmând ca acesta să respecte obligaţiile prevăzute de art. 93 C. pen. şi enumerate în dispozitiv. S-a apreciat că se impune ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Mănăstirii „Sfintei Cruci" sau în cadrul D.G.A.S.P.C. pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 404 alin. (3) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Instanţa de apel a constatat că nu se află în prezenţa unei dezincriminări legale, întrucât dispoziţiile exprese ale art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 care incrimina fapta conducătorului de vehicul de a consuma alcool, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice ori până la testarea cu un mijloc tehnic omologat, se regăsesc în norma generală prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. care stabileşte ca infracţiune fapta conducătorului auto care la alin. (1) C. pen. care stabileşte ca infracţiune fapta conducătorului auto care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Aşadar, noua incriminare nu mai face diferenţă în privinţa momentului consumării băuturilor alcoolice, fiind necesar ca autorul infracţiunii să fi condus un vehicul şi la momentul prelevării mostrelor biologice să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, elemente care se regăsesc în prezenta speţă.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul M.F.S., solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii criticate şi rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului întrucât fapta pentru care acesta a fost condamnat nu mai este prevăzută de legea penală.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată procurorului, însă nu au fost depuse concluzii scrise la dosarul cauzei.
Raportul magistratului asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie este făcută în termenul prevăzut de lege şi respectă dispoziţiile art. 434-438 C. proc. pen., fiind îndeplinite toate condiţiile necesare în vederea admiterii în principiu a recursului în casaţie.
Prin Decizia nr. 370/RC din şedinţa de cameră de consiliu de la 22 decembrie 2014 a judecătorului din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2702/271/2014, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. a fost admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a trimis cauza Completului C9 în compunerea de 3 judecători în vederea judecării recursului în casaţie.
S-a stabilit termen la data de 22 ianuarie 2014, cu citarea recurentului.
Examinând cererea de recurs în casaţie cu care a fost investită instanţa, haita Curte de Casaţie constată că aceasta este admisibilă în principiu, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., instanţa dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare a recursului în casaţie, părţile ce pot formula recurs în casaţie, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Potrivit alin. (2) art. 438 C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen. ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul M.F.S. a fost depusă în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul recurentului, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului, având drept de concluzii în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cu trimitere la condiţia prev. de art. 436 alin. (2) C. proc. pen.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori) şi semnătura apărătorului (avocat M.I.).
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recurentul a indicat ca fiind incident cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivat de faptul că infracţiunea de consum de alcool după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat vătămarea integrităţii corporale, prev. de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost dezincriminată şi în mod greşit, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşite din infracţiunea mai sus menţionată în infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
A susţinut recurentul inculpat că acesta trebuia achitat pentru săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, respectiv fapta prevăzută de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aceasta fiind dezincriminată.
Conform pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Motivele invocate de recurent cu privire la dezincriminarea faptei prevăzute de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, se încadrează în cazul de casare indicat, motiv pentru care cererea recurentului este admisibilă în principiu.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că Decizia nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie conform art. 434 alin. (2) C. proc. pen., recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, s-au respectat dispoziţiile art. 436 alin. (1), (2) şi (6) C. proc. pen., art. 437 şi 438 C. proc. pen. fiind indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Având în vedere faptul că cererea de recurs în casaţie nu este vădit nefondată, că sunt întrunite formal cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a trimis cauza la Completul nr. 9 în compunerea de 3 judecători în vederea judecării recursului în casaţie, s-a fixat termen la data de 22 ianuarie 2015, Sala Secţiei penale şi s-a dispus citarea recurentului.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul M.F.S. împotriva deciziei penale pronunţată de instanţa de apel în raport cu critica formulată ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Verificând decizia atacată sub aspectul legalităţii acesteia, potrivit art. 447 C. proc. pen., constată că instanţa de apel şi-a însuşit încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, potrivit art. 5 C. pen., precum şi starea de fapt stabilită de prima instanţă.
