ICCJ. Decizia nr. 306/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 306/A/2015
Dosar nr. 5588/2/2014
Şedinţa publică din 15 septembrie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 380 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 5 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului C.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 alin. (4) C. pen. anterior cu referire la art. 86/4 alin. (1) C. pen. anterior, a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1244 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti şi a dispus ca aceasta să fie adăugată la pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute 3 ani şi 9 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a),teza a II-a şi lit. b) vechiul C. pen..
A constatat că prezenta faptă este concurentă cu faptele pentru care a fost pedepsit prin Sentinţa penală nr. 174/F din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 174/F/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, în pedepse componente.
În baza art. 33, art. 34 şi art. 36 C. pen. anterior, a contopit pedeapsa aplicată cu fiecare din pedepsele individualizate, urmând ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b şi g C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 5 ani, care va fi executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 72 C. pen., a dedus prevenţia inculpatului de la 15 ianuarie 2014 la zi.
A anulat mandatul de executare emis în baza Sentinţei penale nr. 174/F din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a dispus emiterea unui nou mandat.
În temeiul art. 346 C. proc. pen. anterior, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.749 lei, despăgubiri civile reprezentând accesorii, respectiv dobânzi şi majorări de întârziere.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită la data de 02 octombrie 2013 şi a fost obligat inculpatul la 1600 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 05 septembrie 2014 a fost trimis în judecată inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de nevirare a impozitelor reţinute la sursă în formă continuată (evaziune fiscală), prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 5 C. pen.
S-a reţinut prin actul de sesizare că la data de 19 septembrie 2012, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a înregistrat dosarul penal cu numărul de mai sus, având ca obiect comiterea de către C.C., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a infracţiunii de nevirare a impozitelor reţinute la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
În fapt, s-a reţinut că în perioada iulie 2007 - iunie 2012, Cabinetul individual de avocatură C.C., a avut un număr de 3 angajaţi, după cum urmează: T.C.P., angajată în funcţia de director operaţii tranzacţii, care a avut încheiat contract individual de muncă pentru perioada 01 iunie 2004 - 01 martie 2013; E.M., angajat în funcţia de director adjunct, care a avut încheiat contract individual de muncă pentru perioada 01 mai 2007 - 30 septembrie 2007 şi H.Ş., angajat în funcţia de şofer, care a avut încheiat contract individual de muncă pentru perioada 01 octombrie 2009 - 01 martie 2013.
Pentru perioada iulie 2007 - iunie 2012, Cabinetul individual de avocatură C.C. a înregistrat în contabilitate următoarele impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă:
- 422 lei reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de şomaj;
- 7.933 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de pensii;
- 4.387 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de sănătate;
- 6.528 lei - reprezentând impozit pe veniturile din salarii; în total, sumele reprezentând reţineri la sursă se ridică la valoarea de 19.270 lei.
Din adresa nr. 3307636 din 06 noiembrie 2013, emisă de Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, din totalul sumelor menţionate mai sus, numitul C.C. a plătit către bugetul general consolidat al statului următoarele sume:
- 18 lei - cu titlu de contribuţie la fondul de şomaj; -171 lei - cu titlu de contribuţie la fondul de pensii;
- 117 lei - cu titlu de contribuţie la fondul de sănătate;
- 159 lei - cu titlu de impozit pe veniturile din salarii.
Aceste sume au fost achitate de numitul C.C. în data de 5 noiembrie 2007.
Tot din adresa nr. 3307636 din 06 noiembrie 2013, emisă de Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, reiese faptul că, după data de 05 noiembrie 2007 şi până la data de 06 noiembrie 2013, numitul C.C. nu a mai făcut nicio plată către bugetul general consolidat al statului.
Drept urmare, s-a constatat că, în perioada iulie 2007 - iunie 2012, numitul C.C. a reţinut şi nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului, în termen de 30 de zile de la scadenţă, următoarele sume:404 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de şomaj; 7.762 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de pensii; 4.270 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de sănătate; 6.369 lei -reprezentând impozit pe veniturile din salarii. în total, sumele reţinute şi nevirate la bugetul general consolidat al statului, în perioada iulie 2007 - iunie 2012, se ridică la suma de 18.805 lei.
În cursul urmăririi penale, la data de 21 februarie 2014, soţia inculpatului a achitat către A.N.A.F. suma de 29.534 lei, din care suma de 10.013 lei, impozit pe veniturile din salarii şi 19.521 lei, contribuţiile de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, asigurări de sănătate.
Sumele reţinute la sursă şi nevirate la bugetul general consolidat reprezintă un procent de aproximativ 5% din totalul sumelor încasate, ceea ce înseamnă că numitul C.C. a avut la dispoziţie suficiente resurse financiare pentru a achita impozitele şi contribuţiile reţinute la sursă.
În perioada iulie 2007 - septembrie 2012, Cabinetul individual de avocatură C.C. a încasat suma totală de 274.143 lei, ceea ce înseamnă că numitul C.C. a avut la dispoziţie suficiente resurse financiare pentru a achita impozitele şi contribuţiile reţinute la sursă, care nu reprezintă decât un procent de aproximativ 5% din sumele încasate.
S-a constatat că probele administrate au confirmat situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi, de altfel, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa. S-a apreciat că în cauză, nu pot fi reţinute prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a recunoscut fără rezerve situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, prin faptul că a invocat lipsa lichidităţilor de la momentul respectiv pentru a putea face plata.
Prin raportul de constatare întocmit în cauză s-a stabilit că, în perioada iulie 2007 - septembrie 2012, Cabinetul individual de avocatură C.C. a încasat suma totală de 274.143 lei, ceea ce înseamnă că inculpatul a avut la dispoziţie suficiente resurse financiare pentru a achita datoriile către stat, care reprezintă aproximativ 5% din sumele încasate, preferând să facă unele cheltuieli voluptuorii la plata unor rate de leasing.