Instanţa de recurs în casaţie consideră că încadrarea juridică stabilită în cauză în sarcina inculpatului M.F.S. a fost corect apreciată în raport cu reglementarea nou survenită, prima instanţă în mod riguros a apreciat, că în raport cu împrejurările faptice concrete acestea se regăsesc în conţinutul constitutiv al incriminării prevăzută la art. 336 C. pen. în vigoare, efectuând corect schimbarea încadrării juridice din art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în art. 336 C. pen.
Astfel, legiuitorul a stipulat în conţinutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei „(1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."
Incidenţa efectivă a dispoziţiilor art. 5 din N.C.P. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiţii şi anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancţionează diferit fapte comisă.
În condiţiile concrete din prezenta cauză suntem în prezenţa unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancţionare a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală.
Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:
- modificarea condiţiilor de incriminare;
- modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală;
- modificarea regimului sancţionator.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.
Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detenţiunea pe viaţă.
Totuşi, şi de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.
Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancţionează fapta doar cu amendă.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeaşi specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.
Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au acelaşi minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au acelaşi maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.
În situaţia în care instanţa consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanţa apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.
Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea şi amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede şi amenda dacă instanţa decide să aplice această pedeapsă.
În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. în acest caz instanţa se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care Ie-a ales va determina legea mai favorabilă.
În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleaşi limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.
Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleaşi în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situaţia concretă dedusă judecăţii.
De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiţionate şi durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiţionate, condiţiile în care intervine reabilitarea etc.
În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret şi presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii ( din cele menţionate ).
În contextul concret al cauzei, în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 în art. 336 alin. (1) C. pen., în raport cu dispoziţiile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă, pornind, atât de la condiţiile de incriminare, cât şi de la regimul sancţionator.
Astfel, din conţinutul art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 condiţia referitoare la consumul de alcool după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane se subsumează condiţiei de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, întrucât în conţinutul constitutiv al acestei din urmă incriminări se prevede condiţia conducerii pe drumurile publice a vehiculului de către persoana deţinătoare a permisului de conducere care la momentul prelevării mostrelor biologice aceasta are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Prin tehnica de incriminare folosită, legiuitorul a suprimat momentul temporal al consumului de alcool, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice reţinând, însă constatarea îmbibaţiei de alcool în concentraţia menţionată expres în norma de incriminare la momentul prelevării mostrelor biologice, respectiv indicarea unei activităţi de constatare.
Or, prevederea acestei noi condiţii în conţinutul art. 336 C. pen., include condiţia anterioară din conţinutul art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
O altă condiţie a legii penale mai favorabile este dată de regimul sancţionator mai blând în cazul noii incriminări de la art. 336 alin. (1) C. pen., respectiv închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, faţă de pedeapsa de închisoare de la 1 la 5 ani în cazul art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Astfel, fapta inculpatului M.F.S. care, în data de 2 noiembrie 2012 în jurul orelor 17,20 a condus motocicleta, pe care se mai află martora P.A.I. pe DC37, în afara localităţii Paleu, jud. Bihor, ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a produs un accident de circulaţie, în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a martorei P.A.I., care a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 zile de îngrijiri medicale, după care a consumat băuturi alcoolice, având în momentul prelevării primei probe de sânge o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
De altfel, inculpatul M.F.S. a recunoscut fapta şi nu a contestat valoarea alcoolemiei avută în vedere la momentul prelevării probelor biologice, conform buletinului de analiză toxicologică din data de 3 noiembrie 2012.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră, ca fiind nefondată critica formulată de apărătorul recurentului inculpat referitoare la faptul că inculpatul M.F.S. ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu ar fi fost prevăzută de legea penală, întrucât incriminarea statuată la art. 336 C. pen., de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reţinută în sarcina inculpatului, ca urmare a schimbării încadrării juridice prevăzută de art. 386 C. pen. şi aplicării legii penale mai favorabile, în raport cu probele administrate este prevăzută de legea penală, aşa că nu este incident cazul de recurs în casaţie invocat art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2702/271/P/2014.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 420/A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2702/271/P/2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2015. SECŢIA PENALĂ. Infractiuni la... | ICCJ. Decizia nr. 302/2015. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... → |
|---|