S-a apreciat că inculpatul nu numai că nu a recunoscut fapta aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, dar prin declaraţia sa a contestat implicit acest raport susţinând că nu a avut disponibil în cont pentru a achita obligaţiile către stat şi pe cale de consecinţă, cauza nu poate fi judecată în procedura simplificată.
S-a constatat că fapta inculpatului, care în perioada iulie 2007 - iunie 2012, prin Cabinetul individual de avocatură C.C. a reţinut şi nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului, în termen de 30 de zile de la scadenţă, suma totală de 18.805 lei, din care următoarele sume: 404 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de şomaj; 7.762 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de pensii; 4.270 lei - reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul de sănătate; 6.369 lei - reprezentând impozit pe veniturile din salarii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nevirare a impozitelor reţinute la sursă în formă continuată (evaziune fiscală), prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 5 C. pen.
Cu privire la solicitarea apărării privind reţinerea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, prin schimbarea încadrării juridice, s-a apreciat că reţinerea acestor prevederi nu înseamnă schimbarea încadrării juridice, ci reprezintă o apărare pe fondul procesului, fiind o cauză de încetare a procesului penal, astfel că o asemenea cerere nu poate fi soluţionată ca o cerere de schimbare a încadrării juridice.
Totodată, s-a apreciat că în cauză, nu pot fi reţinute prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât prin Decizia nr. 8/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că art. 10 se aplică numai infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, ori în cauză inculpatului i s-a reţinut în sarcină fapta prev. de art. 6 din lege.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: sesizare A.N.A.F.; acte contabile şi ale activităţii de avocat privind Cabinetul Individual de Avocatură C.C.; raport de constatare financiar-contabilă întocmit de inspectorii A.N.A.F.; declaraţii martori, la acestea adăugându-se şi declaraţia de recunoaştere a faptei a inculpatului, cu excepţia laturii subiective, care constă în intenţia directă, în condiţiile în care inculpatul nu a respectat dispoziţiile legale care prevăd obligativitatea pentru angajator să achite cu prioritate contribuţiile datorate bugetului de stat.
Întrucât prevederile Legii nr. 241/2005, privind pedeapsa aplicabilă în cazul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 sunt mai favorabile în legea veche, deoarece legea nouă, modificată la data de 14 martie 2013, prevede o pedeapsă mai aspră, în cauză s-au aplicat global şi prevederile C. pen. vechi în ce priveşte recidiva şi infracţiunea continuată, prev. de art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
S-a reţinut că inculpatul C.C. este în prezent condamnat definitiv, prin Sentinţa penală nr. 174/F din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior.
S-a constatat că fapta inculpatului este comisă în stare de recidivă mare postcondamnatorie faţă de condamnarea la 9 luni de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu un termen de încercare de 5 ani şi 9 luni, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1244 din data de 21 octombrie 2008, a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Sentinţa penală nr. 2872 din 31 august 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 279 alin. (2) lit. b) cu aplic. art. 13 C. pen. anterior şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, astfel că în cauză se impune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi dispunerea ca inculpatul să execute pedeapsa suspendată în întregime.
La individualizarea pedepsei a fost avută în vedere gravitatea infracţiunii dedusă din modul de comitere a acesteia, precum şi periculozitatea inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, iar prin pedeapsa aplicată trebuie să asigure o sancţionare justă a inculpatului, a perseverenţei şi consecvenţei acestuia, dar şi să asigure finalitatea pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior şi s-a menţinut pedeapsa complementară aplicată prin sentinţa precedentă. S-a anulat mandatul de executare anterior, urmând să fie emis un nou mandat, s-a dedus prevenţia inculpatului la zi şi s-a admis acţiunea civilă în limita despăgubirilor civile neachitate, menţinând măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.C. şi a solicitat admiterea apelului şi achitarea
În baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, textul incriminator al infracţiunii care face obiectul cercetării şi condamnării penale, art. 6 din Legea nr. 241/2005 a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale 363 din data de 07 mai 2015.
De asemenea, a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, mai ales sub aspectul laturii subiective, întrucât nu există intenţie directă în săvârşirea faptei de evaziune fiscală în cauză, fiind vorba despre existenţa unei culpe pe care instanţa de fond nu a luat-o în considerare.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul C.C. este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 07 mai 2015, publicată în M. Of., Partea I nr. 495/06.07.2015 s-a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi sancţionarea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale, apreciindu-se că nu i se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.
S-a reţinut că obiectul material al infracţiunii nu este configurat prin lege, ci printr-un act administrativ de aplicare a legii al cărui obiect de reglementare vizează, în realitate, un domeniu distinct, respectiv aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare. Or, în ipoteza infracţiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii.
Raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunţate, s-a constatat că acestea nu respectă cerinţa de accesibilitate a legii, întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noţiunea de "impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă", nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, în care s-ar afla şi impozitul pentru transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.
Prin urmare, s-a constatat că singura menţiune cu privire la acesta este cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară, fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2005, lege penală în sensul art. 173 C. pen. şi prin urmare, prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2015 nu respectă exigenţele referitoare la calitatea legii, constatându-se că sunt neconstituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, astfel că, Înalta Curte constată că prin declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 a operat o dezincriminare a acestei infracţiuni.
De asemenea, din examinarea legislaţiei penale în vigoare, Înalta Curte nu a identificat vreo normă în care să fie posibilă încadrarea juridică a faptei concret săvârşite de către inculpatul C.C.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul C.C. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 03 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
Având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va lasă nesoluţionată latura civilă.
În baza art. 292 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de inculpatul C.C. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 03 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată latura civilă.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 329/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
